PERSONAJUL LITERAR 

PERSONAJUL LITERAR = concept operaţional ce defineşte eroul unei opere literare(epică, dramatică); persoană, obiect, animal care acționează sau este implicat în acțiunea prezentată. Termenul provine din fr. personnage, lat. persona =

mască de teatru, apoi rol.

!!! Personajele unei opere literare epice şi dramatice sunt oamenii transfiguraţi artistic şi implicaţi în acţiunea relatată.

PRINCIPIILE ESTETICE ALE REALISMULUIreflectarea veridică , obiectivă a realității/

societății contemporane;impersonalitatea;sobrietatea, obiectivitatea;reflectarea critică a societății;lipsa de idealizarea, mimesis;analiza psihologică.

PERSONAJUL REALISTaparține unor clase sociale diverse; ilustrează tipologii sociale: parvenitul- bancher, negustor, cămătar micul funcționar, muncitorul, țăranul, intelectualul, artistul,

aristocratul etc.sau general-umane: avarul, idealistul, inocentul, învinsul, naivul, ambițiosul etc. sunt personaje complexe(”rotunde”), surprinse în devenire,

evoluând sub presiunea relațiilor interumane, a circumstanțelor sociale, economice, juridice, politice, religioase, istorice;

sunt urmărite destinele individuale, multe romane fiind istoria unui eșec, al unei tragedii sub forma ei „reală- cotidiană- istorică” (Auerbach)

tehnicile de caracterizare se multiplică: modelul balzacian adaugă procedeelor clasice descrierea mediului social, a casei, a interiorului, cu rol de caracterizare, descrierea vestimentației, detaliile privind biografia și ereditatea, fizionomia și psihologia, stereotipia verbală și ticul nervos, mimica și gestica, relațiile cu alți eroi etc.

viața interioară complexă a eroului, fluxul gândirii sale sunt dezvăluite prin focalizare multiplă: din unghiul de vedere al naratorului omniscient(prin observație/ analiză psihologică), din perspectiva altor eroi sau din perspectiva internă a personajului însuși(monolog interior/ introspecție); stilul direct, indirect și indirect liber se combină în proporții diferite.

„Care sunt sensurile de atracţie care vectorizează personajul pe direcţii neînsumabile? Pe de o parte, Ghiţă trebuie să respecte contractul asumat faţă de familia sa, a cărei răspundere întreagă o poartă, şi de care e legat nu numai prin iubire, dar şi printr-o relaţie ce îl definise până atunci ca individualitate, ca esenţă. Pe de altă parte, Ghiţă e legat de opinia publică, de comunitatea satului (absent sau îndepărtat), faţă de care el trebuie să figureze ca om onest, tare şi de încredere. Slavici are aici una din intuiţiile sale fundamentale, care îl apropie de modernitate: individul este, printre altele, şi ceea ce crede lumea despre el că ar fi ...Spre deosebire de concepţiile moderne care văd în această dependenţă una dintre cauzele dispersiunii interioare, obligată să îmbrace aparenţe multiple, la Slavici, relaţia individ – colectivitate reprezintă cel mai important factor pentru menţinerea coerenţei interioare a individului. Câtă prezenţă coercitivă a obştei, atâta pregnanţă şi consecvenţă a sufletului individual. Distanţa sau ruperea de această ambianţă dată, supraveghetoare,apare mai totdeauna la Slavici ca premisă necesară a destrămărilor sufleteşti.În fine, pentru a reveni la ordinea enumerărilor noastre, cel de-al treilea mobil al dispersiunii interioare e perspectiva ademenitoare pe care i-o oferă bărbatului sămădăul. Pentru a înlătura confuziile, trebuie să spunem de pe acum că realitatea personajului e alta decât cea consacrată de interpretările tradiţionale. (...)". (Magdalena Popescu)

PERSONAJUL REALIST/ TRAGIC

 

TRAGICUL este o categorie estetică prin care se evidențiază înfruntarea, la nivelul personajului, a două forțe antagonice, egal îndreptățite, care nu pot fi conciliate. Cele două forțe apar ca valori care se opun una celeilalte.

Suportul tragicului e cu precădere uman, personajul tragic detașându-se de restul colectivității printr-un etalon moral și/ sau fizic superior. Prin urmare tragicul e un factor de promovare a individualității. 

Personajul tragic are o structură binară prin raportare la:

I. rolul în operă:pozitiv (acționează inițial sub semnul Binelui)negativ (sfârșește sub semnul Răului, prin

ieșirea din colectivitate) II. aspectul moral individual:victimă(a destinului, a colectivității, a propriilor

slăbiciuni)victimă a destinului : personajul nu are

niciodată o atitudine pasivă în fața destinului, așezându-se în mod voluntar în postura de rival a acestuia; nu există resemnare dezolată, personajul trebuie să-și manifeste în același timp măreția și voința.

victimă a colectivității: personajul se confruntă cu o lume pe care crede că o înțelege, dar pe care nu o cunoaște bine. În sufletul său stăruie revolta, disprețul, personajul fiind împins să instaureze, în lumea organizată, o dezordine a cărei primă victimă este.

victimă a propriilor slăbiciuni: personajul trăiește constant sub semnul unei dileme care produce tensiune interioară. Acesta este surprins în plină criză, starea sa de spirit fiind una pesimistă.I se acordă astfel o nouă dimensiune, cea a luptei, a conflictului, a violenței situațiilor în plasa cărora nimerește. Personajul se alătură voluntar unei anumite valori, însă orice bun e resimțit ca plin de valoare, cel mai mult, în clipa în care e răpit sau retras. Idealurile se împlinesc prin imense jertfe, sau în ciuda acestora nu se împlinesc. Acțiunea sa este singurul mijloc de a-și împlini idealurile, chiar dacă această acțiune e urmată, cel mai adesea, de consecințe care-l pot conduce la propria suprimare.

VINOVAT (statut impus de comiterea hybrisului de către personaj)

Hybrisul este greșeala în fond uman care constă în lipsa de măsură. Greșeala comisă nu este, în general, izolată, ea se înscrie într-o serie de „păcate” care pot aparține și generațiilor anterioare. Personajul oferă astfel, un spectacol al nenorocirii rezultat din înfruntarea dintre o anumită fatalitate (forța divină care determină în mod prestabilit și implacabil viața omului) și o anumită libertate (personajul este dilematic, are posibilitatea opțiunii). Din acest punct de vedere se observă o ambiguitate a acțiunii umane care este în același timp asumată de către personaj și supusă destinului orb. Deci personajul tragic nu are decât o singură ieșire: căderea definitivă, distrugerea morală, fizică sau totală. Distrugerea sa apare în acest context drept pedeapsă. La nivelul universului fictiv, a lumii în care acționează personajul, tragicul presupune un fenomen de distrugere a valorilor absolute (viața, libertatea, dreptatea, egalitatea). Însă finalul surpinde capacitatea umanității de autoregenerare morală.