1. În considerarea particularităților de azi a studiilor teologice în Institutele de formare

sacerdotale, această congregație după ce s-a ocupat cu studiul Părinților Bisericii în

globalitatea sa, acum dorește să se dedice unor probleme care se referă la un astfel de

argument. Invitația de a studia patristica în seminarii și în Facultățile teologice ar

putea să-i surprindă pe unii. De ce trebuie ca profesorii și studenții să se îndrepte spre

trecut când azi, în Biserică și în societate, sunt atâtea probleme grave care trebuie

rezolvate. Se poate găsi un răspuns convingător la această întrebare dacă privim în

istoria teologiei, dacă ne uităm atent la unele caracteristici de azi a situației culturale,

și dacă se acordă atenție profundă noilor orientări spirituale și pastorale.

2. Revizitarea diverselor etape ale istoriei teologiei ne arată că niciodată refecția

teologică nu a renunțat la prezența încurajatoare și de direcționare a Părinților bisericii.

Din contra Biserica a avut întotdeauna convingerea că Părinții au ceva aparte și sunt

garanții adevărați care continuă să tăiască și să reziste în fața incertitudinii timpului.

Papa Ioan Paul al II-lea spune că din viața spirituală trăită de Părinți se trăiește și

astăzi. Pe srtuctura pusă de primii constructori în bucuria și în greutatea muncii

cotidiene.

3. Considerarea actuală a situației culturale relefiază multe analogii care leagă timpul

actual cu epoca patristică în ciuda evidentelor diferențe. Ca și atuci și astăzi o lume

dispare în timp ce alta se naște. Ca și atunci și astăzi, Biserica trebuie să facă un

discernamânt delicat între valorile spirituale și culturale, înr-un proces de asimilare și

de purificare, care să-i permită să-și păstreze identitatea în complexul panoramei

culturale de astăzi a bogățiilor pe care expresivitatea umană a credinței poate și trebuie

să o dea lumii noastre. Tot ce constituie o provocare pentru viața întreagă a Bisericii și

în mod particular pentru Teologie, care pentru a-și achita în mod adecvat datoiriile

sale, nu poate să nu se atingă de operele sființilor părinți, ca și o analogie a se atinge

de Sfânta Scripătură.

4. Observarea de azi a realității ecleziale, în sfârșit, ne arată că exigențele pastorale

generale ale Bisericii, și în mod particular noile curente de spiritualitate le reclamă ca

aliment solid și izvor sigur de inspirație. În fața sterilității a atâtor eforturi ne

întoarcem spontan să ne gândim la acel suflu proaspăt a adevăratei înțelepciuni

autentice creștine care izvorăște din operele patristice. E un suflu care a contribuit deja

, chiar recent la aprofundarea numeroaselor probleme liturgice, ecumenice, misionare

și pastorale transpuse de Conciliul Vatican II și care sunt considerate pentru Biserica

de azi, izvoare de încurajare și de lumină. Părinții, deci ne demonstrează încă

vitalitatea lor și ăncă au multe lucruri de zis pentru cine studiază sau predă teologia.

Pentru acest motiv, Congregația pentru eduicația catolică se îndreaptă acum către

responsabilii formării sacerdotale, pentru a le propune lor unele reflecții asupra

situației de azi a studiilor patristice (I), , asupra motivațiilor mai profunde (II), asupra

metodelor lor (III), asupra programelor lor (IV).

I. Aspecte ale situiației actuale

Ficare discurs asupra mai sus arătate au ca punct de plecare, cunoașterea situației în

care se găsesc studiile patristice. Se înbtreabă totuși ce loc este rerezervat ei în

pregătirea viitorilor preoți și care sunt directivele Bisercii.

5. Statutul actual al patristicii în Instuitutele de formare sacerdotale sunt strâns legate de

condițiile generale ale învățământului teologioc: cu preoblemele, structura și inspirația

frundamentală, cu calitatea și pregătirea specifică conferențirilor, cu nivelul intelectual

și spiritual al elevilor, cu statutul bibliotecilor, și în general cu disponibilitatea

mijlocaelor didactice. Situația nu e totuși peste tot la fel; ea diferă nu doar de la o țară

la alta, dar diferă de la o dieceză la alta a unei națiuni. Totuși se poate individualiza o

asemena privire la nivelul Bisericii universale, fie aspecte pozitive ca niște situații și

tendințe care prezintă unori și problemele studiilor ecleziastice.

6. Introducerea dimensiunii istorice în munca științifică a teologilor, s-a întâmplat la

începutul secolului nostru, când ni s-a îndrepatat atenția asupra Părinților bisericii. S-a

demonstrat binefacerile extraordinare și fecunde, nu doar pentru că avem o mai bună

cunoaștere a originilor creștine de la început și în evoluția istrică a diverselor docrine,

dar pentru că studiul Părinților a găsit unele culturi cu adevărat erudite care au știut să

pună în evidență legătura vitală dintre tradiții și problemele urgente ale momentului

prezent. Datorită accesului la izvoare, lungile și obositoarele munci ale căutării istorice

nu au rămas fixate doar într-un punct de investigare în trecut, dar au influențat

orientările spirituale și pastorale ale Bisericii de azi, indicând drumul către viitor.

7. Un asemenea interes pentru Părinți îl avem și astăzi, chiar dacă trăim în timpuri

diferite. Chiar dacă cultura umanistă a decăzut, se remarcă aici și acum o reînflorire în

domeniul patristic care îi implică nu doar pe vestiții studioși ai clerului religios și

diecezan, ci chiar și pe numeroși laici. În aceste timpuri apar numeroase publicații de

patristică și de monografie științifică care sunt semne evidente ale adevăratului

patriomoniu spiritual al Ppărinților, care nu lipsește din reflecțiile facultățiilor

teologice și în seminarii. Totuși evoluția observată în câmpul teologic și cultural, în

general pune sub ochii noștrii unele limite ale muncii care nu trebuie să fie ignoarate.

8. Nu lipește astăzi o concepție sau o viziune teologică care contrar indicației din

decretul Optatam totius (nr 16), dedică insuficientă atenție mărturiei părinților și în

general Tradiției ecleziastice, limitându-se la confruntarea directă a datelor biblice cu

realitatea socială și cu problemele vieții, analizate cu ajutorul științelor umane. Se

tratează de curente teologice care nu iau în considerație dimensiuena istorică a

dogmelor și pentru care enormele eforturi ale patristicii și ale Evului Mediu nu par să

aibă vreo importanță. În asemenea cazuri studiul părinților e redus la minim și implică

practic refuzul global al trecutului. Cum se vede în exemplul diferitelor teologii ale

timpului nostru, detașate de izvorul Tradiței, în aceste cazuri activitatea teologică e

redusă la un pur biblism sau devine prizonieră în propriul orizont istoric, adaptându-se

la diferitele filosofii și ideologii la modă. Teologul, abandonându-se practic pe sine

însuși, crede că face teologie, în schimb el face sociologie, istorie etc., aplatizând

conținuturile credinței la o dimensiune pur terenă.