POVESTEA AMANTEI MELE

POVESTEA AMANTEI MELELiviu Vian

Am cunoscut-o n copilrie

i din adolescen o iubesc,

m-a cucerit cu trupul de hrtie

n care sufletul mi-l nveselesc

Ne-am mprietenit la birtu-n care

dezvirginasem, prima-n via bere

i-am pus n sn ntia mea scrisoare

i-a chicotit, o noapte, de plcere

La nceput credeam c-i doar o joac

de ngeri mbtai cu praf de lun,

dar cnd prea c totul o s treac

patima devenea tot mai nebun

De-atunci m-a nsoit mereu n lume

prin cafenele ori la berrie:

prieteni muli au vrut s ne cunune,

s nu mai preacurvim, s-o fac soie

Dar eu simeam n suflet c m-neal,

unii mi-au spus pe leau c e o trf,

ns o iert, greeal cu greeal,

i nu mai plec urechea la vreo brf

Pentru c simt un tulbure fior,

ca-n ziua cnd i-am devenit amant,

albastru snge, vis clocotitor

ce face din crbune diamante

tiu c s-a ncurcat cu toi beivii

care-au but la masa mea pe rnd,

prietenii fceau pe emotivii

dar profitau de sufletul ei bland

E-adevrat cam tot ce se vorbete,

cu cei mai buni amici ea m mparte,

i chiar sub ochii mei pctuiete,

sunt aventuri ce nu-ncap ntr-o carte

N-am ce s-i fac, o dau la toi mesenii,

ntr-un dezm aproape nebunesc

s se mrite-n trg doar cu mireniice trupul sfnt de vamp i-l poftesc

O duc acas noaptea cnd se-mbat,

cnd pielea trupului e ca hrtiai n-o voi prsi, cred, niciodat

amanta vieii mele, Poezia.