personalitati accentuate

9
EXPLORAREA “PERSONALITĂŢII ACCENTUATE” În psihologia aplicată, diagnosticarea personalităţii are, astăzi, o pondere deosebită, încercându-se diverse corelări între comportament, activitate, performanţă şi “trăsăturile personale”. Neuropsihiatrul german Karl Leonhard insista asupra exploatării “personalităţii accentuate” pentru nevoi clinice, iar colaboratorii săi au elaborat diverse instrumente de lucru pentru facilitarea investigaţiilor. Material În acest sens, dr. H. Schmieschek, de la clinica de boli nervoase Charité a Universităţii Humboldt din Berlin (unde profesorul Leonhard a funcţionat ca director) a întocmit un “Chestionar pentru depistarea personalităţilor acentuate”, tradus, experimentat şi adaptat pentru ţara noastră de psihologul I. M. Nestor 2 , în 1975. Chestionarul cuprinde 88 de întrebări, prezentate amestecat, formînd zece grupe (I-X), fiecare grupă urmărind explorarea/evidenţierea unei anumite trăsături “accentuate”: I - 12 întrebări vizînd firea demonstrativă; II - 12 întrebări vizînd firea hiperexactă; III - 12 întrebări vizînd firea hiperperseverentă; IV - 8 întrebări vizînd firea nestăpînită; V - 8 întrebări vizînd firea hipertimică; VI - 8 întrebări vizînd firea distimică; VII - 8 întrebări vizînd firea ciclotimică; VIII - 4 întrebări vizînd firea exaltată; IX - 8 întrebări vizînd firea anxioasă; X - 8 întrebări vizînd firea emotivă. În versiunea romînească, acest chestionar are patru pagini (format coală ministerială). Pe pagina I (pagina “copertă”) sunt menţionate: indicaţiile care formează titlul acestor instrucţiuni; datele personale ale subiectului; sinteză pentru uşurarea efortului psihologului şi a intuirii operative a rezultatelor (cotelor). În sistematizarea aceasta (care revine traducătorului), trăsăturile de personalitate sînt redate prescurtat, pentru a nu influenţa pe subiect în răspunsurile sale. La acest chestionar, subiectul răspunde în scris, subliniind sau încercuind pe DA sau NU în dreapta fiecărei întrebări. Pentru aceasta are, deci, nevoie de creion sau stilou. Tehnica Chestionarul Schmieschek poate fi aplicat în patru variante metodologice: Dacă sînt posibilităţi de tipărire, fiecare subiect îşi primeşte exemplarul său (cele 4 pagini), urmînd să lucreze după instrucţiunile psihologului/psiho-metricianului experimentator. În această variantă, este indicată o literă tipografică destul de mare, testul fiind suficient de spaţiat (îndeosebi paginile 2-4), ştiind că pentru anumiţi subiecţi lectura unui text “îngrămădit” este mai dificilă, indispunînd uneori. Dacă nu este posibilă tipărirea chestionarului, atunci urmează să se imprime, pe o singură foaie, toate datele necesare aplicării şi corectării, adică: datele personale ale subiectului, 88 de rînduri punctate şi numerotate pe cinci coloane (şi arab, şi roman: V – 1 …), precum şi tabelul “Sinteză” (în josul paginii). În această variantă metodologică, subiectul primeşte un exemplar din chestionar, pe care nu are nimic de scris, el fiind numai pentru lectura întrebărilor. Răspunsul (DA sau NU) este scris de către subiect pe foaia-protocol, pe linia punctată din dreapta fiecărui număr. Este, deci, de la început, necesară recomandarea expresă de a nu se scrie nimic pe chestionar, el fiind dat numai pentru consultare. Dacă nici protocolul indicat la 2 nu poate fi multiplicat, atunci experimentatorul invită pe subiect să-şi confecţioneze singur protocolul, înscriind toate datele pe patru pagini (nedetaşate) luate dintr-un caiet de dictando. În eventualitatea unui examen psihologic colectiv, protocoalele pot fi pregătite din vreme, cu ajutorul monitorilor sau al psihometricienilor ajutori. În toate aceste trei variante, s-a dovedit absolut necesar ca fiecare subiect să primească câte un exemplar din chestionarul cu cele 88 de întrebări, pentru consultare. Pre-experimentarea chestionarului ne-a arătat că numai cu o asemenea tehnică subiectul poate lucra eficient, el avînd de înţeles unele fraze mai lungi, care, eventual, cer o lectură repetată. Sunt cazuri cînd experimentatorul socoteşte util să citească el întrebările, subiectul urmînd să mediteze, eventual să ceară explicaţii, şi să dea verbal răspunsul, acesta fiind înscris de către experimentator în protocolul personal pregătit din vreme. La această tehnică (pentru cazurile clinice, dar care cere un volum de timp mai mare) este necesar, deci, doar un exemplar din chestionar şi un protocol, datele personale fiind cerute subiectului şi înscrise de către experimentator. La această formă de lucru se pot face observaţii caracterologice

Upload: gabryella31

Post on 28-Jan-2016

17 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Psihologie

TRANSCRIPT

Page 1: Personalitati Accentuate

EXPLORAREA “PERSONALITĂŢII ACCENTUATE”

În psihologia aplicată, diagnosticarea personalităţii are, astăzi, o pondere deosebită, încercându-se diverse corelări între comportament, activitate, performanţă şi “trăsăturile personale”. Neuropsihiatrul germanKarl Leonhard insista asupra exploatării “personalităţii accentuate” pentru nevoi clinice, iar colaboratorii săi au elaborat diverse instrumente de lucru pentru facilitarea investigaţiilor. Material

În acest sens, dr. H. Schmieschek, de la clinica de boli nervoase Charité a Universităţii Humboldt din Berlin (unde profesorul Leonhard a funcţionat ca director) a întocmit un “Chestionar pentru depistarea personalităţilor acentuate”, tradus, experimentat şi adaptat pentru ţara noastră de psihologul I. M. Nestor2, în 1975.

Chestionarul cuprinde 88 de întrebări, prezentate amestecat, formînd zece grupe (I-X), fiecare grupă urmărind explorarea/evidenţierea unei anumite trăsături “accentuate”:

I - 12 întrebări vizînd firea demonstrativă;II - 12 întrebări vizînd firea hiperexactă;III - 12 întrebări vizînd firea hiperperseverentă;IV - 8 întrebări vizînd firea nestăpînită;V - 8 întrebări vizînd firea hipertimică;

VI - 8 întrebări vizînd firea distimică;VII - 8 întrebări vizînd firea ciclotimică;

VIII - 4 întrebări vizînd firea exaltată;IX - 8 întrebări vizînd firea anxioasă;X - 8 întrebări vizînd firea emotivă.

În versiunea romînească, acest chestionar are patru pagini (format coală ministerială). Pe pagina I (pagina “copertă”) sunt menţionate:

∑ indicaţiile care formează titlul acestor instrucţiuni;∑ datele personale ale subiectului;∑ sinteză pentru uşurarea efortului psihologului şi a intuirii operative a rezultatelor (cotelor). În

sistematizarea aceasta (care revine traducătorului), trăsăturile de personalitate sînt redate prescurtat, pentru a nu influenţa pe subiect în răspunsurile sale.La acest chestionar, subiectul răspunde în scris, subliniind sau încercuind pe DA sau NU în dreapta

fiecărei întrebări. Pentru aceasta are, deci, nevoie de creion sau stilou.TehnicaChestionarul Schmieschek poate fi aplicat în patru variante metodologice:

Dacă sînt posibilităţi de tipărire, fiecare subiect îşi primeşte exemplarul său (cele 4 pagini), urmînd să lucreze după instrucţiunile psihologului/psiho-metricianului experimentator. În această variantă, este indicată o literă tipografică destul de mare, testul fiind suficient de spaţiat (îndeosebi paginile 2-4), ştiind că pentru anumiţi subiecţi lectura unui text “îngrămădit” este mai dificilă, indispunînd uneori.

Dacă nu este posibilă tipărirea chestionarului, atunci urmează să se imprime, pe o singură foaie, toate datele necesare aplicării şi corectării, adică: datele personale ale subiectului, 88 de rînduri punctate şi numerotate pe cinci coloane (şi arab, şi roman: V – 1 …), precum şi tabelul “Sinteză” (în josul paginii). În această variantă metodologică, subiectul primeşte un exemplar din chestionar, pe care nu are nimic de scris, el fiind numai pentru lectura întrebărilor. Răspunsul (DA sau NU) este scris de către subiect pe foaia-protocol, pe linia punctată din dreapta fiecărui număr. Este, deci, de la început, necesară recomandarea expresă de a nu se scrie nimic pe chestionar, el fiind dat numai pentru consultare.

Dacă nici protocolul indicat la 2 nu poate fi multiplicat, atunci experimentatorul invită pe subiect să-şi confecţioneze singur protocolul, înscriind toate datele pe patru pagini (nedetaşate) luate dintr-un caiet de dictando. În eventualitatea unui examen psihologic colectiv, protocoalele pot fi pregătite din vreme, cu ajutorul monitorilor sau al psihometricienilor ajutori.

În toate aceste trei variante, s-a dovedit absolut necesar ca fiecare subiect să primească câte un exemplar din chestionarul cu cele 88 de întrebări, pentru consultare. Pre-experimentarea chestionarului ne-a arătat că numai cu o asemenea tehnică subiectul poate lucra eficient, el avînd de înţeles unele fraze mai lungi, care, eventual, cer o lectură repetată.

Sunt cazuri cînd experimentatorul socoteşte util să citească el întrebările, subiectul urmînd să mediteze, eventual să ceară explicaţii, şi să dea verbal răspunsul, acesta fiind înscris de către experimentator în protocolul personal pregătit din vreme. La această tehnică (pentru cazurile clinice, dar care cere un volum de timp mai mare) este necesar, deci, doar un exemplar din chestionar şi un protocol, datele personale fiind cerutesubiectului şi înscrise de către experimentator. La această formă de lucru se pot face observaţii caracterologice

Page 2: Personalitati Accentuate

suplimentare asupra subiectului (ezitări, tensiune, anumite mişcări, un anumit joc al privirii etc.). De asemenea, varianta 4 are şi avantajul că experimentatorul poate prezenta/citi întrebarea în termeni adecvaţi nivelului mintal şi gradului de instrucţie al subiectului. Un alt avantaj mai poate fi acela (care, de altfel, poate fi reliefat/exploatat chiar şi la celelalte variante de aplicare) al exploatării în adînc, în lumea motivaţiilor şi a situaţiilor. Pentru a se realiza acest deziderat (extrem de util în unele cazuri clinice sau în cazuri de stres puternic), la anumite întrebări la care subiectul răspunde simptomatic (afirmare pozitivă, “accentuată”) experimentatorul poate cere explicareaacelui simptom, acelei situaţii, acelui DA pe foaie separată (sau pe verso-ul protocolului). Ex. “De ce vi se pare grea viaţa?” (nr. 43), “De ce nu vă plac petrecerile?” (nr. 53), “De ce priviţi viitorul cu pesimism?” (nr. 75) etc. Asemenea indicaţii suplimentare, solicitate imediat după formularea răspunsului DA (simptomatic), pot permite organizarea, pe anumite linii, a unei psihoterapii eficiente, plecînd de la cauze sau stabilindu-se o corelaţie cu structura biotipologică a subiectului.

Indiferent de forma de aplicare, sarcina principală a subiectului este aceeaşi: răspunde (în scris sau verbal) prin DA sau prin NU.Instructiuni

Fie că utilizarea chestionarului este individuală, fie că ea are loc în colectiv, este necesară o încăpere adecvată şi fără presiuni fonice (maximum 20-30 dB); pe uşă (partea dinafară) se agaţă un anunţ, cu litere mari: “Nu bateţi! Nu intraţi! Se examinează.”

În cazul unui examen colectiv, subiecţii sînt aşezaţi distanţat, preferabil fiecare cu masa/banca lui.Ajutorul experimentatorului (sau unul dintre subiecţi) împarte chestionarele (este vorba de caietul cu 4

pagini), cu recomandarea prealabilă de a nu se întoarce pagina decât la comandă. Sau, în lipsa chestionarelor tipărite, se împart foile-protocol, urmînd ca exemplarul de chestionar să fie dat ulterior. Datele personale sînt înscrise de către subiecţi pe liniile punctate respective, după indicaţiile experimentatorului (cu litere majuscule se scrie doar numele, restul se scrie cu litere obişnuite).

După această secvenţă, experimentatorul atrage atenţia subiecţilor că este vorba de un chestionar (cu 88 de întrebări) la care ei, subiecţii, vor avea de răspuns prin sublinierea lui DA sau NU, în dreapta, după lectura atentă a întrebării. În cazul protocolului (variantele metodologice 2 şi 3), subiectul îşi înscrie răspunsul pe linia punctată respectivă. Pentru înţelegerea instrucţiunilor, se pot da exemple la tablă.

Subiectul este invitat să nu lase nici o întrebare fără răspuns, el putînd cere experimentatorului explicaţii suplimentare, prin chemarea acestuia lîngă banca lui, discuţia avînd loc în şoaptă.

Nu se lucrează pe sărite, ci la rînd. Nu se citeşte mai întîi totul (şi apoi să se răspundă), ci se citeşte întrebarea şi se răspunde imediat.

Subiecţii nu sînt presaţi sau invitaţi să lucreze repede.Schmieschek recomandă ca subiectul să fie făcut atent că la acest chestionar nu este vorba de

examinarea unei aptitudini oarecare, ci de precizarea -în interesul subiectului- unor situaţii comportamentale.Timp

Timpul de lucru este liber. Nici o presiune. Nici o constrîngere. Cine termină, predă materialul la catedră şi părăseşte în linişte sala/clasa.

În linii mari, timpul de lucru (exclusiv pregătirile şi instrucţiunile) variază între 30 şi 60 de minute, după ritmul gândirii şi gradului de înţelegere al fiecărui subiect. Întregul experiment pretinde cca. 90-100 minute. Ca perioadă a zilei, chestionarul poate fi aplicat în orice perioadă între 7-18, dar numai dacă subiectul nu se află într-o stare de oboseală, tensiune sau grabă. Oboseala, tensiunea, graba falsifică situaţiile de răspuns.Corectare

Pentru facilitarea realizării acestei secvenţe, redăm mai întîi, în tabelul de mai jos, cheia răspunsurilor simptomatice pentru fiecare din cele zece grupe (I – X), numerele din tabel referindu-se, deci, la numerele întrebărilor din chestionar.

Se preconizează că, la unele din întrebări, răspunsul NU este cel simptomatic, contînd, deci, drept DA (simptomatic). El va fi, astfel înglobat printre răspunsurile pozitive (simptomatice). Numerele acestor întrebări (cu răspuns NU, dar contînd DA) sînt menţionate în tabel la rubrica NU (în dreapta):

GRUPA DA NUI – DEMONSTRATIV 7, 19, 22, 29, 41, 44, 63, 66, 73, 85, 88 51II – HIPEREXACT 4, 14, 17, 26, 39, 48, 58, 61, 70, 80, 83 36III – HIPERPERSEVERENT 2, 15, 24, 34, 37, 56, 68, 78, 81 12, 46, 59IV – NESTĂPÎNIT 8, 20, 30, 42, 52, 64, 74, 86 -V – HIPERTIM 1, 11, 23, 33, 45, 55, 67, 77 -VI – DISTIMIC 9, 21, 43, 75, 87 31, 53, 65VII – CICLOTIM 6, 18, 28, 40, 50, 62, 72, 84 -VIII – EXALTAT 10, 32, 54, 76 -IX – ANXIOS 16, 27, 38, 49, 60, 71, 82 5X - EMOTIV 3, 13, 35, 47, 57, 69, 79 25

Page 3: Personalitati Accentuate

Aşadar, dacă la întrebările 5, 12, 25, 31, 36, 46, 51, 53, 59 şi 65 subiectul subliniază/scrie NU, răspunsul este simptomatic şi va fi socotit drept DA.

“Corectarea” propriu-zisă a chestionarului se operează prin examinarea, cu atenţie, de către experimentator, a răspunsurilor DA (în care se înglobează şi NU-urile socotite drept DA, cărora, din timp şi înaintea oricărei alte operaţii, li se face un semn special).

Operaţia de corectare (de fapt, precizarea răspunsurilor pozitive simptomatice şi care vor caracteriza pe subiect pe linia “accentuărilor”) poate fi efectuată în două secvenţe:

a) Cunoscînd cele 10 întrebări la care răspunsul NU contează drept DA, se examinează mai întîi aceste răspunsuri şi, în cazul sublinierii lui NU, în stînga cifrei romane respective se marchează semnul + (plus), preferabil cu un creion colorat (sau se încercuieşte cifra romană).

b) Odată această secvenţă terminată, se examinează atent răspunsurile DA, care, de asemenea, duc la marcarea cu semn + (sau la încercuire) a cifrei romane din stînga întrebării. Vom avea, deci, un număr de semne + (sau de încercuiri), dispersate pe cele zece grupe (I – X).

Cotare

În continuare, se face calculul simplu al frecvenţei simptomelor pentru fiecare din cele 10 grupe, calcul care este uşurat prin marcarea (prealabilă) cu semnul + (sau cu încercuire) de la operaţia.Corectare

Parcurgând numai şirul cifrelor romane, se adună numai acele semne + (sau încercuiri) de la cifra romană I (grupa I – demonstrativitate), examinînd cele trei pagini ale chestionarului; cifra rezultată este înscrisă imediat în tabelul “Sinteză”, în coloana a 3-a (“Nr. de răspunsuri DA”), în dreptul grupei I. Se adună, apoi, semnele + de la cifra romană II (care indică grupa II – hiperexactitate), apoi de la cifra III ş.a.m.d. În cazul cînd la vreo grupă nu apare nici un semn + (nici un simptom), atunci în coloana a 3-a din “Sinteză” se trage liniuţă (-, adică “nimic”).

Psihomotricianului grăbit/neglijent i se poate întîmpla să sară/să treacă peste un simptom (răspuns DA) marcat, totuşi, cu semnul + (sau încercuit), ceea ce poate duce la rezultate finale inexacte, mai ales în cazul grupelor cu număr mic de întrebări. Pentru a fi sigur că totul a fost operat corect, atunci cînd se extrage/calculează frecvenţa semnelor + semnul respectiv este tăiat cu alt creion colorat sau cu stiloul; după întreaga operaţie, tehnicianul reexaminează testul şi observă imediat semnele + rămase netăiate.

Răspunsurile înscrise astfel în coloana a 3-a din “Sinteză” reprezintă, totuşi, date primare. Întrucât grupele I-X nu au, toate, acelaşi număr de întrebări, cifra primară (din coloana a 3-a) se înmulţeşte cu coeficientul din coloana a 4-a (valorile coeficienţilor sînt: 2 pentru grupele cu 12 întrebări, 3 pentru grupele cu 8 întrebări şi 6 pentru grupa cu 4 întrebări), iar rezultatul se înscrie în coloana a 5-a (“Rezultate”). Cifra maximă, rezultată din multiplicări, este astfel aceeaşi pentru toate grupele, şi anume 24. Cu cât rezultatul/cota se apropie de 24, cu atât se face marcată direcţia de “accentuare” a personalităţii.

Coeficienţii ajută şi la compararea cantitativă a rezultatelor, întrucât prin înmulţirea efectuată se obţin valori standard comparative.

Valori standard ale cotei Procentaj simptomatic24 100 %18 75 %12 50 %6 25 %

Cu referire la interpretarea cotelor, Schmieschek - bazîndu-se pe unele date experimentale - avansează ideea că se poate vorbi de o “accentuare” în cazul în care numărul de răspunsuri DA trece de 50%, adică mai mult de jumătate din numărul de întrebări specifice fiecăreia din cele 10 grupe de simptome. Credem că este indicată şi o confruntare a rezultatelor obţinute de la cele 10 grupe, pentru o mai adecvată caracterizare a “accentuării”, unele simptome corelînd clinic cu altele. În acest sens, propunem fie alcătuirea unui profil pentru fiecare subiect examinat (care, prin prezentarea sa grafică, prilejuieşte intuirea mai operativă a personalităţii), fie calcularea procentajului respectiv la fiecare grupă I-X, care apoi poate fi înscris în coloana a 6-a din “Sinteză” în dreptul grupei vizate.

În vederea economisirii timpului şi a raţionalizării operaţiei, am întocmit un tabel cu procentajele respective, plecînd de la formula cea mai simplă. Dacă luăm, de pildă, grupa I (demonstrativitate), care are 12 întrebări simptomatice, un răspuns DA echivalează cu 8,3% (1 x 100 : 12 # 8,3), două răspunsuri DA echivalează cu 16,6% (2 x 100 : 12 # 16,6) ş.a.m.d.

Page 4: Personalitati Accentuate

Grupele cu 12 întrebări (I, II, III)

Grupele cu 8 întrebări (IV, V, VI, VII, IX, X)

Grupa cu 4 întrebări(VIII)

1 răspuns simptomatic

8,3% 1 răspuns simptomatic

12,5% 1 răspuns simptomatic

25%

2 răspunsuri simptomatice

16,6% 2 răspunsuri simptomatice

25% 2 răspunsuri simptomatice

50%

3 răspunsuri simptomatice

24,9% 3 răspunsuri simptomatice

37,5% 3 răspunsuri simptomatice

75%

4 răspunsuri simptomatice

33,2% 4 răspunsuri simptomatice

50% 4 răspunsuri simptomatice

100%

5 răspunsuri simptomatice

41,5% 5 răspunsuri simptomatice

62,5%

6 răspunsuri simptomatice

49,8% 6 răspunsuri simptomatice

75%

7 răspunsuri simptomatice

58,1% 7 răspunsuri simptomatice

87,5%

8 răspunsuri simptomatice

66,4% 8 răspunsuri simptomatice

100%

9 răspunsuri simptomatice

74,7%

10 răspunsuri simptomatice

83%

11 răspunsuri simptomatice

91,3%

12 răspunsuri simptomatice

99,6%

Afară de toate acestea şi indiferent de diferenţierile trăsăturilor pe grupe, psihologul îşi mai poate structura o opinie suplimentară analizînd şi numărul total de răspunsuri DA (sumarea coloanei a 3-a din “Sinteză”) sau procentajul total (sumarea coloanei a 6-a). În acest caz, s-ar putea discuta un “coeficient de dezechilibru emoţional” global şi n-ar fi lispit de interes un barem calculat şi de pe această poziţie. În principiu, numai activitatea practică, de teren, va oferi criterii juste pentru o poziţie sau alta.Consideratii finale

O analiză atentă a chestionarului Schmieschek ar putea prilejui reflecţia că, în fond, se urmăreşte depistarea unor “tipuri” umane şi că metoda închide o “tipologie” umană, cu o orientare mai mult clinică. Dar, indiferent de consideraţiile noastre teoretice sau generale, psihologul practician nu poate trage decât foloase din utilizarea unor asemenea metode de descifrare a personalităţii. “Mediul” de astăzi (social, şcolar, industrial etc.), cu coordonatele sale multilaterale şi complexe, cere în vederea unei integrări eficiente o cât mai amănunţită cunoaştere a structurilor de personalitate.

Pentru informaţii mai ample, atât în legătură cu structura celor 10 tipuri, cât şi cu tehnica de exploatare/depistare a lor, poate fi consultată lucrarea lui Karl Leonhard – “Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică Rom=nă, 1972).

Utilitatea chestionarului H. Schmieschek ar putea fi reliefată şi în cadrul organizării unei campanii de profilaxie mintală. Este adevărat că Leonhard şi colaboratorii lui au urmărit depistarea personalităţilor “accentuate”, cu simptome ferme şi, desigur, neliniştitoare şi (parţial) degradante pentru fiinţa umană. O restructurare a chestionarului ar putea prilejui articularea unui instrument de lucru mai simplu, care, aplicat în variate medii, ar putea depista precoce unele tendinţe care, insuficient considerate, ar putea duce la apariţia simptomelor propriu-zise.

Page 5: Personalitati Accentuate

EXPLORAREA “PERSONALITĂŢII ACCENTUATE”Chestionar eleborat de H. Schmieschek

DATE PERSONALE:

Numele întreg (cu majuscule): ...............................................……...... Vîrsta .....…....

Sexul: B F Locul naşterii (şi judeţul): ………….………………………………….

Profesia: ..........................................…. Funcţia: .....................................................….

Locul de muncă (secţia-atelierul): ………………….…………………………………

Instituţia- Şcoala: ………………………………………………. Clasa: ……………..

Studii (ultimul certificat): ………………………………….… Grupa sanguină: ….…

Ocupaţia tatălui: …………………………….. Ocupaţia mamei: ……………….……

Localitatea: ………………………………….. Data examinării: ……………….……

Numele şi calitatea examinatorului: …………………………………………….…….

SINTEZA

NU ÎNTOARCEŢI FOAIA DECÂT ATUNCI CÂND VI SE SPUNE !

Grupa Nr. deîntrebări

Nr. de răspunsuri DA

Coef. de înmulţire

Rezultate Procentaje

1 2 3 4 5 6I – Dem. 12 2

II – H-Ex. 12 2III – Per. 12 2IV – Nest. 8 3V – H-Tim. 8 3

VI – Dist. 8 3VII – Ciclo. 8 3

VIII – Ex. 4 6IX – Anx. 8 3X – Em. 8 3

Page 6: Personalitati Accentuate

1. În general, sînteţi un om voios şi fără griji?2. Sînteţi sensibil(ă) la jigniri?3. Vă dau, uneori, repede lacrimile?4. După ce aţi terminat cu bine o treabă oarecare, vi se întîmplă, totuşi, să vă îndoiţi că aţi făcut bine şi nu

aveţi linişte pînă cînd nu vă convingeţi încă o dată?5. În copilărie aţi fost tot atât de îndrăzneţ (îndrăzneaţă) ca şi ceilalţi de o vîrstă cu dumneavoastră?6. Dispoziţia dumneavoastră este schimbătoare - de la mare bucurie la mare deprimare?7. De obicei, într-o reuniune amicală, sînteţi în centrul atenţiei celorlalţi?8. Sînt zile în care, fără motiv aparent, sînteţi îmbufnat(ă) şi iritat(ă), încât este mai bine să nu vi se

adreseze nimeni?9. Credeţi că sînteţi o persoană serioasă?10. Sînteţi în stare să vă entuziasmaţi puternic?11. Sînteţi foarte întreprinzător?12. Uitaţi uşor cînd cineva v-a jignit?13. Sînteţi foarte milos?14. Atunci cînd puneţi o scrisoare la cutia poştală, obişnuiţi să controlaţi, cu mîna, dacă scrisoarea a intrat

cu adevărat?15. Aveţi ambiţia ca, la locul de muncă, să faceţi parte din cei mai buni?16. Vă este frică (sau v-a fost, cînd eraţi copil) de furtună şi de cîini?17. Cred despre dumneavoastră, unii oameni, că sînteţi puţin pedant(ă)?18. Dispoziţia dumneavoastră depinde de întîmplările prin care treceţi?19. Sînteţi totdeauna agreat(ă), simpatizat(ă) de către cunoscuţii dumneavoastră?20. Aveţi, uneori, stări de nelinişte şi de tensiune (încordare) puternice?21. De obicei, vă simţiţi apăsat(ă) de ceva, deprimat(ă)?22. Aţi avut, pînă acum, crize de plîns sau crize nervoase (şoc nervos)?23. Vă vine greu să staţi pe scaun timp mai îndelungat?24. Cînd cineva v-a făcut o nedreptate, luptaţi energic pentru interesele dumnea-voastră?25. Sînteţi în stare să tăiaţi un animal?26. Vă supără faptul că, acasă, perdeaua sau faţa de masă sînt puţin cam strîmbe şi le îndreptaţi imediat?27. Cînd eraţi copil, vă era frică să rămîneţi seara singur(ă) în casă?28. Vi se schimbă des dispoziţia fără motiv?29. În activitatea dumneavoastră profesională, sînteţi totdeauna printre cei mai capabili?30. Vă înfuriaţi repede?31. Puteţi fi, câteodată, cu adevărat exuberant(ă), voios (voioasă)?32. Puteţi, uneori, să trăiţi un sentiment de fericire deplină?33. Aţi fi de acord să fiţi invitat(ă) la o reuniune veselă?34. De obicei, spuneţi oamenilor în mod deschis părerea dumneavoastră?35. Vă impresionează dacă vedeţi sînge?36. Vă place o activitate cu mare răspundere personală?37. Sînteţi înclinat(ă) să interveniţi pentru oameni cărora li s-a făcut o nedreptate?38. Vă este teamă să vă duceţi într-o pivniţă (cămară) întunecoasă?39. Vă plac mult activităţile care trebuie făcute încet şi foarte exact - în locul celor care pot fi făcute repede

şi fără migală?40. Sînteţi o persoană foarte sociabilă?41. La şcoală, vă plăcea (vă place) să recitaţi poezii?42. Aţi fugit vreodată de acasă, cînd eraţi copil?43. Vi se pare grea viaţa?44. Vi s-a întîmplat să fiţi atât de tulburat(ă) de conflicte sau de supărări încât v-a fost imposibil să vă mai

duceţi la lucru?45. S-ar putea spune despre dumneavoastră că, în general, nu vă pierdeţi prea repede buna dispoziţie atunci

cînd aveţi un insucces (cînd nu vă reuşeşte ceva)?46. Dacă v-a jignit cineva, faceţi primul pas spre împăcare?47. Vă plac animalele?48. Vă întoarceţi, uneori, din drum ca să vă convingeţi că - acasă sau la locul de muncă - totul este în regulă

şi că nimic nu se poate întîmpla?

49. Sînteţi câteodată chinuit(ă) de o frică nelămurită că dumneavoastră sau rudelor dumneavoastră li s-ar

CHESTIONAR P.A.

Page 7: Personalitati Accentuate

51. V-ar displace cumva să vă urcaţi pe o scenă şi să vorbiţi în faţa publicului?52. Cînd cineva vă necăjeşte rău de tot şi cu intenţie, aţi fi în stare să vă ieşiţi din fire şi să vă încăieraţi?53. Vă plac mult petrecerile?54. Vă simţiţi adînc descurajat(ă) cînd aveţi decepţii?55. Vă place o muncă unde dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi îndeosebi de partea organizatorică?56. În mod obişnuit, urmăriţi cu tărie scopul pe care vi l-aţi propus, chiar dacă întîmpinaţi rezistenţă?57. Poate să vă influenţeze într-atât un film tragic încât să vă dea lacrimile?58. Vi se întîmplă să adormiţi cu greutate, pentru că vă gândiţi la problemele zilei sau ale viitorului?59. Ca şcolar, aţi suflat colegilor sau i-aţi lăsat să copieze după dumneavoastră?60. V-ar displace să treceţi prin cimitir, în întuneric?61. Sînteţi peste măsură de grijuliu ca, acasă la dumneavoastră, fiecare lucru să aibă un loc al lui?62. Vi se întîmplă să mergeţi seara la culcare şi dimineaţa să vă sculaţi prost dispus(ă) şi apăsat(ă), stare

care să dureze câteva ore?63. Puteţi să vă adaptaţi uşor la situaţiile noi?64. Aveţi uneori dureri de cap?65. Rîdeţi des?66. Faţă de oamenii pentru care nu aveţi consideraţie, vă puteţi purta prietenos, încât ei să nu observe

adevărata dumneavoastră părere despre ei?67. Sînteţi o persoană vioaie, plină de viaţă?68. Suferiţi mult din pricina nedreptăţii?69. Sînteţi un categoric prieten al naturii?70. Întrucât nu sînteţi chiar atât de sigur(ă), aveţi obiceiul ca, atunci cînd plecaţi de acasă sau mergeţi la

culcare, să controlaţi totdeauna încă o dată starea unor lucruri ( de exemplu, dacă gazul este închis, dacă aparatele electrice sînt scoase din priză, dacă uşile sînt încuiate etc.)?

71. Sînteţi sperios (sperioasă)?72. Vi se poate schimba dispoziţia în urma consumării alcoolului?73. Colaboraţi sau aţi colaborat cu plăcere, în tinereţea dumneavoastră, la cercuri teatrale de amatori?74. Vă este câteodată foarte dor de depărtări?75. În mod obişnuit, priviţi viitorul cu pesimism?76. Vi se poate schimba atât de puternic dispoziţia, încât să aveţi, uneori, un mare sentiment de bucurie,

pentru ca apoi să cădeţi într-o stare grea de amărăciune?77. Vă vine uşor să creaţi bună dispoziţie într-o societate, într-o reuniune?78. De obicei, rămîneţi multă vreme supărat(ă)?79. Sînteţi foarte puternic impresionat(ă) de suferinţa altor oameni?80. În mod obişnuit, în caietele de şcoală, scriaţi încă o dată o pagină dacă se întîmpla să faceţi o pată de

cerneală?81. Se poate spune că, în general, vă arătaţi faţă de oameni mai mult prudent(ă) şi bănuitor (bănuitoare)

decât încrezător (încrezătoare)?82. Aveţi des vise cu spaime?83. Sînteţi, câteodată, terorizat de gândul ca, fiind pe peronul unei gări, să vă aruncaţi înaintea trenului

împotriva voinţei dumneavoastră? Sau, cînd priviţi la o fereastră, la etaj, să vă aruncaţi în gol?84. În mod obişnuit, deveniţi vesel(ă) într-un loc plăcut?85. În general, vă debarasaţi uşor de problemele apăsătoare şi nu vă mai gândiţi la ele?86. Cînd consumaţi alcool, deveniţi - de obicei - impulsiv(ă)?87. În discuţii sînteţi mai degrabă zgîrcit(ă) la vorbă decât vorbăreţ (vorbăreaţă)?88. Dacă aţi fi pus în situaţia să colaboraţi la o reprezentaţie teatrală, aţi putea să vă însuşiţi atât de bine şi

cu atâta dăruire rolul, încât pe scenă să uitaţi complet că sînteţi un altul?*

Page 8: Personalitati Accentuate

FOAIE DE RĂSPUNS

V 1 23 45 67III 2 24 46 68X 3 25 47 69II 4 26 48 70IX 5 27 49 71VII 6 28 50 72I 7 29 51 73IV 8 30 52 74VI 9 31 53 75VIII 10 32 54 76V 11 33 55 77III 12 34 56 78X 13 35 57 79II 14 36 58 80III 15 37 59 81IX 16 38 60 82II 17 39 61 83VII 18 40 62 84I 19 41 63 85IV 20 42 64 86VI 21 43 65 87I 22 44 66 88

I VIII VIIIII VIIIIV IXV X

Page 9: Personalitati Accentuate

PROFIL

B N.P.I 3 .

1.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 H-TIM.

II 2 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8

.9

.10

.11

.12 PER.

III 3 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 EM.

IV 2 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8

.9

.10

.11

.12 H-EX.

V 3 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 ANX.

VI 3 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 CICLO.

VII 3 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 NEST.

VIII 2 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8

.9

.10

.11

.12 DEM.

IX 2 .1

.2

.3

.4

.5

.6

.7

.8 DIST.

X 6 .1

.2

.3

.4 EX.

TB .

11.

22.

33.

44.

55.

66.

77.

88P .

30.

60.

90.

120.

150.

180.

210.

240