parohia schimbarea la faŢĂîn cadrul bisericii ortodoxe române, nea vând intenţia de a ne sepa...

3
A sociaţia Sfinţii M ărturisitori Din Î nchisori - Bucovina I n PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI - SCHIT ORĂŞENI âtnaxa CHaltonala a Ci&rLcLLarr, ^7/Conahctar şi Credincioşilor Ortodocşi care au întrerupt comuniunea ca ierarhii adepţi ai pseudo-sinodului din jCreta Rezoluţie 9 Noi, clericii, monahii şi credincioşii ortodocşi caro ne opunem ecumenismului, reuniţi în buminica Sfinţilor Romani în Sinaoca naţională cu clericilor, monahilor si credincioşilor care an întrerupt pomenirea ierarhilor părtaşi ai adunării din Creta, din dorinţa de a păstra neschimbată Sfânta Credinţa Ortodoxă, pe care am primit-o din generaţie în generaţie de ta Hristos, prin Sfinţii Apostoli si Sfinţii Rărinţi în Sfânta noastră biserică Ortodoxă, pe care au apărat-a cu preţul vieţii toţi mărturisitorii ortodocşi de~a lungul istoriei’. 1. Condamnăm eeumenismul ca erezie a tuturor ereziilor, care, prin tăgăduirea; unităţii bisericii, are ca scoţi ştergerea> hotarului dintre; Ortodoxie şi ereziile de inspiraţie creştină, celelalte religii monoteiste şi cele păgâne şi realizarea unei uniuni religioase sincretiste între acestea, pe baza unui minimalism dogmatic şi a unei pretinse unităţi în diversitate ’, cerem Sfântului Sinodl al bisericii Ortodoxe Române să condamne definitiv şi irevocabil eeumenismul ca erezie şi toate practicile ecumeniste ca eretice. 2. Conda mnăm, ca autoare a ecumenismului şi a tuturor ideologiilor glo~ baliste, francmasoneria, osândită de către Sfântul Sinod al bisericii Ortodoxe Române, prin Jemeiul 7$5 din 11 martie 1937? aflat în vigoare şi în prezent, ca organizaţie anticreştină şi religie păgână’, recomandăm tuturor ierarhilor, clericilor şi poporului credincios ortodox să nu aibă; nicio legătură ca aceasta, după cum hotărăşte deciziau Sfântului Sinodl din 1937. 3- Condamnăm Consiliul Mondial al bisericilor , „Conferinţa bisericilor Europene , toate formele de organizare ecumenistă la nivel mondial, regional, naţional sau local ca organizaţii eretice sincretiste şi toate practicile; spirituale greşite inspirate din implicarea ortodocşilor în mişcarea ecumenistă’, cerem Sfântului Sinod al bisericii Ortodoxe Române să dezafilieze biserica; Ortodoxă; Română; de la; toate aceste organizaţii, să întrerupă participarea la toate nivelurile de reprezen- tare în toate activităţile ecumeniste’. adunări generale C M b sau CbE, acorduri teologice, comisii teologice, rugăciuni comune ele.

Upload: others

Post on 25-Feb-2020

0 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂîn cadrul Bisericii Ortodoxe Române, nea vând intenţia de a ne sepa de ea, de a adera la organizaţii eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea

A sociaţia Sfinţii M ărturisitori D in Închisori - Bucovina I n

PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI - SCHIT ORĂŞENI

âtnaxa CH a ltonala a Ci&rLcLLarr, ^7/Conahctar ş i C red in cioşilor O rtodocşi

care au în trerup t comuniunea ca ie ra rh ii adepţi a i pseudo-sinodulu i din jCreta

R ezoluţie9

Noi, clericii, monahii şi credincioşii ortodocşi caro ne opunem ecumenismului, reuniţi în bum inica Sfinţilor Rom ani în Sinaoca naţională cu clericilor, monahilor s i credincioşilor care an întrerupt pomenirea ierarhilor părtaşi a i adunării din Creta, din dorinţa de a păstra neschimbată Sfânta Credinţa Ortodoxă, pe care am prim it-o din generaţie în generaţie de ta Hristos, p rin Sfinţii Apostoli si Sfinţii R ărinţi în Sfânta noastră b iserică Ortodoxă, pe care au apărat-a cu preţul vieţii toţi m ărturisitorii ortodocşi de~a lungul istoriei’.

1. Condamnăm eeumenismul ca erezie a tu turor ereziilor, care, p rin tăgăduirea; un ită ţii b is e r ic ii, a re ca scoţi ştergerea> ho ta ru lu i dintre; Ortodoxie ş i ereziile de inspiraţie creştină, celelalte re lig ii monoteiste ş i cele păgâne ş i realizarea unei uniuni religioase sincretiste între acestea, pe baza unui m inim alism dogmatic ş i a unei pretinse unităţi în diversitate ’, cerem Sfântului Sinodl a l b ise ric ii Ortodoxe Rom âne să condamne definitiv ş i irevocabil eeumenismul ca erezie ş i toate practicile ecumeniste ca eretice.

2. Conda mnăm, ca autoare a ecum enism ului ş i a tu tu ro r ideo log iilo r glo~ baliste, francm asoneria, osând ită de către S fântu l S inod a l b is e r ic ii Ortodoxe Rom âne, p rin Jem eiul 7$5 d in 11 m artie 1937? a fla t în vigoare ş i în prezent, ca organizaţie anticreştină ş i religie păgână ’, recomandăm tuturor ie ra rh ilo r, cle ric ilo r ş i poporu lu i credincios ortodox să nu aibă; nicio legătură ca aceasta, după cum hotărăşte deciziau S fântu lu i Sinodl d in 1937.

3- Condamnăm Consiliul M ond ia l a l b is e ric ilo r , „Conferinţa b is e ric ilo r Europene , toate form ele de organ izare ecum enistă la n ivel m ondial, reg iona l, n a ţiona l sau lo ca l ca o rg an iza ţii eretice sincretiste ş i toate practicile; sp iritu a le greşite in sp ira te d in im plicarea o rtodocşilo r în m işcarea ecum enistă’, cerem S fân tu lu i S inod a l b is e r ic ii O rtodoxe Rom âne să dezafilieze b ise rica ; Ortodoxă; Rom ână; de la; toate aceste o rgan iza ţii, să în trerupă p a rtic ip a re a la toate n ive lu rile de reprezen­ta re în toate activ ită ţile ecumeniste’. a d u n ă ri generale C M b sau C b E , acordu ri teologice, com isii teologice, rugăciun i comune ele.

Page 2: PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂîn cadrul Bisericii Ortodoxe Române, nea vând intenţia de a ne sepa de ea, de a adera la organizaţii eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea

— ___

Condamnam aşarnum itul “ Sfanţ şi A iare Sinod; d in Creta” (iunieadunare; eretica;, respingem toate documentele; sale, pe motiv că; le ­

giferează ecumeriismul col doctrină; eclesiologică şi politică m isionară în tSiserica Ortodoxă , recunosc un datat eclesial ereziilor, distrug unanimităţii ca regulă; de validare a unui sinod, aprobă mixte\ cerem Sfântului Sinod; a l J8isericii Ortodoxe Române să le rean- alizeze ş i d i le resjxingă; în bloe.

. Anunţăm că, în baza; canoanelor J t Apodolie, Ij 1~ 11, 3 Sin. III Ce., ne~ am îngrădit de erezia ecumenismutui p rin întrerujierea pomenirii la sfintele shijbe a ierarh ilor care au semnat direct hotărârile adunării din Creta, d a r ş i a celor care le-au acceptat tacit, p rin participarea la şedinţa Sfanţului Sinod; d in 2 8 -2 9 octom brie 20 î6 sau p r in necondam nare publică; a; acestora ', nepomenirea va, continua; până când; ierarh ii se vor dezice, în mod; publica, la nivel de Sfânt Sinodl, sau în mod personal, de aceste hotărâri, rezervă ndur ne d rejAul de a o relua o ri de cate o ri aceştia vor angaja ISiseriea în orice fel de acţiune ecumenidd de genul celor condamnate în articolele 1, 3? 4? care să împlinească cxxndiţiile cerute de canoanele invocate în acest artico l jxentru întreruperea pomenirii episcopului propmmduitxxr a l ereziei.

». Urm ând celor sţxuse de Sfântul M axim M ărturisitoru l, îi îndemnăm, îi susţinem ş i îi aşteptăm pe toţi preoţii (m ai ales pe cei ce mărturisesc deschis împotriva adunării din Creta, d a r nu au întrerupt încă pome­n irea), ca, în baza Sfintelor Canoane menţionate în artico lu l 5 ŞÎ a practic ii S finţilor jPărin ţi în astfel de situaţii, sa întrerufxă; pomenireaierarh ilor care nu se dezic public de hotărârile adunării d in Creta; s i

la; ecumemsm,sa se ralieze cererilor către Sfântul Sinod; referitoa/y form ulate în articolele i,3?4*

. Recomandăm credincioşilor care, după o temeinică informare cu jyrivire la ho tă râ rile eretice a le a d u n ă rii d in Creta ş i (a poziţia Sfintelor Sinoade ş i a S fin ţilo r Jăărin ţi fa ţa de acele ră tăciri ecumeniste, decid să; întrerujxă; comuniunea bisericească; ca ierarh ii pă rtaşi la ccumenismul legiferat de adunarea; d in Creta;, să, frecventeze bisericile preoţilor care au întrerupt pomenirea, ia r în duhul smereniei ş i a l dragostei, să îi informeze pe a lţi creştini şi pe preoţii pomenitori în legătură cu motivele care i~au determ inat să întrerupă comuniunea bisericească cu cei părtaşi la erezie ş i să militeze pentru îndeplinirea cererilor adresate Sfântului Sinod referitoare la; ecumenism, formulate în articolele 1, 3? 4*

>. Condamnăm regresiunea; la care sunt supuşi preoţii, monahii ş i monahiile care au întrerupt pomenirea, respectiv comuniunea bisericească, ia r în baza canoanelor invocate în artico lu l 55 considerăm; caterisirile preoţilor m ărturisitori ca lipsite de validitate, le dăm acestor preoţi cinstea ce se cuvine apărătorilor Ortodoxiei împotriva schismei ş is i ereziei,

Page 3: PAROHIA SCHIMBAREA LA FAŢĂîn cadrul Bisericii Ortodoxe Române, nea vând intenţia de a ne sepa de ea, de a adera la organizaţii eretice sau schismatice, de a intra sub ascultarea

__'> 4 ? ' - r*

deoarece şi-au respectat promisiunea făcută las hirotonire des as f i păstori a i turmei lu i Hristos, si reyungem ca insultătoare ş i necanonice catalogări de genul jostul preot , schismatic , fanatic etc.

2. Salutăm poziţia acelor B iseric i locale care au decis să na participe la adunarea din Creta, 6a nu~i recunoascăs deciziile ş i să ră mână ferme împotriva ecumenisrnului ş i pe cea a episcopilor care nu au semnat sau au resjuns documentele ş i mărturisesc public împotriva acelei adunări eretice, adresăndu- le rugămintea de as fo losi toate instrumentele canonice ş i pastorale puse la îndemănăs de Sfintele Sinoade ş i S fin ţii .Părinţi pentru a împiedica răsjfăndirea şi perma - nentizarea în B iserică a ereziei ecumeniste legiferate în Creta ş i a dseterminas întrun irea unui sinod ortodox, care sa condamne oficial adunarea, d in Creta , ecumenismul şi, nominal, pe episcopii ce vor rămâne adepţi a i acestora.

tO. Resjlingem cu tărie acuzaţia căs, p rin întreruperea pomenirii ierarh ilor părtaşi a i ecumenisrnului ş i a i a dunării d in Creta , a m comis u n act schismatic sau o revoltă contra arhiereilor B iseric ii noastre. Suntem în comuniune cu B isericile locale ş i cu episcopii care resj)ing public ecumenismul ş i aduna reas d in Cretas, cu preoţii ş i credincioşii acestora>, precum ş i cu preoţii ş i credincioşii care au întreruf it comuniunea cu episcopii care le acceptă, rămânem în B iserica Ortodoxă Universală, în cadru l B iseric ii Ortodoxe Române, nea vând intenţia de a ne

de ea, de a adera la organizaţii eretice sau schismatice, desepaa intra sub ascultarea a ltor episcopv decât locului.

11. l i aşteptăm pe ierarh ii B iseric ii noastre să se dezică de ecumenism ş i de adunarea din Cretas ş i să se pună în fruntea luptei ortodocşilor rom âni contra ecumenisrnului ş i îndemnăm stăru itor tot poporu l credincios ortodox să săvârşească post, rugăciune ş i nevoinţă, pentru ca Dumnezeu să rid ice ie ra rh i ş i preoţi ortodocşi m ărtu risi­tori, care să (Apere Adevăru l Ortodoxiei, ş i să păzească Sfânta Sa Biserică, Ortodoxă, de dezbină rile provocate de erezii ş i schisme.

Dentru rugăciunile Rreasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Romani, a căror pomenire o facem astăzi,

ale Sfinţilor M artiri a i închisorilor comuniste şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne, lisase Hristoase, R iul lu i Dumnezeu,

miluieşte ne şi ne măntuieşte pe noi. Amin.

adoptată în Botoşani, astăzi, 18 iunie 2017. în Duminica Sfinţilor Români, după participarea la, Sfânta, litu rg h ie

la, Darohia, Schimbarea, la, Raţă, a Dom nului”, Schit Orăşeni

— ___