JOAN MATTHEUS

Pasiune, vis saunebunie

Traducerea [i adaptarea \n limba român` de

CECILIA IONESCU

ALCRIS

giannijollyts

Capitolul 1

Alan Branson fu fascinat pe loc de femeia a[ezat` pecanapeaua din piele alb`.

Focul din lemne care trosnea \n [emineu, \nc`lzea [i mai multatmosfera intim` [i vesel` care domnea \n salonul mare, \n careinvita]ii discutau cu \nfl`c`rare.

Femeia nu-l remarcase \nc` pe Alan, care nu-[i puteadesprinde privirea de formele armonioase ale trupului ideal,feminin.

M`sura probabil aproximativ un metru [aptezeci. |n ciudafine]ei taliei, a bra]elor [i a picioarelor lungi, emana din toat`fiin]a sa un farmec ciudat de voluptuos. Era a[ezat` lâng` foc.Lumina schimb`toare a fl`c`rilor ilumina chipul frumos, cutr`s`turi regulate [i \n p`rul negru jucau reflexe ro[cate.

|mbr`cat` cu o jup` neagr` [i o bluz` alb`, nemi[cat` [i t`cut`,sem`na cu o creatur` venit` din alt` parte... un fel de apari]ie magic`.

giannijollys

Brusc, \n timp ce privirea lui Alan aluneca \nc` peste trupul

femeii, acesta \i v`zu pieptul ridicându-se sub satinul alb, ca sub

efectul unei imperceptibile emo]ii. Ridicând \n acea clip` capul,

femeia \ntoarse fa]a spre Alan.

|nc` \n picioare \n antreul care d`dea \n salon, acesta \ntoarse

ochii [i puse pe o mas` mai mic` din lemn de culoare deschis`

sticla de vin de Burgundia pe care o adusese \n dar gazdei. Apoi,

sco]ându-[i bluzonul din piele de c`prioar` de culoare albastru

\nchis, \l \nmân` menajerei care-l ag`]` pe un portmantou.

Cum f`cu un pas \n salon, o z`ri pe Jessica. Aceasta p`r`si un

grup de invita]i pentru a se \ndrepta spre femeia pe care Alan

tocmai o devorase cu privirea. Fu surprins de asem`narea

incredibil` a celor dou` femei.

Erau dou` surori? Alan le cercet`. Jessica era aplecat` asupra

necunoscutei. Totul era asem`n`tor la ele: talia, culoarea \nchis`

a p`rului, forma fe]ei, delicate]ea tr`s`turilor, tenul str`lucitor...

Totu[i existau nu pu]ine diferen]e teribile.

Jessica, frumoas`, adorabil`, \[i purta cei nou`sprezece ani ca

pe un dar al vie]ii. Frumoasa necunoscut`, de[i comparabil`, era

de o alt` natur`: mai sofisticat`, marcat` de o anumit` maturitate,

de o aur` singular`.

Erau de-abia câteva luni de când Alan o angajase pe Jessica

Seaton ca secretar` \n \ntreprinderea pe care o conducea. Se

simpatizaser` imediat. Acum \[i amintea c` Jessica \i vorbise

despre sora sa mai mare, c`s`torit` [i mama unui bebelu[ de

[apte luni.

6 JOAN MATTHEUS

Femeia aceea minunat` instalat` pe canapeaua alb`, care

tocmai \i f`cuse o atât de extraordinar` impresie, era oare sora

Jessic`i?

Alan sim]i brusc un nod \n gât: creatura magic` \l privea cu un

zâmbet curios [i impersonal. Trebuia s` fie, cu siguran]`, sora

st`pânei casei...

Iat` c` se ridic` brusc [i escortat` de Jessica, se \ndrept` spre

Alan cu pas lent [i gra]ios. |n picioare, elegan]a mersului, a

gesturilor, a expresiei sale, ap`reau cu [i mai mult` str`lucire.

Aruncând o privire \n jur, Alan z`ri o femeie de aproximativ

[aizeci de ani a[ezat` \ntr-un fotoliu Voltaire, acoperit cu catifea

stacojie. Asem`narea acestei b`trâne doamne – evident mama lor

– cu cele dou` femei tinere care veneau spre el, \l frap` \nc` o

dat` ca un tr`snet, dându-i un sentiment ciudat de irealitate.

Alan nu \ncercase un entuziasm nebun la ideea de a veni s`

cineze la familia Seaton. Dar neavând nici un plan pentru

duminica de Pa[te, acceptase invita]ia Jessic`i de a veni s`-[i

petreac` seara \n casa de la periferia Philadelphiei. Bine\n]eles,

nu se a[teptase la o ambian]` atât de modern` [i de rafinat`.

|[i imaginase una din acele mese tradi]ionale de s`rb`toare,

\ntr-o familie onest` din mica burghezie american`: de la ou`le de

Pa[te din ciocolat` având deasupra noduri \ngrozitoare din

materiale colorate, pân` la pulpa enorm` de miel pentru acea

ocazie [i la uria[a tart` cu mere f`cut` \n cas`. Totul pe fondul

unei conversa]ii conven]ionale, \ntrerupt` ne\ncetat de vacarmul

emisiunilor televizate. {i iat` c` de la sosirea sa, mergea din

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 7

surpriz` \n surpriz`. Primirea nea[teptat` a menajerei, cu

amabilitate stilat`, cadrul somptuos, elegan]a rafinat` a

invita]ilor... Ideea de mas` familial` tipic` p`rea s` fie

abandonat`, deoarece \n col]ul salonului era instalat un bufet.

Doi servitori tineri, \n livrea alb`, dup` toate aparen]ele nu

amatori, se ocupau de serviciu.

Oare cum altfel ar fi putut Alan s` se a[tepte la atâta lux [i

elegan]` [i mai ales, la acea apari]ie nea[teptat`, la acea femeie a

c`rei simpl` vedere \l aruncase \nc` din prima clip` \ntr-o

tulburare atât de profund`? O senza]ie stranie \i cuprinse tot

trupul [i sufletul [i \mpotriva ei nu putea face absolut nimic. Cum

se apropia de el, Alan se gândi foarte repede c` avea probabil

aproximativ treizeci [i cinci de ani.

Jessica \i \ntindea deja o mân`, pe care b`rbatul o strânse.

– Pa[te fericit! spuse aceasta cu amabilitate. Sunt \ncântat` c`

ai acceptat s` vii!

Zâmbi [i, \ntorcându-se spre necunoscut`, \n picioare al`turi,

ad`ug`:

– Mam`... ]i-l prezint pe Alan Branson, patronul meu. Alan...

iat-o pe mama, Laura Seaton.

– Fi]i binevenit, domnule Branson... [i Pa[te fericit! spuse

doamna Seaton zâmbind.

|[i strânser` mâinile cu polite]e [i se angajar` \ntr-o discu]ie de

o banalitate descurajant`. Alan r`spunde automat, \nc` prea

emo]ionat de apropierea Laurei Seaton pentru a \ncerca s` fie

str`lucitor.

8 JOAN MATTHEUS

Tulburat de asemenea de ceea ce tocmai aflase: Laura Seaton

era mama Jessic`i...

La \ntoarcerea \n apartamentul s`u, mult prea mare pentru un

b`rbat singur, Alan nu \ncet` s` se gândeasc` la seara pe care o

petrecuse la familia Seaton. Obsedat, trecea neobosit \n revist`

toate detaliile.

Primele cuvinte. Fermec`toarea simplitate cu care Laura

insistase s`-i spun` pe nume, \n timp ce foarte firesc el devenise

"Alan", \ndat` ce \ncepuser` s` vorbeasc` \mpreun`. De

asemenea, zâmbetul cu care acceptase sticla de vin de Burgundia,

una dintre cele mai bune podgorii fran]uze[ti. Atinsese de mai

multe ori degetele tinerei femei [i tremura \nc` la amintirea

acelui contact trec`tor. Tot a[a cum \i r`sunau \nc` \n urechi

inflexiunile calde ale vocii feminine când \l prezentase celorlal]i

invita]i [i, evident, surorii Jessic`i. Asem`narea dintre cele trei

femei era cu adev`rat uluitoare.

Nu-[i putu st`pâni un zâmbet rev`zând scena \n care Laura \l

condusese spre bunica pe care o luase mai \nainte drept mama

Jessic`i – [i care era de fapt mama Laurei. S`rutase respectuos

mâna b`trânei doamne a[ezat` \n fotoliul de catifea ro[ie.

Alan Branson se culc` [i stinse lumina. Cu ochii deschi[i \n

\ntuneric, se abandon` f`r` re]inere imaginilor care-l obsedau.

Da, fusese o sear` minunat`... un moment unic.

{i de ce, dac` nu cauza acelei \ntâlniri? Din cauza acelei femei?

Laura. Un nume plin de magie, Laura... Era ca aurora, ca aurul,

ca zorii, ca via]a, ca fericirea, ca tot ce era mai pre]ios pe p`mânt,

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 9

\n inimile oamenilor, \n mintea unui b`rbat... ca lumina, ca

soarele, c`ldura, ca "aura f`r` aur`", acel amestec de \ndoial`, de

team` [i de ner`bdare care se afla \n orice dorin]`... Alan nu-[i

amintea de nici o conversa]ie cu ceilal]i invita]i, dar fiecare vorb`

pe care i-o adresase Laura \i r`m`sese \ntip`rit` \n minte.

Totu[i, nu petrecuser` prea mult timp \mpreun`. {i cu toate

acestea, fiecare din acele clipe \l tulbura \nc` \n adâncul fiin]ei

sale.

– V` mul]umesc c` m-a]i invitat, declarase Alan. Nu fac parte

din cercul dumneavoastr` de prieteni [i mesele de s`rb`toare

sunt \n general rezervate familiei [i celor apropia]i... Sunt

\ntr-adev`r foarte impresionat.

– |ntr-o zi ca aceasta, nimeni n-ar trebui s` r`mân` singur, \i

r`spunsese tân`ra femeie.

Rostise aceste cuvinte cu un zâmbet ciudat de trist. {i aceea fu

cu exactitate clipa \n care privirile lor se \ntâlniser` [i când o

complicitate mut` se instalase \ntre ei. Dar Alan [tiuse atunci cu

certitudine c` amândoi cuno[teau foarte bine sensul cuvântului

singur`tate. O emo]ie neclar` \l cuprinse [i inima \i b`tu brusc cu

mai mult` putere.

Oare ce voise s` spun` exact? Ce exprimase de fapt acel u[or

zâmbet trist? Compasiune?

Simpatie? Absolut nimic...?

Totu[i, \ncepând din acea clip`, privirile lor nu se mai

p`r`siser`, contrazicând chiar \n mod ciudat ceea ce conversa]ia

politicoas` putea avea conven]ional..

10 JOAN MATTHEUS

|n timp ce, astfel \ntins, perfect nemi[cat \n \ntunericul

camerei, Alan revedea trecându-i prin fa]a ochilor diferitele

momente ale serii, o \ntrebare nelini[titoare \i ap`ru curând \n

minte. Aceea de a afla dac` \n aceast` sear`, asemenea lui, Laura

Seaton avusese [i ea impresia secret` c` o singur` fiin]` \ntâlnit`

brusc poate s` dea lumea peste cap.

Era totu[i profund descump`nit de reac]ia sa ciudat` fa]` de

Laura Seaton. De ce oare, imediat ce o z`rise, chiar \nainte s` se

\ntoarc` spre el, f`r` s` fi avut timp s` rosteasc` cel mai mic

cuvânt, se sim]ea \ntru totul apropiat de acea femeie

necunoscut`?

|i revedea fa]a cu tr`s`turi regulate, gura senzual`, p`rul negru

strâns \ntr-un coc greu pe ceaf`, nasul drept, curba perfect` a

spâncenelor...

Nu sim]ise niciodat` o atrac]ie atât de puternic` pentru o

femeie. Via]a sa nu dusese totu[i lips` de aventuri amoroase... A[a

\ncât c`uta cu disperare o explica]ie ra]ional` a ceea ce tocmai se

\ntâmplase \ntre el [i Laura Seaton.

Sentiment? Atrac]ie fizic`? La amândoi \n acela[i timp?

Fatalitate?... Ceea ce i se \ntâmpla era inexplicabil. Desigur, era

frumoas` de s`-]i taie r`suflarea. |i revedea trupul suplu, sub]ire,

gesturile gra]ioase, rotunjimea sânilor sub sutienul imaculat, talia

fin`, [oldurile unduitoare, picioarele lungi, perfecte... {i apoi,

micile [uvi]e de p`r rebele pe ceafa alb`, ochii c`prui cu puncte

aurii, privirea vie, plin` de mister, rând pe rând vesel` [i grav`,

mâinile fine, gura emo]ionant`...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 11

Trebuia neap`rat s` \nceteze s` se gândeasc` la aceast` femeie.

Alan \[i d`du brusc seama c` era lac de transpira]ie [i ritmul inimii

i se accelerase puternic.

Nu sim]ise niciodat` o dorin]` atât de nebuneasc` pentru nici

o femeie... Se calm` lent [i \[i jur` s` o posede \ntr-o zi pe Laura

Seaton. Oricum, [tia c` nu va putea s` tr`iasc` f`r` s-o vad`, s`-i

vorbeasc`, s-o ating`...

Ce [tia exact despre ea? Foarte pu]ine lucruri. |ntr-o zi, Jessica

f`cuse observa]ia c` arhitectura – Alan era arhitect – nu era f`r`

leg`tur` cu meseria mamei sale, decoratoare de interioare. Acum

Alan v`zuse cu ce rafinament fusese amenajat` casa Laurei [i nu

se \ndoia de talentele sale excep]ionale \n aceast` profesie.

Brusc, i se p`ru extrem de important s` amenajeze cât mai

repede casa martor a complexului imobiliar ale c`rui lucr`ri le

supraveghea \n prezent. Pentru a atrage [i a convinge clien]ii [i a

vinde rapid toate locuin]ele din lot, se impunea o decorare

inteligent` a casei martor... Trebuia a[adar s` aib` rapid o

\ntâlnire cu o anumit` decoratoare de interioare.

Alan zâmbi \n \ntuneric, foarte fericit c` avusese o idee atât de

bun`.

|[i aminti brusc o informa]ie pe care i-o d`duse Jessica: aceasta

abia \[i amintea de tat`l s`u disp`rut. Murise când avea trei ani,

l`sând dou` feti]e [i o v`duv` de dou`zeci [i trei de ani. Cum

Jessica era acum \n vârst` de nou`sprezece ani, Laura avea a[adar,

treizeci [i nou` de ani... Cu trei ani mai mult decât el.

|n zori, epuizat, Alan Branson adormi profund.

12 JOAN MATTHEUS

***

– Ce sear` reu[it`!

Jessica se pr`bu[i pe canapeaua confortabil` din salon.

– Este adev`rat... Invita]ii chiar nu mai doreau s` plece!

Margareth, sora Jessic`i, \[i servi o cup` cu [ampanie.

– Vrei? propuse ea.

– Nu, mul]umesc... Am b`ut destul pentru ast`zi!

Margareth se \ndrept` spre canapea [i se a[ez` al`turi de sora

sa.

– Mama a jucat un mare rol! Ai observat? Când se hot`r`[te s`

fie seduc`toare, este de temut! observ` Margareth râzând.

Exact \n acea clip`, Laura Seaton intr` \n salon.

– De temut?... repet` aceasta cu un u[or zâmbet obosit.

– Da... |n seara asta ai fost mai frumoas` ca niciodat`, o

compliment` Margareth. Toat` lumea nu avea ochi decât pentru

tine, nu vorbea decât despre tine...

"Toat` lumea?" se \ntreb` Laura. Asta includea [i o anumit`

persoan`?...

Obsedat` \mpotriva voin]ei sale de acel Alan Branson, \ncerc`

s` se amestece \n discu]ia vesel` a fiicelor sale.

Totu[i, \n ciuda eforturilor sale, nu \nceta s` vad` fa]a acelui

b`rbat.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 13

|n zadar \ncercase s` lupte \mpotriva acestei imagini, \i

revenea cu \nc`p`]ânare \n memorie.

Laura se aplec` spre buchetul de violete care se afla pe masa

joas`, \n fa]a ei. Aranj` florile delicate cu o grij` excesiv`.

Continuând s` vorbeasc` despre succesul seratei, Margareth [i

Jessica se ridicar` [i se \ndreptar` spre bufet unde mai r`m`seser`

câteva pr`jiturele [i ni[te sticle \n care mai era b`utur`.

Râsetele tinerelor femei o distraser` pân` la urm` pe Laura de

la tulbur`toarea sa visare.

– V` g`sesc foarte vesele dup` toat` aceast` oboseal`. Sper c`

n-a]i b`ut prea mult! exclam` cu amabilitate \ntorcându-se spre ele.

– Noi? Oh! Mam`... Imposibil! o asigur` Jessica. Suntem vesele

pentru c` petrecerea a fost splendid` [i pentru c` suntem fericite,

atâta tot!.

{i, clipind cu mali]iozitate, tân`ra fat` b`u o ultim` \ngh]itur`

de [ampanie.

– O fi r`mas din \ntâmplare, o mic` pic`tur` [i pentru mine?

\ntreb` Laura zâmbind.

Jessica umplu o cup` [i i-o aduse mamei.

– Vorbind despre alcool, n-am gustat niciodat` ceva atât de

aextraordinar ca vinul adus de patronul t`u, \i spuse Margareth

Jessic`i.

– Oh, este un cunosc`tor, un b`rbat foarte rafinat, afirm`

Jessic` a[ezându-se din nou pe canapea. Pentru c` este de

bun-gust \n toate lucrurile, dac` ar trebui s`-l notez, i-a[ da zece

peste tot, sau mai degrab`... unsprezece!

14 JOAN MATTHEUS

– De ce nu dou`zeci [i cinci! exclam` Margareth râzând. Ceea

ce este sigur, este c` Alan Branson este b`rbatul cel mai seduc`tor

pe care l-am \ntâlnit vreodat`.

"Alan Branson..." Auzind acel nume, Laura \[i sim]i inima

b`tând mai puternic. |[i duse gr`bit` cupa de [ampanie la buze.

Oare ce i se \ntâmplase?

N-ar fi [tiut s` defineasc`, dar era ceva acolo \n adâncul fiin]ei

sale [i nu putea face nimic. O c`ldur` subit`, un u[or tremur, o

tulburare de ne\n]eles o cuprindea \ntru totul. |[i aminti vocea

cald` a b`rbatului [i se \nfior` f`r` s` vrea.

Oare ce-i spusese?

Uitase. |[i amintea doar de modul \n care \i rostise numele, cu

un fel de senzualitate \n voce, o blânde]e extraordinar`. Pentru

a-[i ascunde emo]ia, b`u o \nghi]itur` de [ampanie.

– Nu are decât un singur defect, remarc` Margareth. Alan

Branson nu este prea vorb`re]... Este \ntotdeauna la fel de calm?

Laura \[i sim]i mâinile tremurând. Se surprinse a[teptând cu

ner`bdare r`spunsul Jessic`i.

– |n cea mai mare parte a timpului, r`spunse \n sfâr[it tân`ra

fat`, nu spune mare lucru, dar privirea sa \nlocuie[te orice

discurs... Ochii spun de mii de ori mai mult decât cuvintele. Este

de ajuns o singur` privire pentru ca oricine s` se simt` cea mai

stupid` creatur` din lume...

Laura accept` judecata Jessic`i f`r` [ov`ire, amintindu-[i ochii

alba[tri, splendizi ai b`rbatului.

Da, Alan Branson avea un magnetism cu totul special.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 15

|n acea sear` fusese singurul care nu fusese \mbr`cat de

ocazie. F`r` costum, nici cravat`, ci \mbr`cat simplu \n pantaloni

bleumarin [i un pulover alb din ca[mir, Alan p`ruse totu[i cel mai

elegant de la serat`. Laura remarcase c` m`sura probabil

aproximativ un metru optzeci. Fusese impresionat` de gra]ia [i

suple]ea suprinz`toare a trupului cu musculatur` puternic`.

P`rul [aten, pu]in prea lung [i ciufulit de vânt \i displ`cuse mai

\ntâi Laurei.

Dar gândindu-se mai bine, g`sea c` acest detaliu ad`uga mai

mult la farmecul s`u. |n schimb, \ndat` ce-l v`zuse, fusese frapat`

de regularitatea perfect` a tras`turilor fe]ei. {i de albastrul ochilor

– un albastru ireal, care o obseda.

|nfiorându-se, \ncerc` s` \nl`ture imaginea st`ruitoare a acelui

b`rbat [i s` participe la conversa]ie.

– M-a fascinat complet, m`rturisi Margareth. Sunt sigur` c` era

atent la tot, \n ciuda aerului s`u distrat.

Laura se resemn` s` le asculte vorbind despre acela c`ruia ar

fi vrut s`-i uite pân` [i numele.

– Margareth! E[ti femeie c`s`torit`, exclam` Jessica. Nu

trebuie s`-]i vezi decât so]ul [i nici m`car s` nu te ui]i la al]i

b`rba]i!

– Poate sunt c`s`torit`, dar nu oarb`, r`spunse tân`ra femeie.

Orice femeie ar vedea c` patronul t`u este incredibil de

seduc`tor.

– Da, Alan este \ntr-adev`r formidabil, oft` Jessica. Cred chiar

c` m-am \ndr`gostit de el...

16 JOAN MATTHEUS

Mai mult decât de acord cu prima afirma]ie a Jessic`i, Laura

nu se putu st`pâni s` se \nfioare auzindu-[i fiica m`rturisindu-[i

sentimentele \ntr-un mod atât de spontan.

– Iar! exclam` Margareth. {i studentul acela dup` care erai

\nnebunit` de Cr`ciun?

Desigur... era fermec`t`tor \n ciuda câtorva co[uri pe care le

avea pe frunte, gândi Laura.

– Oh... nu era decât un copil replic` Jessica oftând. Alan este

genul meu de b`rbat. Matur, seduc`tor, sigur pe el, responsabil...

– Te rog, Jessica! Fii pu]in realist`! declar` Margareth.

Laura lu` \n tain` acest sfat \n]elept pentru ea \ns`[i.

– B`rbatul acesta ar putea s`-]i fie tat`, insist` Margareth, s` ne

fie tat`!

Oh, dar era purul adev`r. Chipul Laurei se destinse pu]in la

acest gând.

– Draga mea sor`, [tiu foarte bine c` Alan are treizeci [i [ase

de ani.

Laura sim]i interesul s`u pentru Alan Branson crescând \n

mod periculos, aflând c` nu avea decât cu trei ani mai pu]in decât

ea.

– {i dac` socotesc bine avea cincisprezece ani când te-ai

n`scut tu... ceea ce ar \nsemna un tat` pu]in cam precoce, nu?

observ` Jessica, ironic.

– Are totu[i cu [aptesprezece ani mai mult decât tine, Jessica,

r`spunse sora mai mare.

Ar fi putut s`-]i fie tat`...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 17

Jessica nu r`spunse [i-[i a]inti privirea, melancolic`, asupra

buchetului de violete. Cunoscându-[i fiica, Laura [tia c` tocmai

c`uta argumentul care \i va putea \nchide gura Margarethei.

– Oricum, vârsta nu are absolut nici o importan]` când dou`

persoane se iubesc, afirm` \n sfâr[it Jessica.

– Mam`! exclam` Margareth.

Laura se a[teptase la asta. De când erau mici, Jessica [i

Margareth f`cuser` apel la mama lor pentru a le arbitra disputele

sau simplele diferende. Pentru fiicele sale, nu reprezenta un

judec`tor, ci mai degrab` o valoare sigur` \n care puteau avea

\ncredere. Laura fusese mereu flatat` de asta.

Totu[i, \n aceast` sear` ar fi preferat s` nu trebuiasc` s`

intervin` \n discu]ie. Ascunzându-[i stânjeneala, zâmbi.

– Haide, calmeaz`-te, \i spuse cât de senin` putu fiicei sale mai mari.

– Iart`-m`, spuse Margareth oftând, dar fiica ta este chiar mai

capricioas` decât bebelu[ul meu.

De obicei, Laura [tia exact ce s` le spun` fiicelor sale pentru a

aranja lucrurile. Dar \n seara aceasta era peste puterile sale s`

vorbeasc` despre Alan Branson. Mai ales dup` m`rturisirea

sincer` a Jessic`i. Ceea ce sim]ea pentru acest necunoscut era

prea nou pentru a lua partea cuiva. Avea nevoie s` se gândeasc`,

s` vad` mai limpede \n sinea sa, s` se odihneasc`...

Brusc \n]elese c` fiicele sale nu puteau s` [tie cât este de

tulburat` [i de implicat` \n acest subiect.

– Ei bine, care este adev`ratul motiv al disputei voastre?

\ntreb` cu o lini[te pref`cut`.

18 JOAN MATTHEUS

F`r` s` r`spund`, cele dou` surori se privir` curioase cu coada

ochiului.

– {i dac` am relua aceast` discu]ie mâine? propuse Laura.

Margareth, nu crezi c` ar trebui s` te duci s` vezi dac` fiica ta nu

are nevoie de nimic.

Laura \ncerc` s` schimbe subiectul.

– Inutil, am fost acolo acum o clip`. Flora doarme ca un...

Se \ntrerupse [i zâmbi.

– ... ca un bebelu[, \ncheie.

– {i Jeremy? Vreau s` spun... nu te a[teapt`? \ntreb` Laura.

– {i el doarme ca un bebelu[... r`spunse Margareth. Mam`,

Jessica se crede \ndr`gostit` de un b`rbat care are treizeci [i [ase

de ani [i mi se pare c`...

|ntrerupând-o, Laura se \ntoarse spre Jessica.

– Jessica, este adev`rat?

– Da, cu excep]ia unui am`nunt, corect` Jessica privindu-[i

sora. Nu cred c` sunt \ndr`gostit`. Sunt \ndr`gostit` de el.

Mâinile Laurei \ncepur` s` tremure atât de puternic, \ncât \[i

\ncruci[` bra]ele pentru a-[i ascunde tulburarea. Oare

sentimentul s`u pentru Alan Branson era atât de violent?...

Tân`ra femeie p`li. Ce s` fac`?

Trebuia neap`rat s`-l domine. Ar putea fi vreodat` rivala fiicei

sale? Pentru nimic \n lume! Se \ndrept`, \[i a]inti privirea asupra

Jessic`i [i \ncepu cu o voce foarte blând`:

– Draga mea, e[ti \nc` foarte tân`r` [i...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 19

– Am exact vârsta pe care o avea Margareth când s-a c`s`torit

cu Jeremy! exclam` Jessica.

– Dar Jeremy nu are decât cu patru ani mai mult decât sora

ta... |n timp ce domnul Branson este...

– {tiu! {tiu! exclam` Jessica. Margareth a f`cut deja aceste

calcule stupide.

– Vezi cât este de capricioas`? insist` Margareth privindu-[i

mama. Este imposibil`! Nu vrea s` asculte nimic. Mam`, el are

treizeci [i [ase de ani!

– Margareth, \mi dau seama de diferen]a de vârst` dintre ei...

r`spunse calm Laura. {i de altfel, sunt sigur` c` [i Jessica...

– Poate n-am decât nou`sprezece ani, dar nu mai sunt un

copil. {tiu c` are treizeci [i [ase de ani. {tiu c` \ntre noi este o

diferen]` de [aptesprezece ani. {tiu toate acestea...

– {i el... te iube[te? \ntreb` Laura, cu inima palpitând,

temându-se de r`spuns.

Jessica r`mase o clip` t`cut` [i plec` privirea.

– Nu [tiu, admise \n cele din urm`, \n [oapt`.

Laura nu se putu st`pâni s` fie mi[cat` de m`rturisirea fiicei

sale, care p`rea realmente disperat`.

– M` trateaz` ca [i când a[ fi cineva, dar... \ncepu Jessica

\nainte de a ofta cu triste]e.

– E[ti cineva, afirm` Laura cu blânde]e.

– Nu pot s` [tiu ce gânde[te cu adev`rat despre mine. Nu am

fost niciodat` singur` cu el...

Margareth zâmbi ironic.

20 JOAN MATTHEUS

Laura sim]i mil` sincer` pentru Jessica.

– Dar asta nu \nseamn` c` nu se intereseaz` de mine! relu`

Jessica. Nu-i a[a, mam`?

– Nu, r`spunse cu sinceritate Laura.

Lini[tindu-[i fiica, nu voia nici s`-i dea false speran]e.

{i apoi... [i pentru ea sentimentele lui Alan Branson

constituiau un mister foarte tulbur`tor.

Ca de obicei, Laura fusese ultima care se dusese la culcare.

Camera sa, decorat` foarte simplu, unde domina albstrul, nu era

luminat` decât de veioz`. |n casa mare domnea lini[tea.

Laura se culc` [i stinse lumina. Cu ochii \nchi[i \l rev`zu pe

Alan cu o precizie tulbur`toare. |[i amintea mai ales de privirea

ochilor atât de alba[tri – \n mod ciudat complice – a]intit` asupra

sa. Un frison \i str`b`tu tot trupul fin [i delicat.

Da. Era absolut sigur`: [i el cuno[tea singur`tatea.

Dar p`rea atât de senzual [i de tandru...

Laura se r`suci \n pat. Nu mai voia s` se gândeasc` la el. Dar

se str`dui \n zadar s` [i-l alunge din minte.

Oare Alan obosise s` fie singur? C`uta dragostea?

Se r`suci din nou \n pat. Dar nu... punea problema gre[it,

deoarece r`spunzând la toate aceste \ntreb`ri afirmativ, \[i descria

propria situa]ie.

Ea era cea pe care singur`tatea o ap`sa teribil.

Ea avea nevoie de dragoste.

{i Jessica? Gândindu-se la fiica sa pe care o adora, fu cople[it`

de o insuportabil` vinov`]ie.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 21

N-avea dreptul s` se gândeasc` la acel b`rbat, pur [i simplupentru c` Jessica \l iubea.

Dar, \n acela[i timp, Laurei \i era greu s` suporte gândul c`Alan Branson se putea interesa de Jessica... Epuizat` de atâteaemo]ii, \[i sim]i pleoapele \nchizându-se.

|nainte de a adormi, lu` hot`rârea s` nu se mai gândeasc` laAlan Branson – cel pu]in \n acest mod ambiguu.

De fapt, hot`râse mai ales s` nu se mai gândeasc` la el. S`-[iuite sentimentele pe care i le inspira b`rbatul acela cu ochialba[tri.

Ni[te ochi alba[tri ca cerul de var`. Puri ca fericirea reg`sit`.Dar primejdio[i ca... speran]a.

22 JOAN MATTHEUS

Capitolul 2

Laura deschise ochii [i arunc` o privire de[tept`torului a[ezatpe noptier`. De-abia era nou`...

Ast`zi nu lucra. Nereu[ind s` adorm` decât \n zori, \ncerc` \nzadar s` mai doarm`. |n cele din urm`, se ridic` [i d`du draperiilela o parte.

Poaia se scurgea pe geamuri. |n spatele firi[oarelor de ap` se\ntrez`rea un cer jos, \nc`rcat de nori grei. O vreme cenu[ie carereflecta perfect dispozi]ia sa din acea luni de Pa[te. Laura sesim]ea teribil de deprimat`.

|mbr`c` un halat de baie albastru ca lev`n]ica, se sp`l` pe din]i,\[i ridic` rapid p`rul pe care-l aranj` pe ceaf` cu ajutorul unuipieptene din sidef [i se \ndrept` spre buc`t`rie. |n oboseala sa, aveapenibila impresie c` toata casa fusese acoperit` de o cea]` deas`.

– Bun` ziua mam`! exclamar` \n cor Jessica [i Margarethridicându-se petru a o s`ruta \ndat` ce ap`ru.

– Bun` ziua Laura, relu` Jeremy.

– Bun` ziua, doamn`, spuse la rândul s`u menajera cu vocea

sa groas` [i lini[titoare.

– Bun` ziua copii, bun` ziua Ruth, bun` ziua..., bâigui Laura.

{i se a[ez` la mas`, la locul s`u obi[nuit.

– Iat` aurora cu degete de trandafiri! exclam` cu amabilitate

Jessica.

Diminea]a, la trezire, Laura era cel mai ades vesel` [i \ntr-o

excelent` dispozi]ie. Ast`zi, nu. Margareth [i Jessica recunoscur`

de la prima privire c` mama lor era mai mult \nclinat` spre

triste]e decât spre euforie. |ntr-o diminea]` ca aceasta o numise

Jessica pe Laura "aurora cu degete de trandafiri", dup` ce citise

"Odiseea". De atunci, expresia devenise o glum` familial`.

Râser` to]i din toat` inima, chiar [i mica Flora, care scoase un

gângurit vesel. Laura schi]` un zâmbet [i \ncepu s`-[i preg`teasc`

o cea[c` de cafea.

– Laura Seaton \[i ia linguri]a, spuse Jeremy pe un ton de

comentator sportiv, [i pune dou` linguri]e de cafea solubil` \n

cea[c`. Este extraordinar. dragi ascult`tori! Acum ia ceainicul pe

care i-l \ntinde Ruth, care-i serve[te ca intermediar, [i toarn` \ncet

ap` \n cea[c`. A[tepta]i... a[tepta]i... este greu de crezut, da! \[i

duce cea[ca la buze. Efortul este impresionant...

Cele dou` surori râdeau. Laura \[i puse cea[ca pe mas` [i

zâmbi din nou, dar cu mai mult` convingere.

– Da, asta este, dragi auditori, po]iunea magic` [i-a f`cut

efectul. Super Laura [i-a revenit! \ncheie Jeremy.

24 JOAN MATTHEUS

De data aceasta, Laura izbucni \n râs. |i pl`cuse \ntotdeauna

umorul ginerelui s`u. Fusese sedus` de ve[nica sa bun` dispozi]ie

\nc` din clipa \n care Margareth i-l prezentase pe Jeremy.

– Ce vre]i s` mânca]i, doamn`? \ntreb` Ruth apropiindu-se de

mas` pentru a lua ce[tile [i farfuriile goale.

Laura o privi pe b`trâna femeie care o \nconjura cu grija sa

matern` de cincisprezece ani, \nc`p`]ânându-se s` o numeasc`

"doamn`". Purtând ve[nica sa rochie neagr` din bumbac, Ruth \i

zâmbea cu amabilitate.

– Nu-mi este foarte foame, Ruth... nu voi lua nimic...

– Ar trebui s` m`nânci, mam`, o sf`tui Jessica. Trebuie tot

atâtea proteine cât [i cofein` pentru a te trezi...

– N-ar trebui s` fii mai degrab` la munc`, \n loc s`-mi faci

moral`? \ntreb` Laura.

– Mam`, [tii foarte bine c` sunt \n vacan]` pân` miercuri.

– Uitasem...

– Jessica are dreptate, relu` Margareth, ar trebui s` m`nânci pu]in.

– N-ave]i altceva de f`cut decât s`-mi da]i sfaturi? exclam`

Laura.

– |]i recomand cu ardoare aceast` pâine pr`jit`... Este

delicioas`! exclam` Jeremy.

– Mil`... Cred c` sunt destul de mare pentru a [ti dac` mi-e

foame [i nu...

O privir` to]i patru, cu pref`cut` seriozitate.

– De acord... Voi lua un ou fiert moale, capitul` Laura.

|mb`trânind, devin atât de influen]abil`...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 25

– |mb`trânind?

– Tu?

Cele dou` fete protestaser` \n acela[i timp.

Laura le zâmbi cu tandre]e. Ruth se \ndrept` spre masa de

lucru, duse vesela \n chiuvet` [i puse ap` la \nc`lzit pentru a

prepara oul.

Ca \ntotdeauna când se aflau \n buc`t`rie \mpreun`, cuvintele

[i râsetele duceau la mare zgomot.

Ruth puse \n fa]a Laurei un ou fiert moale [i buc`]ele de pâine

unse cu mult unt. Laura \i mul]umi cu un zâmbet.

– Ce inten]iona]i s` faci ast`zi? \[i \ntreb` copiii, sp`rgând

coaja oului.

– P`rin]ii lui Jeremy vin disear` s` cineze la noi [i ne-am decis

s` le oferim un veritabil festin, explic` Margareth luând mâna

so]ului s`u.

Bebelu[ul \ncepu brusc s` plâng` cu putere.

– De altfel, cred c` Flora \[i dore[te s` se \ntoarc` acas`,

continu` tân`ra femeie.

– Bun, voi \ncepe deja s` fac bagajele propuse Jeremy

ridicându-se.

Margareth o lu` pe Flora \n bra]e, ceea ce o calm` imediat.

– Oh! exclam` Jessica privindu-[i ceasul.

Este timpul s` plec! Am \ntâlnire cu ni[te prietene... pentru a

c`sca ochii la vitrine...

– Ocupa]ie vital`! coment` Jeremy.

– Evident! replic` Jessica ridicându-se la rândul s`u.

26 JOAN MATTHEUS

Jeremy ie[i din buc`t`rie râzând, urmat de Margareth care o

ducea pe Flora \n bra]e.

– N-ai nevoie de bani? o \ntreb` Laura pe Jessica.

– Am \ntotdeauna nevoie de bani! replic` Jessica râzând. Dar

este \n regul`, am destui, mam`... Altfel voi cump`ra tot ce-mi voi

dori. {i ce voi face sâmb`ta viitoare? {i apoi, am decis s` nu-mi

dep`[esc bugetul. Ceea ce nu este greu, v`zând salariul generos

pe care mi-l d` Alan.

"Alan"...

Laura \[i sim]i inima b`tnd nebune[te la evocarea acelui

nume. Se str`dui s`-[i alunge imaginile care \i ap`rur` \n

memorie. Nu trebuia s` se gândeasc` la el. Nu acum. Mintea \i era

\ntr-o teribil` confuzie. Avea nevoie s` se afle singur` pentru a-[i

l`muri ideile \n leg`tur` cu acest b`rbat. Cum \[i d`duse seama

noaptea trecut`, \i era imposibil s`-l uite pe Alan.

Jessica ie[i din buc`t`rie [i se \ntoarse \mbr`cat` \n lungul s`u

mantou negru.

– Te vei \ntoarce la cin`?

– Nu [tiu... Poate vom merge s` vedem un film, apoi... De ce?

Ai prev`zut ceva special pentru disear`.

– Nu, deloc...

– Voi da un telefon pentru a-]i spune dac` m` voi \ntoarce la

cin`...

– Foarte bine.

– Pe disear`! exclam` Jessica.

Dup` un s`rut sonor pe obrazul mamei sale, ie[i din buc`t`rie.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 27

U[a de la intrare se trânti cu putere. Laura [i Ruth se privir`

zâmbind.

– Jessica va cre[te cu adev`rat \n ziua \n care va \nchide u[a

f`r` s` fac` s` tremure toat` casa, f`cu remarca Ruth.

– Sper c` asta nu se va \ntâmpla prea curând, r`spunse Laura.

– V` regreta]i bebelu[ii? \ntreb` Ruth cu blânde]e.

– Nu... \n sfâr[it, da... pu]in. Mi se pare c` au crescut atât de

repede!

– Mult prea repede, \nt`ri menajera. Am impresia c` ieri \nc`

le d`deam biberonul. Din fericire acum exist` Flora.

Laura o privi pe b`trâna femeie zâmbind.

– Socotind bine, nu sunt trist` c` Jessica a crescut, declar` Ruth.

– De ce?

– Pentru c` se va c`s`tori... va avea copii. Sunt ner`bd`toare

s` m` ocup de un bebelu[...

– Da, ai dreptate, Ruth... Dar dac` am vorbi despre altceva?

Toate astea nu ne \ntineresc!

De fapt, dac` Laura se temea s` vorbeasc` despre eventuala

c`s`torie a Jessic`i era pentru c` acest proiect, de[i \nc` vag, \l

implica \n mod prea evident pe Alan Branson. Laura \[i privea cu

triste]e oul fiert moale, pe care nu reu[ise s`-l termine.

– P`re]i trist`, remarc` Ruth. V-a]i surmenat cu toate

preg`tirile ieri... Asta nu este vacan]`. De ce nu v-a]i duce s` v`

odihni]i dup` plecarea Margarethei?

– Nu... Te voi ajuta s` aranjezi casa, declar` Laura, ridicând

ochii spre menajer`.

28 JOAN MATTHEUS

Fa]a lui Ruth exprim` limpede c` nu era dispus` s` accepte

propunerea Laurei.

– Pot foarte bine s` m` ocup singur` de asta, replic`.

– Nu, vreau s` te ajut. {i tu te-ai obosit foarte mult ieri.

Cu un brusc elan de afec]iune pentru Ruth, Laura \i lu` mâna.

– Ruth... Nu voi [ti niciodat` cum s`-]i spun cât \]i sunt de

recunosc`toare pentru tot ce faci pentru mine...

– Doamn`, eu sunt cea care...

– Nu...

– Ba da, nu pute]i \n]elege... Aveam patruzeci [i cinci de ani

când m-a]i angajat. Eram singur` [i nefericit`. Mi-a]i oferit un

acoperi[ [i o familie, declar` Ruth, cu lacrimi \n ochi. {ti]i c` a[

face orice pentru dumneavoastr`.

– {tiu, murmur` Laura emo]ionat`. Chiar, Ruth, mi-ar pl`cea

s` faci ceva pentru mine.

– Spune]i...

– Mi-ar pl`cea s`-mi spui Laura [i s` ne tutuim.

– Dar...

– Te rog, Ruth. Oare nu suntem prietene?

– Ba da, desigur... Laura... suntem prietene. Dar de aici pân`

la a v` tutui...

– Insist, Ruth. {i eu m` simt uneori atât de singur`! {i acest

pronume de reveren]` este atât de rece, atât de distant.

– Voi \ncerca, Laura. Promit. Dar, pân` atunci, a]i putea...

vreau s` spun... ai putea s`-mi faci o favoare? |ntre prietene...

– Fire[te. Despre ce e vorba?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 29

Ruth zâmbi.

– |ndat` ce Margareth va pleca, vreau s` v`... s` te duci s` te

odihne[ti.

Laura nu se putut st`pâni s` râd` \n fa]a perseveren]ei pe care

o ar`ta Ruth s` o fac` s`-i simt` afec]iunea.

– |]i promit s` m` culc imediat ce vor pleca.

O jum`tate de or` mai târziu, Laura reg`sea lini[tea camerei

sale [i se \ntinse cu u[urare. Nu m`rturisise nim`nui, dar Ruth nu

se \n[elase. Da, `sta era adev`rul, era obosit`. Chiar epuizat`.

Lucra din greu de mai multe luni, f`r` s` se opreasc` m`car o zi,

r`spunzând f`r` odihn` numeroaselor comenzi de decor`ri care

soseau \n num`r mare la biroul s`u.

|nchise ochii \n speran]a s` adoarm`. Imposibil. Mintea \i era

obsedat` de un chip. De un nume.

Oare ce va face \n leg`tur` cu Alan Branson?

Imediat, \[i d`du seama c` aceast` \ntrebare nu avea nici un

sens. De fapt, ce putea face?

Cuib`rit` \n a[ternuturi, \nfiorat`, se sim]i brusc foarte trist`.

|nchis` parc` \ntr-o singur`tate f`r` ie[ire. P`r`sit`.

Alan Branson... Nu, mai ales nu trebuia s` se mai gândeasc` la

el. |n nici un caz.

Nu voia s` se mai gândeasc` deloc, ci s` doarm`, s` uite.

Dar, orice f`cu pentru a se gândi la altceva, \n mod

iremediabil, sub pleoapele \nchise, ap`reau chipul frumos [i ochii

lui atât de alba[tri. Nu putea face nimic. Era acolo, pretutindeni.

O obseda.

30 JOAN MATTHEUS

Se \ntoarse, se \ntinse pe burt` [i-[i afund` fa]a \n pern`. Ochii

alba[tri ai lui Alan Branson continuau s-o priveasc`. Zâmbetul s`u

ciudat o urm`rea nemilos. Brusc, \[i aminti prima clip` \n care \l

v`zuse. |l surprinsese privind-o cu aten]ie, \n picioare, \n u[a

salonului. |n via]a sa nu-i va uita fa]a b`rb`teasc` \n acea clip`,

zâmbetul acela tainic, ochii alba[tri ferici]i, lumino[i, radiind o

complicitate care o atr`sese inexplicabil. Da, exact asta se

\ntâmplase atunci: avusese certitudinea c`-l recunoa[te pe Alan

Branson. Ca [i când \l a[teptase dintotdeauna. Ca [i când, \n

sfâr[it, \l g`sise, \l recunoscuse.

Erau ani, sau mai degrab` o ve[nicie de când Laura fusese

urm`rit` de acel zâmbet, de acei ochi alba[tri, unici.

"Alan"...

O senza]ie necunoscut`, sau poate uitat`, o f`cu s` tremure

din tot trupul. {tiu c`-l dorea. La nebunie. Dumnezeule! Oare

cum putuse ajunge aici?

Nu fusese niciodat` mai senzual` decât alte femei, nici extrem

de pasional`, chiar dac` avusese mereu nevoie de c`ldura unui

b`rbat. {i iat` c` acum se surprindea dorindu-l cu \nfl`c`rare pe

acest necunoscut pe care totu[i nu-l v`zuse decât câteva clipe.

Oare ce i se \ntâmplase?

Pasiunea amoroas` o mistuia \ntr-un mod de necontrolat.

Un chin de ne\n]eles, un fel de tortur` care o cuprindea \n

\ntregime [i al c`rei centru era indiscutabil Alan Branson.

|i era foarte cald, avea broboane de transpira]ie pe frunte,

mâinile \i erau umede, inima \i b`tea gata s` i se fac` r`u. {i, ca [i

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 31

când toate aceste simptome dureroase [i \ncânt`toare nu erau de

ajuns, avu impresia absurd` c` Alan era acolo, foarte aproape –

impresia clar` c` era toat` a lui.

Uimit` de violen]a acestui sentiment, f`cu apel la calit`]ile sale

de femeie matur` [i rezonabil`, pentru a \ncerca s` se calmeze.

Cum oare o femeie de vârsta sa, cu un extraordinar bun-sim], se

putea l`sa cople[it` de o pasiune atât de arz`toare pentru un

b`rbat pe care ieri nici m`car nu-l cuno[tea?

Singur`tatea?

Nu, imposibil. Dac` singur`tatea ar fi avut un asemenea efect

asupra sa, Laura [i-ar fi dat seama de mult timp deja. Erau atâ]ia

ani de când era singur`.

Trebuia s` aib` curajul de a privi adev`rul \n fa]`. Singura

cauz` a tulbur`rii sale era Alan Branson. Toat` via]a sa, nu fusese

mistuit` niciodat` de un foc interior atât de \ngrozitor. Niciodat`.

Era ca o boal`, ca o epidemie nea[teptat`. Dar cu atât mai

pu]in de \n]eles. Oare ce avea acest b`rbat atât de special pentru

a exercita asupra sa o asemenea atrac]ie? Alan Branson nu era un

b`rbat ca oricare? Bine\n]eles c` da! Totu[i, dup` o clip` de

gândire, trebui s`-[i revizuiasc` aceast` judecat` pripit`.

Nu, nu era ca ceilal]i.

Dar de ce [i prin ce se deosebea?

Renun]ând la orice dorin]` de a dormi, se concentr` asupra

acestei probleme dificile [i \ncerc` s` precizeze ce-l deosebea de

al]i b`rba]i.

|ncepu prin \nf`]i[are.

32 JOAN MATTHEUS

Fa]a cu tr`s`turi regulate era fin conturat` [i exprima un

amestec de blânde]e, fermitate [i bucurie de a tr`i. Trupul atletic

se mi[ca, având o gra]ie de felin`. Totul, de la suple]ea mersului

[i u[urin]a gesturilor, la promptitudinea reflexelor, demonstrând

controlul permanent pe care \l exercita asupra mu[chilor [i

nervilor s`i. Un amestec uimitor de non[alan]` [i de putere, care

d`dea senza]ia imediat` c` ar putea fi primejdios. P`rul pu]in

prea lung indica dispre]ul fa]` de convenien]e, gustul pentru

libertate [i perfecta st`pânire de sine care-l caracteriza.

Evident, Alan Branson era mult deosebit de b`rba]ii pe care-i

\ntâlnise Laura pân` atunci [i pentru care \ncercase uneori s` aib`

o anumit` sl`biciune.

Dar cine era cu adev`rat Alan Branson? Ce for]` s`l`[luia \n el?

Oare ce gândea exact despre via]`, despre lume, despre femei...?

|n fa]a acestor \ntreb`ri, Laura nu se putea \ncrede decât \n

informa]iile date de fiica sa. Angajând-o pe Jessica – [i pe al]i

tineri de aceea[i vârst` – Branson nu dovedise deja c` nu ezita s`

le dea o [ans` tinerilor f`r` experien]`? {i asta era \n ochii Laurei

tot \n avantajul s`u. Astfel de atitudine dovedea generozitate,

bun`tate, ca [i indulgen]` [i \n]elegere, prea rare ast`zi pentru a

nu fi remarcate [i admirate.

Jessica nu-[i ascunsese entuziasmul descriind \ndelung mamei

sale munca \n serviciile companiei Branson, colegii [i atmosfera

care domnea acolo. Gândindu-se acum la asta, Laura \[i d`dea

seama c` fiica sa \i vorbise mai ales despre patronul s`u [i \n cei

mai elogio[i termeni. Aceia[i termeni ca diminea]`, pe care

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 33

\ncerca s` [i-i aminteasc`, \n c`utarea a tot ce putea s-o ajute s`

descopere personalitatea acelui b`rbat fascinant.

Laura \[i amintea foarte bine c` pentru tân`ra sa fiic`, \nc` din

prima zi, Alan Branson fusese \nzestrat cu toate calit`]ile

imaginabile. Exista totu[i un am`nunt pe care Laura \l considera

foarte important fa]` de altele: fiica sa i-l descrisese pe Alan

Branson ca pe un celibatar \nr`it...

Pe moment, acest fapt de-abia \i re]inuse aten]ia. Dar acum lua

propor]ii considerabile \n mintea Laurei. Brusc, extrem de

u[urat` se sim]i ridicat` de un val de ner`bdare, o dorin]` de a

râde, de a alerga prin vânt [i ploaie... |[i reveni pe loc, jenat`. {i

chiar pu]in ru[inat`.

Oare nu se hot`râse s`-l alunge pe Alan Branson din memorie,

din minte, din trup [i din via]a sa? {i dac` trebuia neap`rat, cu

durerea de a se gr`bi spre cele mai rele deziluzii [i spre nefericire.

Acum trebuia s` se odihneasc`. S` doarm`.

B`rbatul acela nu avea nici o importan]` pentru ea. Avea doar

o criz` trec`toare de romantism – la urma urmei, erau lucruri

care se puteau \ntâmpla oricui [i indiferent de vârst`, mai ales

când te a[tep]i mai pu]in. Febra inimii, foarte contagioas` pentru

corp, o cuprinsese surprinz`tor, ca orice virus. Dar acest gen de

boal` disp`rea \ntotdeauna a[a cum venea. Brusc. Asemenea unei

ploi de var`. O clip` mai târziu nici nu se va mai gândi la asta. Va

fi deja \ncheiat`, uitat` ca [i când nu existase niciodat`. |]i

aminte[ti oare de o u[oar` r`ceal` de prim`var` care \]i stric` –

pu]in, doar foarte pu]in – câteva ore din via]`. Bine\n]eles c` nu.

34 JOAN MATTHEUS

De altfel, nu trebuia s` uite c` Jessica era \ndr`gostit` de

patronul s`u.

Laura râse brusc, u[or jenat`, \n a[ternuturi. Jenat`, foarte

ru[inat` [i de asemenea impresionat`. Avea impresia c` era o

adolescent` care viseaz` la profesorul s`u de pian. |ntr-adev`r,

toate acestea erau de un ridicol des`vâr[it.

Dar aceast` febr` u[oar` era trec`toare, vindecabil`. Oricum,

avea oare timp s` tr`iasc` o poveste de dragoste? Cu siguran]`,

nu. Era \ntru totul dep`[it` de munca sa. Ceea ce n-o \mpiedica

s` viseze pu]in când era liber`. {i, de altfel, nu-]i alegi visele. |]i

trec prin minte [i prin inim` f`r` s` te previn`, se instaleaz` acolo

o clip` [i-[i continu` cursa \n alt` parte. Spre alte inimi. Poate mai

pu]in cumin]i ca a Laurei. Dar asta nu era treaba ei.

Deocamdat`, nu avea nevoie decât de odihn`. Eliberat` de

imaginea lui Alan Branson [i a ochilor s`i atât de alba[tri \ncât, o

clip` mai \nainte, o plonjaser` \n delir, \ncepu s` se gândeasc`

intens la socotelile societ`]ii sale. N-ar fi putut g`si un somnifer

mai eficace.

A doua zi diminea]`, \mbr`cat` cu o jup` larg`, o vest` scurt`

din stof` fin` de lân` alb` [i un impermeabil aruncat pe umeri,

Laura, \n form` deplin`, se \ndrepta spre birou \n pas energic.

|n ajun dormise un somn greu [i profund [i nu se trezise decât

pentru cin`. Ruth venise s-o scoat` din toropeal` [i o anun]` c`

Jessica nu cina acas`.

Laura r`mase treaz` pân` la \ntoarcerea fiicei sale, apoi se

culcase din nou [i dormise ca un \nger pân` diminea]a.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 35

Dup` cum prev`zuse, odihna \i alungase din minte imaginea

tulbur`toare a lui Alan Branson. Laura deduse din asta c` scurta

[i necugetata sa atrac]ie pentru acel b`rbat, de acum uitat, fusese

rodul oboselii [i al imagina]iei sale dereglate de febr`.

Intr` \n birou, unde asistenta sa lucra deja a[ezat` la masa ei

acoperit` de hârtii, de blocnotesuri [i de ce[ti de cafea goale.

– Bun` ziua, Olivia! exclam` Laura cu un zâmbet larg. Ai

petrecut bine de s`rb`tori?

Olivia Devlon \n`l]` capul [i r`spunse zâmbetului prietenesc

al Laurei.

– Excelent! r`spunse cu vocea sa cald` [i energic`.

– Ai fost \n vizit` la familia ta?

– Da, am fost to]i s`-i vedem pe p`rin]ii mei: fra]ii, surorile,

so]iile [i so]ii lor, prietenii, copiii... Erau nebuni de bucurie.

Numeroasa familie a Oliviei avusese ocazia s` se \ntâlneasc`

din nou. Laura râse. Olivia avea trei fra]i [i dou` surori. To]i erau

foarte diferi]i [i totu[i un aer de familie \i apropia. Un nu-[tiu-ce

de energie, vioiciune [i neastâmp`r.

|n mod ciudat, p`rin]ii Oliviei nu aveau acea lic`rire de

inteligen]` vie prezent` la copiii lor, dar erau de o amabilitate pe

deplin dovedit` [i de o modestie uimitoare.

– Dar tu? Cum ai petrecut? \ntreb` Olivia.

Laura \[i pierdu o clip` zâmbetul deoarece imaginea lui Alan \i

reveni \n memorie la fel de brusc, pe cât de puternic.

– Ca de obicei, o asigur`.

Bufetul a fost perfect...

36 JOAN MATTHEUS

– Cum s`-mi imaginez c` n-a fost perfect [i cel mai mic detaliu

când organizezi tu o petrecere!

– Am f`cut cum am putut mai bine, replic` Laura cu

sinceritate.

– Ca \ntotdeauna... Prive[te to]i ace[ti clien]i!

Puse mâna pe un impozant vraf de dosare.

– Ei bine, afacerile merg? Este perfect!

– Vrei s` spui c` alearg`! exclam` Olivia. N-am avut niciodat`

atât de mult de munc`. Sunt zile \n care sunt epuizat` \nainte de

a sosi, doar gândindu-m` la astea!

– Haide, \]i place acest lucru la fel de mult ca mie... poate chiar

mai mult, o tachin` Laura a[ezându-se la masa sa de lucru, perfect

aranjat`.

– O cafea? propuse Olivia.

– Cu pl`cere.

Tân`ra femeie se ridic` [i se \ndrept` spre cafetiera electric`.

De la birou, Laura admir` costumul ro[u al asistentei sale, care-i

punea pl`cut \n valoare culoarea ro[cat` a p`rului. O

compliment` pentru elegan]a sa [i-i mul]umi pentru cea[ca de

ceafea. Apoi Laura \ncepu s` lucreze: decorarea unui apartament.

Complet concentrat` asupra muncii sale mig`loase, nici m`car nu

auzea r`spunsurile Oliviei la numeroasele apeluri telefonice.

Dou` ore mai târziu, \nc` aplecat` deasupra planurilor

arhitectului, f`r` s` asculte cuvintele asistentei sale care vorbea la

telefon, Laura sim]i totu[i o u[oar` urm` de exasperare

neobi[nuit` \n vocea tinerei femei.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 37

– Laura? spuse \n acea clip` Olivia. Iart`-m` c` te \ntrerup, dareste un anume Branson... Insist` s`-]i vorbeasc`.

Laura ridic` ochii: "Branson... Alan Branson...". La acest nume,inima \ncepu s`-i bat` mai repede.

Oare de ce o sunase?– Insist` chiar atât de mult?– Da, da, vrea s`-]i vorbeasc` [i nim`nui altcuiva. I-am spus c`

e[ti ocupat`... dar mi-a r`spuns c` [i el. N-are prea mult timp.Oricum, are o voce foarte...

Jessica vorbise destul despre tenacitatea patronului s`u. Laura\[i imagin` f`r` greutate ner`bdarea de care putuse da dovad` cuOlivia.

– Accep]i s`-i vorbe[ti? \ntreb` asistenta.St`pânindu-[i un u[or tremur al mâinilor, Laura r`spunse la

telefonul a[ezat pe masa sa.– Alo! Domnul Branson? Ce pot face pentru dumneavoastr`?– Pute]i \ncepe prin a-mi spune Alan...

38 JOAN MATTHEUS

Capitolul 3

– Ce pot face pentru dumneata, Alan? relu` Laura pe un ton

t`ios, \ncercând cu disperare s`-[i ascund` tulburarea care o

cuprindea.

– Ei bine, iat`... Te-am sunat pentru un contract.

– Ah, da? {i... ce fel de contract?

– Sper c` e[ti decoratoare.

– Desigur! Ai nevoie oare de serviciile mele? exclam` Laura, \n

culmea uimirii.

– Chiar asta este, r`spunse Alan, aparent amuzat. M` ocup \n

prezent de un complex imobiliar din nordul Philadelphiei [i

m-am gândit la dumneata pentru a decora casa martor care

trebuie prezentat` publicului. Ai fi interesat`?

Dac` era interesat`? Oh! da... [i nu numai pentru motive

profesionale.

Hot`r\ totu[i s`-i spun` c` era prea ocupat`, prea obosit`,

prea... oricum. Dar \n loc de asta, se auzi r`spunzând \n acela[i

timp, \mpins` de o for]` necontrolat`.

– Da, m-ar interesa foarte mult.

– Bine! Numai c` iat`, este o problem`... Nu avem decât foarte

pu]in timp, explic` Alan. Inten]ion`m s` deschidem casa

publicului la sfâr[itul lunii. Crezi c` ar fi posibil?

– Nu, \l asigur` Laura f`r` s` ezite, tulburat` de vocea grav` [i

voalat` de senzualitate a lui Alan Branson.

– Ai putea s`-mi dai o idee de timpul care ]i-ar trebui?

– Nu \nainte de a estima importan]a lucr`rilor de efectuat.

– Foarte bine. Am putea vedea rapid asta \mpreun`?

– Excelent` idee...

– Ai o clip` liber` mâine?

Mâine! Laura fu cuprins` de panic`. S`-l \ntâlneasc` pe Alan

mâine?

– Nu \nchide, voi vedea asta cu asistenta mea, r`spunse

str`duindu-se s`-[i p`streze calmul.

Punând palma peste receptor pentru ca Alan s` nu aud`, se

\ntoarse spre asistent`.

– Olivia? Ai stabilit \ntâlniri importante pentru mine, mâine?

Tân`ra femeie g`si imediat agenda \mbr`cat` \n piele neagr`

sub un vraf de dosare [i de hârtii – cum se descurca oare \n

talme[-balme[ul care-i \nc`rca biroul? Era un mister pentru Laura.

O deschise [i o consult`.

Observând-o pe Olivia, Laura fu cuprins` de \ndoial`.

40 JOAN MATTHEUS

Ieri luase hot`rârea s` nu-l mai vad` niciodat` pe Alan

Branson [i iat` c` acceptase o \ntâlnire cu el f`r` cea mai mic`

ezitare... Oare \[i uitase bunele inten]ii?

Chiar nu avea nevoie s`-[i complice via]a cu o poveste de

dragoste imaginar`, mai ales cu b`rbatul pe care-l iubea propria

fiic`... Hot`rât lucru, \[i pierduse capul...

– Mâine ai \ntâlnire cu Jennie Hobbins la ora zece [i jum`tate,

r`spunse Olivia ridicând capul spre Laura. Vrei s` m` ocup eu de

ea \n locul t`u?

– Da, te rog, spuse Laura f`r` s` se gândeasc`.

Eliber` receptorul [i i se adres` lui Alan.

– Alo! Alan...? Iart`-m` c` te-am f`cut s` a[tep]i. Mâine la ora

zece [i jum`tate. |]i convine?

– A[ fi preferat la ora unsprezece [i jum`tate.

– Unsprezece [i jum`tate? repet` Laura aruncând o privire

\ntreb`toare Oliviei, care d`du afirmativ din cap. Ei bine... r`mâne

stabilit.

Alan \i d`du adresa locului de \ntâlnire, pe care [i-o not` cu o

mân` febril`, apoi se salutar` scurt. {i Laura \nchise prima, cu

impresia c`-[i salveaz` onoarea.

Satisfac]ia Laurei de a reu[i s` ob]in` un contract p`strând

totu[i distan]a fa]` de Alan Branson, fu de scurt` durat`.

Dup`-amiaza trecu la fel de \ncet ca seara. La \ntoarcerea acas`

se sim]i teribil de descump`nit`. Se culc` dup` o mas` frugal`.

Se gândi la socotelile sale, ceea ce-i permise s` adoarm` destul

de repede. Cu toate acestea, toat` noaptea vis` un [antier imens

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 41

unde se str`duia din toate puterile s` urmeze un b`rbat \nalt, cu

umeri largi [i p`rul [aten prea lung [i ciufulit de vânt. Un b`rbat

cu ochii de un albastru clar – albastrul acelor lagune ale m`rilor

din sud, care te fac s` te gânde[ti la paradis. Se afla \nc` adâncit`

\n acea fericire ireal` când deschise ochii asupra unei \ntinderi

albastre – dar era vorba de pere]ii camerei sale.

Visul o tulbur` atât de mult, \ncât lu` hot`rârea ferm` de a

evita cu orice pre] s`-l vad` pe Alan. Se gândea \ngrijorat` la asta

când intr` \n birou.

|mbr`cat` cu un pulover ro[u pe gât [i cu o jup` alb`, Olivia

era str`lucitoare. V`zând elegan]a foarte simpl` a asistentei, Laura

fu obligat` c` constate c` ea nu d`duse dovad` de foarte mult`

originalitate alegând acest taior gri foarte \nchis, luminat doar de

o bluz` alb`.

|[i \nchipui impresia pe care planturoasa sa asistent` ar fi

avut-o asupra lui Alan. |i va fi suficient s` le compare pe cele dou`

femei pentru ca preferin]a sa s` se \ndrepte \n mod fatal spre

Olivia. {i era mult mai bine a[a, chiar dac` sim]ea o u[oar` triste]e

amestecat` cu pu]in` am`r`ciune.

Laura \ncepu s` lucreze cu entuziasm. Nu se putea st`pâni s`

se gândeasc` la Alan. Orele treceau cu o \ncetineal` exasperant`.

Sim]i parfumul Oliviei [i \[i spuse c` Branson va fi inevitabil

sensibil la el...

Dar de ce oare se chinuia a[a? La urma urmei, ce voia exact?

S`-i plac` acelui b`rbat, sau s`-l evite?

42 JOAN MATTHEUS

***

Alan se instal` la volanul puternicului s`u Porsche negru când

sun` telefonul.

R`spunse [i privi ceasul de pe tabloul de bord. Era exact ora

unsprezece [i dou`zeci [i trei de minute.

– Alan, este aici o femeie care tocmai a sosit pe [antier. Se pare

c` are \ntâlnire cu tine, \i explic` [eful de echip` de la cel`lalt

cap`t al firului. A[teapt` \n casa martor.

Alan porni Porcheul.

– Foarte bine, Spune-i c` sosesc [i ofer`-i o cea[c` de cafea,

ordon` \nainte de a \nchide.

Primul lucru pe care \l remarc` intrând \n paviolion fu jupa

alb` a femeii [i ro[ul ca focul al p`rului pe ro[ul ca cirea[a al

puloverului.

Auzind zgomotul unor pa[i de b`rbat pe parchet, aceasta se

\ntoarse [i-i zâmbi.

– Domnul Branson? \ntreb` \ntinzându-i mâna.

Alan i-o strânse aruncându-i o privire ucig`toare. Desigur, era

foarte frumoas`, dar nu ei \i d`duse \ntâlnire. Se sim]i cuprins de

o mânie surd`.

– Doamna...?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 43

– Domni[oara Devlon, r`spunse tân`ra femeie, impresionat`

de expresia de duritate a fe]ei b`rbatului. Olivia Devlon... Sunt

asistenta doamnei Seaton.

– |n]eleg...

O privea \n t`cere. Avea forme de net`g`duit. Gesturile, vocea

\i erau \nc`rcate de o senzualitate indiscutabil`. O adev`rat`

femeie de afaceri. Sau mai degrab`, femeia ideal`, cea la care

viseaz` to]i b`rba]ii. To]i b`rba]ii \n afara lui. Nu-l interesa. {i

gata.

– O a[tept`m pe doamna Seaton, declar` cu o asprime

involuntar`.

– Doamna Seaton are mult de lucru acum, explic` Olivia [i

s-a gândit c` a[ putea evalua \n locul s`u importan]a primelor

lucr`ri...

– Ei bine, s-a \n[elat... Ierta]i-m`, domni[oar` Devlon. {i eu

sunt foarte ocupat.

{i luând-o de bra] o conduse spre ie[ire.

– Am o \ntâlnire foarte urgent`, pretext` Alan.

– Dar... domnule Branson... [i...

F`r` s` r`spund`, intr` gr`bit [i \n ma[in` [i demar` \n tromb`.

Porscheul ie[i rapid din [antier [i disp`ru.

Alan era nebun de furie. {i furia i se amplific` [i mai mult când

\[i aminti de bucuria pe care o sim]ise la gândul de a o revedea

pe Laura.

Obsedat de ea – de fa]a delicat`, trupul \ncânt`tor, vocea

melodioas` [i privirea p`trunz`toare – nu dormise noaptea. Nu

44 JOAN MATTHEUS

se gândise decât la ea. O dorea ca pe nici o alt` femeie \n toat`

via]a sa. Voia s-o ]in` \n bra]e, s-o s`rute...

{i \n timp ce s-ar fi mul]umit – deocamdat` – s-o vad` [i s`-i

vorbeasc`, ea nici m`car nu catadicsise s` vin` la \ntâlnire!

Se sim]ea profund umilit.

De ce naiba \[i trimitea asistenta?

Alan conducea prea repede, cu mâinile crispate pe volanul

acoperit cu piele neagr`.

|n ciuda celor treizeci [i nou` de ani ai s`i, aparent Laura

Seaton nu cuno[tea mare lucru despre b`rba]i... Era timpul s` se

ocupe de educa]ia sa.

Ideea \l f`cu s` se r`zgândeasc` brusc. |n fond, situa]ia nu era

atât de nepl`cut`...

***

Laura lucra la biroul s`u când sun` telefonul. Ridic`

receptorul distrat`.

– Noul design, bun` ziua, spuse automat.

– Laura, m-am izbit de... de un zid!

N-am putut face nimic pentru... \ncepu Olivia de la cel`lalt

cap`t al firului.

Laura se \nfior` de groaz` imaginându-[i accidentul de ma[in`

al c`rei victim` fusese asistenta sa.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 45

– Cum?... Un zid! Oh! Dumnezeule! exclam` Laura brusc

alarmat`, imaginându-[i accidentul de ma[in` [i pe asistent` care

nu era \n apele sale. Unde e[ti? Cum te sim]i?... E[ti r`nit`?

– Oh... nu, mai degrab` ego-ul meu este [ocat! replic` Olivia

pe un ton ciudat de lini[tit.

"Ego-ul s`u?". Laura nu mai \n]elegea. Tân`ra femeie primise

o lovitur` la cap?

– Olivia... Unde e[ti? Ce se \ntâmpl`? relu` Laura, mai calm`.

– Pe [antier, r`spunse Olivia. Iar zidul despre care vorbesc

este... Alan Branson.

– Alan?

– El \nsu[i.

Laura auzi u[a deschizându-se \n spatele ei. Se \ntoarse.

Alan...

Laura r`mase nemi[cat`, stupefiat` s`-l vad` acolo, foarte

aproape, rezemat cu non[alan]` de canatul u[ii. |mbr`cat \n

costum de flanel` de culoare \nchis`, o privea cu aten]ie, aproape

cu severitate.

Mut`, incapabil` s` se mi[te, Laura se gândea doar c` era

absolut splendid. Da, cel mai frumos b`rbat pe care-l \ntâlnise

vreodat`...

– Spune-i la revedere domni[oarei Devlon, o sf`tui pe un ton

impersonal.

Tulburarea Laurei era atât de mare, \ncât uitase de asistenta sa.

– Olivia... sunt dezolat`, dar... bâigui.

– Ce se \ntâmpl`? Mi s-a p`rut c` aud pe cineva... Laura?

46 JOAN MATTHEUS

Este \n ordine?

– Da... hm... Acum nu pot s` vorbesc... |n sfâr[it... Domnul

Branson este aici. |]i voi explica mai târziu.

– Alan Branson este \n birou cu tine? exclam` Olivia, stupefiat`.

– Da, eu...

– Spune-i pur [i simplu la revedere, insist` Alan lini[tit.

– Trebuie s` \nchid, declar` Laura pe un ton mai ferm. Pe curând...

Laur` l`s` \ncet receptorul [i, f`când s` se \nvârteasc` fotoliul

pivotant, se afl` cu fa]a la vizitatorul s`u.

– Ce se \ntâmpl`, domnule Branson? \ntreb` cu cel mai

profesional ton posibil.

– Ne \n]elesesem pentru o \ntâlnire, replic` acesta. Cum ai

uitat, am venit s` te iau.

Laura \[i st`pâni brusc un acces de mânie.

Drept cine o lua? Drept o [col`ri]` c`reia \i dai o lec]ie pentru

c` a fost neascult`toare? Era de preferat s`-[i p`streze calmul [i s`

r`mân` demn`.

– Voiai p`rerea unei decoratoare de interioare, nu-i a[a? }i-am

trimis-o pe cea mai bun` pe care o cunosc, r`spunse calm.

– Pe dumneata voiam s` te v`d... pe dumneata [i pe nimeni

altcineva.

Laura r`mase nemi[cat`, hipnotizat` parc` de gravitatea cald`

[i foarte pl`cut` a acelei voci de b`rbat. O cuprinse un elan de

dorin]`. |[i imagin` distinct trupurile lor goale, strânse unul lâng`

cel`lalt. Ru[inat` de acele gânduri care o str`b`teau \mpotriva

voin]ei sale, plec` ochii [i ro[i u[or.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 47

N`ucit` de puterea cu care-l dorea, nu reu[ea s` mai

vorbeasc`. |n`l]` capul [i \l privi \n t`cere, fascinat`.

Când Alan se apropie, sim]i un nod \n gât. Privirea \nfl`c`rat`

a b`rbatului o sperie. Cuprins` de panic`, nu [tia ce s` fac`. Alan

\i lu` mâinile [i o oblig` s` se ridice. Apoi o conduse spre ie[ire.

|nainte ca Laura s`-[i dea seama ce se \ntâmpl`, \i luase mantoul,

apoi po[eta [i deschise u[a.

– Unde...? Dar... Alan!

O scoase cu fermitate pe palier.

– Te duc la \ntâlnirea dumitale, spuse \n sfâr[it Alan cu un

zâmbet u[or.

|[i privi ceasul.

-Ai \ntârziat deja o jum`tate de or`, f`cu observa]ia.

Puse mâna pe clan]a u[ii.

– Nu \ncui cu cheia? o \ntreb`.

– Nu! R`mân aici! izbucni Laura. Totu[i, nu m` vei for]a s` te

urmez...

– Serios?

|i adres` un zâmbet ironic. |n ochii alba[tri se aprinsese o

flac`r` \ngrijor`toare. O flac`r` de sfidare.

Laura [tiu c` nu va câ[tiga niciodat` acel joc. Alan era mai

puternic.

Nu avea decât dou` posibilit`]i. S` continue s` se certe cu el

[i s` stârneasc` locatarii imobilului sau s`-l urmeze... cu un

zâmbet.

Alese s`-l urmeze, dar f`r` zâmbet.

48 JOAN MATTHEUS

O clip` mai târziu, Alan \i deschidea portiera Porscheului

negru.

– Nu voi urca \n ma[ina dumitale, \l asigur` Laura.

– Ei bine... n-am nici o obiec]ie s-o lu`m pe a dumitale,

propuse b`rbatul.

– Nu... dac` urci cu mine, vei fi obligat s` te \ntorci s`-]i iei

Porscheul. Prefer s` te urmez cu ma[ina mea.

Alan p`ru c` ezit`.

– Oare \]i pot acorda \ncredere? Pot s` fiu sigur c` m` vei

urma?

"Pân` la cap`tul lumii...", gândi tân`ra femeie.

Acest gând o arunc` \ntr-o confuzie insuportabil`. Oare ce

trebuia s` cread` despre el, despre ea, despre sentimentele

violente, mai puternice decât orice, realmente devastatoare pe

care i le inspira acest b`rbat? |n ce uragan o dusese? Cum se

numea ce sim]ea, ce ac]iona f`r` voin]a ei? Era oare dragoste?

Dragoste nebun`, pasiune sau... nebunie?

– Laura?

– Da...? Oh... Bine\n]eles... desigur... Nu te nelin[ti, te voi

urma.

– E[ti sigur`? o \ntreb`, dup` toate aparen]ele pu]in convins.

– Desigur, Alan. Am spus c` te voi urma [i o voi face.

– Bun. Unde e ma[ina dumitale?

– Exact \n spatele celei a dumitale, r`spunse Laura ar`tând cu

degetul Buickul s`u maro.

– Foarte bine. Mergem?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 49

– Da, cu o condi]ie.

– Care? \ntreb` \ngrijorat.

S`-mi dai \napoi po[eta [i mantoul... Doar dac` nu vrei s` le

p`strezi z`log.

Alan râse [i-i \ntinse lucrurile.

– Sper s` nu dispari din onglinda mea retrovizoare, \i declar`

cu o seriozitate nelini[titoare, a[ezându-se \n ma[ina sa.

Laura se a[teptase la un lot clasic: case toate asem`n`toare,

aliniate monoton. Fu pl`cut surprins` de acele locuin]e frumoase

foarte diferite [i de maniera inteligent` \n care fuseser` construite

[i a[ezate.

De[i ansamblul era \nc` \n [antier, \]i puteai da deja deama cât

de bine va fi s` locuie[ti acolo. O cas` simpl`, cu linii sobre, unde

lumina intra \n valuri prin numeroasele ferestre [i u[i-fereastr`.

Dispunerea \nc`perilor dovedea o preocupare pentru confort,

intimitate [i frumuse]e. Laurei \i pl`cuser` case ca aceasta. La etaj

se ajungea pe o scar` din lemn de culoare deschis`, cu balustrada

frumos sculptat` cu frunze [i flori. Camerele erau spa]ioase [i

fiecare era dotat` cu o baie al`turat`.

Se \ntoarser` pe palier. Laura se preg`tea s` coboare scara,

când o \ntrebare a lui Alan o opri:

– Ei bine? Ce crezi? Accep]i s` te ocupi de aceast` treab`?

– Va fi o adev`rat` pl`cere s` decorez acest interior, afirm`

tân`ra femeie cu sinceritate.

– Când po]i s` \ncepi? o \ntreb` Alan zâmbind.

Laura uitase farmecul captivant al zâmbetului s`u.

50 JOAN MATTHEUS

T`cu o clip`, descump`nit` de senzualitatea aparte a gurii lui

când avea acel aer fericit.

– Dar am \nceput deja! exclam` râzând.

Cu o mân` pe balustrad`, era gata s` porneasc` pe scar`, dar

Alan se a[ez` \n fa]a sa, \mpiedicând-o s` \nainteze. Se afla foarte

aproape de el.

– {i dac` m` la[i s` trec, m` voi putea instala imediat, spuse

cu voce joas`.

Inima Laurei b`tea dureros.

– Trebuie s` te las s` treci? murmur` Alan.

– Cum?

– Dore[ti \ntr-adev`r s` te las s` treci?

– De ce-mi pui aceast` \ntrebare? [opti Laura.

– Pentru c` eu nu doresc s` m` mi[c, \i m`rturisi

apropiindu-se [i mai mult.

– De ce?

– |mi place s` te simt lâng` mine...

Puse o mân` pe talia Laurei. Aceasta nu se mi[c`, \ncremenit`

parc` de un fel de groaz`.

– Pot s` te s`rut? o \ntreb` \n [oapt`.

– Este... indispensabil? murmur` Laura, aproape f`r` s`-[i dea

seama.

– Cred c` da.

– Ah...

Puse mâinile pe umerii lui Alan. Acesta nu-i l`s` timp s` ridice

ochii spre el. O strângea deja cu toat` puterea lâng` el.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 51

– Accep]i?

Laura r`spunse apropiindu-[i fa]a de a sa. Buzele li se

\ntâlnir`.

|n casa aceea pustie, tân`ra femeie fu s`rutat` ca niciodat`

\nainte. Alan era blând [i hot`rât, tandru [i pasionat. Alunec`

mâinile spre ceafa lui [i-[i \ncurc` degetele \n p`rul castaniu. Era pe

punctul s` le[ine sim]ind acel trup \nalt [i musculos lâng` al s`u.

O senza]ie extraordinar` de fericire [i de c`ldur` \i cuprinse

toat` fiin]a: \l dorea pe acel b`rbat cu o \nfl`c`rare incontrolabil`.

Când buzele se desp`r]ir`, mai r`maser` o clip` strân[i unul

lâng` cel`lalt, tremurând.

– Cred c` tocmai a avut loc un cutremur. Casa se va pr`bu[i,

lumea se surp`... spuse \n cele din urm` Alan cu o voce foarte

tandr`.

Laura \n]elegea perfect ce spusese. {i ea avea impresia c` tot

ce tr`ise pân` atunci, c`dea \n praf. Cuprins` de un fel de be]ie,

vedea decorul \nvârtindu-se \n jurul lor. Inima lui Alan b`tea cu

putere lâng` a sa.

– Alan... Ce se \ntâmpl` cu noi? [opti Laura.

– Dac` a[ [ti...

Râse [i o strânse mai puternic lâng` el.

Apoi se \ndep`rt` u[or [i \[i a]inti asupra sa ochii alba[tri.

– Mi-ar pl`cea s`-]i spun tot ce am \n minte, \i murmur`, dar

mi-e team` s` nu te... \nsp`imânt.

Pentru prima dat` de la dou`zeci de ani poate, Laura \[i sim]i

obrajii \nro[indu-se.

52 JOAN MATTHEUS

– Alan... eu...

– {tiu, o \ntrerupse acesta cu un zâmbet u[or, ciudat,

\ndatoritor [i ironic.

|i d`du drumul, cobor\ dou` trepte [i se rezem` de balustrad`

pentru a sta din nou cu fa]a la ea.

– S-a \ntâmplat pu]in prea curând pentru tine, nu-i a[a? o

\ntreb`.

– Da, recunoscu Laura cu sinceritate, nici m`car nu ne

cunoa[tem...

– Este adev`rat, accept` Alan. Exist` totu[i un lucru pe care \l

cunoa[tem foarte bine amândoi, nu-i a[a?

Tulburat` de sentimentele pasionate care o cuprindeau, Laura

era r`spunsul limpede la \ntrebarea lui Alan.

– Care sunt acestea? \ntreb` totu[i.

– C` vom putea cu greu s` lupt`m \mpotriva a ceea ce ni se

\ntâmpl`, \i explic` el.

Se \ntoarse [i cobor\ scara. Laura \l urm`.

Se sim]ea brusc ne\ndemânatic`, stângace [i \ncurcat`. Prea

mul]i ani trecuser` \nainte ca Alan s` trezeasc` \n ea o pasiune

atât de formidabil`. Ne[tiind ce s`-i r`spund`, r`mase t`cut`... [i

\mbujorat`.

– Trebuie \ntr-adev`r s` m` apuc de treab`, r`spunse simplu,

cu o voce care-i ascundea cu greu emo]ia.

– Foarte bine, spuse Alan.

|l urm` pân` \n holul de la intrare. Acolo, Alan se \ndrepr` u[`,

o deschise [i se \ntoarse spre ea, adresându-i un zâmbet larg.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 53

– M` voi \ntoarce, declar` \nainte de a ie[i.Disp`ruse.R`mas` singur`, Laurei \i veni s` plâng`. Trebuia s` renun]e la

acel b`rbat, la aceast` dragoste...Apoi se \ncord` brusc. La ce bun s` lupte? De acum, nu mai

avea decât o singur` dorin]` pe lume: s` nu-l mai p`r`seasc`.Niciodat`.

{i zâmbi printre lacrimi.

54 JOAN MATTHEUS

Capitolul 4

Nemi[cat` \n holul de la intrare, cu ochii râzând [i lacrimi peobraz, Laura nu mai [tia deloc ce era cu ea.

Pentru a \ncerca s`-[i uite fr`mânt`rile, \ncepu imediat s`lucreze. |ntotdeauna rezolvase astfel toate problemele.

Era timpul s`-[i revin`. Chiar nu era \n starea sa normal`...Oare cum i se putur` \ntâmpla toate astea atât de brusc?

|ncerc` s` alunge acea \ntrebare prea delicat`, prin alta maisimpl`: s-ar potrivi oare un palmier pentru a decora holul de laintrare? Nu. Un palmier era, prin defini]ie, exotic.

{i Alan nu avea nimic exotic. Nu era un vis, nici o iluzie, nicio n`luc`. Alan era un b`rbat cu ambele picioare pe p`mânt [i cusim]ul [i gustul lucrurilor concrete.

Se gândi brusc la modul \n care n`v`lise \n biroul s`u,diminea]`. |i dezv`luise o fa]et` important` a personalit`]ii sale,aducând-o aici cu for]a.

Un cactus!

Desigur! Era exact ceea ce-i trebuia \n acest antreu – un cactus

frumos. Se \ndrept` spre salonul mare [i r`mase atent` la emo]ii,

sursa de inspira]ie.

Oare ce i se \ntâmplase exact pe scar`? Nu g`sea decât un

singur r`spuns. Totul venea de la extraordinara seduc]ie pe care

o avea indubitabil asupra ei acel b`rbat cu zâmbet atât de

seduc`tor, cu fa]a regulat` [i farmec tulbur`tor...

{i de la adev`rul pe care-l pusese brusc \n lumin` s`rutul pe

care i-l d`duse, s`rutul pe care-l \mp`rt`[iser`. Alan o dorea.

Ce putea face \mpotriva acestei eviden]e?

Laura se sim]i \n acela[i timp speriat` [i \ngrijorat`. Speriat` de

dorin]a violent`, f`r` \nconjur pe care o exprimase Alan,

\ngrijorat` de propria reac]ie. Deoarece [i ea \l dorea cu pasiune.

Brusc se gândi la Jessica.

S`-[i imagineze fiica \ntr-o situa]ie intim` cu Alan \i producea

o tulburare greu de definit. Alan era prea \n vârst`, prea matur

pentru Jessica. Alan era b`rbat [i Jessica o fat` tân`r`, aproape o

copil` \nc`...

Laura trebui s` recunoasc` de asemenea, nu f`r` oarecare

am`r`ciune, c` de acum era pu]in capabil` s` evalueze situa]ia. |l

dorea pe Alan [i-l voia doar pentru ea. Geloas`? Da, cu siguran]`.

Pe propria sa fiic`? Ei bine, da... Era un adev`r, mai mult decât

tulbur`tor, \nsp`imânt`tor, dar asta era.

Nemi[cat` \n \nc`perea mare [i goal`, p`rea c` studiaz` spa]iul

cu aten]ie.

56 JOAN MATTHEUS

De fapt, \[i examina mai mult gândurile care-i fr`mântau

mintea.

Incredibil, totu[i... Nu mai sim]ise nici cel mai mic interes

pentru un b`rbat de ani de zile. Ultima dat`...

Laura nu-[i dorea deloc s`-[i aminteasc` acea poveste atât de

scurt`. Dar acea aventur` \i veni \n memorie.

Cinci ani mai \nainte, trecuse printr-un moment dificil.

Copilele devenind tinere fete, Laura trebuise s` \nfrunte

probleme noi, care se ad`ugaser` la dificult`]ile financiare ale

societ`]ii sale de decora]iuni. Trebui s` fac` fa]` singur`.

|ntr-o zi, dup` ce ezitase \ndelung, sfâr[ise prin a accepta s`-[i

\nso]easc` prietenii \ntr-un bar elegant din ora[. Laura nu [tia c`,

\n realitate, acel loc era unul de \ntâlnire pentru celibatari. La un

sfert de or` dup` sosirea lor, spre ea veni un b`rbat, se prezentase

cu elegan]` [i \ntrebase dac` se putea al`tura grupului.

Laura \l apreciase pe necunoscut ca amuzant, politicos [i

seduc`tor [i aflase c` era divor]at [i mai \n vârst` decât ea. A doua

zi \i telefonase pentru a o invita la cin`. Acceptase cu o oarecare

reticen]`.

{i \nc` de la a doua lor \ntâlnire, Laura descoperise c` b`rbatul

credea c` totul se putea cump`ra. Fusese o sear` lamentabil`...

Cinaser` \ntr-un restaurant cunoscut, apoi b`rbatul avuse un

acces de furie pentru c` Laura refuzase s`-i "mul]umeasc`"

urmându-l \ntr-o camer`. Tân`ra femeie nu-i uitase vocea r`gu[it`

[i explica]iile de prost gust. |n acea clip`, \[i scosese carnetul ce

cecuri [i pl`tise nota, \nainte de a ie[i f`r` s` spun` un cuvânt.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 57

Dumnezeu [tia c` Alan nu avea nimic din acel monstru. Alan

[i-o apropiase cu delicate]e [i sinceritate. {i-i oferise un s`rut

pasionat, tandre]ea cuvintelor [i c`ldura trupului splendid.

{i apoi, [tiuse s` trezeasc` \n ea dorin]a cum nici un b`rbat nu

[tiuse s-o fac`. Cu cât se gândea mai mult, cu atât avea

certitudinea \nsp`imânt`toare c`, oricum, va accepta orice venea

din partea lui... \ncepând cu o cin` la restaurant.

Ciudat cum i se schimbase brusc comportamentul obi[nuit

fa]` de b`rba]i... Evident, nu era \n starea sa normal`. Nu se mai

recuno[tea. Caracterul s`u calm, ponderat, rezonabil, se

transformase ca prin farmec. Descoperea \n ea resurse noi:

entuziasm, vivacitate, dorin]`, hot`râre [i... pasiune.

|[i reg`sise tinere]ea ca prin minune, o minune care nu avea

de-a face cu un pact cu diavolul.

Con[tient` de aceast` rena[tere, Laura zâmbi, privi \nc`perea

goal` din jurul s`u [i schi]` un pas de dans. Fu cuprins` brusc de

o stare de bine \n tot corpul.

{tia instinctiv c` numai Alan putuse concepe aceast` cas` –

mare, deschis`, luminoas`, c`lduroas` [i de asemenea pu]in

auster`. Pentru c` totul amintea de el aici. |n mintea sa, viitoarea

decorare [i creatorul acestor pere]i se confundau. Electrizat` de

aceast` convingere uimitoare, se \ndrept` spre po[et`, o lu` [i

intr` \n buc`t`rie, unde se afla o mas` [i un scaun. Se a[ez`,

scoase un blocnotes, un creion, [i \ncepu s` lucreze.

Nu uitase c` fusese angajat` din motive comerciale. Dând

casei o atmosfer` pl`cut`, u[ura probabil vânz`rile. Totu[i, era

58 JOAN MATTHEUS

convins` c` reu[ita proiectului depindea \n \ntregime de

capacitatea pe care o avea de a realiza ceea ce-i dicta intui]ia.

Imposibil s` faci un lucru bun f`r` pasiune.

|[i d`du seama c` trebuia s` elaboreze decora]ia destinându-i

fiecare mobil`, fiecare culoare, fiecare bibelou lui Alan [i numai

lui.

Lucra de câteva ore, când Alan ap`ru pe nea[teptate \n

buc`t`rie. Concentrat` asupra schi]elor, nu-l auzise intrând.

– Ai reu[it ceva? o \ntreb`.

– Oare când vei \nceta s` faci asta? exclam` pu]in enervat`.

– S` fac ce? o \ntreb` Alan amuzat.

– {tii foarte bine! S` \ncetezi s` m` mai surprinzi astfel... Este

a doua oar` ast`zi când m` sperii!

– Eu? Te sperii? Imposibil! |mi interzice religia mea.

– Care este aceast` religie? \ntreb` tân`ra femeie zâmbind.

Biserica s`lbaticilor reforma]i?

– Este un secret! afirm` Alan, pref`cându-se serios.

– {i \n afar` de asta? Aveai un motiv exact pentru a m` deranja?

\l \ntreb` punând capacul la stilou. Sau \]i st` \n obicei s`-i

perturbi pe cei care muncesc?

Alan râse. Laurei \i pl`cea acest aer tineresc [i vesel.

– Nu... Aveam s` te \ntreb ceva foarte important, declar`.

– Da?

– Ai cinat?

Cinat? Chipul Laurei se posomor\.

– Nu. De ce?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 59

– Pentru c` este ora s` ne a[ez`m la mas`! De altfel, am o

foame de lup. Tu nu?

Privindu-[i ceasul [i v`zând ora, tân`ra femeie realiz` c` nu-[i

d`duse seama cum trecuse timpul.

– Acum c` m-ai f`cut s` m` gândesc la asta, r`spunse zâmbind,

cred c` [i mie \mi este foame.

– |n acest caz... cina este servit` \n salonul mare, doamn`

Seaton.

F`cu un gest larg cu bra]ul, pentru a o invita s` ias` din

buc`t`rie.

– Dup` dumneavoastr`.

– |n salon?

– Evident.

Laura se ridic`, trecu prin fa]a lui [i se \ndrept` spre \nc`perea

mare, luminat` de o mul]ime de lumân`ri.

Pe o fa]` de mas` pus` \n mijlocul \nc`perii, chiar pe jos, erau

a[ezate dou` pungi mari din hârtie.

– Un picnic? \ntreb` tân`ra femeie.

Se a[ez` pe fa]a de mas`.

– Puteam mânca a[a, sau pe masa de lucru din buc`t`rie,

explic` Alan, a[ezându-se [i el. Sper c`-]i place acest gen de mas`.

– |mi place enorm, afirm` Laura.

– Se afl` aici cartofi pr`ji]i, sandvi[uri cu crudit`]i, brânz`,

jambon, enumer` b`rbatul sco]ând fiecare mâncare din pung`,

pentru a o a[eza pe fa]a de mas`. Nu-]i cuno[team gusturile, a[a c`

am luat din fiecare. Avem de asemenea, lapte, suc de portocale...

60 JOAN MATTHEUS

– F`r` b`uturi adev`rate?

– Bine\n]eles c` da! Pentru o mas` fin` ca aceasta m-am gândit

c` s-ar potrivi un cabernet simplu. Un cabernet de California...

– Desigur, exclam` Laura râzând. Vorbeai de un sandvi[ cu

crudit`]i?

– Da, iat`-l, spuse Alan \ntinzându-i-l. |mi pare r`u, dar nu

avem pahare de vin, va trebui s` ne mul]umim cu aceste modeste

pahare f`r` picior...

– Este o dram` cumplit`... dar cred c` vom trece peste ea.

Laura savur` sandvi[ul [i paharul cu vin. Mâncar` amândoi,

glumind vesel.

Apoi Alan \ntreb`:

– Ei bine, vei putea face ceva din co[melia asta?

– Co[melie? exclam` tân`ra femeie. Alan, casa aceasta este

absolut splendid`. {i sunt nebun` de bucurie la ideea de a o

decora!

– Sunt fericit c`-]i place, r`spunse acesta zâmbind.

Se culc` pe o parte [i se rezem` \ntr-un cot.

– Eu am conceput-o, explic`.

Laura zâmbi, dând din cap.

– A[a credeam [i eu. Casa asta \]i seam`n`.

– Cum asta?

– Vrei s`-]i explic?

– Insist.

– Ei bine... ezit` Laura. |]i seam`n` din mai multe motive. Este

mare [i solid`. Liniile sunt clare [i distincte. Spa]iul este elaborat

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 61

\ntr-un mod \n acela[i timp primitor [i c`lduros, dar [i cu mult`

pudoare. Este o cas` care inspir`... \ncredere.

Alan r`mase nemi[cat [i t`cut. Tr`s`turile fe]ei exprimau un

viu interes pentru ceea ce tocmai \i spusese Laura, pe care n-o

sc`pa din ochi.

– Crezi \ntr-adev`r c` mi se poate acorda \ncredere? o \ntreb`

\n cele din urm`.

– Da. A[a am impresia...

Se l`s` t`cerea. {i brusc, Alan izbucni \n râs. Laura \l privi,

surprins`.

– Pentru c`-mi acorzi \ncredere, declar` Alan, poate \]i voi

putea dezvl`ui planurile pe care le am pentru noi doi?

Laura \[i sim]i inima b`tând cu putere. Era dezarmat`. Oare ce

putea avea \n minte?

– Planuri... pentru noi doi? Ce planuri? bâigui.

Alan o privi cu aten]ie, zâmbind. Apoi \ntinse bra]ul [i tân`ra

femeie se \nfior` când \i atinse gâtul cu degetele.

– Nu-]i fie team`, nu-]i voi face nici un r`u, murmur` b`rbatul.

Ai \ntr-adev`r \ncredere \n mine?

– Da... dar...

Mâna lui Alan cobor\ lent spre pieptul Laurei.

– Alan... nu...

– Te voi s`ruta, o anun]` acesta apropiindu-se.

Putea s`-i simt` parfumul atât de deosebit al pielii. Alan

Branson – un miros de mosc [i de vegeta]ie de p`dure, proasp`t

[i misterios \n acela[i timp. |[i pierdea capul.

62 JOAN MATTHEUS

– {i ce vei face dac` refuz? [opti Laura.

– M`rturisesc c`... voi insista.

|[i apropie fa]a de cea a Laurei [i puse delicat st`pânire pe

buzele ei. Tân`ra femeie sim]i o c`ldur` ciudat` cuprinzându-i

trupul. Lumea disp`ruse. Timpul [i spa]iul deveniser` idei

confuze. |[i trecu cu \nfl`c`rare bra]ele \n jurul bustului puternic,

r`spunzând cu pasiune s`rutului s`u. Alan o culc` \ncet pe

podea.

S`rutul aprinse \n Laura o dorin]` nebun`.

Acultându-[i impulsurile de necontrolat, mângâie spatele

musculos al lui Alan, r`spunse cu ardoare \mbr`]i[`rii sale, cu o

sete pe m`sura atâtor ani de dorin]` nepotolit`.

Mâna lui Alan alunec` pe pieptul Laurei [i aceasta scoase un

geam`t slab. |[i sim]ea toate prejudec`]ile [i inhibi]iile

pref`cându-se \n cenu[` la atingerea acesui b`rbat.

El \ncepu s` descheie bluza alb` a Laurei. Atingerea degetelor

calde pe abdomenul s`u declan[` o reac]ie instinctiv` de ap`rare.

|[i desprinse buzele de ale lui Alan [i puse mâna fin` peste a sa.

– Nu... murmur` Laura.

Alan o privi surprins.

|n privire \i ardea dorin]a.

– Laura...

– Alan... eu... nu pot...

V`zu dezam`girea \ntunecând chipul lui Alan.

– Doresc, a[ vrea... dar nu pot... repet`.

B`rbatul de \ndrept` pu]in [i o privi cu intensitate.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 63

– Vrei sau te supui? o \ntreb`.

Stupefiat` de triste]ea cu care spusese asta, Laura ridic` bra]ul

[i-i mângâie foarte blând obrazul.

– Trupul m` tr`deaz`, \i explic`. Nu pot s` neg.

Incapabil` s` reziste privirilor sale, tân`ra femeie mângâie

gura senzual` a lui Alan. Acesta s`rut` degetele delicate.

– Alan...

Murmurându-i numele, exprima toate emo]iile [i toate

sentimentele contradictorii care o r`v`[eau.

– {tiu, spuse acesta \n [oapt`.

Dintr-o mi[care energic`, se deplas` [i se \ntinse lâng` ea. |[i

a]intir` amândoi privirile pe albul tavanului, colorat de lumina

mi[c`toare a lumân`rilor.

– Laura... te doresc atât de mult... Ceea ce simt pentru tine nu

mi s-a mai \ntâmplat niciodat`, m`rturisi Alan.

Ochii c`prui ai Laurei se luminar`.

– {i eu, Alan, recunoscu aceasta. Este prima dat` când... Am

fost sincer` cu tine [i...

– {tiu, spuse b`rbatul \ntorcând \ncet capul spre ea. {tiu s`

recunosc acele femei...

Bra]ul lui Alan \l atingea pe al Laurei de la um`r pân` la mân`.

Aceasta sim]i mu[chii puternici ai b`rbatului \ncordându-se. Ezit`

o clip`, apoi \[i puse mâna peste a lui Alan.

– Ce vrei s` spui? \l \ntreb`, temându-se s` nu par` indiscret`.

Alan râse, dar era un râs trist [i amar.

– Acum câ]iva ani era gata s` m` c`s`toresc, \i m`rturisi.

64 JOAN MATTHEUS

Dar cel mai bun prieten al meu m-a salvat de la dezastru cu o

s`pt`mân` \nainte de nunt`.

Aceast` dest`inuire o stânjeni pe Laura. Dar nu se putu

\mpiedica s` vrea s` afle mai mult.

– Prietenul t`u a aflat anumite lucruri care te-au convins s`

n-o iei de so]ie pe logodnica ta?

– |ntr-un fel! Dar a f`cut mult mai mult. Deoarece nu m-a

\n[tiin]at de nimic \n sensul \n care \n]elegi tu. Nu... cel mai bun

prieten al meu, b`rbatul pe care toat` lumea \l considera cel mai

distins dintre tipii distin[i, s-a culcat cu ea \nainte s`-mi vorbeasc`

despre asta.

– Oh... Alan, \mi pare r`u c` am r`scolit amintiri atât de

penibile...

Laura era sincer \ndurerat` pentru el. |n]elegea cât suferise.

Alan \ntoarse mâna [i degetele lor se \nl`n]uir`.

– S` nu-]i par` r`u. Mi-a f`cut un serviciu... Dac` n-ar fi plecat

cu ea \n California, a[ fi f`cut o munc` mai pu]in interesant` [i

n-a[ fi aici cu tine, declar` privind-o.

Laura era flatat` [i jenat` \n acela[i timp.

– De ce n-ai fi f`cut aceast` munc`?

– Ea voia s` pun` pe picioare o \ntreprindere de produse de

frumuse]e, cu mine, \n California.

– {i ai fi acceptat.

Alan zâmbi cu triste]e [i \[i a]inti din nou privirea \n tavan.

– Era cât pe ce. M` \mbrobodise atât de bine... {i eram atât de

sigur c` eram \ndr`gostit de ea...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 65

Laura r`mase t`cut` o clip`. Ardea s`-i pun` o alt` \ntrebare. |i

era team` s` fie nu indiscret`, dar trebuia s` [tie...

– De unde [tii c` nu \ncerc s` te \mbrobodesc [i eu?

Alan izbucni \ntr-un râs sincer.

– Tu? Oh, nu, tu nu e[ti a[a! O [tiu [i atâta tot.

– Cum po]i s` [tii?

– Ochii t`i...

– Ochii mei? Explic`-te...

Alan se \ntoarse spre ea [i zâmbi.

– Laura... Oare nu [tii c` ochii t`i reflect` fiecare emo]ie?

– Adev`rat? spuse aceasta, mirat`.

– Da, te asigur. Vrei s` [tii ce v`d \n aceste dou` mici lacuri

maro?

– Maro [i verde...

– Vrei s` [tii?

– Da, Alan, r`spunse cu inima palpitând, \ntorcându-[i

privirea de la ochii alba[tri care o priveau cu intensitate.

– V`d acolo o emo]ie confuz`, provocat` de intensitatea

pasiunii tale... V`d de asemenea uimirea c` te afli \ntins` lâng` un

b`rbat pe care, ieri \nc`, nu-l cuno[teai.

Vedea exact. Tocmai descrisese cu precizie sentimentele care

o cople[eau pe Laura \n acea clip`...

– Nu credeam c` sunt atât de transparent`, m`rturisi cu

sinceritate.

Era mai degrab` speriat` s` fie atât de vulnerabil`. Nu-i va

putea ascunde niciodat` nimic...

66 JOAN MATTHEUS

– Nu transparent`, ci onest`. Cu temeinicie onest`, cu tine

\nsu]i [i cu ceilal]i, o corect` Alan. Nu-]i po]i imagina pl`cerea pe

care am avut-o când ne-am \ntâlnit. Pentru prima dat` de foarte

mult timp, m` aflam \n fa]a unei femei care nu c`uta s` seduc`

doar pentru a seduce...

– Alan Branson... Exist` foarte multe femei oneste pe acest

p`mânt, afirm` Laura \ntr-un elan de solidaritate cu cauza

feminin`.

{i apoi, nu-i pl`cea prea mult ca el s-o descrie ca pe un ideal.

Prefera s-o considere femeie, f`cut` din carne [i sânge... chiar

dac` asta nu ridica unele dificult`]i pentru ea.

– Serios? o \ntreb` Alan, ne\ncrez`tor. Cuno[ti multe? D`-mi

dou` nume... doar dou`!

– Ei bine, f`r` s` merg prea departe, pot s`-]i citez deja pe

asistenta mea, Olivia, [i pe fiicele mele...

T`cu \ngrozit`. Fiicele sale...

"Jessica!".

– Ce s-a \ntâmplat? o \ntreb` Alan, remarcându-i brusca

tulburare.

– Jessica, murmur` Laura.

– Jessica? Ce-i cu ea?

– Crede c` este \ndr`gostit` de tine, m`rturisi tân`ra femeie

f`r` alt preambul.

– Cum? exclam` Alan \ndreptându-se.

Se a[ez` [i-[i a]inti privirea \ntr-un punct \n fa]a lui.

– E[ti sigur`? relu` privind-o.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 67

– Da, murmur` Laura cu o voce f`r` inflexiuni.

Se ridic` [i ea [i-[i trecu bra]ele \n jurul genunchilor. Situa]ia

o jena atât de mult \ncât nu \ndr`znea s`-l priveasc`. Cu atât mai

mult cu cât sim]ea o anumit` u[urare \n fa]a ignoran]ei lui Alan

fa]` de sentimentele Jessic`i. Acesta puse mâna pe um`rul delicat

al Laurei. Tân`ra femeie tot nu reu[i s`-l priveasc`.

– Laura, r`spunde-mi, relu` Alan grav. De unde [tii c` Jessica

este \ndr`gostit` de mine?

– Ea mi-a spus.

– Când?

Laura oft`, cu jale. Oh! Cum ar fi vrut s` vorbeasc` despre

altceva! De ce nu continua s`-i descrie cele dou` mici lacuri maro?

– |n acea noapte, dup` serat`...

– Vorbea]i despre mine?

– Nu, r`spunse imediat Laura, privindu-l.

|[i \ntoarse ochii [i \[i puse b`rbia pe genunchi.

– |n sfâr[it... nu chiar, se r`zgândi. Margareth [i Jessica

discutau despre serat`. Au ajuns s` vorbeasc` despre tine...

Nu voia s` continue.

– Au ajuns s` vorbeasc` despre mine [i Jessica a pretins c` este

\ndr`gostit` de mine? o \ntreb` Alan f`r` s`-i vin` s` cread`.

Laura \nghi]i \n sec.

– |n mare, da. A[a s-a \ntâmplat...

Alan \i lu` bra]ul [i Laura se \ntoarse spre el.

– |mi pare r`u, Laura. Sper c` nu crezi c` am putut \ncuraja

sentimentele Jessic`i...

68 JOAN MATTHEUS

– Eu...

|ntoarse ochii pentru ca b`rbatul s` nu-i poat` citi gândurile.

Câteva clipe domni t`cerea.

– Laura, \]i jur c` Jessica a fost \ntotdeauna pentru mine doar

o tân`r` fat` foarte simpatic`. Dar atâta tot.

|i trecu tandru o mân` peste ceaf`.

– Dar pân` la urm`, a[ putea s`-i fiu tat`! izbucni. Laura,

\ntr-adev`r, \]i jur c`...

– Te cred, Alan, \l \ntrerupse aceasta.

– Nu exist` nici o \ndoial` \n mintea ta? insist` el.

– Nu, nici una.

Alan oft` u[urat. Apoi fa]a i se \ntunec` [i se ridic`.

– Ce vom face oare? o \ntreb` preocupat.

– |n leg`tur` cu ce? replic` Laura ridincând ochii spre el. Cu

Jessica?

– Cu Jessica, desigur!.

|i \ntinse mâna pentru a o ajuta s` se ridice. Tân`ra femeie se

\ndrept`.

– Nu putem face nimic, Alan. Din fericire, probabil Jessica nu

este cu adev`rat \ndr`gostit`. |n sfâr[it, a[a cred... |i place foarte

mult un b`rbat \n preajma c`ruia se afl` \n fiecare zi.

Cu mâinile \n buzunarele pantalonilor, Alan \ncepu s`

m`soare \ncet \nc`perea, \n t`cere.

– Este tân`r`. |[i va reveni, suger` Laura.

– Sunt sigur de asta, r`spunse Alan oprindu-se \n fa]a ei.

|i puse mâinile pe umeri [i o privi atent.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 69

Privirea sa exprima o vag` nelini[te.

– Ceea ce voiam s` spun...

T`cu [i-i mângâie cu tandre]e obrazul.

– Noi ce vom face? Putem continua s` ne vedem? continu`.

Un sentiment de team` [i de nelini[te o cuprinse pe Laura.

Voia s`-l cread` [i s`-l revad`, s` fie cu el, s`-i vorbeasc`...

{i, \n acela[i timp, \i era team` s` se afle din nou singur` cu el.

|n ea nu avea \ncredere. Va [ti oare s` reziste mult timp

farmecului s`u extraordinar?

Pentru c` voia s`-l aud` spunându-i-o, puse \ntrebarea:

– Ai vrea s` m` vezi... pentru alte motive decât profesionale?

– Laura, te rog, nu \ncepe s` faci pe cocheta, declar` Alan cu

un zâmbet fin pe buze. Nu vreau s`-i fac r`u Jessic`i, dar vreau s`

te v`d... pentru toate motivele posibile [i imposibile...

O s`rut` u[or pe buze.

– Pentru c` nu pot veni la tine, vei vrea s` vii mâine sear` la

mine?

– Nu... pot.

– |n acest caz, unde? {i dac` am merge s` cin`m la restaurant?

\i propuse.

{i s-o duc` \ntr-o camer` dup` cin`? |i fu ru[ine pentru acel

gând meschin. |[i d`dea bine seama c` nu era decât o ap`rare

\mpotriva seduc]iei incredibile a acelui trup, a acelui chip...

– Trebuie s` m` \ntorc aici mâine, r`spunse Laura. Po]i s`

a[tep]i r`spunsul pân` atunci?

– Am de ales? o \ntreb` zâmbind \n]eleg`tor.

70 JOAN MATTHEUS

Laura avea impresia c` Alan \i putea citi fiecare gând. Pentru adoua oar` \n acea zi, ro[i.

– Nu, m`rturisi zâmbind [i ea.– A[adar, voi a[tepta pân` mâine...Cât ar fi vrut s`-i dea tot ceea ce-[i dorea! Cum ar fi vrut s` i se

d`ruiasc`...|[i privi ceasul.– Dumnezeule! exclam`. Este foarte târziu. Trebuie neap`rat

s` plec.Se desprinse de el [i se \ndrept` spre buc`t`rie pentru a-[i lua

po[eta [i mantoul.Când se \ntoarse, Alan o a[tepta \n fa]a u[ii de la intrare. Laura

puse mâna pe clan]`. B`rbatul \i acoperi degetele fine cu palmalui mare. Tân`ra femeie se \nfior`.

– Ai uitat ceva, remarc` Alan.|l privi \nsp`imântat`.– Ai uitat de s`rutul de la revedere, continu` Alan.– Alan, serios, trebuie...F`r` s` rosteasc` vreo vorb`, acesta se apropie [i o strânse cu

putere lâng` el. Mânat` de o for]` incontrolabil`, Laura s`rut`buzele gurii senzuale a lui Alan.

Se s`rutar` cu pasiune. Un vârtej de dorin]e ciudate ocuprinse pe Laura. Se desprinse imediat de el, deschise u[a [i ie[i\n grab`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 71

Capitolul 5

Alan privea buimac norul de praf ridicat de ma[in`. Singuraurm` care r`m`sese dup` Laura disp`rea \n aerul rece al\nceputului de sear`.

Laura...Sim]ea un nod \n gât doar gândindu-se la acel nume cu

sonorit`]i atât de pl`cute. Se \ntoarse [i se \ndrept` cu pas lentspre salon. Privi cu emo]ie fa]a de mas` pe care Laura [i cu elst`tuser` \ntin[i \mpreun`.

|mpreun`...Imaginea acelei clipe de intimitate petrecut` cu ea \i reveni \n

memorie, \nte]indu-i dorin]a. Strânse pumnii gândindu-se lapielea catifelat` pe care o atinsese. Nu se putea gândi la nimicaltceva decât la Laura, mereu Laura, din nou Laura.

Privi \n jurul s`u. Câteva lumân`ri continuau s`-[i \mpr`[tielumina mi[c`toare. Laura plecase [i, totu[i, \i sim]ea prezen]a \n

\nc`pere. P`rea de necrezut, dar avea impresia c` \ntre ace[ti

pere]i goi l`sase o pat` din ea \ns`[i.

Inspir` profund, \n c`tarea parfumului s`u. Prim`v`ratic,

ame]itor, proasp`t...

Ritmul inimii i se acceler`.

N-o v`zuse mult timp, dar avea ciudata certitudine c` o

cuno[tea dintotdeauna. Pe ea o a[teptase de-a lungul acestor ani

de singur`tate.

Sentimentul pe care-l avea pentru ea era mai puternic decât o

simpl` atrac]ie. Nu tr`ise niciodat` ceva asem`n`tor.

Plecase [i totu[i o putea vedea, auzi, sim]i atingerea minunat`

a trupului... O lumânare se stinse [i Alan reveni la realitate. Nu

f`r` triste]e.

Se aplec` [i lu` fa]a de mas` pe care o \mp`turi. O duse \n

buc`t`rie [i o a[ez` \ntr-unul din dulapurile goale.

Brusc \[i d`du seama c` afar` muncitorii \ncetaser` s` lucreze.

Nu sim]ise cum trecuse timpul.

Se \ntoarse \n salon [i stinse lumân`rile, una dup` alta. Nu se

putea st`pâni s` se gândeasc` f`r` \ncetare la Laura.

|i spusese c` aceast` cas` era imaginea personalit`]ii sale, dar

acum Alan considera c` aceast` cas` o reprezenta pe Laura.

Lumân`rile fiind stinse, lu` pungile de hârtie [i ie[i. Arunc`

resturile \ntr-o pubel` \n fa]a casei.

|ndreptându-se spre ma[in`, se gândi c` probabil \nnebunise.

Nu se sim]ise niciodat` atât de \ndr`gostit de o femeie. Nu putea

denumi for]a care-l atr`gea spre Laura.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 73giannijollys

La drept vorbind, nu mai \n]elegea deloc ce i se \ntâmpla.

"Ai grij`, altfel te vei afla \ntr-o poveste din care s-ar putea s`

nu ie[i nev`t`mat", \[i spuse.

Deschise portiera Porscheului [i se instal` la volan. Nu demar`

imediat. Privea drept \n fa]a sa, pierdut \n gânduri.

{tia c` de acum \i va fi greu s` vad` aceast` cas` martor. Va

suporta cu greutate ca ni[te str`ini care ar intra \ntr-o zi \n posesia

ei, s`-[i instaleze o canapea [i un televizor chiar \n locul \n care

f`cuser` acest picnic \mpreun`.

Casa apar]inea Laurei [i lui.

Puse cheia \n contact, aprinse farurile [i f`cu s` demareze

automobilul puternic.

Ajunse acas` epuizat. Avea nevoie de un du[, de un biftec [i de

o noapte de somn. {i \n ordinea aceasta.

Privi robotul telefonic [i observând semnalul ro[u aprins

indicând c` avea un mesaj, ap`s` butonul "pornire".

– Bun` ziua, Alan, sunt Luke. M` \ntorc \n ora[. |n principiu

pentru a r`mâne. Sper c` m` vei putea g`zdui pân` când voi g`si

un apartament. Voi fi acolo sâmb`t`. La revedere.

Doar Luke l`sa un asemenea mesaj. Clar, concis, precis.

Relaxat dup` du[, \mbr`c` un halat de baie [i se duse \n

buc`t`rie s`-[i prepare un biftec.

Luke se \ntorcea dup` opt ani de absen]`. Alan era fericit s`-[i

revad` fratele. Avea nevoie de el, mai ales \n aceast` clip`.

Cinicul [i lucidul Luke.

Alan \[i iubea foarte mult fratele. Chiar \l adora.

74 JOAN MATTHEUS

Pentru el, Luke era unul dintre cei mai buni arhitec]i din ]ar`.

|i d`duse un ajutor pre]ios lui Alan când acesta \[i f`cuse propria

afacere. Ce fericire s`-l vad` dup` o absen]` atât de lung`. Da, va

fi cu siguran]` formidabil.

Doar dac`...

Doar dac` Luke nu se schimbase cu totul. Oare era la fel de

dur [i de deziluzionat de femei?

Alan oft` [i scoase o farfurie din dulap. Puse biftecul pe ea [i

se a[ez` la mas` s` m`nânce.

Chipul Laurei \i obseda mintea. Mâine o va g`si iar la cas`. |i

va da un r`spuns.

|[i termin` rapid bucata de carne de vac`, puse farfuria \n

chiuvet` [i se ridic`.

Mâine...

Nelini[tit [i fericit la ideea de a o revedea pe Laura, intr` \n

camera sa. Se culc` [i adormi imediat. Visurile \i fur` bântuite de

un chip de femeie...

Dou` mici lacuri de culoarea alunei, punctate cu aur...

***

– Era gata s` sun la poli]ie s` fac` cercet`ri, declar` Olivia

zâmbind când Laura intr` \n birou. |ncepusem s` cred c` ]i-a f`cut

vreun r`u. P`rea atât de violent...

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 75

Laura se \ntreb` dac`-i f`cuse vreun r`u. |ntr-un fel, da... dar

un r`u atât de \ncânt`tor.

– Ei bine... dup` cum po]i observa, nu mi-a f`cut nimic,

r`spunse sco]ându-[i mantoul [i a[ezându-l pe un scaun. M` simt

foarte bine!

– A[adar... cum s-a \ntâmplat? \ntreb` asistenta.

– Casa este splendid`... va fi o adev`rat` pl`cere s-o decorez,

replic` Laura entuziasmat`, a[ezându-se la birou.

– {i b`rbatul? Nici el nu este r`u, nu?

B`rbatul!

Laura se \nfior`.

– Alan Branson al t`u este foarte seduc`tor, relu` Olivia cu un

zâmbet u[or mali]ios.

– Nu este Alan Branson al meu! exclam` Laura pu]in enervat`

de acest val de \ntreb`ri.

– Poate... dar dat fiind insisten]a sa de a te vedea, pe tine [i pe

nimeni altcineva, am crezut c` \n]eleg c`...

Laura scutur` din cap.

– Nu, o \ntrerupse, Alan nu caut` ceea ce crezi tu...

– {i tu?

– Olivia... te rog! r`spunse Laura tremurând [i \nro[indu-se.

– N-are de ce s`-]i fie ru[ine. De altfel, nu este de-ajuns s`

cau]i pentru a g`si. Uneori, când te a[tep]i mai pu]in \]i pic` din

cer, pe nepreg`tite, observ` tân`ra femeie, cu un aer gânditor.

– Poate... dar nu mi-a c`zut niciodat` din cer.

Laura \[i repro[a pudoarea.

76 JOAN MATTHEUS

De ce s` nu-i povesteasc` totul complicei sale de fiecare zi?

– Serios? {i cu so]ul t`u?

– Bine\n]eles! replic` Laura. Dar cu el a fost altceva... {tii ce

vreau s` spun.

– Da, \n sfâr[it... nu chiar...

Olivia \[i privi ceasul [i se ridic`.

– Este timpul s` plec...

Luându-[i mantoul a[ezat pe sp`tarul scaunului se \ndrept`

spre u[`.

– |ntre noi, continu` \ntorcându-se, cred c` nu-]i va face r`u

dac` s-ar \ntâmpla.

– De ce?

– Pentru c` este prea mult timp de când te-ai baricadat \n via]a

ta u[oar` [i confortabil`...

Laura fu prea surprins` pentru a r`spunde. De altfel, Olivia

plecase deja.

Oare via]a sa nu era nimic altceva decât o via]` u[oar` [i

confortabil`? Ce a vrut s` spun` Olivia?

Prima reac]ie fu s` resping` \n totalitate observa]iile asistentei

sale. Le g`sea absolut ridicole.

Alesese [i \[i construise propriul mod de via]`, desigur

confortabil. Ea [i nimeni altcineva alesese modul de a-[i tr`i via]a.

Copilele \i erau inteligente [i s`n`toase. Munca o interesa mai

mult decât orice. Era bogat`, f`r` s` fie foarte bogat`. Ce s` cear`

mai mult?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 77

R`mase a[ezat`, privind cu aten]ie zgârie-norii din spatele

geamurilor de la fereastr`. |n ciuda a toate, ceea ce-i dest`inuise

Olivia o tulbura...

Se ridic` enervat`, \[i puse mantoul [i \[i lu` po[eta. |ncuie u[a

biroului cu cheia, ie[i din imobil [i se \ndrept` spre ma[in`.

Da, tr`ia \ntr-o lume confortabil` [i avea tot ce o femeie are

dreptul s` aib`. Via]a sa o mul]umea pe deplin.

Nu pricepea ce voise s-o fac` s` \n]eleag` Olivia.

Era oare o aluzie la via]a sa sentimental`?

|n acea clip`, Laura \[i d`du seama clar c` remarca asistentei

sale avea o urm` de adev`r. Mai ales dup` ceea ce tr`ise \n aceast`

dup`-amiaz`... Oare nu descoperise ce-i lipsea cu adev`rat?

|[i z`ri ma[ina parcat` pe o str`du]` pustie [i se a[ez` la volan.

Era incapabil` s` se mi[te, tulburat` de acel sentiment pe care-l

sim]ea. Da, via]a ei nu era decât un cuibu[or confortabil, care

sem`na mult cu un castel fortificat. Cât despre modul s`u de

via]`, o proteja, [i ce era cu asta?

Ce greu era de \nfruntat adev`rul!

Se hot`r\ s` \nceteze s`-[i fr`mânte mintea. Trebuia s`-[i

controleze via]a. Cum o f`cuse mereu. {i s` continue s`-[i domine

emo]iile. |[i aminti de \ntâlnirea cu so]ul s`u. |ntotdeauna fusese

rezonabil`. |l iubise pe acel b`rbat din toat` inima, f`r` s` existe

pasiune \ntre ei.

Dar acum, totul se schimbase. Evenimentele \i sc`paser` de

sub control. Nu mai domina nimic. Emo]iile ie[iser` la suprafa]`,

aprinzându-i sim]urile. Trecuse prea mult timp f`r` s` simt`

78 JOAN MATTHEUS

\mbr`]i[area lini[titoare a unui b`rbat seduc`tor, contactul unui

trup b`rb`tesc cu al s`u, tandrele mângâieri ale unui mâini

puternice...

|l dorea pe Alan Branson...

Mâinile i se crispar` pe volan [i \[i puse fruntea pe cercul din

lemn. Dorea s` plâng` [i s` râd`.

Ce va face oare?

|nainte de orice, s` se \ntoarc` acas`. Demar` [i ma[ina

p`trunse \n circula]ia fluid`. Str`zile erau pu]in aglomerate [i

ajunse repede acas`.

|ncuie portiera [i se \ndrept` lent spre cas`... cuibu[orul s`u

confortabil.

Nu va putea s` continue s`-l evite pe Alan.. Nu numai pentru

c` acceptase s` decoreze casa, dar se \ntinsese al`turi de el. |i

r`spunsese la s`rut`ri, la mângâieri, la pasiune... {i ceruse chiar

mai mult.

Recunoscu c` voia mult mai mult de la el. |n schimb, ea voia

s`-i apar]in` trup [i suflet...

Un val de c`ldur` de ne\n]eles \i cuprinse corpul. |[i d`du

seama c` lumea pe care [i-o construise era pe cale s` se

pr`bu[easc` pu]in câte pu]in.

Nu avea nici o idee ce atitudine s` adopte fa]` de aceast`

catastrof`... atât de pl`cut`.

Vâr\ cheia \n brosc` [i intr` \n cas`. Era ora nou`. Jessica se

\ntorsese probabil. Respir` adânc, \ncercând s`-[i calmeze b`t`ile

inimii. Nu trebuia s` arate c` este nervoas`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 79

|ncuie u[a, \[i puse po[eta pe m`su]a de la intrare [i-[i aranj`

mantoul \n dulapul de haine.

Când intr` \n buc`t`rie, Jessica, a[ezat` la mas`, preg`tea

con[tiincioas` o vinegret`. Ridic` ochii spre Laura [i zâmbi.

– Bun` seara, mam`. Te-ai \ntors târziu! remarc`, oprindu-se

din lucru, pentru a-i servi mamei o cea[c` de cafea.

Devenise un ritual. Laura avea nevoie de o cea[c` de cafea

\ndat` ce se \ntoarcea acas`.

– Mul]umesc, r`spunse mama, luând cea[ca [i a[ezându-se la

mas`. Unde este Ruth?

|n buc`t`rie, Laura sim]i un apetisant miros de pui fript.

– Calc` rufele, explic` Jessica. Pari obosit`... O zi grea?

O serie de imagini se \mbulzir` \n memoria Laurei. Olivia,

frumoas` de pica, plecând la \ntâlnire... Alan sosind \n biroul

s`u... Casa martor, care sem`na atât de mult cu locuin]a pe care

o visase mereu... Picnicul improvizat \n salon...

– Nu, a fost o zi bun`... Chiar foarte interesant`, r`punse

Laura.

– Ah, da? Cum asta?

Laura b`u o \nghi]itur` de cafea. Oare ce-i va putea povesti

fiicei sale?

Jessica lucra \n \ntreprinderea lui Alan. A[a c`, mai curând sau

mai târziu, va fi la curent cu noua sa lucrare. Era mai bine s-o

\n[tiin]eze imediat, altfel se va \ntreba de ce \i ascunsese Laura

asta. |[i puse cea[ca de cafea pe mas`.

80 JOAN MATTHEUS

– Am ob]inut ast`zi un contract foarte interesant pentru

societatea mea, spuse.

– Formidabil! exclam` Jessica. Dar credeam c` afacerile \]i

merg bine.

– {tii c` \n afaceri nu merge niciodat` destul de bine.

– Pentru cine lucrezi?

– Pentru compania Branson...

Jessica se \ncrunt`.

– Ia te uit`! De când face Alan apel la decoratori de interioare?

Oare de ce era Jessica atât de surpins`? Erau totu[i opt luni de

când lucra cu Alan... Oare acesta nu angajase niciodat`

decoratori?

– Este pentru casa martor din noul complex imobiliar, explic`

Laura.

– Este de necrezut! Te asigur c` este pentru prima dat` când

Alan se intereseaz` de decorarea unei case martor!

Informa]ia o f`cu pe Laura s` se \nfioare. Alan avea \ntr-adev`r

nevoie de o decoratoare sau...?

– Bun` seara, Laura, spuse Ruth intrând \n buc`t`rie, Jessica a

preg`tit cafeaua?

– Da, mul]umesc Ruth, r`spunse tân`ra femeie ar`tând cea[ca.

Puiul miroase foarte bine...

– Curând este gata, r`spunse Ruth. Ai timp doar s` faci un du[.

– Excelent` idee. M` \ntorc imediat!

Fericit` de ocazia pe care i-o d`dea Ruth s` \ntrerup` cel pu]in

pentru moment confruntarea cu Jessica, Laura se ridic` [i ie[i.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 81

Apa cald` care [iroia pe trupul fin [i delicat o lini[ti. Laura se

gândea la ce-i adusese la cuno[tin]`, cu inocen]`, Jessica. Oare

care puteau fi motivele care-l \ndemnaser` pe Alan s-o angajeze

ca decoratoare de interioare?

Din spusele Jessic`i, Alan nu se preocupase niciodat` de

decorarea unei case martor. Totu[i, \i ceruse Laurei s` realizeze

aceast` lucrare. De ce?

Laura \nchise u[a [i ie[i de sub du[. Lu` un prosop mare, ro[u,

[i \[i [terse trupul \nfiorat.

Alan se gândise \n mod serios s` angajeze o decoratoare

pentru a spori valoarea lotului de case, sau voise pur [i simplu...

|[i privi cu aten]ie corpul suplu \n oglinda mare.

"Asta doar \l intereseaz` pe Alan Branson?", se \ntreb`

examinându-[i formele armonioase.

Laura nu considera c` avea de ce s` se bucure. Vedea imaginea

unei femei care va \mplini curând patruzeci de ani. O femeie

normal`, f`r` nimic excep]ional.

Un metru [aptezeci. Fapt lipsit de importan]`.

Fa]a nu ar`ta prea r`u, dar atât de comun`... Sânii o

dezam`giser` \ntotdeauna. Erau prea mici. Pentru \n`l]imea [i

greutatea sa, era bine propor]ionat`... Poate pu]in prea delicat`...

Dar forma [oldurilor era acceptabil`. Evident, Laura nu era

entuziasmat` de ceea ce-i dezv`luia oglinda.

Tentat` s` se \nf`[oare \n prosop pentru a \nceta acest supliciu,

voia totu[i s` \ncerce s` \n]eleag` ce-l putea atrage pe Alan

Branson. Da, voia s` cunoasc` adev`rul. Chiar dac` era penibil.

82 JOAN MATTHEUS

Laura trebui s` admit`, cu toat` sinceritatea, c` avea picioare

frumoase.

Continuându-[i examenul necru]`tor, se apropie de oglinda

crud`, pentru a-[i cerceta fa]a.

Nu v`zu decât ceva foarte obi[nuit. Tr`s`turile erau fine, dar

f`r` nimic admirabil. Ochii c`prui nu aveau nici cel mai mic reflex

verde. |nc` se \ntreba de ce-i f`cuse aceast` precizare lui Alan.

Când era fat` tân`r`, ar fi vrut s` fie negri [i profunzi. Dar nu.

C`prui \nsemna maro. {i ce se putea spune despre p`rul ei, \n

afar` c1 era negru [i lung? Desigur, era moale [i m`t`sos, dar era

negru, punct. Nici [aten-ro[cat, nici colorat de reflexe ro[cate sau

blonde. Brunet. |n plus, brunet obi[nuit.

Dac` era mândr` de ceva, era pielea sa. Ah, da! Avea o piele

frumoas`. Laura \[i d`dea bine seama c` numeroase femei de

vârsta sa nu aveau o piele atât de delicat`, de neted`. {i asta f`r`

lifting, nici silicon! Da, pielea \i era superb`. Nu toat` lumea

putea spune la fel. Nimic comun \n aceast` fine]e [i aceast`

str`lucire. Genele erau lungi [i nu avea nevoie de rimel pentru a

p`rea negre [i dese.

Frumoas` treab`...

Cu acest ultim gând, [i convins` c` avea totu[i un fizic

obi[nuit, Laura se \ntoarse de la oglind`. Nu, \ntr-adev`r, nimic

asem`n`tor cu Olivia Devlon.

{i totu[i, Alan o preferase pe ea, pe Laura, asistentei sale...

Ce s` cread` despre aceast` alegere?

Laura \mbr`c` ni[te blugi [i un pulover alb.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 83

De ce o alesese pe ea? Aparent, seducea femeile de orice

vârst`. |n acest caz, de ce ea? V`duv`, mam` a doi copii [i aproape

de patruzeci de ani...

Prin comportamentul de ast`zi, nu ar`tase c` se interesa de ea

mai mult personal decât profesional?

{i Jessica confirmase c` nu f`cuse niciodat` apel la un

decorator de interioare...

Era posibil oare ca Alan s` se fi folosit de aceast` poveste cu

casa martor pentru a o \ntâlni?

Voia \ntr-adev`r s` fie amenajat` casa sau acesta nu era decât

un pretext?

– Mam`! Cina este gata! strig` Jessica, \ntrerupând-o pe Laura

din gânduri.

– Sosesc! r`spunse aceasta ie[ind din baie.

Nu va ajunge nic`ieri speculând, interpretând ni[te semne pe

care crezuse c` le percepuse. Tot ce i se \ntâmplase nu se

petrecuse decât \n mintea sa. La ce bun s`-[i fac` griji pentru ni[te

himere.

Amintindu-[i brusc de cererea lui Alan, se hot`r\ s`-i spun` lui

Ruth s` nu ia \n considerare prezen]a sa la cin` a doua zi seara.

|i spusese lui Alan c`-i va da r`spunsul. Dorea totu[i atât de

mult s` petreac` seara cu el. Dar mai \nainte, trebuia s`-l \ntrebe

de ce f`cuse apel la ea.

Intr` \n buc`t`rie preg`tit` pentru a doua cin`.

***

84 JOAN MATTHEUS

Imediat dup` micul dejun, Laura a[tepta cu team` clipa \n care

va trebui s`-l \nfrunte din nou pe misteriosul Alan Branson. B`u

foarte mult` cafea.

Diminea]a la birou se desf`[ur` f`r` probleme, dar \i fu

\ngrozitor de greu s` se concentreze asupra diferitelor planuri. |[i

petrecu timpul st`pânindu-[i dorin]a de a privi ceasul din cinci \n

cinci minute. Timpul trecea cu o \ncentineal` exasperant`. {i asta

cu atât mai mult cu cât avea de suportat privirile uimite [i

insistente ale asistentei sale.

Pe la ora trei, Laura o inform` pe Olivia c` se ducea la o

\ntâlnire [i c` nu se va \ntoarce dup`-amiaz`. Nu f`r` dificultate,

se str`dui s` par` la fel de calm` [i de lini[tit` ca de obicei.

Ajunse la lot destul de repede [i opri Buickul maro \n fa]a

casei martor. Hot`rât lucru, complexul imobiliar nu sem`na cu

cele pe care le vizitase pân` acum. Nu atrac]ia câ[tigului motivase

construc]ia acestor case

Fiecare, diferit` de celalalte, era \nconjurat` de o gr`din`

imens`. Aici, totul era conceput pentru fericirea locuitorilor.

Laura nu se \ndoi nici o clip` de succesul acestui complex.

Cobor\ din ma[in` [i se \ndrept` cu pas hot`rât spre u[a de

intrare. Brusc, fu cuprins` de team`. {i dac` u[a era z`vorât` ?

Alan nu-i d`duse chei. Puse mâna pe clant`, ap`s` [i u[a se

deschise.

Avea impresia c` parc` intra la ea acas`. Tocurile \nalte ale

pantofilor pocneau cu un zgomot familiar de parchet.

Dar aceast` impresie \ncet` când p`trunse \n salon.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 85

Privi cu un nod \n gât mijlocul \nc`perii. Se revedea, \ntins` pe

fa]a de mas` lâng` Alan, dup` picnicul improvizat.

O cople[i un val de senza]ii. C`ldura buzelor lui Alan peste ale

sale. Contactul cu trupul b`rb`tesc. Mâinile sale pe piept.

Stânse cu putere mânerul po[etei. |nainte de a sosi se gândise

s` se ocupe de salon, dar \[i schimb` p`rerea. Va \ncepe cu

camerele.

Urc` scara. Alan nu \i spusese dac` vroia s` decoreze toate

\nc`perile din cas`.

Cu atât mai r`u, Laura va ac]iona cum voia ea.

|ncepând s` lucreze, pierdu orice no]iune a timpului. Ideile \i

veneau \n minte, \n num`r mare [i cu rapiditate. Not` cu

febrilitate mobilele, culorile, materialele...

Putea s` vad` exact cum va ar`ta fiecare \nc`pere, fiecare

culoare. Se va ocupa de camera mare la urm`... pe scurt, ca

desert.

|n realitate, aceast` camer` era un adev`rat apartament cu o

\nc`pere pentru pat, o camer` vast` pentru \mbr`cat [i o sal` de

baie mare, dotat` cu cel mai modern echipament.

Laura nu se putu st`pâni s` mobileze aceasta camer`

gândindu-se la un b`rbat. La un b`rbat anume. |n mintea sa,

\nc`perea \i apar]ine lui Alan Branson.

Nu-[i putea imagina acolo pe nimeni altcineva decât pe Alan.

|l vedea ie[ind din baie, \mbr`când un smoching, \ntinzându-se,

dormind, trezindu-se...

– Acolo trebuie cel pu]in un pat mare.

86 JOAN MATTHEUS

Surprins`, Laura se \ntoarse [i-l v`zu pe Alan rezemat decanatul u[ii. Iar nu-l auzise venind. Observ` c` st`tea \n aceea[ipozi]ie ca \n ziua vizitei nea[teptate \n biroul s`u.

Dar ast`zi, expresia fe]ei era diferit`. Mai blând`, maibinevoitoare.

Era \mbr`cat \ntr-un costum bej foarte elegant, care \i punea\n eviden]` l`]imea umerilor [i sub]irimea trupului. Purta ocravat` albastr` pe o c`ma[` alb`.

– Curând este ora [apte [i jumatate, o anun]` zâmbind.Laura nu-[i d`duse seama de timpul pe care \l petrecuse

lucrând. Privi pe fereastr`. Soarele care apunea colora cerul\ntunecat cu nuan]e roz.

– {i cred c` este vremea s` mergem s1 bem ceva \nainte decin`, nu ? continu` Alan.

– Un pahar ? |nainte de cin` ?B`rbatul d`du afimativ din cap, zâmbind.– Cin`m \mpreun` ?– Exact. Dac` e[ti de acord, bine\n]eles.Ar fi vrut cu pl`cere s` accepte invita]ia...– Alan. }i-am explicat ce se \ntâmpl` cu Jessica [i...– {tiu, r`spunse acesta calm. Dar lini[te[te-te, acolo unde

mergem, nu ne va putea vedea nimeni \mpreun`.– Cum asta ? Unde mergem ? \l \ntreb`, b`nuind deja r`spunsul. Un r`spuns pe care-l a[tepta [i de care se temea \n acela[i

timp.– La mine.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 87

Capitolul 6

Laura fu extrem de dezam`git` de apartamentul lui Alan. Nuse a[tepta la nimic special, dar cu siguran]` nici la aceast` auster`serie de camere mobilate la \ntâmplare.

Veniser` \mpreun` \n ma[ina lui Alan. Laura fu u[urat`deoarece, v`zând cât de urât era acel apartament, ar fi plecatimediat dac` s-ar fi putut folosi de Buickul s`u.

De fapt, acolo erau foarte pu]ine mobile. Laura nu regret`asta, pentru c` totul era de un gust mai mult decât \ndoielnic.

Nu se putu \mpiedica s` se \ncrunte examinând camera de zi.Nu i se potrivea deloc lui Alan. Totul era echivoc, prost plasat.Albastrul deschis al pere]ilor era de o triste]e lipsit` de sens. {idraperiile de la ferestre... Laura prefer` s` nu se mai gândeasc`...

– Este deprimant, nu ? observ` Alan ie[ind din buc`tarie, cucâte un pahar cu vin \n fiecare mân`.

|i \ntinse unul Laurei, care-i mul]umi.

– Sunt sigur` c` nu tu e[ti cel care ... \ncepu aceasta.

– Sunt fericit s` te aud spunând asta, o \ntrerupse b`rbatul.

|mi imaginez c` poate pl`cea... dar chiar m` \ntreb cui. Laura râse

[i-[i duse paharul la buze. Cel pu]in vinul era excelent.

– Am \nchiriat apartamentul mobilat, explic` Alan.

– Ar trebui s` o faci mai des.

– Ce ? S` \nchiriez un apartament mobilat ?

– Nu, s` râzi ca acum. A fost foarte frumos...

Chipul Laurei deveni brusc stacojiu. Numai el o putea face s`

ro[easc` \n acest fel.

– Alan... Chiar nu [tiu ce s` spun.

– Nu spune nimic, replic` acesta ridicând paharul \n direc]ia

sa. |n s`n`tatea ta... [i pentru casa pe care o decorezi pentru

mine.

B`u o \nghi]itur` de vin.

– Miroase a ars, observ` Alan, repezindu-se brusc spre

buc`t`rie. Sosesc imediat. Instaleaz`-te... Baia este \n spatele

culoarului, dac` vrei s` te re\mprosp`tezi \n timp ce servesc cina.

Alan era \n acela[i timp fericit [i trist de atitudinea Laurei. Era

[i mai nervoas` decât el, ceea ce nu-i pl`cea. Dar acceptase s` vin`

aici, ceea ce-i facea inima s` bat` mai repede.

Deschise u[a cuptorului [i cu ajutorul unui cu]it [i a unei

furculi]e vru s` \ncerce dac` se fripsese carnea curcanului.

Tremurul mâinilor \l mir`. Laura nu era singura care-[i exprima

astfel nervozitatea...

Era surprins de propriul s`u comportament.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 89

De ani de zile nu sim]ise o asemenea tulburare [i o asemenea

febrilitate din cauza unei femei. De fapt, de când logodnica sa

plecase cu cel mai bun prieten al s`u, nici o femeie nu-l tulburase

cu adev`rat.

Carnea nu era \nc` destul de fript`. |nchizând u[a cuptorului,

se arse la deget [i scoase un geam`t u[or de durere. Hot`rât

lucru, nu era \nzestrat pentru acest gen de activitate.

Se ridic` [i Laura intr` in buc`tarie.

– Sper s`-]i plac` curcanul ars la exterior [i nu destul de fript

la interior, spune Alan zâmbind.

Sim]i c` i se \nmoaie picioarele când Laura \i zâmbi. Deschise

dulapul [i scoase o pâine mic` de ]ar`, pe care o puse pe masa

din mijlocul buc`t`riei.

– |mi place la nebunie... {i apoi, oricum ai un vin absolut

excelent, r`spunse Laura, amuzat` de febrilitatea sa, cu paharul

de vin \n mân`. Vrei s` te ajut ?

Alan \ncepu s` taie pâinea. Tremur` chiar \ndeplinind aceast`

sarcin` atât de simpl`. O bucat` de pâine \i c`zu pe jos. Las`

cu]itul care c`zu [i el. Se aplec` si adun` pâinea [i cu]itul.

Ridicându-se, v`zu chipul amuzat al Laurei \n fa]a ne\ndemân`rii

sale. Sim]i nervozitatea nemilos. Avea impresia c` toate

elementele din buc`t`rie \i opuneau rezinsten]`. Bunica sa \i

vorbise \ntr-o zi de r`utatea obiectelor. Atunci nu \n]elesese

foarte bine despre ce era vorba. Acum, \n]elegea... [i chiar foarte

bine.

– Po]i s` iei fa]a de mas` din dulap ? o \ntreb` \n sfâr[it.

90 JOAN MATTHEUS

***

Cu un gest plin de o \ncânt`toare delicate]e, Laura \[i [terse

buzele [i puse [erve]elul, asortat cu fa]a de mas` albastr` ca cerul,

al`turi de farfurie.

– A fost delicios, \l compliment` pe Alan, zâmbind.

– Ars [i \n acela[i timp nu destul de fript. O curiozitate

culinar`... r`spunse aceasta zâmbind la rândul s`u.

– Nu, nu... cu adev`rat perfect.

– Vrei o cafea ?

– Nu mul]umesc, Alan. Nu mi-am terminat paharul cu vin.

– Totu[i trebuie s` o termin`m, remarc` Alan, ar`tând spre

sticla pe jum`tate plin`.

– |ncerci oare s` m` \mbe]i ? \l \ntreab` Laura râzând.

Reac]ia b`rbatului fu la fel de rapid` pe cât de nea[teptat`. Se

ridic` [i privind-o pe Laura cu intensitate, o prinse de umeri. O

team` brusc` puse st`pânire pe ea. Privirea \i era atât de

arz`toare...

– Alan ! exclam` Laura, tulburat`. Nu te acuzam. Era o glum`.

– Eu nu râd, r`spunse b`rbatul. Te vreau \n seara asta, Laura.

Pe tine [i nu o femeie incon[tient`...

O puternic` dezn`dejde o cuprinse pe Laura. |ncerc` s` [i-o

ascund`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 91

– Am sperat atât de mult c` e[ti mai deosebit, declar` ea trist`

[i dezam`git`. De ce trebuie ca b`rba]ii s` cear` \ntotdeauna ceva

in schimb ? Ca [i când este imposibil s` fac` ceva din pur`

generozitate.

– Ce ? Dar ce spui ? exclam` Alan, stupefiat.

– Nu este oare modul \n care se fac lucrurile de obicei ?

– Crezi c` vreau ceva \n schimbul curcanului ars ? M`rturise[te

c` este o crud` lips` de ambi]ie !

T`cur` o clip`. Privirile li se \nfruntar`.

Brusc, Alan \[i apropie fa]a de a Laurei [i o s`rut` pe tâmpl`.

Aceasta \ncepu s` tremure din tot corpul. Era surprins` de

tandre]ea pe care o exprima prin acest simplu contact. Alan \[i

trecu bra]ele \n jurul s`u.

– Nu vreau s`-]i fac r`u, Laura, \i murmur` la ureche. Laura,

draga mea, jur c` nu-]i voi face niciodat` r`u...

– M-ai speriat... [opti aceasta

– Iart`-m`... |mi pare r`u.

– Am crezut c` ai s` m` ba]i, m`rturisi Laura, \nc` tremurând.

– S` te bat ? o \ntreb` Alan sl`bind pu]in \mbr`]i[area, ca s-o

poat` privi. Ai mai fost b`tut` ?

Laura \[i sim]i sângele \nghe]ând \n vine. Remarc` gravitatea

cu care \i pusese aceast` \ntrebare.

– Odat`... Dar a fost doar o palm`, o mic` palm`... \i explic`,

\ncercând s` minimalizeze importan]a evenimentului.

– Numele lui, \i ceru, cu autoritate.

– Alan, este imposibil, el ...

92 JOAN MATTHEUS

– Vreau s`-i cunosc numele, insit` Alan.

– De ce ?

– De ce crezi ?

Laura sim]i c` p`le[te.

– Alan... nu... nu po]i... bâigui.

– Nu-i voi face prea mult r`u, o asigur` amenin]`tor. Vreau

doar s`-l fac s`-i treac` dorin]a de a mai repeta asta.

– Nu! strig` Laura \ncercând s` se elibereze.

– Te-a b`tut, Laura, persist` el, re]inând-o. Nu pot s` suport

asta. Spune-mi numele.

– Nu mai are importan]`, Alan. S-a \ntâmplat acum mult

timp...

– De cât timp ?

– Alan, este ridicol...

– De cât timp ? repet` b`rbatul, hot`rât.

– Mai mult de zece ani, vezi ? Nu are importan]`... Uitasem

pân` când tu...

– L-ai mai v`zut dup` aceea ?

– Nu... Nici pe el, nici pe nimeni dup` el...

– Cum ? Iart`-m` dac` sunt indiscret, dar ... n-ai mai... \ntâlnit

b`rba]i de... ? \ncepu Alan, mai calm, dar vizibil stupefiat.

– De zece ani, \l \ntrerupse pe un ton t`ios. E bine ? Esti

mul]umit ?

– Este adev`rat ? insist` Alan, n`ucit.

Profund descump`nit`, \i adres` b`rbatului o privire care-i

r`spundea la uimire.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 93

– Da... Sunt sigur c` este adev`rat, murmur` Alan, gânditor, ca

[i când \[i vorbea lui \ns`[i.

Laura fu cuprins` de o furtun` de sentimente, multe mai

contradictorii de cât altele [i nu se putu ab]ine sa cad` nervos.

Trist, Alan o privi cu aten]ie.

– La ce te gânde[ti? \l \ntreab` femeia.

– C` trebuie s` fiu foarte atent s` nu-]i fac r`u, replic`,

punându-i mâna pe obraz.

– S`-mi faci r`u? |n ce fel?

– {tii prea bine ce vreau s` spun, r`spunse Alan, l`sându-[i

mâna s` alunece peste buzele Laurei.

Aceasta \[i apropie spontan fa]a de cea a lui Alan. |[i sim]ea

inima b`tând mai repede.

– Laura...

Buzele lor se atinser` u[or.

Laura avu impresia c` se scufund` \ntr-un abis de senzualitate,

de dorin]e...

Dar ra]iunea \nvinse brusc. |[i \ndep`rt` fa]a [i se ridic`

gr`bit`.

– Alan, te rog, [opti, \n cea mai cumplit` confuzie.

Acesta o privi, surprins.

– Trebuie s` plec. Este târziu.

– E[ti adult`, Laura, nu mai e[ti o copil`...

|n acea clip`, \n mod ciudat, Laura se sim]ea mai mult o tân`r`

fat` decât o persoan` matur`. {i o tân`r` fat` lipsit` de

experien]`...

94 JOAN MATTHEUS

– {tiu, r`spunse. Dar se vor \ngrijora...

– Cine?

– Jessica [i menajera, Ruth.

– Trebuie s` dai socoteal` menajerei?

– Bine\n]eles c` nu! Dar...

– {i Jessic`i? o \ntrerupse ridicându-se [i rezemându-se de

marginea mesei.

– Da, Jessica...

– Dup` câte [tiu, Jessica nu este mama ta, sau \n acest caz

mi-ai ascuns foarte bine lucrurile, o ironiz` Alan.

– Te rog, Alan, nu fi ridicol.

– {i eu sunt cel ridicol! Laura, ai treizeci [i nou` de ani [i-mi

spui c` trebuie s` te \ntorci acas` la ...

|[i privi ceasul

– ... la ora zece [i jum`tate, continu` f`r` s` se poat` st`pâni

s` nu zâmbeasc`.

– {tiu, dar ]i-am explicat ieri ce s-a \ntâmplat cu Jessica.

– {tii bine c` nu...

– Din acest motiv am cinat aici, nu la restaurant... Jessica [tie

c` e[ti cu mine \n seara asta?

– {tii bine c` nu...

Alan se apropie [i o lu` \n bra]e. Sim]ea o compasiune sincer`

pentru suferin]a Laurei.

– Ei bine? De ce nu r`mâi? o \ntreab`.

– Mi-e team`, Alan, r`spunse Laura punându-[i capul pe

um`rul larg, lini[titor.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 95

B`rbatul puse mâna pe p`rul m`t`sos [i-l mângâie u[or.

– Te cred... dar...

Nu continu`, prea cople[it` de ceea ce i se \ntâmpla.

– Dar? o \ntreb` Alan.

|l privi rapid, apoi \[i a[ez` din nou capul lâng` el.

– Este atât de mult timp...

– Ei [i? o \ntreab`, \n]eleg`tor. Asta este tot?

Laura nu r`spunse nimic. B`rbatul alunec` mâinile pe talia

Laurei, care se sim]i cuprins` de un val de dorin]`.

– S` \ncerc`m s` g`sim un loc \n care \]i vei putea reg`si

bunele obiceuri, propuse Alan râzând u[or.

G`sir` locul bun: patul mare din camera lui Alan. Acesta o

culc` delicat pe cuvertur` [i se \ntinse lâng` ea.

|nfiorat`, tremurând, cu inima b`tând tare, Laura ced`.

Alan se rezem` \ntr-un cot [i-i mângâie fa]a. Laura sim]i

rigiditatea care-i paralizase pân` atunci corpul disp`rând, l`sând

loc unei c`lduri formidabile. B`rbatul \i s`rut` blând gâtul delicat,

apoi gura urc` pân` la buzele \nfierbântate ale Laurei. Când se

s`rutar`, Laura scoase un geam`t u[or [i-[i trecu bra]ele \n jurul

corpului puternic al lui Alan, \n timp ce acesta se \ntindea asupra

ei. Atingerea piepturilor lor aprinse \n Laura o dorin]` \nfl`c`rat`.

Se s`rutar` cu blânde]e [i voluptate. Alan \n`l]` capul [i o

privi.

– |]i place? murmur`.

Laura zâmbi; \n loc de r`spuns, \i lu` ceafa \n mâini [i-[i

aproprie fa]a de a lui. Buzele se \ntâlnir` din nou. C`ldura care o

96 JOAN MATTHEUS

cuprinse pe Laura o f`cea s`-[i piard` capul. |l sim]ea pe Alan

devenind mai \ndr`zne]. Avea brusc dorin]a s` plece, dar o for]`

incontrolabil` o ]intuia pe pat... [i \n bra]ele acestui b`rbat. Nu

mai [tia dac` teama sau dorin]a \i f`ceau inima s` bat`.

|[i trecu degetele prin p`rul des al lui Alan. Acesta l`s` mâna

s` alunece pe pieptul Laurei [i \ncepu s`-i descheie bluza alb`.

Mistuit` de o dorin]` arz`toare, Laura nu-[i mai d`dea seama

ce f`cea. Nu mai [tia decât un singur lucru. S`-[i ]in` trupul gol

lâng` a lui Alan. Visul i se realiz` mai repede decât ar fi crezut,

aprinzând \n ea o pasiune extraordinar`.

O lu` de umeri. Laura se \nfior` când mâinile mari [i foarte

blânde \i mângâiar` sânii.

– E[ti splendid`, spuse Alan privind-o.

Laura ro[i [i-i acoperi buzele cu ale sale, \mbr`]i[ându-l cu

pasiune.

Pielea b`rbatului era catifelat` [i cald` sub degetele sale fine [i

delicate. Buzele se desp`r]ir`. Sim]i gura lui Alan alunecând \ncet

pe gât, pe piept, pe abdomen, spre sursa feminit`]ii ei.

Laura scoase un strig`t \n`bu[it [i puse, \nfl`c`rat`, mâinile pe

umerii lui largi pentru a-i aduce fa]a spre ea. Buzele se \ntâlnir`

pentru noi senza]ii voluptuase. Mângâie cu blânde]e spatele [i

bustul musculos al lui Alan.

Laura [tia c` \i apar]inea complet.

Atingerea p`rului negru de pe piept [i a coapselor musculoase

de a le sale o f`cu s` se \nfioare. |n via]a sa nu sim]ise o asemenea

dorin]`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 97

Trupurile se unir` \ntr-un val extraordinar de senza]ii toride.

Se mi[cau \mpreun` \n ritmul alert al dragostei, al dorin]ei [i al

volupt`]ii.

Atinser` \ncet culmile ame]itoare ale pl`cerii.

Laura \[i sim]i trupul luând foc. Scoase un strig`t.

Fu cuprins` de o simfonie de senza]ii minunate, pân` când

patima fabuloas` \i \nfl`c`r` fiecare parte a trupului.

Apoi senza]ia de pl`cere se diminu`... [i adormi \n bra]ele

tandre ale lui Alan.

O trezi o mângâiere tandr` pe fa]a lini[tit`. Deschise ochii [i fu

cuprins` de panic`. Dumnezeule! Oare ce or` este?

Alan o privea zâmbind.

– Este foarte târziu? \ntreab` ea speriat`.

B`rbatul arunc` o privire rapid` spre micul de[tept`tor

electronic pus pe noptier`.

– Este ora unu... ora s` mergi in pat, r`spunse.

Lini[tit`, Laura \i zâmbi.

– Dar sunt \n pat, \i replic` revoltat`.

Alan râse.

– Vroiam s` spun \n patul t`u, se corect` b`rbatul. Doar dac`

nu vrei s`-]i petreci noaptea cu mine?

Laura fu emo]ionat` de speran]a care o percepea \n vocea sa

cald`.

– {tii c` este imposibil.

– Nu [tiu absolul nimic, spuse Alan, ridicând pu]in tonul.

Laura, e[ti femeie matur` acum.

98 JOAN MATTHEUS

Ai dreptul s`-]i petreci noaptea cu cine g`se[ti de cuviin]`!

Stânjenit`, Laura \[i sim]i inima strângându-se.

Remu[c`ri? Vinov`]ie?

Nu [tia. Poate pu]in din amândou`. Oricum, \n aceast` clip`

era prea obosit` pentru a-[i analiza sentimentele. |[i puse mâinile

pe bustul musculos al lui Alan [i se \nfior` când atinse p`rul

negru de pe piept.

B`rbatul \i lu` fa]a \n mâini [i o aduse la el.

Se s`rutar` cu tandre]e.

– Trebuie s` plec, murmur` ea, \n sfâr[it.

R`maser` \ndelung \mbr`]i[a]i, t`cu]i.

|n cele din urm`, Laura avu for]a s` se desprind` din

\mbr`]i[are [i s` se ridice. Intr` \n baie [i \n timp ce f`cea du[,

Alan preg`tea cafeaua.

Laura \l g`si \n buc`t`rie, unde o a[tepta \mbr`cat \n blugi.

B`u o cea[c` de cafea. R`maser` amândoi t`cu]i, parc` n`uci]i

de ceea ce tocmai se \ntâmplase.

Laura se sim]ea bine \n prezen]a lui. Avea impresia c`-l

cuno[tea dintotdeauna [i asta o tulbura. Se gândea \nc` la rela]ia

pe care o legaser` amândoi când Alan o conduse pân` la Buickul

pe care-l l`sase \n fa]a casei martor.

Oare de ce g`sea firesc s` fie cu Alan? Crezuse c` va fi jenat` [i

stânjenit` dup` ce va face dragoste cu el. Era uimit` s` constate

c`, dimpotriv`, era vesel`, fericit` [i f`r` complexe.

Ciudat...

– La ce te gânde[ti? \ntreb` Alan.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 99

– La nimic...– Regre]i ce s-a \ntâmplat?– Nu, Alan, nu regret nimic.Acesta r`mase t`cut o clip`, privind drumul din fa]a lui.– Este de preferat, declar` \n cele din urm`. Pentru c` s-ar

putea s` se repete... Ce faci mâine sear`?– Trebuie oare s`-mi aduc periu]a de din]i? \l \ntreb` râzând.– Desigur... Chiar mai multe, dac` vrei! r`spunse Alan

bucuros.Laura continu` s` râd`.– Oh! Uitasem... Mâine trebuie s` soseasc` fratele meu... Nu

cred c` ]i-ar pl`cea s` ne surprind`...– |ntr-adev`r...– Eram sigur. Te voi vedea mâine la casa martor?– Da.– Vei g`si o scuz` pentru menajer`? o \ntreb` zâmbind.– Dar, Alan, credeam...– Nu trebuie s` crezi niciodat` nimic. Pân` mâine se pot

\ntâmpla \nc` multe lucruri.

100 JOAN MATTHEUS

Capitolul 7

A doua zi, la sfâr[itul dup`-amiezii, la volanul Buickului maro,Laura se oprea \n fa]a casei martor. Spre deosebire de zileleprecedente, nu se opri pentru a contempla totul [i a vedeaprogresul lucr`rilor. Ploua toren]ial.

Ie[i din ma[in`, deschise umbrela [i se \ndrept` repede spreu[a casei, sperând c` nu era \ncuiat`. Nu. Intr`, l`sându-[iumbrela afar`, lâng` u[` [i \[i scoase impermeabilul bej pe care \lpuse pe balustrada sc`rii.

Ast`zi voia s` \nceap` cu camera mare. Urc` repede scara [iintr` \n \nc`pere.

Se opri brusc \n u[`, descoperind un pat mare \n mijloculcamerei. Dar fu mai pu]in mirat` de prezen]a miraculoas` aacestei mobile splendide \n \nc`pere decât de patul \n sine. |ntr-adev`r, \n aceea[i diminea]`, \ntr-un magazin dinPhiladelphia, v`zuse unul la fel, care i se p`ruse c` se potrive[teperfect casei... [i lui Alan.

giannijollys

De[i pre]ul patului era foarte ridicat, se hot`râse v`zându-l

s`-i vorbeasc` despre el lui Alan.

Incredibil!

|ntrebându-se unde [i cum g`sise Alan replica exact` a patului

pe care-l v`zuse, intr` \n \nc`pere. Nu-[i putea lua ochii de la

forma armonioas` a mobilei din lemn l`cuit. Se apropie [i nu

mic` \i fu surpriza remarcând c` avea cear[afuri din m`tase ivoar,

perne [i o \nvelitoare din blan` alb` sub cuvertura de ca[mir

negru cu albastru.

Nu se putu \mpiedica s` zâmbeasc` dându-[i seama de

imaginile erotice care-i venir` \n minte la vederea acelui pat

sugestiv.

– |]i place?

Laura tres`ri [i se \ntoarse. Rezemat de canatul u[ii, Alan \i

zâmbea.

R`spunse dând din cap, obi[nuit` acum cu apari]iile lui

nea[teptate.

Alan se apropie de ea.

– Unde l-ai g`sit? \l \ntreb` Laura.

Fu uimit` când \i spuse c`-l cump`rase din magazinul prin

care trecuse ea \n aceea[i diminea]`.

– N-am putut rezista, ad`ug` Alan. L-am v`zut \n camera

aceasta...

– {i eu! exclam` Laura zâmbind. Trebuia s` fie aici!

V`zându-l, m-am gândit imediat la tine... dar parc` \mi amintesc

c` era acoperit cu o cuvertur` din bumbac matlasat...

102 JOAN MATTHEUS

– Mi-am spus c` vei prefera s` m` iube[ti \n ca[mir [i m`tase,

\i explic` Alan.

– Alan! exclam` Laura, surprins` [i pu]in [ocat`.

Doar pu]in, pentru c` [i ea era dornic` s` \ncerce acest faimos

pat \n bra]ele lui Alan.

– Vrei s`-l \ncerc`m? o \ntreb` acesta cu un zâmbet complice.

Laura \l privea, stupefiat`; cum f`cea de-i ghicea toate

gândurile?

– Dar... este \nc` ziu`...

– Ai ceva \mpotriva luminii? o \ntreb` b`rbatul luând-o de talie

[i strângând-o lâng` el. {tii, m-am gândit toat` ziua la tine. Te

vedeam ca \n vis... trupul gol pe aceste cear[afuri... la lumina zilei.

|n vis era soare, dar ne putem lipsi de el...

|[i apropie fa]a de cea a Laurei [i o s`rut`. Aceasta se \nfior`

[i-i r`spunse timid, apoi cu pasiune, la s`rut.

|[i trecu bra]ele \n jurul bustului puternic [i se pierdu \ntr-un

ocean de senza]ii minunate.

Buzele se desp`r]ir`, dar privirile r`maser` a]intite una \n alta.

– Oh... Laura... te doresc cum n-am dorit niciodat` o femeie.

{i ea \l dorea ca pe nimeni altul \n via]a sa. Lupta din ce \n ce

mai slab \mpotriva acestei atrac]ii fatale.

– Alan, cred c` \ntr-adev`r ar trebui s` a[tept`m pân`...

\ncepu.

– S` a[tept`m? Dar a[tept clipa asta de ani de zile, Laura.

Aceast` m`rturisire \nfrânse orice ap`rare a Laurei. Venise s`

lucreze. Cu atât mai r`u!

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 103

Hainele lui Alan – ni[te blugi [i un bluzon din piele de

c`prioar` de culoare albastr` – erau acoperite cu un praf fin ro[u.

{i el era aici pentru a lucra. Probabil era a[teptat pe [antier.

Dar Laura uit` totul. Nu se mai gândea decât s` reg`seasc`

trupul puternic al lui Alan lâng` al s`u, be]ia acelor clipe sublime

pe care le \mp`rt`[iser` noaptea trecut`.

B`rbatul o conduse spre pat, o f`cu s` se a[eze [i se desprinse

de ea.

– Nu, spuse Laura re]inându-l cu mâna pe ceaf`. Nu pleca.

– Nu plec, o asigur` Alan, f`când \nconjurul patului.

Femeia se \ntoarse cu fa]a spre el.

-Alan?

– Nu te mi[ca, r`spunse acesta, luându-i capul \n mâini,

pentru a o aduce la pozi]ia ini]ial`.

De ce voia s` stea cu spatele?

– Trebuie s` m` ier]i, dar vreau s` te v`d iar cu p`rul desf`cut,

\i explic` sco]ând pieptenele de baga care-i men]inea p`rul

ridicat.

Sim]indu-[i p`rul negru c`zând \n cascad` pe umeri, Laura se

\nfior`. Noaptea trecut`, \n bra]ele lui Alan, cocul i se desf`cuse

[i p`rul se \mpr`[tiase liber \n jurul fe]ei. Ciudat, pentru ea, faptul

de a-[i desface p`rul era sinonim cu cea mai mare intimitate.

– A[a este mai bine, murmur` Alan, mângâind u[or p`rul lung.

Laura se \ntoarse [i patima senzual` pe care o citi \n privirea

sa o f`cu s` se \nfioare.

– De fapt este mult mai bine, continu` Alan. E[ti splendid`...

104 JOAN MATTHEUS

|[i trecu mâna cu delicate]e peste [uvi]ele care-i c`deau

armonios pe umerii delica]i.

– Am dorit s`-]i ating p`rul din clipa \n care te-am \ntâlnit,

m`rturisi Alan.

Laura \naint` spre el [i-i puse mâinile pe piept. Cu o mân`

tremur`toare \i descheie primul nasture de la c`ma[a din pânz`

verde.

– {i tu vrei s` m` vezi la lumina zilei? o \ntreb` \ncepând s`

descheie bluza albastr` a Laurei.

R`maser` t`cu]i, concentra]i fiecare asupra nasturilor

respectivi. Când atinse p`rul de pe pieptul lui Alan, Laura sim]i c`

respira]ia \i devine neregulat`. B`rbatul f`cu s` alunece bluza pe

umerii [i pe bra]ele Laurei, l`sând s`-i apar` pieptul. O \mbr`]i[`

pentru a desface sutienul, care c`zu [i el pe pat.

– {i dac` intr` cineva \n cas`? se sperie brusc Laura.

Alan \i mângâie \ncet sânii.

– Imposibil... murmur`, s`rutând-o pe gât.

– Hei! Domnule Branson! Sunte]i acolo? f`cu o voce groas`,

distrugând atmosfera electrizant` de dorin]` care se instalase

\ntre ei.

Alan se ridic`.

– Pe `sta \l voi concedia... [opti deschizând fereastra \nainte

de a vorbi tare. Da? Dave, ce s-a \ntâmplat?

Farmecul dintre ei fusese rupt definitiv.

Laura \ncepu s`-[i \mbrace sutienul [i bluza \nainte ca b`rbatul

s` r`spund`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 105

– Este o tân`r` pereche care ar vrea s` v` vad` pentru a

cump`ra ceva, anun]` Dave.

Laura \l sim]i pe Alan ezitând. |n acea t`cere percepu aceea[i

team` pe care o sim]ea ea \ns`[i.

Laurei \i era team`. Nu trebuia... Nimeni altcineva \n afara lor

nu putea locui \n aceast` cas`, casa lor.

– De acord! exclam` Alan. Spune-le c` sosesc \ntr-un minut.

R`spunsul lui Alan o dezam`gi \ngrozitor pe Laura. Inima i se

frânse [i o cuprinse o triste]e nesfâr[it`. |ncercând s` r`mân`

calm` [i s` nu izbucneasc` \n plâns, \nfrunt` f`r` s` clipeasc`

privirea lui Alan.

– Ei bine... Cred c` nu-]i voi mai fi de foarte mare folos,

declar` pe un ton calm, care ascundea o mare dezam`gire

interioar`.

Ala se \ndrept` spre u[` \ncheindu-[i c`ma[a f`r` s`

reac]ioneze la ceea ce spune. Se opri \n prag [i o privi cu aten]ie.

– Ce spuneai? o \ntreb` \ncruntându-se.

– Dac` se hot`r`sc s` cumpere casa, \i explic` Laura. Evident,

nu vei mai avea nevoie de o decoratoare...

– Nu vor cump`ra niciodat` casa, afirm` Alan.

– De unde [tii?

– Pentru c` nu pot cump`ra o cas` deja ocupat`. {i casa

aceasta nu este de vânzare.

– Oh... De ce nu este de vânzare ?

– De ce? repet` Alan, aparent surprins privind-o pe Laura,

apoi patul, apoi din nou pe Laura.

106 JOAN MATTHEUS

Pentru c` aceast` cas` este a mea, a noastr`... [i a nim`nui

altcuiva.

R`spunsul lumin` inima Laurei ca soarele dup` o ploaie

scurt`. |[i exprim` emo]ia, bucuria, zâmbindu-i. Alan \naint` spre

ea, dar \l opri cu un gest al mâinii.

– Te a[teapt`... Ar fi mai bine s` pleci...

Ezitarea lui Alan fu cel mai frumos compliment pe care-l

primise vreodata.

|[i a]inti o clip` asupra ei ochii alba[tri.

– Bun... m` duc, oft`, f`r` entuziasm.

Se \ntoarse, deschise u[a [i disp`ru. Laura termin` s`-[i

\ncheie bluza. Alan se \ntoarse câteva clipe mai târziu. Nu v`zu

chipul lui Alan trecând dincolo de u[a \ntredeschis`.

– Chiar \mi place foarte mult când ai p`rul desf`cut, \i declar`

zâmbind \nainte de a disp`re.

Laura zâmbi [i \[i trecu o mân` prin p`rul negru. Privind patul,

lu` pieptenul din baga [i se \ndrept` spre baie.

Era fericit`. De prea mult timp nu mai sim]ise aceast` euforie

\ncânt`toare. Era oare dorin]a? Sau pur [i simplu fericirea legat`

de schimbarea pe care o reprezenta Alan \n via]a sa?

S` p`streze p`rul liber pentru Alan era un lcuru. Dar s`

lucreze astfel, ciufulit`, era altceva.

Intr` \n baie [i se opri \n u[`, cum f`cuse \nainte s` intre \n

camer`. |nc`perea p`rea acum locuit`. Alan f`cuse câteva

amenaj`ri. Prosoape albastre [i negre \mp`turite cu grij`, atârnau

pe barele cromate prinse \n perete. Un covor mare, albastru [i el,

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 107

era pe jos. Cele necesare toaletei – aparat de ras, periu]e de din]i,

erau a[ezate pe o etajer` stilat`, fixat` \n perete sub oglinda de

deasupra chiuvetei.

Ceea ce o surprinse mai mult pe Laura fu s` vad` dou` halate

de baie, unul albastru [i unul negru – ce preocupare pentru

am`nunte, se gândi – atârnate \n suporturi lâng` u[`.

Laura intr` \n \nc`pere [i \nchise u[a. |ncepea s` se simt` ca

acas` \n aceast` cas`.

|n fa]a oglinzii ovale, aranjându-[i cocul, \i fu greu s`

recunoasc` femeia pe care o vedea acolo.

Privi cu aten]ie acel chip nou. P`rea mai pu]in tensionat decât

\nainte, chiar mai tân`r.

O noapte cu Alan – mai exact, o jum`tate de noapte – putuse

provoca \n ea o asemenea schimbare, sau era rodul imagina]iei

sale ?

|ntrebarea era pu]in absurd`. Se schimbase enorm interior. Ar

fi fost de mirare ca fizicul s` nu urmeze sufletul.

Dup` ceea ce se \ntâmplase, ar fi trebuit s` se simt` stânjenit`

[i agitat`. |n schimb, se sim]ea ren`scut`, trezit` din nou la via]`.

Avea impresia c` este mai vibrant`, mai sensibil`...

Din fericire, de diminea]`, Jessica fusese prea gr`bit` [i Ruth

prea ocupat` pentru a pune \ntreb`ri când Laura le anun]` calm

c` probabil va lipsi \n seara aceasta din motive profesionale.

– Un nou client? \ntreb` distrat` Jessica \nainte de a mu[ca

dintr-o felie de pâine pr`jit`.

– Da, r`spunse Laura, fericit` c` nu min]ise prea mult.

108 JOAN MATTHEUS

Alan era \ntr-adev`r un client nou, chiar dac` nu-l vedea doar

din motive profesionale.

Laura fusese complet u[urat` când Jessica schimbase

subiectul.

– Vrei s`-i sun pe Margareth [i pe Jeremy pentru a le spune c`

nu vei juca bridge mâine sear`? o \ntreb` tân`ra fat`.

– Nu, nu, n-are rost. Mâine sear` voi fi acolo...

– Foarte bine, spuse Jessica ridicându-se deja. Pe mâine.

|[i s`rutase mama [i ie[ise. Nu ]i se \ntâmpl` prea des s`

lucrezi seara, remarcase Ruth, turnându-i o alt` cea[c` de cafea.

– Da, da, r`spunse Laura evaziv.

Ruth avea dreptate. Nu i se \ntâmplase deseori...

|n fa]a oglinzii ovale din baie, gândindu-se la aceast` discu]ie,

Laura nu se putu st`pâni s` zâmbeasc`.

Bine\n]eles, nu-i povestise absolut nimic Oliviei, dar b`nuia c`

aceasta ghicise ceva. Ba nu! |[i f`cea idei...

Privindu-[i cu aten]ie chipul \n oglind`, \n]elese brusc de ce o

privise Olivia \n mod atât de insistent.

Da, \ntr-adev`r, se schimbase. O vedea [i o [tia. Laura adres`

o strâmb`tur` imaginii din oglind`, pe care aceasta i-o \napoie.

Era altfel, dar pe cine vedea oare \n oglind`? Pe adev`rata Laura

Seaton, sau o alt` femeie, o necunoscut`?

Imaginea pe care o cerceta \i d`du r`spunsul. Era pur [i

simplu o femeie \ncântat` [i fericit`.

Se \ntoarse la oglind`. Nu-[i d`duse niciodat` seama c` pân`

atunci tr`ise ursuz` [i trist`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 109

"Dumnezeule, de cât de pu]ine lucruri ]ine fericirea...", se

gândi, uluit` de acest adev`r extrem de simplu.

Ie[i din baie, hot`rât` s` lucreze, dar preocupat` de

transformarea sa. Oare se observa atât de mult?

***

Alan r`mase nemi[cat [i gânditor, privind locul f`r` s`-l vad`,

dup` plecarea cuplului aparent dezam`git c` nu putuse

achizi]iona casa martor.

Prea obsedat de gândurile sale, nu remarc` ploaia care-i uda

hainele. Se gândea la ac]iunile sale ilogice. Comparativ cu riscul

pe care [i-l asumase \n aceast` clip`, ploaia avea pu]in`

importan]`.

Nu-l preocupa brusca sa decizie \n leg`tur` cu casa.

De când o v`zuse pe Laura \n cas`, [tiuse c` va fi incapabil s`

vând` acest cuib de dragoste..

Trecuser` dou` zile de la picnicul lor din salon.

Ce repede trecea timpul... Doar dou` zile [i deja nu-[i imagina

via]a f`r` Laura lâng` el. Oare nu mersese pu]in prea repede?

Lui Alan nu-i pl`cea sentimentul care-l cople[ea. Brusc, \i

lipsea \ncrederea \n sine. Va putea dura rela]ia lor?

Totu[i, nu regreta nimic [i nu voia s-o ia mai lent cu Laura. Nu.

|n nici un caz.

110 JOAN MATTHEUS

|n timp ce logica ar fi vrut s` p`streze pu]in` distan]` fa]` de

Laura, sentimentul pasionat pentru ea \l for]a s` se apropie iar [i

iar. Dar la ideea de a o pierde pentru c` s-a \ndep`rtat prea mult

de ea, se \nfior` de groaz`.

{i totu[i se sim]ea prins \n capcan`. Avea impresia pe care o

detesta – c` totul \i sc`pa.

Nu dorea deloc o rela]ie durabil`. |n sfâr[it, asta voise s`

cread`. Dar acum, cunoscând-o pe Laura, nu mai [tia ce s` cread`.

Cinci zile...

Nu se putea construi o cas` \n cinci zile. Dar o rela]ie se putea

construi \n cinci zile?

Oare cât timp trebuie s` tr`iasc` un b`rbat \nainte de cunoa[te

pasiunea? Nu se considera el un b`rbat rezonabil [i inteligent?

Femeia aceasta \l dirijase spre adâncul fiin]ei sale [i aceast`

vizit` \l aruncase \n cea mai crunt` descump`nire.

Suferise deja pentru o femeie. {i fratele s`u la fel. Oare

b`rba]ii erau mereu condamna]i s` sufere din cauza femeilor?

Totu[i, \[i jurase lui \nsu[i s` nu se mai ata[eze niciodat` de o

femeie, s` nu mai simt` emo]ii prea puternice, s`-[i \n`bu[e orice

sentiment prea trainic. {tia din experien]` c` suferin]a era

propor]ional` cu intensitatea primelor sentimente. {i nu voia s`

sufere.

Alan [tia bine ce ar fi trebuit s` fac`. S`-[i ia lucrurile, s`-[i

schimbe adresa, num`rul de telefon [i s` dispar` \n natur`,

\nainte de a se trezi, \ntr-o zi, r`nit de s`geata crunt` a decep]iei

\n dragoste.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 111

Dar Laura \l obseda, \l hipnotiza. Datorit` ei, Alan z`rise \n

sfâr[it por]ile paradisului. |i era team` de paradis.

Lu` o hot`râre, ferm` [i irevocabil`. Nu va fugi. N-o va p`r`si.

Nu va face nimic pentru a evita inevitabilul.

O voia pe femeia aceasta, o adora. Voia s` fie lâng` el, s` râd`

cu ea, s-o iubeasc`.

Era con[tient de riscurile pe care [i le asuma, dar nu regreta.

Prefera s` sufere pentru ea, decât din vina lui.

Se \ntoarse [i privi casa martor sub ploaia fin`. |ncerc` s` [i-o

imagineze pe Laura \n interior. Apoi, un zâmbet \i lumin`

expresia sever`. Luase o alt` hot`râre. O va duce pe Laura s`

danseze. Dar \nainte de orice, trebuia s`-[i schimbe hainele. Se

\ndrept` spre Porsche, urc` \n interior [i demar`. Ma[ina ie[i

repede din lotul de locuin]e.

***

Dar unde oare putea fi Alan? Laura \l a[tepta de câteva ore. |i

pândise pa[ii pe nisip, f`r` s` dea prea mult` aten]ie acestui

lucru. Apoi se oprise din lucru, prea concentrat` la ma[inile care

veneau [i plecau, la voci, la zgomotul de pa[i.

|ncepuse s` se nelini[teasc`.

Oare Alan \[i schimbase p`rerea?

Se hot`râse s` vând` casa?

112 JOAN MATTHEUS

Pentru a \nceta aceste specula]ii inutile, \[i relu` lucrul cu [i

mai mult` \ndârjire. |n ciuda \ntreb`rilor [i a \ndoielilor care \i

fr`mântau mintea, umpluse vreo dou`zeci de pagini cu note,

sugestii [i schi]e. Se gândise la fiecare mobil`, la fiecare plant`

verde.

Obosit` de munca enorm`, se sim]i brusc chinuit` de foame.

Dar unde era Alan?

|[i puse notele \n po[et` [i se ridic` mânioas`.

Cobora scara când Alan intr` \n cas`. Laura se opri.

– De ce te-ai schimbat? \l \ntreb` v`zându-i superbul costum

albastru ca peruzeaua.

Alan intr` \n antreu, \nchise u[a, apoi se \ntoarse spre ea.

– Pentru c` hainele mele erau murdare [i ude, \i r`spunse

zâmbind.

Dar mai ales pentru c` m-am hot`rât s` te duc la restaurant.

Apoi, vom putea merge s` dans`m.

– S` dans`m? Dar n-am mai dansat de ani!

– Ei bine... Este timpul s` \ncepi din nou...

– Dar, Alan... este imposibil. Nu putem s` ie[im \mpreun` [i

[tii bine de ce.

Str`lucirea din privirea lui Alan disp`ru pentru a face loc unei

expresii de descurajare.

– Jessica... oft` el.

– Da, Jessica... |mi pare r`u, r`spunse Laura luându-i mâna.

F`r` s` adauge o vorb`, Alan \i l`s` mâna [i deschise u[a.

– Unde te duci? \ntreb` Laura.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 113

– S` aduc ceva... \i explic` b`rbatul oprindu-se [i

\ntorcându-se spre ea. Numai c` de data aceasta picnicul va avea

loc \n pat. Obiec]ii, |n`l]imea Voastr`?

Laura \i v`zu privirea luminându-se de bucuria reg`sit`. |i

zâmbi [i Laura fu cuprins` de un puternic acces de tandre]e

pentru acest b`rbat.

– Nici una, monseniore, dar s` nu ui]i nimic..., exclam`

râzând.

– Bine, |n`l]imea Voastr`!

Ie[i [i \nchise u[a dup` el.

A[tept` o clip`, \[i puse po[eta pe trepte [i ie[i la rândul s`u.

Lu` din Buickul maro geanta pe care o adusese cu ea pentru cazul

\n care nu-[i va petrece noaptea acas`.

Se \ntoarse \n cas` [i urc` direct \n baie. Acolo f`cu rapid un

du[ [i \[i puse un neglijeu albastru \nchis, oarecum transparent.

|l cump`rase chiar \n acea zi, la ora prânzului.

|[i reduse machiajul la minimum necesar, \[i perie p`rul negru

pân` când c`p`t` volum \n jurul fe]ei.

Oare nu f`cea prea mult? se \ntreb` brusc nelini[tit`,

privindu-se \n oglind`. Dar decise c` era mai bine s` fac` prea

mult decât nu suficient. Cum spunea na[a sa, cine nu risc` nu

câ[tig`.

Auzi u[a de intrare deschizându-se [i \[i vaporiz` pe piept

pu]in` ap` de toalet`. Ie[ind din baie, auzi pa[ii b`rbatului pe

treptele din lemn. L`s` u[a \ntredeschis`, o lumin` filtrat`

trecând astfel \n \nc`pere.

114 JOAN MATTHEUS

Cu inima palpitând, a[teptând p`rerea lui Alan cu un fel de

groaz`, se a[ez` pe pat.

Când acesta intr` cu dou` pungi mari din hârtie \n bra]e, fa]a

\i exprim` o real` uimire.

– Laura... murmur` admirativ.

Aceasta fu imediat lini[tit` de tonul vocii [i de str`lucirea pe

care o c`p`taser` ochii alba[tri.

F`r` s` o scape din ochi puse pungile jos [i \[i scoase haina pe

care o l`s` s`-i cad` la picioare.

– Mai e[ti sup`rat` c` nu mergem s` dans`m? \l \ntreb`

provocatoare... cu inocen]`.

Alan se apropie zâmbind [i devorând-o din priviri.

– Nu, nu sunt deloc sup`rat, \i [opti a[ezându-se pe pat.

Dimpotriv`...

Laura \[i sim]i inima b`tând cu putere când o lu` de talie [i \[i

apropie fa]a de a sa.

– Cina se va r`ci... spuse Laura \n [oapt`.

– Va fi mai reu[it`, glumi \nainte de a o s`ruta pe gât.

Buzele lui Alan urcar` din nou pân` la gura Laurei. Se s`rutar`

\ndelung, cu pasiune. Se devorar` unul pe cel`lalt.

Laura se sim]i purtat` \ntr-o spiral` nesfâr[it` de senza]ii

minunate.

Nu mai gândea. Nu mai era decât un trup mistuit de dorin]`.

Alan \[i puse mâinile pe umerii delica]i [i f`cu s` alunece

neglijeul. Apoi mângâie \i umerii, abdomenul catifelat [i Laura

scoase un geam`t u[or, \mbr`]i[ându-l.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 115

Nu mai sim]ea nici o jen` s`-[i exprime pasiunea care omistuia. Alan o contempl` cu dragoste.

– Cred c` unul dintre noi doi este mult prea \mbr`cat,murmur` Laura.

Alan râse \ncet, \n timp ce aceasta \ncepu s`-i descheie c`ma[a.– Dac` vei continua a[a, \i [opti Alan, nu vom cina decât mâine

diminea]`.Mâine diminea]`!|[i a]inti privirea asupra lui, cuprins` de panic`.– Alan, mâine diminea]` [antierul este deschis?– Desigur... Dar nu te nelini[ti... Muncitorii nu sosesc decât la

nou` [i am interzis oricui s` intre \n casa martor.– Nu \n]elegi... Mi-am l`sat ma[ina parcat` \n fa]a casei. Poate

fi recunoscut`... Ar fi groaznic...– Lini[te[te-te! M-am gândit [i eu la asta. |ntorcându-m` de la

fast-food, am dus-o \n garaj...– Cum ai f`cut asta f`r` chei?– Chiar te intereseaz`? r`spunse Alan zâmbind.O strânse lâng` el [i o s`rut` cu pasiune. Laura \i r`spunse la

s`rut, uitând de toate.Alan fu curând gol, culcat peste trupul \ncânt`tor al Laurei.

Buzele lor exprimau cu \nfl`c`rare toat` pasiunea care-i unea \nacea clip` magic`.

Laura nu mai voia s` [tie nimic, s` cunoasc` nimic... cuexcep]ia frisonului extrem de pl`cut care o f`cea s` se r`storne \nbra]ele lui Alan Branson.

116 JOAN MATTHEUS

Capitolul 8

Doar spre miezul nop]ii, Laura \nfometat` descoperi

savoarea puiului rece cu maionez`.

Alan o contempla \ntins confortabil pe pat, cu capul pe o

pern` [i trupul \nf`[urat \n cear[aful de m`tase.

– |ncep s` m` simt singur, declar` el, pref`cându-se extrem

de nefericit.

Cu neglijeul aruncat cu indiferen]` pe umeri, Laura mânc` o

ultim` bucat` [i alerg` spre el.

Se cuib`ri cu voluptate lâng` trupul musculos, bucurându-se

de o stare de bine necunoscut` pân` atunci. Alan \i mângâie

curba \ncânt`toare a [oldurilor [i Laura se \nfior` de pl`cere.

– Oh... Alan, murmur` \n]elegând unde voia s` ajung`. E[ti

nes`tul...

– Este vina ta, Laura... \i r`spunse strângând-o lâng` el.

Aceasta râse [i-i s`rut` buzele, \nfiorându-se.

Neglijeul \i alunec` [i când pielea sa goal` se atinse de cea a

lui Alan, un fior de bucurie o electriz` pe Laura din cap pân`-n

picioare, f`când-o s`-[i piard` ra]iunea.

Din nou, nu mai era decât dorin]`.

Trupurile lor se r`sucir`, aprinse de pasiune. |mp`rt`[eau

acela[i sentiment \n ritmul dragostei \ntr-un vârtej de senza]ii

\nfl`c`rate [i minunate.

Laura scoase un strig`t. Fiecare particul` a trupului parc`

exploda pentru a o dispersa mai lini[tit la suprafa]a unui ocean

de fericire, de bucurie [i voluptate.

|nchise ochii, savurând contactul trupului musculos [i cald

cu al ei.

E[ti extraordinar`, murmur` Alan.

– Tu nu e[ti extraordinar, e[ti splendid, minunat, perfect...

Alan o \ntrerupse cu o ploaie de s`rut`ri pasionate.

***

– Este ora s` te treze[ti, auzi Laura prin somn. |n picioare,

draga mea...

Deschise cu greu ochii, orbit` de lumin`. Alan era a[ezat pe

pat.

– Cât este ceasul? exclam`, cuprins` de panic`.

– Este prânzul.

118 JOAN MATTHEUS

– Imposibil!

– Ba da, este posibil. M`car o dat` pe zi se \ntâmpl`...

Aplecându-se asupra ei, \i s`rut` gura cu pasiune. |n mod

ciudat, Laura uit` ora [i faptul c` tocmai \[i petrecuse noaptea

\n bra]ele lui Alan f`r` s` le anun]e m`car pe Ruth [i pe Jessica.

– Prânzul... repet`, dându-[i brusc seama de groz`via

situa]iei. Trebuia s` m` treze[ti mai devreme...

– De ce?

– Pentru c` n-am dormit niciodat` pân` la prânz!

Alan râse, ceea ce atenu` pu]in nelini[tea Laurei.

– Dac` r`mâi cuminte, a[ezat` pe pat, ]i-o voi da pe prima,

declar` Alan.

Laura nu \n]elegea. Prima?

Se \ndrept` \n pat, aranjând o pern` \ntre spate [i perete. |l

privi mirat`. Ce voia s` spun`?

– Ei bine? O vrei? continu` Alan, \nc` la fel de enigmatic.

– Prima ce?

– Prima ta cea[c` de cafea, \n pat \n aceast` cas`, \i r`spunse

cu emfaz`.

Se aplec` [i-i \ntinse un pahar plin cu cafea fierbinte.

– {i trebuie s` m`rturisesc c` aceast` cafea preparat` de

mine \nsumi este excelent`...

|ntr-adev`r excelent`! Chiar dac` cea[ca seam`n` mai mult

cu un pahar de unic` folosin]`...

– Vei continua s` te mai joci mult timp \nainte de a m` l`sa

s` beau acest prim pahar cu cafea? \l \ntreb` vesel.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 119

– Oh... lini[te[te-te, ]i-l voi da... dar nu voi \nceta jocurile, o

amenin]` \ndatoritor, \ntinzându-i paharul.

Laura \l lu` [i b`u o \nghi]itur` de cafea, realmente

excelent`.

|nainte de a-l cunoa[te pe Alan, Laura nu se angajase

niciodat` \ntr-o rela]ie \n care dragostea fizic` s` ocupe un loc

atât de important. Se c`s`torise foarte tân`r`. {i acum \[i d`dea

seama, fusese lipsit` de experien]` [i timorat`. Dup` moartea

so]ului, fusese incapabil` s` aib` rela]ii cu b`rba]ii pe care

\ntâmplarea \i scoseser` \n calea sa.

Alan \i deschisese por]ile unei lumi noi, \n care primea tot

atâta pl`cere cât` d`dea. Departe de a se ar`ta rebel` la

ini]iativele sale, venea \naintea fiec`rei cereri a lui Alan. Se

sim]ea \n sfâr[it liber`, liber` s` iubeasc` [i s` se d`ruiasc`,

liber` s` fie pe deplin femeie. {i adora asta...

Examin` trupul atletic al lui Alan la lumina zilei. |mbr`cat

doar \n pantaloni, era cu adev`rat splendid. O raz` de soare \i

lumina frumoasa musculatur` a umerilor. Laura nu se putu

\mpiedica s` simt` o deplin` admira]ie pentru acest corp

superb.

Mai b`u o \nghi]itur` de cafea.

– {tii, Laura, n-am mai sim]it niciodat` ce simt cu tine,

m`rturisi Alan privind-o. Nu \n]eleg nimic.

– {i eu simt acela[i lucru, Alan, \i r`spunse. N-am fost

niciodat` cu nimeni cum sunt cu tine... Nici chiar cu so]ul meu.

L`s` s` cad` pe jos paharul gol [i se cuib`ri lâng` Alan.

120 JOAN MATTHEUS

– De când ne cunoa[tem, am impresia c` am devenit o alt`

femeie.

– O preferi pe aceast` femeie celeilalte?

– Da [i de departe...

Se privir` [i \[i zâmbir` complice.

– M` simt atât de bine lâng` tine, relu` Laura. A[ vrea s`

r`mânem mereu astfel.

|l s`rut` tandru pe obraz.

– Dar, din nefericire, trebuie s` plec, Alan. Am multe lucruri

de f`cut. |n plus, disear` am \ntâlnire.

– Cu cine? o \ntreb` inchizitor, \ncruntat.

– Cu familia. Este o lun` de când a prev`zut Margareth un

bridge \n aceast` sear` la ea acas`.

Fa]a lui Alan se destinse. S`ri \n picioare. Laura \i admir`

suple]ea corpului atletic.

– Jessica te-a \ntrebat unde ai fost noaptea trecut`? o \ntreb`

\mbr`cându-[i c`ma[a [i \ncheind-o.

– Nu chiar... M-a \ntrebat doar dac` am un nou client...

– {i, desigur i-ai r`spuns c` da.

Laura \l privi cu aten]ie. |[i d`dea seama c` voia s-o aduc` pe

un drum pe care ea nu voia s-o ia.

– Da, \ncuviin]`, temându-se de continuarea discu]iei.

– {i ce-i vei spune data viitoare? {i mai apoi?

Sim]indu-se vulnerabil`, Laura \[i ridic` cear[aful peste piept

ca pentru a se ap`ra.

– Nu [tiu, r`punse. Nu [tiu.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 121

Alan nu r`spunse imediat [i-[i a]inti asupra sa privirea

p`trunz`toare.

– {i ce vei face când va descoperi secretul?

– Nu [tiu, Alan. Dar nu vreau s-o r`nesc.

– Dar nici eu nu vreau s`-i facem r`u, o asigur` b`rbatul. Dar

dac` nu-i spunem nimic, când va afla ce se \ntâmpl`, va fi

realmente nefericit`. Trebuie s`-i spui totul... acum.

Avea dreptate. Laura [tia c` avea perfect` dreptate. Dar cum

oare \i poate anun]a o mam` fiicei sale c` este \ndr`gostit` de

b`rbatul pe care aceasta credea c`-l iube[te?

– Este imposibil! exclam` Laura, ridicând vocea.

– Ei bine... o voi face eu.

Laura \[i sim]i sângele \nghe]ând \n vine.

– Nu, Alan... nu po]i... este prea crud. Jessica te iube[te...

– Nu este nimic crud \n a-i spune adev`rul. Este onestitate,

atâta tot. Este chiar mult mai onest decât s` ne \ntâlnim pe

ascuns, ca [i când ne-ar fi ru[ine de ceea ce facem.

T`cu o clip`. Laura \i vedea pieptul ridicându-se \n ritmul

respira]iei.

– |n cazul \n care ai uitat, \n aceast` poveste Jessica este

copilul [i tu adultul, continu`. Nu cred c` Jessica este

\ndr`gostit` de mine. Nu m` cunoa[te. Laura, trebuie neap`rat

ca unul din noi s`-i spun` adev`rul \nainte s`-l afle de la

altcineva. Nu exist` alt` solu]ie.

Prins` \n capcana de a alege \ntre fiic` [i amant, Laura avu o

idee:

122 JOAN MATTHEUS

– Mai exist` o posibilitate. S` nu ne mai vedem...

Alan se apropie repede de pat, o lu` pe Laura de umeri [i o

privi cu aten]ie. De[i \i era team` de acea privire, aceasta

\n]elese tot ce exprima.

– |ndr`zne[te s`-mi spui acum c` te po]i gândi la un

asemenea lucru, o dojeni aproape amenin]`tor.

Laura \l sfida cu privirea. Dar trebui s`-[i m`rturiseasc` ei

\n[`[i c` niciodat`, niciodat`, nu va putea tr`i f`r` acest b`rbat,

f`r` s` simt` lâng` ea contactul acelui trup, f`r` fiorul minunat

pe care-l trezea \n ea.

|nchise ochii \nvins` de fl`c`rile arz`toare pe care le aruncau

ochii alba[tri ai lui Alan.

– Nu, nu pot, murmur`.

|l s`rut` tandru pe frunte [i \[i [terse o larim` care-i curgea

pe obraz.

– |]i \n]eleg sentimentele, murmur` Alan cu blânde]e. Dar

trebuie s`-i povestim totul Jessic`i.

– O voi face, \l asigur` Laura slab. Dar te rog, las`-m` s-o fac

cum vreau [i când vreau. Trebuie s` g`sesc timpul [i ocazia.

– {i pân` atunci, dac` vrem s` ne vedem, va trebui \nc` s` ne

ascundem?

– Da.

Alan oft`.

– Foarte bine, f` cum crezi. Dar sper c` vei g`si rapid aceast`

ocazie, deoarece nu-mi plac tainele.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 123

***

– Mam`! Este rândul t`u s` vorbe[ti...

Laura \ntoarse capul spre Margareth.

– Cum? \ntreb`, distrat`.

Margareth \i privi pe Jeremy [i pe Jessica, a[eza]i \n jurul

mesei de joc [i râser` to]i trei.

– Dormi? }i-am spus c` este rândul t`u s` vorbe[ti... repet`

Margareth zâmbind.

Laura evit` privirile juc`torilor [i se concentr` asupra

c`r]ilor.

– |ntr-adev`r, cred c` mama doarme deja, spuse Jessica

privindu-[i sora [i cumnatul.

De fapt... [ti]i c` mama n-a dormit acas`? Mi-a spus ieri c`

avea \ntâlnire cu un nou client [i...

– Jessica! o \ntrerupse prompt Laura.

Se sim]ea \ngrozitor de nervoas`.

– Haide, mam`... ne po]i spune foarte bine dac` a intrat un

b`rbat \n via]a ta, spuse Margareth.

Prins` \n curs` [i vinovat`, Laura c`uta un r`spuns.

– V` rog, l`sa]i-o pe mama voastr` \n pace, exclam` Jeremy

privindu-le cu severitate. Dac` exist` un b`rbat \n via]a Laurei,

nu este treaba voastr`...

124 JOAN MATTHEUS

Laura \i mul]umi \n tain` lui Jeremy c` o salvase dintr-o

situa]ie atât de delicat`.

– |]i cer iertare domnule Tobias, dar nu sunt de acord,

r`spunse Margareth, indignat`.

– Laura este mama noastr` [i avem dreptul s` [tim, ad`ug`

Jessica.

– Ave]i dreptul s` v` ocupa]i de treburile voastre, insist`

Jeremy. Mama voastr` nu trebuie s` v` dea socoteal`...

Laura era impresionat` de comportamentul lui Jeremy. Dar

era mai ales frânt` de oboseal`. Ignorând protestele violente ale

fiicelor sale, \[i \mpinse scaunul \napoi, puse c`r]ile pe mas` [i

se ridic`.

– Ierta]i-m`... dar m` duc acas`, declar`.

– De ce?

– Este imposibil... N-am terminat...

Laura le zâmbi fetelor.

– Am spus c` m` duc acas`. Este posibil, [i vom relua partida

alt` dat`, insist`, \ndreptându-se spre u[`.

– Dar, mam`... exclamar` \n acela[i timp Jessica [i

Margareth.

– Am plecat deja, strig` Laura imitând expresia preferat` a

Jessic`i.

|nainte de a \nchide u[a, \l auzi pe Jeremy izbucnind \n râs.

Intrând \n Buickul maro, \[i aminti c` Jessica era f`r` ma[in`.

Oft`, demar` [i se \ntoarse spre casa Margarethei pentru a

merge s-o ia pe Jessica.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 125

Opri ma[ina \n fa]a pavilionului. Jeremy a[tepta afar`. Veni

\n fa]a sa pentru a o \mpiedica s` coboare.

– Nu-]i face griji pentru Jessica, o voi aduce eu, \i propuse

zâmbind.

– Mul]umesc, r`spunse Laura.

Demar` [i-l v`zu \n oglinda retrovizoare pe Jeremy intrând \n

cas`. Nu se putu \mpiedica s` zâmbeasc` gândindu-se c`,

\ntr-adev`r, familia sa o cuno[tea bine.

|n timpul drumului, Laura se gândi la ce trebuia s`-i spun`

Jessic`i. Realmente doar acum \[i d`dea seama \n ce m`sur` era

necesar s`-i m`rturiseasc` totul. Fetele sale tocmai vorbeau

despre absen]a ei din noaptea trecut`. {tia c` nu va putea

continua s`-l vad` pe Alan \n tain`. Trebuia neap`rat s`

vorbeasc`.

Laura se \nfior` gândindu-se la dezv`luirile pe care i le va

face Jessic`i. Nu [tia cum s` abordeze subiectul. Tân`ra fat` era

sigur` c` era \ndr`gostit`. Cu siguran]` va suferi aflând de

rela]ia mamei sale cu b`rbatul pe care credea c`-l iube[te.

"Oare cum m-am putut vâr\ \ntr-o poveste atât de \ncurcat`?"

se gândi parcându-[i Buickul \n fa]a casei sale.

Crezuse c` f`cea bine invitându-l pe patronul fiicei sale

pentru cina de Pa[te. Cine s-ar fi putut gândi c`, o s`pt`mân`

dup` aceea, se va afla \ntr-o situa]ie atât de complicat`? Cine ar

fi putut crede c` va fi atât de repede prizonier` \n plasa

dragostei?

Opri motorul [i r`mase nemi[cat` \n ma[in`.

126 JOAN MATTHEUS

"Dragoste?". Cum \i putuse veni \n gând aceast` idee? Nu

putea fi \ndr`gostit`. Nu. Nu voia asta.

Oricum, era imposibil s` te \ndr`goste[ti \ntr-o s`pt`mân`! {i

apoi, nu avea timp s` fie \ndr`gostit`!

Ceea ce sim]ea nu era dragoste, ci iluzia de dragoste. O iluzie

creat` de de[teptarea senzualit`]ii sale. Nu era \ndr`gostit` de

Alan. Dragostea le era rezervat` oamenilor tineri \nc` plini de

speran]`, ca Margareth, Jeremy [i Jessica. Dar o v`duv` de

treizeci [i nou` de ani...

"Dragostea?". Laura nu se putu st`pâni s` râd`. Apoi s`

plâng`.

M`car dac` ar fi putut s` nu-l \ntâlneasc` niciodat` pe acest

b`rbat

Nu voia s` fie \ndr`gostit`, [i totu[i... Cum s` numeasc` altfel

acel sentiment intens [i sfâ[ietor pe care-l sim]ea \ndat` ce se

gândea la Alan?

***

– Toate sunt la fel! exclam` Alan punând halba de bere goal`

pe masa din buc`t`rie..

– Bem pentru infern [i pentru femei! r`spunse Luke, a[ezat

\n fa]a lui, pe unul din cele patru scaune cromate, ridicându-[i

paharul de bere \n direc]ia fratelui s`u.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 127

Ca s` se pr`jeasc` toate la foc mic \n cuptorul marelui

Satan...

– Chiar [i fiica ta? \l \ntrerupse Alan.

Luke zâmbi \ncruntându-[i sprâncelene, ceea ce-i d`dea fe]ei

o expresie de am`r`ciune.

– Vezi, pentru mine, Line nu este femeie. Nu...

|ncet` s` vorbeasc` pentru a bea o \nghi]itur` de bere. Apoi

puse paharul pe mas` cu un zgomot \n`bu[it [i amenin]`tor.

Chipul s`u exprima mai mult decât triste]e: disperare.

– Alan... Am pierdut-o. Mi-am pierdut bebelu[ul.

Alan sim]i o mil` profund` pentru fratele mai mic. Nu-l

l`sase decât s` \ntrez`reasc` durerea pe care o putea sim]i c`

fusese desp`r]it de copil. Dar ceea ce descoperea era prea

dureros, prea \ngrozitor. Luke fusese profund r`nit, o sim]ea. {i

se bizuia, evident, pe el, pentru a-l ajuta s` r`mân` cu picioarele

pe p`mânt.

Luke \i povesti demersurile sale infructuoase pentru a ob]ine

de la fosta so]ie custodia fiicei. Când termin`, lipsindu-i

realmente cuvintele \ncurajatoare, Alan se ridic` [i-[i lu` fratele

\n bra]e.

Un zâmbet trist se contur` pe buzele lui Alan când \[i aminti

de neatâmp`rata care \l sâcâise f`r` \ncetare cu zburd`lniciile

sale, \n copil`rie. Luke devenise b`rbat.

|n vârst` de treizeci [i trei de ani, m`sura cu aproxima]ie cu

zece centimentri mai mult decât Alan. Totu[i, \n acea clip`,

r`mânea fratele s`u mai mic.

128 JOAN MATTHEUS

Alan \l strânse lâng` el ca pe un copil nefericit. {i, asemenea

unui copil, Luke \ncepu s` plâng`... dup` copilul s`u pierdut...

|n acea clip`, Alan sim]ea [i el o ur` s`lbatic` \mpotriva

femeilor. Deoarece o femeie era cea care-i adusese fratele \n

asemenea stare de nefericire [i de disperare. O femeie avid` s`

posede bunurile materiale pe care i le putea da un alt b`rbat. {i

aceast` femeie pe care Luke o adorase mai mult decât via]a sa –

\ncercase s` se sinucid` – nu-l tr`dase doar. |i luase [i pe feti]a lor.

|ncurajându-[i \n t`cere fratele, Alan fu cuprins de o furie

cumplit` \mpotriva so]iei lui Luke, care preferase s` plece cu un

francez, un neserios care nu se gândea decât la chefuri. Dar

resentimentele sale aveau de asemenea drept ]int` [i pe acea

femeie pe care o iubise odinioar`... acea femeie care plecase cu

cel mai bun prieten al s`u.

Le blestema pe toate.

{i Laura?

Gândindu-se la acest nume, \n mintea lui Alan ap`ru

imaginea \ncânt`toare a tinerei femei. Oare [i ea era \n stare de

tr`dare?

Nu. Nu Laura, se gândi. {i aceast` cetitudine \i domoli

mânia.

Laura era prea sincer`, prea loial`, prea... Totu[i, trebuise s`

insiste s` accepte s`-i dezv`luie rela]ia lor fiicei sale!

Lui Alan nu-i pl`cea suspiciunea care \ncepuse s`-i cuprind`

sufletul [i fu u[urat când Luke \i \ntrerupse gândurile,

\ndep`rtându-se de el.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 129

– |mi pare r`u, Alan, murmur` Luke, [tergându-[i cu dosul

mâinii lacrimile care-i udaser` obrajii. Nu se va mai \ntâmpla.

Nici o femeie nu m` va mai putea izgoni \n mod necinstit. Pe

viitor, dac` cineva trebuie s` sufere, \]i jur c` nu eu voi fi acela...

Luke zâmbi cu triste]e. O hot`râre de neclintit i se citea \n

priviri. Alan \l \n]elegea. Totu[i nu se putu \mpiedica s` nu simt`

o mare mil` pentru femeia sau femeile care vor avea nefericirea

s`-l \ntâlneasc` pe Luke. {i vor exista, deoarece era frumos ca un

zeu... sau, \n aceast` clip`, mai degrab` ca un diavol.

A[a c` se hot`r\ s` nu i-l prezinte pe Luke, Laurei. Nu voia ca

ea s` aib` de suportat remarcele ironice ale fratelui s`u mai mic.

Laura era prea feminin`, prea blând`.

{i, luând \n considerare ceea ce tocmai exprimase Luke, Alan

[tiu c` fratele s`u nu o va cru]a, ci se va n`pusti asupra ei ca

nenorocirea asupra lumii. {i era cel mai mic lucru care se putea

spune.

Alan fu surprins de acest gând. Totu[i, nu exagera pu]in \n

genul melodramatic? Via]a nu era mai simpl`? |i arunc` repede

o privire lui Luke [i el pierdut \n gândurile sale. Expresia

ne\ndur`toare nu-i pierise din privire.

Nu, gândurile sale nu erau a[a de grote[ti cum p`reau. Va

trebui s` lupte \mpotriva propriului frate pentru a o proteja pe

Laura.

Laura, singura sa iubire...

Aceast` afirma]ie spontan` \l surprinse pe Alan.

Iubire?

130 JOAN MATTHEUS

Sim]ea realmente acest sentiment atât de rar pentru Laura?

Sau, ca Jessica, \[i f`cea doar iluzii, credea c` o iube[te?

F`cuser` dragoste, de aici pân` la a vorbi despre iubire era

un pas pe care Alan nu era preg`tit s`-l fac`.

Fusese deja \ndr`gostit odinioar`. {tia c` dragostea f`cea un

b`rbat slab. {i refuza – se temea – s` lase garda jos.

Nu reprezenta oare Laura exemplul perfect de descurajarea

provocat` de dragoste?

– Ce ai spune de o pizza, Alan? propuse brusc Luke Acest gen

de... surmenaj emo]ional mi-a f`cut foame. Nu te superi prea

tare s` dai o fug` pân` la pizzeria de al`turi pentru a a duce ceva

de mâncare?

– Alerg! replic` Alan cu amabilitate.

Ie[i imediat din buc`t`rie, \[i \mbr`c` bluzonul din piele de

c`prioar` [i plec`.

Pe strad`, Alan \[i aminti de mesele improvizate \n casa

martor... Dragoste? Hot`r\ s` resping` imediat [i pentru

totdeauna un sentiment atât de primejdios.

Dragoste? Era \ntru totul bun` pentru pu[ti, pentru naivi [i

pentru imbecili.

Dar dac` ceea ce sim]ea pentru Laura era \ntr-adev`r

dragoste?

Aceast` \ntrebare \l fr`mânt` toat1 seara [i-l urm`ri pân` \n

pat.

Desigur, se ata[ase de ea, cum n-ar fi putut-o face cu nici o

alt` femeie. Doar c` iat`... Laura nu era orice femeie.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 131

Laura era...

|ncerc` s` defineasc` ce reprezenta Laura pentru el. Era o

parte din el \nsu[i, din carnea, din sângele, din sufletul s`u...

Se agit` \n pat, se r`suci de sute de ori, framântând perna.

Nu va mai iubi niciodat` vreo femeie... cu dragoste...

Niciodat`!

132 JOAN MATTHEUS

Capitolul 9

Dragostea o transformase profund pe Laura. Dar de când

reu[ise s` dea un nume sentimentului pe care-l avea pentru

Alan, avea ciudata impresie c` devenise o alta, o femeie nou`.

|n acest sfâr[it de dup`-amiaz` posomorât, lucra cu

\nver[unare \n sufragerie, când Alan intr` \n \nc`pere. Observ`

c` se schimbase.

Nu era rece, dar rezervat. Nu chiar brutal, dar avea o

oarecare ner`bdare \n atitudine, un fel de r`ceal`

imperceptibil` \n voce.

Uimit` de expresia auster` a fe]ei sale, \i adres` un zâmbet

timid. |n zadar. Expresia sever` a lui Alan nu se schimb` deloc.

– Ai vorbit cu Jessica? o \ntreb` direct.

La tonul vocii, la schimbarea subtil` a manierelor fa]` de ea,

Laura se sim]i imediat \n defensiv`.

Oare cine se credea? Regele Suediei? La acest gând, Laura se

suspect` pe loc de o posibil` calomnie fa]` de o persoan` care

nu-i fusese niciodat` prezentat`. Nici un rege, fie al Suediei sau

din alt` parte, nici un b`rbat \n mod normal politicos nu putea

s` fie mai rigid, mai stupid ceremonios [i mai dezagreabil ca

Alan \n acea clip`.

|ncerc` s`-i zâmbeasc` din nou, dar nu reu[i decât un ciudat

rictus stângaci.

– Bun` ziua, totu[i! exclam`.

– I-ai vorbit? insist` Alan.

– Nu.

– Nu? se mir` b`rbatul \naintând spre ea. De ce? Mi-ai promis

s-o faci!

|n acea clip`, Laura se gândi la cele dou` nop]i lungi de

nelini[te [i de \ntreb`ri dureroase pe care tocmai le tr`ise. |[i

pierdu r`bdarea.

Cum oare se putuse \ndr`gosti de acest necioplit? Cum

\ndr`znea s` o trateze \n acest mod? Cine se credea?

– Ascult`, Alan, nu ]i-am promis nimic. }i-am spus doar c`

voi c`uta ocazia, clipa propice pentru a-i vorbi, \i r`spunse

fulgerându-l cu privirea.

– {i \n tot timpul weekendului n-ai g`sit m`car o clip`

pentru asta?

– Tot weekend-ul? izbucni Laura. N-am v`zut-o pe Jessica

decât sâmb`t` seara [i ieri! {i \]i amintesc c` sâmb`t` seara

Jessica [i cu mine am fost invitate la Margareth.

Prefera s` nu aminteasc` plecarea gr`bit` de la fiica sa mai

mare.

134 JOAN MATTHEUS

– {i ieri am v`zut-o pe Jessica \n total dou` ore, continu` pe

acela[i ton. O or` la micul dejun \nainte s`-[i \ntâlneasc`

prietenii [i o or` la cin`, când s-a \ntors. Nu este ceea ce numesc

eu o ocazie propice pentru dezv`luiri dificile!

– A[adar, pân` când se va ivi ocazia, vom continua s` juc`m

rolurile pe dos, o ironiz` Alan. Spune-mi dac` gre[esc dar, de

obicei, \n acest gen de situa]ii tinerii sunt cei care se \ntâlnesc

\n secret, nu p`rin]ii. Nu?

Laura se sim]i cuprins` de o mânie surd` – poate pentru c`

avea dreptate.

– Alan, te rog, pune-te o clip` \n locul meu, exclam` prompt.

Cuno[ti contextul [i...

– {tiu numai c` toat` aceast` poveste este lipsit` de sens!

replic` acesta. Am treizeci [i [ase de ani. Tu, treizeci [i nou`. {i

suntem obliga]i s` ne ascundem, s` min]im ca [i când am fi

vinova]i! {i toate astea pentru c` o pu[toiac` de nou`sprezece

ani crede c` este \ndr`gostit`! Este o nebunie total`!

– Pu[toiaca asta de nou`sprezece ani este fiica mea, replic`

t`ios Laura.

Tonul vocii sun` ca o alarm`. Alan \n]elese c` \n aer plutea

furtuna. F`cuse s` vibreze o coard` sensibil`, cea matern`..

Rezemat de [emineul mare, o privi cu aten]ie pe Laura.

– De acord... accept s` mai joc pu]in aceast` comedie, ced`

Alan. Dar f`-mi un serviciu, vrei?

– Dac` este posibil... r`spunse Laura cu pruden]`, u[urat` c`

disputa lor p`rea s` se domoleasc`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 135

– Ai putea s` accelerezi lucrul? Dac` trebuie s` ne ascundem,

s` fie cel pu]in confortabil...

|n sfâr[it un slab – foarte slab – zâmbet ap`ru pe buzele lui

Alan.

– Voi vedea ce voi putea face, promise Laura.

Dup` terminarea definitiv` a schi]elor, Laura se apuc` de

decorarea propriu-zis`. Fu mul]umit` de rezultatul ob]inut la

sfâr[itul s`pt`mânii. Acum, casa sem`na \ntru totul

personalit`]ii lui Alan. Uneori, trebui s` \nlocuiasc` obiectele

sau mobilele prev`zute la \nceput prin altele care aveau

avantajul de a fi disponibile imediat \n magazine. Dar chiar \n

acest schimb`ri p`strase mereu \n minte imaginea lui Alan.

Efectuând aceast` munc`, dragostea pentru el se amplificase,

devenind mai puternic`, inatacabil`. Dar nu sim]ea nici bucurie,

nici fericire. Dimpotriv`, fr`mântat` de \ndoial`, nu \ncet` s`-[i

pun` \ntreb`ri \ngrijor`toare.

Ac\]ona oare cu inteligen]` \ndr`gostindu-se de un b`rbat \n

acest moment al vie]ii sale?

Era principala \ntrebare la care veneau s` se adauge altele,

care o chinuiau zi [i noapte.

Era prea bine instalat` \n via]a sa de mam` [i de decoratoare

pentru a-[i schimba modul de via]`? Nu dep`[ise vârsta

pasiunilor amoroase? {i ce va face dac` aceast` rela]ie,

deocamdat` pasionat` [i \nfl`c`rat`, se va r`ci?

|ndoielile \l priveau mai ales pe Alan.

Oare ce sim]ea? Ce credea realmente despre ea.

136 JOAN MATTHEUS

|i repetase deseori c` era frumoas`, dar f`r` s` aminteasc` un

angajament, o via]` comun`.

Devenise rezervat [i uneori chiar sever. Oare

comportamentul s`u era un semn de dezinteres fa]` de ea?

Aceste \ntreb`ri o \nso]eau \n fiecare zi, o [ubrezeau [i o

tulburau. Devenise [i mai rezervat`, mai pu]in pasionat` când

era cu el.

Tot nu vorbise cu Jessica [i, de fiecare dat` când se gândea

la aceast` discu]ie, un fel de panic` o \mpiedica s` treac` la

ac]iune. Deduse din asta c` nu era timpul s`-[i informeze fiica

despre rela]ia sa cu Alan.

Astfel, trecur` s`pt`mânile. Laura [i Alan se \ntâlneau deseori

\n casa devenit` intim` [i primitoare. F`ceau dragoste cu

pasiune, dau cu trecerea zilelor, rela]ia lor p`rea din ce \n ce

mai fragil`. Ajunseser` s` secerte pentru fleacuri, pe subiecte

cum ar fi mâncarea [i hainele.

|n prima s`pt`mân` a lunii mai, Laura se sim]i descump`nit`,

vulnerabil` [i aproape de o desp`r]ire care, \n mod sigur, o va

face s` sufere teribil.

Un conflict interior \l chinuia pe Alan. |n timp ce o parte din

el ardea s`-i declare dragostea Laurei, alta \l \ndemna la rezerv`.

Prezen]a lui Luke la el \i amintea de duplicitatea femeilor,

pericolul de a iubi prea mult [i suferin]a care se putea na[te

dintr-un ata[ament prea mare. Asta nu-l ajuta prea mult.

Disperarea sincer` a lui Luke sporise ne\ncrederea lui Alan

fa]` de femei, o ne\ncredere perseverent`, pe care [i-o exprima

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 137

deseori fa]` de Laura. Aceast` furie le mina nemilos rela]ia din

interior. Alan o [tia, dar nu putea face nimic.

Situa]ia nu putea s` dureze. Dup` mai multe s`pt`mâni de

tensiune \nabu[it`, o izbucnire – pe care Alan o spera salvatoare

– era inevitabil`.

Era dup`-amiaza târziu când Laura ajunse \n acea zi la cas`,

care nu mai era un martor decât al dragostei lor zbuciumate.

Vremea se schimbase brusc. Pentru prima dat` de luni de zile

era \n sfâr[it cald. Laura era \mbr`cat` \n consecin]`, cu o bluz`

alb` f`r` mâneci [i cu o fust` larg` albastr`, cu sandale f`r` toc,

care l`sau s` se vad` picioarele frumoase cu unghii sidefii.

Se \mbr`case diminea]` cu dorin]a de a-l seduce pe Alan.

Ajunsese mai devreme decât de obicei pentru a preg`ti o cin`

festiv`. S`tul` de mesele la botul calului, spera c` un mic festin

adev`rat, urmat de o conversa]ie tandr` [i lini[tit` pe subiecte

lipsite de gravitate va ajuta rela]ia lor s` treac` din nou peste

dificult`]i.

Intr`, travers` salonul [i se opri \n u[a sufrageriei, stupefiat`.

Geamurile de la ferestre erau sparte. Covorul mare, persan,

era acoperit cu cioburi din sticl`. Oglinda vene]ian` de

deasupra [emineului era cr`pat` vertical [i o vaz` alb` din

por]elan care, \n mod normal, ar fi trebuit s` se afle \n gr`din`,

z`cea spart` \n fa]a c`minului.

Laura \[i duse mâna la gur`.

Cine?

De ce?

138 JOAN MATTHEUS

Se \ntoarse [i ie[i repede din cas`. Trebuia s`-l g`seasc`

neap`rat pe Alan.

{tia c` acum lucra la [arpanta complex` a unui acoperi[

pentru o cas` situat` \n nordul lotului. Merse cu pas hot`rât [i

repede pân` când \l z`ri \n sfâr[it. Aproximativ zece muncitori

lucrau pe acoperi[. Alan vorbea cu un b`rbat. Când Laura se

apropie de cas` o \ntâmpin` un concert de fluier`turi

admirative.

Alan se \ntoarse [i o v`zu.

– Ce-i cu vacarmul `sta? url` furios la cei ce fluierau, care se

oprir`, nu f`r` câteva rânjete.

Se \ndrept` spre Laura care, prea preocupat` de ceea ce se

\ntâmplase, nu remarc` imediat expresia mânioas` care crispa

tr`s`turile lui Alan.

– Ce s-a \ntâmplat, Laura? o \ntreb` cu o blânde]e care-i

ascundea cu greu enervarea.

– Alan... a fost jefuit` casa, \l anun]` cu o voce pe care

nervozitatea o f`cea pu]in strident`.

– Nu! exclam` Alan, stupefiat.

R`maser` o clip` t`cu]i, apoi, luând-o pe Laura de bra],

b`rbatul o conduse spre Porsche.

– Ce s-a \ntâmplat? o \ntreb` pornind motorul.

Ma[ina se \ndrepta deja spre casa lor.

– Urciorul din gr`din`... a fost aruncat \n cas`... este sticl`

peste tot... \i explic` tremurând.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 139

– Lipse[te ceva? Sunt [i alte stric`ciuni? o \ntreb` oprind

ma[ina \n fa]a u[ii.

– Nu [tiu. |ndat` ce am v`zut asta, am venit s` te anun].

Coborâr` din ma[in` [i alergar` spre cas`.

|n salon, Alan examin` perplex \nc`perea devastat`.

– Care este idiotul care a putut face asta? R`mâi aici, \i

ordon` Laurei, m` duc s` v`d celelalte camere.

Se \ndrept` spre antreu, deschise un dulap [i scoase de acolo

o m`tur` [i un f`ra[ [i se \ntoarse \n sufragerie, unde \ncepu s`

strâng` cioburile de sticl`.

– Ce faci? o \ntreb` Alan t`ios, apropiindu-se.

– Cur`] pu]in, r`spunse Laura, mirat` de acel ton nepotrivit.

– Las`, voi cere cuiva s` se ocupe de asta mâine diminea]`.

{i smulgându-i m`tura din mân` o arunc` \n \nc`pere.

Laura r`mase pe loc, complet derutat`, tremurând de

disperare [i de spaim`.

– {i apoi... ce \ncerci s` dovede[ti plimbându-te \n fa]a

oamenilor pe [antier? exclam` cu voce r`gu[it`, luând-o cu

fermitate de umeri.

– Cum? exclam` Laura uluit`.

– Aveai nevoie s` dovede[ti c` e[ti seduc`toare? relu` Alan

amenin]`tor. |]i voi da toate dovezile pe care le cau]i...

{i luând-o de bra] cu o mân` de o]el, o \mpinse pe scar`

pân` \n camer`.

– Alan! strig` femeia. M` doare! Te rog!

|ncerc` s` reziste.

140 JOAN MATTHEUS

Dar era mai puternic decât ea [i mânia \i sporea energia.

Oare ce f`cuse s` declan[eze o asemenea furie? Tulburat`,

\ngrozit`, Laura \nainta cu mintea \n deplin` confuzie. Cine era

b`rbatul acesta care o brusca? De ce \[i permisese aceea remarc`

insult`toare [i grosolan`? |ncercase vreodat` s` seduc` alt

b`rbat \n afara lui...?

|n cele din urm`, mai mult uluit` decât \ngrozit`, \ncet` s`

reziste. {i apoi, \n ciuda furiei inexplicabile, Laura persista s`-l

considere incredibil de seduc`tor...

|ndat` ce fur` \n camer`, Alan o s`rut` cu adev`rat`

\nver[unare. |n ciuda acelei \nfl`c`r`ri \nsp`imânt`toare, femeia

se \nfior`. {i puternica dorin]` pentru Alan o f`cu s`-[i piard`

capul. Se dezbr`c` f`r` a vorbi, cu o ner`bdare furtunoas`, ca [i

când participau la un ritual magic ce-i dep`[ea.

O culc` pe pat. Buzele se \ntâlnir` din nou [i un val de

senza]ii nemai\ntâlnite o cople[i pe Laura. Nu sim]ise niciodat`

o dorin]` atât de puternic`, atât de violent` pentru el.

Alan \[i \ndrept` pu]in fa]a \nfierbântat` [i \[i adânci privirea

ochilor atât de alba[tri \n cei ai Laurei.

– M` mai dore[ti ? o \ntreab` \ncruntat.

– Da, Alan, murmur` aceasta

|n mod ciudat, nu mai era speriat` deloc de acel aspect al

personalit`]i sale pe care tocmai i-l dezv`luise \n aceste clipe

pasionate. Dar r`m`sese impresionat` de rapiditatea de ac]iune

[i de cauzele comportamentului \nc` de ne\n]eles pentru ea.

Alan o privea \n t`cere, la fel de agitat.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 141

– Alan, nu \n]eleg ce...

– Spune-o!

– Te doresc, Alan, repet` Laura f`r` s` se oblige, deoarece

era purul adev`r.

– |mi apar]ii, Laura. S` nu ui]i...

Tonul nelini[titor al vocii contrasta puternic cu blânde]ea cu

care mâinile mângâiau trupul Laurei.

Intr` \n ea cu mai mult` vigoare [i putere ca de obicei. {i

Laura \n]elese c` o lua realmente \n posesie... apoi uit` de orice,

cedând pl`cerii nesfâr[ite pe care i-o d`dea.

***

Laura asculta respira]ia regulat` a lui Alan. Acesta se \ntoarse

spre ea.

– Te-am r`nit? o \ntreb`, aparent \ngrijorat.

Era de un calm ciudat. Laura fu puternic impresionat` de

privirea ochilor alba[tri a c`ror lini[te aparent` p`rea c`

ascunde o team` excesiv`.

– Nu, Alan, nu m-ai r`nit, murmur` zâmbind.

Expresia fe]ei lui Alan nu se schimb`.

– Te-am speriat? mai spuse acesta.

Laura se ridic` intr-un cot pentru a sta cu fa]a la el.

– Nu, Alan, nu m-ai r`nit [i nu m-ai speriat, \l asigur`. De ce?

142 JOAN MATTHEUS

Asta era inten]ia ta?

– Nu, \i r`spunse. Vroiam doar s` [tiu...

Min]ea. Laura [tia c` min]ea, cum [tia ca vrusese s` s-o

pedepseasc`. Asta o \ntrista [i o f`cea s` sufere. Alan vruse s-o

r`neasc` [i s-o sperie. Min]ise.

|l privi \n timp ce se ridic` [i-[i adun` hainele, \nainte de a

disp`rea \n baie.

Intui]ia pe care o avea de câteva s`pt`mâni se confirma. Nu

mai era acela[i b`rbat. Nu mai era cel cu care f`cuse picnicul. Se

\ntreb` ce putuse face din acel amant fericit un str`in care voia

s-o sperie pentru a o face s` admint` c` \l dorea.

Laura chiar nu [tia ce se putuse \ntâmpla pentru a-l schimba

\n mod atât de evident. Avea o singur` certitudine: aceast`

transformare o s` le pun` rela]ia \n pericol.

Brusc, toate \ntreb`rile [i \ndoielile disp`rur` ca prin farmec.

Desigur, \l iubea pe Alan cum nu iubise niciodat` pe nimeni.

Dar nu sim]ea destul` putere s` continue o situa]ie atât de

\ncordat` [i de dificil`.

Se ridic`, \[i lu` hainele [i ie[i f`r` zgomot din camer`,

pentru a merge s` se \mbrace \n cealalt` baie.

***

Sub du[, Alan se \nvinuia f`cându-se cu ou [i cu o]et.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 143

|nchise robinetele [i ie[i din cabin`.

Oare ce f`cea Laura? Plângea?

Nu reu[ea s`-[i desprind` gândurile de acea femeie care se

afla \n camer`. Dac` plângea, era singurul r`spunz`tor pentru

lacrimile sale. Lu` un prosop [i \ncepu s`-[i [tearg` corpul

atletic.

Laura...

Sim]i un nod \n gât. Dar de ce fusese oare atât de brutal? O

r`nise pe femeia care-i d`duse atât de mult` pl`cere cum nu

crezuse c` era posibil \nainte de a o cunoa[te. Iar el, ca un

imbecil ce era, f`cuse pe masculul agresiv, r`u. |n mod

inten]ionat.

|[i termin` de [ters spatele [i arunc` furios prosopul pe jos.

Desigur, avusese motive s` ac]ioneze astfel.

Era mai bine s` nu se mai gândeasc`! Erau frumoase toate

acele motive care-l \ndemnaser` s` fac` pe de[teptul \n mod atât

de grosolan!

Oft` [i se \mbr`c`. |nainte de a intra \n camer`, \[i preg`ti

discursul de scuze.

Deschise u[a.

Laura plecase.

Patul era f`cut. Totul \n camer` era \n ordine, aranjat. {i

Laura plecase...

O intui]ie dureroas` \i [opti c` nu p`r`sise doar camera, ci [i

casa [i lotul.

{i pe el.

144 JOAN MATTHEUS

Nu se duse nici m`car la fereastr` pentru a vedea dac`

Buickul maro se mai afla acolo. {tia c` nu mai era. Se pr`bu[i pe

pat. |ntins pe burt`, privi mult timp cu disperare parchetul.

Oare cum reu[ise s` se pun` \ntr-o situa]ie atât de \ncurcat`?

{i când te gânde[ti c` era singurul responsabil de aceast`

confuzie.

Mânia. Da, mânia aceea de necontrolat era cea care \l

pierduse. O mânie care sporea \n el de ani. Mânie \ndreptat`

\mpotriva unei femei. Cea care \l f`cuse s` sufere ca niciodat`.

|mpotriva celeilalte, care \i tr`dase de asemenea fratele [i-l

f`cuse s` sufere. {i \n cele din urm`, [i mai ales, mânia

\mpotriva propriei sale temeri. Teama de a fi tr`dat, umilit,

\n[elat de femeia pe care o iubea cel mai mult pe lume.

Sporit` de gelozie, aceast` team` [i aceast` furie ie[iser` \n

mod brutal la suprafa]` când b`rba]ii o fluieraser` pe Laura [i

când o v`zuse \n mijlocul lor, atât de frumoas`, atât de dorit`,

atât de... femeie.

|n acea clip`, o dorise pe Laura mai mult ca niciodat`, dar \i

fusese team` de acea dorin]`. Cel`lalt b`rbat care era \n el

sim]ise nevoia s` o pedepseasc` pe Laura pentru dorin]a pe care

o sim]ea.

Ce groz`vie!

{i pentru c` \i fusese team` s` o piard`, o obligase s`

recunoasc` faptul c` nu-l dorea decât pe el.

Ce nebunie!

Ce ob]inuse cu aceast` demonstra]ie de mascul cuceritor?

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 145

Se ridic` [i se \ndrept` \ncet spre u[`. Puse mâna pe clan]` [i

se \ntoarse cu inima strâns`.

Nu mai era acolo decât o camer` superb decorat`. {i trist`.

Cu un mare pat gol.

Laura plecase.

146 JOAN MATTHEUS

Capitolul 10

A[ezat` la birou, Laura privea cu un aer posomorât gr`mada

de dosare de examinat. Era cald. Aerul era umed. Nu-l mai

v`zuse pe Alan de mai multe s`pt`mâni.

Era \ns`rcinat`.

C`ldura \nabu[itoare n-o deranja pe Laura.

|n schimb, a[tepta un bebelu[... Erau dou`zeci de ani de

când nu i se mai \ntâmplase...

– Te sim]i bine? \ntreb` Olivia.

Laura ridic` ochii [i-i zâmbi asistentei sale.

– Da... este \n ordine, r`spunse, ascunzându-[i indispozi]ia

profund` pe care o avea.

– Totu[i, nu pari \n apele tale, insist` Olivia. Pari epuizat`.

– Oh! este surmenajul din ultimul timp...

– Vorbe[te \n numele t`u... De o lun` munce[ti cât patru...

– Cât timp este de lucru, trebuie profitat.

Olivia nu p`ru s` adere \ntru totul la explica]ia Lurei, dar nu

mai sufl` o vorb`.

– De fapt, ce s-a \ntâmplat cu acel b`rbat care voia neap`rat

s` decorezi personal casa martor?

Laura \[i sim]i inima b`tând mai repede, ca \ntotdeauna când

se amintea de Alan Branson \n fa]a ei. |ncerca s`-l uite, dar nu

era u[or \n fiecare zi.

– Ei bine... a trimis un cec, explic`. {i gata.

Laura nu-i povestise \n am`nunt rela]ia lor, nici c` Alan

trimisese un cec drept bonus, pe care i-l \napoiase.

– Ciudat... murmur` Olivia.

– C` a trimis un cec? \ntreb` Laura zâmbind.

– Nu, c` n-a dat nici un semn de via]` de când te-a angajat.

A[ fi jurat c` era interesat de tine... \n sfâr[it, personal, dac`

\n]elegi ce vreau s` spun.

– Nu este nimic ciudat, r`spunse Laura str`duindu-se s`

r`mân` calm` [i fireasc`. Mi se pare c` Alan Branson a tr`it o

iubire dificil` acum câ]iva ani. De atunci, comportamentul s`u

fa]` de femei nu este simplu...

"{i pentru asta am fost pedepsit` eu, se gândi pentru a mia

dat`. Pentru o alt` femeie...".

Conversa]ia \ncepuse s` o dezguste. S` hot`r\ s` o scurteze.

– Cred c` toate acestea vor putea a[tepta s`pt`mâna viitoare,

spuse ridicându-se.

– Excelent` sugestie, r`spunse asistenta ridicându-se la

rândul s`u. Cum de nu m-am gândit la asta mai curând?

148 JOAN MATTHEUS

Câteva clipe mai târziu, Laura \ncuia u[a biroului cu cheia.

– Mâine vino când vrei, spuse Laura.

Olivia \[i petrecea de obicei weekendul cu familia sa. Dar

p`rin]ii mutându-se la Phoenix, \n Arizona, nu mai era timp

s`-i vad` atât de u[or. Când Laura aflase c` va fi singur` \n

weekend, o invitase. Olivia acceptase cu pl`cere.

– La micul dejun? \ntreb` Olivia.

– Când vrei, r`spunse Laura \ndreptându-se spre ma[in`.

Se instal` la volanul Buickului.

– Vrei s`-]i aduc ceva? propuse Olivia.

– Doar zâmbetul t`u.

Laura \i spuse la revedere cu un semn prietenesc din mân`.

Demar` [i zâmbetul \i disp`ru \ndat` ce Olivia nu se mai

v`zu. Se sim]ea atât de obosit`. Ar fi vrut s` cread` c` epuizarea

sa era unul din primele simptome ale sarcinii. Dar [tia c`

adev`rata cauz` era cu totul alta.

|i lipsea Alan. |i venir` lacrimi \n ochi \n timp ce revedea

chipul frumos, cu tr`s`turi regulate ale b`rbatului adorat. Cele

trei s`pt`mâni petrecute departe de el, de la plecarea sa discret`

din camer`, fuseser` cele mai lungi [i mai greu de suportat din

via]a sa.

Alan sunase chiar \n seara plec`rii sale. |i auzea \nc` vocea.

Cprpins de remu[c`ri, \i ceruse s`-l ierte. Insistase s` vin` a

doua zi la casa martor.

|i r`spunsese c`-i accept` scuzele, dar c` totul se sfâr[ise

\ntre ei, se terminase.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 149

Pe moment, crezu c` face bine alegând aceast` solu]ie,

aparent singura viabil`. De atunci regretase de mai multe ori...

Când b`nuise c` era \ns`rcinat`, fusese nebun` de bucurie.

|ns`rcinat`! Oare nu era minunat? Va avea un copil de la Alan.

Incapabil` s` a[tepte, \[i f`cuse imediat analizele. Pentru a [ti

cât mai repede. O furtun` de gânduri [i sentimente de bucurie

\i cuprinse sufletul când \nchisese dup` telefonul medicului.

Un copil! Avea treizeci [i nou` de ani [i va avea un copil! Nu,

nu un copil. Copilul lui Alan.

Fericit`, voise s`-l sune imediat pe Alan.

Nu fusese c`s`torit niciodat` [i nu avusese vreodat` copii.

Cu siguran]`, va fi nebun de bucurie. Va fi...

Dar elanul i se frânse. Fericirea i se transform` \ntr-un gând

dureros. Cuno[tea dinainte reac]ia lui Alan. Ar fi fost foarte sigur

c` fusese iar \n[elat de o femeie. Ar fi insistat s` se c`s`toreasc`.

Laura \[i [terse lacrimile care \i curgeau pe obraji.

Conducând pe str`zile aglomerate, reflect` iar [i iar la acele

gânduri care o f`ceau s` sufere.

Realizând c` Alan o va cere cu siguran]` de so]ie, hot`r\ s`

nu-l sune. Copilul era \n trupul ei.

Cine avea nevoie de Alan?

Ea, desigur, dar nu asta era problema.

Alan avea dreptul s` [tie, dar asta nu va avea nici o influen]`

asupra viitorului copilului.

Laura nu voia s` fie so]ia lui Alan.

|n sfâr[it, nu era chiar adev`rul.

150 JOAN MATTHEUS

S-ar fi c`s`torit cu el, dar nu \n aceste condi]ii. Refuza rolul

de femeie care cere repara]ii.

Nu era nimic de reparat. Putea foarte bine s`-[i creasc`

singur` copilul. Avea treizeci [i nou` de ani, o meserie

interesant` [i profitabil`. De ce s-ar fi c`s`torit?

Dar Alan avea dreptul s` [tie. {i numai Laura \l putea pune la

curent.

|[i parc` Buickul la vreo dou`zeci de metri de cas`.

{ergându-[i lacrimile, cobor\ din ma[in` \ncercând s` par`

natural`. Jessica era probabil acas` [i observa totul. Laura

trebuia s` fie foarte atent`...

|n orice caz, desp`r]irea de Alan avea un aspect pozitiv: nu

mai avea nimic s`-i m`rturiseasc` Jessic`i.

– Nu merit` osteneala.

Alan \[i privi fratele \ntins confortabil pe canapeaua din

salon.

– Despre ce vorbe[ti? \l \ntreb` \ncruntându-se.

– Persoana la care te gânde[ti de o lun`. Nu merit`

osteneala, repet` Luke cu un zâmbet cinic.

Nu, nu o lun`, gândi Alan, ci exact trei s`pt`mâni. O [tia

pentru c` num`rase zilele de când fusese atât de lipsit de tact...

Laura.

Desprinzându-[i privirea de pe chipul fratelui, privi planta

verde pe care aceasta o pusese \n salon.

Suferea gândindu-se la ea, [i totu[i \[i p`r`sise apartamentul

[i se instalase \n casa martor – casa lor. Un mod de a se apropia

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 151

de Laura. Aici \i sim]ea prezen]a. Amintiri de ne\nlocuit \l legau

de acest loc...

Lui Alan nu-i era sete, dar b`u o \nghi]itur` de bere pentru

a-[i face de lucru. De când plecase ea, i se p`rea c` cel mai mic

gest nu avea ca scop decât s`-i dea o ocupa]ie. Nu f`cea decât s`

fug` de prezent...

Zilele fuseser` prea lungi, iar nop]ile [i mai lungi.

– Nu dore[ti s` vorbe[ti? \ntreb` Luke.

– Cu tine?

– Evident. {i dac` \]i propun asta, este tocmai pentru c` nu

sunt prea indulgent când este vorba despre femei.

– |ntr-adev`r, aprob` Alan.

– V`d c` ai r`mas cu gura c`scat`, remarc` Luke, vorbind pe

[leau ca de obicei, dar câteva clipe de tandre]e nu merit` aceast`

suferin]`.

Alan petrecuse trei s`pt`mâni gândindu-se la teoria fratelui

s`u. {i ajunsese la propriile sale concluzii.

– Pentru c` \i este fric` de fl`c`ri, un om poate sfâr[i murind

de frig, declar`.

Luke \l privi \ndelung \n t`cere, apoi oft` dezn`d`jduit.

– Ai fi gata s-o \nso]e[ti \n infern, nu-i a[a?

– O iubesc, m`rturisi Alan.

Era prima dat` când rostea aceste cuvinte cu voce tare.

– O iubesc, repet` ca [i când se elibera de un secret prea

greu de p`strat.

– {i ea? Te iube[te?

152 JOAN MATTHEUS

– Cred... \n sfâr[it, credeam... bâigui Alan. A fost o

ne\n]elegere \ntre noi [i de atunci...

T`cu [i oft`.

– Ce inten]ionezi s` faci? \ntreb` Luke.

Alan se gândise deja foarte mult la asta. Nu putea s`-i

telefoneze Laurei. |ncercase deja [i nu ob]inuse nici un rezultat.

Totu[i trebuia s-o vad`, s`-i vorbeasc`.

Bine\n]eles, avea o idee. Dar era riscant`.

Se hot`r\ totu[i s-o pun` \n practic`.

– Ce voi face? r`spunse.

Cred c` voi avea o discu]ie cu o tân`r` fat` de nou`sprezece

ani.

Cu aceast` rochie alb`, Laura p`rea s` aib` treizeci de ani.

Zâmbind numero[ilor invita]i, nu mai p`rea fr`mântat` de

sarcin`.

Erau oameni peste tot, \n gr`din`, \n cas`. Mai ales \n

gr`din`, unde instalase bufetul.

Venea de la buc`t`rie când Jessica o lu` de bra].

– Mam`, sper c` nu te vei sup`ra foarte tare...? Am invitat

dou` persoane \n plus.

– Dou` \n plus sau dou` \n minus, n-are nici o importan]`...

– Mul]umesc, mam`, r`spunse tân`ra fat` \ndreptându-se

spre bufet. Nu vei regreta.

S` regret? {i de ce oare? Ce idee! Nici m`car nu-i va remarca

pe cei doi nou-veni]i...

Se al`tur` Oliviei [i lui Ruth care se ocupau vesele de bufet.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 153

– Va fi destul...? o \ntreb` Olivia pe Ruth, v`zând fursecurile

[i sandvi[urile disp`rând rapid.

– Se vede c` nu e[ti de-a casei, replic` Ruth. Aici este

\ntotdeauna prea mult [i crede-m`, n-ai v`zut \nc` nimic...

Laura le asculta [i le ajuta când Margareth se apropie de ea.

– Nu mi-ai spus c` l-ai invitat pe Alan Branson, remarc`

tân`ra femeie.

Alan?

Timp de o secund`, Laura \[i sim]i trupul transformându-se

\n ghea]`.

Jessica! |n]elese brusc c` era unul dintre invita]ii surpriz` ai

fiicei sale mai mici.

– Oh! nu l-am invitat eu, o asigur` pe Margareth. Cu

siguran]`, sora ta a f`cut-o.

"{i o voi trage de urechi", se gândi.

– {i b`rbatul acela care este cu domnul Branson? Cine este?

\ntreb` Olivia. Este pu]in prea slab, dar are un farmec... diabolic!

Laura privi tulburat` \n direc]ia celor doi b`rba]i. Nici m`car

nu-l v`zu pe cel`lalt b`rbat, atât era de hipnotizat` de chipul lui

Alan. |i arunc` o privire rapid` necunoscutului, dar nu se putu

st`pâni s` revin` la Alan. P`rea obosit, dar era totu[i de o

frumuse]e extraordinar`.

Ar fi vrut s`-l urasc`, dar era peste puterile ei.

Alan se apropie [i strânse mâinile lui Ruth, Margareth, Oliviei

[i... Laurei.

La atingerea mâinii sale, aceasta \[i sim]i inima palpitând \n piept.

154 JOAN MATTHEUS

– Mul]umesc c` ne-a]i invitat, spuse Alan. Laura, permite-mi

s` ]i-l prezint pe fratele meu, Luke Branson. Luke, ]i-o prezint

pe Laura Seaton...

|[i strânser` mâinile, dar Laura, prea tulburat` de prezen]a

lui Alan, nu reu[ea s`-[i \ndrepte aten]ia asupra lui Luke.

Luke [i celelalte femei \ncepur` o discu]ie foarte interesant`

despre consecin]ele schimb`rilor anotimpurilor. |n acest timp,

mut`, Laura \ncerca s` nu-l priveasc` pe Alan.

– Am putea vorbi \ntre patru ochi? o \ntreb` acesta brusc.

Este \n leg`tur` cu munca ta...

Laura \[i sim]i fa]a \mbujorându-se.

– S` vorbim \ntre patru ochi? se mir` pe tonul cel mai firesc. Aici?

– Nu, spuse Alan zâmbind. Pu]in mai la o parte... Ceea ce vreau

s`-]i explic este complicat, [i cred c` vom avea nevoie de calm.

– Dar... trebuie s-o ajut pe Ruth...

– |n nici un caz! exclam` Ruth. M` pot descurc` foarte bine singur`.

– Oricum, r`mân eu cu Ruth, propuse Margareth.

Odihne[te-te pu]in... Ai nevoie.

– {i eu voi fi \ncântat` s`-l prezint pe domnul Branson

celorlal]i invita]i, exclam` Olivia zâmbindu-i lui Luke.

– Ei bine, te urmez, domnule Branson, declar` Laura.

|[i croir` drum prin mul]imea de invita]i. Alan mergea \n fa]`

[i Laura \l urma. F`r` s-o priveasc` \ntinse mâna spre ea, \n

spate. Fu peste puterile ei; \[i puse mâna \n cea a b`rbatului.

Ie[ir` [i se instalar` \n Porscheul lui Alan, parcat la vreo zece

metri de cas`, pe o strad` pu]in circulat`.

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 155

– Jessica ]i-a vorbit? o \ntreb` dintr-o dat` Alan.

– Despre ce?

– Despre noi.

– Nu. De ce?

– Este de acord.

– Dar... de unde a aflat?

– I-am spus totul.

– N-ai fost prea brutal? N-a suferit prea mult.

– A p`rut c` sufer` \n aceste zile?

– Nu, dar...

– Nici un dar, Laura. A fost foarte mirat` aflând c` o credeam

\ndr`gostit` de mine, \i explic` zâmbind. Mi-a spus c` am

dezam`git-o dându-i un ordin acum o lun`...

Alan nu se putu st`pâni [i izbucni \n râs.

Laura de asemenea. Cum de nu ghicise?

Jessica ie[ise mult seara [i \[i aminti c` \n conversa]iile cu fiica

sa revenea deseori numele tân`r, pe care Laura \l uitase. Jason?

Justin? Nu avea importan]`, era oricum binevenit \n familie!

Alan o privea \n t`cere. Laura nu putea rosti nici o vorb`.

Se gândea numai la orbirea a c`rei victim` fusese. Nici m`car nu

remarcase c` Jessica nu se mai gândea la Alan. Da, Alan o orbise.

Nu crezuse decât c` nu d`dea suficieint` aten]ie familiei sale.

Se sim]ea pu]in vinovat`. Da, la urma urmei, fetele sale erau

adulte care nu mai aveau nevoie s` fie conduse de mama lor.

Acum avea dreptul s` se gândeasc` pu]in la ea.

Cu ce fusese de acord Jessica? Iat` ce se \ntreba Laura.

156 JOAN MATTHEUS

Cu faptul c` Alan o iubea pe mama sa? Dar oare o iubea?

Brusc, totul p`rea s-o fac` s` cread` asta. Nu venise oare?

Un optimism f`r` margini umplu inima Laurei. Da, o iubea [i

el, cum \l iubea ea. Avea nevoie de ea, cum avea ea nevoie de el.

F`r` s` adauge o vorb`, Alan porni ma[ina.

– Unde mergem? \ntreb` Laura, mirat`.

– Acas`.

– Alan... am ceva s`-]i spun...

Porscheul se \nscrise \n circula]ie.

– Vom vorbi când vom fi la noi acas`, o \ntrerupse b`rbatul.

Laura t`cu [i-i arunc` o privire rapid`. R`maser` t`cu]i.

Laura \[i sim]i inima b`tând nebune[te când opri. Adorase

\ntotdeauna aceast` cas`. Când [antierul va fi complet terminat, va

fi splendid`. Intrar`. Nimic nu se schimbase de când ea plecase.

Alan nu mutase o mobil`.

– Laura, scult`-m`, spuse acesta luând-o \n bra]e. Trebuie

s`-]i explic ce s-a \ntâmplat \n ziua \n care...

– M-ai min]it, \l \ntrerupse tân`ra femeie. Voiai s` m` r`ne[ti

[i s` m` sperii.

– Da, te-am min]it. Da, voiam s` te r`nesc [i s` te sperii.

– Dar de ce? Ce-mi repro[ai?

– |]i repro[am ceea ce o femeie poate s`-i fac` mai r`u unui

b`rbat, r`spunse Alan: s`-i inspire o asemenea pasiune \ncât s`

nu mai tr`iasc` decât pentru ea. {i te doream ca un nebun.

Aveam impresia c` sunt prin \n capcan`. Am rezistat. {i apoi,

când am auzit fluier`turile muncitorilor, nu [tiu ce s-a

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 157

\ntâmplat. Am v`zut ro[u. Ceva a explodat \n mine... acel ceva

era gelozia, Laura. {i de asemenea teama...

Se opri [i o privi cu aten]ie.

– Am fost gelos pe to]i b`rba]ii care te priveau, te admirau...

{i mi-a fost atât de team` s` te pierd \ntr-o zi, \ncât...

"|mi apar]ii, Laura. S` nu ui]i..."

Laura \[i aminti cuvintele sale.

– Oh... Alan... murmur`, punându-[i capul pe um`rul s`u.

|i era ru[ine de lacrimile care-i curgeau pe obraji.

– Dragostea mea... N-avea rost s` m` r`ne[ti [i s` m` sperii.

Sunt a ta... numai a ta. Oare n-ai \n]eles?

– Te iubesc, Laura, spuse Alan cu vocea sa cald`.. Credeam

c` nu voi mai spune niciodat` aceste cuvinte unei femei. Dar

acum vreau s` ]i le repet pân` la sfâr[itul zilelor mele. Accep]i

s` te c`s`tore[ti cu mine? M` mai vrei?

– Cum s` refuz ceea ce-mi doresc cel mai mult pe lume? Te

iubesc, Alan.

– Oh... Laura... mai spune-o.

Laura o repet` iar [i iar, l`sând lacrimile s` curg`.

Lacrimi de bucurie.

|ntin[i unul lâng` cel`lalt \n pat se priveau \n t`cere, \nc`

tulbura]i de pl`cerea sublim` pe care o reg`siser` unul \n

bra]ele celuilalt.

– Fratele t`u locuie[te aici, cu tine?

– Da, r`spunse Alan.

158 JOAN MATTHEUS

– Va continua s` locuiasc` \mpreun` cu noi când vom fi

c`s`tori]i?

Alan puse mâna pe pântecul tinerei femei, care se \nfior`.

– Numai un timp. Trebuie s` plece curând. Pân` la urm`, nu

se mai stabile[te \n ora[. Te sup`r` c` r`mâne cu noi?

Mâna \i alunec` pe pieptul Laurei.

– Nu. Dar m` gândeam c` strig`tele unui bebelu[ l-ar putea

deranja.

Alan \ncremeni.

– Un bebelu[! exclam` brusc. Laura! E[ti \ns`rcinat`!

– Te-am anun]at c` aveam s`-]i spun ceva...

– Un bebelu[... murmur` Alan vis`tor. Un bebelu[ adev`rat?

– Un bebelu[ adev`rat, \l asigur` Laura râzând.

Alan o \mbr`]i[` cu \nfl`c`rare [i o s`rut` cu pasiune.

– Te iubesc, Laura, murmur`.

{i ea \l iubea. Cât \[i vor adora mai târziu copilul care va veni

ca o \ncununare a iubirii lor! Copilul... [i poate [i al]ii. Nimic nu

era imposibil.

Por]ile paradisului tocmai se deschideau \n fa]a lor.

SFÂR{IT

PASIUNE, VIS SAU NEBUNIE 159

giannijollys