Pacatele limbii si limba pacatelor

Dan Caragea,

Bucurestenii, mari iubitori ai orasului lor, cunosc prea bine Manastirea Antim, unul din cele mai de pret locasuri ale capitalei, dar tot mai putini stiu si de ce ii spunem asa.

Antim a fost ctitorul ei: Antim Ivireanul, pe de-a-ntregul, un georgian din Iviria si care a fost dus in robie de turci la Constantinopol, unde a fost hirotonisit de Patriarhie si unde, pe langa multe arte manuale, a invatat turca, greaca si araba. Minte deosebit de agera si om cu har, Ivireanul a fost adus in tara de Constantin Brancoveanu. Aici a devenit tipograf cu renume, a invatat romana si slava bisericeasca si, in cele din urma, a ajuns mitropolit. Lui ii datoram, intre altele, Didahiile, o culegere de predici de orator fara egal. Si pentru ca aici vorbim cu precadere despre limba, sa spunem ca ,,didahie", cuvant iesit complet din uz, ne vine din neogreaca, (didahi), si este inrudit cu modernul ,,didactica". ,,Didahie" este ,,predica" si ,,invatatura", motiv pentru care Saineanu da, ca exemplu, didahiile lui Petru Maior, invataturi adresate copiilor si publicate la Buda, in 1809.

Antim a fost un mare carturar si la el gasim si prima infierare a unei proaste apucaturi lingvistice a neamului, si anume propensiunea spre injuraturi. Zice Ivireanul intr-o predica, ,,La Dumineca Vamesului, cuvant de invatatura":

,,Ca zice apostolul Pavel: Limbile n-au lege si fac ale legii. Iara noi, avand lege, facem tot impotriva legii si suntem mai pacatosi decat toate neamurile si decat toate limbile. Si puteti cunoaste aceasta, ca iaste asa cum zic, ca ce neam injura ca noi, de lege, de cruce, de cuminecatura, de morti, de comandare, de lumanare, de suflet, de

mormant, de coliva, de prescuri, de ispovedanie, de botez, de cununie si de toate tainele sfintei biserici si ne ocaram si ne batjocorim noi insine legea ! Cine din pagani face aceasta, sau cine-si mascareste legea ca noi ".Intr-adevar, nu stim cate neamuri or injura mai abitir ca noi, dar noi romanii ne-am intrecut in ocari din repertoriul sexual si bisericesc, amestecand familia si ,,tot neamul" celui urgisit. Desi s-au facut analize si clasificari, este mai greu de spus despre ce nu poate injura bastinasul. Mai mult, in zilele noastre nici nu mai este clar daca tinerii injura mai mult decat batranii, daca organul sexual masculin este preferat celui feminin, daca vocabularul bisericesc este mult mai restrans, daca dracul il bate in frecventa pe Dumnezeu, cum mi se pare mie.

Se poate analiza, asadar, sintaxa, iar lingvistii au observat ca o particularitate a sudalmelor romanesti este repetitia inversata de tipul ,,fir-ar al dracului sa fie" sau autoinjurarea (,,sa ma ia naiba daca..."); se poate ordona semantic vocabularul, asa cum spuneam, de la termeni sexuali si familiali, cei mai frecventi, la cei bisericesti si la multi altii: ,,morti", ,,raniti" etc., dar eu ma voi limita azi doar la sinonimie si unele consideratii etimologice.

INJURATURA s. (livr.) imprecatie, invectiva, (rar) injurare, (pop.) ocara, sudalma, suduiala, suduitura, (fig.) imbalatura, (arg.) sictireala.

,,Imprecatie" (intrat prin franceza, unde este atestat la 1355, dar asezat pe calapod latinesc savant) este mai degraba ,,blestem", iar aceasta ne aduce aminte de legatura straveche dintre blestem si injuratura, de magie. As dori sa arat aici o inversiune de sens. ,,Imprecatio" a capatat un sens negativ prin secolul I, caci in latina mai veche insemna ,,benedictiune". Prin urmare, rugamintile solemne sunt bipolare. Prin ,,imprecatie" sau ,,imprecatiune" (varianta invechita) comitem astazi, cum spunea Scriban, o ,,maledictie", adica cerem divinitatii sa-si abata mania asupra cuiva: ,,sa dea Domnul...", ,,deie Domnul..., ,,sa te vada/auda Cel de Sus...." s.a.m.d. Scrie N. Filimon in Ciocoii...: ,,Dupa ce batranul rosti acest teribil blestem, puse mainile la ochi si iesi din casa fiului sau cu repeziciune; iar Paturica isi continua ospatul, fara sa se tulbure cat de putin de amarele imprecatiuni ale parintelui sau."

Tot livresc este considerat si termenul ,,invectiva":

INVECTIVA, invective, s. f. Expresie violenta, jignitoare, ofensatoare, vorba de ocara la adresa cuiva; injurie. n Procedeu stilistic care consta in folosirea expresiei violente, agresive, in scopuri polemice sau satirice. -- Din fr. invective, lat. invectivae.

,,Invectiva" avea la inceput, in oratorie, sensul de ,,discurs viu, avantat" (atestat in franceza la 1404), apoi... de ,,vorba de ocara" (un secol mai tarziu). Scrie Paul Zarifopol: ,,Maiorescu insa parea sa condamne absolut orice urma de idee politica in operele literare; dar e de insemnat ca exemplele care-l suparau erau tocmai literatura cu tendinta socialista si acea cu tendinta poporanista: si putem banui ca se desfata fara rezerva cu lui Eminescu si lui Caragiale."(Din registrul ideilor gingase)

,,Injurare" este infinitivul lung al lui ,,a injura", un sinonim rar pentru ,,injuratura", care este derivat de la verb. Este interesant ca ,,a injura" este un vechi derivat din ,,a jura". ,,Juro, -are" insemna la origine ,,a se tine de cuvant, a fi cinstit". ,,Injuro, -are" a devenit opusul, adaugandu-se si sensul ,,a ocari". Si astazi folosim ,,injuria" ca violare a dreptului (atestat in franceza la 1155).

,,Ocara" sau ,,vorba de ocara", ca si verbul ,,a ocari" sunt de origine slava, dar cu un semantism mai larg (verbul ,,okarjati" insemna ,,a defaima", ,,a mustra"...). ,,A face de ocara" inseamna a ,,defaima, a face de rusine". Spune Anton Bacalbasa: ,,A dat orden don general ca duminica viitoare vine in inspectie sa ne suprinza. Sa nu ma faceti de ocara, ca-i vai de mama voastra!" (Din viata militara).

,,Sudalma" este un maghiarism raspandit prin Transilvania si Moldova si inrudit cu ,,sudui, suduitura". Nicolae Gane scrie in Hatmanul Baltag: ,,A chemat indata slujnica spre a stropi cu apa pe sotia sa; a trimis dupa un

doctor; apoi repede s-a scoborat in curte si a alungat pe toti ciracii sai, dand, la care cum apuca, drept ziua buna cate un picior in spinare, intovarasit de cate o zdravana sudalma." La Radu Rosetti, gasim aceasta fraza: ,,Zamfira fu suduita mai rau decat o tiganca, pentru ca anteriasul lui Patrascan era descusut".

In ordine istorica: ,,a ocari", a sudui", ,,a injura" sunt acte prin care am tranzitat din sacru in profan, din magie in birjarie, din tabu in zicerea in gura mare. Astazi orice domnisoara ofensata te da ,,in puii ei", te violeaza cand oral, cand anal. Sociologic vorbind, traim intr-una din cele mai violente tari din UE, de la vladica pana la opinca, sau, mai modern, de la aurolac pana la presedinte. Aminte, dragilor, macar in Saptamana Luminata!