UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA A BANATULUI DIN

TIMISOARAFACULTATEA DE HORTICULTURA SI

SILVICULTURASPECIALIZAREA SILVICULTURA

REFERAT LA SILVICULTURA IN ALTE ZONE GEOGRAFICE

INDRUMATOR : BANU CONSTANTINSTUDENT : DARAU MONICA ANGELA, grupa 342

TIMISOARA2013

INTRODUCERE

Padurile tropicale ce urmeaza sa faca obiectul exploatarii forestiere sunt in general insuficient sau deloc cunoscute, de aceea se impune executarea unor lucrari de prospectare.

Aceste paduri sunt situate in tari in curs de dezvoltare. Infrastructura acestor tari este deficitara.

Marea complexitate floristica a padurilor tropicale face ca nu toate speciile sa fie de interes economic si deci exploatarea sa capete un caracter selectiv pronuntat. Drept urmare exploatarea padurilor tropicale este o operatiune costisitoare, care necesita investitii cu atat mai mari cu cat padurile sunt mai izolate si indepartate de centrele de consum si conditiile naturale sunt mai dificile.

PARTICULARITATI PRIVIND EXPLOATAREA PADURILOR TROPICALE

Costul ridicat al unui metru cub de masa lemnoasa exploatata din padurile tropicale impune o selectie foarte riguroasa, atat in ceea ce priveste speciile cat si dimensiunile. Toate acestea fac ca volumul mediu exploatat la hectar sa fie uneori extrem de mic, deci exploatarile sa devina de cele mai multe ori nerentabile.

Exploatarea padurilor tropicale presupune efectuarea urmatoarelor lucrari prealabile :- delimitarea suprafetei concesionate (permisului)- inventarierea arboretelor- organizarea santierului (locuri de campare, drumuri de acces, instalatii de incarcare-

descarcare)- aprovizionarea tehnica materiala- recrutarea si organizarea fortei de munca

si efectuarea lucrarilor propriu-zise :- doborare- sectionare- scos-apropiat- incarcare-descarcare- transportDe cele mai multe ori, exploatarea include si alte operatii de manipulare si

comercializare a lemnului, uneori chiar si de prelucrare primara.Pentru a fi rentabila o firma de exploatare trebuie sa exploateze anual cel putin 40-

50000 m³ si cel mult 200 000 m³. Pentru a exploata 100 000 m³ anual, dintr-o padure din care rezulta circa 10 m³/ha lemn comercializabil trebuie parcursa o suprafata de 10 000 ha. In timp de 15 ani, cat dureaza concesiunea (permisul), va fi parcursa o suprafata de 150 000 ha.

Planul de exploatare constituie o piesa de baza a unei exploatari forestiere. El trebuie sa cuprinda toate informatiile necesare pentru buna desfasurare a lucrarilor si anume :

- volumul total pe specii- dimensiunile arborilor ce urmeaza a fi exploatati- amplasarea suprafetelor de exploatat anual- metodele de doborare si colectare a materialului lemnos de la cioata pana la

mijlocul de transport- amplasarea drumurilor si a altor instalatii de scos-apropiat

- amplasarea locurilor de campare a muncitorilor- masini si utilaje necesare- echipamentul tehnic necesar - numarul de muncitori necesar pe faze si operatii- productia si productiviatea zilnica prevazuta- costul unui m³ sau a unei tone de material lemnos exploatat- investitii necesare- alte detalii de ordin organizatoric si administrativDocumentatia necesara intocmirii planului de exploatare se obtine concomitent cu

lucrarile de prospectare si inventariere.Doborarea si sectionarea se face la fel ca si in exploatarile forestiere din zonele

temperate, adica fie cu fierastraie manuale, fie cu fierastraie mecanice. Fierastraiele mecanice sunt utile pentru sectionat, atunci cand aceasta operatiune se

executa in depozite internediare sau primare.Pentru doborat, cele mai indicate sunt fierastraiele mecanice cu lant. Ele permit

realizarea unei productivitati de 5 ori mai mai ri decat in cazul ferastraielor manuale. Folosirea unor fierastraie macanice pentru doborat si sectionat trebuie sa se faca numai dupa un studiu prealabil aprofundat mai ales in padurea tropicala unde conditiile climatice sunt de la inceput mai putin favorabile unei activitati care cere eforturi deosebite. Ferastraiele mecanice circulare sunt deosebit de utile ca si ferastraiele mobile in arborete in care arborii au diametre mici, pana la 30 cm la cioata.

Cojirea pentru unele specii se poate face prin martelare in cazul speciilor de acaju sau cu ajutorul unor cojitoare mecanice.

In zonele unde atacurile de ciuperci, insecte sau termite sunt de temut si acolo unde bustenii urmeaza sa ramana mai mult timp in padure lucrarile de exploatare trebuie organizate de asa natura incat timpul ce se scurge de la doborare pana la evacuare sa nu depaseasca limita admisa. In tarile tropicale unde lemnul este foarte atacat de ciuperci, insecte si termite, daca bustenii raman in parchete mai mult de 2-3 luni, trebuie tratati in vederea conservarii lor. De asemenea, pentru impiedicarea craparii bruste la capete, este necesar sa se aplice un strat de vopsea sau se fie acoperiti cu crengi ori cu frunze pentru a-i proteja contra soarelui.

Adunatul si apropiatul lemnului se face prin procedeele clasice :- manual- cu tractiune animala - cu tractoare- instalatii cu cabluTractoarele trebuie sa fie de mare putere pentru a face fata densitatii mari a lemnului

speciilor tropicale. Cele mai des utilizate sunt tractoarele pe senile, urmate de cele pe pneuri cu sasiu articulat.

Cablurile de tractiune au diametre cuprinse intre 22 si 32 mm si sunt cu inima metalica.

Transportul lemnului se poate face pe apa, pe calea ferata sau pe drumuri auto.In padurile tropicale unde arborii care urmeaza sa fie extrasi sunt dispersati nu se

renteaza folosirea tractoarelor. In acest caz este mai rentabil folosirea troliilor.Folosirea instalatiilor cu cablu este posibila numai in conditii de panta si este rentabila

daca este o densitate mare a masei lemnoase.Incarcarea bustenilor in vederea transportului este o operatiune dificila datorita

dimensiunilor mari ale acestora si pentru speciile cu lemn greu. In acest caz pot fi folosite rampe sau planuri inclinate prevazute cu trolii sau trolii montate direct pe autocamioane.

Transportul se face in cele mai rentabile conditii pe drumuri auto. In vederea transportului drumurile auto din interiorul padurii trebuie pietruite pentru a putea fi accesibile tot timpul anului. Drumurile de adunat si apropiat, folosite de tractoare, pot fi piste deschise in interiorul padurii.

IMPACTUL EXPOLATARII FORESTIERE ASUPRA MEDIULUI

Exploatarea forestieră este adesea considerată un echivalent al defrişării. Şi, într-adevăr, multe păduri sunt distruse prin exploatare forestieră. Se spune însă că alte păduri au fost tăiate fără să se provoace daune majore. Pot într-adevăr pădurile tropicale cu flora şi fauna lor să supravieţuiască exploatărilor forestiere? Acesta este intrebarea care se naste pe buzele cat mai multor ecologisti si nu numai.

Să vedem mai întâi în ce fel distrug exploatările forestiere pădurile.

Exploatarea forestieră şi distrugerea pădurii, a florei şi faunei ei

Imaginaţi-vă acest scenariu: Nişte buldozere îşi croiesc drum prin inima pădurii. Tăietorii de lemne echipaţi cu ferăstraie cu lanţ se apucă fără întârziere de lucru. Compania de exploatări forestiere are autorizaţie doar pentru o scurtă perioadă de timp ca să taie lemne pentru construcţii; aşadar, lucrătorii sunt îndemnaţi să ia tot lemnul de valoare. Când arborii aleşi sunt doborâţi, aceştia îi lovesc sau chiar îi distrug pe cei aflaţi în apropierea lor şi de care sunt legaţi prin liane. Apoi, masivele vehicule cu şenile pătrund prin vegetaţia deasă ca să adune buştenii, compactând stratul subţire de sol până când nu mai e bun practic de nimic.

Angajaţii de la companiile de exploatări forestiere consumă în general mai multă carne decât sătenii din zonă. Pădurea este adesea cutreierată pentru vânat; deseori se ucid mai multe animale decât e necesar. Drumurile pe care şi le fac tăietorii de lemne deschid căi de acces în zone în care altădată nu se putea intra. Acum, vânătorii pot intra cu maşinile şi pot distruge orice formă de viaţă rămasă. Braconierii iau animalele mai mici şi păsările pentru a le vinde ca animale de companie la preţuri ridicate. Apoi apar „coloniştii“ — miile de oameni fără adăpost care caută să-şi câştige existenţa pe terenul acum accesibil. Agricultura itinerantă practicată de ei (defrişarea terenului prin tăierea şi arderea copacilor) duce la distrugerea tuturor arborilor rămaşi; ca urmare, ploile torenţiale înlătură stratul subţire de sol de la suprafaţă.

Pădurea a fost, practic, devastată, iar exploatarea forestieră nu a fost decât primul pas. Dar este imposibilă exploatarea forestieră fără a se ajunge la distrugerea pădurilor tropicale?

Exploatarea forestieră cu impact minim

În ultimii ani, interesul faţă de exploatarea forestieră cu impact minim şi faţă de managementul raţional al pădurilor s-a reînnoit. Scopul este acela de a se obţine lemn de construcţie fără a se produce daune majore asupra pădurii şi asupra florei şi faunei ei. Pădurea se reface treptat, câţiva zeci de ani mai târziu fiind posibil să se taie din nou arbori în zona defrişată. Presaţi de ecologişti, unii comercianţi fac reclamă la lemnul lor spunând că provine din păduri atestate ca fiind administrate în mod raţional. Să vedem însă cum funcţionează acest program de exploatare forestieră cu impact minim.

Un silvicultor şi un grup de asistenţi îşi croiesc drum prin subarboret. Ei compun unul dintre cele câteva grupuri care vor petrece circa şase luni în junglă, întocmind inventarierea pădurii. Compania de exploatări forestiere primeşte o autorizaţie de exploatare pe termen lung, aşadar lucrătorii au tot timpul inventarieze arborii. Scopul este acela de a ocroti pădurea pentru a putea fi folosită şi în viitor.

Silvicultorul scrie pe fiecare arbore un număr de înregistrare şi numele speciei. Cum există sute de varietăţi, el trebuie să aibă multe cunoştinţe în domeniu. Următoarea etapă însă pretinde folosirea tehnologiei moderne.

Utilizând un aparat portabil care comunică cu sateliţii sistemului de poziţionare globală, silvicultorul tastează dimensiunile arborelui, specia şi numărul de înregistrare. Apoi,

la apăsarea tastei enter, toate informaţiile despre arbore, inclusiv cele despre localizarea lui exactă, sunt trimise imediat din pădure unui computer aflat departe, într-un oraş aglomerat.

Mai târziu, cel care se ocupă cu administrarea pădurii tipăreşte o hartă cu ajutorul computerului; harta descrie fiecare arbore de valoare din pădure. Administratorul decide ce arbori pot fi tăiaţi, bineînţeles, nefăcând rabat de la legi. În cazul multor specii se permite tăierea doar a 50% dintre arborii care au un diametru mai mare decât cel specificat în autorizaţie. Arborii cei mai bătrâni şi mai sănătoşi nu trebuie atinşi — ei sunt purtători de sămânţă.

Dar cum pot fi tăiaţi arborii fără a cauza daune pădurii? Revista Treziţi-vă! i-a pus această întrebare lui Roberto, silvicultorul menţionat în articolul precedent. El a explicat: „Cheia este harta. Cu ajutorul hărţii arborilor, poţi planifica tăierea în aşa fel încât să nu provoci daune majore pădurii. Chiar şi direcţia în care cad arborii poate fi stabilită pentru a se evita lovirea altor arbori.

De asemenea, în loc să folosim buldozere ca să ne croim drum prin pădure pentru fiecare arbore tăiat, putem să scoatem buştenii cu troliul. Tot pentru a reduce din daune, înainte de a tăia un arbore, silvicultorii taie plantele agăţătoare care îl leagă de arborii dimprejur. Pe terenul unde avem autorizaţie pentru exploatări forestiere lucrăm în cicluri: În fiecare an întocmim o hartă pentru o porţiune de teren, tăiem arborii de pe acea porţiune şi nu ne mai întoarcem acolo decât peste 20 de ani sau, în cazul anumitor parcele, peste 30“.

Roberto însă este angajatul unei companii de exploatări forestiere. Revista Treziţi-vă! l-a întrebat: „Cât de interesaţi sunt în realitate tăietorii de lemne de ocrotirea florei şi faunei?“

Ocrotirea animalelor

„Nu există pădure sănătoasă fără animale“, afirmă Roberto. „Ele sunt indispensabile polenizării şi împrăştierii seminţelor. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a nu deranja prea mult animalele. De pildă, suntem atenţi să creăm puţine drumuri de acces. Unde e posibil, le facem înguste pentru a permite coronamentului să se extindă şi deasupra lor. În felul acesta animalele, precum leneşii şi maimuţele, pot traversa drumul fără a fi nevoite să coboare din arbori.“

Roberto ne arată pe hartă câteva zone colorate. Acestea nu trebuie nicidecum atinse. Fâşiile de pământ ocrotite de pe fiecare mal al unui curs de apă, de exemplu, le permit animalelor să se deplaseze nestingherite dintr-o zonă în alta.

„Pe lângă aceste habitaturi vitale aflate pe malul apelor, noi ocrotim şi peşterile, aflorimentele, arborii bătrâni şi scorburoşi şi arborii cu fructe cărnoase — de fapt, orice zonă vitală supravieţuirii anumitor specii“, explică el. „Pentru a împiedica braconajul, le interzicem angajaţilor noştri să poarte arme; în plus, pentru ca ei să nu fie nevoiţi să mănânce vânat, aducem cu avionul carne de vită şi de pui în aşezările muncitorilor forestieri. Apoi, după ce am terminat lucrul pe o anumită porţiune de teren, blocăm cu grijă drumurile sau le controlăm ca nu cumva să intre în pădure vânătorii sau tăietorii de lemne care nu au autorizaţie.

Personal, mă bucur de toate aceste măsuri, deoarece cred în conservarea creaţiei lui Dumnezeu. Însă aproape toate măsurile descrise mai sus fac parte din regulamentele internaţionale privind managementul raţional şi legal al pădurilor. Pentru a primi un act care să ateste că o anumită zonă este o pădure administrată în mod raţional, o companie trebuie să le dovedească inspectorilor de la diferite organizaţii internaţionale că respectă aceste regulamente.“

Dar este profitabil managementul raţional al pădurilor? Cu excepţia câtorva entuziaşti asemenea lui Roberto, tăietorii de lemne nu privesc, în general, cu prea mult entuziasm planurile de conservare a florei şi faunei. Astfel de restricţii sunt adesea percepute ca o ameninţare la adresa profitului.

Totuşi, cercetările făcute în estul Amazoniei la sfârşitul anilor ’90 au arătat că, prin sporirea eficienţei, banii cheltuiţi pe întocmirea hărţilor arborilor, pe tăierea lianelor şi pe scoaterea atentă a buştenilor din pădure au fost mai mult decât recuperaţi. De exemplu, s-au pierdut mai puţini buşteni. Adesea se întâmplă ca, fără o asemenea hartă, echipa care

scoate buştenii să nu găsească în pădurea deasă arborii pe care i-a doborât echipa cu ferăstraie cu lanţ.

Mai mult, cheresteaua atestată de inspectori ca provenind din păduri administrate în mod raţional este mai uşor de vândut. Dar ocrotesc într-adevăr biodiversitatea exploatările forestiere cu impact minim? În ce stare rămân flora şi fauna pădurilor tropicale după ce se aplică această metodă?

Supravieţuiesc exploatării forestiere flora şi fauna pădurii tropicale?

E adevărat că ecosistemele pădurilor tropicale sunt fragile şi complexe. Însă ele se pot dovedi surprinzător de rezistente în anumite condiţii. De pildă, dacă în apropierea unei zone defrişate rămâne o porţiune de pădure neatinsă, puieţii din speciile de arbori care au fost tăiaţi vor creşte şi, încetul cu încetul, vor umple golurile din coronament. Dar ce se poate spune despre animale, păsări şi insecte?

Câteva specii sunt grav afectate; în plus, cele mai multe operaţiuni de exploatare forestieră reduc numărul de specii de păsări şi animale în zona exploatată. Cu toate acestea, exploatarea forestieră cu impact minim are, în general, consecinţe neînsemnate asupra majorităţii speciilor. De fapt, crearea de goluri în coronament poate „încuraja“ creşterea anumitor specii. Unele studii recente au avansat ipoteza că prezenţa oamenilor — chiar dacă unii sunt acolo pentru exploatare forestieră selectivă — poate duce la creşterea diversităţii biologice în pădurile tropicale.

Există aşadar suficiente dovezi că pădurile tropicale pot fi exploatate în mod responsabil, fără a produce daune ireparabile biodiversităţii. Ziarul londonez Economist a spus: „Cererea existentă de lemn tropical de esenţă tare ar putea fi satisfăcută prin exploatarea în mod raţional doar a 10% din pădurile nedefrişate. Prin urmare, restul pădurilor tropicale ar trebui declarate de neatins“.

Un exemplu de pădure total ocrotită este pădurea despre care se vorbeşte în articolul de început al acestei serii. Ramiro o protejează deoarece oamenii de ştiinţă au descoperit acolo câteva specii pe cale de dispariţie. Asemenea păduri tropicale umede sunt rare şi cuprind o mare diversitate biologică. „Cheia conservării este educaţia“, explică Ramiro. „Odată ce sătenii şi-au dat seama că rezerva lor de apă depinde de pădure, au început să fie interesaţi de conservarea ei.“

Ramiro mai adaugă: „Şi ecoturismul este foarte important pentru că vizitatorii află de ce anumite plante şi anumiţi arbori merită să fie ocrotiţi. Ei pleacă de aici cu o apreciere sporită pentru pădure şi pentru flora şi fauna ei“.

Ramiro şi Roberto arată că este posibil ca omul să se folosească de pădurea tropicală fără a o distruge şi fără a-i pune în pericol flora şi fauna. Dar faptul că acest lucru este posibil nu înseamnă neapărat că se şi întâmplă. Astăzi, unii oameni se pot asigura că lemnul tropical pe care-l achiziţionează provine dintr-o pădure atestată de inspectori ca fiind administrată în mod adecvat. Pentru alţii însă nu sunt disponibile astfel de servicii. Aşadar, vor salva eforturile de conservare uimitoarea diversitate a vieţii pădurilor tropicale?

BIBLIOGRAFIE

1. TARZIU D., PADURILE TROPICALE, ED. CERES

2. http://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102003442