peda gogie

1
În atentia Departamentului de formare a profesorilor Adresa: B-dul. Iuliu Maniu, Nr. 1-3, Complex Leu, Corp A, etaj V, birou 518 Stimată comisie, numesc Dicu Mădălina și sunt studentă în anul I, facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Matematică, a universității București și doresc împărtășesc motivele pentru care vreau devin profesor. În primul rând îmi doresc devin profesor deoarece consider am calitățile necesare pentru a practica aceastămeserie. Răbdare e un punct forte ce îmi aparține, calitate ce a fost fructificată în urma unor activități de voluntariat ce implicau alfabetizarea și educația nonformală cu copii de la o asociație din localitatea mea. Din cadrul familiei, pasiunea către profesia didactică a fost continuata de către mătusa mea, fapt ce mi-a asigurat contactul direct către pedagogie. Faptul că poți ajuta la rândul tău, că poți fi un model și-n același timp învățăcel, este o experiență covășitoare și unică în viață. Posibilitatea de a fi în contact cu profesioniști în domeniu și de a face parte dintr-un mediu dinamic și diversificat, cu siguranță vor fi garanția formării personalității și a slefuirii cunoștinelor. Pe parcursul anilor de studiu, am avut norocul să întâlnesc, respectiv să învăț și să fiu îndrumată de către cadre didactice devotate în totalitate meseriei de profesor, lucru ce m-a impresionat profund. A fi profesor nu înseamnă doar a te prezenta în fața elevilor și a ține un monolog, ci este acela de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere alaturi de rolul tradițional de transmițător de informații, de a te învăța să știi, să faci, să trăiești împreuna cu alții și a învăța să fii. Perseverența, adaptabilitatea și spiritul de cunoastere de care dau dovadă sunt unele dintre calitățile ce mi-au permis ca în perioada liceului să fiu membră în diferite echipe de proiect, dezvoltându-mi abilitățile de comunicare și lucru în echipă. Spiritul inovativ, capacitatea organizatorică și imaginația sunt aptitudinile care m-au ajutat în diferite dezbateri și sarcini de improvizație. Vă mulțumesc anticipat pentru atenția dumneavoastră. Data Semnătura

Upload: madalina-dicu

Post on 05-Feb-2016

8 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

:D

TRANSCRIPT

Page 1: Peda Gogie

În atentia Departamentului de formare a profesorilor

Adresa: B-dul. Iuliu Maniu, Nr. 1-3, Complex Leu, Corp A, etaj V, birou 518

Stimată comisie,

Mă numesc Dicu Mădălina și sunt studentă în anul I, facultatea de Matematică și

Informatică, specializarea Matematică, a universității București și doresc să vă împărtășesc

motivele pentru care vreau să devin profesor.

În primul rând îmi doresc să devin profesor deoarece consider că am calitățile necesare

pentru a practica aceastămeserie. Răbdare e un punct forte ce îmi aparține, calitate ce a fost

fructificată în urma unor activități de voluntariat ce implicau alfabetizarea și educația

nonformală cu copii de la o asociație din localitatea mea.

Din cadrul familiei, pasiunea către profesia didactică a fost continuata de către mătusa

mea, fapt ce mi-a asigurat contactul direct către pedagogie. Faptul că poți ajuta la rândul tău,

că poți fi un model și-n același timp învățăcel, este o experiență covășitoare și unică în viață.

Posibilitatea de a fi în contact cu profesioniști în domeniu și de a face parte dintr-un mediu

dinamic și diversificat, cu siguranță vor fi garanția formării personalității și a slefuirii

cunoștinelor.

Pe parcursul anilor de studiu, am avut norocul să întâlnesc, respectiv să învăț și să fiu

îndrumată de către cadre didactice devotate în totalitate meseriei de profesor, lucru ce m-a

impresionat profund. A fi profesor nu înseamnă doar a te prezenta în fața elevilor și a ține un

monolog, ci este acela de meditator în procesul cunoașterii sau de consiliere alaturi de rolul

tradițional de transmițător de informații, de a te învăța să știi, să faci, să trăiești împreuna cu

alții și a învăța să fii.

Perseverența, adaptabilitatea și spiritul de cunoastere de care dau dovadă sunt unele

dintre calitățile ce mi-au permis ca în perioada liceului să fiu membră în diferite echipe de

proiect, dezvoltându-mi abilitățile de comunicare și lucru în echipă. Spiritul inovativ,

capacitatea organizatorică și imaginația sunt aptitudinile care m-au ajutat în diferite dezbateri

și sarcini de improvizație.

Vă mulțumesc anticipat pentru atenția dumneavoastră.

Data Semnătura