Politici penale de aparare sociala si de prevenire a criminalitatii

Reprezentand preocuparea factorilor institutionalizati si neinstitutionalizati cu atributii de socializare si control social, prevenirea si tratamentul criminalitatii urmaresc pe de o parte, eliminarea si diminuarea cauzelor si conditiilor generatoare de delicventa, iar pe de alta parte, resocializarea si recuperarea morala si sociala a persoanelor cu comportamente aflate in conflict cu legea penala. Ele se realizeaza printr-un ansamblu de masuri juridice si extra juridice, menite sa previna si sa combata multiplicarea si proliferarea actelor criminale in diferite medii sociale, prin realizarea protectiei si apararii soaciale a indivizilor, grupurilor si institutiilor fata de diferite acte delicvente, restabilirea ordinii sociale si normative perturbate prin delicte, repararea prejudiciilor, recompensarea victimelor si sanctionarea si pedepsirea criminalilor. Pentru acest motiv, prevenirea si tratamentul crimei si criminalitatii presupune atat elaborarea unor politici penale eficiente de combatere si neutralizare a diferitelor delicte si crime din societate, cat si aplicarea unor programe si solutii sociale, economice si culturale de sprijin a indivizilor defavorizati social sau care sa diminueze, pe cat posibil, diferenta de inegalitate, statut si putere dintre indivizi si grupuri sociale.Din punct de vedere psihologic si psihosocial, cresterea ratei criminalitatii determina intensificarea sentimentului de insecuritate resimtit in general de catre indivizi dar, mai ales, de catre cei care prezinta un mare risc victimal sau un grad mai mare de vulnerabilitate victimala (copii, femei, persoane in varsta, handicapati).Intreaga activitate de prevenire si combatere a crimei si criminalitatii are un caracter dublu: a) general-social, vizand identificarea si diminuarea treptata a factorilor criminogeni si a conditiilor care favorizeaza proliferarea unor manifestari si comportamente delincvente in societate;b) special-juridic, reprezentata de sistemul de sanctiuni si pedepse si de institutiile speciale in care se realizeaza tratamentul si resocializarea delicventilor. Ambele directii urmaresc realizarea unei aparari sociale a indivizilor si institutiilor sociale fata de diferitele activitati antisociale ce se produc n societate, dar si asigurarea conditiilor de reinsertie a delincventilor .

1. Represiunea crimei si pedespsele penale Insuficienta prevenirii si necesitatea represiunii. Dar alaturi de criminalitatea potentiala, posibila a se comite si care n parte, cel putin, poate fi combatuta prin masuri preventive, exista o criminalitate savrsita criminalitatea care are loc si care este criminalitatea reala, care produce victime reale, pagube reale, si care agita si tulbura n practica viata sociala dintr-o localitate, dintr-o familie etc. Exista apoi victime reale, exista criminali reali n carne si oase- care sunt cunoscuti sau cautati si care atrag mnie si cereri reale de pedepsire.De asemenea, putem aminti si anumiti factori care genereaza cifra neagra a criminalitatii, grupati de unii autori n trei categorii principale, care acopera marea majoritate a ipotezelor practice: a) abilitatea infractorilor; b) ineficienta organelor de cercetare penala; c) "pasivitatea victimelor". Abilitatea infractorilor presupune comiterea unor fapte penale n conditiile n care urmele materiale si rezultatul socialmente periculos ale respectivelor fapte nu sunt sesizate de catre organele de cercetare penala; fapta nu este descoperita si nu ajunge deci la cunostinta organelor de justitie. Ineficienta organelor de cercetare penala-se refera la organele de cercetare ale politiei judiciare, care au competenta generala n materie (art. 207 Cod proc. pen.). Aceasta ineficienta poate decurge dintr-o organizare deficitara a acestor organe (lipsa de personal, lipsa de mijloace tehnice, alegerea gresita a unor obiective), din incompetenta profesionala, din incorectitudinea unor functionari care si desfasoara activitatea n cadrul respectivelor organe. Pasivitatea victimelor presupune faptul ca persoanele care au suferit direct sau indirect o vatamare urma unor infractiuni nu sesizeaza organele de justitie, iar aceste organe nu se pot sesiza din oficiu.n cazul criminalitatii reale este nevoie de masuri careprivesc pe criminal (si pe victima etc) si care sunt masuri de alt ordin, anume masuri de pedepsire, masuri represive, impotriva celui sau a celor care au comis fapta sau care au ajutat la comitere. Este nevoie apoi de masuri de ajutorare a victimei crimei. n cazul acestei criminalitati se cunosc de asemenea, mai bine si n mod real, si cauzele crimei comise, cum sunt cauzele sociale, dar mai ales cauzele individuale. Sunt cunoscute fapta si omul care le-a comis si acum se pot combate cauzele legate de om si sunt masuri necesare ce privesc pe omul respectiv pentru ca acesta sa nu mai comita din nou alta crima. Aceasta lupta cu criminalitatea savrsita este lupta post delictum, de obicei prompta, imediata si inevitabila. Ea este dusa mai nti de victima si de familia acesteia, apoi de organele statului special nsarcinate cu aceasta lupta, care se duce mpotriva infractorului, autorul crimei si legata de cauzele ce salasluiesc un infractor sau n mediul imediat al acestuia. Dar aceasta lupta, pentru a nu lua forma razbunarii oarbe si comiterea altor crime (omor, vatamari corporale grave) este reglmentata prin lege sub forma unor legi speciale, legi penale, coduri penale. Aceasta lupta exprima o politica penala represiva, politica necesara, nsa reglementata prin legi penale. Mijloacele de represiune se folosesc dupa comiterea crimei (post delictum), cnd trebuie sa se ia masuri imediate si eficiente (descoperirea, retinerea, judecarea, condamnarea autorilor). Aceste masuri sunt masuri represive, sanctionatoare si reglementate juridic. in aceasta privinta, criminologia moderna cerceteaza un cmp mare de probleme, de la cercetarea penala si trimiterea n judecata pna la executarea sanctiunii penale. Numai asemenea mijloace devin eficiente si mai cu seama, aceste mijloace de lupta sunt cuprinse n legi si sunt obligatorii. Aceasta arma, represiunea este imediata, sigura si eficace; dar aceste mijloace trebuie sa fie bine si just aplicate, nct sa corespunda unor cerinte morale, juridice si umane. Represiunea trebuie sa fie un act de justitie, de dreptate.Uneori, n activitatea organelor si organizatiilor specializate ale statului cu rol de prevenire si combatere a manifestarilor infractionale se manifesta tendinte de formalism, de rutina profesionala si chiar de lipsa de vigilenta n aplicarea riguroasa a legilor, de minimalizare a unor abateri si ncalcari ale normelor sociale. Nu ntotdeauna aceste organe specializate realizeaza o cooperare stransa si pe multiple canale cu familia, scoala, somunitatea, ceea ce faciliteaza aparitia unor manifestari deviante si infractionale la anumiti indivizi.Corelatia crima si pedeapsa. In materie de aparare impotriva crimei, crima este legata, in mod constant, de pedeapsa. Acest lucru rezulta, in primul rand, din practica vietii de zi cu zi. De fapta unui atac, a unui act de violenta, este legata o fapta de aparare, o fapta de respingere a atacului, o fapta intr-un fel de pedepsire. Este vorba de doua fapte, una de savarsire a unei violente si alta, de aparare contra violentei. Una, atacul, este o actiune periculoasa si reprezinta o fapta de cauzare a unui rau, alta, fapta care urmeaza reprezinta o fapta de aparare si de inlaturare a unui rau. Tot asa este, in al doilea rand, si in materie de fapte criminale, in care crima este urmata de pedeapsa. Crima atrage pedeapsa, iar pedeapsa nu poate exista fara crima. De aici corelatia constanta, crima si pedeapsa.Fapta de atac ori crima si fapta de aparare ori pedeapsa, in astfel de cazuri, nu raman ca simple fapte individuale si izolate ci ele raman niste fapte interindividuale, fapte sociale, fiindca, pe de o parte, ele se petrec intr-un anumit grup social, la care, intr-o anumita masura sau alta, participa si grupul respectiv si, pe de alta parte, intr-un fel sau altul, astfel de fapte starnesc indignare si protest in acel grup social; in felul acesta, grupul respectiv participa la astfel de conflicte, in sensul ca respinge fapta rea, crima, si aproba reactia respectiva, pedeapsa. Cu alta cuvinte, astfel de fapte devin intr-o masura sau alta fapte sociale, fapte petrecute intr-o societate mai restransa sau mai exitinsa.Legea penala mentine si consacra, de asemenea, aceeasi corelatie intre crima si pedeapsa, bineinteles, cu alte mijloace si alta structura, anume ca dispozitii juridice exprese despre infractiuni si pedepse. Codul penal cuprinde, in partea speciala, o lista de fapte considerate infractiuni si pedeapsa pentru fiecare. De exemplu, in Codul penal roman se prevede ca omorul, adica uciderea unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 10-20 ani (art. 174 C.pen.), pruncuciderea, adica uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama sa se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani(art. 177). Pedeapsa este mijlocul principal si imediat de lupta impotriva crimei.Acest argument este solid, fiindca daca legea penala face o asemenea relatie, acest lucru este deosebit de important, deoarece este vorba de dispozitii juridice, de dispozitii obligatorii, ca orice dispozitii juridice si ca ori de cte ori se savrsesc infractiuni trebuie sa se aplice pedepsele prevazute de lege. Pedeapsa este legata de crima si este mijlocul important si obligatoriu de combatere si aparare mpotriva crimei si a criminalitatii.