ordonanłĂ de urgenłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... fileprevederile prezentei ordonanŃe...

88
ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere Această reglementare are un caracter urgent, având în vedere respectarea termenului de aderare a României la structurile Uniunii Europene, asigurarea condiŃiilor egale de desfăşurare a activităŃii operatorilor de transport rutier români şi străini pe teritoriul României, precum şi sancŃionarea nediscriminatorie în mod eficient a celor care nu respectă condiŃiile referitoare la accesul la activitatea de transport rutier, aşa cum sunt acestea prevăzute de reglementările europene. În temeiul art. 115 alin. (4) din ConstituŃia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanŃă de urgenŃă. CAPITOLUL I: DispoziŃii generale Art. 1 (1)DispoziŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării fluente a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane pe teritoriul României, în condiŃii de siguranŃă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenŃe şi a măsurilor de protecŃie a mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităŃilor economiei naŃionale şi nevoilor de apărare a Ńării. (2)ActivităŃile de transport rutier, precum şi activităŃile conexe acestora se desfăşoară astfel încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condiŃiile de lucru, de exploatare a vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiŃiile privind siguranŃa circulaŃiei. (3)În toate raporturile generate de activitatea de transport rutier şi de activităŃile conexe acesteia, protecŃia vieŃii umane şi a mediului este prioritară. Art. 2 Prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone; b)autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcŃie şi echipare, sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto; c)vehicule rutiere aparŃinând sau aflate sub controlul instituŃiilor din sistemul naŃional de apărare; d)vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apă, canalizare, pentru servicii de gaze naturale şi electricitate, pentru servicii telefonice şi telegrafice, pentru transmisiuni de radio şi televiziune; e)vehicule rutiere utilizate în acŃiuni de salvare sau în situaŃii de urgenŃă; f)vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale; g)vehicule rutiere care transportă echipamente pentru circuri sau parcuri de distracŃie; h)vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto; i)vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecŃionării tehnice; j)vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare; k)tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere; l)vehicule istorice. Art. 3 (1)În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaŃii:

Upload: others

Post on 26-Sep-2019

2 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere Această reglementare are un caracter urgent, având în vedere respectarea termenului de aderare a României la structurile Uniunii Europene, asigurarea condiŃiilor egale de desfăşurare a activităŃii operatorilor de transport rutier români şi străini pe teritoriul României, precum şi sancŃionarea nediscriminatorie în mod eficient a celor care nu respectă condiŃiile referitoare la accesul la activitatea de transport rutier, aşa cum sunt acestea prevăzute de reglementările europene. În temeiul art. 115 alin. (4) din ConstituŃia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanŃă de urgenŃă.

CAPITOLUL I: DispoziŃii generale

Art. 1 (1)DispoziŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării fluente a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane pe teritoriul României, în condiŃii de siguranŃă şi calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenŃe şi a măsurilor de protecŃie a mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităŃilor economiei naŃionale şi nevoilor de apărare a Ńării. (2)ActivităŃile de transport rutier, precum şi activităŃile conexe acestora se desfăşoară astfel încât să fie respectate reglementările în vigoare privind condiŃiile de lucru, de exploatare a vehiculelor rutiere şi de utilizare a infrastructurii rutiere, precum şi condiŃiile privind siguranŃa circulaŃiei. (3)În toate raporturile generate de activitatea de transport rutier şi de activităŃile conexe acesteia, protecŃia vieŃii umane şi a mediului este prioritară.

Art. 2 Prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri, a căror masă totală maximă autorizată, inclusiv remorca sau semiremorca, nu depăşeşte 3,5 tone; b)autovehicule rutiere destinate transportului de persoane, care, prin construcŃie şi echipare, sunt destinate să transporte maximum 9 persoane, inclusiv conducătorul auto; c)vehicule rutiere aparŃinând sau aflate sub controlul instituŃiilor din sistemul naŃional de apărare; d)vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii de apă, canalizare, pentru servicii de gaze naturale şi electricitate, pentru servicii telefonice şi telegrafice, pentru transmisiuni de radio şi televiziune; e)vehicule rutiere utilizate în acŃiuni de salvare sau în situaŃii de urgenŃă; f)vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale; g)vehicule rutiere care transportă echipamente pentru circuri sau parcuri de distracŃie; h)vehicule rutiere speciale pentru depanarea auto; i)vehicule rutiere supuse testelor rutiere în vederea perfecŃionării tehnice; j)vehicule rutiere speciale utilizate pentru servicii funerare; k)tractoare utilizate exclusiv pentru lucrări agricole şi forestiere; l)vehicule istorice.

Art. 3

(1)În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaŃii:

Page 2: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

1.activitate conexă transportului rutier - activitate care se desfăşoară în legătură cu transportul rutier; 2.autoturism - autovehicul cu cel puŃin 4 roŃi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto; 3.autobuz - autovehicul cu cel puŃin 4 roŃi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare şi care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; 4.autocar - autobuz destinat şi echipat numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, pe distanŃe mari, amenajat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, neavând posibilitatea transportului de persoane în picioare; 5.autorizaŃie de transport internaŃional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiŃii unul sau mai multe transporturi pe teritoriul unui stat (tranzit sau destinaŃie), pe perioada sa de valabilitate; 6.autogara - spaŃiu special amenajat şi dotat pentru a permite staŃionarea autovehiculelor la peroane, urcarea sau coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public, precum şi pentru a oferi condiŃii/servicii pentru persoanele aflate în incintă; 7.cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinaŃie, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public; 8.cabotaj - operaŃiune de transport rutier efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puŃin două puncte de încărcare/descărcare aflate pe teritoriul României; deplasarea fără încărcătură a unui vehicul rutier între două operaŃiuni consecutive de transport internaŃional nu este considerată cabotaj; 9.certificat de transport în cont propriu - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplineşte condiŃia de competenŃă profesională, aceasta având dreptul să efectueze numai transport rutier în cont propriu; 10.copia conformă a certificatului de transport în cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deŃinute de întreprindere şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier în cont propriu; 11.copia conformă a licenŃei de transport - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deŃinute de operatorul de transport rutier şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier; 12.document de transport - document care se află la bordul vehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, acesta având înscrise date privind expeditorul, întreprinderea care efectuează transportul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat; 13.inspecŃie tehnică periodică - operaŃiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora, ce contribuie la siguranŃa circulaŃiei, protecŃia mediului şi încadrarea în categoria de folosinŃă; 14.intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic naŃional şi/sau internaŃional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier; 15.întreprindere - operator economic, persoană fizică sau persoană juridică, cu ori fără scop patrimonial, orice asociaŃie sau grup de persoane fără personalitate juridică, cu ori fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate; 16.licenŃă pentru activităŃi conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfăşoare activităŃi conexe transportului rutier; 17.licenŃă de transport - document prin care se atestă că operatorul de transport rutier îndeplineşte condiŃiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenŃă profesională,

Page 3: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

acesta având dreptul să efectueze transport rutier public numai cu respectarea reglementărilor naŃionale şi internaŃionale din domeniul transporturilor rutiere; 18.licenŃă de traseu - document care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic naŃional pe un anumit traseu, conform graficului de circulaŃie conŃinut în caietul de sarcini al acesteia; 19.masă totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, în funcŃie de construcŃia şi de performanŃele sale, care este declarată de constructorul acestuia; 20.microbuz - autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane, în afara locului conducătorului auto; 21.omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislaŃiei în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerinŃele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare; 22.operator de transport rutier - orice întreprindere care efectuează transport rutier, contra plată, cu autovehicule rutiere deŃinute în proprietate sau cu orice alt titlu şi care în prealabil a obŃinut licenŃa de transport; 23.operator de transport rutier de mărfuri - operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de mărfuri; 24.operator de transport rutier de persoane - operatorul de transport rutier care efectuează transport rutier de persoane pentru public sau pentru anumite categorii de utilizatori, plătit de către persoana/persoanele transportată/transportate sau de către organizatorul transportului, cu ajutorul autovehiculelor destinate acestui scop, adecvate să transporte mai mult de 9 persoane, inclusiv conducătorul auto, în virtutea dotărilor şi a tipului lor constructiv; 25.operator de transport rutier român - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în România; 26.operator de transport rutier străin - operator de transport rutier cu sediul sau domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaŃionale; 27.operator pentru activităŃi conexe transportului rutier - orice întreprindere care desfăşoară activităŃi conexe transportului rutier şi care a obŃinut în prealabil licenŃa pentru activităŃi conexe transportului rutier; 28.program de transport - program întocmit de către autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulaŃie, capetele de traseu şi staŃiile de oprire în tranzit, capacitatea şi numărul de autovehicule necesare; 29.serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport rutier public de persoane care asigură transportul persoanelor, pe bază de legitimaŃii de călătorie individuale, potrivit graficelor de circulaŃie, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligaŃia respectării graficelor de circulaŃie, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi condiŃionat cel mult de o rezervare prealabilă;

30.serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură doar transportul anumitor categorii determinate de persoane între localităŃi, în măsura în care acest serviciu se desfăşoară în condiŃiile prevăzute la pct. 29. Serviciul regulat special de transport de persoane include: a)transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă; b)transportul elevilor şi al studenŃilor spre şi dinspre instituŃiile de învăŃământ; c)transportul militarilor şi al familiilor acestora între domiciliu şi unitatea militară;

Page 4: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

31.staŃie - punct de pe traseul unui serviciu regulat de persoane, amenajat şi semnalizat corespunzător, în care opresc autovehiculele pentru urcarea şi coborârea persoanelor transportate; 32.serviciu ocazional de transport de persoane - serviciu distinct faŃă de serviciul regulat sau serviciul regulat special de transport de persoane, caracterizat în principal prin faptul că asigură transportul grupurilor de persoane formate la iniŃiativa clientului sau a operatorului de transport rutier; 33.traseu - parcurs care asigură legătura între mai multe localităŃi, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate; 34.transport rutier - orice operaŃiune de transport care se realizează cu vehicule rutiere pentru deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, chiar dacă vehiculul rutier este, pe o anumită porŃiune a drumului, transportat la rândul său pe/de un alt mijloc de transport; 35.transport rutier agabaritic - transport rutier cu mase şi/sau dimensiuni depăşite; 36.transport rutier în trafic naŃional - operaŃiune de transport rutier care se efectuează între două localităŃi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul statului; 37.transport rutier în trafic internaŃional - operaŃiune de transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaŃie, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state; 38.transport rutier în zona de mic trafic de frontieră - operaŃiune de transport rutier care implică deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului învecinat, pe o distanŃă de cel mult 30 km faŃă de frontieră, dacă acordurile bilaterale încheiate între statele respective nu prevăd altfel; 39.transport rutier judeŃean - operaŃiune de transport rutier care se efectuează între două localităŃi situate pe teritoriul aceluiaşi judeŃ; 40.transport rutier interjudeŃean - operaŃiune de transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaŃie, situate pe teritoriul a două judeŃe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor judeŃe; în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, transportul rutier între municipiul Bucureşti şi alte judeŃe este considerat transport rutier interjudeŃean; 41.transport rutier specializat - operaŃiune de transport rutier efectuată cu vehicule rutiere prevăzute cu amenajări speciale;

42.vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulaŃiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile şi tractoarele, definite astfel: a)autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepŃia vehiculelor care circulă pe şine şi a autovehiculelor cu 2 sau 3 roŃi; b)remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul; c)semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului sau axei de tractare se exercită o forŃă verticală semnificativă; d)tractor - vehicul rutier care, prin concepŃie şi construcŃie, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci. (2)De asemenea, în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, ansamblul format din autovehicul şi remorcă/semiremorcă şi ansamblul format din tractor şi remorcă/semiremorcă sunt considerate vehicule rutiere.

Art. 4 În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, transporturile rutiere se clasifică pe categorii şi tipuri după cum urmează:

Page 5: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(A)categorii de transport rutier:

a)clasificarea din punct de vedere al ariei de desfăşurare: 1.transport rutier în trafic naŃional; 2.transport rutier în trafic internaŃional;

b)clasificarea din punct de vedere al caracterului activităŃii: 1.transport rutier public; 2.transport rutier în cont propriu;

(B)tipuri de transport rutier:

a)transport rutier de mărfuri: 1.transport rutier de mărfuri generale; 2.transport rutier de mărfuri perisabile; 3.transport rutier de mărfuri şi deşeuri periculoase; 4.transport rutier de deşeuri; 5.transport rutier de animale vii; 6.transport rutier agabaritic;

b)transport rutier de persoane: 1.transport rutier prin servicii regulate; 2.transport rutier prin servicii regulate speciale; 3.transport rutier prin servicii ocazionale.

Art. 5 (1)Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraŃiei publice centrale, este autoritatea de stat în domeniul transporturilor rutiere şi reprezintă, în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, autoritatea competentă.

(2)Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraŃiei publice centrale, are următoarele atribuŃii: a)elaborează strategiile naŃionale de dezvoltare a activităŃilor de transport rutier; b)elaborează reglementări specifice în domeniul transporturilor rutiere şi al activităŃilor conexe acestora; c)elaborează programe de dezvoltare durabilă şi de modernizare a sistemului naŃional de transport rutier, de siguranŃă şi securitate a transporturilor rutiere şi de protecŃie a mediului; d)asigură condiŃiile unui mediu concurenŃial normal în activitatea de transport rutier, în corelaŃie cu celelalte moduri de transport şi între operatorii de transport rutier; e)stabileşte norme obligatorii pentru operatorii de transport rutier, precum şi pentru operatorii de activităŃi conexe transportului rutier; f)asigură controlul respectării reglementărilor specifice domeniului transporturilor rutiere de către operatorii de transport rutier, precum şi de către ceilalŃi utilizatori ai infrastructurii rutiere; g)asigură dezvoltarea cercetării şi elaborarea de studii de specialitate în domeniul transporturilor rutiere; h)monitorizează piaŃa transporturilor rutiere în scopul constatării apariŃiei situaŃiilor de criză şi adoptă măsurile necesare acestor situaŃii; i)stabileşte condiŃiile tehnice şi metodologia de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora;

Page 6: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

j)stabileşte condiŃiile tehnice şi metodologia pentru efectuarea inspecŃiilor tehnice periodice, precum şi a controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere; k)stabileşte condiŃiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, în vederea introducerii acestora pe piaŃă.

(3)Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor rutiere, are următoarele atribuŃii: a)exercită autoritatea de registru şi inspecŃie de stat în transporturile rutiere; b)organizează şi Ńine evidenŃa tuturor tipurilor de vehicule rutiere omologate, cu excepŃia celor care aparŃin instituŃiilor din sistemul naŃional de apărare şi siguranŃă publica; c)elaborează programe privind echiparea reŃelei de transport rutier cu infrastructuri şi sisteme telematice de culegere a datelor, precum şi cu centre de control şi/sau informare a traficului rutier şi de monitorizare a operaŃiunilor de transport rutier pentru constatarea respectării prevederilor în vigoare şi a siguranŃei traficului rutier; d)elaborează norme privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităŃilor conexe acestora şi controlează respectarea lor; e)exercită controlul de stat privind respectarea reglementărilor naŃionale şi internaŃionale în activităŃile specifice domeniului transporturilor rutiere; f)autorizează activităŃile de transport rutier public şi în cont propriu, în trafic naŃional şi/sau internaŃional şi eliberează în acest sens licenŃe, certificate de transport în cont propriu şi autorizaŃii de transport internaŃional pentru operatorii de transport, întreprinderi şi operatorii de activităŃi conexe transportului rutier, precum şi atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor şi convenŃiilor la care România este parte; g)autorizează centrele de pregătire şi perfecŃionare a personalului din domeniul transporturilor rutiere şi şcolile de conducători auto; h)elaborează norme obligatorii pentru pregătirea şi atestarea profesională a conducătorilor auto, a persoanelor desemnate să conducă permanent şi efectiv activităŃi de transport rutier, a consilierilor de siguranŃă, precum şi a instructorilor de conducere auto şi a profesorilor de legislaŃie rutieră; i)asigură cadrul privind condiŃiile în care se execută transportul combinat de mărfuri şi promovarea acestuia în conformitate cu acordurile şi convenŃiile internaŃionale la care România este parte; j)asigură realizarea unui sistem de supraveghere şi monitorizare a transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane; k)elaborează, cu avizul Ministerului SănătăŃii, norme privind examinarea medicală a persoanelor în vederea obŃinerii permisului de conducere auto, precum şi pentru verificările periodice ale posesorilor de permis de conducere auto; l)certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele tehnice privind siguranŃa circulaŃiei rutiere, protecŃia mediului şi în categoria de folosinŃa, conform destinaŃiei, prin inspecŃia tehnică periodică, în conformitate cu reglementările în vigoare; m)certifică sau omologhează, potrivit reglementărilor în vigoare, produsele şi materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în Ńară sau importate şi dispune, în caz de neconcordanŃă, suspendarea sau anularea certificatului de conformitate sau de omologare; n)evaluează laboratoarele de încercare aferente domeniului rutier; o)certifică încadrarea în normele de poluare şi siguranŃă rutieră a vehiculelor rutiere destinate transportului internaŃional de mărfuri sau cu alte caracteristici speciale; p)omologhează vehiculele rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, controlează, la producător şi la vânzător, conformitatea caracteristicilor tehnice ale vehiculelor rutiere cu tipul omologat şi dispune, în caz de neconcordanŃă, suspendarea sau anularea certificatului de omologare;

Page 7: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

q)autorizează operatorii economici care desfăşoară activităŃi de reparaŃii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucŃie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz; r)autorizează înfiinŃarea şi funcŃionarea staŃiilor de inspecŃie tehnică, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atestă personalul care efectuează inspecŃia tehnică periodică; s)asigură efectuarea inspecŃiei tehnice a vehiculelor rutiere, în vederea primei înmatriculări în România şi certificării autenticităŃii acestora, în vederea înmatriculării/ reînmatriculării sau la cerere; t)clasifică vehiculele rutiere destinate transportului rutier de persoane pe categorii de confort şi vehiculele destinate transportului rutier de mărfuri; u)acordă operatorilor de transport rutier străini autorizaŃii de transport internaŃional valabile pe teritoriul României.

Art. 6 Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului poate să desemneze unităŃi care funcŃionează în subordinea sau sub autoritatea sa să elaboreze şi să pună în aplicare norme tehnice şi reglementări specifice vehiculelor rutiere şi transportului rutier şi care să asigure inspecŃia şi controlul tehnic de specialitate.

Art. 7 InstituŃiile publice, regiile autonome, precum şi societăŃile comerciale prevăzute la art. 6, care funcŃionează în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, se autofinanŃează din tarife şi comisioane, obŃinute din prestaŃii specifice, precum şi din alte surse, constituite potrivit legii.

Art. 8 Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului este autoritatea competentă pentru aplicarea acordurilor şi convenŃiilor internaŃionale, bilaterale sau multilaterale, din domeniul transporturilor rutiere şi construcŃiei vehiculelor rutiere, la care România este parte.

CAPITOLUL II: Efectuarea transporturilor rutiere

Art. 9 (1)OperaŃiunile de transport rutier se pot efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor prezentei ordonanŃe de urgenŃă, a reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi a acordurilor şi convenŃiilor internaŃionale la care România este parte. (2)Transportul rutier de mărfuri periculoase se poate efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaŃional al mărfurilor periculoase (ADR), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, şi a reglementărilor specifice în vigoare. (3)Transportul rutier al deşeurilor periculoase se poate efectua numai în condiŃiile respectării reglementărilor specifice în vigoare. (4)OperaŃiunile de transport rutier de mărfuri sau de persoane în trafic naŃional se pot efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor OrdonanŃei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2003, cu modificările ulterioare. (5)OperaŃiunile de transport rutier de mărfuri sau de persoane în trafic internaŃional se pot efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaŃionale (A.E.T.R.), încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994.

Page 8: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Art. 10 (1)Orice conducător auto care efectuează operaŃiuni de transport rutier, ce fac obiectul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, are obligaŃia de a urma cursurile de pregătire profesională ale căror tematică şi mod de organizare sunt stabilite de autoritatea competentă. (2)Cursurile de pregătire profesională prevăzute la alin. (1) se finalizează cu un examen. În urma promovării examenului se eliberează un certificat de competenŃă profesională.

Art. 11 Transportul rutier public este transportul rutier efectuat pe bază de contract, contra plată, de către operatorii de transport rutier care deŃin în proprietate sau cu orice alt titlu vehicule rutiere.

Art. 12 Transportul rutier în cont propriu se efectuează fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii al acestuia şi se realizează în următoarele condiŃii: a)este o activitate secundară sau suplimentară celorlalte activităŃi ale întreprinderii; b)mărfurile transportate sunt proprietatea întreprinderii ori au fost vândute, cumpărate sau închiriate ori au fost produse, extrase, prelucrate sau reparate de aceasta; c)scopul deplasării este transportul mărfurilor sau al persoanelor spre sau de la întreprindere ori între punctele de lucru ale acesteia; d)persoanele transportate sunt angajaŃii întreprinderii, scopul transportului fiind în interesul activităŃilor proprii; e)întreprinderea foloseşte vehicule rutiere deŃinute în proprietate sau obŃinute de aceasta printr-un contract de vânzare-cumpărare cu plata ulterioară ori în baza unui contract de leasing pe termen lung sau, în cazul transportului de mărfuri, vehiculele putând fi închiriate fără şofer; f)vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt concluse de către conducători auto angajaŃi ai întreprinderii sau de persoana fizică însăşi.

Art. 13 Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic naŃional şi/sau internaŃional numai cu autovehicule rutiere înmatriculate în România, conduse de persoane cu cetăŃenie română sau de către cetăŃeni străini cu drept de muncă în România.

Art. 14 (1)Pentru a putea efectua operaŃiuni de transport rutier, conducătorii auto cetăŃeni străini trebuie să deŃină un atestat de calificare profesională recunoscut pe teritoriul României. (2)Atestatul de calificare profesională se eliberează de către autoritatea competentă, la cererea operatorului de transport rutier. (3)CondiŃiile de eliberare a atestatului de calificare profesională a conducătorului auto se stabilesc de autoritatea competentă.

Art. 15 Operatorii de transport rutier străini pot efectua transport rutier în trafic internaŃional având ca Ńară de destinaŃie România, transport rutier cu tranzitarea teritoriului României sau transport rutier în zona de mic trafic de frontieră pe teritoriul României numai în condiŃiile respectării legislaŃiei române, a acordurilor şi convenŃiilor bilaterale sau internaŃionale din domeniul transporturilor rutiere, la care România este parte.

Art. 16

Page 9: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Transporturile rutiere în regim de cabotaj pe teritoriul României sunt interzise dacă acordurile şi convenŃiile bilaterale sau internaŃionale din domeniul transporturilor rutiere, la care România este parte, nu prevăd altfel.

CAPITOLUL III: Accesul la activitatea de transport rutier

SECłIUNEA 1: Transportul rutier public

Art. 17 (1)Pot desfăşura operaŃiuni de transport rutier public numai operatorii de transport rutier înregistraŃi în Registrul operatorilor de transport rutier, Ńinut de autoritatea competentă. (2)Modul de întocmire, completare şi gestionare privind Registrul operatorilor de transport rutier se stabileşte de către autoritatea competentă.

Art. 18 (1)Pentru dobândirea calităŃii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obŃină licenŃa de transport care se acordă în urma îndeplinirii condiŃiilor de onorabilitate, capacitate financiară şi competenŃă profesională.

(2)CondiŃia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier: a)nu a fost condamnată pentru infracŃiuni de natură comercială; b)nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare;

c)nu a fost sancŃionată pentru încălcări repetate ale prevederilor în vigoare privind: - condiŃiile de plată şi de angajare; - transportul rutier de mărfuri sau de persoane şi, în special, prevederile privind perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, greutăŃile şi dimensiunile vehiculelor rutiere, siguranŃa rutieră şi siguranŃa vehiculului rutier, protecŃia mediului şi alte reguli privind răspunderea profesională. (3)CondiŃia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiŃii a activităŃii întreprinderii şi buna administrare a acesteia. CondiŃia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinita numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier şi 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere. Modul de evaluare a capacităŃii financiare a unei întreprinderi se stabileşte de autoritatea competentă. (4)CondiŃia de competenŃă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de pregătire profesională eliberat de către autoritatea competentă. (5)Certificatul de pregătire profesională atestă deŃinerea nivelului necesar de cunoştinŃe stabilit de autoritatea competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă.

Art. 19 (1)Exemplarul original al licenŃei de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul acestuia. (2)Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deŃinute de operatorul de transport rutier şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu exemplarul original al licenŃei de transport.

Page 10: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(3)Copiile conforme cu exemplarul original al licenŃei de transport se eliberează de către autoritatea competentă, pentru perioade succesive de un an, până la expirarea licenŃei de transport. (4)În cazul în care operatorul de transport deŃine vehicule rutiere pe bază de contract cu orice alt titlu decât cel de proprietate, licenŃa de transport se acordă pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.

Art. 20 (1)Efectuarea transportului rutier public este permisă numai pe baza copiei conforme a licenŃei de transport valabile, emisă de autoritatea competentă. (2)Copia conformă a licenŃei de transport se suspendă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecŃia mediului.

Art. 21 LicenŃa de transport se retrage în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

Art. 22 Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua operaŃiuni de transport rutier în cont propriu pe baza licenŃei de transport şi a copiilor conforme ale acesteia eliberate de autoritatea competentă, în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă.

SECłIUNEA 2: Transportul rutier pe cont propriu

Art. 23 (1)Pot desfăşura operaŃiuni de transport rutier în cont propriu numai întreprinderile înregistrate în Registrul întreprinderilor. (2)Registrul întreprinderilor se întocmeşte de către autoritatea competentă, modul de completare şi gestionare fiind stabilit de aceasta.

Art. 24 (1)Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obŃină un certificat de transport în cont propriu care se acorda în urma îndeplinirii condiŃiei de competenŃă profesională şi a cerinŃelor de siguranŃă rutieră cu privire la standardele pentru conducătorii auto şi vehiculele rutiere. (2)Criteriile de îndeplinire a condiŃiei de competenŃă profesională, prevăzută la alin. (1), se stabilesc de către autoritatea competentă, prin reglementări specifice.

Art. 25 (1)Exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de către autoritatea competentă, cu valabilitate de 5 ani, şi se păstrează la sediul acesteia. (2)Pentru fiecare dintre vehiculele rutiere deŃinute de întreprindere şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier, autoritatea competentă eliberează câte o copie conformă cu exemplarul original al certificatului de transport în cont propriu cu valabilitate de un an. (3)În cazul în care întreprinderea deŃine numai vehicule rutiere pe bază de contract de închiriere, certificatul de transport în cont propriu se acordă pe perioada de valabilitate a acestui contract, dar nu mai mult de 5 ani.

Page 11: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Art. 26 Efectuarea transportului rutier în cont propriu este permisă numai pe baza copiei conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu, emisă de autoritatea competentă, pentru fiecare vehicul rutier.

Art. 27 (1)Certificatul de transport în cont propriu se retrage în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia. (2)Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecŃia mediului.

CAPITOLUL IV: Transportul rutier de mărfuri

Art. 28 (1)Transportul rutier public de mărfuri poate fi efectuat de către operatorii de transport numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenŃei de transport, acordată de autoritatea competentă. (2)Transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care să dovedească faptul că transportul efectuat este în cont propriu.

Art. 29 În vederea efectuării transportului rutier public de mărfuri în trafic internaŃional, suplimentar faŃă de copia conformă a licenŃei de transport corespunzătoare acestei categorii de transport rutier, la bordul vehiculului rutier trebuie să se afle documentul de transport, precum şi certificatul privind încadrarea vehiculului rutier în normele de poluare şi siguranŃă rutieră.

Art. 30 Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri în trafic internaŃional numai pe baza autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de către autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenŃiile internaŃionale la care România este parte nu prevăd altfel.

Art. 31 Operatorii de transport străini pot efectua operaŃiuni de transport rutier public de mărfuri în trafic internaŃional pe teritoriul României numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă.

CAPITOLUL V: Transportul rutier de persoane

Art. 32 (1)Transportul rutier public de persoane poate fi efectuat numai de către operatorii de transport rutier cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenŃei de transport, acordată de autoritatea competentă. (2)Transportul rutier în cont propriu de persoane poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie

Page 12: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente care să dovedească faptul că transportul efectuat este în cont propriu.

Art. 33 Transportul rutier public de persoane se poate realiza prin: a)servicii regulate; b)servicii regulate speciale; c)servicii ocazionale.

Art. 34 (1)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu naŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenŃei de traseu eliberate de către autoritatea competenta, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 3 ani. (2)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeŃean şi interjudeŃean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani. (3)În vederea întocmirii programului de transport judeŃean, consiliul judeŃean are obligaŃia să transmită autorităŃii competente, până la data comunicată de aceasta, propuneri care să conŃină traseele judeŃene care urmează a fi incluse în program.

Art. 35 La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate, operatorii de transport rutier au obligaŃia respectării prevederilor caietului de sarcini al licenŃei de traseu şi a graficului de circulaŃie conŃinut în acesta.

Art. 36 (1)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă a statului unde este situat celălalt capăt de traseu şi a autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de către autorităŃile competente ale statelor tranzitate. (2)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaŃional se poate efectua şi de către mai mulŃi operatori de transport rutier, în comun.

Art. 37 Operatorii de transport străini pot efectua transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic internaŃional pe teritoriul României (tranzit sau destinaŃie) numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă.

Art. 38 (1)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic naŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenŃei de traseu eliberate de autoritatea competentă, cu valabilitate egală cu perioada contractului încheiat cu beneficiarul transportului, dar nu mai mare de un an, serviciul respectiv utilizând ca staŃii pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staŃii decât staŃiile publice, asigurându-se existenŃa la bordul autovehiculului a legitimaŃiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului. (2)Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic internaŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă a statului unde este situat celălalt capăt de traseu şi a autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de autorităŃile competente ale statelor tranzitate, serviciul respectiv utilizând ca staŃii pentru

Page 13: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staŃii decât staŃiile publice, asigurându-se existenŃa la bordul autovehiculului a legitimaŃiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului.

Art. 39 (1)Transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic naŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat de autoritatea competentă. (2)Transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional se poate efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor Acordului privind transportul internaŃional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în respectivul acord, eliberate de autoritatea competentă. (3)Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional se poate efectua numai pe baza documentului de transport convenit între autoritatea competentă şi autorităŃile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul. (4)Transportul rutier ocazional de persoane în cont propriu în trafic internaŃional se poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat şi convenit de autoritatea competentă cu autorităŃile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul.

CAPITOLUL VI: ActivităŃi conexe transportului rutier

Art. 40 (1)ActivităŃile conexe transportului rutier se pot efectua de către întreprinderi numai pe baza licenŃei pentru activităŃi conexe transportului rutier, eliberată de autoritatea competentă. (2)LicenŃa pentru activităŃi conexe transportului rutier se eliberează pentru fiecare activitate conexă efectuată, perioada de valabilitate a acesteia fiind de 5 ani. (3)În situaŃia în care o activitate conexă transportului rutier se efectuează de către întreprindere în mai multe puncte, autoritatea competenŃă eliberează câte o copie conformă cu exemplarul original al licenŃei de activităŃi conexe transportului rutier pentru fiecare dintre acestea. (4)Copia conformă a licenŃei pentru activităŃi conexe transportului rutier se suspendă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare.

Art. 41 ActivităŃile conexe transporturilor rutiere sunt următoarele: a)activităŃi desfăşurate de autogări; b)activităŃi de intermediere a operaŃiunilor de transport rutier public.

Art. 42 Autogările şi staŃiile publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate în cadrul serviciilor regulate de transport rutier sunt bunuri de utilitate publică şi pot fi în proprietate privată sau publică.

Art. 43 (1)ÎnfiinŃarea unei autogări destinate transportului rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naŃional şi/sau internaŃional se poate face numai cu avizul autorităŃii competente. (2)ÎnfiinŃarea autogărilor, schimbarea distanŃei sau desfiinŃarea acestora se poate realiza numai cu acordul consiliilor locale şi cu avizul autorităŃii competenŃe, în cazul în care spaŃiile

Page 14: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

în care îşi desfăşoară activitatea sunt proprietatea statului sau a unităŃii administrativ-teritoriale.

Art. 44 Amenajarea, semnalizarea rutieră şi întreŃinerea staŃiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigură de către administraŃia publică locală, administratorul drumului sau deŃinător, după caz.

Art. 45 (1)În cazul transportului rutier public de persoane prin servicii regulate plecările, opririle în tranzit şi sosirile se realizează din/în autogări sau din/în punctele stabilite de administraŃia publică locală, cu avizul autorităŃii competente. (2)În localităŃile în care nu există autogări, administraŃia publică locală stabileşte puncte pentru plecare, oprire în tranzit sau sosire, cu avizul autorităŃii competente.

Art. 46 Oprirea în autogara în vederea urcării/coborârii persoanelor transportate este permisă numai în situaŃia în care graficul de circulaŃie al licenŃei de traseu are prevăzută staŃia respectivă.

Art. 47 ActivităŃile de intermediere a operaŃiunilor de transport rutier public se realizează prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier.

Art. 48 LicenŃa pentru activităŃi conexe se retrage în cazul în care întreprinderea care efectuează activităŃi conexe transportului rutier nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care aceasta a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia.

CAPITOLUL VII: Regimul vehiculelor rutiere

Art. 49 (1)Transportul rutier poate fi efectuat numai cu vehicule rutiere a căror stare tehnică corespunde reglementărilor specifice în vigoare, având inspecŃia tehnică periodică valabilă, acestea fiind clasificate/încadrate corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare. (2)Pentru accesul pe infrastructura rutieră vehiculele rutiere fabricate în Ńară sau în străinătate, înmatriculate sau care urmează să fie înmatriculate în România, sunt supuse omologării în vederea înmatriculării sau înregistrării şi/sau inspecŃiei tehnice periodice, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (3)Transportul rutier de mărfuri şi/sau de persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcŃie tipului respectiv de transport.

Art. 50 (1)Omologarea în vederea înmatriculării sau înregistrării vehiculelor rutiere se acordă de către autoritatea competentă, care eliberează şi cartea de identitate a vehiculului rutier. (2)CondiŃiile de certificare a autenticităŃii şi de omologare a vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora se stabilesc de către autoritatea competentă. (3)Producătorii de vehicule rutiere, reprezentanŃii autorizaŃi ai acestora sau persoanele fizice ori juridice care importă vehicule rutiere, după caz, au obligaŃia să solicite omologarea vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Page 15: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Art. 51 (1)Operatorii economici care efectuează servicii de reparaŃii, reglare, de modificări constructive, de reconstrucŃie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz, precum şi de inspecŃie tehnică periodică a vehiculelor rutiere pot desfăşura aceste activităŃi numai pe baza autorizaŃiei tehnice eliberate de autoritatea competentă. (2)CondiŃiile de desfăşurare a activităŃilor de reparaŃii, reglare, de modificări constructive, de reconstrucŃie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz sau de inspecŃie tehnică periodică a vehiculelor rutiere, precum şi condiŃiile de acordare a autorizaŃiilor tehnice a operatorilor economici care efectuează asemenea servicii se stabilesc de către autoritatea competentă.

Art. 52 Produsele şi materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în Ńară sau importate trebuie să fie certificate şi/sau omologate din punct de vedere tehnic, potrivit reglementărilor în vigoare, de către autoritatea competentă.

Art. 53 Lista produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere pentru care se impune certificarea sau omologarea se stabileşte de către autoritatea competentă.

CAPITOLUL VIII: Tarife

Art. 54 Eliberarea licenŃelor de transport şi a copiilor conforme ale acestora, a certificatelor de transport în cont propriu şi a copiilor conforme ale acestora, a licenŃelor de traseu, a licenŃelor pentru activităŃi conexe şi a autorizaŃiilor de transport internaŃional, precum şi altele asemenea se face de către autoritatea competenta, contra cost, pe baza tarifelor stabilite de către aceasta.

Art. 55 La derularea operaŃiunilor de transport rutier, tarifele se stabilesc liber, pe baza cererii şi ofertei.

CAPITOLUL IX: Controlul activităŃii de transport rutier şi a activităŃilor conexe acestora

Art. 56 (1)Controlul respectării prevederilor prezentei ordonanŃe de urgenŃă, precum şi a prevederilor în vigoare care reglementează domeniul transporturilor rutiere se efectuează în trafic şi la sediul întreprinderilor. (2)Controlul la sediul întreprinderilor se efectuează de către personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop. (3)Controlul în trafic se efectuează de către personalul autorităŃii competenŃe împuternicit în acest scop, împreună cu ofiŃeri/subofiŃeri ai poliŃiei rutiere sau ai poliŃiei de frontieră, după caz.

Art. 57 La efectuarea controlului la sediul întreprinderilor, acestea au obligaŃia prezentării tuturor documentelor solicitate de către personalul autorităŃii competente, împuternicit în acest scop.

Page 16: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

CAPITOLUL X: Răspunderi şi sancŃiuni

Art. 58 Constituie contravenŃie următoarele fapte: a)efectuarea de către un operator de transport străin a transportului rutier public, având ca Ńară de tranzit sau destinaŃie România, fără autorizaŃie de transport internaŃional valabilă pe teritoriul României; b)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fără legitimaŃii de călătorie; c)efectuarea transportului rutier în regim de cabotaj; d)efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existenŃa la bordul vehiculului rutier a documentului de transport şi a copiei conforme, a licenŃei de transport sau certificatului de transport în cont propriu, după caz; e)efectuarea transportului rutier de persoane fără existenŃa la bordul autovehiculului a documentului de transport corespunzător tipului de serviciu efectuat şi a copiei conforme, a licenŃei de transport sau certificatului de transport în cont propriu, după caz; f)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional cu autovehicule care nu se încadrează în prevederile Acordului privind transportul internaŃional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002; g)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional fără respectarea tipului de serviciu ocazional înscris în documentul de transport prevăzut în Acordul privind transportul internaŃional ocazional de persoane cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), ratificat prin Legea nr. 439/2002; h)efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale ale unor persoane care nu sunt menŃionate în documentul de transport; i)refuzul nejustificat al accesului la serviciile autogării, aplicarea tarifelor discriminatorii pentru accesul la serviciile autogării, precum şi condiŃionarea accesului la serviciile autogării de obligativitatea serviciului de vânzare a legitimaŃiilor de călătorie; j)nerespectarea graficului de circulaŃie conŃinut în caietul de sarcini al licenŃei de traseu; k)comercializarea de vehicule rutiere ale căror caracteristici de omologare şi/sau de identificare nu mai corespund datelor menŃionate în cartea de identitate a vehiculului; l)utilizarea de vehicule rutiere care nu au fost supuse omologării pentru circulaŃie conform reglementărilor în vigoare; m)înstrăinarea documentului de transport, precum şi utilizarea acestuia de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul, sau utilizarea documentului de transport completat necorespunzător; n)călătoria fără legitimaŃie de călătorie valabilă în cadrul serviciilor de transport rutier public de persoane prin servicii regulate; o)efectuarea de operaŃiuni de transport rutier de către conducători auto care nu deŃin certificat de competenŃă profesională.

Art. 59

(1)Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a)de la 1.000 lei (RON) la 1.500 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. d), e) şi j); b)de la 1.500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. i); c)de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. f), g), h), k), l) şi m); d)de la 5.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. a).

Page 17: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(2)Se sancŃionează cu amendă aplicată conducătorului auto: a)de la 300 lei (RON) la 500 lei (RON), fapta prevăzută la art. 58 lit. b) şi o); b)de a 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 58 lit. c). (3)Se sancŃionează cu amendă de la 100 lei (RON) la 300 lei (RON), aplicată persoanei care călătoreşte fără legitimaŃie de călătorie, fapta prevăzută la art. 58 lit. n).

Art. 60 ContravenŃiile prevăzute în prezenta ordonanŃă de urgenŃă se constată şi se sancŃionează de către: a)personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop; b)ofiŃeri/subofiŃeri ai poliŃiei rutiere sau poliŃiei de frontieră; c)personalul cu atribuŃii de control din cadrul Ministerului FinanŃelor Publice, conform competenŃelor acordate; d)personalul cu atribuŃii de control din cadrul AutorităŃii NaŃionale a Vămilor; e)personalul cu atribuŃii de control al operatorului de transport rutier, numai pentru vehiculele deŃinute de acesta.

Art. 61 (1)Controlul operatorilor de transport rutier străini sau al vehiculelor rutiere înmatriculate în alte state, cu care se efectuează operaŃiuni de transport rutier pe teritoriul României, se realizează de către personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop. (2)În situaŃia în care la efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) s-au constatat încălcări ale prevederilor legale în vigoare care reglementează domeniul transporturilor rutiere, se imobilizează vehiculul rutier în condiŃii de siguranŃă şi securitate a transportului, procedându-se totodată la ridicarea plăcuŃelor de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, până la îndeplinirea condiŃiilor legale pentru continuarea efectuării transportului, şi se aplică sancŃiunea corespunzătoare celor constatate. (3)Permisiunea privind reluarea efectuării transportului se acordă cu condiŃia achitării amenzii aplicate în condiŃiile prevăzute de reglementările în vigoare sau cu condiŃia plăŃii unei sume egale cu aceasta direct către organismul al cărui agent constatator a aplicat sancŃiunea contravenŃională, urmând ca în conformitate cu prevederile legale această sumă să fie restituită sau vărsată la contul de amenzi al Trezoreriei Statului, conform cu hotărârea definitivă a instanŃei judecătoreşti în cazul formulării unei contestaŃii.

Art. 62 Pentru abateri de la prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă, sunt exceptate de la imobilizarea prevăzuta la art. 61 vehiculele care transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată.

Art. 63 Prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă se completează cu dispoziŃiile OrdonanŃei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenŃiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 64 Împotriva măsurii de retragere sau suspendare a unuia dintre documentele prevăzute în prezenta ordonanŃă de urgenŃă sau de respingere a cererii de eliberare a unuia dintre documentele respective operatorul de transport rutier sau întreprinderea, după caz, se poate adresa cu plângere instanŃelor de contencios administrativ, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Page 18: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

CAPITOLUL XI: DispoziŃii tranzitorii şi finale

Art. 65 (1)Începând cu data de 10 septembrie 2008 conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile D1, D1E, D sau DE, care efectuează operaŃiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, au obligaŃia de a deŃine şi un certificat de calificare profesională iniŃială (CPI) şi un certificat de calificare profesională continuă (CPC). (2)Începând cu data de 10 septembrie 2009 conducătorii auto titulari ai permiselor de conducere corespunzătoare pentru categoriile C1, C1E, C sau CE, care efectuează operaŃiuni de transport rutier ce fac obiectul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, au obligaŃia de a deŃine şi un certificat de calificare profesională iniŃială (CPI) şi un certificat de calificare profesională continuă (CPC). (3)Autoritatea competenŃă va stabili condiŃiile privind pregătirea iniŃială şi continuă a conducătorilor auto prevăzuŃi la alin. (1).

Art. 66 (1)Transportului rutier de mărfuri în regim de cabotaj i se aplică o perioadă de tranziŃie în conformitate cu prevederile pct. 5 "Politica în domeniul transporturilor" alin. (1) din anexa VI la Protocolul la Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005. (2)Transportul rutier de persoane în regim de cabotaj se liberalizează de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 67 De la data aderării, transportul rutier de persoane în cont propriu, efectuat între România şi statele membre ale Uniunii Europene, se efectuează numai pe baza certificatului de transport în cont propriu.

Art. 68 Monitorizarea pieŃei transporturilor rutiere se efectuează în conformitate cu prevederile OrdonanŃei Guvernului nr. 56/2002 privind monitorizarea pieŃei transporturilor rutiere şi măsurile ce trebuie luate în situaŃii de criză în domeniul transportului rutier de mărfuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2003.

Art. 69 În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului va elabora norme privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităŃilor conexe acestora.

Art. 70 Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă se abrogă OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare.

Art. 71 (1)Prezenta ordonanŃă de urgenŃă transpune prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi (3), art. 3 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), b) şi c) şi ale art. 4 lit. a) şi d) din Directiva 96/26/CE din 29 aprilie 1996 privind accesul la ocupaŃia de transportator rutier de marfă şi

Page 19: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

transportator rutier de călători şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor forme de calificare, pentru a facilita acestor transportatori dreptul la libera stabilire pentru operaŃiuni de transport naŃional şi internaŃional, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 124 din 23 mai 1996, aşa cum a fost modificată de Directiva 98/76/CE din 1 octombrie 1998, precum şi prevederile art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE privind pregătirea iniŃială şi periodică a conducătorilor auto care efectuează transport de marfă şi călători, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 226 din 10 septembrie 2003, ce amendează Regulamentul nr. 3.820/85/CEE şi Directiva 91/439/CEE şi abrogă Directiva 76/914/CEE. (2)Prezenta ordonanŃă de urgenŃă creează cadrul general pentru aplicarea de la data aderării a Regulamentului nr. 684/92/CEE din 16 martie 1992 privind regulile comune pentru transportul internaŃional de călători cu autocarul şi autobuzul, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 074 din 20 martie 1992, ale Regulamentului nr. 11/98/CE din 11 decembrie 1997 de modificare a Regulamentului nr. 684/92/CEE privind regulile comune pentru transportul internaŃional de călători cu autocarul şi autobuzul şi a Regulamentului nr. 881/92/CEE din 26 martie 1992 privind accesul la piaŃă în transportul rutier de mărfuri în cadrul ComunităŃii către sau dinspre teritoriul unui stat membru sau care traversează teritoriul unuia sau mai multor state membre, publicat în Jurnalul Oficial nr. L 095 din 9 aprilie 1992, precum şi ale Regulamentului nr. 484/2002/CE din 1 martie 2002 de modificare a Regulamentului nr. 881/92/CEE şi Regulamentului nr. 3.118/93/CEE în vederea instituirii unui atestat de conducător auto. -****-

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează: Ministrul transporturilor, construcŃiilor şi turismului,

Gheorghe Dobre Ministrul administraŃiei şi internelor,

Vasile Blaga Ministrul finanŃelor publice,

Ionel Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 655 din data de 22 iulie 2005

Page 20: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

REGLEMENTĂRI nr. RNTR11 din 21 iunie 2007 privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere

Art. 1 Prezentele reglementări stabilesc procedura şi condiŃiile tehnice care se aplică la efectuarea controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere care circulă pe drumurile publice din România.

Art. 2 În cuprinsul prezentelor reglementări se utilizează următoarele abrevieri: a)RAR - "Registrul Auto Român" - RA; b)CTT - controlul tehnic în trafic; c)ITP - inspecŃia tehnică periodică; d)ITPI - inspecŃia tehnică periodică internaŃională; e)RNTR 1 - Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranŃa circulaŃiei rutiere, protecŃia mediului şi în categoria de folosinŃă conform destinaŃiei, prin inspecŃia tehnică periodică, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcŃiilor şi turismului nr. 2.133/2005; f)RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărŃii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare; g)RNTR 3 - Reglementările privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecŃiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcŃiilor şi turismului nr. 2.134/2005.

Art. 3 În sensul prezentelor reglementări, termenii de mai jos au următorul înŃeles: a)Acordul de la Viena - Acordul privind adoptarea de condiŃii tehnice uniforme pentru inspecŃiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecŃii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat de România prin OrdonanŃa Guvernului nr. 76/1998, aprobată prin Legea nr. 7/1999; b)control tehnic în trafic - controlul inopinat de natură tehnică al unui vehicul în circulaŃie pe drumurile publice din România, efectuat de RAR şi PoliŃia Rutieră; c)inspecŃia tehnică periodică - controlul conformităŃii unui vehicul cu cerinŃele tehnice referitoare la inspecŃia tehnică periodică. Pentru vehiculele înmatriculate în România, aceste cerinŃe sunt prevăzute în reglementările RNTR 1 în vigoare; d)inspecŃia tehnică periodică internaŃională - controlul conformităŃii vehiculelor înmatriculate în alte state cu cerinŃele tehnice referitoare la inspecŃia tehnică periodică internaŃională, prevăzute în regulile anexate la Acordul de la Viena; e)vehicul (rutier) - sistemul mecanic care circulă pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări, cu excepŃia vehiculelor care circulă pe şine; f)vehicul comercial - autovehiculul pentru transportul de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t (categoriile N2 şi N3), remorca sau semiremorca cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t (categoriile O3 şi O4) ori autovehiculul pentru transportul de persoane care are, în afara scaunului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune (categoriile M2 şi M3);

Art. 4

Page 21: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1)Autovehiculele din categoriile M2, M3, N2 şi N3, definite în conformitate cu RNTR 2, destinate circulaŃiei pe drumurile publice, având cel puŃin 4 roŃi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, trebuie echipate cu limitatoare de viteză. (2)Autovehiculele din categoriile M2 şi M3 prevăzute la alin. (1) pot circula pe drumurile publice numai dacă sunt echipate cu un limitator de viteză reglat astfel încât viteza lor să nu depăşească 100 km/h. (3)Autovehiculele din categoriile M3 înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2005, cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, pot continua să fie echipate cu limitatoare de viteză a căror viteză maximă este reglată la 100 km/h. (4)Autovehiculele din categoriile N2 şi N3 prevăzute la alin. (1) pot circula pe drumurile publice numai dacă sunt echipate cu un limitator de viteză reglat astfel încât viteza lor să nu depăşească 90 km/h.

(5)CerinŃele prevăzute la alin. (2)-(4) nu se aplică: a)autovehiculelor utilizate de către forŃele armate, protecŃia civilă, pompieri, alte servicii de urgenŃă şi forŃe responsabile pentru menŃinerea ordinii publice; b)autovehiculelor a căror viteză maximă constructivă nu poate depăşi limitele prevăzute la alin. (2)-(4); c)autovehiculelor utilizate pentru teste rutiere în scopuri ştiinŃifice; d)autovehiculelor utilizate numai pentru servicii publice în mediu urban. (6)Limitatoarele de viteză menŃionate la alin. (2)-(4) trebuie să satisfacă cerinŃele tehnice prevăzute de Directiva 92/24/CEE. Totuşi, toate autovehiculele prevăzute la alin. (1) şi înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2005 pot continua să fie echipate cu limitatoare de viteză care respectă cerinŃele tehnice stabilite de autorităŃile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene. (7)Limitatoarele de viteză trebuie instalate de operatori economici autorizaŃi de RAR, în conformitate cu legislaŃia în vigoare.

Art. 5 CTT se efectuează pentru toate vehiculele aflate în circulaŃie pe drumurile publice din România, fără discriminări bazate pe naŃionalitatea conducătorului auto sau pe statul de înmatriculare ori punere în circulaŃie a vehiculului, Ńinându-se cont de necesitatea reducerii la minimum a costurilor şi întârzierilor provocate conducătorilor auto şi/sau operatorilor economici.

Art. 6 (1)Lucrătorul PoliŃiei Rutiere asigură oprirea vehiculelor în vederea efectuării de către inspectorul RAR a verificărilor prevăzute prin prezentele reglementări. (2)Modul de selectare a vehiculelor ce urmează a fi supuse CTT trebuie să urmărească în special identificarea şi oprirea acelor vehicule în cazul cărora există indicii privind o stare tehnică necorespunzătoare.

Art. 7 (1)Lucrătorul PoliŃiei Rutiere controlează actele privind înmatricularea vehiculului respectiv. (2)Lucrătorul PoliŃiei Rutiere verifică, dacă este cazul, existenŃa şi valabilitatea certificatului de agreare pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător mărfii transportate. (3)După efectuarea controlului actelor privind înmatricularea vehiculului, inspectorul RAR va proceda la efectuarea verificărilor prevăzute prin prezentele reglementări.

(4)CTT cuprinde următoarele verificări: a)o inspecŃie vizuală a stării tehnice a vehiculului în staŃionare;

Page 22: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

b)o verificare a raportului de CTT întocmit recent sau o verificare a documentelor care atestă efectuarea ITP ori ITPI în statul de înmatriculare sau punere în circulaŃie a vehiculului şi, în particular, pentru vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atestă că vehiculul a fost supus ITP obligatorii, conform Directivei 96/96/CE; şi/sau c)o inspecŃie ce vizează detectarea defecŃiunilor privind starea tehnică a vehiculului. Această inspecŃie se efectuează asupra unuia, mai multor sau tuturor punctelor de control enumerate în raportul de CTT. (5)Dovada eliberată într-un alt stat membru al Uniunii Europene care stabileşte că un autovehicul, precum şi remorca sau semiremorca acestuia, înmatriculate în acest stat membru, au fost admise la o ITP care respectă cel puŃin prevederile Directivei 96/96/CE este recunoscută ca având aceeaşi valabilitate ca şi dovada de ITP eliberată în România. (6)Pentru vehiculele comerciale înmatriculate în celelalte state care au ratificat Acordul de la Viena, este obligatorie prezentarea certificatului de ITPI.

Art. 8 (1)Înainte de a proceda la o inspecŃie privind punctele de control enumerate în raportul de CTT, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP ori ITPI şi/sau un raport de CTT prezentat de conducătorul auto şi care a fost întocmit recent fie de RAR, fie de un serviciu competent al unui alt stat membru al Uniunii Europene. (2)Inspectorul RAR poate, de asemenea, să ia în considerare un document eliberat de un centru de reparaŃii autorizat de RAR conform legislaŃiei în vigoare, care atestă efectuarea unor reparaŃii la vehiculul respectiv, prezentat, dacă este cazul, de conducătorul auto. (3)Atunci când aceste documente şi/sau raportul precizat mai sus furnizează proba că o inspecŃie a fost deja efectuată în decursul ultimelor 3 luni asupra unuia dintre punctele de control enumerate în raportul de CTT, acest punct nu este controlat din nou decât în cazul în care acest control este justificat, în principal, de existenŃa unei defecŃiuni sau a unei neconformităŃi evidente.

Art. 9 (1)CTT se efectuează pe baza planului de operaŃiuni prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentele reglementări. (2)Pentru vehiculele care deŃin un certificat de agreare pentru transportul mărfurilor periculoase valabil conform prevederilor art. 7 alin. (2), inspectorul RAR va proceda la efectuarea operaŃiunilor de verificări suplimentare prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentele reglementări. (3)CerinŃe privind încercările şi/sau controalele referitoare la sistemele de frânare, emisiile poluante, tahografele şi limitatoarele de viteză sunt prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentele reglementări. (4)Aparatura utilizată la CTT trebuie să îndeplinească condiŃiile precizate prin reglementările RNTR 1 în vigoare.

Art. 10 (1)Pentru fiecare CTT se întocmeşte un raport, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentele reglementări. (2)Inspectorul RAR completează rubricile raportului de CTT referitoare la vehiculul inspectat şi condiŃiile de efectuare a CTT, iar la rubrica privind punctele de control marchează punctele ce au fost controlate în conformitate cu planul de operaŃiuni. (3)Dacă inspectorul RAR estimează că importanŃa defecŃiunilor de întreŃinere ale vehiculului inspectat poate crea un risc privind siguranŃa rutieră, de natură să justifice o inspecŃie mai aprofundată, în special în ceea ce priveşte frânarea, vehiculul poate fi supus unei inspecŃii mai complexe într-o staŃie de ITP autorizată de RAR conform legislaŃiei în vigoare şi situată în apropiere.

Page 23: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(4)Pentru aplicarea prevederilor alin. (3), se va aplica legislaŃia în vigoare privind circulaŃia pe drumurile publice.

Art. 11 (1)În cazul în care inspectorul RAR determină în urma verificărilor efectuate defecŃiuni majore sau periculoase în conformitate cu planul de operaŃiuni, marchează în rubrica privind punctele de control din raportul de CTT acele puncte la care au fost constatate astfel de neconformităŃi, iar la rubrica privind detalierea neconformităŃilor constatate menŃionează în clar toate defecŃiunile identificate. (2)În baza defecŃiunilor menŃionate de inspectorul RAR, lucrătorul PoliŃiei Rutiere aplică sancŃiunile prevăzute de legislaŃia în vigoare privind circulaŃia pe drumurile publice şi marchează măsurile aplicate la rubrica privind rezultatele controlului din raportul de CTT. (3)Măsurile aplicate de lucrătorul PoliŃiei Rutiere în conformitate cu legislaŃia privind circulaŃia pe drumurile publice au în vedere defecŃiunile constatate fie în timpul verificărilor prevăzute la art. 7 alin. (4), fie în timpul inspecŃiei mai complexe prevăzute la art. 10 alin. (3). (4)Raportul de CTT se reŃine de inspectorul RAR, o copie a acestuia fiind înmânată lucrătorului PoliŃiei Rutiere, iar o altă copie conducătorului auto.

Art. 12 RAR comunică Comisiei Europene, la fiecare 2 ani, înainte de 31 martie, datele colectate privind CTT pentru cei 2 ani precedenŃi şi care se referă la numărul vehiculelor comerciale controlate, clasificate pe categorii de omologare conform rubricii corespunzătoare din raportul de CTT şi pe Ńări de înmatriculare, precum şi punctele controlate şi defecŃiunile constatate şi marcate în rubrica privind punctele de control din raportul de CTT.

Art. 13 (1)RAR va asigura colaborarea cu serviciile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene pentru aplicarea Directivei 2000/30/CE. În acest scop, RAR va comunica acestor servicii persoanele de contact responsabile. (2)În cazul vehiculelor comerciale ce aparŃin unor nonrezidenŃi şi la care în urma CTT au fost constatate defecŃiuni majore şi/sau periculoase, în special de natura celor care duc la suspendarea utilizării vehiculelor, RAR va asigura informarea serviciilor competente ale statului membru al Uniunii Europene de înmatriculare sau de punere în circulaŃie a vehiculelor respective, pe baza raportului de CTT. Aceasta nu va prejudicia consecinŃele aplicabile în conformitate cu legislaŃia naŃională privind circulaŃia pe drumurile publice. (3)În cazul în care RAR a fost solicitat de serviciul competent al unui stat membru al Uniunii Europene care a constatat defecŃiuni majore şi/sau periculoase la un vehicul comercial înmatriculat în România să ia măsuri împotriva contravenientului, RAR va comunica măsurile luate. (4)În acest scop, la solicitarea RAR, DirecŃia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative va cere deŃinătorului vehiculului respectiv prezentarea la RAR într-un interval de maximum 30 de zile pentru efectuarea unei verificări tehnice la sistemele la care au fost constatate defecŃiuni majore şi/sau periculoase de către serviciul competent al unui stat membru al Uniunii Europene. (5)În cazul nerespectării de către deŃinătorul vehiculului a obligaŃiilor prevăzute la alin. (4), RAR va proceda la anularea din oficiu a valabilităŃii ITP pentru vehiculul respectiv. RAR va aduce la cunoştinŃa DirecŃiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative anularea din oficiu a valabilităŃii ITP a unui vehicul, în scopul informării deŃinătorului vehiculului.

Art. 14

Page 24: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

În scopul redobândirii certificatului de înmatriculare reŃinut de lucrătorii PoliŃiei Rutiere ca urmare a efectuării CTT la un vehicul înmatriculat sau pus în circulaŃie în alt stat trebuie prezentat un document eliberat de un centru de reparaŃii autorizat de RAR conform legislaŃiei în vigoare şi care atestă efectuarea remedierilor necesare la vehiculul respectiv.

ANEXA nr. 1: PLAN DE OPERAłIUNI pentru controlul tehnic în trafic

Categorie defecŃiuniPunctul Metoda Principale motive de respingere

DMi

0. IDENTIFICAREA VEHICULULUI

a) Lipsa plăcii (plăcilor) cu numărul de înmatriculare sau placă (plăci) neconformă cu standardul

b) Placa (plăcile) cu numărul de înmatriculare fixată necorespunzător (încât este posibil să cadă pe carosabil)

c) Numărul de înmatriculare ilizibil total

d) Numărul de înmatriculare ilizibil parŃial X

0.1 Placa (plăcile) cu numărul de înmatriculare (dacă este cerut de cerinŃele specifice)

InspecŃie vizuală

e) NeconcordanŃă cu documentele vehiculului

a) Lipseşte sau este poansonat neconform

b) Incomplet, ilizibil

0.2 Identificarea vehiculului/ şasiu, caroserie/număr de identificare

InspecŃie vizuală

c) NeconcordanŃă cu documentele vehiculului sau cu înregistrările RAR

a) Cod motor diferit faŃă de documentele vehiculului

b) Tip motor diferit faŃă de documentele vehiculului

c) PlăcuŃă cu seria de motor prinsă atipic lipsă, serie de motor poansonată neconformă sau lipsă

0.3 Alte probleme de identificare InspecŃie vizuală

d) Categorie, subcategorie (rubrica caroserie din CIV), culoare diferite faŃă de cele menŃionate în documentele vehiculului

1. SISTEMUL DE FRÂNARE

1.1 Stare mecanică şi funcŃionare

a) Pedală prea strânsă pe ax

b) Uzură avansată/joc excesiv

1.1.1 Axul pedalei de acŃionare a frânei de serviciu

InspecŃia vizuală a componentelor, în timp ce sistemul de frânare este acŃionat Notă: Vehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprit

c) Lipsă siguranŃă pedală

a) Cursă excesivă sau insuficientă

b) Pedala nu revine corect

c) Lipsă îmbrăcăminte pedală, fixare incorectă, uzată, pedală deformată

X

1.1.2 Starea şi cursa pedalei de acŃionare a frânei

InspecŃia vizuală şi auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat Notă: Vehiculele cu servofrână trebuie inspectate cu motorul oprita

d) Pedală deformată excesiv, care împiedică buna funcŃionare a celorlalte pedale

a) Presiune insuficientă pentru frânare repetată (cel puŃin două frânări) după declanşarea semnalului de avertizare (sau dacă manometrul indică o valoare de pericol)

b) Supapa de protecŃie multicircuit sau supapa de suprapresiune nu funcŃionează

1.1.3 Pompa de vacuum, compresorul şi rezervoarele de aer

InspecŃia vizuală a componentelor la presiunea normală de lucru, funcŃionarea dispozitivului de avertizare, a supapei de protecŃie multicircuit şi a supapei de suprapresiune

c) Pierdere de aer care provoacă o scădere

Page 25: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

sensibilă de presiune sau pierdere de aer perceptibilă

d) Deteriorare exterioară care poate afecta funcŃionarea sistemului de frânare

e) Pierderi mari de ulei la compresor X

a) FuncŃionare incorectă a indicatorului sau a manometrului

X 1.1.4 Manometru pentru presiune joasă sau indicator

Verificarea funcŃionării

b) NefuncŃionarea indicatorului sau a manometrului

a) Fisurată sau deteriorată, uzată excesiv

b) Dispozitiv de acŃionare supapă defect sau supapă defectă

c) Neetanşeitate în sistem, conexiuni slabe

1.1.5 Supapa de control pentru frâna de staŃionare

InspecŃia vizuală şi auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

d) FuncŃionare incorectă

a) Sistemul de blocare nesigur

b) Uzură excesivă a axului levierului sau a mecanismului cu clichet al levierului

X

1.1.6 Frână de staŃionare, levier de comandă, dispozitiv de blocare

InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

c) Cursă prea mare (reglat incorect)

a) Supapă deteriorată sau neetanşă (pierderi aer în exces)

b) Supapă fixată necorespunzător

1.1.7 Supape de frânare (robineŃi de frânare, supape de descărcare, regulatoare de presiune etc.)

InspecŃia vizuală şi auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

c) Pierderi de lichid de frână

a) RobineŃi de închidere sau ventile cu etanşare automată defecte

b) Fixare necorespunzătoare X

c) Montaj incorect

d) Pierderi excesive de aer fără pericol de blocare a roŃilor

e) Pierderi excesive de aer cu pericol de blocare a roŃilor

1.1.8 Dispozitive de cuplare pentru remorci echipate cu sistem de frânare (electric şi/sau pneumatic)

Deconectarea tuturor sistemelor de frânare, dispozitivelor de cuplare dintre vehiculul tractor şi remorcă InspecŃia vizuală şi auditivă a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

f) FuncŃionare incorectă

a) Deteriorate, corodate X

b) Neetanşe X

c) Robinet de purjare defect

1.1.9 Cilindri acumulatori, rezervoare de aer comprimat

InspecŃie vizuală şi auditivă

d) Fixare nesigură/montaj incorect

a) Dispozitiv de servofrână deteriorat sau ineficient

X

b) Cilindru principal defect

c) Cilindru principal neetanş

d) Fixare nesigură a cilindrului principal

e) Cantitate insuficientă de lichid de frână

f) Capacul rezervorului de lichid de frână lipsă X

g) Martor de nivel pentru lichid de frână aprins sau defect

X

1.1.10 Dispozitiv de servoasistare pentru frână, cilindrul principal (sisteme hidraulice)

InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

h) FuncŃionare defectuoasă a dispozitivului de avertizare în caz de nivel insuficient al lichidului de frână(dacă este prevăzut de constructor)

X

a) Risc de deteriorare sau rupere

b) NeetanşeităŃi la conducte

c) Deteriorări sau coroziuni excesive ale conductelor

1.1.11 Conducte de frână rigide InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

d) Amplasare greşită a conductelor X

1.1.12 Conducte flexibile (furtunuri) de InspecŃia vizuală a a) Risc de deteriorare sau rupere

Page 26: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

b) Furtunuri defecte, puncte de frecare

c) Furtunuri prea scurte sau răsucite X

d) NeetanşeităŃi la furtunuri sau racorduri

frână componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

e) Umflare excesivă a furtunurilor la presiune

a) Lipsă garnituri frână

b) Uzură foarte avansată

c) PrezenŃa uleiului, unsorii care atacă garniturile (la o roată)

1.1.13 Garnituri de frână InspecŃie vizuală

d) PrezenŃa uleiului, unsorii care atacă garniturile (la mai multe roŃi)

a) Uzură foarte avansată (în funcŃie de nr. roŃilor), apariŃie de şanŃuri, fisuri, spărturi sau alte defecŃiuni care compromit siguranŃa

b) Tamburi sau discuri ancrasate cu ulei, unsoare etc. (în funcŃie de nr. roŃilor)

1.1.14 Tamburi de frână, discuri de frână InspecŃie vizuală

c) Platoul fixat greşit, joc platou

a) Lipsă cabluri sau elemente timonerie

b) Cabluri deteriorate sau cu buclă

c) Componentă excesiv de uzată sau corodată

d) JoncŃiuni ale cablului sau tijelor nesigure

e) Ghidaj cabluri deteriorat

f) Cursă insuficientă a timoneriei care nu asigură acŃionarea frânei de staŃionare

1.1.15 Cabluri de frână, timonerie InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

g) Curse anormal de mari ale timoneriei datorită reglajului incorect sau uzurii excesive

a) Cilindri fisuraŃi sau deterioraŃi

b) Cilindri neetanşi

c) Cilindri fixaŃi necorespunzător/montaj incorect

d) Coroziune excesivă a cilindrilor

1.1.16 Cilindri de frână (inclusiv frâne cu arc sau cilindri hidraulici)

InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

e) ProtecŃia de etanşare la praf lipsă sau foarte deteriorată

X

a) Timonerie defectă

b) Timonerie reglată incorect

c) Mecanism gripat, ineficient

d) Supapă lipsă

e) Lipsa plăcuŃei cu datele tehnice principale (ptr. vehicule cls. III)

X

1.1.17 Regulator automat al frânării în funcŃie de încărcare

InspecŃia vizuală a componentelor în timp ce sistemul de frânare este acŃionat

f) Date ilizibile sau neconforme cu cerinŃele specificate

X

a) Mecanism gripat sau cursă excesiv de mare datorită reglajului incorect sau uzurii excesive

b) Reglaj defectuos

1.1.18 Leviere pentru came cu reglaj automat

InspecŃie vizuală

c) Incorect instalat

a) Montaj incorect sau conexiuni nesigure

b) FuncŃionare defectuoasă

1.1.19 Frână de încetinire(în măsura în care există sau este cerută)

InspecŃie vizuală

c) Lipsă

1.1.20 FuncŃionarea automată a frânelor remorcii

Decuplarea dispozitivului de frânare dintre vehicul şi remorcă

Frâna remorcii nu acŃionează automat la deconectarea dispozitivului de cuplare

1.1.21 Întregul sistem de frânare InspecŃie vizuală şi auditivă a) Alte dispozitive ale sistemului (pompa antigel, uscătorul de aer etc.) deteriorate la exterior sau corodate excesiv astfel încât afectează funcŃionalitatea sistemului de frânare

Page 27: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

b) Pierderi excesive de aer sau antigel

c) O componentă nesigură sau montată neadecvat

d) ReparaŃii necorespunzătoare sau modificarea unei componente

a) Lipsă

b) DeterioraŃi, neutilizabili

1.1.22 Conectori tester diagnosticare (unde aceştia există sau sunt obligatorii)

InspecŃie vizuală

c) NeetanşeităŃi X

1.2 Frâna de serviciu, performanŃă şi eficacitate

a) ForŃă de frânare la o roată mai mică de 70% din forŃa de frânare maximă înregistrată la cealaltă roată de pe aceeaşi axă

b) Frânare fără variaŃie graduală (blocare)

c) Timp de răspuns prea mare la una dintre roŃi

1.2.1 PerformanŃă (E) Încercare pe un stand de testare a forŃelor de frânare, acŃionare progresivă a frânei până la efortul maxim

d) VariaŃie excesivă a forŃei de frânare în timpul fiecărei rotiri complete a roŃii

Coeficient de frânare mai mic de:

- categoria M1, M2 şi M3: 50% 1)

- categoria N1: 45%

- categoria N2 şi N3: 43% 2)

- categoria 02, 03 şi 04: 40% 3)

1.2.2 Eficacitate (E) Încercare pe un stand de testare a forŃelor de frânare, acŃionare progresivă a frânei până la efortul maxim sau verificare cu ajutorul decelerometrului (conform procedurii din RNTR 1) DeceleraŃie mai mică decât valorile echivalente ale

coeficienŃilor de frânare precizaŃi anterior

1.3 Frâna de securitate (dacă este acŃionată printr-un sistem separat), performanŃă şi eficacitate

a) ForŃa de frânare pe o roată mai mică decât 70% din forŃa de frânare înregistrată la cealaltă roată de pe aceeaşi axă

t

b) Frânare fără variaŃie graduală (blocare)

1.3.1 PerformanŃă (E) Dacă sistemul de frânare de securitate este separat de sistemul de frânare de serviciu, se utilizează metoda specificată la 1.2.1.

c) Sistemul automat de frânare pentru remorcă nu funcŃionează

1.3.2 Eficacitate (E) Dacă sistemul de frânare de securitate este separat de sistemul de frânare de serviciu, se va utiliza metoda specificată la 1.2.2.

Pentru toate categoriile de vehicule, un coeficient de frânare mai mic de 50% 4) din coeficientul frânei de serviciu indicat la punctul 1.2.2 (sau deceleraŃie, după caz)

1.4. Frâna de staŃionare, performanŃă şi eficacitate

1.4.1 PerformanŃă (E) Încercare pe un stand de testare a forŃelor de frânare

Frâna nu funcŃionează pe una sau pe mai multe roŃi

1.4.2 Eficacitate (E) Încercare pe un stand de testare a forŃelor de frânare sau verificare cu ajutorul decelerometrului (conform procedurii din RNTR 1)

Pentru toate categoriile de vehicule, un coeficient de frânare mai mic de 16% sau, pentru ansambluri de vehicule, mai mic de 12% (raportat la masa totală maximă autorizată a ansamblului de vehicule). DeceleraŃie mai mică decât valorile echivalente ale coeficienŃilor de frânare precizaŃi anterior.

1.5 Sistem antiblocare

1.5.1 Sistem antiblocare (ABS) InspecŃie vizuală a dispozitivului de avertizare

FuncŃionare defectuoasă a dispozitivului de avertizare sau acesta indică o defecŃiune a sistemului

X

2 SISTEMUL DE DIRECłIE

2.1 Stare mecanică

a) Uzură excesivă a axului

b) Deplasare excesivă a axului

2.1.1 Starea casetei de direcŃie InspecŃie vizuală a casetei de direcŃie în timpul rotirii volanului

c) NeetanşeităŃi X

2.1.2 Fixarea casetei de direcŃie + (E) InspecŃie vizuală a fixării a) Caseta de direcŃie nu este fixată corect

Page 28: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

b) Lipsa şuruburilor de fixare sau şuruburi rupte casetei de direcŃie în timp ce volanul este rotit stânga-dreapta (utilizând un detector de jocuri corespunzător, după caz)

c) Casetă de direcŃie deteriorată

a) Mişcare relativă între componentele care ar trebui să fie fixe

b) Joc excesiv în articulaŃii

c) Fisuri sau deformări ale oricărei componente

d) AbsenŃa dispozitivelor de blocare

e) Aliniere defectuoasă a componentelor (de exemplu, bara de conexiune, bara de comandă a direcŃiei)

f) ReparaŃii inadecvate, modificări

2.1.3 Starea mecanismului de direcŃie + (E) InspecŃie vizuală a componentelor mecanismului de direcŃie în ceea ce priveşte starea acestora în timp ce volanul este rotit stânga-dreapta (utilizând un detector de jocuri corespunzător, după caz)

g) Burduf de protecŃie la praf lipsă sau deteriorat X

a) Cursă incompletă a mecanismului de direcŃie la acŃionarea acestuia (lovirea de o parte fixă a saşiului)

b) Limitatoare casetă direcŃie nefuncŃionale

2.1.4 FuncŃionarea mecanismului de direcŃie InspecŃie vizuală a modului de funcŃionare a mecanismului în timp ce volanul este rotit cu rotile pe sol şi motorul în funcŃiune c) Nealiniere sau atingerea componentelor

a) NeetanşeităŃi uşoare sau excesive X

b) Lichid insuficient X

c) Mecanismul nu funcŃionează

d) Mecanism fisurat sau nesigur

e) ReparaŃii sau modificări neadecvate

2.1.5 ServodirecŃie Verificarea servodirecŃiei şi a nivelului rezervorului hidraulic (dacă este vizibil). Cu roŃile pe sol şi cu motorul funcŃionând, se verifică dacă servodirecŃia funcŃionează corect

f) Cabluri/furtunuri deteriorate, corodate excesiv

2.2 Volanul şi coloana de direcŃie

a) Mişcare relativă între volan şi coloana de direcŃie care indică un joc

b) AbsenŃa dispozitivului de reŃinere (siguranŃei) pe butucul volanului

2.2.1 Starea volanului Cu roŃile pe sol, se oscilează volanul dintr-o parte în alta, într-un plan perpendicular pe coloana de direcŃie, şi se aplică de jos în sus şi de sus în jos o forŃă slabă. Se inspectează vizual jocurile

c) Fisurarea sau slăbirea butucului, coroanei sau a spiŃelor volanului

a) Deplasare excesivă a centrului volanului în sus sau în jos

b) Deplasare excesivă a capului coloanei radial faŃă de axa coloanei

c) Cuplaj elastic deteriorat sau cardanic (joc anormal)

2.2.2 Coloana de direcŃie Se împinge şi se trage de volan în linie cu coloana, se împinge de volan în diferite; direcŃii perpendiculare pe coloana de direcŃie. Se verifică vizual jocul şi starea cuplajelor elastice sau a altor articulaŃii

d) Fixare defectuoasă

2.2.3 Jocuri în mecanismul de direcŃie Cu motorul în funcŃiune în cazul vehiculelor cu servodirecŃie şi cu roŃile în poziŃie dreaptă, se roteşte uşor volanul stânga-dreapta, pe cât posibil fără a mişca roŃile. Se verifică vizual mişcarea liberă

Joc excesiv (de exemplu, deplasarea unui punct de pe coroana volanului care depăşeşte o cincime din diametrul volanului)

3 VIZIBILITATE

3.1 Câmp de vizibilitate InspecŃie vizuală de pe scaunul şoferului

ObstrucŃionarea câmpului de vizibilitate al şoferului care îi afectează vederea în faŃă sau lateral

Page 29: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

a) Parbriz sau alt geam fisurat sau cu transparenŃă neconformă cu cerinŃele specifice

X

b) Parbriz sau alt geam neconform cu cerinŃele specifice

X

3.2 Starea geamurilor InspecŃie vizuală

c) Parbriz sau alt geam în stare inacceptabilă

a) Oglindă lipsă sau nefixată conform cerinŃelor specifice

xdr

b) O oglindă care nu asigură vizibilitate adecvată spre înapoi

xdr

3.3 Oglinzi retrovizoare InspecŃie vizuală

c) Oglindă deteriorată, lipsă sau fixată nesigur xdr

a) Ştergătoare care nu funcŃionează xdr 3.4 Ştergătoare de parbriz InspecŃie vizuală şi funcŃională b) Lamela ştergătorului lipsă sau în mod evident

deteriorată xdr

3.5 Spălătoare de parbriz InspecŃie vizuală şi funcŃională

Spălătoare care nu funcŃionează adecvat Xdr

3.6 Sistem de dezaburire InspecŃie vizuală şi funcŃională

Sistem care nu funcŃionează sau în mod evident este deteriorat

X

4 INSTALAłIA ELECTRICĂ DE ILUMINARE, SEMNALIZARE ŞI AUXILIARĂ

4.1 Faruri

a) Lipsă far sau dispersor X

b) Sursă de lumină defectă

c) Dispersoare necorespunzătoare

d) Fixare nesigură care poate conduce la căderea pe carosabil

4.1.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

e) Fixare necorespunzătoare

a) Far reglat necorespunzător X 4.1.2 Verificare reglaj + (E) InspecŃie vizuală şi funcŃională b) Sursă de lumină montată incorect

a) Numărul de faruri aprinse simultan nu este în conformitate cu cerinŃele specifice

4.1.3 Comutator InspecŃie vizuală şi funcŃională

b) FuncŃionarea dispozitivului de comandă defectuoasă

a) Becul, culoarea luminii emise, poziŃia nu sunt în conformitate cu cerinŃele specifice.

X 4.1.4 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

b) Acoperiri ale dispersorului sau pe sursa de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise

a) Dispozitivul nu funcŃionează X 4.1.5 Dispozitive de reglare a farurilor în funcŃie de încărcare (atunci când sunt obligatorii)

InspecŃie vizuală şi funcŃională b) Dispozitivul manual nu poate fi acŃionat de pe

scaunul şoferului X

4.1.6 Ştergător de far+ spălător (atunci când există)

InspecŃie vizuală şi funcŃională

Ştergătorul şi/sau spălătorul nu funcŃionează X

4.2 Lămpi de poziŃie faŃă şi spate, lămpi de gabarit

a) Lampă lipsă

b) Sursă de lumină defectă

c) Dispersor lipsă sau şi necorespunzător X

d) Lampă montată nesigur, cu pericol de cădere pe carosabil

4.2.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

e) Lampă montată nesigur X

a) Becul şi culoarea luminii emise nu sunt în conformitate cu cerinŃele specifice

b) Acoperiri ale dispersorului sau pe sursa de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise

4.2.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

c) Întrerupătorul nu funcŃionează conform

Page 30: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

cerinŃelor specifice

4.3 Lămpi de stop

a) Lipsă lampă

b) Sursă de lumină defectă

c) Dispersor lipsă, necorespunzător sau decolorat

d) Lampă montată nesigur, cu pericol de cădere pe carosabil

4.3.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

e) Lampă montată nesigur X

a) Becul, culoarea luminii emise sau poziŃia nu este în conformitate cu cerinŃele specifice

b) Acoperiri ale dispersorului sau pe sursa de lumină care reduc intensitatea luminii sau schimbă culoarea luminii emise

4.3.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

c) Întrerupătorul nu funcŃionează conform cerinŃelor specifice

4.4 Lămpi indicatoare de direcŃie şi lămpi de avarie

a) Lipsă lampă X

b) Sursă de lumină defectă

c) Dispersor necorespunzător

4.4.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

d) Lampă montată nesigur

4.4.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

Culoarea luminii emise nu este în conformitate cu cerinŃele specifice

4.4.3 Comutator InspecŃie vizuală şi funcŃională

Întrerupătorul nu funcŃionează conform cerinŃelor specifice

4.4.4 FrecvenŃa de aprindere intermitentă InspecŃie vizuală şi funcŃională

Ritmul aprinderii intermitente nu este conform cerinŃelor specifice

4.5 Faruri de ceaŃă faŃă şi spate(în funcŃie de dotarea vehiculului)

a) Lipsă lampă

b) Sursă de lumină defectă

4.5.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

c) Dispersor necorespunzător

a) Culoarea luminii emise nu este în conformitate cu cerinŃele specifice

4.5.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

b) Sistemul nu funcŃionează conform cerinŃelor specifice

X

4.6 Lămpi de mers înapoi (în funcŃie de dotarea vehiculului)

a) Lipsă lampă X

b) Sursă de lumină defectă X

c) Dispersor necorespunzător X

4.6.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

d) Lampă montată nesigur X

a) Culoarea luminii emise nu este în conformitate cu cerinŃele specifice

X 4.6.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

b) Sistemul nu funcŃionează conform cerinŃelor specifice

X

4.7 Lampă/lămpi de iluminare a plăcii de înmatriculare spate

a) Lipsă lampă X

b) Sursă de lumină defectă X

c) Dispersor necorespunzător X

4.7.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

d) Lampă montată nesigur X

4.7.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

Sistemul nu funcŃionează conform cerinŃelor specifice

X

4.8 Catadioptri, dispozitive reflectorizante laterale şi plăci de identificare spate

Page 31: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

a) Dispozitiv reflectorizant lipsă, defect sau deteriorat

X

b) Dispozitiv reflectorizant montat nesigur X

4.8.1 Stare, fixare InspecŃie vizuală

c) Plăci de identificare montate nesigur cu pericol de cădere pe carosabil

4.8.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală Amplasare sau tip neconforme cu cerinŃele specifice

X

4.9 Martori luminoşi

4.9.1 Stare şi funcŃionare InspecŃie vizuală şi funcŃională

NefuncŃionali X

4.9.2 Conformitatea cu cerinŃele specifice InspecŃie vizuală şi funcŃională

Neconformi cu cerinŃele specifice X

a) Componente fixate nesigur

b) IzolaŃie deteriorată

4.10 Conexiuni electrice dintre autovehiculul trăgător şi remorcă sau semiremorcă

InspecŃie vizuală; dacă este posibil, se va examina continuitatea dintre vehicule c) Conexiunile electrice ale remorcii sau

autovehiculului trăgător nu funcŃionează corect

a) Cablaj securizat neadecvat X 4.11 Cablaj InspecŃie vizuală, inclusiv în compartimentul motor, dacă este accesibil

b) IzolaŃie deteriorată

a) Lampa nu este montată conform cerinŃelor specifice

X

b) FuncŃionarea lămpii nu este conform cerinŃelor specifice

X

4.12 Lămpi neobligatorii InspecŃie vizuală şi funcŃională

c) Lampa montată nesigur (pentru exterior) X

a) Nefixată X

b) Scurgeri de lichid X

c) Întrerupător defect (dacă este prevăzut)

d) SiguranŃe defecte (dacă sunt prevăzute)

4.13 Baterie(acumulator) InspecŃie vizuală

e) Neventilată corespunzător (dacă este cazul)

5. PUNłI, JANTE, ANVELOPE ŞI MECANISM SUSPENSIE

5.1 PunŃi

a) Punte ruptă sau deformată

b) Fixare nesigură pe vehicul

5.1.1 PunŃi + (E) InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri, dacă este necesar)

c) ReparaŃii sau modificări necorespunzătoare

a) Fuzetă ruptă

b) Uzură excesivă a pivotului fuzetei şi/sau a bucşelor

c) Mişcare excesivă între fuzetă şi puntea rigidă

5.1.2 Fuzete + (E) InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri, dacă este necesar). Se aplică o forŃă laterală sau verticală pe fiecare roată.

d) Pivotul fuzetei slăbit sau cu joc în punte

a) Joc excesiv la un rulment

b) Rulment prea strâns, blocat

5.1.3 RulmenŃi roŃi + (E) InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri, dacă este necesar). Se roteşte şi se oscilează roata sau se aplică o forŃă laterală pe fiecare roată.

c) Zgomot anormal constatat la rotirea roŃii

5.2 Jante şi anvelope

5.2.1 Butucul roŃii InspecŃie vizuală PiuliŃe sau şuruburi lipsă

a) Jantă fisurată sau defectă

b) Inelele elastice de reŃinere a anvelopei fixate incorect

c) Jantă deformată puternic

5.2.2 Jante InspecŃie vizuală pe ambele părŃi ale fiecărei roŃi

d) Dimensiunile sau tipul jantei nu sunt în conformitate cu vehiculul omologat

Page 32: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

a) Dimensiunea anvelopei, capacitatea de încărcare sau indicele de viteză nu sunt conform cerinŃelor specifice

b) Anvelope pe aceeaşi punte sau la roŃi jumelate de dimensiuni diferite

c) Anvelope pe aceeaşi punte de construcŃie diferită (radială/ diagonală)

X

d) Deteriorări importante

e) Tăieturi importante

f) Adâncimea profilului benzii de rulare neconformă cu cerinŃele specifice

g) Frecarea anvelopei de alte componente ale caroseriei/şasiului

5.2.3 Anvelope InspecŃie vizuală a întregii anvelope prin deplasarea vehiculului înainte şi înapoi sau prin suspendarea şi rotirea roŃii pentru vehicule din clasa II

h) Anvelope reşapate neconforme cu cerinŃele specifice

5.3 Mecanism suspensie

a) Fixare necorespunzătoare a arcurilor pe şasiu sau punte

b) Componentă a arcului deteriorată sau fisurată

5.3.1 Arcuri + (E) InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri, dacă este necesar)

c) Arc lipsă

a) Fixare necorespunzătoare a amortizoarelor pe şasiu sau punte

b) Amortizor neetanş X

5.3.2 Amortizoare InspecŃie vizuală

c) Amortizor lipsă

a) Fixare necorespunzătoare a unei componente pe şasiu sau punte

b) o componentă deteriorată, fisurată sau corodată excesiv

c) ReparaŃii sau modificări necorespunzătoare

5.3.3 Bare de torsiune, bare şi leviere ale suspensiei + (E)

InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri, dacă este necesar)

d) Lipsă bară stabilizatoare

a) Lipsă bolŃ şi/sau bucşe de la articulaŃiile suspensiei

b) Uzură excesivă a bolŃului şi/sau a bucşelor de la articulaŃiile suspensiei

5.3.4 ArticulaŃiile suspensiei + (E) InspecŃie vizuală (utilizând un detector de jocuri dacă este necesar)

c) Burduful de protecŃie pentru praf lipsă sau deteriorat

X

a) Sistem inoperabil, neetanşeităŃi 5.3.5 Suspensie pneumatică InspecŃie vizuală

b) O componentă defectă, modificată sau deteriorată astfel încât ar putea afecta funcŃionarea sistemului

6 SAŞIU ŞI ELEMENTE ALE SAŞIULUI

6.1 Saşiu sau cadru şi elemente ataşate

a) Fisurarea sau deformarea oricărei părŃi sau element de structură

b) Instabilitatea plăcilor de rigidizare sau a elementelor de fixare

6.1.1 Stare generală InspecŃie vizuală

c) Coroziune excesivă care afectează rigidizarea ansamblului

a) Sistem de evacuare fixat necorespunzător sau neetanş

6.1.2 Conducte de evacuare şi amortizoare de zgomot (sistem de evacuare gaze arse)

InspecŃie vizuală

b) Infiltrări de gaze arse în cabină sau compartimentul pasagerilor

a) Rezervor sau conducte fixate neconform 6.1.3 Rezervor de combustibil şi conducte alimentare (inclusiv rezervorul de combustibil pentru dispozitivul de încălzire

InspecŃie vizuală

b) Scurgeri de combustibil sau buşon lipsă ori

Page 33: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

ineficient, neetanş

c) Conducte deteriorate sau uzate prin frecare

d) Robinetul de închidere (dacă este prevăzut) nu funcŃionează corect

e) Risc de incendiu datorită:

- scurgerilor de combustibil

- protejării incorecte a rezervorului sau a sistemului de evacuare

- stării compartimentului motor

şi conductele aferente)

f) Sistem GPL/GNC neconform cu cerinŃele specifice

a) Fixări necorespunzătoare sau deteriorări care ar putea cauza răniri

6.1.4 Bare de protecŃie, protecŃie laterală şi dispozitive de protecŃie antiîmpănare

InspecŃie vizuală

b) Dispozitiv în mod evident neconform cu cerinŃele specifice

X

a) Suport fisurat sau fixat necorespunzător

b) Roată de rezervă fixată slab în suport

6.1.5 Suport pentru roata de rezervă (dacă este prevăzut)

InspecŃie vizuală

c) Fixare defectuoasă a roŃii de rezervă cu pericol de cădere pe carosabil

a) Componentă defectă, deteriorată sau fisurată

b) Uzură excesivă a unei componente

c) Element de cuplare defect

d) Dispozitiv de siguranŃă care nu funcŃionează corect sau lipsă

e) Orice indicator care nu funcŃionează

6.1.6 Mecanisme de cuplare şi echipament de remorcare + (E)

InspecŃie vizuală şi funcŃională atunci când este posibil (cu atenŃie mărită la orice dispozitiv de siguranŃă montat şi/sau la utilizarea calibrelor de măsurare)

f) ReparaŃii sau modificări necorespunzătoare

a) Şuruburi de siguranŃă, ştifturi lipsă sau slabe

b) Uzură excesivă a lagărelor arborelui de transmisie

c) Uzură excesivă a articulaŃiilor

d) Cuplaje elastice deteriorate

e) Arbore încovoiat sau deteriorat

f) Carcasa lagărului fisurată

g) Carcasa lagărului nesigură

6.1.7 Transmisie InspecŃie vizuală

h) Apărătoarea de praf lipsă sau deteriorată X

6.1.8 SuporŃi motor InspecŃie vizuală SuporŃi deterioraŃi, lipsă sau fisuraŃi

6.2 Cabină şi caroserie

a) Panou, parte lipsă sau deteriorată care ar putea produce răniri

b) Parte lipsă sau deteriorată din panou

c) Montant nesigur

d) NeetanşeităŃi care permit infiltrarea gazelor de carter sau a gazelor de evacuare în habitaclu

6.2.1 Stare InspecŃie vizuală

e) ReparaŃii sau modificări necorespunzătoare

a) Caroserie sau cabină fixată necorespunzător

b) Caroserie/cabină amplasată în mod evident inegal pe şasiu

c) Elemente de fixare a caroseriei/ cabinei pe şasiu sau pe un element de structură lipsă sau nesigure

6.2.2 Montare InspecŃie vizuală

d) Coroziune excesivă în punctele de fixare a caroseriei

Page 34: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

a) Uşă care nu se deschide/închide corect

b) Uşă care se poate deschide accidental sau uşă care nu poate sta închisă

c) Uşă, balamale, încuietori, montant lipsă

6.2.3 Uşi şi încuietori de uşi InspecŃie vizuală

d) Uşă, balamale, încuietori, montant slabe sau deteriorate

X

6.2.4 Podea InspecŃie vizuală Podea nesigură sau deteriorată, cu coroziuni străpunse

a) Scaun lipsă sau cu structură deteriorată 6.2.5 Scaunul şoferului InspecŃie vizuală

b) Mecanism de reglare care nu funcŃionează corect

a) Scaune în stare proastă sau nesigure X 6.2.6 Alte scaune InspecŃie vizuală

b) Scaune care nu sunt fixate conform cerinŃelor specifice

6.2.7 Comenzi necesare conducerii InspecŃie vizuală şi funcŃională

Orice comandă necesară utilizării în siguranŃă a vehiculului care nu funcŃionează corect

a) Treaptă sau grup de trepte nesigure X 6.2.8 Scări pentru acces în cabină InspecŃie vizuală

b) Treaptă sau grup de trepte nesigure sau într-o stare care ar putea duce la rănirea utilizatorilor

a) Fixare necorespunzătoare a echipamentului sau accesoriului, după caz

b) Echipament sau accesoriu neconform cu cerinŃele specifice, după caz

X

c) Scurgeri în cazul unui echipament hidraulic X

6.2.9 Alte echipamente şi accesorii interioare şi exterioare

InspecŃie vizuală

d) Scurgeri excesive in cazul unui echipament hidraulic

a) Lipsă, fixate necorespunzător sau corodate excesiv

X

b) SpaŃiu insuficient pentru roată

6.2.10 Apărători de noroi (aripi), dispozitive antiîmproşcare(dacă au fost prevăzute de constructor)

InspecŃie vizuală

c) Nu sunt în conformitate cu cerinŃele specifice

7 ALTE ECHIPAMENTE

7.1 Centuri de siguranŃă/catarame

7.1.1 SiguranŃa montării InspecŃie vizuală Puncte de ancorai cu deteriorări importante

a) Centuri de siguranŃă obligatorii lipsă sau nefixate

b) Centură de siguranŃă deteriorată

c) Centură de siguranŃă neconformă

d) Catarama centurii deteriorată sau nu funcŃionează corect

e) Retractor defect sau care nu funcŃionează corect

7.1.2 Stare InspecŃie vizuală şi funcŃională

f) Verificare martor centură siguranŃă X

7.2 Martor air bag (dacă este prevăzut) InspecŃie vizuală FuncŃionare defectuoasă martor air bag X

a) Lipsă 7.3 Stingător de incendiu InspecŃie vizuală

b) Nu este conform cu cerinŃele specifice

a) Lipseşte sau este incomplet X 7.4 Triunghi de presemnalizare InspecŃie vizuală

b) Nu este conform cu cerinŃele specifice X

7.5 Trusă de prim ajutor InspecŃie vizuală Lipseşte, este incompletă sau nu este conformă cu cerinŃele specifice

X

7.6 Cale de blocare a roŃilor (dacă sunt obligatorii)

InspecŃie vizuală Lipsesc sau nu sunt în bună stare X

a) Nu funcŃionează 7.7 Avertizor sonor InspecŃie vizuală şi funcŃională b) Comandă nesigură X

Page 35: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

c) Nu este conform cu cerinŃele specifice

a) Nu este fixat conform cerinŃelor specifice

b) Nu funcŃionează

7.8 Vitezometru InspecŃie vizuală

c) Nu poate fi iluminat X

a) Autovehiculul nu este dotat cu tahograf conform cerinŃelor specifice

b) Tahograf neomologat

c) Dimensiune anvelope necorespunzătoare

d) Placa de montare lipsă, ilizibilă sau cu termen de valabilitate expirat

e) Sigilii sau alte elemente de protecŃie lipsă sau violate

f) Falsificare sau manipulare evidentă

7.9 Tahograf (dacă este obligatoriu) InspecŃie vizuală

g) FuncŃionare necorespunzătoare

a) Autovehiculul nu este dotat cu limitator de viteză conform cerinŃelor specifice

b) FuncŃionare necorespunzătoare

c) Limitator de viteză neomologat

d) Placa de montare lipsă, ilizibilă sau cu termen de valabilitate expirat

e) Sigilii sau alte elemente de protecŃie lipsă sau violate

7.10 Limitator de viteză (dacă este obligatoriu) + (E)

InspecŃie vizuală şi funcŃională (dacă echipamentul este disponibil)

f) Viteza reglată este prea mare (dacă se poate verifica)

8.1 Zgomotul

a) Nivel de zgomot excesiv

b) Orice parte a sistemului de reducere a zgomotului slabă, lipsă, deteriorată, fixată incorect sau modificată în mod evident astfel încât ar putea afecta în mod semnificativ nivelul de zgomot

Sistem de reducere a zgomotului InspecŃie vizuală şi auditivă

c) Orice parte a sistemului de reducere a zgomotului nefixată corespunzător cu posibilitate de cădere pe carosabil

8.2 Emisii poluante

8.2.1 Emisii ale motoarelor cu aprindere prin scânteie (benzină/GPL)

a) Echipament de control al emisiilor montat de constructor lipsă sau defect în mod evident

X 8.2.1.1 Echipament de control al emisiilor poluante

InspecŃie vizuală

b) NeetanşeităŃi care ar putea afecta semnificativ măsurarea emisiilor

8.2.1.2 Emisii poluante + (E) Pentru vehiculele supuse cerinŃelor privind controlul emisiilor, măsurare utilizând un analizor de gaze conform cerinŃelor specifice. Pentru vehiculele echipate cu un sistem de diagnoză la bord, funcŃionarea corectă a sistemului de control al emisiilor poate fi verificată prin citirea corespunzătoare a dispozitivului OBD şi a verificării funcŃionării corecte a sistemului OBD în locul măsurării unor emisii

a) Emisiile de COcor depăşesc 1. pentru autovehiculele fără sistem de reglare perfecŃionat al emisiilor, la turaŃia de mers în gol încet: - 4,5%; sau - 3,5%, în funcŃie de anul fabricaŃiei; 2. pentru autovehiculele cu sistem de reglare perfecŃionat al emisiilor: - la turaŃia de mers în gol încet: 0,5%; - la turaŃia de mers în gol accelerat: 0,3% pentru autovehicule EURO 2; sau - la turaŃia de mers în gol: 0,3%; - la turaŃia de mers în gol accelerat: 0,2%, pentru autovehicule M1, M2 si N1, EURO 3 sau EURO 4.

Page 36: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

b) Coeficientul lambda ( ) în afara domeniului 1 + 0,03 sau în conformitate cu specificaŃia constructorului (la turaŃia de mers în gol accelerat pentru autovehiculele cu sistem de reglare perfecŃionat al emisiilor)

în conformitate cu cerinŃele specifice. La motoarele cu alimentare duală benzină/GPL, controlul va fi efectuat pentru ambele moduri de funcŃionare.

c) OBD indică un defect de funcŃionare

8.2.2 Emisii ale motoarelor cu aprindere prin comprimare (motorină)

a) Echipament de control al emisiilor montat de constructor lipsă sau defect în mod evident

X 8.2.2.1 Echipament de control al emisiilor poluante

InspecŃie vizuală

b) NeetanşeităŃi care ar putea afecta semnificativ măsurarea emisiilor

8.2.2.2 Opacitate + (E) Măsurare în accelerare liberă utilizând un opacimetru în conformitate cu cerinŃele specifice. Pentru autovehiculele înmatriculate în alte state cu an de fabricaŃie mai mic de 1980 nu se va efectua măsurarea indicelui de opacitate.

Indice de opacitate mai mare de: - pentru motoarele cu aspiraŃie naturală: 2,5 m-1 - pentru motoarele supraalimentate: 3,0 m-1 sau -1,5 m-1, pentru autovehiculele N1 echipate cu motoare EURO 4 şi pentru autovehiculele M2, M3, N2 şi N3 echipate cu motoare EURO 4, EURO 5 sau EEV

8.3 Alte aspecte referitoare la mediu

8.3.1 Emisii vizibile de fum Examinare vizuală Fum în exces care ar putea împiedica vizibilitatea

8.3.2 Scurgeri de lichide Examinare vizuală Orice scurgere în exces de lichid care ar putea dăuna mediului sau ar putea constitui un risc pentru siguranŃa altor utilizatori ai drumului

NOTĂ: E - verificare ce necesită utilizarea unui echipament specializat; DMi (defecŃiune minoră) - defecŃiune tehnică ce nu are un efect semnificativ asupra siguranŃei rutiere şi protecŃiei mediului, precum şi alte neconformităŃi minore (inclusiv în ceea ce priveşte identificarea vehiculului); DMa (defecŃiune majoră) - defecŃiune tehnică ce are un efect semnificativ asupra siguranŃei rutiere (inclusiv în ceea ce priveşte ceilalŃi participanŃi la trafic) şi asupra protecŃiei mediului, precum şi alte neconformităŃi majore (inclusiv în ceea ce priveşte identificarea vehiculului); DP (defecŃiune periculoasă) - defecŃiune tehnică care constituie un risc imediat privind siguranŃa rutieră. În cazul defecŃiunilor majore şi a celor periculoase, operatorul de transport/conducătorul auto trebuie notificat în scris, dacă este cazul, despre interzicerea dreptului de circulaŃie pe drumurile publice până la remedierea defecŃiunilor. Un vehicul care prezintă defecŃiuni ce aparŃin mai multor grupe este încadrat în funcŃie de cea mai importantă defecŃiune. În cazul defecŃiunilor ce pot fi încadrate în mai multe categorii, este responsabilitatea inspectorului care efectuează verificarea de a încadra defecŃiunile în funcŃie de severitatea lor. ____________________ 1) 48% pentru vehiculele care nu sunt echipate cu ABS sau fabricate înainte de 1 octombrie 1991 2) 45% pentru vehiculele înmatriculate după 1988 3) 43% pentru semiremorci şi remorci cu proŃap înmatriculate după 1988 4) 22% pentru vehicule N1, N2 şi N3

ANEXA Nr. 2: VERIFICĂRI SUPLIMENTARE pentru vehicule agreate pentru transportul anumitor mărfuri periculoase

Page 37: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

1. Cablaje instalaŃie electrică InspecŃie vizuală (pentru zonele accesibile). Se aplică vehiculelor EX/III, FL, OX,AT

a) Conductorii nu sunt izolaŃi în mod corespunzător b) Circuitele nu sunt protejate prin elemente fuzibile sau disjunctoare automate, cu excepŃia următoarelor circuite: - de la baterie la sistemele de pornire la rece şi de oprire a motorului;- de la baterie la alternator; - de la alternator la cutia cu elemente fuzibile sau disjunctoare;- de la baterie la demarorul motorului; - de la baterie la cutia de comandă a sistemului de frânare de încetinire,dacă acesta este electric sau electromagnetic; - de la baterie la mecanismul electric de ridicare a axeic) Cablurile electrice nu sunt ataşate sigur sau sunt placonductorii nu sunt protejaŃi corespunzător împotriva solicitărilor mecanice şi/sau termice

2. Întrerupător principal al bateriei (general)

InspecŃie vizuală. Se aplică vehiculelor EX/III, FL.

a) Întrerupătorul principal al bateriei (general) lipseşte sau nu funcŃioneazăb) în cazul în care întrerupătorul principal este de tip monopolar, acesta nu este montat pe conductorul de alimentare (această condiŃie se aplică doar vehiculelor înmatriculate pentru prima dată după 1 iulie 2005)c) Lipseşte sau nu funcŃionează dispozitivul de comandă din cabină, care permite deconectarea şi reconectarea întrerupătorului generald) Dispozitivul de comandă din cabină nu este uşor accesibil sau nu este semnalizat distinct e) Dispozitivul de comandă din cabină nu este protejat împotriva acŃionării involuntare fie printr-un capac de protecŃie, fie cu un dispozitiv de comandă cu mişcare dublă f) în cazul în care este montat un dispozitiv de comandă suplimentar, acesta nu este identificat în mod distinct sau nu este protejat împotriva unei manevrări involuntare

3. Baterii de acumulatori InspecŃie vizuală. Se aplică vehiculelor EX/II EX/III, FL

a) Bornele bateriei nu sunt izolate electric sau nu sunt acoperite de capacul izolator al cutiei b) Bateriile nu sunt fixate într-o cutie bine ventilată (în cazul în care bateriile nu sunt situate în compartimentul motorului)

4. InstalaŃia electrică din spatele cabinei

InspecŃie vizuală (pentru zonele accesibile). Se aplică vehiculelor EX/III, FL

a) Conductorii situaŃi în spatele cabinei conducătorului auto nu sunt protejaŃi împotriva şocurilor, abraziunii şi frecării în timpul utilizării normale a vehiculului (excepŃie fac cablurile senzorilor dispozitivelor ABS care nu necesită protecŃie suplimentară) b) Becurile din spatele cabinei au dulie filetată c) Conexiunile electrice dintre autovehicule şi remorci nu sunt concepute astfel încât să împiedice orice deconectare accidentală

5. Cabina InspecŃie vizuală. a) Toate ferestrele din spatele cabinei sau din scut (dacă este mînchise ermetic sau nu sunt realizate din sticlă securizatăb) între cisternă şi cabină sau scut (dacă este montat) nu există un spaŃiu liber de cel puŃin 150 mm

6. Rezervoare de combustibil InspecŃie vizuală. Se aplică vehiculelor EX/II, EX/III, FL, OX

a) În caz de scurgere, combustibilul poate să vină în contact cu părŃile încălzite ale vehiculului sau cu încărcătura b) Rezervoarele de benzină nu sunt echipate cu dispozitiv antiflacără eficient, care să se adapteze la orificiul de umplere, sau cu un dispozitiv care permite menŃinerea acestui orificiu închis ermetic

7. Sistem de evacuare InspecŃie vizuală (pentru zonele accesibile). Se aplică vehiculelor EX/II, EX/III, FL

a) Sistemul de evacuare (inclusiv tubulatura de evacuare) nu este îndsau protejat astfel încât să se evite orice pericol pentru încărcătură ca urmare a încălzirii sau aprinderii b) PărŃile sistemului de evacuare situate direct sub rezervorul de combustibil (diesel) nu se găsesc la o distanŃă de cel puŃin 100 mm de acprotejate printr-un ecran termic

Page 38: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

ANEXA nr. 3: CERINłE privind încercările şi/sau controalele referitoare la sistemele de frânare, emisiile poluante, tahografele şi limitatoarele de viteză

1.CondiŃii specifice privind sistemele de frânare 1.1.Se impune ca fiecare parte a sistemului de frânare să fie menŃinută în perfectă stare de funcŃionare şi să fie corect reglată.

1.2.Sistemul de frânare al vehiculului trebuie să îndeplinească următoarele funcŃii de frânare: a)pentru autovehicule, remorcile şi semiremorcile lor, o frână de serviciu capabilă de a încetini vehiculul şi de a-l opri de o manieră sigură, rapidă şi eficace, oricare ar fi starea sa de încărcare şi declivitatea drumului pe care circulă; b)pentru autovehicule, remorcile şi semiremorcile lor, o frână de staŃionare capabilă de a menŃine vehiculul oprit, oricare ar fi starea sa de încărcare şi declivitatea drumului. 1.3.În cazul verificării efectuate pe standul de frânare trebuie respectate valorile minime privind coeficienŃii de frânare pentru frâna de serviciu şi frâna de staŃionare, precum şi valorile maxime privind dezechilibrele pe punŃi pentru frâna de serviciu şi frâna de staŃionare, prevăzute în Planul de operaŃiuni din anexele nr. 2 şi 11 la Reglementările RNTR 1.

2.CondiŃii specifice referitoare la emisiile poluante

2.1.Autovehicule echipate cu motor cu aprindere prin scânteie (benzină)

(A)Atunci când emisiile nu sunt limitate de un sistem de reglare perfecŃionat, cum ar fi un catalizator tricomponent gestionat de sonda lambda: 1.inspecŃia vizuală a sistemului de evacuare, pentru a se verifica dacă acesta este complet şi într-o stare satisfăcătoare şi dacă nu există neetanşeităŃi; 2.inspecŃia vizuală a oricărui echipament de reglare a emisiilor instalat de constructor, pentru a se verifica dacă acesta este complet şi într-o stare satisfăcătoare şi dacă nu există neetanşeităŃi. După aducerea motorului la parametrii normali de funcŃionare, Ńinând cont de recomandările constructorului, se măsoară concentraŃia emisiilor de monoxid de carbon (CO), cu motorul la mers în gol încet, cu ambreiajul decuplat. ConŃinutul maxim admisibil de CO din gazele de evacuare nu trebuie să depăşească următoarele valori: (i)pentru autovehiculele fabricate până în anul 1986 inclusiv: COcor: 4,5% în vol.; (ii)pentru autovehiculele fabricate începând cu anul 1987: COcor:3,5% în vol.

(B)Atunci când emisiile sunt controlate de un sistem de reglare perfecŃionat, cum ar fi un catalizator tricomponent gestionat de sonda lambda: 1.inspecŃia vizuală a sistemului de evacuare, pentru a se verifica dacă acesta este complet şi într-o stare satisfăcătoare şi dacă nu există neetanşeităŃi; 2.inspecŃia vizuală a oricărui echipament de reglare a emisiilor instalat de către constructor, pentru a se verifica dacă este complet şi într-o stare satisfăcătoare şi dacă nu există neetanşeităŃi; 3.determinarea eficacităŃii sistemului de reglare a emisiilor prin măsurarea valorii lambda şi a conŃinutului de CO din gazele de evacuare, conform dispoziŃiilor pct. 4 sau procedurilor propuse de constructor şi agreate la omologarea de tip. Pentru fiecare dintre teste, motorul

Page 39: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

este adus la parametrii normali de funcŃionare, conform recomandărilor constructorului vehiculului; 4.emisii la ieşirea din Ńeava de evacuare - valori limită ConŃinutul maxim admisibil de CO din gazele de evacuare nu trebuie să depăşească următoarele valori: (i)măsurări efectuate la turaŃia de mers în gol încet, cu ambreiajul decuplat: conŃinutul maxim admisibil de CO din gazele de evacuare nu trebuie să depăşească valoarea COcor: 0,5% în vol.; el nu trebuie să depăşească valoarea COcor: 0,3% în vol. pentru autovehiculele omologate conform valorilor limită indicate la linia A sau B a tabelului din secŃiunea 5.3.1.4 a anexei I la Directiva 70/220/CEE, modificată prin Directiva 98/69/CE sau ulterior (autoturisme sau autovehicule comerciale uşoare EURO 3 sau EURO 4); (ii)măsurări efectuate cu motorul la turaŃia de mers în gol accelerat (cel puŃin 2.000 min-1), cu ambreiajul decuplat: conŃinutul maxim admisibil de CO din gazele de evacuare nu trebuie să depăşească valoarea COcor: 0,3% în vol.; el nu trebuie să depăşească valoarea COcor: 0,2% în vol. pentru autovehiculele omologate conform valorilor limită indicate la linia A sau B a tabelului din secŃiunea 5.3.1.4 a anexei I la Directiva 70/220/CEE, modificată prin Directiva 98/69/CE sau ulterior (autoturisme sau autovehicule comerciale uşoare EURO 3 sau EURO 4); Lambda: 1+0,03 sau conform specificaŃiilor constructorului; 5.Pentru autovehiculele echipate cu OBD, verificarea funcŃionării sistemului de reglare a emisiilor poluante [lit. (i)] se poate face pe baza indicaŃiilor dispozitivului OBD, verificând în acelaşi timp şi funcŃionarea sistemului OBD.

2.2.Autovehicule echipate cu motor cu aprindere prin comprimare (Diesel) a)măsurarea opacităŃii fumului în accelerare liberă, de la turaŃia de mers în gol încet la turaŃia de limitare a alimentării, cu ambreiajul decuplat şi comanda cutiei de viteze la punctul mort;

b)aducerea motorului la parametrii normali de funcŃionare a autovehiculului: 1.autovehiculele pot fi controlate cu respectarea, din motive de securitate, cel puŃin a condiŃiei ca motorul să fie cald şi într-o stare mecanică satisfăcătoare; 2.sub rezerva dispoziŃiilor de la lit. d) pct. 2, niciun autovehicul nu poate fi respins fără a fi fost respectate următoarele condiŃii: (i)motorul trebuie să fie cald: altfel spus, temperatura uleiului motorului măsurată de o sondă în tubul jojei de ulei trebuie să fie de cel puŃin 800C sau să corespundă temperaturii de funcŃionare normale, dacă aceasta este inferioară, ori temperatura blocului motor, măsurată după nivelul radiaŃiei în infraroşu, trebuie să atingă o valoare echivalentă. Dacă din cauza configuraŃiei vehiculului nu este posibil să se procedeze în acest mod, temperatura normală de funcŃionare a motorului va putea fi stabilită altfel, de exemplu pe baza funcŃionării ventilatorului de răcire; (ii)sistemul de evacuare trebuie curăŃat prin 3 accelerări libere sau printr-un mijloc echivalent;

c)procedura de încercare 1.inspecŃia vizuală a oricărui echipament de reglare a emisiilor instalat de constructor, pentru a se verifica dacă este complet şi într-o stare satisfăcătoare şi dacă nu există neetanşeităŃi; 2.motorul şi, dacă este cazul, turbocompresorul trebuie să funcŃioneze la turaŃia de mers în gol încet înainte de începerea fiecărui ciclu de accelerare liberă. Pentru motoarele autovehiculelor grele, aceasta înseamnă a se aştepta cel puŃin 10 secunde după eliberarea comenzii de accelerare; 3.la începerea fiecărui ciclu de accelerare liberă pedala de accelerare trebuie apăsată rapid şi progresiv (în mai puŃin de o secundă), dar nu brutal, astfel încât să se obŃină debitul maxim

Page 40: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

al pompei de injecŃie şi să se atingă turaŃia de limitare a alimentării, respectându-se valoarea specificată a timpului de bază; 4.la fiecare ciclu de accelerare liberă motorul trebuie ca, înainte să fie eliberată comanda, să atingă turaŃia de limitare a alimentării sau, în cazul automobilelor cu transmisie automată, turaŃia indicată de constructor ori, dacă aceasta nu este cunoscută, două treimi din turaŃia de limitare a alimentării. Aceasta se poate asigura, de exemplu, prin supravegherea regimului motorului sau lăsând să treacă un timp suficient între momentul de acŃionare şi cel de eliberare a pedalei de acceleraŃie, adică cel puŃin două secunde pentru autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de 8 locuri pe scaune şi pentru autovehiculele destinate transportului de mărfuri având o masă maximă tehnic admisibilă mai mare de 3.500 kg.

d)valori limită 1.Nivelul opacităŃii nu trebuie să depăşească valorile limită ale indicelui de opacitate (coeficientului de absorbŃie), care sunt următoarele: Indice de opacitate (coeficient de absorbŃie) maxim pentru: - motoare Diesel cu aspiraŃie naturală: 2,5 m-1; - motoare Diesel supraalimentate: 3 m-1; - o limită de 1,5 m-1 se aplică următoarelor vehicule omologate conform valorilor limită indicate: a)la linia B a tabelului din secŃiunea 5.3.1.4. a anexei I la Directiva 70/220/CEE, modificată prin Directiva 98/69/CE (autovehicule comerciale uşoare cu motor Diesel EURO 4); b)la linia B1 a tabelelor din secŃiunea 6.2.1 a anexei I la Directiva 88/77/CEE, modificată prin Directiva 1999/96/CE (autovehicule comerciale grele cu motor Diesel EURO 4); c)la linia B2 a tabelelor din secŃiunea 6.2.1 a anexei I la Directiva 88/77/CEE, modificată prin Directiva 1999/96/CE (autovehicule comerciale grele cu motor Diesel EURO 5); d)la linia C a tabelelor din secŃiunea 6.2.1 a anexei I la Directiva 88/77/CEE, modificată prin Directiva 1999/96/CE (autovehicule comerciale grele EEV), sau conform valorilor limită ce figurează într-o modificare ulterioară a Directivei 70/220/CEE, modificată prin Directiva 98/69/CE, sau conform valorilor limită care figurează într-o modificare ulterioară a Directivei 88/77/CEE, modificată prin Directiva 1999/96/CE. 2.Autovehiculele nu trebuie respinse decât dacă media aritmetică a valorilor măsurate în cel puŃin ultimele 3 cicluri de accelerare liberă depăşeşte valoarea limită, cu condiŃia să nu se înregistreze diferenŃe semnificative între turaŃiile minime măsurate la ciclurile de accelerare sau între turaŃiile maxime măsurate la ciclurile de accelerare. Această medie poate fi calculată ignorând valorile observate care se îndepărtează cu mult faŃă de media măsurată sau poate fi obŃinută printr-un alt mod de calcul statistic care Ńine cont de dispersia valorilor măsurate. 3.Pentru a evita efectuarea de încercări inutile, prin derogare de la dispoziŃiile lit. d) pct. 2, sunt admise autovehiculele pentru care valorile măsurate în mai puŃin de 3 cicluri de accelerare liberă sau după ciclurile de curăŃare vizate la lit. b) pct. 2 (ii) (sau aplicarea unui procedeu echivalent) sunt mai mici cu 0,5 m-1 faŃă de valorile limită precizate la lit. d) pct. 1.

3.CondiŃii specifice privind tahografele şi limitatoarele de viteză:

a)În cadrul verificării tahografului trebuie controlate următoarele: - se va verifica dacă autovehiculul este echipat cu tahograf conform legislaŃiei în vigoare; - se va controla existenŃa mărcii de omologare internaŃională sau a mărcii de aprobare de model; - se va verifica dacă dimensiunea anvelopelor este cea din documentele însoŃitoare ale autovehiculului;

Page 41: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

- se va controla prezenŃa şi valabilitatea plăcii de montare a tahografului şi, dacă este cazul, se va efectua o captură fotografică a acesteia; - dacă este posibil, se va verifica că sigiliile tahografului şi, dacă este cazul, ale oricărui alt dispozitiv de protecŃie împotriva manipulării frauduloase sunt intacte, cum ar fi: -- extremităŃile elementelor de legătură dintre aparatul de control propriu-zis şi vehicul;. adaptorul propriu-zis şi introducerea lui în circuit; -- dispozitivul de comutare pentru vehiculele cu mai multe rapoarte de transmitere ale punŃii motoare; -- elementele de legătură ale adaptorului şi dispozitivului de comutare cu alte elemente ale instalaŃiei; -- carcasele aparatului de control, care trebuie să protejeze aparatul împotriva accesului neautorizat; -- toate capacele care permit accesul la dispozitivele cu ajutorul cărora se adaptează constanta aparatului de control la coeficientul caracteristic al vehiculului; - dacă este posibil, se va efectua un control vizual al aşezării cablurilor de antrenare, pieselor de antrenare şi a cablurilor electrice; - dacă este posibil, se va verifica dispozitivul de comutare (vehicule cu mai multe rapoarte în punte); - dacă este posibil, se va verifica funcŃionarea corectă a acelor înscriptoare; - dacă este posibil, se va verifica buna funcŃionare a tahografului. În cazul în care la verificarea tahografului se va proceda la deschiderea tahografului, pe diagrama acestuia se vor nota numele şi prenumele inspectorului RAR, data şi ora verificării, se va semna şi se va aplica ştampila RAR. În cazul în care la verificarea tahografului se va proceda la desigilarea acestuia, se va completa Nota de desigilare în conformitate cu legislaŃia în vigoare. Această notă se va întocmi în două exemplare, din care unul se va ataşa la raportul de CTT, iar celălalt se va înmâna conducătorului auto. În funcŃie de rezultatul verificării se va proceda la resigilarea tahografului cu sigiliile RAR.

b)În cadrul verificării limitatorului de viteză, trebuie controlate următoarele: - se va verifica dacă autovehiculul este echipat cu limitator de viteză conform prezentelor reglementări; - se va verifica starea generală a aparatului; - se va controla existenŃa mărcii de omologare; - dacă există, se va controla valabilitatea plăcii de montare a limitatorului de viteză; - dacă este posibil, se va verifica că sigiliile limitatorului de viteză şi, dacă este cazul, ale oricărui alt dispozitiv de protecŃie împotriva manipulării frauduloase sunt intacte; - dacă este posibil, se va verifica că limitatorul de viteză împiedică depăşirea valorii vitezei maxime prescrise prin reglementări.

ANEXA Nr. 4: Raport de control tehnic în trafic Directiva 2000/30/CE Roadside tehnical inspection report Directive 2000/30/EC Dată/oră efectuare CTT: Stat/ Nr. înmatriculare:

Loc efectuare CTT:

Tip drum: A DN DJ/DC

Serie certificat înmatriculare sau dovadă reŃinere:

Vehicul nou ITP expirată CIV

ITP falsă Lipsă acte Categorie omologare: 1)

Dată expirare ITP: Categorie utilizare: 1)

StaŃie/ReprezentanŃă la care s-a efectuat ITP Marcă şi tip:

Nr. înregistrare TIP: Serie caroserie/şasiu:

Page 42: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Nr. ştampilă ITP: An fabricaŃie: Kilometraj:

Serie folie securizare: Tip motor

Termen valabilitate ITP mas mas K mac N

6 luni 1 an 2 ani Tip tahograf Analogic

Aplicare ecuson ITP DA NU Tip vehicul ADR2)

ITP1 valabil NA DA NU EX/II EX/III

Conducător auto (naŃionalitate): FL OX AT

Operator de transport (nume şi stat înregistrare):

Valoare măsurată emisii: ........... % CO n > 2000 rot/min. : ........... % CO

...........

Puncte de control Controlate Conforme

0) identificare

1a) sistem de frânare şi elemente ale sistemului de frânare (inclusiv eficacitate)3)

1b) sistem de frânare şi elemente ale sistemului de frânare (fără eficacitate)

2) sistem de direcŃie

3) vizibilitate

4) instalaŃie electrică de iluminare, semnalizare şi auxiliară

5) punŃi, jante, anvelope, suspensie

6) şasiu şi elemente ale saşiului

7) alte echipamente, inclusiv tahograf 3) şi limitator de viteză3)

8) zgomot, emisii poluante3), scurgeri de carburant şi/sau ulei

Verificări suplimentare vehicule agreate transport mărfuri periculoase

Detaliere neconformităŃi constatate

Amendă contravenŃională

ReŃinere Certificat înmatriculare

ReŃinere Permis de conducere

Rezultatele controlului

Imobilizare

Inspector RAR Lucrător PR

Semnătură inspector RAR Semnătură lucrător PR

Luat la cunoştinŃă conducător autovehicul (semnătură):

MenŃiuni:

1) În conformitate cu prevederile reglementărilor RNTR 2 2) În conformitate cu prevederile reglementărilor RNTR 3 3) În conformitate cu verificările prevăzute în anexa nr. 3 la prezentele reglementări NOTĂ: Elementele menŃionate cu caractere italice se completează numai pentru vehicule înmatriculate sau înregistrate în România. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 483 din data de 19 iulie 2007

Page 43: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

ORDIN nr. 2462 din 19 decembrie 2006 de aprobare a Normelor privind aprobarea modalităŃilor de agreare de către Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului a unităŃilor specializate, medicale şi/sau psihologice, în vederea examinării personalului cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei rutiere În vederea aplicării prevederilor OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcŃionarea Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul transporturilor, construcŃiilor şi turismului emite următorul ordin:

Art. 1 Se aprobă Normele privind aprobarea modalităŃilor de agreare de către Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului a unităŃilor specializate, medicale şi/sau psihologice, în vederea examinării personalului cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei rutiere, prezentate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2 DirecŃia de securitate medico-socială şi sănătate din cadrul Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4 La data intrării în vigoare a prezentului ordin orice altă dispoziŃie contrară prevederilor lui se abrogă. -****-

p. Ministrul transporturilor, construcŃiilor şi turismului, Constantin Dascălu,

secretar de stat

ANEXĂ: NORME privind aprobarea modalităŃilor de agreare de către Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului a unităŃilor specializate, medicale şi/sau psihologice, în vederea examinării personalului cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei rutiere Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 81 din data de 1 februarie 2007

Page 44: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

NORMA din 19 decembrie 2006 privind aprobarea modalităŃilor de agreare de către Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului a unităŃilor specializate, medicale şi/sau psihologice, în vederea examinării personalului cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei rutiere

Art. 1 În vederea obŃinerii agreării pentru efectuarea examinărilor medicale şi/sau psihologice a persoanelor cu funcŃii în siguranŃa circulaŃiei rutiere, unitatea specializată medicală şi/sau psihologică trebuie să îndeplinească următoarele condiŃii: a)să solicite în scris agrearea; b)să prezinte copie după raportul de inspecŃie al autorităŃii de sănătate publică; c)să facă dovada că este organizată ca operator economic având ca obiect principal activitatea medicală şi/sau psihologică ori în una dintre formele de exercitare a profesiei de medic sau psiholog, conform reglementărilor legale în vigoare; d)să facă dovada deŃinerii unui spaŃiu corespunzător desfăşurării activităŃilor de examinare medicală şi/sau psihologică, conform reglementărilor legale în vigoare. Pentru examinările medicale sunt necesare cabinete cu folosire exclusivă pentru medicii specialişti, iar pentru examinările psihologice sunt necesare minimum două încăperi cu folosire exclusivă; e)să facă dovada că are angajat personal de specialitate medical şi/sau psihologic, conform cerinŃelor stabilite în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003 privind aprobarea InstrucŃiunilor privind examinarea medicală şi psihologică a personalului din transporturi cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei şi a navigaŃiei, precum şi organizarea, funcŃionarea şi componenŃa comisiilor medicale şi psihologice de siguranŃa circulaŃiei, cu modificările şi completările ulterioare; f)unităŃile medicale trebuie să facă dovada posibilităŃii efectuării analizelor medicale de laborator şi radiologie-imagistică necesare examinării personalului. Aceste investigaŃii nu pot fi subcontractate către terŃi de către unitatea ce urmează a fi agreată; g)să facă dovada deŃinerii aparaturii specifice necesare efectuării investigaŃiilor medicale şi/sau psihologice pentru acoperirea cerinŃelor metodologice din Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003, cu modificările şi completările ulterioare; h)să depună însuşit contractul de colaborare în vederea agreării, conform modelului din anexa nr. 2 la prezentele norme.

Art. 2 (1)Dosarul de agreare este analizat de direcŃia de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului. Aceasta realizează o verificare a unităŃii solicitante, în cel mult 30 de zile de la data depunerii dosarului, în vederea confirmării datelor cu situaŃia concretă a fiecărui solicitant. (2)Verificarea este efectuată de personalul abilitat al Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, pe baza unei note de serviciu semnate de directorul direcŃiei de specialitate şi aprobată de conducerea ministerului. (3)DirecŃia de specialitate propune conducerii ministerului, în baza verificării efectuate, agrearea sau neaprobarea respectivei agreări. Propunerea de agreare se va face cu precizarea unităŃii sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, care va elibera Certificatul de agreare şi va semna contractul de colaborare cu unitatea solicitantă. (4)Unitatea agreată încheie un contract de colaborare (conform modelului din anexa nr. 2 la prezentele norme) cu unitatea sanitară din reŃeaua proprie a Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, nominalizată.

Page 45: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(5)După obŃinerea aprobării de agreare, unitatea sanitară din structura sanitară proprie a Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, nominalizată de direcŃia de specialitate a ministerului, eliberează, contra unui tarif, certificatul de agreare al cărui model este prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme. (6)DirecŃia de specialitate din Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului va transmite anual colaboratorului tariful de examinare recomandat. (7)Certificatul de agreare are o valabilitate de 5 ani, cu avizare anuală. Avizarea anuală se va face pe baza unui control anual în care va fi verificată concordanŃa condiŃiilor iniŃiale cu cele prezente.

Art. 3 Examinările medicale şi/sau psihologice efectuate de unităŃile agreate de Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului se desfăşoară în coordonarea comisiei teritoriale de siguranŃa circulaŃiei şi a navigaŃiei, denumită în continuare comisie teritorială, aparŃinând unităŃii sanitare nominalizate, astfel: a)Comisia teritorială realizează instruirea personalului care efectuează examinările medicale şi/sau psihologice de siguranŃa circulaŃiei în unitatea agreată, privind procedurile specifice din domeniul siguranŃei circulaŃiei, şi mandatează specialistul propus de această unitate pentru a semna avizele medicale, respectiv psihologice emise. Acesta răspunde de întocmirea lor conform prevederilor legale în vigoare. b)Întocmirea documentaŃiei de examinare şi eliberarea avizului se vor face în conformitate cu prevederile stabilite în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003, cu modificările şi completările ulterioare. c)Lunar, unitatea agreată va transfera comisiei teritoriale, pe bază de borderou, dosarele celor examinaŃi, în copie, acestea devenind parte a fişierului de siguranŃă a circulaŃiei. Fiecare pagină a copiei dosarului va avea menŃiunea "conform cu originalul", semnătura specialistului mandatat şi ştampila unităŃii agreate. Datele din dosarele de examinare vor fi transmise şi în format electronic. d)În cadrul unităŃii medicale şi/sau psihologice agreate va exista un registru de evidenŃă al examinărilor, cu rubricile: numele şi prenumele, CNP, funcŃia, unitatea angajatoare, după caz, tipul de examen solicitat, data efectuării examenului, avizul obŃinut, data transmiterii datelor din dosar (în copie) la comisia teritorială. e)Persoanele abilitate de Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului efectuează la unităŃile agreate controale care vizează modul în care sunt respectate prevederile legale în examinarea medicală şi psihologică a persoanelor cu funcŃii în siguranŃa circulaŃiei rutiere. f)În timpul acestor controale, în cazul constatării nerespectării prevederilor înscrise în contractul de colaborare, persoanele care le-au constatat comunică acest lucru direcŃiei de specialitate din Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, prin unitatea sanitară din reŃeaua proprie semnatară a contractului de colaborare. Sesizarea este analizată de o comisie din Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, care poate decide anularea agreării pe perioadă determinată, până la remedierea abaterilor, sau, după caz, anularea definitivă a acesteia.

g)Anularea definitivă a agreării se face în următoarele situaŃii: - neremedierea în termen de o lună a abaterilor constatate; - avizarea personalului fără efectuarea examinărilor respective sau fără înregistrarea persoanelor examinate; - efectuarea examinărilor de către alt personal decât cel de specialitate stabilit în contractul de colaborare.

Art. 4 (1)Examinarea medicală şi/sau psihologică de către unităŃile agreate se efectuează persoanelor cu atribuŃii din siguranŃa circulaŃiei rutiere în curs de formare profesională, care

Page 46: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

se angajează, angajate sau care desfăşoară activitate independentă în domeniul transportului rutier. Persoanele examinate sunt obligate să dovedească cu acte că sunt angajate la unităŃi înregistrate în judeŃul în care îşi are reşedinŃa unitatea medicală sau psihologică agreată la care solicită examinarea. (2)Pentru examinările medicale şi/sau psihologice efectuate, unităŃile agreate vor percepe tarife de examinare care vor fi suportate de angajator sau, după caz, de persoana examinată.

Art. 5 UnităŃile sanitare şi/sau psihologice agreate au următoarele obligaŃii: a)să îndeplinească în totalitate condiŃiile stabilite prin prezentele norme; b)să aibă posibilitatea desfăşurării activităŃilor concomitent pentru toate specialităŃile medicale stabilite în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003, cu modificările şi completările ulterioare; c)unităŃile psihologice trebuie să aibă cel puŃin 2 psihologi angajaŃi în scopul asigurării continuităŃii activităŃii şi pentru a putea oferi ori de câte ori este necesar informaŃii legate de activitatea desfăşurată. Laboratoarele de psihologie organizate în cadrul unor unităŃi economice pentru asigurarea examinărilor necesare conducătorilor auto angajaŃi ai respectivelor unităŃi pot încheia contracte de colaborare şi în cazul unui singur psiholog angajat permanent. Pentru transporturile de produse cu reglementare specifică este necesar ca unul dintre cei 2 psihologi să fie psiholog practicant specialist; d)să aibă încheiate contracte de muncă pe durata de cel puŃin 5 ore zilnic pentru personalul medical angajat. Pentru psihologi durata de muncă va fi de 8 ore pentru cel puŃin unul dintre psihologi şi minimum 4 ore pentru ceilalŃi psihologi angajaŃi; e)să aibă personal de specialitate care trebuie să deŃină certificatele/atestatele de liberă practică în specialitatea în care efectuează examinările; f)să întocmească lista cu personalul de specialitate care va efectua examinările medicale şi/sau psihologice şi să notifice în scris, în maximum 5 zile, orice modificare apărută în componenŃa acestei liste; g)să aibă posibilitatea efectuării numărului minim de examinări lunare stabilit prin contract în timpul afectat acestor activităŃi; h)fiecare unitate va avea afişat programul de lucru destinat activităŃilor de examinare medicală şi/sau psihologică pentru personalul din siguranŃa circulaŃiei rutiere, pe care îl va face cunoscut în scris comisiei teritoriale; i)să dispună de dotarea cu aparatură necesară înregistrării activităŃilor desfăşurate, raportării lor la cerere şi emiterii de documente în conformitate cu prevederile stabilite în Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003, cu modificările şi completările ulterioare; j)să deŃină facilităŃi de raportare către comisia teritorială din reŃeaua sanitară a Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului a activităŃilor medicale şi/sau psihologice desfăşurate pentru personalul din siguranŃa circulaŃiei rutiere.

Art. 6 Certificatul de agreare îşi pierde valabilitatea în următoarele condiŃii: a)dacă unitatea agreată nu începe activitatea în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data obŃinerii agreării; b)dacă din motive imputabile unităŃii agreate aceasta îşi întrerupe activitatea pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice; c)ridicarea de către organele în drept a autorizaŃiei sanitare de funcŃionare sau expirarea termenului de valabilitate a acesteia; d)nerespectarea obligaŃiilor contractuale, constatată cu ocazia controlului efectuat de instituŃiile abilitate să efectueze acest control;

Page 47: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

e)neanunŃarea comisiei teritoriale cu privire la orice modificare în legătură cu condiŃiile care au stat la baza agreării, în termen de 10 zile lucrătoare; f)încetarea activităŃii unităŃii agreate, prin faliment, dizolvare, lichidare, desfiinŃare sau reprofilare, după caz; g)depăşirea numărului de examinări medicale şi/sau psihologice stabilite conform reglementărilor în vigoare.

Art. 7 (1)Lista cu unităŃile medicale şi/sau psihologice agreate va fi publicată de Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va fi actualizată din 6 în 6 luni. UnităŃile agreate în perioada de până la publicarea listei îşi pot desfăşura activitatea după primirea certificatului de agreare. (2)Lista cu unităŃile medicale şi/sau psihologice agreate va fi publicată şi pe site-ul Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului.

Art. 8 Comisiile teritoriale din cadrul ambulatoriilor de specialitate ale reŃelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului îşi desfăşoară activitatea fără agreare.

Art. 9 Laboratoarele de psihologie rutieră agreate în cursul anului 2006 în baza Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei şi al ministrului sănătăŃii şi familiei nr. 649/492/2002 pentru aprobarea InstrucŃiunilor privind agrearea/autorizarea laboratoarelor de psihologie rutieră, altele decât cele din reŃeaua sanitară proprie a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi LocuinŃei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 10 septembrie 2002, vor depune solicitările de agreare în baza prezentului ordin, conform unei planificări care le va fi comunicată de direcŃia de specialitate a ministerului.

ANEXA nr. 1: CERTIFICAT DE AGREARE Nr. ........... / ................. Unitatea .......................................... , situată în localitatea ............................ , str. .........................nr. ......... , judeŃul ............................. , este agreată să efectueze examinări medicale/psihologice pentru personalul cu responsabilităŃi în siguranŃa circulaŃiei rutiere. Activitatea va fi coordonată de comisia teritorială de siguranŃa circulaŃiei din ambulatoriul de specialitate CF al Spitalului ....................................... Prezentul certificat este valabil de la data de .................până la data de ..................... , cu avizare anuală.

Preşedintele Comisiei teritoriale de siguranŃa circulaŃiei, …………………………………

ANEXA nr. 2: CONTRACT DE COLABORARE Nr. ........... / .........................

CAPITOLUL I: PărŃile contractante 1.1.Spitalul Universitar/General ..................................... , cu sediul în ............................ , str. ........................nr. .......... , CUI .......................... , nr. de înregistrare în registrul comerŃului ............................................................. , cont IBAN nr. ................................. , deschis la Banca ........................... , sucursala

Page 48: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

............................................................... , reprezentat de .................................. , în calitate de coordonator, şi

1.2.Unitatea sanitară/psihologică .................................... ,cu sediul în ........................................ , str. ............................. nr. ............ , CUI ................... , nr. de înregistrare în registrul comerŃului ............................................................... , cont IBAN nr. ............................. , deschis la Banca .............................. ,sucursala .............................................. , reprezentată de ..................................... , în calitate de colaborator, agreată prin Certificatul de agreare nr. ................. din ......................... , au convenit să încheie prezentul contract de colaborare, cu respectarea următoarelor clauze:

CAPITOLUL II: Obiectul contractului 1.Obiectul contractului îl reprezintă efectuarea de examinări medicale/psihologice ale personalului din siguranŃa circulaŃiei rutiere de către colaborator, în conformitate cu reglementările şi metodologia stabilite de către coordonator.

CAPITOLUL III: Termenul contractului

1.Contractul se încheie pe o durată de un an, Începând de la data de ..................................până la data de ..........................

CAPITOLUL IV: Modalitatea de plată 1.Pentru efectuarea examinărilor medicale şi/sau psihologice, colaboratorul va percepe tarife de examinare calculate în funcŃie de cheltuielile necesare efectuării acestor examinări. 2.Colaboratorul va achita către coordonator un cuantum de 10% din tariful de examinare recomandat, pentru fiecare examinare efectuată, acest cuantum reprezentând contravaloarea activităŃilor de gestiune a datelor, îndrumare şi control metodologic, efectuate de acesta. 3.Colaboratorul va plăti sumele datorate până la data de 20 a lunii următoare celei în care s-au efectuat examinările. 4.PlăŃile către coordonator se fac prin virament în contul acestuia.

CAPITOLUL V: Drepturile şi obligaŃiile părŃilor

1.Drepturile coordonatorului: - să verifice oricând este cazul modul de desfăşurare a activităŃilor de examinare şi fişele celor examinaŃi; - să propună măsurile necesare pentru eliminarea eventualelor erori din activitatea colaboratorului.

2.ObligaŃiile coordonatorului: - să ofere toate informaŃiile cu privire la condiŃiile de organizare şi desfăşurare a examinărilor medicale/ psihologice; - să instruiască, după caz, iniŃial şi periodic, personalul unităŃilor medicale şi/sau psihologice agreate, implicat în efectuarea şi gestiunea datelor examinărilor medicale şi/sau psihologice ale personalului din siguranŃa circulaŃiei rutiere; - să asigure gestiunea informaŃiilor (copie de pe dosarul de siguranŃa circulaŃiei) predate lunar de către colaborator; - să efectueze periodic monitorizarea modului în care se desfăşoară activitatea de examinare medicală/ psihologică;

Page 49: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

- să aibă posibilitatea desfăşurării activităŃilor concomitent pentru toate specialităŃile medicale stabilite prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinŃei nr. 447/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - să asigure modelele documentelor utilizate în procesul de examinare medicală/psihologică şi de raportare a acestora la comisia teritorială de către colaborator; - sumele încasate de la colaborator vor fi utilizate pentru activităŃile de gestiune a datelor, îndrumare şi control metodologic, efectuate de acesta.

3.ObligaŃiile colaboratorului: - să respecte instrucŃiunile privind examinarea medicală/psihologică, conform actelor normative şi reglementărilor stabilite de Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului; - să întocmească lista cu personalul de specialitate angajat care va efectua examinările medicale şi/sau psihologice şi să notifice în scris orice modificare apărută în componenŃa acestei liste; - să respecte timpul de lucru destinat activităŃilor de examinare medicală şi/sau psihologică, în conformitate cu metodologia de examinare stabilită prin instrucŃiunile specifice; - să nu depăşească numărul de examinări medicale şi/sau psihologice stabilite conform reglementărilor în vigoare; - să afişeze la sediul său orarul destinat activităŃilor de examinare medicală şi/sau psihologică pentru personalul din siguranŃa circulaŃiei rutiere, precum şi tarifele de examinare; - să stabilească cuantumul tarifelor de examinare în concordanŃă cu cheltuielile necesitate de efectuarea examinărilor medicale şi/sau psihologice; - să transmită lunar o copie de pe documentele examinărilor medicale/psihologice; - să achite coordonatorului 10% din contravaloarea tarifelor încasate până la data de 20 a lunii următoare; - să aibă pagină web, acces la internet, adresă de e-mail, fax; - să aibă bază de date electronică; - să asigure securizarea datelor electronice şi a documentelor conform reglementărilor în vigoare; - să permită coordonatorului să verifice modul de desfăşurare a activităŃilor ori de câte ori acesta consideră necesar.

CAPITOLUL VI: CondiŃii de încetare a contractului

1.Contractul de colaborare încetează începând cu data de la care a intervenit una dintre următoarele situaŃii: a)unitatea agreată se mută din teritoriul de funcŃionare; b)încetarea activităŃii unităŃii agreate prin faliment, dizolvare, lichidare, desfiinŃare sau reprofilare, după caz; c)încetarea definitivă a activităŃii comisiei teritoriale; d)acordul de voinŃă al părŃilor; e)denunŃarea unilaterală a contractului de către reprezentantul legal al părŃilor, printr-o notificare scrisă, cu 30 de zile calendaristice anterioare datei de la care se doreşte încetarea contractului.

CAPITOLUL VII: Penalizări Pentru întârzieri la plata sumelor datorate de către colaborator, se va percepe o penalizare de 1% pe zi din suma datorată.

CAPITOLUL VIII: ForŃa majoră

Page 50: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

1.Niciuna dintre părŃile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen şi/sau de executarea în mod necorespunzător - total sau parŃial - a oricărei obligaŃii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaŃiei respective a fost cauzată de forŃa majoră aşa cum este definită prin lege. 2.Partea care invocă forŃa majoră este obligată să notifice celeilalte părŃi, în termen de 30 de zile, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinŃelor lui. 3.Dacă în termen de 90 de zile de la producere evenimentul respectiv nu încetează, părŃile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

CAPITOLUL IX: Litigii 1.PărŃile au convenit ca toate neînŃelegerile privind prezentul contract să fie rezolvate pe cale amiabilă de către reprezentanŃii lor. 2.În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părŃile se vor adresa instanŃelor judecătoreşti competente.

CAPITOLUL X: Clauze finale 1.Modificarea prezentului contract se face prin act adiŃional încheiat între părŃile contractante. 2.Prezentul contract reprezintă voinŃa părŃilor şi înlătură orice altă înŃelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui. 3.În cazul în care părŃile îşi încalcă obligaŃiile, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaŃiei respective nu înseamnă că ea a renunŃat la acest drept al său. 4.Notificările între părŃi se fac în formă scrisă, prin fax sau poştă, şi se consideră primite la data de pe avizul poştal de la domiciliul părŃii destinatare. 5.Prezentul contract a fost încheiat astăzi, ................ în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte. -****-

Reprezentantul coordonatorului, …………………….

Reprezentantul colaboratorului, ………………….

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 81 din data de 1 februarie 2007

LEGE nr. 102 din 25 aprilie 2006 pentru aprobarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I Se aprobă OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, cu următoarele modificări şi completări:

1.La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 1 (1) DispoziŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane, precum şi a activităŃilor conexe acestora pe teritoriul României, în condiŃii de siguranŃă şi

Page 51: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

calitate, cu respectarea principiilor liberei concurenŃe, garantarea accesului liber şi nediscriminatoriu la piaŃa transportului rutier şi a măsurilor de protecŃie a mediului înconjurător, a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice şi pentru satisfacerea necesităŃilor economiei naŃionale şi nevoilor de apărare ale Ńării."

2.La articolul 2, partea introductivă şi literele c)-h) vor avea următorul cuprins: "Art. 2 Prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă privind accesul la activitatea de transport nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: c) vehicule rutiere aparŃinând instituŃiilor din sistemul naŃional de apărare; d) vehicule rutiere utilizate pentru transporturi poştale care sunt efectuate în cadrul unui serviciu public; e) vehicule rutiere care transportă medicamente, produse şi echipamente medicale necesare intervenŃiilor în caz de catastrofe şi calamităŃi; f) vehicule rutiere speciale destinate serviciilor medicale de urgenŃă; g) vehicule rutiere special amenajate care le fac improprii pentru transportul mărfurilor; h) vehicule rutiere care transportă vehicule avariate sau defecte;"

3.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins: "Art. 21 Transportul public local se reglementează prin legi speciale."

4.Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins: "Art. 3 (1) În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaŃii: 1. activitate conexă transportului rutier - activitate complementară care se desfăşoară în legătură cu transportul rutier; 2. activitate de transport rutier - suma operaŃiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea mărfurilor sau a persoanelor, cu ajutorul vehiculelor sau al combinaŃiei de vehicule, pe distanŃe şi în condiŃii prestabilite; 3. autoturism - autovehicul cu cel puŃin 4 roŃi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane, care are cel mult 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; 4. autobuz - autovehicul cu cel puŃin 4 roŃi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare, şi care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; 5. autobuz urban - autobuz la care majoritatea locurilor sunt în picioare; 6. autocar - autobuz cu mai mult de 22 de locuri pe scaune, destinat şi echipat numai pentru transportul de persoane aşezate pe scaune, având spaŃii speciale pentru transportul bagajelor pe distanŃe mari, amenajat şi dotat pentru a asigura confortul persoanelor transportate, având interdicŃia de a transporta persoane în picioare; 7. autorizaŃie de transport internaŃional - document care dă dreptul unui operator de transport rutier să efectueze în anumite condiŃii unul sau mai multe transporturi de tranzit sau destinaŃie pe teritoriul unui stat, pe perioada sa de valabilitate; 8. autogara - spaŃiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite staŃionarea autobuzelor la persoane, pentru urcarea sau coborârea persoanelor, precum şi pentru o oferi condiŃii şi servicii pentru autobuze şi pentru persoanele aflate în aşteptare; 9. cap de traseu - punct de plecare sau punct de destinaŃie, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin servicii regulate de transport rutier public; 10. cabotaj - operaŃiune de transport rutier efectuată de către un operator de transport rutier străin între cel puŃin două puncte de încărcare/descărcare aflate pe teritoriul

Page 52: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

României; deplasarea fără încărcătură a unui vehicul rutier între două operaŃiuni consecutive de transport internaŃional nu este considerată cabotaj; 11. certificat de competenŃă profesională - document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere; 12. certificat de transport în cont propriu - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplineşte condiŃia de competenŃă profesională, aceasta având acces la activitatea de transport rutier în cont propriu; 13. contract de închiriere de vehicule rutiere - contract încheiat în formă autentică, prin care un locator, persoană fizică sau juridică, transmite, contra cost, dreptul de folosinŃă pe perioadă determinată a unuia sau mai multor vehicule, fără conducător auto, către o altă persoană fizică sau juridică, numită locatar; 14. copia conformă a certificatului de transport în cont propriu - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deŃinute în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă şi utilizate de întreprindere, altele decât cele menŃionate la art. 2, cu care se efectuează operaŃiuni de transport rutier în cont propriu, numai cu respectarea reglementărilor naŃionale şi internaŃionale în domeniul transporturilor rutiere; 15. copia conformă a licenŃei de transport - documentul eliberat de autoritatea competentă pentru fiecare dintre autovehiculele sau ansamblurile de vehicule rutiere deŃinute în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă şi utilizate de operatorul de transport rutier la operaŃiuni de transport rutier, altele decât cele menŃionate la art. 2, numai cu respectarea reglementărilor naŃionale şi internaŃionale în domeniul transporturilor rutiere; 16. cursă - traseu parcurs de un autobuz care, după atingerea punctului de destinaŃie, revine la punctul de plecare, în cadrul aceleiaşi operaŃiuni de transport de persoane; 17. document de transport - document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat; 18. grafic de circulaŃie - document care conŃine staŃiile publice aflate pe un traseu, distanŃele dintre acestea, orele de plecare, respectiv sosire, şi zilele în care se efectuează transporturile; 19. grup de persoane dinainte constituit - grup pentru care o organizaŃie sau o persoană autorizată care este responsabilă cu încheierea contractului şi plata colectivă a serviciilor a primit rezervările şi a efectuat plăŃile înainte de plecare. Pe tot parcursul transportului componenŃa grupului trebuie să rămână aceeaşi; 20. inspecŃie tehnică periodică - operaŃiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora ce contribuie la siguranŃa circulaŃiei, protecŃia mediului şi încadrarea în categoria de folosinŃă; 21. intermediere în transporturile rutiere - activitatea unei întreprinderi cu scop patrimonial care constă în preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier în trafic naŃional şi/sau internaŃional, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unuia sau mai multor operatori de transport; 22. întreprindere - agent economic, persoană fizică, asociaŃie familială sau persoană juridică, cu/fără scop patrimonial, orice asociaŃie ori grup de persoane fără personalitate juridică, cu/fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate; 23. licenŃă pentru activităŃi conexe transportului rutier - document care dă dreptul unei întreprinderi să desfăşoare activităŃi conexe transportului rutier; 24. licenŃă de transport - document prin care se atestă că întreprinderea îndeplineşte condiŃiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenŃă profesională, aceasta având acces la transportul rutier public;

Page 53: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

25. licenŃă de traseu - document care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic naŃional pe un anumit traseu, conform programului de transport; 26. masă totală maximă autorizată - masa totală maximă a unui vehicul rutier, aşa cum este declarată de constructorul acestuia; 27. microbuz - autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane pe scaune, în afara locului conducătorului auto; 28. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislaŃiei în vigoare, că un tip de vehicul, un sistem sau o componentă ori o entitate tehnică independentă satisface cerinŃele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare; 29. operator de transport rutier - orice întreprindere care deŃine certificat unic de înregistrare, având ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, deŃinătoare a unei licenŃe de transport şi care efectuează transport rutier public cu vehicule rutiere deŃinute cu orice titlu, cu excepŃia comodatului, denumite în continuare vehicule deŃinute; 30. operator de transport rutier român - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în România; 31. operator de transport rutier străin - operator de transport rutier cu sediul sau cu domiciliul în străinătate, autorizat să efectueze transporturi rutiere internaŃionale; 32. operator pentru activităŃi conexe transportului rutier - orice întreprindere care desfăşoară activităŃi conexe transportului rutier şi care a obŃinut în prealabil licenŃa pentru activităŃi conexe transportului rutier; 33. persoană desemnată - persoană fizică, managerul activităŃii de transport rutier, care îndeplineşte pentru întreprindere condiŃiile de onorabilitate şi competenŃă profesională, care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă, permanent şi efectiv, activitatea de transport a întreprinderii; 34. program de transport interjudeŃean şi internaŃional - program întocmit şi aprobat de autoritatea competentă, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulaŃie, capetele de traseu, staŃiile publice, numărul, tipul şi capacitatea autovehiculelor necesare; 35. program de transport judeŃean - program propus şi aprobat de consiliile judeŃene şi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin care se stabilesc traseele pentru transportul rutier public de persoane prin servicii regulate, graficele de circulaŃie, capetele de traseu, staŃiile publice, numărul, tipul şi capacitatea autovehiculelor necesare; 36. serviciu regulat de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane care asigură transportul persoanelor, potrivit graficelor de circulaŃie, pe trasee specificate, în care urcarea/coborârea persoanelor transportate în/din autovehicul se face în puncte de oprire dinainte stabilite; serviciul regulat de transport de persoane presupune obligaŃia respectării graficelor de circulaŃie, acesta fiind accesibil oricărei persoane, putând fi condiŃionat cel mult de o rezervare prealabilă; 37. serviciu regulat special de transport de persoane - serviciu de transport public de persoane efectuat la solicitarea unui beneficiar, prin care se asigură doar transportul anumitor categorii determinate de persoane, în măsura în care acest serviciu se desfăşoară în condiŃiile prevăzute la pct. 36. Serviciul regulat special de transport de persoane include: a) transportul muncitorilor între domiciliu şi locul de muncă; b) transportul elevilor şi al studenŃilor spre şi dinspre instituŃiile de învăŃământ; c) transportul militarilor şi al familiilor acestora între domiciliu şi unitatea militară; 38. staŃie publică - punct de pe traseul unui seviciu regulat de transport de persoane, amenajat corespunzător, semnalizat printr-un indicator rutier şi care să aibă în dotare un panou suplimentar pe care este ataşat orarul conform căruia opresc autovehiculele pentru urcarea şi coborârea persoanelor transportate; 39. serviciu ocazional de transport de persoane - activitate de transport public de persoane, realizată pe bază de contract unic pentru fiecare cursă, care nu poate fi definită ca serviciu

Page 54: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

regulat sau ca serviciu regulat special, prin care se transportă grupuri de persoane dinainte constituite, la iniŃiativa unei persoane, cu ocazia unor evenimente, manifestări speciale, călătorii circulare cu caracter de agrement, turism şi altele asemenea; 40. traseu - parcurs care asigură legătura între mai multe localităŃi şi/sau obiective, cuprinse între două capete, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale. În funcŃie de amplasarea capetelor şi de itinerarul dintre acestea, traseele pot fi locale, judeŃene, interjudeŃene şi internaŃionale; traseele dintre municipiul Bucureşti şi alte localităŃi sunt trasee interjudeŃene; 41. transport rutier - operaŃiune prin care se realizează deplasarea persoanelor sau a mărfurilor cu un autovehicul ori cu un ansamblu de vehicule rutiere, pe un drum deschis circulaŃiei publice, chiar dacă vehiculele respective sunt, pe o anumită porŃiune a traseului, transportate la rândul lor pe sau de alte vehicule ori dacă autovehiculele se deplasează fără încărcătură. OperaŃiunile de încărcare/descărcare şi de întocmire/distribuire a documentelor însoŃitoare transportului, realizate sau supravegheate de conducătorul vehiculului ori al ansamblului de vehicule, sunt operaŃiuni incluse în activitatea de transport; 42. transport rutier agabaritic - transport rutier cu mase şi/sau cu dimensiuni depăşite; 43. transport rutier în trafic naŃional - transport rutier care se efectuează între două localităŃi situate pe teritoriul României, fără a depăşi teritoriul statului; 44. transport rutier în trafic internaŃional - transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaŃie, situate pe teritoriul a două state diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor state; 45. transport rutier în zona de mic trafic de frontieră - transport rutier care implică deplasarea unui vehicul rutier de pe teritoriul unui stat pe teritoriul statului învecinat, pe o distanŃă de cel mult 30 km faŃă de frontieră, dacă acordurile bilaterale încheiate între statele respective nu prevăd altfel; 46. transport rutier local - transport rutier efectuat în interiorul zonei administrativ-teritoriale a unei localităŃi, fără a depăşi limitele acesteia; 47. transport rutier judeŃean - transport rutier care se efectuează între două localităŃi situate pe teritoriul aceluiaşi judeŃ; 48. transport rutier interjudeŃean - transport rutier care se efectuează între localitatea de plecare şi localitatea de destinaŃie, situate pe teritoriul a două judeŃe diferite, cu sau fără tranzitarea unuia ori mai multor judeŃe; în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, transportul rutier între municipiul Bucureşti şi alte judeŃe este considerat transport rutier interjudeŃean; 49. transportator rutier - orice întreprindere care, în activitatea sa, pentru transportul public sau transportul în cont propriu al persoanelor ori al mărfurilor, utilizează vehicule sau ansambluri de vehicule rutiere deŃinute, în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă; 50. vehicul rutier - sistem mecanic destinat circulaŃiei pe drumurile publice, cu sau fără mijloace de autopropulsare, şi care se utilizează în mod normal pentru transportul de persoane şi/sau de mărfuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări. În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă sunt considerate vehicule rutiere autovehiculele, remorcile, semiremorcile şi tractoarele, definite astfel: a) autovehicul - orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie, cu excepŃia vehiculelor care circulă pe şine şi a autovehiculelor cu două sau 3 roŃi; b) remorcă - vehicul rutier fără motor, conceput şi construit pentru a fi tractat de un autovehicul; c) semiremorcă - vehicul rutier tractat, conceput pentru a fi cuplat la un tractor sau la o axă de tractare, astfel încât asupra tractorului ori axei de tractare se exercită o forŃă verticală semnificativă; d) tractor - vehicul rutier care, prin concepŃie şi construcŃie, este destinat exclusiv sau în principal tractării de remorci/semiremorci sau utilaje; 51. vehicule istorice - vehicule pentru care perioada trecută de la încetarea fabricaŃiei tipurilor respective, care au utilizat acelaşi tip de caroserie şi acelaşi tip de motor, este de

Page 55: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

cel puŃin 30 de ani, originale, restaurate sau reconstruite, pentru care deŃinătorii au obŃinut un atestat de vehicul istoric emis de organisme agreate de autoritatea competentă."

5.La articolul 4 litera A, litera b) va avea următorul cuprins: "b) clasificarea din punct de vedere al caracterului comercial al activităŃii: 1. transport rutier public; 2. transport rutier în cont propriu;"

6.La articolul 4 litera B, punctul 1 al literei a) va avea următorul cuprins: "1. transport rutier de mărfuri generale, inclusiv bunuri;"

7.La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 5 (1) Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, în calitate de organ de specialitate al administraŃiei publice centrale, autoritate de stat şi de reglementare în domeniul transporturilor rutiere, reprezintă, în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, autoritatea competentă."

8.La articolul 5, litera f) a alineatului (3) va avea următorul cuprins: "f) autorizează activităŃile de transport rutier public şi în cont propriu, în trafic naŃional şi/sau internaŃional, şi eliberează în acest sens licenŃe, certificate de transport în cont propriu şi autorizaŃii de transport internaŃional, prin intermediul autorităŃilor prevăzute de legislaŃia în vigoare, în conformitate cu procedurile specifice stabilite pentru operatorii de transport rutier, întreprinderi şi operatorii de activităŃi conexe transportului rutier, precum şi atestate/certificate pentru personalul de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, conform prevederilor în vigoare, acordurilor şi convenŃiilor la care România este parte;"

9.După articolul 8 se introduc două noi articole, articolele 81 şi 82, cu următorul cuprins: "Art. 81 Consiliile judeŃene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale au următoarele atribuŃii privind transportul rutier public, care se realizează în zona de competenŃă respectivă: a) stabilirea şi aplicarea politicilor teritoriale de dezvoltare durabilă a transportului rutier, în conexiune cu politicile similare din zonele limitrofe şi în conformitate cu politica naŃională în domeniu; b) aprobarea programelor de transport rutier public de persoane în trafic judeŃean, după armonizarea acestora de către autoritatea competentă cu programele de transport rutier interjudeŃean, feroviar, naval sau aerian, după caz. Art. 82 La realizarea proiectului de program de transport rutier public de persoane în trafic judeŃean vor fi consultate şi asociaŃiile existente la nivel judeŃean."

10.Articolul 9 va avea următorul cuprins: "Art. 9 (1) Transportul rutier se efectuează numai în condiŃiile respectării prevederilor prezentei ordonanŃe de urgenŃă, a reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi a acordurilor şi convenŃiilor internaŃionale la care România este parte. (2) Transportul rutier de mărfuri periculoase se efectuează numai în condiŃiile respectării prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internaŃional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările ulterioare, şi a reglementărilor specifice în vigoare.

Page 56: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(3) Transportul rutier al deşeurilor periculoase se efectuează numai în condiŃiile respectării reglementărilor specifice în vigoare. (4) Transportul rutier de mărfuri sau de persoane se poate efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor OrdonanŃei Guvernului nr. 17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere şi organizarea timpului de muncă al lucrătorilor mobili în transportul rutier de mărfuri şi persoane, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 466/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaŃionale (A.E.T.R.), inclusiv ale anexelor la acesta, încheiat la Geneva la 1 iulie 1970, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1994."

11.Articolul 11 va avea următorul cuprins: "Art. 11 Transportul rutier public este transportul rutier efectuat pe bază de contract, contra plată, prin încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii, cu vehicule deŃinute şi utilizate în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă."

12.La articolul 12, partea introductivă şi literele a) şi f) vor avea următorul cuprins: "Art. 12 Transportul rutier în cont propriu se efectuează fără încasarea unui tarif sau a echivalentului în natură ori în servicii al acestuia şi se realizează în următoarele condiŃii cumulative: a) este o activitate secundară sau suplimentară celorlalte activităŃi principale autorizate ale întreprinderii; f) vehiculele utilizate pentru astfel de transporturi sunt conduse de către conducători auto angajaŃi ai întreprinderii, de către persoana fizică sau de către un membru al asociaŃiei familiale, după caz."

13.Articolul 13 va avea următorul cuprins: "Art. 13 Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public în trafic naŃional şi/sau internaŃional numai cu vehicule rutiere deŃinute şi utilizate în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă, înmatriculate în România, conduse de persoane cu cetăŃenie română sau de cetăŃeni străini cu drept de muncă în România."

14.Articolul 14 va avea următorul cuprins: "Art. 14 Pentru a putea efectua transport rutier pe teritoriul României, conducătorii auto cetăŃeni străini care au obŃinut dreptul de muncă în România trebuie să deŃină un certificat de competenŃă profesională eliberat de autoritatea competentă în condiŃiile stabilite de aceasta."

15.La articolul 17, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 17 (1) Pentru a efectua transport rutier public, operatorii de transport rutier trebuie să fie înregistraŃi în Registrul operatorilor de transport rutier, Ńinut de autoritatea competentă."

16.Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18 (1) Pentru dobândirea calităŃii de operator de transport rutier, o întreprindere trebuie să obŃină licenŃa de transport, care se acordă în urma îndeplinirii cumulative a condiŃiilor de onorabilitate, capacitate financiară şi competenŃă profesională.

Page 57: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(2) CondiŃia de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier: a) nu a fost condamnată pentru infracŃiuni de natură comercială; b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare; c) nu a fost condamnată pentru infracŃiuni privind: - condiŃiile de plată şi de angajare; - transportul rutier de mărfuri sau de persoane şi, în special, prevederile privind perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, greutăŃile şi dimensiunile vehiculelor rutiere, siguranŃa rutieră şi siguranŃa vehiculului rutier, protecŃia mediului. (3) CondiŃia de capacitate financiară constă în dispunerea unor resurse suficiente pentru a se asigura demararea în bune condiŃii a activităŃii întreprinderii şi buna administrare a acesteia. CondiŃia de capacitate financiară se consideră ca fiind îndeplinită numai dacă operatorul de transport rutier dispune de un nivel financiar de minimum 9.000 euro pentru primul autovehicul rutier şi 5.000 euro pentru fiecare dintre celelalte autovehicule rutiere deŃinute şi utilizate în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă. Modul de evaluare a capacităŃii financiare a unei întreprinderi se stabileşte de autoritatea competentă. (4) CondiŃia de competenŃă profesională se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport rutier este titulară a unui certificat de competenŃă profesională eliberat de autoritatea competentă în condiŃiile stabilite de aceasta. (5) Certificatul de competenŃă profesională atestă deŃinerea nivelului necesar de cunoştinŃe stabilit de autoritatea competentă şi se acordă în urma unei examinări scrise obligatorii, care poate fi completată cu o examinare orală în forma stabilită de autoritatea competentă."

17.Articolul 19 va avea următorul cuprins: "Art. 19 (1) LicenŃa de transport se eliberează operatorului de transport rutier de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani şi se păstrează la sediul acestuia. (2) Pentru vehiculele rutiere deŃinute de operatorul de transport rutier, în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă, şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier public, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale licenŃei de transport. Numărul maxim de copii conforme ale licenŃei de transport corespunde numărului de vehicule pentru care este îndeplinită condiŃia de capacitate financiară a operatorului de transport rutier. (3) Copiile conforme ale licenŃei de transport se eliberează de către autoritatea competentă, pentru perioade succesive de un an, până la expirarea valabilităŃii licenŃei de transport."

18.Articolul 20 va avea următorul cuprins: "Art. 20 (1) Efectuarea transportului rutier public cu autovehicule deŃinute în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă, altele decât cele prevăzute la art. 2, este permisă numai pe baza copiei conforme a licenŃei de transport valabile, emisă de autoritatea competentă. (2) Copia conformă a licenŃei de transport se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecŃia mediului."

19.Articolul 21 va avea următorul cuprins: "Art. 21 LicenŃa de transport se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care operatorul de transport rutier nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care operatorul de transport a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia."

Page 58: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

20.Articolul 22 va avea următorul cuprins: "Art. 22 Întreprinderea care a dobândit calitatea de operator de transport rutier poate efectua transport rutier în cont propriu pe baza licenŃei de transport şi a copiilor conforme ale acesteia existente la bordul autovehiculelor respective."

21.La articolul 23, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 23 (1) Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, întreprinderile trebuie să fie înregistrate în Registrul întreprinderilor, Ńinut de autoritatea competentă."

22.Articolul 24 va avea următorul cuprins: "Art. 24 Pentru a efectua transport rutier în cont propriu, o întreprindere trebuie să obŃină un certificat de transport în cont propriu, care se acordă în urma îndeplinirii condiŃiei de competenŃă profesională."

23.Articolul 25 va avea următorul cuprins: "Art. 25 (1) Certificatul de transport în cont propriu se eliberează întreprinderii de către autoritatea competentă, are o valabilitate de 5 ani şi se păstrează la sediul acesteia. (2) Pentru fiecare dintre autovehiculele rutiere deŃinute de întreprindere şi utilizate la operaŃiuni de transport rutier în cont propriu, cu excepŃia celor prevăzute la art. 2, autoritatea competentă eliberează, la cerere, copii conforme ale certificatului de transport în cont propriu, cu valabilitate de un an."

24.Articolul 26 va avea următorul cuprins: "Art. 26 Efectuarea transportului rutier în cont propriu cu un vehicul deŃinut este permisă numai pe baza copiei conforme valabile a certificatului de transport în cont propriu."

25.Articolul 27 va avea următorul cuprins: "Art. 27 (1) Certificatul de transport în cont propriu se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care întreprinderea nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acestuia sau în cazul în care întreprinderea a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acestuia. (2) Copia conformă a certificatului de transport în cont propriu se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare privind transportul rutier şi/sau protecŃia mediului. (3) O întreprindere care deŃine numai certificate de transport în cont propriu nu poate executa transport rutier public."

26.Articolul 28 va avea următorul cuprins: "Art. 28 (1) Transportul rutier public de mărfuri este efectuat de către operatorii de transport rutier numai cu vehicule rutiere la bordul cărora există, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenŃei de transport, documentul de transport, precum şi celelalte documente specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare. (2) Transportul rutier de mărfuri în cont propriu poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu vehicule rutiere la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie

Page 59: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

conformă a certificatului de transport în cont propriu, documentul din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu, precum şi documentele specifice tipului de transport efectuat, stabilite prin reglementările în vigoare."

27.Articolul 29 va avea următorul cuprins: "Art. 29 În vederea efectuării transportului rutier public de mărfuri în trafic internaŃional, suplimentar faŃă de documentele prevăzute la art. 28 alin. (1), la bordul vehiculului rutier trebuie să se mai afle şi certificatul privind încadrarea vehiculului rutier în normele de poluare şi siguranŃă rutieră."

28.Articolul 30 va avea următorul cuprins: "Art. 30 Operatorii de transport rutier români pot efectua transport rutier public de mărfuri în trafic internaŃional numai pe baza autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenŃiile internaŃionale la care România este parte nu prevăd altfel."

29.Articolul 31 va avea următorul cuprins: "Art. 31 (1) Operatorii de transport rutier străini pot efectua operaŃiuni de transport rutier public de mărfuri în trafic internaŃional pe teritoriul României numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional eliberate de autoritatea competentă, dacă acordurile sau convenŃiile internaŃionale la care România este parte nu prevăd altfel. (2) Organele de control vamal vor efectua formalităŃile vamale pe teritoriul României pentru autovehiculele operatorilor de transport rutier străini numai dacă la bordul acestora există autorizaŃia de transport internaŃional corespunzătoare sau până la îndeplinirea acestei formalităŃi. (3) Până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului şi Ministerul FinanŃelor Publice vor elabora instrucŃiuni comune pentru aplicarea prevederilor alin. (2)."

30.Articolul 32 va avea următorul cuprins: "Art. 32 (1) Transportul rutier public de persoane se efectuează de către operatorii de transport rutier numai cu autobuze la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a licenŃei de transport, precum şi licenŃa de traseu ori autorizaŃia de transport internaŃional sau documentul de transport corespunzător serviciilor ocazionale, după caz. (2) Transportul rutier în cont propriu de persoane poate fi efectuat de către întreprinderi numai cu autovehicule la bordul cărora se află, pe toată durata transportului, o copie conformă a certificatului de transport în cont propriu, precum şi documente din care să rezulte faptul că transportul efectuat este în cont propriu."

31.Articolul 33 va avea următorul cuprins: "Art. 33 Transportul rutier public de persoane cu autobuze se poate realiza prin: a) servicii regulate; b) servicii regulate speciale; c) servicii ocazionale."

32.Articolul 34 va avea următorul cuprins: "Art. 34

Page 60: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu judeŃean sau interjudeŃean se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenŃei de traseu eliberate de Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului, perioada de valabilitate a acesteia fiind limitată de perioada de valabilitate a programului de transport. (2) LicenŃa de traseu pentru transportul rutier public în trafic interjudeŃean se eliberează pentru fiecare cursă, iar în trafic judeŃean, pentru fiecare traseu. (3) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeŃean şi interjudeŃean se efectuează pe baza programelor de transport, perioada de valabilitate a acestora fiind de 3 ani. (4) În vederea întocmirii programului de transport judeŃean, consiliul judeŃean are obligaŃia să transmită autorităŃii competente, până la data comunicată de aceasta, propuneri care să conŃină traseele judeŃene care urmează a fi incluse în program. După întocmirea programului, aceasta îl va transmite spre aprobare consiliului judeŃean. (5) Programul de transport nu poate fi modificat decât pentru cazuri justificate, cel mult o dată pe an, cu respectarea condiŃiilor impuse la alin. (4) privind întocmirea şi aprobarea sa."

33.După articolul 34 se introduc două noi articole, articolele 341 şi 342, cu următorul cuprins: "Art. 341 (1) În cazul transportului rutier public judeŃean de persoane prin servicii regulate, autoritatea competentă eliberează licenŃele de traseu după atribuirea traseelor din programul de transport judeŃean respectiv. (2) În vederea atribuirii traseelor, condiŃiile impuse şi punctajele pentru departajare se stabilesc de autoritatea competentă pentru traseele interjudeŃene şi de Ministerul AdministraŃiei şi Internelor pentru traseele judeŃene. (3) LicenŃele de traseu pentru traseele judeŃene se eliberează de agenŃiile teritoriale ale autorităŃii competente, conform atribuirii traseelor pe baza condiŃiilor impuse şi punctajelor obŃinute de operatori la atribuirea traseelor. (4) La atribuirea traseelor judeŃene poate participa şi un reprezentant al consiliului judeŃean. Art. 342 (1) LicenŃa de traseu conŃine tipul şi capacitatea autobuzului cu care este permisă executarea curselor traseului, iar în anexă, graficul de circulaŃie. (2) Pentru transportul rutier de persoane pe trasee judeŃene şi interjudeŃene se utilizează autobuze interurbane şi autocare, iar pentru traseele internaŃionale se utilizează numai autocare. Autoritatea competentă va corela gradul de confort al acestora cu lungimea traseului. (3) În transportul rutier de persoane în trafic judeŃean, interjudeŃean sau internaŃional se interzice transportul mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune prevăzut în certificatul de înmatriculare al autobuzului."

34.Articolul 35 va avea următorul cuprins: "Art. 35 La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale, operatorii de transport rutier au obligaŃia respectării prevederilor caietului de sarcini al licenŃei de traseu sau ale autorizaŃiei de transport internaŃional, precum şi ale graficului de circulaŃie."

35.După articolul 35 se introduc două noi articole, articolele 351 şi 352, cu următorul cuprins: "Art. 351 Pe traseele paralele cu calea ferată, graficele de circulaŃie se armonizează pentru a nu se suprapune cu graficele de circulaŃie ale trenurilor de persoane. Art. 352

Page 61: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1) Serviciile regulate de transport de persoane se execută pe bază de legitimaŃii de călătorie individuale, care sunt documente cu regim special, respectiv: bilete, abonamente şi legitimaŃii speciale. (2) LegitimaŃiile speciale de călătorie sunt legitimaŃiile acordate de autorităŃile competente, în condiŃiile legii. (3) Modelul biletelor, abonamentelor şi legitimaŃiilor speciale se stabileşte unitar de Ministerul FinanŃelor Publice. (4) Pentru copiii sub 5 ani transportul se realizează gratuit. (5) Transportul bagajelor de mână ale pasagerilor se face gratuit în limita de până la 20 kg în trafic naŃional şi 30 kg în trafic internaŃional."

36.Articolul 36 va avea următorul cuprins: "Art. 36 (1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier români numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional şi a graficului de circulaŃie conŃinut în aceasta, eliberată de autorităŃile competente ale statelor unde sunt situate capetele de traseu, precum şi a autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de autorităŃile competente ale statelor tranzitate. (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate pe un traseu internaŃional se poate efectua şi de către mai mulŃi operatori de transport rutier, în comun, aşa cum au fost menŃionate în autorizaŃie."

37.Articolul 37 va avea următorul cuprins: "Art. 37 Operatorii de transport rutier străini pot efectua transport rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic internaŃional pe teritoriul României, tranzit sau destinaŃie, numai pe baza autorizaŃiei de transport internaŃional şi a graficului de circulaŃie conŃinut în aceasta, eliberată de autoritatea competentă."

38.Articolul 38 va avea următorul cuprins: "Art. 38 (1) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic naŃional se efectuează de către operatorii de transport rutier numai pe baza licenŃei de traseu eliberate de autoritatea competentă, cu valabilitate egală cu perioada contractului încheiat cu beneficiarul transportului, dar nu mai mare de un an, serviciul respectiv utilizând ca staŃii pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staŃii decât staŃiile publice, asigurându-se existenŃa la bordul autovehiculului a legitimaŃiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului. (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii regulate speciale în trafic internaŃional se efectuează de către operatorii de transport rutier români şi străini numai pe baza autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de autorităŃile competente ale statelor unde sunt situate capetele de traseu, precum şi a autorizaŃiilor de transport internaŃional eliberate de autorităŃile competente ale statelor tranzitate, serviciul respectiv utilizând ca staŃii pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate alte staŃii decât staŃiile publice, asigurându-se existenŃa la bordul autovehiculului a legitimaŃiilor valabile eliberate de beneficiarul transportului, dacă acordurile şi convenŃiile internaŃionale la care România este parte nu prevăd altfel."

39.După articolul 38 se introduce un nou articol, articolul 381, cu următorul cuprins: "Art. 381

Page 62: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1) LicenŃa pentru traseu sau autorizaŃia de transport internaŃional, eliberată de autoritatea competentă, se retrage de către aceasta în cazul în care nu mai sunt îndeplinite condiŃiile care au stat la baza eliberării ei sau în cazul abaterilor grave ori repetate de la regulile de prestare a serviciului. (2) DeŃinătorul licenŃei pentru traseu retrase este obligat să efectueze activitatea de transport rutier până la înlocuirea sa cu un alt operator de transport rutier, dar nu mai mult de 60 de zile."

40.Articolul 39 va avea următorul cuprins: "Art. 39 (1) Transportul rutier de persoane prin servicii ocazionale în trafic naŃional se poate efectua de către operatorii de transport rutier numai pe baza documentului de transport eliberat anterior de autoritatea competentă. (2) Transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional se poate efectua numai în condiŃiile respectării prevederilor Acordului privind transportul internaŃional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002, pe baza documentelor prevăzute în respectivul acord, eliberate de autoritatea competentă. (3) Pentru statele nesemnatare ale Acordului INTERBUS, transportul rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional se poate efectua numai pe baza documentului de transport convenit între autoritatea competentă şi autorităŃile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul. (4) Transportul rutier de persoane în cont propriu în trafic internaŃional se poate efectua numai pe baza documentului de transport eliberat şi convenit de autoritatea competentă cu autorităŃile competente din statele pe teritoriul cărora se derulează transportul."

41.După articolul 39 se introduc două noi articole, articolele 391 şi 392, cu următorul cuprins: "Art. 391 Transportul rutier de persoane în cont propriu în trafic naŃional şi internaŃional se efectuează în condiŃiile stabilite prin norme şi cu respectarea acordurilor şi convenŃiilor internaŃionale la care România este parte. Art. 392 Documentele care trebuie să se găsească la bordul autovehiculului în timpul efectuării transportului rutier de persoane, pentru fiecare tip de transport reglementat de prezenta ordonanŃă de urgenŃă, se stabilesc prin norme."

42.La articolul 40, alineatele (1), (3) şi (4) vor avea următorul cuprins: "Art. 40 (1) ActivităŃile conexe transportului rutier se efectuează de către întreprinderi numai pe baza licenŃei pentru activităŃi conexe transportului rutier, eliberată de autoritatea competentă, în condiŃiile stabilite prin norme. (3) În situaŃia în care o activitate conexă transportului rutier se efectuează de către o întreprindere în mai multe puncte, autoritatea competentă eliberează o licenŃă pentru activităŃi conexe transportului rutier, pentru fiecare dintre acestea. (4) LicenŃa pentru activităŃi conexe transportului rutier se suspendă de către autoritatea competentă în cazul săvârşirii unor abateri grave sau repetate de la reglementările în vigoare."

43.Articolul 43 va avea următorul cuprins: "Art. 43

Page 63: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1) ÎnfiinŃarea, desfiinŃarea sau schimbarea destinaŃiei unor spaŃii ale unei autogări, care să deservească transportul rutier public de persoane, se aprobă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliul local, după caz, cu avizul prealabil de oportunitate al autorităŃii competente. (2) Este interzisă schimbarea destinaŃiei unei autogări, desfiinŃarea acesteia sau schimbarea destinaŃiei unor spaŃii ale unei autogări, în mai puŃin de 6 luni de la notificarea acestei intenŃii de către proprietarul autogării respective."

44.Articolul 44 va avea următorul cuprins: "Art. 44 Amenajarea, semnalizarea rutieră şi întreŃinerea staŃiilor publice pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate se asigură de administraŃia publică locală, administratorul drumului sau deŃinătorul acestuia, după caz."

45.Articolul 45 va avea următorul cuprins: "Art. 45 În cazul transportului rutier public de persoane prin servicii regulate în trafic judeŃean, interjudeŃean sau internaŃional, plecările, opririle în tranzit şi sosirile se realizează din/în autogări sau, în lipsa acestora, din/în staŃii publice stabilite de administraŃia publică locală, cu avizul autorităŃii competente, conform programului de transport aprobat."

46.Articolul 46 va avea următorul cuprins: "Art. 46 (1) Oprirea în autogara în vederea urcării/coborârii persoanelor transportate este permisă numai în situaŃia în care graficul de circulaŃie al licenŃei de traseu are prevăzută staŃia respectivă, în cazul serviciilor regulate de transport rutier de persoane. (2) Accesul operatorilor de transport rutier public de persoane prin servicii regulate, în staŃiile publice, este fără plată, egal şi nediscriminatoriu, conform graficelor de circulaŃie. (3) Operatorii de transport rutier care efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate conform graficului de circulaŃie au acces egal şi nediscriminatoriu la serviciile autogărilor, contra cost."

47.Articolul 47 va avea următorul cuprins: "Art. 47 (1) ActivităŃile de intermediere a operaŃiunilor de transport rutier public se realizează pe bază de contracte prin preluarea de la beneficiari a comenzilor de transport rutier, acestea urmând a fi executate de intermediar, în numele său, prin intermediul unui operator de transport rutier, pe bază de contracte. (2) Sarcinile şi răspunderile intermediarului rezultă din prevederile contractului de intermediere încheiat între părŃi."

48.Articolul 48 va avea următorul cuprins: "Art. 48 LicenŃa pentru activităŃi conexe transportului rutier se retrage de către autoritatea competentă în cazul în care întreprinderea care efectuează activităŃi conexe transportului rutier nu mai îndeplineşte condiŃiile care au stat la baza acordării acesteia sau în cazul în care aceasta a furnizat documente conŃinând informaŃii eronate cu ocazia solicitării acordării acesteia."

49.Titlul capitolului VII va avea următorul cuprins: "CAPITOLUL VII: SiguranŃa rutieră"

Page 64: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

50.La capitolul VII, înaintea articolului 49 se introduc două noi secŃiuni, secŃiunile 1 şi a 2-a, cu următorul cuprins: "SECłIUNEA 1: DispoziŃii generale Art. 481 (1) SiguranŃa rutieră se defineşte prin totalitatea reglementărilor privind circulaŃia rutieră, precum şi condiŃiile pe care trebuie să le îndeplinească infrastructura rutieră, mijloacele de transport, persoanele cu atribuŃii care concură la siguranŃa circulaŃiei şi ceilalŃi participanŃi la trafic pentru a se asigura desfăşurarea transportului rutier în condiŃii de siguranŃă şi de protecŃie a mediului. (2) Reglementările privind circulaŃia rutieră sunt stabilite prin lege specială. SECłIUNEA 2: Persoane cu funcŃii care concură la siguranŃa rutieră Art. 482 În sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa rutieră sunt conducătorii auto prevăzuŃi la art. 10 şi 14, persoana desemnată şi consilierul de siguranŃă. Art. 483 (1) Persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa circulaŃiei trebuie să facă dovada că sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru ocuparea şi menŃinerea pe funcŃie. (2) Avizul medical şi avizul psihologic se obŃin în urma unei examinări, iniŃiale şi periodice, efectuată în unităŃi specializate, stabilite obligatoriu în fiecare judeŃ, din reŃeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului sau agreate de acesta. (3) Cazurile pentru care se impune efectuarea examinării medicale şi/sau psihologice, precum şi periodicitatea avizelor medicale şi/sau psihologice se stabilesc prin norme. Art. 484 Întreprinderea sau operatorul de transport rutier, în calitate de angajator, are obligaŃia să Ńină evidenŃa avizelor medicale şi/sau psihologice şi să respecte recomandările comisiilor medicale şi psihologice cu privire la persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa rutieră. Art. 485 (1) Persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa rutieră trebuie să deŃină un certificat de pregătire profesională eliberat de autoritatea competentă. (2) Prin lege se pot stabili şi alte categorii de conducători auto care trebuie să deŃină certificat de competenŃă profesională. Art. 486 Certificatul de competenŃă profesională are o valabilitate de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru aceeaşi perioadă, în urma susŃinerii şi promovării unui examen, în condiŃiile stabilite de autoritatea competentă. Art. 487 Anularea certificatului de competenŃă profesională se realizează în condiŃiile stabilite de autoritatea competentă, pentru cazuri de incompatibilitate. Art. 488 (1) Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, întreprinderile care execută transport rutier public sau transport rutier în cont propriu au obligaŃia de a asigura pregătirea profesională şi instruirea periodică a personalului care concură la siguranŃa circulaŃiei. (2) Instruirea personalului cu atribuŃii în siguranŃa circulaŃiei se realizează în condiŃiile stabilite de autoritatea competentă. Art. 489 Autoritatea competentă va stabili sarcinile şi responsabilităŃile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa circulaŃiei."

51.La capitolul VII, după secŃiunea a 2-a se introduce o nouă secŃiune, secŃiunea a 3-a, cu următorul titlu: "SECłIUNEA 3: Vehicule rutiere"

Page 65: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

52.La articolul 49, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Transportul rutier de mărfuri şi/sau de persoane se efectuează numai cu vehicule rutiere destinate prin construcŃie tipului respectiv de transport şi dotate cu tahografe şi limitatoare de viteză, în conformitate cu reglementările în vigoare."

53.La articolul 50, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 50 (1) Omologarea în vederea înmatriculării sau înregistrării vehiculelor rutiere se acordă de către autoritatea competentă, care eliberează şi cartea de identitate a vehiculului rutier, în condiŃiile stabilite prin prevederile legale în vigoare. (2) Certificarea autenticităŃii şi omologarea vehiculelor rutiere în vederea înmatriculării sau înregistrării acestora se realizează în condiŃiile stabilite prin prevederile legale în vigoare."

54.Articolul 51 va avea următorul cuprins: "Art. 51 (1) Operatorii economici care efectuează servicii de reparaŃii, reglare, de modificări constructive, de reconstrucŃie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz, precum şi de inspecŃie tehnică periodică a vehiculelor rutiere pot desfăşura aceste activităŃi numai pe baza autorizaŃiei tehnice eliberate de autoritatea competentă, în condiŃiile stabilite prin prevederile legale în vigoare. (2) CondiŃiile de desfăşurare a activităŃilor de reparaŃii, reglare, de modificări constructive, de reconstrucŃie a vehiculelor rutiere, de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz sau de inspecŃie tehnică periodică a vehiculelor rutiere, precum şi condiŃiile de acordare a autorizaŃiilor tehnice operatorilor economici care efectuează asemenea servicii se stabilesc de autoritatea competentă, în condiŃiile stabilite prin prevederile legale în vigoare."

55.Articolul 52 va avea următorul cuprins: "Art. 52 Produsele şi materialele de exploatare utilizate la vehiculele rutiere fabricate în Ńară sau importate trebuie să fie certificate şi/sau omologate din punct de vedere tehnic, potrivit prevederilor legale în vigoare, de autoritatea competentă."

56.Articolul 53 va avea următorul cuprins: "Art. 53 Lista produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere pentru care se impune certificarea sau omologarea se stabileşte de autoritatea competentă, în condiŃiile stabilite prin prevederile legale în vigoare."

57.La capitolul VII, după articolul 53 se introduce o nouă secŃiune, secŃiunea a 4-a, cu următorul cuprins: "SECłIUNEA 4: Infrastructura rutieră Art. 531 De respectarea prevederilor privind siguranŃa circulaŃiei sunt răspunzătoare/răspunzători toate întreprinderile deŃinătoare de vehicule rutiere, persoanele cu funcŃii care concură la siguranŃa circulaŃiei, administratorii infrastructurii rutiere, precum şi agenŃii economici autorizaŃi să execute lucrări de întreŃinere şi reparaŃii a infrastructurii rutiere, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Art. 532 (1) Pentru asigurarea siguranŃei circulaŃiei şi fluenŃei traficului în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale, precum şi în alte perioade, se pot institui restricŃii de circulaŃie pentru anumite categorii de vehicule.

Page 66: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(2) RestricŃiile, tipurile de vehicule, perioadele de aplicare şi excepŃiile se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, construcŃiilor şi turismului sau prin ordine comune ale ministerelor interesate, după caz."

58.După capitolul VII se introduce un nou capitol, capitolul VII1, cu următorul cuprins: "CAPITOLUL VII1: Contracte în activităŃile de transport rutier şi conexe Art. 533 Executarea transportului rutier public şi a activităŃilor conexe acestuia se realizează pe bază de contract comercial. Aceste activităŃi sunt următoarele: a) transportul rutier public de mărfuri; b) transportul rutier public de persoane în trafic naŃional şi internaŃional în următoarele cazuri: 1. transportul rutier prin serviciu regulat; 2. transportul rutier prin serviciu regulat special; 3. transportul rutier ocazional; c) activităŃi desfăşurate de autogara; d) activităŃi de intermediere. Art. 534 Se consideră contract şi comanda acceptată numai dacă conŃine toate elementele necesare efectuării transportului rutier. Art. 535 (1) DispoziŃiile pct. 2 şi 3 ale art. 1, precum şi ale art. 2-30 şi 32-41, cu excepŃia celor prevăzute la art. 23 pct. 3, din ConvenŃia referitoare la contractul de transport internaŃional de mărfuri pe şosele (CMR), semnată la Geneva, ElveŃia, la 19 mai 1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451 din 20 noiembrie 1972, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 145 din 6 decembrie 1972, denumită în continuare ConvenŃia CMR, sunt aplicabile de plin drept transporturilor rutiere publice de mărfuri executate cu vehicule în trafic naŃional. (2) În trafic naŃional, prevederile art. 23 pct. 3 din ConvenŃia CMR vor avea următorul cuprins: «Totuşi, cuantumul despăgubirilor nu poate depăşi echivalentul în lei a 2,5 USD per kilogram greutate brută lipsă.» Art. 536 (1) Prevederile titlului XII - «Despre contractul de transport rutier», art. 413-441 - din Codul comercial nu se aplică contractelor de transport rutier public de mărfuri cu vehicule, încheiate după intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă. (2) Contractelor de transport rutier public de mărfuri cu vehicule, încheiate înainte de data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, aflate în curs de derulare, le sunt aplicabile prevederile Codului comercial menŃionate la alin. (1). Art. 537 (1) În executarea activităŃii conexe de intermediere, organizarea transportului rutier se face pe baza şi în condiŃiile contractului încheiat între client şi intermediar, precum şi ale contractului încheiat între intermediar şi operatorul de transport rutier. (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), operatorul care deŃine licenŃă pentru servicii de intermediere are obligaŃiile şi responsabilităŃile care rezultă din contractele respective. Art. 538 În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, autoritatea competentă va stabili reglementări privind aplicarea prevederilor ConvenŃiei CMR de către operatorii de transport rutier români în trafic naŃional. Art. 539 Contractul de transport rutier public de mărfuri cu vehicule rutiere, cu titlu oneros, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate pe teritoriul României sau în două Ńări diferite, dintre care cel puŃin una este Ńară contractantă, indiferent de domiciliul şi de naŃionalitatea participanŃilor la

Page 67: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

contract, este contract de transport rutier public de mărfuri în trafic naŃional sau internaŃional, după caz. Art. 5310 Biletul de călătorie reprezintă contractul de transport rutier public de persoane prin servicii regulate, încheiat între prestator - operator de transport şi beneficiar - călător, prin care operatorul de transport rutier se obligă să execute transportul în condiŃii de siguranŃă şi confort ale beneficiarului, şi beneficiarul se obligă să achite contravaloarea sa, acoperind şi asigurarea persoanelor şi a bagajelor. Art. 5311 Contractul de transport rutier public prin servicii regulate speciale se întocmeşte pentru o perioadă determinată, iar pentru serviciile ocazionale, contractul este unic, pentru fiecare cursă în parte. Art. 5312 Autogările care sunt incluse în graficele de circulaŃie în cazul transportului rutier public de persoane în trafic judeŃean, interjudeŃean şi internaŃional sunt obligate să încheie contractele cu operatorii respectivi în condiŃiile stabilite prin norme. Art. 5313 (1) Întreprinderea care efectuează transport rutier public sau transport rutier în cont propriu poate utiliza pentru aceasta vehicule rutiere închiriate pe bază de contract de la un locator care le deŃine în proprietate. (2) Un vehicul se consideră închiriat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiŃii: a) este înmatriculat în România; b) este pus la dispoziŃia exclusivă a locatarului, care suportă toate cheltuieile legate de exploatare, întreŃinere şi reparaŃii, pe toată durata contractului şi fără conducător auto; c) conducătorul auto este angajatul locatarului sau locatarul însuşi; d) folosinŃa este cedată cu titlu oneros. (3) Vehiculelor achiziŃionate în sistem leasing li se aplică regimul juridic al vehiculelor închiriate numai pe perioada de valabilitate a contractului de leasing."

59.Articolul 54 va avea următorul cuprins: "Art. 54 Eliberarea documentelor prevăzute de prezenta ordonanŃă de urgenŃă, precum şi efectuarea prestaŃiilor specifice se realizează de autoritatea competentă, pe baza tarifelor stabilite de aceasta."

60.Articolul 55 va avea următorul cuprins: "Art. 55 (1) La derularea operaŃiunilor de transport rutier public, tarifele se stabilesc liber, pe bază de cerere şi ofertă. (2) În cazul serviciilor publice de transport rutier de persoane, tariful de transport poate constitui unul dintre criteriile de licitaŃie privind concesionarea serviciului respectiv."

61.După articolul 55 se introduce un nou articol, articolul 551, cu următorul cuprins: "Art. 551 (1) Operatorul de transport rutier public de persoane va asigura corelarea tarifului de transport cu gradul de confort şi siguranŃă ale mijlocului de transport. (2) Tarifele de transport percepute călătorilor conŃin primele de asigurare pentru aceştia şi pentru bagajele lor, precum şi pentru riscurile ce pot decurge din efectuarea operaŃiunilor de transport."

62.Articolul 56 va avea următorul cuprins: "Art. 56

Page 68: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(1) InspecŃia, controlul şi supravegherea modului de respectare a prevederilor prezentei ordonanŃe de urgenŃă, precum şi a prevederilor normelor şi reglementărilor prevăzute de aceasta se efectuează în trafic şi la sediul întreprinderilor de către inspectorii de trafic sau, după caz, de către inspectori împuterniciŃi în acest scop de autoritatea competentă. (2) Reglementările privind efectuarea inspecŃiilor şi a controlului asupra transporturilor rutiere şi activităŃilor conexe acestora, modelul şi însemnele uniformei, precum şi dotarea şi inscripŃionarea autovehiculelor de control se stabilesc de autoritatea competentă până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă. (3) AtribuŃiile şi obligaŃiile inspectorilor de trafic se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

63.După articolul 56 se introduc două noi articole, articolele 561 şi 562, cu următorul cuprins: "Art. 561 (1) Inspectorii de trafic au obligaŃia de a purta uniforma de serviciu, de a deŃine asupra lor legitimaŃia de control pe timpul efectuării acŃiunilor de control şi de a respecta prevederile legale privind oprirea vehiculelor în trafic. (2) În cazul unui control efectuat în trafic asupra unui vehicul, inspectorii de trafic au dreptul să pătrundă atât în spaŃiul destinat conducătorului auto, cât şi în spaŃiul destinat transportului rutier de mărfuri şi/sau de persoane pentru efectuarea controlului şi efectuarea verificărilor care se impun. (3) În cazul transporturilor rutiere de mărfuri inspectorii de trafic au dreptul să verifice concordanŃa dintre înscrisurile din documentele de transport şi mărfurile transportate. (4) În cazul transporturilor rutiere de mărfuri suspectate a fi mărfuri periculoase, inspectorii de trafic au dreptul de a preleva mostre care vor fi transmise spre analiză laboratoarelor autorizate. (5) În cazul transporturilor rutiere de persoane, inspectorii de trafic au dreptul să verifice concordanŃa dintre înscrisurile din documentul de transport şi identitatea persoanelor transportate, precum şi legitimaŃiile de călătorie ale acestora, după caz. Art. 562 (1) Prin derogare de la prevederile OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaŃia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, inspectorii de trafic au dreptul să oprească orice vehicul care execută activităŃi de transport rutier în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă şi circulă pe drumurile publice. Inspectorii de trafic pot opri vehiculele, semnalizând regulamentar din poziŃia statică în acelaşi mod ca şi poliŃiştii rutieri sau din autovehiculul din dotare aflat în mers. (2) Prin derogare de la prevederile OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2006, autovehiculele inspectorilor de trafic vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasă de culoare roşie cu mesaje variabile, de care pot face uz numai pentru oprirea în trafic a vehiculelor care efectuează activitate de transport rutier, în condiŃiile prezentei ordonanŃe de urgenŃă."

64.Articolul 57 va avea următorul cuprins: "Art. 57 (1) La efectuarea controlului la sediul întreprinderilor, inspectorii au dreptul să pătrundă, în timpul programului de lucru, atât în spaŃiile de lucru, cât şi în vehiculele deŃinute de acestea. (2) La efectuarea controlului la sediul întreprinderilor, acestea au obligaŃia prezentării tuturor documentelor solicitate de personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop."

65.Titlul capitolului X va avea următorul cuprins: "CAPITOLUL X: ContravenŃii şi sancŃiuni"

Page 69: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

66.La capitolul X, înaintea articolului 58 se introduc patru noi articole, articolele 571 - 574, cu următorul cuprins: "Art. 571 Încălcarea dispoziŃiilor prevăzute în prezenta ordonanŃă de urgenŃă atrage răspunderea civilă, administrativă, contravenŃională sau penală, după caz. Art. 572 Constituie contravenŃii, dacă nu sunt considerate infracŃiuni potrivit legii penale, următoarele fapte: a) efectuarea transportului rutier sau a activităŃilor conexe acestuia fără a deŃine licenŃă de transport, certificat de transport în cont propriu, licenŃă pentru activităŃi conexe, licenŃă de traseu sau autorizaŃie de transport internaŃional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz; b) efectuarea transportului rutier în baza unei copii conforme a licenŃei de transport sau a certificatului de transport în cont propriu suspendate, expirate, declarate pierdute sau necorespunzătoare tipului de transport efectuat ori care nu aparŃin întreprinderii sau operatorului de transport respectiv, după caz; c) efectuarea transportului rutier cu un vehicul pentru care s-a dispus măsura imobilizării pentru nerespectarea prevederilor legale care impun imobilizarea vehiculului; d) efectuarea transportului rutier în regim de cabotaj; e) sustragerea de la efectuarea controlului în trafic rutier; f) sustragerea sau obstrucŃionarea efectuării controlului la sediul întreprinderii sau al operatorului de transport rutier care efectuează activităŃi de transport rutier sau activităŃi conexe transportului rutier, după caz. Art. 573 (1) De faptele menŃionate la art. 572 lit. a), b) şi f) este răspunzătoare/răspunzător persoana desemnată şi/sau administratorul întreprinderii, după caz. (2) De faptele menŃionate la art. 572 lit. c), d) şi e) este răspunzător conducătorul auto. Art. 574 (1) Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a) de la 20.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. a); b) de la 15.000 lei (RON) la 20.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. b); c) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. f). (2) Se sancŃionează cu amendă aplicată conducătorului auto român sau străin, după caz: a) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. d); b) de la 7.500 lei (RON) la 10.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 572 lit. c) şi e)."

67.Articolul 58 va avea următorul cuprins: "Art. 58 Constituie contravenŃii următoarele fapte: a) efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic internaŃional de către un operator de transport rutier străin, având ca Ńară de tranzit sau de destinaŃie România, fără existenŃa la bordul vehiculului a autorizaŃiei de transport internaŃional; b) efectuarea transportului rutier fără existenŃa la bordul vehiculului a dovezii dreptului de deŃinere a vehiculului pentru vehiculele deŃinute în baza unui contract de închiriere sau de leasing; c) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate fără a emite legitimaŃii de călătorie; d) efectuarea transportului rutier de mărfuri sau de persoane în trafic naŃional, cu ansambluri de vehicule la care remorca sau semiremorca nu este înmatriculată în România;

Page 70: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

e) efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existenŃa la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenŃei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz; f) efectuarea transportului rutier de mărfuri în trafic internaŃional fără existenŃa la bordul vehiculului a certificatului privind încadrarea vehiculului rutier în normele de poluare şi siguranŃă rutieră; g) efectuarea transportului rutier de mărfuri perisabile în trafic internaŃional fără respectarea prevederilor Acordului cu privire la transporturile internaŃionale de produse perisabile şi cu privire la mijloacele de transport speciale care trebuie folosite pentru aceste transporturi (ATP), adoptat la Geneva la 1 septembrie 1970, la care România a aderat prin OrdonanŃa Guvernului nr. 75/1998, aprobată prin Legea nr. 2/1999; h) efectuarea transportului rutier de mărfuri şi/sau de persoane în trafic internaŃional fără existenŃa la bordul vehiculului a certificatului internaŃional de inspecŃie tehnică prevăzut de Acordul privind adoptarea de condiŃii uniforme pentru inspecŃiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecŃii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997, ratificat prin OrdonanŃa Guvernului nr. 76/1998, aprobată prin Legea nr. 7/1999; i) efectuarea transportului rutier de persoane fără existenŃa la bordul vehiculului a licenŃei de traseu sau a autorizaŃiei de transport, a documentului de transport corespunzător tipului de transport efectuat sau a copiei conforme a licenŃei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz; j) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic internaŃional fără respectarea prevederilor Acordului privind transportul internaŃional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000, ratificat prin Legea nr. 439/2002; k) efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii ocazionale în trafic naŃional cu persoane care nu sunt menŃionate în documentul de transport; l) efectuarea transportului rutier de către conducătorul auto fără existenta la bordul vehiculului a certificatului de competenŃă profesională sau a dovezii angajării acestuia de către întreprindere în cazul în care vehiculul este deŃinut în baza unui contract de leasing sau de închiriere; m) utilizarea de către întreprindere sau de către operatorul de transport a unor conducători auto fără contract de muncă, aviz medical, aviz psihologic sau certificat de competenŃă profesională; n) refuzul nejustificat al accesului la serviciile autogării, aplicarea tarifelor discriminatorii pentru accesul la serviciile autogării, precum şi condiŃionarea accesului la serviciile autogării de obligativitatea serviciului de vânzare a legitimaŃiilor de călătorie; o) permiterea accesului la serviciile autogării al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care nu a fost încheiat contract, al vehiculelor operatorilor de transport rutier care nu au prevăzută autogara respectivă ca punct de oprire în graficul de circulaŃie, precum şi al vehiculelor operatorilor de transport rutier cu care se efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate speciale sau ocazionale; p) lipsa de la sediul autogării a contractelor pentru accesul la serviciile acesteia; q) nerespectarea prevederilor licenŃei de traseu, ale autorizaŃiei de transport internaŃional sau ale graficului de circulaŃie; r) înstrăinarea documentelor necesare efectuării transporturilor rutiere, precum şi utilizarea acestora de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul, ori utilizarea lor completate necorespunzător; s) călătoria fără legitimaŃie de călătorie valabilă la transportul rutier public de persoane prin servicii regulate; ş) efectuarea transportului rutier de către conducători auto care nu deŃin certificat de competenŃă profesională; t) neoprirea în trafic a vehiculului la semnalul regulamentar al inspectorilor;

Page 71: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Ń) transportul rutier de persoane pe un traseu judeŃean, interjudeŃean sau internaŃional al mai multor persoane decât numărul de locuri pe scaune prevăzut în certificatul de înmatriculare; u) utilizarea de conducători auto fără drept de muncă în România; v) efectuarea de transporturi rutiere prin servicii regulate speciale în trafic naŃional sau internaŃional cu persoane care nu au în posesia lor legitimaŃii eliberate de beneficiarul transportului; w) efectuarea de transporturi rutiere în cont propriu cu persoane care nu au în posesia lor documente eliberate de întreprindere, din care să rezulte că transportul este în cont propriu; x) efectuarea de activităŃi de intermediere a operaŃiunilor de transport rutier public fără existenŃa contractelor de transport stabilite de prezenta ordonanŃă de urgenŃă; y) efectuarea de transport rutier de mărfuri şi/sau de persoane cu alte vehicule decât cele destinate prin construcŃie categoriei, respectiv tipului de transport; z) nedeŃinerea la sediul întreprinderilor sau al operatorilor de transport a documentelor de transport, a cărŃilor de identitate ale vehiculelor, a dovezilor dreptului de deŃinere a vehiculelor pentru vehiculele deŃinute temporar în folosinŃă sau a evidenŃei autorizaŃiilor de transport internaŃional pentru transportul rutier internaŃional de marfă ori a contractelor pentru serviciile autogării, după caz."

68.Articolul 59 va avea următorul cuprins: "Art. 59 (1) Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a) de la 1.000 lei (RON) la 1.500 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. a), b), e), f), h) şi i); b) de la 4.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. m), u), y) şi z); c) de la 7.000 lei (RON) la 9.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. g), j), k) şi r); d) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 58 lit. d). (2) Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor care efectuează activităŃi conexe transportului rutier: a) de la 7.000 lei (RON) la 9.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. o) şi p); b) de la 10.000 lei (RON) la 15.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. n) şi x). (3) Se sancŃionează cu amendă aplicată conducătorului auto: a) de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 58 lit. I); b) de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. q), ş) şi w); c) de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. c), t), Ń) şi v). (4) Se sancŃionează cu amendă de la 100 lei (RON) la 300 lei (RON), aplicată persoanei care călătoreşte fără legitimaŃie de călătorie, fapta prevăzută la art. 58 lit. s). (5) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data aducerii la cunoştinŃă a procesului-verbal de constatare şi sancŃionare contravenŃională, jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezenta ordonanŃă de urgenŃă."

69.După articolul 59 se introduce un nou articol, articolul 591, cu următorul cuprins: "Art. 591 În cazul în care din documentele prezentate de conducătorul auto nu poate fi identificată întreprinderea sau operatorul de transport rutier, amenda se aplică acestuia."

70.Articolul 60 va avea următorul cuprins: "Art. 60 ContravenŃiile prevăzute în prezenta ordonanŃă de urgenŃă se constată şi se sancŃionează de către: a) personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop; b) ofiŃeri/agenŃi ai poliŃiei rutiere;

Page 72: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

c) ofiŃeri/agenŃi ai poliŃiei de frontieră în punctele de trecere a frontierei; d) personalul cu atribuŃii de control din cadrul Ministerului FinanŃelor Publice, conform competenŃelor acordate."

71.La articolul 61, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 61 (1) Controlul vehiculelor rutiere înmatriculate în alte state, cu care se efectuează operaŃiuni de transport rutier pe teritoriul României, se realizează de către personalul autorităŃii competente împuternicit în acest scop. (2) În situaŃia în care la efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) s-au constatat încălcări ale prevederilor legale în vigoare care reglementează domeniul transporturilor rutiere, se imobilizează vehiculul rutier în condiŃii de siguranŃă şi securitate ale transportului şi, dacă este cazul, se procedează la ridicarea plăcuŃelor de înmatriculare până la îndeplinirea condiŃiilor legale pentru continuarea efectuării transportului şi se aplică sancŃiunea corespunzătoare celor constatate."

72.La articolul 61, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: "(4) Pentru abateri de la prevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă sunt exceptate de la imobilizare vehiculele care transportă animale vii, mărfuri perisabile sau sub temperatură controlată."

73.Articolul 62 va avea următorul cuprins: "Art. 62 (1) În cazul utilizării unui vehicul în mod repetat fără ca întreprinderea sau operatorul de transport rutier să deŃină licenŃă de transport, certificat de transport în cont propriu, licenŃă de traseu sau autorizaŃie de transport internaŃional, după caz, se suspendă dreptul de utilizare a vehiculului pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 luni. (2) Procedura de suspendare a dreptului de utilizare a unui vehicul conform alin. (1) se stabileşte de autoritatea competentă prin norme. (3) Inspectorii au dreptul reŃinerii copiei conforme a licenŃei de transport, a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, a licenŃei de traseu, a autorizaŃiei de transport internaŃional, a documentului de transport sau a certificatului de competenŃă profesională dacă aceasta/ acesta a fost înstrăinată/înstrăinat, modificată/modificat ori deteriorată/deteriorat sau atunci când nu mai sunt îndeplinite condiŃiile care au stat la baza eliberării acesteia/acestuia, după caz."

74.La capitolul XI, înaintea articolului 65 se introduc două noi articole, articolele 641 şi 642, cu următorul cuprins: "Art. 641 (1) LicenŃele de transport public, licenŃele de transport în interes propriu, autorizaŃiile de transport în interes propriu, licenŃele de execuŃie pentru activităŃi conexe, valabile la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, îşi menŃin valabilitatea până la data următoarei vizări. (2) LicenŃele de execuŃie pentru vehicul şi documentele menŃionate la alin. (1), aflate în ultimul an de valabilitate înaintea expirării, îşi menŃin valabilitatea până la expirare. (3) LicenŃele de execuŃie pentru traseu valabile la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă îşi menŃin valabilitatea până la expirare. Art. 642 Dotarea cu limitatoare de viteză este obligatorie pentru autovehiculele ori ansamblurile de vehicule pentru transport rutier de marfă a căror masă totală maximă autorizată este mai

Page 73: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

mare de 3,5 tone şi pentru autovehiculele pentru transport rutier de persoane cu mai mult de 9 locuri, inclusiv locul conducătorului auto."

75.Articolul 66 va avea următorul cuprins: "Art. 66 (1) Transportului de mărfuri în regim de cabotaj pentru operatorii de transport din Ńările Uniunii Europene i se aplică o perioadă de tranziŃie în conformitate cu prevederile pct. 5 «Politica în domeniul transporturilor» alin. (1) din anexa VI la Protocolul la Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005. (2) Transportul de persoane în regim de cabotaj se va liberaliza pentru operatorii de transport din Ńările Uniunii Europene după data aderării României la Uniunea Europeană, în conformitate cu reglementările în vigoare."

76.Articolul 69 va avea următorul cuprins: "Art. 69 Până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului va modifica în mod corespunzător normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităŃilor conexe acestora."

77.După articolul 69 se introduc două noi articole, articolele 691 şi 692, cu următorul cuprins: "Art. 691 Până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă, Ministerul Transporturilor, ConstrucŃiilor şi Turismului şi Ministerul AdministraŃiei şi Internelor, precum şi alte ministere vor elabora reglementări proprii în limita competenŃelor pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanŃe de urgenŃă. Art. 692 În punctele de trecere a frontierei, controlul autovehiculelor se va efectua de către poliŃia de frontieră împreună cu controlorii împuterniciŃi în acest scop de autoritatea competentă."

78.Articolul 70 va avea următorul cuprins: "Art. 70 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă se abrogă OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pe data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanŃe de urgenŃă se abrogă OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 6/2006 pentru completarea art. 23 din OrdonanŃa Guvernului nr. 86/2001 privind serviciile regulate de transport public local de călători, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 17 februarie 2006."

Art. II Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

Art. III OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. -****-

Page 74: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din ConstituŃia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAłILOR BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 398 din data de 9 mai 2006

DECRET nr. 440 din 20 aprilie 2006 privind promulgarea Legii pentru aprobarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din ConstituŃia României, republicată, Preşedintele României decretează:

Articol unic Se promulgă Legea pentru aprobarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 398 din data de 9 mai 2006

RECTIFICARE din 9 mai 2006 la Legea nr. 102/2006 pentru aprobarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006 În Legea nr. 102/2006 pentru aprobarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, se face următoarea rectificare (care aparŃine RedacŃiei "Monitorul Oficial", Partea I): - la art. I pct. 4, la art. 3 alin. (1) pct. 8, în loc de "... pentru a permite staŃionarea autobuzelor la persoane, ..." se va citi: "... pentru a permite staŃionarea autobuzelor la peroane, ...". Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 399 din data de 9 mai 2006

ORDONANłĂ nr. 45 din 28 august 2007 pentru modificarea şi completarea OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere În temeiul art. 108 din ConstituŃia României, republicată, şi al art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 266/2007 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanŃe,

Page 75: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Guvernul României adoptă prezenta ordonanŃă.

Art. I OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 121, cu următorul cuprins: "Art. 121 (1) În cazul unei operaŃiuni de transport combinat, dacă segmentul rutier iniŃial este efectuat în cont propriu de un transportator rutier în condiŃiile prevăzute la art. 12, segmentul rutier final pentru transportarea la destinaŃie a mărfurilor se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă transportatorul rutier căruia îi sunt destinate mărfurile utilizează autovehicule deŃinute conform prevederilor art. 12, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deŃinute de transportatorul rutier expeditor care a efectuat segmentul rutier iniŃial. (2) Dacă segmentul rutier final este efectuat în cont propriu de un transportator rutier în condiŃiile prevăzute la art. 12, segmentul rutier iniŃial se consideră a fi efectuat în cont propriu dacă transportatorul rutier care expediază mărfurile utilizează autovehicule deŃinute conform prevederilor art. 12, chiar dacă remorcile sau semiremorcile sunt deŃinute de transportatorul rutier destinatar care va efectua segmentul rutier final."

2.Alineatul (2) al articolului 18 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) CondiŃia de onorabilitate, în sensul prezentei ordonanŃe de urgenŃă, se consideră ca fiind îndeplinită dacă persoana desemnată: a) nu a fost condamnată pentru infracŃiuni grave, inclusiv infracŃiuni de natură comercială; b) nu a fost declarată inaptă pentru a conduce permanent şi efectiv activitatea de transport rutier, conform prevederilor legale în vigoare; c) nu a îndeplinit funcŃia de persoană desemnată pentru un operator de transport sau o întreprindere care a fost sancŃionat/sancŃionată pentru încălcări grave ale legislaŃiei cu privire la: - condiŃiile de plată şi de angajare; - condiŃiile de desfăşurare a operaŃiunilor de transport rutier, în special în ceea ce priveşte regulile referitoare la perioadele de conducere şi de odihnă ale conducătorilor auto, încărcarea vehiculelor, utilizarea în condiŃii de siguranŃă a vehiculelor rutiere, siguranŃa rutieră şi protecŃia mediului."

3.După alineatul (2) ai articolului 18 se introduc cinci noi alineate, alineatele (21)-(25), cu următorul cuprins: "(21) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b), condiŃia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită de la momentul în care persoana în cauză este reabilitată, potrivit reglementărilor în vigoare, sau de la momentul în care au încetat cauzele pentru care a fost declarată inaptă, după caz. (22) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), condiŃia de onorabilitate se consideră ca fiind îndeplinită după o perioadă de 2 ani de la data la care operatorul de transport rutier sau întreprinderea pentru care persoana în cauză îndeplineşte funcŃia de persoană desemnată a fost sancŃionat/sancŃionată pentru încălcări grave. (23) Autoritatea competentă va stabili lista infracŃiunilor considerate ca fiind grave, precum şi lista infracŃiunilor de natură comercială, care afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. a).

Page 76: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

(24) Autoritatea competentă va stabili situaŃiile şi circumstanŃele în care încălcările legislaŃiei sunt considerate grave şi afectează onorabilitatea persoanei desemnate în sensul alin. (2) lit. c). (25) Dacă faptele la care se face referire la alin. (23) şi (24) sunt săvârşite de transportatori rutieri comunitari pe teritoriul României, autoritatea competentă va informa autorităŃile competente din statele membre de stabilire ale acestora în legătură cu faptele constatate şi sancŃiunile aplicate."

4.După articolul 50 se introduc două noi articole, articolele 501 şi 502, cu următorul cuprins: "Art. 501 Întreprinderile/operatorii de transport rutier care efectuează operaŃiuni de transport de pasageri au obligaŃia de a-i informa pe aceştia cu privire la obligativitatea purtării centurii de siguranŃă pe timpul deplasării vehiculelor, în unul dintre următoarele moduri: a) de către conducătorul auto; b) de către conducătorul grupului sau de către o persoană desemnată oficial drept conducător al grupului; c) prin mijloace audiovizuale; d) prin afişarea în loc vizibil la fiecare scaun a unor semne şi/sau pictograme stabilite prin norme. Art. 502 (1) În scopul facilitării controlului cu privire la vehiculele utilizate de către operatorii de transport/întreprinderi, aceştia au obligaŃia dotării vehiculelor rutiere deŃinute cu plăcuŃe sau asigurării existenŃei la bordul acestora a unui document emis de autoritatea competentă, din care să rezulte numele producătorului, numărul de identificare al vehiculului, dimensiunile şi masele maxime admise/autorizate ale vehiculului. (2) Modul de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabileşte prin norme elaborate de autoritatea competentă. (3) PlăcuŃele şi documentele prevăzute la alin. (1) fac dovada conformităŃii vehiculului respectiv cu prevederile legislaŃiei comunitare referitoare la dimensiunile maxime admise şi masele maxime admise/autorizate. (4) Controlul vehiculelor prevăzute la alin. (1) se face: a) pentru respectarea conformităŃii maselor, în mod aleatoriu; b) pentru respectarea conformităŃii dimensiunilor se verifică doar acele vehicule care prezintă indicii că ar putea fi neconforme prevederilor legislaŃiei comunitare referitoare la dimensiunile maxime admise."

5.După alineatul (3) al articolului 65 se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins: "(4) Certificatele de calificare profesională iniŃială (CPI) şi certificatele de calificare profesională continuă (CPC) se eliberează de către autoritatea competentă numai: a) conducătorilor auto cetăŃeni ai unui stat membru al Uniunii Europene care au reşedinŃa curentă, aşa cum este aceasta definită la art. 14 din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3.821/1985 privind echipamentul de înregistrare în transportul rutier, cu modificările şi completările ulterioare, în România; b) conducătorilor auto cetăŃeni ai unui alt stat care sunt angajaŃi în mod legal de un operator sau de o întreprindere de transport cu sediul sau domiciliul în România ori care sunt deŃinători ai unui permis de muncă valabil eliberat de autorităŃile române. (5) Certificatele de calificare profesională iniŃială (CPI) şi certificatele de calificare profesională continuă (CPC), eliberate de autorităŃile competente din statele membre ale Uniunii Europene conform prevederilor Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 59/2003/CE din 15 iulie 2003 privind calificarea iniŃială şi pregătirea periodică a

Page 77: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de călători, sunt recunoscute în România."

6.După articolul 65 se introduce un nou articol, articolul 651, cu următorul cuprins: "Art. 651 Certificatele de competenŃă profesională şi/sau atestatele valabile eliberate de autorităŃile statelor membre ale Uniunii Europene pentru conducători auto, consilieri de siguranŃă pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase şi persoanele desemnate să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport sunt recunoscute în România ca fiind echivalente cu cele eliberate de autorităŃile române."

7.La articolul 71, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 71 (1) Prezenta ordonanŃă de urgenŃă transpune prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) şi (3), art. 3 alin. (1) şi (2), alin. (3) lit. c), alin. (4) lit. a), art. 6 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (1) şi ale art. 8, 9 şi 10 din Directiva 96/26/CE din 29 aprilie 1996 privind accesul la ocupaŃia de transportator rutier de marfă şi transportator rutier de călători şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor forme de calificare, pentru a facilita acestor transportatori dreptul la libera stabilire pentru operaŃiuni de transport naŃional şi internaŃional, publicată în Jurnalul Oficial al ComunităŃilor Europene nr. L 124 din 23 mai 1996, p. 1-10, aşa cum a fost modificată de Directiva 98/76/CE din 1 octombrie 1998, publicată în Jurnalul Oficial al ComunităŃilor Europene nr. L 277 din 14 octombrie 1998, p. 17-25, ale art. 2 alin. (2) lit. b) din Directiva 91/671/CE din 16 decembrie 1991 de apropiere a legislaŃiilor statelor membre privind utilizarea obligatorie a centurii de siguranŃă în vehiculele cu capacitate mai mică de 3,5 tone, publicată în Jurnalul Oficial al ComunităŃilor Europene nr. L 373 din 31 decembrie 1991, p. 26-28, ale art. 2 liniuŃa a 11-a, art. 4 alin. (3) şi art. 6 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (4) din Directiva Consiliului 96/53/CE din 25 iulie 1996 de stabilire, pentru anumite vehicule rutiere care circulă în interiorul ComunităŃii, a dimensiunilor maxime autorizate în traficul naŃional şi internaŃional şi a greutăŃii maxime autorizate în traficul internaŃional, publicată în Jurnalul Oficial al ComunităŃilor Europene nr. L 235 din 17 septembrie 1996, p. 59-75, ale art. 9 din Directiva Consiliului 92/106/CEE din 7 decembrie 1992 privind stabilirea de norme comune pentru anumite tipuri de transporturi combinate de mărfuri între state membre, publicată în Jurnalul Oficial al ComunităŃilor Europene nr. L 368 din 17 decembrie 1992, p. 38-42, precum şi ale art. 9, 10 şi art. 14 alin. (2) din Directiva 2003/59/CE privind pregătirea iniŃială şi periodică a conducătorilor auto care efectuează transport de marfă şi călători, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 226 din 10 septembrie 2003, p. 4-17, ce amendează Regulamentul nr. 3.820/85/CE şi Directiva 91/439/CEE şi abrogă Directiva 76/914/CEE."

Art. II În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanŃe, Ministerul Transporturilor va modifica în mod corespunzător Normele privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităŃilor conexe acestora, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcŃiilor şi turismului nr. 1.892/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 13 noiembrie 2006.

Art. III Prezenta ordonanŃă intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****-

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Page 78: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Ludovic Orban

p. Ministrul internelor şi reformei administrative, Paul Victor Dobre, secretar de stat

Departamentul pentru Afaceri Europene, Adrian Ciocănea, secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 598 din data de 30 august 2007

DECIZIE nr. 491 din 29 mai 2007 referitoare la excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a), art. 574 alin. (1) lit. a), art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006 Ion Predescu - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluŃionarea excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a), art. 574 alin. (1) lit. a), art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în Dosarul nr. 1.053/2003 al Tribunalului ConstanŃa - SecŃia civilă. La apelul nominal lipsesc părŃile, faŃă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului ca devenită inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate nu se regăsesc în noua reglementare. Cât priveşte excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a) şi art. 574 alin. (1) lit. a), arată că aceasta este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 aprilie 2004, pronunŃată în Dosarul nr. 1.053/2003, Tribunalul ConstanŃa - SecŃia civilă a sesizat Curtea ConstituŃională cu excepŃia de neconstituŃionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi art. 41 pct. 4 din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată prin Legea nr. 105/2000, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în dosarul de mai sus având ca obiect soluŃionarea unei cauze civile. În motivarea excepŃiei de neconstituŃionalitate, autorul acesteia susŃine că prevederile legale menŃionate încalcă dispoziŃiile constituŃionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii şi ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiŃie, deoarece nu fac deosebire între persoanele juridice care efectuează transporturi rutiere fără licenŃă, cu licenŃe suspendate sau anulate şi persoanele juridice care, deşi au licenŃă, au încălcat prevederile caietului de sarcini anexă la licenŃe.

Page 79: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

De asemenea, este de domeniul evidenŃei că situaŃia celor două persoane juridice este diferită, iar una din modalităŃile de comitere a contravenŃiei are un pericol social mai ridicat faŃă de cealaltă. Aşa fiind, în considerarea unui proces echitabil ar trebui ca şi sancŃiunile contravenŃionale să fie diferite. Tribunalul ConstanŃa - SecŃia civilă opinează că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziŃiile legale criticate nu interzic liberul acces la justiŃie. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din ConstituŃie, instanŃa de judecată a făcut trimitere la jurisprudenŃa CurŃii în materie, potrivit căreia legiuitorul are deplina libertate de a stabili contravenŃiile şi regimul sancŃionator aplicabil. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinŃilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate. Guvernul apreciază că excepŃia de neconstituŃionalitate a devenit inadmisibilă, deoarece dispoziŃiile legale criticate au fost abrogate şi nu s-a mai preluat soluŃia legislativă anterioară. Avocatul Poporului consideră că excepŃia de neconstituŃionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziŃiile legale criticate au fost abrogate, iar noul act normativ, respectiv OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/2006, nu a preluat în texte identice vechea reglementare. PreşedinŃii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziŃiile legale criticate, raportate la prevederile ConstituŃiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reŃine următoarele: Curtea ConstituŃională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziŃiilor art. 146 lit. d) din ConstituŃie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluŃioneze excepŃia de neconstituŃionalitate. Obiectul excepŃiei de neconstituŃionalitate îl constituia, la data emiterii încheierii de sesizare, art. 40 lit. a) şi art. 41 pct. 4 din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 30 iunie 2000, şi aveau următorul conŃinut: - Art. 40 lit. a): "Constituie contravenŃie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracŃiuni, şi se sancŃionează ca atare următoarele fapte: a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităŃi conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licenŃe sau cu licenŃe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea;". - Art. 41 punctul (liniuŃa 4): "Se sancŃionează cu amendă: [...] - de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) şi h)." Ulterior, OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 a fost abrogată integral prin art. 70 din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005. La data de 9 mai 2006 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 Legea nr. 102/2006 de aprobare a OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, lege care, potrivit art. II, a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2006. Curtea constată că soluŃia legislativă anterioară referitoare la contravenŃia de a efectua transport rutier fără licenŃă a fost preluată de art. 572 lit. a), iar sancŃiunea corespunzătoare se regăseşte în art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, motiv pentru care instanŃa de contencios constituŃional urmează a examina constituŃionalitatea acestor din urmă dispoziŃii, care au următorul conŃinut:

Page 80: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

- Art. 572 lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "Constituie contravenŃii, dacă nu sunt considerate infracŃiuni potrivit legii penale, următoarele fapte: a) efectuarea transportului rutier sau a activităŃilor conexe acestuia fără a deŃine licenŃă de transport, certificat de transport în cont propriu, licenŃă pentru activităŃi conexe, licenŃă de traseu sau autorizaŃie de transport internaŃional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz;". - Art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "(1) Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a) de la 20.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. a);". Cât priveşte dispoziŃia referitoare la nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini anexă la licenŃa de traseu, se constată că o contravenŃie similară, pentru care, de data aceasta, subiectul activ poate fi numai conducătorul auto, disjunsă din cea iniŃială prevăzută în art. 40 lit. a) din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 105/2000, se regăseşte în prevederile art. 58 lit. q) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, cu sancŃiunea corespunzătoare în art. 59 alin. (3) lit. b) din aceeaşi ordonanŃă, care au următorul conŃinut: - Art. 58 lit. q) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "Constituie contravenŃii următoarele fapte: [...] q) nerespectarea prevederilor licenŃei de traseu, ale autorizaŃiei de transport internaŃional sau ale graficului de circulaŃie;". De menŃionat că prin licenŃă de traseu se înŃelege documentul "care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic naŃional pe un anumit traseu, conform programului de transport" - art. 3 alin. (1) pct. 25 din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006 - şi că, potrivit art. 35 din aceeaşi ordonanŃă, "La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale, operatorii de transport rutier au obligaŃia respectării prevederilor caietului de sarcini al licenŃei de traseu sau ale autorizaŃiei de transport internaŃional, precum şi ale graficului de circulaŃie". - Art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "(3) Se sancŃionează cu amendă aplicată conducătorului auto: [... ] b) de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. q), ş) şi w);". Din analiza textelor de mai sus rezultă că licenŃa de traseu presupune, pe de o parte, existenŃa unui program de transport pe un anumit traseu şi, pe de altă parte, a unui caiet de sarcini, însă sancŃiunea nerespectării dispoziŃiilor referitoare la traseu şi la programul de transport cade doar în sarcina conducătorului auto, operatorul de transport rutier având numai obligaŃia generală de a respecta prevederile din caietul de sarcini, obligaŃie care odată încălcată nu intră sub incidenŃa legii contravenŃionale, nefiind susceptibilă de sancŃiune. Examinând excepŃia de neconstituŃionalitate, Curtea constată că asupra unor reglementări similare s-a mai pronunŃat prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, statuând în esenŃă că prin sancŃionarea contravenŃională a faptei de a efectua transporturi rutiere sau de a desfăşura activităŃi conexe acestora, fără licenŃe sau cu licenŃe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea, nu se aduce atingere liberului acces la justiŃie, întrucât nu cuprind dispoziŃii privind interzicerea sau îngrădirea dreptului constituŃional, pe care, de altfel, autorul excepŃiei l-a exercitat în

Page 81: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

cauză. De asemenea, nu este afectat nici principiul egalităŃii în drepturi, întrucât legiuitorul, fără să instituie vreo discriminare, a acŃionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condiŃiilor în care anumite fapte să fie sancŃionate contravenŃional, precum şi la stabilirea sancŃiunilor aplicabile. Aşa fiind, Curtea constată că aceste argumente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză numai în ce priveşte dispoziŃiile art. 572 lit. a) şi art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006. Referitor la prevederile art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din acelaşi act normativ, Curtea constată că excepŃia a devenit inadmisibilă, deoarece soluŃia legislativă anterioară nu a fost conservată în noua reglementare. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcŃionarea CurŃii ConstituŃionale, instanŃa de contencios constituŃional decide asupra excepŃiilor de neconstituŃionalitate dintr-o lege sau ordonanŃă ori a unei dispoziŃii dintr-o lege sau ordonanŃă în vigoare. De altfel, o soluŃie similară a fost pronunŃată de Curtea ConstituŃională prin Decizia nr. 113 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 2 martie 2007, prilej cu care a respins ca devenită inadmisibilă excepŃia ridicată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din ConstituŃie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUłIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a) şi ale art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în Dosarul nr. 1.053/2003 al Tribunalului ConstanŃa - SecŃia civilă. 2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 58 lit. g) şi ale art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. PronunŃată în şedinŃa publică din data de 29 mai 2007. -****-

PREŞEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 409 din data de 19 iunie 2007

DECIZIE nr. 491 din 29 mai 2007 referitoare la excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a), art. 574 alin. (1) lit. a), art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006 Ion Predescu - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător

Page 82: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Ion Tiucă - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluŃionarea excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a), art. 574 alin. (1) lit. a), art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în Dosarul nr. 1.053/2003 al Tribunalului ConstanŃa - SecŃia civilă. La apelul nominal lipsesc părŃile, faŃă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului ca devenită inadmisibilă, deoarece prevederile legale criticate nu se regăsesc în noua reglementare. Cât priveşte excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a) şi art. 574 alin. (1) lit. a), arată că aceasta este neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 6 aprilie 2004, pronunŃată în Dosarul nr. 1.053/2003, Tribunalul ConstanŃa - SecŃia civilă a sesizat Curtea ConstituŃională cu excepŃia de neconstituŃionalitate a prevederilor art. 40 lit. a) şi art. 41 pct. 4 din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 privind transporturile rutiere, aprobată prin Legea nr. 105/2000, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în dosarul de mai sus având ca obiect soluŃionarea unei cauze civile. În motivarea excepŃiei de neconstituŃionalitate, autorul acesteia susŃine că prevederile legale menŃionate încalcă dispoziŃiile constituŃionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii şi ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiŃie, deoarece nu fac deosebire între persoanele juridice care efectuează transporturi rutiere fără licenŃă, cu licenŃe suspendate sau anulate şi persoanele juridice care, deşi au licenŃă, au încălcat prevederile caietului de sarcini anexă la licenŃe. De asemenea, este de domeniul evidenŃei că situaŃia celor două persoane juridice este diferită, iar una din modalităŃile de comitere a contravenŃiei are un pericol social mai ridicat faŃă de cealaltă. Aşa fiind, în considerarea unui proces echitabil ar trebui ca şi sancŃiunile contravenŃionale să fie diferite. Tribunalul ConstanŃa - SecŃia civilă opinează că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziŃiile legale criticate nu interzic liberul acces la justiŃie. De asemenea, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din ConstituŃie, instanŃa de judecată a făcut trimitere la jurisprudenŃa CurŃii în materie, potrivit căreia legiuitorul are deplina libertate de a stabili contravenŃiile şi regimul sancŃionator aplicabil. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinŃilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate. Guvernul apreciază că excepŃia de neconstituŃionalitate a devenit inadmisibilă, deoarece dispoziŃiile legale criticate au fost abrogate şi nu s-a mai preluat soluŃia legislativă anterioară. Avocatul Poporului consideră că excepŃia de neconstituŃionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziŃiile legale criticate au fost abrogate, iar noul act normativ, respectiv OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 102/2006, nu a preluat în texte identice vechea reglementare. PreşedinŃii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate.

Page 83: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziŃiile legale criticate, raportate la prevederile ConstituŃiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reŃine următoarele: Curtea ConstituŃională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziŃiilor art. 146 lit. d) din ConstituŃie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluŃioneze excepŃia de neconstituŃionalitate. Obiectul excepŃiei de neconstituŃionalitate îl constituia, la data emiterii încheierii de sesizare, art. 40 lit. a) şi art. 41 pct. 4 din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997, aprobată prin Legea nr. 105/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 30 iunie 2000, şi aveau următorul conŃinut: - Art. 40 lit. a): "Constituie contravenŃie, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracŃiuni, şi se sancŃionează ca atare următoarele fapte: a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfăşurarea de activităŃi conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licenŃe sau cu licenŃe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea;". - Art. 41 punctul (liniuŃa 4): "Se sancŃionează cu amendă: [...] - de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) şi h)." Ulterior, OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997 a fost abrogată integral prin art. 70 din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005. La data de 9 mai 2006 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 Legea nr. 102/2006 de aprobare a OrdonanŃei de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, lege care, potrivit art. II, a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2006. Curtea constată că soluŃia legislativă anterioară referitoare la contravenŃia de a efectua transport rutier fără licenŃă a fost preluată de art. 572 lit. a), iar sancŃiunea corespunzătoare se regăseşte în art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, motiv pentru care instanŃa de contencios constituŃional urmează a examina constituŃionalitatea acestor din urmă dispoziŃii, care au următorul conŃinut: - Art. 572 lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "Constituie contravenŃii, dacă nu sunt considerate infracŃiuni potrivit legii penale, următoarele fapte: a) efectuarea transportului rutier sau a activităŃilor conexe acestuia fără a deŃine licenŃă de transport, certificat de transport în cont propriu, licenŃă pentru activităŃi conexe, licenŃă de traseu sau autorizaŃie de transport internaŃional, document de transport pentru transportul de persoane prin servicii ocazionale, respectiv retrase, expirate sau declarate pierdute, după caz;". - Art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "(1) Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a) de la 20.000 lei (RON) la 25.000 lei (RON), fapta prevăzută la art. 572 lit. a);". Cât priveşte dispoziŃia referitoare la nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini anexă la licenŃa de traseu, se constată că o contravenŃie similară, pentru care, de data aceasta, subiectul activ poate fi numai conducătorul auto, disjunsă din cea iniŃială prevăzută în art. 40 lit. a) din OrdonanŃa Guvernului nr. 44/1997, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 105/2000, se regăseşte în prevederile art. 58 lit. q) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, cu sancŃiunea corespunzătoare în art. 59 alin. (3) lit. b) din aceeaşi ordonanŃă, care au următorul conŃinut:

Page 84: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

- Art. 58 lit. q) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "Constituie contravenŃii următoarele fapte: [...] q) nerespectarea prevederilor licenŃei de traseu, ale autorizaŃiei de transport internaŃional sau ale graficului de circulaŃie;". De menŃionat că prin licenŃă de traseu se înŃelege documentul "care dă dreptul operatorului de transport rutier să efectueze transport rutier public de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale în trafic naŃional pe un anumit traseu, conform programului de transport" - art. 3 alin. (1) pct. 25 din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006 - şi că, potrivit art. 35 din aceeaşi ordonanŃă, "La efectuarea transportului rutier public de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale, operatorii de transport rutier au obligaŃia respectării prevederilor caietului de sarcini al licenŃei de traseu sau ale autorizaŃiei de transport internaŃional, precum şi ale graficului de circulaŃie". - Art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006: "(3) Se sancŃionează cu amendă aplicată conducătorului auto: [... ] b) de la 1.000 lei (RON) la 2.000 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. q), ş) şi w);". Din analiza textelor de mai sus rezultă că licenŃa de traseu presupune, pe de o parte, existenŃa unui program de transport pe un anumit traseu şi, pe de altă parte, a unui caiet de sarcini, însă sancŃiunea nerespectării dispoziŃiilor referitoare la traseu şi la programul de transport cade doar în sarcina conducătorului auto, operatorul de transport rutier având numai obligaŃia generală de a respecta prevederile din caietul de sarcini, obligaŃie care odată încălcată nu intră sub incidenŃa legii contravenŃionale, nefiind susceptibilă de sancŃiune. Examinând excepŃia de neconstituŃionalitate, Curtea constată că asupra unor reglementări similare s-a mai pronunŃat prin Decizia nr. 85 din 2 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004, statuând în esenŃă că prin sancŃionarea contravenŃională a faptei de a efectua transporturi rutiere sau de a desfăşura activităŃi conexe acestora, fără licenŃe sau cu licenŃe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum şi nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea, nu se aduce atingere liberului acces la justiŃie, întrucât nu cuprind dispoziŃii privind interzicerea sau îngrădirea dreptului constituŃional, pe care, de altfel, autorul excepŃiei l-a exercitat în cauză. De asemenea, nu este afectat nici principiul egalităŃii în drepturi, întrucât legiuitorul, fără să instituie vreo discriminare, a acŃionat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condiŃiilor în care anumite fapte să fie sancŃionate contravenŃional, precum şi la stabilirea sancŃiunilor aplicabile. Aşa fiind, Curtea constată că aceste argumente îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză numai în ce priveşte dispoziŃiile art. 572 lit. a) şi art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006. Referitor la prevederile art. 58 lit. g) şi art. 59 alin. (3) lit. b) din acelaşi act normativ, Curtea constată că excepŃia a devenit inadmisibilă, deoarece soluŃia legislativă anterioară nu a fost conservată în noua reglementare. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcŃionarea CurŃii ConstituŃionale, instanŃa de contencios constituŃional decide asupra excepŃiilor de neconstituŃionalitate dintr-o lege sau ordonanŃă ori a unei dispoziŃii dintr-o lege sau ordonanŃă în vigoare. De altfel, o soluŃie similară a fost pronunŃată de Curtea ConstituŃională prin Decizia nr. 113 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 2 martie 2007, prilej cu care a respins ca devenită inadmisibilă excepŃia ridicată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din ConstituŃie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUłIONALĂ

Page 85: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

În numele legii DECIDE: 1. Respinge excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 572 lit. a) şi ale art. 574 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Dominus Rei" - S.R.L. ConstanŃa în Dosarul nr. 1.053/2003 al Tribunalului ConstanŃa - SecŃia civilă. 2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 58 lit. g) şi ale art. 59 alin. (3) lit. b) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 102/2006, excepŃie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivă şi general obligatorie. PronunŃată în şedinŃa publică din data de 29 mai 2007. -****-

PREŞEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 409 din data de 19 iunie 2007

DECIZIA Nr. 191 din 13 martie 2007 referitoare la excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Kozsokar Gabor - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Tudorel Toader - judecător Antonia Constantin - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluŃionarea excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa în Dosarul nr. 2.523/2006 al Judecătoriei Roman. La apelul nominal răspunde partea Autoritatea Rutieră Română, prin consilier juridic Adriana Georgescu, lipsind autoarea excepŃiei, faŃă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.118 D/2006, având ca obiect excepŃia de neconstituŃionalitate a art. 59 alin. (1) lit. a) raportat la art. 58 lit. e) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.560/4/2006 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. La apelul nominal răspunde partea Autoritatea Rutieră Română, prin consilier juridic Adriana Georgescu, lipsind autoarea excepŃiei, faŃă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Curtea, având în vedere obiectul excepŃiilor de neconstituŃionalitate invocate în dosarele nr. 2.041 D/2006 şi nr. 2.118D/2006, pune în discuŃie, din oficiu, conexarea dosarelor.

Page 86: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Partea prezentă, prin consilier juridic, este de acord cu conexarea. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că sunt întrunite condiŃiile conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcŃionarea CurŃii ConstituŃionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.118D/2006 la Dosarul nr. 2.041 D/2006, care a fost primul înregistrat. Având cuvântul, partea prezentă solicită respingerea excepŃiei de neconstituŃionalitate ca neîntemeiată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepŃiei ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispoziŃiile constituŃionale invocate de autorii excepŃiei. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reŃine următoarele: Prin Încheierea din 27 iulie 2006, pronunŃată în Dosarul nr. 2.523/2006, Judecătoria Roman a sesizat Curtea ConstituŃională cu excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) fit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa în dosarul menŃionat. Prin Încheierea din 12 septembrie 2006, pronunŃată în Dosarul nr. 3.560/4/2006, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea ConstituŃională cu excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) lit. a) raportat la art. 58 lit. e) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. în dosarul menŃionat. În motivarea excepŃiei de neconstituŃionalitate Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa susŃine că dispoziŃiile legale criticate sunt neconstituŃionale, întrucât prin acestea se angajează răspunderea contravenŃională a operatorilor de transport pentru fapta unui angajat al lor, în afara prevederilor art. 998-1003 din Codul civil, care este o lege organică. Nu arată care este textul constituŃional pretins a fi încălcat prin dispoziŃiile legale criticate. Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. susŃine, în esenŃă, că dispoziŃiile legale criticate încalcă prevederile constituŃionale referitoare la egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii, deoarece "atribuie unui organ al administraŃiei publice [... ] competenŃa de a aplica amenzi administrative direct şi exclusiv persoanei juridice, nu şi persoanei fizice, angajat al acesteia [... ]". Se aduce atingere în acest mod şi dreptului de proprietate privată, deoarece, "prin aplicarea sancŃiunii contravenŃionale direct operatorului rutier, deşi vinovat de încălcarea graficului de circulaŃie este conducătorul auto, se afectează patrimoniul societăŃii comerciale [... ]". Se arată, totodată, că, prin depunctarea operatorului de transport rutier ca urmare a constatării sau sancŃionării unor fapte pentru care nu este direct răspunzător, se afectează desfăşurarea în condiŃii de libertate economică a activităŃii specifice obiectului său de activitate. În sfârşit, se apreciază că se încalcă dreptul la apărare câtă vreme "operatorii de transport sunt sancŃionaŃi fără a avea posibilitatea să se apere când în lipsa lor se dă posibilitatea autorităŃii publice să califice anumite acte ca fiind ilicite din cauza nerespectării unor sarcini impuse de aceeaşi autoritate şi pentru a căror săvârşire nu este necesară o manifestare de voinŃă a operatorilor de transport rutier prin organele lor de conducere [...]". Judecătoria Roman apreciază că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată, întrucât "materia Codului civil nu intră sub incidenŃa niciunuia din textele constituŃionale în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, astfel că OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu încalcă un domeniu stabilit exclusiv legii organice". Judecătoria Sectorului 4 apreciază că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate nu încalcă niciunul dintre textele constituŃionale invocate în motivarea acesteia. În conformitate cu dispoziŃiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinŃilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi

Page 87: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate. Guvernul consideră că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu încalcă dispoziŃiile constituŃionale invocate. Avocatul Poporului apreciază că excepŃia de neconstituŃionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu contravin art. 16, art. 44 şi art. 45 din Legea fundamentală. Referitor la dispoziŃiile art. 24 din ConstituŃie, invocate de asemenea în motivarea excepŃiei de neconstituŃionalitate, se apreciază că nu au incidenŃă în cauză. PreşedinŃii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepŃia de neconstituŃionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susŃinerile părŃii prezente, concluziile procurorului, dispoziŃiile legale criticate, raportate la prevederile ConstituŃiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reŃine următoarele: Curtea ConstituŃională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziŃiilor art. 146 lit. d) din ConstituŃie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluŃioneze excepŃia de neconstituŃionalitate. În ceea ce priveşte obiectul excepŃiei de neconstituŃionalitate, Curtea constată că, deşi Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. face referire, în motivarea excepŃiei, şi la art. 58 lit. e) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, potrivit căruia: "Constituie contravenŃii următoarele fapte: [...] e) efectuarea transportului rutier de mărfuri fără existenŃa la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenŃei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz, criticile de neconstituŃionalitate formulate nu privesc şi aceste dispoziŃii legale, ci numai pe cele ale art. 59 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. Astfel, autoarea excepŃiei este nemulŃumită de faptul că pentru săvârşirea contravenŃiei prevăzute de art. 58 lit. e) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 este sancŃionată întreprinderea sau operatorul de transport rutier, după caz, iar nu conducătorul auto. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunŃe asupra excepŃiei de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, potrivit cărora "Se sancŃionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz: a) de la 1.000 lei (RON) la 1.500 lei (RON), faptele prevăzute la art. 58 lit. a), b), e), f), h) şi i)". Prevederile constituŃionale invocate de Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. în motivarea excepŃiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii şi a autorităŃilor publice, ale art. 24 privind Dreptul la apărare, ale art. 44 privind Dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind Libertatea economică. Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa nu indică niciun text sau principiu constituŃional pretins a fi încălcat prin dispoziŃiile legale criticate. Examinând excepŃia de neconstituŃionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Astfel, soluŃia legislativă reglementată de art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005, în sensul sancŃionării contravenŃionale a întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, iar nu a conducătorului auto, în cazurile prevăzute expres de lege, inclusiv în situaŃia efectuării transportului rutier de mărfuri fără existenŃa la bordul vehiculului a documentului de transport sau a copiei conforme a licenŃei de transport ori a copiei conforme a certificatului de transport în cont propriu, după caz, se

Page 88: ORDONANłĂ DE URGENłĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind ... filePrevederile prezentei ordonanŃe de urgenŃă nu se aplică transporturilor rutiere efectuate cu: a)vehicule rutiere

justifică prin raportul de prepuşenie existent între operatorul auto şi angajatul acestuia, conducătorul auto. În virtutea acestui raport, comitentul are posibilitatea şi obligaŃia de a impune conducătorului auto respectarea obligaŃiilor impuse de reglementările care constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea şi asigurarea desfăşurării transporturilor rutiere, activitate pentru care a fost autorizat. Ca urmare, sancŃiunea contravenŃională prevăzută de lege apare justificată şi nu poate fi considerată a fi de natură să încalce protecŃia constituŃională a dreptului de proprietate şi nici libertatea economică, fiind consecinŃa legală a încălcării dispoziŃiilor cuprinse în actul normativ la care se referă critica de neconstituŃionalitate. Nu poate fi reŃinută nici susŃinerea referitoare la încălcarea principiului statuat de art. 16 alin. (1) şi (2) din ConstituŃie, întrucât acest principiu priveşte egalitatea cetăŃenilor în faŃa legii şi a autorităŃilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între societatea comercială şi persoana fizică, aşa cum se pretinde în speŃa de faŃă. De altfel, textele de lege criticate nu conŃin nicio dispoziŃie cu caracter discriminatoriu în raport de criteriile egalităŃii în drepturi prevăzute de art. 4 alin. (2) din ConstituŃie. În sfârşit, este neîntemeiată şi critica formulată în raport de art. 24 din ConstituŃie, întrucât art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 nu conŃine nicio dispoziŃie care să împiedice contravenientul să conteste sancŃiunea contravenŃională aplicată şi, în acest cadru, să beneficieze de toate garanŃiile pe care le implică dreptul la apărare. În ceea ce priveşte criticile formulate de Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa, care nu indică niciun text constituŃional pretins a fi încălcat prin textul de lege ce face obiectul excepŃiei, Curtea nu se poate pronunŃa. Aceasta întrucât, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituŃionale numai prevederile de lege "[... ] care încalcă dispoziŃiile sau principiile ConstituŃiei". De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate CurŃii trebuie motivate, iar conform art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunŃe numai în limitele sesizării. Prin urmare, Curtea ConstituŃională nu se poate substitui părŃii cât priveşte invocarea motivului de neconstituŃionalitate, întrucât acest fapt ar avea semnificaŃia exercitării unui control de constituŃionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziŃiile Legii nr. 47/1992. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din ConstituŃie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUłIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepŃia de neconstituŃionalitate a dispoziŃiilor art. 59 alin. (1) lit. a) din OrdonanŃa de urgenŃă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, excepŃie ridicată de Societatea Comercială "Pangram" - S.A. din ReşiŃa în Dosarul nr. 2.523/2006 al Judecătoriei Roman şi de Societatea Comercială "Leon Trans" - S.R.L. în Dosarul nr. 3.560/4/2006 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. PronunŃată în şedinŃa publică din data de 13 martie 2007. -****-

PREŞEDINTELE CURłII CONSTITUłIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 236 din data de 5 aprilie 2007