8/13/2019 Omul Cu MartoagaxzXxZ

1/2

Omul cu martoagacomedie in patru acte de G. Ciprian

OMUL CU MARTOAGA Comedie in patru acte de G. Ciprian. Premiera absoluta: 7

octombrie 1927 la Teatrul National din Bucuresti.

Constituie prima piesa romaneasca cu audienta spectaculara europeana, fiind reprezentata

succesiv la Berlin (1929), Praga (1930), Berna (1932) si Paris (in 1937 de catre compania

Pitoeff).

Premiera romaneasca a piesei a provocat un adevarat scandal literar, datorita insinuarii facute de

Tudor Arghezi, in Bilete de papagal (1928), ca piesa ar apartine, in realitate, lui Urmuz: la unspectacol cu Omul cu marfoaga, fantoma celui ce a scris Paginile bizare i-ar fi soptit autorului

Cuvintelor potrivite: Nu e de Ciprian", de unde si concluzia imprudenta a poetului: Chirica e al

lui Urmuz, Martoaga c a lui Urmuz, totul pare al lui Urmuz".

Iritat pe buna dreptate, G. Ciprian raspunde calomniilor Lelitei argheziene" intr-o serie de

pamflete publicate in Cuvantul" (1928), atribuindu-i spusele tot lui Urmuz: in ce ma priveste,

refuz sa primesc paternitatea unor personaje create exclusiv de creierul amicului meu", adaugand

totodata: Spiritul meu iti multumeste pentru semnalul campaniei de reabilitare actoriceasca abunului meu prieten Ciprian. In adevar, succesul lui de dramaturg era pe cale sa ucida gloria

carierei sale artistice". Convins de raspunsul fantomei", Arghezi cedeaza, recunoscandu-si

greseala: te cred pe cuvant, iarta-ma ca ti-am atribuit o piesa cu cateva parti excelente".

In afara unui fragment tiparit in revista Sinteza (1927), comedia n-a fost publicata integral decat

patru decenii mai tarziu (1965).

Dupa G. Calinescu, autorul Omului cu martoaga reprezinta un mic Calderon al nostru" care,

datorita acestei creatii, a dat singura piesa romaneasca veritabil m istica", intrucat aici exista

cea mai completa exteriorizare a tensiunii sufletesti ce se cheama credinta"; in consecinta,atmosfera banala transfigurandu-sc treptat, piesa se transforma intr-un straniu mister" modern.

Drama comediei este simpla, asemanatoare unui basm actualizat, in care schema mitica estecamuflata in cadrele vietii cotidiene. Turfist pasionat, Chirica crede in destinul aparte al lui

Faraon al V-lea, un cal de curse considerat de toata lumea drept regele gloabelor". Din aceasta

cauza, Chirica ajunge tinta batjocurii generale, e numit omul cu martoaga", parasit de toata

lumea, dat afara din slujba, parasit de sotia lui Ana (care fuge cu unul dintre prietenii dincopilarie ai arhivarului, Nichita). Ca intr-un basm, situatia finala se rastoarna total: Faraon al V-

lea se dovedeste a fi calul nazdravan", iar toti cei ce l-au batjocorit pe Chirica se prosterneaza

acum in fata iluminatului arhivar. Dincolo de aceasta aura miraculoasa, in Omul cu martoagatranspare schema unui conflict post-ibsenian, in care omului instinctual i se opune cel ce isiconsacra viata realizarii unui ideal.

Astfel, Chirica, umilul arhivar, e intr-adevar un iluminat care vede" si, deslusind o ordineascunsa in mersul lumii, asteapta, cu o impasibila rabdare, evenimentul prevazut ce va

metamorfoza lumea din jurul sau. Piesa arc doi poli contrastanti: unul e Nichita, omul natural,

necredinciosul" care afirma ca toti suntem fii ai intamplarii si ca, deci, in absenta oricaror

8/13/2019 Omul Cu MartoagaxzXxZ

2/2

valori, unica posibila este trairea instinctuala (Ne tragem unii dintr-altii ca pestii si ca

furnicile"), ce rupe orice ecluze morale. La celalalt pol se afla Chirica, omul unei credinte,

ascunzand, sub aparenta lui coinic-derizorie, pe un halucinat al absolutului, pe idealistul ce vreatotul sau nimic (Nene, ori-ori"). Lupta dintre lumea carnii si cea a spiritului se reflecta obsedant

in bestiarul emblematic al comediei: fiara si martoaga.

Astfel, Nichita este nedomolita fiara" sau uliul" cu ochi ager pandind vanatul, iar Ana,

lupoaica"ori pisica salbatica"; ei evoca agresiunea si instinctul salbatic de a devora, trainddoar in planul animalitatii ca fii ai hazardului natural si ascultand numai de legea trupului

asemeni unor animale de soi".

Pe de alta parte, in bestiar intra victimele, fapturile aparent vulnerabile, fiintele ridicole":Faraon al V-lea si Chirica, Domnul Martoaga, cel care asculta de legea spiritului. Nu

intamplator, ambii provoaca reactii animalice, la aparitia lor se aud numai suiere, oracaieli din

podul palmei, chelalaieli, guit-guit" etc. Un destin mitic il leaga pe stapan de martoaga lui:

gloaba rapanoasa se preschimba intr-un cal nazdravan, iar Chirica, batjocoritul, devine brusc unsfant". Piesa are un efect extraordinar prin quijotismul ei, prin incarnarea unei intuitii profunde

intr-o trama derizoriu-umoristica, precum si prin saltul imprevizibil din stilul umil in cel inalt, siinvers. Cred, pentru ca e absurd", spune arhivarul, pierzand totul spre a recastiga, pana la urma,totul. Cei care l-au lovit cubicele rasului simt nevoia acum sa-i linga ranile", sa i se inchine

precum imparatilor biblici, sa-i atinga vrajiti vesmintele. Ana, adica pacatoasa", se converteste

si ea, cazand ca o Maria Magdalena la picioarele fostului arhivar: Iarta-mi mie, pacatoasa E unsfant. Priviti lumina din jurul capului sau". Piesa, cu un joc ambiguu de sacralizare si

desacralizare, are o structura circulara: acum, in final, Chirica i-o ia pe Ana lui Nichita, iar lumea

spiritului o invinge pe aceea a carnii.

Umilul Chirica, noul sfant Gheorghc, a ucis fiara". intre cei doi poli, intre Chirica si Nichita,

intermediarul este Varlam, adica scepticul care relativizeaza lucrurile si, implicit, face un pas

important catre histrionism, catre bufoneria ce se va dezvolta plenar in alta piesa a lui G. C,

Capul de ratoi. Specialitatea lui Varlam, a acestui scamator", consta in stiinta de a produce de-sacralizarea prin joc si psihodrama, fie augmentand, in mod parodic, sacralizarea lui Chirica, fie

umilind, in mod socant, pe zeul deplastilina", adica pe omul social, rigidizat de morga

profesionala. Implicat cu forta in joc, intr-un special teatru al cruzimii terapeutice (ce va fiinstaurat deplin in Capul de ratoi), personajul social are revelatia omului gol": Inspectorul: Cu

cine stau de vorba?/ Chirica: Cu dumneata insuti". Tratamentul psihodramatic produce

pacientului" o binefacatoare stare de evanescenta, intrucat omul, fara sa-si dea seama, si-a

lepadat cocoasa administrativa" si s-a sculat din Jiltul profesional".

Astfel, prin transformarile si iluminarile sufletesti pe care le revela scenic, comedia Omul cu

martoaga intra in zona teatrului expresionist, continand, insa, si accente premonitorii aleviitorului teatru al absurdului.