Povestea alfabetului

A fost odată ca niciodată. Povestea asta, dragi copii, s-a întâmplat chiar în şcoala noastră, cu două fetiţe din clasa întâi. Nu se poate să nu ştiţi unde e clasa întâi: chiar la etajul doi, deasupra direcţiunii. Cred că le cunoaşteţi foarte bine pe Ema şi pe Ela, cele două surori gemene din banca a treia, rândul din mijloc. Dar cine nu le cunoaşte? Toată ziua se joacă: sar coarda, desenează şotron pe trotuar, cu creta - pe care-o bagă pe nevăzute în buzunar, la şcoală - de asta nu e niciodată cretă la tablă!... se urcă în copaci, trag căţeii de urechi... imposibil să treacă neobservate asemenea fetiţe neastâmpărate... şi la urma urmelor, chiar drăguţe, dacă vreţi să ştiţi.Deşi sunt gemene, se deosebesc, totuşi: Ema are ochi albaştri-verzui şi douăzeci de pistrui, iar Ela are ochii verzi-albăstrii şi numai nouăsprezece pistrui. Vedeţi deci că, la drept vorbind, sunt chiar foarte foarte deosebite!În ziua aceea, despre care va fi vorba aici, Ema şi Ela aveau de citit un cuvânt – un cuvânt simplu şi...  gustos. Aşa că, împreună cu domnul învăţător, au început:

- Mm - e - me - meee - meee - meee... ha! ha! ha!

- Ema, Ema! Nu eşti deloc atentă! Ela, te rog repetă tu după mine: m-e-r-e, me-re.- M - eee - ree... rrree - re - re - re - re!- Ei, fetelor!- Oh, noi nu ştim şi nici nu vrem să învăţăm să citim!- Dar cum aşa?- Mie-mi place să mă joc cu păpuşile!

- Bine, dar alfabetul trebuie învăţat...- Şi mie îmi place să mă joc cu mingea!- Sigur că da, dar şi alfabetul este important...- Dar... la ce ne folosesc nouă literele astea? Sunt aşa de plicticoase... şi ţâfnoase...Iar domnul învăţător n-a mai avut ce face. A fost nevoit să le lase să se joace. Toată ziua. Până a venit seara. Iar în timp ce săreau coarda, fetiţele cântau un cântecel pe care l-au inventat chiar ele şi care suna cam aşa:Un-doi-şapte-cinci, Pe la şcoală nu ne prinzi! Ala-bala-portocala, Nouă nu ne place şcoala.Ne jucăm şi ne jucăm, Nimic nu vrem să-nvăţăm, Toată ziua, iarna-vara, De dimineaţa până seara.

- Ahh, am obosit. Uite că s-a făcut seară!- Şi mi-e somn!- Şi mie mi-e somn!Ema şi Ela dorm acum, obosite de joacă. Dar ele nu ştiu că, fără litere, lumea ar fi în mare pericol. Literele sunt peste tot, fără ele n-am putea să ne descurcăm deloc. N-ar mai exista scrisori, fiindcă n-ar mai exista adrese. Am încurca şi borcanele de dulceaţă, fiindcă n-ar mai exista etichete. Ba nici n-am şti cine suntem, fiindcă şi numele noastre tot cu litere se scriu. N-ar exista bani, fiindcă şi pe bani sunt multe litere, ba aproape putem spune că banii sunt făcuţi din litere.

Dar cel mai trist ar fi că n-ar mai exista cărţi. Nici filme, nici computere, nici semne de circulaţie, nimic, nimic! Lumea, dragi copii, e toată-toată făcută din litere! Iar unul din locurile unde ele se adună este chiar cartea de citire. Aşa că, vă daţi seama copii, literele au auzit tot ce s-a întâmplat şi s-au cam supărat. Au hotărât atunci să le dea celor două fetiţe o lecţie şi s-au strecurat încetişor în visul lor. Fiindcă, am uitat să vă spun că Ela şi Ema, fiind gemene, visau întotdeauna acelaşi vis.Aşa s-au trezit Ema şi Ela pe malul unui lac unde pescuia un moş foarte ursuz, pe care-l chema Bombănici. Dar în loc de peşte, el prindea numai litere. Pe deasupra, pe cer,

zburau tot litere. Iar pe drum, în loc de oameni sau animale, umblau în voia lor tot felul de litere: mai mari şi mai mici, mai cursive sau mai aldine, de tipar sau de mână. Nu puteai trece de ele decât dacă le spuneai pe nume. Ema şi Ela, dacă voiau să ajungă din nou acasă,  trebuiau să treacă lacul. Iar Bombănici le-a spus că, dacă ştiau ce litere pescuia el, acestea aveau să le ducă pe malul celălalt. Aşa că Ema şi Ela au început:

- E litera C!- Da, de la casă, câine, corn, cocoş...- Nu, nu-mi place! Mai pescuiesc... Trage, iar trage!- Hopaa!- Dar asta e R, de la roată, râu, raţă, rândunică...- Mai vrem, hai, mai trage! Încă o dată!- Vai... şi asta e A de la apă, avion, aripă...- Vreau un peşte mare, încă o dată! a răcnit moşul.

Dar Ema şi Ela nu ştiau ultima literă a lui Bombănici, cea care lipsea din cuvânt, aşa că n-au reuşit să treacă lacul. Fiindcă nu se poate spune că literele C, R şi Aformează un cuvânt, nu? Atunci, deasupra lor s-a ivit o pasăre uriaşă care purta ceva în cioc.- O gâscă, da!

- Eu sunt gâsca Lili, da, aşa mi-a zis mama mea. Dar mai sunt şi altceva, ghiciţi ce şi puteţi pleca.- Asta înseamnă că şi tu eşti o literă, dar ce literă?Foarte repede, fetele şi-au dat seama că gâsca Lili era de fapt litera P, de la pasăre şi de la peşte. Pe care-l purta în cioc. Împreună au citit literele pe care le pescuise Bombănici şi deodată un CRAP uriaş a sărit din valuri şi le-a invitat pe Ema şi pe Ela în spatele lui, să le treacă lacul.Şi-au luat frumos rămas bun de la Bombănici, care s-a dovedit a fi litera B în travesti şi de la pasărea Lili, nimeni alta decât litera P, deghizată, şi au plecat la drum.

Ajunse pe malul celălalt, fetele au văzut în depărtare o casă frumoasă, pe a cărei uşă scria cu litere mari, pe care deja le cunoşteau:Ieşirea din vis pentru Ema şi ElaCa să ieşiţi, spuneţi toate literele!Cum adică, s-au gândit fetiţele, adică... să le spunem aşa... pe de rost? N-o să reuşim, s-au întristat ele... Dar nici n-au apucat să lăcrimeze de supărare, când de la ferestrele casei, de după colţurile ei sau din acoperiş au ieşit nimeni altele decât prietenele lor, literele. Care au început să le cânte „Cântecul Alfabetului”.

A, Ă şi Â sunt trei soldaţi, B e un moş cu burta plină, C e o întrebare prost crescută, D e o jumătate de bulină. E e un elev poznaş, F e un E fără un picior. G e un motan cam gras. H e al optulea din cor.  Alfabetul e casa noastră, Noi în cuvinte ne ordonăm. Ajutăm copiii să scrie şi să citească.Şi aşa, cântând împreună cu literele, Ema şi Ela au împins uşor uşa casei şi au ieşit din vis... chiar în lumea noastră, în pătuţul lor, exact când ceasul suna, ca în fiecare dimineaţă, ora şapte. Ora de mers la şcoală. Mare surpriză a avut domnul învăţător în ziua aceea, când Ema şi Ela au ştiut toate literele alfabetului şi au citit pe nerăsuflate cuvântul...- M-e-r-e. Mere!

- Bravo, fetelor! Minunat! Văd că aţi reuşit să vă împrieteniţi cu toate literele.- Da!- Ei, a fost greu?- Nu, nu!- Sigur că nu! Cu puţin efort şi un pic de ajutor, aţi reuşit.- Da!- Sigur că da! Lumea, dragi copii, este toată formată din...- Litere!Ema şi Ela ştiau deja că lumea este formată din litere. Care nu mai erau nici arţăgoase, nici plicticoase. Erau prietenele lor.