participantii pe piata de capital
TRANSCRIPT
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
1/9
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
MASTER DREPTUL AFACERILOR
POPA DRAGOS ANDREI
PARTICIPANTII LA PIATA DE CAPITAL
1. Scurt istoric
Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de
existenta si functionarea unor piete specializate, unde se întâlnesc cererea si oferta de active
financiare necesare dezvoltarii, în cadrul firmelor, a productiei de bunuri si servicii.
Aceasta piata specializata este piata de capital (în acceptiunea sistemului european) sau
piata financiara (conform teoriilor specifice sistemului anglo-saxon).
Sistemul financiar prin definitie, reprezinta ansamblul institutiilor si pietelor care
interactioneaza între ele, pentru a îndeplini anumite functii, dintre care cea mai importanta este
facilitarea transferului de fonduri de la cei care înregistreaza excedente, catre cei care se
confrunta cu necesitati financiare.
iata financiara reprezinta mecanismul prin care activele financiare sunt emise si
introduse în circuitul economic.
!n functie de durata de viata a titlurilor financiare se disting doua componente ale pietei
financiare"
• Piata monetara - piata pe care se tranzactioneaza titlurile cu o perioada de viata mai
mica de un an#
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
2/9
• Piata e ca!ita" - pe aceasta piata întâlnim titluri cu scadenta mai mare de un an.
iata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin intermediul carora
capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt diri$ate catre orice entitati publice si
private solicitatoare de fonduri.
iata de capital reprezinta ansamblul relatiilor si mecanismelor prin care se realizeaza
transferul fondurilor de la cei care au un surplus de capital -investitorii - catre cei care au nevoie
de capital, cu a$utorul unor instrumente specifice (valorile mobiliare emise), si prin intermediul
unor operatori specifici (societatile de servicii de investitii financiare).
Se poate afirma despre piata de capital ca este specializata în efectuarea de tranzactii cu
active financiare cu scadente pe termene medii si lungi. rin intermediul ei, capitalurile
disponibile sunt diri$ate catre agentii economici nationali sau sunt atrase de pe pietele altor tari,
unde resursele de capital depasesc necesitatile financiare interne de acoperit sau autoritatile
monetare impun anumite restrictii privind accesul la resursele financiare interne.
%rasaturile pietei de capital sunt urmatoarele"
Este o !iata esc#isa$ %n sensu" ca !"asamentu" este e&ectuat e marea masa a
in'estitori"or$ iar tran(actii"e cu instrumente &inanciare au caracter !u)"ic*
Prouse"e !ietei sunt instrumente !e termen meiu si "un+. Pe !iata e ca!ita"$
)anii sunt in'estiti %n +enera" !e o !erioaa mai mare e un an$ %n tim! ce !e !iata
monetara$ resurse"e sunt uti"i(ate !entru &inantari !e termen scurt*
Va"ori"e mo)i"iare$ ca !rouse a"e !ietei se caracteri(ea(a !rin ne+ocia)i"itate si
trans&era)i"itate. E"e !ot &i trans&erate e "a un !osesor "a a"tu"$ o&erin
in'estitoru"ui !osi)i"itatea e a 'ine oric,n !rousu" res!ecti' "a un !ret
s!eci&ic conitii"or !ietei sau care re(u"ta in ne+ociere$ "a un moment at*
Tran(actionarea 'a"ori"or mo)i"iare nu este irecta$ ci intermeiata. Intermeiarii
au un ro" im!ortant %n ceea ce !ri'este !unerea %n contact a emitenti"or cu
in'estitorii sau a in'estitori"or$ ce etin 'a"ori mo)i"iare %n !orto&o"iu$ cu cei care
oresc sa "e cum!ere.
iata de capital ofera modalitati de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite
de cele specifice sistemului bancar. &a o alternativa la construirea depozitelor bancare,
investitorii pot ac'izitiona valori mobiliare, iar emitentii, pentru a nu apela la credite bancare, pot
atrage capitaluri prin emisiunea de actiuni si obligatiuni.
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
3/9
-. Partici!antii "a !iata e ca!ita"
articipantii de pe aceasta piata sunt urmatorii"
In'estitorii si emitentii*
Intermeiarii*
Partici!antii aui"iari*
In&rastructura.
a) In'estitorii si emitentii
Investitorii sunt acele persoane fizice sa $uridice care cumpara, pe cont propriu,
detin si vand valori mobiliare fara a practica intermedierea ca fapt de comert. ivelul de risc si de castig pe care il au investitorii este in mare masura determinat
de felul in care actioneaza pe piaa, de identitatea lor si de strategia lor investitionala.
Clasificarea in'estitori"or este urmatoarea"
Du!a im!ortanta "or !e !ia/a se deosebesc"
• institutii &inanciare si in'estitori institutiona"i * care tind sa domine cel mai mult pietele
financiare" bancile comerciale, societatile de investitii si fondurile desc'ise de investitii,
societatile de asigurare, bancile centrale, institutiile multinationale#
• societati"e comercia"e * care investesc surplusul de fonduri ce pot aparea in procesul
desfasurarii activitatii. Orice tip de societate comerciala poate efectua investitii pe piaa de
capital ca activitate financiara adiacenta celei de baza. Astfel societatile cu raspundere
limitata (S+) au cerinte reduse de investitii pe piaa de capital iar societatile pe actiuni
(SA) prezinta din punct de vedere investitional doua feluri de surplus" lic'iditati zilnice
variabile din punct de vedere cantitativ si, din cauza naturii reduse a duratei de viata a
acestui tip de cas', cele mai multe societati isi plaseaza fondurile in conturi la vedere
sau depozite pe termen scurt prin intermediul pietei bancare. aca totusi in strategia de
dezvoltare a societatii exista o cerinta de constituire a unor balante de lic'iditati pe un
termen mai lung in acest caz investitiile pe termen lung vor putea fi concentrate catre piaa
de capital si ac'izitia de actiuni sau obligatiuni. &at priveste celelalte forme de organizare a
societatilor comerciale, ele nu prea investesc pe pietele de capital sau o fac sporadic, lucru
motivat atat de lic'iditatile mici cat si de lipsa de experienta in ceea ce priveste piaa de
capital#
• !ersoane &i(ice * care isi investesc economiile personale in cantitati reduse de valori
mobiliare pentru ca in principiu detin sume mici si au tendinta sa investeasca in sistemul
bancar pentru ca li se pare mai putin sofisticat si cu un grad mai mic de risc. Sunt situatii
cand /micii investitori0 se orienteaza catre fonduri mutuale unde este mai mare riscul dar si
profitul. Du!a strate+ia in'estitiona"a a in'estitori"or , se deosebesc"
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
4/9
• in'estitori strate+ici * care cumpara un pac'et cel putin semnificativ de actiuni ale unei
societatea cu scopul de a-l pastra o perioada mai mare de timp si cu dorinta de a se implica
activ in managementul societatii.
• in'estitorii e !orto&o"iu sau in'estitorii institutiona"i * care cumpara actiuni ale unei
societati comerciale din considerente de performante ale companiei si compatibilitate a
acestor actiuni cu celelalte active din portofoliu. 1i pot pastra o perioada mai mare de timp
acele actiuni in functie de cresterea pe care o aduc in portofoliu sau le pot vinde atunci cand
exista nevoie de lic'iditati si vanzarea acelor actiuni aduce profit.
• in'estitori s!ecu"ati'i- care urmaresc numai obtinerea unui profit prin vanzarea actiunilor
/scump0 si cumpararea lor /ieftin0 nefiind interesati de societatea in sine ci doar de
evolutia cursului actiunilor respective. Du!a nationa"itate, investitorii sunt"
• in'estitori auto#toni * sunt acei investitori, persoane fizice romane sau persoane $uridice
romane sau straine inregistrate in +omania, care investesc in produse ale pieteide capital
din +omania#• in'estitori straini * sunt acei investitori persoane fizice straine rezidente sau persoane
nerezidente in +omania sau persoane $uridice straine neinregistrate in +omania care
investesc in +omania. &adrul legislativ se recomanda a fi diferentiat pentru cele doua categorii de
investitori" protectionist pentru auto'toni si stimulativ pentru straini. &ei mai importanti investitori pe piaa secundara de capital sunt institutiile financiare
si investitorii institutionali.
Emitentii de valori mobiliare sunt acele persoane $uridice sau organe ale administratiei
publice centrale sau locale ce fac emisiuni de valori mobiliare (actiuni, obligatiuni).
upa cum stim, piaa secundara de capital este piaa investitorului, fluxurile financiare
fiind directionate de la un investitor la altul, iar piaa primara de capital este piaa emitentilor.
1mitentii nu atrag de pe piaa secundara resurse financiare ci castiga numai prestigiu si
publicitate. eci, emitentii de valori mobiliare actioneaza in mod indirect pe piaa secundara de
capital.
1mitentii de valori mobiliare pot fi clasificati astfel"
• Institutii"e sau or+ani(atii"e mu"tinationa"e * care sunt emiteni activi de valori
mobiliare prin lansarea de imprumuturi pe pietele internationale de capital si pe celelocale in care reglementarile nationale permit accesul solicitantilor de imprumuturi
straini#
• Gu'ernu" si or+ane"e aministratiei !u)"ice centra"e si "oca"e * 2uvernul, in cele mai
multe cazuri, este principalul generator de imprumuturi obligatare. 1xistenta unei piete
secundare pentru imprumutul contractat de 2uvern este de o importanta ma$ora pentru ca
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
5/9
piaa secundara ii ofera posibilitatea de a strange aceste fonduri intr-un cadru organizat, in
cele mai bune conditii din punct de vedere al costurilor. &onditiile de obtinere a
imprumutului guvernamental sunt de o importanta cruciala pentru bunastarea economica
a tarii#
• Societati"e comercia"e * sunt cei mai activi emiteni de valori mobiliare. Societatile potemite atat actiuni cat si obligatiuni. &at priveste societatile comerciale mici, acestea emit
foarte rar valori mobiliare deoarece capitalul solicitat este prea mic pentru a constitui o
oferta atractiva pentru investitori#
• 0anci"e comercia"e * emit atat actiuni cat si obligatiuni pentru propriile lor necesitati ca
orice societate comerciala. &aracteristica valorilor mobiliare emise de bancile comerciale
este volumul mare al valorilor mobiliare emise si gradul de atractivitate ridicat, cunoscut
fiind faptul ca actiunile bancare au un grad de risc scazut si un grad de profitabilitate
ridicat.
Intermeiarii
!ntermedierea financiara reprezinta distribuirea de fonduri disponibile din economie catre
cele mai productive utilizari, astfel încât sa fie asigurat necesarul de fonduri al unitatilor
deficitare.
Intermediarii financiari se definesc prin faptul ca mobilizeaza fondurile (active
financiare) de la detinatorii de bani (economisitorii), creându-si datorii (active) fata de acestia, si
emit propriile active catre utilizatorii de fonduri. &um intermediarii actioneaza în esenta dupa
principiul clasic al bancilor, ei se numesc, generic, institutii bancare. &u alte cuvinte,
intermediarii financiari nu revând activele pe care le cumpara, ci creeza noi active, pe care le
vând pe piata# acestea sunt datorii ale clientilor fata de institutiile bancare si nu fata de
economisitorii care au detinut initial activele cumparate de intermediar. eci institutiile bancare
sc'imba natura activelor financiare care sunt distribuite pe piata, emitând propriile active.
!ntermediarul financiar este un agent al pietei financiare care asigura transferul fondurilor
de la detinatori la utilizatori, ac'izitionând active financiare de la primii si emitând propriile
active catre ultimii.
b) Partici!antii aui"iari
Acestia sunt de doua feluri"
Consu"tantii e !"asament - consultant de plasament în valori mobiliare este,
potrivit prevederilor regulamentelor &omisiei ationale de 3alori 4obiliare (&34),
privind activitatea consultantilor de plasament în valori mobiliare, o activitate realizata de
persoane autorizate de &34 si consta în prestarea, cu titlu profesional, de servicii de
analiza a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum si
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
6/9
publicarea de opinii si recomandari în legatura cu vânzarea si cumpararea de valori
mobiliare.
&osultantul de plasament in valori mobiliare este persoana fizica legal autorizata
care, in nume propriu sau in calitate de anga$at al unei pesoane $uridice avand ca
obiect unic de activitate consultanta in domeniul financiar, efectueaza exclusivurmatoarele activitati"
- analiza caracteristicilor valorilor mobiliare, la cererea clientului#- activitati de analiza a caracteristicilor pietei valorilor mobiliare intr-o anumita
perioada de timp, la cererea clientului#- analiza eficientei investitiilor (plasamentelor) intr-o anumita valoare mobiliara,
la cererea clientului#- inaintarea de recomandari cu privire la dobandirea sau instrainarea unor valori
mobiliare#- acordarea de consultanta financiara organismelor colective de investitii si
plasament in valori mobiliare, in vederea selectarii portofoliului acestora#- publicarea studiilor efectuate in domeniul valorilor mobiliare si al pietei
valorilor mobiliare#- alte activitati de consultanta financiara calificate ca atare de catre &omisia
ationala a 3alorilor 4obiliare prin reglementari ulterioare.Activitatea de consultanta de plasament in valori mobiliare exclude acceptarea,
prelucrarea, executarea si decontarea ordinelor de vanzare5cumparare a valorilor
mobiliare si in consecinta detinerea de disponibilitati banesti sau valori mobiliare pe
contul clientilor.&onsultantii de plasament, pot desfasura aceasta activitate fie ca persoane fizice,
fie ca persoane $uridice. !nregistrarea consultantilor de plasament presupuneindeplinirea anumitor conditii de autorizare precum si participarea la un curs si
sustinerea unui test, care sunt organizate de !nstitutul +oman de 3alori 4obiliare.Orice societate comerciala indiferent de forma $uridica poate sa desfasoare activitate
de consultanta cu conditia ca aceasta sa fie unicul obiect de activitate al firmei, sa fie
inregistrata si autorizata de catre &..3.4. si sa-si desfasoare activitatea prin
consultanti de plasament * persoane fizice * inregistrate si autorizate de catre
&..3.4.!n relatia cu clientii, consultantii de plasament trebuie"
Sa respecte anumite norme de conduita#
Sa prezinte clientului, daca este cazul, trasaturile generale ale procesului de investire in
valori mobiliare# &riteriile care stau la baza crearii, analizarii, selectarii unui portofoliu de valori
mobiliare# Sa tina seama de caracteristicile de baza ale investitiei, ale portofoliului specific,
precum si de particularitatile clientului la intocmirea rapoartelor de analiza, de selectare
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
7/9
sau de transmiterea recomandarilor si opiniilor sale care privesc un potofoliu specific
sau un anumit client# Sa nu preia materiale din studii elaborate si publicate de alti specialisti fara a indica
sursa (autorul respectivului material), cu exceptia informatiilor publicate prin rapoarte
statistice oficiale#
Sa nu faca nici o declaratie de natura sa induca in eroare clientul, cu privire la serviciile
pe care consultantul le poate presta, la calificarea si calitatile sale profesionale sau la
performantele valorilor mobiliare analizate# Sa nu dea verbal sau scris, explicit sau implicit, nici o garantie asupra calitatii sau
profitului investitiei analizate, ci doar sa transmita cu acuratete informatii, sa elaboreze
studii si analize cu privire la valorile mobiliare implicate# Sa pastreze confidentialitatea informatiilor privitoare la clientii sai.
!n Romania se intalnesc doua tipuri de organisme colective de plasament"
fondurile desc'ise de investitii (fondurile mutuale) si societatile de investitii.
Fondurile mutuale sunt societati civile constituite in scop de investire a
resurselor banesti ale membrilor lor intr-un portofoliu diversificat de valori mobiliare.
6ondurile mutuale isi desfasoara activitatea prin intermediul unei societati de
administrare a fondului pentru ca fondul nu are personalitate $uridica, el fiind o asociere
de persoane ce pun impreuna fonduri banesti in scopul investirii lor in active ale pietei
de valori mobiliare.7n fond desc'is de investitii poate fi constituit de un grup de persoane fizice sau
$uridice sub conditia acumularii unui minimum de capital ( in sensul de fonduri banesti
si nu de capital social) initial. Astfel, conform reglementarilor in vigoare, existaurmatoarele plafoane minime de capital initial raportat la numarul de membrii initiali"
- pentru 8 * 9 membri un capital initial de :;.;;; lei#- pentru < * :9 membri un capital initial de 89.;;; lei#- pentru :9 * 89 membri un capital initial de =;.;;; lei#- peste 89 de membri un capital initial de 9;.;;; lei.
&aracteristica oricarui fond mutual e aceea ca pe parcursul functionarii prezinta
un capital variabil determinat de diferenta dintre numarul intrarilor de membri (cei care
cumpara titluri de participare) si numarul iesirilor de membri (acei membri care solicita
societatii de depozitare ca fondul sa-si rascumpere titlurile de participare). Acest capital
se modifica practic zilnic, in functie de numarul intrarilor si retragerilor din fond. &ea de-a doua caracteristica a unui fond mutual este oferta publica continua de
titluri, care este, de fapt, cea care permite cumpararile si rascumpararile zilnice.
6ondurile mutuale au ca obiect mobilizarea resurselor financiare atrase, prin
emisiunea de titluri ( certificate de investitor, titluri de participare sau unitati de fond) de
la populatie sau persoane $uridice si plasarea lor in valori mobiliare.
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
8/9
rofitul obtinut de pe urma investitiei este reflectat de cresterea valorica pe care o
inregistreaza titlurile de participare fata de momentul emiterii lor sau de momentul
ac'izitionarii.
osesorii de titluri de participare isi recupereaza banii investiti plus cresterea sau
suporta scaderea valorii titlurilor respective. +ascumpararea se face la valoarea la zi pecare o anunta societatea de administrare, valoare determinata de rentabilitatea investitiei
efectuata in valori mobiliare.
Cen(orii eterni ine!enenti - societatile si institutiile supuse autorizarii
&34 trebuie sa prezinte acesteia, la sfârsitul fiecarui an financiar un raport anual
întocmit de un cenzor extern independent.
c) In&rastructura
+eglementarea si supraveg'erea activitatii intermediarilor de valori mobiliare au ca scopasigurarea functionarii adecvate a acestor societati, astfel încât sa poata absorbi fluctuatiile
financiare, îndeplinindu-si corect îndatoririle. +eglementarea pietelor de capital vizeaza cadrul
de organizare a pietei, institutiile, mecanismele, produsele si controlul asupra activitatii celor
care sunt implicati în tranzactionarea valorilor mobiliare.
egea nr.8>?58;;= se margineste sa defineasca emitentul de instrumente financiare ca
entitate, cu sau fara personalitate $uridica ce a emis, emite sau intentioneaza sa emita instrumente
financiare. Sunt incluse, deci, in categoria emitentilor si societatile comerciale care intentioneaza
sa emita instrumente financiare. ar nu orice instrumente financiare sunt admise la
tranzactionare pe o piata reglementata. e aici rezulta ca exista si societati emitente care nu au
emis inca valori mobiliare precum si societati emitente ale caror valori mobiliare (sau alte
instrumente financiare) nu sunt admise la tranzactionare.
Amiterea "a tran(actionare presupune, insa, o oferta publica initiala de valori mobiliare. 3alorimobiliare ale unui emitent nu vor fi admise la tranzactionare pe o piata reglementata, daca in urmanalizarii situatiei respectivului emitent se apreciaza ca aceasta ar pre$udicia interesele investitorilor.
Art. 8:@ din egea nr.8>?58;;= dispune ca, pentru ca actiunile unei societati comerciale sa fie admis
la tranzactionare pe o piata reglementata, aceasta trebuie "
(a) sa fie legal infiintata si sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu prevederile legale vigoare,
(b) sa aiba o capitalizare anticipata, de cel putin : mil. euro,
-
8/17/2019 Participantii Pe Piata de Capital
9/9
(c) sa fi functionat in ultimii @ ani anterior solicitarii de admitere la tranzactionare si sa fi intocmit comunicat situatiile financiare pentru aceeasi perioada, in conformitate cu prevederile legale.
&apitalizarea anticipata minima nu este necesara in cazul admiterii la tranzactionare a unor emisiusuplimentare de actiuni, din aceeasi clasa ca si cele de$a admise. &u aprobarea &..3.4., pe pia
reglementata se pot admite la tranzactionare si societati comerciale care nu au capitalizarea anticipata dminim : mil. 1uro si nu au o activitate de minim @ ani, in conditiile in care se apreciaza ca va exista piata adecvata pentru respectivele actiuni si emitentul este capabil sa indeplineasca cerintele de informacontinua si periodica ce deriva din admiterea la tranzactionare, iar investitorii dispun de informatiinecesare pentru a putea evalua in cunostinta de cauza societatea si actiunile pentru care se solicitadmiterea la tranzactionare.
!n concluzie privind dintr-o perspectiva mai larga, nu trebuie uitat faptul ca piata de capital are si rolde a contribui indirect la restructurarea economiei reale. rin selectarea si finantarea doar a acelor proieccare, sunt de natura sa aduca câstiguri superioare celor din ramurile traditionale de productie, investitorvor favoriza dezvoltarea acelor sectoare economice capabile sa creeze valoare adaugata mare. O piata d
capital care functioneaza, realizeaza în mod continuu acest proces de selectie, ceea ce ofera suplete uneconomii nationale în adaptarea la modificarile care apar în structura cererii de bunuri si servicii, în plaintern si international.