politica monetară -...

Ghidul politicilor Uniunii Europene - nr. 1

Politica monetară

GHIDUL POLITICILOR UNIUNII EUROPENE

Broşura nr. 1

Politica monetară

Coordonator:

Drd. Clara VOLINTIRU

Bucureşti, 2012

Coordonator de proiect din partea Institutului European din România Mihai Sebe

Coordonator al proiectului pilot de cercetare Clara Volintiru

Asistent proiect de cercetare Cosmin-Dragoş Laza

Colectiv de stagiari Atena-Laura Mituca, Simona Gabriela Mituleţu, Bianca-Alexandra Munteanu-Mierla, Anca Tamaş

© Institutul European din România, 2012Bd. Regina Elisabeta nr. 7-9,Sector 3, Bucureştiwww.ier.ro

Grafică şi DTP: Monica Dumitrescu Poză copertă: www.sxc.hu

http://www.ier.ro

CUVÂNT ÎNAINTE

În ultimii ani a devenit din ce în ce mai evidentă necesitatea sporirii cooperării dintre mediul academic şi administraţia publică printr-o mai bună cunoaştere reciprocă şi transfer de expertiză şi competenţe. În acest sens, stimularea participării studenţilor la diferite programe de practică în cadrul instituţiilor publice joacă un rol cheie în asigurarea unei tranziţii eficiente de la şcoală la viaţa activă, asigurând îmbunătăţirea gradului de cunoştinţe al studenţilor, dar şi o mai atentă calibrare a conţinutului programei academice în raport cu nevoile pieţei muncii.

La finele anului 2010, Institutul European din România, în calitatea sa de instituţie publică responsabilă printre altele cu creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul afacerilor europene, a lansat un proiect pilot de cercetare dedicat politicilor europene „Ghidul politicilor Uniunii Europene”, proiect menit să permită realizarea unor materiale de informare în domeniul afacerilor europene, care să ofere informaţii fundamentale şi corecte, într-un limbaj accesibil tuturor celor interesaţi. Scopul principal al acestui proiect pilot de cercetare a fost de a-i sprijini pe studenţii din cadrul ciclului licenţă şi master în dezvoltarea cunoştinţelor şi în sporirea capacităţii analitice privind politicile europene. Am intenţionat astfel să îi pregătim în vederea participării active la spaţiul public european, fie în calitate de cetăţeni informaţi, fie de specialişti implicaţi în procesul de elaborare şi implementare a politicilor europene.

În anul 2011, în cadrul proiectului pilot de cercetare au fost realizate patru broşuri, care au abordat arii tematice relevante în domeniul afacerilor europene. Broşurile s-au oprit asupra unor politici centrale la nivel european, cu un impact direct asupra evoluţiilor României în calitate de stat membru: Politica de cooperare pentru dezvoltare şi Politica de ajutor umanitar, Politica monetară, Politica comercială comună şi Politica de mediu. Sunt atinse astfel domenii cheie ale politicilor europene, cu un impact direct asupra evoluţiilor la nivel naţional şi comunitar.

Ca urmare a succesului acestei prime experienţe şi a interesului manifestat, avem în vedere continuarea proiectului de cercetare în perioada următoare prin realizarea unor noi broşuri care să acopere alte politici comunitare.

În încheiere, aş dori să mulţumesc atât studenţilor stagiari implicaţi în acest proiect, cât şi persoanelor care au avut în grijă buna derulare a proiectului, doamnei Clara Volintiru, în calitatea sa de coordonator, domnului Cosmin-Dragoş Laza, asistent de cercetare şi domnului Mihai Sebe, coordonator de proiect din partea Institutului European din România.

Gabriela Drăgan

Director general al Institutului European din România

CUPRINS

Listă de abrevieri ................................................................................................................................................Listă de tabele şi figuri ....................................................................................................................................... INTRODUCERE ................................................................................................................................

I. MOMENTE CHEIE .........................................................................................................................

II. BAZA LEGALĂ .............................................................................................................................

II.1. Legislaţia primară .............................................................................................................................

II.2. Legislaţia complementară ................................................................................................................

III. ACTORI ........................................................................................................................................

III.1. Instituţii care exercită competenţe exclusiv în domeniul Politicii Monetare ..........................

III.2. Instituţii care exercită competenţe şi în domeniul Politicii Monetare .....................................

IV. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ MONETARĂ .......................................................................

IV.1. Instrumentarul Politicii Monetare .................................................................................................

IV.2. Sistemul de Plăți TARGET II .........................................................................................................

IV.3. Agregatele Monetare ........................................................................................................................

IV.4. Impactul Politici Monetare .............................................................................................................

V. ARMONIZAREA POLITICII MONETARE CU DIMENSIUNEA FISCALĂ ŞI BUGETARĂ ....

V.1. Sistemul de Impozitare .....................................................................................................................

V.2. Bugetul Uniunii Europene ...............................................................................................................

V.3. Convergență Fiscală ..........................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................................

Anexa 1 Lista documentelor legale .................................................................................................................. Anexa 2 Total Taxe ca % din PIB .....................................................................................................................

67

9

9

11

11

13

14

14

16

19

20

21

21

22

23

23

26

28

34

36

37

Ghidul politicilor Uniunii Europene – GPUE 2012

6

Listă de abrevieri

AUE Actul Unic EuropeanBCE Banca Centrală EuropeanăBCN Băncile Centrale NaționaleCCCTB Bază Fiscală Consolidată Comună a SocietățilorCE Comisia EuropeanăCEE Comunitatea Economică EuropeanăCME Comitetul Monetar EuropeanConsiliul ECOFIN Consiliul Afacerilor Economice şi FinanciareCTN Companii TransnaționaleEMU Unitatea Monetară EuropeanăFC Fondul de CoeziuneFEDR Fondul European de Dezvoltare RegionalăFESF Fondul European pentru Stabilitate FinanciarăFSE Fondul Social EuropeanIME Institutul Monetar EuropeanMCS Mecanismul Cursului de SchimbMEFS Mecanismul European de Stabilitate FinanciarăMES Mecanismul European de StabilitateOMC Organizația Mondială a ComerțuluiPAC Politica Agricolă ComunăPDE Procedura privind Deficitul ExcesivPEP Pactul Euro PlusPIB Produs Intern BrutPSC Pactul de Stabilitate şi CreşterePUE Piața Unică EuropeanăRTGS Sistem de decontare brută în timp realSE Semestrul EuropeanSEE Spațiul Economic EuropeanSEBC Sistemul European al Băncilor CentraleSME Sistemul Monetar EuropeanTARGET Sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază

brută în timp realTCEE Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (Tratatul de la Roma)TFUE Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TCEE redenumit prin

Tratatul de la Lisabona)TUE Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht)TVA Taxa pe valoare adăugatăUE Uniunea EuropeanăUEM Uniunea Economică şi MonetarăVNB Venit Național Brut

Politica monetară

7

Listă de tabele şi figuri

Tabele

Tabel 1. Etapele UEM

Tabel 2. Criteriile de convergenţă

Tabel 3. Finanțare MEFS/FESF

Tabel 4. Contribuții MES

Tabel 5. Finanțare prin BoP

Tabel 6. Taxe Directe în UE (2009)

Tabel 7. Taxe Indirecte în UE (2009)

Tabel 8. Schimbări procentuale ale TVA-ului în diferite state membre

Tabel 9. Resurse Bugetare

Tabel 10. Situația actuală a implementării PDE

Figuri

Fig.1. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC)

Fig. 2. Evoluția M3

Fig. 3. Influența Politicii Monetare asupra Pieței

Fig. 4. Bugetul UE 2012

Fig. 5. Semestrul European

Politica monetară

9

INTRODUCERE

La 20 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht, ce a marcat decizia Consiliului European de a înființa o Uniune Economică şi Monetară (UEM), existența şi evoluția politicii monetare a UE continuă să suscite atât eforturi constructive de a se avansa soluții comune, cât şi reacții adverse şi de opoziție. Tensiunile aferente sunt explicabile prin faptul că această politică are cele mai ample efecte şi reverberații, influențând atât dimensiunea performanței economice şi a competitivității la nivelul statelor membre, cât şi la nivelul întregii Uniuni Europene. Coordonatele politicii monetare au un impact direct asupra traiectoriei economiilor naționale şi a economiei europene, dar şi un impact indirect asupra performanței şi arhitecturii instituționale.

Principiile şi procesele de integrare economică şi monetară ce stau la baza UEM vizează toate statelele membre. Astfel, Uniunea Europeană în ansamblul ei, este influențată de elementele politicii monetare comune, dintre care se disting: moneda euro, piața internă şi piața comună, centralizarea deciziilor de politică monetară (pentru statele membre UEM) la nivelul Băncii Centrale Europene (BCE), sau coordonarea politicilor economice şi fiscale din toate statele membre ale UE. Totuşi, aplicabilitatea directă şi imediată a politicii monetare se realizează în prezent, în primul rând în cele 17 state membre care au adoptat moneda unică, constituind astfel zona Euro—Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania.

UEM implică mai multe dimensiuni simultane de convergență. În primul rând, se distinge dimensiunea integrării monetare, dirijată de politica monetară comună. Aceasta se bazează pe criteriile de convergență enunțate în cadrul Tratatului de la Maastricht, vizează în principal adoptarea monedei unice şi stabilitatea cursului de schimb şi se concretizează prin zona Euro. Dimensiunea mai largă a integrării economice include pe lângă implementarea politicii monetare comune şi elemente de convergență structurală, fiscală şi bugetară. Astfel, procesul de convergență al economiei europene porneşte de la voința politică de a implementa un cadru structural comun, trece prin etapa esențială a omogenizării monetare şi financiare şi evoluează mai departe prin întărirea mecanismelor de coordonare şi în domeniul fiscal şi bugetar.

Pe fondul accelerării actuale a procesului de convergență fiscală, la nivelul Uniunii Europene, şi a consacrării unor fonduri din ce în ce mai mari mecanismelor de susținere a redresării economice, este mai important ca oricând referențialul comun oferit de politica monetară. Europa se confruntă în prezent cu o serie de probleme economice în cadrul crizei de amploare pe care o traversează—de la dezechilibre macroeconomice semnificative în cazul multor țări, la discrepanțe din ce în ce mai pronunțate între nivelurile de competitivitate ale statelor membre. În acest context, zona euro se agață puternic de speranța că politica monetară comună va controla derapajele şi va susține ansamblul statelor membre în echilibru economic. Astfel, actorii instituționali şi factorii de decizie se străduiesc să realizeze o sinergie constructivă între realizările politicii monetare de până acum şi necesitatea consolidării disciplinei fiscale şi bugetare la nivelul întregii Uniuni.

I. MOMENTE CHEIE

Iniţiativa realizării unei Uniuni Economice Monetare a apărut în anul 1969, în cadrul Summitului de la Haga, unde Comisia Europeană a adus prima dată în discuţie conceptul de monedă unică. Deşi statele membre ale Comunităţii Europene făceau parte la acea dată din Sistemul de la Bretton Woods, pe fondul declinului acestuia la sfârşitul anilor ’60, a apărut dorinţa realizării UEM.

Rezultatul Summitului de la Haga l-a constituit Planul Werner. Realizat de un grup de reflecţie prezidat de către primul ministru al Luxemburgului, Pierre Werner, acesta era un program ce stabilea calendarul integrării economice şi monetare, a cărei finalizare avea să aibă loc pe parcursul următorilor 10 ani. În ciuda faptului că planul a fost aprobat în 1971, el nu a fost pus în aplicare, iar tentativa de realizare a integrării economice şi monetare într-un singur deceniu a eşuat.

Pentru a evita dezechilibrele ce ar fi putut apărea în economiile europene, în anul 1973 a fost lansat programul „șarpele în tunel”1 (snake in the tunnel), ce prevedea un regim fix al ratelor de schimb. Acesta presupunea împrumuturi interguvernamentale pentru sprijinirea reciprocă a valutelor fiecărui membru, fără crearea unor noi instituţii. Programul a eşuat din cauza numeroaselor crize ale cursurilor de schimb, menţinându-se numai ca o „zonă a mărcii germane”.

1 Helen WALLACE, William WALLACE, Mark A. POLLACK, Policy – making in the European Union, 5th edition, Oxford University Press, Londra, 2005.


10

Procesul de integrare monetară este reluat în martie 1979, când este creat Sistemul Monetar European (SME). Tot atunci se creează şi moneda compozită ECU (European Currency Unit), expresie a mediei comunitare ponderate. În centrul Sistemului Monetar European se afla Mecanismul Cursului de Schimb ce prevedea o marjă de fluctuaţie de + / - 2.25% faţă de ECU, pentru cele opt state2 participante. Deşi făcea parte din SME, Marea Britanie a fost singura ţară care nu a participat la Mecanismul Cursului de Schimb (MCS). SME a contribuit la stabilizarea cursului de schimb, primind trei noi membri până în 1992: Spania, Marea Britanie şi Portugalia.

În anul 1989, în cadrul Consiliului European de la Madrid, a fost prezentat Raportul Delors, privind „stabilitatea prețurilor şi disciplina monetară”.3 Acesta era un plan de creare a Uniunii Economice şi Monetare realizat de către Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene din acea vreme. Raportul Delors a fost aprobat de către membrii Consiliului şi a constituit fundamentul viitorului Tratat privind Uniunea Europeană (TUE), cunoscut şi ca Tratatul de la Maastricht după localitatea în care a fost semnat pe 7 februarie 1992.

Tratatul de la Maastricht prevedea un proces de unificare monetară şi economică în trei etape, aşa cum era anunţat şi de Raportul Delors. Prima etapă a procesului de realizare a UEM, vizând convergenţa politicilor economice ale statelor

membre şi eliminarea barierelor pentru a obţine libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi a capitalului între statele membre ale UE., a fost planificată să se desfăşoare între 1 iulie 1990 şi 31 decembrie 1993. A doua etapă a procesului de unificare este reprezentată de crearea instituţiilor necesare, precum Banca Centrală Europeană (BCE). În această etapă proiectată să se realizeze între 1 ianuarie 1994 şi 31 decembrie 1998, băncile centrale naționale devin independente, facilitând astfel crearea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), alcătuit din băncile centrale naționale şi BCE. Ultima etapă, lansată la 1 ianuarie 1999, este încă în curs de dezvoltare şi presupune unificarea politicii monetare şi adoptarea monedei unice de către statele membre ale UE, sub supravegherea SEBC.

Tot în cadrul Tratatului de la Maastricht au fost stabilite criteriile de convergență4 ce trebuie îndeplinite de către statele membre ale Uniunii Europene dornice să devină membri ai Uniunii Economice şi Monetare. Acestea acoperă următoarele domenii ale politicii monetare naționale5:

• stabilitatea prețurilor;• stabilitatea cursului de schimb;• deficitul bugetar;• datoria guvernamentală;• rata dobânzii pe termen lung.

2 Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda. 3 Helen WALLACE, William WALLACE, Mark A. POLLACK, Policy – making in the European Union. 5th edition, Oxford University Press, Londra, 20054 Protocol on the convergence criteria referred to in Article 109j of the Treaty establishing the European Community.5 Pentru mai multe detalii vezi Tabel 2

Tabel 1. Etapele UEM

PRIMA ETAPĂ A UEM (1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993)

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) semnat la Maastricht Semnare (1992) / Intră în vigoare (1993)

Marea Britanie şi Danemarca primesc clauza de „opt-out” (chiar dacă indeplinesc criteriile de convergență, pot opta pentru a rămâne în afara UEM) 1992

Reforma MCS—se extinde temporar marja de fluctuație la +/-15% 1993

REZULTATE: libera circulație a capitalurilor între statele membre

A DOUA ETAPĂ A UEM (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998)

Înființarea Institutului Monetar European (IME) ca precursor al Băncii Centrale Europene în scopul coordonării politicilor monetare ale statelor membre şi facilitarea introducerii monedei unice

1994

Consiliul European de la Amsterdam adoptă Pactul de Stabilitate şi Creştere (PCS) cu scopul de a menține disciplina bugetară şi evitarea deficitelor excesive. PCS este atât preventiv (Rapoarte anuale), cât şi corectiv (Procedura privind Deficitul Excesiv)

1997

Politica monetară

11

II. BAZA LEGALĂ

Integrarea monetară europeană, asupra căreia elitele politice europene aveau o viziunea optimistă, considerând-o puntea de legătură între statele-naţiune din Europa, a reprezentat însă, pentru actorii implicaţi direct, un proces complex şi frecvent contestat, reticenţa lor manifestându-se mai ales sub forma modificării raporturilor juridice privind întâi Comunităţile Europene, iar apoi Uniunea Europeană ca persoană juridică. Pentru ca actuala Uniune Economică şi Monetară (UEM) să devină eficientă şi sustenabilă, a fost imperioasă o adaptare perpetuă a izvoarelor pe care se fundamenta ordinea juridică a UE.

Pornind de la criteriul forţei juridice, putem clasifica legislaţia comunitară în: izvoare primare, respectiv tratatele constitutive şi modificatoare, ce au valoarea unor legi fundamentale, izvoare derivate (regulamente, directive, recomandări şi avize) şi complementare (convenţii, decizii şi acorduri, rezoluţii), care în dreptul comunitar sunt asimilate legilor ordinare, precum şi reglementări rezultate din angajamente externe ale Uniunii. În anexa 1 se regăseşte lista principalelor documente legale

referitoare la politica monetară a statelor din zona euro.

II.1. Legislaţia primară

A. Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (TCEE sau Tratatul de la Roma)

Geneza ideii necesităţii unui sistem monetar european se află în TCEE9, deşi constituirea acestuia şi adoptarea unei monede unice nu sunt statuate în mod expres ca obiective ale Comunităţilor Europene. Cu toate acestea, prin art. 105, alin. 3), este fondat Comitetul Monetar European, ca organ informal în cadrul căruia erau dezbătute principalele dificultăţi de politică monetară şi valutară cu care se confruntau statele membre10. Art. 105, 106, 107, 108 impuneau ca ratele de schimb să fie stabilite cu respectarea intereselor comune şi permiteau acordarea unui ajutor mutual în cazul confruntării cu deficite ale balanţei de plăţi11.

Acelaşi tratat prevedea abolirea progresivă a tuturor restricţiilor privind mişcarea capitalului, în vederea

Prima reuniune la Luxemburg a Eurogrupului, întalnire informală a miniştrilor de finanțe din statele Zonei Euro (formalizat prin Tratatul de la Lisabona) 1998

Înființarea Băncii Centrale Europene (BCE) la Frankfurt şi desființarea IME 1998

REZULTATE: consolidarea cooperării şi convergenței statelor membre în privința politicilor economice

A TREIA ETAPĂ A UEM (1ianuarie 1999 – )

Zona Euro este constituită pe baza utilizării unei monede unice în 11 state6 ce îndeplinesc criteriile de convergență 1999

Bancnotele şi monedele Euro sunt introduse în circulație în concomitent cu retragerea celor naționale în toate cele 127 state ale Zonei Euro 2002

În prezent, Zona Euro cuprinde 17 state membre8, ale căror avantaje includ: eliminarea riscului valutar şi a costurilor de tranzacționare, integrarea piețelor financiare şi accesul la o veritabilă piaţă unică de bunuri şi servicii

REZULTATE: introducerea monedei unice şi unificarea politicii monetare la nivelul UEM prin SEBC

Sursă: Autorii

6 Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania7 Grecia se alătura Zonei Euro (ianuarie 2001)8 Austria, Belgia, Cipru (1 ianuarie 2008), Estonia (1 ianuarie 2011), Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta (1 ianuarie 2008), Olanda, Portugalia, Slovacia (1 ianuarie 2009), Slovenia (1 ianuarie 2007), Spania9 Semnat la 25 martie 1957 şi intrat în vigoare în 1958, TCEE a fost redenumit succesiv, prin Tratatul de la Maastricht, devenind Tratatul privind Comunitatea Europeană (TCE), dar şi odată cu ratificarea Tratatului de Reformă (2009), care instituie oficial Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (TFUE).10 Michelle CINI, (editor), European Union Politics. 2nd edition, Oxford University Press, New York 2007, pp. 11 Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (TCEE) din 1 ianuarie 1958, art. 105-108, pp. 58-61, disponibil la <http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm#founding>.

http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm#founding



12

asigurării funcţionării pieţei comune, însă permitea guvernelor naţionale să adopte măsuri protecţioniste prin care să restricţioneze circulaţia capitalului, în situaţia în care aceasta ar fi prejudiciat pieţei vreunui stat. Liberalizarea circulaţiei în cele patru domenii - cheie a reprezentat principalul catalizator al adoptării unei monede unice.

B. Actul Unic European

În a doua jumătate a anilor 1980, statele au ratificat Actul Unic European prin care a fost facilitată definitivarea Pieţei Unice. Acesta menţiona şi necesitatea relansării Uniunii Economice şi Monetare, fapt ce a fost realizat prin Consiliul de la Hanovra din 1988.

C. Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht)—Titlul VI, Capitolul 2 „Politica monetară”, Art. 105-109m

Regulile extensive, detaliate privind organizarea şi funcţionarea UEM care au reprezentat, în fond, expresia codificată a unor valori deja existente, au fost preluate în acquis-ul comunitar în anul 1992, fiind instituite prin Tratatul privind Uniunea Europeană şi având la bază Raportul Delors12 şi produc efecte pentru toate statele membre ale UE începând cu anul 1993, cu excepţia Marii Britanii şi Danemarcei, care au negociat clauza de opt-out13, ulterior adăugându-li-se şi Suedia, care a refuzat adoptarea monedei euro

în urma referendumului. Tratatul de la Maastricht reprezintă statutul sui generis al Uniunii Economice şi Monetare, definitivarea ei fiind condiţionată de trei etape: convergenţa şi armonizarea politicilor monetare, crearea Băncii Centrale Europene, pentru ca, în cele din urmă, să fie utilizată o monedă unică.

a. Protocolul privind Statutul SEBC

Prin art. 105a din Tratatul privind Uniunea Europeană, conducerea politicii monetare europene devine o prerogativă exclusivă a Băncii Centrale Europene (BCE), aceasta fiind singura autoritate împuternicită să autorizeze emisiunea de bancnote în interiorul comunităţii. O inovaţie adusă prin acest act fundamental o reprezintă Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), în componenţa căruia intră BCE şi băncile naţionale ale statelor membre14, având ca principal obiectiv menţinerea stabilităţii preţurilor, prin definirea, aplicarea şi asigurarea unei bune funcţionări a politicii monetare a Comunităţilor şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre.

b. Protocolul anexat la art. 109j din TUE

O importanţă deosebită în legislaţia primară o are Protocolul anexat la art. 109j din TUE, prin care sunt definite criteriile de convergenţă, ce permit statelor să intre în faza a treia a UEM. Conținutul lor şi indicatorii ce măsoară conformarea față de aceste criterii de convergență sunt detaliate în Tabelul 2.

Tabel 2. Criteriile de convergenţă

Criteriu de Convergență Conţinut Indicator

Stabilitatea PrețurilorRata inflației nu trebuie să depăşească cu mai mult de 1.5% media ratei inflației înregistrată în cele trei state cu cele mai bune valori în acest domeniu

Indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC)15

Stabilitatea Cursului de Schimb Respectarea marjei normale de fluctuație stabilită prin MCS II pentru cel puțin 2 ani

Deviația de la cursul de schimb central

Deficitul Bugetar Deficitul Bugetar nu trebuie să depăşească 3% din PIB Deficitul Public ca % din PIB

Datoria Guvernamentală Datoria Publică nu trebuie să fie mai mare de 60% din PIB

Datoria publică ca % din PIB

12 Helen WALLACE, William WALLACE, Mark A. POLLACK, Policy – making in the European Union, 5th edition, Oxford University Press, Londra, 2005, pg. 145. 13 Clauza de opt-out conferă statelor dreptul de a decide singure dacă vor adopta moneda unică, precum şi momentul adoptării acesteia.14 Tratatul privind Uniunea Europeană din 1 ianuarie 1993, art. 106, disponibil la http://europa.eu/about-eu/basic-information/decision-making/treaties/index_en.htm 15 Rezultat prin metode statistice de armonizare la nivelul UE a Indicilor Prețurilor de Consum (IPC) ai statelor membre. IPC este un indicator economic ce măsoară modificările prețurilor pe care le plătesc consumatorii casnici pentru bunuri şi servicii.

http://europa.eu/about-eu/basic-information/decision-making/treaties/index_en.htm

http://europa.eu/about-eu/basic-information/decision-making/treaties/index_en.htm

Politica monetară

13

D. Tratatul de la Lisabona

Semnat în anul 2007, dar ratificat de toate statele în 2009, Tratatul de la Lisabona stabileşte regulile de funcţionare ale Eurosistemului, termen folosit pentru a desemna organul în componenţa căruia intră băncile centrale care coordonează politica monetară a statelor care fac parte din zona euro, alături de BCE. În art. 96-97 sunt prevăzute măsurile privind utilizarea monedei euro, iar o altă inovaţie o reprezintă transformarea Comitetului monetar cu caracter consultativ în Comitetul Economic şi Financiar.

E. Protocolul privind Eurogrupul (anexat la Tratatul de Reformă)

În baza art. 1 din Protocolul privind Eurogrupul, miniştrii statelor membre a căror monedă este euro se întâlnesc în reuniuni informale, pentru a se consulta în privinţa chestiunilor legate de responsabilităţile specifice care le revin în ceea ce priveşte moneda unică, fiind permisă şi participarea unor reprezentanţi ai Comisiei Europene sau ai BCE. Membrii Eurogrupului au posibilitatea de a desemna un preşedinte la fiecare doi ani şi jumătate, aplicându-se regula majorităţii absolute.

II.2. Legislaţia complementară

A. Declaraţia de la Bremen privind constituirea SME

Constituirea Sistemului Monetar European nu a fost marcată de impedimente notabile, deşi a presupus parcurgerea mai multor etape: elaborarea Declaraţiei de la Bremen din 6-7 iulie 1978 şi adoptarea ei sub forma unei rezoluţii cu privire la „constituirea Sistemului Monetar European şi la soluţionarea problemelor relative la acesta”16. SME a fost creat pe fondul instabilităţii monetare generate de eşecul mecanismului ratelor de schimb fixe, supranumit „şarpele în tunel”17 şi îşi propunea să depăşească în stricteţe regimul precedent, având în centru ECU

(European Currency Unit) şi fiind folosit ca mijloc primar de mediere între autorităţile monetare existente la nivelul Comunităţilor Europene.

B. Pactul de Stabilitate şi Creştere

Pactul de Stabilitate şi Creştere este o rezoluţie adoptată la Consiliul Uniunii Europene din 17 iunie 1997 (Amsterdam), la care sunt anexate Regulamentul nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997, relativ la Procedura privind Deficitul Excesiv (PDE) şi Regulamentul de revizuire a PSC nr. 1055/105 din 27 iunie 2005, prin care Consiliul este legitimat să penalizeze, la propunerea Comisiei Europene, acele state care, în decurs de doi ani, eşuează în a lua măsuri eficiente în vederea corectării deficitului excesiv.

Principalele dispoziţii ale PSC18 sunt:

a) Obligativitatea supravegherii poziţiilor bugetare şi coordonării politicilor economice;

b) Statele trebuie să aibă în vedere obiectivul asigurării unui buget echilibrat şi să aducă la cunoştinţa Comisiei şi a Consiliului toate măsurile adoptate în acest sens;

c) Sunt prevăzute mijloacele procedurale necesare iniţierii şi stingerii procedurii de deficit excesiv;

d) Şi statele care nu fac parte din zona euro sunt ţinute să respecte această rezoluţie, fiind constrânse să îndeplinească criteriile de convergenţă şi să aibă un program bine definit în acest sens.

C. Reglementarea 1103/97, publicată în JO L 19.6.1997 şi Reglementarea 974/98 bazată pe Art. 109(4) al Tratatului din 3 mai 1998

Aceste două decizii au fost adoptate ca urmare a inadvertenţelor apărute în materia contractuală, ca urmare a faptului că, în anul adoptării monedei euro (1999), o serie de contracte comerciale, ale căror efecte ultraactivau, stipulau efectuarea plăţii în monedele naţionale ale statelor. Aşadar, a fost necesară adoptarea Reglementării nr. 1103/97, în virtutea căreia statelor care nu au adoptat

16 Ali M. EL- AGRAA, The European Union: Economics and Policies.8th edition. Cambridge University Press, 2005, pg. 138.17 Helen WALLACE, William WALLACE, Mark A. POLLACK, Policy – making in the European Union. 5th edition, Oxford University Press, Londra, 2005, pg. 144.18 Michelle CINI (ed.), European Union Politics. 2nd edition., Oxford University Press, New York 2007 pp 329-332.

Rata Dobânzii

Rata Dobânzii pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2% media ratelor din cele 3 state cu cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte stabilitatea prețurilor

Rata Dobânzii pe termen lung

Sursa: adaptat de autori după Ali M. El-Agraa (2005) şi Comisia Europeană (2007)


14

moneda unică nu li se poate impune modificarea instrumentelor juridice, iar în materia contractelor de drept privat se aplică principiul continuităţii contractelor, prin care se interzice expres rezilierea sau orice modificare unilaterală a convenţiilor motivată de adoptarea monedei unice. Această hotărâre confirmă şi conversia ECU-Euro la o paritate de 1:119.

Reglementarea 974/98, pe de altă parte, se aplică statelor care au adoptat moneda euro. Deşi începând cu anul 1999 a fost instituit un sistem unic de decontări şi plăţi, în perioada de tranziţie s-a aplicat principiul libertăţii de decizie, care a permis atât cetăţenilor, cât şi persoanelor juridice, să folosească nu doar euro, ci şi alte monede în achitarea obligaţiilor pecuniare ce rezultau din contracte.

III. ACTORI

Caracterul de unicitate al Uniunii Europene a condus la crearea, prin cele trei Tratate constitutive şi prin Tratatul de la Maastricht şi la consolidarea, prin Tratatul de Reformă, a unei structuri instituţionale originale în cadrul căreia instituţiile conlucrează şi cooperează în scopul atingerii obiectivelor comunitare şi al respectării intereselor specific naţionale.

Potrivit Art. 13 din TUE, şi a Tratatelor următoare, Uniunea Eurpoeană se sprijină pe următoarele instituții: Consiliul Uniunii Europene—reprezentând statele membre, Consiliul European—formalizat prin Tratatul de la Lisabona (2009) ca o preşedinție colectivă a UE, Comisia Europeană—reprezentând interesele Uniunii în ansamblu, Parlamentul—reprezentând cetățenii UE, Curtea de Justiţie—garantând respectarea regulilor de drept, Curtea de Conturi—garantând respectarea regulilor financiare şi Banca Centrală Europeană—garantând integrarea economică şi financiară.

Puterea bugetară este împărţită între Consiliu, care cumulează funcţiile executivă, legislativă şi guvernamentală, Comisie, care are atribuţii executive şi Parlament, care poate contesta Comisia. Arhitectura instituțională a UE urmează evoluția dinamică a uniunii de state, în decursul timpului, instituţiile fiind supuse unui proces de transformare în ceea ce priveşte atribuţiile, funcţiile, puterile şi denumirile. Acestea participă direct la procesul decizional comunitar, respectând principiile autonomiei de voinţă, atribuirii de competenţe şi asigurării echilibrului instituţional.

În domeniul politicii monetare, îşi exersează competențe exclusive următoarele instituții

specializate: Banca Centrală Europeană, Sistemul European al Băncilor Centrale, Eurosistemul, , dar se remarcă şi instituţii care nu au doar competenţe exclusive - Consiliul ECOFIN, Curtea de Conturi, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Aceşti actori instituționali vor fi prezentaţi în paragrafele următoare.

III.1. Instituţii care exercită competenţe exclusiv în domeniul Politicii Monetare

A. Banca Centrală Europeană (BCE)

Concepută ca nucleu al Eurosistemului şi al SEBC, BCE are ca principal obiectiv menţinerea stabilităţii preţurilor la nivelul Uniunii Europene. Înfiinţată la 1 iunie 1998, BCE este o instituţie europeană care a dobândit personalitate juridică prin Tratatul de la Lisabona. Printre atribuţiile principale ale BCE se regăseşte definirea politicilor Eurosistemului, Consiliul Guvernatorilor BCE fiind cel care răspunde de politica monetară în zona euro. Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de decizie al BCE, fiind alcătuit din şase membrii ai Comitetului executiv al BCE şi guvernatorii băncilor centrale naționale din statele membre ale UE care au adoptat euro (ECB 2011b) (vezi Fig. 1). Alte atribuţii ale BCE sunt: asigurarea implementării corecte de către BCN a politicilor BCE, analiza riscurilor inflaţioniste, deţinerea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre, coordonarea şi monitorizarea operaţiunilor de politică monetară, emiterea de bancnote euro, intervenţii pe pieţele valutare constând în vânzarea sau cumpărarea de titluri pe pieţele valutare, coordonarea şi supravegherea infrastructurii pieţei financiare, cooperarea la nivel internaţional şi european.

De asemenea, pentru realizarea misiunilor SEBC, BCE, sprijinită de băncile centrale naţionale, colectează informaţiile statistice necesare, fie de la autorităţile naţionale competente, fie direct de la agenţii economici. În acest scop, BCE cooperează cu instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale ţărilor terţe, precum şi cu organizaţiile internaţionale. Strategia politicii monetare a BCE se fundamentează pe doi piloni: analiza economică şi analiza monetară. Primul dintre ei, analiza economică, se referă la evoluţia producţiei totale, evoluţia creditelor fiscale, evoluţia cursului de schimb. Pe de altă parte, cel de-al doilea pilon al strategiei politicii monetare, analiza monetară, urmăreşte analiza pe termen mediu şi lung a relaţiei între inflaţie şi creşterea masei monetare, precum şi analiza masei monetare şi a lichidităţii20.

19 Dumitru MIRON, Economia UE. , Editura Luceafărul, Bucureşti, 2002.20 Matthew FLINDERS,. “Distributed public governance în the European Union”, Journal of European Public Policy, 2004 [online] Disponibil la: <http://www.informaworld.com> [Accesat la 21.04.2011].

http://www.informaworld.com

Politica monetară

15

B. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC)

Politica monetară unică a fost instituită prin Tratatul Uniunii Europene şi Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene. Statutul stabileşte atât înfiinţarea BCE, cât şi a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) la data de 1 iunie 1998. SEBC este format din Banca Centrală Europeană şi din Băncile Centrale din toate statele membre ale UE. În Tratatul de la Roma sunt prevăzute obiectivele fundamentale al SEBC, dar şi alte obiective şi misiuni ce urmează să fie îndeplinite de SEBC. Astfel, obiectivul fundamental este stabilitatea preţurilor, în timp ce sfera celorlalte obiective cuprinde: sprijinirea politicilor economice generale în cadrul UE în scopul realizării obiectivelor UE. Totodată, se prevede că SEBC va acţiona conform principiilor economiei libere de piaţă, respectând libera concurenţă şi asigurând alocarea eficientă a resurselor.

Misiunile fundamentale pe care SEBC trebuie să le îndeplinească se referă la definirea şi implementarea politicii monetare a Uniunii, desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar, promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi, deţinerea şi administrarea rezervelor oficiale ale statelor membre, fără a aduce atingere deţinerii şi administrării fondurilor de rulment în valută aparţinând statelor membre. SEBC este aşteptat să contribuie şi la stabilitatea sistemului financiar şi supravegherea instituţiilor de credit.

C. Eurosistemul

Termenul „Eurosistem” se referă la BCE şi la băncile centrale naţionale ale statelor membre ale UE care

au adoptat moneda euro. Ca atare, Eurosistemul este un subansamblu al SEBC, denumirea fiind folosită pentru prima dată, în mod oficial, în Art. 282 din Tratatul de la Lisabona - Tratatul privind funcţionarea UE. Eurosistemul este sistemul bancar central al Zonei euro şi include Banca Centrală Europeană şi cele 17 Bănci Centrale Naţionale ale statelor Zonei Euro. Acesta a fost preferat unei bănci centrale pentru că s-au luat în considerare întinderea geografică a Zonei Euro, diversitatea de limbi şi culturi din cadrul acesteia şi pentru că între BCN din statele UEM există relaţii de colaborare de lungă durată, fiecare din ele beneficiind de o bună infrastructură financiară, experienţă şi capacitate operaţională. Zona euro a luat fiinţă în 1999, când responsabilitatea privind elaborarea şi aplicarea politicii monetare a fost transferată de la BCN ale ţărilor membre la BCE.

Misiunea fundamentală a Eurosistemului constă în menţinerea stabilităţii preţurilor în interesul general. În acest sens, BCE defineşte cantitativ acest obiectiv ca „o creştere anuală, sub nivelul de 2% a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) pentru zona euro”. Au fost desemnate şi alte obiective ale Eurosistemului, printre care se numără: conservarea stabilităţii financiare; cooperarea cu autorităţile europene şi naţionale în vederea îndeplinirii misiunii fundamentale. În mod concret, acesta defineşte şi aplică politica monetară în zona euro prin operaţiuni pe piaţa financiară - cursurile de schimb şi condiţiile de lichiditate internă, prin asigurarea concordanţei dintre obiectivele politicii monetare şi operaţiunile valutare, prin influenţarea ratelor dobânzii şi a condiţiilor de pe piaţa monetară, prin controlul bazei monetare şi prin promovarea bunei funcţionări a sistemului de plăţi.21

21 Nicoleta DIACONU, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.

CONSILIUL GENERAL

CONSILIUL GUVERNATORILOR (autoritatea implementării politicii monetare)

Guvernatorii Băncilor Centrale Naționale

Comitetul Director BCE

Băncile Centrale ale Statelor Membre

EUROSISTEMUL

Guvernatorii Băncilor CentraleNaţionale ale Statelor Membre UEM

Fig.1. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC)

Sursa: adaptat de autori după Baldwin & Wyplosz (2004)


16

Diverse Comitete ale Eurosistemului susțin cu analiză şi expertiză deciziile Consiliului Guvernatorilor: Comitetul de politică monetară (MPC), Comitetul de relaţii internaţionale (IRC), Comitetul pentru operaţiuni de piaţă (MOC), Comitetul de statistică (STC), Comitetul pentru sistemele de plăţi şi de decontare (PSSC), Comitetul de contabilitate şi venituri monetare (AMICO), Comitetul de supraveghere bancară (BSC), Comitetul pentru bancnote (BANCO), Comitetul auditorilor interni (IAC), Comitetul juridic (LEGCO), Comitetul pentru buget (BUCOM), Conferinţa privind resursele umane (HRC), Comitetul de comunicare al Eurosistemului/SEBC (ECCO), Comitetul pentru tehnologia informaţiei (ITC) şi Comitetul de coordonare în domeniul IT din cadrul Eurosistemului (EISC).

La înfiinţarea SEBC, ipoteza de lucru a fost adoptarea monedei euro de către toate statele membre UE, atribuţiile de bază ale SEBC referindu-se la moneda unică. Până când această ipoteză va fi pusă în practică, Eurosistemul va deţine rolul principal în politica monetară a Uniunii, urmând ca apoi acesta să revină SEBC22.

III. 2. Instituţii care exercită competenţe și în domeniul Politicii Monetare

A. ECOFIN (Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare)

Consiliul Afacerilor Economice şi Financiare este compus din minştrii de economie şi finanțe ai statelor membre UE. Aceştia se întâlnesc în mod normal, o dată pe lună. Cu o zi înaintea reuniunii ECOFIN, are loc întâlnirea informală a Eurogrupului, reprezentat de miniştrii de finanțe şi economie din statele Zonei Euro, aceştia discutând în special problematica UEM, spre deosebire de ECOFIN ce răspunde pentru politica monetară la nivelul întregii Uniuni.

Atribuțiile ECOFIN:

o orientarea şi coordonarea politicii economice şi a celei monetare;

o monitorizarea politicilor bugetare ale statelor membre;

o supravegherea finanţelor publice;o monitorizarea pieţelor financiare;o coordonarea relaţiilor economice cu ţările

membre;o supravegherea ratelor de schimb pentru euro şi

determinarea orientării generale a acestora.

Între ECOFIN şi Parlamentul European există o politică de consultare şi codecizie. Cele două

instituţii răspund de pregătirea şi adoptarea bugetului anual al UE, dar şi de selectarea statelor ce sunt pregătite să adere la zona euro. Predecesorul ECOFIN, Comitetul Monetar a fost creat cu scopul coordonării politicii statelor membre. În cadrul atribuțiilor sale se numărau: monitorizarea situaţiei monetare şi financiare a statelor membre, întocmirea şi prezentarea Consiliului şi Comisiei a rapoartelor privind circulaţia capitalurilor şi a libertăţii preţurilor. Comitetul a fost dizolvat la începutul celei de a treia etape a UEM, fiind înlocuit de actualul ECOFIN.

B. Comisia Europeană

Comisia dispune de competenţă partajată în ceea ce priveşte politica monetară a UE. Cea mai importantă funcţie a Comisiei este cea de iniţiator legislativ. Astfel, Comisia înaintează propuneri de legi, pornind de la recomandările Parlamentului sau Consiliului. De asemenea, CE propune anual orientări generale şi coordonează politicile economice ale statelor membre.

Fiind susţinătoarea interesului comunitar, Comisia garantează respectarea Pactului de Stabilitate şi Creştere, prin declanşarea procedurii de deficit excesiv în caz de necesitate (vezi Tabel 10) şi controlează aplicarea reglementărilor comunitare. Monitorizând şi asigurând performanţa şi conformitatea politicii monetare23, Comisia întocmeşte rapoarte privind candidatura la zona euro, pe care le înaintează apoi Consiliului şi oferă Parlamentului rezultatele supravegherii multianuale.

În scopul enunțat de PSC de a asigura sustenabilitatea finanțelor publice ale statelor membre pe termen lung, Comisia derulează o serie de programe de împrumut prin emisie de obligațiuni pe piețele de capital: Mecanismul European de Stabilizare Financiară (MESF)—se adresează statelor membre Zonei Euro, programul de asistență în privința Balanței de Plăți (BoP)—se adresează statelor membre ale UE ce nu au adoptat încă moneda unică, şi programul de Asistență Macro-Financiară (MFA)—se adresează statelor ce nu sunt membre UE.

Mecanismul European de Stabilizare Financiară (MESF), înființat în 2010, este până acum cel mai semnificativ program de acest gen, acordând asistență statelor membre în cazul în care un stat este serios amenințat de perturbări financiare şi aceste perturbări sunt cauzate de evenimente situate în afara controlului statului membru în cauză24. MESF gestionează în prezent un fond de 60 mld. €, din care a emis diferite tranşe de finanțare către Irlanda şi

22 Economic and Monetary Affairs, [online] Disponibil la: <http://europa.eu/pol/emu/index_en.htm> [Accesat la 21.04.2011].23 Economic and Monetary Affairs.[online] Disponibil la: <http://europa.eu/pol/emu/index_en.htm> [Accesat la 21.04.2011].24 http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/stability_and_growth_pact/ec0009_ro.htm

http://europa.eu/pol/emu/index_en.htm

http://europa.eu/pol/emu/index_en.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/stability_and_growth_pact/ec0009_ro.htm

Politica monetară

17

Portugalia (vezi Tabel 3). În acelaşi spirit cu MESF, a fost înființat în acelaşi an şi Fondul European pentru Stabilitate Financiară (FESF) pentru a oferi asistență rapidă şi eficace privind lichiditatea. FESF funcționează prin emisia de obligațiuni pe piețe, primind garanții din partea țărilor care folosesc euro, valoarea acestora fiind calculată în funcție de cota de participare la capitalul BCE. FESF însumează

garanții de 780 mld. € în prezent (cu previziuni de majorare până la 1000 mld. €), şi are o capacitate de împrumut de 440 mld. €25. FESF va fi înlocuit în cursul anului 2012 de o structură permanentă anticriză — Mecanismul European de Stabilitate (MES), ce a fost înființat conform tratatului semnat de ambasadorii țărilor membre pe 2 februarie 201226 (vezi Tabel 4).

25 http://www.efsf.europa.eu/about/index.htm 26 http://www.european-council.europa.eu/eurozone-governance/esm-treaty-signature?lang=ro

Tabel 3. Finanțare MEFS/FESF

Sumă Scadenţă Data Alocării Beneficiar Data Plății

5 mld. € 5 ani 5 ian. 2011 Irlanda 12 ian. 2011

3.4 mld. € 7 ani 17 mar. 2011 Irlanda 24 mar. 2011

4.75 mld. € 10 ani 24 mai 2011 3 mld. € Irlanda, 1.75 mld. € Portugalia 31 mai 2011

4.75 mld. € 5 ani 25 mai 2011 Portugalia 1 iunie 2011

5.0 mld. € 10 ani 14 sept. 2011 Portugalia 21 sept. 2011

4.0 mld. € 15 ani 22 sept. 2011 2 mld. € Irlanda; 2 mld. € Portugalia 29 sept. 2011

1.1 mld. € 7 ani 29 sept. 2011 0.5 mld. € Irlanda; 0.6 mld. € Portugalia 6 oct. 2011

3.0 mld. € 30 ani 9 ian. 2012 1.5 mld. € Irlanda; 1.5 mld. € Portugalia 16 ian. 2012

3.0 mld. € 20 ani 27 feb. 2012 Irlanda 5 mar. 2012

Sursă: Comisia Europeană

Tabel 4. Contribuții MES

Stat Contribuţie (%) Contribuţie (EUR)Germania 27.14 190 024 800 000

Franţa 20.38 142 701 300 000

Italia 17.91 125 395 900 000

Spania 11.90 83 325 900 000

Olanda 5.71 40 019 000 000

Belgia 3.47 24 339 700 000

Grecia 2.81 19 716 900 000

Austria 2.78 19 483 800 000

Portugalia 2.50 17 564 400 000

Finlanda 1.79 12 581 800 000

Irlanda 1.59 11 145 400 000

http://www.efsf.europa.eu/about/index.htm

http://www.european-council.europa.eu/eurozone-governance/esm-treaty-signature?lang=ro


18

Programul de asistență în privința Balanței de Plăți (BoP) se adresează statelor ce nu au adoptat încă moneda euro, printre care şi România, şi dispune de fonduri totale de 50 mld. € (vezi Tabel 5). BoP se derulează în paralel cu alte programe de finanțare internaționale precum cel al FMI-ului. Pe lângă

programul de asistență Macro-Financiară (MFA) ale cărui disponibilități au scăzut mult pe parcursul ultimilor ani, Comisia Europeană gestionează şi împrumuturile bilaterale pe care statele membre le acordă Greciei în momentul de față.

Tabel 5. Finanțare prin BoP

Stat

Asistenţă Financiară

Totală/ din care

Asistenţă UE

Plăţi efectuate

de UEScadență Status-ul Programului

(Ian. 2012) Principalele obiective

Ungaria 20 mld. € / 6.5 mld. €

5.5 mld. € Noiembrie 2010

Supraveghere post program

Disponibilitatea fondului de asistență nealocat (1 mld. €) a expirat în Noiembrie 2010

Consolidare FiscalăReforma Guvernanței FiscaleReglemetarea Sectorului FinanciarAlte Reforme Structurale (în special în sectorul transporturilor)

Letonia 7.5 mld. € / 3.1 mld. €

2.9 mld. € Ianuarie 2012

Supraveghere post program

Plăți efectuate complet

Parte a programului de finanțare bilateral va fi tratat ca linie de credit

Consolidare FiscalăReforma Guvernanței FiscaleReglementarea Sectorului FinanciarReforme StructuraleAbsorbția Fondurilor Europene

România (I)

20 mld. € / 5 mld. €

5 mld. € Iunie 2011 Supraveghere post program

Plăți efectuate complet

Consolidare FiscalăReforma Guvernanței FiscaleReforma Pieței MunciiReforma Sistemului de PensiiReglementarea Sectorului FinanciarAbsorbția Fondurilor Europene

Slovacia 0.82 5 768 000 000

Slovenia 0.42 2 993 200 000

Luxemburg 0.25 1 752 800 000

Cipru 0.19 1 373 400 000

Estonia 0.18 1 302 000 000

Malta 0.07 511 700 000

Total 100.00 700 000 000 000

Sursă: Tratatul de înființare a MES (2012)

Politica monetară

19

C. Curtea de Conturi

Înfiinţată iniţial ca structură tehnică şi ulterior consacrată ca instituţie comunitară (prin TUE), aceasta asigură controlul asupra conturilor de venituri şi cheltuieli ale Uniunii, dar şi asupra totalităţii conturilor organelor, agenţiilor, birourilor înfiinţate de U.E. De asemenea, Curtea de Conturi verifică buna gestiune financiară, legalitatea veniturilor şi a cheltuielilor, semnalând orice neregulă şi ilegalitate.

În ceea ce priveşte colaborarea cu restul instituţiilor comunitare, Curtea de Conturi întocmeşte şi prezintă în Parlament şi Consiliului European declaraţia cu privire la legalitatea conturilor şi corectitudinea operaţiilor efectuate, sprijinindu-le în exercitarea funcţiei de control a execuţiei bugetare27. Pe de altă parte, Curtea menţine relaţii de colaborare cu instituţiile naţionale de control, dar şi cu Banca Centrală Europeană, în vederea îndeplinirii sarcinilor acestora.

D. Parlamentul European

Fiind reprezentantul intereselor popoarelor, Parlamentul European îndeplineşte o serie de atribuţii şi în cadrul politicii monetare a UE. Cele mai importante dintre acestea sunt supravegherea Băncii Centrale Europene şi adoptarea legislaţiei cu privire la Uniunea Economică şi Monetară. De asemenea, Parlamentul este consultat în legătură cu selectarea ţărilor care îndeplinesc criteriile de convergență, cu dispoziţiile de aplicare a procedurii în caz de deficit excesiv, dar şi în legătură cu stabilirea cursurilor valutare între euro şi monedele ţărilor terţe. Nu în ultimul rând, Parlamentul are un rol important în desemnarea Preşedintelui şi a membrilor Consiliului Executiv al BCE.

IV. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ MONETARĂ

În vederea aprofundării procesului de integrare politică a UE, apariția UEM a constituit o acțiune naturală, dar care a avut nevoie de 30 de ani pentru a lua ființă şi pentru a se revela în toată plenitudinea sa (adică în toate cele trei stadii complete ale sale). Tratatul de la Maastricht (Capitolul al II – lea al Titlului VI) desemnează atât actorii responsabili de conturarea şi aplicarea liniilor directoare ale politicii (cu prioritate BCE şi SEBC), cât şi obiectivul principal al acesteia: menținerea stabilității prețurilor (Art. 105, pct. 1).

În general, politica monetară este acea componentă a politicii economice având ca țel influențarea ofertei de monedă şi a condițiilor de creditare, iar instituția responsabilă de realizarea acestui obiectiv este Banca Centrală28. În etapele precedente apariției UEM, statele membre ale zonelor monetare temporare (precum „şarpele” sau SME) urmau politica monetară decisă de către Deutsche Bundesbank, datorită faptului că moneda cea mai puternică din sistem era marca germană – „moneda ancoră”. Caracteristice pentru punctul de referință monetar (politica germană) erau: rata inflației scăzută, rata dobânzii şi rata de schimb stabilă29.

Deşi obiectivele macroeconomice „clasice” ale politicii monetare sunt creşterea economică, deplina ocupare a forței de muncă şi stabilitatea prețurilor30, scopul principal enunțat de către Banca Centrală Europeană – instituția pivot a Uniunii Economice şi Monetare, a fost acela de menținere a stabilității prețurilor, pe fondul unor perioade fluctuante privind nivelul inflației la nivelul ariei Uniunii. Cu toate acestea, instituția statuează că vor fi susținute şi politicile economice la nivelul Comunității, cu

27 Dumitru MAZILU, Integrarea europeană şi drept comunitar şi instituţii europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001.28 Michelle CINI, (editor), European Union Politics. 2nd edition., Oxford University Press, New York 2007, pg. 322.29 Idem, Op. cit., pg. 326.30 Jean-Paul FAUGÈRE , Moneda şi politica monetară, Editura Institutul European, Iaşi, 2000 pg. 57.

România (II)

5 mld. € /1.4 mld. €

- Martie 2013

Preventiv (neactivat) Continuarea Consolidării FiscaleReforma Guvernanței FiscaleReglementarea Sectorului FinanciarReforma Sectoarelor Energetice şi de TranporturiReforma Pieței MunciiAbsorbția Fondurilor Europene



20

scopul obținerii „unui grad ridicat de ocupare a forței de muncă şi a unei creşteri sustenabile non-inflaționiste”31.

Stabilitatea prețurilor se traduce prin evitarea inflației şi a deflației prelungite, cunoscând o concretizare (nemenționată în Tratat) în creşterea anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum sub 2% pentru zona euro, conform Consiliului Guvernator al BCE. Totodată, acelaşi agent, în calitate de creator de politică monetară, stabileşte rata dobânzii pe termen scurt pentru sistemul Euro, care va funcționa drept barometru pentru alte rate ale dobânzii şi care va putea influența astfel climatul financiar în sensul controlului inflației32.

IV.1. Instrumentarul Politicii Monetare

Instrumentarul utilizat în spațiul economico-monetar pentru crearea politicii monetare (în speță, pentru împlinirea obiectivului enunțat) conține elemente specifice băncilor centrale, un sistem de plăți care corelează sistemele naționale de plăți din aceeaşi zonă şi un mijloc de analiză monetară edificator pentru stabilitatea prețurilor.

Instrumente de politică monetară pot fi catalogate ca:

• indirecte (acțiuni asupra pieței) – utilizate de către Banca Centrală în relațiile cu agenții nefinanciari şi cu alte bănci, orientate către piață33 (permit controlul asupra costului şi asupra cantității de monedă centrală);

• directe (măsuri ale autorităților monetare) – utilizate pentru a influența agenții financiari (utilizatorii şi deținătorii de monedă): încadrarea creditului, fixarea administrativă a unor rate ale dobânzii, controlul asupra ratei de schimb34.

În prezent, se identifică următoarele35 instrumente propriu-zise: operațiuni de piață monetară, facilități permanente şi rezerve minime pentru instituțiile de credit. Acestea vor fi prezentate în paragrafele următoare.

A. Operațiunile de piață monetară

Scop: influențarea ratei dobânzii, gestionarea lichidității pe piață, îndeplinirea politicii monetare.

Tipuri:

1) operațiuni de refinanțare ordinare - băncile centrale naționale pot obține credite diferențiat,

cu dobândă fixă sau variabilă, cu scadența de maximum o săptămână; constituie principalul mijloc de refinanțare al sectorului financiar.

2) operațiuni de refinanțare pe termen lung (lunare) – obținerea creditelor cu termen de 3 luni, acordate de regulă băncilor de mici dimensiuni, cu dobândă variabilă;

3) operațiuni structurale – realizate de către Eurosistem cu scopul redefinirii poziției structurale față de sectorul financiar prin proceduri bilaterale (tranzacții complete cu una sau mai multe bănci fără a utiliza licitația) sau prin licitații standard (tranzacții reversibile şi emiterea certificatelor de depozit cu acele bănci care îndeplinesc condițiile de eligibilitate, în 24 de ore);

4) operațiuni de reglaj fin – menite a reduce efectele fluctuației lichidității asupra ratelor dobânzii; îmbracă forma tranzacțiilor reversibile (repo), a tranzacțiilor complete (outright), de swap valutar, de atragere a depozitelor la termen.

B. Facilitățile permanente

Scop: asigurarea şi absorbția lichidității pe termen foarte scurt; îndeplinirea politicii monetare; limitarea ratelor dobânzii pe termen foarte scurt (overnight).

Tipuri:

• facilități de împrumut marginal – Băncile Centrale Naționale oferă lichidități instituțiilor la rate ale dobânzii situate la un nivel superior ratelor de pe piață pe termen scurt („rate plafon”) în schimbul activelor eligibile;

• facilități de depozit / facilități Lombard – băncile / instituțiile financiare pot depune lichidități la Băncile Centrale Naționale la rate ale dobânzii pe termen scurt, inferioare celor de pe piață.

Ghidată de către principiile directoare ale Bundesbank, viziunea BCE asupra acestui tip de mijloace de îndeplinire a obiectivelor monetare a fost una de obținere a dezvoltării ratelor dobânzii pe termen mediu. Cu alte cuvinte, facilitățile permanente creează un anume „coridor” în care pot evolua ratele dobânzii, coridor controlat prin operațiuni de piață deschisă.

31 European Central Bank. Introduction. Objectives of Monetary Policy. [online] Disponibil la <http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/objective/html/index.en.html> [Accesat la 1.03.2011].32 Michelle CINI (ed.), European Union Politics. 2nd edition, Oxford University Press, New York 2007, pg. 323. 33 Sylvester C.W . EIJFFINGER, Jakob de HAAN, European Monetary and Fiscal Policy. Oxford University Press, New York, 2000 pg. 66.34 Nicolae DARDAC, Teodora VASCU, Monedă şi credit – Modul 1. [online] Disponibil la <http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb=6>, consultat la 22.02.2011.35 European Central Bank. Monetary Policy Instruments. [online] Disponibil la: <http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/operational/html/index.en.html>, consultat la 23.02.2011.

http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/objective/html/index.en.html

http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/objective/html/index.en.html

http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/operational/html/index.en.html


Politica monetară

21

C. Sistemul de rezerve obligatorii

Scop36: stabilizarea ratelor dobânzii; contribuția la expansiunea monetară; asigurarea lichidității structurale.

Concret, băncile sunt obligate să constituie depozite la băncile centrale într-un procent din pasivele eligibile proprii. BCE va aplica o proporție a rezervei minime de 2% din următoarele tipuri de pasiv: depozite pe termen foarte scurt, depozite şi titluri de datorie cu o scadență de până la doi ani şi market money papers. De asemenea, instituția-nucleu a UEM va permite o sumă de maximum 100 000 de euro pentru a fi retrasă din rezervele constituite. Totodată, aceasta are posibilitatea de a extinde grupul de instituții care poate deține rezerve la Banca Centrală, în scopul evitării dezintermedierii bancare în zona euro.

Necesitatea impunerii rezervelor minime ca instrument de politică monetară a generat polemici în cadrul opiniilor divergente ale unor voci europene, înainte ca Banca Centrală Europeană să ia naştere. Astfel, Banca Angliei (Bank of England) privea rezervele minime drept o taxă asupra sistemului bancar, care ar fi putut periclita forța competitivă bancară europeană în raport cu S.U.A. şi Japonia (de altfel, Marea Britanie era printre puținele state industriale care nu foloseau în plan monetar sistemul de rezerve). În schimb, alte bănci centrale, conduse din punct de vedere doctrinar de către Bundesbank, sprijineau instrumentul monetar al rezervelor minime, cu rol în reducerea fluctuațiilor ratelor dobânzii şi în stabilizarea cererii pentru moneda Băncii Centrale37.

IV.2. SISTEMUL DE PLĂȚI TARGET II (Sistemul Transeuropean automat de tranfer de fonduri cu decontare pe bază brută în timp real)

Coordonarea politicilor economice ale statelor membre UEM, ca obiectiv subsecvent al politicii monetare, a impus formarea unei rețele de interconectare a piețelor monetare naționale. În vederea facilitării tranzacțiilor internaționale, în anul 1999, la 4 ianuarie, a devenit funcțional sistemul TARGET original, compus din mecanismul de plăți al nou-înființatei la acea dată BCE şi sistemele de plăți naționale (17 Sisteme de decontare brută în timp real în prezent). Spre deosebire de predecesorul

său, care asigura procesarea tuturor plăților în mod descentralizat la nivelul băncilor centrale naționale, noul sistem foloseşte o singură platformă comună şi nu există limite de valoare inferioare sau superioare în ceea ce priveşte plățile efectuate în cadrul TARGET II38.

Scop: asigurarea unui sistem sigur de tranzacționare în euro pe baza sistemelor de plăți naționale; creşterea eficienței plăților transfrontaliere în moneda unică; îndeplinirea politicii monetare şi integrarea piețelor monetare naționale în piața euro39.

Mijloace: operațiuni de piață monetară; decontări financiare între statele membre; decontarea tranzacțiilor de mare valoare ale clienților băncilor comerciale40.

Actori: instituții de credit supravegheate din Spațiul Economic European, bănci centrale ale statelor cu mecanisme RTGS neconectate la TARGET41.

IV.3. Agregatele Monetare

Evoluția sistemului financiar şi a economiei este caracterizată, printre altele, de gradul de lichiditate a activelor financiare, redat cu loialitate de agregatul monetar M3. Acesta prezintă o importanță deosebită în atingerea scopului subsidiar al politicii monetare: stabilitatea monedei unice. Deşi nu constituie instrument propriu-zis pe care decidenții îl utilizează în îndeplinirea obiectivului suprem, agregatul monetar este, cu certitudine, un mijloc de facilitare a căilor prin care se conturează politica monetară şi prin care, spre final, se înfăptuieşte.

Contribuția instrumentului de analiză monetară M3 în privința eficienței politicilor aplicate este următoarea42:

• furnizarea de informații referitoare la evoluția prețurilor pe termen mediu şi lung, prin rata de creştere a ratei dobânzii;

• crearea relațiilor edificatoare pentru zona euro între: bani, prețuri, rata dobânzii şi economia reală;

• examinarea amănunțită a lichidității, fiind un indicator de bază în anticiparea prețurilor pe piață.

În Fig. 2 se poate observa că evoluția agregatului monetar M3 nu sugerează riscuri pentru stabilitatea

36 European Central Bank. Monetary Policy Instruments. [online] Disponibil la: <http://www.ecb.europa.eu/mopo/intro/operational/html/index.en.html>, consultat la 23.02.2011.37 Sylvester C.W . EIJFFINGER, Jakob de HAAN, European Monetary and Fiscal Policy. Oxford University Press, New York, 2000, pg. 67.38 ECB 2011b39 Sylvester C.W . EIJFFINGER, Jakob de HAAN, European Monetary and Fiscal Policy. Oxford University Press, New York, 2000, pg. 68.40 Dumitru MIRON, Economia UE. , Editura Luceafărul, Bucureşti, 2002, pg.16.41 Banca Națională a României. Sisteme de plăți. Prezentarea sistemului TARGET2.[online] Disponibil la: <http://www.bnr.ro/Evenimente-si-prezentari-3109.aspx> , consultat la 27.02.2011.42 Dumitru MIRON, Economia UE, Editura Luceafărul, Bucureşti, 2002, pg.193.



http://www.bnr.ro/Evenimente-si-prezentari-3109.aspx

http://www.bnr.ro/Evenimente-si-prezentari-3109.aspx


22

prețurilor pe termen mediu la nivelul UE, dar se observă descreşterea substanțială a nivelului de lichiditate al activelor financiare începând cu 2010—tendință ce se explică prin impactul crizei economice la nivel global. Estimările ECB şi Eurostat arată un nivel de lichiditate sustenabil, bazat în mare măsură pe veniturile gospodăriilor şi a intermediarilor financiari.

IV.4. Impactul Politicii Monetare

Mecanismul complex de cauze şi efecte prin care politica monetară a UE afectează Piața comună este compus din instrumentarul prezentat în acest capitol. Totuşi, dincolo de mijloacele pe care le au la dispoziție instituțiile cu competențe în politica monetară, relațiile economice caracteristice pieței sunt canalele prin care se transmit semnalele şi se realizează ajustările necesare asupra diferitelor elemente cheie ale unei economii (ex. prețuri, dobânzi) (vezi Fig. 3). Acest sistem de comunicare între deciziile de

politică monetară şi stabilitatea prețurilor se bazează pe manipularea ratelor oficiale ale dobânzii. Astfel, BCE tipăreşte monedă pe care o transmite băncilor comerciale pentru a satisface cererea de lichidități de pe piață şi având monopolul acestui proces, poate să impună rata dobânzii asupra operațiunilor sale. Costurile de finanțare cu lichiditate astfel suportate de băncile comerciale se răsfrâng mai departe asupra costurilor de creditare ale clienților lor. În consecință, BCE influențează deciziile gospodăriilor şi ale firmelor de a face investiții sau de a consuma — rate ale dobânzii crescute, ceteris paribus, vor conduce la o scădere a atractivității creditelor, şi viceversa. Schimbările comportamentului de consum vor conduce la schimbări în nivelul cererii şi ofertei de bunuri, ceea ce mai departe, conduce la influențarea nivelului prețurilor bunurilor şi serviciilor de pe piață. Prin acest sistem interconectat, BCE influențează atât direct piața economică, politicile sale având un impact asupra prețurilor, dar influențează deopotrivă şi aşteptările consumatorilor cu privire la evoluția inflației şi a prețurilor.

Fig. 2. Evoluția M3

Sursă: Eurostat

Politica monetară

23

V. ARMONIZAREA POLITICII MONETARE CU DIMENSIUNEA FISCALĂ ŞI BUGETARĂ

Politica monetară comunitară vizează în sens larg asigurarea stabilității financiare a Uniunii Europene. Progrese subtanțiale s-au făcut în cadrul procesului de integrare monetară, în special prin constituirea şi consolidarea Zonei euro şi a mecanismelor specifice de gestiune a acesteia. Totuşi, limitările cadrului instituțional şi instrumentarului prezentat anterior se manifestă în dependența acestora față de politicile fiscale şi bugetare ale Uniunii Europene. Astfel, o analiză profundă a politicii monetare necesită şi acoperirea acestor aspecte tangențiale şi complementare. Lanțul interdependenței acestor diferite politici porneşte de la structura sistemelor de impozitare, prin care se constituie parte din fondurile bugetului unional anual, care la rândul său este sursa de finanțare a implementării politicii monetare. Dincolo de procesul de finanțare, este evidentă necesitatea corelării aspectelor financiare şi fiscale pentru sustenabilitatea şi eficacitatea activității economice în cadrul Uniunii Europene. Eficiența politicii monetare este determinată în mare măsură de eficiența coordonării fiscale şi de aceea tendința generală este de a se avansa coordonarea şi convergența fiscală la nivelul UE.

V.1. Sistemul de Impozitare

Teoria macroeconomică atribuie politicii fiscale două tipuri de instrumente, având ca punct de pornire

natura acestora: directe şi indirecte. Prima categorie desemnează impunerea asupra venitului, averii sau profitului, cu realizarea calculului efectiv la finele activității de producție personale sau industriale. În schimb, impunerea indirectă se efectuează asupra consumului bunurilor/serviciilor şi apare sub următoarele forme: taxa pe valoare adăugată, accize, tarife43. Între cele două categorii fundamentale de taxe, care contribuie la colectarea veniturilor publice, există deosebiri semnificative care au determinat punctul de plecare al divergențelor în privința armonizării fiscale comunitare. În ansamblul lor, taxele reprezintă o importantă sursă de venit bugetar pentru fiecare din statele membre şi pentru UE, dar dincolo de diferențele între tipurile de taxe ce vor fi discutate în paragrafele următoare, există şi diferențe mari între performanțele de colectare ale statelor membre: cele mai eficiente state în privința colectării taxelor în 2009 fiind Danemarca, Suedia şi Belgia, în timp ce România se regăseşte pe penultimul loc în acest clasament (vezi Anexa 2).

V.1.1. Impozitarea directă

Ca regulă generală, impozitele directe vizează randamentul factorilor de producţie înregistrat la nivelul companiilor şi al contribuabililor persoane fizice, dar şi deţinerea în proprietate a unor bunuri mobile şi imobile, având un impact direct asupra puterii de cumpărare a subiectelor impunerii. Spre deosebire de impozitele indirecte, care au un caracter regresiv, impozitarea directă este una progresivă,

43 Clasificarea în această formă îi aparține lui Ali M. El-Agraa.

Influențe exterioare Pol. Mon.

RATA DOBÂNZII OFICIALĂ

Așteptări Dobânzile piețelor monetare

Lichidități, Credite

Prețurile Bunurilor

Dobânzile Băncilor

Cursul de schimb

Cererea și Oferta de Bunuri și Servicii

Salarii

Prețurile Domestice

Prețurile de Import

Evoluția Prețurilor

Capitalul Băncilor

Economia Globală

Politica Fiscală

Preţurile Resurselor

Fig. 3. Influența Politicii Monetare asupra Pieței

Sursă: ECB 2011


24

existând o corelaţie pozitivă între creşterea veniturilor şi modificarea cotei de impunere. Cu toate acestea, există şi state care au optat pentru o cotă unică de impozitare, acest fapt, coroborat cu excluderea categorică a votului cu majoritate calificată în domeniul fiscalităţii, în favoarea votului unanim44, îngreunând realizarea unui federalism fiscal european veritabil. De-a lungul timpului au fost emise multiple ipoteze relative la armonizarea fiscală, mulţi autori considerând că UE nu are legitimitatea de a taxa în mod direct persoanele fizice şi juridice, ci doar guvernele naţionale45. Totuşi, necesitatea solidarității în asumarea soluțiilor fiscale şi bugetare de remediere față de criza economică, impun o serie de reevaluari ale modului de operare la nivel național şi comunitar în aceste sectoare.

În prezent, instrumentarul utilizat în sistemul de impozitare directă se bazează pe două categorii principale: impozitul pe profitul corporativ şi impozitul pe venit. După cum se poate observa în Tabelul 6, cea mai mare contribuție la încasările din taxele directe o au taxele pe venit în toate țările UE.

a) Impozitul pe profitul corporativ

Dacă omogenizarea ratelor de impozit pe profit nu se întrezăreşte în viitorul imediat, eforturi mult mai palpabile s-au făcut în sensul omogenizării metodelor de colectare. Astfel, conform Strategiei Europa 2020, o bază fiscală consolidată comună a societăților (CCCTB) este în curs de implementare la nivelul UE. Obiectivul acesteia este ca societățile să beneficieze de un sistem de „ghişee unice” pentru transmiterea declarațiilor fiscale şi să-şi consolideze toate profiturile şi pierderile înregistrate la nivelul întregii piețe comunitare46. Conform estimărilor Comisie Europene, CCCTB-ul ar conduce la economisirea anuală a 0.7 mld. € prin reducerea costurilor de conformare, 1.3 mld. € prin consolidare şi de 1 mld. € pentru societățile care doresc să se extindă transfrontalier47. Profitul corporativ este însă în scădere pe fondul crizei economice, încasările la bugetele naționale din această sursă înjumătățindu-se în ultimii ani.

Tabel 6. Taxe Directe în UE (2009)

Profitul

Corporativ (% Total Taxe)

Venit (% Total Taxe)

Altele (% Total Taxe)

Taxe Directe (% Total Taxe)

Danemarca 5.1 55.1 2.6 62.8Marea Britanie 8.0 29.9 8.2 46.1Suedia 6.4 35.0 0.6 42.0Malta 19.6 18.3 2.7 40.6Irlanda 8.8 27.8 1.9 38.5Finlanda 4.7 31.2 2.4 38.3Luxemburg 14.7 20.8 2.4 37.9Belgia 5.8 28.0 2.9 36.7Italia 5.6 27.1 3.0 35.8Spania 7.6 23.1 2.1 32.8Cipru 18.4 11.2 2.2 31.8Ţările de Jos 5.6 22.5 3.8 31.8Austria 4.4 23.4 2.3 30.1Portugalia 9.3 18.5 1.5 29.2Grecia 8.0 16.9 3.0 28.0Germania 1.7 24.4 1.7 27.8Letonia 5.9 20.4 0.7 27.0Ungaria 5.4 18.5 1.1 24.9Franța 3.0 18.0 3.4 24.5Romania 9.7 13.1 1.4 24.2Polonia 7.2 14.6 1.7 23.5Slovenia 4.9 15.7 1.7 22.3Republica Cehă 10.5 10.5 0.3 21.4Estonia 5.2 15.9 0.0 21.0

44 Art. 95, alin. 2 din TCE.45 Miroslav N. JOVANOVIĆ, The Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005 pg. 153.46 IP/11/31947 IP/11/319

Politica monetară

25

b) Impozitul pe venit

Impozitul pe venitul obţinut de persoanele fizice este, după cum se poate observa în Tabelul 6, o sursă de contribuții semnificativă pentru bugetele naționale. Cu excepția Ciprului şi a Maltei, în toate statele membre ale UE, taxele pe venit reprezintă cel mai mare procent din totalul taxelor încasate, în 2009 (anul pentru care sunt datele cele mai recente disponibile). Acest lucru implică automat şi semnificația impozitului pe venit pentru bugetul unional, din care se finanțează instrumente de politică monetară precum fondurile de redresare economică. Totuşi dincolo de eficiența de colectare, autoritățile naționale şi comunitare se mai preocupă şi cu flexibilitatea colectării lui. Pe fondul obiectivului declarat de încurajare a mobilității pieței muncii, instituțiile unionale trebuie să optimizeze sistemul de colectare a taxelor pe venit în sensul respectării convenţiilor de evitare a dublei impuneri—stingerea creanţelor fiscale pe care statul de origine le are asupra angajatului să se realizeze prin acordarea unui credit fiscal pentru achitarea datoriei în ţara de destinaţie48.

V.1.2. Impozitare indirectă

Impunerea indirectă constă în plata unei taxe de către contribuabil, percepute asupra consumului unui bun sau serviciu, plată care se va reflecta în prețul de vânzare al acestora. În literatura ce are ca punct de interes fiscalitatea, sunt recunoscute două principii de colectare a acestui impozit, care influențează, prin natura lor, dimensiunea comerțului cu bunuri/servicii: cel al originii şi cel al destinației49. Diferențierea principială şi aplicarea uneia dintre cele două se impun în interiorul unei zone integrate de state, mai ales monetar. Astfel, principiul destinației implică taxarea bunului pe teritoriul pe care acesta este consumat, în timp ce principiul țării de origine admite aplicarea taxei pe produs în statul în care acesta este fabricat.

Primul dintre principii ar contraveni ideii de unificare fiscală, întrucât implică existența barierelor fiscale între state. Cu toate acestea, metoda destinației este prevăzută de către Organizația Mondială a Comerțului şi este, prin urmare, răspândită în rândul statelor, prezentând

avantajul eliminării distorsionării competiției pe piață şi al stabilirii aceleiaşi baze de impozitare, independent de țara de origine. Pe de altă parte, conform principiului de origine, se colectează aceeaşi cotă de impozitare pentru bunurile provenind din acelaşi stat, determinând o posibilă distorsionare a concurenței pe piața de consum. În cazul aplicării de către autoritățile fiscale a principiului de origine pentru taxare, este imperioasă armonizarea acesteia în toate statele partenere la comerț şi, în mod deosebit, în acelea participante la o zonă de integrare economică (uniune vamală, piață internă unică, uniune economică şi monetară.). Din Tabelul 8 se poate observa că Bulgaria, Cipru şi Estonia se bazează cel mai mult pe colectarea taxelor indirecte. De asemenea, la nivelul întregii Uniuni, TVA-ul are cea mai mare contribuție din categoria taxelor indirecte la totalul taxelor colectat în 2009.

a) Taxe pe vânzare

Taxa pe vânzare apare sub forma contribuției către stat, percepute asupra consumului de bunuri/servicii, în timpul procesului de producție, fiind suportată integral de către consumatorul final. Taxa pe valoare adăugată (TVA) este percepută pe produs, în momentul achiziționării acestuia, dar baza de impozitare se constituie din valoarea adăugată în următorul stadiu de producție (valoarea adăugată este diferența dintre prețul de vânzare şi costul unitar de producție).

Spre deosebire de impozitele directe, a căror colectare reprezintă eminamente un drept suveran al statelor membre, taxarea indirectă (cu prioritate cea pe valoare adăugată) a necesitat armonizarea între statele membre, în virtutea funcționării pieței unice şi a concurenței corecte50. În pofida convergenței politicilor naționale spre obiectivul supranațional în domeniul taxelor indirecte, aparatele fiscale ale statelor membre păstrează prerogative proprii51. Se impune însă, prin legislația comunitară (Directiva 2006/112/CE a Consiliului52), respectarea cotei standard minime de 15% şi aplicarea principiului neutralității în domeniul competiției, care statuează că, în fiecare stat membru, bunurile şi serviciile similare vor suporta aceeaşi sarcină fiscală, chiar dacă nu vor fi completamente armonizate cotele şi scutirile53.

Lituania 6.3 14.1 0.2 20.6Bulgaria 8.8 10.2 1.3 20.2Slovacia 8.7 8.4 2.0 19.2

Sursă: Comisia Europeană, Taxation Trends 2011

48 Codul Fiscal, Art. 3, lit. b).49 Miroslav N. JOVANOVIĆ, The Economics of European Integration.Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005, pg. 178.50 http://europa.eu/pol/tax/index_en.htm , consultat la 4.04.2011.51 Armonizarea legislațiilor statelor membre avea ca obiect doar sistemul taxei pe valoare adăugată, urmând ca reglementarea ratelor şi a scutirilor să rămână sub control național. 52 Textul reprezintă o reformare a Directivei 67/227/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind armonizarea legislațiilor statelor membre asupra impozitelor pe cifra de afaceri. Dispobibil la: <http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:09:03:32006L0112:RO:PDF> [ Accesat la 7.05.2011].53 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:09:03:32006L0112:RO:PDF, (7).

http://europa.eu/pol/tax/index_en.htm

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:09:03:32006L0112:RO:PDF

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:09:03:32006L0112:RO:PDF


26

Intrarea în vigoare a Actului Unic European (AUE) a reprezentat un punct de cotitură pentru accelerarea procesului de coordonare şi armonizare în domeniul taxei pe valoare adăugată. În acest scop, eliminarea

barierelor fiscale ca etapă a definitivării pieței unice a solicitat cooperarea sporită a autorităților fiscale naționale, urmând principiile stabilite în Carta Albă din 1985. Introducerea unui sistem de clearing care să asigure repartizarea veniturilor publice în țara de consum (conform principiului destinației) şi reducerea diferențelor între ratele naționale ale TVA-lui din statele membre au constituit măsuri de consolidare a pieței unice, tranzacțiile transfrontaliere din interiorul comunității fiind astfel tratate asemenea celor naționale. În prezent, taxa pe valoare adăugată în interiorul Uniunii Europene aparține unei legislații complexe, formate îndeosebi din directive. În strânsă legătură cu criza economică şi fluctuațiile piețelor financiare, şi TVA-ul diferitelor state membre a suferit mai multe modificări pe parcursul ultimilor ani, de cele mai multe ori în sensul majorării (vezi Tabel 8).

b) Accize

Taxă de consumație pe produs, acciza este un impozit indirect inclus în prețul de vânzare al bunurilor şi percepută de către statul în care acestea sunt produse. Nu există o uniformizare, în toate statele, a categoriilor de mărfuri asupra cărora este colectată acciza, însă pe piața internă a Uniunii apar ca produse accizabile: tutunul, alcoolul, produsele energetice şi electricitatea. Scopul perceperii sale constă în obținerea veniturilor publice şi, fiind suportată de către consumatori, influențează puterea de cumpărare dintr-o economie. Metoda de calcul a acesteia constă în impunerea unică asupra mărfii, în procesul de producție sau în momentul importului, ca o taxă cu valoare determinată.

Alinierea statelor membre ale Uniunii la rate identice ale accizei, chiar şi după instituirea pieței interne, a fost dificil de realizat, întrucât aceasta presupunea o unificare a intereselor politice, dată

fiind contribuția semnificativă a acestui tip de taxe la veniturile publice54. Cu toate acestea, se impune armonizarea accizelor din două motive esențiale: discrepanțele dintre valorile taxelor de consumație pe produs stabilite de autoritățile naționale cresc riscul de evaziune fiscală transfrontalieră şi eforturile de coordonare a politicilor naționale privind TVA-ul necesită o cooperare mai strânsă şi în domeniul accizelor, deoarece acestea se calculează înainte de colectarea TVA-ului.

V.2. Bugetul Uniunii Europene

Fie că este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor administrative sau sub forma unor fonduri de reglare a mecanismelor economice, bugetul UE constituie fundamentul implementării politicii monetare comunitare. Modificările structurii bugetare au survenit pe măsura creşterii gradului de integrare, fiind evident progresul în acest sens prin comparaţie cu anii ’70, când constituirea unui fond comun se făcea pe baza contribuţiilor colectate în mod direct de la guvernele naţionale pe criteriul proporţionalităţii, în funcţie de gradul de dezvoltare economică. Începând cu anul 198055, finanţarea bugetului UE se face integral în conformitate cu principiul „sistemului de resurse proprii”56, ele revenind de drept Uniunii, fără a fi necesare aprobări şi decizii suplimentare ale guvernelor naţionale57. Colectarea veniturilor bugetare este o prerogativă a trezoreriilor statelor membre, excepţie făcând taxele vamale, care prin natura lor, revin de drept bugetului comunitar. Spaţiul de manevră al Uniunii în extinderea veniturilor bugetare este limitat prin

Tabel 8. Schimbări procentuale ale TVA-ului în diferite state membre

2008 2009 2010 2011Portugalia (-1) Marea Britanie (- 2.5) Irlanda (- 0.5) Letonia (+ 1)

Irlanda (+ 0.5) Republica Cehă (+ 1) Polonia (+ 1) Lituania (+ 1) Portugalia (+ 1) Slovacia (+ 1)Estonia (+ 2) Finlanda (+ 1) Portugalia (+ 2) Letonia (+ 3) Lituania (+ 2) UK (+ 2.5)Ungaria (+ 5) Spania (+ 2)

UK (+ 2.5)Grecia (+ 4)

România (+ 5)


54 Miroslav N. JOVANOVIĆ, The Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005, pg.186.55 În urma deciziei Consiliului din 21 aprilie 1970.56 Ali M. EL- AGRAA, The European Union: Economics and Policies.8th edition. Cambridge University Press, 2005, pg. 354.57 Miroslav N. JOVANOVIĆ, The Economics of European Integration. Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005, pg. 201.

Politica monetară

27

deciziile Consiliului European, reunit la Copenhaga care stabileşte un nivel maxim al bugetului unional de 1,27% din PIB-ul cumulat al statelor membre. Principalele surse de venituri sunt (vezi Tabel 9).

Dezbaterile intense privind optimizarea bugetului unional sunt, în mare parte, rodul originalităţii structurii acestuia, statuată în partea a VI-a din Titlul al II-lea al TFUE; astfel, spre deosebire de bugetele naţionale, care pot fi excedentare, deficitare sau echilibrate, în cazul Uniunii putem vorbi doar de un buget fundamentat pe principiul echilibrului veniturilor şi al cheltuielilor bugetare.

Noua procedură bugetară în conformitate cu Tratatul de la Lisabona elimină distincția dintre cheltuielile

obligatorii şi cheltuielile neobligatorii, ceea ce permite abordarea tuturor cheltuielilor în baza aceleaşi proceduri. Cheltuielile bugetare europene se pot clasifica după criteriul destinaţiei lor: cheltuieli administrative—destinate preponderent

funcţionării instituţiilor Uniunii, şi cheltuieli operaţionale—fondurile structurale, PAC, politici interne, ajutor extern, rezerve ale UE. După cum se poate observa în Fig. 4, deşi funcționarea Uniunii Europene se bazează pe un sistem administrativ complex şi extins, cheltuielile administrative au o pondere extrem de redusă în totalul cheltuielilor bugetare anuale. Pentru anul 2012, Bugetul UE este estimat la 147.2 mld. €.

58 Titlul II al TCEE, Partea a V-a.

Tabel 9. Resurse Bugetare

Resurse Bugetare SursăPondere Bugetul UE

Resurse Tradiţionale:• Taxe şi alte drepturi vamale, aplicabile

importului de bunuri din statele nemembre (ponderea lor se diminuează ca urmare a creşterii frecvenței acordurilor comerciale preferențiale)

• Prelevări la importul de produse agricole şi zahăr din țările terțe

Importuri 11.55%

1.4% din valoarea TVA percepută la nivelul fiecărui stat Impozite directe naționale 25%

VNB (alături de TVA, este o componentă dinamică a resurselor Uniunii)

Parte din bogăția economică a statelor 61%

Alte VenituriDeduceri salariale, amenzi, surplusul bugetar din anii precedenți

2.45%

Sursă: Parlamentul UE


28

Datorită complexității şi rigidității calendarului bugetar s-a ajuns adesea la neadoptarea definitivă a bugetului aferent unui an financiar. Acest obstacol a fost depăşit prin aplicarea art. 315 din TFUE58, conform căruia, în cazul în care aprobarea nu a avut loc, cheltuielile pot fi efectuate lunar, pe capitole, în limita unei doisprezecimi din creditele deschise în capitolul corespunzător din bugetul financiar precedent. Totuşi, s-a dovedit necesitatea simplificării procedurii bugetare. Tratatul de la Lisabona a conferit un plus de transparenţă procesului decizional, prin anularea distincţiei dintre cheltuielile obligatorii şi cele neobligatorii, coroborată cu înlocuirea procedurii codeciziei cu două lecturi, cu procedura bazată pe o singură lectură a fiecărei instituţii implicate direct. O altă inovaţie în materia fiscalităţii europene o reprezintă obligativitatea perspectivei financiare.

Bugetul UE se confruntă o serie de provocări, dintre care se disting:

• Rigiditatea procedurii bugetare şi a controlului execuţiei bugetare, efectele acesteia resimţindu-se preponderent în perioadele de recesiune sau în cazul circumstanţelor inevitabile, excepţionale sau neprevăzute când, la propunerea Comisiei, bugetul deja adoptat poate fi modificat, folosindu-se aceeaşi procedură ca în cazul bugetului general. Există, însă, numeroase semne de întrebare cu privire la promptitudinea şi eficienţa unui buget rectificat59, solicitat de statele care se confruntă

cu dezechilibre majore, ca urmare a faptului că aprobarea sa este condiţionată majoritar de voinţa „contribuabililor neţi”, care vor manifesta reticenţă, având în vedere că o eventuală majorare le-ar dăuna acestora din urmă. Aceast marjă de flexibilitate a fost permisă iniţial, pe considerente de forţă majoră în politica externă.

• Dimensiunea şi structura bugetului Uniunii, care valorând doar 1,04% din PIB-ul cumulat al statelor membre în ultimul an, este insuficient pentru a soluţiona toate problemele actuale ale UE, cele 122,9 mld. de euro fiind similare cu resursele unui stat naţional. Problema care se pune nu este, în mod necesar, aceea a volumului veniturilor ci, mai degrabă, vizează alocarea judicioasă a acestora.

Măsurile ce pot ameliora aceste provocări bugetare se concentrează în primul rând pe necesitatea corelării acestuia cu obiectivele Uniunii. Astfel, trebuie adresată atât optimizarea structurii bugetare, cât şi buna gestiune a cheltuielilor (în creştere), în special a celor care privesc dirijarea fondurilor structurale şi regionale.

V.3. Convergența Fiscală

Comisia Europeană a adoptat în luna septembrie 2010 cel mai amplu pachet legislativ de consolidare a guvernanței economice din UE şi zona euro de la constituirea Uniunii Economice şi Monetare (UEM),

58 Titlul II al TCEE, Partea a V-a.59 Disponibil la: <http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2009/fi_469.pdf> , consultat la 4.05.2011.

Fig. 4. Bugetul UE 2012


http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2009/fi_469.pdf

Politica monetară

29

vizând: întărirea mecanismelor de supraveghere economică, stabilitatea Zonei euro şi redresarea sectorului financiar60. Principalul instrument de implementare al acestor măsuri este Semestrul European (SE), introdus de la 1 ianuarie 2011 ca o nouă formulă de guvernare europeană, a cărei existență a fost provocată de criza economică cu care se confruntă întrega lume din 2007. Astfel, SE este menit să creeze o bază de coordonare şi corectare a politicilor bugetare ale statelor membre. În plus, această coordonare se realizează ex ante, înainte ca bugetele naționale să fie adoptate permițând astfel posibilitatea corectării şi rectificării lor în concordanță atât cu recomandările specifice de țară, cât şi cu obiectivele de creştere economică la nivelul Uniunii Europene.

Contextul față de care s-a delimitat necesitatea acestei formule de guvernare este conturat de situațiile critice din punct de vedere economic cu care s-a confruntat zona euro în ultimii ani. Astfel dacă ne raportăm numai la contextul actual, Semestrul European, alături de Pactul Euro Plus (PEP), sau Mecanismul European de Stabilitate (MES) par a fi remedii de moment, a căror utilitate există numai în contextul crizei economice. Însă, în realitate,

pe lângă situația conjucturală actuală, Semestrul European (SE) oferă soluția şi pentru problemele specifice de coordonare la nivelul Uniunii Europene (UE) între politicile adoptate de statele membre. Într-o entitate politică cu 27 de autorități fiscale şi 10 bănci naționale (în afara Eurosistemului), este extrem de dificil să se realizeze obiectivele comunitare de competitivitate, creştere economică şi convergență, fără ajutorul unor mecanisme mai puternice de coordonare a politicilor economice ale statelor membre.

În ceea ce priveşte obiectivele Semestrului European, acesta vizează realizarea a trei mari axe de acțiune: îndeplinirea obiectivelor Europa 2020 (la rândul său împărțită în 6 domenii—ocuparea forței de muncă, inovare, educație, incluziunea socială, şi mediul/energia), realizarea consolidării fiscale la nivel comunitar şi implementarea reformei structurale61. Semestrul European este construit pe baza premizelor de creştere economică stipulate în Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC). Printr-o serie de documente oficiale, Comisia Europeana şi-a delimitat poziția în favoarea extinderii mecanismelor de guvernanță economică europeană (MEMO 10/454, MEMO 10/455, MEMO 10/456, MEMO 11/11, MEMO 11/14).

60 Moisă ALTĂR et al, Semestrul European şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile prin însănătoşirea finanțelor publice, Institutul European din România, Bucureşti, 2012.61 Obiective delimitate în documentele oficiale ale Consiliului European (EUCO 10/11) şi ale Comisiei (MEMO/11/11)

PNR (Programe Naționale de Reformă) PSC

(Programe de Stabilitate și Convergență)

Consiliul European de

primăvară

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie

Comisia Europeană

Consiliul Miniștrilor

Parlamentul European

Consiliul European

Statele Membre

Dezbateri și orientări

Dezbateri și orientări

Analiza anuală a creșterii

Recomandări pentru elaborarea politicilor economice și bugetare

Adoptarea PSC + recomandări specifice

Aprobarea recomandărilor specifice de țară

Fig. 5 Semestrul European

Sursa: Comisia Europeană (COM 367/2010)


30

Procesul realizării Semestrului European presupune în fapt desfăşurarea mai multor etape de sincronizare şi armonizare a politicilor economice ale statelor membre (vezi Fig 5). Se debutează în luna ianuarie cu Analiza Anuală a Creşterii (pentru detalii vezi MEMO 11/11). Aceasta evaluează situația statelor membre la nivelul politicilor macroeconomice, a pieței muncii şi a obiectivelor Europa 2020. Pe parcursul următoarelor luni, pe rând, Consiliul Miniştrilor, Parlamentul European şi mai apoi Consiliul European, în cadrului Consiliului de primăvară, dezbat şi elaborează propuneri pentru PNR-uri şi PSC-uri. Aceste consultări culminează cu dezvoltarea programelor în formă finală, în luna aprilie. Prezentarea simultană a Programelor Naționale de Reformă şi a Programelor de Stabilitate şi Convergență are ca obiectiv realizarea unei mai mari coerențe între aspectele macroeconoice şi reformele structurale (MEMO 11/11) conform obiectivelor delimitate de Consiliul European pentru Semestrul European (EUCO 10/11). Recomandările Comisiei şi ale Consiliului vor fi conturate până în luna iulie, urmând ca mai apoi, statele membre să le ia în calcul în elaborarea bugetelor naționale pentru anul următor.

V.3.1. Avantajele Unificării Fiscale

• Eliminarea distorsiunilor competiției pe piața unică internă

Piața unică, deşi caracterizată prin absența controalelor la frontiere şi prin existența monedei unice, este supusă riscului distorsionării competiției, în condițiile manifestării unei discrepanțe majore între nivelurile de taxare indirectă din statele membre (necesită atenție deosebită uniformizarea TVA, întrucât costul acesteia se reflectă în prețuri, mijloc de garantare a concurenței loiale pe piață). Mai mult, uniformizarea cotelor de impozitare directă ar elimina tendința actuală de localizare a companiilor transnaționale în paradisuri fiscale şi ar diminua proporțiile evaziunii şi fraudei fiscale pe piața UEM.

• Combaterea economiei subterane

Autoritățile comunitare au convenit ideatic asupra cooperării în domeniul fiscal cu scopul de a contracara practicile prin care se evită taxarea, supranumite „economie subterană”62. Creşterea proporției veniturilor nedeclarate din PIB la 19.2% în medie la nivelul UE în 2011—1.9 mld €, reduce veniturile publice şi, prin urmare, calitatea serviciilor pe care statele le pot oferi cetățenilor, cu cele mai îngrijorătoare niveluri atinse de România, Lituania şi Cipru63. Pentru a recupera neajunsurile, acestea pot

ridica nivelul altor impozite şi determina - în acest fel – tendința către nedeclararea veniturilor, creându-se astfel un cerc vicios al impactului fiscalității asupra veniturilor bugetare. Coordonarea politicilor fiscale naționale, îndeosebi în sfera impozitării directe în interiorul UEM, ar reduce efectele economiei subterane, ar menține transparentă colectarea veniturilor publice şi ar crea o bază mai mare de venituri pentru instrumentarul politicii monetare.

• Creşterea atractivității mediului de afaceri

Eliminarea barierelor fiscale prin construirea pieței unice a fost un progres semnificativ în sensul creşterii atractivității mediului de afaceri comunitar. Adâncirea integrării fiscale, permite companiilor transnaționale, europene sau străine, să îşi desfăşoare activitatea intracomunitară cu o mai mare uşurință şi predictibilitate. Politica monetară a luat diverse măsuri în scopul atragerii investitorilor străini şi încurajării dezvoltării celor europeni (ex: TARGET II), dar omogenizarea nivelurilor de impozitare rămâne unul dintre cele mai puternice elemente de progres în sensul creşterii atractivității mediului de afaceri european. Variaţia teritorială a cotelor impozitelor corporative generează o mobilitate asimetrică a factorilor de producţie (în special a capitalului, deoarece alocarea spaţială şi sectorială eficientă a acestei resurse condiţionează mărimea profitului investitorilor), efectul principal constând în distorsionarea concurenţei la nivelul Uniunii. Răspunsul la această problemă ar fi, aşadar, o armonizare a sistemului de impozitare unional, care nu numai că ar acţiona în favoarea echităţii, dar ar soluţiona şi o paletă largă de conflicte jurisdicţionale cu care se confruntă Companiile Transnaționale (CTN) ca urmare a impunerii diferenţiate.

V.3.2. Obstacolele Unificării Fiscale

O problemă stringentă a desăvârşirii actualei UEM o reprezintă lipsa corelării politicii monetare cu o politică fiscală unică, fapt generat de rigiditatea procedurilor legislative, specifice procesului decizional în materia fiscalităţii europene au determinat impactul gradual al politicii fiscale, precum şi o capacitate de reacție scăzută. Printre provocările unificării fiscale se pot enumera:

• Rigiditatea Pactului de Stabilitate și Creștere

Concept de origine germană, Pactul de Stabilitate şi Creştere se structurează pe două dimensiuni: preventivă şi corectivă. Dacă în cadrul celei dintâi, guvernele naționale ale statelor membre UE trebuie

62 Miroslav N. JOVANOVIĆ, The Economics of European Integration.Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham, 2005, pg.176.63 Schneider, F., The Shadow Economy in Europe, 2011

Politica monetară

31

să asigure echilibrul bugetului național şi, prin urmare, să mențină finanțe publice sănătoase şi să evite deficitul public, în a doua dimensiune regăsim reglementările privind măsurile adoptate de către Consiliu, Comisie şi statele membre ale Zonei euro în cazul nerespectării disciplinei fiscale.

Criteriile fiscale pe care Pactul le conține (valoarea de referință de 3% ca raport între deficitul public şi Produsul Intern Brut la prețurile pieței, respectiv de 60% ca raport între datoria națională şi produsul intern brut la prețurile pieței), a căror respectare este impusă tuturor statelor membre, şi procedura de deficit excesiv pe care o prevede (proces laborios, care necesită cooperarea participanților – Comisie, Consiliu, Guvernele naționale şi Parlamentele naționale), (vezi Tabel 10), au constituit cauza dezbaterilor îndelungate între specialişti. Principalele argumente împotriva acestui instrument de control a disciplinei fiscale în Uniune converg către rigiditatea sa.

Absența flexibilității pe de-o parte şi arbitrarul valorilor de referință impuse, de cealaltă parte, conduc la incapacitatea PSC de a se adapta diversității fiscale din interiorul Uniunii. Politică monetară unică nu are competența de a alinia deficitele unor state încă eterogene din punct de vedere fiscal, iar PSC trebuie să țină seama de această eterogenitate în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice pentru fiecare țară. Pe fondul crizei economice, au apărut Pactul Euro Plus (PEP) sau Analiza Anuală a Creşterii

din cadrul SE ca documente programatice ce caută să-i confere PSC-ului dimensiunea controlului fiscal şi macroeconomic asupra țărilor membre. Totuşi, armonizarea normelor nu este un răspuns suficient la criză, din moment ce chiar conținutul reglementărilor şi al supervizării are nevoie de o schimbare radicală64.

Procedurile privind recomandările, avertismentele sau sancționările au ca punct de reper limitele impuse de cele două criterii fiscale, ceea ce a determinat considerarea Pactului ca lipsit de raționalitate. Deficitele bugetare ale statelor membre nu reprezintă o consecință exclusiv a cheltuielilor guvernamentale în exces, ci pot fi cauzate de ciclurile economice (recesiunea şi boom-ul). Controversele s-au intensificat şi în ceea ce priveşte eficiența Pactului pe termen lung (aplicarea sancțiunilor PDE şi respectarea lor de către statul împricinat nu exclud posibilitatea lansării procedurii, a doua oară, aceluiaşi subiect) şi legitimitatea instituțiilor care îl administrează (Comisia şi Consiliul). Un exemplu grăitor este conflictul dintre Comisie şi Consiliu (prin ECOFIN) în cazul încălcării Pactului de către Germania şi Franța (în 2003). Însărcinat cu decizia sancționării celor două state la propunerea Comisiei, ECOFIN a acționat în virtutea reprezentării intereselor guvernelor naționale şi a refuzat aplicarea PDE acestora. În consecință, absența cooperării dintre instituțiile comunitare a adus în discuție legitimitatea democratică a acestora şi credibilitatea PSC.

64 Daniel DĂIANU et al, Adoptarea Pactului Euro Plus: Implicații asupra politicii fiscale a României, Institutul European din România, Bucureşti, 2012

Tabel 10. Situația actuală a implementării PDE

ȚarăData Raportului Comisiei (Art.104.3/126.3)

Decizia Consiliului privind Deficitul Excesiv (Art.104.6/126.6)

Termenul limită pentru corectarea Deficitului Excesiv

Bulgaria 12 mai 2010 13 iulie 2010 2011

Danemarca 12 mai 2010 13 iulie 2010 2013

Cipru 12 mai 2010 13 iulie 2010 2012

Austria 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Belgia 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2012

Republica Cehă 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Germania 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Italia 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2012

Ţările de Jos 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Portugalia 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Slovenia 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013


32

• Divergenţa economiilor naţionale şi a sistemelor fiscale

Pe parcursul evoluției politicii monetare europene, s-a evidențiat necesitatea complementarității unei politici armonizate fiscal. În absența acestei evoluții sinergetice, credibilitatea şi chiar existenţa UEM tind să fie periclitate, ca urmare a diversităţii sistemelor economice şi fiscale ale statelor membre. Statele membre îşi dovedesc în domeniul politicii fiscale cea mai mare rezistență față de procesul uniformizării integraționiste, izvorâtă din multitudinea specificităților economiilor naționale. Ilustrativ este cazul Marii Britanii şi al Danemarcei, care, deşi practică cote similare de percepere a

impozitului pe profit, se opun vehement unei rate de impozitare comune, generalizată la nivelul UE65. Una dintre principalele rețineri ale statelor membre în privința armonizării fiscale se bazează pe avantajele comparative pe care diferențele între nivelurile de impozitare le aduc unora dintre producătorii europeni—Țările Baltice spre exemplu au un nivel de taxare mult mai mic decât state precum Germania sau Austria. În plus, nivelul de taxare, ca şi eficiența colectării, au un impact direct asupra arhitecturii şi performanței sistemelor de protecție socială din fiecare țară, astfel încât modificarea plafonului de impozitare presupune modificări sructurale profunde în organizarea şi gestionarea bugetelor naționale.

65 Simon HIX, The Political system of the European Union, Palgrave Macmillan, Hampshire, 2005, pg. 338.

Slovacia 7 octombrie 2009 2 decembrie 2009 2013

Polonia 13 mai 2009 7 iulie 2009 2012

Romania 13 mai 2009 7 iulie 2009 2012

Lituania 13 mai 2009 7 iulie 2009 2012

Malta 13 mai 2009 7 iulie 2009 2011

Franța 18 februarie 2009 27 aprilie 2009 2013

Letonia 18 februarie 2009 7 iulie 2009 2012

Irlanda 18 februarie 2009 27 aprilie 2009 2015

Grecia 18 februarie 2009 27 aprilie 2009 2014

Spania 18 februarie 2009 27 aprilie 2009 2013

Marea Britanie 11 iunie 2008 8 iulie 2008 2014/15

Ungaria 12 mai 2004 5 iulie 2004 2011


Politica monetară

33

BIBLIOGRAFIE

Altăr, M., Necula, C., Dumitru, I. şi Bobeică, G., 2012. Semestrul European şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile prin însănătoşirea finanțelor publice. Lecții pentru România din perspectiva sustenabilității finanțelor publice. SPOS 2011, Studiul Nr. 3, Institutul European din România, Bucureşti, 2012.

Bache, I. şi George, S., 2006, Politics in the EU. 2nd edition, Oxford University Press, New York

Bakker, A.F.P., 1997, Instituțiile financiare internaţionale, Editura Antet, Oradea

Baldwin, R., şi Wyplosz, C., 2006, The Economics of European Integration, McGraw-Hill Education

Cini, M. ed., 2007, European Union Politics. 2nd edition., Oxford University Press, New York

Comisia Europeană, 2007, One currency for one Europe: The road to the euro

Comisia Europena, 2010, Governance, Tools and Policy Cycle of Europe 2020.

Comisia Europeană, 2011, Taxation Trends in the European Union

Cruijsen, C. şi Eijffinger, S., 2007, The Economic Impact of Central Bank Transparency: A Survey, Discussion Paper, Tilburg University

Dăianu, D., Kallai, E. şi Lungu, L., 2012, Adoptarea Pactului Euro Plus: Implicații asupra politicii fiscale a României. SPOS 2011, Studiul Nr. 2, Institutul European din România, Bucureşti.

Dardac, N. şi Vascu, T., Monedă şi credit – Modul 1. [online] Disponibil la < http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb=6 >, consultat la 22.02.2011.

Diaconu, N., 2001, Sistemul instituţional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti

ECB, 2011, The Monetary Policy of the ECB

ECB, 2011b, Banca Centrală Europeană, Eurosistemul, Sistemul European al Băncilor Centrale

Edwards, G., 1998, Through Democracy towards Greater Legitimacy. centers.law.nyu.edu/jeanmonnet/papers , consultat la 21.04.2011

El-Agraa, A., 2005, The European Union: Economics and Policies.8th edition. Cambridge University Press

Eijffinger, S. şi Haan, J., 2000, European Monetary and Fiscal Policy. Oxford University Press, New York.

Enderlein, H. şi Verdun, A., 2009, „EMU’s teenage challenge: what have we learned and can we predict from political science?”, Journal of European Public Policy, Volume 16, Issue 4 June

Faugere, Jean-Paul, 2000, Moneda şi politica monetară, Editura Institutul European, Iaşi

Featherstone, K., 2011, „The Greek Sovereign Debt Crisis and the EMU: A Failing State in a Skewed Regime”, Journal of Market Common Studies, vol. 49, no. 2, pp. 193-217

Flinders, M., 2004, „Distributed public governance în the European Union”, Journal of European Public Policy, vol. 11, no. 3, pp. 520-544

Fuerea, Augustin, 2002, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti

Hix, Simon, 2005, The Political System of the European Union, Palgrave Macmillan, Hampshire

Hodson, D. şi Maher,I., 2000, EMU: Balancing Credibility and Legitimacy in the Policy Mix, One Europe or Several? Working Paper, One-Europe Programme

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb=6

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb=6


34

IP/11/319, 2011, Baza fiscală a a societăților europene, Comisia Europeană

IP 10/1199, 2011, Guvernanța economică a UE: Comisia prezintă un pachet cuprinzător de măsuri legislative, Comisia Europeană

IP 11/22, 2011, Guvernanța economică a UE: Comisia stabileşte prioritățile anuale pentru creşterea economică a UE, Comisia Europeană

Jarociński, M., 2003, Nominal and Real Convergence in Spain, Portugal and Greece During Their Accession to the EMU, Centre for Economic and Social Research, Poland

Jovanovic, M., 2005, The Economics of European Integration.Limits and Prospects, Edward Edgar Publishing Ltd, Cheltenham

Maziliu, Dumitru, 2001, Integrarea europeană şi drept comunitar şi instituţii europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti

MEMO 11/11, 2011, Annual Growth Survey: Summary of the economic analysis and messages, Comisia Europeană

MEMO 10/454, 2011, Economic governance package (2): Preventing and correcting macroeconomic imbalances, Comisia Europeană

MEMO 10/455, 2011, Economic governance package (1): Strengthening the Stability and Growth Pact, Comisia Europeană

MEMO 10/456, 2011, Economic governance package (3): Chronology and overview of the new framework of surveillance and enforcement, Comisia Europeană

MEMO 11/14, 2011, European semester: a new architecture for the new EU Economic governance—Q&A, Comisia Europeană

Miron, Dumitru, 2002, Economia UE , Editura Luceafărul, Bucureşti

Schneider, F., 2011, The Shadow Economy in Europe 2011, A.T. Kearny Report

Sută, Nicolae, 1999, Integrarea economică europeană , Editura Economică, Bucureşti

Wallace, H., Pollack, M., şi Young, A., 2011, Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, ediția a 6-a, Institutul European din România (traducere a originalului publicat de Oxford University Press 2010)

Wyplosz, C., 2010. The Eurozone debt crisis: facts and myths. [online] Disponibil la: < http://www.voxeu.org/index.php?q=node/4583 > , consultat la 6.05.2011.

Legislație

Camera Deputaților. Parlamentul României. [online] Disponibil la: http://www.cdep.ro/afaceri_europene/afeur/2009/fi_469.pdf, consultat la 4.05.2011.

Codul Fiscal al României, actualizat la 7.02.2011, Editura Meteor Press, Bucureşti;

Comisia Europeană. Afaceri Economice şi Financiare. Procedura privind deficitul excesiv.[online] Disponibil la: < http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/index_ro.htm >, consultat la 2.03.2011.

Economic and Monetary Affairs.[online] Disponibil la: Protocol Privind Anumite Dispoziţii Aplicabile Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu Privire la Uniunea Economică şi Monetară. [online] Disponibil la: < http://old.mae.ro/poze_editare/UE_TrConst_p.pdf >, consultat la 25.02.2011.

Protocol Privind Anumite Dispoziţii Aplicabile Danemarcei cu Privire la Uniunea Economică şi Monetară.[online] Disponibil la : < http://old.mae.ro/poze_editare/UE_TrConst_p.pdf .>, consultat la 27.02.2011.

The European Union, 2011. Summaries of EU legislation . Stability and growth pact and economic policy coordination. [online]. Disponibil la: < http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/stability_and_growth_pact/index_en.htm >, consultat la 17.01.2011.

http://www.voxeu.org/index.php?q=node/4583

http://www.voxeu.org/index.php?q=node/4583

http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/index_ro.htm

http://old.mae.ro/poze_editare/UE_TrConst_p.pdf

http://old.mae.ro/poze_editare/UE_TrConst_p.pdf

http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/stability_and_growth_pact/index_en.htm

http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/stability_and_growth_pact/index_en.htm

Politica monetară

35

Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (TCEE) din 1 ianuarie 1958, disponibil la < http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/index.htm#founding >, consultat la 22.04.2011.

Tratatul privind Uniunea Europeană- versiune consolidată după Lisabona din 1 decembrie 2009, disponibil la: < http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0361:0388:RO:PDF >, consultat la 22.04.2011.

Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TfUE)- consolidată după Lisabona din 1 decembrie 2009, disponibil la: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0361:0388:RO:PDF , consultat la 22.04.2011.

SURSE WEBwww.bnr.ro, www.cdep.ro, www.ecb.int, www.europa.eu, www.euroactiv.ro, www.eurlex.europa.eu


http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0361:0388:RO:PDF

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0361:0388:RO:PDF

http://www.bnr.ro

http://www.cdep.ro

http://www.ecb.int

http://www.europa.eu

http://www.euroactiv.ro

http://www.eurlex.europa.eu


36

Anexa 1

Lista documentelor legale referitoare la politica monetară a statelor din zona euro

LEGISLAŢIA PRIMARĂ A UNIUNII EUROPENE

A. Tratate constitutive:1. Tratatul privind Comunitatea Economică Europeană (TCEE) din 1 ianuarie 1958, Partea a III-a,

Titlul I, capitolul 2 (Art. 95-99) şi Titlul II, capitolele 1, 2, 3 (Art. 105-124).B. Tratate modificatoare:

1. Actul Unic European (AUE) din 1 iulie 1987;2. Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) din 1 ianuarie 1993, Partea a III-a, Titlul VI, Capitolul

2 (Art. 105-109m);3. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)- versiunea consolidată după Lisabona- 1

decembrie 2009: - Partea a III-a, Titlul VII, Capitolul 2 (Art. 110-113); Titlul VIII, Capitolele 1-5 (Art. 119-144); - Partea a VI-a, Titlul I, Capitolul 1, Secţiunea a 7-a (Art. 285-287) şi Titlul II, Capitolele 1-6 (Art.

310-325);4. Protocolul privind Statutul Institutului Monetar European, anexat la TCE;5. Protocolul privind trecerea la cea de-a treia etapă a Uniunii Economice şi Monetare, anexat la Tratatul

privind Uniunea Europeană;6. Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale

Europene, anexat la TUE şi TfUE- versiunea consolidată după Lisabona;7. Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive (nr. 12), anexat la TUE şi TfUE- versiunea

consolidată după Lisabona ;8. Protocolul privind criteriile de convergenţă (nr. 13), anexat la TUE şi TfUE- versiunea consolidată

după Lisabona;9. Protocolul (nr. 14) privind Eurogrupul, anexat la TUE şi TfUE- versiunea consolidată după Lisabona;10. Protocolul privind unele dispoziţii referitoare la Danemarca, anexat la Tratatul privind Uniunea

Europeană;11. Protocolul privind unele dispoziţii referitoare la Marea Britanie al Marii Britanii şi Irlandei de Nord,

anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană.

IZVOARE DERIVATE

1. Regulamentul nr. 1466/97 al Consiliului European din iulie 1997, referitor la procedura deficitului excesiv, anexat la Pactul de Stabilitate şi Creştere;

2. Regulamentul de revizuire a Pactului de Stabilitate şi Creştere nr. 1055/05 din 27 iunie 2005, anexat la Pactul de Stabilitate şi Creştere;

3. Directiva 67/227/CEE a Consiliului din 11 aprilie 1967 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre asupra impozitelor pe cifra de afaceri;

4. Directiva 2006/112/CE a Consiliului instituind o cotă minimă standard a TVA la nivelul UE;5. Decizia 70/244/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 21 aprilie 1970 privind previziunile financiare

multianuale;

LEGISLAŢIA COMPLEMENTARĂ

1. Declaraţia de la Bremen din 6-7 iulie 1978 privind „constituirea Sistemului Monetar European şi soluţionarea problemelor relative la acesta”;

2. Rezoluţia Consiliului European de la 17 iunie 1997 (Pactul de Stabilitate şi creştere);3. Reglementarea 1103/97 referitoare la modificarea instrumentelor juridice în materie contractuală în

urma adoptării monedei unice scripturale, publicată în JO L 19.6.1997;4. Reglementarea 974/1998 bazată pe art. Art. 109(4) din Tratatul de la Amsterdam, instituind principiul

libertăţii de decizie în materia folosirii monedei de plată pentru achitarea obligaţiilor pecuniare rezultate din contractele încheiate în urma adoptării monedei euro.

Ane

xa 2

Tota

l Tax

e ca

% d

in P

IB

Stat

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

Dife

renț

ă 20

09 fa

ță

de 1

995

Veni

turi

(m

il. €

)

Dan

emar

ca48

.849

.248

.949

.350

.149

.448

.547

.948

.049

.050

.849

.648

.948

.148

.1-0

.710

6 95

8

Sued

ia47

.950

.350

.751

.251

.551

.549

.547

.547

.848

.148

.948

.347

.346

.546

.9-1

.113

6 38

1

Bel

gia

43.9

44.4

45.0

45.5

45.5

45.2

45.2

45.3

44.8

44.9

44.9

44.5

44.0

44.4

43.5

-0.5

147

417

Ital

ia40

.141

.843

.742

.542

.541

.841

.540

.941

.340

.640

.442

.043

.042

.943

.13.

165

6 16

8

Finl

anda

45.7

47.1

46.4

46.3

45.9

47.2

44.8

44.7

44.1

43.5

43.9

43.8

43.0

43.1

43.1

-2.6

73 8

38

Aus

tria

41.4

42.9

44.4

44.4

44.0

43.2

45.3

43.9

43.8

43.4

42.3

41.8

42.0

42.6

42.7

1.3

117

059

Fran

ța42

.743

.944

.144

.044

.944

.143

.843

.142

.943

.243

.643

.943

.242

.941

.6-1

.179

2 98

4

Ger

man

ia39

.840

.740

.740

.941

.741

.940

.039

.539

.638

.738

.839

.139

.339

.439

.7-0

.195

2 05

0

Ung

aria

40.8

39.3

37.8

37.6

38.3

39.0

38.2

37.8

37.8

37.4

37.5

37.3

39.9

40.0

39.5

-1.4

36 6

73

Ţăril

e de

Jos

40.2

40.2

39.7

39.4

40.4

39.9

38.3

37.7

37.4

37.5

37.6

39.0

38.7

39.1

38.2

-2.0

218

380

Slov

enia

39.2

38.1

37.0

37.8

38.2

37.5

37.7

38.0

38.2

38.3

38.6

38.3

37.8

37.2

37.6

-1.6

13 3

08

Luxe

mbu

rg37

.137

.639

.339

.438

.339

.139

.839

.338

.137

.337

.635

.935

.735

.337

.10.

014

098

Esto

nia

34.8

33.5

34.4

34.3

32.5

31.0

30.2

31.0

30.8

30.6

30.6

30.7

31.9

32.1

35.9

1.1

4 96

9

Cip

ru26

.726

.225

.627

.728

.030

.030

.931

.233

.033

.435

.536

.540

.939

.135

.18.

45

955

Mar

ea

Brit

anie

34.7

34.4

34.8

35.9

36.2

36.7

36.4

34.9

34.7

35.1

36.0

36.7

36.3

37.5

34.9

0.2

546

075

Rep

ublic

a C

ehă

36.2

34.7

35.0

33.3

34.0

33.8

34.0

34.8

35.7

37.4

37.1

36.7

37.2

35.5

34.5

-1.7

47 2

65

Mal

ta26

.825

.427

.525

.627

.328

.230

.431

.531

.432

.933

.733

.434

.333

.934

.27.

51

995

Polo

nia

37.1

37.2

36.5

35.4

34.9

32.6

32.2

32.7

32.2

31.5

32.8

33.8

34.8

34.3

31.8

-5.3

98 7

27

Portu

galia

29.5

30.2

30.2

30.3

31.0

31.1

30.9

31.5

31.7

30.6

31.5

32.3

32.9

32.8

31.0

1.5

52 0

89

Span

ia32

.733

.133

.233

.033

.633

.933

.533

.933

.934

.535

.636

.437

.133

.230

.4-2

.332

0 76

4

Gre

cia

29.1

29.4

30.6

32.5

33.4

34.6

33.2

33.7

32.1

31.3

31.9

31.5

32.1

31.7

30.3

1.2

70 7

04

Litu

ania

27.5

27.1

30.6

31.7

31.7

30.1

28.6

28.4

28.1

28.3

28.5

29.4

29.7

30.2

29.3

1.8

7 77

8

Bul

garia

30.8

28.6

27.6

32.1

30.8

31.5

30.8

28.5

31.0

32.5

31.3

30.7

33.3

32.3

28.9

-2.0

10 1

21

Slov

acia

40.3

39.4

37.3

36.7

35.4

34.1

33.1

33.0

32.9

31.5

31.3

29.2

29.3

29.2

28.8

-11.

518

135

Irla

nda

33.1

33.1

32.4

31.7

31.9

31.5

29.7

28.4

28.9

30.2

30.7

32.2

31.4

29.7

28.2

-4.9

45 0

56

Rom

ania

27.5

25.9

26.4

29.0

31.0

30.2

28.6

28.1

27.7

27.2

27.8

28.5

29.0

28.0

27.0

-0.5

31 6

58

Leto

nia

33.2

30.8

32.1

33.7

32.0

29.5

28.5

28.3

28.5

28.5

29.0

30.4

30.5

29.1

26.6

-6.5

4 93

8

Surs

ă: C

omisi

a Eu

rope

ană,

Tax

atio

n Tr

ends

201

1

Politica monetară

Prezenta broşură îşi propune să prezinte principalele coordonate ale politicii monetare comunitare. Pornind de la momentele cheie şi baza legală, lucrarea continuă prin a schiţa arhitectura instituţională din spatele acestei politici, maniera în care ea este implementată pe teritoriul UE şi relaţiile pe care le are cu politica fiscală şi bugetară. Utilitatea acestui material se regăseşte atât în calitatea sa informativă generală, cât şi în ansamblul de date actualizate pe care le oferă cititorilor pentru buna înţelegere a aplicabilităţii concrete a politicii monetare în 2012.

Clara Volintiru este în prezent doctorand la London School of Economics and Political Science, având ca temă evoluția partidelor politice şi politicile publice din România. De formație economist, este absolventă a Academiei de Studii Economice cu specializare în relații internaționale, după care a obţinut un Master în Politici Comparate la LSE, un Master în Ştiințe Politice, tot la LSE şi un MBA cu dublă specializare la CNAM - Paris şi ASE-Bucureşti. A acumulat o experienţă considerabilă în mediul privat, în domeniul consultanţei strategice pentru dezvoltare. Interesele sale de cercetare sunt în domeniile: politici publice şi guvernanță, instituționalism, partidele politice şi economie politică din noile democrații.

CUPRINS

Listă de abrevieriListă de tabele şi figuri

INTRODUCERE

I. MOMENTE CHEIEII. BAZA LEGALĂII.1. Legislaţia primarăII.2. Legislaţia complementarăIII. ACTORIIII.1. Instituţii care exercită competenţe exclusiv în domeniul Politicii MonetareIII.2. Instituţii care exercită competenţe şi în domeniul Politicii MonetareIV. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ MONETARĂIV.1. Instrumentarul Politicii MonetareIV.2. Sistemul De Plăți TARGET IIIV.3. Agregatele MonetareIV.4. Impactul Politici MonetareV. ARMONIZAREA POLITICII MONETARE CU DIMENSIUNEA FISCALĂ ŞI BUGETARĂV.1. Sistemul de ImpozitareV.2. Bugetul Uniunii EuropeneV.3. Convergență Fiscală

BIBLIOGRAFIE

Anexa 1 Lista documentelor legaleAnexa 2 Total Taxe ca % din PIB

ISBN online: 978-606-8202-25-9

politica monetară -...

Documents