PoeziiMihai Eminescu

Criasa din poveti

Neguri albe, strluciteNate luna argintie,Ea le scoate pest Mihai Eminescu

Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puineRod n lume o s poarte,Toate bat la poarta vieii,Dar se scutur multe moarte.

E uor a scrie versuriCnd nimic nu ai a spune,nirnd cuvinte goaleCe din coad au s sune.

Dar cnd inima-i frmntDoruri vii i patimi multe,-a lor glasuri a ta minteSt pe toate s le-asculte,

Ca i flori n poarta vieiiBat la porile gndirii,Toate cer intrare-n lume,Cer vetmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,Pentru propria-i via,Unde ai judectorii,Ne'nduraii ochi de ghea?

Ah! atuncea i se pareC pe cap i cade cerul:Unde vei gsi cuvntulCe exprim adevrul?

Critici voi, cu flori deerte,Care roade n-ai adus -E uor a scrie versuriCnd nimic nu ai de spus.e ape,Le ntinde pe cmpie;

S-adun flori n eztoareDe painjen tort s rump,i anin-n haina nopiiBoabe mari de piatr scump.

Lng lac, pe care noriiAu urzit o umbr fin,Rupt de micri de valuriCa de bulgri de lumin,

Dndu-i trestia-ntr-o parte,St copila lin plecat,Trandafiri arunc roiiPeste unda fermecat.

Ca s vad-un chip, se uitCum alearg apa-n cercuri,Cci vrjit de mult e laculDe-un cuvnt al sfintei Miercuri;

Ca s ias chipu-n fa,Trandafiri arunc tineri,Cci vrjii sunt trandafiriiDe-un cuvnt al sfintei Vineri.

Ea se uit... Pru-i galben,Faa ei lucesc n lun,Iar n ochii ei albatriToate basmele s-adun.