Ion Pillat - In vie

Tot mai miroase via a tamaios si coarna, Mustos a piersicii coapte si crud a foi de nuc..Vezi din zavoi sitarii spre alte veri se duc;Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de ma-ntoarna?

Nu e amurgul inca, dar ziua e pe rodSi soarele de aur da-n parg ca o gutuie.Acum -omida neagra-spre poama lui se suieTaras, un tren de marfa pe-al Argesului pod.

Cu galben si cu rosu isi coase codrul ia.Prin foi lumina zboara ca viespi de chilimbar.O ghionoaie toaca intr-un agud, si rarCa un ecou al toamnei, raspunde tocalia.

S-a dus. Si iarasi suna...Si tace.Dar aud.-Ecou ce adormise si-a tresarit deodata-In inima cum prinde o toaca-ncet sa bata, Lovind in amintire ca pasarea-n agud.

Ioan Alexandru - Transilvania

Ungerea noastra n-a fost pe coroanePe aur n-am luat sfantul semnTaranii, vladici in scituri, in sumaneNe-mpartaseau cu lingura de lemn.Umili si nebagati in seamaSlugi unii altora domneasca unul stapanNedezlipiti de sanctuarul mamaCu-nvlastarirea ranilor din maini.Lacrima ajunsa milenaraPlansa-n cosmos de-un poporEvlavia intemeiaza-o taraPrefacand-o foc mistuitor.

Tudor Arghezi - Lumina lina

Cum te gasesti, usoara zburatoare, Zacand aici, pe-o margine de drum, Si nu dormind intr-un polen de floare, Invaluita-n aur si parfum?

Neascultand de vantul de la stup, Te-ai aruncat in plasa verde-a zileiSi darurile-acum, ale zambilei, Puterile-amortite ti le rup.

Voind sa duci tezaurul de ceara, Te prabusisi din drumul cel inalt.Cine-o sa vie, trupul tau de-afaraSa-l caute si-n jur sa sufle cald?

Cu aripa-n tarana si in vis, Strange la piept comoara ta deplina.Cat! te iubesc, frumoasa mea albina, Ca sarcina chemarii te-a ucis!

Mihai Eminescu - DOINA

De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Cã nu mai poate strãbate De-atâta strãinãtate. Din Hotin si pân' la Mare Vin Muscalii de-a cãlare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Si strãinul te tot paste De nu te mai poti cunoaste. Sus la munte, jos pe vale

Si-au fãcut dusmanii cale, Din Sãtmar pânã 'n Sãcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român sãracul! Indãrãt tot dã ca racul, Nici îi merge, nici se'ndeamnã, Nici îi este toamna, toamnã, Nici e vara vara lui, Si-i strãin în tara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dusmanii în puhoi Si s'aseazã pe la noi; Toate cântecele pier, Sboara paserile toate De neagra strãinãtate; Numai umbra spinului La usa crestinului. Isi desbracã tara sânul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacã Si isvoarele îi seacã - Sãrac în tarã sãracã! Cine-au îndrãgit strãinii, Mânca-i'ar inima câinii, Mânca-i'ar casa pustia, Si neamul nemernicia!

Stefane Mãria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' Arhimandritului Toatã grija schitului, Lasã grija Sfintilor In seama pãrintilor, Clopotele sã le tragã Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã, Doar s'a 'ndura Dumnezeu, Ca sã 'ti mântui neamul tãu!

Tu te 'naltã din mormânt,

Sã te-aud din corn sunând Si Moldova adunând. De-i suna din corn odatã, Ai s'aduni Moldova toatã, De-i suna de douã ori, Iti vin codrii 'n ajutor, Toti dusmanii or sã piarã Din hotarã în hotarã -

Indrãgi-i'ar ciorile Si spânzurãtorile!