piaŢa muncii Şi migraŢia forŢei de muncĂ În context … · oferta de muncă reprezintă acele...
TRANSCRIPT
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI
Diana Mihaela ŢÎRCĂ (POCIOVĂLIŞTEANU)
PIAŢA MUNCII ŞI MIGRAŢIA FORŢEI DE MUNCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
Colecţia Cercetare avansată postdoctorală în ştiinţe economice
ISBN 978-606-505-706-7
Editura ASE Bucureşti
2013
Copyright © 2013, Diana Mihaela Ţîrcă (Pociovălişteanu) Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 010374 www.ase.ro www.editura.ase.ro [email protected] Referenţi: Prof. univ. dr. Ion Gh. ROŞCA Prof. univ. dr. Ion STANCU ISBN 978-606-505-706-7 Autorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea materialului şi pentru sursele bibliografice menţionate. Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/89/1.5/S/59184 „Performanţă şi excelenţă în cercetarea postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din România”.
3
CUPRINS
CAPITOLUL I
PIAŢA MUNCII - ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.Noţiuni şi mecanisme generale ale pieţei muncii ............................................................. 5
1.2. Resursele de muncă. Indicatori ai forţei de muncă calculaţi în statistica naţională şi
internaţională ............................................................................................................................ 8
1.3. Instituţiile pieţei muncii ................................................................................................. 17
1.4 Piața muncii din România – între reforma structurală și ajustare curentă ............... 22
1.4.1 Populaţia ocupată în România ............................................................... ..................23
1.4.3 Strategia Europa 2020 și implementarea acesteia pe piața muncii din România .... 33
1.5 Fondurile structurale și piața muncii în perioada 2014-2020 ...................................... 34
CAPITOLUL II
MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
2.1 Evoluţia fenomenului migraţiei forţei de muncă – scurt istoric .................................. 37
2.2. Privire generală asupra migraţiei .................................................................................. 42
2.2.1. Conceptul de migrație ............................................................................................ 42
2.2.2. Tipologia migraţiei ................................................................................................. 43
2.3 Indicatori statistici folosiți în analiza mobilităţii internaţionale a populaţiei ............. 46
2.3.1. Indicatorii statistici ai migraţiei .............................................................................. 46
2.3.2. Metode statistice utilizate în analiza statistică a migrației ..................................... 47
2.4 Relaţia dintre migraţie şi dezvoltare .............................................................................. 49
2.5 Libera circulaţie a persoanelor şi forţei de muncă în contextul integrării europene . 58
2.5.1. Consideraţii asupra cetăţeniei europeane ............................................................... 59
2.5.2. Lărgirea domeniului de aplicare a liberei circulaţii a persoanelor ......................... 61
2.5.2.1 Dreptul la angajare și egalitatea de tratament.............................................62
2.5.2.2 Beneficiarii libertății de circulație .............................................................. 64
2.5.3. Dreptul de stabilire ................................................................................................. 64
2.5.4 Măsuri tranzitorii privind libera circulaţie a lucrătorilor români în Uniunea
Europeană ......................................................................................................................... 65
2.6 Efectele circulaţiei forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene ................................ 71
2.6.1 Impactul migraţiei asupra țării de origine ............................................................... 75
4
2.6.2. Impactul migraţiei asupra țării de destinație .......................................................... 79
2.7. Aspecte privind exodul creierelor (brain-drain) în contextul actual .......................... 84
2.8. Migrația internațională pentru educație ....................................................................... 89
2.9. Preocupări şi tendinţe în Uniunea Europeană cu privire la impactul general al
imigraţiei forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est .................................................. 92
CAPITOLUL III
EFECTELE CRIZEI ASUPRA FORŢEI DE MUNCĂ ŞI MIGRAŢIEI EUROPENE
3.1. Impactul crizei asupra locurilor de muncă ................................................................... 97
3.2. Analiza migraţiei externă a românilor în contextul crizei economice ...................... 111
CONCLUZII ......................................................................................................................... 117
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 121
5
CAPITOLUL I
PIAŢA MUNCII - ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1.Noţiuni şi mecanisme generale ale pieţei muncii
Dezvoltarea și modernizarea eonomiei unei țări nu se poate realiza decât în concordanță cu
modificările de pe piaţa muncii, modificări de natură structurală şi ocupaţională. Particularităţile
acestui proces derivă din structura economiei, performanţele, şi implicit, potenţialul economic,
gradul de pregătire şi posibilităţile multiple de perfecţionare a forţei de muncă. Condiţia esenţială
pentru asigurarea echilibrelor macroeconomice şi a stabilităţii social-politice în orice societate, o
reprezintă ocuparea forței de muncă. Acesta este un proces complex, dinamic, de un real interes atât
pentru agenţii economici cât şi pentru partenerii sociali, pentru prezent şi viitor, ce are implicaţii
pe mai multe planuri: economic, psiho-social, educaţional, cultural, politic. În prezent,
obiectivul major al politicii economice a tuturor țărilor îl reprezintă creşterea gradului de ocupare a
forţei de muncă şi diminuarea fenomenului şomajului. Acest deziderat este posibil de realizat prin
stabilirea unui echilibru pe piața muncii între, cererea de forță muncă, pe de o parte şi oferta de forţă
de muncă, pe de altă parte.1
Piaţa muncii poate fi definită ca fiind spaţiul economic unde tranzacţionează în mod liber și
autonom utilizatorii de muncă, pe de o parte, în calitate de cumpărători, şi posesorii resursei de muncă,
pe de altă parte, în calitate de vânzători. Pe piața muncii se ajustează cererea cu oferta de muncă, atât
prin mecanismul preţului muncii, cât și prin mecanismul concurenţei libere între agenţii economici.2
Oferta de muncă reprezintă acele resurse de muncă, acel potenţial de muncă, care se
încadrează în categoria de ofertă pe baza criteriului salarizării. Oferta de muncă se manifestă prin
cerere de locuri de muncă contra unei sume de bani numită salariu, salariu primit în conformitate cu
legislația în vigoare. Oferta de muncă, respectiv, cererea de locuri de muncă, sunt direct influențate de
condiţiile sociale, demografice, de opţiunile persoanelor apte de muncă, care au vârsta legală de
muncă.
1 Vezi mai pe larg Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în
cooperare transnaţională, Editura FRG TIMIŞOARA, 2012, http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf, p. 9-20 2 Vezi mai pe larg http://www.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf, http://www.cgofm-
mict.eu/docs/concept.pdf
6
Oferta de muncă se exprimă prin numărul populației apte muncă sau populaţia aptă disponibilă
“din care se scade numărul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc să se angajeze”3,
întrucât au resurse pentru a-și duce existenţa sau au alte preocupări.
Cererea de muncă se materializează în nevoia de servicii-muncă din partea utilizatorilor
acesteia (întreprinderi, administraţii etc.). Cererea de muncă reprezintă acea nevoie de muncă salariată
ce ia naștere la un anumit moment într-o economie concurențială de piaţă. Ea se exprimă cu ajutorul
numărului de locuri de muncă. Condiţia principală ca nevoile de muncă să se transforme în cerere de
muncă este remunerarea acesteia.
Nevoile de muncă se pot satisface prin utilizarea disponibilitaţilor de muncă existente în
societate, a volumului de muncă ce poate fi depus de către populaţia aptă de muncă a ţarii respective,
într-o perioadă dată de timp. Trebuie să avem în vedeținem seama nu toate disponibilitaţile de muncă
pot constitui în ofertă, ci numai cele care urmează să fie remunerate, salarizate.4
Cererea şi oferta de muncă sunt categorii ce depind de dezvoltarea economico-socială a unei
țări, de amploarea şi structurile activitaţilor economice şi ale acţiunilor sociale ce se defășoară în acea
țară, pe de o parte şi de fenomenele şi procesele social-demografice, pe de altă parte.
Opiniile specialiştilor cu privire la relațiile de interdependență între dezvoltarea economico-
socială şi procesele demografice au fost şi sunt nu numai diferite, dar chiar antagoniste. Pornind de la
complexitatea crescândă a fenomenului demografic, de la modificările ce se înregistreză în structurile
populaţiei disponibile şi ocupate, de caracteristicile fenomenului de creştere economică în lumea
contemporană, punctele de vedere ale specialiştilor s-au amplificat.
Liberalul clasic Robert Thomas Malthus a fost unul dintre primii specialişti care s-a ocupat de
studierea relației existente între populaţiei și dezvoltare. Legăturile complexe dintre cele două variabile
au fost sintetizate de Malthus printr-o determinare directă şi unilaterală dinspre venituri spre natalitate,
sporirea mai puternică a natalităţii având ca rezultat imediat scăderea veniturilor familiale. Această
opinie nu a fost confirmată de evoluţia demografică din ţările dezvoltate și de gândirea economică.
Cererea şi oferta de muncă se extind doar asupra corelaţiei dintre aspectele specifice supuse salarizării,
ci nu asupra corelaţiei existente între dezvoltarea economică şi evoluţia populaţiei în ansamblul lor.
Trebuie sa facem diferență între cererea și oferta de muncă și cererea și oferta de bunuri și
servicii. Cererea şi oferta de muncă nu este o simplă prelungire directă a cererii şi ofertei de bunuri
economice pe o altă piaţa, ci este o categorie specifică cu un conţinut propriu. În acest sens se impun
atenţiei urmatoarele aspecte5:
Cererea de muncă este invariabilă pe termen scurt. Crearea de noi locuri de muncă presupune
dezvoltarea și extinderea activităților existente precum şi iniţierea unor activități noi, toate
aceste probleme complexe nefiind posibile decât pe o perioadă mai mare de timp. Oferta de
3 Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în cooperare transnaţională,
Editura FRG TIMIŞOARA, 2012, http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf, p. 15 4 Ibidem, p. 12
5 Ibidem, p. 11
7
muncă se formează în decursul unui timp îndelungat, perioadă în care se instruieşte fiecare
generaţie de oameni până ajung la vârsta la care se pot angaja.
Factorul muncă reprezintă condiţia generală a oricarei activităţi economice. Acest factor de
producție se asigură prin intermediul pieţei.
Piaţa muncii se întemeiază, se formează atunci când cererea și oferta de forță de muncă se
întâlnesc și se confruntă.
Piața muncii funcționează și se manifestă în fiecare ţară, pe diferite grupuri de țări şi la scară
mondială, în conformitate cu legislația națională și europeană.
Orice activitate, care se iniţiază sau există în societate nu se poate realiza fără muncă,
generând nevoia de muncă. Această nevoie de muncă reprezintă volumul total de muncă ce
este necesar pentru desfășurarea activitaţilor dintr-o ţară pe o perioadă dată de timp. Nevoia de
muncă nu se constituie în întregime în cerere care se manifestă pe piaţa muncii. Pentru ca
nevoia de muncă să se transforme în cerere de muncă este necesară remunerarea, salarizarea
sa. Din acest motiv în cererea de muncă nu se includ acele activitaţi care se pot realiza de către
femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi nesalariaţi.
Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă, în sensul că oamenii nu se deplasează
dintr-o localitate în alta şi nu-şi schimbă cu uşurinţă locul de muncă, fiind ataşaţi mediului
economico-social unde locuiesc, chiar dacă nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de
muncă depinde de vârstă, sex, starea civilă, starea sănătăţii, condiţiile de muncă, psihologie,
etc, aspecte care nu țin neapărat de latura economică;
Oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă, având un caracter relativ rigid. Cel care
face oferta de muncă trebuie să supraviețuiască, neputând aştepta oricât angajarea pe un loc de
muncă;
Oferta de muncă nu se formează exclusiv pe principiile economiei de piață, generaţiile de
tineri nefiind crescute de părinţi doar ca nişte mărfuri numai pentru a deveni salariaţi, ci în
primul rând ca oameni.
Privită ca expresie a a raporturilor dintre cerere şi ofertă, puntem spune că piața muncii se
desfaşoară în două faze. Prima fază se manifestă pe ansamblul economiei, la nivel global, pe segmente
mari de cerere şi ofertă, ce sunt determinate de particularităţiile tehnice și economice ale activităţilor.
În această fază se stabilesc codiţiile generale de angajare a salariaţilor, se pun bazele principiilor care
duc la stabilirea salariilor. A doua fază se desfășoară în continuare celei dintâi şi se manifestă prin
întâlnirea reală dintre cererea și oferta de muncă, ținând seama de realitățile concrete ale firmei şi a
salariaţilor ei. Putem spune că cererea se poate dimensiona precis, atât ca volum cât și ca structură,
având la bază contractele şi alte angajamente ce și le asumă firmă. Oferta se poate delimita şi ea
pornind pe baza programul de muncă al salariatului, al numărului de ore suplimentare pe care acesta le
acceptă sau nu, ținând seama de nevoile şi aspiraţiile lui, de condiția socială şi economică în care se
8
găsesște la momentul respectiv. Rezultatul confruntării dintre cererea și oferta de muncă este cel care
determină atât mărimea cât şi dinamica salariului nominal.
Concurenţa reprezintă o caracteristică esențială a pieței muncii, aceasta asigurând funcţionarea
sistemului de legături dintre agenţii economici. Piața muncii transmite agenților economici cerinţele
ansamblului de legi ale economiei de piaţă şi sancționează nerespectarea sau încălcarea lor. Concurenţa este
cea care stimulează ridicarea nivelului de pregătire a forţei de muncă în strânsă concordanță cu cerinţele
dezvoltării economiei. Orice persoana aptă şi în vârstă de muncă poate să se încadreze într-o activitate
economico-socială, în funcție de nivelul de pregătire și cunoștințele deținute în domeniul respectivg. Pe
de altă parte, concurenţa impune agenţilor economici să angajeze numai forţa de muncă cu pregătire
corespunzătoare, care este capabilă să promoveze progresul în activitatea desfăşurată. Concurenţa de pe
piața muncii este cea care determină pe cei doi participanţi să adopte strategii adecvate pentru folosirea
raţională şi eficientă a resurselor de muncă. Astfel, agenţii economici manifestă preocupări pentru extinderea şi
perfecţionarea activităţii desfăşurate, prin folosirea rezultatelor cuceririlor ştiinţifice şi creșterea capacității
forţei de muncă în vederea creşterea productivităţii economico-sociale. Concurenţa este cea care determină, în
mare măsură, ca salarizarea personalului angajat să se facă în concordanță cu rezultatele activităţii
economice desfăşurate. Piaţa muncii asigură, alături de piaţa bunurilor de consum, a serviciilor, de piaţa
monetară și a capitalurilor, funcţionarea economiilor moderne, de piaţă.6
1.2. Resursele de muncă. Indicatori ai forţei de muncă calculaţi în statistica
naţională şi internaţională
Orice activitate economică presupune combinarea factorilor de producţie, în vederea obţinerii
bunurilor şi serviciilor ce sunt necesare satisfacerii nevoilor umane. Fundamentarea unor decizii de
politică economică presupune crearea unui sistem de indicatori, complex şi coerent capabil să reflecte
într-o formă sintetică legăturile reciproce dintre realităţile demografice care determină oferta de muncă
şi cele ale activităţii economice care determină cererea de locuri de muncă.7
Populația reprezintă premisa generală amuncii. Din punct de vedere statistic populaţia trebuie
să fie analizată ținând seama de faptul că aceasta joacă un dublu rol:
bază de pornire pentru stabilirea resurselor de forţă de muncă (oferta de muncă);
consumator al rezultatelor activităţii economice (cererea de bunuri şi servicii).
Astfel se utilizează o gamă largă de indicatori statistici, indicatori ce reflectă:
numărul populaţiei şi dinamica acesteia;
structura populaţiei pe sexe, medii şi vârste;
6 Vezi mai pe larg Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în
cooperare transnaţională, Editura FRG TIMIŞOARA, 2012, http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf, p. 17-
18 7 http://www.scritube.com/administratie/STATISTICA-RESURSELOR-DE-MUNCA43426.php
9
resursele de muncă şi structura acestora;
forţa de muncă şi gradul de ocupare al acesteia;
şomajul şi rata şomajului;
timpul de muncă;
gradul de utilizare al timpului de lucru;
eficienţa utilizări factorului muncă (productivitatea muncii);
corelaţiile ce se stabilesc între categorii diferite de indicatori.
Prin calculul indicatorilor ce caracterizează resursele de muncă se pot lua decizii pertinente
politică economică, şi se pot face comparații în profil teritorial (comparaţiinaționale și internaţionale).
Atât conceptual, cât şi metodologic, conţinutul şi semnificaţia indicatorilor trebuie să fie cât mai
unitară.
Indicatorul populaţie reprezintă baza de pornire în vederea determinării indicatorilor statistici
ce reflectă mărimea, structura şi utilizarea resurselor de muncă.
Resursele de muncă reprezintă totalitatea persoanelor apte de muncă, a acelor persoane care
posedă aptitudini fizice şi/sau intelectuale care să le permită să desfăşoare o activitate utilă în societate.
Populaţia în vârstă de muncă8 (PVM) reprezintă totalitatea persoanelor a căror vârstă este
cuprinsă între limitele legale de muncă (16-65 ani bărbaţii, 16-60 ani femeile).
60
16
65
16 i
Fi
i
Mi PPPVM (1.1)
Populaţia aflată în afara vârstei de muncă (PVAM) este reprezentată de totalitatea persoanelor
a căror vârstă se află sub 16 ani sau peste limita superioară a vârstei de muncă.
PVMPPVAM , în care (1.2)
P = populaţia totală
Populaţia în vârstă de muncă inaptă (PIM) este formată din persoanele a căror vârstă este
cuprinsă între limitele legale de muncă dar nu deţin aptitudinile necesare desfăşurării unei activităţi
utile. În această categorie se încadrează persoanele cu handicap, cele pensionate pe caz de boală, etc.
Datele necesare determinării PIM se obţin din evidenţele Ministerului Sănătăţii şi a altor
instituţii cu atribuţii în domeniu.
Populaţia în vârstă de muncă aptă de muncă reprezintă totalitatea persoanelor aflate în
limitele legale de muncă, care posedă aptitudinile necesare desfăşurării unei activităţi.
PVMAM = PVM – PIM (1.3)
Populaţia activă cuprinde “toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru
producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi
şomerii.”9
8http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-2002.pdf
10
Populaţia ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate
economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră (cel puţin 15 ore pentru lucrătorii pe
cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi din agricultură – anterior anului 2011) în perioada de
referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte
beneficii.10
Începând din anul 2011, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care
lucrează în agricultură sunt consideraţi persoane ocupate doar dacă sunt proprietarii producţiei
agricole (nu neapărat şi ai pământului) obţinute şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
producţia agricolă este destinată, fie şi măcar în parte, vânzării sau schimbului în natură (troc);
producţia agricolă este destinată exclusiv consumului propriu dacă aceasta reprezintă o parte
substanţială (cel puţin 50% din consumul total al gospodăriei) a consumului total al
gospodăriei.
Sunt excluse din populaţia ocupată persoanele care:
desfăşoară activităţi agricole minore (a căror durată în săptămâna de referinţă nu depăşeşte 10
ore), în scop de recreere, hobby sau pentru a obţine, suplimentar, produse alimentare fără ca
acestea să constituie o parte importantă a consumului total al gospodăriei;
desfăşoară activităţi agricole (cu o durată de peste 10 ore/săpămână), producţia agricolă fiind
destinată exclusiv consumului propriu, dar aceasta nereprezentând o parte substanţială a
consumului total al gospodăriei.11
În afara persoanelor care au un loc de muncă şi au lucrat în cursul săptămânii de referinţă,
indiferent de statutul profesional, se consideră persoane ocupate şi cele care fac parte din următoarele
categorii:
persoanele care în cursul săptămânii de referinţă au desfăşurat o muncă oarecare, plătită sau
aducătoare de venit, chiar dacă erau în curs de pregătire şcolară obligatorie, erau la pensie sau
beneficiau de pensie, erau înscrise la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
(ANOFM), primind sau nu indemnizaţie de şomaj;
ucenicii şi stagiarii remuneraţi, care lucrează cu program de lucru complet sau parţial;
membrii forţelor armate.12
Statutul profesional reprezintă situația unei persoane ocupate, în funcție de modul de obținere
a veniturilor prin exercitarea unei activități și anume:
salariat, persoana care-și exercită activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate
economică sau socială - indiferent de forma ei de proprietate - sau la persoane particulare,
9 Comunicat de presă Nr.89 din 17 aprilie 2012,
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2011r.pdf 10
Ibidem 11
Ibidem 12
Ibidem
11
în schimbul unei remunerații sub formă de salariu, plătit în bani sau natură, sub formă de
comision etc.;
patron, persoana care-și exercită ocupația (meseria) în propria sa unitate (întreprindere,
agenție, atelier, magazin, birou, fermă etc.), pentru a cărei activitate are angajați unul sau
mai mulți salariați;
lucrător pe cont propriu, persoana care-și exercită activitatea în unitatea proprie sau într-o
afacere individuală, fără a angaja nici un salariat, fiind ajutat, sau nu, de membrii familiei,
neremunerați;
lucrător familial neremunerat, persoana care-și exercită activitatea într-o unitate
economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește
remunerație sub formă de salariu sau plată în natură; gospodăria țărănească (agricolă) este
considerată o astfel de unitate;
membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative neagricole, persoana care a lucrat
fie ca proprietar de teren agricol într-o societate agricolă constituită conform legii, fie ca
membru al unei cooperative meșteșugărești, de consum sau de credit.13
Populaţia ocupată cuprinde categoriile de persoane enumerate mai sus.
Pentru determinarea populaţiei ocupate trebuie să fie clarificate câteva probleme
metodologice referitoare la modul de încadrare a persoanelor în această categorie.14
Normele pentru stabilirea statului de persoană ocupată diferă de la o ţară la alta. Astfel, în
statistica internaţională criteriul de încadrare pentru persoanele ocupate este de a lucra în săptămâna de
referinţă “cel puţin o ora”. În România, criteriul de încadrare în categoria de “persoană ocupată”
potrivit anchetei AMIGO (ancheta privind forţa de muncă) este de 8 ore lucrate în săptămâna de
referinţă.15
Utilizarea acestui criteriu, extrem de restrictiv are drept scop:
cuprinderea în populaţia ocupată a tuturor persoanelor care prestează o activitate economică şi
socială (sezonierii, persoanele care lucrează cu timp redus, elevii şi studenţii care lucrează în
regim parţial de muncă, persoanele aflate în afara limitei de vârstă de muncă care continuă să
desfăşoare o activitate remunerată etc).
încadrarea în categoria de “şomer” numai a persoanelor care nu desfăşoară activitate (şomajul
fiind astfel definit ca lipsa totală a muncii).
stabilirea mai riguroasă a populaţiei inactive (a persoanelor care nu au desfăşurat nici un fel de
activitate economică şi care nu se încadrau nici în categorie de şomer).16
13
http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap3.pdf 14
http://www.scritube.com/administratie/STATISTICA-RESURSELOR-DE-MUNCA43426.php 15
Ibidem 16
Ibidem
12
Populaţia inactivă reprezintă totalitatea persoanelor în vârstă de 14 ani şi peste care nu
desfăşoară nici o activitate economică şi socială în perioada de referinţă şi care nu intră nici în
categoria de şomer.
În cadrul acestei categorii intră: elevii şi studenţii, pensionarii care se întreţin numai din pensie
(nu desfăşoară o altă activitate), persoanele casnice, persoanele non-active, alte situaţii.
Rezervele de muncă sunt reprezentate de toate persoanele active care nu desfăşoară nici o
activitate economico – socială dar care potenţial pot intra în cadrul populaţiei active pe măsură ce îşi
găsesc un loc de muncă.
În cadrul rezervelor de forţă de muncă intra, în ordinea apariţiei pe piaţa muncii următoarele
categorii de persoane: şomerii, elevii şi studenţii din ultimii ani de studiu, militarii în termen, precum
și alte categorii (persoane care trec din categoria de „persoană casnică” sau „persoană nonactivă” în
categoria de „şomer” datorită faptului că încep să caute un loc de muncă şi doresc să înceapă munca).
Pentru determinarea resurselor de muncă la nivelul unei ţări se întocmeşte balanţa resurselor
de muncă, balanţă ce cuprinde următoarele posturi bilanţiere:17
1. Resurse de muncă
1.1. Populaţia în vârstă de muncă. (PVM)
1.2. Populaţia peste limita vârstei de muncă care continuă să lucreze (PAVML).
1.3. Populaţia în vârstă de muncă dar inaptă de muncă (PIM).
1.4. Populaţia ocupată
Populaţia ocupată în companii
- pe ramuri la nivelul economiei
- în profil teritorial
Populaţia ocupată în instituţii publice:
- pe ramuri ale economiei
- în profil teritorial
Populaţia ocupată în unităţi cooperatiste şi asociative:
- pe judeţe
Populaţia ocupată în alte activităţi:
- pe ramuri ale economiei
- în profil teritorial
2. Rezerva de muncă
2.1. Şomeri
2.2. Elevii şi studenţii
2.3.Alte categorii.
17
Ibidem
13
Ținând seama de informaţiile conţinute în balanţă se pot calcula resursele de muncă la un
moment dat:
PVAMLPIMPVMPRM , (1.4)
unde:
PVAML = populaţia în afara vârstei de muncă care continuă să lucreze.
Realitatea economică complexă impune o delimitare clară a unor anumiți indicatori.
Calcularea resurselor de muncă reprezintă o operaţiune statistică complexă datorită limitelor foarte
sensibile dintre anumite categorii de populaţie.
Având în vedere informaţiile cuprinse în balanţa resurselor de muncă în statistica economică
se pot determina şi o serie de indicatori derivaţi (rate) care au menirea să caracterizeze în ce fel au fost
utilizate resursele.
Astfel, se determină următorii indicatori derivaţi:18
- Gradul de ocupare a resurselor de muncă ( RoG ) care se calculează ca raport
procentual între populaţia ocupată şi resursele de muncă;
100*Re casursedemun
cupataPopulatiaoGro (1.5)
Cu cât crește valoarea acestui indicator, cu atât economia ţări respective creşte. Gradul de
ocupare al resurselor de muncă poate fi determinat pe total şi grupe de vârsta, sexe sau medii.19
- Rata generală de activitate, se determină ca raport procentual între populaţia activă şi
populaţia totală.20
100*totalaPopulatia
ctivaPopulatiaaRac
(1.6)
- Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă determinată ca raport procentual
între populaţia activă şi populaţia în vârstă de muncă.21
100*muncadevastainPopulatia
activaPopulatiaRacPVM
(1.7)
Pentru stabilirea politicii guvernamentale în domeniul ocupării este util să se determine ratele
de activitate specifice pe vârste, pe sexe şi pe medii.22
- Rata şomajului - este unul dintre indicatorii statistici cu un mare grad de
reprezentativitate.
18
Ibidem 19
Ibidem 20
Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în cooperare transnaţională,
Editura FRG TIMIŞOARA, 2012, http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf, p. 16 21
Ibidem 22
http://www.scritube.com/administratie/STATISTICA-RESURSELOR-DE-MUNCA43426.php
14
Determinată ca raport între numărul şomerilor şi numărul populaţiei active (persoane ocupate
+ şomeri) rata şomajului exprimă în expresie relativă mărimea şomajului.
100*SomeriocupataPopulatia
SomeriiRS
(1.8)
- Rata de dependenţă economică se determină ca raport procentual între populaţia în
afara vârstei de muncă şi populaţia în vârstă de muncă.
100*var
var
muncadestainPopulatia
muncadesteiafarainPopulatiaRDE
(1.9)
- Rata de întreţinere (Ri) este determinată ca raport între populaţia inactivă şi populaţia
activă şi are menirea de a evidenţia presiunea economică exercitată de persoanele care
nu lucrează asupra persoanelor ocupate.
100*activapopulatia
inactivaPopulatiaRi
(1.10)
Analiza acestor rate permite în principal caracterizarea gradului de ocupare a forţei de muncă.
Gradul de ocupare influenţează atât creşterea economică cât şi nivelul bunăstării populaţiei.
Pentru efectuarea comparaţiilor internaţionale este necesară cunoaşterea nivelului de ocupare
sau neocupare a forţei de muncă. Pentru a caracteriza nivelul forţei de muncă trebuie utilizaţi următorii
indicatori: populaţia activă şi populaţia ocupată sau neocupată.
Populaţia activă, în general, reprezintă totalitatea persoanelor care au vârsta mai mare decât o
anumită limită, stabilită legal, şi o sursă proprie de venit.
Pentru determinarea populaţiei active există numeroase diferenţe între statele lumii, fapt care
implică probleme serioase atunci când se efectuează comparaţii internaţionale. Efectuarea acestor
comparaţii ar fi facilitată de adaptarea, de fiecare ţară în parte, a metodologiei recomandate de oficiul
de statistică al O.N.U.
O.N.U. recomandă pentru calculul populaţiei active:
a) populaţia obişnuită activă, funcţie de modul cum aceasta participă la crearea de bunuri şi
servicii în decursul unui an;
b) populaţia curent activă, funcţie de participarea la producţia de bunuri şi servicii în decursul
unei săptămâni.
Populaţia obişnuit activă, cuprinde toate persoanle care au depăşit o anumită vârstă, în cazul
României şi a mai multor ţări - 15 ani, cu principal statut în cursul activității desfășurate, de obicei un
an calendaristic, a fost fie “ocupat”, fie “neocupat”.
Populaţia curent activă sau forţa de muncă cuprinde toate persoanele care îndeplinesc
condițiile pentru a fi cuprinse în categoria ocupat sau neocupat.
În categoria ocupat intră persoanele care au o vârsta minimă, conform legislației în vigoare şi
15
care în cursul unei perioade de o săptămână, sau o zi, sunt cuprinse în categoriile: angajat-plătit
(prezent la muncă, cu un serviciu dar absent de la muncă); angajat în compania proprie (prezent la
servici, cu activitate, însă absent de la muncă).
În categoria neocupat intră toate persoanele care au depăşit o anumită vârstă şi care în timpul
perioadei de referinţă sunt: fără loc de muncă, disponibil pentru muncă şi în căutarea unui loc de
muncă.23
Pe baza acestor categorii ale populaţiei active se pot determină următorii indicatori:
a) rata generală de activitate (R.G.A.):
100*P
PARGA (1.11)
unde:
P.A. = populaţia activă:
P = numărul mediu al populaţiei ţării respective;
b) rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (R.A.V.M.):
100*PVM
PARAVM (1.12)
unde:
P.V.M. = populaţia în vârstă de muncă24
;
c) rate specifice de activitate pe grupe de vârstă (Rai):
100*i
ii
P
PARA (1.13)
unde:
Pai = populaţia activă din grupa de vârstă “i”;
Pi = populaţia totală a grupei de vârstă “i”;
d) rata de dependenţă economică (R.D.E.):
PVM
PAVMRDE (1.14)
unde:
P.A.V.M.= populaţia în afara vârstei de muncă;
23
HOTĂRÂRE Nr. 759 din 18 iulie 2002,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-2002.pdf 24
Populaţia în vârstă de muncă cuprinde totatlitatea persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între vârsta de
intrare şi vârsta de ieşire din activitate. Aceste limite sunt stabilite legislativ de la ţară la ţară pe sexe. Limitele
vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltare economică a fiecărei ţări.
16
e) rata de întreţinere (R.I.):
PA
PIARI (1.15)
unde:
P.I.A. = populaţia inactivă.
În ceea ce priveşte gradul de neocupare al populaţiei trebuie definit conceptul de neocupare.
Neocuparea este definită ca fiind numărul de persoane care sunt în căutarea unui loc de
muncă. Ocupaţii sunt persoanele care au loc de muncă. Neocupaţii sunt persoanele care în prezent nu
dețin un loc de muncă şi care caută loc de muncă.
Rata şomajului (Rs) are ce mai largă utlizare în analizele macroeconomice şi cele de
comparaţii internaţionale şi se determină după relaţia:
100*SPO
SRS
(1.16)
unde:
S = numărul şomerilor;
P.O.= populaţia ocupată.
Cu alte cuvinte rata şomajului arată ponderea şomerilor în numărul total al forţei de muncă
(F.M.) ceea ce înseamnă că forţa de muncă este egală cu suma dintre populaţia ocupată şi şomeri:
FM = PO + S (1.17)
Nivelul şomajului poate fi exprimat şi în cifre absolute, însă în acest caz nu prezintă
semnificaţie în domeniul comparaţiilor internaţionale.
Din punct de vedere al eficienţei utilizării forţei de muncă la nivel macroeconomic se impune
amintit indicatorul productivitatea muncii (W), obţinut prin agregarea indicatorului calculat la nivelul
ramurilor economice:
PO
ii
i
iigW
PO
POW
PO
PIBW
* (1.18)
unde:
P.I.B. = produsul intern brut;
Wi = productivitatea muncii din ramura “i”;
i
iP
iPO
POg O =ponderea pe ramuri a populaţiei ocupate;
Dinamica productivităţii muncii se determină după relaţia:
17
PO
PIB
I
I
PO
PO
PIB
PIB
PIB
PO
PO
PIB
W
WW
0
1
0
1
0
0
1
1
0
1 :: (1.19)
Rezultă că pentru creşterea productivităţii muncii trebuie ca dinamica produsului intern brut să
fie mai mare decât dinamica populaţiei ocupate:
IPIB
> I PO
creştera productivităţii muncii. (1.20)
Pe baza relaţiilor de mai sus se pot efectua analize statistice ale influenţelor diferiţilor factori
asupra variabilelor dependente.
1.3. Instituţiile pieţei muncii
Sistemul instituţional existent trebuie să răspundă nevoilor prezente şi de
perspectivă ale dezvoltării şi funcţionării pieţei muncii. Instituţiile pieţei muncii, pot fi grupate
în mai multe categorii, în funcţie de domeniile reglementate şi de rolurile pe care le
îndeplinesc:
instituții ale cererii de forță de muncă: agenți economici, Direcții Județene de muncă, patronat;
instituții ale ofertei de forță de muncă: familia, școala, agențiile județene de ocupare,
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului etc.;
instituţii ale echilibrului pieţei muncii: guvern, sindicate, patronat, organizaţiile cu rol în
domeniul politicilor active şi pasive de ocupare;
instituții ale protecției sociale: agenți economici, guvern, Direcțiile Județene de Muncă și
Protecție Socială etc.
Dezvoltarea sistemului instituţional al pieţei muncii are la bază principiul descentralizării.
Ministerul care gestionează acest segment al pieței muncii este Ministerul Muncii, Familiei și
Protecției Sociale. Acesta se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză şi de
coordonare a aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile muncii, familiei şi protecţiei
sociale.25
Instituțiile care funcționează în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale
sunt:26
Inspecția Muncii;
25
Art. 1 din HOTĂRÂREA Nr. 11 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, http://www.mmuncii.ro/old/ro//net-emplo-proiect-in-parteneri-net2-
emplo-munca-de-forta-strategii-si-programe-domenii-print-727-view.html 26
http://www.mmuncii.ro/old/ro/minister/organizare-48-view.html
18
Organisme intermediare regionale pentru Programul operațional sectorial pentru
dezvoltarea resurselor umane;
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.
Inspecția Muncii (IM) are rolul de a urmări îndeplinirea obligațiilor legale de către angajatori,
în domeniul relațiilor de muncă, precum și cele referitoare la condițiile de muncă, apărarea vieții,
integrității corporale și sănătății salariaților și a altor participanți la procesul de muncă. Inspectoratele
teritoriale de muncă sunt în subordinea Inspecției Muncii și au rolul de a exercita atribuții de autoritate
de stat în domeniul muncii, relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și a supravegherii
pieței, în fiecare județ și în municipiul București. Inspectoratul exercită controlul aplicării unitare a
prevederilor legale în domeniile sale de competență, la toate persoanele juridice și fizice (angajatori)
din sectorul public, privat și mixt și la alte categorii de angajatori.27
Organismele intermediare regionale pentru Programul operațional sectorial pentru
dezvoltarea resurselor umane (OI POSDRU) funcționează la nivelul fiecărei regiuni a României.
Astfel avem 8 Organisme intermediare regionale, și anume: OI POSDRU Regiunea Nord-Est, OI
POSDRU Regiunea Sud-Est, OI POSDRU Regiunea Sud-Muntenia, OI POSDRU Regiunea Sud-Vest
Oltenia, OI POSDRU Regiunea Vest, OI POSDRU Regiunea Nord-Vest, OI POSDRU Regiunea
Centru și OI POSDRU București-Ilfov. Aceste organisme intermediare au rolul de a implementa, la
nivel regional, o serie de scheme pentru dezvoltarea resurselor umane, finantate din fonduri
europene.28
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) funcţionează la nivel central în
subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, de la 1 noiembrie 2008. În subordinea
ANPIS funcţionează agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială şi agenţia municipiului
Bucureşti ca servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică şi au ca scop gestionarea
sistemului beneficiilor de asistenţă socială la nivel teritorial. Începând cu data de 1 martie 2009,
organismul de legătură cu instituţiile competente din alte State Membre pentru domeniul beneficiilor
de asistenţă socială este Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială29
(ANPIS) are un impact major pe termen
lung, prin simplificarea procedurilor de stabilire a dreptului la beneficii de asistenţă socială şi de plată
propriu-zisă. ANPIS vizează creşterea calităţii serviciilor publice oferite în vederea îmbunătăţirii
duratei de furnizare a acestora către cetăţeni. Sistemul de beneficii de asistenţă socială oferă interfeţe
atât cu sistemele din domeniul protecţiei sociale, cât si cu alte sisteme ale instituţiilor cu care schimbă
informaţia. Prin ANPIS s-a creat un sistem unitar pentru plata şi managementul tuturor beneficiilor de
asistenţă socială care facilitează depistarea eventualelor fraude în ceea ce priveşte solicitarea şi
27
http://www.inspectmun.ro/site/Organizare/organizare.html 28
http://www.kurtyan.org/MOF/MOF1/2010/mof1_2010_0628.htm,
http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/minister/organizare/25-minister/organizare/258-organisme-
intermediare-regionale-pentru-posdru 29
http://www.prestatiisociale.ro/
19
acordarea de beneficii de asistenţă socială, s-a creat dosarul familial care oferă o imagine completă a
dreptului la beneficii de asistenţă socială al familiei şi al membrilor acesteia, fondurile alocate pentru
plata acestora fiind gestionate mai eficient. De semenea, autorităţile pot avea o imagine de ansamblu
asupra tuturor beneficiilor de asistenţă socială acordate precum şi o evidenţă a beneficiarilor, ceea ce
va conduce la posibilitatea anticipării unor eventuale probleme şi la adoptarea unor strategii şi politici
sociale adaptate realității.30
Instituțiile care sunt sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sunt31
:
Casa Națională de Pensii Publice;
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPAS) administrează şi gestionează sistemul public de
pensii32
şi alte drepturi de asigurări sociale şi a fost creată prin Legea nr. 19/2000.33
Sediul CNPAS se află în Bucureşti. Sistemul include şi o reţea teritorială, respectiv Casa de
Pensii a Municipiului Bucureşti şi casele judeţene şi locale de pensii, care constituie servicii publice
investite cu personalitate juridică. Ministrul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei are rolul principal
in procesul decisional referitor la administrarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Ministrul este
indrituit să transfere anumite atributii bugetare conducătorului executiv al CNPAS. De asemenea,
îndeplinirea responsabilităţilor CNPAS face obiectul controlului ministerului.34
Obiectivele propuse de CNPAS pentru perioada 2009-2012 au fost: asigurarea sustenabilitatii
financiare a sistemului public de pensii35
pe baza principiilor contributivitatii si solidaritatii sociale și
eliminarea inechitatilor si anomaliilor care mai exista in sistemul public de pensii.
Principalele responsabilităţi ale CNPAS sunt: îndrumarea şi monitorizarea aplicării
dispoziţiilor legale de către casele teritoriale de pensii şi de către persoanele fizice şi juridice investite
cu drepturi şi obligaţii în domeniu; colectarea şi virarea contribuţiilor de asigurări sociale pentru
asiguraţii individuali şi a altor venituri, potrivit legii; furnizarea datelor necesare pentru fundamentarea
şi elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat; organizarea evidenţei naţionale a contribuabililor la
sistemul public precum şi a drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale; îndrumarea şi monitorizarea
reexaminărilor medicale şi a activităţilor de recuparare a capacităţii de muncă; reprezentarea în faţa
instanţelor; elaborarea de rapoarte pentru Guvern şi partenerii sociali; aplicarea acordurilor
internaţionale de asigurări sociale la care România este parte şi dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile
similare de asigurări sociale din alte ţări; organizarea selecţiei şi perfecţionării profesionale pentru
30
http://www.prestatiisociale.ro/ 31
http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/minister/organizare 32
http://www.mmuncii.ro/old/ro///print-364-articol.html 33
http://www.casadepensiibv.ro/html/despre-cnpas.php 34
Ibidem 35
http://www.mmuncii.ro/old/ro///print-364-articol.html
20
personalul propriu; implementarea, extinderea, întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi
de evidenţă.36
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) are în subordine Agenția
Municipiului București, 41 de agenții județene (în cadrul cărora funcționează 70 de agenții locale și
141 puncte de lucru), 8 centre județene de formare profesională pentru șomero, 8 centre regionale de
formare profesională a adulților, și Centru Național pentru Formarea Profesională a Personalului
Propriu Râșnov.37
Serviciile acestei agenții se adresează atât șomerilor cât și agenților economice, principalul
obiectiv urmărit fiind acele de a crește gradul de ocupare a forței de muncă și scăderea ratei șomajului.
De asemenea, agenția urmărește instituirea unui dialog social în domeniul ocupării și formării
profesionale, aplicarea strategiilor în acest domeniu și aplicare măsurilor de protecție socială a
persoanelor neîncadrate în muncă.
Pentru realizare acestor obiective, ANOFM are următoarele atribuții: organizează, finanțează
și prestează servicii de formare profesională38
, în concordanță cu legislația în vigoare, pentru
persoanele neîncadrate în muncă39
, orietează persoanele neîncadrate în muncă și mediază cu
angajatorii din țară pentru realizarea unui echilibru între cererea și oferta pe piața internă a forței de
muncă, face propuneri pentru elaborarea proiectușui de buget al asigurărilor pentru șomaj,
administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj și prezintă Ministerului Muncii, Familiei și Protecției
Sociale rapoarte trimestriale și anuale privind execuția bugetară, propune Ministerului Muncii,
Familiei și Protecției Sociale, proiecte de acte normative, în domeniul ocupării, formării profesionale
și protecției sociale, organzează servicii de stabilire, plată și evidență a ajutoarelor, alocațiilor și
indenizațiilor finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, elaborează anual, programe de activitate
pe care le supune aprobării Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.40
Instituțiile care funcționează în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale
sunt41
:
Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale -
I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti;
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - I.N.C.D.P.M.
"Alexandru Darabont" - Bucureşti.42
De la înfiinţarea sa, în anul 1990, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul
Muncii şi Protecţiei Sociale - I.N.C.S.M.P.S. Bucureşti43
a desfăşurat activitate de cercetare ştiinţifică
36
http://www.looms.ro/bucuresti/informatii-utile/institutii-de-stat/casa-judeteana-de-pensii/casa-locala-de-pensii-
sector-4/, http://www.cnpas.org/portal/media-
type/html/language/ro/user/anon/page/default.psml/template/generic?url=%2Fcontent%2Fcnpas%2Fabout.html, 37
Vezi mai pe larg http://archive-ro.com/ro/a/anofm.ro/2012-06-15_53629/ 38
http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf 39
Ibidem 40
http://www.anofm.ro/prezentare-generala-actualizat 41
http://www.mmuncii.ro/old/ro/minister/organizare-48-view.html 42
Ibidem
21
în domeniul pieţei muncii şi protecţiei sociale, sprijinind eforturile României de creare şi dezvoltare a
unei economii durabile, bazate pe principii moderne, europene.44
INCSMPS are ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea în domeniul ştiinţelor sociale şi
umaniste. Obiectul principal de activitate al institutul este de “realizare de studii şi cercetări cu caracter
teoretic-aplicativ în domenii de interes naţional privind managementul resurselor umane - dezvoltarea
socială şi protecţia socială în România”45
.
Pentru realizarea obiectului principal de activitate trebuie să se aibă în vedere următoarele
obiective:
consolidarea expertizei şi excelenţei ştiinţifice a institutului− în domeniul muncii şi
protecţiei sociale46
;
valorificarea rezultatelor obţinute de institut în activitatea de cercetare− prin transferarea
acestora către beneficiari;
integrarea institutului in reţele de cercetare - dezvoltare− din ţară şi UE− pentru susţinerea
politicii de cercetare-dezvoltare la nivel naţional.
Institutul are ca strategie de dezvoltare susţinerea implementării legislaţiei din domeniul
muncii şi protecţiei sociale− prin participare directă în activităţi specifice, dezvoltarea capacităţii
instituţionale în scopul consolidării poziţiei pe piaţa specifică de cercetare-dezvoltare din ţară şi
străinătate, precum și onsolidarea colaborării şi a relaţiilor parteneriale, în primul rând cu Ministerului
Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu unităţile aflate în subordinea acestuia, ANOFM, CNPAS,
INSPECŢIA MUNCII, precum şi cu unităţi de cercetare şi dezvoltare din învăţământul superior.47
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - I.N.C.D.P.M.
"Alexandru Darabont" - Bucureşti48
are o activitate continuă, de peste 50 de ani, perioadă dedicată
studiilor şi cercetărilor din domeniul prevenirii riscurilor profesionale, găsirea de soluții tehnice și
organizatorice pentru sistemele de muncă în conformitate cu cerințele de securitate și cu dezvoltarea
tehnică și socială, fundamentării cadrului legislativ al protecției muncii, respectiv al securităţii muncii
şi dezvoltării sistemului de instruire în acest domeniu, precum şi soluţiilor practice şi asistenţei tehnice
acordate întreprinderilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
În prezent institutul funcţionează în conformitate cu HG nr. 1772 din 21 octombrie 2004 ca
Institut Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Muncii, și prestează un ansamblu extins de
servicii, studii, cercetări aplicative şi bune practici în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
43
http://www.mmuncii.ro/old/ro/minister/organizare-48-view.html 44
http://www.mmuncii.ro/old/ro//net-emplo-proiect-in-parteneri-net2-emplo-munca-de-forta-strategii-si-
programe-domenii-print-727-view.html 45
http://vl.rightontimesolutions.com/50820/prezentare-proiect/parteneri/ 46
Ibidem 47
http://www.incsmps.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=19&Itemid=26 48
http://www.mmuncii.ro/old/ro/minister/organizare-48-view.html
22
1.4 Piața muncii din România – între reforma structurală și ajustare curentă
Schimbările economice şi politice generate de reformele de după 1990 au determinat o dinamică a
pieţei muncii din România, cu restructurări, perfecţionari profesionale, schimbări majore în înzestrarea
tehnică a muncii, în acord cu obiectivele strategice ale reformei economice. Recenta recesiune
economică a produs un şoc pe piaţa muncii din Uniunea Europeană, guvernele intervenind prin politici
economice care să sprijine companiile pentru activităţile desfăşurate, stimularea fiscală pentru crearea
de locuri de muncă în sectorul public.
Ţările trebuie sa urmărească crearea unui viitor economic mai sustenabil. Acţiunile sunt necesare
pentru a sprijini o ajustare structurală care să conducă la locuri de muncă mai multe şi mai bune.
Pentru atingerea acestui deziderat ar trebui să se urmărească o serie de principii care ar putea sprijini
guvernul în contextual actual, şi anume: crearea unei forţe de muncă foarte bine pregătite ce se poate
adapta cu uşurinţă la schimbare, capabilă să se transfere în interiorul şi între sectoarele economice,
introducerea învăţării pe tot parcursul vieţii, sisteme de educaţie flexibile, crearea şi utilizarea mai
bună a competenţelor în concordanţă cu cerinţele pieţei, sprijinirea progresului forţei de muncă şi
îmbunătăţirea calificărilor.
OCDE susţine că este recomandabil să se treacă de la abordarea „mai întâi locul de muncă” la o
politică activă pe piaţa forţei de muncă de tip „mai întâi formare” pentru cei cu risc mare de şomaj pe
termen lung, în contextul recesiunii49
.
Cu cât o economie locală este mai adaptabilă, cu atât există o mai mare probabilitate să se
redreseze şi să crească.
Adaptabilitatea derivă în primul rând din faptul că lucrătorii trebuie să aibă un bagaj bun de
calificări generice de nivel superior (capacitatea de analiză, de rezolvare a problemelor, bună
comunicare, capacitate creatoare) obţinut în anii petrecuţi în şcoală, şi, în al doilea rând, trebuie să
investească în sisteme flexibile de formare profesională dobândind astfel mai multe calificări şi
specializări pe parcursul vieţii active.
În ultimii douăzeci de ani, populația activă în UE27 a înregistrat o reducere continuă, care poate fi
explicată prin două cauze: îmbătrânirea populației europeane datorită creșterii numărului de persoane
care sunt la pensie, în timp ce numărul persoanelor care intră această categorie (incepand cu 15 ani)
este în scădere și scăderea gradului de ocupare a forței de muncă determinată de restructurarea multor
activități sub influența cererii de pe piață și progresului tehnic.50
Cadrul pentru coordonarea și discutarea politicilor din domeniul ocupării la nivelul Uniunii
Europene il constituie Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă.
49
OECD (2009a), Employment Outlook: Tackling the Jobs Crisis, OECD Publishing, Paris 50
Gruescu, Ramona, The labour market in EU, Revista Tinerilor Economiști, vol. 1, issue 15, 2010, pages 121-
128
23
Piaţa muncii în România are un grad de instabilitate care corespunde coordonatelor generale ale
situaţiei economice actuale. Schimbările economice şi politice generate de reformele de după 1990 au
avut consecinţe majore asupra resurselor de muncă. Cetăţenii României şi-au asumat noi
responsabilităţi, noi roluri sociale, economice şi politice, şi-au valorificat experienţa şi competenţele
într-un context cu totul diferit, rezultat din acţiunea convergentă a iniţiativei private, a concurenţei şi a
insecurităţii sociale.
Principalele probleme apărute la nivelul pieţei muncii sunt legate de o participare relativ scăzută,
în special din partea anumitor categorii sociale, de un şomaj ridicat în rândul unor grupe de populaţie,
de o mobilitate internă redusă, o fiscalitate ridicată a veniturilor obţinute în urma utilizării forţei de
muncă, de relevanţa limitată a educaţiei pentru cerinţele pieţei muncii şi de existenţa unor bariere
administrative şi legale ce afectează funcţionarea firmelor şi, deci, crearea de locuri de muncă. Aceste
sunt cauze ce reduc oportunităţile de angajare pentru populaţia în vârstă de muncă şi contribuie la
încurajarea migraţiei externe.
1.4.1 Populaţia ocupată în România
În tabelul 1.1 este prezentată structura detaliată a populaţiei ocupate în România pe total, pe sexe şi
pe mediul de provenienţă (urban/rural), în perioada 1999-2010. Observăm că populaţia ocupată a
scăzut pe parcursul întregii perioade analizate, cea mai mică valoare înregistrându-se în anul 2008
(2029 mii persoane mai puţin în 2008 faţă de 1999)
Tabelul 1.1: Structura populației ocupate a României în perioada 1999-2009 (mii persoane)
Populaţia
ocupată
1999 2000 2001 2002 2003 2006 2007 2008 2009 2010
Total 10776 10764 10697 9234 9223 9313 9353 8747 9243 9240
Pe sexe:
Masculin
Feminin
5799
4977
5772
4992
5719
4978
5031
4203
5057
4166
5074
4239
5116
4237
4703
4044
5100
4143
5112
4128
Pe medii:
Urban
Rural
5098
5678
5039
5725
5019
5678
4607
4627
4662
4561
5115
4198
5072
4281
5101
4268
5032
4211
5032
4208
*Sursa: Ancheta forţei de muncă în gospodării (AMIGO), Anuarul Statistic al României
Evoluţia populaţiei ocupate în România în cifre absolute este prezentată în tabelul 1.2.
24
Tabelul 1.2: Modificarile absolute ale populaţiei ocupate se sexe şi medii de provenienţă, cu baza
1999 (mii persoane)
Populaţia ocupată 2000/
1999
2001/
1999
2002/
1999
2003/
1999
2006/
1999
2007/
1999
2008/
1999
2009/
1999
2010/
1999
Total -12 -79 -1542 -1553 -1463 -1423 2029 -1533 -1536
Pe sexe:
Masculin -27 -80 -748 -742 -725 -683 -1096 -699 -687
Feminin 15 1 -774 -811 -738 -740 -933 -834 -849
Pe medii:
Urban -59 -79 -491 -436 17 -26 3 -66 -66
Rural 47 0 -1051 -1117 -1480 -1397 -1410 -1467 -1470
Sursa: Calcule pe baza Anuarului Statistic al Romaniei şi INSSE
Rata de ocupare a scăzut în România de la 59.6% în 1998 la 51.0% în 2003 urcând la 59% în
2008, şi scăzând în anul 2009 la 58,6%, pe fondul scăderii demografice a populaţiei României
coroborată cu restructurarea continuă a sectorului industrial în ţara noastră, scădere diferenţiată atât de
la o regiune la alta, cât și de la un judeţ la altul. Din cele opt regiuni ale României, regiunea Nord Est
şi regiunea S-V Oltenia sunt cele mai afectate în ceea ce privește scăderea populaţiei ocupate.
Populaţia ocupată matură (25-49 ani) din mediul rural reprezintă mai puţin de jumătate din totalul
ocupaţilor, în timp ce în mediul urban aceasta reprezinta mai mult de trei sferturi din total. Forţa de
muncă din mediul rural este alcatuită în majoritate din persoane în vârstă, acestea fiind în activitate
mult timp după vârsta pensionării (65 ani bărbaţii, 60 ani femeile). În mediul urban în România numai
1% din populaţia activă are peste 65 ani, în timp ponderea acestora se apropie de 20 % din populaţia
ocupată pentru mediul rural.51
Analiza structurii forţei de muncă pe medii, pune în evidenţă o tendinţă clară de trecere a
ocupării din zonele urbane către cele rurale, mai ales în în primii zece ani din tranziție. În acea
perioadă, înapoierea terenurilor a determinat creșterea angajaării în agricultură. Această tendinţă este
mai evidentă în cazul regiunilor mai sărace, unde agricultura de subzistenţă reprezintă singura sursă de
venit.
În figura 1.1 este evidenţiată evoluţia ratei de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste, pe grupe
de vârstă, pentru perioada 2003-2009:
Figura 1.1: Evoluţia ratei de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste, pe grupe de vârstă, 2003-2009
51
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-
2002.pdf
25
Sursa: INSSE, http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-
somaj/somaj_2011r.pdf
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) în anul 2009 a fost de 58,6%, în
scădere faţă de anul anterior (-0,4 puncte procentuale). Acest indicator avea, ca şi în anii anteriori,
valori mai ridicate pentru bărbaţi (65,2%, faţă de 52,0% pentru femei) şi pentru persoanele din mediul
rural (60,7%, faţă de 57,1% în mediul urban). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) era de 24,5%.
Rata de ocupare a persoanelor vârstnice (55-64 ani) a fost de 42,6%.52
Dacă cumulăm ponderea grupei +65 cu pondere grupei 55-64 ani şi cea a grupei 35-49 ani în
totalul populaţiei ocupate se desprinde concluzia că populaţia activă în România se caracterizează
printr-o îmbătrânire accentuată. Acesta este fenomen negativ cu implicaţii majore asupra dezvoltării şi
creşterii economice viitoare. Instalarea fenomenului de prelungire a vârstei active până la vârste
înaintate, alături de reprezentarea slabă pe piaţa muncii a forței de muncă tinere conduce atât la o
scădere a vitalităţii forţei de muncă cât şi la îmbătrânirea acesteia. Sporirea participării persoanelor
feminine în vârstă (peste 65 ani) pe piața muncii este chiar mai puternică decât în cazul populaţiei
ocupate masculine, situaţie ciudată dacă luam în considerare că vârsta de pensionare pentru femei este
mai mică decât vârsta de pensionare pentru bărbaţi.
Analizând rata de ocupare a populaţiei României pentru anul 200953
observăm că nivelul cel
mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul
absolvenţilor învăţământului superior (84,1%). Pe măsură ce scade nivelul de educaţie, scade şi gradul
de ocupare. Astfel, erau ocupate 62,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 42,0%
dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.54
Structura pe sexe a populaţiei ocupate a României a evidenţiat o creşterea a ponderii
populatiei masculine în totalul populației ocupată în 2002, 2003, 2008, 2009, 2010 raportat la anul de
bază 1999, ca urmare a prelungirii duratei de viaţă activă a bărbaţilor de la 60 la 65 ani. Ponderea mai
mare a populaţiei ocupate masculine în totalul populaţiei ocupate, pe fondul unui numar mai mic de
52
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2011r.pdf 53
Ibidem 54
Ibidem
26
bărbaţi raportat la femei înregistrat în Romania se explică pe de o parte, prin încă existentele
discriminari ale femeilor pe piața muncii din ţara noastră, şi a rolului tradiţional-casnic impregnat în
psihologia maselor, în special în mediul rural, iar pe de alta parte, prin durata mai mare de viaţă activă
a bărbaţilor faţă de femei (5 ani).
Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate în România evidenţiază fenomenul
de dezindustrializare şi reorganizare a economiei ţării, fără a se constata un progres real în sectorul
serviciilor.
Figura 1.2: Structura populaţiei ocupate pe sectoare de activitate, 2000-2010
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
8000
9000
10000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Services
Industry
Agriculture
*Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
Observaţie: Agricultura include şi activităţile de vânătoare, forestiere şi de pescuit
Industria include şi mineritul, extracţia de petrol, producţia de electricitate, gaz şi apă
Serviciile include construcţiile, comerţul, restaurantele şi hotelurile, transporturile,
depozitarea şi comunicaţiile, activităţile financiare, de asigurare şi bursiere, tranzacţiile imobiliare şi
alte servicii, administraţia public şi apărarea, învăţământul, sănătatea şi celelalte activităţi ale
economiei naţionale.
Se constată o scădere a numărului persoanelor ocupate în ramura agriculturii, deoarece
gospodariile au în proprietate în medie, suprafeţe mici din terenul agricol. Rata de ocupta în agricultura
a scăzut de la 41,39% în anul 2000 la 28,17% în anul 2008. Încă de la începutul tranziţiei în România,
pierderile de locuri de muncă s-au înregistrat în ramurile industriale şi mai puţin în sectorul serviciilor.
Începând cu anul 2000 ocuparea în industrie a înregistrat o uşoară creştere până în anul 2006 când rata
de ocupare era de 23,26%, ajungând în anul 2008 la 22,36% Ocuparea în domeniul serviciilor a avut o
tendinţă de creştere. În domeniul serviciilor în perioada studiată se constată o creştere a ponderii
27
ocupării în acest sector de activitate, rata de ocupare crescând de la 35,37% în anul 2000 la 49,45 în
anul 2008.
Din analiza ocupării pe sectoare ale populaţiei României se evidenţiază o tendinţă de creștere a
ponderii populației ocupate în servicii, pondere ce depaşeşte 50% din populaţia ocupată în ţările
industrializate, îmbătrânirea şi feminizarea puternică a populaţiei ocupate în agricultură.
După 1990 evoluţia ocupării în România a fost influenţată de o serie de factori precum
scăderea populaţiei totale a ţării, apariţia fluxurilor de investiţii străine ce a generat noi locuri de
muncă, prelungirea perioadei de viaţă activă de la 57 ani la 60 ani pentru femei şi de la 60 la 65 ani
pentru bărbaţi, dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii ce au avut şi se aşteaptă că vor avea un
aport pozitiv în ceea ce privește creşterea gradului de ocupare, mai ales în cazul muncii nesalariale.
Procesul de restructurare şi privatizare început dupa 1990 a generat însă presiuni permanente asupra
ocupării prin valul de disponibilizări ce a lovit economia României. În ciuda existenţei unei creşteri
economice reale în România post-comunistă, piaţa locurilor de muncă rămâne relativ tensionată, în
principal datorită structurii pe vârste şi profesii a şomerilor, necorelată cu cererile economiei
româneşti.55
Din aceste considerente în prezent, se acordă o mare atenţie atât recalificării, cât şi
reconversiei forţei de muncă.
1.4.2 Şomajul în România. Ajustarea curentă a pieţei muncii prin politici adecvate.
Nu putem discuta despre piaţa muncii şi reforme structurale fără să luăm în considerare
principalul dezechilibru ce se manifestă pe această piaţă, şi anume şomajul.
Unul din determinanţii principali în analiza șomajului îl constituie incompatibilitatea dintre
calificările disponibile și cele care se cer pe piaţa muncii. Calitatea sistemului educaţional şi de pregătire în
meserie, procentul de tineri care beneficiază de aceasta pregătire sunt factori ce determină angajarea forței de
muncă tinere. Rata șomajului este ridicată în țări unde forța de muncă nu este pregătită sau calificată.
În cele ce urmează, am analizat şomajul în perioada 1998-2010, luând în considerare diferiţi
factori de influenţă şi anume genul, grupele de vârstă, educaţia şi regiunea geografică.
În perioada analizată, se observă că după 2000, rata şomajului a scăzut constant până în 2004,
pentru ca în 2005 să ajungă la jumătate faţă de 1999.56
În 2007 şi 2008, rata şomajului şi-a menţinut
trendul descendent, însă, anul 2009, datorită crizei mondiale, s-au declanșat o serie de probleme, din
această perspectivă.
În ceea ce priveşte distribuţia ratei şomajului acesteia în funcţie de gen, atât rata şomajului
masculin cât şi rata şomajului feminin prezintă creşteri pentru anul 1999 şi 2000, descrescând ulterior
55
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-
2002.pdf 56
Vorzsak M., Guţ C., Problems of unemployment in post-communist Romania, The Journal of the Faculty of
Economics - Economic Science, Universitatea Oradea, Vol. I, 2008
28
până la 4,2%, respectiv 3,9% în anul 2007, crescând o dată cu începutul crizei la 7,7% şi respectiv
5,8% în anul 2009 și la 7,9% și 6,8% , în anul 2011 (Figura 1.3).
Figura 1.3: Evoluţia ratei şomajului BIM în perioada 1998-2011 (%)
0
2
4
6
8
10
12
14
1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010
Total
Male
Female
*Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
O analiză a structurii şomajului pe sexe, grupe de vârstă şi educaţie pune în evidenţă faptul că,
la începutul anilor 1990, femeile aveau ponderea principală în şomaj, apoi începând cu 1997, acest
lucru s-a redus, ca rezultat al concedierilor colective din domeniul construcţiilor, metalurgiei,
mineritului, sectoare unde erau angajați cu preponderență bărbați. O altă cauză care a determinat
scăderea şomajului la femei a fost creşterea sectorului confecţiilor, îmbrăcămintei şi încălţămintei,
unde forţa de muncă este preponderent feminină.
În ceea ce priveşte structura şomajului pe grupe de vârstă, cea mai afectată categorie era cea de
15-24 de ani, urmată de cea de 25-34 de ani şi de categoria de peste 50 de ani57
. Cele mai mari
dificultăţi apar pentru tineri şi pentru aflate în pragul pensionării. Probleme cele mai acute sunt
creşterea şomajului la persoanele tinere și creșterea şomajului pe termen lung. Rata şomajului la
populaţia tânără se află în continuă creştere, exprimând insuficienţa locurilor de muncă noi şi atractive
pentru aceştia, ţinând cont de faptul că nivelul de educaţie al tinerelor generaţii şi aşteptările acestora
sunt mai diversificate. Aproximativ 60% dintre şomerii României sunt sub 35 de ani. Acest lucru are
57
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-
2002.pdf
29
consecinţe negative din punct de vedere economic (nu se utilizează resursele umane cele mai creative)
şi social (atitudinea acestora faţă de muncă este afectată negativ).58
Figura 1.4: Rata şomajului după variabila vârstă, în perioada 1998-2009 (%)
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
55 years and over
45-54 years
35-44 years
25-34 years
15-24 years
*Sursa: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
Din punct de vedere al variabilei nivel educaţional, în jur de 70% dintre şomeri au studii
medii, cca. 24% au educaţie elementară, iar aprox. 6% au studii superioare. În timp, a crescut cota
şomerilor cu educaţie primară şi gimnazială, a scăzut cota şomerilor cu liceu şi studii post-liceale, în
timp ce procentul celor cu studii superioare a rămas constant. Şi datele din 2009 certifică faptul că
şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata
şomajului a fost de 7,5%, respectiv 7,2%, mult mai mare comparativ cu rata înregistrată pentru şomerii
cu studii superioare (4,3%).59
Astfel, putem spune că cele mai afectate sunt persoanele de peste 45 de ani, tinerii şi
persoanele cu nivel scăzut de educaţie.
58
Vorzsak M., Guţ C., Problems of unemployment in post-communist Romania, The Journal of the Faculty of
Economics - Economic Science, Universitatea Oradea, Vol. I, 2008
59
http://www.readbag.com/recadd-ro-attachments-category-12-si-noi-putem-reusi-sinteze-tematice-vol-2
30
Figura 1.5: Şomeri înregistraţi în perioada 1998-2009, după variabila nivel educaţional
0
100000
200000
300000
400000
500000
600000
700000
800000
900000
19981999
20002001
20022003
20042005
20062007
20082009
Primar, gimn.si prof.
Liceal si postliceal
Universitar
*Sursa: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
Rata şomajului BIM pentru mediul urban a crescut în perioada 1998-2002, ca urmare a
restructurarilor accentuate din industrie, urmând apoi sa descrească, până la 6.8 procente în 2008, pe
fondul accelerării investiţiilor străine directe şi îmbunătăţirii gradului de ocupare în mediul urban, iar
în urma crizei a înregistrat o sporire de până la 8,1% în anul 2009. Rata şomajului a continuat să
crească în mediul rural, până în anul 2006, persoanele din acest mediu fiind cele mai defavorizate în
ceea ce priveşte probabilitatea găsirii unui loc de muncă (Figura 1.6).
Figura 1.6: Evoluţia ratei şomajului BIM în perioada 1998-2009, pe medii de provenienţă
*Sursa: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
31
Rata şomajului BIM la nivel regional a înregistrat oscilaţii, în anul 2011, înregistrând valori
situate între 6.9% pentru regiunea Sud-Vest Oltenia şi 1.6% regiunea Bucureşti Ilfov, în funcţie de
dezvoltarea economică a acestora (Figura 1.7).
Figura 1.7: Rata şomajului BIM în anul 2011, pe regiuni macroeconomice
Nord-Est
Sud-Est
Sud
Sud-Vest
Vest
Centru
Bucuresti-IlfovNord-Vest
*Sursa: INSSE, baza de date Tempo-Online, https://statistici.insse.ro/shop/
Lupta împotriva şomajului reprezintă un element important pentru societatea actuală. Combaterea
şomajului şi creşterea gradului de ocupare reprezintă o prioritate care poate fi soluţionată prin adoptarea unor
politici sociale adecvate, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene. Statul și partenerii sociali
trebuie să intervină pentru aplicarea corectă a acestor politici sociale:
1. Statul – este cel care îndeplineşte principala misiune pentru echilibrarea cererii cu oferta de
muncă. Statul elaborarează strategii de redresare a economiei, politici de ocupare care să dea
rezultate pozitive, prin crearea cadrului instituţional şi prin iniţiative legislative adecvate;
2. Comunităţile locale – sunt parteneri deosebit de importanţi la nivel local pentru identificarea şi
menţinerea unor soluţii în direcția creării unor noi locuri de muncă;
3. Asociaţiile profesionale - pot contribui în lupta împotriva șomajului, prin acţiuni cu caracter
profesional, prin iniţiative legislative, prin alocarea unor resurse financiare, materiale şi umane;
4. Agenţii economici - trebuie să aibă în vedere un management al resurselor umane eficient,
atunci când recrutează, când evaluează şi perfecţionează permanent personalul;
5. Instituţiile de cercetare – sunt cele care, prin intermediul cercetătorilor, efectuează studii, analize
ale pieţei muncii, cu implicații deosebit de importante pentru activitatea decizională la nivel socio-
economic;
6. Unităţile de învăţământ - trebuie să urmărească adaptarea programelor de studii la necesitățile
pieţei, atât în ceea ce privește categoria de forţă de muncă solicitată, cât şi nivelul de pregătire cerut;
32
7. Organizaţiile internaţionale – sunt cele care sprijină statele, în direcția depăşirii fenomeneleor
negative, așa cum este considerat și şomajul, prin programe ale Uniunii Europene, Băncii Mondiale şi
Biroului Internaţional al Muncii.
Două obiective se urmăresc prin reformele structurale, și anume: restabilirea celor mai
importanți factori de creștere economică, pe de o parte, și preîntâmpinarea sau după caz, corectarea
dezechilibrelor la nivel macroeconomic. Reformele au rolul de a stimula atât utilizarea forței de
muncă, cât și productivitatea muncii. De asemenea, reformele structurale contribuie la diminuarea
dezechilibrelor pe termen scurt, printr-o reducere a rigidității prețurilor și a salariilor.
Măsurile de remediere a rigidităților nominale ar trebui să fie acompaniate de măsuri
structurale care susțin realocarea forței de muncă între firme și sectoare. Economia ar trebui să se
îndrepte către o traiectorie mai sustenabilă, ceea ce presupune corectarea tuturor exceselor din trecut
(nu doar îmbunătățirea competitivității prețurilor din sectorul exporturilor și reducerea prețurilor
relative din sectorul necomercial)60
. Procesul de reechilibrare a prețurilor va fi însoțit de reorientarea
atât a capitalului cât și a resurselor de forță de muncă dinspre sectorul necomercial către cel comercial,
expus în mod direct concurenței externe. Realocarea forței de muncă va include atât o adaptare a
legislației privind protecția ocupării forței de muncă, cât și stimulente financiare mai atrăgătoare
pentru a se realiza tranziția de la șomaj la încadrarea în muncă. Ajustarea salariilor relative între
sectorul comercial și cel necomercial va sta la baza acestei realocări. 61
Politicile active pe piața forței de muncă constituie o modalitate eficientă de asistenţă socială a
şomerilor. Politicile active împreună cu reconversia profesională, consilierea, sunt mai costisitoare decât
ajutoarele în numerar, însă pot reduce rata şomajului şi spori productivitatea economică. Acestea reprezintă o
soluţie la problemele complexe ale pieţei muncii din ţările unde economia se află în declin.
Politicile active pe piața forței de muncă au rolul de a sprijini consolidarea agențiilor de
plasare, de a oferi atât cursuri de formare cât și o mai bună orientare a acestora către cele mai
vulnerabile grupuri de pe piața muncii. Îmbunătățirea calității mediului de afaceri, cu implicații asupra
consolidării concurenței din domeniul serviciilor reglementate și a reducerii sarcinilor administrative,
este în măsură să susțină mobilitatea capitalului spre cele mai productive sectoare.
Nu în ultimul rând sunt necesare măsuri care susțin realocarea resurselor între sectoare și
firme. Acestea sunt incluse în legislația privind protecția ocupării forței de muncă care nu împiedică
realocarea resurselor între sectoare, stimulente financiare mai atrăgătoare pentru încadrarea în muncă
și politici active pe piața forței de muncă, mai bine orientate către cei mai vulnerabili.62
60
Vezi mai pe larg Comisia Europeană, ANALIZĂ ANUALĂ A CREȘTERII, ANEXA 2, RAPORT
MACROECONOMIC, Bruxelles, 12.01.2012,
http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2011/COM_2011_11_RO_ACTE2_f.doc 61
Ibidem 62
Ibidem
33
1.4.3 Strategia Europa 2020 și implementarea acesteia pe piața muncii din România
Ocuparea forţei de muncă reprezintă, în orice societate, una din condiţiile esenţiale pentru
asigurarea unui echilibru macroeconomic și a unei stabilități sociale și politice. Este un deziderat de
interes major atât pentru agenţii economici, cât şi pentru partenerii sociali. Este un proces dinamic cu
un grad de complexitate ridicat, fiind esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a societății, având
implicaţii variate (economice, psihosociale, educaţional-culturale, politice). Obiectivele
principale ale politicii economice adoptată de toate ţările il reprezintă creșterea gradului de
ocupare a forței de muncă, precum și diminuarea șomajului, ca principal dezechilibru de pe piața
muncii. Aceste obiective sunt posibil de realizat prin urmărirea echilibrării cererii şi ofertei de
forţă de muncă de pe piaţa muncii.63
În conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, Strategia europeană privind ocuparea
forţei de muncă îşi propune să creeze locuri de muncă mai multe şi mai bune pe tot teritoriul Uniunii
Europene. Strategia europeană încurajează măsurile menite să asigure atingerea, până în 2020, a trei
obiective majore:64
75% din persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani să fie active pe piaţa muncii;
reducerea abandonului şcolar la mai puţin de 10% şi creşterea până la cel puţin 40% a
ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani
reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să
sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale.65
Aceste obiective trebuie avute în vedere şi de ţara noastră. Aceste ţinte ale Strategiei Europa 2020
vizează domeniul social – ocuparea şi incluziunea socială/reducerea sărăcie – ceea și reprezintă o
recunoaştere a caracterului esenţial al acestora în cadrul proceselor de dezvoltare durabilă şi progres
social, cât şi o modalitate de consolidare a dimensiunii sociale a Uniunii Europene, pentru următorii zece
ani. 66
Problema şomajului şi a ocupării rămâne o problemă importantă care poate persista în timp și
poate evolua în sens negativ sau pozitiv. Rezolvarea problemelor privind șomajul cade în sarcina fiecărui
stat, a partenerilor sociali. Instituţiile europene pot da recomandări ce nu pot fi privite decât niște
declarații de principiu și pot da soluții generale pentru a se reduce rata șomajului.
63
Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în cooperare transnaţională,
Editura FRG TIMIŞOARA, 2012, http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf 64
Ibidem 65
Strategia Europa 2020,
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMPLET%20EN%20BARROSO%20%20%20007%20-
%20Europe%202020%20-%20EN%20version.pdf 66
Chenic (Crețu), Alina Ștefania, O analiză de actualitate a evoluţiilor şi structurilor pe piaţa muncii în
Uniunea Europeană în corelaţie cu cerinţele flexicurităţii pieţei muncii, Economie teoretică şi aplicată, Volumul
XIX (2012), No. 3(568), pp. 76-95, http://store.ectap.ro/articole/700_ro.pdf, accesat la 08.01.2013
34
Una din direcţiile principale de creştere a ocupării în Uniunea Europeană, şi implicit în România, se
referă la programele de formare şi pregătire a forţei de muncă. Cea mai mare parte a resurselor bugetare
destinate politicii sociale se îndreaptă către aceste programe. O mare parte din aceste programe sunt programe
de reconversie, pregătire şi recalificare a şomerilor, în conformitate cu cerinţele şi tendinţele înregistrate pe
piaţa muncii, pentru a le crea acestora şansele de a găsi un loc de muncă şi a nu mai fi şomer.
Conform Raportului ONU "O lume a muncii 2010 - De la o criza la alta?”, perspectivele
privind oportunităţile de angajare s-au înrautăţit în multe ţări, în ciuda semnelor ca economia creşte din
nou la nivel global, după recesiune, iar pieţele muncii vor rămâne vunerabile până în 2015. 67
În urma crizelor economice, oamenii se unesc, se mobilizează, acţionează împreună pentru un
viitor comun, ceea ce demonstrează necesitatea existenţei sustenabilităţii pieţei muncii în contextul
actual.
1.5 Fondurile structurale și piața muncii în perioada 2014-2020
Obiectivul global de dezvoltare stabilit prin Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 este
acela de reducerea a disparităților de dezvoltare socio-eonomică între România și statele membre al
Uniunii Europene. România și-a depășit ținta stabilită prin acest plan, însă cu toate acestea, ea rămâne
pe penultimul loc în ceea ce privește nivelul mediu PIB/locuitor raportat la UE27.
Pentru perioada următoare, Guvernul Romaniei propune o abordare similară cu cea pentru
perioada 2007-2013.
Astfel, pornindu-se de la realizarea analizelor socio-economice pentru siuația existentă, de la o
ierarhizare a nevoilor de investiții în domeniile prioritare și elaborarea totodată a unei strategii de
utilizare a instrumentelor structurale, cuantificarea financiară a priorităților de investiții, stabilirea
acelora care sunt eligibile și evaluarea rezultatelor previzionate la nivel macroeconomic, s-au propus
spre dezbatere o serie de opțiuni strategice.
Pentru perioada următoare se urmărește reducerea disparităților de dezvoltare economică și
socială între țara noastră și statele membre ale Uniunii Europene, prin generarea unei creșteri
adiționale de 15% ca urmare a utilizării fondurilor europene, ținta nivelului mediu al PIB/locuitor în
2022 fiind de 65% din media UE.68
În ceea ce privește propunerile de obiective specifice, acestea vor fi în strânsă legatură cu
obiectivele tematice propuse de către Comisia Europeană și cu prioritățile Strategiei Europa 2020.
Cele trei obiective specifice vor urmări creșterea competitivității economiei românești prin asigurarea
unei creșteri adiționale a valorii adăugate brute în industrie și servicii și crearea de locuri de muncă,
67
Raportul ONU "O lume a muncii 2010 - De la o criza la alta?” 68
European Commission - Cohesion Policy 2014-2020 – Investing in growth and jobs, Luxembourg:
Publications Office of the European Union. Disponibil on-line la
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulation2014_leafle
t.pdf
35
promovarea unei creșteri economice curate, prin proiecte investiționale verzi, având ca rezultat
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% față de nivelul din anul 1990, promovarea unei
societăți favorabile incluziunii sociale prin creșterea ratei de ocupare și reducerea populației aflate în
pragul sărăciei cu 580.000 persoane.
România va promova investiții ce vor răspunde acestor obiective, niciunul dintre aceste
obiective propuse de Comisia Europeană neputând fi exclus. Obiectivele specifice corelate cu
prioritățile Strategiei Europa 2020, vor impune investiții ce se vor încadra pe următoarele priorități
tematice:69
PT1. Creşterea pe termen lung a competitivităţii economiei româneşti;
PT2. Dezvoltarea durabilă a infrastructurii de bază;
PT3. Adaptarea capitalului uman la provocările unei economii moderne;
PT4. Îmbunătăţirea eficienţei administraţiei publice.
Nu trebuie sa ignorăm componenta teritorială, care trebuie sa fie urmărită ca o prioritate
orizontală. Procesul de programare va avea ca scop selectarea unui mix optim de priorități de investiții
și acțiuni cheie în vederea atingerii obiectivelor specifice stabilite.
După ce vor fi supuse dezbaterii publice, Guvernul va aproba programele operaționale și
prioritățile de investiții.
Comitetul Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) a propus câteva repere
pentru viitoarele scenarii de programare, și anume:70
1. Gruparea investiţilor destinate mediului privat (investiții productive, investiții pentru
cercetare-inovare sau infrastructură de afaceri) într-un singur program operațional sau
abordarea regională a investiţilor destinate mediului privat, cu excepția celor pentru cercetare-
inovare care, alături de investițiile CDI publice, să se constituie într-un program separat.
2. Gruparea intervenţiilor de finanţare a sectorului energetic într-un singur program ținând seama
cât de importantă este promovarea conceptelor de eficiență energetică și energie regenerabilă
la nivelul Uniunii Europene, sau menţinerea unor finanţări separate în programe distincte,
respectiv la nivel sectorial și regional.
3. Posibilitatea elaborării unor programe multi-fond (FEDR+FSE), ceea ce presupune ca
intervențiile din cadrul unor axe prioritare finanţate din FEDR, să fie dublate de intervenții
finanţate din FSE în cadrul altor axe din cadrul aceluiași program sau menţinerea programării
separate a celor două fonduri.
69
Ministerul Muncii – documente de lucru ale Comitetului Consultativ Tematic Ocupare, Incluziune Sociala si
servicii sociale - Grup de Lucru privind formarea profesionala si cercetarea, dezvoltarea si inovarea 70
Reuniunea Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) - Coordonatele majore ale
procesului de programare a fondurilor europene 2014-2020, http://www.fonduri-
ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/stiri/08-august-
2012/22/Coordonatele_majore_ale_procesului_de_programare_a_fondurilor_europene_2014-2020.pdf
36
4. Elaborarea unui program operaţional integrat pentru toate regiunile sau elaborarea unui
program dedicat pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov şi a unuia pentru celelalte 7 regiuni.
5. Utilizarea instrumentelor de dezvoltare teritorială integrată, similar modelului polilor de
creştere.
6. Extinderea utilizării instrumentelor financiare şi la alte domenii decât finanţarea IMM-urilor
(ex. scheme de eficienţă energetică pentru IMM-uri, start-up-uri inovative, dezvoltare urbană
ş.a.)
Aceste opțiuni vor contribui la elaborarea de scenarii de programare, care au atât avantaje cât
și dezavantaje, atât din punct de vedere al multiplicării numărului de axe prioritare (situaţie impusă de
proiectele de regulamente), cât şi din punct de vedere instituţional.
Criza politică din ultima perioadă nu a paralizat doar viața politică ci și o bună parte a
organismelor guvernamentale și a administrației centrale. Preocupările acestora s-au axat doar pe
aspectele politice. De fapt s-a reușit acoperirea unei crize mult mai puternice, și anume criza generată
de incapacitatea României de a gestiona și utiliza efficient fondurile europene puse la dispoziție de
către Uniunea Europeană.
Pentru a nu se repeta acest lucru se impun luarea unor măsuri de eficientizare a procesului
derulării proiectelor europene, de centralizare a coordonării și descentralizarea atribuțiilor aferente
gestionării fondurilor europene.
Ca urmare a erorilor sesizate, mai ales pe programele structurale operaționale privind
dezvoltarea resurselor umane, s-a impus adoptarea de către Uniunea Europeană a unor noi reguli
pentru perioada 2014-2020. Astfel se propune promovarea unei societăți favorabile incluziunii sociale
prin creșterea ratei de ocupare și reducerea populației aflate în pragul sărăciei, adaptarea capitalului
uman la provocările unei economii moderne, aflată în ascensiune.
37
CAPITOLUL II
MIGRAȚIA FORȚEI DE MUNCĂ ÎN CONTEXT EUROPEAN
2.1 Evoluţia fenomenului migraţiei forţei de muncă – scurt istoric
Migraţia este un fenomen ce s-a manifestat de la începuturile omenirii. Acesta s-a manifestat
cu intensități diferite de-a lungul timpului, căpătând forme noi. Migrația este în creștere în multe țări,
fapt ce a determinat pe termen lung, apariția acelor societăți multiculturale. Astfel, o parte însemnată
din ţările dezvoltate s-au transformat în societăţi diversificate, multietnice, iar cele care nu au ajuns
încă la acest nivel, s-au orientat decisiv în această direcţie71
.
Pentru cercetătorii din domeniul migraţiei a devenit tot mai clar că acest fenomen trebuie
privit ca ceva normal ce se manifestă la nivelul societăţii omeneşti de-a lungul istoriei.
Unii specialiști în domeniu (Garson şi Loizillon, 2003) consideră că după sfârşitul celui de-al
doilea război mondial, ţările europene au experimentat patru perioade principale de migraţie72
.
a) Migraţia forţei de muncă şi reconstrucţia Europei: perioada 1950-1960
După terminarea celui de-al doilea război mondial, atât etnicii naţionali cât şi alte persoane au
început să se întoarcă în ţările de origine, generând fluxuri migratorii de masă în Europa. În acelaşi
timp, însă, reconstrucţia Europei postbelice necesita o mare cantitate de forţă de muncă.73
Ca urmare,
autorităţile statelor interesate, firme sau agenţii private au început să recruteze lucrători străini. Aceste
ample mişcări migraţioniste în cadrul Europei şi dinspre ţările în curs de dezvoltare au contribuit la
dezvoltarea şi creşterile succesive economice înregistrate în Europa, în perioada 1945 – 1975.74
Competiţia cu modelul politic socialist din Europa Centrală şi de Est a stimulat dezvoltarea de
politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocupării, dar şi la ameliorarea şi
modernizarea sistemelor de securitate socială şi, astfel, la evoluţia către statele bunăstării generale din
71
Douglas S. Massey, Joaquin Arango, Graeme Hugo, Ali Kouaouci, Adela Pellegrino, J. Edward Taylor:
“Theories of International Migration: A Review and Appraisal”, presentation of IUSSP Committee on South-
North Migration 72
Jean- Pierre Garson, Anais Loizillon, OECD: “Changes and Challenges: Europe and Migration from 1950 to
the Present”, Conference on “The Economic and Social Aspects of Migration” jointly organised by the European
Commission and the OECD, Brussels, 2003 73
http://www.ince.ro/GeorgescuLaurentiu_rezumatrom.pdf 74
Ibidem
38
Europa de Vest.75
În această perioadă, s-a dezvoltat industria grea, manufacturieră, sectorul construcţiilor şi
activităţile publice, determinând o creştere economică importantă în ţările europene. Lucrătorii
migranţi din Irlanda şi Europa de Sud (Spania, Grecia, Portugalia şi într-o mai mică măsură Italia) -
ţări care aveau economii în stagnare şi rate ridicate ale şomajului, au răspuns, la început, nevoilor
pieţei muncii din Europa Occidentală.
Tratatul de la Roma din 1957, care a pus bazele Comunităţii Economice Europene, se
fundamenta pe anumite principii printre care asigurarea liberei circulaţii a persoanelor între cele şase
state fondatoare. Ca urmare, în anii 1960 s-a înregistrat o creştere importantă a migraţiei în interiorul
Comunităţii, datorată, în mare parte, numărului important de lucrători italieni care se deplasau spre
celelalte cinci State Membre.76
Chiar şi după apariția în 1968 a cadrului legal şi instituţional pentru asigurarea acestei libertăţi,
fluxurile migratorii dinspre ţările terţe au rămas cantitativ superioare migraţiei forţei de muncă
intracomunitară.
Studiile Comisiei Europene arată că, în această perioadă, formele migraţiei forţei de muncă au
variat considerabil, în concordanţă cu circumstanţele istorice. Astfel, Franţa, Belgia, Olanda şi Marea
Britanie aveau posibilitatea să folosească forţa de muncă din coloniile proprii sau chiar din fostele
colonii, iar relaţiile economice, politice şi culturale ofereau şansa de a obţine forţă de muncă chiar fără
a folosi sisteme specifice de recrutare. Dimpotrivă, accesul ţărilor ca Germania sau Elveţia la mâna de
lucru „colonială” era interzis. Aceasta este cauza pentru care au creat acele sisteme de recrutare a forţei
de muncă pentru atragerea lucrătorilor străini temporari, cărora li s-a permis şederea ca „lucrători
oaspeţi”, fiind nevoie de activitatea lor.77
În perioada 1945 – 1975, dependenţa economiilor Statelor Membre de lucrătorii străini a
diminuat volumul imigraţiei ilegale. Combaterea imigraţiei ilegale a devenit o problemă prioritară a
multor State Membre în urma declinului economic de la mijlocul anilor 1970, urmat de creşterea
şomajului.
Conform statisticilor OCDE, de la începutul anilor 1960 până la începutul anilor 1970, mai
mult de 30 milioane de lucrători străini au intrat în Comunitatea Economică Europeană, incluzând
lucrătorii temporari şi pe cei cu intrări multiple. Până la începutul anilor `80, numărul străinilor
rezidenţi în Europa Occidentală s-a triplat faţă de anii 1950, ajungând la 15 milioane. În 2000, peste 20
milioane lucrători străini locuiau în Spaţiul Economic European, reprezentând 5,4% din totalul
75
Tudorache, C., Evoluția fenomenului migrației în Europa, Economie teoretică și aplicată, Nr. 6/2006
http://store.ectap.ro/articole/211.pdf 76
Ibidem 77
www.europa.eu.int/comm/employment_social/fundamri/movement/studies: “Migration in Europe: Lessons
from the Past”, 2002
39
populaţiei, cu mici variaţii între ţări. 78
b) Perioada crizelor economice: 1970 – prima jumătate a anilor 198079
A doua perioadă a migraţiei a fost marcată de crizele economice, datorate creşterii preţului
petrolului din 1973 şi 1979. În anii următori, schimbările din economia mondială, revoluţia economică
şi noile modele de organizare a afacerilor au modificat natura muncii, erodând modelele de ocupare
tradiţionale. Ca urmare, migraţia forţei de muncă s-a modificat80
.
Unele state europene au redus sau au încercat să reducă imigraţia. Şomajul în creştere şi
escaladarea tensiunilor sociale au determinat guvernele să elimine politicile active de recrutare din
străinătate. Au crescut costurile recrutării din străinătate pentru angajatori, au fost limitate categoriile
de lucrători străini ce puteau fi angajaţi şi s-au stabilit cote anuale pentru forţa de muncă din
străinătate. De asemenea, guvernele au aplicat politici pentru încurajarea lucrătorilor migranţi să se
întoarcă în ţările de origine.
În realitate, regresul economic din ţările gazdă nu a condus la întoarcerea masivă a
imigranţilor în ţările de origine. Conform estimărilor Naţiunilor Unite, doar 10% dintre lucrătorii
migranţi s-au întors în ţările de origine în următorii doi ani după criza petrolului din 1973, combinată
cu criza civică din 1974-1975.
Cu toate acestea, aşa cum arătau în studiul lor Gaston şi Loizillon (2003), migraţia forţei de
muncă a scăzut până spre sfârşitul anilor `80. Totodată, conform datelor furnizate de EUROSTAT81
,
alte categorii ale migranţilor au crescut semnificativ, în special ca urmare a reunificărilor familiale. În
plus, migraţia forţei de muncă a fost urmată tot mai mult de migraţia în alte scopuri, în special în
căutare de azil.
Deşi Uniunea Europeană s-a extins în 1974, prin aderarea Marii Britanii, Irlandei şi
Danemarcei, migraţia intracomunitară a stagnat, nu numai ca urmare a crizei economice, dar şi a
convergenţei salariilor între Statele Membre.
c) Diversificarea ţărilor gazdă şi de origine şi creşterea numărului solicitanţilor de azil,
refugiaţilor şi minorităţilor etnice
A treia perioadă a migraţiei, care a început la sfârşitul anilor `80, este caracterizată de
diversificarea statelor gazdă şi a celor de origine. Ţări de emigraţie tradiţionale din Europa, precum
Spania, Italia, Irlanda, Grecia şi Portugalia, se transformă treptat în ţări de imigraţie. Migranţii nu mai
provin din fostele colonii, ci ei sunt formați din diverse grupuri din mai multe țări.
OCDE, în statisticile sale, prezintă faptul că această perioadă se caracterizează, prin
preponderența fluxurilor migratorii pentru reunificare familială şi revenirea interesului pentru migraţia
78
Tudorache, C., Evoluția fenomenului migrației în Europa, Economie teoretică și aplicată, Nr. 6/2006
http://store.ectap.ro/articole/211.pdf 79
Ibidem 80
www.europa.eu.int/comm/employment_social/fundamri/movement/studies: “Migration in Europe: Lessons
from the Past”, 2002 81
www.eurostat.com
40
forţei de muncă, în special pentru lucrătorii calificaţi şi înalt calificaţi, spre sfârşitul anilor 1990.
După prăbuşirea blocului comunist şi deschiderea frontierelor, a crescut fluxul migrator pe
direcția est-vest, în special circulaţia minorităţilor etnice. De la sfârşitul anilor 1980 până la începutul
anilor 1990, întoarcerea minorităţilor etnice în ţările de origine a fost semnificativă şi direcţionată spre
un număr limitat de State Membre, în special Germania, Finlanda și Grecia.
Începând cu anii 1990, frontierele statelor și aspectele legate de migraţie, s-au regăsit printre
problemele europene de interes major. Ţările terţe nu beneficiază de condiţii privilegiate privind
accesul şi participarea activă la procesul de integrare europeană, dar trebuie să facă faţă efectelor
externe ale Uniunii Externe, printre care şi migraţia ilegală. Pe de altă parte, State Membre ale Uniunii
Europene, precum şi statele candidate se confruntă cu noi probleme în domeniul controlului frontierei
şi migraţiei.82
d) Migraţia forţei de muncă „preferenţială”: lucrători calificaţi şi migraţie temporară
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere a migraţiei permanente şi a migraţiei forţei de muncă
temporare ca urmare a intensităţii fazei de expansiune de la sfârşitul anilor 1990, pe de o parte, și
dezvoltării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiei, sănătăţii şi educaţiei, sectoare care necesită forţă de
muncă cu grad de calificare ridicat, pe de altă parte. Totodată, a crescut cererea de mână de lucru
străină necalificată, în special în agricultură, construcţii şi lucrări publice, precum şi serviciile casnice
(cazul Spaniei, Italiei, Portugaliei și Greciei).
Ţările din Europa Centrală şi de Est nu sunt numai ţări de emigraţie, ci şi de imigraţie şi
tranzit, devenind atractive pentru imigranţii din Orient. În timp ce populaţia din Europa Centrală
(Republica Cehă, Republica Slovacă, Ungaria şi Polonia) migrează spre ţările Europei de Vest,
aceleaşi ţări devin destinaţie pentru migranţii din ţările Europei de Est, precum Belarus sau Ucraina.
Totodată, migraţia ilegală a căpătat noi dimensiuni şi a devenit mai periculoasă. Ca urmare a
dezvoltării reţelelor de trafic internaţional şi creşterii rolului lor în circulaţia internaţională a forţei de
muncă, politicile Statelor Membre privind migraţia şi angajarea străinilor au sporit măsurile represive
împotriva traficanţilor, angajatorilor sau imigranţilor aflaţi într-o situaţie de ilegalitate.
Începând cu a doua jumătate a anilor 1990, s-au amplificat discuţiile privind efectele migraţiei
internaţionale pentru lucrătorii înalt calificaţi. Cererea de lucrători înalt calificaţi poate fi satisfăcută în
foarte mare măsură de ţările în curs de dezvoltare, beneficiile directe ale “migraţiei creierelor” fiind
încă foarte apreciate. Importul de specialişti încă are loc, chiar dacă semnificaţia sa este mai scăzută.
Se poate previziona, însă, o creştere a fluxului invers de specialişti, dinspre ţările bogate înspre cele
mai puţin dezvoltate, ca urmare a reducerii cererii pentru personalul cu calificări înalte datorită
creşterii eficienţei economice în ţările dezvoltate. Totodată, capitalul şi investiţiile directe vor merge
spre ţările sărace, atrăgând specialişti din ţările bogate.
Legătura dintre schimbările demografice şi politicile privind migraţia, inclusiv migraţia
82
Tudorache, C., Evoluția fenomenului migrației în Europa, Economie teoretică și aplicată, Nr. 6/2006
http://store.ectap.ro/articole/211.pdf
41
persoanelor calificate, va fi o problematică importantă în viitorul apropiat. Unele State Membre preferă
migraţia specialiştilor şi elaborează reglementări şi proceduri care să o faciliteze. Însă, aşa cum
remarca Marc Verwilghen (2004), ministrul belgian al cooperării pentru dezvoltare, Uniunea
Europeană va trebui să identifice, în acelaşi timp, şi soluţii pentru limitarea efectelor negative rezultate
din “exodul creierelor” în ceea ce privește dezvoltării statelor de origine.
Conform statisticilor OCDE, în ultima perioadă s-a remarcat creșterea numărului lucrătorilor
străini în țările europene dezvoltate. Imigranții sunt, în general, mai tineri, fiind distribuiți în toate
sectoarele economiei: agricultură, construcții, turism, servicii informatice, sectorul hotelier, catering.
În unele sectoare forța de muncă venită din străinătate are ponderea mai mare decât forța de muncă
autohtonă.
În general, șomajul afectează diferit populația țărilor, datorită evoluției economice proprie, de
natura activităților desfășurate de străini. Ei sunt mai vulnerabili faţă de şomaj decât naţionalii. Aceste
diferenţe se datorează tendinţelor economice, dar şi naturii activităţilor desfăşurate de străini. Profilele
emigranților determină gradul de ocupare al migranţilor. De asemenea, naționalitatea, vârsta, sexul,
categoria de migrant, aptitudinile, durata șederii, experiența profesională sunt factori care influențează
nivelul șomajului dintr-o țară. Modul cum se integrează pe piața muncii și în societatea în care trăiește
depinde în mare măsură de cunoașterea limbii țării gazdă.
Realizarea liberei circulaţii a persoanelor prin intermediul creării unei pieţe comune şi prin
armonizarea graduală a politicilor economice a țărilor membre UE reprezintă un obiectiv comunitar
prioritar. Menţionarea acestui principiu în Tratatul instituirii Comunității Economice Europeane
denotă importanţa care i se atribuie. Însă, țările membre ale Uniunii Europene se confruntă cu situaţii
foarte diferite cu privire la fenomenul migrației: istoric al migraţiei diferit, nivel diferit al dependenţei
economice faţă de imigraţie şi, nu în ultimul rând, preocupări diferite faţă de tendinţele manifestate de
migraţie în ultima perioadă. Astfel, dezideratul de a avea o politică comună privind migraţia rămâne un
obiectiv ambiţios.
Luând în considerare faptul că migraţia economică contribuie direct la dezvoltarea economică
şi socială a Uniunii Europene, se aşteaptă ca acest fenomen să sporească şi să aibă un rol tot mai
important pentru acoperirea nevoilor pieţei muncii la nivel european, ținând seama de declinul
demografic şi îmbătrânirea forţei de muncă din UE.
Ținând seama de tendinţele actuale, declinul ce se va înregistra între anii 2011 şi 2030 în
privinţa vârstei populaţiei active din Uniunea Europeană va determina o scădere a numărului de
persoane angajate până la circa 20 milioane de persoane.83
Aceste evoluţii vor avea un impact asupra
creşterii economice a Statelor Membre, asupra funcţionării pieţei interne şi competitivităţii
întreprinderilor la nivel european.
În acest sens, prin migrație se poate încuraja antreprenoriatul, poate spori competitivtatea şi
83
Tudorache, C., Evoluția fenomenului migrației în Europa, Economie teoretică și aplicată, Nr. 6/2006
http://store.ectap.ro/articole/211.pdf
42
îndeplini obiectivele economice, obiectivele de ocupare a forţei de muncă prevăzute de Strategia de la
Lisabona. Astfel, majoritatea regiunilor dezvoltate din punct de vedere economic concurează vederea
atragerii forței de muncă performante pentru acoperirea nevoilor lor economice.
O politică de migraţie economică a Uniunii Europene este necesară pentru a oferi o legalitate
fenomenului, pentru a oferi drepturi în vederea sprijinirii integrării imigranților.
La nivelul Uniunii Europene se impune necesitatea unei iniţiative strategice, deoarece în
absenţa ei, fluxurile de migranți sunt tentați să evite atât regulile cât şi legislaţia naţională. Astfel, dacă
nu există criterii comune pentru admisia migranţilor, va spori numărul cetăţenilor din terţe state, care
vor intra ilegal în Uniune.84
În condițiile în care atât dimensiunea cât şi nivelul fluxurilor migratoare din prezent nu pot fi
cu exactitate cuantificate, în condițiile în care există conflicte în cadrul societăţilor multi-etnice, sunt
necesare adoptarea unor decizii politice cu privire la migraţia internaţională.
2.2. Privire generală asupra migraţiei
2.2.1. Conceptul de migrație
A migra, este un termen similar cu a se mişca, sens ce se regăseşte şi în înţelesul celorlalţi
termeni a emigra şi a imigra, acesta vine din latinescul migrare care înseamnă a se deplasa, a se muta,
a călători. Familia de cuvinte este următoarea: migrant, migrare, migrator, migratoare, migrantă,
migratoriu, migraţie, migraţiune.
Cauze dintre cele mai diverse şi mai complexe fac ca mişcările de populaţii să capete, în
prezent, o deosebită amploare. Între astfel de cauze se regăsesc: foametea, conflictele armate,
catastrofele naturale, restricţiile religioase. Factorii care determină aceste cauze sunt şi ei foarte
diverşi: economici, politici, demografici. De obicei aceşti factori nu acţionează independent, nu apar
izolaţi, efectul (şi anume migraţia) datorându-se acţiunii lor conjugate.
Migrarea reprezintă un proces ce se desfăşoară încă de la începutul umanităţii. Fluxurile de
migranţi dar şi exodurile sunt parte componentă a istoriei umanităţii. Sfârşitul secolului al XIX-lea se
caracteriza prin migraţia către zone dezvoltate din punct de vedere economic. Aproximativ 40 de
milioane de persoane au emigrat în această perioadă spre America de Nord, majoritatea acestora
proveneau din Germania şi Marea Britanie.85
În timp migraţia s-a transformat într-un proces regional,
motivat fiind de factorii prezentaţi în cele ce urmează:
economici: nivel de trai scăzut, salarii mici, prețuri mari;
sociali: războaie, invazii, conflicte între membrii societății;
84
Ibidem 85
***Imigratia si azilul in Romania-anul 2006, Bucuresti, 2007, p. 3,
http://www.mai.gov.ro/Documente/Prima%20Pagina/STUDIU_migratie_2006_ultima_forma.pdf, accesat la data
de 10-01-2012
43
naturali: molime, fenomene naturale;
factori politici: deportări, colonizari.” 86
În contextul actual migrarea reprezintă un fenomen global, “la nivel mondial una din 35 de
persoane este migrantă”, iar “fluxurile anuale totale includ 5-10 milioane persoane”87
.
Când vorbim despre fenomenul migrației ne gandim în primul rând că, emigrantul își părăsește
țara de origine, aceasta fiind punctul de plecare, și apoi, la destinația acestuia, la țara unde emigrantul
se va stabili. Decizia de a părăsi țara de origine este o decizie capitală, cu consecințe majore pentru
persoana în cauza, aceasta căutând să își facă un viitor mai bun într-o altă lume.
2.2.2. Tipologia migraţiei
Migraţia reprezintă o formă de mobilitate teritorială sau geografică, ale cărei note specifice
derivă din faptul că implică următoarele tipologii de deplasare:
în afara comunităţii locale de rezidenţă;
în scopul de a schimba rezidenţa, sau locul de muncă obişnuit sau atât locul de rezidenţă, cât şi
locul de muncă.
Tipologizarea migraţiei poate fi realizată în conformitate cu sensul în care o persoană se mişcă
dintr-o țară în alta. Termenul folosit pentru a descrie mişcarea de plecare dintr-o ţară, cu scopul de a se
stabili în altă ţară, este emigraţie. Atunci când mişcarea este făcută cu scopul de a intra într-o ţară, este
folosit termenul de imigraţie. Ambii termeni conţin explicaţii pe termen lung, respectiv mişcarea este
făcută pentru stabilire sau rezidenţă permanentă în noua ţară.
Internaţională / Internă
Migraţia internaţională face referire la mişcarea persoanelor care părăsesc ţara lor de origine
sau ţara unde au reşedinţa, în scopul stabilirii definitive sau temporare, în altă ţară. În acest
caz, se trece frontiera. În cadrul acestei categorii de migraţie întâlnim migraţia ilegală și legală.
Migraţia internă face referire la mişcarea persoanelor pe teritoriul unei țări, cum ar fi de
exemplu, migraţia din mediul rural către mediul urban.
Voluntară / Forţată
La baza migraţiei forţate stau anumite evenimente exterioare, cum ar fi calamităţi naturale
război, conflicte interne.
Individuală / De masă
În cazul migraţiei individuale, decizia aparţine fiecărei persoane în parte. De asemenea,
alegerea modalităților de migrare este specifică fiecărei persoane în parte, mișcarea fiind specifică de
la un individ la altul.
86
Ibidem 87
Constantin Daniela Luminiţa, (coord.), 2004, Fenomenul migraţionist din perspectiva aderării României la
Uniunea Europeană, www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII.../Pais2_studiu_5_ro.pdf, accesat la data de
10-01-2012
44
Permanentă / Temporară
Naţiunile trebuie să respecte şi să implementeze atât principiile legislaţiei internaţionale, cât și
ale convenţiilor la care țările au aderat. Ele au dreptul să decidă în vederea interzicerii expulzării,
intrării, sau acordării de azil. Controlul migraţiei este de interes naţional şi reprezintă un atribut al
suveranităţii oricărui stat.
Ne vom opri în cele ce urmează asupra migraţiei legale şi ilegale. Tipologii ale migraţiei între
care se face diferenţiere în funcţie de statusul legal al migrantilor.
Când vorbim despre migranţii legali, vorbim despre acei migranţi acceptaţi de către statele de
destinaţie, sau despre migranţii care sunt primiţi de statele respective în virtutea respectării drepturilor
omului şi a tratatelor internaţionale care impun acest lucru. Aceşti migranţi pot fi:88
muncitori legali (muncitorii migranţi sosiţi prin programele de aducere a forţei de muncă ale
statelor de destinaţie);
foşti cetăţeni repatriaţi;
migranţi etnici (uneori consideraţi „de întoarcere/de retur");
studenţi;
participanţi la diferite mobilităţi instituţionale şi schimburi de experienţă cu durată mai
îndelungată,
migranţi din motive familiale (căsătorie, adopţii, reunificare familială);
refugiaţi politici.
„În cazul migraţiei legale, migranţii se conformează tuturor rigorilor legale presupuse de
procesul migraţiei (regimul paşapoartelor şi al vizelor) şi variatelor aspecte ale integrării în societăţile
în care imigrează (regimul rezidenţei şi al integrării legale a străinilor în pieţele locale ale forţei de
muncă).” 89
Crizele umanitare au fost cele care au generat migraţii legale de mari dimensiuni. Ca exemplu
amintim: războiul din fosta Iugoslavie dar şi programele de recrutare a muncitorilor migranţi. Cazurile
cele mai cunoscute pentru susţinerea celor spuse anterior sunt:
programul Bracero din Statele Unite90
, prin care s-au adus din Mexic muncitori pentru muncile
agricole;
programul Gastarbeit din Germania, prin care au fost primiţi migranţi legali în Germania în
diferite perioade succesive.91
88
Istvan Horvath, Anghel, 2009, Remus Gabriel (coord), Sociologia migraţiei, teorii şi studii de caz româneşti,
Editura Polirom, Bucureşti, p. 25 89
Ibidem, p.26 90
Programul Bracero - de readucere a muncitorilor mexicani din SUA. Întoarcerea mexicanilor nu s-a putut însă
realiza decât parţial, iar migranţii legali s-au întors adesea ilegal.
(panoramamedia.informatia.ro/index.php?module..) 91
Klaus J Bade., 1984, Aspecte de discriminare socială împotriva populaţiei străine în Republica Federală,
Ostfildern, Vol. 2, pp. 644-656, apud, Anghel, Remus-Gabriel (coord.), 2009, Sociologia migraţiei, teorii şi
studii de caz româneşti, Editura Polirom, Bucureşti, p. 25
45
Aceste programe au fost implementate pentru a acoperi deficitul de forţă de muncă din
economie.
Migraţia ilegala se poate defini ca fiind migraţia care nu se află în concordanţă cu
reglementările legale ale statelor implicate în migraţie.92
Acest tip de migraţie se mai numeşte şi
migraţie iregulara. Migraţia poate fi definită ca iregulară în următoarele condiţii: de către statele de
origine, care nu dau voie cetăţenilor lor să părăsească teritoriul naţional, sau către statele de destinaţie,
care nu permit accesul cetăţenilor altor state pe teritoriul lor.
Migraţia ilegală poate determina consecinţe negative atât în planul climatului social situaţiei
economice cât şi în planul ordinii şi siguranţei publice. Aceste consecinţe pot fi: influenţarea negativă
a pieţei forţei de muncă cu preponderenţă în domeniul comerţului şi serviciilor prin practicarea unor
activităţi ilicite (de regulă, la firmele unor conaţionali), dar şi a muncii la negru.
Tipuri de migraţie externă în România
În funcţie de durată, regularitate şi caracterul (legal sau ilegal) al actului migrator, migraţia
externă a românilor se prezintă astăzi sub mai multe forme93
:
1. Migraţia definitivă este de cele mai multe ori legală, bine documentată prin cifrele statistice
înregistrate în anuarele statistice. Aici se includ fluxurile în care cetăţenii români se stabilesc în alte
ţări cu acte în regulă, care au intenţia de a nu mai reveni în România, decât ca turişti, în vacanță.
2. Migraţia temporară, posibil circulatorie, este a doua formă importantă de migraţie în care
migrația nu este definitivă, cetățenii propunându-şi să revină în România. În cele mai multe cazuri o
parte a familiei rămâne în ţara de origine, iar cei ce pleacă la muncă în străinătate trimit bani pentru
întreținerea acesteia. Tot aici intră și studenţii aflaţi la studii în străinătate, care nu au luat nici o
decizie pentru a rămâne în ţara de destinaţie pentru totdeauna. Tot aici se include și personalul cu
calificări înalte, muncitorii care lucrează pentru o perioadă dată într-o altă ţară, revenind în țară când li
se termină contractul de muncă. Primul tip enumerat este ilegal, iar ultimele sunt de regulă legale. Cele
trei forme pot să se transforme în timp în hotărâri de migraţie definitivă, atât legală cât și ilegală.
3. Migraţia definitivă nelegală este asemănătoare cu cea definitivă legală. Diferenţa constă în
faptul că actul migrator nu se realizează cu respectarea legilor ţării de destinaţie. Intrarea în ţara de
destinație, ca şi şederea aici, este cel puţin la început, ilegală. Documentarea dimensiunii acestui flux
lipsește aproape complet, fluxul fiind foarte dificil de separat flxul migraţiei temporare.
4. Migraţia neobişnuită, atipică se referă la acele cazuri de migraţie forţată, ca de exemplu
traficul de femei sau adopţiile internaţionale de copii, legale sau nelegale.
Statisticile oficiale furnizează date suficiente privind migraţia definitivă legală. Aceasta se
poate ușor urmări în timp, atât ca volum cât şi ca structură. Cea care este foarte greu de identifcat și
greu de separat de cea temporală este migraţia definitivă nelegală. La început ea este o migraţie
92
Istvan Horvath, Anghel Remus Gabriel, op. cit., , p. 25 93
Vezi mai pe larg Voicu, B., Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc, vol. 1, Editura Expert
Projects, 2005, p. 156-157
46
temporară, care cu timpul, se transformă în decizia de a migra definitiv (migrație definitivă). Cele două
forme “nu sunt documentate prin date oficiale, existând însă estimări pertinente ale volumului acestora
şi chiar analize detaliate ale profilului migranţilor, realizate de experţi şi organizaţii independente”94
.
Migrația este un proces complex, un protest al celor care decid să abandoneze definitiv țara de
origine, și de a se stabili în țări de destinație, optând pentru realități mai puțin cunoscute.
2.3 Indicatori statistici folosiți în analiza mobilităţii internaţionale a populaţiei
2.3.1. Indicatorii statistici ai migraţiei
Pentru a efectua o analiză comparativă internaţională în domeniul migraţiei fiecare ţară poate
să calculeze următorii indicatori95
:
rata de migrare (m) care înseamnă intensitatea migraţiei la 1000 locuitori:
1000P
Mm (2.1)
unde:
M = populaţia migratoare;
P = populaţia medie a ţării respective;
rata de imigrare ( im )
- este numărul de imigranţi care ajung la destinaţie, ce revin la 1.000 de locuitori din zona de destinaţie
într-un an de referinţă.
1000P
Imi (2.2)
unde:
I = numărul sosirilor sau intrărilor în ţara respectivă (imigrărilor).
rata de emigrare ( em ):
- reprezintă numărul de emigranţi care pleacă din zona de origine ce revin la 1000 de locuitori din
aceeaşi zonă, într-un an dat.
1000P
Eme (2.3)
94
Ibidem, p. 157 95
Begu Stelian, Statistică internaţională- analize comparative, Ed. Universitară, Bucureşti, 2009, pag.47
47
Migraţia netă este efectul net al imigraţiei şi emigraţiei asupra populaţiei unei regiuni (de
creştere sau descreştere). Numită şi sold migratoriu, aceasta reprezintă diferenţa dintre numărul de
imigranţi şi cel al emigranţilor unei regiuni.96
rata migraţiei nete ( nm ):
- arată efectul net al imigraţiei şi emigraţiei asupra populaţiei unei regiuni, exprimat ca o creştere sau o
descreştere a populaţiei care revine la 1.000 de locuitori ai regiunii respective într-un an.
1000
P
EImn (2.4)
unde:
I - E = migraţia netă; soldul, excedentul sau sporul migraţiei.
Fluxul migrator sau de migraţie reprezintă migraţia care cuprinde un grup de persoane
migrante având o ţară de origine comună şi o ţară de destinaţie comună, într-o periadă de timp dată.
Migraţia poate studiată din punct de vedere statistic ținând seama de următoarele
caracteristici97
:
a) sexul: în migraţia internaţională predomină bărbaţii, dar şi ponderea femeilor cunoaşte o evoluţie
ascendentă;
b) vârsta: această caracteristică este foarte importantă în analiza migraţiei. În migraţia internaţională
predomină persoanele tinere. Constatarea are caracterul unei adevărate legităţi sociologice, ceea ce
impune calculul vârstei medii şi, mai ales, a vârstei mediane a populaţiei migrante.
c) starea civilă: în ceea ce priveşte această caracteristică se poate spune că într-o perioadă mai
depărtată predominau persoanle cu stare civilă necăsătorită; în ultimile decenii au început să
predomine persoanele căsătorite.
d) nivelul de instruire sau ocupaţie: în momentul actual cea mai mare măsură o are motivaţia
economică în migraţia internaţională.
2.3.2. Metode statistice utilizate în analiza statistică a migrației
În vederea studierii fenomenului migraţionist, datorită caracterului evolutiv ce reprezintă o
provocare pentru statisticieni, putem apela la o varietate de metode statistice precum analiza seriilor
cronologice, corelaţia şi regresia liniară.
Descrierea comportamentului unei variabile în trecut, pe baza unor date istorice, în vederea
folosirii acestor informaţii pentru a face previziuni cu privire la evoluţia în viitor a fenomenului studiat
are la bază analiza seriilor cronologice de date. Sistemul de indicatori ai dinamicii sta la baza descrierii
fenomenului.
96
Populaţia- definiţii şi indicatori, ONU PD, 2004 97
Begu Stelian, Statistică internaţională- analize comparative, Ed. Universitară, Bucureşti, 2009, pag.48.
48
Acest sistem de indicatori urmărește evidențierea unor relații ce se stabilesc între toți termenii
seriei şi cuprinde:98
a) indicatorii absoluţi ai dinamicii:
- nivelurile absolute ale seriei este baza de calcul pentru modelarea ulterioară a seriei cronologice, se
notează .,..., 21 nyyy
- modificările absolute, arată cu cât s-a modificat fenomenul cercetat în perioada analizată faţă de o
perioadă anterioară, fixă sau mobilă:
-modificări absolute cu baza fixă:
11
yytt (2.5)
-modificări cu baza în lanţ:
11
ttt
t yy (2.6)
b) indicatorii relativi ai dinamicii:
- indicii dinamicii, se calculează ca marimi relative ale dinamicii şi reflectă de câte ori s-a modificat
fenomenul în perioada curentă faţă de nivelul fenomenului considerat bază de comparaţie.
În funcţie de scopul urmărit aceştia se pot calcula în două feluri:
- indicii dinamicii cu baza fixă: 1
1y
yI t
t (2.7)
- indicii dinamicii cu baza în lanţ: 1
1
t
ttt
y
yI (2.8)
-ritmul dinamicii, indică câte unităţi de spor revin la o unitate de bază.
Avem: - ritmul dinamicii cu bază fixă: 111 tt IR (2.9)
-ritmul dinamicii cu baza în lanţ: 111 tttt IR (2.10)
c) indicatorii medii ai dinamicii:
- indicatorii medii absoluţi:
-nivelul mediu al seriei: n
yy
i (2.11)
-modificarea medie absolută: 1
1
n
n (2.12)
- indicatorii medii relativi:
-indicele mediu al dinamicii: 1
1
nn
y
yI (2.13)
98
Babucea, G., Statistică – Teorie şi aplicaţii, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003, pag. 58
49
-ritmul mediu al dinamicii: 1 IR (2.14)
Studiul seriilor cronologice numai pe baza indicatorilor absoluţi, relativi şi medii este
insuficient pentru a putea caracteriza complet fenomenele de tip evolutiv, fapt pentru care metodologia
statistică pune la dispoziţie metode de analiză care să permită elaborarea de previziuni pe diferite
termene şi orizonturi.
Trebuie avut în vedere, atunci când studiem dependenţele din economie, că fenomenele socio-
economice sunt fenemene complexe, aflate sub influenţa a numeroşi factori, unii esenţiali alţii
întâmplători.
Statistica dispune de mai multe metode prin care putem studia dependenţa dintre două sau mai
multe variabile. Printre acestea sunt şi cele cuprinse în analiza de regresie şi corelaţie. Acestea studiază
dependenţa dintre o variabilă rezultativă, numită şi dependentă, endogenă sau efect, şi una sau mai
multe variabile independente (factorială, exogenă sau cauză).
Corelaţia va arăta cât de puternică este legătura, dependenţa dintre variabile, în timp ce
regresia va ajuta în explicarea şi previzionarea unui factor pe baza altuia, ceea ce va reduce
incertitudinea cu privire la fenomene importante dar aleatoare.99
Analiza legăturilor dintre variabile statistice se realizează cu scopul de a descrie şi înţelege
relaţiile de dependenţă, de a previziona o nouă valoare a variabilei efect, de a ajusta şi controla
variabila efect, prin intervenţia asupra varibilei cauză.
2.4 Relaţia dintre migraţie şi dezvoltare
Începând cu anul 2000 s-a remarcat creşterea interesului privind studierea relaţiei dintre
migraţie şi dezvoltare. Accentul a fost pus iniţial pe consecinţele acesteia în cadrul societăţii de origine
a migranţilor privită prin prisma factorilor de decizie şi a oamenilor de ştiinţă. Tendinţele privind
remitenţele migranţilor şi impactul acestora asupra creşterii economice au fost analizate pe larg în
diferite studii. Ratha Dilip a prezentat importanţa relativă a remitenţelor lucrătorilor migranţi ca sursă
de finanţare pentru dezvoltare şi câteva măsuri industriale care ar putea duce la creştere economică. 100
Principalele teme de discuţie propuse de Ratha erau:
remitenţele sunt ca mărime a doua sursă de finanţare externă pentru ţările în curs de dezvoltare;
îmbunătăţirea la nivelul politicilor şi relaxarea controalelor de schimb valutar pot duce la
încurajarea de utilizare a remitenţelor pentru investiţii;
prin consolidarea infrastructurii sectorului financiar şi facilitarea traficului internaţional de
persoane, ţările pot spori fluxurile de remitente, generând astfel mai multe fonduri în canalele
99
V. Voineagu, E. Ţiţan ş.a., Teorie şi practică econometrică, Ed.Meteor Press, 2006, pag. 165 100
Ratha Dilip, 2004, Workers’ Remittances: An Important and Stable Source of External Development
Finance, http://siteresources.worldbank.org/INTRGDF/Resources/GDF2003-Chapter7.pdf, accesat la 18.04.2012
50
oficiale;
facilitarea mobilităţii forţei de muncă internaţionale este un mijloc crucial al creşterii fluxurilor de
remitente în ţările în curs de dezvoltare.
Conform opiniilor lui Ratha migraţia internaţională este o precondiţie pentru remitenţe. Acesta
pune în discuţie mijloacele de consolidare a infrastructurii pentru trimiterea de bani şi examinează
impactul remitenţelor asupra creşterii economice, investiţii şi distribuirea veniturilor în economiile
beneficiare.
În ceea ce priveste fluxul migrator, “migraţia poate fi benefică pentru părţile implicate,
indiferent că este vorba de ţările emitente, ţările receptoare sau migranţii înşişi”101
. Există atât
câştigători, cât şi pedanţi în acest proces însă, efectul global net este unul pozitiv.
Cercetarea economică în domeniul migraţiei poate fi realizată în diferite moduri, cum ar fi:
“analiza cost-beneficiu, modelarea datelor rezultate din cercetări empirice, analiza financiară
dinamică”102
. Specialiștii pot analiza diferit migrația internațională, în funcție de obiectivele urmărite.
Având în vedere complexitatea proceselor influențate de migraţie şi consecinţele acestor
procese pentru societate, foarte mulţi specialişti au realizat cercetări în domeniu. Astfel, pentru o țară
dezvoltată, rata optimă de migrare a populației educată, cu calificare înaltă este succeptibilă de a fi
pozitivă. Dacă rata curentă este mai mare au mai mică decât acest optim reprezintă o întrebare
empirică care diferă de la o țară la alta.103
Pe de altă parte, Ratha arată că intrările de remitențe pot
contrabalansa pierderile rezultate din migraţie pentru ţara de origine104
. Alţi autori precum Ledesma şi
Piracha demonstrează că emigrarea are un efect pozitiv asupra ocupării, atât prin calificarea forței de
muncă cât și prin creșterea investițiilor prin remitențe, migranțiii care ser întorc în țara de origine
contribuie la creșterea productivității, iar coeficientul net de migrație are o valoare pozitivă105
„Prognozele privind situaţia la nivel global a transferurilor de bani pentru perioada 2009-2011,
ale specialiştilor Băncii Mondiale arată o scădere semnificativă cu 7-10% în 2009 datele arată o
revenire uşoară cu 2% în 2010 şi respectiv cu 3,2 % în 2011 (Figura 2.1.) Însă dacă plecăm de la
premisa ca aproape de fiecare dată prognozele realizate de către specialiştii de la Banca Mondială
pentru perioada imediat următoare, erau puţin sub media prognozată, atunci putem trage concluzia care
vor fi mai exact datele pentru perioada 2009-2011”.106
101
Prelipcean Gabriela, 2009, Migraţia şi euforia remitenţelor. Implicaţii ale crizei economice actuale, p. 10,
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art02-prelipcean.html, accesat la 28-03-2012 102
Ibidem, p. 11 103
Vezi mai pe larg Docquier Frédéric, Rapoport Hillel, 2007. Skilled Migration: The Perspective of Developing
Countries, IZA Discussion Paper No. 2873, http://ftp.iza.org/dp2873.pdf, accesat la 19-01-2012 104
Ratha Dilip, 2004, op. cit., http://siteresources.worldbank.org/INTRGDF/Resources/GDF2003-Chapter7.pdf,
accesat la 18-04-2012 105
Leon-Ledesma Miguel, Piracha Matloob (2001), International Migration and the Role of Remittances in
Eastern Europe, accesat la 18.04.2012, ftp://ftp.ukc.ac.uk/pub/ejr/RePEc/ukc/ukcedp/0113.pdf 106
Feraru Daniela, 2011, Migraţie şi dezvoltare, http://edituralumen.ro/wp-content/uploads/2011/04/daniela-
petronela-feraru-afcn-2011-editura-lumen.pdf, accesat la 20.04.2012
51
Figura nr. 2.1
Sursa: Feraru Daniela, 2011, Migraţie şi dezvoltare,
http://edituralumen.ro/wp-content/uploads/2011/04/daniela-petronela-feraru-afcn-2011-editura-
lumen.pdf, accesat la 20-04-2012
„Fenomenului de migraţie i se asociază o serie de avantaje şi dezavantaje economice.
Fluxurile migratorii aduc beneficii sau pierderi pentru cei pe care îi afectează.”107
Migraţia poate avea
beneficii importante pentru bunăstarea economică mondială. Când lucrătorii migranţi se deplasează
spre exemplu dintr-o ţară în care există surplusuri mari de forţă de muncă într-un sector sau altul,
deplasarea poate îmbunătăţi condiţiile economice în ambele ţări (de origine şi de destinaţie). Astfel,
ambele ţări pot beneficia de pe urma acestor deplasări.
Migraţia are beneficii economice importante şi pentru ţările dezvoltate. Găsim într-un studiu
publicat în anul 2007, de către Daniela Feraru108
, referiri la teoria pieţei forţei de muncă segmentate
(duale) în care este propus „un nou răspuns la întrebarea De ce? din perspectivă structurală,
concentrată pe actori din aria de destinaţie"109
. Printre cei care reprezintă acest curent se numără
Alejandro Portes şi Wilson Kenneth care argumentează că „migraţia internaţională, este efectul cererii
de forţă de muncă inevitabil legată de caracteristicile economiilor dezvoltate”110
.
Au rezultat astfel patru factori cu rol esenţial în crearea nevoii de forţă de muncă imigrantă:
„inflaţia structurală;
constrângerile ierarhice ale motivaţiei;
dualismul economic;
107
Clipa Cătălin, Globalizarea şi migraţia forţei de muncă din România
,
anale.feaa.uaic.ro/.../12%20Clipa%20C, accesat la 19-01-2012 108
Daniela Feraru, 2007, Costuri sociale ale migraţiei externe din România, Editura Lumen, Iaşi, p. 60 109
Ibidem, p. 61 110
Constantinescu Monica, Teorii ale migraţiei internaţionale, http://www.scribd.com/doc/58660994/Sr2002-
Teorii-Ale-Migratiei, accesat la 06-02-2012
52
modificările demografice ale rezervei forţei de muncă.”111
Elementul esenţial este existenţa unei pieţei de muncă duale care include un sector primar şi
un sector secundar. (Tabelul 2.1)
Tabelul 2.1 Sectoarele primar şi secundar pe piața muncii- caracteristici
Sector primar Sector secundar
Caracterizat de:
slujbe stabile;
condiţii bune de muncă;
beneficii generoase;
posibilitatea mobilităţii ascendente.
Caracterizat de:
slujbe necalificate şi instabile;
condiţii grele sau periculoase de muncă;
slabe posibilităţi de mobilitate ascendentă.
Sursa: Constantinescu Monica, Teorii ale migraţiei internaţionale,
http://www.scribd.com/doc/58660994/Sr2002-Teorii-Ale-Migratiei, accesat la 06-02-2012
„Muncitorii nativi evită de regulă încadrarea în sectorul secundar datorită instabilităţii
locurilor de muncă, salariilor mici, statusului si prestigiului scăzut asociat acestor poziţii. In acest
context, imigranţii devin forţa de muncă ce poate suplini cu succes (din punct de vedere al
angajatorului) criza, fără a atrage consecinţele negative ale inflaţiei structurale.”112
Pe termen lung ca indici de dependenţă în creştere în ţările dezvoltate, va exista o nevoie de a
atrage lucrătorii migranţi să păstreze o dinamică a economiei. Dacă până acum, am amintit de impactul
economic al migraţiei asupra ţărilor gazdă (ţări dezvoltate), trebui amintite şi câteva aspecte legate de
impactul economic pozitiv asupra ţărilor de origine a migranţilor. Banii pe care migranţii îi trimit
acasă contribuie în mod semnificativ la bunăstare precum şi la bunăstarea economică a ţărilor
implicate în actul migraţiei. In cazul în care migranţii se întorc acasă permanent sau temporar, cu noi
competenţe ce le pot utiliza atunci comunităţile de origine pot beneficia de acestea.
În octombrie 2008, Consiliul European a adoptat Pactul European ce priveşte imigraţia şi
azilul pentru a impulsiona procesul de elaborare a unei politici comune a UE. Acest pact include cinci
angajamente:
„organizarea migraţiei legale;
lupta împotriva migraţiei ilegale;
consolidarea frontierelor externe;
construirea unui sistem UE în materie de azil;
crearea unui parteneriat la nivel mondial pentru migraţie şi dezvoltare.”113
111
Ibidem 112
Ailenei Dorel, (director proiect), 2009, Dimiuarea inegalităţilor – condiţie esenţială a coezinii economice şi
sociale, http://www.coeziune.ase.ro/files/Lucrare%20faza%203.pdf, accesat la 18-09-2012 113
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 2010, Manual de drept european
53
Angajamentele acestui pact au fost repetate şi detaliate în Programul de la Stockholm adoptat
de Consiliu în decembrie 2009 „şi odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona care a
asigurat un cadru stabil, cuprinzător şi cu o responsabilitate mai mare pentru elaborarea politicii UE în
materie de migraţie, mai ales printr-o participare sporită a Parlamentului European la procesul
decizional.”114
La 12 februarie 2009, la Parlamentul European de la Bruxelles a fost organizată o conferinţă
privind coerenţa politicilor pentru dezvoltare şi migraţie la care au participat peste 300 de invitaţi din
Europa, Africa, Caraibe şi Asia -regiunea Pacific. În acest cadru, a fost subliniat faptul că actuala criză
economică şi financiară întăreşte necesitatea de a avea politici de imigrare cât mai cuprinzătoare. În
prezent, nu mai mulţumeşte pe nimeni justificarea conform căreia buna gestionare a migraţiei forţei de
muncă poate aduce avantaje nenumărate pentru ţara de destinaţie şi beneficii ţărilor de origine
contribuind astfel la reducerea sărăciei. Se doreşte ca guvernele să ia în calcul dezvoltarea curentă a
politicilor de imigrare şi să se ţină seama de nevoile de dezvoltare ale ambelor ţări implicate în actul
migraţiei. Mobilizarea în spirit larg a parlamentarilor este o problemă extrem de importantă ce depinde
de voinţa politică, pentru aceste acţiuni este necesară câştigarea unui sprijin general plecând de la rolul
şi responsabilitatea parlamentarilor de a căuta acele asocieri între politicile de imigrare şi cele de
dezvoltare, întrucât, ei au capacitatea de a influenţa guvernele.
Atunci când se vorbeşte despre migraţie se vorbeşte implicit despre următoarele aspecte:
exodul creierelor;
migraţia temporară versus migraţia definitivă;
migraţia ilegală;
impactul negativ al remisiilor;
situaţia femeilor migrante;
integrarea migranţilor în societate;
prevenirea sau combaterea xenofobiei şi a discriminării;
rolul mass-mediei în promovarea imaginii imigranţilor.
Se menţionează tot mai mult faptul că migraţia nu se referă doar la securitatea de frontieră,
securitatea socială sau la politicile privind piaţa muncii, ci şi la nevoile oamenilor din ţările de origine.
În cadrul conferinţei OECD de la Bruxelles, reprezentanţii sectorului privat au solicitat o mai bună
gestionare a migraţiei la nivel global, pe pieţele de muncă flexibile care răspund realităţilor economiei
mondiale.115
Marele risc îl reprezintă ţările în curs de dezvoltare care au fost lovite fiind victime ale
crizei actuale. Politicile de imigrare sunt o prioritate a politicilor externe şi interne, ele sunt o
necesitate pentru dezvoltarea durabilă. O consecinţă în a neglija dimensiunea dezvoltării durabile ar
privind nediscriminarea, Imprimeria Centrală din Luxemburg, http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/6BF4329C-
D746-4BF3-9B9A-D456D872FCDC/0/RON_FRA_CASELAW_HANDBOOK.pdf 114
Ibidem 115
http://www.oecd.org/dataoecd/45/13/42217379.pdf, accesat la 24-01-2012
54
putea fi de efect şi ar putea submina în timp buna desfăşurare a obiectivelor pe termen lung, a celor pe
termen mediu şi de securitate.116
Migraţia este una din problemele ce se manifestă la nivel mondial. Printre potenţialele efecte
pozitive ale migraţiei în procesul dezvoltării întâlnim:
reducerea sărăciei în ţările de origine;
reducerea presiunilor interne pe piaţa forţei de muncă;
remisiile trimise acasă de migranţi;
câştigarea creierelor ca urmare a revenirii migranţilor acasă cu noi cunoştinţe şi competenţe
dobândite.
Migraţia oferă oportunităţi multiple economice, sociale şi culturale. Pe termen scurt sunt
eficiente negocierile acordurilor bilaterale între state şi abordarea aspectelor ca:
identificarea lucrătorilor imigranţi potriviţi ca şi candidaţi;
selecţia şi certificarea adecvată a persoanelor care doresc să se deplaseze într-o altă ţară;
pre-formarea oamenilor înainte de a pleca într-o ţară nouă;
siguranţa transferurilor de bani;
securitatea socială a migranţilor;
mecanismele necesare pentru întoarcerea imigranţilor.
În România, cauzele migraţiei sunt de cele mai multe ori de natură economică: nevoile
concrete ale familiei, respectiv gospodăriei din care fac parte migranţii, problemele economice cu care
se confruntă România, precum şi nevoia de a încerca ceva nou prin imitaţia modelelor de succes ale
altor migranţi din comunitate şi familie. O altă cauză a migraţiei româneşti este nivelul salariilor din
România.
Exceptarea românilor pentru vizele ce priveau ţările incluse în spaţiul Schengen la începutul
lui 2002, a dus la o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte regimul migrator al cetăţenilor români.
Evident, posibilitatea de a intra într-o ţară, relativ nestingherit, a devenit cea mai semnificativă
schimbare. De asemenea, în această perioadă a crescut semnificativ şi posibilitatea obţinerii unui statut
legal de rezident temporar sau permanent. O nouă perioadă în ceea ce priveşte migraţia începe în anul
2007, când România a intrat în Uniunea Europeană. După liberalizarea intrărilor pe teritoriul ţărilor
din vestul Europei, a fost liberalizată şi intrarea pe piaţa forţei de muncă. În acest sens, au existat şi ţări
care au menţinut pentru o perioada de timp limitată, cote în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor
români care puteau accesa slujbe pe piaţa forţei de muncă.
După anul 2002, numărul emigranţilor de origine română a crescut spectaculos. Dacă în 1990,
se înregistrau oficial aproximativ 286.800 migranţi români, acest număr a crescut într-un deceniu cu
63%, ajungând la 469.300 de persoane. În următorul deceniu creşterea a fost remarcabilă, ajungându-
116
Ibidem
55
se la 2.769.053 imigranţi de origine română. Se estimează că emigrarea din România va continua şi în
perioada 2010-2020.117
Pentru anul 2017 se prognozează pentru regiunea UE15, o creştere a volumului de migranţi de
cetăţenie română între 3,5 şi 4,9 milioane.118
Având în vedere că, metodologia prognozei a fost
fundamentată de o bază de calcul reprezentată de numărul mediu al cetăţenilor români care au obţinut
statut de rezidenţă într-una dintre ţările UE15 în perioada 2004-2009, această metodologie este
discutabilă, fiind de asemenea, discutabile şi cifrele. În schimb, nu este discutabil contextul general
schiţat de autorii cercetării, respectiv eliminarea unor limitari de circulaţie a forţei de muncă din
România, în contextul creşterii cererii de forţă de muncă pentru nişele ocupaţionale pentru care s-au
specializat imigranţii din România (servicii domestice, construcţii).
Cu privire la ţările cele mai importante de destinaţie ale migranţilor români, ele s-au schimbat
în funcţie de regimul migrator în care s-a desfăşurat mobilitatea internaţională a cetăţenilor din ţară.
Astfel, în prima fază (1990-1993): 119
Ţara principala de destinaţie a fost Germania, aici fiind depuse cele mai multe cereri de azil de
către cetăţenii români. Etnicii germani din România au folosit instituţia de imigrare
preferenţială pe bază de apartenenţă etnică pentru a se reloca definitiv.
În această perioadă, un segment, însemnat ca volum, s-a îndreptat şi către Ungaria.
De asemenea, au fost tatonate mai multe regiuni, în vederea micului trafic comercial sau
pentru munci sezoniere. În acest sens cetăţenii români s-au îndreptat spre: Turcia, fosta
Iugoslavie şi Grecia.
Începe migraţia circulatorie a forţei de muncă spre Ungaria şi Israel.
Au fost şi români care au plecat în ţări occidentale - Germania, Franţa etc.
La sfârşitul anilor 1990 şi începutul noului mileniu a avut loc o reorientare a fluxurilor
migratorii româneşti. Germania a rămas una dintre ţările preferate de români, însă din cauza
controlului mai strict al emigraţiei, românii au început să caute şi alte locuri de destinaţie, cum ar fi:
Italia, Spania dar şi Portugalia - într-o oarecare măsură.
Este foarte probabil ca la început, migraţia către aceste destinaţii a fost în mare parte
iregulară120
, însă având în vedere schimbarea politicilor de imigrare a acestor ţări (Italia şi Spania), a
regularizărilor ce au urmat eliminării obligativităţii vizelor pentru spaţiul Schengen pentru români, din
2002, acestea au ajuns să fie principalele două ţări de emigrare a cetăţenilor români după 2002.
„Din totalul celor 2,7 milioane de români rezidenţi legal de peste un an, aproape 60% sunt în
Italia şi Spania, aproape 25% în Ungaria, Israel, Statele Unite şi Germania, cu stocuri de peste 50.000
117
Istvan Horvath, Migraţia internaţională a cetăţenilor români după 1989, în Traian Rotariu, Virgil Voineagu,
Inerţie şi schimbare - Dimensiuni sociale ale tranziţiei în România, Editura Polirom 2012 pp. 202-203 118
Ibidem, p. 218 119
Istvan Horvath, op. cit., p. 214 120
De exemplu, în 1998 se estima existenţa a cel puţin 17.000 de imigranţi iregulari români în Italia (SOPEMI,
2001, p. 208). în cadrul populaţiei identificate că a participat între 1990 şi 2003 cel puţin o dată într-o formă de
mobilitate internaţională cu scop lucrativ, 71% erau de sex masculin (Lăzăroiu, 2004, p. 23).
56
de persoane în Canada, Austria, Franţa şi Marea Britanie, iar 7,5% sunt împrăştiaţi în alte locuri
(relativ multe).”121
Tabel nr. 2. 2 Numărul imigranţilor de origine română pe ţări de rezidenţă în 2010
Ţara Numărul Procentul
Total 2.769.053 100
Italia 813.037 29,4
Spania 810.471 29,3
Ungaria 189.055 6,8
Israel 182.099 6,6
Statele Unite 171.253 6,2
Germania 134.911 4,9
Canada 96.209 3,5
Austria 56.932 2,1
Franţa 54.305 2
Marea Britanie 53.081 1.9
Alte ţări 207.700 7,5
Sursa: Istvan Horvath, Migraţia internaţională a cetăţenilor români după 1989, în Traian Rotariu,
Virgil Voineagu, Inerţie şi schimbare - Dimensiuni sociale ale tranziţiei în România, Editura Polirom, 2012, p.
202-203
Grafic, situația se prezintă astfel:
Figura nr. 2.2 Numărul imigranţilor de origine română pe ţări de rezidenţă în 2010
0
100000
200000
300000
400000
500000
600000
700000
800000
900000
Ital
ia
Sp
ania
Un
gar
ia
Isra
el
SU
A
Ger
man
ia
Can
ada
Au
stri
a
Fra
nta
Mar
ea B
rita
nie
Alt
e ta
ri
Numar imigranti
Sursa: Istvan Horvath, Migraţia internaţională a cetăţenilor români după 1989, în Traian Rotariu,
Virgil Voineagu, Inerţie şi schimbare - Dimensiuni sociale ale tranziţiei în România, Editura Polirom, 2012, p.
202-203
121
Istvan Horvath, op. cit., p. 214
57
Foarte interesant este discursul lui Philippe Etienne, fost ambasador al Republicii Franceze la
Bucureşti în perioada 2002-2005, pe care aceasta îl intitulează în mod sugestiv ,,Aceşti romani care au
făcut Franţa”. „În Franţa, voi românii aţi jucat şi continuaţi să jucaţi un rol foarte special. Comunitate
relativ redusă ca număr, ea s-a implicat deplin, şi adesea cu mult talent în construcţia Franţei. Acest
lucru se explică printr-o relaţie istorică puternică care a împins în vremuri tulburi pentru România, o
parte din locuitorii săi să se alature a sa sœur ainée et bien-aimée , dar şi unei culturi latine. Acest
ataşament este legat, mi se pare, şi de un ataşament personal la ceva care nu se analizează şi nu se
regăseşte în cărţi: la sympathie în sensul pe care l-a dat La Boétie. Românii se simt acasă în Franţa şi
francezii se simt acasă în România – este unul din factorii care explică de ce ţara mea a ajuns să fie aici
primul investitor. Această relaţie veche de două sute de ani a antrenat venirea a numeroşi studenţi,
artişti, intelectuali, care au îmbogăţit Franţa din toate punctele de vedere. Franţa a strălucit şi
străluceste şi datorită imigraţiei române.”122
Influenţa pe care românii stabiliţi in Franţa o au asupra societăţii se poate sesiza şi în contextul
actual. În discursul amintit, Philippe Etienne evidenţiază rolul deosebit de important pe care românii
stabiliţi în Franţa îl au în viaţa intelectuală. Aminteşte în acest context de Pierre Hassner, profesor la
Sciences Politiques, de intelectualii dizidenţi ca Paul Goma, şi Monica Lovinescu, de specialista în
psihanaliză Elisabeth Rudinesco, de sociologul Serge Moscovici, de numeroşii doctori români activi în
laboratoarele şi spitalele franceze, de cercetători, stilişti ca Sonia Rikyel, scriitori ca Virgil Tanase,
Dumitru Ţepeneag, Ana Novac, Bujor Nedelcovici, oameni de teatru ca Matei Vişniec sau George
Banu, de actori şi jurnalişti, Michel Drucker sau Henry Chapier.123
„Un exemplu prodigios este cel al
reuşitei lui Marin Karmitz şi al pariului său privind o reţea de filme de artă si de eseu care să
concureze sistemul multiplex, producător de filme rare (iraniene, asiatice, franceze) precum şi al unor
filme ale lui Lucian Pintilie pe care Franţa l-a adoptat. Nu aş dori să închei această listă fără a
menţiona şi numele marilor soprane Angela Gheorghiu şi Leontina Ciobanu Văduva, sau tarafurile de
muzică ţigăneasca atât de apreciate în Franţa.”124
Pe de altă parte, după 1990, mii de studenţi români au ales să studieze în Franţa participând la
cercetări în toate domeniile. „Este cunoscut şi recunoscut talentul deosebit al studenţilor români în
domeniul ştiinţific şi informatic. Sunt numeroşi în les Grandes Ecoles care sunt elita învăţământului
superior din Franţa, cum ar fi l' Institut d' Etudes Politiques de Paris, l' Ecole Nationale
d'Administration, l' Ecole Polytechnique, şi mai ales l' Ecole Normale Supérieure templul spiritului
francez unde mai mult de 50 de tineri români şi-au făcut studiile în decursul a 10 ani. Aceşti tineri
români construiesc Franţa în fiecare zi, după cum ei construiesc şi România, iar acesta este un element
nou şi fundamental.”125
122
Philippe Etienne, Aceşti români care au făcut Franţa, http://www.istoria-romanilor.com/p-etienne-aceti-
romani-care-au-facut-franta-discurs-academia-romana/2011/10/05, accesat la 18.05.2012 123
Idem 124
http://revistacultura.ro/nou/2011/10/acesti-romani-care-au-facut-franta/ 125
Idem
58
2.5 Libera circulaţie a persoanelor şi forţei de muncă în contextul integrării
europene
„Construcţia Uniunii Europene reprezintă un proiect politic şi economic de anvergură în
spaţiul european, asigurarea unui cadru stabil de creştere şi dezvoltare fiind vitală pentru succesul
durabil al acestei iniţiative, ce are drept pivot un efort de uniformizare atât pe plan economic, cât şi al
stabilităţii politice.”126
O politică inovatoare care să se adreseze soluţionării unei game variate de
problematici a proximităţii UE s-a dovedit a fi necesară, având în vedere contextual politic instabil şi
gradul de dezvoltare economico-socială redus în spaţiul vecinătăţii Uniunii. Între aspectele ce au
necesitat un grad de atenţie deosebit, se numără şi libera circulaţie a persoanelor în comunitatea
europeană.
Dispoziţiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulaţie a persoanelor este unul din
obiectivele fundamentale ce trebuie atins în realizarea pieţei comune127
. Conform acestora, libera
circulaţie a lucrătorilor se defineşte prin dreptul de a răspunde la oferte privind locuri de muncă şi de a
se deplasa în acest scop pe teritoriul statelor membre, şi de a rămâne pe teritoriul statelor membre
pentru a desfăşura o activitate, precum şi de a rămâne pe teritoriul unuia din acestea după ce o
persoană a desfăşurat o activitate.128
După 1990 prevederile privind libera circulaţie a persoanelor au fost completate în noi tratate
de numeroase paragrafe privind protecţia minorităţilor naţionale. Spre exemplu, Ungaria şi minoritatea
ungară din România au privit libera circulaţie a persoanelor drept un mijloc de menţinere a legăturilor
dintre acestea. La rândul său, România a considerat libera circulaţie a persoanelor cu Ucraina,
Republică Moldova, Iugoslavia şi Bulgaria un factor de menţinere a legăturilor cu românii din statele
vecine. Mii de cetăţeni moldoveni au depus cerere de acordare a cetăţeniei române. Este însă de
remarcat că în final, vectorul economic şi-a pus amprenta pe implementarea în practică acestui cadru al
relaţiilor bilaterale.
Drept consecinţă a dezvoltării circulaţiei persoanelor, au fost deschise numeroase puncte
vamale, atât la graniţe cât şi în aeroporturi. Nenumăratele acorduri culturale în domeniul educaţiei
(inclusiv recunoaşterea reciprocă a diplomelor), acordurile de readmisie, acordurile de cooperare
transfrontalieră, acestea sunt toate un corolar al deschiderii de după 1990. Semnarea acordurilor de
readmisie cu cea mai mare parte a statelor occidentale a constituit o prioritate după 1990. Aceastea au
stabilit un cadru juridic prin care să fie controlate fenomenele nedorite ale emigraţiei din România, în
special aspectele ce ţin de criminalitate în ţara de destinaţie şi de deplasările ilegale pe teritoriul
acestor state. Astfel, s-a deschis practic procesul liberalizării circulaţiei forţei de muncă. Ulterior, au
126
Oana Mihaela Mocanu, 2010, Politica europeană de vecinătate, realizări şi perspective, Editua Nomina, Lex,
Bucureşti, p. 15 127
Corina Leicu, 1998, Drept comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, p. 169 128
Vezi mai pe larg http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art13-DrugaDan.php
59
fost încheiate acorduri propriu-zise care au creat cadrul trimiterii organizate, legale, de personal
muncitor în state precum Germania, Ungaria, Spania, Portugalia şi Franţa.
Principiul liberei circulaţii a persoanelor se aplică în mod diferenţiat, după cum este vorba de
cetăţeni ai statelor membre sau cetăţeni ai altor state. Libera circulaţie implică şi dreptul statelor la
exercitarea unui control asupra intrării străinilor pe teritoriul lor. În interiorul Comunităţii însă, libera
circulaţie este un principiu esenţial. Articolul 48 parag. 3 al Tratatului CE prevedea dreptul lucrătorilor
de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, de a rămâne pentru a munci şi chiar de a rămâne
după părăsirea slujbei avute. De asemenea, lucrătorii au dreptul de a se reuni cu familia pe teritoriul
statului unde au locul de muncă. 129
Libera circulaţie a fost consolidată şi prin apariţia Acordurilor de la Schengen, care au
suprimat treptat controalele de frontieră în interesul Uniunii. Aceste acorduri cuprind şi referiri la un
sistem de informaţii Schengen în scopul luptei contra crimei organizate, cu prevederea şi a unor
garanţii ale unor libertăţi fundamentale, între care:
Protecţia datelor personale;
Dreptul de acces;
Rectificare şi ştergere a datelor personale.
„Deşi libera circulaţie a persoanelor sau forţei de muncă, una dintre cele patru libertăţi
fundamentale, este situată mai mult sub incidenţa pilonului I (Comunităţile Economice), are multe
tangenţe cu pilonul III, deoarece implică aspecte legate de respectarea drepturilor omului şi de
asigurarea securităţii şi accesului la justiţie în spaţiul european.”130
2.5.1. Consideraţii asupra cetăţeniei europeane
Persoanele care beneficiază la dreptul de liberă circulaţie sunt “subordonate posesiei
naţionalităţii unuia dintre statele membre”131
. Având în vedere că nu există o definiţie comunitară a
naţionalităţii, fiecare stat membru va determina „suveran condiţiile în care acordă naţionalitatea”.132
Cadrul juridic al cetăţeniei europene este asigurat de Articolul 18 TFUE133
(fostul Articol 12
TCE134
).135
, Articolul 20 TFUE (fostul articol 17 TCE)136
, Articolul 21 TFUE (fostul articol 18 TCE)137
129
Articolul 48 parag. 3 al Tratatului CE 130
Camelia Stoica, 2009, Dreptul Uniunii Europene- libertăţi fundamentale, Editura Universitară, Bucureşti, p.
53 131
Drugă, D., Legislația Uniunii Europene în domeniul migrației, Revista Sfera Politicii, Nr. 166, 2011, p. 127,
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art13-DrugaDan.php 132
Idem 133
Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene 134
Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene 135
„În domeniul de aplicare a tratatelor şi fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale pe care le prevede, se
interzice orice discriminare exercitată pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate. Parlamentul European şi Consiliul,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, pot adopta orice norme în vederea interzicerii acestor
discriminări.”
60
Dacă din stadiul iniţial şi până la limita modernităţii avansate pe care o traversăm cetăţenia a
fost puternic identificată cu identitatea naţională, întrucât statutul social şi legal al unei persoane era
legat de statul său de origine, pasul următor a fost activarea preocupării pentru drepturile egale ale
cetăţenilor, urmată de extinderea drepturilor cetăţeneşti la condiţiile de muncă şi de viaţă (alături de
drepturile civile şi politice). Mai nou, datorită mobilităţii indivizilor şi evoluţiei societăţii s-a ajuns la
promovarea conceptului de cetăţenie multiplă, abordare ce permitea solicitanţilor să fie concomitent
cetăţeni a două sau mai multe ţări. Această viziune a evoluat spre ceea ce numim cetăţenie
transnaţională, efectivă în cazul cetăţenilor europeni care au mai multe drepturi şi obligaţii faţă de
Comunitate, pe lângă cele clasice faţă de statul lor de origine.
Criteriul apartenenţei teritoriale apare astfel ca tot mai mult depăşit, conştiinţa cetăţenească şi
reprezentarea efectivă a rolului noii cetăţenii orientându-se spre fidelitatea faţă de un principiu
abstract, promovat de o organizaţie, o entitate supranaţională sau o reţea de structuri interdependen-te,
puternic marcate de globalizare.
Într-o definiţie clasică, cetăţenia corespunde unui set primar de drepturi, obligaţii şi aspecte
identitare care-i corespunde unui set primar de drepturi, obligaţii şi aspecte identitare care-i leagă sau
ataşează pe cetăţeni de statul lor. Regimurile politice democratice au promovat astfel o cetăţenie care
implică autonomia individului, echilibrată sau moderată de anumite responsabilităţi, de cunoaşterea şi
respectarea obligaţiilor morale şi juridice pe care le presupune viaţa în comunitatea de cetăţeni şi
respectul persoanei celuilalt. Conceptul de cetăţenie a înregistrat astfel conotaţii multiple, o definiţie
unanim acceptată fiind greu de realizat.138
Potrivit art. 20, alin 1 al TFUE „este cetăţean al Uniunii
orice persoană care are cetăţenia unui stat membru. Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia
naţională. ci se adaugă acesteia.”139
Într-o viziune mai nouă, imigraţionistă (influenţată de politicile imigraţioniste şi de
modalităţile inovatoare de acordare a cetăţeniei) cetăţenia poate astfel fi privită diferit în ţările
europene: sub aspectul caracterului republican sau asimilaţionist (în Franţa), a celui etnic şi exclusivist
(Germania), a celui multicultural şi pluralist. Modalităţile concrete de acordare a cetăţeniei variază
deci de la tară la ţară, avem astfel situaţia obţinerii cetăţeniei pe baza lui jus soli şi prin naturalizare,
întâlnim situaţia imigranţilor şi/sau a descendenţilor lor în calitate de rezidenţi temporari (fără a se ţine
cont de durata rezidenţei, de perioada efectivă petrecută pe un anumit teritoriu). Putem identifica mai
136
„Se instituie cetăţenia Uniunii. Este cetăţean al Uniunii orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Cetăţenia Uniunii nu înlocuieşte cetăţenia naţională, ci se adaugă acesteia. Cetăţenii Uniunii au drepturile şi
obligaţiile prevăzute în tratate. ” 137
„Orice cetăţean al Uniunii are dreptul de liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva
limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratate şi de dispoziţiile adoptate în vederea aplicării acestora. In cazul în
care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară pentru atingerea acestui obiectiv şi în care tratatele nu au prevăzut
puteri de acţiune în acest sens, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, pot adopta dispoziţii menite să faciliteze exercitarea drepturilor menţionate la alineatul (1).” 138
Eduard Dragomir, Dan Niţă, 2010, Cetăţenia Europeană, Editura Nemira, Bucureşti, p. 30 139
http://www.az.ro/articol/romanii-cetateni-europeni-45
61
multe modalităţi pentru excluderea şi/sau repatrierea imigranţilor şi urmaşilor lor. Pe de altă parte, îşi
face tot mai mult loc abordarea multiculturalistă.
Noţiunea de cetăţenie a Uniunii europene poate fi dificilă şi contradictorie în anumite puncte,
presupune o serie de drepturi, dar nu există trimiteri concrete la obligaţii explicite, ci doar obligaţii
prevăzute în tratat. Dar ceea ce interesează în mod particular este o privire mai atentă asupra
drepturilor oferite prin acquis-ul comunitar.
Cetăţenia Uniunii implică următoarele drepturi140
:
dreptul la libera circulaţie;
dreptul de vot la alegerile locale şi pentru Parlamentul European;
dreptul la protecţia diplomatică, dreptul la petiţie;
dreptul de a primi răspuns în aceeaşi limbă în care a fost redactată cererea.
Pe lângă faptul că nu este o enumerare exhaustivă, putând fi integrată prin „clauza de
completare" specificată în art. 22, se poate constata marea lipsă de omogenitate a drepturilor. Câteva
nu privesc doar cetăţenii europeni, ci pe oricine are rezidenţa în unul din statele membre:
recursul la Mediator;
dreptul de a se adresa instituţiilor şi de a obţine răspuns.
Alte drepturi trimit la subiecţi diferiţi:
instituţii comunitare;
state membre, etc.
Pe de altă parte, drepturile fundamentale ale omului lipsesc, chiar dacă cetăţeanul european, în
virtutea articolului 6 al Tratatului Uniunii Europene se bucură de acestea.
Dintre toate aceste dispoziţii, provocarea majoră a statelor membre rămâne delimitarea
conţinutului cetăţeniei înţeleasă ca drept de liberă circulaţie a persoanelor în întregul spaţiu „de
siguranţă, libertate şi justiţie" a Comunităţii europene.
2.5.2. Lărgirea domeniului de aplicare a liberei circulaţii a persoanelor
2.5.2.1. Dreptul la angajare şi egalitatea de tratament
Libertatea în procesul angajării este instituită de Titlul 1 din Regulamentul 1612/68. Se
prevede astfel că „orice cetăţean al unui stat membru are dreptul să desfăşoare o activitate, ca persoană
angajată pe teritoriul unui alt stat membru, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat.”141
Specialiştii
în dreptul comunitar sunt de părere că Regulamentul a consacrat existenţa unei adevărate pieţe
europene a muncii, acordându-se prioritate lucrătorilor comunitari în detrimentul celor proveniţi din
terţe ţări.142
140
ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_31.pdf, accesat la 12-05-2012 141
www.mdrl.ro/euroimm/index.php?id2=0002, accesat la 12-05-2012 142
http://www.mdrl.ro/euroimm/index.php?id2=0002, accesat la 12-05-2012
62
Egalitatea de tratament
Articolul 45 TFUE, şi Regulamentul 1612/68 garantează egalitatea de tratament pentru
cetăţenii statelor membre care exercită o activitate salariată cu cetăţenii statului membru de primire.
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie este constantă în în ceea ce priveşte principiului egalităţii de tratament a
lucrătorilor migranţi cu cei naţionali. Aceasta respectă cu fermitate dispoziţiile art. 7 din Regulamentul
1612/68 din 15 octombrie 1968, articol ce priveşte înlăturarea discriminărilor de tratament, inclusiv
cele disimulate.
Cu privire la egalitatea de tratament, Directiva 2000/78/CE se aplică tuturor persoanelor, atât
în sectorul public, cât şi în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce priveşte143
:
a. „condiţiile de acces la încadrare în muncă, la activităţi nesalariate sau la muncă, inclusiv
criteriile de selecţie şi condiţiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate şi la toate nive-
lurile ierarhiei profesionale, inclusiv în materie de promovare;
b. accesul la toate tipurile şi la toate nivelurile de orientare şi de formare profesională, de
perfecţionare şi de recalificare, inclusiv dobândirea unei experienţe practice;
c. condiţiile de încadrare şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere şi de remunerare
d. afilierea la şi angajarea într-o organizaţie a lucrătorilor sau patronatului, sau orice organizaţie
ai cărei membri exercita o anumită profesie, inclusiv avantajele obţinute de acest tip de
organizaţie.”144
Aceasta directivă nu vizează tratamentul diferenţiat ce are la bază cetaţenia şi nu aduce
atingere dispoziţiilor şi condiţiilor privind admiterea şi şederea resortisanţilor din ţări terţe şi a
persoanelor apatride pe teritoriul statelor membre şi orice tratament legat de statutul juridic al
resortisanţilor din ţări terţe a persoanelor apatride în cauză145
. De asemenea, directiva „nu se aplică
plăţilor de orice natură efectuate de regimurile publice sau asimilate, inclusiv de regimurile publice de
securitate socială sau de protecţie socială. Statele membre pot prevedea ca prezenta directivă să nu se
aplice forţelor armate în ceea ce priveşte discriminările pe motive de handicap şi vârstă.”146
În scopul ocupării unui loc de muncă, lucrătorul migrant va trebui să îndeplinească condiţiile
prevăzute de legislaţia naţională, ca şi lucrătorul provenind din statul de primire. Cele spuse anterior
provin şi din Directiva nr. 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie
2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale147
.
143
Vezi mai pe larg
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Directiva_Consiliului_2000_78_CE_RO.pdf 144
Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea
egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:05:06:32000L0078:RO:PDF, accesat la 14.05.2012 145
vezi mai pe larg
http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Directiva_Consiliului_2000_78_CE_RO.pdf, accesat la
14.05.2012 146
Idem 147
Publicată în JO L 255, 30.9.2005, p. 22
63
2.5.2.2. Beneficiarii libertăţii de circulaţie
Beneficiarii libertăţii de circulaţie sunt lucrătorii salariaţi şi membrii lor de familie.148
Acest
drept fundamental al persoanelor este „subordonat posesiei naţionalităţii unuia dintre statele membre
cu menţiunea de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest stat,
în condiţiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.”149
Conform art. 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, „libera circulaţie a
lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.” În acelaşi articol, paragraful 2, libera circulaţie a
lucrătorilor „implică eliminarea între lucrătorii statelor membre a tuturor discriminărilor fondate pe
cetăţenie în ceea ce priveşte angajarea, remunerarea şi celelalte condiţii de lucru.”150
. De asemenea, în
acelaşi articol, paragraful 3 se specifică drepturile lucrătorilor:
„de a accepta ofertele efective de muncă;
de a se deplasa liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
de a se afla în unul din statele membre în scopul exercitării unei activităţi conforme cu
dispoziţiile legislative de reglementare şi administrare care cârmuiesc angajarea lucrătorilor
naţionali;
de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce au fost angajaţi în acea ţară în condiţiile
care se stabilesc de Comisie prin măsuri de aplicare.”151
Totuşi, o restricţie importantă este adusă de paragraful 3 al art. 45 TFUE (fostul art.
39 TCE), prin care libera circulaţie a lucrătorilor poate fi limitată datorită unor motive de de
securitate publică, de sănătate publică, ori de ordine publică.
În general, cetăţenii UE nu pot fi trataţi diferit faţă de cetăţenii unui stat membru în ceea ce
priveşte accesul la un post, condiţiile de muncă şi avantajele sociale şi fiscale. Cetăţenii care sunt deja
încadraţi în sectorul public al unui stat membru nu dispun, conform legislaţiei europene, de dreptul
absolut de a fi transferaţi sau detaşaţi în sectorul public al unui alt stat membru sau de a lua parte la un
program de schimb. Statele membre sunt libere să ofere aceste posibilităţi şi să stabilească
reglementările aplicabile. În afara posibilităţilor speciale de transfer, detaşare şi schimb, în general,
lucrătorii migranţi trebuie să treacă prin aceeaşi procedură de recrutare ca şi cetăţenii statului membru
gazdă. Totuşi, apare o problemă de recrutare legată de concursurile organizate pentru recrutarea
persoanelor care vor urma cursuri de formare specifice în scopul de a ocupa un post într-un anumit
domeniu al activităţii de servicii publice (de exemplu, în învăţământ sau în sectorul sanitar).
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2005L0036:20070101:RO:PDF, accesat la
15-05-2012 148
Nicolae Voiculescu, 2005, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, p. 84 149
Drugă, D., Legislația Uniunii Europene în domeniul migrației, Revista Sfera Politicii, Nr. 166, 2011, p. 127,
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art13-DrugaDan.php 150
http://www.ukromaniancommunities.co.uk/blog/2012/07/27/drepturi-ale-cetatenilor-unui-stat-membru-ue-
elemente-legislative-1/ 151
Idem
64
Lucrătorii migranţi din UE care sunt deja calificaţi în domeniul respectiv trebuie să fie scutiţi
de la obligaţia de a urma cursurile respective, date fiind studiile şi experienţa dobândită în statul mem-
bru de origine. Curtea a decis, că un stat membru nu poate obliga un lucrător migrant calificat în
domeniul respectiv să ia parte la o astfel de procedură de recrutare. În aceste cazuri, statul membru
trebuie să aplice metode de recrutare diferite.
2.5.3. Dreptul de stabilire
În primul rând, vom sublinia că libertatea de stabilire reprezintă, în primul rând, acel drept,
recunoscut resortisanţilor statelor din Uniunea Europeană, de a putea avea acces la activităţile
nesalariale pe teritoriul statelor membre prin intermediul unei instalări materiale şi posibil juridice. Pe
de altă parte, libertatea de stabilire reprezintă posibilitatea oferită resortisanţilor statelor membre din
Uniunea Europeana de a accede la constituirea şi conducerea unei organizaţii.152
Dreptul de stabilire oferă posibilitatea unui resortisant de a contribui la viaţa economică a unui
țări, alta în afara țării de origine. Prin câștigarea unui profit se poate favoriza pătrunderea socială şi
economică în domeniul activităţilor nesalariale ale Uniunii Europene.153
Libera circulație a serviciilor, alături de libera circulație a cetățenilor, reprezintă o componentă
importantă de căre depinde funcționarea pieței europene unice. Prin libera circulație a serviciilor, se
oferă servicii țărilor membre UE, de la un sediu principal sau secundar, pe care il stabileste Uniunea.
Fundamentil liberei circulații a serviciilor îl reprezintă necesitatea repartizării optime a tuturor
factorilor de producție. Prin această repartizare se urmărește exercitarea unor activități comerciale și
productive la toate nivelurile, în mediul economic și social.
Noţiunea de servicii, în dreptul comunitar relevă „ansamblul prestaţiilor care nu cad sub
incidenţa dispoziţiilor referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Ea are,
aşadar, un caracter rezidual sau subsidiar, dar poate fi clarificată în baza a trei criterii stabilite prin
jurisprudenţa CJCE de la Luxemburg:
a. Prestatorul serviciilor trebuie să fie stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul
decât acela al destinatarului prestaţiei, astfel încât să existe o trecere a unei frontiere interioare
UE;
b. Prestatorul trebuie să fi fost stabilit în spaţiul Pieţei unice europene;
c. Prestaţia trebuie să fie furnizată contra unei remuneraţii.”154
Cel care prestează serviciile îşi poate exercita activitatea chiar şi temporar, în ţara în care este
oferit serviciul. Deci, el nu trebuie să se stabilească pe teritoriul altei țări membre, deoarece atunci ne-
am afla în situația prezenţei libertăţii de stabilire.
152
Vezi mai pe larg http://www.ukromaniancommunities.co.uk/blog/2012/07/27/drepturi-ale-cetatenilor-unui-
stat-membru-ue-elemente-legislative-2-dreptul-de-stabilire/ 153
Idem 154
Idem
65
Sectoarele de activitate unde se întâlnește prestarea serviciilor sunt:
publicitatea;
emisiunile televizate;
activităţile de intermediere;
activităţile financiare din sectorul bancar şi al asigurărilor;
transportul şi turismul;
organizarea jocurilor şi a loteriilor;
sportul profesionist;
orice profesii liberale: medici, avocaţi, arhitecţi, contabili.
Din altă perspectivă, dreptul la stabilire cuprinde dreptul de a porni şi de a desfăşura activităţi
liberale, de a înfiinţa şi manageria întreprinderi ținând seama de legislaţia țării membre de stabilire
pentru proprii săi resortisanţi. Libertatea de stabilire, ce este prevăzută la articolul 49 din tratat, şi
libertatea de a presta servicii transfrontaliere, stipulată la articolul 56, sunt două libertăţi fundamentale,
esenţiale pentru funcţionarea eficientă a pieţei unice europene.155
2.5.4 Măsuri tranzitorii privind libera circulaţie a lucrătorilor români în Uniunea
Europeană
Literatura de specialitate arată că dezbaterile politice referitoare la beneficiile migraţiei au
stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse. Impunerea de măsuri tranzitorii în 2004 de către
cele mai multe state membre cu vechime ale UE şi măsurile luate în cazul României şi Bulgariei
dovedesc acest lucru. Teoria economică standard vede migraţia - percepută ca libertatea factorului
de producţie "muncă" de a căuta cea mai mare recompensă oriunde, fără obstacole – în mod clar ca
fiind benefică, având capacitatea de a conduce atât la creşterea bunăstării lucrătorilor migranţi, cât şi
la conturarea bunăstării agregate. De asemenea, există multiple cercetări şi comunicări ştiinţifice care
urmăresc să determine factorii care favorizează, respectiv descurajează migraţia internaţională a
forţei de muncă156. De regulă, studiile dedicate migraţiei se axează pe folosirea unui set de factori
pentru a găsi explicaţii şi pentru a-i modela econometric din dorinţa de a prognoza influenţele
migraţiei şi efectele relative ale acestui fenomen. Unii dintre specialişti consideră că "aproape toate
modelele [legate de potenţialul migraţiei], discutate în literatura de specialitate empirică explică
migraţia prin venituri şi oportunităţi de angajare în ţările respective şi iau în calcul un set de variabile
instituţionale care ar trebui să capteze tipuri diferite de restricţii în calea migraţiei şi [...] elemente
155
Idem 156
Borjas, G.J. (1989), Economic theory and international migration, International Migration Review, 23 (3), pp.
457–485, Barro, R. si X. Sala-i-Martin (1991), Convergence across states and regions, Brooking Papers on
Economic Activity, 22(1), pp. 107–182, Layard, R., O. Blanchard, R. Dornbush and P. Krugman (1992), East–
West migration: The alternatives, Cambridge, MA, MIT Press.
66
specifice ţărilor, cum ar fi geografia, limba şi cultura"157. În acelaşi timp, specialiştii încearcă să
găsească diferite tipuri de explicaţii cu privire la cauzele, efectele, externalităţile şi caracteristicile
acestui fenomen care a devenit foarte important ca dimensiuni mai ales în ultimul secol.
În cazul României, prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană din aprilie 2005, s-a dat
posibilitatea impunerii unor măsuri tranzitorii la libera circulaţie a lucrătorilor. Măsurile tranzitorii
sunt cele care reglementează dreptul fiecărui Stat Membru de a putea stabili politica de acces pentru
încadrarea în muncă în ceea ce privește lucrătorii din Statele Membre ale Uniunii Europene ținând
seama de situaţia existentă pe piața muncii autohtone astfel încât să nu se aducă prejudicii atât
economice cât și sistemului de securitate socială.158
În situaţia țărilor Uniunii Europene care nu aplică României măsuri tranzitorii privind libera
circulaţie a lucrătorilor, se aplică legislaţia comunitară în materie (Regulamentul nr. 492/2011 privind
libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Uniunii), prin care cetăţenii români se încadrează în muncă în
condiţiile în care se încadrează și şi cetăţenii statului membru.159
Comisia Europeană a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2012, nouă state au decis să-şi menţină
restricţiile pentru următorii doi ani pentru lucrătorii din România şi Bulgaria. Singura ţară care a
ridicat restricţiile impuse muncitorilor români pe piaţa muncii, începând cu 1 ianuarie 2012, a fost
Italia160
.
Dintre acestea primele care au notificat Comisia cu privire la decizia lor de a-şi menţine
restricţiile pe piaţa muncii au fost: Marea Britanie, Germania şi Irlanda. Prin urmare, cetăţenii români
şi bulgari care intenţionează să muncească în Marea Britanie ar trebui să obţină în prealabil un permis
de muncă de la Agenţia britanică pentru Frontieră (UK Border Agency)161
. Această decizie face parte
din „strategia Guvernului de la Londra de a reduce dependenţa angajatorilor faţă de muncitorii
imigranţi, în special în sectoarele unde se cere forţă de muncă necalificată”162
, scopul principal fiind
ajutarea şomerilor să-şi găsească o slujbă.
Germania nu şi-a deschis complet piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari. În
decembrie 2011, Guvernul de la Berlin a decis ca ucenicii, muncitorii sezonieri şi persoanele cu o
înaltă calificare din România şi Bulgaria să nu mai aibă nevoie de permis de muncă pentru a lucra în
Germania. Această decizie a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2012.
Spania a invocat clauza de salvgardare, iar Comisia a acceptat la 11 august 2011 cererea
acestei ţări de a reintroduce restricţiile pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012. Motivul
invocat a fost acela că rata şomajului în Spania a crescut foarte mult.
157
Alvarez-Plata, P., H. Brücker, si B. Siliverstovs (2003), Potential migration from Central and Eastern Europe
into the EU-15 – An update, Berlin, DIW. 158
http://spania.ajutordeacasa.ro/ro/site/9/aplicarea-masurilor-tranzitorii-in-domeniul-liberei-circulatii-a-
lucratorilor/ 159
Idem 160
http://www.euractiv.com/enlargement/italy-opens-romanian-bulgarian-workers-news-509960 161
http://www.acteuk.com/noutati-legislatie/restrictii-impuse-pana-la-sfarsitul-anului-2013.html 162
Idem
67
De asemenea, Belgia a refuzat să-şi deschidă piaţa muncii pentru români si bulgari, prelungind
restricţiile până la sfârşitul anului 2013. Reprezentanţii organismelor abilitate au afirmat că cetăţenii
celor două state est-europene, care lucrează deja în aceasă ţară, refuză să-şi plătească contribuţiile
sociale, înşeland astfel statul. În aceeaşi situaţie se află şi statul olandez care a decis să îşi prelungească
restricţiile pentru cetăţenii români şi bulgari până în anul 2013.
Luxemburg, Franţa şi Austria au anunţat Comisia Europeană la sfârşitul lunii decembrie 2011
că vor menţine restricţiile pentru lucrătorii UE-2 până în 2013. Cauza invocată a făcut referire la
creşterea şomajului în aceste ţări şi la efectele negative ale crizei globale. Prin urmare, lucrătorii
români au acces liber în prezent la piaţa muncii din 16 dintre cele 25 de țări membre ale UE, 9
menţinându-şi restricţiile până în anul 2013 (Marea Britanie, Germania, Irlanda, Spania, Luxemburg,
Belgia, Olanda, Franţa şi Austria).
Anual, țările membre care nu au deschis piaţa muncii pentru cetaţenii români, publică o listă
de meserii şi sectoare/domenii de activitate deschise cetăţenilor din noile state membre ale UE şi a
celor pentru care eliberarea permisului de muncă nu e condiţionată de situaţia de pe piaţa naţională a
muncii.163
În ultimii ani, s-a observat că Italia şi Spania s-au dovedit a fi ţările care au primit cei mai
mulţi români. Astfel, conform OECD numărul românilor care au plecat în Italia în 2009 a crescut cu
90.000 de persoane, în timp ce numărul total al românilor care trăiesc în Italia, a fost de aproximativ
887.800. În acelaşi timp, creşterea în Spania în 2009 a fost de aproximativ 30.000 de persoane, în timp
ce numărul total al românilor care trăiau în Spania în 2009 era de aproximativ 751.700164
. Aceste ţări
s-au dovedit a fi cele mai atractive pentru români, datorită elementelor caracteristice economiilor lor şi
politicilor privind accesul forţei de muncă româneşti. Un motiv important a fost faptul că limbile lor de
origine latină sunt familiare şi uşor de învăţat de către români.
Numărul de imigranţi români a rămas la un nivel foarte scăzut în Irlanda şi Marea Britanie,
arătând, printre altele, efectul măsurilor de tranziţie pentru lucrători care, spre deosebire de prima
rundă de aderare din 2004, au fost puse în aplicare atunci când România şi Bulgaria au aderat la UE în
2007. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Germania, în cazul migranţilor români şi bulgari165
.
Ţara noastră face parte dintre ţările care se confruntă cu fenomenul migrării, în special cu cel
al emigrării. Tocmai de aceea analiza indicatorilor privind migraţia este foarte importantă pentru
factorii de decizie din România, care în ultimul timp au început să ia în considerare şi tendinţele
demografice actuale, cu implicaţii majore atât pentru ocuparea forţei de muncă, cât şi pentru calitatea
163
http://spania.ajutordeacasa.ro/ro/site/9/aplicarea-masurilor-tranzitorii-in-domeniul-liberei-circulatii-a-
lucratorilor/ 164
OECD (2011), International Migration Outlook 2011, http://www.keepeek.com/Digital-Asset-
Management/oecd/social-issues-migration-health/international-migration-outlook-2011/romania_migr_outlook-
2011-37-en 165
Galgóczi Béla, Leschke Janine and Watt Andrew (2011), Intra-EU labour migration: flows,effects and policy
responses,Working paper, European Trade Union Institute, Brussels
68
vieţii. Astfel, considerăm justificată o analiză a cauzelor şi efectelor acestui fenomen, dar în acelaşi
timp, suntem conştienţi de faptul că indicatorii calculaţi de către agenţiile specializate presupun o serie
de limitări impuse de lipsa de înregistrări statistice complete cu privire la numărul şi caracteristicile
celor care emigrează.
În ceea ce priveşte numărul românilor care au plecat la muncă în străinătate (migraţia
temporară), oficialii nu au date complete. De fapt, nici Ministerul Administraţiei, nici Ministerul
Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, nici Institutul Naţional de Statistică nu au dezvoltat
metodologii adecvate pentru a urmări procesul şi nu pot oferi informaţii concrete în acest domeniu. Ca
urmare, în presa românească sunt răspândite date foarte diferite cu privire la numărul românilor aflaţi
în căutarea de locuri de muncă în străinătate, în special în ţările Uniunii Europene166
.
Când se vorbeşte despre migraţie, în cazul României, este uşor să observăm că partea cea mai
importantă o ocupă fenomenul emigrării. Astfel, în 2009, numărul total al românilor care lucrau în
străinătate a fost estimat la aproximativ 3 milioane de persoane167
. Cu toate acestea, datele privind
privind emigrarea românilor sunt incomplete.
Potrivit EUROSTAT, în 2010, un sfert dintre străinii aflaţi în ţările membre UE sunt cetăţeni
din Turcia, România, Polonia sau Maroc. Cetăţenii din Turcia şi România sunt cei mai numeroşi în
rândul cetăţenilor străini aflaţi în ţările membre UE. În cazul cetăţenilor UE care locuiesc în afara ţării
lor de origine, polonezii şi italieni ocupă locul al doilea şi al treilea, fiecare cu mai mult de un milion
de cetăţeni care locuiesc într-un alt stat membru168
. Printre străinii non-UE, cetăţenii din Maroc şi
Albania urmează celor din Turcia (vezi figura 2.3).
166 Aceleanu, M. I.(2011), Indicators Of Migration And Their Relevance To Employment And Quality Of Life
Analysis. Romania's Situation, Management & Marketing. Challenges for the Knowledge Society, Volume 6,
Special Issue/Summer, pp. 31-42, http://managementmarketing.ro/ 167
OECD (2011), International Migration Outlook 2011, http://www.keepeek.com/Digital-Asset-
Management/oecd/social-issues-migration-health/international-migration-outlook-2011/romania_migr_outlook-
2011-37-en 168
Vasileva, K.(2011), Population and social conditions. 6.5% of the EU population are foreigners and 9.4%
are born abroad, EUROSTAT. Statistics in focus, 34/2011
69
Figura 2.3. Cetăţenia străinilor care locuiesc în UE, provenind din ţări membre şi
non-membre UE-27
Sursa: Eurostat (online data code : migr_pop1ctz)
In timp, specialiştii au constatat că un număr mare de emigranţi se încadrează în categoria de
vârstă 26-40 de ani (vezi fig. 2.4), lucru care subliniază dezechilibrele create pe piaţa muncii şi a
educaţiei, întrucât investiţiile făcute în pregătirea forţei de muncă nu se mai regăsesc în piaţa forţei de
muncă din România, ci a altor state169
.
169
Aceleanu, M. I.(2011), Indicators Of Migration And Their Relevance To Employment And Quality Of Life
Analysis. Romania's Situation, Management & Marketing. Challenges for the Knowledge Society, Volume 6,
Special Issue/Summer, pp. 31-42, http://managementmarketing.ro/
70
Figura 2.4 Migraţia internaţională pe grupe de vârste (2009)
Sursa: Migraţia Internaţională, 2009, Institutul Naţional de Statistică, România
Mai mult, analizele sugerează că, per ansamblu, nivelul de calificare al emigranţilor este în
general cel puţin la fel de mare, dacă nu chiar mai ridicat decât nivelul mediu al forţei de muncă din
ţara de origine. Cu toate acestea, majoritatea lucrătorilor provenind din noile state membre, cum ar fi
România, pe piaţa forţei de muncă a ţărilor în care imigrează desfăşoară muncă de rutină care necesită
puţină pregătire şi minimum de competenţe; locurile de muncă pe care le obţin sunt în mod
corespunzător remunerate la nivelul cel mai de jos pe scala de salarizare sau la salariul minim, dar
acest lucru nu scade din atractivitatea plecării din România, dat fiind faptul că o proporţie
considerabilă din veniturile obţinute din munca prestată în străinătate pot fi cheltuite în ţara de origine.
În multe cazuri, românii sunt supra-calificaţi pentru munca pe care o fac şi/sau lucrează într-un sector
cu totul diferit de cel al formării lor profesionale şi educaţionale. Există dovezi, însă, că după o
perioadă de adaptare, în care limba şi alte abilităţi generale pot fi îmbunătăţite, împreună cu creşterea
accesului la informaţiile privind locurile de muncă vacante, unii imigranţi reuşesc ulterior să treacă la
ocuparea unui loc de muncă mai apropiat calificării lor din ţara de origine170
.
În acelaşi timp, se spune că sumele de bani transferate în România sunt cele mai ridicate din
UE (3 miliarde de euro în 2009). Criza economică şi-a făcut însă simţită prezenţa şi în această zonă; în
170
Galgóczi Béla, Leschke Janine and Watt Andrew (2011), Intra-EU labour migration: flows,effects and policy
responses,Working paper, European Trade Union Institute, Brussels
71
cazul românilor, sumele trimise în ţară în 2009 au fost mai mici decât cele din 2008, cu aproape 40%
171.
Cele 3-4 miliarde de euro care intră anual în România de la cei care lucrează în străinătate
reprezintă o sursă de venit (în multe cazuri, unica sursă) pentru câteva milioane de români; aceste
sume au condus la creşterea standardului de viaţă, la explozia de construcţii de locuinţe şi la creşterea
vânzărilor de echipamente şi bunuri destinate confortului în locuinţă, la creşterea numărului de maşini
etc. În acelaşi timp, au fost create locuri de muncă şi a fost stimulat consumul intern, ceea ce aduce în
discuţie un alt aspect important: care sunt avantajele şi dezavantajele plecării românilor la muncă în
străinătate.
2.6 Efectele circulaţiei forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene
Accesul la locurile de muncă dintr-un Stat Membru reprezintă un aspect fundamental al liberei
circulaţii a persoanelor în cadrul Uniunii Europene. Această libertate include dreptul persoanei de a se
deplasa într-un alt Stat Membru pentru a-şi căuta un loc de muncă sau pentru a lucra acolo, fie ca
lucrător independent, fie ca angajat. Din punct de vedere politico-economic, libera circulaţie a
persoanelor urmăreşte crearea unei pieţe comune a forţei de muncă şi promovarea unei cetăţenii a
Uniunii Europene, prin eliminarea barierelor în acest domeniu.
Accesul la pieţele forţei de muncă din Statele Membre presupune dreptul la egalitate de
tratament în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, precum şi dreptul la integrare socială, economică şi
culturală a lucrătorului migrant şi a familiei acestuia în ţara gazdă. Dreptul la libera circulaţie a
lucrătorilor este completat şi susţinut de un sistem de coordonare a sistemelor de securitate socială şi
un sistem de recunoaştere reciprocă a diplomelor.172
Mobilitatea ridicată a forței de muncă determină o creştere a oportunităţilor lucrătorilor în
direcția găsirii unui loc de muncă, iar angajatorii de a găsi persoane cu calificări înalte, cu aptitudini
corespunzătoare. Aceasta este o cale de a impulsiona ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică.
La nivelul Uniunii Europene, libera circulaţie a lucrătorilor are ca obiectiv principal deschiderea pieţei
europene de forţă de muncă către toți lucrătorii din UE, toate acestea având ca scop pacea,
prosperitatea şi eficienței piaţei interne a mărfurilor, serviciilor şi capitalului.
Imigraţia este o realitate a societăţii contemporane, cu implicaţii economice, sociale şi politice.
Susţinând această idee, Anna Diamantopoulou173
evidenţia faptul că, pe de o parte, în Uniunea
Europeană unele State Membre se tem că ar putea fi depăşite de acest fenomen, iar, pe de altă parte,
171
OECD (2011), International Migration Outlook 2011, http://www.keepeek.com/Digital-Asset-
Management/oecd/social-issues-migration-health/international-migration-outlook-2011/romania_migr_outlook-
2011-37-en 172
Blaga, E., Mobilitatea forței de muncă: consecințe pentru piața muncii românească,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-2002.pdf 173
Anna Diamantopoulou, ex comisar european pentru ocupare şi afaceri sociale, discurs în cadrul conferinţei
comune a Comisiei Europene şi OCDE cu tema “Aspectele economice ale migraţiei”, Bruxelles, 2003
72
există critici care califică Uniunea Europeană ca „fortăreaţa Europei”.
La nivelul Uniunii Europene, imigraţia legală constituie un factor de favorizare a creşterii
economice, în condiţiile în care este gestionată eficient şi canalizată spre sectoarele deficitare. De
aceea, Marc Verwilghen174
argumenta că este nevoie de o campanie de conştientizare a publicului
asupra aspectelor pozitive ale migraţiei, în condiţiile în care aceasta este percepută în prezent,
preponderent, cu conotaţie negativă. Totodată, este necesară o mai mare coordonare între politicile
privind dezvoltarea şi eforturile întreprinse pentru gestionarea eficientă a fenomenului migraţiei, cu
atât mai mult cu cât îmbătrânirea populaţiei va avea consecinţe importante asupra pieţei muncii,
sistemelor de pensii şi de sănătate, influenţând tot mai mult modul în care este percepută migraţia.175
Populaţia Uniunii Europene poate crește ca urmare a imigraţiei sau a extinderii. În prezent,
trebuie urmărită problema folosirii mâinii de lucru, eficientizarea utilizării resurselor umane. Drept
urmare, politica Uniunii Europene se concentrează, în special, asupra pieţei muncii şi integrării sociale
a imigranţilor care locuiesc legal în țările membre.
Dacă ne referim la dreptul de a practica o profesie într-un țară UE, putem spune că s-au
înregistrat progrese în acest domeniu, însă mai sunt destule lacune cu privire la egalitatea de tratament
între lucrătorii migranţi şi cetăţenii respectivei țări.
Piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană este în prezent fie permisivă, în unele state, fie
restrictivă, în altele. Ea se adresează persoanelor calificate sau persoanelor care doresc să desfăşoare
activităţile neatractive pentru cetăţenii UE. Se acordă o mai mare atenţie utilizării „lucrătorilor
oaspeţi”. Angajarea oricărui lucrător din statele terţe se poate realiza într-o manieră care să determine
evoluţii economice şi sociale pozitive în ţările de origine ale imigranţilor. Aceştia sunt încurajaţi să se
întoarcă în ţările de origine cu un bagaj de cunoştinţe extins, dar şi cu un anumit capital financiar,
pentru a sprijini îmbunătăţirea nivelului de trai, nu numai local, ci şi regional.176
Există un feedback între dinamica demografică şi politicile privind migraţia. Aceste probleme
sunt de o importanță deosebită pentru Uniunea Europeană în viitorul apropiat.
Evoluţia unor factori ce favorizează migrație poate determina creșterea fluxului migrator spre
țări mai dezvolate. Decalajul tehnologic, precum și diferențele veniturilor încasate de către angajați din
diferite țări ale UE va determina indivizii să își asume risul de a emigra.
Diseminarea cunoştinţelor tehnice şi a metodelor moderne de lucru între statele afectate de
fenomenul migraţiei se poate realiza prin intermediul circulației forței de muncă. De asemenea, în
Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor determină dobândirea unui mod de gândire mai
deschis, european.
174
Marc Verwilghen, ministrul belgian al cooperării pentru dezvoltare, alocuţiune în cadrul dezbaterii
internaţionale cu tema “Relaţia de cauzalitate între procesul migraţiei şi dezvoltarea la nivel global, Bruxelles,
2004 175
Vezi mai pe larg Tudorache, C.M., 2006, Efectele circulației forței de muncã în Uniunea Europeanã,
Economie teoretică și aplicată, Nr. 8/2006, p. 91-96, http://store.ectap.ro/articole/142.pdf 176
Idem
73
Libera circulaţie a forţei de muncă, fără orice intervenţie din partea țării de origine sau a țării
de destinație, are efecte pozitive.177
În ţara de origine poate să scadă rata şomajului și săă crească salariile, iar migrarea forţei de
muncă poate reduce dezechilibrele înregistrate pe piaţa muncii. Concomitent pot apărea noi factori de
creştere economică, și anume transferarea veniturilor migranţilor în țara de origine, precum şi nivelul
mai înalt al calificărilor pentru cei care se întorc.
Dacă privim din perspectiva ţării de destinaţie, crește rezerva de resurse umane, aceasta având
ca rezultat încetinirea creşterii salariilor şi creşterea capitalului. Dacă plăţile pentru muncă sunt egale
în ambele ţări, atunci lucrătorii nu mai sunt tentați să migreze. Astfel, migraţia poate fi privită ca un
proces cu implicații pozitive pentru ambele părţi.
În cazul ţărilor de destinaţie, forța de muncă imigrantă poate susține activitățile economice
unde forța de muncă autohtonă nu le poate acoperi, fie datorită lipsei de calificare, fie de lipsa
interesului pentru acele sectoare. Deci, acest influx de forță de muncă este benefic pentru țara de
destinație
În ceea ce privește forța de muncă înalt calificată, unele țări membre UE facilitează accesul pe
piețele muncii autohtone, deoarece acesta determină creșterea veniturilor din anumite activități
economice, cu influențe benefice, pozitive asupra eficienței economice.
Creșterea forţei de muncă determină nu numai sporirea şi întinerirea ofertei piaţei muncii, ci şi
o sporire a consumului ce semnifică și o creștere a ofertei generale. Astfel rezultă o creştere a PIB şi,
implicit, o îmbunătăţire a nivelului de trai.
Diminuarea posibilităţilor propriilor cetăţeni pentru a-şi găsi un loc de muncă, ca urmare a
competiţiei sporite şi a dumping-ului social, reprezintă o temere a țărilor de destinație în ceea ce
privește migrația forței de muncă. Lucrătorii imigranți și membrii familiilor lor trebuie sa se integreze
în țara de destinație. Astfel, sunt necesare alocarea de resurse financiare, materiale și umane și
rezolvarea tensiunilor și a problemelor sociale ce sunt susceptibile de a apărea urmare a diferențelor
culturale.
Prin activitatea desfășurată de imigranți, se obțin efecte pozitive atât pentru statul primitor,
urmare a veniturilor și producției realizate, cât și pentru statul de origine, prin remitențele și repatrierea
know-how-ului acumulat de forța de muncă migranță în țările gazdă.
Sporirea volumului migrației determină sporirea remitențelor. Remitențele au o implicație
deosebită asupra dezvoltării țărilor de origine, deoarece acestea reprezintă cea mai stabilă sursă de
valută.
Există și implicații fiscale. Astfel, sumele de bani trimise în ţară de către forța de muncă
migrantă consolidează baza de impozitare a veniturilor, determinând creşterea veniturilor bugetului de
177
Tudorache, C.M., 2006, Efectele circulației forței de muncã în Uniunea Europeanã, Economie teoretică și
aplicată, Nr. 8/2006, p. 91-96, preluare după Stanislawa Golinowska: “Economic Migration. Free Movement of
Labour Force and Regulations”, Poland, 2002, http://store.ectap.ro/articole/142.pdf
74
stat. 178
Posibilitatea cetăţenilor de a se angaja pe teritoriul altui Stat Membru determină reducerea
ratei șomajului în țara de origine. Prin libera circulaţie a persoanelor lucrătorii își pot alege liber atât
reşedinţa, cât şi ocupaţia. Dacă o persoană caută un loc de muncă în ţara de origine și nu își găsește
ceva care să corespundă asteptărilor sale, poate să se deplaseze și să se stabilească în statul în care a
primit o ofertă avantajoasă. Este un mod prin care scade presiunea asupra bugetului asupra sistemului
de asistenţă socială și de asigurări de şomaj din statul de origine. Șansele de angajare pentru un
lucrător care revine din străinătate în țara de origine sunt mai mari, deoarece gradul de calificare
crește, ca urmare a experienței dobândite. Această experiență asigură un nivel crescut al flexibilității
forței de muncă și va ușura angajarea lucrătorului migrant, contribuind astfel la reducerea șomajului
din țara de origine.
Prezența unor comunități de imigranți în țările de destinație, ca urmare a migrației, este
considerată benefică din punctul de vedere al desfășurării mai facile a schimburilor culturale,
economice, a promovării identității naționale.
Printre efectele negative ale migrației pentru țările de origine, se numără faptul că se pierde o
parte importantă a forței de muncă înalt calificate și imaginea ce o formează migrația ilegală. Cei care
emigrează ilegal trebuie, mai apoi reintegrați pe piața muncii și în societate.
Avantajul migrației pentru lucrătorii migranţi îl constituie acea posibilitatea de a găsi un loc de
muncăținând seama de aptitudini şi calificare, cu un salariu mai mare decât în ţara de origine, care să
le asigure un nivel de trai decent.
Conform prevederilor Regulamentului nr. 1612/68 privind libera circulaţie a lucrătorilor în
cadrul Comunităţii, lucrătorii migranți au avantaje sociale şi fiscale similare cu cele acordate
cetăţenilor proprii. De aceleaşi avantaje beneficiază şi familia lucrătorului.
Contactul cu elementele de civilizaţie şi de cultură din statul respectiv reprezintă o altă latură
pozitivă a migrației. Dobândirea unor experienţe noi, a unor cunoştinţe, obiceiuri au un efect pozitiv
asupra dezvoltării individului.
De cele mai multe ori, lucrătorii migranți desfășoară activități care nu sunt în concordanță cu
studiile absolvite, cu calificările și aptitudinile dobândite. În acest caz ei fac compromisuri acceptând
meserii care sunt net inferioare cu pregătirea lor profesională. Rezultatul acestui fapt este că nu mai
există continuitate profesională, disparând o parte din abilitățile necesare pentru a practica profesia
respectivă când se va întoarce în țară, deci se observă impactul negativ pe care îl are acesastă
întrerupere de activitate specializată.
Prin emigrarea personalului calificat, statul de origine nu mai poate beneficia de rezultatele
investiţiilor în formarea și calificarea resurselor umane, costul formării acestora fiind o cheltuială pe
care nu o mai recuperează.
178
http://store.ectap.ro/articole/142.pdf
75
Posibilitatea obţinerii unor venituri mai bune în țările de destinație, chiar dacă sectoarele unde
migranții lucrează sunt prost plătite, determină acceptarea condițiilor oferite în țările membre.
Migranții acceptă mai ușor un loc de muncă care are prestigiu scăzut dacă este un post temporar.
Însă, în lipsa de acorduri bilaterale în ceea ce privește securitatea socială, lucrătorul migrant
din state care nu sunt membre UE, poate să se afle în neplăcuta situaţie de a nu beneficia de prestaţii de
securitate socială și de a nu putea valorifica vechimea în muncă dobândită în străinătate.179
Persoanele educate au o înclinaţie mai mare pentru migraţie atunci când şansele de câştig
care corespund aspiraţiilor lor sunt mici. În acelaşi timp, aceste persoane au probleme de adaptare mai
mici în ţara de destinaţie, cunoscând limbi străine sau având abilităţi mai bune sau deprinderi care le
permit să înveţe mai repede180
.
Efectele plecării specialiştilor la muncă în străinătate se resimt pentru țara de origine în
direcția scăderii dezvoltării tehnologice, reducerea veniturilor şi a ratei ocupării pe piața muncii. Putem
evita sau contracara aceste efecte prin diferite căi: motivarea financiară a specialiştilor, crearea unor
reţele care să cuprindă pe de o parte, specialiştii din ţară, iar pe de altă parte pe cei stabiliţi în
străinătate, schimburile de specialişti pe termen scurt, stimularea unor investiţii ce au drept sursă
sumele trimise în ţară de specialiştii migranţi.
Fenomenul “exodului de creiere” prezintă avantaje de ordin financiar, în special pentru ţările
de destinaţie. Există și dezavantaje pentru țările de destinație. În momentul în care cererea de
specialiști este suplinită cu ușurință din străinătate, pot fi neglijate sistemele educaționale proprii,
cheltuielile guvernului cu educația scad, impactul asupra procesului de inovație și de înnoire a
tehnologiilor fiind negativ.
2.6.1 Impactul migraţiei asupra țării de origine
Migraţia are consecinţe economice profunde pentru ţările de origine - multe dintre ele
folositoare, altele mai ingrijoratoare. Explorarea acestor consecinţe a devenit un obiectiv major în
dezbaterea actuală din jurul globalizării.
În multe ţări în curs de dezvoltare, migrarea este o strategie de familie care vizează nu numai
îmbunătăţirea perspectivelor imigrantului, dar şi pe cele ale familiei ramase in tara de origine. În
schimbul sprijinirii mutarii, familia poate aştepta remitenţe financiare atunci când migrantul este
stabilit in tara de destinatie-transferurile care de obicei depăşesc cu mult cheltuielile iniţiale sau venitul
ce ar fi putut fi câştigat în tara de origine. Aceste transferuri pot fi la randul lor folosite pentru
finanţarea unor investiţii majore, dar pot fi folosite şi pentru nevoile imediate de consum.
În ciuda acestor recompense financiare, separarea este de obicei o decizie dureroasă ce implica
costuri emoţionale ridicate atât pentru cel ce sa muta cat şi pentru cei rămaşi în urmă.
179
Idem 180
http://economic.upit.ro/buletin_stud/BuletinSesiune_2009.pdf , după Gary B., An Open Door for Immigrants
-- the Auction, Wall Street Journal no. 14/1992, cit. Briggs 1995
76
Faptul că atât de mulţi părinţi, soţii şi parteneri sunt dispuşi să suporte aceste costuri dă o idee
de cat de mare este perceptia lor in legatura cu recompensele pe care o sa le primeasca. Remitenţele
financiare sunt vitale în îmbunătăţirea mijloacelor de subzistenţă a milioane de oameni din ţările în
curs de dezvoltare. Multe studii empirice au confirmat contribuţia pozitivă a remitenţelor
internaţionale bunăstării gospodăriilor, nutriţiei, produselor alimentare, de sănătate şi condiţiile de
viaţă, în locurile de origine.
Observăm că migratia internaționala şi problemele ce decurg de aici se află în centru atenției
organizațiilor internaționale și a guvernelor din lumea întreagă. Avem de a face cu un dezacord între
statele care vor să-și protejeze piața internă a muncii, pe de o parte, și drepturile individului care își
alege să migreze pentru a avea un nivel de trai decent.
În ceea ce priveşte ţările de origine ale migranţilor, ce sunt privite țări exportatoare de forţă de
muncă, enumerăm următoarele efecte pozitive ale migraţiei cu scop de muncă181
:
scăderea presiunii şomajului asupra pieţei forţei de muncă, căci exportul forţei de muncă
prezintă şi export de şomaj în momentul în care persoanele care pleacă la muncă în străinătate
nu aveau un loc de muncă convenabil şi remunerat în ţară, sau, în cazul în care erau angajate
în muncă, locurile de muncă eliberate pot fi suplinite de şomerii rămaşi în ţară;
cea mai mare parte a efectelor pozitive ale migraţiei se referă la efectele ce se materializează
în remitenţe, care au incidenţe şi pot fi precizate prin impactul pozitiv asupra consumului,
economiilor, a investiţiilor, a creşterii economice şi altor fenomene prin intermediul
consumului;
familiarizarea migranţilor cu noi tehnologii şi proceduri tehnice aplicate în ţara de destinaţie,
investiţiile migranţilor în ţara de origine, finanţate din veniturile din muncă de peste hotare,
efectuate de către migranţi la întoarcere sau în perioada în care aceştia se află peste hotare,
efectuate de către membrii familiilor migranţilor;
investiţiile străine directe ale investitorilor din ţările de destinaţie ale migranţilor, în al căror
mecanism de atragere sunt implicaţi migranţii etc.
În şirul efectelor pozitive ale remitenţelor, se aliniază:
sporirea veniturilor populaţiei ţării de origine, dat fiind faptul că o parte din veniturile private
ale migrantului, încasate din muncă desfăşurată peste hotare – remitenţele, se transferă pe
adresa membrilor familiei acestuia - cetăţeni ai statului de origine al migranţilor;
reducerea proporţiei persoanelor care trăiesc în sărăcie şi chiar sărăcie extremă, prin acoperirea
cererii de consum a familiilor recipiente. Este important să remarcăm faptul că fluxurile de
remitenţe sunt responsabile şi pentru reducerea sărăciei rurale. De asemenea, considerăm
important să menţionăm că migraţia economică externă, cu caracteristicile complexe ale ei,
contribuie, în sens larg, la eradicarea sărăciei conform conceptului de sărăcie umană promovat
181
http://www.jdre.ase.ro/revista/JDRE3_ro_2011.pdf
77
de Naţiunile Unite, care analizează sărăcia ca o componentă a sărăciei veniturilor, accentuând
că echitatea, incluziunea socială, abilitarea femeilor şi respectul pentru drepturile omului sunt
importante pentru reducerea sărăciei.
acoperind cererea de consum a familiilor recipiente, remitenţele ajung să fie economisite,
astfel conduc la creşterea economiilor populaţiei. Însă, din motive de diversă natură,
preponderent din motive psihologice, doar o parte din economii ajung să fie economisite în
sectorul bancar.
exercită influenţă pozitivă asupra contului curent al balanţei de plăţi externe. Influxurile
importante de remitenţe compensează deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe,
reducând astfel probabilitatea crizei balanţei de plăţi.
Creşterea producţiei în ţară se poate atinge, în condiţiile unei politici active de stat, prin
investirea remitenţelor în economia naţională. Însă, chiar şi în şituaţia în care cererea solvabilă
suplimentară alimentată din remitenţe este acoperită din importuri, efectul de multiplicare există, însă
se propagă într-un mod mai specific şi anume: consumul suplimentar al populaţiei, alimentat din
importuri, conduce la sporirea încasărilor din impozitele indirecte în bugetul de stat – taxe de import,
taxa pe valoarea adăugată ş.a.
În acelaşi timp, şirul efectelor economice negative ale migraţiei externe pentru muncă asupra
ţărilor exportatoare de forţă de muncă este cu mult mai lung. Efectele negative ale migraţiei economice
externe la nivel macroeconomic sunt determinate de182
:
pierderea de P.I.B. din cauza reducerii cantitative a forţei de muncă disponibile din ţară.
Exerciţiile de descompunere a creşterii economice pe contribuţiile factorilor de producţie,
întâlnite în majoritatea modelelor de creştere economică, arată că reducerea ofertei de forţă de
muncă compromite potenţialul de creştere economică183
;
scăderea P.I.B.-ului datorită reducerii potenţialului de muncă şi a resurselor intelectuale ale
naţiunii, care au o mare influenţă asupra nivelului şi ritmului dezvoltării unei economii,
deoarece se exprimă, prin gradul de instruire, capacitatea de cercetare ştiinţifică, prin valorile
ştiinţifice, etc. În toate statele exportatoare de forţă de muncă, se observă diminuarea ratei
populaţiei active ocupate în totalul populaţiei, în economia autohtonă, pornind de la motivul că
datele statistice atestă că peste 60% dintre emigranţi au vârsta cuprinsă între 20 şi 40 de ani.
Aici se include şi scăderea P.I.B-ului datorită pierderii creativităţii şi neutralizării capacităţii
de muncă a celor ce pleacă la lucru în străinătate sau chiar scăderea competitivităţii economiei
naţionale, ca rezultat a scăderii caracteristicilor calitative ale resurselor de muncă;
sporirea costului forţei de muncă pe piaţa internă datorită reducerii ofertei forţei de muncă
autohtone;
182
Vezi mai pe larg http://www.jdre.ase.ro/revista/JDRE3_ro_2011.pdf 183
http://www.jdre.ase.ro/revista/JDRE3_ro_2011.pdf
78
pierderea de capital uman şi intelectual, care a emigrat, precum şi nerecuperarea de către stat a
investiţiilor în capitalul uman şi intelectual, realizată prin sistemul educaţiei, finanţat din surse
bugetare (investiţiile de stat în capitalul uman) ;
fenomenul de „exod al inteligenţei”;
erodarea capitalului uman din punct de vedere calitativ, prin pierderea calificării avute,
deoarece migranții nu sunt angajați în ţările de destinaţie conform calificării deținute,
deoarece, ocuparea unui loc de muncă în străinătate fie se face pe un post mai slab calificat
decât pregătirea lui profesională obţinută în ţara de origine, fie se întâlnește tendinţa de
polarizare a locurilor de muncă ocupate de lucrătorii migranţi. Aici întâlnim super-calificaţii,
pe de o parte, acel „exod al creierelor”, iar pe de altă parte, în proporţie foarte mare, pe cei
care ocupă locuri de muncă slab remunerate, slab calificate, refuzate de forţa de muncă
autohtonă, asociate cu o lipsa a protecției sociale sau una care lasă de dorit;
pierderea netă de venituri rezultată din subevaluarea muncii emigranţilor în ţara de destinaţie;
creşterea fiscalității în urma scăderii ponderii populaţiei active în totalul populaţiei, deoarece
emigrează populaţia activă şi, respectiv, emigrează contribuabilii, deci, în acest context, am
putea vorbi despre un „export de contribuabili”;
creşterea dezastruoasă a importurilor. Înclinaţia înaltă spre consum a populaţiei, care a trăit o
perioadă de sărăcie, trebuie să încurajeze extinderea puternică a sectorului productiv, însă
companiile locale, deseori, sunt prea lente pentru a răspunde la semnalele cererii. Drept
urmare, cererea se acoperă cu bunuri şi servicii importate. Importurile cresc cu ritmuri
galopante, depăşind semnificativ exporturile, ajungându-se la deficite comerciale grave;
aprecierea cursului de schimb al monedei naţionale, ce conduce la diverse dezechilibre în
economie, în primul rând, la frânarea exporturilor. În mod normal, aprecierea monedei trebuie
să se bazeze pe creşterea de productivitate în economie, în caz contrar, aprecierile nefondate
ale monedei naţionale pot provoca dezechilibre periculoase, ca dezindustrializarea sau apariţia
de diverse explozii corective în economie sau de instabilitate, din alte motive, a monedei
naţionale;
existenţa unei cantităţi sporite de monedă naţională în economie, injectată în circulaţie, în
urma intervenţiilor băncii centrale pe piaţa valutară, precum şi cererea mare pentru anumite
bunuri (terenuri şi case), conduce la creşterea artificială a preţurilor acestora şi, în ansamblu,
alimentează presiunile inflaţioniste;
înrăutăţirea şituaţiei pieţei naţionale a muncii, ce are drept cauză reducerea din punct de vedere
cantitativ și calitativ a ofertei naţionale de forţă de muncă. Pieţele naţionale ale muncii, prin
atributele lor, nu pot reţine forţa de muncă necesară, aflându-se în dezavantaj, comparativ cu
pieţele din ţările dezvoltate, precum UE, care oferă venituri ridicate; apariţia unei situaţii
ridicole caracterizată de existenţa paralelă a unei rate înalte a şomajului şi unei cereri de
muncă neacoperită la majoritatea categoriilor ocupaţionale, şi încetinirea formării unei culturi
79
a muncii adecvată noului context – al globalizării: la populaţia rămasă, preponderent cu vârstă
mai înaintată, deprinderile de muncă se conservă, și nu se adaptează la modelul occidental mai
performant. În cazul migraţiei externe, comportamentul lucrătorului poate să se modeleze în
funcție de mediul în care lucrează, să se adapteze în cazul muncii în străinătate şi, poate fi
conservator în cazul activităţii desfăşurate pe piaţa muncii autohtone.
Activitățile desfășurate la nivel naţional pot fi eficientizate prin comportamente impuse. Există
și excepţii naţionale, însă acestea nu sunt suficiente pentru a schimba stilul de muncă. Decalajele
importante de performanţă între țări, în ceea ce privește productivitatea, nivelul tehnic se vor menține
și în viitorul apropiat.
La nivel microeconomic (individ, familii, gospodării/menaje) – pentru lucrătorul-emigrant şi
familia lui, efectele sunt diverse, însă soldul este pozitiv. Cele mai semnificative câştiguri la nivel
microeconomic constau în184
:
câștigul unui venit, care să asigure reproducţia forţei de muncă a lucrătorului şi a familiei sale,
venit pe care migrantul, nu l-ar fi obţinut în țara de origine, datorită nivelului mult mai redus al
salariilor pentru acelaşi gen de activitate sau chiar a lipsei locului de muncă;
partea de venituri transferată către familia rămasă în ţară – remitenţele, permite ridicarea
substanţială a nivelului de viaţă al beneficiarilor de remitenţe, acoperind financiar necesităţile
lor primare (pentru hrană, mărfuri de larg consum, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, studii,
etc.), ceea ce contribuie la reducerea sărăciei;
crește capacitatea de a economisi şi de a investi a populaţiei, în bunuri de folosinţă îndelungată
(locuinţă, electrocasnice, maşini agricole etc.), sau pentru lansarea unei afaceri. În orice
şituaţie, prin investiţii se contribuie la sporirea avuţiei naţionale şi/sau la crearea unor noi
locuri de muncă;
sporesc investiţiile în educarea copiilor emigranţilor, cu veniturile de peste hotare, multe
familii obţin posibilitatea să-şi înscrie copiii la universităţi şi să plătească taxele de studii.
Copiii, pe viitor, pot să se angajeze în diferite sectoare ale economiei şi pot contribui la
prosperitatea economiei naţionale.
câştiguri în plan profesional, cunoştinţe, deprinderi, comportament, disciplină a muncii,
securitate a muncii. La acestea, se adaugă sporul calitativ în planul relaţiilor interumane,
spiritul civic, implicarea în viaţa comunităţii.
2.6.2. Impactul migraţiei asupra țării de destinație
După al-II-lea război mondial, Europa de Vest a asistat la deplasari substanţiale ale populației.
Dupa perioadelor de ajustare şi de decolonizare post-război, creşterea determinata a migraţiei forţei de
muncă de la sfârşitul anilor 1950 şi 1960, şi încetinirea migraţiei care rezultă în anii 1970 şi 1980,
184
Vezi mai pe larg http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
80
refugiații şi fluxurile de solicitanţi de azil la începutul anilor 1990, UE a deschis porți pentru noi
traiectorii ale migraţiei. Având în vedere complexitatea problemelor legate de migraţie, aranjamente de
tranziţie au fost specificate de către tratatele de aderare ale UE din 2004 şi 2007. Acestea se bazează pe
formula 2-3-2: pentru primii doi ani urmand accesul la aderare la pieţele forţei de muncă din statele
membre și depind de legile şi politicile lor naţionale. Măsurile naţionale pot fi prelungite pentru o nouă
perioadă de trei ani. Cu toate acestea, daca un stat membru al UE este de părere, după această
perioadă, că piaţa forţei de muncă a fost grav perturbată, este posibil ca aceste măsurile naționale sa fie
extinse pentru încă doi ani.
Ca urmare a extinderii UE din 2004, Irlanda, Marea Britanie şi Suedia au permis accesul
imediat la pieţele muncii lor. În ceea ce priveste prestaţiile sociale, accesul la sistemele de protecţie
socială din Irlanda şi din Regatul Unit depind de durata de şedere şi de ocuparea forţei de muncă.
Acest lucru este în contrast cu Suedia, care a decis să aplice Normele europene comunitare. În faza a
doua a acestor aranjamente185
, alte opt state membre au deschis pieţele forţei de muncă în noiembrie
2008 (Spania, Finlanda, Franţa, Grecia, Portugalia, Italia, Olanda şi Luxemburg). Cele mai multe
dintre statele membre UE15 au declarat că au menţinut restricţiile, ca au simplificat regimurile
naţionale de acces existente sau procedurile de diferite grade, sau au liberalizat regulile de acces în
anumite sectoare sau profesii (Belgia, Germania şi Danemarca).
Germania şi Austria au decis să menţină măsurile naţionale pentru a doua fază. În ceea ce
priveşte extinderea din 2007, UE25, zece state membre (Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia,
Lituania, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda şi Suedia) au liberalizat accesul lucrătorilor bulgari şi
români la pieţele de muncă.
Unul dintre principalele motive pentru adoptarea măsurilor tranzitorii a fost o frica de migraţie
în masă din noile state membre. Există un multe studii în domeniu care încearcă să estimeze
potenţialul migraţiei după extindere186
. Aceste studii prezic că, în general, între 2 şi 4 la sută din
populaţia noile state membre "se va muta in ţările UE15 pe termen lung, ceea ce constituie
aproximativ 1 la sută din populaţie UE15. Unele studii, cu toate acestea, estimează o limită superioară
a migraţiei potenţialul de a fi de 7-8 la sută din populaţia noilor state membre187
. Toate aceste studii
sunt bazate pe puternice ipoteze, scenarii pentru ţări din afara ețantionului, şi iau în considerare
diferenţele în aranjamentele tranzitorii.
In mod remarcabil, proporţia indivizilor care intenţionează să emigreze după extinderea din
2004 s-a dovedit a fi mai mare în noile state membre decât în vechiul UE15, în timp ce a fost mai mică
înainte de extindere.
185
Comisia Europeana. 2006a. Raportul despre Functionarea Aranjamentelor Tranzistorii stabilite in Tratatul de
Ascensiune din 2003 (perioada 1 Mai 2004- 30 Aprilie 2006). 186
A se vedea Bauer şi Zimmermann, 1999; Boeri et al, 2001; Alvarez-Plata et al, 2003; Zaiceva, 2006, Sinn et
al, 2000
81
Cu toate acestea, ca urmare a eşecurilor de coordonare şi a diversitatii migraţiei, aceşti
imigranţi sunt inegal distribuiți în diferite state membre, unele ţări confruntându-se cu o creştere relativ
mare a numărului de imigranţi. Potrivit acestor rapoarte, Marea Britanie, Austria şi Irlanda au cele mai
mari creşteri ale imigraţiei, ca o consecinţă a extinderii Uniunii Europene. Cu toate acestea, în primul
trimestru al anului 2005, proporţia populaţiei în vârstă lucratoare din zece noi state membre în UE-15
"a fost destul de mică, variind de la 0,1 la sută în Franţa şi în Ţările de Jos la 1,4 la sută în Austria şi 2
la sută în Irlanda "188
. Rapoartele Comisiei Europene, de asemenea, sugerează că nu există dovezi
concludente ale unei legături directe între amploarea fluxurilor de migraţie şi dispoziţiile tranzitorii ce
au loc.
Beneficiari ai procesului imigraţiei pentru muncă sunt:
1. Proprietarii de afaceri, care beneficiază de forţă de muncă flexibilă. Imigranţii pledează, în
special, pentru ocuparea locurilor de muncă necalificate, sezoniere şi/sau sensibile la
fluctuaţiile ciclurilor de afaceri. Astfel, întreprinderile pot, cu lejeritate, angaja sau elibera
forţa de muncă după necesitate şi fără obligaţii sociale. Acest fapt conduce la o mai mare
eficienţă şi profitabilitate pentru proprietarii de afaceri şi la o productivitate mai mare –
benefică pentru întreaga economie.
2. Potenţialul sporit de forţă de muncă în ţările de destinaţie, suplinit de oferta de muncă a
imigranţilor, oferă companiilor autohtone stimulente pentru a reduce atractivitatea ofertelor de
muncă. Proprietarii de afaceri, în general, economisesc enorm la capitolele: costurile muncii şi
beneficiile angajaţilor: imigranţii vor lucra mai multe ore, pentru mai puţini bani, vor accepta
un salariu mai mic, comparativ cu salariile muncitorilor nativi, vor avea pretenţii mai mici
referitoare la condiţiile de muncă şi vor solicita mai puţine/sau deloc beneficii sociale.
3. Consumatorii din ţara de destinaţie se bucură de beneficii majore rezultate din imigrarea forţei
de muncă: costurile de muncă mai mici permit proprietarilor de afaceri să scadă preţurile
mărfurilor produse. Nivelul redus al preţurilor la bunurile de consum prezintă avantajul
consumatorilor atât imigranţi, cât şi nativi, căci le permit tuturor procurarea de bunuri şi
servicii la preţuri accesibile.
4. Economia, în ansamblu, obţine beneficii din calificarea imigranţilor. Imigranţii calificaţi şi
chiar mulţi imigranţi necalificaţi posedă capacităţi antreprenoriale. Cercetările
comportamentului migranţilor economici demonstrează că există un proces de autoselecţie a
persoanelor implicate în actul de migrare: mai frecvent, migrează persoanele mai curajoase,
care pot să-şi asume riscuri şi sunt auto-motivatori. Imigranţii, deseori, se dovedesc a fi primii
în implementarea inovaţiilor tehnologice şi creează locuri de muncă. În perioada 1995-1998,
30% din întreprinderile din şilicon Valley15, inclusiv Google, au fost iniţiate de către
188
Comisia Europeana. 2006a. Raportul despre Functionarea Aranjamentelor Tranzistorii stabilite in Tratatul de
Ascensiune din 2003 (perioada 1 Mai 2004- 30 Aprilie 2006).
82
imigranţi chinezi şi indieni. Chiar şi imigranţii necalificaţi, adeseori, iniţiază afaceri de familie
şi în asociaţii.
5. Alt avantaj pentru ţările importatoare de forţă de muncă ar fi capacitatea de consum adiţională
a imigranţilor, care stimulează creşterea economică.
6. Toată populaţia din statul de destinaţie beneficiază atunci când imigranţii ocupă locurile de
muncă, cunoscute sub numele de 3Ds (dirty, dangerous and difficult) – murdare, periculoase şi
dificile, care nu îi atrag pe lucrătorii nativi. În acelaşi timp, economiile ţărilor dezvoltate sunt
foarte dependente de muncile manuale şi locurile de muncă din sectorul de servicii, de
construcţii, tutori, lucrători casnici, servicii de îngrijire etc. Odată ce imigranţii îndeplinesc
aceste munci, lucrătorii nativi se eliberează şi pot obţine locuri de muncă la un nivel superior.
7. Emigrarea populaţiei tinere şi instruite, în timp, generează fenomenul îmbătrânirii
demografice, care comportă urmări nefaste pentru stat, generate de gradul de dependenţă
economică a celor bătrâni şi va necesita creşterea considerabilă a cheltuielilor pentru serviciile
medicale, asigurarea socială sau de alt gen al pensionarilor şi presiunea sporită asupra
şistemelor actuale de asigurare cu pensii, finanţate doar din venituri curente, fiind dependente
de cotizaţiile plătite de generaţia curentă a angajaţilor. În prezent, şistemele de pensii suportă
presiuni sporite, deoarece exodul forţei de muncă reduce baza perceperii cotizaţiilor. În acelaşi
timp, statele exportatoare de forţă de muncă au fost scutite de cheltuielile sociale legate de
susţinerea migranţilor plecaţi la muncă peste hotare (care, teoretic, ar trebui să fie mai mici
decât cotizaţiile plătite în cazul în care aceste persoane ar fi încadrate în câmpul muncii).
Generalizat, declarăm că migraţia economică produce efecte distructive asupra şistemului de
asistenţă socială;
8. Beneficiile pentru societate cresc şi pe baza generaţiilor următoare ale imigranţilor. Copiii şi
nepoţii imigranţilor, în medie, învaţă mai bine la şcoală şi sunt mai productivi decât colegii lor
autohtoni. În rândul imigranţilor de generaţia a doua şi a treia, ocuparea forţei de muncă este
mare şi respectiv bunăstarea societăţii este în creştere. Comunităţile de imigranţi, ca grup, au
tendinţa sporită de a plăti impozite şi de a crea locuri de muncă, ca apoi (posibil, abia la
bătrâneţe) să se întoarcă în comunităţile lor.
9. Statele ţărilor-gazdă, preponderent ţări dezvoltate, în prezent, se confruntă cu probleme
demografice: de menţinere a nivelul populaţiei, structurii pe vârste a populaţiei, fertilitatea
scăzută şi speranţa mare de viaţă. În aceste ţări, există pericolul de creştere şi denaturare a
ratelor de dependenţă economică pe viitor. Imigranţii reprezintă un „panaceu” la această
dilemă, deoarece, în marea lor parte, se află în vârsta activă de muncă şi sunt de vârstă fertilă.
Ei contribuie la creşterea populaţiei şi stimulează raportul de dependenţă economică în direcţie
favorabilă.
83
10. Statul-gazdă economiseşte resurse financiare publice, deoarece importul forţei de muncă
calificate permite economisirea cheltuielilor aferente procesului de educaţie şi pregătire
profesională finanţat din surse bugetare.
11. Statul-gazdă suportă cheltuieli reduse de susţinere a forţei de muncă, deoarece în majoritatea
statelor de destinaţie, imigranţii nu sunt eligibili la programe sociale de susţinere a populaţiei,
cum ar fi: accesul la servicii medicale, accesul la educaţie gratiută, asigurarea cu locuinţe etc.
12. Statul-gazdă suportă cheltuieli reduse de asistenţă socială, deoarece mulţi imigranţi (în funcţie
de legalitatea şi durata încadrării în muncă în ţara-gazdă) nu beneficiază de pensii sau
beneficiază de pensii reduse.
13. Proprietarii de afaceri, deoarece costul forţei de muncă importate este scăzut (deseori diferenţa
de cost al muncii este considerabilă) şi, ca urmare, bunurile şi serviciile produse de ei devin
mai competitive după preţ pe piaţa internaţională, urmare a şinecostului scăzut.
14. În continuare, produsele, relativ, mai ieftine se exportă fie la preţuri internaţionale şi se
încasează supraprofituri, fie la preţuri mai reduse, iar economia, în ansamblu, câştigă din
creşterea volumului exporturilor.
15. Preţurile reduse la bunuri şi servicii moderează nivelul inflaţiei şi deci – imigranţii „ajută”
organele abilitate în gestionarea inflaţiei şi implicit întreaga societate şi economie a ţăriigazdă.
Perdanţi ai procesului imigraţionist cu scop de muncă se consideră:
1. Proprietarii de afaceri, beneficiarii forţei de muncă ieftine şi flexibile a imigranţilor, dar care,
deseori, nu realizează că, câştigurile pe termen scurt din rentabilitatea muncii, de fapt, conduc
la pierderi pe termen lung. Aceste companii, temporar, nu șimt nevoia să facă reforme, să
modernizeze sau să investească în productivitatea lucrătorilor lor şi, astfel, compromit
competitivitatea lor pe termen lung pe piaţa aflată în proces de globalizare, care cere o
competitivitate sporită.
2. Lucrătorii nativi, care încasează un preţ mai mic pentru muncă lor sau chiar intră în şomaj.
Majoritatea experţilor cred că aceste pierderi, în general, nu sunt semnificative. În ceea ce
priveşte ratele şomajului - rar se întâmplă ca imigranţii să „fure” locuri de muncă de la
lucrătorii nativi. Este mult mai probabil ca unii imigranţi nou-sosiţi să fure locuri de muncă de
la imigranţii cu şedere mai lungă. Cu toate acestea, se atestă un mic efect negativ asupra
nivelului salariilor nativilor, mai ales în rândul muncitorilor necalificaţi. Aici este important să
menţionăm că această scădere de salarii este compensată de câştigul nativilor din preţuri mai
mici la bunurile de consum şi din creşterea economică generată de contribuţia cu muncă a
imigranţilor.
3. Muncitorii nativi şi chiar muncitorii imigranţi, care suferă când există puţine stimulente pentru
angajatori de a îmbunătăţi condiţiile de muncă, căci atunci când companiile nu au nevoie să
concureze pentru forţa de muncă, nu este necesară sporirea atractivităţii locurilor de muncă.
84
4. Statul de imigraţie, căci imigranţii beneficiază de servicii publice de ordin general şi/sau
avantaje sociale, nu în conformitate cu contribuţiile lor fiscale. Este greu de efectuat estimări
precise, deoarece statele lumii au diferite prevederi în legile naţionale şi locale privind
eligibilitatea imigranţilor la educaţie, sănătate şi servicii de asistenţă socială, precum şi diverse
instrumente utilizate pentru a colecta impozite şi taxe de la imigranţii ilegali. Unii cercetători
cred că, în timp, imigranţii ajung să plătească pentru utilizarea serviciilor publice prin
contribuţii fiscale şi contribuţia la dezvoltarea economică generală a societăţii, dar
„recuperarea totală a cheltuielilor” poate dura mai mult de o generaţie.
5. Statul şi localnicii, care au pierdut locurile de muncă în favoarea imigranţilor. Statul suportă
cheltuieli cu indemnizaţiile de şomaj plătite nativilor, în loc să utilizeze aceste fonduri în alte
scopuri de dezvoltare.
6. Statul şi localnicii, în şituaţiile în care legislaţia autohtonă oferă condiţii de acces imigranţilor
la programele de susţinere socială a forţei de muncă.
2.7. Aspecte privind exodul creierelor (brain-drain) în contextul actual
Capitalul uman joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a unei ţări.
Scurgerea de inteligenţă, exodul creierelor fără un „feedback” cu efect pozitiv e dăunător țării de
origine, prefigurând chiar o înrăutățire a situației economice și sociale a acesteia din urmă. Ideal ar fi
ca statul să ia măsuri de politică economică pentru reducerea acestor fluxuri migratorii cu educaţie
superioară, bine pregătiţi profesional, prin politici economice, sociale și fiscale adecvate.189
Indivizii talentați și instruiți din punct de vedere profesional sunt tentați să plece din țara de
origine din cauza lipsei condițiilor socio-economice și a unor salarii decente ce nu pot acoperi nivelul
lor de trai. Investițiile pentru instruirea individului sunt pierdute în momentul în care acesta se
hotărăște să părasească țara în care s-a format profesional. În aces caz, țara de origine suferă o pierdere
mai mare decât în situația când indivizii care au studiat în afara ţării nu mai revin în ţara de origine.
Majoritatea studiilor efectuate pe această temă relevă că apar două efecte negative distincte, pe de o
parte, se pierde potenţial intelectual, ştiinţific, economic și cultural, iar pe de altă parte se poate vorbi
şi de o pierdere fiscală determinată de migraţie, ce se răsfrânge asupra solidarităţii sociale.
Contribuabilii ţării de origine a emigranţilor au plătit costul educaţiei acestora şi vor plăti şi costul
îngrijirii lor ca vârstnici.190
Miloş şi Corduneanu subliniază în această privinţă că mobilitatea factorilor
de producţie, precum capitalul uman, afectează sistemul de pensii, unul dintre obiectivele principale
ale acestui sistem fiind acela de a încerca să minimalizeze “acele distorsiuni din comportamentul
189
Pociovălișteanu, D.M., Some Aspects Regarding the Brain-Drain Nowadays, Analele Universității
“Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu, Seria Științe Economice, Nr. 3/2012, p. 186 190
Ailenei, D., (2009). “Dimiuarea inegalităţilor – condiţie esenţială a coeziunii economice şi sociale”,
http://www.coeziune.ase.ro/files/Lucrare%20faza%203.pdf, accesat la 10 August 2012
85
economic al individului care determină migraţia ofertei de muncă a acestuia şi economisirea în afara
sistemului naţional de pensii”191
. De asemenea că printre obiectivele politicilor viitoare ale Uniunii
Europene, şi în consecinţă ale României ar trebui să se regăsească “crearea unor oportunităţi de
angajare şi ocupare”, inclusiv pentru “numărul în creştere a persoanelor vârstnice”192
.
În literatura de specialitate există numeroase definiții date termenului de “brain drain”.
Societatea Regală din Londra a utilizat, prin intermediul membrilor săi, expresia „braindrain” pentru a
descrie fluxurile de ştiinţă şi tehnologie dinspre Marea Britanie spre Canada şi Statele Unite la
începutul anilor 1950193
.
„Brain drain” sau exodul creierelor a fost definit ca “o pierdere de personal profesionist
instruit către o alta naţiune, care oferă o mai mare oportunitate”194
. “Brain drain” – “se referă la
migraţia selectivă a personelor talentate şi educate din naţiunile sărace către cele bogate”195
.
În general, “exodul creierelor are loc cu pierderi semnificative de personal cu înaltă calificare,
şi puţine reacţii economice compensatorii”. Este vorba despre corespondenţă între o pierdere
semnificativă de forţă de muncă foarte educată şi consecinţele economice negative care urmează.196
Soluţionarea problemelor demografice cât şi a celor economice la nivelul UE ţine de
fenomenul de circulaţie liberă, de fenomenul de brain-drain (circulaţia „creierelor”); migraţia liberă nu
trebuie să mai fie considerată în opoziţie cu deschiderea pieţei muncii şi cu sistemele de securitate
socială din UE. 197
De asemenea, „dezvoltarea mai pronunțată și intrarea companiilor multinaționale pe
piețele noi, reprezintă, o tendință actuală și, în același timp, o formă de brain-drain”198
.
Printre motivaţiile stau la baza intenţiilor migranţilor calificaţi de a muta într-o alta ţară, putem
enumera salariile mici din țara de origine, condițiile socio-economice oferite, lipsa posibilităților de
dezvoltare profesională. Printre motivele ce determină lucrătorii cu studii superioare să revină în țara
de origine putem enumera: îmbunătăţirea situaţiei la domiciliu, sentimentul de apartenenţă la o cultură
şi societate, precum şi realizarea unui obiectiv specific.
191
Milos, Laura Raisa, Corduneanu, Carmen (2011). “Diversity of the pension systems in the European Union
countries”, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, tomul LVIII, ISSN 0379-7864, pag.145-155 192
Milos, M. C. (2012), “Sustainability of pensions within the European Union member states”, 8th Edition of
the International Conference “European Integration – New Challenges” EINCO2012, May 25 – 26 2012, Oradea,
Romania, Conference Proceedings, ISBN 978-606-10-0521-5, pag.1124-1200 193
Cervantes, M., and Dominique Guellec. (2002). “The Brain Drain: Old Myths, New Realities.”, OECD
Observer, no. 230, January 194
Lowell, B. L., “Skilled Migration Abroad or Human Capital Flight?” în Migration Information Source, 2003,
disponibil la http://www.migrationinformation.org/Feature/display.cfm?ID=135, accesat la 25.08.2012 195
Massey, Douglas, Arango, Joa quin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor, Edward J.
(1998). “Worlds in motion. Understanding international migration at the end of the millennium”, Oxford:
Clarendon Press. 196
Lowell, B. L., “Skilled Migration Abroad or Human Capital Flight?” în Migration Information Source, 2003,
disponibil la http://www.migrationinformation.org/Feature/display.cfm?ID=135, accesat la 25.08.2012 197
Vezi mai pe larg Prelipcean, Gabriela, (2009). “Migraţia şi euforia remitenţelor. Implicaţii ale crizei
economice actuale”, Sfera Politicii, Nr. 137, Anul XVII, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_137.pdf 198
Talmaciu, I., Voicu, I.I., (2011). Dimension and Directions of the ''Brain Drain” Phenomenon, Ovidius
University Annals, Economic Sciences Series, Volume XI, Issue 1/2011, p. 2088
86
Oamenii pot migra în străinătate din mai multe motive, inclusiv salarii mai mari, facilităţi mai
bune şi mai multe oportunităţi de avansare. Ţările de destinaţie promovează imigrarea profesioniştilor
și prin unităţi de recrutare şi sisteme de selecţie care facilitează intrarea. Aceste sisteme de selecţie
urmăresc atragerea celor mai bune şi mai strălucite minţi din ţările de origine şi privarea acestor ţări de
persoanele cele mai calificate – persoane pentru care s-au făcut investiţii mari în educaţie şi capital
uman, de multe ori pe cheltuiala publică.
Exodul de creiere este un motiv real de îngrijorare, pentru că poate avea consecinţe grave
pentru dezvoltarea durabilă în ţările în curs de dezvoltare, în special în cele mai puţin dezvoltate.
Plecarea migranţilor calificaţi reduce capacitatea unei ţări de creştere economică pe termen lung.
Ţările pierd o parte semnificativă din forţa de muncă calificată. Statul investește în educația tinerilor,
firmele locale investesc în formarea salariaților. Toate aceste investiții nu sunt recuperate dacă aceștia
se decid să părăsească țara de origine pentru a lucra într-o țară unde munca prestată le este recunoscută
la altă valoare. Pentru că tinde să aibă efecte cumulative, emigrarea oamenilor foarte bine pregătiţi
poate face foarte dificilă crearea know-how-ului necesar pentru dezvoltarea produsului şi pentru
adaptarea tehnologiilor de producţie importate la condiţiile locale existente. Mai mult, emigrarea
lucrătorilor cu înaltă calificare, instruiţi în instituţiile publice, reprezintă o pierdere a eventualelor
câştiguri aduse societaţii de investiţiile sale în învăţământul superior. 199
Migraţia mai multor persoane cu înaltă calificare poate afecta, de asemenea, mişcările de
capital. Ţările care nu au personal local suficient de calificat pot să nu atragă investiții străine directe
(ISD) din companiile care ezită să investească acolo. În plus, imigranţii se pot îndepărta nu numai cu
educaţia lor, dar şi cu cantităţi semnificative de capital. Aceştia sunt, de fapt, încurajaţi de unele ţări de
destinaţie. O serie de ţări dezvoltate, inclusiv Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite, au programe
de pentru migraţia de afaceri, migraţia antreprenorilor sau de afaceri cu relocare, care necesită o
investiţie minimă de capital.
Unul din efectele directe ale migrației creierelor este reducerea stocului de capital uman, care
este esenţial productivităţii şi creşterii economice. Dar aceasta pune în joc un număr de factori care
pot promova creşterea economică. De exemplu, emigrarea pe scară largă a lucrătorilor din domeniul
TIC din Asia, în special din India, a avut o serie de efecte asupra ţărilor de origine sub forma
transferului de competenţe, externalizarea aranjamentelor şi fluxurilor de investiţii. Promisiunea unor
venituri mai mari realizate prin migraţie poate chiar încuraja mai multe investiţii în învăţământul
public şi privat, decât ar fi fost altfel prevazut. Expatriaţii care rămân în străinătate pot, de asemenea,
afecta în mod pozitiv dezvoltarea ţării lor de origine, la care vor contribui prin intermediul fondurilor
de remitenţe şi al transferului de cunoaştiinţe, tehnologie şi investiţii care servesc la creşterea
productivităţii şi a dezvoltarii economice.
199
Global Economic Prospects 2006: Economic implications of remittances and migration (Washington, DC).
World Bank
87
Remitenţele sunt acele transferuri băneşti spre ţara de origine, iar cele asociate forţei de muncă
migrante ca fluxuri transmise de migranţi spre familii, prieteni, văzute ca o compensaţie pentru
fenomenul de „brain-drain” şi, în general, pentru ieşirile de capital uman. Beneficiarii remitenţelor
sunt, la nivel microeconomic familiile rămase în ţară. La nivel macroeconomic, efectele remitențelor
pot fi evidenţiate prin creşterea consumului intern, susţinerea balanţei de plăţi, dar există şi efecte
asupra inflaţiei, exporturilor și importurilor.200
Migraţia de revenire a fost dintotdeauna privită ca o strategie bună pentru a inversa fenomenul
"brain drain", şi un interes considerabil a fost exprimat în revenirea lucrătorilor calificaţi ca un factor
pozitiv major pentru dezvoltarea ţărilor de origine. În acest sens, există un nou concept în dezbaterile
actuale ale proceselor migraţioniste, şi anume “circulaţia de creiere” (brain circulation)201
. Este vorba
de ciclul pe care îl realizează în special tinerii absolvenţi de universităţi şi tinerii specialişti. Ei se
deplasează în străinătate pentru a-şi continua studiile postuniversitare sau pentru a face un stagiu sau
schimb de experienţă, pentru ca mai târziu să se întoarcă în țara de origine, aducând cunoştinţe,
aptitudini noi şi transfer de tehnologii.
Un studiu OECD cu privire la migraţia de revenire în statele sale membre analizează când se
întorc migranţii şi de ce. Potrivit studiului 20-50 % din migranţi (în funcţie de ţara de destinaţie)
pleacă în termen de cinci ani de la sosirea lor, fie să se întoarcă acasă fie se mută într-o ţară terţă
(migraţie secundară). Acest procent variază în funcţie de ţara de destinaţie: unele ţări, cum ar fi
Canada, Noua Zeelandă şi Statele Unite, au mai mult succes decât ţările europene în a păstra
imigranţii. Persoanele fizice aleg revenirea în țara de origine datorită faptului că nu reușesc să se
integreze în ţara gazdă, au preferinţe personale pentru ţara lor de origine, au realizat anumite economii
și doresc să își atingă un anumit obiectiv în țara de origine, oportunităţi de angajare în ţara de origine
datorită experienţei dobândite în străinătate.202
Migranții pot contribui la dezvoltarea țării de origine. Contribuţia migranţilor la dezvoltarea
ţării lor de origine depinde de combinaţia de resurse pe care le transferă înainte şi la momentul
întoarcerii lor. Astfel, persoanele care se întorc din cauza ultimelor două motive sunt mai în măsură să
contribuie la dezvoltarea ţării de origine decât cei care se întorc acasă din cauza primelor două.
Impactul real al migraţiei de revenire depinde de o serie de factori, inclusiv de motive pentru a
reveni, timpul de întoarcere, şi a momentului revenirii.203
Momentului revenirii este crucial pentru mai
multe motive.
200
Vezi mai pe larg Prelipcean, Gabriela, (2009). “Migraţia şi euforia remitenţelor. Implicaţii ale crizei
economice actuale”, Sfera Politicii, Nr. 137, Anul XVII, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_137.pdf 201
Johnson, Jean M./Regets, Mark C. (1998). “International Mobility of Scientists and Engineers to the United
States – Brain Drain or Brain Circulation?” National Science Foundation, Division of Sciences Resource
Studies Issues Brief, 10 Nov.1998 202
International Organization for Migration, (2008). World Migration 2008. International Migration Outlook:
SOPEMI 2008 (Paris) 203
King, R. (2000). “Generalizations from the history of return migration. Return migration: journey of hope or
despair?” (ed). B. Ghosh. Geneva, International Organization for Migration
88
Dacă migranţii se întorc după o perioadă suficientă de timp, în care au obţinut în ţările de
destinaţie, calificări şi competenţe suplimentare, experienţă în muncă şi resurse, în acelaşi timp cu
dezvoltarea capitalului social în formă de reţele şi legături cu cei de acasă, aceştia vor fi mai bine
pregătiţi pentru reintegrarea şi ocuparea forţei de muncă în ţările lor, la întoarcere.
În contrast, un migrant care se întoarce după numai o scurtă perioadă petrecută în străinătate
nu poate fi capabil să ofere prea multe beneficii în ţara lui la întoarcere. Revenirea durabilă este cea
mai benefică.
În plus faţă de cei care se întorc acasă definitiv după o perioadă scurtă lucrată în străinătate,
există, de asemenea, lucrătorii migranţi, care în mod regulat se deplasează între cele două ţări. Acest
fenomen este descris ca o migraţie circulară. În acest caz există mai multe plecări şi reveniri în timpul
ciclului de viaţă al migraţiei. O atenţie crescândă este acordată migraţiei circulare ca instrument pentru
promovarea avantajelor reciproce ale migraţiei atât în ţările de origine cât şi în ţările de destinaţie.
Conceptul este suficient de larg pentru a ţine seama de ambele sisteme de migraţie temporară
şi mişcările diasporei între ţările de origine şi ţările de destinaţie. În cazul migrării forţei de muncă
foarte calificată, circularitatea înseamnă că ţările în curs de dezvoltare nu pierd permanent
competenţele. Pentru muncitorii necalificaţi, programele de migraţie circulară pot oferi căi de migraţie
legale şi sigure. Migraţia circulară ajută, de asemenea ţările dezvoltate să îndeplinească nevoile pieţei
forţei de muncă, fără să se asigure rezidenţă permanentă sau integrare.
Chiar şi aşa, imigraţia actuală şi regimul de vize din ţările dezvoltate rămân bariere
semnificative pentru circulaţia liberă.
Migraţia poate avea beneficii pentru toate părţile implicate, indiferent că este vorba de ţările
emitente, ţările receptoare sau migranţii înşişi. Nu putem spune că nu există câştigători dar şi perdanţi
în acest proces, însă efectul global net este pozitiv.204
Țările de origine ar putea încuraja întoarcerea emigranţilor prin instituirea unui mediu de
afaceri mult mai prielnic şi mai avantajos pentru ei, care să le confere multiple oportunităţi
profesionale, prin elaborarea unor strategii de promovare a personalului calificat, a unor planuri de
măsuri pentru gestionarea fenomenului migraţionist. De asemenea, se impune promovarea unui
management modern, performant, care să asigure o utilizare eficientă a resurselor umane şi materiale.
Îmbunătățirea condițiilor de lucru în sectorul public, creșterea investițiilor în educație și cercetare,
identificarea unor locuri de muncă pentru cei cu nivel de studii ridicat care au lucrat în strainatate si se
intorc în țara de origine sunt nevoi ale țărilor care se confruntă cu un exod masiv de persoane
calificate.
204
Prelipcean, G., (2009). Migrația și euforia remitențelor, Sfera Politicii, Nr. 137, Anul XVII, p. 10,
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_137.pdf
89
2.8. Migrația internațională pentru educație
În ultimii ani, un număr tot mai mare de tineri a inceput sa migreze - cel puţin temporar -
pentru a-şi completa educaţia. Aceşti studenţi internaţionali nu sunt întotdeauna consideraţi migranţi,
în sensul formal, dar ei au un impact economic şi social semnificativ, atât în ţările pe care le lasă în
urmă şi cât şi în cele în care studiază. În multe cazuri, această migrare pentru educaţie este, de
asemenea, un preludiu pentru sejururi mai lungi în străinătate şi chiar emigrarea permanentă.
Decizia de a studia în străinătate, şi unde anume, depinde de un spectru larg de factori
culturali, educaţionali, economici şi sociali. Factorii care determină alegerea unei destinaţii străine
includ205
:
- politica imigraţiei pentru studenţii străini a ţării de destinaţie (sau de viză): determinanţi sunt
factorii referitori la uşurinţa de obţinere a vizei, posibilitatea de a lucra în timpul studiilor sau de a
rămâne în ţară după finalizarea studiilor;
- posibilităţile de ocupare a forţei de muncă în ţara gazdă şi ţara de origine: ţara gazdă va fi
mult mai atractivă în cazul în care studenţii pot lucra acolo după terminarea studiilor, sau în cazul în
care atunci când se întorc acasă calificările lor sunt apreciate pe piaţa forţei de muncă locală,
- recunoaşterea competenţelor şi a calificărilor străine în ţara de origine şi ţara gazdă: lipsa
frecventă a oricărui cadru formal pentru o astfel de recunoaştere explică parţial succesul mobilităţii
studenţilor în cadrul programelor universitare comune sau parteneriate între unităţi - care să conducă la
dubla recunoaşterea automată a creditele obţinute în cadrul unităţii partenere. Pe de o parte, lipsa
recunoaşterii diplomelor şi calificărilor profesionale obţinute în ţara de origine poate induce
mobilitatea. Elevii pot alege să urmeze studiile în altă ţară, deoarece s-au decis să se stabilească şi să
lucreze acolo şi nu au de aleges decât să obţină calificări şi diplome locale ce le-ar permite să facă
acest lucru. In plus, titlurile şi calificările obţinute în ţara gazdă se pot bucura de o mai mare
recunoaştere internaţională. Pe de altă parte, lipsa recunoaşterii calificărilor străine inhibă mobilitatea
pe măsură ce aceasta poate obliga studenţii să îşi reia studiile din nou de la zero în străinătate sau de a
limita perspectivele lor de a găsi locuri de muncă la întoarcerea în ţara lor de origine. UNESCO şi
OCDE au elaborat liniile directoare pentru Dispoziţiile Calitative în Invăţământul Superior
Transfrontalier, cerând o mai mare transparenţă şi cooperare internaţională ca mijloc de facilitare a
recunoaşterii internaţionale a competenţelor.
- costul studiilor în străinătate (taxe de şcolarizare, costuri de întreţinere, luând în considerare
asistenţa financiară) comparativ cu ţara de origine: cu cât sunt mai mici diferenţele de cost cu atât
numărul studenţilor va fi mai mare. În plus faţă de proximitatea geografică şi culturală, unul dintre
motivele pentru care studenţii din Uniunea Europeană preferă să studieze în Marea Britanie, o ţară
205
World Migration 2008. International Migration Outlook: SOPEMI 2008 (Paris)
90
vorbitoare de limbă engleză, este, fără îndoială, faptul că plătesc aceleaşi taxe de şcolarizare ca şi
studenţii locali.
- reputaţia şi presupusa calitate a instituţiilor şi a sistemului de învăţământ în ţara gazdă, în
comparaţie cu ţara de origine: O ţară de destinaţie percepută ca având un avantaj în acest domeniu este
un stimulent al mobilităţii. Clasificările internaţionale fac posibilă compararea instituţiile de
învăţământ superior din întreaga lume.
- posibilitatea de alegere în învăţământul universitar oferită în ţara de origine şi posibilităţile
de acces: limitarea admiterii în învăţământul superior şi în a alege unele cursuri ar putea determina pe
studenţi să meargă în străinătate.
- existenţa unor reţele de studenţi sau foşti studenţi din ţara de origine: Atunci când se prezintă
informaţii despre instituţiile din străinătate relativ insuficiente, recomandările de la alţi studenţi vor
juca un rol important, la fel şi perspectiva de a se integra în propria comunitate în străinătate.
- limba ţării de destinaţie şi limba de predare: Ştiind că limba engleză în prezent, ocupă primul
loc ca principală limbă de circulaţie internaţională şi a doua ca cea mai vorbita limba din lume, ţările
vorbitoare de limba engleză au un avantaj în această privinţă, faţă de unele universităţi din ţări non-
vorbitoare de limba engleză care încearcă să compenseze prin oferirea de programe în limba engleză.
- calitatea vieţii în ţara-gazdă: Ca şi în cazul tuturor formelor de turism, activităţile oferite de
oraşul şi ţara gazdă, clima, obiective turistice şi culturale, cultura şi religia, pe scurt, calitatea vieţii
dorite, sunt factori decisivi .
- proximitatea geografică şi culturală a ţării gazdă şi a ţarii de origine, precum şi legăturile
istorice: Acest lucru, de exemplu, contează pentru fluxurile substanţiale de studenţi între ţările nordice,
între ţările Commonwealth-ului şi Regatul Unit al Marii Britanii, între ţările africane vorbitoare de
limbă franceză şi Franţa, precum şi între fostele republici ale Uniunii Sovietice şi Federaţia Rusă.
- infrastructuri şi beneficiile sociale disponibile studenţilor străini în ţara gazdă (de exemplu,
asigurarea medicală, cazare oferită de universitar, centre de învăţare a limbilor străine, etc.)
În Figura 2.5 regăsim cele mai căutate destinaţii printre studenţi, în anul 2009 comparativ cu
2001:
91
Figura nr. 2.5 Cele mai căutate destinaţii ale studenţilor în anul 2001
2001
2 Million Internationally Mobile Students
Worldwide
28%
11%
9%7%
4%3%
2%2%
34%
United States
United Kingdom
Germany
France
Australia
Japan
Spain
Belgium
Other
Source: Atlas of Student Mobility, http://www.iie.org/Research-and-Publications/Project-Atlas
Figura nr. 2.6 Cele mai căutate destinaţii ale studenţilor în anul 2010
Source: Atlas of Student Mobility, http://www.iie.org/Research-and-Publications/Project-Atlas
Numărul studenţilor care îşi efectuează studiile în străinătate a crescut simţitor, înregistrându-
se creştere de 1,7 milioane studenţi din anul 2001 până în anul 2010. Observăm că pe primul loc în
topul destinaţiilor pentru studii a rămas în ultimii 9 ani Statele Unite ale Americii, chiar dacă procentul
92
a scăzut de la 28 la 20%. Locul doi este ocupat de Marea Britanie, care în anul 2009 a atras cu un
procent mai multi studenţi pentru studii. Franţa şi Germania şi-au schimbat locurile, în anul 2010
studenţii preferând Franţa. Canada este o nouă preferinţă a studenţilor în anul 2009.
Aceste noi forme transfrontaliere de învăţământ superior încearcă să limiteze exodul de
competenţe care ar putea rezulta altfel de la mobilitatea studenţilor. În plus, ele ar putea deschide calea
pentru migrarea ulterioară în ţări în care astfel de calificări sunt recunoscute. Sistemul educațional este
unul care poate schimba mentalități. A investi în educație înseamnă investiția în viitorul societății.206
Internaţionalizarea învăţământului superior ridică noi provocări pentru factorii de decizie
politică cu privire la politica în domeniul educaţiei, precum şi coordonarea politicilor economice,
sociale, migraţioniste şi de dezvoltare. Legăturile între migraţie şi internaţionalizarea învăţământului
superior sunt reciproce pentru că strategiile şi politicile privind migraţia încurajează şi facilitează
internaţionalizarea învăţământului superior în timp ce, în acelaşi timp, ele devin din ce în ce în ce mai
influenţate şi dependente de acest proces. Cele două probleme majore, prin urmare, se referă la
reconcilierea obiectivelor migraţiei cu internaţionalizarea învăţământului superior şi cu exodul
creierelor.
Internaţionalizarea învăţământului superior va continua să fie una dintre forţele motrice în
migraţia celor foarte calificaţi. Acest tip de migraţie ar trebui să determine ţările să-şi armonizeze
sistemele de învăţământ superior şi să pună în aplicare mecanisme integrate pentru recunoaşterea
internaţională a diplomelor şi calificărilor profesionale, facilitând astfel, şi consolidând fluxurile de
migraţie a studenţilor şi absolvenţilor de învăţământ superior.
2.9. Preocupări şi tendinţe în Uniunea Europeană cu privire la impactul general
al imigraţiei forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est
Data de 1 mai 2004, momentul aderării de facto a celor 10 noi State Membre, dintre care 8 din
Europa Centrală şi de Est (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia şi
Lituania), a generat diverse preocupări şi temeri în rândul Statelor Membre ale UE-15, care se vedeau
ameninţate de perspectiva exodului de forţă de muncă din noile State Membre.207
Se dorea
intensificarea controlului fluxurilor migratorii, acordarea statutului de refugiat numai acelor persoane
care într-adevăr îndeplinesc criteriile Convenţiei de la Geneva şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea
cooperării între Statele Membre şi cu statele de origine ale migranţilor pentru a putea realiza
obiectivele propuse208
.
206
Badea, Liana, Economic Crisis and Eduction. Case Study: The Romanian Educational System, Equilibrium,
Vol 6, Issue 3, 2011 207
Vezi mai pe larg
http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/enlargement_process/past_enlargements/communication_strategy/k
ok_introduction_ro.pdf 208
Misiunea Pemanentă a României pe lângă UE, Bruxelles, 2004
93
Temerile au fost legate de riscul preconizat al unui aflux masiv de persoane în căutarea unui
loc de muncă din noile State Membre, considerându-se că o asemenea situaţie va exercita presiuni
asupra pieţelor forţei de muncă din “UE-15”, cu efecte nedorite asupra propriilor lucrători (cum ar fi
creşterea şomajului sau scăderea nivelului de salarizare).209
Statele Membre ale Uniunii Europene s-au confruntat cu diverse evoluţii ale migraţiei forţei de
muncă; de aici şi reacţiile diferite ale acestor state privind implicaţiile liberei circulaţii a forţei de
muncă din ţările candidate, după aderare.
Astfel, vechile ţări de imigraţie, precum Franţa, Belgia şi Olanda au înregistrat valuri
importante de lucrători migranţi, însoţiţi uneori şi de familii, în anii `50, `60, până la mijlocul anilor
`70. Pe lângă Germania şi Marea Britanie, aceste state gestionează în prezent generaţiile de urmaşi ai
imigranţilor şi sunt destul de preocupate de integrarea străinilor şi copiilor acestora pe piaţa muncii şi
în societate în general.
La începutul anilor `50, ţările scandinave au înfiinţat Piaţa Nordică, permiţând libera circulaţie
a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor în spaţiul geografic determinat de teritoriile Statelor Membre.
Aceste state nu s-au orientat spre o politică de recrutare a forţei de muncă străine, dar au acordat
prioritate influxurilor anuale de refugiaţi sau alte tipuri de migranţi pe considerente umanitare.
Integrarea acestor persoane pe piaţa muncii şi în societatea scandinavă necesită politici adecvate pentru
a răspunde cerinţelor specifice ale acestei categorii de populaţie.
Din 1850 până în 1950, ţările din Sudul Europei şi Irlanda au fost considerate printre cele mai
mari ţări de emigraţie transatlantică, iar mai târziu cei mai mari furnizori de migranţi în Europa. În
prezent, ele au devenit ţări de imigraţie, confruntându-se în cea mai mare parte (cu excepţia Irlandei)
cu un mare număr de lucrători ilegali.
În acest cadru extrem de contrastant al migraţiei forţei de muncă, Uniunea Europeană
trebuie să stabilească modul de gestionare a migraţiei şi ocupării lucrătorilor migranţi şi să încerce să
contureze o politică unitară privind migraţia.
Pentru a evita efectele negative ale migraţiei pentru pieţele muncii proprii, «cei 15» au
negociat cu noile State Membre un aranjament tranzitoriu, care restricţionează practic libera circulaţie
a forţei de muncă din cele opt noi State Membre din Europa Centrală şi de Est. În funcţie de politicile
naţionale de imigraţie, unele State Membre anunţau că vor impune şi contingente.
Nivelurile de dependenţă economică faţă de imigraţie în Statele Membre ale Uniunii
Europene sunt diferite şi, de aceea, viziunile cu privire la fluxul de imigranţi din ultima decadă (în
special solicitanţi de azil, refugiaţi şi minorităţi etnice) sunt diferite.
Teoretic, statele a căror ocupare depinde de fluxurile migratorii, caută flexibilitate şi, mai ales,
adaptabilitate la nevoile actuale ale pieţei muncii. În realitate, se observă că ţările cu politici de
209
Vezi ai pe larg
http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/enlargement_process/past_enlargements/communication_strategy/k
ok_introduction_ro.pdf
94
migraţie selectivă îşi reconsideră strategiile în domeniu, fiind interesate de migranţi mai bine adaptaţi
la nevoile pe termen mediu ale pieţei muncii210
.
Această viziune contrastează foarte mult cu abordările din trecut, care se concentrau pe
caracterul temporar al migraţiei forţei de muncă. Din punctul de vedere al migranţilor, dreptul la
muncă presupune egalitate de tratament, precum şi un statut clar şi nediscriminatoriu, reflectat de
salarii egale şi protecţie socială. Programele temporare vizând lucrătorii migranţi nu sunt, însă,
suficient de explicite în ceea ce priveşte statutul acordat migranţilor.
În plus, se aşteaptă ca imigranţii să joace un rol important în reducerea impactului îmbătrânirii
populaţiei, iar unele State Membre intenţionează chiar să sporească imigraţia, ca o cale de a reduce sau
echilibra deficitul sistemelor de pensii. Însă, aceste perspective presupun implementarea unei politici a
migraţiei permanente, idee pe care prea puţine state europene au susţinut-o oficial.
Contrar abordării liberale manifestate iniţial, în perioada negocierilor de aderare cu AC-10
(ţările în curs de aderare, actuale noi State Membre), abordări care lăsau să se întrevadă intenţia
liberalizării complete a pieţei muncii din spaţiul UE-15 imediat după extindere, vechile State Membre
au anunţat măsuri de restricţionare a migraţiei lucrătorilor ce provin din noile State Membre.
Iniţiativa guvernelor Statelor Membre ale UE-15 privind introducerea unor măsuri mai
restrictive de acces pe piaţa muncii are la bază interesul lor de apărare a propriilor sisteme de protecţie
socială, acestea confruntându-se deja, în majoritate, cu anumite constrângeri, precum şi asigurarea
accesului propriilor cetăţeni la locuri de muncă.
Motivele cele mai des invocate au fost situaţia economică dificilă şi îngrijorările privind
creşterea şomajului211
.
Măsurile restrictive anunţate au dat naştere la reacţii din partea noilor State Membre,
care îşi vedeau afectat unul dintre drepturile fundamentale rezultate din apartenenţa la Piaţa Unică.
Statele candidate, actuale State Membre, îşi doreau o deschidere completă şi imediată a pieţei forţei de
muncă din Uniunea Europeană, însă au agreat aranjamentul tranzitoriu. În cadrul acestui aranjament,
statele candidate pot, de asemenea, să decidă dacă îşi vor deschide pieţele muncii pentru membrii
actuali sau viitori ai Uniuniii Europene.
În cea mai mare parte, statele candidate au încercat şi încearcă, în special prin relaţii bilaterale,
să obţină derogări speciale în cadrul acestui mecanism. Guvernul Ungariei a anunţat intenţia de a
introduce, începând cu 1 mai 2004, măsuri de restricţionare pe piaţa muncii ungare pentru forţa de
muncă vest-europeană, în baza clauzei de reciprocitate, ca modalitate de contracarare a demersurilor
restrictive ale Statelor Membre. Guvernul ungar a declarat că vor fi aplicate restricţii similare tuturor
lucrătorilor din Europa de Vest, piaţa forţei de muncă ungară rămânând totuşi deschisă lucrătorilor din
celelalte state în curs de aderare.
210
www.europa.eu.int 211
Ministerul Afacerilor Externe, “Notă referitoare la regimul liberei circulaţii a forţei de muncă după aderare”,
Bucureşti, 2004
95
Polonia a anunţat introducerea unor măsuri de retorsiune similare Ungariei, iar alte noi State
Membre şi-au manifestat, de asemenea, nemulţumirea, anunţând posibilitatea unor măsuri restrictive
pe bază de reciprocitate.
Letonia a iniţiat o dezbatere serioasă cu privire la prestaţiile de securitate socială ce vor fi
accesibile pentru muncitorii străini, care nu mai au nevoie de un permis de muncă de la 1 mai 2004.
Slovacia, în schimb, a rămas adepta liberalizării maxime a pieţei muncii.
Măsurile “în oglindă” creează şi o nouă problemă juridică deoarece, ca şi cele iniţiale, vor fi
discriminatorii, afectând doar State Membre ce au anunţat măsuri restrictive împotriva AC-10, dar nu
şi ţările din acelaşi val de extindere.
Nu este pentru prima dată când Uniunea Europeană admite în rândul său noi membri cu un
nivel de dezvoltare economică inferior celui al membrilor UE. Un exemplu util în analiza impactului
economic al actualei etape de extindere îl reprezintă extinderea spre sud din anii ’80 prin aderarea
Greciei, Portugaliei şi Spaniei şi consecinţele acestui proces asupra UE, alcătuită la vremea respectivă
din 9 state. În termeni macro-economici, mărimea celor 12 state candidate în raport cu UE-15 este
aproximativ echivalentă cu raportul de mărime existent la vremea respectivă între Grecia, Spania şi
Portugalia la un loc şi UE-9.
Totuşi, din perspectiva migraţiei forţei de muncă şi a factorilor favorizanţi ai fenomenului,
trebuie avut în vedere decalajul de venit înregistrat între membrii vechi şi cei noi ai UE. În anul 1980,
media PIB-ului pe cap de locuitor din Grecia, Spania şi Portugalia reprezenta 66% din nivelul
înregistrat de UE-9. În ceea ce priveşte actualele noi State Membre, media acestui indicator se ridică
doar la aprox. 38% din media UE-15.
Din aceste considerente, există două argumente în favoarea tezei potrivit căreia respectiva
rundă de extindere urma să genereze un potenţial migrator mai ridicat în comparaţie cu extinderea spre
sud a UE. Primul este diferenţa de venit, noile State Membre fiind considerate mai sărace, raportat la
UE-15, decât cele trei state sud-europene, la momentul aderării lor, raportat la UE-9.
Al doilea argument ia în calcul aspectul geografic. Grecia şi Portugalia nu aveau frontiere
comune cu EU-9, iar regiunile Spaniei limitrofe Franţei aveau un nivel de trai relativ ridicat, mult
peste nivelul naţional. Pe de altă parte, jumătate din noile State Membre aveau frontiere comune cu
Austria, Germania sau Italia, ceea ce facilitează mişcări de populaţie, mai ales că regiunile lor de
frontieră sunt deja relativ dens populate. La momentul aderării lor, Grecia, Spania şi Portugalia au avut
de aşteptat o perioadă de tranziţie pentru accesul pe piaţa forţei de muncă din UE-9. Datorită faptului
că temerea cu privire la un posibil aflux mare de populaţie pe axa Sud-Nord s-a dovedit nefondată şi
doar un număr relativ scăzut de muncitori au migrat, ca urmare a aderării celor 3 state, perioada de
tranziţie respectivă a fost ulterior considerabil redusă.
Ca regulă generală, este foarte uşor de observat că statele care au o poziţie mai dură (ex.
Austria, Germania) sunt state situate în mare parte în imediata vecinătate a statelor care au aderat la 1
mai 2004 sau a statelor care au aderat în 2007. O poziţie relativ similară este adoptată şi de statele cu
96
sisteme de protecţie socială permisive. Pe de altă parte, statele mai îndepărtate geografic (ex. Regatul
Unit al Marii Britanii, Irlanda) facilitează un acces mult mai permisiv pentru forţa de muncă din noile
State Membre şi candidate. În decembrie 2003, în Uniunea Europeană erau legal angajate aproximativ
300.000 de persoane din noile State Membre, care reprezentau 0,2% din forţa de muncă a UE (circa
6% din totalul forţei de muncă provenite din afară şi angajate în UE, de 5,3 milioane). În Austria, care
are cea mai mare pondere de lucrători din noile State Membre, aceştia reprezintă 1,2% din forţa de
muncă; în Germania, aceştia reprezintă 0,4%. Germania şi Austria ocupă 70% din forţa de muncă
provenită din noile State Membre ale UE, dar chiar şi în aceste două state forţa de muncă din noile
State Membre însumează numai 10% din totalul lucrătorilor din afara Uniunii.
În ceea ce priveşte evoluţiile economice de ansamblu ale UE, este de estimat că nu se vor
înregistra “boom-uri economice” semnificative, care să solicite o creştere masivă a necesarului de forţă
de muncă, din cauza unei multitudini de factori, printre care:
efortul financiar semnificativ pentru integrarea de facto a celor doisprazece state
devenite membre ale Uniunii Europene de la 1 mai 2004 si 1 Ianuarie 2007;
creşterea preţului petrolului pe piaţa mondială;
politică monetară echilibrată, vizând stabilitatea preţurilor în zona Euro.
Pentru toate Statele Membre care vor aplica măsuri naţionale restrictive în perioada
aranjamentului tranzitoriu, vor continua să se aplice prevederile tratatelor bilaterale încheiate anterior
momentului aderării, iar măsurile naţionale aplicate nu vor putea fi mai restrictive decât cele de la
momentul semnării Tratatului de Aderare. De asemenea, lucrătorilor români nu li se va aplica un
tratament mai puţin favorabil decât celor proveniţi din state terţe.
97
CAPITOLUL III
EFECTELE CRIZEI ASUPRA FORŢEI DE MUNCĂ ŞI MIGRAŢIEI
EUROPENE
3.1. Impactul crizei asupra locurilor de muncă
”Efectele crizei: Oamenii lucrează mai puţine ore zilnic şi este mai greu pentru lucrătorii cu contracte
temporare şi persoanele cu un nivel de educaţie scăzut”212
Criza economică a lovit pieţele europene ale muncii, reducând considerabil nivelurile ocupării
forţei de muncă şi creşterea şomajului în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene. Un
număr de caracteristici izbitoare care caracterizează situaţia ocupării forţei de muncă au ieşit la lumină
în timpul recentei crize. Cât de flexibile sunt pieţele forţei de muncă din Europa în a absorbi criza fără
a disponibiliza personal, ci prin scăderea orelor de muncă lucrate şi utilizarea mai mult de lucrători
part-time? Sunt lucrătorii cu contracte temporare mai afectaţi decât cei cu contracte permanente?
Există o tendinţă a pierderii locurilor de muncă în funcţie de nivelul de educaţie al oamenilor?
Şi cât de mulţi oameni au reuşit să găsească un loc de muncă împotriva tendinţei generale de ocupare a
anumitor domenii? Acest studiu utilizează date recente privind ocuparea forţei de muncă în ţările
europene (din al doilea trimestru din 2012), date statistice preluate din bazele de date EUROSTAT213
.
Asa cum se poate observa şi in figura următoare, numărul de persoane angajate a rămas stabil
în zona euro (EA17) și a crescut cu 0,1% în EU27 în al doilea trimestru al anului 2012, comparativ cu
trimestrul anterior, potrivit Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. În primul trimestru al
anului 2012, ocuparea forței de muncă a scăzut cu 0,3% în zona euro și cu 0,1% în UE27. Aceste cifre
sunt ajustate sezonier.
Cea mai mare creștere în ocuparea forței de muncă a fost înregistrat în activitățile imobiliare
(+0,7% în zona euro și +1,4% în UE27), iar cea mai mare scădere în activități financiare și de asigurări
(-0,8% și -0,7%, respectiv).
212
Hijman, R: Population and social conditions, EUROSTAT, Statistics in focus, 79-2009, p. 1, disponibil la
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/publications/news_releases 213
Employment stable in the euro area and up by 0.1% in the EU27, disponibila la
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/publications/news_releases
98
Figura 3.1: Evolutia numarului de angajați în perioada 2009 – 2012
Zona euro EU27
Sursa: Eurostat,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=teina300&plugin=1
Comparativ cu același trimestru al anului precedent, ocuparea forței de muncă a scăzut cu
0,6% în zona euro și cu 0,2% în UE27, în al doilea trimestru din 2012 (dupa -0,5% și -0,2%, respectiv,
în primul trimestru al anului 2012). În al doilea trimestru al anului 2012, 223.4 milioane barbati si
femei, au fost angajați în UE-27, din care 146.4 milioane au fost în zona euro.
Figura 3.2: Evolutia numarului de angajați
Zona euro EU27
Sursa datelor: Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do
Zona euro (EA17) include Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia,
Cipru, Luxemburg, Malta, Norvegia, Austria, Portugalia, Slovenia, Slovacia și Finlanda.
99
UE27 include Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia,
Spania, Franța, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Norvegia, Austria,
Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit.
În 2011 imaginea piaței muncii din UE era şi mai mult umbrită de criza economică și
financiară, deși tendința negativă din ultimii ani părea să se oprescă. În UE ocuparea forței de muncă
pentru persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost crescut ușor cu 0,1 p.p. în 2011 la 64,3% (a se
vedea figura 3). Procentul a ramas neschimbat la 70,1% pentru bărbați și a crescut la 58,5% pentru
femei.
Rata de ocupare a populației cu vârsta între 15 şi 64 ani a fost mai mare decât media UE în
douăsprezece state membre ale UE. Cele mai mari rate au fost înregistrate de Norvegia (74,9%),
Suedia (74,1%), Danemarca (73,1%), Germania (72,5%) și Austria (72,1%). Cu toate acestea, erau
zece state membre care nu au atins 60%. Cea mai mică rată a ocupării forței de muncă au fost
observate în Grecia (55,6%), Ungaria (55,8%), Italia (56,9%), Malta (57,6%) și Spania (57,7%).
Comparativ cu anul 2010, rata de ocupare a crescut în paisprezece state membre. Cele mai
mari creșteri s-au înregistrate în Estonia (+4,1 puncte procentuale), Lituania (+2,9 puncte procentuale),
Letonia (+2,5 puncte procentuale), Malta (+1,5 puncte procentuale), Suedia și Germania (+1,4 faţă de
cea anunțată). Pe de altă parte, rata de ocupare a scăzut în douăsprezece state membre, în special în
Grecia (-4,0 puncte procentuale), Slovenia (-1,8 puncte procentuale) și Cipru (-1,6 puncte
procentuale).
În contextul Strategiei Europa 2020214
, rata de ocupare pentru grupa de vârstă 20 – 64 ani este
folosit ca unul dintre indicatorii principali. În UE rata de angajare a persoanelor din cadrul acestei
clase de vârstă a rămas stabilă la 68,6% în intervalul 2010 - 2011, dar a fost încă cu mult sub rata ținta
de 75%. În UE rata de ocupare pentru grupa de vârstă 20-64 ani a fost de 75,0% pentru bărbați și
62,3% pentru femei.
214
Strategia europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii (Europa 2020) are scopul
de a ridica la 75% rata de ocupare pentru bărbați și femei cu vârsta intre 20-64 ani, pentru tările UE în ansamblu.
Acest obiectiv principal este tradus în obiective specifice pentru fiecare stat membru (a se vedea Concluziile
Consiliului European - 17 iunie 2010)
100
Figura 3.3: Rata angajaţilor cu vârsta între 15 şi 60 ani, anul 2011
Sursa: Eurostat,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=tsdec420&pl
ugin=1
Economia s-a situat pe un trend descrescător între primele două trimestre din 2012, când
Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,2% în zona euro (EA17) și cu 0,1% în UE27, potrivit estimarilor
publicate de Eurostat. În primul trimestru al anului 2012, ratele de creștere au fost 0,0% în ambele
zone.
Comparativ cu al doilea trimestru al anului 2011, PIB-ul ajustat sezonier a scăzut cu 0,5% în
zona euro și cu 0,3% în UE-27, după 0,0% și, respectiv, +0,1% în trimestrul anterior.
În trimestrul al doilea al anului 2012, cheltuielile pentru consumul final au scăzut cu 0,2% atât
în zona euro și în UE27 (după -0,2% și -0,1%, respectiv, în trimestrul precedent). Formarea brută de
capital fix a scăzut cu 0,8% în zona euro și cu 0,9% în UE27 (după -1,3% și -0,7%). Exporturile au
crescut cu 1,3% în zona euro și cu 1,0% în UE27 (după +0,7% și +0,5%). Importurile au crescut cu
0,9% în ambele zone (după -0,2% în ambele zone).
Economia s-a situat pe un trend descrescător între două trimestre din 2008 şi 2009 în toate
statele membre, cu excepţia Poloniei. UE în ansamblu, precum şi în zona euro, a înregistrat o scădere
de aproape 5 % la nivelul PIB-ului real. Inevitabil acest lucru are un impact deosebit asupra pieţei
forţei de muncă, în cazul în care o reducere a cererii de forţă de muncă a dus la pierderea locurilor de
muncă.
În conformitate cu declinul PIB-ului, majoritatea statelor membre au înregistrat o reducere a
numărul de persoane angajate. Luxemburg a fost singura ţară în care nivelurile ocupării forţei de
muncă a crescut (+1,3%) în această perioadă.
Cu toate acestea, scăderea producţiei nu s-a realizat concomitent cu o scădere corespunzătoare
în ocuparea forţei de muncă. Nivelurile ocupării forţei de muncă a scăzut în medie cu "numai" 1,9% (-
101
1,8% în EA17) în cele 27 de state membre ale UE. Încă patru state membre au înregistrat o tendinţă
mai rea în angajarea lor decât în cifrele PIB-ului între trimestru doi al anului 2008 şi aceeasi perioada
din 2009. Polonia a înregistrat o rată de creştere a PIB de 1,1%, în timp ce ocuparea forţei de muncă a
scăzut cu 0,7%. În Grecia, economia s-a redus cu 0,3% şi ocuparea forţei de muncă cu 1,0%. În
Spania, numărul de persoane angajate a scăzut cu 7,1%, şi producţia economică de 4,2%. În sfârşit,
PIB-ul Irlandei a înregistrat o scădere cu 7,3%, în timp ce ocuparea forţei de muncă a scăzut cu o
marjă mai mare (-8.3%). În toate celelalte 23 de ţări tendinţa negativă a producţiei a fost amortizată în
oarecare măsură pe piaţa forţei de muncă. Un exemplu frapant este Lituania, unde o scădere dramatică
de 21,1% în PIB duce la o scădere a ocupării forţei de muncă de 6,7%. Dintre statele membre mari,
Germania, in special, prezinta un decalaj considerabil. Producţia a fost redusă cu 5,9%, ceea ce a dus
la o scădere de doar 0,1% a numărului de persoane angajate.
Este normal pentru creşterea PIB-ului şi ocuparea forţei de muncă să evolueze în mod diferit,
atât în ceea ce priveşte mărimea şi calendarul (forţa de muncă a reacţiona la evoluţiile economice, cu o
anumită perioadă de întârziere). Există diverse motive pentru acest lucru, dintre care unele sunt mai
relevante în perioade de criză economică, precum cea care este în curs de experienţă. În asemenea
momente, angajatorii pot face uz de aranjamente, cum ar fi punerea de angajaţi cu timp parţial de lucru
sau de a reduce numărul de ore lucrate în alte moduri, astfel încât să se evite disponibilizarea de
persoane, şi protejând astfel capitalul lor uman. În unele ţări, acest lucru a fost facilitat de către
guvernele care au aplicat sistemele de muncă de scurtă durată.
Efectul crizei asupra locurilor de muncă – apariţia fenomenului locurilor de munca part
– time
Una dintre măsurile pe care un angajator poate lua, în scopul de a evita concedierea de (mai
multor) persoane este de a introduce utilizarea forţei de muncă part – time sau creşterea utilizarii
acestei metode, dacă ea este deja folosită. Angajatorii ar putea avea o preferinţă puternică pentru
contractele part – time atunci când sunt create noi posturi. Deşi unii angajaţi cu jumatate de norma
poate şi-au pierdut de asemenea locul de muncă, rezultatul net poate fi mai favorabil pentru crearea de
locuri de muncă part-time în timpul sau la începutul unei recesiuni.
Persoanele ocupate part-time sunt persoanele care deşi sunt angajate, au un volum insuficient
de muncă, și se aseamănă sub acest aspect cu șomerii. Acest indicator este definit ca persoanele
angajate cu fracțiune de normă care doresc să lucreze mai multe ore și sunt disponibile pentru a face
acest lucru. În UE27, în 2010 au fost raportaţi 8,5 milioane de lucrători ocupaţi part-time. Această
definiție include, în special, persoane ocupate involuntar cu fracțiune de normă, care doresc să aibă un
loc de muncă cu normă întreagă. Aceşti angajaţi sunt o grupă distinctă, deoarece oamenii care lucrează
full-time și încă mai doresc să lucreze mai multe ore au un profil diferit: în ciuda multor ore de lucru
au venituri insuficiente. Aceste persoane subocupate part-time evidențiază situațiile de volum
insuficient de muncă în rândul persoanelor deja angajate.
102
Într-adevăr, ponderea lucrătorilor part – time a crescut în UE-27 în cursul anilor trecuţi, aşa
cum vom prezenta în figurile următoare. În 2010 (Trimestrul 4), numărul persoanelor ocupate a crescut
comparativ cu 2010T3, deși foarte puțin (+180.000 de persoane; +0,1%). Pentru prima dată după
2008T4 creşterea de la an la an a fost inregistrata (+580.000 persoane, +0,3%), după șapte trimestre de
cădere continuă. În aceeași perioadă șomajul a scăzut cu 80 mii persoane (-0,3%) față de 2010T3. Cu
toate acestea, numărul de șomeri în UE-27 era încă mai mare decât în 2009T4, cu 390 mii persoane (+
1,7%).
În 2010T4, numarul angajaţilor part-time a continuat să crească in UE. Comparativ cu
2009T4, ponderea ocupării forței de muncă part-time a crescut cu 0,3% ajungând la 19,3%, ca urmare
a 0,5 milioane de angajaţi part-time în plus și 0.7 milioane angajaţi full-time mai puţini. În aceeași
perioadă, numărul angajaţilor cu un contract de munca pe perioadă determinată a crescut cu 0,7
milioane, iar numărul de angajați permanenți a scăzut cu 1,2 milioane.
Rata persoanelor angajate cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de UE-27 a scăzut cu 0,1 p.p. în
comparație cu 2009T4 la 64,2%. Rata de ocupare a femeilor a scăzut pe parcursul anului cu 0,2 p.p. la
58,3%. Pe de altă parte, nici o schimbare nu a fost observată pentru bărbați, atâta timp cât rata lor de
ocupare a rămas la 70,2%. Rata șomajului a crescut cu 0,2 p.p. de la an la an, adică într-un ritm mai
lent decât în trimestrele anterioare ale anului 2010, și a ajuns la 9,5%. Rata șomajului pentru bărbați a
fost de 9,3%, care a fost cu 0,1 p.p. mai puțin faţă de anul anterior, în 2009T4. Pentru femei, rata
șomajului a continuat trendul crescător, cu 0,4 puncte procentuale, la 9,6%.
Figura 3.4: Numărul de angajaţi şi someri înregistraţi la nivelul EU27 (Milioane de persoane)
Angajaţi Şomeri
Sursa: Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsq_egan&lang=en
103
De-a lungul ultimilor sase ani, numărul forței de muncă ocupată part-time în UE27 a fost în
continuă creștere. Această tendință a continuat în ultimul trimestru al anului 2010, când 41.8 milioane
persoane aveau un loc de muncă part-time în UE27, ceea ce reprezintă 19,3% din salariati. Aceste
tendințe se referă atât la bărbații, cât și la femei, pentru care cota de part-time în 2010T4 este de 8,8%
și respectiv 31,9% din totalul locurilor de muncă. Figura următoare prezintă schimbările de la an la
nivelul ocupării forței de muncă part-time în rândul bărbaților și femeilor în UE27 între anii 2007 -
2010. Numărul locurilor de muncă cu fracțiune de normă au crescut de-a lungul acestei perioade, cu
singura excepție fiind componenta de sex feminin în 2010T4, atunci când a arătat o ușoară scădere.
Cu toate acestea, această creștere nu a fost stabilă în timp, nici nu a fost aceeşi tendință pentru
bărbați și femei. Numărul femeilor ocupate cu fracțiune de normă a crescut puternic în 2007 și la
începutul anului 2008, adică chiar înainte de debutul crizei economice. În această perioadă, numărul
femeilor ocupate cu fracțiune de normă a crescut de la an la an, cu circa 600 mii de persoane în fiecare
trimestru in medie. După punctul maxim atins în 2007Q3, creșterea a încetinit, atingând un minim în
2009T1. De atunci, numărul femeilor ocupate cu fracțiune de normă a crescut treptat, deși nu la fel de
puternic ca și în perioada 2007-2008. După 2010T2 a încetinit din nou și în cele din urmă a devenit
negativă în 2010T4.
Creșterea de la an la an a persoanelor de sex masculin cu timp parțial de muncă a fost mai
puțin pronunțată decât pentru femei în perioada 2007-2008. Cu toate acestea, din a doua jumătate a
anului 2009 pentru persoanele de sex masculin cu fracțiune de normă ocuparea a crescut mai rapid
decât în perioada precedentă, și, de asemenea, mai rapid decât în cazul femeilor. În 2010T4, numărul
bărbaților angajați cu fracțiune de normă în UE-27 a crescut cu 490 mii persoane faţă de nivelul
înregistrat în 2009T4.
De-a lungul perioadei 2007Q1 - 2010T4, numărul de de oameni care lucrează cu fracțiune de
normă în UE-27 a crescut cu 1,1 milioane de persoane.
104
Figura 3.5: Variaţia persoanelor angajate part-time, în funcţie de sex
Barbaţi angajati part-time Femei angajate part-time
Sursa: Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsa_epgaed&lang=en
Apariţia indicatorilor de evaluare a ocupării
În UE-27, în anul 2010 existau 8.5 milioane de lucrători cu timp parțial, 2.4 milioane șomeri
care se aflau în stadiul de a căuta un loc de muncă, dar nu erau disponibili imediat pentru muncă, și 8.2
milioane de persoane disponibile pentru muncă, dar care nu cautau un loc de muncă.
Aceste trei grupuri de persoane nu îndeplinesc toate criteriile de definire a șomajului, adică
fiind fără loc de muncă, caută locul de muncă în mod activ și sunt disponibile pentru muncă. Prin
urmare, persoanele aflate in aceste categorii nu sunt clasificate ca șomeri.
Pentru a analiza corect nivelul şomajului, au fost introduse aceste trei grupe de indicatori:
- Persoane ocupate part-time, dar care îşi doresc un loc de muncă full time;
- Persoane care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile imediat;
- Persoane care nu au un loc de muncă, dar care nu îl caută în mod activ.
Așa cum se vede în figura următoare, indicatorii suplimentari acoperă în marea lor majoritate
femei. Acest lucru contrastează cu o majoritate a bărbaților în șomaj (54,8% în UE-27 în 2010) și în
ocuparea forței de muncă (54,6%).
105
Figura 3.6: Șomeri și alți indicatori, EU27, grupă de vârstă 15 – 74, 2010 (mii persoane)
12545
27011045
3446
10361
5837
1339
4803
0
5000
10000
15000
20000
25000
Someri Angajati part time Persoane aflate in cautarea
unui loc de munca, dar
nedisponibile imediat
Persoane disponibile
imediat, dar care nu cauta
un loc de munca
Femei
Barbati
Sursa: Eurostat, http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsq_egan&lang=en
Femeile – predominante în rezultatele evidenţiate de noii indicatori
Printre noii indicatori, predominanța femeii este mai puternică în grupul angajaţilor cu timp
parțial. Mai mult de două treimi dintre ei sunt femei (68,4%) în UE-27 în 2010, și anume 5.8 milioane
femei față de 2,7 milioane de oameni (a se vedea figura 7). Acest dezechilibru reflectă diferenta de
ocupare part-time intre genuri, deoarece 75,5% din total angajaţilor part-time de la nivelul UE-27 în
2010 au fost femei.
Există o majoritate a femeilor în rândul persoanelor care caută de lucru, dar nu sunt disponibili
imediat (56,2% adică 1.3 milioane de femei comparativ cu 1,0 milioan de bărbați), și o majoritate
considerabilă în rândul persoanelor disponibile pentru munca, dar care nu caută un loc de muncă
(58,2%, respectiv 4.8 milioane de femei față de 3,4 milioane de bărbaţi). Ponderea femeilor în grupul
acesta din urmă este similară ponderea acestora în grupul de persoanelor inactive economic (59,8%).
106
Figura 3.7: Distribuţia forţei de muncă pe categorii, EU27, grupa de varsta 15 – 74, 2010
75.50%
68.40%
45.40%
45.20%
56.20%
58.20%
59.80%
24.50%
31.60%
54.60%
54.80%
43.80%
41.80%
40.20%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Angajati part-time
Angajati part-time, dar care isi mai doresc
un loc de munca
Angajati
Someri
Persoane care cauta un loc de munca, dar nu
sunt disponibile imediat
Persoane care sunt inactive, dar nu cauta un
loc de munca
Alte categorii de persoane inactive
Barbati
Femei
Sursa: Eurostat, http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
Din cei 8.5 milioane angajati part-time din UE27 în 2010, 1,5 milioane au fost între 15 şi 24 de
ani, 6,1 milioane au fost în vârstă de 25-54 și 0.9 milioane aveau vârste cuprinse între 55-74 ani.
Distribuţia pe vârste
Persoanele care caută de lucru dar nu sunt disponibile imediat, 0,7 milioane au fost intre 15-24
ani, 1.4 milioane au fost in varsta 25-54 ani și 0,2 milioane au fost în vârstă de 55-74 ani. În cele din
urmă, printre ajunge la 8,2 milioane de persoane disponibile pentru munca, dar care nu cauta un loc de
munca, 1.9 au fost 15-24 de ani, 4,8 milioane au fost în vârstă de 25-54 ani și 1.6 milioane in vârstă de
55-74 ani
Figura următoare prezintă acțiunile, defalcate pe grupe de zece ani cu de vârstă între 15 și 74
de ani. Aceeași informație este, de asemenea, grupată în funcţie de sex. Suma intre grupele de vârstă
din fiecare diagramă este egală cu 100%.
Graficul 3.8 prezintă persoanele ocupate part-time dar care doresc un loc de muncă full time
organizate în grupe de vârstă şi aranjate în funcţie de sex.
Grupa de varsta 25 - 54 ani reprezintă 72% din totalul lucrătorilor cu timp partial. Persoanelor
mai tinere, cu varsta intru 15 si 24 ani constituie 18% din total, persoanele în etate cuprind o pondere
mult mai mică: 10%, iar mai puțin de 1% sunt persoanele aflate în categoria 65 – 74 ani.
O defalcare simultană în funcție de vârstă și sex arată și alte diferențe în randul lucratorilor
part-time. Procentele angajatilor part-time in randul femeilor sunt cele mai ridicate pentru grupe de
vârstă 35-44 ani (28%) și 45-54 ani (27%). Se poate ca femeile la aceasta varsta inca avea copii, astfel
107
încât aceştia limitează mamei domeniul de aplicare pentru implicarea în piața forței de muncă.
Valorile sunt mai mici pentru femei mai tinere cu vârsta de 25-34 (21%) și 15-24 de ani (15%). În
schimb, valori între însemnate pentru bărbaţi sunt concentrate în grupele de vârstă tinere 15 - 24 și 25 -
34 de ani (24% și 25% respectiv), și scad pentru grupurile de persoane în vârstă.
În ceea ce privește persoanele "care caută de lucru, dar nu imediat disponibile", mai mult de
jumătate din bărbații și femeile din acest grup au mai puțin 35 de ani, 31% dintre ei sunt de 15-24 de
ani și 24% au vârsta de 25-34 de ani
Trendul descendent va continua până la 19% pentru vârstele 35-44, 15% pentru 45-54, 10%
pentru 55-64 și aproape 0% pentru 65-74.
Comparativ cu alți indicatori, distribuția persoanelor disponibile, dar care nu caută un loc de
muncă este mai echilibrata: 23% din total sunt tineri între 15-24 ani, care înregistrează valori doar ușor
mai ridicate decât grupele de vârstă 25-34, 35-44 și 45-54 (toate în jurul valorii de 20%). 16% sunt
vârstă de 55-64 de ani și doar 3% sunt în vârstă de 65-74.
Figura 3.8 Analiza în funcţie de vârstă şi sex, %, EU27, 2010
1. Angajati part-time, dar care îţi mai doresc un loc de muncă
108
2. Persoane care caută un loc de muncă, dar nu sunt disponibile imediat
3. Persoane care nu au un loc de muncă, dar care nu îl caută în mod activ
Sursa: Eurostat,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/database
Muncitorii full – time au lucrat, în medie, mai putin cu 0,7 ore
Scădere bruscă a activităţii economice, combinată cu o scădere mult mai mică a numărului de
persoane angajate, în cele din urmă se reflectă în cifre pentru numărul de ore lucrate per persoană şi
rezultatul muncii realizat de o persoană angajată (productivitatea muncii). În plus, faţă de o pondere
sporită a lucrătorilor part - time, a existat o scădere semnificativă a numărului mediu de ore lucrate în
fiecare săptămână, de către lucrătorii cu normă întreagă (la principalele lor de locuri de muncă) între
două trimestre din 2009 şi 2010. Media UE-27 a scăzut de la 41.0 la 40.3 ore pe săptămână de
109
persoană. În medie, bărbaţii muncesc mai multe ore decat femeile, dar media săptămânală a orelor de
muncă pentru bărbaţi a scăzut cu o marjă mai mare faţă de anul 2009 (de la 42.1 la 41.4). Femeile
angajate cu normă întreagă au lucrat, în medie, 38.7 oră pe săptămână în 2010-II, sau cu 0.5 ore mai
puţin faţă de anul precedent.
Combinând nivelul mai scăzut al forţei de muncă şi reducerea orelor lucrate per persoană (la
principalele lor locuri de muncă), este posibil să se estimeze că numărul total de ore lucrate a scăzut cu
aproximativ 3,7% în UE-27 între trimestrul doi al anului 2010 si aceeasi perioada din 2009.
Scăderea timpului individual de muncă poate fi principalul mijloc de a salva locurile de
muncă. Cu toate acestea, atunci când nivelul PIB-ul începe să crească din nou, nu poate fi aşteptat ca
nivelul ocupării forţei de muncă să înceapă să crească imediat sau în acelaşi ritm.
Muncitorii cu contracte temporare sunt cei mai vulnerabili
În perioadele dificile, cel mai uşor pentru angajatori este să nu mai reînnoiască contractele
temporare de muncă, pentru muncitorii part – time. De aceea, mucitorii part – time se aşteaptă să fie
primii afectaţi în perioadele de criză, iar în figura următoare se prezintă exact această realitate.
Numărul total de angajaţi în UE-27 pe un contract de muncă temporară a scăzut cu 1.7
milioane între al doilea trimestru din 2008 şi acelaşi trimestru din 2009. Aceasta reprezintă o scădere
de aproximativ 6,3%, valoare care este mult mai mare decât diminuarea cu 1,3% a numărului de
angajaţi cu un contract permanent, în aceeaşi perioadă.
Acest număr de 1,7 milioane muncitori se înregistrează efectiv doar în zona euro, înregistrând
o scădere de aproximativ 8,3%. În cifre absolute, nu se înregistreză nici o schimbare majoră în ţările
care încă nu au adoptat moneda unică.
Impactul nivelului educational asupra ataşamentului faţă de locul de munca
Nivelul de învăţământ atins de forță de muncă din categoriile analizate influenţează
ataşamentul faţă de locul de muncă. În figura următoare se prezintă angajaţii cu varsta cuprinsă între
25-74 de ani; grupul 15-24 ani este exclus intenţionat din această comparație deoarece cei mai mulți
dintre subiecți nu au atins înca cel mai înalt nivel al educației.
110
Figura 3.9: Persoane ierarhizate în funcție de nivelul educaţiei, vârsta 25-74, EU27, 2010
0%
5%
10%
15%
20%
25%
30%
35%
40%
45%
50%
Angajati Angajati part-time Someri Persoane care cauta un loc
de munca, dar nu sunt
disponibile
Persoane care nu au un
loc de munca, dar nu il
cauta in mod activ
Alte categorii de persoane
inactive
Studii universitare Studii medii Nivel redus al educatiei
Sursa: Eurostat,
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/database
După cum se poate observa, 31% din angajați persoane angajate sunt foarte educate. Această
pondere este de 22% în rândul persoanelor ocupate part-time.
O comparație similară arată că persoanele ocupate part-time au un nivel al educatiei aflat între
nivelul educaţiei angajatilor full-time si cel al șomerilor.
Ponderea persoanelor cu studii superioare în grupa "persoane care caută de lucru, dar nu sunt
disponibile imediat" (21%) este mai mare decât în rândul șomerilor (17%) și aproape la fel de mare ca
partea de persoane ocupate part-time (22%).
În cele din urmă, persoanele din grupa "disponibile, dar care nu caută un loc de muncă" au
doar o cotă de 13% din totalul persoanelor cu studii superioare.
111
3.2. Analiza migraţiei externă a românilor în contextul crizei economice
În tabloul migraţiei internaţionale, România poate fi privită ca o ţară de emigraţie, fiind
folosită ca țară de tranzit spre țările dezvoltate. Piaţa muncii din România este mai puţin atrăgătoare
pentru imigranţi.
În primii trei ani după căderea comunismului 170.000 persoane au emigrat legal din România.
În 1990, emigrarea a atins apogeul, cu 96.929 românii care se deplasau în străinătate. Această emigrare
a fost rezultatul procesului de liberalizare a călătoriilor, precum şi mediul economic şi politic turbulent
din ţară. În timpul procesului de tranziţie şi de restructurare a economiei româneşti (care a avut loc
aproximativ din 1990 până în 2002), populaţia ocupată a scăzut cu 44%.
În acest context, un număr considerabil de români a plecat pentru a căuta câştiguri economice
în străinătate. Din 1990 şi până acum, principalele ţări de destinaţie pentru migraţia forţei de muncă
româneşti s-au schimbat considerabil, dar trei faze distincte ies în evidenţă. În prima fază (între 1990 şi
1995), atunci când intrarea în diverse ţări din Europa de Vest a fost sever limitată, lucrătorii români s-
au îndreptat în principal către Israel, Turcia, Ungaria (mai ales etnicii maghiari) şi Germania. În a doua
perioadă (1996-2002), migraţia spre vest a prevalat, un număr mare de muncitori au ales Italia şi, mai
mulţi, Spania. A treia fază a migraţiei forţei de muncă a fost simbolic inaugurată la 1 ianuarie 2002,
când ţările incluse în spaţiul Schengen au eliminat obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români, ceea
ce a facut ca un paşaport valabil să fie suficient pentru intrarea în diferite ţări. Principala motivaţie
devine cea de ordin economic, manifestată prin migraţia externă temporară pentru muncă, durata
acesteia variind (aceasta nepresupunând schimbarea definitivă a reşedinţei).
Este foarte dificil de estimat fluxurile migratorii în cazul României, deoarece evidenţele
statistice oferă date doar pentru migraţia definitivă215
. Cifrele oficiale în ceea ce privește migraţia ne
reflectă numai o parte mică din amplarea reală a fenomenului.
Migraţia externă a cunoscut cele mai mari valori în anii 1995 (25.675 pers.) şi 1996 (21.526
pers.), a urmat apoi o diminuare a nivelului emigrărilor, cu o uşoară creştere în anii 2000 (14.753) şi
2006 (14.197) după cum reiese din figura 3.10.
215
În acest studiu au fost folosite datele oficiale privind migraţia legală.
112
Figura 3.10 Evoluţia numărului emigranţilor români în perioada 1990 – 2009
9692
9
4416
0
3115
2
1844
6
1714
625
675
2152
6
1994
5
1753
6
1259
4
1475
3
9921
8154 10
673
1308
2
1093
814
197
8830
8739
1021
1
0
20000
40000
60000
80000
100000
120000
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Nu
ma
r p
erso
an
e
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
Emigraţia poate fi analizată în funcţie de grupele de vârstă, sex, naţionalitate şi ţara de
destinaţie.
În ceea ce privește structura pe sexe a emigranţilor în perioada 2000-2009, din datele oficiale
constatăm dominația femeilor. Ponderea femeilor a crescut în ultimii ani, în 2007, acestea
reprezentând peste 65% din numărul total de emigranţi (tabelul 3.1). Putem concluziona că opţiunea
pentru a emigra s-a manifestat mai intens în rândul femeilor. Ponderea acestora din urmă este net
superioară bărbaţilor, în cea mai mare parte a perioadei analizate.
Tabelul 3.1 Structura emigranţilor pe sexe în anii 2000-2009
Anii 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Masculin 46,08 50,51 45,38 41,35 37,72 37,58 37,62 34,97 35,11 3768
Feminin 53,92 49,49 54,62 58,65 62,28 62,42 62,38 65,03 64,89 6443
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
113
Figura 3.11: Evoluția numărului de emigranți români pe sexe (1993-2009)
0
5000
10000
15000
20000
25000
30000
1993
1995
1997
1999
2001
2003
2005
2007
2009
Femei
Bărbați
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
Variații importante s-au înregistrat și în ștructura emigranţilor pe grupe de în perioada 2000-
2008. Aceste variații s-au manifestat mai pregnant mai ales persoanele cu vârsta cuprinsă între 26 şi 40
de ani (tabelul 3.2 şi figura 3.2). Se observă mărirea ponderii de la 38,75% în anul 2000 la peste 57%
în anul 2007. Creşteri semnificative se observă la grupele de vârstă 41-50 şi 51-60 de ani,
înregistrându-se în 2008 un nivel de 19,30% respectiv 13,06%. Această creştere poate fii explicată prin
naşterea copiilor în familiile românilor emigranţi, fapt ce a determinat apariţia unei noi migraţii, cea a
persoanelor de peste 50 de ani care nu merg în străinătate pentru a munci ci pentru a avea grija de
nepoţi.
Tabel 3.2 Structura emigranţilor pe grupe de vârstă în anii 2000-2008
Grupa
de
vârstă
Emigranţi
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009
Sub 18
ani
4372 2860 1233 1677 1417 765 963 1003 1214 1316
18-25
ani
1513 938 1029 1426 1920 1408 1726 1062 1107 1270
26-40
ani
5717 4017 3972 5438 7174 6359 8198 4979 4722 5351
41-50
ani
1551 1013 915 1159 1414 1355 1782 982 974 1393
51-60
ani
657 429 417 449 577 545 839 460 445 522
61 ani
şi peste
943 664 588 524 580 506 689 344 277 359
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
114
Figura 3.12 Structura emigranţilor pe grupe de vârstă în anii 2000-2008
0%
20%
40%
60%
80%
100%
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Sub 18 ani 18-25 ani 26-40 ani 41-50 ani 51-60 ani 61 ani+
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
Din structura emigranţilor pe grupe de vârstă reiese că ponderea cea mai mare se înregistrează
în rândul celor care au cele mai mare oportunităţi de realizare profesională, adică cei cu vârste cuprinse
între 26 şi 40 ani.
Pentru România, emigranţii reprezintă o pierdere netă, ceea ce demonstrează o capacitate încă
redusă a societății şi a economiei pentru generarea unor oportunităţi de muncă şi o remunerare
corespunzătoare. Pentru ţările primitoare, imigranții români reprezintă o forţă de muncă competitivă,
cu performanţe înalte, pe o perioadă îndelungată de timp.
Migraţia lucrătorilor români în străinătate, confirmând o dimensiune a teoriei economice neo-
clasice, a fost în primul rând către ţări mai dezvoltate economic unde exista posibilitatea obţinerii unui
salariu superior celui pe care l-ar obţine în România216
. Totuşi dimensiunea economică trebuie asociată
cu cea politică. Posibilităţile legale limitate pentru români de a merge la muncă în Occident au făcut ca
destinaţiile pentru migraţia economică temporară în primii 10 ani de după evenimentele din 1989 să fie
foarte dispersate, principalele ţinte fiind Israel şi Italia, cu câte 17%, urmate de Ungaria, Turcia,
Spania etc cu procente mai mici217
. După anul 2001, situaţia s-a schimbat radical, Italia şi Spania fiind
de departe cele mai dorite destinaţii pentru lucrătorii români218
. Posibile explicaţii pentru faptul că
aproape trei pătrimi dintre migranţii români pleacă în aceste ţări sunt asemănările culturale (inclusiv
uşurinţa de a învăţa cele două limbi latine), flexibilitatea autorităţilor locale în a accepta imigranţi
străini, şi existenţa, cel puţin în Italia, a unor români care au facilitat migraţia altor români prin
intermediul „reţelelor migraţiei”. Numărul mai mare de migranţi români în Italia în perioada studiată
poate fi explicat şi prin faptul că economia din această ţară este mai dezvoltată şi oferă salarii mai mari
216
http://www.scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/Migratia-fortei-de-munca-in-UE55333.php 217
Ibidem 218
Ibidem
115
decât Spania. (Figura 3.13) Dacă luăm în calcul şi regiunile istorice, putem sublinia rolul reţelelor şi al
anumitor tradiţii ale migraţiei în creşterea fluxului migrator. Lucrătorii din Moldova preferă Italia, iar
cei din Muntenia, Spania. Mulţi bănăţeni merg în Germania şi mulţi ardeleni, în Ungaria . (Tabelul
3.3)
Figura 3.13 Structura emigranţilor pe ţări de destinaţie, în perioada 2000-2008
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4000
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
0
100
200
300
400
500
600
700
Australia
Canada
Franta
Germania
Grecia
Israel
Italia
Spania
SUA
Suedia
Ungaria
Altele
Austria
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
Se observă totodată că distanţa nu este foarte importantă. Astfel, se amplifică fluxurile spre
continentele mai îndepărtate. Preferatele sunt zonele ce au perspective mari de realizare profesională,
precum şi condiţii relativ facile de integrare în noile comunităţi (politicile din ultimii ani promovate de
Canada şi SUA pentru atragerea tinerilor familişti).219
Sursa fluxurilor de emigrare a populaţiei este dinamică, fiind influenţată de motivele emigrării.
La începutul perioadei de tranziţiei, cele mai importante fluxuri proveneau din judeţele Transilvaniei
care aveau pondere ridicată a etnicilor germani. În prezent chiar dacă s-au mărit zonele de plecare,
intensitatea fluxurilor este mai slabă.220
Fluxurile de emigraţie au o repartiţie teritorială echilibrată, principalele surse de emigraţie în
anul 2009 fiind regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est şi Bucureşti-Ilfov (figura 3.14).
219
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf 220
Ibidem
116
Figura 3.14 Emigranți pe regiunile de dezvoltare ale României
0
500
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4000
4500
1999
2001
2003
2005
2007
2009
Ani
Nr.
em
igra
nti
Regiunea NORD-VEST
Regiunea CENTRU
Regiunea NORD-EST
Regiunea SUD-EST
Regiunea SUD-
MUNTENIA
Regiunea BUCURESTI
- ILFOV
Regiunea SUD-VEST
OLTENIA
Regiunea VEST
Sursa datelor: INSSE, baza de date Tempo-Online, www.insse.ro
Luând în considerare cele mai sus menţionate şi tendinţele deja evidente în dinamica
proceselor demografice, cu perspectiva de scădere a populaţiei din România în deceniile următoare
până la 16 de milioane de oameni, este clar că apare necesitatea adoptării unor noi strategii naţionale
privind gestionarea problemelor demografice şi a celor legate de locurile de muncă din ţara noastră,
strategii care să ia în calcul şi emigrarea populaţiei şi libera circulaţie a persoanelor tentate să plece la
muncă în străinătate.
În acelaşi timp, cu toţii ar trebui să ne întrebăm cum va afecta fluxurile de migraţie ridicarea
finală a măsurilor tranzitorii. Vom fi martorii unei reorientări a fluxurilor către Germania şi Austria, de
exemplu, care deţin mai mulţi factori importanţi de creştere şi care, în ciuda măsurilor tranzitorii în
vigoare, au atras deja un număr mare de muncitori din noile state membre? Oare românii vor fi tentaţi
să lucreze în ţările dezvoltate din partea de vest a Europei?
În concluzie, observăm că actuala criză economică îşi face simţită prezenţa şi în evoluţia
fluxurilor migratorii. Se impune un efort comun din partea statelor membre UE pentru buna gestionare
a migraţiei şi a pieţei muncii în vederea creării unui viitor sustenabil.
117
CONCLUZII
Lucrarea oferă o privire de ansamblu asupra pieței muncii și fenomenului migraţiei
internaţionale, fenomen considerat a fi unul controversat, datorită numeroaselor sale implicaţii în viaţa
noastră: economice, demografice, sociale, politice etc.
Reducerea numărului de ore lucrate şi concedierea temporară reprezintă două instrumente prin
care s-au salvat locuri de muncă în timpul crizei. Astfel, s-au redus costurile pentru stat în comparație
cu costurile implicate de șomaj (ajutor de șomaj pentru mai puţine persoane şi pe o perioadă de timp
mai scurtă), se încurajează flexibilitatea firmelor în ceea ce priveşte timpul de lucru, se asigură
menţinerea securităţii locurilor de muncă şi a veniturilor, timpul liber dobândit de angajaţi fiind utilizat
pentru participarea la traininguri şi cursuri de perfecţionare.221
Fenomenul migrației, care a început cu multe milenii în urmă, pe câmpiile din Africa, va
continua atâta timp cât noi ne vom numi planeta “casă”. Ceea ce ne este mai puţin cunoscut se referă la
identitatea viitorilor migranţi, de unde vor veni şi unde vor vrea să ajungă şi bineînțeles de ce fel de
primire vor avea parte. Guvernele ţărilor, atât cele de emigraţie cât şi cele imigraţie, sunt nevoite să
ţină pasul cu aceste schimbări prin politicile adoptate.
După cum am văzut migraţia nu afectează numai imigranţii şi ţările în care aceştia ajung, ea
are un impact destul de mare asupra familiilor, comunităţilor şi ţărilor pe care le-au lăsat în urmă, mai
ales în ţările în curs de dezvoltare. Impactul poate fi benefic, prin intermediul remitenţelor, sau din
contră în detrimentul acestora, pe măsură ce “exodul creierelor” duce la sincope în domenii ca sănatate
şi educaţie. Responsabilitatea de a găsi metode de maximizare a beneficiilor şi de minimizare a
dezavantajelor revine guvernelor, atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în curs de dezvoltare.
Remitenţele cresc veniturile ţării din surse externe, cu efecte în domeniul creşterii nivelului de
trai al celor ce le primesc, al dezvoltării economice locale, prin creşterea consumului şi a investiţiilor,
precum şi prin reducerea presiunii asupra guvernului pentru implementarea reformelor economice şi
sociale.
Principalii beneficiari ai remitenţelor sunt, la nivel microeconomic familiile rămase în ţară, iar
la nivel macroeconomic, poate fi evidenţiată creşterea consumului intern, susţinerea balanţei de plăţi,
dar există şi efecte asupra inflaţiei, ratei de schimb, exporturi, importuri.
Riscurile şi posibilele efecte negative ale remitenţelor constă în creşterea inegalităţilor la
nivelul comunităţii, scăderea intenţiei de angajare în activităţi productive pe piaţa naţională,
dependenţa de remitenţe, apariţia presiunii inflaţioniste, deoarece cererea excesivă pentru terenuri şi
221
Chenic (Crețu), Alina Ștefania, O analiză de actualitate a evoluţiilor şi structurilor pe piaţa muncii în
Uniunea Europeană în corelaţie cu cerinţele flexicurităţii pieţei muncii, Economie teoretică şi aplicată, Volumul
XIX, No. 3(568), 2012
118
case conduce la creşterea artificială a preţurilor acestora şi, nu în ultimul rând, existenţa fenomenului
de brain drain şi migraţia lucrătorilor calificaţi.
Fenomenul „brain drain” este însoţit de o reală îngrijorare datorită consecinţelor grave pentru
dezvoltarea durabilă în ţările în curs de dezvoltare, plecarea migranţilor calificaţi reduce capacitatea
unei ţări de creştere economică pe termen lung.
Globalizarea educaţiei contribuie de asemenea la acest fenomen, migraţia studenţilor acţionând
ca un precursor.
Impactul acestui "exod al creierelor" asupra ţărilor de origine variază în funcţie de
caracteristicile acestor ţări (mărimea şi nivelul de dezvoltare), tipul sectorului sau ocupaţiei în cauză,
modul de finanţare a învăţământului (public sau privat) şi tipul de migraţie (temporară, permanentă sau
circulară). Migraţia de revenire a fost dintotdeauna privită ca o strategie bună pentru a inversa
fenomenul "brain drain", şi un interes considerabil a fost exprimat în revenirea lucrătorilor calificaţi ca
un factor pozitiv major pentru dezvoltarea ţărilor de origine.
Această lucrare evaluează impactul crizei mondiale asupra migraţiei internaţionale şi aduce în
discuţie politicile de răspuns. După cum reiese din lucrare acest impact este unul diferenţiat, aşa cum
era de aşteptat consecinţele asupra lucrătorilor migranţi au fost mai dure în ţările cele mai grav
afectate de criză.
Totodată criza poate fi privită de asemenea ca o oportunitate pentru reformularea politicilor.
Politicile în domeniul întoarcerilor voluntare nu au avut foarte mult succes până acum. Există doi
factori care pot explica reacţia rezervată a migranţilor: migranţii legali cu drepturi sociale îşi pot pierde
beneficiile în cazul în care pleacă şi cu cât sunt mai slabe oportunităţile pe piaţa muncii în ţările de
origine comparativ cu ţările de destinaţie cu atât mai mult pot acţiona ca o piedică împotriva
intoarcerilor.
Cu toate că s-au înregistrat unele cazuri de concedieri abuzive, xenofobie sau manifestaţii
ostile societăţile nu s-au întors împotriva migranţilor datorită conştientizării importantului rol al
migraţiei forţei de muncă în aceste economii.
Indiferent de consecinţele crizei putem afirma că migranţii internaţionali deţin un rol important
în economiile naţionale şi globale. Ei au participat la promovarea creşterii economice şi a prosperităţii
şi crearea de bogăţie în ţările de destinaţie contribuind la reducerea sărăciei şi dezvoltarea ţărilor de
origine.
Fluxurile de migraţie de azi şi acoperirea globală a reţelelor de migraţie pot oferi mai multe
motive întemeiate pentru ca ţările să extindă şi în acelaşi timp să dezvolte o cooperare internaţională,
regională şi bilaterală prin intermediul unor mecanisme formale şi informale.
Pentru Uniunea Europeană, libera circulaţie a persoanelor este un mijloc de a crea o piaţă a
forţei de muncă europeană, mult mai eficientă şi mai flexibilă, în folosul lucrătorilor, angajatorilor şi
Statelor Membre. Este recunoscut la nivel comunitar că mobilitatea forţei de muncă permite indivizilor
să-şi îmbunătăţească perspectivele privind cariera, iar angajatorilor să recruteze personalul de care au
119
nevoie. Este, deci, un element important în realizarea unei pieţe a muncii eficiente şi a unei rate înalte
de ocupare. În scopul asigurării mobilităţii forţei de muncă în cadrul Comunităţii – ceea ce presupune
eliminarea oricărei forme de discriminare bazată pe naţionalitate – cadrul normativ comunitar s-a
dezvoltat şi perfecţionat continuu.
Nivelul veniturilor, diferenţele dintre salarii, condiţiile grele de muncă, inegalităţile dintre
indivizi sunt factori ce determină emigraţia forței de muncă. Creșterea șomajului și pierderea locului
de muncă, creşterea generalizată a preţurilor ca rezultat al creşterii ratei inflaţiei, adâncirea decalajului
dintre nivelul salariilor, deteriorarea nivelului de trai și a sănătăţii populaţiei determină reducerea
capacităţii migranţilor de a se deplasa şi stabili într-o altă ţară, determinând reducerea fluxurilor de
emigranţi din ţările de origine în principalele ţări de destinaţie din Uniunea Europeană. Pe de altă
parte, imbunătățirea standardului de viaţă prin creşterea PIB/locuitor, creșterea speranţei de viaţă,
determină creşterea fluxurilor de imigranţi, în principal datorită accesului la resursele financiare
necesare acestui proces.222
Efectele migraţiei forţei de muncă sunt foarte complexe, deoarece, pe de o parte migranţii
sporesc forţa de muncă dintr-o ţară, cu consecinţele care decurg din aceasta, iar, pe de altă parte,
generează noi locuri de muncă şi sporesc cererea pentru o serie de sectoare de activitate. La nivelul
pieţei muncii comunitare, migraţia economică împiedică creşterea sau chiar reduce costurile cu forţa
de muncă, participând astfel la creşterea competitivităţii internaţionale.
De-a lungul timpului diferiţi specialişti au subliniat faptul că emigrarea românilor pentru
muncă îşi are rădăcinile în realităţile politice, economice şi sociale ale tranziţiei la democraţie, la statul
de drept şi la economia de piaţă. Unele dintre aceste realităţi au o cauză obiectivă. Altele sunt pur şi
simplu o consecinţă a lipsei de voinţă politică, a amânării reformelor structurale esenţiale, a lipsei de
competenţă şi a corupţiei.
Luând în considerare cele mai sus menţionate şi tendinţele deja evidente în dinamica
proceselor demografice, cu perspectiva de scădere a populaţiei din România în deceniile următoare
până la 16 de milioane de oameni, este clar că apare necesitatea adoptării unor noi strategii naţionale
privind gestionarea problemelor demografice şi a celor legate de locurile de muncă din ţara noastră,
strategii care să ia în calcul şi emigrarea populaţiei şi libera circulaţie a persoanelor tentate să plece la
muncă în străinătate.
În acelaşi timp, cu toţii ar trebui să ne întrebăm cum va afecta fluxurile de migraţie ridicarea
finală a măsurilor tranzitorii. Vom fi martorii unei reorientări a fluxurilor către Germania şi Austria, de
exemplu, care deţin mai mulţi factori importanţi de creştere şi care, în ciuda măsurilor tranzitorii în
vigoare, au atras deja un număr mare de muncitori din noile state membre? Oare românii vor fi tentaţi
să lucreze în ţările dezvoltate din partea de vest a Europei?
222
Son, Liana, Noja, Grațiela Georgiana, Analiza macroeconometrică în panel a factorilor modelatori ai
emigraţiei forţei de muncă la nivelul Uniunii Europene, Economie teoretică şi aplicată
Volumul XIX (2012), No. 11(576), pp. 12-27, http://store.ectap.ro/articole/793_ro.pdf, accesat la 08.01.2013
120
Actuala criză economică îşi face simţită prezenţa şi în evoluţia fluxurilor migratorii. Se
impune un efort comun din partea statelor membre UE pentru buna gestionare a migraţiei şi a pieţei
muncii în vederea creării unui viitor sustenabil.
Mulţumiri
Această lucrare a fost cofinanţată din Fondul Social European, prin Programul Operaţional
Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiect numărul POSDRU/89/1.5/S/59184
„Performanţă si excelenţă în cercetarea postdoctorală în domeniul ştiinţelor economice din
România”.
121
BIBLIOGRAFIE
Cărți și articole
1. Aceleanu, Mirela, Indicators Of Migration And Their Relevance To Employment And Quality Of
Life Analysis. Romania's Situation, Management & Marketing. Challenges for the Knowledge
Society, Volume 6, Special Issue/Summer, 2011, http://managementmarketing.ro/
2. Ailenei, D., Dimiuarea inegalităţilor – condiţie esenţială a coeziunii economice şi sociale,
http://www.coeziune.ase.ro/files/Lucrare%20faza%203.pdf, 2009, accesat la 10 August 2012
3. Alvarez-Plata, P., Brücker, H. si Siliverstovs, B., Potential migration from Central and Eastern
Europe into the EU-15 – An update, Berlin, DIW, 2003
4. Avram, C.D., Avram, V., The Flexicurity Of The Romanian Labour Market From The Perspective
Of The Employees And The Employers, International Journal of Systems Applications,
Engineering & Development, Issue 2, Volume 5, 2011
5. Babucea, Ana Gabriela, Statistică - Teorie şi aplicaţii, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003
6. Badea, Liana, Economic Crisis and Eduction. Case Study: The Romanian Educational System,
Equilibrium, Vol 6, Issue 3, 2011
7. Barro, R. si X. Sala-i-Martin, Convergence across states and regions, Brooking Papers on
Economic Activity, 22(1), 1991
8. Bauer, T. and K. F. Zimmermann, Causes of International Migration: A Survey, in C. Gorter, P.
Nijkamp and J. Poot (Eds.), Crossing Borders: Regional and Urban Perspectives on International
Migration, Aldershot: Ashgate Publishing Ltd, 1998
9. Bărbulescu, I.G., Cetăţenia europeană, Editura Polirom, Bucureşti, 2010
10. Becker, Gary S., Capitalul uman. O analiză teoretică şi empirică cu referire la educaţie, Editura
ALL, Bucureşti, 1997
11. Becker, Gary S., Comportamentul uman, O abordare economică, Editura ALL, Bucureşti, 1994
12. Begu S., Statistică internaţională- analize comparative, Editura Universitară, Bucureşti, 2009
13. Blaga, E., Mobilitatea forței de muncă: consecințe pentru piața muncii românească,
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-GUVERN/HG759-
2002.pdf
14. Boeri, T., A. Brugiavini, and L. Calmfors (eds.), The Role of the Unions in the Twenty-first
century, Oxford University Press, 2001
15. Borjas, G.J., Economic theory and international migration, International Migration Review, 23
(3), 1989
16. Cervantes, M., and Dominique G., The Brain Drain: Old Myths, New Realities., OECD Observer,
no. 230, January, 2002
122
17. Chenic (Crețu), Alina Ștefania, O analiză de actualitate a evoluţiilor şi structurilor pe piaţa
muncii în Uniunea Europeană în corelaţie cu cerinţele flexicurităţii pieţei muncii, Economie
teoretică şi aplicată, Volumul XIX, No. 3(568), 2012
18. Chis Cornel, Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă prin măsuri integrate în cooperare
transnaţională, Editura FRG TIMIŞOARA, 2012
19. Clipa C., Globalizarea şi migraţia forţei de muncă din România,
anale.feaa.uaic.ro/.../12%20Clipa%20C, accesat la 19-01-2012
20. Constantin Daniela Luminiţa, (coord.), Fenomenul migraţionist din perspectiva aderării României
la Uniunea Europeană, www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII.../Pais2_studiu_5_ro.pdf,
2004, accesat la data de 10-01-2012
21. Constantinescu, Monica, Teorii ale migraţiei internaţionale,
http://www.scribd.com/doc/58660994/Sr2002-Teorii-Ale-Migratiei, accesat la 06-02-2012
22. Diamantopoulou, Anna, ex comisar european pentru ocupare şi afaceri sociale, discurs în cadrul
conferinţei comune a Comisiei Europene şi OCDE cu tema “Aspectele economice ale migraţiei”,
Bruxelles, 2003
23. Docquier F., Rapoport H., The Perspective of Developing Countries, http://ftp.iza.org/dp2873.pdf,
accesat la 19-01-2012
24. Docquier Frédéric, Rapoport Hillel, 2007. Skilled Migration: The Perspective of Developing Countries, IZA
Discussion Paper No. 2873, http://ftp.iza.org/dp2873.pdf
25. Douglas S. Massey, Joaquin Arango, Graeme Hugo, Ali Kouaouci, Adela Pellegrino, J. Edward
Taylor, Theories of International Migration: A Review and Appraisal, presentation of IUSSP
Committee on South-North Migration
26. Dragomir, E., Niţă, D., Cetăţenia Europeană, Editura Nemira, Bucureşti, 2010
27. Drugă, D., Legislația Uniunii Europene în domeniul migrației, Revista Sfera Politicii, Nr. 166,
2011, p. 127, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art13-DrugaDan.php
28. Feraru Daniela, Migraţie şi dezvoltare, 2011, http://edituralumen.ro/wp-
content/uploads/2011/04/daniela-petronela-feraru-afcn-2011-editura-lumen.pdf, accesat la 18-01-
2012
29. Feraru, Daniela, Costuri sociale ale migraţiei externe din România, Editura Lumen, Iaşi, 2007
30. Fuerea, A., Drept comunitar al afacerilor, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006
31. Galgóczi Béla, Leschke Janine and Watt Andrew, Intra-EU labour migration: flows,effects and
policy responses,Working paper, European Trade Union Institute, Brussels, 2011
32. Garson, J.P., Loizillon, A., OECD: Changes and Challenges: Europe and Migration from 1950 to
the Present, Conference on “The Economic and Social Aspects of Migration” jointly organised by
the European Commission and the OECD, Brussels, 2003
33. Gary Becker, An Open Door for Immigrants -- the Auction, Wall Street Journal no. 14/1992
123
34. Ghosh, B., Economic effects of international migration: A synoptic overview, World Migration
2005, Geneva, IOM, 2005
35. Ghosh, B., Economic migration and the sending counties, Julien van den Brock (Ed.), The
Economics of Labour Migration, Cheltenham, United Kingdom, Edward Elgar, 1996
36. Global Economic Prospects 2006: Economic implications of remittances and migration
(Washington, DC). World Bank
37. Gruescu, Ramona, The labour market in EU, Revista Tinerilor Economiști, vol. 1, issue 15, 2010
38. Hijman, R, Population and social conditions, EUROSTAT, Statistics in focus, 79-2009, disponibil
la http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/publications/news_releases
39. International Organization for Migration, (2008). World Migration 2008. International Migration
Outlook: SOPEMI 2008 (Paris)
40. Istvan H., Migraţia internaţională a cetăţenilor români după 1989, în Traian Rotariu, Virgil
Voineagu, Inerţie şi schimbare - Dimensiuni sociale ale tranziţiei în România, Editura Polirom
2012
41. Istvan, H., Anghel, R.G. (coord), Sociologia migraţiei, teorii şi studii de caz româneşti, Editura
Polirom, Bucureşti, 2009
42. Johnson, J.M., Regets, M.C., International Mobility of Scientists and Engineers to the United
States – Brain Drain or Brain Circulation?, National Science Foundation, Division of Sciences
Resource Studies Issues Brief, 10 Nov.1998
43. Kahanec, M., Zimmermann, K.F., eds. EU Labor Markets after Post-Enlargement Migration,
Springer, Berlin et al., 2009
44. King, R., Generalizations from the history of return migration. Return migration: journey of hope
or despair? (ed). B. Ghosh. Geneva, International Organization for Migration, 2000
45. Klaus J Bade., Aspecte de discriminare socială împotriva populaţiei străine în Republica
Federală, Ostfildern, Vol. 2, 1984, apud, Anghel, Remus-Gabriel (coord.), Sociologia migraţiei,
teorii şi studii de caz româneşti, Editura Polirom, Bucureşti, 2009
46. Layard, R., O. Blanchard, R. Dornbush and P. Krugman, East–West migration: The alternatives,
Cambridge, MA, MIT Press, 1992
47. Lăzăroiu, S., Migraţia circulatorie a forţei de muncă din România. Consecinţe asupra integrării
europene, www.osf.ro, 2002
48. Leicu, Corina, Drept comunitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
49. Lowell, B. L., Skilled Migration Abroad or Human Capital Flight?, Migration Information
Source, 2003, disponibil la http://www.migrationinformation.org/Feature/display.cfm?ID=135,
accesat la 25.08.2012
50. Marc Verwilghen, ministrul belgian al cooperării pentru dezvoltare, alocuţiune în cadrul dezbaterii
internaţionale cu tema Relaţia de cauzalitate între procesul migraţiei şi dezvoltarea la nivel
global, Bruxelles, 2004
124
51. Massey, Douglas, Arango, Joa quin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor,
Edward J., Worlds in motion. Understanding international migration at the end of the millennium,
Oxford: Clarendon Press, 1998
52. Milos, Laura Raisa, Corduneanu, Carmen, Diversity of the pension systems in the European Union
countries, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.I.Cuza din Iaşi, tomul LVIII, 2011
53. Milos, M. C., Sustainability of pensions within the European Union member states, 8th Edition of
the International Conference “European Integration – New Challenges” EINCO2012, Conference
Proceedings, 2012
54. Mocanu, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate, realizări şi perspective, Editura
Nomina, Lex, Bucureşti, 2010
55. Niţă, D., Libertatea de circulaţie a persoanelor, Editura Nemira, Bucureşti, 2010
56. Oprean, V. B., Pociovalisteanu, D. M., Popovici, A., Conceptual Aspects Regarding the Impact of
Migration on an Emerging Economy, Proceedings of 6th International Conference on Business
Excellence, vol. II, Editura Universității Transilvania din Brașov, 2011
57. Philippe Etienne, Aceşti români care au făcut Franţa, http://www.roumanie-france.ro/220,
accesat la 18-05-2012
58. Pociovalișteanu D.M., Badea L., Some Aspects Concerning the Romanian Labour Market in the
Context of Emigration, The Annals of the "Stefan cel Mare" University of Suceava. Fascicle of the
Faculty of Economics and Public Administration
59. Pociovalișteanu D.M., Some aspects regarding the Brain Drain nowadays, Annals of the
„Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Economy Series, Issue 3/2012
60. Pociovalișteanu D.M., Sorici C., The Impact of Post-Enlargement on the Romanian Labour
Market, “Ovidius” University Annals, Economic Sciences Series, Volume XII, Issue 1 /2012
61. Pociovalișteanu, D. M., Badea, L., Online education - an important issue for the labor market, The
Annals of the "Stefan cel Mare" University of Suceava. Fascicle of the Faculty of Economics and
Public Administration, vol. 11, issue 2(14), 2011
62. Pociovalișteanu, D. M., Migration for education nowadays, Analele Universităţii "Constantin
Brancusi" din Tg-Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2012
63. Pociovălişteanu, D.M., Labour market in Romania – between structural reform and current
adjustment, Equilibrium, Vol VI, Issue 3, Poland, 2011
64. Popovici, Adina, Human Capital and Higher Education in Romania in the Last Years, Annals of
the University of Petroşani, Economics, Vol.XI (4), 2011
65. Popovici (Bărbulescu) Adina, Considerations regarding Romanian Higher Education Graduates,
Analele Facultății de Științe Economice, Oradea, vol. 1, issue 1, 2012
66. Prelipcean Gabriela, Migraţia şi euforia remitenţelor. Implicaţii ale crizei economice actuale,
2009, http://www.sferapoliticii.ro/sfera/137/art02-prelipcean.html, accesat la 28-03-2012
125
67. Ratha Dilip, 2004, Workers’ Remittances: An Important and Stable Source of External Development
Finance, http://siteresources.worldbank.org/INTRGDF/Resources/GDF2003-Chapter7.pdf
68. Son, Liana, Noja, Grațiela Georgiana, Analiza macroeconometrică în panel a factorilor
modelatori ai emigraţiei forţei de muncă la nivelul Uniunii Europene, Economie teoretică şi
aplicată, Volumul XIX , No. 11(576), 2012
69. Stanislawa Golinowska, Economic Migration. Free Movement of Labour Force and Regulations,
Poland, 2002
70. Stoica, Camelia, Dreptul Uniunii Europene- libertăţi fundamentale, Editura Universitară,
Bucureşti, 2009
71. Talmaciu, I., Voicu, I.I., Dimension and Directions of the ''Brain Drain” Phenomenon, Ovidius
University Annals, Economic Sciences Series, Volume XI, Issue 1/2011
72. Tudorache, C., Evoluția fenomenului migrației în Europa, Economie teoretică și aplicată, Nr.
6/2006 http://store.ectap.ro/articole/211.pdf
73. Tudorache, C.M., Efectele circulației forței de muncă în Uniunea Europeană, Economie teoretică
și aplicată, Nr. 8/2006
74. Vasileva, K., Population and social conditions. 6.5% of the EU population are foreigners and
9.4% are born abroad, EUROSTAT. Statistics in focus, 34/2011
75. Voicu, B., Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc, vol. 1, Editura Expert
Projects, 2005
76. Voiculescu, N., Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005
77. Voineagu, V., Ţiţan, E., ş.a., Teorie şi practică econometrică, Ed.Meteor Press, 2006
78. Vorzsak M., Guţ C., Problems of unemployment in post-communist Romania, The Journal of the
Faculty of Economics - Economic Science, Universitatea Oradea, Vol. I, 2008
79. Zaiceva, A., Reconciling the Estimates of Potential Migration into the Enlarged European Union,
IZA Discussion Paper No. 2519, 2006
Legislație, rapoarte naționale și internaționale
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 2010, Manual de drept European
privind nediscriminarea, Imprimeria Centrală din Luxemburg,
http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/6BF4329C-D746-4BF3-9B9A
D456D872FCDC/0/RON_FRA_CASELAW_HANDBOOK.pdf
Anuarul Statistic al României - 2004, Institutul Naţional de Statistică
Comisia Europeana. 2006a. Raportul despre Functionarea Aranjamentelor Tranzistorii stabilite in
Tratatul de Ascensiune din 2003 (perioada 1 Mai 2004- 30 Aprilie 2006).
126
Comunicare privind migraţia, eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2011,
accesat la 21-01-2012
Comunicat de presă Nr. 89 din 17 aprilie 2012,
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2011r.pdf
Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în
favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de
muncă
European Commission - Cohesion Policy 2014-2020 – Investing in growth and jobs, Luxembourg:
Publications Office of the European Union. Disponibil on-line la
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/regulation/pdf/2014/proposals/regulat
ion2014_leaflet.pdf
Global Economic Prospects, Economic implications of remittances and migration (Washington,
DC). World Bank, 2006
HG nr. 1305/1996 şi nr. 1773/21.10.2004
Higher Education in Europe, Higher Education for the Twenty-First Century, UNESCO, 1997
Hotărârea Nr. 11 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii,
Familiei şi Protecţiei Sociale
Hours of work - Key Indicators of the Labour Market, International Labour Organization,
Imigratia si azilul in Romania-anul 2006, Bucuresti, 2007, p. 3,
http://www.mai.gov.ro/Documente/Prima%20Pagina/STUDIU_migratie_2006_ultima_forma.pdfl
a, accesat la data de 10-01-2012
Institutul Naţional de Statistică, comunicat de presă nr. 202 /2011
Ministerul Afacerilor Externe, “Notă referitoare la regimul liberei circulaţii a forţei de muncă după
aderare”, Bucureşti, 2004
Ministerul Muncii – documente de lucru ale Comitetului Consultativ Tematic Ocupare, Incluziune
Sociala si servicii sociale - Grup de Lucru privind formarea profesionala si cercetarea, dezvoltarea
si inovareaâ
Misiunea Pemanentă a României pe lângă UE, Bruxelles, 2004
OECD (2007), International Migration Outlook, SOPEMI , OECD, Paris
OECD (2009a), Employment Outlook: Tackling the Jobs Crisis, oeCd Publishing, Paris
OECD (2011), International Migration Outlook 2011
Populaţia- definiţii şi indicatori, ONU PD, 2004
Programul Bracero - de readucere a muncitorilor mexicani din SUA
Raportul ONU "O lume a muncii 2010 - De la o criza la alta?”
Reuniunea Comitetului Interinstituțional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP) - Coordonatele
majore ale procesului de programare a fondurilor europene 2014-2020, http://www.fonduri-
ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/stiri/08-august-
127
2012/22/Coordonatele_majore_ale_procesului_de_programare_a_fondurilor_europene_2014-
2020.pdf
Revista Sfera Politicii, Migraţii, Nr.137, 2009, www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_137.pdf
Strategia Europa 2020
Tratatul Comunității Europene
Pagini internet:
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=lfsq_egan&lang=en
http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMPLET%20EN%20BARROSO%20%20%20007%20-
%20Europe%202020%20-%20EN%20version.pdf
http://ec.europa.eu/romania/documents/eu_romania/tema_31.pdf, accesat la 12-05-2012
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/database
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/publications/news_releases
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&init=1&language=en&pcode=teina300&p
lugin=1
http://eufinantare.info/Documente/Capitolele_negociere/03Servicii.pdf
http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2005L0036:20070101:RO:PDF
http://ftp.iza.org/dp2873.pdf
http://iuliuwinkler.ro/maskent.php?id=8
http://siteresources.worldbank.org/INTRGDF/Resources/GDF2003-Chapter7.pdf
http://spania.ajutordeacasa.ro/ro/site/9/aplicarea-masurilor-tranzitorii-in-domeniul-liberei-
circulatii-a-lucratorilor/
http://store.ectap.ro/articole/211.pdf
http://vl.rightontimesolutions.com/50820/prezentare-proiect/parteneri/
http://www.acteuk.com/noutati-legislatie/restrictii-impuse-pana-la-sfarsitul-anului-2013.html
http://www.anofm.ro/prezentare-generala-actualizat
http://www.az.ro/articol/romanii-cetateni-europeni-45
http://www.casadepensiibv.ro/html/despre-cnpas.php
http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2011/COM_2011_11_RO_ACTE2_f.doc
http://www.cgofm-mict.eu/docs/concept.pdf
http://www.cnpas.org/portal/media-
type/html/language/ro/user/anon/page/default.psml/template/generic?url=%2Fcontent%2Fcnpas%
2Fabout.html
128
http://www.cnpas.org/portal/media-
type/html/language/ro/user/anon/page/default.psml/template/generic?url=%2Fcontent%2Fcnpas%
2Fabout.html
http://www.europeana.ro/comunitar/libertatile/libera%20circulatie%20a%20persoanelor.htm
http://www.ier.ro/documente/formare/Piata_muncii.pdf
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_5_ro.pdf
http://www.ince.ro/GeorgescuLaurentiu_rezumatrom.pdf
http://www.incsmps.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=19&Itemid=26
http://www.inspectmun.ro/site/Organizare/organizare.html
http://www.insse.ro
http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap3.pdf
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_anuale/ocup-somaj/somaj_2011r.pdf
http://www.jdre.ase.ro/revista/JDRE3_ro_2011.pdf
http://www.keepeek.com/Digital-Asset-Management/oecd/social-issues-migration-
health/international-migration-outlook-2011/romania_migr_outlook-2011-37-en
http://www.looms.ro/bucuresti/informatii-utile/institutii-de-stat/casa-judeteana-de-pensii/casa-
locala-de-pensii-sector-4
http://www.mdrl.ro/euroimm/index.php?id2=0002
http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/minister/organizare
http://www.mmuncii.ro/nou/index.php/ro/minister/organizare/25-minister/organizare/258-
organisme-intermediare-regionale-pentru-posdru
http://www.mmuncii.ro/old/ro///print-364-articol.html
http://www.mmuncii.ro/old/ro//net-emplo-proiect-in-parteneri-net2-emplo-munca-de-forta-
strategii-si-programe-domenii-print-727-view.html
http://www.mmuncii.ro/old/ro/minister/organizare-48-view.html
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/HOTARARI-DE-
GUVERN/HG759-2002.pdf
http://www.oecd.org/dataoecd/45/13/42217379.pdf
http://www.prestatiisociale.ro/
http://www.readbag.com/recadd-ro-attachments-category-12-si-noi-putem-reusi-sinteze-tematice-
vol-2
http://www.scrigroup.com/istorie-politica/stiinte-politice/Migratia-fortei-de-munca-in-
UE55333.php
http://www.scritube.com/administratie/STATISTICA-RESURSELOR-DE-MUNCA43426.php
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art13-DrugaDan.php
https://statistici.insse.ro/shop/
www.ec.europa.eu/inforegio
129
www.europa.eu.int
www.europa.eu.int/comm/employment_social/fundamri/movement/studies
www.eurostat.com
www.ilo.org
www.insse.ro
http://www.kurtyan.org/MOF/MOF1/2010/mof1_2010_0628.htm
http://revistacultura.ro/nou/2011/10/acesti-romani-care-au-facut-franta/
www.mdrl.ro/euroimm/index.php?id2=0002
http://archive-ro.com/ro/a/anofm.ro/2012-06-15_53629/
http://www.ukromaniancommunities.co.uk/blog/2012/07/27/drepturi-ale-cetatenilor-unui-stat-
membru-ue-elemente-legislative-2-dreptul-de-stabilire/
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:05:06:32000L0078:RO:PDF
http://www.echr.coe.int/NR/rdonlyres/6BF4329C-D746-4BF3-9B9A-
D456D872FCDC/0/RON_FRA_CASELAW_HANDBOOK.pdf