PLUMB

Simbolismul este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca o reacţie împotriva romantismului, a parnasianismului şi a naturalismului. Numele acestui curent a fost dat de către Jean Moréas în articolul-manifest intitulat „Le symbolisme” (1886), scriitorul francez fiind considerat iniţiatorul mişcării literare.

Poezia “Plumb”, de George Bacovia, deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916, care marchează debutul lui Bacovia în lumea literară.

Poezia este o artă poetică, deoarece autorul îşi exprimă în mod direct, prin mijloace artistice, concepţia despre condiţia artistului în lume.

Textul se înscrie în lirica simbolistă modernă prin utilizarea elementelor specifice precum: folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor, valorificarea cromaticii, ipostaza tragică a eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa care se stabileste între lumea exterioară şi cea interioară.Tema textului este condiţia poetului într-o lume ostilă, sufocantă, apăsătoare, dominată de obiecte. Din această lume nu se poate evada şi nu există refugii salvatoare.

Titlul poeziei este format dintr-un singur substantiv care se repetă de 7 ori în poezie şi care coincide cu laitmotivul poeziei. Titlul este simbolul plumb, care are drept corespondent în natură metalul, ale cărui trăsături specifice sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice: greutatea metalului sugerează apăsarea sufletească, culoarea cenuşie sugerează monotonie, iar sonoritatea surdă a cuvântului, care este alcătuit din patru consoane şi o singură vocală, sugerează închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire.

Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță. Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din cuvintele ”cimitir”, ”cavou”,” veşminte funerare ” – simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare.

Strofa I surprinde elemente ale unui cadru spaţial închis, apăsator, sufocant, în care eul liric se simte claustrat. Verbul "dormeau" din primul vers este o metaforă a morţii care sugerează un sfârşit continuu specific liricii bacoviene. Se formează un câmp semantic al universului mortuar: "sicriele de plumb", "veşmântul funerar", "flori de plumb", "coroane de plumb". Aceste elemente construiesc un decor artificial în care, prin repetarea epitetului "de plumb", se creează impresia unei existenţe fără sens şi fără posibilitatea înălţării. Toate obiectele sunt marcate de împietrire. Eul liric este prezent într-o ipostază de însingurare totală: "stam singur", vântul fiind singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efectele reci ale morţii. Verbul "scârţâiau" din ultimul vers întăreşte senzaţia de iritare, nevroză. Strofa a II-a se află sub semnul tragicului existential dat de moartea afectivităţii: „Dormea întors amorul meu de plumb”. Epitetul „întors”, referitor la sentiment, adânceşte senzaţia unei lumi părăsite de orice speranţă, de mântuire, înălţare. Marcat de aceeaşi singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un străin; strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare iluzorie. Metafora frigului simbolizează disoluţia materiei, iar imaginea metaforică a îngerului cu "aripi de plumb" presupune senzaţia căderii definitive a omului într-o lume a morţii în care înălţarea nu mai este posibilă.

Lirismul este subiectiv prin prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric (pers. I a vb stam, am început, pers. I a adj pos. amorul meu.)

În ceea ce priveşte prozodia, Plumb are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsura fixă de 10 silabe şi ritm iambic.

In opera Plumb George Bacovia exista mai multe simboluri, fiecare avand conotatii aparte. Plumbul arata pasarea sufleteasca si golul interior, iar acestea fac parte din elementele simboliste ale operei. Sugestia face legatura dintre simbol si starile exprimate. Corespondenta este cavoul, un loc inchis, izolat, loc de refugiu al eului liric dintre el si lume; sicriele, vesmant funerar, coroanele, mortul arata moartea prin impietrire. Cromatica curpinde culoarea gri inchis, iar plumbul exprima greutatea sufleteasca si spirituala cat si sentimentele de tristete. Muzicalitatea este data de tehnica refrenului „stam singur”, de pauze , de puncte de suspensie, care transmit

senzatie de impietrire si sentimentul mortii.La nivel fonetic, se remarcă predominanţa vocalelor închise o, i şi u, care dau sentimentul de vid interior, iar aglomerarea consoanelor dure b, p, m, n, creează o sonoritate bizară.

La nivel morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acţiunilor trecute dar continue, neterminate, obsedante. Singurele care diferă, verbele „am început” şi „să strig”, marchează conştientizarea dramatică a eului liric. La nivel lexical, predomină cuvintele din câmpul semantic al morţii; repetarea lor are ca efect monotonia.La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central „plumb”, asociat metaforelor: „flori de plumb”, coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului „amorul meu de plumb”.

În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia este o artă poetică şi se înscrie în lirica simbolistă modernă prin folosirea simbolurilor, a repetiţiei, prin valorificarea cromaticii, a sugestiei şi prin exprimarea propriei concepţii despre condiţia artistului într-o lume ostilă, monotonă şi sufocantă.