Este situată în cea mai mare parte a Europei, în America de Nord, Asia şi pe mici porţiuni în America de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.

Limita între pădurile de foioase şi cele de răşinoase se situează între altitudinile de 600-1300 m, în funcţie de relief, substrat şi microclimat, care duc uneori şi la inversiuni de vegetaţie.

În zona pădurilor de foioase clima este temperat-continentală, caracterizată prin ierni nici prea severe nici prea lungi, cu veri scurte şi moderate sub raport termic.

• Anotimpurile de tranziţie, respectiv primăvara şi toamna, joacă un rol capital.

• Precipitaţiile sunt abundente (cca 500 mm/an) şi repartizate uniform pe parcursul anului.

Solurile sunt brune de pădure, mai mult sau mai puţin levigate; în funcţie de gradul de aciditate şi de umiditate, ele corespund unor asociaţii vegetale clar diferenţiate.

Datorită condiţiilor climatice, în pădurile de foioase predomină vegetaţia arboricolă şi angiospermică.

Pădurile de foioase din Europa sunt alcătuite din stejar şi fag. Acestora le mai sunt asociate şi alte specii de foioase: carpen, frasin , ulm, arţar, cireş, paltin, tei, plop.

Pădurile de foioase de

pe continentul american

includ specii ca: arţar,

frasin american, platan, nuc.

Într-o pădure de foioase se stabilesc cele mai complexe legături trofice datorită numărului mare de specii cu regimuri variate de hrană.

Animalele caracteristice pădurilor de foioase sunt: lup, căprioară, mistreţ, vulpe, jder, bursuc, şi păsări precum: cuc, pupăză, coţofana, ciocănitoare.

Ca urmare a lipsei de hrană pe timp de iarnă, unele animale migrează, altele îşi fac provizii,iar altele intră în stare de amorţire sau de hibernare.

Cu cât o specie va avea un regim mai variat de hrană, cu atât va avea un rol mai important în menţinerea echilibrului ecologic.Ea va ţine sub control atât speciile cu care se hrăneşte cât şi speciile pentru care reprezintă hrana şi, în general, toate resursele mediului.

Proiect realizat de

Ştefancsik Anca

Clasa a XI-a A