Misiunea lui G. Krasinski la Constantinopol se anunța a fi una dificilă în condițiile în

care hanul Cantemir al tătarilor din Bugeac și Vasile Lupu se bucurau de o mare faimă

europeană, primul ca mare comandant militar1, al doilea ca un diplomat abil. Ca umare cei doi

nu au fost maziliți ce reconfimați în funcțiile lor. P. 131.

Prezența în Bugeac a câtorva zeci de mii de tătari veniți din Crimeea de mai multe

decenii, care se bucurau de un adevărat statut de autonomie politică, sub conducerea lui

Cantemir, provoca marei jafuri populațiie moldave. De aceste incursiuni devastatoare era

nemulțumit lși domnitorul Țării Românești, Matei Basarab. Radu Popescu. Menționa faptul că

moldovenii făceau plîngere contra acestor jafuri "Jafurile ce-i jefuiau tătarii"2. În primăvara

anului 1637 Inayet Ghiray, hanul tătarilor din Crimeea, a încercat unificarea celor două hanate

sub conducerea sa și transferarea celor din Bugeac în Crimeea.. La refuzul lui Cantemir, el s-a

adresat mai întâi Poloniei, de unde nu a obținut nici un sprijin efectiv, apoi a cerut sprijunul

Porții, care i-a dat mână liberă să acționeze după bunul plac, asta și datorită negocierilor

întreprinse de Vasile Lupu în Imperiul Otoman, care dorea și el alungarea tătarilor din

Bugeac. Vasile Lupu l-a convins pe sultan de necesitatea concentrării tătarilor în Crimeea. Ca

umare a faptului că acest conflict nu a fost soluționat pe cale diplomatică, hanul tărarilor din

Crimeea a trecut la o ripostă militară împotriva lui Cantemir, cu oaste de 30000 de tătari, la

care s-au adăugat și trupe din Moldove și Țara Românească a obținut o victorie zdrobitoare

împotriva tătarilor din Bugeac. În timpul acestei campani victorioase a lui Inayet Ghiray, cei

doi frați ai hanului Sadat Ghiray și Husam Ghiray au fost uciși în timpul luptelor violente cu

Cantemir3. Cantemir este nevoit să se refugieze și pleacă la Constantinopol, dar aici este prins

și executat4. Această victorie împotriva tătarilor din Bugeac ce a dus la expulzarea lor , a fost

considerată de N. Iorga "o mare biruință" a domnitorului Vasile Lupu, "mai interesat decât

oricine la înlăturarea acestei umilinți și acestei primejdii care era a treia domnie păgână, la

Dunărea de Jos"5. P. 132. Aceste acțiuni curață Bugeacul de tătari către începutul lunii

septembrie 16376. Cronicile turcești dau o descriere interesantă acestui eveniment"După

câteva zile s-a răspândit vestea îngrijorătoare că hanul tătar, nemaivoind să asculte de padișah,

a luat cu el oastea tătara numeroasă... și că vine să cauzeze pagube reședinței sultanului

osmănesc. De fapt, în mijlocul iernii, el a venit asupra lui Kantemr pașa cu o sută cincizeci de

1 Călători străini, vol. V, p. 114-117, 155, 160.2 Radu Popescu, p. 100.3 Mehmet Alpargu, Policies of the Ottoman Empire and Mosow towards the nogais in the 16-17 centuries, în History Studies, nr. 1, 2009, p. 11.4 Miron Costin, , p. 1115 N. Iorga, Istoria Românilor, VI, p. 63.6 A. Veress, Documente, X, p. 7-8.

mii de tătari și i-a prăpădit vilaietul. Așezănd tunuri, a zis că ei tătarii să nu treacă înspre

Adrianopol și Istambul, și au rămas pe loc. Nu au îndrăznit, pănă la urmă, să vină asupra

noastră. În sfârșit, făcându-se pace din ambele părți, când plecau spre Crimeea iscându-se o

mare duțmănie și vrajbă între ei, s-au măcelărit unii pe alții și s-au împrăștiat. Sultanul Murad

han, punând să-i se aducă cu ușurință la Pragul fericirii hanul tătar și pe Kantemir pașa, i-a

omorât pe amândoi, nedându-le răgaz."7

Odată ce problema ucraineană devine una importantă pe arena internațională,

chestiune ce necesită o soluționare urgentă, a făcut ca Țările Române dar în special Moldova,

condusă de Vasile Lupu, să joace un rol geopolitic important, urmărindu-se soluționarea

acelei probleme vechi a preponderenței marilor puteri în sud-estul Europei8. Asta se datora și

statutului politico-juridic, de dependență față de Poartă.

Faptul că nu a găsit aliați, nici pe domnul muntean nici pe cel moldovean, hatmanul

Bogdan Hmelnițchi, a recurs la sprijunul tărarilor. Astfel, alianța cazaco-tătară a avut urmări

imediate și asupra situației din Moldova, tătarii având nevoie de bani pentru a mobiliza armată

pentru conflictul eminent care se prefigura. Din informația grecului Hristofor Manuilov sosit

din Istanbul la Mosova pe 27 martie 1648 aflăm că hanul tătarior a cerut domnilor Moldovei,

Țării Românești dar și principelui Transilvaniei, plătirea tributului9.

Vasile Lupu s-a conformat cererilor hanului tătar și i-a trimis acestuia prin solul trimis

4000 de efimci și o șubă de samur, dar care au fost refuzate pe motiv că este prea puțin ce

oferă domnul moldovean. Cererea tătarilor mai este confirmată și de Iurii Constantinov, un

informator al Rusiei. El afirmă că tătarii au cerut suma de 30000 efimci. De asemea tot

aceeași sursă afirmă faptul că aceste cereri ar fi venit din partea mârzacilor, însoțită de

amenințarea că Moldova urma să fie atacată, dacă nu se va plăti suma ceruta10. În lunile care

au urmat, acțiunile militare ale cazacilor și tătarilor împotriva Poloniei au fost victorioase.

Aceste victorii i-au făcut pe tătari să-ți îndrepte privirea spre Moldova, unde intenționau să

întreprindă e acțiune militară. Tătarii cer sprijinul hatmanului Bogdan Hmelnițchi, care le-ar fi

răspuns ca vrea mai întâi să meargă împotriva posesiunilor regale11.

7 Cronici turcești privind Țările Române, sec. XVII-începutul sec. XVIII, vol. II, volum realizat de Mihail Guboglu, București, Editura Academiei, 1974, p. 192.8 Lilia Pogolșa, Transilvania, Moldova și Țara Românească în politica Europei Est-Centrale (A doua jumătate a secolului XVII), în Analele ANTIM. Revistă de istorie, 8, 2008, p. 103.9 Ion Eremia, Relațiile externe ale lui Vasile Lupu (1634-1653), Chișinău, Editura Cartdidact, 1999, p. 185.10 Ibidem.11 Ibidem, p. 186.

Referitor la relațiile lui Vasile Lupu cu tătarii e de menționat că după înfrângerea

suferită de aceștia la Brătuleni la 25 august 1648, și după ce în noiembrie al celuiași an

domnul moldovean zdrobește un detașament de tătari, relațiile se tensioneaza.

Vasile Lupu era conștient de faptul că tătari se vor răzbuna pentru înfrângerea suferită

la Brătuleni, făcând demersuri la Poarta pentru a obține sprijunul militar, dar a primit drept

răspuns faptul ca daca va fi atacat să se apere singur. În ianuarie 1649 un detașament de circa

2000 de tătari a intrat în Moldova, jefuind țara până aproape de Iași. Pe 15 ianuarie după ce în

prealabil își mobilizase oastea, Vasile Lupu ajunge la Prut unde îi zdrobește pe tătari.

Nimicind acest detașament de tătari el a eliberat vreo 2000 de prizonieri de credință creștin

ortodoxă.

În luna august a anului 1650 Bogdan Hmelnițchi punea la punct ultimele detalii

privind campania împotriva Moldovei. Pentru a intra în grațiile sultanului, hatmanul a început

negocierile cu Poarta în vederea intrării sub supușenie turcă, dar cu condiția ca Vasile Lupu să

fie depus deoarece îi susținea pe polonezi12. Sultanul i-ar fi cerut și hanului din Crimeea să-l

insoțească pe hatmanul cazac împotriva Moldovei. Sultanul nu țși dădea seama că Hmelnțchi

dorea atragerea de partea sa a lui Vasile Lupu pentru a lupta împotriva Poloniei13.

Campania tătaro-cazacă în Moldova a adus mari prejudicii țării. Această campanie

știbea din prestigiul Porții, care nu dorit, nu a avut mijloacelel necesare, sau a favorizat

prădarea vasalului său. Ulterior, dintr-o informație a grecului I. Manuilov, sosit la Moscova în

februarie 1651, aflăm de faptul că sultanul i-a reproșat hanului că este "sub mâna sa", însă

luptă împotriva sultanului, făcând aluzie la campania îndreptată contra Moldovei. Hanul ar fi

replicat că el n-a mers împotriva Moldovei, ci au mers tătarii nogaii și cazacii. Sultanul i-a

cerut hanului să-i elibereze pe toți prizonierii luați în captivatate. De acest lucru hanul tătarilor

nu a vrut să audă. Se făcea în mod just afirmația că atitudinea tătarilor și a cazacilor față de

Poartă reprezintă o manevră abilă de a-i induce în eroare pe turci de adevăratele lor intenții"Se

pare deci că atât cazacii, cât și tătarii se joacă numai cu Poarta, adormind-o pe de –o parte cu

scrisori și cu soli în visuri de pace și pustiinde pe de alta parte în mod barbar provinciile

otomane."14 Iohann Mayer, emisarul reginei Cristina a Suediei la hanul tatarilor, Islam Ghirai

al III-lea, a călătorit prin Moldova, în cursul lunii mai 1651. Trimis sa-1 însoteasca pe solul

tătar care adusese reginei scrisoarea hanului cu propuneri de actiune comuna contra Poloniei

și sa-i înmâneze acestuia din urmă raspunsul reginei, el a trecut o prima data prin Cetatea

Alba in decembrie 1650, in drum spre Crimeea, acum se afla la a doua vizita pe teritoiul 12 N. Iorga, Studii și documente, vol. Iv, p. CCXXXIII.13 Ion Eremia, p. 203.14 Eudoxiu Hurmuzaki, Fragmente din istoria românilor, vol. III, București, p. 196.

românesc15.Din jurnalul său de drum precedat de cuvintele: Acestea sunnt cele întâmplate și

petregcute in cursul călătoriei mele la Bagceserai redă din corespondența dintre Vasile Lupu

și hanul tătarilor: "Impăratul turcesc imi cere tributul obișnuit, iar tu, nu numai că mi-ai

pârjolit țara si mi-ai cărat din țară 200 000 de vite mari si mici si cai, dar ai luat <in robie>

citeva mii de de supusi de ai mei, te rog deci, pentru a-si dovedi nevinovătia, precum susțneai

intr-o scrisoare, să.-mi trimiți inapoi in cel mai surt timp pe sărmanii mei supuși, ca să-mi pot

reface din nou țara distrusă."16

Bogdan Hmelnițchi în alianță cu tătarii, întreprind o campanie în urma căruia suferă o

înfrîngere zdrobitoare la Berestezco17.

15 Călători străini despre Țările Române, p. 439.16 Ibidem, p. 453.17 Thomas MIlner, The Crimea its ancient history: the Khans,the Sultans, and the Czars, London, 1855, p.165.