Paradoxul social E paradoxul vieţii sociale: Se plîng cei mici că sînt truncheaţi de mari; Iar mari de-ajung, devin şi ei topoare Şi aprig se apucă de tăiat. Înţelepciune-o fi sau răzbunare?! – Cînd nu mai eşti ce-ai fost şi nu accepţi Ca alţii să parcurgă a lor cale, Lăsîndu-te ori prost, ori înţelept. De-o fi a minţii sparsă închistarea Şi ţeasta inimii topită în curaj,

Vor disparea şi coase, şi topoare; Nu toate, dar în număr mai retras.

Andrei Onea 17 Septembrie 2013