Conform art. 43 alin.2) lit (a) CPC, pîrîtul poate cere strămutarea cauzei sau conform art. 267 lit. (e) CPC, poate ridica obiecâii împotriva soluţionării litigiului în judecată.

Părţile pot încheia o tranzacţie de împăcare, aceasta fiind o înţelegere prin care părţile îşi fac concesii reciproce. Tranzacţia de împăcare admisă de către instanţa de judecată duce la încetarea procesului. Părţile, deasemenea pot institui prin înţelegere competenţa generală convenţională.

Instanţa nu va admite renunţarea sau recunoaţterea acţiunii şi nici tranzacţia de împăcare, dacă părţile îţi valorifică aceste drepturi cu rea-credinţă, adică contrar legii sau afectînd drepturile, libertăţile sau interesele altor persoane.

Obligaţiile părţilor în proces, deasemenea sînt generale şi speciale.Obligaţiile generale sînt de a beneficia cu bună-credinţă de drepturile sale,

de arespecta ordinea în cadrul şedinţei de judecată, de a onora instanţa de judecată.Obligaţiile speciale depind de faza procesuală. Astfel, la faza intentării

procesului, reclamantul este obligat să prezinte un număr de copii ale cererii de chemare în judecată egal cu numărul pîrîţilor plus un exemplar pentru instanţa de judecată.

Fiecare din părţile în proces, potrivit art. 118 CPC, trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor sau obiecţiilor sale, dacă legea nu prevede altfel.

De asemenea, părţile sînt obligate să anunţe instanţa de judecată despre schimbarea domiciliului după intentarea procesului, precum şi despre motivele neprezentări în şedinţa de judecată.

2. Noţiunea, temeiurile ţi felurile coparticipării procesuale.Procesul civil îi este specifică existenţa a două părţi: partea reclamantului şi

partea pîrîtului, reprezentarea de regulă a cîte o persoană de fiecare parte. Există, însă situaţii cînd de partea reclamantului sau pîrîtului participă mai multe persoane. Conform art. 62 CPC, o acţiune poate fi intentată în comun de mai mulţi reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi. În astfel de cazuri are loc coparticiparea procesuală, instituţie care mai este numită litis consorţiu.

Coparticiparea procesuală reprezintă participarea concomitentă de partea reclamantului şi/sau pîrîtului mai multor subiecte, interesele şi pretenţiile cărora nu se exclud reciproc.

Instituţia coparticipării procesuale nu schimbă numărul părţilor. Chiar dacă o acţiune poate fi înaintată în comun de mai mulţi reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi, în cadrul procesului rămîn doar două părţi cu interese contradictorii. Coparticipanţii, în funcţie de partea cui participă în proces, se numesc coreclamanţi sau copîrîţi.

Scopul coparticipării procesuale este de a nu admite ca drepturile altor persoane să fie afectate prin soluţionarea cauzei şi de a optimiza examinarea şi soluţionarea justă a anumitor cauze civile. Coparticiparea procesuală contribuie la concentrarea în cadrul aceluiaş proces a întregului material probant, fapt care

exclude emiterea de hotărîri contradictorii în cazul unor cauze similare după obiect ţi temei.

Legislaţia şi doctrina procesului civil definesc mai multe feluri de coparticipare.

După criteriul procesual-juridic deosebim:a) coparticipare activă-atunci cănd de partea reclamantului participă mai

multe persoane;b) coparticipare pasivă-atunci cînd de partea pîrîtului participă mai multe

persoane;c) coparticipare mixtă-atunci cînd de partea reclamantului şi pîrîtului

participă mai multe persoane.

După criteriul material-juridic deosebim:a) coparticipare obligatorie (art. 62 CPC)-care are loc indiferent de

dispoziţia părţilor ţi instanţei de judecată, ea fiind prescrisă în mod obligatoriu de lege şi determinată de natura raportului material litigios.

Examinarea şi soluţionarea în lipsa unui coreclamant sau copîrît sau examinarea separată a cauzelor este imposibilă. Dacă nu sînt atraşi coparticipanţii obligatorii în proces, hotărîrea va fi casată de către instanţa ierarhic superioară în cazul contestării acesteia.

Coparticiparea procesuală obligatorie este determinată în cumul de cele 3 condiâii stabilite în art. 62 alin 2 CPC şi anume:

obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaşiile comune ale mai multor reclamanţi sau pîrîţi;

drepturile şi obligaţiile coreclamanţilor şi/sau copîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de fapt şi de drept;

drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sînt de aceeaşi natură.

Coparticiparea obligatorie se produce în cazurile cînd are loc examinarea litigiilor ce rezultă din raporturile de proprietate comună, relaţii de moştenire (de exemplu: împărâirea masei succesorale), litigii locative (de exemplu: anularea bonului de repartiţie a spaţiului locativ în cazul în care există mai mulţi chiriaşi majori), apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale (acţiunile se vor înainta împotriva autorului publicaţiei), anularea măsurilor de asigurare a acţiunii (anularea sechestrului pus asupra casei care aparţine cu drept de proprietate comună mai multor persoane).

b) Coparticipare facultativă (art. 63 CPC)-care poate avea loc la

dispoziţia instanâei de judecată.Coparticiparea facultativă are loc în situaţiile cînd participarea la judecarea

cauzei a unuia sauu mai mulţi coparticipanţi poate avea loc, adică în mod normal pretenţiile pot fi examinate ţi separat, dar persoanele interesate solicită examinarea în comun a pretenţiilor înaintate.

Condiţiile de admisibilitate a coparticipării facultative sînt prevăzute de art. 63 CPC:a) pretenţiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre

coparticipanţi, prin pretenţiile înaintate sau probele comune;b) există posibilitatea de a le examina de către aceeaţi instanţă şi în

aceaşi procedură.Coparticiparea se admite doar în instanţa de fond.La faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare judecătorul soluţionază

problema intervenirii în proces a coparticipanţilor (art.185 alin. 1) lit.c) CPC).Satisfacerea sau respingerea cererii de atragere în proces a coparticipanţilor

se perfectează printr-o închiere a instanţei. Închierea prin care s-a admis ori sa respins cererea de admitere a coparticipării facultativ nu se supune recursului, potrivit art. 63 alin. 2 CPC.

Fiecare coparticipant apare independent în proces în raport cu cealaltă parte. Renunţarea la cţiune de către unul dintre coreclamanţi nu produce efecte pentru ceilalţi, după cum recunoaţterea acţiunii de către copîrît nu-i afectează pe ceilalţi. Astfel, potrivit art.52 CPC, coparticipanţii pot încredinţa susţinerea procesului unuia sau mai multor coparticipanţi.

Conform art. 361 ţi 401 CPC coparticipanţii care au participat la proces din partea apelantului sau recurentului se pot alătura la apel sau recurs, dacă pretenţiile lor coincid cu cele ale apelantului sau recurentului. În acest caz cererea scrisă de alăturare nu se taxează.

3. Noţiunea de parte respectivă şi nerespectivă în proces.

În cadrul procesului civil sînt utilizate două categorii distincte de parte respectivă şi nerespectivă.

Parte respectivă în proces este recunoscută partea în cazul în care există identitatea între persoana reclamantului şi persoana care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii (caliatate procesuală activă), respectiv identitatea între persoana pîrîtului şi cel obligat în cadrul raportului material (calitate procesuală pasivă).