Rasofor Eftimie, Man. Petru Voda, in revista Rost, numrul 23, ian. 2005: Sfini contemporani Sfinii, aceti prieteni ai lui Dumnezeu, jertfindu-se i rugndu-se pentru lume, s-au nvrednicit de slava lui Dumnezeu. Ei sunt zidii pe temelia apostolilor i a proorocilori vor fi prtai la judecata lumii. Biserica ne nva s-i lum pe sfini ca modele de via. n vieile lor, vedem cum plcuii lui Dumnezeu au petrecut n curenie i rugciune, n pace i armonie cu tot ce este n aceast lume. V dm n continuare exemplul unui sfnt, care s-a dovedit astfel, dar care nu este cinstit cum binemerit: printele Ilie Lctuu. Gsim nenumrate exemple de sfini care, nedorind a se nchina idolilor i a se lepda de Hristos, au fost chinuii i omori. Biserica i cinstete i astzi pe toi acetia i le acord o prznuire n calendar. Sfintele moate sunt trupurile sfinilor pstrate de-a lungul timpului (dup moartea biologic a acestora), fr a fi atinse de stricciune, bine mirositoare i nzestrate cu darul facerii de bine, cci trupurile lor s-au fcut, nc din viaa pmnteasc, Biseric a Duhului Sfnt. Sfinenia moatelor este strns legat de nvtura despre lucrarea energiilor divine necreate asupra omului, de legtura real i esenial dintre harul dumnezeiesc i firea uman, de lucrarea sfinitoare a Sf Taine asupra primitorilor i de Trupul nviat al Mntuitorului. Legtura sufletului cu trupul (a duhului cu materia) st la temelia caracterului incoruptibil al sf moate. Taina sfinirii moatelor reprezint posibilitatea duhului de a ptrunde i nduhovnici materia, aciune ce depete logica i limitele intelectului uman. Sf Irineu al Lionului spune: Cum pot oamenii s spun c este incapabil carnea de a primi darul lui Dumnezeu, constnd n via venic, atunci cnd ea este hrnit de Trupul i Sngele lui Hristos?. Biserica, prin al VII-lea Sinod Ecumenic, a hotrt c, la sfinirea unei biserici, episcopul are obligaia de a pune n Sf Mas pri din sfintele moate, iar cei care defaim moatele sfinilor care stau temelia vieii bisericeti se caterisesc i se afurisesc.

Via de martir, sfarit de sfnt Printele Ilie s-a nscut pe 6 dec.1909 n satul Crpturile, jud. Vlcea, din prini binecredincioi. i-a dorit de mic copil s-i slujeasc lui Dumnezeu i astfel, n 1934, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureti. La puin timp dup aceea a fost hirotonit. Slujirea preoeasc i-a adus multe satisfacii duhovniceti. Pentru mrturisirea lui Hristos, a fost ca un ghimpe pentru regimul ateu al veacului trecut i, din acest motiv, a avut mult de suferit. Aceasta nu l-a mpiedicat deloc n propovduirea Cuvntului Adevrului, cci el mai mult se temea de Dumnezeu dect de oameni. A suferit pentru biserica i neamul su, pe care l-a iubit, ducndu-i crucea grea prin nchisori, asemenea printelui Dumitru Stniloae, a ieroschimon Daniil (Sandu) Tudor-mort la nchisoarea Aiud, a pr. Dimitrie Bejan, a protosinghelilor Nicodim Mndi, Arsenie Boca, Benedict Ghiu, tnrului Constantin Oprian mort la nchisoarea Piteti, a studentului Valeriu Gafencu i a multor altora. Pr. Ilie Lctuu a fost arestat n anul 1952 i dus n judeul Constana, la coloniile Gale i Peninsula. n 1954 a fost eliberat, iar din 1959 pn n 1964, a fost arestat i condamnat la munc silnic n Delt, la Periprava, unde l-a ntlnit pe pr. Iustin Prvu (stare la mn. Petru Vod din Neam). Acolo s-au petrecut fapte demne de vieile sfinilor. Dup ce a fost eliberat, s-a

1

stabilit forat la Bolintin, unde a lucrat ca zidar. ntre anii 1965-2970, printele Ilie a slujit ntr-o parohie din judeul Teleorman, iar n 1970, a fost transferat n judeul Ilfov la Cucuruz, unde, n ianuarie 1978, este pensionat. Suferinele din timpul vieii i-au afectat foarte mult sntatea i din acest motiv i-a petrecut sfritul vieii n spital, unde a spus c, dac nu va muri pn la 22 iulie, va mai tri nc doi ani. Tot atunci, a mai spus c, dac soia sa va nceta din via peste 15 ani, s fie ngropat lng el, ceea ce s-a mplinit. Dup cum a spus, pr. Ilie a trecut la cele venice exact la 22 iulie, acelai an (1983). Pe 22 sept. 1998, la nmormntarea soiei printelui Ilie, cei prezeni s-au aflat n faa unui fapt neateptat: trupul printelui era neputrezit, uscat i plcut mirositor. Printele ia tiut ziua morii i a mai tiut c Dumnezeu l-a umplut de har, ca pe un sfnt ce este. La aflarea sfintelor moate, fiica printelui Ilie, Maria Sabina Spirache, singurul urma nc n via, a sesizat descoperirea Arhiepiscopiei Bucuretilor, care a primit cu bucurie aceast veste. Cteva luni mai trziu, pe postul naional de televiziune, a fost difuza filmul documentar Semne, realizat de regizorul Cornel Ciomzg, n care este prezentat descoperirea. Moatele printelui Ilie Lctuu au fost descoperite n data de 29.09.1998. Trupul neputred al sfntului, n greutate de 7-8 kg, a fost gsit la 15 ani dup moartea sa, n condiiile corespunztoare sfintelor moate: nestriccios, frumos mirositor, uscat i uor, pielea de culoarea alunului, pstrndu-i dimensiunile i aspectul, pe care privindul nu provoac spaim, ci bucurie duhovniceasc, dnd impresia unui om care doarme.

Omul rugciunii nencetate O alt minune de acest fel este descoperirea, n aceleai condiii, n anul 1980, a moatelor Sf Ioan Iacob de la Neam, care a vieuit n pustia Hozevei, din tara Sfnt, i care a fost canonizat n anul 1992. Asemenea moatelor Sf Ilie Lctuu, n Romnia mai sunt moatele Sf Cuv Parascheva de la Iai, Sf Ioan cel Nou de la Suceava, Sf Dimitrie Basarabov din Bucureti, Sf Filofteia de la Curtea de Arge, Sf Iosif de la Parto. Pr.Ilie era un om al rugciunii. Indiferent de ce se ntmpla n jurul su, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugciunea lui era profund i nencetat, ceea ce-l fcea s vad lucrurile mai clare, n profunzimea lor, mai aproape de Adevr. Era un bun sftuitor i nu se implica dect n probleme de ordin duhovnicesc. Sttea mereu retras i medita, iar de cte ori aprea cte o problem n cadrul nchisorii, mereu gsea soluia duhovniceasc spre salvarea colegilor de suferin. Muli dintre deinui nu rezistau presiunilor psihice i fizice la care erau supui, de aceea unii ncercau s evadeze, alii intenionau s se sinucid, iar alii s se lepede de Hristos, pentru a scpa de chinurile la care i supuneau clii. Foamea i suferina atinseser culmi maxime. n aceste mprejurri, pr Lctuu pe muli i mbrbta, altora le era alinare, fcnd ca sfaturile sale s fie un bun leac pentru cei nchii mpreun cu el. Cu toate presiunile ce se fceau asupra lor, rugciunea i rbdarea, iubirea, ndejdea sau mai ales credina, l ajutau pe printele Ilie s-i menin pacea interioar, rmnnd astfel neclintit n faa urii i a rutii, a violenei i a tuturor lucrrilor cu adevrat demonice ce se exercitau asupra celor ntemniai. Mereu gsea soluii pacificatoare, iar mpotriva ighemonii nchisorii nu avea nimic de obiectat. Singura lui vin era c nu putea fi reeducat. Cazul pr Lctuu a strnit o vie i fireasc senzaie n mass-media, dar mai ales n rndul credincioilor. Mai multe asociaii non-guvernamentale au cerut Sf Sinod al BOR deschiderea unui dosar de canonizare, ceea ce nseamn trecerea printelui Ilie n rndul sfinilor BOR, n calendar i la sf slujbe. Vestea aflrii moatelor pr. Ilie Lctuu sa rspndit n toate colurile rii. Credincioi, clugri i preoi l cinstesc pe pr. Ilie ca pe un sfnt i se roag pentru grabnica sa canonizare. Astfel, prima icoan a Sf Ilie Mrturisitorul a fost pictat pe peretele exterior al bisericii Mn. Petru Vod. Stareul mn, protos. Iustin Prvu, e unul dintre aceia care a petrecut ani grei de nchisoare (17 ani) i, cunoscndu-l pe pr. Ilie, a rmas profund impresionat de viaa sa duhovniceasc. n prezent, moatele pr. Ilie se afl n cripta de la cimitirul Adormirea Maicii Domnului din cartierul Giuleti (Bucureti), unde a fost nmormntat, ntr-un sicriu nou, din sticl, pentru a putea fi vzut de oricine. Muli credincioi, preoi, clugri i chiar unii arhierei au fost i merg n continuare s se nchine i s-i cear ajutorul sfntului mrturisitor. E foarte important de neles ce nseamn printele Ilie pentru fiecare dintre noi, un exemplu de trire cretin a acestor vremuri, n care ni se arat c nc se mai poate dobndi Harul Duhului Sfnt.

2

CUV. SOFRONIE DE LA ESSEX: Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi Prin plans fierbinte se curata mintea noastra de chipuri patimase. Printr-insul se pogoara in sufletul nostru barbatia cea duhovniceasca si omul se pune mai presus de inspaimantari si de frici. Cu cat mai adanc plansul nostru de pocainta, cu atat mai temeinic ne slobozim de un intreg sir de nevoi aparent firesti, de astfel de patimi nimicitoare precum mandria si mania. Inlauntru se salasluieste bucuria, pana atunci necunoscuta, a slobozeniei. Pentru plansul duhovnicesc. Iata imi vad inima intr-o lupta: Cum voi vorbi despre sfantul plans contemporanilor mei? Stiu ca ei vor socoti o rusine ca un om in toata firea sa planga pentru orice pricina. Da, cu adevarat, este rusinos a plange, dar numai atunci cand este vorba de lucruri trecatoare: de cariera, de avere, de privilegii sau de starea sociala, de sanatate si altele asemenea lor. Insa plansul despre care vom vorbi atinge legatura noastra cu vecinicul Dumnezeu: el apartine unui alt plan al fiintei. El izvoraste atunci cand se atinge de noi Duhul lui Dumnezeu. Acesta ne-a cercetat inima ni s-a umplut de dragostea cea nestricacioasa iar mintea a cutremurat-o cu o noua viziune El ne-a rapit duhul in taramul fiintarii nefacute. Focul rugaciunii din Ghethsimani - impreuna-patimirea cu intreaga zidire in suferinta - s-a apropiat de faptura noastra firava, iar aceasta s-a daruit deplin stapanirii Iubirii care a cercetat-o. Cu un astfel de plans au plans Apostolii si Parintii nostri, primind cereasca binecuvantare. Acest foc a fost aruncat pe pamantul inimii noastre de insusi Hristos. Foarte rar se revarsa peste noi sfanta putere a Dragostei ce izvoraste de la Dumnezeu intr-o astfel de masura: cu neputinta este firii noastre, in starea ei de fata, a purta aceasta flacara. De obicei renasterea noastra incepe cu ivirea Luminii Nezidite care ne dezvaluie viziunea tainei despartirii noastre de Dumnezeu, iar inima, in afara de plans - nu are alt mijloc de a-si exprima umilinta, adica iubirea sa indurerata inaintea lui Dumnezeu. Naiv este cel ce crede ca va putea strabate calea, urmand lui Hristos, fara lacrimi. Ia o nuca uscata, pune-o sub o presa puternica, si vei vedea cum curge din ea untdelemnul. Ceva asemanator se intampla cu inima noastra atunci cand focul nevazut al cuvantului lui Dumnezeu o parjoleste din toate partile. Impietritu-s-a inima noastra in egoismul ei de fiara si, ce este mai rau, in spasmul mandriei sale. Dar cu adevarat exista un astfel de Foc in stare sa topeasca pana si metalele cele mai tari, si pietrele. Cela ce niciodata de-a lungul vietii sale nu a cercat apropierea acestui Foc pana la sine, nu va intelege despre ce este vorba aci. Primul cuvant al propovaduirii evanghelice: Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia Cerurilor (Mt. 4:17), ne cheama la o schimbare radicala a intregii noastre vieti. Aceasta schimbare este cu putinta nu altfel decat prin contopirea doririi noastre infocate cu lucrarea Focului ceresc care ne inmoaie inima, si odata inmuiata, se faureste din nou sub loviturile unui puternic ciocan. Plansul duhovnicesc, prin firea sa, este cu totul altul decat plansul sufletesc. El tine de o neintrerupta gandire la Dumnezeu si de o dureroasa intristare pentru despartirea de El. Plansul sufletesc, patimas, ucide trupul, ii stinge vioiciunea, atunci cand cel duhovnicesc curata omul de patimi purtatoare de moarte si prin aceasta il invie pe de-a-ntregul. Prin plans fierbinte se curata mintea noastra de chipuri patimase. Printr-insul se pogoara in sufletul nostru barbatia cea duhovniceasca si omul se pune mai presus de inspaimantari si de frici. Cu cat mai adanc plansul nostru de pocainta, cu atat mai temeinic ne slobozim de un intreg sir de nevoi aparent firesti, de astfel de patimi nimicitoare precum mandria si mania. Inlauntru se salasluieste bucuria, pana atunci necunoscuta, a slobozeniei. A crede ca preschimbarea firii noastre, propovaduita de Evanghelie, e cu putinta fara plans - poate numai cel care nu a simtit niciodata puterea ucigasa ce o are pacatul asupra noastra. Din amar, in inceputurile pocaintei noastre, plansul se preschimba apoi in lacrimile bucuriei Iubirii Dumnezeiesti. Iar acesta este semnul ca rugaciunea noastra a fost auzita si ca prin lucrarea ei suntem purtati intr-o viata noua, de acum nestricacioasa. Plansul duhovnicesc este un fenomen de ordin ceresc, incerc, dar nu-mi pot aminti - am plans eu oare vreodata dupa coacerea varstei mele? Si doar viata mea a coincis cu groaznicele evenimente ale veacului nostru. De multe ori m-am aflat nu numai in situatii grele, dar cu adevarat in primejdii de moarte. Cand insa, prin ivirea Luminii, eu am zarit adancul caderii mele, atunci a inceput un plans pe care nu-l puteam opri: era mai puternic decat mine in deznadejdea care ma atinsese. La inceput plangeam pentru mine insumi, ingrozit de propria cadere; mai tarziu - pentru oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu, 3

cuprins de compatimire pentru nefericita lor stare a necunoasterii lui Dumnezeu. La Athos insa, si mai ales in pustie, in vremea Razboiului (al Doilea), amar plangeam pentru lume in intregul sau. Multa vreme am purtat in minte: infricosat lucru este a cadea in mainile Dumnezeului celui Viu (Evr. 10:31). Si cumplit lucru este parasirea de catre Dumnezeu. In afara Dumnezeului Iubirii - totul este fara sens: sufletul se vede aruncat in intunerecul mortii (vezi 1 Cor. 13:1-3). Frica din pricina acestui intunerec este chinuitoare, pentru faptul ca el nu este numai in afara mea, ci se afla si inlauntrul meu. Cand insa Lumina Nefacuta ma slobozeste din iadul meu launtric, atunci de la mine se indeparteaza toata patima si inteleg ca Domnul cel Atotputernic ma poate face si pe mine domn, dupa chipul Domniei Sale: slobod de toata stapanirea straina, de neranit de orice rautate.O data cu schimbarea starii mele launtrice se insotesc si schimbari in caracterul plansului. Uneori si inima si mintea traiesc o minunata liniste, iar lacrimile devin dulci din dragoste. Cand insa Duhul Domnului se indeparteaza de la mine si suflul vietii nemuritoare se stinge in mine, atunci o oarecare framantare si chiar o groaza patrund in inima. Rugaciunea lua forma unei deznadajduiri apasatoare si se intampla ca zaceam ceasuri intregi cu fata la pamant. Cuprins de neputinta, ma intindeam pe patul meu tare; lacrimile nu incetau sa curga, dar mintea tacea neputincioasa. As fi dorit sa vorbesc despre aceste stari cat se poate de simplu, dar atunci s-ar fi ascuns de la cititor nestavilita putere a starilor care, fara tagada, depasesc masura omului, caci sant un dar de Sus. Duh este Dumnezeu, si cei ce se inchina Lui, in duh si in adevar trebuie a se inchina (Io. 4:24). Cuvintele lui Hristos: in duh si in adevar este ingaduit a le intelege in doua sensuri: in Duhul Adevarului, Carele de la Tatal purcede, si in duhul si adevarul proprii omului care se pocaieste. Duhul Sfant se pogoara asupra omului, iar acesta, chipul lui Dumnezeu fiind, sub lucrarea Dumnezeiescului Adevar, insusi devine adevarat. Unirea noastra fiintiala cu Dumnezeul Iubirii presupune contopirea a doua voiri: a lui Dumnezeu si a omului. Unirea insasi se savarseste in starea dragostei. DumnezeuDuhul Personal si omul-persoana se unesc intru una in Actul cel vecinic al Vietii Dumnezeiesti. Astfel cunoastem noi pe Dumnezeu. A dobandi aceasta Dragoste este telul ultim al nevointei crestine. Atingerea lui se insoteste de o cale lunga si grea. Dar a cerca cercetarea lui Dumnezeu cu putere mare este cu putinta prin darul de Sus, in anumite momente cand sufletul, in avantul caintei pentru pacate, devine primitor Luminii ce se pogoara asupra lui de la Dumnezeu. Insa aceste prime cercetari inca nu constituie starea pe veci dobandita de catre cei mantuiti. Ele nu sunt decat bogatia nedreapta mamona nedreptatii, care ni se poate lua, din pricina necredinciosiei. Insa a pazi acest har, a ramane credincios in toate cele ce ne-a invatat, nu este cu putinta fara un adanc plans de ani de zile. Cine gandeste altfel, pe acela Parintii nostri nu l-ar incuviinta. Iar noi ne straduim a ramane in predania sfintei vieti mostenite de la ei. Calea Domnului este astfel: El se arata omului care nefatarnic se pocaieste, iar omul primeste Dragostea Lui in Lumina Nezidita, in chip nevremelnic. Repetam tot mereu acelasi cuvant - Dragoste, insa ea cuprinde fiintial si intelepciunea cea mai presus de lume, si maretia netarmurita, cu nemasurata smerenie proprie ei, si frumusetea atotbiruitoare, si pacea adanca. Cercetand pe om, Dumnezeu prin insasi aceasta il face partas Fiintei Sale de nedescris prin cuvinte pamantesti. Ne cuprinde o singura dorire: astfel a dobandi Dragostea Dumnezeiasca pe care am cunoscut-o, incat sa devina firea noastra in veci neinstrainata. Cand Dumnezeu vede ca de acum nimic in toata lumea nu mai poate din nou sa smulga sufletul de la Dragostea Sa (cf. Rom. 8:35-39), atunci incepe o perioada a incercarilor, este drept grele, dar fara de care ar ramane necunoscute adancurile chipurilor Fiintarii zidite si nezidite. Aspra este aceasta incercare: o sabie nevazuta te taie de la iubitul Dumnezeu, de la cea neapusa a Sa Lumina. Omul se afla lovit de moarte in toate planurile fiintarii sale. Nimic nu poate intelege: unde este pricina faptului ca acea unire a dragostei, care paruse finala intr-o rugaciune asemenea celei din Ghethsimani, s-a preschimbat in iadul parasirii de catre Dumnezeu? Raspunsul acestei nedumeriri il aflam in al doisprezecelea capitol al Epistoliei catre Evrei, mai cu seama stihurile 26 pana la 29. Dar mai nainte si mai presus de toate avem pilda pe insusi Hristos: pe Golgotha, pironit pe cruce, El a intrebat pe Tatal: De ce M-ai parasit? - si indata: Savarsitu-s-a; si plecand capul, si-au dat duhul (Mt. 27:46; Io. 19:30). Si astfel ne este descoperita Taina Dragostei lui Dumnezeu: deplinatatea desertarii premerge deplinatatii desavarsirii. Dragostea, a carei flacara a aruncat-o Hristos in sufletul omului, are o uimitoare insusire: ea il povatuieste in adancuri si in inaltimi, nimanui altuia de patruns; ii da 4

stapanire asupra a toata suferinta si chiar a mortii; il arunca de multe ori intr-o netarmurire de nedescris - unde se va afla singur, chinuindu-se in tanjirea de a vedea din nou Lumina iubitului Dumnezeu. Astfel este procesul curatirii firii noastre molipsite de iadul luciferic. Calea lui Hristos duce de la chipul relativ, vecinie clatinat al fiintarii, catre imparatia cea absoluta, neclatita. Duhului omului ii este propriu a se nelinisti atunci cand se vede taiat de la dragostea desavarsita a Tatalui - urmarea caderii. Chipul lui Dumnezeu - omul, cauta Bunul absolut, sfant, nestramutat. Si cine va putea descrie dragostea pentru El? Cine va afla cuvinte indestulate spre a infatisa macar o umbra a acelei dureri care cearca sufletul atunci cand se desparte de Dumnezeu? Si nimic altceva decat numai sfanta dragoste va izvori lacrimi din inima crestinului. Scriptura zice ca Iisus, iubind pre ai Sai cari erau in lume, pana in sfarsit au iubit pre ei (Io. 13:1). Si numai acest pana in sfarsit explica sudoarea Sa insangerata din Ghethsimani. Acolo unde dragoste nu este, lacrimi nu vor fi, chiar daca nevointa va lua forme extreme: meditatii staruitoare, posturi indelungate, conditii aspre de vietuire in indepartare de restul lumii. Astfel de pilde nu putine aflam si in Occidentul Crestin, si in Orientul necrestin. Atunci cand duhul smerit ne stapaneste, lacrimile se revarsa din adancul inimii. Despre acest plans vorbeste Hristos: Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia (Mt. 5:3-4). Cu ce mangaiere? In cazul de fata - cu mangaierea ce purcede de la Duhul Sfant, pe Care Hristos L-a numit Mangaietorul; mangaiere nu de ordin psihologic sau fiziologic, ci fiintial, care tine de vecinicia Dumnezeiasca. Daca acum ma voi abate de la imprejurarile de obste, theologice si ascetice, spre unele amanunte ale experientei de multe veacuri a nevoitorilor crestini, o voi face cat mai pe scurt cu putinta. Plansul duhovnicesc isi schimba caracterul potrivit starii in care nevoitorul petrece: sunt lacrimi dulci, din apropierea Dumnezeului Dragostei, care imbratiseaza intreg omul. Cel mai adesea insa se traieste plansul de mijloc, unde se amesteca bucuria si tristetea. La inceputul pocaintei precumpanesc lacrimile amare, nascute sau din constiinta propriei robii fata de patimile pacatoase, sau din pricina imputinarii harului simtit, sau amarei parasiri de Dumnezeu. Este cu putinta plansul impreuna-patimirii pentru omenire si chiar pentru intreaga faptura. Sub toate aceste chipuri, plansul duhovnicesc spala omul de toate intinaciunile care il covarsisera in viata zilnica, innoieste in el puterea nazuintei catre Pacea Dumnezeiasca. Plansul iubirii catre Dumnezeu il face intreg partas Iubitului Stapan: mintea, sufletul si chiar trupul - toate se contopesc intru una, intr-o miscare puternic impreunata catre Lumina cea Nezidita. Un astfel de plans rupe cercul stramt al fiintarii pamantesti, indrumand duhul omului catre sferele ceresti, slobozit de silnicia patimilor pacatoase; ne impartaseste experienta nepatimirii, sfintirea intregii noastre alcatuiri. Lipsa plansului, dupa invatatura Parintilor nostri este un semn ca rugaciunea noastra inca nu a atins prima sa treapta de inaltare catre Dumnezeu. Cu toate acestea, dupa ce s-au desertat lacrimile trupesti, poate fi data o alta rugaciune, fara cuvinte, ca un lin simtamant al harului Duhului Sfant inlauntrul nostru, cand pacea carea covarseste toata mintea. umple inima. O astfel de contemplare subtire imbratiseaza omul de obicei dupa rugaciunea in care el a adus jertfa dragostei lui Dumnezeu pana la capat. Plansul duhovnicesc este prisosul vietii ce creste furtunos din puterea iubirii, pe cand cel sufletesc omoara fiii pamantului. Pronia m-a adus sa traiesc intr-o tara unde din copilarie se invata a nu plange; unde plansul se dispretuieste ca nevrednic de omul civilizat. Nu se poate sa nu cinstesti aceasta cultura, dar nu se cade sa uitam ca ea tine de situatia in care picioarele ne sunt puternic lipite de scoarta pamantului. Nici parintii nevoitori nu plang pentru lipsa bunurilor pamantesti, dar totusi insista asupra neaparatei trebuinte a plansului duhovnicesc, fara de care nu se va inmuia inima impietrita in patimi, neputincioasa a iubi cu evanghelica iubire. Mintea crestinului care plange este cu de-a-ntregul indreptata catre taramul veciniciei Dumnezeiesti. Caci numai despre aceasta este vorba in poruncile lui Hristos. Multe imprejurari de nesuportat celor ce traiesc viata banala a acestei lumi, pentru cel ce plange, precum zice porunca lui Dumnezeu, trec neobservate: saracia nu il infricoseaza, nu il injosesc jignirile si defaimarile din partea fiilor acestui veac, nici alte lovituri ale soartei vremelnice, caci nu numai mintea, ci si picioarele ii sunt ridicate cu mult deasupra pamantului. El compatimeste cu semenii, se intristeaza pentru ei inaintea lui Dumnezeu, insa nu le impartaseste interesele, fiind insuflat in nazuinta sa catre Adevarul cel nestramutat. Plansul cu adevarat duhovnicesc este urmarea lucrarii Duhului Sfant. Impreuna cu el se pogoara asupra noastra Lumina cea Nezidita. Inima, iar mai apoi si mintea, dobandesc in sine puterea de a cuprinde intreaga omenire, de a iubi intreaga faptura. Plansul duhovnicesc nu este fara tel: el este indreptat catre Dumnezeu, si in Dumnezeu 5

petrecand omul, in rugaciunea pentru omenire, cu lacrimi compatimeste lumea intreaga. Parintii sfatuiesc a ocroti acest dar prin paza poruncilor, pentru a nu scarbi Duhul Sfant cu vreun pacat oarecare, insa nu este cu putinta a-l cultiva, caci el nu se cuprinde in hotarele firii noastre zidite: este un har, iar harul lui Dumnezeu nu sta sub obladuirea noastra. Se intampla ca lacrimile dragostei sa se dea din belsug si sa curga siroaie. Dar in perioadele parasirii de catre Dumnezeu totul inlauntrul nostru se usuca, si doar de se va aduna in ochiul nostru vreo picatura, asemenea unei picaturi de sange fierbinte dintr-o inima ranita. Cela ce nu a cercat asupra sa lucrarea Focului de Sus (Lc. 12:49), acela nu va intelege cele spuse. Iarasi indraznesc sa amintesc ca nevoitorii stau in fata judecatii lui Dumnezeu cu frica: vorba este nu despre lucruri grabnic trecatoare, ci despre vecinicia - sau in Lumina Fetei Celui Preainalt, sau in intunerecul cel mai dinafara (Mt. 25:30). In vartutea celor spuse, ei devin nesimtitori fata de situatia lor pamanteasca: mintea le este in Dumnezeu, iar cand se pogoara mangaierea de la Parintele luminilor, atunci cel ce plange, usor iarta toate nedreptatile suferite, caci duhul ii e inaltat de la pamant la cer, si in Duhul Sfant el devine in stare a iubi pana si pe vrajmasi. Unul din Staretii de la Athos, in cuvantarile sale despre rugaciune vorbea despre felurimea plansului, judecand dupa lucrarea fiecaruia asupra omului. El a socotit pana la 12 feluri de plans. Si eu, ca si toti ceilalti, am cunoscut feluritele chipuri ale plansului dea lungul a multor ani ai pocaintei mele deznadajduite, dar nu mi-a venit niciodata gandul sa le numar. Si acum, zice Domnul Dumnezeul nostru: intoarceti-va la Mine din toata inima voastra, cu post, cu plangere si cu tanguire (Ioil 2:12). Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia - zis-a Domnul pentru toate veacurile. Ba chiar El insusi, in zilele trupului Sau, cu strigare tare si cu lacrami, cereri si rugaciuni a adus catre Cela ce putea sa mantuiasca pre El din moarte, si S-a auzit pentru buna-cucernicie (cf. Evr. 5:7). Si tuturor, si fiecaruia ce nazuieste catre Dumnezeiasca vecinicie, sta inainte anume aceasta cale: cu strigare tare si cu lacrami, pentru a se mantui de moartea ce ne tine legati - pacatul. (Arhimandritul Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Editura Sophia, Bucuresti, 2005) Danion Vasile: La Aiud sa nu se fac nimic fr acordul fotilor deinui politici. Salutam luarea de pozitia despre cazul Aiud, a fratelui nostru, Danion Vasile si ne bucuram de dragostea ce o are pentru Parintele Justin, cel care ar trebui sa ne uneasca pe toti alaturi de sfintia sa. Asa ar fi fost frumos si intelept de la inceput, evitandu-se astfel intrigile si polemicile intre fratii de aceeasi credinta. Nadajduim ca intr-un final, Dumnezeu o sa le incalzeasca inima si celor care acum se indaratnicesc si sa se alature fostilor detinuti politic in lucrarea de proslavirea a mucenicilor neamului de la Aiud. Astfel de atitudini, pline de dragoste si de intelepciune, ce vin de la cei mai in masura in a-si exprima opinia, ne si fac sa regretam ca ne-am lasat purtati de manie in sustinerea unei cauze juste. Ne cerem iertare pe aceasta cale, cu speranta ca aveti intelegerea ca atunci cand esti in focul evenimentelor, tensiunea e mai ridicata si nedreptatea o simti mai apasatoare. Dumnezeu sa-i ierte si pe cei ce ne-au gresit. P.F. Daniel, patriarhul BOR, a inut n Austria o predic n care a fcut referiri i la martirii ultimei prigoane, prigoana comunist: Mrturisitori i martiri ai credinei s-au nscut i n vremurile noastre, iar lumina mrturiei lor trebuie comemorat cu recunotin i veneraie, ea fiind izvor de putere spiritual n viaa i misiunea Bisericii astzi. Mulimea mrturisitorilor i martirilor credinei din fostele ri cu regim comunist din Europa central i oriental ne ndeamn mereu s nu uitm ct de mare este puterea jertfei i ct de necesar este lucrarea de vindecare i nnoire a umanitii, rnit de ur i violen, de discriminare i dominaie, de intoleran i indiferen, de multe forme ale morii fizice i spirituale. n timpul persecuiei comuniste din Europa rsritean, o mulime de episcopi, preoi, monahi i laici au murit n nchisori sau au suferit pentru credina lor. Aceti martiri i mrturisitori ai credinei i luptei pentru libertate sunt pomenii azi n rug. Bisericii noastre n mod permanent la Sf Liturghie. Pilda vieii lor i rug. lor sunt izvor de inspiraie i nnoire pentru viaa Bisericilor noastre azi. Ei ne cheam azi s nu desprim darul libertii de darul credinei i al sfineniei vieii (din Cuvntul P.F. Daniel la sfinirea noii biserici ortodoxe romneti din Salzburg, Austria, 13.06.2009, http://www.patriarhia.ro/ro/p mrturisitori atriarhul/salzburg13iunie09.html). Din pcate ns, aceti noi nu primesc cel puin nu deocamdat recunoaterea sfineniei la care au ajuns prin mucenicia lor. P.S. Sebastian, Ep. Slatinei i Romanilor, explic de ce aceast recunoa-tere ntrzie: Trebuie s v spun mai nti c nu Biserica i face pe sfini. Nu Noi, Sinodul Bisericii, i facem 6

pe sfini. Ci pe sfini i face Dumnezeu i poporul. Dumnezeu - pentru c le recunoate sfinenia lor i poporul - pentru c pstreaz n memoria sa faptele lor. Am mai rmai datori, noi oamenii Bisericii, s recunoatem ca sfini i pe cei ce au murit n temniele comunismului, care au fost prigonii, nchii, btui, inui n frig i foame, pentru c erau preoi sau credincioi care n-au neles s se lepede de credin i s adopte ideologia comunist atee. Am rmas datori i va mai dura pn cnd i vom trece i pe acetia n rndul sfinilor. De ce? Pentru c le triesc clii. Triesc cei care i-au maltratat, i-au prt, i-au nchis sau i-au btut n temnie, i Biserica nu poate s zideasc sfinenie pe cadavrul acestor ruvoitori sau ru-fctori. Canonizndu-i pe martiri, ar trebui s-i arate cu degetul pe clii lor, dintre care unii triesc nc. Biserica ns nu nelege s arate vreodat cu degetul pe cel care a greit, ci s-l povuiasc la pocin i s-l atepte la mrturisire i la ndreptare. Dar va veni i vremea sutelor i miilor de preoi i credincioi care au fost nchii i btui pentru credina lor cretineasc n nchisorile comuniste. Afirmaia P.S. Sebastian ocheaz prin sinceritate: avem datoria de a ne cinsti mucenicii, dar trebuie s ateptm pn ce vor muri clii lor O astfel de idee este ns strin cugetului Bisericii. n primele secole de dup ntemeierea Bisericii, mucenicii erau cinstii ca sfini imediat dup moartea lor. Nu rareori ns, cinstirea acestor sfini avea ca i consecin ntemniarea, chinurile i moartea. Cinstirea mucenicilor a fost asociat cu rvna pentru mrturisirea jertfelnic a lui Hristos. Nu era o practic politically corect, ci dimpotriv. Dac ar fi ateptat cretinii s moar mpraii prigonitori, ncet-ncet cultul mucenicilor ar fi intrat n uitareCel mai bun exemplu c ateptarea propus de P.S. Sebastian ca i de ali ierarhi ai Bisericii nu e specific Ortodoxiei ne e oferit de Sinodul Bisericii Ruse, care a canonizat sute de noi mucenici episcopi, preoi, diaconi, clugri i mireni. Unii dintre clii acestora triesc, ba chiar n funcii sus-puse civile sau bisericeti. Dar acest fapt nu a mpiedicat canonizarea acestora. Pentru astfel de cli contemporani, aceast canonizare a fost un prilej de pocin, un examen al contiinei, o ans pe care nu au ratat-o. Pentru a se poci cu sinceritate pentru frdelegile lor, a trebuit ca aceti prigonitori s neleag c au prigonit sfini. i c, luptndu-se cu sfinii, s-au luptat cu nsui Dumnezeu Pentru a ajuta un criminal s se pociasc de crima lui nu trebuie s l convingi c nu a ucis, c de fapt mortul ar fi murit oricum sau c respectiva crim nu e un pcat grozav Tot aa, cei care i-au prigonit pe noii mucenici trebuie s i neleag greelile i s se pociasc pentru ele Ar fi bine ca ierarhii BOR s ia exemplu de la ierarhii rui, i s porneasc procesul de canonizare a noilor mucenici. Cnd va avea loc aceast canonizare, nu tim. Ceea ce tim ns este c, la Aiud, unde este altarul ptimirii Ortodoxiei romneti, pr. Justin Prvu i ali foti deinui politici au avut iniiativa construirii unei mnstiri. P.F. Patriarh Daniel arta c atunci cnd se sfinete o biseric nou n tradiia ortodox se nconjoar biserica purtnd prticele din relicve de martiri, care apoi, la sfinirea altarului, se fixeaz n interiorul sfintei mese, pe care se svrete apoi Sf Jertf euharistic a lui Hristos. Aceast practic nu numai c amintete de faptul c multe din primele biserici cretine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are i o semnificaie teologic. Semnificaia teologic i spiritual a prezenei relicvelor de martiri n piciorul (interiorul) sf mese din sfntul altar provine din legtura ce exist ntre moartea martirilor i taina iubirii lui Hristos mai tare dect moartea (http://www.patriarhia.ro/ro/patriarhul/salzburg13iunie09.html). Tocmai de aceea este potrivit ca, pe moatele noilor mucenici de la Aiud, e potrivit ridicarea unei mnstiri. Anumii intelectuali, care au sprijinul ierarhului locului P.S. Andrei Andreicu, i doresc ca la Aiud s fie un centru de cercetare martirologic, lng care s se construiasc i o mnstire. Unde apare problema? O dovad clar c avem de-a face cu o problem a fost c pr. Justin Prvu i fotii deinui politici nu au fost chemai la sfinirea locului de la Aiud. Faptul acesta a artat c avem de-a face cu confiscarea cazului Aiud, cu ncercarea de a transforma Aiudul n altceva dect este. Pe de alt parte, cele 2 proiecte unul susinut de pr. Justin, cellalt susinut de P.S. Andrei, de Dan Puric i de ali intelectuali, se difereniaz foarte puternic. Unul e n lucrat n duh ortodox, cellalt nu. Imaginile celor dou proiecte au fost puse de mai mult vreme pe net i astfel cei interesai au vzut care este raportul dintre ele. Pe mine proiectul susinut de PS Andrei m-a dus cu gndul la centrul martirologic din Insula Tiberin din Roma de la Biserica San Bartolomeo. Acolo unde n octombrie 2002 P.F. Printe Teoctist a donat paramanul pr. Sofian Boghiu, unul dintre prinii care au ptimit n nchisorile comuniste. Paramanul printelui Sofian trebuia aezat la loc de cinste n biserica Mn. Antim, nu trebuia 7

exilat ntr-un spaiu neortodox (tot aa cum sfintele moate ale mrturisitorilor de la Aiud nu trebuie puse ntr-un muzeu, ci trebuie puse spre nchinare). n San Bartolomeo patriarhul Teoctist s-a rugat la o slujb de pomenire interconfesional, pentru toi martirii secolului XX. S-a rugat mpreun cu Cardinalul Ruini i cu ali clerici catolici (textul slujbei la adresa: www.santegidio.org/it/eventi/20021012/preghiera01.htm). Dar prin aceast aceast rugciune a fost clcat n picioare predania Sf Prini. Printr-o aparent cinstire a sfinilor nchisorilor s-a ajuns la propagarea ereziei ecumeniste. M doare mult faptul c problema mn. de la Aiud a generat atta dezbinare, c spiritele i orgoliile s-au ncins i nimeni nu vrea s l mai asculte pe pr. Justin. Printelui i-a fost invocat numele de foarte multe ori, n conferine sau articole pompoase dar acum, cnd printele cere s fie sprijinit, nimeni nu mai vrea s i stea aproape. Eu nu consider c e vorba de o lupt ntre Petru Vod i PS Andrei, sau ntre Petru Vod i Dan Puric sau Claudiu Trziu. Nici PS Andrei, nici Dan Puric i nici Claudiu Trziu nu se pot compara cu pr. Justin i nici nu cred c le trece prin minte o astfel de comparaie. Lupta este la alt nivel: se va face la Aiud o mnstire, n care noii mucenici vor fi cinstii cu evlavie, sau se va face un centru martirologic pentru care mnstirea va fi o anex. Dac totui se va ncerca s se treac peste cuvntul printelui Justin Prvu, cred c Dumnezeu va sta mpotriv. Aa cum a stat mpotriv i cnd mpratul Iulian Apostatul a ncercat s reconstruiasc templul lui Solomon. Cuv. Serafim Rose scrie: Cunoaterea acestui aspect e un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. n secolul IV avem mai multe izvoare care o menioneaz: Sf Chiril, precum i ali istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care i-a fcut o pasiune din a rsturna Cretinismul, a hotrt ca, deoarece Hristos a profeit c nu va rmne piatr pe piatr din Templu, dac el ar reconstrui Templul, ar dovedi c Hristos este un impostor i, astfel, pgnismul ar fi revigorat. Astfel c a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor napoi n Ierusalim, acetia ncepnd reconstruirea Templului cu binecuvntarea lui Iulian Apostatul. Ei construiau cte puin n timpul zilei, iar a doua zi dimineaa, cnd veneau din nou, toate pietrele erau la pmnt. Au ncercat din nou, iar din pmnt au nceput s ias mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord n privina acestui episod. Numai istoricii raionaliti moderni, vznd c nu se pot nega cu nici un chip textele i c ceva tot s-a ntmplat, au nceput s afirme lucruri de genul: Trebuie s fi dat de petrol sau de vreo pung de gaze. Era limpede c a fost o minune a lui Dumnezeu care se mpotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul Templul urma s fie construit numai la sfritul lumii. Oricum, ncercrile lor au euat, ei renunnd n cele din urm la aceast lucrare. Din cele cteva pietre care au rmas, nici una n-a rmas pe cealalt. Astfel c proorocia s-a mplinit n vremea lui Iulian Apostatul (Semnele sfritului lumii, Ed. Egumenia, 2003). Nu am fcut referire la reconstruirea templului lui Solomon pentru a se face vreo comparaie ntre Iulian Apostatul i susintorii centrului martirologic. Nu mi plac intrigile i nu cred c e vorba de o conspiraie a unor intelectuali ortodoci pentru deturnarea Aiudului (dei e puin probabil ca adevraii conspiratori, profesionitii din umbr, s fie total pasivi fa de un subiect att de important). Cred ns c miza legat de cazul Aiud e foarte mare. Tocmai de aceea i rog pe toi cei care vor s se implice n construirea centrului martirologic de la Aiud fie mireni sau clerici s nu fac nimic fr acordul fotilor deinui politici. Ei au suferit acolo, nu noi. Ei i-au vrsat sngele acolo, nu noi. i nu avem dreptul s le confiscm trecutul. i rog pe toi cei care au evlavie fa de sf nchisorilor s fac rugciune la Dumnezeu ca s i lumineze pe toi cei implicai n proiectul Aiud. Ca Dumnezeu s alunge duhul dezbinrii i al mndriei i s i ajute s porneasc la o mpreun lucrare care s dea roadele cele bune. Pn ce construcia va fi gata, e nevoie de mult, mult rugciune. Vrei s ajutai cu ceva? Facei o jertf: mergei la Aiud, mergei la Aiud n pelerinaj nu n vizit, ca la muzeu i rugai-v sf. mucenici s i ocroteasc pe toi cei implicai n acest proiect. Fie c sunt clerici, mireni, intelectuali sau oameni simpliDa, propun aceast soluie pentru depirea impasului: pelerinajul la sf. moate ale noilor mrturisitori. Vom face oare aceast mic jertf, sau ne vom mulumi s facem revista presei electronice, brfind ultima declaraie a lui Dan Puric i criticndu-i pe ceilali poteniali adversari ai pr. Justin? Cred c cei care ncercm s mrturisim dreapta credin ar trebui s stm umr lng umr, nu unul mpotriva celuilalt. Toi avem greeli, toi avem scpri, toi avem neputine. Dar, dac lepdm mndria i primim mustrrile frailor, avem ansa de a ne ndrepta

8