Structura socială a oraşului medieval. Studiu de caz: comuna din Laon.

Surse primare: Guibert de Nogent despre revolta din Laon – (o traducere în engleză a textului

poate fi găsită pe site-ul Internet Medieval Sourcebook - URL: http://www.fordham.edu/halsall/source/guibert-laon.html. Pentru seminar va fi asigurată o traducere în română a textului)

Privilegiile oraşului Laon (1128) – Oraşul medieval. Culegere de texte, coord. Radu Manolescu. Bucureşti: 1976. Paginile 69-80.

Bibliografie: Jean Favier. Aur şi mirodenii. Naşterea omului de afaceri în evul mediu.

Bucureşti: Ed. Artemis, 2001. Capitolele XV (Puterea afacerilor), XVI (Afacerile şi prinţul) Paginile 334-370.

Jacques Le Goff. Evul Mediu şi naşterea Europei. Iaşi: Ed. Polirom, 2005. Capitolul V Frumoasa Europă a oraşelor şi a universităţilor. Paginile 126-172.

Henri Pirenne. Oraşele Evului Mediu. Cluj: Ed. Dacia, 2000. Capitolele VI (Formarea oraşelor şi a burgheziei) şi VII (Instituţiile urbane). Paginile 87-137.

Jacques Rossiaud. „Orăşeanul,” 131-164 în Omul medieval, coord. Jacques Le Goff. Iaşi: Ed. Polirom, 1999.

Guibert de Nogent: Revolta din Laon, 1115

După un timp, când episcopul de Laon a plecat spre Anglia pentru a obţine bani de la regele englez, pe care-l slujise, şi care fusese prietenul său, arhidiaconii Walter şi Guy, împreună cu nobilii din oraş, au pus la cale următorul plan. […]Clerul împreună cu arhidiaconii observând aceasta [nesiguranţa ce domnea în oraş] şi nobilii folosindu-se de acest pretext pentru a scoate bani de la popor, le-au oferit prin intermediari posibilitatea de a se organiza plătind în schimb o sumă. Comună este un nume nou şi detestabil pentru asocierea categoriilor celor mai sărace de a plăti obişnuita dare de servitute lorzilor lor doar o dată pe an şi de a fi în întregime liberi de orice alte dări impuse de regulă şerbilor. Poporul, observând posibilitatea de a se elibera, a adunat sume uriaşe de bani pentru a umple gurile căscate ale atâtor oameni lacomi. Şi aceştia, mulţumiţi de şuvoiul turnat asupra lor, s-au legat prin jurăminte în această problemă. Un legământ de ajutor reciproc a fost atunci schimbat de cler şi nobili cu poporul. Atunci când episcopul s-a întors cu o mare avere din Anglia, s-a înfuriat pe cei responsabili de această schimbare şi a rămas pentru mult timp în afara oraşului. Spunând că era mânat de o furie neobosită împotriva celor care au făcut acel jurământ şi a celor care au încheiat înţelegerea. Vorbele sale răsunătoare au fost oprite brusc prin dăruirea unei mari grămezi de argint şi aur. Prin urmare el a jurat că va menţine drepturile Comunei potrivit înţelegerilor stabilite la Noyon şi Saint – Quintin. Regele a fost de asemenea convins prin bani de popor să confirme acelaşi jurământ. […]Cu toate acestea exista o ură implacabilă a episcopului şi nobililor împotriva cetăţenilor. Chemându-i pe nobili şi o parte din cler […] episcopul a provocat anularea Comunei, căreia îi depusese jurământ, şi prin bani îl determinase şi pe Rege să jure […]

Comuna fiind sfărmată, o asemenea furie şi uimire i-a cuprins pe cetăţeni încât toţi funcţionarii şi-au abandonat datoriile şi magazinele meşteşugarilor şi cizmarilor au fost închise […] Episcopul şi nobilii calculaseră îndată proprietatea tuturor, şi oricărui om, cunoscut de a fi dat bani pentru întemeierea Comunei, i se cerea acum aceeaşi sumă pentru a obţine anularea ei. Toate eforturile prelatului şi nobililor în acele zile erau îndreptate pentru a-şi jupui supuşii. Dar aceşti supuşi nu mai erau animaţi doar de furie ci conduşi de ţelul unei Dreptăţi criminale prin uciderea Episcopului şi a complicilor săi, şi s-au legat prin jurământ să să-şi atingă scopul. Se spune că 400 au făcut acest jurământ…A doua zi [..] pe când Episcopul discuta cu arhidiaconul Walter despre obţinerea banilor, s-a ridicat un zgomot deasupra oraşului, oamenii strigând Comună […] cetăţenii au intrat în curtea episcopului cu săbii, securi, arcuri şi suliţi. Imediat ce acest atac a fost descoperit, nobilii s-au alăturat din toate părţile Episcopului, deoarece juraseră să-l sprijine împotriva unui astfel de atac. […]Şi pe când el îi implora, gata să jure că din acel moment va înceta să fie episcopul lor, şi că le va da bogăţii nelimitate, că va părăsi ţara, iar ei cu inimile împietrite îl batjocoreau, unul numit Bernard şi-a ridicat securea lovind capul cel sacru - deşi cap al unui păcătos - şi alunecând printre cei care-l ţineau, a murit înainte de a atinge pământul atins de o altă lovitură […]

Ludovic VI, regele Franţei acordă o chartă de privilegii oraşului Laon (1128)In numele sfintei şi nedespărţitei treimi, amin. Noi, Ludovic, prin graţia lui Dumnezeu,

rege al Franţei, vrem să facem cunoscut tuturor credincioşilor noştri, atât celor prezenţi cât şi celor viitori, că am stabilit această instituţie a păcii pentru Laon cu asentimentul şi urmând sfatul nobililor noştri şi ai locuitorilor din Laon; adică pentru acea parte care se întinde de la Ardon până la pădurea Breuil, astfel încât domeniul Loeuilly să fie cuprins între hotarele acestrea împreună cu viile şi cu dealul care ţin <de oraş>.1. Nimeni să nu poată să închidă fără judecată vreun om liber sau vreun şerb pentru o vină oarecare; dacă judecătorul nu este prezent să poată să îl ţină închis, fără să plătească amendă, până vine judecătorul, sau să îl ducă până la casa judecătorului i, după ce judecata va fi făcută, să primească despăgubire pentru acea <pagubă suferită.>2. Dacă cineva a adus vreo injurie, în vreun fel oarecare, unui cleric, unui cavaler sau negustor, fie că este din ţară sau străin, dacă cel ce a făcut ocara este chiar din oraş să vină la judecată, după ce a fost chemat, şi să se prezinte <singur> în răstimp de patru zile în faţa primarului şi a juraţilor şi, sau să se dezvinovăţească de fapta de care este învinuit, sau, dacă a fost condamnat, să plătească o amendă; dacă într-adevăr nu a vrut să plătească amenda, să fie alungat din oraş împreună cu toţi cei ce fac parte din familia sa; în afară de angajaţii plătiţi care, dacă nu vor să plece împreună cu el, nu vor fi goniţi; şi să nu i se îngăduie să se întoarcă până ce nu a plătit amenda ca o despăgubire cinstită. Dacă stăpâneşte case sau vii în interiorul oraşului, primarul şi juraţii să ceară dreptate, pentru fărădelegea răufăcătorului, seniorului său sau seniorilor săi, dacă are mai mulţi, episcopului, dacă deţine bunurile sale ca alodiu. Si dacă, după ce a fost judecat de seniorii săi sau de episcop refuză să-şi răscumpere greşeala într-un răstimp de 15 zile şi dacă nu poate fi făcută dreptatea nici de episcop, nici de seniorul în a căror jurisdicţie se află, juraţii să poată să-i confişte acelui răufăcător toate bunurile. Dacă răufăcătorul nu este din oraş, după ce fapta a fost înfăţişată episcopului şi judecat de către acesta, iar scurgându-se cele 15 zile despăgubirea nu a fost plătită, primarul şi juraţii pot să-l pedepsească, după cum vor crede de cuviinţă.3. Dacă cineva, din neştiinţă, aduce un răufăcător alungat din oraş în interiorul hotarelor Instituţiei Păcii, dacă poată să-şi dovedească nevinovăţia prin jurământ, poate să-l scoată din oraş

netulburat, numai de data aceasta; dar dacă nu o poate face, răufăcătorul să fie reţinut până va da despăgubirea cuvenită.4. Dacă din întâmplare, cum se petrece de obicei, cineva, în timpul unei încăierări, a lovit pe un altul cu pumnul sau cu mâna sau i-a spus cuvinte grele de ocară, dacă a fost recunoscut de un martor, conform legii căruia îi este supus, să plătească o amendă celui pe care l-a jignit şi pentru că a violat pacea să dea satisfacţie primarului şi juraţilor. Dacă cel pe care l-a ofensat refuză să primească amenda, să i se interzică să încerce să se răzbune pe acela fie înăuntrul fie în afara hotarelor Păcii. Dacă l-a rănit să-i plătească rănitului banii daţi pe leacuri pentru a-şi îngriji rana.5. Dacă cineva are ură de moarte împotriva altuia, să i se interzică să-l urmărească după ce iese din oraş sau să-l provoace la luptă când vine. Dacă îl omoară, fie când vine, fie când pleacă, sau dacă îl taie vreun membru şi dacă este adusă plângerea împotriva lui, fie pentru că l-a urmărit, fie pentru că s-au încăierat. <Acela> să se dezvinovăţească de acuzaţia adusă prin judecata lui Dumnezeu. Dar dacă l-a lovit sau rănit în afara hotarelor Păcii, după ce a dovedit cu martori legali <aleşi> dintre oamenii Păcii că a fost o urmărire sau încăierare, îi va fi îngăduit să se dezvinovăţească de această acuzaţie prin jurământ. Dacă s-a descoperit a fi vinovat să se dea cap pentru cap, membru pentru membru, sau să plătească despăgubire în mod cinstit pentru cap sau membre, după hotărârea primarului şi a juraţilor… […]15. Cine va fi primit în această pace trebuie ca în decurs de un an să-şi construiască o casă, să cumpere o vie sau să aducă în oraş o bună parte din bunurile sale mobile, pentru a putea să i se facă dreptate dacă se ridică vreo plângere împotriva lui…

Alegerea Dogilor. Cronicile Veneţiei.

La 17 zile după ce nobilul Doge Rainieri Zeno a murit şi a fost îngropat, îmbrăcat în veşmânt de aur, Lorenzo Tiepolo a fost ales Doge. În acea vreme erau 6 consilieri în Veneţia care au rămas în palat până când noul Doge a fost ales, şi vicarul lor era Nicolao Michele. Şi el a adunat tot poporul în Biserica Sf. Marcu şi le-a vorbit în mod înţelept despre toate cele care aparţineau alesului Doge al Veneţiei şi despre toate cele pe care acel Doge trebuie să jure că le va respecta; şi poporul a aprobat cele ce fuseseră stabilite.

Şi astfel a avut loc alegerea: nobilii consilieri au adunat în acea zi Marele Consiliu, şi pentru fiecare membru al consiliului fusese făcută o mică bilă de ceară, iar înăuntru a 30 de astfel de bile era o bucată de pergament pe care era scris “Lector.” Apoi, fiecare a luat o bilă şi consilierii şi cei 40 le-au rupt înaintea tuturor. Atunci când se găsea înăuntru cuvântul “Lector,” cel care-l trăsese mergea şi se aşeza într-un anume loc, şi cei care nu găseau nimic scris mergeau în spate. Astfel, când totul s-a terminat, erau 30 de electori.

Când s-au adunat toţi Nicolao Michele le-a arătat modul în care alegerea urma să aibă loc. Şi după ce au jurat înaintea Consiliului ei au rămas din camera de deasupra din palat, iar ceilalţi s-au retras. Atunci, aceşti 30 de oameni au făcut bile de ceară şi în 9 din acestea era pergamentul conţinând cuvântul “Lector,” şi fiecare a ales câte o bilă şi cei care au găsit cuvântul au rămas, iar ceilalţi s-au retras.

Atunci, aceşti 9 au ales, cu acordul a 7 dintre ei, 40 de Veneţieni şi ei aveau puterea să aleagă atât din interiorul Consiliului dar şi din afara lui. Şi când s-au înţeles ei au făcut cunoscut lui Nicolao Michele şi consilierilor şi celor 3 căpetenii ale Celor 40, numele celor 40 de oameni pe care îi aleseseră şi au trimis să-i cheme la palat. Şi ei au făcut 40 de bile de ceară dintre care 12 aveau înăuntru cuvântul “Lector,” şi au pus cele 40 de bile într-o pălărie. Au adus apoi un copil de 11 ani şi pentru fiecare dintre cei care veneau, îi spuneau copilului: “Bagă mâna în pălărie şi

scoate o bilă de ceară pentru cutare, şi îi spuneau numele,” şi copilul lua bila şi o dădea consilierilor şi aceştia o rupeau în faţa lui. Dacă era scris înăuntru “Lector” îl puneau să se aşeze, dacă nu îl trimiteau de acolo.

Apoi vicarul îi făcea pe cei 12 să jure să respecte tot ceea ce înţelepţii stabiliseră şi ei mergeau într-o cameră şi alegeau, cu acordul a 8 dintre ei, 25 de oameni. Apoi, făceau cunoscute numele vicarului şi celorlalţi şi aceştia se adunau şi erau făcute 25 de bile şi în 9 dintre ele era pergamentul cu cuvântul “Lector.” Şi ei veneau unul după celălalt la pălărie şi copilul scotea câte o bilă pentru fiecare iar consilierii o spărgeau.

Şi cei 9 aleşi jurau, apoi mergeau într-o cameră şi alegeau, cu acordul a 7 dintre ei, 45 de oameni. Apoi vicarul şi ceilalţi îi adunau pe cei 45 şi făceau 45 de bile de ceară şi în 11 dintre ele puneau un pergament şi copilul alegea pentru ei. Şi cei 11 jurau, mergeau într-o cameră şi alegeau 41 de oameni, cu acordul a 9 dintre ei. Aceşti 41, cu acordul a 25 dintre ei, alegeau Dogele,. Aşadar îi făceau pe cei 45 să jure că vor respecta regulile aprobate de popor, că-l vor ajuta şi apăra pe Dogele care va fi ales. Şi aceşti 41 de oameni l-au ales pe Lorenzo Tiepolo. De asemenea în alegeri nu era nici un om ales care nu era mai în vârstă de 30 de ani.

Şi a fost o mare bucurie în Veneţie atunci când Lorenzo Tiepolo a fost ales, pentru că poporul îşi amintea de bunătatea lui Jacopo Tiepolo, tatăl său, şi marile lucruri pe care acesta le făcuse, şi Lorenzo învăţase bine de la el. Şi ei s-au adunat în biserica Sf. Marcu, unde a fost declarat ales Doge şi ei l-au dezbrăcat de hainele sale şi l-au întins înaintea altarului şi acolo el a depus jurămintele şi i-a fost dată lui gonfalon-ul Sf. Marcu şi el l-a luat.