8/17/2019 poezii bacovia.txt

1/1

Alb

Orchestra începu cu-o indignare gratioasa.Salonul alb visa cu roze albe --Un vals de voaluri albe ...Spatiu, infinit, de o tristete armonioasa ...

În aurora plina de vioare,Balul alb s-a resfirat pe întinsele carari --Cântau clare sarutari ...Larg, miniatura de vremuri viitoare ...

Altfel

Omul începuse sa vorbeasca singur...Si totul se misca în umbre trecatoare -Un cer de plumb de-a pururea domnea,Iar creierul ardea ca flacara de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg parea...Si-n noaptea lui amara tacuse orice cânt, -Si-nvinetit de gânduri, cu fruntea în pamânt,Omul începuse sa vorbeasca singur..

EgoTot mai tacut si singurÎn lumea mea pustie --Si tot mai mult m-apasaO grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,Reiese-atât de bine --Aceeasi nepasareDe oameni, si de tine.