Născut în Moldova, în satul nemţean Pipirig, la 6 decembrie 1864,

din tată ardelean şi mamă munteancă, cunoscut tuturor ca monah cărturar şi

ierarh harnic şi luptător, Patriarhul Nicodim Munteanu a păstorit Biserica

Ortodoxă română într-o perioadă grea pentru Tară şi Biserică, între 1939-

1948, ani de război şi apoi de instaurare a dictaturii comuniste în România.

Devenit monah în 1894, la Mânăstirea Neamţ, pe când studia încă la

Academia de Teologie Ortodoxă din Kiev (1890-1895), tânărul Nicolae

Munteanu a primit numele Nicodim.

A fost, pe rând, predicator al Catedralei Mitropolitane din Iaşi,

arhidiacon, ieromonah, arhimandrit şi vicar al Mitropoliei Moldovei, vicar al

Episcopiei Dunării de Jos şi director al Seminarului Teologic din Galaţi,

episcop al Huşilor (1912-1924), stareţ al Mânăstirii Neamţ (1924-1935),

Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1935-1939), iar în cele din urmă

Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României

(1939-1948).

Pasionat de studiul Bibliei şi de misiunea pastorală, a scris şi a

tradus mult, fiind un monarh cărturar şi gospodar, un ierarh dinamic şi

luptător întru apărarea drepturilor şi demnităţii Bisericii pe care a păstorit-o

cu vrednicie şi curaj. A fost, de asemenea, un patriot luminat care iubea

credinţa, cultura şi vitejia jertfelnică a românilor, recunoscând totodată şi

valorile sau vredniciile altor popoare.

1

Cartea Părintelui Mihai Bistriceanu, paroh al Parohiei Pipirig II, din

Protopopiatul Târgu Neamţ, are meritul de a readuce în actualitate viaţa şi

activitatea Patriarhului Nicodim Munteanu, la ceas aniversar, când se

împlinesc 200 de ani de la sfinţirea vechii biserici din această localitate

nemţeană (1807), în care vrednicul Patriarh Nicodim a construit o biserică

nouă, mare şi impunătoare, pe care o numea “Catedrala Munţilor”.

Binecuvântam publicarea acestei cărţi la Editura Mitropolitană Trinitas, ca

pios omagiu de preţuire adus memoriei Patriarhului Nicodim, fiu al Moldovei

şi Părinte spiritual al României.

I. NICODIM SI PIPIRIGUL

Localitatea Pipirig, este situată în depresiunea Neamţului. De la

Pipirig la Piatra Neamţ, Munţii Stânişoara mai poartă numele de Munţii

Neamţ. Munţii Neamţului reprezintă partea sudica a Munţilor Stânişoarei,

între cursul superior al zonei şi Bistriţa, învecinându-se la vest cu Masivul

Ceahlău, iar la est cu depresiunea Neamţului.

Munţii Stânişoarei au fost dintotdeauna bogaţi în păduri seculare, în

poieni şi în stâne de oi, de unde şi-au luat şi numele. Dar mai ales au fost

binecuvântaţi de Dumnezeu cu locuri retrase şi foarte prielnice vieţii de

sihăstrie şi mânăstireşti. Din acest motiv în lanţul carpatic al Munţilor

Stânişoara s-au nevoit cei mai numeroşi sihastri din Moldova şi s-au înălţat

multe mânăstiri, precum Slatina, Risca, Neamţ, Secu, Sihăstria, Agapia,

Văratec, Horaiţa, Bistriţa, Bisericani şi altele.

Încercând să explicăm toponimul Neamţ, trebuie să remarcăm doua

ipoteze. Prima susţinută de Bogdan Petriceicu Haşdeu si A.D. Xenopol, care

consideră că numele Neamţ se referă la nemţi, cavalerii teutoni, care au zidit

Cetatea Neamţului. Cealaltă, avansată de Ilie Minea, Nicolae Iorga, R. Rosetti

şi alţii, indică provenienţa slavă de la termenul nemeţi, care înseamnă

liniştit, tăcut; definind astfel specificul ambiental, pe care-l oferă pârâul

Nemţişor râului ce curge liniştit aici.

2

Pipirig îşi trage numele de la o plantă numită pipirig, ce avea în

trecut o mare arie de răspândire pe terasele şi versanţii mlăştinoşi ai râului

Neamţ (Ozana). Prima menţiune a numelui se află într-un hrisov din 12

martie 1437, care este un act domnesc de danie către Mânăstirea Neamţ,

prin care Ilie Voievod, domnul Moldovei, a stabilit hotarul moşiei „Munţii”.

Aici, la Pipirig, în biserica cu hramul ”Sf. Nicolae”, a fost botezat şi

cel ce era „fecior al Pipirigului din ţinutul Neamţului” născut la data de 6

decembrie 1864 Nicolae Munteanu, cunoscut mai târziu ca Nicodim,

Patriarhul României. Tatăl său era de origine ardelean, iar mama munteancă

din părţile Buzăului. Părinţii erau oameni cu stare, stăpânind un munte

întreg, unde-şi aşezaseră stânele şi ţineau oile numeroase.

Crescut laolaltă cu părinţii şi ciobanii, la vatra de grai şi suflet

romanesc, tânărul Nicolae Munteanu „porneşte cu încredere pe cărarea cea

luminoasă, dar plină de spini, a cărţii.”

Preotul D. Croitoru, în Omagiu P.F. Patriarh Nicodim, îl descrie în

următoarele cuvinte: „Din pruncia sa cea dintâi, a fost pregătit de Dumnezeu

pentru pruncia cea de a doua a chipului îngeresc. Paşii lui au bătut potecile

lunecoase ale stâncii şi cărarea prin lunca Ozanei şi a Nemţişorului către raiul

pământean al sfintelor schituri şi mânăstiri în care din veac s-au rugat

călugării cu voievozii şi împreună cu ei îngerii lui Dumnezeu.

Toate drumurile vieţii sale au fost drumuri de închinare smerită şi de

slujire curată. Răsărit din brazda milostivă a pământului strămoşesc,

învăţându-si sufletul cu toate puterile vii şi ziditoare ale neamului său de

ţărani, cu frică de Dumnezeu şi sfială de păcat, înşişi părinţii săi după trup

şi-au schimbat rânduiala vieţii lor de mireni, alegându-si de bună voie chipul

trăirii îngereşti până la capătul blagoslovitei lor vieţi, tatăl purtând în cinul

călugăresc numele Cuviosului Varnava, iar buna sa maică numele de

Veniamina (Mitrofana) şi a căror pomenire în cele două soboare de

îmbunătăţiţi, Neamţul şi Agapia, cu mare cinste se face an de an”.

Şcoala primară a făcut-o în satul natal şi în Târgu Neamţ, dar în

duminici şi sărbători cutreiera munţii pentru a participa la slujbele de la

schituri şi mânăstiri. In vacanţe, cu o traistă plină de cărţi, păzea oile şi se

ruga învăţând din scrierile Sfinţilor Părinţi cele despre Dumnezeu. 3

Prin unchiul său, Părintele Vasian de la Schitul Pocrov, aparţinând

Mânăstirii Neamţ, este cunoscut de Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei,

care-l va ajuta să urmeze cursurile Seminarului ”Veniamin” de la Mânăstirea

Socola – Iaşi.

Mireasma curentului paisian ce plutea în jurul Mânăstirii Neamţului,

drumurile parcurse pe jos, din ţinutul Neamţului până la Socola, i-au amintit –

ca şi lui Ion Creangă – că învăţătura cere multă osteneală şi l-au întărit în

credinţa că oricâte greutăţi s-ar ivi în cale, ele se cuvin a fi învinse pentru a

putea dobândi lumina cărţii. Si el a biruit aceste greutăţi, reuşind să câştige

preţuirea profesorilor prin destoinicia lui la învăţătură, ca şef de promoţie,

mai ales a reuşit să cucerească inima Mitropolitului Iosif Naniescu, care l-a

luat ucenic, trimiţându-l – în 1890 – la Kiev să urmeze cursurile Academiei

Teologice de acolo.

Trăind acolo în fericită tovărăşie cu tineri din alte ţări ortodoxe,

tânărul Nicolae a putut gusta mai din plin frăţia ortodoxă în largul ei. Aceasta

i-a şi fost o trăsătura a întregii sale vieţi. A avut coleg pe tânărul Hrisostom

Papadopulos, care mai târziu avea să ajungă Primatul Bisericii greceşti.

Ȋn 1895, când a obţinut licenţa în Teologie, a fost invitat să rămână

în Rusia, pentru a fi pregătit să ocupe o catedră universitară. Dragostea lui

pentru neamul din care se ridicase şi veneraţia faţă de Mitropolitul Iosif

Naniescu, binefăcătorul său, l-au îndemnat să nu primească invitaţia atât de

măgulitoare şi a părăsit Kievul pentru a reveni la Iaşi, ca un bun vorbitor de

limbă rusă şi cu o bogată cultură teologică.

Nicolae Munteanu se întoarce în ţară şi cu un rod al muncii

extrauniversitare; şi anume, cu două tălmăciri care-i descopereau

preocupările. Cuvântările apologetice, pe care avea să le rostească din

amvonul Catedralei mitropolitane din Iaşi, pentru orientarea păturii

intelectuale în problemele religioase, studiile şi cărţile printre care tălmăcirea

operei de mare răsunet social a lui Petrov, intitulată Un păstor model. „Cine

l-a văzut în vremea aceea – scria Arhimandritul Iuliu Scriban – îşi aduce

aminte de chipul falnic şi plăcut al noului slujitor al Mitropoliei. I-a auzit şi

glasul de predicator de pe amvonul acelei catedrale şi a rămas cu o plăcută

amintire” şi i-a apreciat preocupările intelectuale.4

Astfel, înţelegem de ce Mitropolitul Iosif Naniescu îl sfătuieşte să

traducă în limba româneasca lucrările de seamă de teologie din limba rusă,

ceea ce devotatul ucenic a socotit apoi o datorie sfântă a vieţii sale,

dobândindu-si astfel o formaţie ştiinţifică şi bisericească, care ”avea să se

desfăşoare în chip armonios şi constant, datorită duhului luminos şi prieteniei

marelui Mitropolit Iosif, în preajma căruia tânărul ierodiacon locuia din 1884”.

A ales scrieri din cele mai bune şi a tradus atât de mult. Aşa a fost

citită şi mult gustata scrierea „Pe urmele lui Hristos” de Gr. Petrov, care a

scos la iveală deosebitele sale merite de traducător.

II. ARHIEREUL NICODIM MUNTEANU

1. Intrarea în monahism

Nu terminase încă bine studiile la Kiev când, în 1894 – la vârsta de

29 de ani – intră în monahism, alegând Lavra de la Neamţ, aproape de vatra

Pipirigului său natal. Aici primeşte numele de Nicodim. După numai cinci zile

este hirotonit ierodiacon. Se întoarce la Kiev, plin de har, făcând să-i răsune

glasul la toate slujbele.

Întors de la Kiev la Iaşi, în 1896 este hirotonit ieromonah, „iar în

momentul în care secolul al XIX-lea se schimba cu al XX-lea, în 1900, el

atingea culmea cea mai înaltă la care putea spera un monah rămas încă în

rânduiala monahală propriu-zisă: i se acordă rangul de arhimandrit mitrofor.

Era o performanţă. Avea 35 de ani şi doar 6 ani de călugărie” .

O asemenea ascensiune nu era însă de natură să bucure pe alţii. Un

motiv în plus, pentru care a stârnit invidii imediate şi puternice, a fost şi

faptul că, la întoarcerea de la Kiev, a rămas în continuare în graţiile blândului

5

Iosif Naniescu. Se vede că astfel de graţii au darul de a naşte întotdeauna

multe rivalităţi.

Mitropolitul Iosif Naniescu ştia însă ce face şi de ce şi-l apropie. Citise

în viitorul lui calităţile care îi dădeau asigurarea că tânărul Nicodim, trebuia

ţinut aproape şi ajutat. In primul rând, predica bine; „cuvânta minunat

creştineşte”, cum spunea arhimandritul Scriban .

La întoarcerea de la Kiev, Iosif Naniescu îl pune să traducă în

româneşte tot ce aprecia el a fi mai de seamă în teologia vecinilor

pravoslavnici, a căror limbă şi-o însuşise la perfecţie. Această ascultare a fost

respectată de tânărul învăţat până la adânci bătrâneţe. A tradus din limba lui

Dostoievski şi a lui Tolstoi volume imense de Teologie.

Ȋn 1903, după stingerea din viaţă a Mitropolitului Iosif, este ales vicar

al Episcopiei Dunării de Jos, funcţionând şi ca director al Seminarului din

Galaţi, pe care îl conduce timp de 6 ani.

2. Hirotonia întru arhiereu

Trăind într-o obşte măcinată de ambiţii şi rivalităţi, la moartea

Mitropolitului Iosif Naniescu, în 1902, a rămas fără protector. Partenie

Clinceni, urmaşul lui Iosif Naniescu, nu-i dă nicio garanţie de protecţie. De

aceea, tânărul arhimandrit mitrofor, porneşte spre sud, în căutarea altui

protector .

L-a găsit în persoana unui episcop vioi şi ambiţios, care se afla în

căutare de oameni: Episcopul Pimen Georgescu al Dunării de Jos. Acesta îl

numeşte „arhimandrit de scaun”, un fel de vicar pe vremea aceea şi – în plus

– îi încredinţează şi direcţiunea Seminarului Teologic din Galaţi.

Acolo publică şi o carte, „Cuvântări în Postul Mare” a Arhiepiscopului

Inochentie al Odesei. Ii creşte prestigiul şi se dovedeşte că şi-a orientat bine

alegerea, atunci când s-a îndreptat spre Galaţi, căci în anul 1909 Pimen

Georgescu e ales Mitropolit al Moldovei şi îl ia cu sine şi pe arhimandritul

care abia aştepta să le poată dovedi că „l-au urât în zadar” .

6

3. Arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei

Mitropolitul Pimen Georgescu îl numeşte vicar al Mitropoliei şi – în

acelaşi an, în luna mai – îl ridică la treapta de arhiereu. Avea 44 de ani. Acum

i se prevedea o ascensiune rapidă. Astfel, atunci când – în 1912 – episcopul

de Husi Conon Aramescu-Donici trece pe scaunul de Mitropolit primat de la

Bucureşti, Mitropolitul Pimen propune în scaunul episcopal pe Nicodim

Munteanu.

Numit arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei din Iaşi, cu titlul de

Băcăuanul, vădeşte însuşiri de gospodar şi se evidenţiază prin predicile

substanţiale pe care le rosteşte: „Ajuns arhiereu, se va lăsa îmbrăcat în

mijlocul bisericii, de către diaconi mulţi, mişcându-se după un ritm sacralizat

pana în cele mai mici amănunte, în timp ce vlădica – aşa îi plăcea să i se zică

– se lăsa împodobirii într-o imobilitate imperială, ridicând doar mâinile din

timp în timp la nivele studiate, pentru ca diaconii să se plece, să

îngenuncheze sau să se ridice în vârful picioarelor, ca să-i poată lega

mânecuţele sau aşeza omoforul cel mare. Îşi confecţionase mantii

strălucitoare, mitre cu pietre preţioase, veşminte cu galon aurit. Aşa văzuse

în Kievul tinereţii lui şi îi plăcuse. Biserica trebuia să fie imaginea văzută a

cerului celui nevăzut. Era totuşi multă seriozitate în această pompă a

slujbelor sale” .

- 1912, 18 februarie - ales episcop la Huşi (înscăunat la 3 martie 1912)

- 1918, iunie - 1919, decembrie - locţiitor de arhiepiscop al Chişinăului şi

Hotinului

- 1923, 31 decembrie - retras din scaunul de la Huşi

- 1924-1935 - stareţul mânăstirii Neamţ.

- 1918, 5 octombrie - Membru de onoare al Academiei Române

- 1920 - "doctor honoris causa" al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi

- La 23 ianuarie 1935 a fost ales mitropolit al Moldovei (înscăunat 4

februarie 1935).

- La 30 iunie 1939 a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

(înscăunat 5 iulie), păstorind până la moarte. 7

Activitatea pastoral-misionară

Ca stareţ a înfiinţat un Seminar monahal la Neamţ (1925-1928) -

mutat apoi la Cernica- şi o şcoală pentru fraţii din mânăstire (1928-1937),

mai târziu un Seminar de muzică bisericească (1937).

Ca mitropolit a ridicat, tot la Neamţ, palatul mitropolitan şi actuala

clădire a seminarului teologic; în tipografia reutilată de la Neamţ s-au

imprimat peste o sută de lucrări.

In 1927 - delegat de Sf. Sinod la Marele sobor de la Moscova care a

hotărât reînfiinţarea Patriarhiei Ortodoxe Ruse.

Activitatea publicistică si editorială

Este unul din traducătorii Bibliei româneşti; a tradus şi prelucrat din

ruseşte peste o sută de lucrări teologice, cărţi de predici sau broşuri

religioase (după arhiepiscopii Sergiu al Valdimirului şi Inocentiu al Odessei,

preotii Constantin Stratilatov, Grigorie Petrov si Serghei Cetfericov,

profesorul A. P. Lopuhin, Lev Tolstoi, teologul englez F. V. Farrar - tot din

limba rusa s. a.); câteva lucrări teologice originale, mai ales de zidire

sufletească pentru credincioşi, cuvântări, pastorale, cărţi de rugăciuni s. a.

Lucrări originale şi prelucrări:

- Ce să crezi şi cum să trăieşti? Adecă schema credinţei si moralei creştine,

Bucureşti, 1905, 47 p. (ed. a X-a in 1935, 31 p.)

- Cuvântări liturgice, Bucureşti, 1906, 114 p.

- Călăuza creştinismului la biserică sau Cum se cuvine să stea creştinul

în biserică la slujba Sf. Liturghii, Bucuresti, 1907, 96 p. (ed. a XII-a, Neamt,

1943, 102 p., plus alte doua editii la Sibiu)

- Ortodoxia si creştinismul apusean. Prelucrare după A.P. Lopuhin si alţii,

Bucureşti, 1912, 51 p.; ed. a II-a, Sibiu, 1922, 75 p.; ed. III-a, Bucureşti, 1943,

111 p.8

- Cuvântări liturgice. Dumnezeu şi dreptatea lui. Mâna lui Dumnezeu în

lumea văzută. Scurtă explicare a Sf. Liturghii şi pomenirea morţilor.

Originale şi prelucrări, Man. Neamt, 1933, 416 p.

- Cuvântări, pastorale şi îndemnuri, Mân. Neamţ, 1940, XII+462 p.

Traduceri:

- După Inocenţiu, Arhiepiscopul Odessei: Şase cuvântări despre natură,

Bucuresti, 1904, 80 p. (ed. a Il-a.Chisinau, 1924, 42 p.; ed. a IlI-a, Neamt,

1931, 85 p.); 51 de cuvântări la Postul Mare, Bucureşti, 1909, 384 p. (ed. a II

-a, 58 cuvântări.... Neamţ, 1932, 507 p.; reeditată la Bucureşti 1998, 279 p.);

Predici la sarbătorile ȋmpărăteşti. Neamţ, 1933, 510 p.; Cuvântări la

sărbătorile Maicii Domnului, Duminici..., Neamţ, 1933, 443 p.; Predici despre

căderea Iui Adam, păcat, moarte şi ȋnviere, Neamţ, 1939, 544 p.

- După Sergiu, arhiepiscop de Vladimir: Cuvântări: apologetice asupra

adevărurilor fundamentale ale religiunii creştine ortodoxe, Bucureşti, 1905,

486 p. (ed. a II-a, Neamţ, 1932, 400 p.).

- După preotul Constantin Stratilatov: 26 predici la credinţă creştină sau

tâlcuirea Crezului, Bucureşti, 1912, 183 p.; 23 predici la nădejdea creştină

sau lămuriri asupra rugăciunii "Tatăl nostru" şi a celor 9 fericiri, Chişinău,

1928, 88 p. 75 predici catehetice pentru popor. Tâlcuirea Crezului, Tatăl

nostru, 9 Fericiri şi 10 Porunci, Neamţ, 1932, 446 p.

- După preotul Grigorie Petrov: Pe urmele lui Hristos, Bucureşti, 1908-

1909; 218+211 p.(ed. a II-a, Chişinău, 1926, 260 p. ed a III-a, Neamţ, 1943,

262 p.); Viaţa de seminar , Bucureşti , 1909, 248 p. (ed. a II-a, Neamţ, 1943,

174 p); Un păstor model, Bucureşti. 1918, 280 p. (ed a II -a, Sibiu, 1925, 224

p.; ed. a III-a, Neamţ. 1938, 394 p.).

- După Lev N Tolsloi : Menirea ştiinţei si artei sau: Religia este ştiinţa

ştiinţelor, Neamţ, 1932, 411 p. si câteva broşuri, toate ȋn mai multe ediţii.

- După protoiereul Serghei Cetfericov, Paisie, stareţul monastirii Neamţ:

Viaţa, învăţătura şi influenţa lui asuprii Bisericii Ortodoxe. Neamţ, 1933, 431

p. (ed. a ll-a, Neamţ, 1940 1943, 416p.).

9

- După F. V. Farrar: Viaţa şi operele Sfinţilor Părinţi şi ȋnvăţători ai Bisericii,

vol. I, Chişinău, 1932, 441 p.; vol. II, Neamţ, 1934, 416 p. si vol. III, Neamţ,

1935, 478 p.; Predici pentru tineretul şcolar. Neamţ, 1935, 416 p.; Primele

zile ale creştinismului, 3 părţi, Neamţ, 1938, 599 + 439 + 493 p.; Viaţa şi

operile Sf. Apostol Pavel, 3 părti, XXIII + 637 + 510 + 432 p.; Viaţa lui lisus

Hristos, 2 vol., Neamţ, 1944-1945, 640 + 576 p.

- A. P. Lopuhin, Istoria biblică. Vechiul Testament, 4 vol. Bucureşti, 1944-

1946, 584 + 560 + 640 + 566 p.; Noul Testament, 2 vol., Bucureşti, 1947,

702 p.

- Cele mai multe din aceste traduceri au apărut în colecţia "Ogorul

Domnului", cu 35 vol., iniţiată de patriarh pe când se găsea la mânăstirea

Neamt (1932-1947).

A tradus Noul Testament (cinci ediţii: Neamţ, 1924, 1926, 1931 si

1937 şi Bucureşti, 1941) şi Psaltirea (trei ediţii: Chişinău, 1927, Bucureşti,

1931, 1943, plus una la Cluj, in 1943).

Ȋn Biblia sinodală din 1936 îi aparţin 24 de cărţi din Vechiul Testament

(restul tradus de Gala Galaction şi Vasile Radu); în ediţia Bibliei sinodale din

1944 ii aparţin 24 de cărţi din Vechiul Testament şi toate cele 27 din Noul

Testament. Textul Bibliei sinodale din 1936 stă la baza ediţiilor din 1968,

1975 şi 1982. Ȋn 1913 a publicat Mica Biblie (VI + 398 p.), ȋn colaborare cu

Arhim. Iuliu Scriban şi Pr. Pavel Savin (de atunci au mai aparut câteva ediţii).

Împreună cu prof. I. D. Stefanescu a publicat Biblia ilustrată. Locuri

alese, însoţite de ilustraţii de artă si lămuriri ştiinţifice. Neamţ, 1936, 4 f. +

XVII + 182 p. +4 f. + XCVI pl.

10

BIBLIOGRAFIE:

1. Dr. Antonie Plămădeala, Mitropolitul Ardealului, Patru trepte în cei 60 de ani de

patriarhat ortodox român, vol. "Alte file de calendar de inimă românească", Sibiu 1988,

p. 44-69 (cuvântare ţinută în Sala Sinodală din Palatul Patriarhal din Bucureşti în ziua

de 29 septembrie 1985)

2. Gheorghe Vasilescu, Nicodim, al doilea Patriarh al României, Magazin istoric nr. 5,

1998, p.42-45

11

3. Vol. Prinos închinat Înalt Prea Sfinţitului Nicodim, Patriarhul României, cu prilejul

împlinirii a optzeci de ani de vârstă, cincizeci de ani de preoţie si şapte ani de patriarhat,

Bucureşti, 1946, 312 p.

4. Teodor N. Manolache, Bibliografia I. P. S. Nicodim, Patriarhul României, Mânăstirea

Neamţ

12