Dversitate tematica,stilistica si de viziune in poezia interbelica ~Perioada interbelica-prezentare generala~ ~Curente si orientari culturale interbelice~

Perioada interbelica, cuprinsa intre anii 1918-1944, reprezinta o etapa de efervescenta creatoare pentru poezie, care dobandeste o constiinta de sine si, deci o existenta proprie. Se poate afirma ca, pana dupa Primul Razboi Mondial, tot ce se opune poeziei este altceva decat poezie, caci poezia nu are un interior, un spatiu propriu destul de larg care sa faca posibile mai multe sensuri...[...] poezia are acum o constiinta de sine si, deci o existenta proprie, dupa legi care sunt numai ale ei, o evolutie , o miscare previzibila in timp. (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei). Destinul literaturii in anii ’20-’30 a fost profund marcat de 2 fenomene: manifestarea simbolismului, care precede poezia modernista interbelica, si teoretizarea sincronismului de catre Eugen Lovinescu. Daca prin sincronismul lovinescian se explica, in parte, dezvoltarea intregii literaturi a epocii, experienta simbolismului devine punctul de pornire al poeziei interbelice. Perioada interbelica inseamna ,pe de alta parte, si separarea definitiva a domeniilor literaturii, in sensul in care Nicolae Manolescu preciza in studiul Metamorfozele poeziei: Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul reprezinta el insusi, intr-o masura, o experienta suficienta in sine, inchisa. Simbolismul e nu doar un inceput, ci si un sfarsit. Refuzand retorica, didacticul, anecdoticul, poetul simbolist incearca sa intemeieze poezia nu pe ce exprima , nici pe functia ei, ci pe ea insasi, ca mic univers intr-un raport de paralelism cu universul real, coerent si autonom prin ritmul interior de care sa lasa condus. Modernismul, traditionalismul, avangarda sunt orientari literare si culturale care pot oglindi experientele si varietatea lirismului interbelic, dar care nu definesc in mod exclusiv creatia marilor poeti ai vremii, unde coexista tendinte diverse, expresie a tensiunii intre originalitatea spiritului creator si orientarile dominante in cultura vremii. O caracteristica esentiala a poeziei interbelice este aceea de a-si constitui propriul domeniu si unvers imaginar: de teme, motive,viziune, stil, de a deveni o experienta suficienta siesi. Poezia moderna are o constiinta de sine si, deci o existenta proprie, atat prin modificarile tematice (introduce poezia citadina), de limbaj(se cultiva versul liber), cat si de viziune (lipsa transcendentei impune o anumita relatie a poetului cu lumea). Ca urmare a tensiunii intre originalitatea spiritului creator al unei generatii de poeti valorosi si orientarile literare/culturale dominante in epoca, poezia romana se innoieste si cunoaste o diversitate tematica,stilistica si de viziune.