Pisică de casăDe la Wikipedia, enciclopedia liberăSalt la: Navigare, căutare

Pisică domestică

Pisici de casă: diferite rase

Stare de conservare

Domesticit

Clasificare științifică

Regn: Animalia

Încrengătură: Chordata

Subîncrengătură: Vertebrata

Clasă: Mammalia

Subclasă: Theria

Infraclasă: Placentalia

Ordin: Carnivora

Familie: Felidae

Subfamilie: Felinae

Gen: Felis

Specie: F. silvestris

Subspecie: F. s. catus

Nume trinomial

Felis silvestris catus(Linnaeus, 1758)Schreber, 1775

Sinonime

Felis silvestris domesticusFelis silvestris catus[1]

Felis catus domestica[2]

modifică 

Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis catus[3] sau Felis silvestris catus[1]) este un mamifer din ordinul carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae. Este alături de oameni de peste 9500 ani[4] și în prezent este cel mai cunoscut animal domestic în toată lumea.[5] Pisica domestică este foarte apropiată de pisica sălbatică europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică africană (Felis silvestris libyca), împreună formând o specie unică: Felis silvestris.

Cuprins

 [ascunde] 

1 Rase de pisici 2 Domesticirea pisicii 3 Comportamentul pisicii

o 3.1 Sociabilitate o 3.2 Luptele între pisici o 3.3 Zgâriatul

4 Anatomie o 4.1 Scheletul și mușchii

5 Părul 6 Simțurile

o 6.1 Auzul o 6.2 Văzul o 6.3 Mirosul o 6.4 Gustul o 6.5 Simțul tactil o 6.6 Alte simțuri

7 Comportamentul o 7.1 Mieunatul o 7.2 Somnul o 7.3 Reproducerea, gestația, nașterea o 7.4 Întreținerea

8 Alergiile de la pisici 9 În istorie 10 Alimentația 11 Boli 12 Referințe

13 Vezi și 14 Legături externe

Rase de pisici[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Listă de rase de pisici.

Mai jos sunt prezentate principalele rase de pisici:

Abisini ană

Albastr u de Rusia

American Bobtail

Americ an curl

Americ an Shorthair

Americ an Wirehair

Balinez ă

Birman eză

Bobtail japonez

Bomba y

British Shorthair

Burmez a

Chartre ux

Colorp oint Shorthair

Cornish Rex

Devon Rex

Egyptia n Mau

Europe ana

Europe an Burmese

Exotic Havana

Brown Javanes

e

Korat Laperm Maine

Coon Manx Norvegi

ana de pădure

Ocicat Oriental

a

Persana Ragamu

ffin Ragdoll Scottish

Fold Selkirk

Rex Siameză

Siberia nă

Singap ura

Somali Sphynx Tonkin

ese Angora

turcească

Turcea sca Van

Domesticirea pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisica trăiește în strânsă legătură cu oamenii de cel puțin 3500 de ani, fiind folosită de către egipteni [6] pentru a ține departe șoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează colonii. Conform unui studiu din mai 2012, pisicile au fost domesticite în anul 2200 î.Hr.[7] Potrivit studiului publicat în Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei care au transformat pisicile în animale domestice.[7]

Mai nou, se pare că pisica a fost domesticită mult mai devreme, fiind alături de om de la sfârșitul Neoliticului.[necesită citare]

Un studiu genetic din 2007 a arătat însă că pisicile provin din pisica sălbatică africană (Felis silvestris lybica), divergența producându-se în jurul anului 8000 î.Hr., în Asia de Sud-Est. (Wade, Nicholas (29 June 2007). "Study Traces Cat's Ancestry to Middle East". New York Times (New York: NYTC). Retrieved 2 April 2008.)

Comportamentul pisicii[modificare | modificare sursă]

Pisici îngrijindu-se reciproc

Sociabilitate[modificare | modificare sursă]

Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal nesociabil. Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă și către partea masculină, indiferent de proveniența genetică a acestora.

Luptele între pisici[modificare | modificare sursă]

Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o modalitate de demonstrare a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De asemenea, este și modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de atenționare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite, pisicilor trebuie să li se atragă atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie separate în încăperi separate, până când nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat sau mușcat serios.

Zgâriatul[modificare | modificare sursă]

Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii, încheieturile și tendoanele.

Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care să își ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru pisici.

Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau mușca oamenii, comportament care poate apărea când pisica nu are chef de alintări și mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii, provocându-se astfel rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va înțelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive necunoscute.

Anatomie[modificare | modificare sursă]

Scheletul și mușchii[modificare | modificare sursă]

Scheletul capului pisicii

Scheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul capului, dentiția cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte „plat” (ca molarii) pentru a strivi hrana: aceștia nu sunt necesari pentru că pisica își „sfâșie” hrana cu ajutorul mușchilor puternici ai fălcilor, apoi și-o înghite fără a o mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloana vertebrală foarte flexibilă. Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcție de rasă. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci „degete” prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină cu patru „degete”, de asemenea prevăzute cu gheare retractile.

Mușchii spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare puternici, particularități care conferă animalului suplețe și o „detentă” amplă în sărituri.

Din cauza regimului alimentar mai diversificat și mai sărac în proteine, intestinele pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoașei sale sălbatice. Această trăsătură, împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativă a pisicii la noul său mod de viață.