8 turism & afaceri/ tourism & business

„Fac muzică", răspundea Mallarme cînd era întrebat ce mai scrie. Iar

Liliana Popa ar putea răspunde la fel de bine despre propriile versuri: „Fac pictură". La drept vorbind, chiar o exprimă ori de cîte ori îşi schiţează artele poetice: „Când zbor, mă desprind de mine/ Asemenea norilor, de pământ.// Şi caut acorduri, cuvinte, culori,/ Simboluri în lumină". Zografiile sale sunt caracteristice în asemenea măsură, că ar putea servi oricînd ca material didactic de

teorie literară pentru ilustrarea procedeului hipotipozei. Chiar şi un simplu vis, bunăoară, poate căpăta fineţuri de pastel, precum în idilele estive ale unui Garcilaso della Vega: „se făcea că în lumina/ blândă a/ după-amiezei/ mă plimbam pe malul unei ape/ învolburate,/ fără să ştiu unde sunt./ Pe mal, rochiţa înfoiată a/ rândunicii/ mi se înfăşură pe glezne./ Umbra opacă a copacului/ îmi netezea gândurile.../ Libelule cu aripi străvezii/ se adunau deasupra apei/ în dansuri doar de ele ştiute./ În zăvoi un iepuraş castaniu,/ cuci, lăstuni şi-o mulţime de/ rândunele/ îşi făceau cuib în malul sufletului/ meu".

Solilocviile şi preumblările, principalele ingrediente ale acestui gen de experienţe, sunt din binecunoscutul meniu al romanticilor,

chiar dacă poeta ţine să şi le argumenteze insistent ca pe o urmare nedorită a izolaţionismului din lumea artistică românească de astăzi, parcelată mai ceva ca Aleea Scriitorilor de la Bellu: „în această inflaţie barocă/ Fiecare şi-a creat universul lui.../ în lumea mea privesc/.../ Sentimente, prăpăstii,/ Citadele, abisuri, corole" etc.

Totuşi, reacţia la mediul ostil nu este acel sictir orgolios al romanticului de tipul „ba pe-a mă-tii", nici dezolarea şi nevroza

obsesivă a simbolistului rătăcitor, ci mai curînd o resemnare de ordin pragmatic: celor ce „nu-şi mai găsesc locul" în Olimpul supraaglomerat le mai rămîne doar să se afle mereu în mişcare, asemeni particulelor fără masă de repaus. Comunicîndu-şi în

improvizaţii în decembrie- poezie dedicată bunicii, constatarea „Fiecare cu galeria lui", Liliana Popa îi scrie mai apoi şi lui Ioan Groşan în acelaşi limbaj de cronicar plastic „M-am încuiat pe dinafară./.../ şi mă plimb prin lume./.../ ca la întoarcere/ să decorez Universul meu!", iar în Răspuns către Ioanes i se explică poetului Ioan Es. Pop: „Aceeaşi, cum mă ştii.../ scotocesc prin muzeele lumii".

Căci acolo barem, în muzee, ca şi în parcuri, răposaţii stau de vorbă unii cu alţii, precum cei convocaţi teatral de Mihail

Dragomirescu: „Dimineaţa statuile vorbesc./ Baraschi vorbeşte cu Bălcescu,/ Alecsandri cu sculptorul Theodor/ Burcă;/ Caragiale glumeşte cu Oscar Spathe;/ Coşbuc nu mai cere pământ/ Eminescu şi Creangă stau la poveşti/ cu/ Ion/ Jalea./ Platanii ocrotiţi de lege/ îşi dăruiesc frunzele/.../ Paznicii nimănui dorm liniştiţi...// Doar frunzele şi Radu Aldulescu mi-au/ spus/ <Bună dimineaţa>!" (iar dacă te-a salutat un Aldulescu, înseamnă că nu e o Dimineaţă pierdută). Altminteri, printre cei vii, eşti ca pe Strada Ziduri-între-

vii, tăcerile fiind „o formă sublimă/ de comunicare, mai ales după vernisaj". Acest nonverbalism îşi găseşte verificarea pretutindeni, de la faptul divers („Ieri, o ţigancă m-a sprijinit/ când alunecam pe gheaţă./ I-am oferit un zâmbet.") şi până la idilă, amorezii făcînd

mai degrabă figură de şantierişti din epoca poeziei proletcultiste, fiecare cu utilajul lui din dotare („Stăpână pe tăcerea mea/ încercam ieri să construiesc punţi/ spre/ tine"), sau doar mulţumindu-se să spere odată cu Dan Spătaru că „drumurile noastre poate se vor

întîlni vreodată", precum în acest buletin meteo ce-ţi aduce aminte de sordidul „ninge gri" bacovian: „Cerul nu mai are cerneală,/ Vântul mi-a răsucit mâinile la spate/ Cuvintele suferă în bătaia ploii/ Şi tăceri coboară în parcuri.// Copacii au şaluri gri/ Trec printre oameni gri./.-./ Pe drumul cu urmele tale/ Liniştea caligrafiază cuvinte de zăpadă".

Aşa stînd lucrurile cu lipsa de comunicare între semeni (acest copil-minune al actualei ere a telecomunicaţiilor high-tech), poeta

pare îndreptăţită să declare „am găsit o rezolvare plastică". Şi poate cel mai bine se verifică acest remediu în aglomerările

hipotipotice în manieră Minulescu (vezi bunăoară inventarul bazarului de la Stambul, cu „parfumuri şi mătăsuri,/ ibrice de aramă,/ mozaice [sic!] cu-nţelesuri./ O brăţară mică, filigranată/ o tiară, o granată./.../ cafeaua proaspăt râşnită,/ adusă cu fes şi şalvari/ într-o ceaşcă de alabastru./.../ doi ochi de forma migdalei,/ cu sclipiri de săbii şi pumnale,/ de rubine şi paftale...//...caşmiruri şi/ covoare/.../ ...safire, flori de portocal/ şi sâmburi de rodii") sau în cuantificarea cu ajutorul culorilor: „De cât verde,/ de câte trepte/ va mai fi nevoie/ să pot urca iarăşi/ în Grădina Ghetsimani?". Numai că plasticitatea poeziei e una, iar poetizarea artelor plastice cu totul altceva. Or, specialistă în materie, Liliana Popa nu se poate abţine să scrie despre ,,decorativismul scenografiilor/ stilizate",

despre lumina malteză pe care „din clarobscur/ o percepeam pe racourci-uri/ şi o pictam pe stâncile/ spălate de valuri", despre nebunul „fov modernist, tot căutând abisul.../ avid să-i fure pietrei visul", despre secţiunea de aur, „raporturi şi cromatici" şi alte

asemenea tehnicisme care, dacă nu-l lasă cu ochii cruciş pe cititorul neavizat, înseamnă că e Stevie Wonder, tot aşa cum dacă auzi prin parcuri „Copii care râd.../ înseamnă că vara e încă aici". De înfrînare mai are nevoie şi gustul pentru neologic şi livresc

(mascarada veneţiană a literelor şi artelor geme de „pretenţii şi orgolii nejustificate,/ de interese şi personaje caragialeşti", corul bacantelor se face auzit „a priori... a posteriori", în peregrinările reflexive ale poetei „timpul se dilată,/ dând zoom pe culori şi trăiri"). Lirismul cîştigă teren ori de cîte ori lucrurilor li se spune simplu pe nume, cele mai convingătoare tablouri din colecţiile de artă ale Lilianei Popa fiind tocmai acelea ale mediului ambiant ,,Prin Cişmigiu fără umbrelă. Vara a venit pe scara rulantă de la Universitate, însemnări la început de toamnă. Lebede etc), pictate „aşa cum numai natura/ ştie". De fapt însă, întocmai ca şi în cazul precedentului Portret în oglindă (Edit. Tracus Arte, 2013), ceea ce contează cu adevărat nu e demersul literar propriu-zis, ci

implicitul autoportret semnat de autoare odată cu noul volum de faţă.

În deşert era o oază. Acolo poetul sta matol. Dar era de pază. Fusese mai bine înainte, în viitor. Oaza se numea Casa Scriitorilor. Califul tocului o locuia încă pe când apa avea luciu. El se numea Eugen Suciu. Mai târziu, în trecut, ce avea de făcut a făcut. Aşa a apărut terasa de la MNLR, apoi a dispărut. Poetul e, în prezent, consilier la Şomerie. De ce mai scrie, nici el nu mai ştie. Am comis, mai sus, o parodie în marginea unui text numit "Auto-parodie" Cu el. Adrian Pârvu omagiază Ia finalul acestui volum, casa de lemn înflorit care a fost ultimul refugiu al boemei noastre. Celelalte poeme din carte locuiesc într-o altă casă. Lemnificatele amintiri ale simţurilor cândva tinere. Bulbii înfloritori ai unor suferinţe care au trecut şi vor mai trece. Toamna care a devenit singura limbă a unui ceas de demult.

Dar surpriza acestui volum vine de la secţiunea intitulată Zicerile lui Adamaru. Acolo, versul lui Adrian Pârvu devine excepţional. Acolo sunt La Lilieciisăi. Acolo e locul natal al talentului său, frate de cruce cu acela din epopeea oltenească a lui Marin Sorescu. Memorabile sunt şi personajele din Ziceri, şi făpturile lor ce stau ca într-un bazorelief al faptului divers. Lumea e diversă ca un hotel, spunea Arghezi. Va ajunge însă o casă părăginită, dacă prin gaura cheilor nu trec poveştile ei către cei care rămân, mereu, pe dirjafară. Nelumiţi. Lor, Adrian Pârvu le-adăruit un acoperiş. Cuvântul

care nu credea să învăţăm a muri vreodată este ospitalier.

Marshal Turism reprezinta o marca deja cunoscuta pe piata turismului din Romania. Pentru clientii nostri suntem maleabili, suntem clasici dar si avangardisti, suntem sofisticati si aventurosi. Tocmai de aceea, Marshal Turism reprezinta o imagine care va duce cu gandul la vacante exotice pe taramuri nebanuite, la croaziere de vis care pot fi transpuse in realitate. Sub deviza "Alt stil de a calatori", Marshal Turism are placerea de a va conduce spre diverse destinatii, mai apropiate sau mai indepartate, intr-un cu totul alt mod decat ati fost obisnuiti. Va invitam sa descoperiti prin intermediul agentiei Marshal Turism turismul de lux, in cele mai speciale destinatii din lume, cu servicii pe masura asteptarilor dumneavoastra, la preturi accesibile pentru toti cei care doresc sa calatoreasca. In

mod concret, Marshal Turism va poate oferi cazare in hoteluri din toata lumea, la tarife competitive, pachete turistice complete si programe la cerere, vacante individuale si de grup, turism de afaceri sau tematic, organizari de simpozioane, congrese si actiuni “incentive”, croaziere, servicii de inchiriere auto si asigurari de sanatate.

Va asteptam sa incercati serviciile noastre.

ACOPERIȘ

Ioan Buduca

Agenţia de turism Marshal Turism

office@marshal.ro www.marshal.ro

Bd. Magheru nr. 43, Bucureşti

Cu stima, Ion Antonescu

Presedinte

Lansarea de carte ca vernisaj

al unui autoportret

Emil Lungeanu