ordin nr // nr.pdf · românia sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. art. 5...

22
ORDIN nr. 2.258 din 28 decembrie 2005 pentru încadrarea vehiculelor rutiere care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri în categorii de poluare şi de siguranta a circulaţiei EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 1 februarie 2006 În temeiul prevederilor art. 12 lit. b) şi ale art. 13 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit . o) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, în baza art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu normele şi conditile tehnice privind siguranta rutiera şi protecţia mediului, prevăzute în directivele europene şi în regulamentele CEE/ONU, precum şi în acord cu rezoluţiile Conferintei Europene a Ministrilor Transporturilor (CEMT), ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin: ART. 1 (1) Vehiculele rutiere cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, destinate transportului internaţional de mărfuri, se clasifica în categoriile de poluare şi de siguranta a circulaţiei, prevăzute în anexa nr. 1. (2) Clasificarea prevăzută la alin. (1) se face conform nivelurilor maxime admise de poluare chimica şi sonora, prevăzute în anexa nr. 2a), şi prescripţiilor tehnice şi de siguranta activa/pasiva, prevăzute în anexa nr. 2b). (3) Autovehiculele încadrate în categoriile de poluare "A(E4)"-"F", potrivit clasificarii prevăzute în anexa nr. 1, primesc copia conformă a licenţei de transport pentru transporturi internaţionale de mărfuri. ART. 2 (1) Regia Autonomă "Registrul Auto Roman", denumita în continuare R.A.R., certifica încadrarea autovehiculelor în categoriile de poluare "A(E4)" - "F" şi eliberează dovezi de certificare corespunzătoare, având forma şi conţinutul conform modelelor prevăzute în anexele nr. 3a)-3j). (2) Certificarea încadrării autovehiculelor, prevăzută la alin. (1), se face în baza certificatelor de conformitate eliberate de fabricantul autovehiculului sau de reprezentanta acestuia pentru România, conform prevederilor Rezoluţiei CEMT/CM(2005)/9 Final, a documentelor de omologare de tip ale autovehiculului şi a verificărilor tehnice efectuate conform anexelor nr. 2a) şi 2b). (3) Opacitatea gazelor de evacuare se va măsura doar în cazul în care vechimea autovehiculului depăşeşte un an de la data fabricaţiei sau dacă se sesizează vizual un grad ridicat al opacitatii gazelor de evacuare. ART. 3 (1) Dovezile de certificare pentru autovehiculele încadrate în categoriile "C"-"F" au valabilitatea de maximum un an de la data eliberării, aceasta fiind însă corelata cu data la care s-a măsurat opacitatea gazelor. (2) Dovezile de certificare pentru autovehiculele încadrate în categoria de poluare "B" au valabilitatea de maximum un an de la data eliberării, aceasta fiind însă corelata cu valabilitatea documentului ce atesta insonorizarea autovehiculului (certificatul austriac de zgomot). (3) Dovezile de certificare pentru autovehiculele încadrate în categoriile de poluare "A(E4)"-"A" se eliberează atât pentru autovehicul, cat şi pentru (semi)remorca tractata de acesta şi au valabilitatea de maximum un an de la data eliberării, aceasta fiind însă corelata cu valabilitatea certificatului ce atesta insonorizarea autovehiculului (certificatul austriac de zgomot). (4) Pentru autovehiculele ce nu prezintă certificatul austriac de zgomot, verificarea insonorizarii se face o data la 2 ani de către R.A.R. prin verificarea conformitatii cu documentele de omologare. ART. 4 (1) Dovezile de certificare pentru autovehiculele încadrate în categoriile "A(E4)"-"B" sunt eliberate de R.A.R. în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1). (2) Certificatele de conformitate eliberate de fabricantul autovehiculului sau de reprezentantul acestuia pentru România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi germană. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile "A(E4)"-"A" conform Rezoluţiei CEMT/(2005)/9 Final sunt eliberate de R.A.R. în limbile romana, engleza şi germană, conform anexelor nr. 4a)-4c). ART. 6 Pentru verificarea compatibilitatii sistemului de franare pentru vehiculele încadrate conform Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind condiţiile tehnice pe care trebuie sa le îndeplinească vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cu modificările şi completările ulterioare, categoria BC (autotractoare cu sa) şi DA (semiremorci), certificatele de poluare se eliberează doar în ansamblu. ART. 7 În cazul în care vehiculele fac obiectul unui contract de închiriere sau de leasing pentru vehiculele ce circula cu autorizaţie multipla CEMT, este obligatorie prezentarea copiei legalizate după contractul de închiriere/leasing, din care sa rezulte legatura dintre proprietarul vehiculului şi utilizatorul sau (deţinătorul de autorizaţie CEMT). Aceste contracte trebuie sa conţină numele proprietarului şi al utilizatorului, data semnării contractului, durata contractului şi numărul de identificare al vehiculului. ART. 8 (1) Este obligatoriu ca la utilizarea unei autorizaţii multiple CEMT aceasta sa fie însoţită de dovezile de certificare prevăzute în prezentul ordin şi de certificatele de conformitate eliberate de fabricantul vehiculului sau de reprezentanta fabricantului vehiculului în România. (2) Pe toată durata valabilităţii dovezilor de certificare este obligatorie respectarea tuturor condiţiilor tehnice iniţiale ce au stat la baza eliberării lor. (3) În cazul nerespectării prevederilor alin. (1) sau (2), autorizaţia multipla CEMT se considera invalida. ART. 9 La efectuarea transportului internaţional de mărfuri nu trebuie omisa prezentarea celorlalte documente (inspecţie tehnica periodică internationala, agreere ADR, ATP, autorizaţie pentru transport agabaritic etc.). ART. 10 În cazul în care un operator de transport a fost sancţionat pentru abateri repetate pentru nerespectarea condiţiilor tehnice iniţiale ce au stat la baza obţinerii dovezilor de certificare şi/sau pentru neprezentarea în trafic a dovezilor de certificare şi a celorlalte documente conform Rezoluţiei CEMT/CM (2005)/9 Final, acestuia i se va ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm 1 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Upload: others

Post on 08-Sep-2019

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

ORDIN nr. 2.258 din 28 decembrie 2005pentru încadrarea vehiculelor rutiere care efectuea ză transporturi interna ţionale de m ărfuri în categorii de poluare şide siguranta a circula ţieiEMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 94 din 1 februarie 2006 În temeiul prevederilor art. 12 lit. b) şi ale art. 13 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 19/1997 privindtransporturile, republicat ă, cu modific ările şi complet ările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit . o) din Ordonanta deurgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, în baza art. 5 alin. (4) din Hot ărârea Guvernului nr.412/2004 privind organizarea şi func ţionarea Ministerului Transporturilor, Construc ţiilor şi Turismului, cumodific ările şi complet ările ulterioare, în conformitate cu normele şi conditile tehnice privind siguranta rutiera şi protec ţia mediului, prev ăzute îndirectivele europene şi în regulamentele CEE/ONU, precum şi în acord cu rezolu ţiile Conferintei Europene a MinistrilorTransporturilor (CEMT), ministrul transporturilor, construc ţiilor şi turismului emite urm ătorul ordin: ART. 1 (1) Vehiculele rutiere cu masa maxima autorizat a mai mare de 3,5 tone, destinate transportului int erna ţional demărfuri, se clasifica în categoriile de poluare şi de siguranta a circula ţiei, prev ăzute în anexa nr. 1. (2) Clasificarea prev ăzut ă la alin. (1) se face conform nivelurilor maxime ad mise de poluare chimica şi sonora,prev ăzute în anexa nr. 2a), şi prescrip ţiilor tehnice şi de siguranta activa/pasiva, prev ăzute în anexa nr. 2b). (3) Autovehiculele încadrate în categoriile de poluare "A(E4)"-"F", potrivit clasificarii prev ăzute în anexa nr. 1,primesc copia conform ă a licen ţei de transport pentru transporturi interna ţionale de m ărfuri. ART. 2 (1) Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman", denumita în continuare R.A .R., certifica încadrarea autovehiculelor încategoriile de poluare "A(E4)" - "F" şi elibereaz ă dovezi de certificare corespunz ătoare, având forma şi con ţinutulconform modelelor prev ăzute în anexele nr. 3a)-3j). (2) Certificarea încadr ării autovehiculelor, prev ăzut ă la alin. (1), se face în baza certificatelor de co nformitateeliberate de fabricantul autovehiculului sau de rep rezentanta acestuia pentru România, conform prevede rilor Rezolu ţieiCEMT/CM(2005)/9 Final, a documentelor de omologare de tip ale autovehiculului şi a verific ărilor tehnice efectuateconform anexelor nr. 2a) şi 2b). (3) Opacitatea gazelor de evacuare se va m ăsura doar în cazul în care vechimea autovehiculului dep ăşeşte un an dela data fabrica ţiei sau dac ă se sesizeaz ă vizual un grad ridicat al opacitatii gazelor de ev acuare. ART. 3 (1) Dovezile de certificare pentru autovehicule le încadrate în categoriile "C"-"F" au valabilitate a de maximum unan de la data eliber ării, aceasta fiind îns ă corelata cu data la care s-a m ăsurat opacitatea gazelor. (2) Dovezile de certificare pentru autovehicule le încadrate în categoria de poluare "B" au valabil itatea de maximumun an de la data eliber ării, aceasta fiind îns ă corelata cu valabilitatea documentului ce atesta i nsonorizareaautovehiculului (certificatul austriac de zgomot). (3) Dovezile de certificare pentru autovehicule le încadrate în categoriile de poluare "A(E4)"-"A" se elibereaz ăatât pentru autovehicul, cat şi pentru (semi)remorca tractata de acesta şi au valabilitatea de maximum un an de la dataeliber ării, aceasta fiind îns ă corelata cu valabilitatea certificatului ce atesta insonorizarea autovehiculului(certificatul austriac de zgomot). (4) Pentru autovehiculele ce nu prezint ă certificatul austriac de zgomot, verificarea inson orizarii se face o datala 2 ani de c ătre R.A.R. prin verificarea conformitatii cu docume ntele de omologare. ART. 4 (1) Dovezile de certificare pentru autovehicule le încadrate în categoriile "A(E4)"-"B" sunt eliber ate de R.A.R. înconformitate cu prevederile art. 2 alin. (1). (2) Certificatele de conformitate eliberate de fabricantul autovehiculului sau de reprezentantul a cestuia pentruRomânia sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile "A(E4)"-"A" co nform Rezolu ţieiCEMT/(2005)/9 Final sunt eliberate de R.A.R. în lim bile romana, engleza şi german ă, conform anexelor nr. 4a)-4c). ART. 6 Pentru verificarea compatibilitatii sistemului de franare pentru vehiculele încadrate conform Ordinului ministruluilucr ărilor publice, transporturilor şi locuin ţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglement ărilor privind condi ţiiletehnice pe care trebuie sa le îndeplineasc ă vehiculele rutiere în vederea admiterii în circula ţie pe drumurile publicedin România - RNTR 2, cu modific ările şi complet ările ulterioare, categoria BC (autotractoare cu sa) şi DA(semiremorci), certificatele de poluare se eliberea ză doar în ansamblu. ART. 7 În cazul în care vehiculele fac obiectul unui c ontract de închiriere sau de leasing pentru vehicul ele ce circula cuautoriza ţie multipla CEMT, este obligatorie prezentarea copi ei legalizate dup ă contractul de închiriere/leasing, dincare sa rezulte legatura dintre proprietarul vehicu lului şi utilizatorul sau (de ţin ătorul de autoriza ţie CEMT). Acestecontracte trebuie sa con ţin ă numele proprietarului şi al utilizatorului, data semn ării contractului, duratacontractului şi num ărul de identificare al vehiculului. ART. 8 (1) Este obligatoriu ca la utilizarea unei auto riza ţii multiple CEMT aceasta sa fie înso ţit ă de dovezile decertificare prev ăzute în prezentul ordin şi de certificatele de conformitate eliberate de fab ricantul vehiculului saude reprezentanta fabricantului vehiculului în Român ia. (2) Pe toat ă durata valabilit ăţii dovezilor de certificare este obligatorie respec tarea tuturor condi ţiilor tehniceini ţiale ce au stat la baza eliber ării lor. (3) În cazul nerespect ării prevederilor alin. (1) sau (2), autoriza ţia multipla CEMT se considera invalida. ART. 9 La efectuarea transportului interna ţional de m ărfuri nu trebuie omisa prezentarea celorlalte docum ente (inspec ţietehnica periodic ă internationala, agreere ADR, ATP, autoriza ţie pentru transport agabaritic etc.). ART. 10 În cazul în care un operator de transport a fos t sanc ţionat pentru abateri repetate pentru nerespectareacondi ţiilor tehnice ini ţiale ce au stat la baza ob ţinerii dovezilor de certificare şi/sau pentru neprezentarea întrafic a dovezilor de certificare şi a celorlalte documente conform Rezolu ţiei CEMT/CM (2005)/9 Final, acestuia i se va

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

1 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 2: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

retrage dreptul de a mai ob ţine/utiliza autoriza ţii CEMT pe o perioada de 2 ani. ART. 11 Dovezile de certificare pentru autovehiculele î ncadrate în categoriile de poluare "A(E3)"-"F", eli berate înconformitate cu prevederile Ordinului ministrului lucr ărilor publice, transporturilor şi locuin ţei nr.1.105/2002 pentru încadrarea vehiculelor rutiere care efectue ază transporturi interna ţionale de m ărfuri în categorii depoluare şi de siguranta a circula ţiei, sunt considerate valabile dac ă au fost eliberate pana la data de 1 ianuarie2006. ART. 12 Direc ţia general ă infrastructura şi transport rutier din cadrul Ministerului Transpor turilor, Construc ţiilor şiTurismului împreun ă cu R.A.R. şi Autoritatea Rutiera Romana - A.R.R. vor duce la î ndeplinire prevederile prezentuluiordin. ART. 13 Anexele nr. 1-4 fac parte integrant ă din prezentul ordin. ART. 14 Cu data prezentului ordin, Ordinul ministrului lucr ărilor publice, transporturilor şi locuin ţeinr. 1.105/2002 pentru încadrarea vehiculelor rutiere care efectue ază transporturi interna ţionale de m ărfuri încategorii de poluare şi de siguranta a circula ţiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Par tea I, nr. 689 din 19septembrie 2002, se abroga. ART. 15 Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor, construc ţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre Bucure şti, 28 decembrie 2005. Nr. 2.258. ANEXA 1 CLASIFICAREA AUTOVEHICULELOR T.I.R. din categoriile "N2" şi "N3" în func ţie de îndeplinirea reglement ărilor europene referitoare la protec ţia mediului şi siguranta circula ţiei*T**Font 9*┌────────────- ┬────────────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────┐│ Categoria/ │ Directive europene şi regulamente CEE/ONU │Opacitate fum conform ││ dovada de ├────────────────┬────────────────────────- ┬─────────────────────┤Directivei nr. 1999/96 ││ certificare │ │ │ │ şi Directivei ││(vezi detalii │Poluare CHIMICA │ Poluare FONICA │ Condi ţii TEHNICE │ nr. 1999/52/CE sau ││anexa nr. 3) │ │ │ │ R24-03/CEE/ONU ││ │ │ │ │ (m^-1) │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤│ │ Directiva nr. │Directiva nr. 1999/101/CE │ Conform │ ││ A(E4) │1999/96B/CE sau │R51-02 (CEE/ONU) sau KDV │ CEMT/CM(2005)/9 │ 0,5 ││ │R49-03 (EURO 4) │ 1967*) (anexa nr. 1g) │ Final │ │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤│ │ Directiva nr. │Directiva nr. 1999/101/CE │ Conform │ ││ A[E(3)] │1999/96A/CE sau │R51-02 (CEE/ONU) sau KDV │ CEMT/CM(2005)/9 │ 0,80 ││ │R49-03 (EURO 3) │ 1967*) (anexa nr. 1g) │ Final │ │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤│ │ Directiva nr. │ Directiva nr. │ Conform │ ││ A │91/542/CEE nivel │ 1999/101/CE R51-02 │ CEMT/CM(2005)/9 │ ││ │ B sau R49-02 │ (CEE/ONU) sau KDV │ Final │ ││ │nivel B (EURO 2) │ 1967*) (anexa nr. 1g) │ │ │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤ ││ │ Directiva nr. │ Directiva │ Conform │ ││ B │91/542/CEE nivel │ nr. 92/97/CEE, R51-02 │ CEMT/CM(2005)/9 │ ││ │ A sau R49-02 │ (CEE/ONU) KDV 1967*) │ Final │ ││ │nivel A (EURO 1) │ (anexa nr. 1g) │ │ │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤ ││ │ Directiva nr. │ │ │ ││ C │91/542/CEE nivel │ R51-01 (CEE/ONU) │ Conform │ ││ │ B sau R49-02 │ │ R.N.T.R. - 1 │ ││ │nivel B (EURO 2) │ │ │ │├─────────────┼────────────────┼─────────────────────────┼─────────────────────┤ CONFORM ││ │ R49-02 nivel A │ R51-01 │ │ R.N.T.R. - 1 ││ │ (EURO 1) │ (CEE/ONU) │ │ ││ D ├────────────────┴─────────────────────────┤ Conform │ ││ │ sau EURO 0 (Directiva nr. 88/77/CEE + │ R.N.T.R. - 1 │ ││ │zgomot conform KDV 1967 (anexa nr. 1g) sau │ │ ││ │ R51-02 (CEE/ONU) │ │ │├─────────────┼────────────────┬─────────────────────────┼─────────────────────┤ ││ │ R49-01 │ R51-01 (CEE/ONU) │ │ ││ │ (EURO O) │ sau R51-00 │ Conform │ ││ E ├────────────────┴─────────────────────────┤ R.N.T.R. - 1 │ ││ │ sau R49-00 (CEE/ONU) + zgomot conform │ │ ││ │ KDV 1967 sau R51-02 (CEE/ONU) │ │ │

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

2 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 3: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

├─────────────┼────────────────┬─────────────────────────┼─────────────────────┤ ││ F │ R49-00 │ R51-00 │ Conform │ ││ │ (CEE/ONU) │ (CEE/ONU) │ R.N.T.R. - 1 │ │└─────────────┴────────────────┴─────────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────┘*ST* -------- *) KDV 1967 = Decretul austriac de aplicare a l egii privind autovehiculele rutiere. ANEXA 2a) NIVELUL MAXIM ADMIS pentru POLUAREA CHIMICA la MOTOARELE DIESEL de AUTOVEHICULE din CATEGORIILE "N2" şi "N3" conform REGLEMENT ĂRILOR EUROPENE *T**Font 9*┌──- ┬────────────────┬──────- ┬────────────- ┬──────────────────────- ┬────────────- ┬──────────- ┬──────────────┐│ │- │ │ │ Directiva nr. │ Directiva │ Directiva │ OBS. ││ │ - REGLEMENT ĂRI │ │Directiva nr. │ 91/542/CEE sau Reg. │ nr. │ nr. ├──────────────┤│ │ - │ │88/77/CEE sau │ CEE/ONU R49-02 │ 1999/96A/CE │1999/96B/CE │ ││Nr. │ - │R49-00 │ Reg. R49-01 ├────────────┬──────────┤ ciclurile │ ciclurile │ ││ │ - │CEE/ONU│ CEE/ONU │ Nivel A │ Nivel B │ ESC+ELR │ ESC+ELR │ valorile ││ │PARAMETRU - │ │ (EURO-0) │ (EURO-1) │ (EURO-2) │ (EURO-3) │ (EURO-4) │ dintre ││ │ (g/kWh) - │ │ │ │ │ │ │paranteze sunt │├───┼────────────────┼───────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼───────────┤ pentru ││1. │Emisie CO │ 14,0 │12,3 (11.2)*) │4,9 (4,5)*) │ 4,0 │ 2,1 │ 1,5 │omologarea de │├───┼────────────────┼───────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼───────────┤ tip a ││2. │Emisie HC │ 3,5 │2,6 (2.4)*) │1,23 (1,1)*) │ 1,1 │ 0,66 │ 0,46 │ motoarelor*) │├───┼────────────────┼───────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼───────────┤ ││3. │Emisie NO(x) │ 18,0 │15,8 (14.4)*) │9,0 (8,0)*) │ 7,0 │ 5,0 │ 3,5 │ │├───┼────────────────┼───────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼───────────┼──────────────┤│ │ │ │ │0,68 (0,61) │ 0,15 │ 0,10 │ 0,02 │ Pmax ≤ 85 kW ││4. │Particule │ - │ - ├────────────┤(0,25)^(a) │ (0,13)^(b) │ ├──────────────┤│ │ │ │ │0,40 (0,36) │ │ │ │Pmax > 85 kW │├───┼────────────────┼───────┼─────────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼───────────┼──────────────┤│5. │Opacitate │ - │ - │ - │ - │ 0.8 │ 0.5 │ - │└───┴────────────────┴───────┴─────────────┴────────────┴──────────┴─────────────┴───────────┴──────────────┘*ST* --------- *) KDV 1967 = decretul austriac de aplicare a l egii privind autovehiculele rutiere. (a) Derogare conform Directivei nr. 88/77/CEE, amendata prin Directiva nr. 96/1/CE, valabil ă pana la data 30septembrie 1998 pentru motoarele cu cilindreea unit ar ă < 0.7 dmc şi turatia de putere maxima > 3.000 rpm; (b) Derogare conform §6.2.1 din Directiva Parla mentului European şi a Consiliului 1999/96/CE pentru motoarele cucilindreea unitar ă < 0,75 dmc şi turatia de putere maxima > 3.000 rpm. NIVELUL MAXIM ADMIS pentru POLUAREA SONORA la AUTOVEHICULELE din CATEGORIILE "N2" şi "N3" conform REGLEMENT ĂRILOR EUROPENE *T**Font 9*┌────┬──────────────────┬────────────- ┬──────────────┬────────────────┬──────────────────────- ┐│ │ - REGLEMENT ĂRI │Directiva nr. │ Directiva │ Directiva nr. │ ││Nr. │ - │ 81/334 CEE │nr. 84/424/CEE │ 1999/101/CE, │ ││crt. │ - │ R51-00 │ sau R51-01 │ R51-02 CEE/ONU │ OBSERVAŢII (Putere ││ │ - │ CEE/ONU │ CEE/ONU │ sau KDV1967*) │ motor) ││ │ PARAMETRU - │ │ │[anexa (nr. 1g)] │ │├────┼──────────────────┼─────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────────────────┤│ │ │ - │ 81 │ 77 │ Pmax < 75 kW ││ │ Zgomot exterior, ├─────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────────────────┤│ 1. │ în mers (dBA) │ 86*1) │ 83 │ 78 │ 75 kW ≤ Pmax < 150 kW ││ │ ├─────────────┼──────────────┼────────────────┼───────────────────────┤│ │ │ 88*2) │ 84 │ 80 │ Pmax 150 ≥ kW │└────┴──────────────────┴─────────────┴──────────────┴────────────────┴───────────────────────┘*ST* -------- *) KDV 1967 = decretul austriac de aplicare a l egii privind autovehiculele rutiere. *1) pentru autovehicule de transport m ărfuri cu masa maxima autorizata > 3.500 kg. *2) pentru autovehicule de transport m ărfuri având puterea motorului egala sau mai mare de 147 kW şi cele cu masa maxima autorizata > 12 tone. ANEXA 2b) PRESCRIP ŢII TEHNICE ŞI DE SIGURANTA ACTIVA/PASIVA pentru autovehiculele TIR ["A", "A(E3)" şi "A(E4)"]

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

3 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 4: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

în vederea asigur ării siguran ţei circula ţiei În conformitate cu Ordinul ministrului transporturilor, construc ţiilor şi turismului nr. 2.133/2005 (publicat înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.160 din 21 decembrie 2005) pentru aprobarea Reglement ărilor privindcertificarea încadr ării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele te hnice privind siguranta circula ţiei rutiere,protec ţia mediului şi în categoria de folosinta conform destina ţiei, prin inspec ţia tehnica periodic ă - RNTR 1, caretranspune Directiva Consiliului 96/96/CE, modificat ă prin Directiva Comisiei 1999/52/CE (pentru certifi cate "A" şi"A(E3)"), cu ultimul amendament dat prin Directiva Comisiei 2003/27/CE (pentru categoriile "A(E4)") pr ivind controlultehnic al autovehiculelor, cu amendamentul CEE/ONU din 13 noiembrie 1997 privind unificarea prescrip ţiilor tehnice şicondi ţii pentru recunoa şterea reciproc ă a acestor verific ări, completat la 13 noiembrie 2001 prin Rezolu ţia CEE/ONU(TRANS/SC1/294/Rev. 5), amendata prin (TRANS/WP1/20 01/25), în acord cu Rezolu ţia CEMT/CM (2005)/9 Final, vehiculele dincategoriile "A", "A(E3)" şi "A(E4)" trebuie sa îndeplineasc ă urm ătoarele cerin ţe tehnice*1):-------- *1) Prevederile privind cerin ţele tehnice la care se face referire în regulamente le şi directivele men ţionate lapct. 1-11 din prezenta anexa au fost transpuse în l egisla ţia nationala prin Ordinul ministrului lucr ărilor publice,transporturilor şi locuin ţei nr. 211/2003 pentru aprobarea Reglement ărilor privind condi ţiile tehnice pe care trebuiesa le îndeplineasc ă vehiculele rutiere în vederea admiterii în circula ţie pe drumurile publice din România - RNTR 2, cumodific ările şi complet ările ulterioare. 1. Vehiculele şi (semi)remorcile trebuie sa aib ă adâncimea profilului anvelopei de minimum 2 mm, în concordanta cuRegulamentul CEE/ONU R54 sau cu Directiva Consiliul ui 92/23/CEE, cu ultimul amendament dat prin Direct iva Comisiei2005/11/CE, iar în caz de utilizare a anvelopelor r esapate, în concordanta cu Regulamentul CEE/ONU R10 9. 2. Vehiculele şi semiremorcile trebuie sa fie dotate cu dispozitiv e antiincastrare spate, în conformitate cuRegulamentul CEE/ONU R58 sau cu Directiva Consiliul ui 70/221/CEE, amendata prin Directiva 2000/8/CE. 3. Vehiculele şi semiremorcile trebuie sa fie dotate cu dispozitiv e antiincastrare lateral, în conformitate cuRegulamentul CEE/ONU R73 sau cu Directiva Consiliul ui 89/297/CEE. 4. Pentru dovezile de certificare "A(E3)" şi "A(E4)" autovehiculele trebuie sa aib ă oglinzi pentru vedere în spate,în concordanta cu Regulamentul CEE/ONU R46 sau cu D irectiva Consiliului 71/127/CEE, modificat ă prin Directiva Comisiei88/321/CEE sau prin Directiva Comisiei 2003/97/CE. 5. Vehiculele trebuie sa aib ă sistemul de iluminare şi cel de semnalizare în concordanta cu Regulamentul CEE/ONUR48 sau cu Directiva Consiliului 76/756/CEE, amenda ta prin Directiva Comisiei 97/28/CE. 6. Vehiculele trebuie sa aib ă triunghiuri de semnalizare, în concordanta cu Regu lamentul CEE/ONU R27. 7. Vehiculele trebuie sa utilizeze un tahograf, în concordanta cu Normele AETR sau cu Regulamentul Consiliului(CEE) nr. 3.821/85, cu ultimul amendament dat prin Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1.056/97 sau Regulam entul Consiliului(CE) nr. 2.135/98. Pentru vehiculele ce se încadreaz ă în categoria "A(E4)" tahograful trebuie sa fie în concordanta cu Normele AETRrevizuite sau cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3.821/85, cu ultimul amendament dat prin Regulamen tul Comisiei (CE)nr. 1.056/97 sau Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.135/98 şi prin regulamentele Comisiei (CE) nr. 1.360/2002 şi nr.432/2004. 8. Vehiculele trebuie sa aib ă limitator de viteza, în concordanta cu Regulamentu l CEE/ONU R89 sau cu DirectivaConsiliului 92/24/CEE, pentru autovehiculele din ca tegoriile "A(E3)" şi "A(E4)", cerin ţele tehnice fiind în concordantacu amendamentul dat prin Directiva Parlamentului Eu ropean şi a Consiliului 2004/11/CE. 9. Placutele reflectorizante spate pentru vehic ulele grele şi lungi trebuie sa fie în concordanta cu Regulament ulCEE/ONU R70. 10. Vehiculele trebuie sa fie prev ăzute cu sistem de franare de tip antiblocare (ABS), în concordanta cuRegulamentul CEE/ONU R13 sau cu Directiva Consiliul ui 71/320/CEE, cu ultimul amendament dat prin Direc tiva Comisiei98/12/CE. Sistemele de franare ale autovehiculelor şi (semi)remorcii trebuie sa fie compatibile. 11. Sistemul de direc ţie trebuie sa fie în concordanta cu Regulamentul CE E/ONU R79 sau cu Directiva 70/311 CEE,modificat ă prin Directiva Consiliului 92/62/CEE (doar pentru categoria "A"), cu amendamentele prev ăzute în DirectivaComisiei 1999/7/CE. ANEXA 3a) Categoria "A E4" CEMT/CM(2005)9/Final Autovehicul "EURO 4 sigu r" Număr .......*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Marca şi tipul autovehiculului: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Numărul de identificare (VIN): │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Codul motorului/seria motorului: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* Conform ordinului Ministrului T.C.T. nr. ...... ....., M.T.C.T. din România, în calitate de autorit ate de stat întransporturi, imputernicim Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" sa elibereze prezenta dovad a de îndeplinire acondi ţiilor tehnice privind protec ţia mediului. REGISTRUL AUTO ROMAN certifica faptul ca autovehiculul descris în ac est document corespunde condi ţiilor CEMT/CM(2005)/9 Final, pe bazacertificatului de conformitate nr. ...... şi a ................. eliberate de c ătre fabricantul sau reprezentantulacestuia pentru România.

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

4 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 5: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Puterea masurata conform: ISO/CCE/UN R.85/Directiva 80/1269/CEE, cu ultimul amendament ││Directiva 1999/99/CE │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Puterea maxima [kW]: la turatia: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* CERIN ŢE PENTRU NIVELUL DE ZGOMOT ŞI NIVELUL DE POLUARE CHIMICA*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform: CEE/UN R.51/02, Dir. 70/157/CEE, ame ndata cu ││Dir. 1999/101/CE │├──────────────────────────────- ┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────┤│ Valori maxime [dB(A)] │ Putere motor │ Valori m ăsurate [dB(A)] │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 77 │ ≤ 75 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 78 │ > 75 kW şi < 150 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 80 │ ≥ 150 kW │ │├───────────────────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────────────┤│la: în: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│prin: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Viteza de apropiere [km/h]: în treapta: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot aer comprimat [dB(A)]: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot în stationare [dB(A)]: la turatia motorului [r/min]: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform anexei 1g KDV*1) 1967 │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot frana de motor [dB(A)]: │├──────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤│Zgomot înconjur ător [dB(A)]: │în punctul de m ăsurare 2: ││ ├──────────────────────────────────────┤│ │în punctul de m ăsurare 6: │└──────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Măsurare conform: CEE/UN R.49/03, Directiva 88/77/EEC , cu ultimul amendament prin Directiva ││1999/96/EC şi în concordanta cu testele dup ă ciclurile ESC şi ELR │├──────────────────────────- ┬────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤│ Valori maxime │ Emisii poluante │Valori m ăsurate la omologarea de tip │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 1,5 [g/kWh] │ CO │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,46 [g/kWh] │ HC │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 3,5 [g/kWh] │ NOx │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,02 [g/kWh] │ Particule │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,5 [m-1] │ Opacitate │ [m-1] │└───────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Măsurare conform: CEE/UN R. 49/03, Directiva 88/77/EE C, cu ultimul amendament prin Directiva ││1999/96/EC şi în concordanta cu ciclul ETC*2) │├──────────────────────────- ┬────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤│ Valori maxime │ Emisii poluante │Valori m ăsurate la omologarea de tip ││ [g/kWh] │ │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 4,00 │ CO │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,55 │ NMHC │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 1,1 │ CH4(3) │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 3,5 │ NOx │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,03 │ Particule │ │└───────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘*ST* Valabilitatea acestui act expira la data de:

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

5 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 6: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

Locul Data Semnatura şi ştampila ---------- *1) KDV ("Kraftfahrgesetz-Durchfuhrungsverordnu ng") = Decret de aplicare a legii austriece privind circula ţiavehiculelor. *2) Doar pentru motoare ce utilizeaz ă drept combustibil gazele naturale, în conformitate cu ciclul ETC (Directiva1999/96 CE). ANEXA 3b) Categoria "A E3" CEMT/CM(2005)9/Final Autovehicul "EURO 3 sigu r" Num ăr .......*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Marca şi tipul autovehiculului: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Numărul de identificare (VIN): │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Codul motorului/seria motorului: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* Conform ordinului Ministrului T.C.T. nr. 2258/2 8.12.2005, M.T.C.T. din România, în calitate de aut oritate de statîn transporturi, imputernicim Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" sa elibereze prezenta dovad a de îndeplinire acondi ţiilor tehnice privind proiectia mediului. REGISTRUL AUTO ROMAN certifica faptul ca autovehiculul descris în ac est document corespunde condi ţiilor CEMT/CM (2005)/9 Final, pe bazacertificatului de conformitate nr. ............ şi a .................. eliberate de c ătre fabricantul saureprezentantul acestuia pentru România. *T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Puterea masurata conform: ISO/CCE/UN R.85/Directiva 80/1269/CEE, cu ultimul amendament ││Directiva 1999/99/CE │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Puterea maxima [kW]: la turatia: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* CERIN ŢE PENTRU NIVELUL DE ZGOMOT ŞI NIVELUL DE POLUARE CHIMICA*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform: CEE/UN R.51/02, Dir. 70/157/CEE, ame ndata cu Dir. ││1999/101/CE │├──────────────────────────────- ┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────┤│ Valori maxime [dB(A)] │ Putere motor │ Valori m ăsurate [dB(A)] │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 77 │ ≤ 75 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 78 │ > 75 kW şi < 150 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 80 │ ≥ 150 kW │ │├───────────────────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────────────┤│la: în: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│prin: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Viteza de apropiere [km/h]: în treapta: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot aer comprimat [dB(A)]: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot în stationare [dB(A)]: la turatia motorului [r/min]: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform anexei 1g KDV*1) 1967 │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot frana de motor [dB(A)]: │├──────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤│Zgomot înconjur ător [dB(A)]: │în punctul de m ăsurare 2: ││ ├──────────────────────────────────────┤│ │în punctul de m ăsurare 6: │

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

6 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 7: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

└──────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Măsurare conform: CEE/UN R.49/03, Directiva 88/77/EEC , cu ultimul amendament prin Directiva ││1999/96/EC şi în concordanta cu testele dup ă ciclurile ESC şi ELR │├──────────────────────────- ┬────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤│ Valori maxime │ Emisii poluante │Valori m ăsurate la omologarea de tip │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 2,1 [g/kWh] │ CO │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,66 [g/kWh] │ HC │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 5,0 [g/kWh] │ NOx │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,10(0,13)*2) [g/kWh] │ Particule │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,8 [m-1] │ Opacitate │ [m-1] │└───────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Măsurare conform: CEE/UN R. 49/03, Directiva 88/77/EE C, cu ultimul amendament prin Directiva ││1999/96/EC şi în concordanta cu ciclul ETC*3) │├──────────────────────────- ┬────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤│ Valori maxime │ Emisii poluante │Valori m ăsurate la omologarea de tip ││ [g/kWh] │ │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 5,45 │ CO │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,78 │ NMHC │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 1,6 │ CH4(3) │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 5,0 │ NOx │ │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,16(0,21) │ Particule │ │└───────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘*ST* Valabilitatea acestui act expira la data de: Locul Data Semnatura şi ştampila ----------- *1) KDV ("Kraftfahrgesetz-Durchfuhrungsverordnu ng") = Decret de aplicare a legii austriece privind circula ţiavehiculelor. *2) Pentru motoare cu cilindreea unitar ă sub 0,75 dmc şi turatia de putere mai mare de 3.000 min-1. *3) Doar pentru motoare ce utilizeaz ă drept combustibil gazele naturale, în conformitate cu ciclul ETC (Directiva1999/96 CE). ANEXA 3c) Categoria "A" Autovehicul "mai verde şi sigur" Num ăr .......*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Marca şi tipul autovehiculului: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Numărul de identificare (VIN): │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Codul motorului/seria motorului: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* Conform ordinului Ministrului T.C.T. nr. 2258/2 8.12.2005, M.T.C.T. din România, în calitate de aut oritate de statîn transporturi, imputernicim Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" sa elibereze prezenta dovad a de îndeplinire acondi ţiilor tehnice privind proiectia mediului. REGISTRUL AUTO ROMAN certifica faptul ca autovehiculul descris în ac est document corespunde condi ţiilor CEMT/CM(2005)/9 Final, pe bazacertificatului de conformitate nr. ..... şi a .................. eliberate de c ătre fabricantul sau reprezentantulacestuia pentru România. *T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Puterea masurata conform: ISO/CCE/UN R.85/Directiva 80/1269/CEE, cu ultimul amendament ││Directiva 1999/99/CE │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

7 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 8: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│Puterea maxima [kW]: la turatia: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* CERIN ŢE PENTRU NIVELUL DE ZGOMOT ŞI NIVELUL DE POLUARE CHIMICA*T**Font 9*┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform: CEE/UN R.51/02, Dir. 70/157/CEE, ame ndata cu Dir. ││1999/101/CE │├──────────────────────────────- ┬──────────────────────────────┬──────────────────────────────┤│ Valori maxime [dB(A)] │ Putere motor │ Valori m ăsurate [dB(A)] │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 77 │ ≤ 75 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 78 │ > 75 kW şi < 150 kW │ │├───────────────────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────────────────┤│ 80 │ ≥ 150 kW │ │├───────────────────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────────────────┤│la: în: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│prin: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Viteza de apropiere [km/h]: în treapta: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot aer comprimat [dB(A)]: │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot în stationare [dB(A)]: la turatia motorului [r/min]: │└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Nivelul de zgomot m ăsurat conform anexei 1g KDV*1) 1967 │├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Zgomot frana de motor [dB(A)]: │├──────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┤│Zgomot înconjur ător [dB(A)]: │în punctul de m ăsurare 2: ││ ├──────────────────────────────────────┤│ │în punctul de m ăsurare 6: │└──────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────- ┐│Măsurare conform: CEE/UN R.49/03, Directiva 88/77/EEC , cu ultimul amendament prin Directiva ││1999/96/EC şi în concordanta cu testele dup ă ciclurile ESC şi ELR │├──────────────────────────- ┬────────────────────────────┬────────────────────────────────────┤│ Valori maxime │ Emisii poluante │Valori m ăsurate la omologarea de tip │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 4,0 [g/kWh] │ CO │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 1,10 [g/kWh] │ HC │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 7,0 [g/kWh] │ NOx │ [g/kWh] │├───────────────────────────┼────────────────────────────┼────────────────────────────────────┤│ 0,15(0,25)*2) [g/kWh] │ Particule │ [g/kWh] │└───────────────────────────┴────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘*ST* Valabilitatea acestui act expira la data de: Locul Data Semnatura şi ştampila --------- *1) KDV ("Kraftfahrgesetz-Durchfuhrungsverordnu ng") = Decret de aplicare a legii austriece privind circula ţiavehiculelor. *2) Pentru motoare cu cilindreea unitar ă sub 0,75 dmc şi turatia de putere mai mare de 3.000 min-1. ANEXA 3d) CATEGORIA "B" (Green Lorry)*T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr .................... │┌──────────────────────────────────-┬──────────────────────────────┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├───────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤││ ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ Autovehicul "verde" (green lorry) │├───────────────────────────────────┼──────────────-┬──────────────┤│

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

8 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 9: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ Dovada de îndeplinire a condi ţiilor ││ │Cod │ │││ tehnice*) conform Rezolu ţiei CEMT/CM ││ ├───────────────┼──────────────┤││ (2005)/9 Final pentru aprobarea ││ │Putere (kw) │ │││ transportului interna ţional de m ărfuri ││ MOTORUL ├───────────────┼──────────────┤││ între Uniunea European ă şi România ││ │Turatie (min^-1) │││ ││ ├──────────────-┬──────────────┤││ ││ │Serie │ │││ │└───────────────────────────────────┴───────────────┴──────────────┘││ │┌──────────────────────────- ┐ ││ ││AUTOVEHICUL │ ││ Conform ordinului Ministrului TCT, │├───────────────────────────┴──────────────────────────────────────┐││ nr. ....................... ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata 92 /97 CEE, │││ Ministerul Transporturilor, Construc ţiilor ││R51-02 CEE/ONU şi/sau HDV 1967*1) anexa 1g LarmarmesKraftfahrzeug │││ şi Turismului din România, în calitate de ││nr. .......... din data .................... │││ autoritate de stat în transporturi, │├──────────────────────-┬────────────────────┬─────────────────────┤││ imputernicim Regia Autonom ă "Registrul ││ Valoare max. admis ă │ Puterea motorului │ Valoare masurata │││ Auto Roman" sa elibereze prezenta dovada ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ de îndeplinire a condi ţiilor tehnice │├───────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤││ privind protec ţia mediului ││ 78 │ ≤ 150 kW │ │││ │├───────────────────────┼────────────────────┼─────────────────────┤││ ││ 80 │ > 150 kW │ │││ │├───────────────────────┼────────────────────┴─────────────────────┤││ ││la data de: │în: │││ │├───────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤││ REGISTRUL AUTO ROMAN ││prin: │││ │├────────────────────────────────────-┬────────────────────────────┤││ certifica faptul ca autovehiculul descris ││Viteza de apropiere (km/h): │Treapta de viteza: │││ în acest document corespunde condi ţiilor │├─────────────────────────────────────┴────────────────────────────┤││ Rezolu ţiei CEMT/CM (2005)/9 Final, pe baza ││Zgomot frana de motor (dB(A)): │││ .................................. │├────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┤││ eliberate de c ătre fabricantul sau ││ │în punctul de m ăsurare 2: │││ reprezentantul acestuia pentru România ││Zgomot înconjur ător (dB(A)): ├─────────────────────────────────┤││ ││ │în punctul de m ăsurare 6: │││ │├────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┤││ ││Zgomot aer comprimat (dB(A)): │││ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ Pe baza datelor de la omologarea de tip ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, R51-02 CEE/ ONU şi/sau │││ a autovehiculului şi/sau a ││KDV 1967*1) anexa 1d │││ certificatului de conformitate emis de │├──────────────────────────────-┬──────────────────────────────────┤││ c ătre fabricantul autovehiculului sau ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

9 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 10: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ reprezentantul acestuia pentru România, │└───────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘││ certificam corectitudinea datelor din │┌────────────────────────────┐ ││ acest document ││Poluare chimica motor │ ││ │├────────────────────────────┴────────────────────────────────────- ┐││ ││Măsurare cf. prevederilor Dir. 88/77 CEE modif. cu Di r. 91/542A │││ ││CEE sau R49-02/A CEE/ONU │││ │├──────────────────────- ┬──────────-┬──────────────────────────────┤││ ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │Valoare max. prev ăzut ă pentru│││ ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kwh) │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 4,9 │ CO │ │││ Valabilitatea acestui act expira │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ la data de ..................... ││ 1,23 │ HC │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 9,0 │ NO(x) │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││P(max) ≤ 85 kW: 0,68 │ Particule │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││P(max) > 85 kW: 0,40 │ Particule │ │││ │└───────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────┘││────────────────────────────────────────────────- │*1) - KDV = Kraftfahrgesetz durchfuhrungs verordnun g - Decretul de ││ Locul Data Nume │aplicare a legii privind autovehiculele, în Austria ││ │ │└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3e) CATEGORIA "C" *T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr................... │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ Dovada de certificare ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ a îndeplinirii condi ţiilor tehnice*), │├──────────────────────────────────┼──────────────-┬───────────────┤││ privind poluarea chimica şi fonica - conform ││ │Cod │ │││ cu reglement ările europene Dir. 91/542B ││ ├───────────────┼───────────────┤││ (R49-02B CEE/ONU) respectiv Dir. 70/157 ││ │Putere (kw) │ │││ CEE actualizat ă prin Dir. 84/424 CEE ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤││ (R51-01 CEE/ONU) şi a masurarii opacitatii ││ │Turatie (min^-1) ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

10 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 11: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ gazelor de evacuare ││ ├───────────────┼───────────────┤││ ││ │Serie │ │││ │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ Conform ordinului Ministrului TCT, ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ nr. .................... ││CEE/ONU │││ Ministerul Transporturilor, Construc ţiilor │├────────────────────- ┬────────────────────-┬──────────────────────┤││ şi Turismului din România, în calitate de ││ Valoare max. admis ă │ Motor │ Valoare masurata │││ autoritate de stat în transporturi, ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ imputernicim Regia Autonom ă "Registrul Auto │├─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤││ Roman" sa elibereze prezenta dovada de ││ 2,0 │cu aspiratie naturala │ │││ îndeplinire a condi ţiilor tehnice privind │├─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤││ protec ţia mediului ││ 2,5 │ cu supraalimentare │ │││ │└─────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata cu Dir. 84/424│││ ││CEE (R51-01 CEE/ONU) │││ REGISTRUL AUTO ROMAN │├──────────────────────- ┬────────────────────-┬────────────────────┤││ ││ Valoare max. admis ă │ Puterea motorului │ Valoare masurata │││ certifica faptul ca autovehiculul descris în ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ acest document corespunde Dir. 91/542B CEE │├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┤││ (R49-02B CEE/ONU), respectiv Dir. 70/157 CEE ││ 83 │ ≤ 150 │ │││ modificat ă prin Dir. 84/424 CEE │├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┤││ (R51-01 CEE/ONU) conform ││ 84 │ > 150 │ │││ .................................. │├───────────────────────┴──────┬──────────────┴────────────────────┤││ ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ │└──────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘││ Pe baza datelor de la omologarea de tip a │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ autovehiculului şi/sau a certificatului de ││Poluare chimica motor: M ăsurare conform Dir. 91/542B CEE sau Dir.│││ conformitate emis de c ătre fabricantul ││96/1 CE sau Reg. R49-02B CEE/ONU │││ autovehiculului sau reprezentantul │├──────────────────────- ┬──────────-┬──────────────────────────────┤││ acestuia, certificam corectitudinea ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │Valoare max. prev ăzut ă pentru│││ datelor din acest document ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kwh) │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 4,0 │ CO │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat ││ 1,1 │ HC │ │││ la data de ...................... │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ Valabilitatea acestui act expira ││ 7,0 │ NO(x) │ │││ la data de ...................... │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 0,15 (0,25)*1) │ Particule │ ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

11 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 12: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ │└───────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────┘││────────────────────────────────────────────────- │*1) - pentru motoare cu cilindreea unitar ă < 0,7 dmc şi turatia ││ Locul Data Nume │nominal ă de putere > 3.000 rpm conform Dir. 96/1 CE │└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3f) CATEGORIA "D" (grupa D1)*T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr.................. │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ Dovada de certificare ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ a îndeplinirii condi ţiilor tehnice*), privind │├──────────────────────────────────┼──────────────-┬───────────────┤││ poluarea chimica şi fonica - conform cu ││ │Cod │ │││ reglement ările europene Dir. 91/542A (R49-02A ││ ├───────────────┼───────────────┤││ CEE/ONU) respectiv Dir. 70/157 CEE ││ │Putere (kw) │ │││ actualizat ă prin Dir. 84/424 CEE (R51-01 ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤││ CEE/ONU) - şi a masurarii opacitatii gazelor ││ │Turatie (min^-1) │││ de evacuare ││ ├───────────────┼───────────────┤││ ││ │Serie │ │││ │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ Conform ordinului Ministrului TCT, ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ nr. .......................... ││CEE/ONU │││ Ministerul Transporturilor, Construc ţiilor │├────────────────────- ┬────────────────────-┬──────────────────────┤││ şi Turismului din România, în calitate de ││ Valoare max. admis ă │ Motor │ Valoare masurata │││ autoritate de stat în transporturi, ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ imputernicim Regia Autonom ă "Registrul │├─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤││ Auto Roman" sa elibereze prezenta dovada ││ 2,0 │cu aspiratie naturala │ │││ de îndeplinire a condi ţiilor tehnice │├─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────────┤││ privind protec ţia mediului ││ 2,5 │ cu supraalimentare │ │││ │└─────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70.157/CEE, amendata cu Dir. 84/424│││ REGISTRUL AUTO ROMAN ││CEE (R51-01 CEE/ONU) │││ │├──────────────────────- ┬────────────────────-┬────────────────────┤││ certifica faptul ca autovehiculul descris ││ Valoare max. admis ă │ Puterea motorului │ Valoare masurata │││ în acest document corespunde Dir. 91/542A ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

12 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 13: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ CEE (R49-02A CEE/ONU), respectiv Dir. │├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┤││ 70/157 CEE modificat ă prin Dir. 84/424 CEE ││ 83 │ ≤ 150 │ │││ (R51-01 CEE/ONU) conform │├───────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┤││ .................................. ││ 84 │ > 150 │ │││ │├───────────────────────┴──────┬──────────────┴────────────────────┤││ ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ Pe baza datelor de la omologarea de tip a │└──────────────────────────────┴───────────────────────────────────┘││ autovehiculului şi/sau a certificatului de │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ conformitate emis de c ătre fabricantul ││Poluare chimica motor: M ăsurare cf. Dir. 91/542A CEE sau R49-02 │││ autovehiculului sau reprezentantul ││CEE/ONU │││ acestuia, certificam corectitudinea │├──────────────────────- ┬──────────-┬──────────────────────────────┤││ datelor din acest document ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │Valoare max. prev ăzut ă pentru│││ ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kwh) │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 4,9 │ CO │ │││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ 1,23 │ HC │ │││ Valabilitatea acestui act expira │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ 9,0 │ NO(x) │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││ ││P(max) ≤ 85 kW: 0,68 │ Particule │ │││ │├───────────────────────┼───────────┼──────────────────────────────┤││────────────────────────────────────────────────- ││P(max) > 85 kW: 0,40 │ Particule │ │││ Locul Data Nume │└───────────────────────┴───────────┴──────────────────────────────┘│└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3g) CATEGORIA "D" (grupa D2) *T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr................... │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││ Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ Dovada de Certificare a îndeplinirii │├──────────────────────────────────┼───────────────┬───────────────┤││ condi ţiilor tehnice*), privind ││ │Cod │ │││ poluarea chimica şi fonica - conform ││ ├───────────────┼───────────────┤││ cu reglement ările europene Dir. 88/77 ││ │Putere (kW) │ │││ (R49-01 CEE/ONU) respectiv Dir. 70/157 ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤│

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

13 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 14: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ CEE actualizat ă prin Dir. 92/97 CEE ││ │Turatie (min^-1) │││ (R51-02 CEE/ONU) şi a masurarii ││ ├───────────────┼───────────────┤││ opacitatii gazelor de evacuare ││ │Serie │ │││ │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ ││CEE/ONU │││ │├────────────────────┬────────────────────-┬───────────────────────┤││ ││Valoarea max. admis ă│ Motor │ Valoarea masurata │││ Conform ordinului Ministrului TCT, ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ nr. ...................... │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ Ministerul Transporturilor, ││ 2,0 │cu aspiratie naturala │ │││ Construc ţiilor şi Turismului din │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ România, în calitate de autoritate de ││ 2,5 │ cu supraalimentare │ │││ stat în transporturi, imputernicim │└────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────┘││ Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ sa elibereze prezenta dovada de ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata 92 /97 CEE, │││ îndeplinire a condi ţiilor tehnice ││R51-02 CEE/ONU şi/sau KDV 1967*1) anexa 1g │││ privind protec ţia mediului ││Larmarmes Kraftfahrzeug nr. ............ din data................ │││ │├────────────────────-┬──────────────────┬─────────────────────────┤││ ││Valoarea max. admis ă │ Puterea motor │ Valoarea masurata │││ ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ REGISTRUL AUTO ROMAN ││ 78 │ ≤ 150 kW │ │││ │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ certifica faptul ca autovehiculul descris în ││ 80 │ > 150 kW │ │││ acest document corespunde Dir. 88/77 CEE │├─────────────────────┼──────────────────┴─────────────────────────┤││ (R49-01 CEE/ONU), respectiv Dir. 70/157 CEE ││la data de: │în: │││ modificat ă prin Dir. 92/97 CEE (R51-02 │├─────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤││ CEE/ONU) conform ││prin: │││ ......................................... │├────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤││ şi a .................................... ││Viteza de apropiere (km/h): │Treapta de viteza: │││ │├────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤││ ││Zgomot frana de motor (dB(A)): │││ │├────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤││ ││ │în punctul de m ăsurare 2: │││ ││Zgomot înconjur ător(dB(A)): ├─────────────────────────────────────┤││ Pe baza datelor de la omologarea de tip a ││ │în punctul de m ăsurare 6: │││ autovehiculului şi/sau a certificatului │├────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤││ de conformitate emis de c ătre fabricantul ││Zgomot aer comprimat (dB(A)): │││ autovehiculului sau reprezentantul │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘│

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

14 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 15: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ acestuia, certificam corectitudinea │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ datelor din acest document ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata 92 /97 CEE, │││ ││R51-02 CEE/ONU şi/sau KDV 1967*1) anexa 1d │││ │├────────────────────────────-┬────────────────────────────────────┤││ ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ │└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Poluare chimica motor. M ăsurare conform Dir. 88/77 CEE sau R49-01│││ ││CEE/ONU │││ │├──────────────────────────┬────────┬──────────────────────────────┤││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │Valoare max. prev ăzut ă pentru│││ la data de ...................... ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kWh) │││ Valabilitatea acestui act expira │├──────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ 11,2 │ CO │ │││ │├──────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 2,4 │ HC │ │││ │├──────────────────────────┼────────┼──────────────────────────────┤││ ││ 14,4 │ NO(x) │ │││ │└──────────────────────────┴────────┴──────────────────────────────┘││────────────────────────────────────────────────- │*1) - KDV = Kraftfahrgesetz-durchfuhrungs Verordnun g - Decretul de ││ Locul Data Nume │aplicare a legii privind autovehiculele, în Austria . │└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3h) CATEGORIA "E" (grupa E1) *T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr................... │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ Dovada de certificare │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ a îndeplinirii condi ţiilor tehnice*), ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ privind poluarea chimica şi fonica - │├──────────────────────────────────┼──────────────-┬───────────────┤││ conform cu reglement ările europene Dir. ││ │Cod │ │││ 88/77 (R49-01 CEE/ONU) respectiv Dir. ││ ├───────────────┼───────────────┤││ 70/157 CEE actualizat ă prin Dir. 81/334 CEE ││ │Putere (kW) │ │││ (R51-00 CEE/ONU) - şi a masurarii ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤││ opacitatii gazelor de evacuare ││ │Turatie (min^-1) │││ ││ ├───────────────┼───────────────┤││ ││ │Serie │ ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

15 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 16: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ Conform ordinului Ministrului TCT, │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ nr. ...................... │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ Ministerul Transporturilor, ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ Construc ţiilor şi Turismului din ││CEE/ONU │││ România, în calitate de autoritate de │├────────────────────┬────────────────────-┬───────────────────────┤││ stat în transporturi, imputernicim ││Valoarea max. admis ă│ Motor │ Valoarea masurata │││ Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ sa elibereze prezenta dovada de │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ îndeplinire a condi ţiilor tehnice ││ 2,0 │cu aspiratie naturala │ │││ privind protec ţia mediului │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ ││ 2,5 │ cu supraalimentare │ │││ │└────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────┘││ │ ││ REGISTRUL AUTO ROMAN │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Măsurarea zgomotului conform Dir. 70/157 CEE, amendat a cu Dir. │││ certifica faptul ca autovehiculul descris ││81/334 CEE (R51-00 CEE/ONU) │││ în acest document corespunde Dir. 88/77 CEE │├────────────────────-┬──────────────────┬─────────────────────────┤││ (R49-01 CEE/ONU), respectiv Dir. 70/157 CEE ││Valoarea max. admis ă │Puterea motorului │ Valoarea masurata │││ modificat ă prin Dir. 81/334 CEE (R51-00 ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ CEE/ONU) conform │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ .......................................... ││ 86 │ ≤ 147 │ │││ │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ ││ 88 │ > 147 │ │││ Pe baza datelor de la omologarea de │├─────────────────────┴──────-┬──────────┴─────────────────────────┤││ tip a autovehiculului şi/sau a ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ certificatului de conformitate emis │└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘││ de c ătre fabricantul autovehiculului │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ sau reprezentantul acestuia, ││Poluare chimica motor. M ăsurare conform Directivei 88/77 CEE sau │││ certificam corectitudinea datelor ││R49-01 CEE/ONU │││ din acest document │├──────────────────────-┬────────┬─────────────────────────────────┤││ ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │ Valoare max. prev ăzut ă pentru │││ ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kWh) │││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ 12,3 │ CO │ │││ Valabilitatea acestui act expira │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││ la data de ..................... ││ 2,6 │ HC │ │││ │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││────────────────────────────────────────────────- ││ 15,8 │ NO(x) │ │││ Locul Data Nume │└───────────────────────┴────────┴─────────────────────────────────┘│└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

16 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 17: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

*) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3i) CATEGORIA "E" (grupa E2) *T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr................... │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ │├──────────────────────────────────┼──────────────-┬───────────────┤││ ││ │Cod │ │││ Dovada de certificare ││ ├───────────────┼───────────────┤││ a îndeplinirii condi ţiilor tehnice*), ││ │Putere (kW) │ │││ privind poluarea chimica şi fonica - ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤││ conform cu reglement ările europene ││ │Turatie (min^-1) │││ R49-00 CEE/ONU respectiv Dir. 70/157 ││ ├───────────────┼───────────────┤││ CEE actualizat ă prin Dir. 92/97 CEE ││ │Serie │ │││ (R51-02 CEE/ONU) - şi a masurarii │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ opacitatii gazelor de evacuare │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ ││CEE/ONU │││ │├────────────────────┬────────────────────-┬───────────────────────┤││ ││Valoarea max. admis ă│ Motor │ Valoarea masurata │││ Conform ordinului Ministrului TCT, ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ nr. ...................... │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ Ministerul Transporturilor, ││ 2,5 │cu aspiratie naturala │ │││ Construc ţiilor şi Turismului din │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ România, în calitate de autoritate de ││ 3,0 │ cu supraalimentare │ │││ stat în transporturi, imputernicim │└────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────┘││ Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ sa elibereze prezenta dovada de ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata 92 /97 CEE, │││ îndeplinire a condi ţiilor tehnice ││R51-02 CEE/ONU şi/sau KDV 1967*1) anexa 1g │││ privind protec ţia mediului ││Larmarmes Kraftfahrzeug nr. ............ din data................ │││ │├────────────────────-┬──────────────────┬─────────────────────────┤││ ││Valoarea max. admis ă │ Puterea motor │ Valoarea masurata │││ ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ REGISTRUL AUTO ROMAN ││ 78 │ ≤ 150 kW │ │││ │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ certifica faptul ca autovehiculul ││ 80 │ > 150 kW │ ││

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

17 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 18: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│ descris în acest document corespunde │├─────────────────────┼──────────────────┴─────────────────────────┤││ R49-01 CEE/ONU, respectiv Dir. 70/157 ││la data de: │în: │││ CEE modificat ă prin Dir. 92/97 CEE │├─────────────────────┴────────────────────────────────────────────┤││ (R51-02 CEE/ONU) conform ││prin: │││ .................................... │├────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤││ şi a ............................... ││Viteza de apropiere (km/h): │Treapta de viteza: │││ │├────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤││ ││Zgomot frana de motor (dB(A)): │││ │├────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┤││ ││ │în punctul de m ăsurare 2: │││ ││Zgomot înconjur ător(dB(A)): ├─────────────────────────────────────┤││ ││ │în punctul de m ăsurare 6: │││ Pe baza datelor de la omologarea de │├────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤││ tip a autovehiculului şi/sau a ││Zgomot aer comprimat (dB(A)): │││ certificatului de conformitate emis │└──────────────────────────────────────────────────────────────────┘││ de c ătre fabricantul autovehiculului │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ sau reprezentantul acestuia, ││Măsurarea zgomotului cf. Dir. 70/157 CEE, amendata 92 /97 CEE, │││ certificam corectitudinea datelor ││R51-02 CEE/ONU şi/sau KDV 1967*1) anexa 1d │││ din acest document │├────────────────────────────-┬────────────────────────────────────┤││ ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ │└─────────────────────────────┴────────────────────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ ││Poluare chimica motor. M ăsurare conform Regulamentului R49-00 │││ ││CEE/ONU │││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat │├────────────────────────-┬────────┬───────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │ Valoare max. prev ăzut ă pentru│││ Valabilitatea acestui act expira ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kWh) │││ la data de ..................... │├─────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤││ ││ 14,0 │ CO │ │││ │├─────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤││ ││ 3,5 │ HC │ │││ │├─────────────────────────┼────────┼───────────────────────────────┤││ ││ 18,0 │ NO(x) │ │││ │└─────────────────────────┴────────┴───────────────────────────────┘││ ──────────────────────────────────────────────- │*1) - KDV = Kraftfahrgesetz-durchfuhrungs Verordnun g - Decretul de ││ Locul Data Nume │aplicare a legii privind autovehiculele, în Austria │└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* --------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 3j)

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

18 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 19: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

CATEGORIA "F"*T**Font 8*┌────────────────────────────────────────────────-┬────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Num ăr................... │┌──────────────────────────────────┬──────────────────────────────- ┐││ ││Marca şi tipul autovehiculului │ │││ │├──────────────────────────────────┼───────────────────────────────┤││ Dovada de certificare ││Nr. identificare/Nr. înmatriculare │ │││ a îndeplinirii condi ţiilor tehnice*), │├──────────────────────────────────┼──────────────-┬───────────────┤││ privind poluarea chimica şi fonica - ││ │Cod │ │││ conform cu reglement ările europene ││ ├───────────────┼───────────────┤││ R49-00 CEE/ONU respectiv Dir. 70/157 CEE ││ │Putere (kW) │ │││ actualizat ă prin Dir. 81/334 CEE ││ MOTORUL ├───────────────┼───────────────┤││ (R51-00 CEE/ONU) - şi a masurarii ││ │Turatie (min^-1) │││ opacitatii gazelor de evacuare ││ ├───────────────┼───────────────┤││ ││ │Serie │ │││ │└──────────────────────────────────┴───────────────┴───────────────┘││ Conform ordinului Ministrului TCT, │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ nr. ...................... ││Măsurarea opacitatii prin metoda accelerarii libere c f. R24-03 │││ Ministerul Transporturilor, ││CEE/ONU │││ Construc ţiilor şi Turismului din │├────────────────────┬────────────────────-┬───────────────────────┤││ România, în calitate de autoritate de ││Valoarea max. admis ă│ Motor │ Valoarea masurata │││ stat în transporturi, imputernicim ││ (m^-1) │ │ (m^-1) │││ Regia Autonom ă "Registrul Auto Roman" │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ sa elibereze prezenta dovada de ││ 2,5 │cu aspiratie naturala │ │││ îndeplinire a condi ţiilor tehnice │├────────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┤││ privind protec ţia mediului ││ 3,0 │ cu supraalimentare │ │││ │└────────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────┘││ │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ REGISTRUL AUTO ROMAN ││Măsurarea zgomotului conform Dir. 70/157 CEE, amendat a cu Dir. │││ ││81/334 CEE (R51-00 CEE/ONU) │││ certifica faptul ca autovehiculul │├────────────────────-┬──────────────────┬─────────────────────────┤││ descris în acest document corespunde ││Valoarea max. admis ă │Puterea motorului │ Valoarea masurata │││ R49-00 CEE/ONU, respectiv Dir. 70/157 ││ (dB(A)) │ (kW) │ (dB(A)) │││ CEE modificat ă prin Dir. 81/334 CEE │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ (R51-00 CEE/ONU) conform ││ 86 │ ≤ 147 kW │ │││ .......................................... │├─────────────────────┼──────────────────┼─────────────────────────┤││ ││ 88 │ > 147 kW │ │││ │├─────────────────────┴──────────┬───────┴─────────────────────────┤││ Pe baza datelor de la omologarea de tip a ││Zgomot în stationare (dB(A)): │la turatia motorului (min^-1): │││ autovehiculului şi/sau a certificatului de │└────────────────────────────────┴─────────────────────────────────┘││ conformitate emis de c ătre fabricantul │┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐││ autovehiculului sau reprezentantul ││Poluare chimica motor. M ăsurare conform Regulamentului R49-00

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

19 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 20: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

│││ acestuia, certificam corectitudinea ││CEE/ONU │││ datelor din acest document │├──────────────────────-┬────────┬─────────────────────────────────┤││ ││ Valoare max. admis ă │ Noxe │ Valoare max. prev ăzut ă pentru │││ ││ (g/kWh) │ │ produc ţia de serie (g/kWh) │││ M ăsurarea opacitatii s-a efectuat │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││ la data de ...................... ││ 14,0 │ CO │ │││ Valabilitatea acestui act expira │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││ la data de ..................... ││ 3,5 │ HC │ │││ │├───────────────────────┼────────┼─────────────────────────────────┤││ ──────────────────────────────────────────────- ││ 18,0 │ NO(x) │ │││ Locul Data Nume │└───────────────────────┴────────┴─────────────────────────────────┘│└─────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* ------- *) De ţin ătorul are obliga ţia de a exploata autovehiculul astfel încât acesta sa respecte condi ţiile din prezentadovada. ANEXA 4a) Num ăr ....... CEMT/CM(2005)9/Final *T*┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Atestat de verificare tehnica anuala în acord cu Directiva 96/96 CE, ││ amendata prin Directiva 1999/52CE, pentru a plicarea rezolu ţiei ││ CEMT/CM(2005)9/FINAL │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Numărul de înmatriculare: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Numărul atestatului de conformitate: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Marca şi tipul (auto)vehiculului*1): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Numărul de identificare (VIN): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Codul motor/serie motor*2): ...................../. .......................... │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* REGISTRUL AUTO ROMAN Calea Grivitei nr. 391 A, Sector 1 Bucure şti În calitate de organism tehnic abilitat de c ătre M.T.C.T. din România sa efectueze verific ări tehnice la(autovehicule, atesta prin prezenta faptul ca la da ta precizat ă mai jos, (auto)vehiculul identificat în acest docu mentîndepline şte condi ţiile tehnice prev ăzute în rezolu ţia CEMT/CM(2005)/9 Final şi în Ordinul M.T.C.T. 2258/28.12.2005. Registrul Auto Roman certifica dotarea, respect iv func ţionarea la parametrii impusi a urm ătoarelor elemente, înconformitate cu Directiva 96/96 CE, amendata prin D irectiva 1999/52 CE: ● Sistemul de franare al (auto)vehiculului (incluzân d verificarea compatibilitatii sistemului de franar e ABS); ● Sistemul de direc ţie; ● Vizibilitatea; ● Luminile, echipamentul electric; ● Puntile, rotile, anvelopele şi suspensia (inclusiv adâncimea profilului anvelope lor); ● Sasiul şi punctele de fixare la sasiu; ● Dispozitivul antiincastrare lateral; ● Dispozitivul antiincastrare spate; ● Alte echipamente inclusiv: ● Triunghi de avertizare*2); ● Tahograf; ● Limitator de viteza; ● Opacitatea - valoarea coeficientului de absorb ţie: [m -1] Locul Data Semnatura şi ştampila ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

20 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 21: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

Valabil pana la data de*3) ---------- *1) Valabil şi pentru remorci şi semiremorci. *2) Nu se completeaz ă pentru (semi) remorci. *3) 12 luni de la data verific ării tehnice. ANEXA 4b) CEMT/CM(2005)9/Final No. of the certificate of roadworthiness test: ...... *T*┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Certificate of Roadworthiness Test according to the provisions of ││ Directive 96/96/EC, as amended by Directive 1999/52/EC, for the ││ purpose of the Resolution CEMT/CM(2 005)9/FINAL │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Registration Number: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Certificate of compliance Number: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Vehicle Type and Make*1): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Vehicle Identification Number (VIN): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Engine Type/Number*2) ............................/ .......................... │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* The Ministry of Transports, Construction and To urism of România - as State Authority for transport s în thevehicle's registration country - delegates, based o n the Directive 96/96/EC, the REGISTRUL AUTO ROMAN, as desingnedtehnical body and directly supervised by the State of Registration, to issue the certificate of roadwo rthiness test forthe vehicle. REGISTRUL AUTO ROMAN*3) Calea Grivitei nr. 391 A, Buc harest hereby confirms that the said vehicle is în com pliance with the provisions of Directive 96/96/EC, as amended byDirective 1999/52/EC, including at least the follow ing items to be compulstory checked, according to i ts Annex II: ● Braking systems/including antiblocking systems, co mpatible with the trailer and vice-versa) ● Steering wheel*2) and steering devices ● Visibility ● Lamps, reflectors and electrical equipment ● Axles, wheels, tyres and suspension (including typ e tread depth) ● Chassis and chassis attachments (including rear an d lateral protective devices) ● Other equipment, including: ● Warning triangle ● Tachograph (presence of and integrity of seals)*2) ● Speed limitation device ● Nuisances - value of the absorption coefficient: [ m -1] ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Place Date Signature and stamp Note: Next roadworthiness test required before* 4). ---------- *1) Trailer type, if trailer. *2) Not applicable to trailer. *3) [Name and address of the Company or Authori ty]. *4) 12 months after the date of the test. ANEXA 4c) CEMT/CM(2005)9/Final Nr. des Nachweises der technischen Uberwachung ...... *T*┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ Nachweis der technischen Uberwachung gemass den Be stimmungen der Richtlinie ││ 96/96/EG în der Fassung der Richtlinie 1999/ 52/EG, im Sinne der ││ CEMT-Resolution CEMT/CM(2005)9 /FINAL │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│Zulaasungsnummer: │

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

21 of 22 11/20/2014 5:25 PM

Page 22: ORDIN nr // nr.pdf · România sunt redactate în limbile engleza, franceza şi german ă. ART. 5 Certificatele ce atesta controlul tehnic pentru vehiculele încadrate în categoriile

├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Nummer des Nachweises der Ubereinstimmung: │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Fahrzeugtyp und Marke*1): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Fahzeugidentifizierungsnummer (VIN): │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│Motortyp/Nummer*2): │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘*ST* Das Ministerium fur Beforderung, Bau und Turism us aus Rumanien - als zustandige Behorde în Transpo rt imZulassungsstaat des Kraftfahrzeuges - bevollmachtig t în Sinne der Richtlinie 96/96/EG, der REGISTRUL A UTO ROMAN der vonZulassungsstaat als technishe Stelle nominiert und direkt uberwacht ist, um Nachweis der tehnischen Ub erwachung desFahrzeuges zu erteilen. REGISTRUL AUTO ROMAN*3) Cale Grivitei nr. 391 A, Sector 1 , Bukarest bestatigt hiermit, dass das genannte Fahrzeug d en Bestimmungen der Richtlinie 96/96/EG în der Fass ung derRichtlinien 1999/52/EG entspricht, einschliesslich zumindest der folgenden Punkte, die gemass Anhang I I verpflichtendzu prufen sind: ● Bremsanlagen (einschliesslich Antiblockiervorricht ung, kompatibel mit dem Anhanger und umgekehrt) ● Lenkrad*2) und Lenkanlage ● Sichtverhaltnisse ● Leuchten, Ruckstrahler und elektrische Anlagen ● Achsen, Rader, Reifen und Aufhangungen (einschlies slich Reifenprofiltiefe) ● Fahrgestell und am Fahrgestell befestigte Teile (e inschliesslich hinterer Unterfahrschutz und seitlic heSchutzvorrichtungen) ● Sonstige Ausstatung einschliesslich: ● Warndreieck*2) ● Kontrollgerat (Vorhandensein und Unversehrtheit de r Siegel)*2) ● Geschwindigkeitsbegrenzungseinrichtung ● Umweltbelastungen*2) - Wert des Absorptionskoeffzi enten; [m -1] ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Ort Datum Unterschrift und Stempel Hinweis: Nachste technische Uberwachung erforde rlich vor*4): -------- *1) Anhangertype, wenn Anhanger. *2) Fur Anhanger nicht anwendbar. *3) [Name und Anschrift des Unternehmens oder d er Behorde]. *4) 12 Monate nach dem Tag der Prufung.

ORDIN nr http://www.arr.ro/files/legislatie/nationala/rar.htm

22 of 22 11/20/2014 5:25 PM