Introducere

Securitatea se pare că poate fi mult mai uşor înţeleasă în prezenţa unei ameninţări concrete şi directe. Faptul că Războiul Rece s-a sfârşit la începutul anilor ‘90 a dus la dispariţia unei asemenea ameninţări. Astfel, statele europene care s-au declarat neutre, majoritatea din cauza situaţiei lor geopolitice dintre Est şi Vest, se aflau în acea perioadă într-o situaţie de reevaluare a politicii lor de neutralitate.

Noul mediu de securitate a provocat aceste ţări să-şi schimbe propriile politici de apărare prin sporirea participării lor la operaţiuni de menţinere a păcii în afara teritoriului lor şi prin modernizarea tehnologiei militare. Această schimbare de atitudine notifică faptul că a apărut nevoia de cooperare militară; astfel, ţările neutre europene şi-au dat seama că în cadrul noului mediu de securitate nu mai pot acţiona singure. O dovadă clară este aceea că toate cooperează cu UE dar şi cu NATO, această cooperare reflectând în mod vădit necesitatea asigurării securităţii în regiunea căreia aparţin dar şi o dorinţă de participare la menţinerea securităţii întregului continent.

Eficienţa politicii externe şi de securitate comună poate contribui la garantarea unui pilon european mai puternic şi, în consecinţă, la o Uniune Europeană mai puternică. Ţinta principală este aceea de a furniza mijloace de acţiune pentru a face faţă crizelor internaţionale atunci când NATO nu este angajat militar în totalitatea sa. Pentru că în urma Summit-ului Franco-Britanic din Saint-Malo, s-a decis ca atributele de securitate şi apărare ale UEO să fie transferate către UE, ţările tradiţional neutre - Austria, Suedia, Irlanda, Finlanda, observatori ai UEO, s-au văzut implicate drept consecinţă, în deciziile de securitate şi apărare ale UE 1. Prezenta lucrare încearcă să analizeze în special importanta PESC, faţă de poziţiile şi perspectivele statelor membre UE în Europa şi în lume.

Istoricul PESC

În mai 1952, la Paris, cele şase ţări fondatoare ale CECO – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg adoptau Tratatul Comunităţii Europene de Apărare – CEA . Acesta a fost primul proiect politic concret al Uniunii de atunci, în cadrul iniţiativelor postbelice, menite să creeze politici şi structuri militare europene comune. Acest proiect a fost gândit de aceiaşi experţi care proiectaseră CECO. Se prevedea crearea unei armate europene compuse din unităţi furnizate de statele membre, condusăde un ministru european al apărării şi sub controlul unei Adunări Parlamentare Europene. Aplicarea integrării în domeniul apărării urma să fie un pas hotărâtor spre o integrare politică iar o asemenea situaţie avea multe şi diverse implicaţii2. Din păcate, doi ani mai târziu, Adunarea Naţională a Franţei respingea Tratatul CEA şi întregul proces a eşuat înainte de a începe mai ales că unele din motivele care determinaseră ideea de integrare militară europeană disparuseră: Stalin murise iar Războiul din Coreea era aproape încheiat. La 7 februarie 1992, la Maastricht, în Olanda, douăsprezece state europene – Belgia, Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - “au decis să instituie o Uniune Europeană” prin semnarea oficială a Tratatului de constituire. Conform acestui tratat cu adevărat istoric , “templul” UE se spijină pe 3 piloni : Comunităţile Europene, Politica Externă şi de Securitate Comună şi cooperarea în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne.

1http://www.infoeuropa.ro , accesat pe 5 noiembrie 2012.2 Octav, Bibere, UE : între real şi virtual,Editura All, Bucureşti, 1999, p. 34

1

POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ

Politica Externă şi de Securitate Comună constituie una din modalităţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene.

Reglementarea sa juridică a fost realizată relativ târziu faţă de restul construcţiei europene, având în vedere natura sensibilă a acestei politici care în continuare se regăseşte în sfera competenţelor statelor membre.

Nevoia unei politici externe comune bazate pe cooperarea statelor a făcut ca, anterior apariţiei U.E., politica externă între statele membre ale Comunităţilor europene să se desfăşoare în cadrul Cooperării politice europene (CPE), lansată în 1970, în urma raportului miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre ale Comunităţilor Europene de la Luxemburg şi extinsă prin Actul Unic European (AUE) din anul 1987.

Cooperarea politică europeană consta în consultări periodice între miniştri afacerilor externe şi în contacte permanente dintre administraţiile acestora. Ei conveniseră să se informeze reciproc cu privire la orice problemă importantă de politică externă, să ajungă la un punct de vedere comun şi, în măsura în care este posibil, să adopte o poziţie comună. Orice decizie trebuia luată cu unanimitate de voturi. Problemele ce priveau securitatea se limitau însă la aspectele politice şi economice, adică nu includeau şi domeniul apărării.

Necesitatea existenţei unei politici externe şi de securitate comună în toate domeniile la nivel european s-a accentuat în momentul când Franţa s-a retras din structurile militare ale N.A.T.O., la 7 martie 1976.

Obiectivele actuale ale P.E.S.C. sunt:

apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii; întărirea securităţii Uniunii şi statelor membre sub toate formele; menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, conform principiilor Cartei

O.N.U., a principiilor Actului final de la Helsinki şi a obiectivelor Cartei de la Paris; promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi întărirea democraţiei şi a statului de drept şi respectarea drepturilor

omului şi a libertăţilor fundamentale.

Spre deosebire de metoda comunitară, proprie integrării economice, metodele P.E.S.C. se caracterizează prin cooperarea între statele membre, pentru conducerea politicilor şi prin punerea graduală în practică a unor acţiuni comune, în domeniile în care statele membre au interese comune. În acelaşi timp, statele îşi asumă angajamentul de a sprijini activ şi fără rezerve P.E.S.C., de a se abţine de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii, de a veghea la conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile comune, de a se informa reciproc asupra oricăror probleme de politică externă şi de securitate şi de a susţine poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Actuala politică de securitate şi cooperare comună la nivel european, se bazează atât pe stabilitatea politică, cât şi pe cea militară. Politica de securitate bazată pe cooperare renunţă la orice idee de a impune stabilitatea prin mijloace de confruntare.

Sursa: “Integrarea României în structurile europene şi euro-atlantice” de Col. dr. Cosma Mircea, Cpt. drd. Ispas Teofil

2

Este pentru prima dată când menţionarea securităţii comune apare la nivelul documentelor comunitare3.

PESC din perspectiva Tratatului de la Maastricht

Premisele dezvoltarii PESC (Politica Externa si de Securitate Comuna) şi PESA (Politica Europeană de Securitate şi Apărare), ca parte a PESC, au fost statuate de TUE, care stipulează la articolul J.4 al Titlului V urmatoarele: “Politica externă si de securitate comună înglobează toate problemele referitoare la securitatea Uniunii Europene, inclusiv stabilirea, în perspectivă, a unei politici de apărare comune”4.Obiectivele PESC sunt : protejarea valorilor, intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii; întărirea, pe toate căile, a securităţii Uniunii şi a statelor membre; păstrarea păcii si întărirea securităţii internaţionale, în acord cu principiile Cartei ONU, Actului Final de la Helsinki şi Cartei de la Paris; promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi consolidarea democraţiei, legalităţii, respectului pentru drepturile omului şi a libertaţilor fundamentale.

Statele membre sprijină activ politica externa si de securitate a Uniunii si o vor servi in spiritul loialitatii si solidaritatii reciproce. Ele se vor abtine de la orice actiune contrară intereselor Uniunii sau de natura să lezeze eficacitatea acesteia. Consiliul va veghea la aplicarea acestor principii. Politica Uniunii nu trebuie sa prejudicieze caracterul specific al politicii de securitate şi apărare a statelor membre, va respecta obligaţiile statelor în cadrul NATO şi va fi compatibilă cu politica de securitate şi apărare stabilită prin acorduri internaţionale.

Preşedinţia UE reprezintă comunitatea în probleme ce decurg din PESC; ea va fi responsabilă de implementarea măsurilor comune; în această calitate, va reprezenta, în principiu, poziţia UE în cadrul organizaţiilor şi activităţilor internaţionale; în acest sens, preşedinţia va fi asistată de catre statul membru care a deţinut aceasta poziţie în perioada anterioară sşi de către cel care va detine preşedinţia în următoarele şase luni (Troika). Consiliul UE defineşte principiile şi liniile directoare pentru PESC; el ia deciziile necesare pentru definirea şi implementarea PESC pe baza liniilor directoare adoptate de către Consiliul European, asigurând unitatea, consistenţa şi eficacitatea actiunilor Uniunii. La 1 noiembrie 1993, Tratatul a intrat în vigoare şi astfel s-a putut face auzită vocea Europei pe scena internaţională, s-au exprimat poziţii proprii asupra unor conflicte şi subiecte internaţionale, conform principiilor şi valorilor comune europene5.

3 Florina, Androne, Ţările neutre europene şi politica externă şi de securitate comună , Lucrare de disertaţie, Bucureşti, 2006, p. 14.

4 European Union Foreign Security and Defence Policy : basic documents , Romanian Institute of International Studies “Nicolae Titulescu”, Bucureşti, 2003, p. 39

5 Idem.

3

Tratatul de la Amsterdam şi influenţa asupra PESC

Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare in 1999, a adus unele modificari în PESC faţă de tratatul de la Maastricht. Astfel, s-a stabilit includerea unei politici comune de securitate şi apărare (PESA) în cadrul PESC. Consiliul European de la Laeken, din decembrie 2001 a adoptat o declaraţie cu privire la capacităţile operaţionale ale PESA, recunoscând oficial că Uniunea este acum capabilă să conducă operaţiuni în condiţii de criză. Tot în Declaraţia de la Laeken se reamintea scopul fundamental al construcţiei europene, acela de a apăra continentul de război şi de a crea o Europă puternică şi unită. Structurile interimare stabilite dupa Amsterdam au devenit permanente.

Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) presupune dezvoltarea unei capacităţi de decizie autonome şi – în situatia în care Alianţa Nord-Atlantică nu este angajată– lansarea şi coordonarea unor operaţiuni militare sub autoritatea UE, ca răspuns la situatii de criza. Întrucât angajarea resurselor de catre statele membre la astfel de operaţiuni se bazează pe decizii suverane, este important de subliniat că PESA este un proces interguvernamental, controlul politic asupra acestuia fiind exercitat de şefii de state şi de guverne ale statelor membre, iar cel financiar, de catre parlamentele nationale.

Problema principală a fost împărţirea competenţelor între state şi organele UE. Soluţia adoptată a fost că în problemele principale decid statele membre, iar în celelalte decid organele comunitare, care de cele mai multe ori, au nevoie de unanimitate în luarea deciziilor6.

Tratatul de la Amsterdam prezintă cinci obiective fundamentale pentru PESC: apărarea valorilor comune, a intereselor fundamentale, independenţei şi integrităţii Uniunii în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite; întărirea securităţii în interiorul Uniunii, prin toate mijloacele; menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale; promovarea cooperării internaţionale; dezvoltarea şi consolidarea democraţiei sşi respectului legilor, a drepturilor omului si libertăţilor fundamentale.

Tratatul de la Amsterdam a evaluat PESC şi a introdus noi instrumente politice, structuri şi reguli: principiile şi liniile directoare (oferă orientarea politică generală); strategiile comune (stabilesc obiectivele, durata şi mijloacele puse la dispoziţie de către Uniune şi de către statele membre în probleme de interes reciproc - în prezent există strategii comune cu Rusia, Ucraina, ţările mediteraneene şi cu privire la Procesul de pace in Orientul Mijlociu); acţiunile comune (prezintă detalii suplimentare referitoare la situaţii specifice ce necesită “acţiuni operaţionale”); propunerile comune (definesc “atitudinea Uniunii faţă de anumite probleme de natură geografică sau tematică”)7.

De asemenea, Tratatul a inclus două noi formule de luare a deciziilor: abţinerea constructivă - atâta timp cât nu constituie mai mult de o treime din voturile din Consiliu, membrii statelor se pot abţine de la decizia luată unanim de celelalte state membre. Statele membre care se abţin acceptă că o decizie este obligatorie pentru UE, dar ele însele pot să nu o aplice; încălcarea de urgenţă - când adoptarea poate fi luată prin vot majoritar calificat (precum adoptarea unor acţiuni comune), un stat membru poate să-şi declare opoziţia faţă de adoptarea unei astfel de decizii “din cauza unor importante raţiuni de politică naţională”. Într-un asemenea caz, Consiliul poate decide prin vot majoritar calificat pentru a supune problema Consiliului European care ar urma să decidă apoi unanim asupra problemei, dacă să se întreprindă sau nu o acţiune8.

6 Fabian, Gyula, Drept instituţional comunitar, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2004, p. 4587 European Union Foreign Security and Defence Policy : basic documents , Romanian Institute of International Studies “Nicolae Titulescu”, Bucureşti, 2003, p. 47.8 George, Poede ,“Instituţii de securitate”, în Studii de securitate, Editura Cavaliotti, Bucureşti, 2005, p.88

4

Tratatul de la Amsterdam a introdus şi noua funcţie de Înalt Reprezentant pentru PESC. El este parte din troika, împreună cu Preşedintele de Consiliu şi de Comisie, pentru a reprezenta UE în organizaţiile şi conferinţele internaţionale. Această funcţie fuzionează cu aceea de Secretar General al Consiliului. Înaltul Reprezentant “trebuie să ajute Consiliul în probleme referitoare la scopul PESC, în mod special prin contribuţia la formularea, pregătirea şi implementarea deciziilor de politică şi coordonarea dialogului politic cu terţe ţări, atunci când este necesar şi când acţionează din partea Consiliului la cererea Preşedintelui”9. Javier Solana este primul Înalt Reprezentant şi a intrat în funcţie după ce fusese înainte Secretar General NATO. În prezent această funcţie este îndeplinită de Catherine Ashton din Marea Britanie. În cadrul Secretariatului Consiliului a fost înfiinţată o Unitate de Planificare a Politicii şi de Avertizare Timpurie. Aceasta are ca scop monitorizarea, analiza şi aprecierea evenimentelor şi desfăşurărilor internaţionale, incluzând avertizări timpurii privind potenţialele crize.

Tratatul de la Nisa – noi evoluţii ale PESC

Tratatul de la Nisa a produs o imagine mai bună a misiunii şi a funcţiilor noilor organisme care se ocupă cu probleme de securitate şi de apărare. În lumina modificărilor aduse de Tratatul de Nisa, politica de apărare comună se rezumă la : cooperare în materie de armament; cooperare în misiunile umanitare şi de evacuare; cooperare în misiunile de menţinere a păcii; participarea cu unităţi combatante pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii10.

Tratatul de la Nisa a definit apărarea UE ca o “apărare autonomă”, marcând sfârşitul UEO şi modificând art. 17 TUE, dar identitatea europeană a securităţii şi apărării a rămas doar în NATO, ca un dispozitiv de consultare şi cooperare UE-NATO11. Practic, la Nisa, s-au adoptat obiectivele de capacitate militară şi a fost stabilită arhitectura instituţională de soluţionare a problemelor securităţii şi apărării europene. Obiectivul principal al PESA l-a reprezentat realizarea de către statele europene membre ale UE a unei Forţe de Reacţie Rapidă de 100.000 oameni, până în 2003. Operaţionalizarea deplină a forţei face ca statele membre să fie apte să o disloce în întregime în timp de 60 de zile şi să asigure, în cadrul acesteia, elemente de răspuns rapid, cu un grad foarte ridicat de disponibilitate, dar şi să sprijine logistic forţa dislocată cel puţin un an. Misiunile FRR a UE includ operaţiuni de la cele mai grele, de restabilire a păcii sau de menţinere a păcii, până la unele uşoare, de tip umanitar, de salvare sau evacuare.

În general, se consideră edificarea PESC ca fiind o întreprindere dificilă, atâta timp cât capacitatea de a proiecta puterea este inegal distribuită între statele membre. Astfel, se crede că instituirea unui Consiliu de Securitate European după model ONU, cu 10 membri, ar putea spori rapiditatea în luarea deciziilor, în realizarea unui acord în probleme globale cum ar fi, de exemplu, lupta cu terorismul, a unui acord asupra principiilor fundamentale pentru o acţiune comună. O decizie în acest sens s-ar putea lua numai după intrarea în vigoare a noii Constituţii Europene12.

9 George, Poede, op.cit., p. 88.10 Fabian, Gyula, op.cit., p. 462.11 Marin, Voicu, Politicile comunitare în Constituţia Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 4512 Florina, Androne, op.cit., p. 21.

5

Constituţia UE : o etapă în dezvoltarea PESC

Semnat la Roma, în data de 29 octombrie 2004, de către şefii de state şi guverne ale ţărilor membre şi candidate, Proiectul Tratatului referitor la o Constituţie pentru Europa (The Draft EU Constitution) face referiri atât la Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC), cât şi la Politica de Securitate si Apărare Comună (PSAC), ca parte integrantă a PESC. În proiectul Constitutiei Europene, noul concept PSAC înlocuieste, aşadar, deopotrivă vechiul concept PESA, cât şi varianta sa „desfaşurată”, PESAC.

Proiectul Constituţiei Europene conţine prevederi distincte cu privire la acţiunile externe ale Uniunii Europene (Titlul V). Acestea din urmă cuprind o serie de elemente interdependente, între care: politica comercială comună; politica externă comună; politica comună de securitate şi apărare; cooperarea cu statele terţe; relaţiile UE cu alte organizaţii internaţionale; clauza de solidaritate.

În ceea ce priveste Politica de Securitate si Apărare Comună , proiectul Constituţiei Europene va include articularea progresivă a unei politici comune de apărare a Uniunii, care va conduce la o apărare comună atunci când Consiliul European va decide aceasta în unanimitate. PSAC nu trebuie sa afecteze însă particularităţile politicilor de securitate şi apărare ale statelor membre, trebuie să respecte obligaţiile impuse anumitor state membre de apartenenţa la NATO si să asigure compatibilitatea sa cu politica de securitate si apărare a Alianţei Nord-Atlantice.

Proiectul Constituţiei Europene aduce şi cinci importante elemente de noutate în sfera Politicii de Securitate şi Apărare Comune: extinderea misiunilor Petersberg; decizia înfiinţării unei Agenţii Europene în domeniul Armamentelor, Cercetării şi Capacităţilor Militare, European Defence Agency (EDA); aplicarea cooperării structurate (structured cooperation) la misiunile internaţionale; posibilitatea cooperării mai strânse (closer cooperation) a statelor Uniunii în sfera apărării reciproce (mutual defence); introducerea unei clauze de solidaritate pentru cazurile producerii unor atacuri teroriste şi a unor dezastre naturale sau produse de om.13

În eforturile de realizare a unei apărări colective continentale, noul Tratat Constituţional ar putea sta la baza abordării coerente, unite a problematicii securităţii şi apărării comune.

Concluzii privind Politica Externă şi de Securitate Comună

PESC reprezintă aşadar cadrul instituţional care permite UE să se exprime unitar în problemele de politică externă, întărind legitimitatea acestui for, pe plan internaţional. Pe scurt, acesta este mecanismul şi motivaţia care ghidează evoluţia PESC, instituţiile acţionale ale acestui demers fiind deja operaţionale, oferind UE mecanismele de negociere în politica externă şi de securitate14.

Aplicarea PESC nu afectează dreptul statelor membre de a-şi aplica propriile politici externe şi de securitate, ci le oferă acestora un mijloc suplimentar de acţiune. În ciuda teoriilor funcţionaliste de până acum, guvernele nu au părut a fi prea dornice de a-şi delega atribuţiile unor instituţii supranaţionale15.

Principala responsabilitate în formularea PESC revine Consiliului European, care defineşte principiile generale şi stabileşte strategiile comune. Instituţia reuneşte şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, la şedinţe participând şi preşedintele Comisiei Europene.

13 Marin, Voicu, op. cit., p. 227.14 Florina, Androne, op.cit., p. 26.15 Lumea 2005 : enciclopedie politică şi militară (studii strategice şi de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005, p. 225

6

Statele au posibilitatea de a urmări o “cooperare întărită” în domeniul PESC, dacă aceasta nu afectează principiile generale şi consistenţa acţiunilor UE16.

Valorizarea potenţialului uriaş de care dispune UE în domeniul PESC poate fi sintetizată în trei direcţii de acţiune: mai multă coerenţă; angajare; cooperare. Europa având într-adevăr de parcurs un drum sinuos până când PESC şi PESA vor fi un ansamblu unitar.

BIBLIOGRAFIE16 Ibidem, p. 226

7

Lucrări de specialitate:

1. Androne, Florina Ţările neutre europene şi politica externă şi de securitate comună, Lucrare de disertaţie, Bucureşti, 2006, pp. 14-26;

2. Bibere, Octav, UE : între real şi virtual, Editura All, Bucureşti, 1999, p. 34;

3. European Union Foreign Security and Defence Policy : basic documents , Romanian Institute of International Studies “Nicolae Titulescu”, Bucureşti, 2003, p. 47;

4. Gyula, Fabian, Drept instituţional comunitar, Editura Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2004, p. 458-462;

5. Lumea 2005: enciclopedie politică şi militară (studii strategice şi de securitate), Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005, p. 225-226;

6. Poede, George, “Instituţii de securitate”, în Studii de securitate, Editura Cavaliotti, Bucureşti, 2005, p. 88 ;

7. Voicu, Marin, Politicile comunitare în Constituţia Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 45.

Site-uri Internet:

http://www.infoeuropa.ro , accesat pe 5 noiembrie 2012.

8