Una dintre cele mai importante componente ale biosferei este solul. Solul este stratul afânat, moale şi friabil, care se găseşte la suprafaţa scoarţei terestre, şi care împreună cu atmosfera constituie mediul de viaţă al plantelor. Degradarea solului este procesul care determină distrugerea stratului fertil de la suprafaţa şi imposibilitatea refacerii lui. Acţiunea antropică asupra solului prin defrişare, aratul pajiştilor a avut drept consecinţă apariţia „pământurilor rele” pe care nu se mai formează vegetaţia. Solul este învelişul afânat de la suprafaţa uscatului, în care plantele îşi înfig rădăcinile. El este un corp natural format în timp îndelungat în urma unor procese pedogenetice şi are alcătuire complexă.

Defrişările neraţionale duc la dezgolirea solului şi la dispariţia unui număr mare de specii de plante şi animale. Industrializarea, urbanizarea şi traficul rutier au dus la apariţia şi accentuarea fenomenului poluării. Substanţele eliminate în aer se depun pe covorul vegetal, pe case, dar ajung şi în plămânii omului de unde sunt vehiculate în întreg organismul producând boli grave: anemii, diverse forme de cancer, malformaţii.

Cauzele degradării solului datorate activităţii umane sunt: exploatările miniere, defrişările pădurilor, desecările, aratul necorespunzător, exploatarea intensivă, folosirea excesivă a îngrăşămintelor şi pesticidelor, păşunatul excesiv, turismul practicat necorespunzător. Un aspect major al degradării mediului înconjurător, al restrângerii posibilităţilor de hrană ale populaţiei în continuă creştere constituie în folosirea neraţionala a solurilor, scoaterea unor suprafeţe întinse de terenuri de la producţia vegetală.

În ţara noastră protecţia mediului înconjurător constituie o problemă de interes naţional în scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi îmbunătăţirii calităţii factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare. În afară de beneficiile unei vieţi într-o lume mai puţin poluată şi mai echilibrată, nevoia unei dezvoltări raţionale, devine din ce în ce mai acută, odată cu răspândirea globală a industrializării.

Solul reprezintă un adevărat laborator complex şi eficace de depoluare, neutralizare, reciclare şi valorificare a reziduurilor.

Eu am ales tema „Stabilirea proceselor de degradare a solurilor ca urmare a cauzelor naturale în oraşul Fieni” pentru a mă informa şi a înţelege importanţa naturii atât pentru sănătatea omului cat şi pentru dezvoltarea florei şi faunei. Voi încerca să propun ca masuri locale combaterea poluării şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător deoarece cu ajutorul acesteia natura nu ar mai fi atât de afectată de poluare iar flora şi fauna s-ar dezvolta şi ar deveni mai bogată. De asemenea, prin protecţia mediului înconjurător putem prevenii bolile produse de poluare şi nu s-ar mai ajunge la dispariţia unor specii de plante şi animale.

Introducere

Solul - generalităţi

Solul, ca şi aerul şi apa, este un factor de mediu cu influenţă deosebită asupra sănătăţii. De calitatea solului depinde formarea şi protecţia surselor de apă, atât a celei de suprafaţa, cat mai ales a celei subterane. Poluarea este deosebit de evidentă şi în cazul solului. Deşeurile de tot felul care nu au fost evacuate în ape şi aer acoperă uscatul tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura tocmai acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei. Încă o contradicţie a civilizaţiei: alături de capacitatea de a crea un mediu de viaţa acceptabil, chiar şi în spaţiul cosmic, stă rezolvarea precară a salubrităţii solului. Dar deşeurile solide constituie numai un aspect al problemei. Solul mai este supus acţiunilor poluărilor din aer şi apă.

Într-adevăr, solul este locul de întâlnire al poluanţilor. Pulberile din aer şi gazele toxice dizolvate de ploaie în atmosferă se întorc pe sol. Apele de infiltraţie impregnează solul cu poluanţi antrenându-i spre adâncimi, iar râurile poluate infectează suprafeţele inundate sau irigate. Aproape toate deşeurile solide sunt depozitate prin aglomerare sau aruncate la întâmplare pe sol.

De la mucul de ţigară sau biletul de autobuz până la autoturismul abandonat, de la picătura de ulei scursă din tractorul care ara câmpul pană la groapa de gunoi cu diverse deşeuri, toate sunt poluări directe ale solului. În oraşe deşeurile sunt înlăturate mai mult sau mai puţin sistematic. Dacă nu ajung în ape, sunt depozitate pe anumite terenuri, limitând poluarea la suprafeţe mai reduse, dar există şi pericolul infiltrării în pânza freatică. Elementele poluante ale solului sunt grupate în 3 categorii:

- elemente biologice, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziţi), eliminate de om şi de animale, fiind în cea mai mare parte patogene. Ele fac parte integrantă din diferite reziduuri (menajere, animaliere, industriale);

- elemente chimice, în cea mai mare parte de natură organică. Importanţa lor este multiplă: servesc drept suport nutritiv pentru germeni, insecte şi rozătoare, suferă procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice şi pot fi antrenate în sursele de apă, pe care le degradează;

- elemente fizice care provoacă dezechilibrul compoziţiei solului: inundaţii, ploi acide, defrişări masive. În general, ploile antrenează în şuvoaie particulele pe care le desprind din pământ, formează torente care ‘‘ spală’’ straturile de humus şi cară cu ele în ape fertilitatea solului ; în

urma lor, terenurile dezgolite se degradează, devin laterizate (acoperite cu o crustă de oxizi de fier) sau podzolite (lipsite de humus), în ambele cazuri fiind neproductive şi nefolositoare.

Apa din ploi acţionează distructiv în general datorita efectului de şiroire care se manifesta îndeosebi la nivelul terenurilor accidentate. Fiecare cută simplă a terenului poate în câţiva ani să devină o râpa a cărei adâncimi să atingă câteva zeci de metri şi către care converg apele colectate în cuprinsul unui bazin cu suprafaţa întinsă. Se ajunge, astfel, nu numai la înlăturarea solului ci şi la erodarea profundă a rocii-mama.

O cauză importantă a degradării solului o reprezintă irigaţiile, adică tocmai acel mijloc tehnic chemat să asigure în cele mai multe cazuri face recolte bogate, înlăturând capriciile vremii. Făcute în mod neraţional, fără a ţine seama de condiţiile pedoclimatice specifice, acestea provoacă însă salinizarea, fie excesul de apă. Un prim aspect al poluării solului îl constituie reziduurile solide industriale. Se apreciază că circa jumătate din cantităţile de materii prime industriale.

Un loc important printre poluanţii solului deţin diversele substanţe chimice rezultate de la întreprinderile industriale şi pesticidele folosite în cantităţi excesive. Aceste substanţe, de fapt adevărate otrăvuri, transportate de apele de ploaie, se acumulează treptat în sol şi, pătrunzând în rădăcinile şi ţesuturile plantelor, ajung în hrana omului.

Poluarea - generalităţi

Poluarea reprezintă o modificare a factorilor mediului biotic şi abiotic, sub acţiunea poluanţilor, care reprezintă deşeuri ale activităţii umane.Poluanţii sunt substanţe chimice (pesticide, ţiţei, gaze, metale grele etc), factori fizici (zgomote, căldura, radiaţii ionizante etc) sau biologici (microorganisme patogene).

Fiind o consecinţă a activităţii umane. Poluarea s-a amplificat pe măsura creşterii numerice a omenirii, a creşterii necesitaţilor umane şi a dezvoltării de noi tehnologii. Adeseori, între pătrunderea poluanţilor în mediu si efectele lor este un decalaj în timp şi în spaţiu, decalaj ce se datorează modului în care se desfăşoară procesele ecologice.

Poluarea, sub toate formele ei (fizică, chimică, biologică), afectează ecosistemele în ansamblu şi implicit comunităţile de organisme. De-a lungul timpului, s-a acordat o mare atenţie în special poluării chimice, întrucât efectele acesteia sunt cele mai evidente. De exemplu, ecosisteme acvatice marine (inclusiv Marea Neagră) sunt supuse poluării intense cu metale grele, compuşi organici de sinteza şi reziduuri petroliere. Efectele acestui tip de poluare sunt amplificate de

timpul îndelungat de reţinere a acestor compuşi greu sau deloc degradabili, ce determină acumularea şi creşterea rapidă a concentraţiei lor. Ca urmare, s-au impus deja, la nivelul mondial o serie de măsuri pentru limitarea acestui fenomen nociv, care afectează biodiversitatea sub toate formele ei.

Un tip aparte de poluare îl reprezintă poluarea genetică, care este consecinţa manipulării genetice a organismelor, efectuate cu ajutorul ingineriei genetice. Scopul acestei modificări genetice este fie ameliorarea unor caracteristici morfologice şi fiziologice, fie inducerea rezistentei la diferiţi compuşi chimici, factori abiotici de mediu, la paraziţi şi la patogeni. Plantele sunt de multe ori ţinta modificărilor genetice, urmărindu-se creşterea tolerantei la unii compuşi chimici, cum sunt erbicidele sau metalele grele, creşterea rezistenţei la boli sau dăunători, adaptarea la condiţii extreme de mediu si îmbunătăţirea caracteristicilor productive. (vezi anexa 1 – fotografia 2)

Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 15 mii ha, aceasta constituind forma cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în bazinul minier al Olteniei. Pretabilitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1-3 clase, astfel ca unele din aceste suprafeţe au devenit practic neproductive. Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18 mii ha terenuri agricole şi lunci.

Poluarea solului

Poluarea solului înseamnă orice acţiune care produce dereglarea funcţionării normale a solului ca mediu de viaţă, în cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om (antropice), dereglare manifestată prin degradarea fizică, chimică, biologică a solului, care afectează negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bio-productivă din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Indicele sintetic al efectului rezultant al poluării solului este reprezentat fie prin reducerea cantitativă sau calitativă a producţiei vegetale (recoltei), fie prin cheltuielile necesare menţinerii capacitaţii bio-productive (recoltei) la parametrii cantitativi şi calitativi anteriori manifestării poluării. În orice ecosistem care cuprinde şi solul acesta are doua funcţii esenţiale: de depozitare şi de furnizor de elemente nutritive şi apă, pe de o parte şi de recipient şi transformator de reziduuri şi deşeuri, pe de altă parte având deci rolul de reglator al ecosistemului şi de purificator al mediului înconjurător.

Cu toate funcţiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o sursă limitată, nerecuperabilă, solul a fost şi este supus tot mai multor solicitări ale altor sectoare din afara agriculturii şi silviculturii, ceea ce face ca anual să fie afectate suprafeţe însemnate. Cea mai

mare pierdere este datorită eroziunii, care a distrus circa 430 000 000 ha de soluri în diferite ţări din lume. Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigaţie, a lipsei de drenaj adecvat ori calităţii necorespunzătoare a apei, în prezent sunt afectate de salinizare sau de înmlăştinare secundară suprafeţe întinse de soluri.

În urma aplicării irigaţiei cu ape alcaline, a drenării sau suprapăşunării sau savane, stepe, antestepe apare adesea compactarea solului. După o folosire necorespunzătoare timp de 10-20 de ani, solul capătă structură masivă care se desface în blocuri la uscare şi devine impermeabilă pentru aer şi apă la umezire. A cărui ameliorare este foarte dificilă. Extinderea neraţională a urbanizării, a platformelor industriale, căilor de comunicaţie etc., prin ocuparea unor terenuri întinse, adesea dintre cele cu soluri foarte fertile, deosebit de favorabile pentru agricultura, sunt tot atâtea cauze ale diminuării suprafeţelor cultivate sau cultivabile.

Efectele nedorite asupra calităţii solului îl au deşeurile şi reziduurile menajere din industrie, comerţ şi agricultură, care însumează anual, pe plan mondial, circa 5 miliarde tone substanţe minerale, 32 miliarde m3 de ape industriale uzate, 250 000 000 tone de praf, 70 000 000 tone substanţe toxice gazoase, dejecţiile de la 3 miliarde capete de animale etc.Probleme deosebite ridică deşeurile şi reziduurile solide, fiind unanim recunoscut faptul că degajarea acestora, pe lângă substanţele chimice folosite în agricultură, prezintă cea mai importantă sursă de poluare a solului, inclusiv ocuparea unor suprafeţe însemnate de terenuri. De exemplu : într-un an, 10 000 de oameni produc atât gunoi cât să acopere 1 ha cu un strat gros de 1 m.

Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc) provenite din diferite surse şi ajunse în sol, pe diferite căi, se pot acumula în sol, de unde trec în plante cu efecte dăunătoare. Fără îndoială, pesticidele sunt şi vor continua să fie de un enorm sprijin omului. Totuşi în rezolvarea unor probleme privind mediul înconjurător, pesticidele au creat altele de dimensiuni încă nedeterminate. Consecinţele neprevăzute ale folosiri pe durată lungă a unor pesticide au dus la afectarea gravă a diferitelor forme de viată.

Unele probleme de poluare a solului sunt legate şi de folosirea în cantităţi mari, an de an, a îngrăşămintelor chimice. Astfel, superfosfaţii conţin o serie de impurităţi (metale şi metalozi toxici) care, în ansamblu, constituie un risc potenţial foarte serios de poluare a solului. O problemă specială o ridica îngrăşămintele cu azot. Astfel, uneori, ca urmare a suprafertilizării se constată o acumulare mărita la nitraţi în unele plante.

O altă formă de poluare a solului, tot mai importantă în zonele aglomerate (aşezări umane, creşterea industrială a animalelor etc) o constituie poluarea solului de către agenţii biologici dăunători, reprezentaţi prin microorganismele patogene eliminate de om şi transmise acestuia în urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de alimente obţinute pe solul contaminat ; prin microorganismele patogene transmise omului prin contactul direct cu solul

contaminat de dejecţiile animalelor infectate şi prin microorganismele patogene găsite în stare naturală în sol.

Interesul pentru poluarea mediului a crescut foarte mult pentru întreaga populaţie a globului, a instituţiilor şi a organizaţiilor diverse, unele polivalente, altele cu caracter specializat, orientate exclusiv pe problemele poluării. Fără sol nu există viaţă. Solul format de-a lungul milioanelor de ani poate fi distrus de eroziune în câteva zile. O treime din solul planetei este serios deteriorat, fapt ce are consecinţe fatale asupra naturii. Poluarea este evidentă şi în cazul solului care este cel de-al treilea factor important de mediu, ce trebuie protejat la fel ca şi apa şi aerul. Reziduurile de tot felul care n-au fost evacuate în ape şi aer acoperă uscatul, ambianţa imediată de viaţa a oamenilor, tocmai în locurile aglomerate unde fiecare metru pătrat este intens şi multiplu solicitat, degradează terenurile agricole tocmai acolo unde sunt mai fertile, urâţesc natura acolo unde este mai căutată pentru frumuseţea ei.

Solul este partea superficiala a scoartei terestre care permite dezvoltarea plantelor si animalelor. El s-a format de-a lungul timpului prin actiunea îndelungata si interdependenta a factorilor climatici  si biotici asupra rocilor parentale. Spre deosebire de celelalte resurse naturale, solul este limitat ca întindere si are caracter de fixitate. O data distrus, el nu se va mai putea reface asa cum a fost, pentru ca nu se pot reproduce conditiile formarii lui.

Din cele 29 procente ocupate de suprafata terestra a globului, agricultura foloseste numai 6,4%, dar realizeaza 98% din productia agroalimentara consumata în prezent de cei 6,3 miliarde locuitori ai planetei noastre. Numai 2% din hrana se obtine din suprafata ocupata de ape (71%).

Starea de fertilitate a solurilor reprezinta factorul esential pentru practicarea unei agriculturi durabile si performante si constituie un indicator decisiv al situatiei economico-sociale si 656e47g al nivelului de viata a locuitorilor din mediul rural. Din nefericire, în ultimul timp, în întreaga lume se constata o diminuare a interesului pentru aplicarea masurilor stiintifice menite sa asigure cresterea fertilitatii solului si sa previna degradarea terenurilor agricole si silvice.

Fertilitatea solului este data de continutul în substante humice,  respectiv în substante organice provenite din descompunerea lenta a materialului de origine vegetala  si animala sub actiunea faunei si florei din sol. Stratul de humus dispare daca este antrenat de ape sau de vânt, situatie care apare atunci când humusul nu este bine fixat în sol, prin intermediul radacinilor plantelor sau daca apa aluneca prea energic la suprafata solului. Datele de specialitate  arata ca, pe plan mondial, 60% din soluri au o fertilitate redusa sau foarte redusa, 29% din soluri au o fertilitate moderata si numai 11% au o fertilitate ridicata. România dispune, în medie, cca. 0,67 ha teren agricol pe locuitor, reprezentat de soluri cu un grad moderat de fertilitate.

Dupa informatiile furnizate de Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie, starea de fertilitate a solului data de continutul în  humus, "aurul negru al pamântului", este scazuta si foarte scazuta pe 4.943.695 ha (50,6% din suprafata cartata agrochimic), în timp ce pe 3.967.027 ha (40,6%) fertilitatea solului este mijlocie si ridicata.

Degradarea solului, prin pierderea fertilitatii, se produce fie: prin exportul de elemente nutritive din sol o data cu recolta, prin asanarea mlastinilor, prin eroziunea cauzata de despaduririle masive sau pasunatul excesiv, sau prin acidifiere sau salinizare. Poluarea solului consta în schimbarea compozitiei calitative si cantitative, schimbare care afecteaza evolutia normala a biocenozei aferente lui.

Poluarea solului cu produse chimice este un proces de impurificare si indirect de degradare, cauzat de utilizarea excesiva a pesticidelor. Pesticidele, erbicidele si fertilizantii sunt daunatori  nu numai pentru sanatatea omului, acestea pot avea un efect nociv asupra solului prin nimicirea faunei din sol care asigura încorporarea materiei organice în sol (bacterii, râme, alge, ciuperci filiforme etc.). Aceste substante sunt utilizate în agricultura pentru a  distruge toti daunatorii culturilor agricole (insecte,  ciuperci, buruieni, rozatoare etc.). Aspecte deosebit de îngrijoratoare, legate de prezenta acestor substante în mediile terestre, le releva circulatia si acumularea pesticidelor de-a lungul lanturilor trofice,  în vârful carora nu trebuie sa uitam ca se afla si omul. Desi în compozitia organismelor vegetale concentratia medie de pesticide nu trece de 0,1ppm (parti per milion), în organismul animal si al omului poate creste pâna la   ordinul de sute sau mii de ori. Unele substante (aldrinul si lindanul) desi sunt netoxice pentru om, sunt foarte toxice pentru pasari sau albine si pot cauza chiar moartea lor.

Efecte economice si sociale ale degradarii solului

Criza economica si energetica, modul de realizare a reformelor în agricultura cu aparitia multor proprietari lipsiti de echipamentele necesare si cunostintele de specialitate, pastrarea schemelor tehnologice vechi cu reducerea drastica a cantitatilor de îngrasaminte (organice si minerale), uzarea sistemelor de irigatie, au condus nu numai la o scadere dramatica a productiei, dar si la intensificarea procesului de depreciere a solurilor.

Reforma agrara a schimbat radical structura si modul de utilizare a pamântului, a generat o varietate mare de forme de proprietate si de gospodarire, a pulverizat fondul funciar cu destinatie agricola în parcele mici. Distribuirea cotelor de terenuri agricole, fara organizarea antierozionala a teritoriului, din deal în vale a conditionat intensificarea proceselor de degradare în deosebi prin eroziunea de suprafata  a solurilor.

Degradarea capacitatii productive a solurilor în urma supraexploatarilor agricole, din ultimii 50 ani de ani, s-a manifestat prin intensificarea proceselor de eroziune prin: alunecari de teren, deficit de humus, insuficienta de fosfor mobil, salinizare, exces periodic de umiditate, colmatarea depresiunilor cu depozite de soluri slab humifere, decopertari de straturi fertile s.a.

Eroziunea cuprinde 33% din terenurile agricole. Suprafata solurilor erodate creste în medie cu 0,5-1,0% anual, ceea ce va face în urmatorii 50 ani ca 20-40% din stratul cel mai fertil sa se piarda. Prejudiciile anuale echivaleaza cu 2000 ha cernoziomuri cu profil întreg. Efectele daunatoare ale eroziunii se extind si asupra altor sfere: înnamolirea iazurilor si a altor bazine acvatice, poluarea solurilor din depresiuni si a apelor freatice cu pesticide si îngrasaminte minerale, spalate de pe versanti, distrugerea cailor de comunicatii, a constructiilor hidrotehnice s.a.

Excavarile învelisului de sol din exploatarile carierelor, pâna în 1990, nu erau însotite de lucrari de recultivare a terenurilor; s-au distrus 5000 ha terenuri agricol. În ultimii 20-25 ani pierderile irecuperabile de soluri (avariate, distruse de alunecari si excavari) se ridica la 78,8 mii ha sau 3% din terenurile agricole.

Rezerva mica si foarte mica de humus în soluri este o problema esentiala în dezvoltarea agriculturii ecologice. Solurile cu deficit de humus constituie 40,6% din terenurile agricole. Exista riscul ca si în urmatoarele decenii continutul humusului în terenurile arabile sa scada în medie cu 10-25%, ceea ce va afecta substantial calitatile fizice si microbiodiversitatea solurilor. Pierderile anuale din aceasta cauza se estimeaza la 10% din recolta.

Epuizarea rezervelor de fosfor mobil în sol poate fi acoperita numai cu îngrasaminte fosfatice. Solurile cu deficit de fosfor ocupa 30% din terenurile agricole. Lipsa îngrasamintelor face ca ponderea acestor categorii de terenuri si pierderile de recolta (20%) sa creasca.

Desfundarea solurilor pe o suprafata de 546 mii ha (21% din terenurile agricole) pentru plantatiile pomiviticole a condus la perturbarea stratificarii naturale si scoaterea la suprafata a paturilor slab humificate cu continut ridicat de carbonati. Fertilitatea acestor terenuri, utilizate ulterior pentru culturi de cîmp, este cu 10-20% mai mica în comparatie cu cea a solurilor similare nedesfundate.

Poluarea terenurilor agricole se pastreaza, desi aplicarea îngrasamintelor chimice la hectar între 1991-1998 s-a micsorat de 4,3 ori. A crescut concomitent de 2 ori gradul de poluare biologica a solului din intravilanul localitatilor din cauza lipsei sistemelor functionale de îndepartare si utilizare a deseurilor menajere si zootehnice.

În ultimii 10-12 ani a avut loc deformarea asolamentelor de câmp, micsorarea cotei culturilor leguminoase în asolamente de 4-5 ori, micsorarea volumului de aplicare a îngrasamintelor minerale de 15-20 ori, celor organice de 10-15 ori. Toate acestea au condus la formarea unui bilant negativ a humusului si elementelor nutritive în sol. Ca rezultat are loc degradarea fizica, chimica si biologica, micsorarea productivitatii solurilor, acutizarea saraciei prin:

§        pierderile ireversibile ca rezultat al spalarii de pe versanti a solului fertil;

§        pierderile ireversibile ca rezultat al distrugerii solurilor de alunecari si ravene

§        costul pierderilor de productie agricola.

Metode si mijloace de protectie a solului

Masurile prioritare de conservare a solului vor cuprinde:

Ø     efectuarea de lucrari agricole cu utilaje si masini, de asolamente;

Ø     utilizarea unor procedee agricole cu impact redus asupra mediului;

Ø     practicarea unei agriculturi organice;

Ø     elaborarea unui proiect de lege privind conservarea solului, dupa modelul tarilor europene;

Ø     aplicarea mecanismelor economice de prevenire a degradarii solului;

Ø     perfectionarea actelor normative în vigoare privind obligatiile persoanelor care efectueaza  lucrari ce conduc la degradarea stratului fertil al solului, cu definirea clara a responsabilitatilor pentru restabilirea fertilitatii lui;

Ø     elaborarea unei harti nationale a terenurilor degradate;     

Ø     stimularea restabilirii fâsiilor forestiere de protectie si aplicarii de masuri antieroziune;

Ø     reglementarea exploatarii pasunilor;

Ø     reglementarea exploatarii padurilor;

Ø     intensificarea eforturilor de reîmpadurire;

Ø     optimizarea modului de ocupare a terenurilor;

Ø     revenirea la practica de rotatie a culturilor.

În România protectia solului se poate realiza prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice, care sa nu afecteze componentele mediului si sa dea, în acelasi timp, produse de calitate. În acest sen trebuie înlocuita treptat combaterea chimica a daunatorilor cu cea biologica,  trebuie evitata practica monoculturilor si trebuie luate toate masurile ce se impun pentru ameliorarea solurilor degradate, fara a omite necesitatea reîmpaduririlor si optimizarii modului de depozitare a diverselor deseuri si reziduuri industriale.

DEGRADAREA SOLURILOR 3.1 DEGRADAREA SOLURILOR CA URMARE A CAUZELOR NATURALE  Solul este stratul superficial al uscatului terestru, care are ca însusire esentiaa fertilitatea,, capacitatea de a oferi loc de fixare, apa si sub 727i82h stante nutritive trebuincioase vietii plantelor. Înfatisarea solului este variata , depinzând de tipul genetic, în care se fac simtite înrauririle diferitilor factori patogenetici, (care la rânsul lor fac cu putinta deosebirea de soluri zonale, intrazonale si azonale), dar si de stadiul de evolutie al solului. Pe lânga acestea, înfatisarea solului este evidenta si înraurirea proceselor de modelare a reliefului. Astfel, pe povârnisuri, sub un covor vegetal natural, neinfluentat sensibil de om, au loc deplasari usoare de material, o eroziune foarte slaba, care nu influenteaza vizibil profilul solului, deoarece

procesele pedogenetice, adica procesele de transformare a rocii în sol, avanseaza în acelasi ritm în adânc, astfel încât grosimea orizonturilor nu sufera schimbari sensibile.Acelasi lucru se petrece si pe suprafetele orizontale, unde au loc depuneri neînsemnate de material, care se însereaza pe nesimtite în sol, ceea ce face ca nici aceasta sa nu sufere modificari însemnate. Dar starea aceasta, echilibrata, nu este generala; din contra, pe întinderi mari, solul fie ca este deplin format, fie ca este în decurs de formare, este supus unor procese puternice, degradaoare.Cauzele degradarii solului sunt fie naturale, fie legate direct sau indirect de activitatea omului.Procesele naturale, care duc la degradarea solurilor sunt procesele de modelare a reliefului care se desfasoara cu mai multa putere decât pot avansa procesele pedogenetice. Acestea sunt: eroziunea, alunecarea, curgerea, solifluxiunea, prabusirea si într-o masura mai mica "creep-ul", iar pe suprafetele de la baza povârnisurilor, pe podul teraselor sau pe lunci aluvionarea si coluvionarea.Eroziunea. Prin aceasta notiune în sens restrâns, se întelege actiunea de desprindere si îndepartare a unor particole de diferite forme si marimi din scoarta terestra, datorita apelor curgatoare, vântului, valurilor sau ghetarilor si zapezilor.Fiecare din acesti agenti pot avea rol dominant în anumite regiuni sau în anumite perioade, putând alterna sau putându-se combina, în functie de conditiile climatice si de apropierea de marginea marilor sau a lacurilor.Rolul mai important îl au apele organizate în retea hidrografica si apele provenite din precipitatii torentiale care coboara ca o pânza subtire pe suprafetele întinse de pe povârnisuri. Eroziunea exercitata de apele care se scurg pe versanti duce pe de-o parte la formarea de ogase si râpi, sapate atât în sol cât si în roca de sub el, si pe de alta parte la alternare de material de pe suprafete întinse din orizonturile superficiale ale solului numita impropriu "eroziune în supratafa", fara a da nastere unor forme care sa tulbure înfatisarea povârnisului.Suprafetele pe care se desfasoara aceste procese, ca si intensitatea rol sunt variate, depinzând de înclinarea povârnisului, de însusirile fizice ale solului si rocii, si de gradul de acoperire cu vegetatie.Deflatia. Modelarea reliefului datorita actiunii vântului, numita deflatie, are rol hotarâtor în regiunile desertice, dar ea are un rol sensibil si în regiunile muntoase, în locurile unde acesta este puternic, sau în cele colinare si de câmpie, unde nisipul are întindere mare si vegetatia este saracacioasa.Astfel, în delta, pe grindurile nisipoase, are loc înaintarea dunelor peste suprafete cu soluri fertile sau în vatra satelor ca la Caraorman; peste munti are loc roaderea solurilor, pe anumite muchii orientate de-a curmezisul vântului.Alunecarea.   Deplasarea materialului ssub forma de strate de grosimi si întinderi variate, joaca unrol foarte însemnat, sar putea spune chiar determinant, în modelarea reliefului si în degradarea solurilor din anumite regiuni de pe suprafata pamântului.La noi în tara, urmarile acestui proces se pot întâlni pe suprafete foarte întinse producând uneori pagube mari. În general stratul alunecat cuprinde tot solul, în orice stadiu de evolutie ar fi el, cât si o parte din roca pe care se gaseste acesta.Prin alunecare, solul este supus adesea la diferite schimbari sau degradari, sau poate ajunge chiar în locuri cu conditii asemanatoare cu acelea în care s-au format si au evoluat pâna în momentul deplasarii. Astfel, în unele cazuri, pe o pornitura provenita dintr-o arie cu un sol si o vegetatie uniforma înainte de deplasare, se poae ajunge la un adevarat mozaic de soluri si de asociatii vegetale dupa alunecare.

Aceasta se datoreaza faptului ca, în locul povârnisului cu conditii uniforme ca drenaj, ca înclinare, si ca alcatuire, s-a ajuns, prin alunecare, la o suprafata valurita, în cuprinsul caruia, alaturi de un sol bine drenat, se gasesc soluri gleice sau chiar mlastini.În stadiul de tinerete al porniturilor, se pot gasi si potice cu sol vechi, format înainte de deplasare, alaturi de soluri tinere;daca solurile evoluate ajung într-un loc cu conditii de drenaj normal, îsi mentin caracterele.În alte cazuri, solurile formate în conditii de umezeala, ca solurile gleice, humicogleice sau lecovistile, pot ajunge la locuri cu grenaj bun, astfel ca încât încep sa sufere transformari, cautând sa ajunga într-o stare de echilibru cu noile conditii, adica evoluând, fie spre soluri litomorfe, daca roca impune acest stadiu, si apoi mai departe spre soluririle zonale, fie direct spre soluri zonale.Solurile formate în conditii de drenaj bun, deplasate în locuri cu exces de umezeala si de saruri, sufera procese de gleizare si daraturare.Cazurile enumerate arata destul de locvent golul alunecarii în schimbarea si degradarea solului. În regiunea Subcarpatilor, în zona colinara a Moldovei si a Transilvaniei se gasesc numeroase exemple care sa ilustreze aceste fenomene.Curgerea. Deplasarea materialului - mai mult sau mai putin - de noroi duce, pe anumite suprafete la sfarâmarea si amestecarea solului cu roca, formând materialul care coboara pe fundul vailor cu panta mare, ca un suvoi, cu o viteza variata, în unele locuri doar de câtiva decimetri pe zi.În celemai multe cazuri, la marginea suvoiului de noroi se constata, pe anumite suprafete, o oarecare îmbogatire în umezeala si chiar o deplasare pe unele portiuni. Dar, dupa trecerea "undei", începe statornicirea, întelenirea si formarea altui sol pe ariile unde solul vechi a fost îndepartat. Materialul deplasat începe evolutia potrivit conditiilor noi.Solifluctiunea. Despre solifluctiune în sensul restrâns al acestei notiuni, nu poate fi vorba decât în tinuturile cu clima rece si înghet peren. Este vorba de curgerea stratului dezghetat peste stratul înghetat. În tinuturile temperate, pe povârnisurile repezi sapate în roci argiloase, în perioadele foarte umede ale anului, se constata un fenomen asemanator, care consta în deplasarea stratului superficial, cu un sol tânar, peste roca alterata, compacta, la suprafata careia se formeaza un strat subtire de noroi.Prabusirea.   Pe coastele foarte repezi, au loc prabusiri, fenomen care consta în ruperea si caderea unor blocuri din partea de sus a abruptului sau de pe tot abruptul - sol si roca - la baza povârnisului, unde se sfarâma si se amesteca. Acest fenomen este caraceristic povârnisurilor repezi, sapate în roci poroase (locss, nisip, pietris), sau î nroci carstificabile , cu goluri subterane si de sufoziune. Daca materialul sfarâmat dupa prabusire nu este supus deplasarii mai departe, începe procesul de solificare, care în genere este de durata foarte lunga."Creep"-ul este un fenomen foarte frecvent pe toate povârnisurile, care afecteaza în deosebi orizonturile superioare ale solului, cu urmari de mica însemnatate si care consta în deplasarea particulelor de sol fara a duce la stricarea arizonturilor profilului, astfel încât solul îsi pastreaza înfatisarea.Aluvionarea. Dintre procesele de depunere, aluvionarea cuprinde suprafetele cele mai mari si este mai usor de observat. În timpul viiturilor apele ies din matca lor si acopera o parte din lunca, lasând la retragere un strat de aluviuni, variat ca grosime si textura, în funcsie de marimea viiturii si de natura rocii din care provine materialul.În timpul viiturilor mari, cum a fost cazul în anul 1970, soluri de diferite tipuri, de la solurile aluviale tinere pâna la soluri evoluate, zonale sau intrazonale, au fost acoperite de strate de

aluviuni de diferite grosimi. Aceste aluviuni provoaca schimbari însemnate ale însusirilor solurilor, pâna se ajunge la integrarea stratului de aluviuni în solul pe care l-au acoperit.Însa în unele locuri stratul de aluviuni este atât de gros, încât solul acoperit iese de sub influenta proceselor patogenice, iar pe aluviunile acoperitoare se formeaza cu timpul unsol nou.În unle locuri datorita aluvionarii, nivelul apei freatice se poate rdica astfel încât solurile, drenate normal pâna la aluvionare, vor începe sa treaca spre soluri gleice si chiar mlastinoase.Couvionarea. Pe unel esuprafete de pe podul teraselor sau de pe sesul luncilor, în apropierea povârnisurilor care le domina, are loc depunerea unui material adus în suspensie sau prin rostogolire de pe povarnis.Puterea de depunere depinde de înclinarea povârnisului care domina sesul, de roca în care este sapat, de densitatea covorului vegetal, si de regimul precipitatiilor. În acest fel solul de pe sesul de la baza povârnisului este acoperit de materiale venite relativ recent, slab solificate sau nesolificate. Faptul acesta arata o crestere a activitatii modelatoare a apelor, iar gradul de degradare depinde de contrastul dintre însusirile solului evoluat, si însusirile fizico-chimice ale amterialului colovial, depus peste acest sol.În unele cazuri , cum este în N localitatii Patârlage (jud. Buzau), peste un sol brun închis humifer, destul de fertil, a venit un strat magnos bogat în saruri, care practic nu poate fi folosit.Salinizarea. Un alt proces degradator al solurilor este salinizarea, adica îmbogatirea în saruri a solurilor sin anumite arii, cum sunt zonele de stepa si silvostepa. Aceasta îmbogatire poate merge pâna la formarea de soluri, - asa zise - "halomorfe", soloneturi sau solonceacuri.Sarurile sunt aduse de ape, în stare de solutie, sau odata cu materialul magnos, în stare de suspensie. Prin evaporarea apei în perioadele calde, sarurile se concentreaza în sol facându-l impropriu agriculturii. Tot în cadrul fenomenelor naturale de degradare a solurilor se include si procesele de gleizare si de înmlastinire a solurilor de pe unele parti ale luncilor, ca urmare a ridicarii nivelului freatic.În perioadele cu foarte multa umezeala î nunele parti din Câmpia Româna, apa freatica se ridica  pâna aproape de suprafata. Dacaa cest fenomen se repeta des, se va ajunge si la schimbari în înfatisarea si în însusirile solului de pe aceste suprafete.3.2 DEGRADAREA SOLURILOR CA URMARE A ACŢIUNILOR UMANE  Cultivând anumite plante de care acea nevoie pentru hrana si îmbracaminte, omul a sapat si a arat solul din timpuri foarte îndepartate. În acest fel, el a distrus covorul vegetal si a afânat solul, astfel încât apele din precipitatii au început sa-l atace mai puternic dacât înainte. Dar mijloacele de lucru fiind rudimentare si actionate de om, patrundeau în sol la adâncime mica iar lucrarile acestuia erau destul de rare. Pe masura ce uneltele s-au perfectionat si s-a trecut la folosirea tractiunii animale si în cele din urma, mecanice, lucrarile agricole s-au facut din ce în ce mai adânc, maides si pe suprafete tot mai întinse. În aceeasi masura solul a avut de suferit tot mai mult; grosimea orizontului arat a crescut, iar pe povârnisuri a avut loc si o deplasare spre baza a particulelor de sol, un fel de "creep" antropic. În acest fel, omul, fara sa vrea, a ajutat mult desfasurarea eroziunii pe întinderi tot mai mari, în unele locuri fiind chiar factorul principal al dezlantuirii acestui proces.Aratul de toamna, care în general este recomandat, pe povârnisuri este daunator daca dupa acest arat, urmeaza ploi abundente. În acest caz întregul strat arat este luat de pe unele parti ale povârnisurilor si depus sub forma de proluvii sau coluvii, acoperind solul normal de pe suprafetele cu înclinare mica de la poala versantului sau este dus mai departe si depus sub forma

de aluviuni pe luncile râurilor mari sau chiar în delta. În acest fel se degradeaza atat solul de pe povârnis, cat si cel de pe sesul de la baza acestuia.Desfundarea sau aratul solului cu pluguri mari în vederea plantarii vitei-de-vie are efecte foarte daunatoare pe povârnisuri, pentru ca întregul profil de sol este inversat; orizontul superior ajunge la adâncime de circa 1m, în timp ce orizontul inferior, sau chiar roca nisipoasa este adusa la suprafata. În unele locuri, unde solul este relativ tânar si cu profilul scurt el se pierde prin materialul marnos rascolit de pe povârnis. În acest fel solul este supus unei eroziuni puternice, care poate duce, pe unele arii, la înepartarea totala a lui.Desfundarea sau chiar aratul adânc sunt daunatoare chiar si pe suprafete orizontale sau foarte slab înclinate, unde sunt soluri brune podzolite puternic sau chiar podzoluri argiloase, doarece în acest fel se ajunge ca orizontul superior, cu textura luto-nosipoasa si mai bogata în suprafete nutritive sa fie îngropat sub un strat argilos, care retine apa la suprafata în perioadele umede iar în cele uscate creapa.Aratul cu unelte mecanice grele si la ceeasi adâncime mai multi ani la rând duce la formarea unui strat compact, cu structura stricata, numit talpa plugului sau hardpan. Existenta acestui strat are urmari însemnate asupra dezvoltarii plantelor, atât direct prin împiedicarea dezvoltarii normale a radacinilor, cât si indirect, prin schimbarea circuitului normal al apei în sol, datorita lipsei structurii.Extragerea materiei organice, prin recoltarea plantelor cultivate si strângerea tuturor resturilor de plante(paie, coceni), duce la saracirea treptata a solului în humus. Potrivit rezultatelor unor cercetari facute de un colectiv de la Timisoara, condu de profesorul C.V.Oprea, efectuate la intervale de 10-15 ani, asupra rezervei de humus din grupele de soluri cu cea mai amre raspândire pe cuprinsul tarii, pierderile anuale de humus variaza între 0,5-1,5 t/ha, respectiv, 50-150 kg/ha azot, la care se adauga fosforul, potasiul, magneziul, molibderul, fierul, cobaltul, sulful, s.a.Daca avem în vedere cantitatea medie de îngrasaminte chimice, care se administreaza annual, ne putem imagina proportiile acestei pierderi, care daca nu sunt oprite la timp si definitiv, pot deveni iremediabile.Fertilitatea naturala, singura capabila de autoregenerare, nu poate fi suplinita de fertilitatea artificiala, creata prin folosirea îngrasamintelor chimice. Aceasta situatie, dupa cum remarca colecivul mentionat, are un caracter general.În Europa mai bine de o treime din soluri si-au pierdut peste 50% din humus, ceea ce a facut ca proportia pamânturilor bogate sa scada la 85% din totalitatea terenurilor agricole de 41,3%.De aceea, în aceste cazuri, trebuie intervenit cât mai repede, pentru a reda solului structura si humusul corespunzator conditiilor zonale, prin îngrasaminte organice (gunoi de grajd).Masuri ameliorative aplicate gresit. La degradarea solurilor duc si unele actiuni care au de fapt menirea de a le îmbunatati însusirile, de a le face sa aiba o fertilitate mai mare si mai constanta. Asa este cazul unor masuri anticrozionale aplicate gresit sau a unor sisteme de drenare facute pentru soluri evoluate foarte argiloase, pseudogleice.Adesea, prin irigatii, dând solului mai multa apa decât avea în conditii naturale, apar schimbari în procesele care au loc în sol, si în cele din urma, se produce schimbarea profilului.Ridicându-se pânza freatica începe formarea unui strat de glei la baza profilului, sau daca el exista în adânc, are loc urcarea lui, catre orizonturile superioare.în unele cazuri, se poate ajunge la urmari mult mai daunatoare; asa de exemplu de la soluri aluviale fertile sa se ajunga fie la saraturi, ca urmare a concentrarii solurilor din spa freaica ajunsa pâna aproape de suprafata, fie la soluri gleice sau chiar soluri de mlastina, în urma ridicarii nivelului freatic pâna la suprafata.

Chiar daca nu se ajunge la astfel de transformari mari ale solului, în urma irigarii mai multi ani succesivi, se constata o scadere a stabilitatii microagregatelor.La degradarea solului mai contribuie întrebuintarea excesiva a îngrasamintelor chimice potasice, care contin sodiu, sulfat de amoniu, etc., care "provoaca dispersarea argilei si astfel scaderea numarului de agregate stabile".Defrisarea padurilor de pe terenurile cu panta accentuata si pasunatul excesiv pot duce la o eroziune intensa, mergând pâna la degradarea avansata a solurilor.

Cum degradeaza solurile ?

În rezultatul activitatii antropogene solul este supus poluarii, eroziunii, alunecarii si degradarii.

Poluarea solului

Unul din principalii poluatori ai solurilor este folosirea agrochimicalelor (fertilizantilor minerali si a

pesticidelor) în agricultura. Însa trebuie de mentionat, ca în Moldova în ultimii 10-12 ani volumul

îngrasamintelor organice încorporate în sol s-a redus de 30-40 ori, al celor minerale de 15-20 ori.

Aceiasi situatie este cu folosirea pesticidelor. Poluarea solului cu pesticide organoclorurate p e

teritoriul Republicii Moldova este neînsemnata, cu exceptia r. Soroca. C ontinutul mediu în suspensie a

å DDT în toate soiurile agricole a constituit 0,42 CMA (0,042 ppm) si 0,5 CMA (0,050 ppm) primavara si

toamna corespunzator.

O problema importanta ramâne a fi poluarea terenurilor fostelor puncte “chimice” si a solurilor din raza

depozitelor de pesticide si fertilizanti, în special a celor demolate si partial demolate. În ultimii 5 ani au

fost demolate 226 depozite, iar cele care au mai ramas sunt deteriorate, preparatele ramânând sub

cerul liber. La ele se depisteaza o poluare semnificativa a terenurilor, cu depasiri esentiale ale CMA la

continutul de saruri solubile si nitrati în mostrele de sol colectate la distanta de 100 m de la depozit, iar

continutul pesticidelor organoclorurate depaseste CMA de circa 3–9 ori. 

Degradarea solurilor si problema desertificarii

Ce este degradarea solurilor? Degradarea solurilor se înseamna reducerea sau pierderea

productivitatii lor biologice sau economice. Ea este determinata de utilizarea solurilor (factorul

antropic), de un proces natural, ori de o combinatie de procese naturale.

Care sunt conditiile naturale si antropice, care favorizeaza manifestarea proceselor de degradare a

solurilor. În Republica Moldovei ele sunt urmatoarele: naturale - constructia geologica, relieful si

clima; antropice - utilizarea intensa a terenurilor în agricultura, urbanistica, industrie si altele.

Degradarea solului prin arderea resturilor organice

Cum se manifesta procesele de degradare?

Constructia geologica a teritoriului contribui la formarea regimului hidric cu exces de umiditate, la

alunecari de teren, sporirea eroziunii si a gradului de mineralizare a apelor freatice.

Relieful are influenta, în special, asupra formelor si intensitatii manifestarii proceselor de eroziune si

alunecare. Indicatorii de baza a reliefului sunt: gradul total de fragmentare a teritoriului; adâncimea

bazei locale de eroziune; înclinarea medie, lungimea, caracterul abrupt si forma versantilor.

Clima. Pentru evaluarea pericolului eroziunii solurilor sunt importante datele privind caracterul

precipitatiilor atmosferice. În cursul verii în Republica Moldova predomina ploile torentiale de

intensitate mare, care provoaca eroziuni si alunecari de teren.

Activitatea antropica. Factorii antropici principali de degradare a învelisului de sol sunt:

• antrenarea maxima a teritoriului în aratura;

•  cota exagerata a culturilor prasitoare în asolamente;

•  tasarea solurilor cu mecanisme grele;

•  nerespectarea agrotehnicii antierozionale;

•  taierea fâsiilor de padure;

•  lucrarile efectuate pe directia versantului;

•  amplasarea incorecta a retelei de drumuri;

•  protectia insuficienta a solurilor cu covor vegetal;

•  amplasarea nerationala a asezarilor umane si industriale;

•  altele.

Care este situatia ? Situatia este complicata si aici avem pierderi mari.

Consecintele impactului.

1. Starea de calitate a învelisului de sol în perioada de exploatare intensiva pe parcursul a 30 de ani s-

a înrautatit; au crescut suprafetele solurilor erodate, afectate de alunecari de teren, deteriorate

antropic - salinizate, solonetizate, degradate ca rezultat al irigarii, degradate ca rezultat al colmatarii

cu depozite slab humifere, desfundate etc.

2. Lucrarile agrotehnice eu intensificat procesul de deteriorare a structurii si de compactare a solurilor.

3. În conditiile deficitului de îngrasaminte minerale si organice bilantul humusului si elementelor

nutritive a devenit negativ.

4. În ansamblu toate enumerate mai sus au condus la reducerea continua a fertilitatii resurselor de sol

si degradarea diversitatii pedologice.

Problema desertificarii.

Republica Moldova este afectata de desertificare întrucât zonele de Centru si Sud sunt uscat-

subumede (cu coeficientul hidrotermic K<0,65, calculat conform formulei Ivanov-Vâsotkii), iar zona de

Nord este afectata periodic de seceta si de procesele de degradare a solurilor, deci este amenintata de

desertificare.

Principalii agenti ai desertificarii: Eroziunea solurilor si alunecarile de teren; Dezechilibrul ecologic

teritorial. Ecosistemele naturale si natural-antropizate (paduri, inclusiv fâsii forestiere, fânete, pasuni,

mlastini, sisteme acvatice) constituie 17%, ceea ce denota un nivel scazut al echilibrului ecologic

teritorial.

Se afirma ca desertificarea si seceta afecteaza dezvoltarea durabila, prin interrelatiile lor cu probleme

sociale importante, cum sunt: saracia, situatia precara a sanatatii, lipsa securitatii alimentare,

migrarea populatiei si dinamica demografica.

Cine este responsabil? Conform art. 88 al Codului funciar controlul de stat asupra folosirii si

protectiei terenurilor îl exercita Guvernul prin intermediul Serviciului de Stat pentru Reglementarea

Regimului Proprietatii Funciare al Agentiei de Stat Relatii Funciare si Cadastru si autoritatile publice

locale.

Aspecte ale degradarii solului

Degradarea prin erozie.

1. Circa 2 mln. ha de terenuri agricole (peste 50% din teritoriul tarii) sunt situate pe versanti cu diferite

grade de înclinare.

2. Suprafata arabila a solurilor supusa pericolului eroziunii constituie 1,86 mln. ha. În Republica

formele de eroziune sunt: slab erodate, moderat erodate si puternic erodate.

3. Suprafata solurilor erodate s-a majorat pe parcursul a 35 de ani cu 264,4 mii ha, ceea ce constituie

10,4% din suprafata terenurilor agricole, avansând anual cu 7554 ha. Nivelul cel mai înalt de erodare a

terenurilor agricole este înregistrat în raionale Calarasi (57,6%), Ungheni (46,3%), Cahul (42,5%),

Hîncesti (42,1%).

4. Pierderile anuale de sol fertil de pe toate terenurile agricole, cauzate de eroziune, constituie 26 mln.

tone. Aceasta cantitate de sol fertil contine: humus – 700 mii tone, azot – 50 mii; fosfor – 34 mii;

potasiu – 597 mii tone.

Eroziunea solului (mii ha)

Aceste pierderi provoaca o scadere importanta a recoltei culturilor agricole.

5. Dauna din cauza eroziunii se extinde si asupra altor domenii: înnamolirea iazurilor si altor bazine

acvatice; poluarea solurilor din depresiuni si a apelor subterane cu produse de uz fitosanitar si

fertilizanti spalate de pe versanti, distrugerea cailor de comunicare, a constructiilor hidrotehnice, etc.

În ansamblu pierderile anuale directe si indirecte cauzate de eroziune constituie 2432 mln. lei.

Degradarea prin alunecari de teren.

Alunecarile de teren reprezinta o primejdie permanenta si pentru multe obiective sociale: case de locuit, drumuri,

constructii hidrotehnice. În ultimii ani suprafata alunecarilor de teren creste în republica Moldova anual cu 1000 ha.

Suprafata terenurilor complet deteriorate de ravene este de aproximativ 80 mii ha, iar numarul acestora este de 6200.

Volumul de sol scos din circuitul agricol e de 10-15 mln. m 3 .

Prejudiciul cauzat economiei nationale constituie anual 83 mln. lei.

Cele mai mari suprafete de terenuri cu alunecari sunt în raioanele Calarasi – 3084 ha, Ungheni – 2094,

Hîncesti – 1364 ha, Straseni – 1115 ha, Telenesti – 1176 ha.

Distrugerea învelisului de sol prin excavatii. În Republica Moldova sunt înregistrate 5000 ha de

terenuri cu învelis de sol distrus prin excavare, care în prezent sunt adevarate pustiuri industriale.

Desfundarea solurilor. În procesul fondarii plantatiilor industriale de vii si livezi au fost desfundate

(arate adânc) la adâncimea de 50-60 cm circa 546 mii ha. Ca rezultat s-a dereglat alternarea naturala

a orizonturilor genetice si s-au scos la suprafata terestra orizonturile subiacente slab humifere cu

continut sporit de carbonati. Aceasta a condus la degradarea fertilitatii stratului superior (0-30 cm) al

solurilor desfundate. Utilizarea solurilor desfundate pentru culturi de câmp (dupa defrisarea plantatiilor

pomiviticole) a evidentiat o scadere esentiala a capacitatii lor productive la 5-10%.

Dehumificarea solurilor arabile neerodate. Este un proces global, stoparea caruia în conditiile

sistemului actual de agricultura este problematica.

Care pot fi consecintele? Exista riscul ca în urmatorii câteva zeci de ani, continutul de humus din

solurile arabile sa scada în medie cu 10-25 la suta, cu efecte foarte daunatoare asupra starii fizice a

solului si chiar a biodiversitatii microorganismelor din sol.

Cele mai semnificative pierderi de humus din sol se înregistreaza pe terenurile supuse eroziunii.

Solurile arabile neerodate (854,9 mii ha) în decursul ultimilor 30 de ani sunt supuse unui proces

intensiv de dehumificare ce a condus la scaderea productivitatii în medie cu 10%.

Degradarea solurilor prin solonetizare si salinizare.

Suprafata totala a soloneturilor si solurilor solonetizate este de 107,5 mii ha, din care circa 35% sunt

terenuri arabile si 65% - pasuni. Solurile solonetizate si soloneturile necesita o ameliorare chimica

costisitoare, însotita în luncile râurilor de constructii de drenaj.

Suprafata totala a solurilor salinizate, solonciacurilor si solonciac - soloneturilor este de 112,2 mii ha,

din care circa 30% sunt terenuri arabile si 70% - pasuni.

Irigarea solurilor. Degradarea solurilor ca rezultat al irigarii conduce la deteriorarea complexa a

structurii lor si tasarea stratului arabil si al celui subiacent, salinizarea, solonetizarea, ridicarea

nivelului apelor freatice si mineralizarea acestora, etc.

Degradarea biologica a solurilor. Exploatarea intensiva a terenurilor arabile, în asociere cu

manifestarea larga a proceselor de degradare fizica si chimica conduc la degradarea biologica a

solurilor.

În Republica Moldova s-au intensificat procesele microbiologice, care contribuie la mineralizarea

humusului. În rezultat a scazut de 4-10 ori gradul de activitate a organizmelor de sol, numite saprofagi,

s-a micsorat de 1,7-3,3 ori coeficientul de acumulare a humusului, a crescut numarul de specii biotice

toxice.

Schimbarile mentionate au ca consecinte: dehumificarea, distrugerea structurii solurilor, micsorarea

capacitatii de autopurificare a lor.