Franz Werfel şi

“Cele 40 de zile de pe

Musa Dagh”. G.Kümbetlian.

Franz Werfel s-a născut la Praga, capitala regatului Boemiei, în ziua de 10 septembrie 1890. În ciuda apartenenţei sale la comunitatea evreiască-germană, a căpătat de mic o educaţie catolică, atât în familie cât şi în “Şcoala Piaristă” privată pe care a frecventat-o. Şi-a susţinut examenul de maturitate în anul 1909, la vârsta de 19 ani, în cadrul Gimnaziului German din Praga.

PRAGA

S-a afirmat ca poet încă de atunci, din anii de şcoală şi a stabilit prietenii colegiale cu viitori mari scriitori, printre care şi cu Franz Kafka (1883-1924)

În anul 1910 a absolvit un curs scurt, la o firmă de expediţii din Hamburg

Între anii 1911 şi 1912 şi-a satisfăcut serviciul militar în cadrul cetăţuii Hradciany din zona centrală a Pragăi.

Între anii 1913 şi 1915 a funcţionat ca lector în cadrul editurii Kurt-Wolf (1913-1940) din Leipzig, împreună cu

Franz Kafka, Oskar Kokoschka şi alţii.

Acolo l-a întălnit şi pe Rainer Maria Rilke (1875-1926), cu care a rămas prieten bun.

Între anii 1915 şi 1917 a fost trimis pe frontul Galiţiei răsăritene, după care a fost detaşat la

“Cartierul presei de război”

În următoarele două decenii Werfel s-a stabilit la Viena,

unde a cunoscut-o pe Alma Mahler (1879-1964), văduva compozitorului Gustav Mahler (1860-1911)

şi soţia marelui arhitect Walter Gropius (1883-1969), unul din părinţii stilului Bauhaus şi a arhitecturii moderne.

Sub influenţa puternică a Almei Gropius, Franz Werfel s-a retras din viaţa publică, dedicându-se activităţii de creaţie literară şi călătoriilor, ca de exemplu la staţiunea Breitenstein am Semmering

Santa Margherita din Liguria (Genova), sau Veneţia

În anul 1929 se căsătoreşte cu Alma(care divorţase de Gropius în anul 1920) şi vizitează împreună cu ea Siria

Aici vede pentru prima oară, într-un azil de orfani, copii supravieţuitori ai genocidului armean. Tragedia lor îl determină să caute supravieţuitori maturi ai genocidului, de la care să afle ce s-a întămplat în realitate. Şi de la aceştia află

că, în perioada dintre anii 1915-1923, armenii, lipsiţi de hrană şi apă, fuseseră deportaţi în deşert zile, săptămâni şi luni în şir, pentru a muri în chinuri de foame, sete şi arşiţă, supravieţuitorii fiind pur şi simplu masacraţi, în conformitate cu un plan strategic bine pus la cale, aşa cum ilustrează şi harta alăturată.

A început să ia notiţe despre tot ce i se povestea, cât şi în legătură cu detaliile geografice ale locurilor. Află, în felul acesta, de rezistenţa a peste 5000 de armeni refugiaţi pe muntele Musa (Dagh), şi îşi propune să transpună cele întămplate sub forma unui roman, pentu a aduce problema armeană la cunoştinţa Europei şi europenilor. Iată faptele:

La 13 iulie 1915, locuitorilor a 6 sate armeneşti din zona Musa Dagh (din zona cuprinsă în interiorul dreptunghiului din imagine) li s-a transmis ordinul conform căruia, în şase zile trebuiau să-şi părăsească locuinţele şi să fie pregătiţi a fi conduşi încolonaţi, într-o direcţie neprecizată. Cei peste 5000 de armeni ameninţaţi cu deportarea au hotărât atunci să ignore ordinul şi să se salveze pe Musa Dagh.

Au luat cu ei hrana disponibilă, oi şi capre şi au urcat pe munte, îmbărbătaţi de un comitet condus de Movses Der

Kalustian, fost ofiţer al armatei Imperiului Otoman.

Regrupaţi pe Musa Dagh şi înarmaţi cu 120 de puşti moderne, 350 de flinte, pistoale şi arme de vânătoare, bărbaţii au ocupat imediat poziţii de apărare bine protejate, profitând şi de relieful accidentat al muntelui.

Trupele turceşti supranumerice, bine echipate şi dotate cu armament modern, inclusiv cu baterii de artilerie, au instituit imediat blocada taberei de refugiaţi, asediind luptătorii şi acordându-le la data de 23/24 iulie, 8 zile pentru a se preda. Termenul de 8 zile a expirat la data de 31 iulie 1915.

În ziua de 3 august, luptătorii armeni erau pregătiţi pentru orice eventuale atacuri ale turcilor.

În imaginea alăturată, zona ocupată de armeni este reprezentată cu o culoare bej-maro, iar cele 10 poziţii de apărare, cu ajutorul unor romburi maro.

În ziua de 7 august 1915 s-a declanşat primul atac al turcilor (săgeata bej din sud, orientată asupra fortului din Yol Agheze), asalt care s-a soldat cu pierderi grele de ambele părţi.

În ziua de 11 august 1915 a avut loc un al doilea atac turc (vezi. săgeţile negre din dreapta), respins de armeni (v. săgeata neagră discontinuă) şi urmat de retragerea trupelor turceşti.

În ziua de 18 august armenii iniţiază la rândul lor un atac (vezi săgeata întreruptă violetă), soldat cu pierderi de partea turcilor.

În ziua şi noaptea de 19 spre 20 august are loc din nou un atac eşuat al turcilor (săgeţile albastre din nord şi sud), urmat de retragerea turcilor (săgeţile albastre întrerupte) şi de un contraatac armean (săgeţile roşii din centrul imaginii, spre sud).

În tot acest timp refugiaţii au ridicat un “banner” mare alb cu o cruce roşie (marcat pe hartă) , în speranţa că va fi observat de

pe mare.

În ziua de 5 septembrie 1915 nava franceză Guichen care naviga în apropierea coastelor Siriei, observă

bannerul armenilor şi comunică situaţia altor patru nave de luptă franceze

În intervalul dintre 7 şi 9 septembrie are loc ultimul atac al turcilor (săgeţile verzi), respins de armeni (săgeţile albastre întrerupte din sud).

În ziua de 15 septembrie 1915, luptătorii francezi de pe nava Guichen şi alte patru nave de război franceze salvează 4058 de supravieţuitori de pe Musa Dagh, şi-i transportă la Port Said, în Egipt.

De la data de 24 iulie 1915, când armenilor de pe Musa Dagh li se transmisese ordinul de a se preda, trecuseră 53/54 de zile de rezistenţă îndărjită pe munte, iar de la data primului atac turc din 7 august 1915, 40 de zile;

“Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh”

Franz Werfel a transpus această tragedie într-o epopee, care s-a materializat într-un roman în două volume. Pe coperta manuscrisului acestui roman, Werfel a scris: “Această carte nu este un rechizitoriu la adresa poporului turc, ci la adresa celor care au plănuit, organizat şi au executat acest măcel odios”

Personajul principal al romanului este Gabriel Bagradian, de 35 de ani, plecat în urmă cu 23 de ani dintr-un sat de la poalele muntelui Musa Dagh şi care revine în locurile natale, pentru a i le arăta soţiei de origine franceză şi băiatului său. Revenirea sa coincide cu declanşarea evenimentelor descrise mai sus. Prin jocul sorţii, Bagradian devine conducătorul apărătorilor armeni. Numele său fictiv aminteşte de cel al dinastiei Bagratizilor, despre care Werfel era în cunoştinţă de cauză. Romanul se încheie cu moartea tragică a fiului şi a lui, în ultimele clipe ale acţiunii de salvare a asediaţilor armeni de către francezi.

Romanul este un rechizitoriu usturător la adresa sălbăticiei genocidului armean. Prima formă a romanului a fost gata în iulie 1932, atunci când în Germania iese învingător din alegeri partidul nazist condus de Hitler.

Această primă formă a fost apoi finalizată până în luna mai 1933, iar romanul a apărut la sfârşitul lui noiembrie 1933. Austria şi Elveţia au primit cartea cu cel mai mare interes. În Germania cartea a fost respinsă imediat, oficial, iar după două luni, interzisă. O ecranizare a romanului în Statele Unite ale Americii, prevăzută pentru anii 1933/34 a eşuat.

Ca urmare, Franz Werfel este exclus, în acelaşi an, din rândurile Academiei de Arte a Prusiei.

După “Anschluss” (anexarea Austriei) în anul 1938, Franz Werfel, care se afla încă din iarna anului 1937/38 cu soţia în

străinătate, nu s-a mai întors în Austria,

stabilindu-se în sudul Franţei, la Sanary-sur-Mér.

În anul 1940, când Germania a ocupat o mare parte a Franţei, familia Werfel s-a refugiat la

Lourdes.

De acolo a traversat pe jos Pirineii în Spania, de unde a ajuns în Portugalia şi mai departe în Statele

Unite ale Americii,

la Beverly Hills şi Santa Barbara.

A murit în anul 1945, la vârsta de 54 de ani, în urma unui atac de cord. În Viena este “prezent” şi azi în memoria armenilor, prin locul de veci,

şi prin monumentul dedicat lui (şi

realizat de sculptorul

armean Ohan Petrosian), din Schillerpark.

Opera literară a lui Werfel cuprinde 7 volume de poezii, 9 romane, 8 povestiri şi nuvele, 13 piese de teatru, 3 librete şi 4 eseuri. După moartea sa au mai apărut două volume de opere complete, 11 puneri în scenă şi 8 ecranizări ale romanelor sale. Pot fi citate cel puţin 17 lucrări ample despre viaţa şi opera sa.

În ce priveşte romanul său “Cele 40 de zile de pe Musa Dagh”, în afara primei ediţii din 1933 au mai fost

tipărite numai în Germania alte 4 ediţii, în:

1953 1955

1990 şi 2005

În anul 2008,

romanul a apărut sub forma unui Audiobook

Cartea a apărut şi în limba română în mai multe edituri, printre care şi în Editura Univers

În toamna anului 1934 cartea a apărut în Statele Unite ale Americii, tradusă în limba engleză, în Editura Viking Press şi recent, în Editura Carroll & Graf Publishers, în anul 1990, precum şi în multe alte limbi ale pământului.

“Centrul Împotriva Expulzărilor” înfiinţat în Germania în anul 1999, a instituit în anul 2002 “Premiul pentru Drepturile

Omului FRANZ WERFEL”. Premiul este însoţit de suma de 10.000 de Euro şi este înmânat la fiecare doi ani în biserica

Sfântul Paul din Frankfurt

Prima atribuire a premiului a avut loc în anul 2003. Primul dintre premiaţi a fost Dr. Mihran Dabag din

Germania (născut la Diyarbakir în anul 1944), conducătorul “Institutului pentru Cercetarea

Diasporei şi Genocidului” la Universitatea Bochum din Ruhr,

”pentru contribuţia sa ştiinţifică în domeniul cercetării genocidului şi istoriei prigonirii şi persecuţiei armenilor, cu implicaţiile lor ulterioare şi actuale”.

În anul 2009 premiul a fost acordat Hertei Müller,

pentru romanul “Atemschaukel”, care s-ar putea

traduce prin “Echilibrul

Respiraţiei”.

În anul 2006, din partea “Comunităţii de Onoare a Armenilor”, s-a înmânat Bibliotecii Naţionale din

Austria o plachetă,

în semn de adâncă recunoştinţă, post mortem, pentru cel care a fost Franz Werfel.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

 1. Foltin, B., “Franz Werfel” Ed.Metzler, Stuttgart, 1972

2. Jungk, P., St., “Franz Werfel. Eine Lebens- geschichte”, Ed. Fischer, Frankfurt a. M., 2001.

3. Sporis, E., “Franz Werfels politische Weltvor- stellung”, Ed. Lang, Frankfurt a.M., 2000.

4. Wikipedia, Personeninfo, Franz Werfel.

5. Wikipedia, Geschichte, Musa Dagh.