1.2. Introducere

Genul Pimpinella aparține familiei Apiaceae (Umbelliferae) și cuprinde

aproximativ 90 de specii (Pimenov and Leonov, 1993) . Genurile Pimpinella

si Illicium sunt două genuri care dau materialul cunoscut sub denumirea de

anason sau anason stelat. Genul Pimpinella include pe langă Pimpinella

peregrina și : Pimpinella anisum L., P. alba, P. aromatica, P.saxifraga etc.

Pimpinella peregrina este o plantă bienală, cu fructe păroase. Fructul

este un apocarpoid, care se desface în două nucușoare numite mericarpii,

purtând un rest de stil și rămân atașate de vârful prelungirii axiale bifide

numită carpofor. Fiecare mericarp prezintă coaste primare longitudinale

străbătute de fascicule libero-lemnoase, despărțite de valecule cu canale

secretoare. Pimpinella peregrina este originară din sudul Europei, cu

extindere în Asia Mică și Egipt. În Germania, Pimpnella peregrina a fost

uneori cultivata eronat ca plantă medicinală. Pimpinella peregrina este o

apiacee asemănătoare cu P. anisum L. cu florile umbelei albe si fructe

păroase. Pentru prima specie, fructele sunt mai mici și umbele pedente, în

timp ce cele de la P. anisum sunt erecte.

1.3. Istoric taxonomic

Genul a fost înființat de Linnaeus în 1753 și clasificat în clasa

Pentandria dyginia, plante cu flori bisexuate, cu cinci stamine și două

carpele. Linnaeus a publicat denumirea generică de Pimpinella și a

identificat patru specii ce aparțin acestui gen: Pimpinella saxifraga, P.

peregrina, P. anisum și P. glauca. Au mai fost publicate diverse denumiri

generice pentru Pimpinella, deși toate aceste denumiri sunt reduse acum la

sinonime, și anume: anisum Hill, Tragium Sprengel, Ledeburia Link și

Gymnosciadium Hochst. Una dintre cele mai importante revizuiri le aparține

lui Bentham și Hooker (1867) care au inclus 65-70 de specii de plante sub

denumirea de Pimpinella.

Subfamilia Apoideae cuprinde cele mai multe genuri de umbelifere şi

provine din zone temperate din Europa şi Asia (Heywood 1971). Taxonomia

plantelor de umbelifere cultivate este atent prezentată de Mansfeld (1959).

1.4. Descrierea culturilor

1.4.1. Condițiile climatice și solul

Pimpinella peregrina este rezistentă la îngheț. Semințele sunt

însămanțate în sol adânc, fără pietre și fără apă stagnantă. Plantele tinere

sunt sensibile la concetrații mari de sare minerală (Bomme, 1984).

1.4.2. Rotația culturilor

Pentru a evita un randament scăzut în recoltare, Pimpinella peregrina

trebuie cultivată o data la 4 ani pe același teren. În acestă perioadă, nu

trebuie cultivată pe acel teren nicio altă plantă din familia Apiaceae (de

exemplu: morcov, țelină, anason sau pătrunjel); s-au dovedit a fi eficiente

cerealele si rădăcinoasele (Bomme, 1984).

1.4.3. Însămânțarea

Pimpinella peregrina este cultivată ca o plantă anuală. Greutatea a

1000 de boabe (fructe) este de 1 g. În Europa Centrală, însămânțarea cu

fructe (0.5-1 kg/ha) se realizează la sfârșitul lunii martie-începutul lunii

aprilie, la o adâncime de 1 cm. Însămâțarea nu este recomandă toamna.

Germinarea durează de la două până la patru săptămâni (Bomme, 1984).

1.4.4. Țara de origine

Pimpinella peregrina se găsește în Europa de Sud, din sudul Franței

până în Grecia, Turcia, Crimeea, Caucaz, Creta, Asia Mică, Siria, Egipt și

Etiopia. Plantele cresc mai bine in zonele cu tufișuri absente sau rare. În

Germania, Pimpinella peregrina este cultivată în special în partea de sud a

țării (Staesche et colab., 1994).

1.5. Originea

Este o plantă care crește spontan, în tot bazinul Mării Mediterane,

ajungând până în zona sudică a țării noastre. Istoria folosirii semințelor

aromate ale anasonului începe încă de acum 5000 de ani. Unii cercetători

consideră că anasonul este originar din Egiptul Antic, alții îl atribuie Greciei

sau chiar Persiei (actualul teritoriu al Iranului). Cert este că în toate

aceste civilizații, semințele aromatice ale anasonului au fost considerate

medicament. În Evul Mediu, alchimistii au descoperit o calitate excepțională

a anasonului: în combinație cu alte plante aromatice, îl transformă într-o

adevarată „arma” în lupta cu bolile. Datorită acestei descoperiri, s-a ajuns ca

o combinație de anason și alte ierburi, ce conțin uleiuri volatile, să fie printre

puținele remedii care au funcționat în timpul epidemiilor de holeră sau ciu-

mă. Iar studiile contemporane au confirmat că, într-adevar, efectul antiinfec-

țios al anasonului crește de 32 de ori atunci când este combinat cu uleiul de

cimbru (de exemplu). Interesant este că nici una dintre cele două plante luate

separat nu are nici măcar pe departe forța de vindecare pe care a demonstrat-

o combinația lor (Dwyer and Rattray, 1997).

1.6. Etimologie și denumiri

Etimologia cuvantului „Pimpinella” provine de la cuvântul latin

"bipennella = pennula"= bipenata. Se mai susține că, provine de la

diminutivul de "pampinus" datorită similitudinii frunzelor .

Planta și-a căpătat numele din latina clasică, „anisum”, datorita

confuziei cu mararul, care in limba greacă este numit „aneson” sau

„aneton”.

Numele anason provine, în majoritatea limbilor europene, din latinescul

„anisum”, cu foarte puține variații, forma „anis” fiind validă pentru un mare

numar de limbi, inclusiv norvegiană, croată, finlandeză, rusă, ucraineană și

ebraică. Exemple de denumiri în alte limbi sunt: „anis” în islandeză, „aniss”

în lituaniană, „anisz” în maghiară, „anice” în italiană, „anason” în romană,

„yanason” în arabă, „anisuan” în urdu și „anisun” în farsi. 

Termenul sanscrit „shatapushpa” înseamna “o suta de flori” și se referă

probabil la dispunerea florilor de anason sub forma de ciorchine. Numele

sanscrit a fost folosit și pentru a denumi alte plante înrudite, unele limbi

moderne au împrumutat termenul din sanscrita referitor la cu totul alte

înțelesuri. De exemplu, „thian-sattapusyat” este numele fructelor de anason

în medicina thailandeză, dar în limba telugu din sudul Indiei

„shatapushpamu” înseamnă „mărar”.

În hindi, numele „saunf “ înseamnă de fapt fenicul, deși se folosește și

pentru anason. Pentru a deosebi clar feniculul de anason, se pot folosi

termenii specializați „patli saunf” (fenicul subțire) sau „vilayati saunf”

(fenicul străin).

Unele limbi denumesc anasonul ca fiind o variantă dulce a altor condimente

înrudite, de exemplu în indoneziană „jinten manis” sau în arabă „kamun

halu” înseamnă „chimen dulce”, un termen folosit rar, iar în limba engleză-

„sweet cumin”.

Arabii au și ei un termen similar „habbu al-hulwa” care înseamnă „grăunțe

dulci”. În portugheză, „erva doce” (iarba dulce) denumește anasonul,

feniculul sau, ocazional, alte plante cu gust dulce (Pimenov and Leonov,

1993).

1.7. Compoziția chimică şi utilizări

Compoziția chimică a fructelor de anason, acestea conțin 2-3% ulei

volatil format din :

80-90% anetol, metilcavicol sau izoanetol, cantități mici de

cetone și aldehide anisice și aldehida acetică;

10-20% lipide, colina;

20% substanțe albuminoide (protide), zaharuri, amidon;

6-10% substanțe minerale.

Pe langă uleiul volatil, fructele de anason mai conţin şi alte substanţe

grase, proteice, glucidice, mucilagii, dianetol, cumarine, tocoferol, acizi

polifenolcarboxilici. În literatură sunt amintite unele substanţe cu efect

estrogenic. Utilizările fructelor de anason fiind strâns legate de compoziţia

chimică a acestuia.

Compoziția chimică a uleiului esențial din fructele de anason din

diferite zone geografice ale Europei, au fost obținute prin tehnici GS-MS

(gazcromatografie cuplată cu spectometrie de masă), astfel conținutul de ulei

esențial obținut din probe a fost de 10,0-53,6 ml/ kg(-1). Au fost identificați

21 de compuși (au fost observate diferențe cantitative semnificative între

probe), iar componenta majoră identificată este trans-anetol (76,9-93,7%).

Alți compuși principali identificați sunt : gamma-himachalene (0,4-8,2%),

trans-pseudoisoeugenyl-2-metilbutirat (0,4-6,4%), p-anisldehidă (0,1-5,4%),

methylchavicol (0,5-2,3%) (Orav și alții, 2008).

Tabel 1. Compoziția procentuală a uleiului esențial izolat de la anason

(Kiani și alții, 2008)

Elemente chimice componente %

α-felandren 0,1

limonen 0,8

geyrene urme

p-allyanisole 2,2

cis-dihidrocarvone 0,1

carvone 0,8

p-anisaldehida 0,1

z-anetol 0,1

E-anetol 92,9

β-farnesen urme

aromadendrene 0,1

ar-curcumene 0,2

α-bisabolene 1,8

ziniberene 0,4

β-bisabolene 0,2

β-sesquifelandren 0,1

Total 99,9

Dintre constituienții uleiului esențial din rădăcinile de P. peregrina

aparțin în mare parte grupului de sesquiterpene si derivați ai fenilpropenei,

care reprezintă 80% din uleiul esențial total (Tabel 2.). Hirocarburile β-

bisabolen și β-sesquifelandren sunt constituienți principali ai grupului de

sesquiterpene, dar sunt prezente și urme β-trans-fanesen, α-bergamoten și

germacren. Metilbutirat-2-pseudoisoeugenol și metilpropionat-

epoxipseudoisoeugenol sunt derivați ai pseudoisoeugenol (Kubeczka colab.,

1986).

În fructul de P. peregrina pot fi izolați α-bergamoten și β-bisabolen,

dar nu și derivați epoxypseudoisoeugenol (Stahl and Herting, 1976).

Tabel 2. Compoziția procentuală a uleiului esențial din rădăcina de P.

peregrina

(Stahl and Herting, 1976).

Elemente chimice componente Ulei esențial din radacina de P.

peregrina (%)

α-pinen Urme

β-pinen Urme

sabinen 0.88

mircene 0.07

limomen Urme

β-felandren Urme

γ-terpien 1.30

p-cimen 0.45

geijeren 0.96

pergeijeren 11.01

α-bergamoten 2.56

metil eter Carvacril 1.58

β-trans-fanesen 3.20

germacren 1.18

β-bisabolen 10.00

biciclogermacren 0.59

β-sesquifelandren 19.83

metilbutirat-2-pseudoisoeugenol 1.68

metilbutirat-2-epoxipseudoisoeugenol 29.67

metilpropionat-

epoxipseudoisoeugenol

11.84

În speciile de Pimpinella sunt prezente flavone precum: apigenina,

isoquercetin, quercetin, rutin și kaempferol. În frunzele și fructele de P.

anisum au fost identificate mai multe glicozide flavonoide (luteolin,

apigenin-7-O-glucozida, rutin, isovitexin, quercetin-3-O-glucuronid), iar în

P. peregrina quercetin și glicozid izoramnetin.

1.7.1. Aromatizare

O utilizare a anasonului este în apa de gură și în pasta de dinți (Harry,

1963). Acesta a mai fost utilizat pentru a masca gustul neplăcut al unor

medicamente, în aromatizarea unor ceaiuri și la prepararea diverselor

lichioruri. Una dintre cele mai vechi utilizări a anasonului este utilizarea sa

în atomatizarea dulciurilor.

1.7.2. Parfumerie

În diverse parfumuri, anasonul reprezintă componenta principală

(Harry, 1963) și utilizat în potpourri, în care semințele sunt zdrobite (pentru

utilizarea aromei) sau pur și simplu pentru aspectul lor. Mirosul parfumului

de anason este descris ca fiind aromat, penetrant si dulceag.

1.7.2. Cosmetică

Ceaiul de anason este utilizat pentru reducerea aspectului uleos al pielii,

pentru persoanele cu tenul gras (Heinerman, 1988).

1.7.3. Utilizări medicale

Ceaiul de anson este administrat pentru a trata flatulența la copii, pentru

tratarea ploblemelor asociate căilor respiratorii superioare, precum și la

tratarea atacurilor de astm bronșic (Buchman, 1987). Infuzia este benefică ca

expectorant, ca antitusiv (Fluck, 1988) și este benefic pentru gâtul inflamat

și pentru infecții bronșice (Ody, 1996). Îndulcit cu puțină miere, are efect

carminativ pentru bebeluși (pentru colici), mai este folosit ca și sedativ și

reduce senzația de greață (Phelps-Brown, 1993). Este un bun ajutor pentru

digestie. Uleiul de anason este util în distrugerea păduchilor de corp

(Spoerke, 1990), a păduchilor de cap, mai poate fi utilizat extern ca bază de

unguent pentru tratarea scabiei (Hoffman, 1991).

1.7.4. Aromaterapie

Anasonul este folosit în aromaterapie pentru a ajuta dificultățile în

respirație (Price, 1987). Uleiul este considerat a fi un bun afrodisiac (Wichtl,

1994). Acesta a fost descris ca fiind ușor narcotic, similar cu feniculul

(Foeniculum vulgare) și capabil de a provoca delir.

1.7.5. Alimentație

Frunzele de anason sunt folosite in prepararea salatelor. Semințele sunt

folosite în Italia pentru aromatizarea diverselor produse de patiserie, în

Germania acestea sunt utilizate în panificație. Anasonul, uleiul de anason

este utilizat pe scara largă ca aromatizant în toate categoriile de produse

alimentare, inclusiv în produse de patiserie, produse lactate, budinci, precum

și în carne și preparate din carne. Cele mai ridicate procente medii de

utilizare a uleiului de anason: aproximativ 0.06% în băuturi alcoolice și

0.07% în dulciuri (Leung și Foster, 1980).