organizatia pentru alimentatie ai agricultura

8/8/2019 Organizatia Pentru Alimentatie Ai Agricultura

http://slidepdf.com/reader/full/organizatia-pentru-alimentatie-ai-agricultura 1/6

Organizaţia pentru Alimentaţie şiAgricultură -FAO

Samson DianaLorena



Grupa 942 –anul III

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şiAgricultură(FAO) –organism cu rol fundamental în sferaalimentaţiei

Un rol central în rezolvarea problemei alimentare pe plan mondial revine ONU, cadrul căreia au fost create organisme şi instituţii cu atribuţii în domeniul agroalimentaal sănătăţii, reprezentative fiind FAO şi OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Atâtacţiunile individuale cât şi colaborarea, cooperarea dintre aceste instituţii, au avut drepconsecinţă adoptarea treptată a unor căi practice, fundamentate ştiinţific, în vederearezolvării eficiente a ecuaţiei populaţie-alimentaţie.

FAO este o instituţie guvernamentală a ONU, creată în anul 1945, având uncaracter preponderent tehnic şi urmărind atingerea următoarelor obiective: ridicareanivelului nutriţiei şi condiţiilor de viaţă ale populaţiilor, ameliorarea randamentului

producţiei şi eficacităţii repartiţiei tuturor produselor alimentare şi agricole, ameliorarecondiţiei populaţiilor rurale si contribuţia la dezvoltarea economiei mondiale.De la producţia de alimente şi comercializarea acestora la legislaţia în materie de

educaţie nutriţională, promovând normele de nutriţie în practicile comerciale, FAO areobiect de interes întregul lanţ alimentar, de la cultivarea materiilor prime până la repartfamilială. În cadrul tuturor acestor preocupări, organizaţia vizează o dezvoltarefundamentală pe creşterea echitabilă şi susţinerea politicilor axate pe nevoile popoareloîn general şi a populaţiilor vulnerabile din punct de vedere nutriţional. FAO oferă servi pentru evaluarea situaţiei alimentare şi nutriţionale, cu scopul de a ajuta guvernele săstabilească la timp măsurile eficiente. Totodată se implică în analiza structurii consumu

şi ofertei alimentare, în trierea problemelor şi stabilirea priorităţiilor, precum şi înidentificarea categoriilor vulnerabile care reclamă măsuri de urgenţă. Serviciile oferiteFAO s-au extins mult în ultima vreme, contribuind substanţial la supraveghereaameliorării nutriţionale. Sistemul SMIAR, de exemplu, permite FAO să vegheze asuprsituaţiei alimentare mondiale, graţie colectării, analizării şi difuzării celor mai recente cu privire la factorii care ar putea afecta cererea şi oferta, necesarul şi posibilităţile desupravieţuire.

2



Având la bază reţele ample de informare, alături de abilităţile şi experienţa personalului tehnic, FAO furnizează consultanţă independentă asupra politicilor şi planurilor agricole, cât şi asupra structurilor administrative şi legale necesare dezvoltărOrganizaţia ofera consultanţă şi în cadrul strategiilor naţionale pentru dezvoltare ruralăsecuritate alimentară şi atenuare a sărăciei. Standardele alimentare elaborate de ComisiFAO/OMS – Codex Alimentarius , îmbunătăţesc siguranţa alimentelor şi asigură practicileloiale în comerţul cu alimente. De asemenea a demarat o serie de activităţi şi programevederea mobilizării guvernelor, organizaţiilor internaţionale şi a tuturor sectoarelor societăţii civile, în cadrul unei companii având drept scop eradicarea foametei şitraducerea în realitate a sloganului Alimente pentru toţi (Food for all).În cadrulCONFERINŢEI MONDIALE ASUPRA ALIMENTAŢIEI 2002, au fostimplementate veritabile deziderate care consolidează fundamentele politicii alimentarenutriţionale la nivel mondial:

- necesitatea asigurării egalităţii între sexe şi a sprijinirii femeilor, recunoaştereavalorificarea rolului femeilor în agricultură, nutriţie şi securitate alimentară, fiind nece

îmbunătăţirea securităţii lor economice şi a accesului la resurse, credite, servicii şi profituri;- necesitatea existenţei pe piaţă a unor alimente sigure şi adecvate nutriţional, aspectelenutriţionale constituind o parte integrantă a rezolvării securităţii alimentare;- acordarea unei atenţii sporite îmbunătăţirii calităţii hranei, accesului la apă potabilă,îngrijirii sănătăţii, educaţiei, intervenţiilor pentru eliminarea deficienţelor demicronutrienţi;- angajamentul în lupta împotriva condiţiilor care ameninţă sănătatea la nivel mondial(HIV/SIDA) cu impact devastator la toate nivelurile societăţii şi implicit asupra securitalimentare;

- reafirmarea rolului important al Codex Alimentarius al Convenţiei Internaţionale penProtecţia Plantelor (IPPC) etc. în elaborarea unor standarde eficiente, fundamentateştiinţific şi acceptate internaţional pentru siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi plantelor, cât şi pentru facilitarea comerţului agroalimentar prin recunoaşterea în cadruAcordului SPS;- necesitatea sprijinirii eforturilor ţărilor în dezvoltare în managementul siguranţeialimentelor, al sănătăţii plantelor şi animalelor;- necesitatea intensificării acţiunilor naţionale şi internaţionale de pregătire pentruaccidente şi situaţii de urgenţă şi îmbunătăţirii eficienţei acestor acţiuni prin intervenţiialimentare sau non-alimentare. Aceste acţiuni trebuie să se integreze în sfera eforturilo pentru dezvoltarea durabilă a tuturor părţilor implicate în realizarea securităţii alimenta- sublinierea importanţei mecanismelor de protecţie socială, a sistemelor de prevenire, asistenţei în caz de urgenţă;- recunoaşterea avantajelor meselor şcolare în cadrul programelor de dezvoltare socialacestea ar trebui să se bazeze pe achiziţii la nivel local sau regional şi să respecteobiceiurile de consum, în acord cu priorităţile naţionale şi programele educaţionale (exPAM);

3



- recunoaşterea rolului vital al zonelor montane şi a potenţialului lor pentru agriculturadurabilă şi dezvoltarea rurală, colaborarea între ţările în dezvoltare şicele dezvoltate în această privinţă;- amplificarea spiritului solidarităţii în sprijinirea activităţilor FAO, utilizarea beneficiicercetării şi tehnologiei, a oportunităţilor globalizării;- propunerea avansării cercetării agricole şi a noilor tehnologii (inclusiv biotehnologiaîntr-o manieră sigură şi adaptată condiţiilor locale în vederea creşterii productivităţii înţările în dezvoltare.

De asemenea, s-a propus implementarea rapidă, eficientă şi completă a iniţiative privind ţările sărace îndatorate - cu sprijinul resurselor financiare externe în vedereareducerii sărăciei şi creşterii securităţii alimentare, precum şi explorarea unor mecanismnoi în vederea rezolvării problemei datoriilor ţărilor în dezvoltare şi în tranziţie.Desi UE este una dintre cele mai bogate zone ale lumii, există între regiuni foarte maridiferenţe de venituri şi posibilităţi. Cauzele inegalităţilor sunt multiple. Ele pot rezulta decalaje legate de evolutia istorică, pozitionarea geografică sau de mutaţiile socio-

economice mai recente, ori din combinarea acestor factori. Asemenea situaţii produc,adesea, excludere socială, un sistem şcolar de calitate mediocră, un indice de şomaj maridicat şi infrastructuri improprii. Aceste diferenţe s-au accentuat odată cu intrarea, în m2004, respectiv ianuarie 2007, a 12 noi membri, ale căror venituri sunt mult sub mediaUniunii. Politica de dezvoltare locală şi regională transferă resurse din regiuni prosperecătrecele mai sărace. Ea reprezintă, totodată, un instrument de solidaritate financiară şi un puternic motor de integrare economică. Specialiştii au apreciat că dezvoltarea regionalreprezintă un concept ce s-a impus destul de recent, atât în literatura economică, cât şi politica statelor. Dacă literatura economică a reuşit să explice cauzele inegalităţilor în

dezvoltarea economică a diferitelor regiuni ale UniuniiEuropene, problema a devenit o adevarată prioritate de politică economică în UniuneaEuropeana, cu predilectie în ultimele doua decenii, mai ales după aderarea Greciei,Spaniei şi Portugaliei, ţări caracterizate printr-un nivel de dezvoltare inferior celorlaltedin UE, dar şi marcate de importante dezechilibre regionale.În acest sens, un rol aparte l-a deţinut asa-numita problemă a cuantificarii şireliefării acestor discrepanţe regionale. Specialiştii au cazut de acord asupra faptului cămetoda cea mai corectă ar fi cea de evidenţiere a acestora prin indicatori macroeconomca de exemplu PIB total sau PIB pe locuitor, adaptaţi la nivel regional. Abaterea acestoindicatori regionali de la media pe ţară cuantifică, pe de o parte, gradul de dezoltareeconomică a tuturor regiunilor, iar, pe de alta parte, amploarea divergenţelor regionale.

Uniunea Europeană pledează în favoarea recunoaşterii unei politici de protecţie consumatorului specifică şi distinctă de politicile tradiţionale ale Tratatului de la RomaUE recunoaşte necesitatea de a garanta consumatorilor de pe piaţa internă europeană univel minim obligatoriu de protecţie socială. De asemenea, necesitatea de armonizare e presantă în domeniul calităţii şi siguranţei mărfurilor, în ceea ce priveşte protecţiasănătăţii consumatorilor, stabilirea responsabilităţii pentru produsele comercializate,

4



pentru practicile comerciale folosite, pentru anumite metode de vânzare, pentru garanţşi serviciile acordate după vânzare.

În concluzie, se pare că ţările în dezvoltare trebuie să devină capabile să înţeleagsă utilizeze şi să implementeze standardele internaţionale astfel încât să obţină beneficidin sistemul comercial global şi în acelaşi timp să-şi protejeze oferta de alimente, deintroducerea şi răspândirea accidentală a bolilor şi dăunătorilor. În acest caz, asistenţa permite îmbunătăţirea sistemelor regionale şi naţionale, inclusiv a politicilor, a cadrululegal, a capacităţilor instituţionale şi infrastructurii, precum şi instruirea adecvată aresurselor umane în cadrul sistemului naţional de siguranţă alimentară, a serviciilor privind sănătatea animalelor şi plantelor.

În cadrul întâlnirilor organizate la nivel internaţional, dar şi în rapoartele mondiaasupra alimentaţiei, se subliniază faptul că, la nivel global, resursele pentru hrană nu aucaracter insuficient; lipsesc însă (sau nu ating eficienţa dorită) acţiunile şi politicile carasigure ca alimentele să fie produse acolo unde se simte nevoia şi într-un mod care să lfacă accesibile populaţiei vulnerabile. Din păcate, costul inacţiunii sau al amânărilor în

această direcţie ar fi un lux pe care umanitatea nu şi-l poate permite. De aceea, în prezese impune cu necesitate continuarea eforturilor la orice nivel - pornind de la realizărileexistente – pentru a optimiza sau stabili noi strategii pentru securitatea alimentară, prinafirmarea angajamentelor întregii comunităţi internaţionale.

Epoca şi civilizaţia contemporană se confruntă cu situaţii de inegalitate şiinechitate în repartizarea alimentelor, cu disparităţi în repartizarea disponibilităţilor alimentare, ceea ce a condus la decalaje cantitative şi calitative care se manifestă pe plamondial. Această situaţie ameninţă permanent posibilităţile de realizare a dezideratuluisecurităţii alimentare, multiplu determinat, tradus prin accesul tuturor indivizilor, în ormoment, la hrana necesară pentru o viaţă sănătoasă şi activă -acceptat la nivel global c

obligaţie supremă a oricărui guvern, depăşind orice considerente de ordin comercial şifinanciar.Pe plan mondial, problema alimentaţiei dobândeşte trăsături şi dimensiuni noi, c

fac trecerea de la o problemă cu caracter regional - la o problemă globală, aflată permanent pe agenda organismelor şi întâlnirilor naţionale şi internaţionale, ale căreidimensiuni şi consecinţe nu sunt totuşi suficient investigate şi abordate în practică.Caracterul global derivă dintr-o serie de elemente conexe: intensitatea şi scara demanifestare, inegalităţile producţiei şi distribuţiei, dependenţa unor state de ajutorulalimentar şi importuri, perspectivele îngrijorătoare pentru anumite zone ale globului,impunând o abordare sistemică, fundamentată pe contribuţia cercetării ştiinţifice.

Se apreciază că la nivel global au fost realizate progrese clare în creşterea niveluconsumului alimentar şi în îmbunătăţirea nutriţiei, iar în viitor se preconizează reducersensibile, dar lente, ale incidenţei relative a subnutriţiei, inclusiv în ţările cele mai populate. Astfel, problema subnutriţiei tinde să se simplifice, în sens relativ (datorităcreşterii populaţiei), cu ajutorul intervenţiilor politice şi al asistenţei la nivel naţional şinternaţional. Astfel, în ciuda progreselor lente, previziunile pentru intervalul 2015-203indică o îmbunătăţire generală considerabilă, iar proporţia populaţiei subnutrite ar pute

5



redusă prin acţiunea simultană a două cauze: creşterea mediei consumului alimentar naţional şi reducerea inegalităţilor.

Bibliografie:

1. Bran, F., Apostol, G. „ Politica alimentară – o prioritate absolută ”în Tribuna economică, nr. 20, mai 1997

2. Dima, D., Pamfilie Politici alimentare şi starea nutriţională în structurarea ofertei de mărfuri alimentare înAdevarul economic, nr.44, nov.1995

3. Popescu, D., V. „ Impactul politicilor alimentare şinutriţionale asupra comerţului internaţional cu bunuri alimentare ”, Teză de doctorat, ASE,

Bucureşti, 20034. Zahiu, L. „ Politique alimentaire et nutritionnelle ” FAO,Rome, 1969

5. http://www.siguranta-alimentara.com6. http://www.fao.org

6

http://www.siguranta-alimentara.com/

http://www.fao.org/

http://www.siguranta-alimentara.com/

http://www.fao.org/

organizatia pentru alimentatie ai agricultura

Documents