Legat de placerea de a face cadouri celor dragi, intreg ritualul alegerii si daruirii unui cadou, stralucirea din ochii celui care-l primeste sunt pentru mine experiente unice. Cele mai frumoase cadouri pe care le-am facut au fost catre iubitul meu. Cadourile mele pentru el au reusit in ultimii doi ani sa-i taie rasuflarea, astfel incat sa afirme, cu fiecare ocazie, ca sunt cele mai reusite dintre toate primite (si nu pentru ca sunt de la mine in mod special). Acum o sa te gandesti ca cine stie ce idei nastrusnice imi vin. Nu. Nu in asta consta ideea de a face un cadou care sa ajunga in inima celui care-l primeste. Trebuie doar sa fii atenta la ceea ce-si doreste in acea perioada, vorbe spuse in treacat, pe care de multe ori nu crede ca le-ai remarcat. Frumusetea acestor cadouri este amplificata atunci cand el crede ca nu ai avea cum sa le obtii. Si-atunci cand le primeste, pentru el devii o zana buna care-i transforma micile vise in realitate. Cel mai frumos cadou pe care l-am facut nu a constat in cadoul in sine, ci in intreg ritualul. M-am transformat intr-un Mos Craciun veritabil, pentru el. Acel Mos Craciun pe care nu-l vezi, nu-l simti, dar care iti asaza sub brad cel mai frumos cadou, pe care sa-l cauti cu interes si sa-l deschizi cu emotie. Stiam ca in acel moment isi doreste o anume colectie de carti in biblioteca proprie. Prin urmare am gasit in oras mai multe volume, apoi am aflat ca sora lui deja-i luase una din carti. Nu era o problema. Surpriza va fi fost mai mare: cadouri care se completeaza reciproc, de la persoanele dragi. Vin acasa si-ncep sa pun planul in aplicare. Aveam nevoie de o cutie pentru cadouri. Aveam cadoul, n-aveam cutia... Ce facem? O facem, pe principiul "Ce pot face doua maini dibace!". Ingrediente: una bucata cutie de pantofi (!?), sul de hartie pentru ambalat cadouri, lipici, scoci, foarfeca, niste talent si muuulta dragoste... lucru manual (foarfeca, lipici, carton, hartie glasse, suna cunoascut). Cateva ore de munca si cutiuta pentru cadou e gata. Ce lipseste? Felicitarea. Clasica? In niciun caz. Luam o bucata de hartie si asternem pe ea un poem izvorat din inspiratia de moment, din multa dragoste si pretuire (si din cei 12 ani de limba romana). O transformam in "pergament" cu ajutorul unei brichete si-o atasam volumelor de carti (potrivire perfecta!). Ulterior umplem spatiile libere din cutie cu bucatele de hartie si zapada artificiala (nici nu vreau sa-mi imaginez cat a adunat dupa ele cand s-au imprastiat in toata camera). Superb! Urmeaza expedierea. Doar nu credeai ca i-l voi da personal... nu, nu, nu. Unde-ar fi Mos Craciun in cazul asta? Punem mana pe telefon si o sunam pe sora lui. Si totusi ce lipseste unui cadou direct de la Mosul? Evident, biletelul cu numele, agatat cu un snur de marginea cutiei. Taiem o bucatica mica de hartie, scriem numele, il ardem pe margine (de efect, normal). Il gaurim intr-un colt si-l legam de cutie cu ajutorul unei mici panglicute rosii. Ne urcam in primul taxi si ne oprim direct in fata casei lui. (fara costum de Mos Craciun/Craciunita, fara sanie, fara reni..., in epoca moderna "Mosul" foloseste taxi-ul). Punem (iar) mana pe telefon, nu sun la sonerie, rugam soferul sa astepte, iese pe poarta ea, sora, el e inauntru. Imi spune ca i-l va aseza sub brad in toiul noptii, ca el sa nu vada, sa nu auda, sa nu stie; sa-l gaseasca acolo dimineata, pur si simplu. Apoi plec. Nu vreau sa plec fara sa-l vad... e atat de aproape de mine. Dar nu pot strica surpriza tocmai acum. Ma urc inapoi in taxi si fug. A doua zi dimineata.... ma suna. :)