oglinda duhovniceascĂedituraagapis.ro/wp-content/uploads/2019/02/30og... · noi ne vom duce de...

OGLINDADUHOVNICEASCĂ

- volumul 6 -

Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar, dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor veni după ei.

Protos. Nicodim Măndiţă

Difuzare:

AgapisE D I T U R A

Str. Menţiunii Nr. 7, Sector 2, Bucureşti

Tel./Fax: 021-2410673Mobil: 0733-580000

[email protected]

Cărţile pot fi comandate online la adresa www.edituraagapis.ro

sau de la librăria Editurii Agapis, din strada Menţiunii Nr. 7, Sector 2, Bucureşti

unde puteţi beneficia de reduceri de preț.

OGLINDA DUHOVNICEASCĂ – VOL. VI ISBN: 978-973-8440-43-2

Protos. NICODIM MĂNDIŢĂ

OGLINDADUHOVNICEASCÃ

- volumul 6 -

Se tipăreşte cu binecuvântareaPrea Sfinţitului Părinte CALINIC

Episcopul Argeşului şi Muscelului

AGAPIS2008

Consultant de specialitate:Prea Sfinţitul Părinte CALINIC,Episcopul Argeşului şi Muscelului

Redactor şef: Pr. Nicolae Tănase

CUVÂNT ÎNAINTE

Mulţumind bunului Dumnezeu, care toate le iconomiseşte înfolosul luminării şi mântuirii oamenilor, acum, cu Darul şiajutorul Lui, păşim înainte cu tipărirea „Oglinzii Dudovniceşti”,partea a VI-a.

În această parte, a cărţii de faţă, am pus aceste două păcateucigătoare de suflet: Lăcomia şi Mânia, cu feluritele lor întrebări,canonisiri şi învăţături curăţitoare de păcate şi folositoareînvierii sufletelor, mortificate de otrava muşcăturilor balaurului-dracon, prin aceste două capete ale sale.

Milostivul Dumnezeu, Care atât de mult a iubit lumea încât şipe Unul-Născut Fiul Său L-a dat (a Se jertfi şi proslăvi), ca toţi ceice vor crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică; sădea puteri de sus lucrării de faţă, spre împlinirea cu mult succesa menirii ei frumoasă şi mult-folositoare, pentru care-i destinatăblândului, credinciosului, necăjitului şi mult-încercatului nostrupopor român, creştin Ortodox.

Darul Domnul nostru Iisus Hristos, dragostea lui DumnezeuTatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi cu toţi. Amin (a).

Cel mai mic între Iereii-MonahiNicodim Măndiţă

Protosinghel

(a) 2 Cor. 13, 14

LĂCOMIA

POSTUL ESTE IZVORUL SĂNĂTĂŢII

)nima omului e mai mică decât pumnul, dar nu o poate umplenimic din lumea aceasta: nici mulţimea banilor, nici averile

multe, nici luxul, nici modele, nici îmbuibările, nici prăznuirile idolatre,nici feluritele petreceri anticreştineşti, nici ospeţele îmbelşugate, nicifeluritele deşertăciuni lumeşti. Nimic, nimic, nici chiar toată lumeaaceasta de ar câştiga-o omul, tot nu-şi poate umple inima sa: fărănumai cu Dumnezeu, care a creat-o, cu harurile şi cu prezenţa Lui.Pentru aceasta noi oamenii greşim amarnic când ne lăcomim, la:mâncare, băutură, averi, situaţii înalte şi alte felurite deşertăciunipieritoare, cu care ne îmbie: trupul, lumea şi diavolul.

Lăcomia sau îmbuibarea este o poftă nemăsurată de mâncare şi debăutură, împotriva rânduielii obişnuite. Despre acest păcat Sf.Scriptură zice aşa: „Luaţi aminte de voi înşivă, ca să nu se îngreuiezeinimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia şi cu grijile lumii; şifără de veste să vină asupra voastră ziua aceea...” (a). Şi în alt loc:„...Ca ziua cu bun chip să umblăm, nu în ospeţe şi în beţii...” (b). Dinlăcomie se nasc: trândăvia, neîngrijirea de cucernicie, pofta trupească,jocurile şi râsurile necuviincioase, îngrijirea numai de sine,defăimarea aproapelui, mustrări, gâlcevi, năravuri barbare, boli grele,neînfrânarea şi altele asemenea. Împotriva acestui păcat stă fapta bunăa înfrânării şi a cumpătării, după cum se zice: „Toate cu cuviinţă şi curânduială să se facă” (c).

Acestea ştiindu-le, să ne cercetăm bine toată viaţa, din trecut pânăîn prezent şi văzând ce am păcătuit cu lăcomia, să ne mărturisim toatepăcatele înaintea Preotului Duhovnic, aşa, curat, fără părtinirepersonală, după întrebările ce urmează:

(a) Lc. 21, 34. (b) Rom. 13, 18. (c) 1 Cor. 14, 40.

a) Împăratul David rugă pe Dumnezeu pentru prunc şi David posti, intră şi şezu lapământ toată noaptea (2 Împ. 12, 16). „Întorceţi-vă către Mine din toată inima voastră înajunare, în plângere şi în jale” (Ioil 2, 12). „Şi postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi,după aceea a flămânzit” (Mt. 4, 2). „În toate punându-ne pe noi înainte ca slujitori ai luiDumnezeu... în bătăi, în temniţe, în neaşezări, în osteneli, în privegheri, în posturi” (Mt. 17, 20-21; 2 Cor. 6, 4).

(b)„Venit-au postul, maica curăţiei, defăimarea păcatului şi vestitoarea pocăinţei,petrecerea îngerilor şi mântuirea oamenilor”; Triod, ed. Sf. Sinod, Buc. Luni încep.Marelui Post la stihoavnă). Sf. I. Hrisostom numeşte postul: Primăvara sufletului” (LaFac. 2 Log. 1).

(c) Can. 69, Apost. ce prescrie a posti postul patruzecimii, precum şi miercurile şi vinerilede peste an, Can. 52 al Sin. 6 ec. I d. Can. 56, care stabileşte şi ce fel de hrană să seîntrebuinţeze a mânca, oprind în post carnea, brânza şi ouăle în Postul mare, de asemeneamiercurea şi vinerea, afară de cele numite în însemnarea can. 69 Apostolic. Tot acest canonprescrie şi oarecare restricţie despre post, anume: cazuri de boală, comp. can. 5 Sin. 1 ec. can.48 Laod.

(d) „Slujind Sf. Apostoli Domnului şi postind, a zis Duhul Sfânt: „Osebiţi Mie pe Varnavaşi pe Saul la lucrul la care i-am chemat pe ei”. Atunci postind şi rugându-se şi punând pe eimâinile i-au slobozit” (F. Ap. 13, 2). ...Şi hirotonindu-le lor Preoţi pe la Biserici, rugându-se cuposturi i-a încredinţat pe ei Domnului întru care au crezut” (F. Ap. 14, 22). De asemenea Moise(Ieş. 24, 18; 34, 28; 2 Lege 9, 9; 18), Ilie (3 Împ. 19, 8).

(e) Sfântul Ioan Hrisostom spune că: „Creştinii cei vechi în Sf. şi M. Post se întreceau întresine, unii adică două zile întregi petrec fără mâncare; iar alţii nu numai de vin şi deuntdelemn, ci întrebuinţarea tuturor bucatelor o leapădă de la masa lor, mâncând numai

1. Am nesocotit şi călcat Sfintele patru posturi de pestean, ajunurile, miercurile, vinerile şi lunile de peste tot anul,mâncând de frupt (dulce)?

Unul din mijloacele cele mai folositoare de a înfrâna poftele rele şide a restabili şi asigura domnia sufletului asupra trupului, estepractica cea bună a postului. Sfânta Scriptură îndeamnă foarte adeseacu cuvântul şi cu pilda la această practică (a). Postul este totodată oformă nimerită a pocăinţei. El în general are însuşirea de a dezbărasufletul de plăcerile şi poftele trupeşti, a-l înălţa să privească şi săpreţuiască bunurile cele mai presus de fire, a-l face apropiat pentrulucrarea Harului Dumnezeiesc şi a-l desăvârşi în orice virtute (b).

Din aceste trei puncte de vedere: ca practică de pocăinţă şi camijloc de a înainta în virtute şi de a ne împărtăşi de Har, SfântaBiserică a prescris postul în anumite vremuri şi zile ale anului şiînfrângerea acestei prescrieri este un păcat greu (c).

Practica postului are în Biserica creştină temeiuri puternice. Ea neîntâmpină atât în Vechiul Testament cât şi în cel Nou, chiar de laînceput (d). Însuşi Domnul Hristos ne-a dat pildă prin postul Său de40 de zile. Despre postul dinaintea Paştelui avem indicii că este deorigine apostolică (e). Foarte timpuriu s-a rânduit a se posti de

Protosinghel NICODIM MĂNDIŢĂ8

asemenea miercurea şi vinerea. Ce priveşte Duminica, e oprit iarăşi detimpuriu a se posti, de asemenea, ziua Naşterii şi a Botezului s-au scosdintre zilele în care e prescris post (a).

Pentru ca postul să se practice după învăţătura Sfintei Biserici şispre mântuirea sufletului, înfrânarea trupească trebuie a fi unită cucea sufletească, adică să ducem o luptă serioasă împotriva păcatuluişi a relelor porniri, să facem o pocăinţă sinceră, şi să dăm o silinţă maimare la practica binelui şi a rugăciunii.

Astfel ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi (b). Biserica aţintuit această învăţătură în una din cele mai frumoase cântări, cu careea îmbărbătează pe credincioşi la fapta cea bună a postului:„Postindu-ne, fraţilor, trupeşte, să ne postim şi duhovniceşte. Să dez-legăm toată legătura nedreptăţii; să rupem încurcăturile tocmelilorcelor silnice, tot înscrisul nedrept să-l spargem, să dăm flămânzilorpâine, şi pe săracii cei fără de casă să-i aducem în casele noastre, ca săluăm de la Hristos Dumnezeu mare milă”. Biserica a legiuit practicapostului pentru aceste temeiuri, iar nu pentru că unele lucruri dehrană, de ex: carnea şi vinul, ar fi rele în sine, cum învăţau Maniheii,sau pentru că această practică s-ar impune de rigoare în oriceîmprejurare, cum pretindeau montaniştii (c).

Sfinţiţi post, vestiţi slujbă, adunaţi pe bătrâni, pe toţi cei ce locu-iesc pământul, în casa Domnului Dumnezeului vostru, şi strigaţicătre Dânsul întins. Şi acum zice Domnul Dumnezeul nostru:„Întorceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângereşi cu tânguire. Trâmbiţaţi cu trâmbiţa în Sion, sfinţiţi post, vestiţi

OGLINDA DUHOVNICEASCĂ – Vol. 6 9

pâine şi bând apă petrec tot postul” (Leon Episc. Romei: Serm de Quadr. 6; 9, 1). Aceste pilde,ca şi altele, ni se pun înainte negreşit mai mult spre a ne minuna de aşa mare înfrânare, decât de a le urma (Lecky 11, 88).

(a) Despre cele patru posturi de peste an şi despre postul miercurii şi vinerii, vezi însemn.1 de sub can. 69 Apost. Pidalion, f. 61; can. 66 Apost. vezi şi porunca a 2-a a Bisericii în Mărt.Ort. p. 1, răsp. într. 88.

b) Vrednicia postului nu stă numai în oprirea de la bucate, ci şi în ferirea de păcate. Celce mărgineşte postul numai în oprirea de la bucate, mai mult îl necinsteşte. Posteşti? Arată-mi cu faptele. Cu ce fapte, zici? Vezi un sărac, milostiveşte-te spre el. Vezi un vrăjmaş, împacă-te cu el. Vezi un prieten în cinste? Nu-l pizmui. Vezi o femeie cu bun chip (împodobită,frumoasă) vezi-ţi de drum. Să nu postească numai gura, ci şi ochii, şi urechile şi mâinile şipicioarele şi toate părţile trupului nostru (Sf. I. Hrisostom Om. 3 c. Antioh. n. 4; comp. Om.16, n. 6), iar în Om. 20 n. 7, după ce arată că numai postul în sine nu-i destul pentru omul carenu se îndreaptă de păcate, zice: „Cel ce nu posteşte din cauza slăbiciunii trupeşti poate lesneafla iertare, pe când cel ce nu se lasă de a păcătui, nu poate afla dezvinovăţire. O asemenearestricţie a postului face şi can. 69 Apost. Un exemplu semnificativ despre adevăratul post laLecky II, 129, după Pateric, comp. Mărt. Ort. p. III, răsp. întreb. 7 şi 8.

(c) M.T.M. Dr. Arhiereu Ath. Mironescu. pg. 549-553

vindecare...” (a). „Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea luiDumnezeu, că nici de vom mânca nu ne prisoseşte; nici de nu vommânca ne lipseşte. Ci vedeţi ca nu cumva slobozenia voastră aceastasă fie sminteală celor neputincioşi” (b). Postul se face pentrualungarea duhurilor necurate, care tulbură şi chinuiesc pe oameni:„Acest neam (duhuri rele) nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (c).Postul trebuie să fie întotdeauna însoţit de înfrânarea poftelor rele,de lepădarea nedreptăţii şi asupririi şi a făţărniciei (d). Postul se facepentru izbăvirea de judecăţile şi pedepsele lui Dumnezeu (e). Pentruizbăvirea de nenorociri (f) pentru izbăvirea de nenorocirile viitoare(g); pentru izbăvirea aproapelui de suferinţe (h); pentru izbăvirea descârbele familiare (i); pentru sfinţirea Liturghisitorilor Slujitori aiAltarului (j).

Postul bine plăcut lui Dumnezeu este însoţit de rugăciuni... demărturisirea păcatelor... de smerenie... de întoarcerea la Dumnezeu...de întristare... de milostenie...

Exemple de post minunat: Moise când a primit Tablele Legii apostit de două ori câte 40 de zile, fără să mănânce pâine şi să bea apă(k). Sf. Prooroc Ilie (l); Domnul nostru Iisus Hristos (m). Exemple depost naţional: israeliţi (n); locuitorii Iabesului (o) Iosafat şi poporulIudeu (p); israeliţii robiţi (r); poporul Ierusalimului (s); ninivitenii (ş).Exemple de post al credincioşilor: David (t); ucenicii lui Ioan (ţ); Anaproorociţa (u); Cornelie sutaşul (v); Biserica Antiohiei (x); SfinţiiApostoli Pavel şi Varnava (y); Apostolii (z); Sfântul Apostol Pavel (a’)...

„Cei ce nu postesc Sfintele Posturi, sau miercurile şi vinerile, suntafurisiţi” (b’). „Învăţăm pe oamenii de mir (mireni) peste tot postulNăscutului (c’) şi a lui Petru (d’) să nu se mănânce nici carne, nicibrânză; aşijderea şi al Precistei (e’)...” (f’). „Dacă cineva nu va păzipostul Sf. Apostoli, al Naşterii lui Hristos şi al Născătoarei deDumnezeu, pe unul ca acela să nu-l primeşti în Biserică, nici pe fiii


(a) Ioil 1, 14; 2, 12, 15. (b) 1 Cor. 8, 8-9; 6, 12-10. (c) Mt. 17, 21. (d) Is. 58, 6-8; Mt. 6, 16-18; Zah. 7, 5. (e) Ioil 1, 14; 2, 11-12; Iona 3, 4-6. (f) Ioil 1, 14; 2, 11-12; Iona 3, 4-6. (g) Ezdra 8,21-23; Estera 4, 3-15-16; Ioil 2, 12-15. (h) Ps. 34, 12-13. (i) 2 Împ. 12, 16. (j) F. Ap. 13, 3; 14, 23.(k) Ieş. 24, 18; 34, 28; 2 Lege 9, 9-18, 25; 10, 10. (l) 3 Împ. 19, 8. (m) Mt. 4, 2; Lc. 4, 25. (n) Jud.20, 26; 1 Împ. 7, 6. (o) 1 Împ. 31, 13; 1 Paral 10, 1, 2. (p) 2 Paral. 20, 3. (r) Ezdra 8, 21-3; Num.9, 1; Estera 4. (s) Ier. 36, 9. (ş) Iona 3, 5-8. (t) 2 Împ. 1, 11-12; 12, 16; Ps. 68, 10-12; 108, 23;Ezdra 10, 6 Neem. 1, 4; Ester. 4, 3, 15-16; Dan 9, 3; 10, 3. (ţ) Mt. 9, 14; Mc. 2, 18; Lc. 5, 33. (u)Lc. 2, 37. (v) F. Ap. 10, 30. (x) F. Ap. 13, 2. (y) F. Ap. 14, 28. (z) 2 Cor. 6, 5. (a’)2 Cor. 11, 27. (b’)Vezi can. 69 Apost. cu tâlcul lui. (c’) Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. (d’) Sf. ApostoliPetru şi Pavel. (e’) Adormirii Maicii Domnului. (f’) Prav. Bis. Govora 18; vezi şi Tez. Lit. Tom.III, pg. 384 şi 407

lui, dacă nici ei nu postesc întru acestea, adică nu se feresc demâncăruri”. Şi zice Sf. Efrem Sirul: „Cum că mare primejdie este undelegile Pravilelor nu petrec (nu se păzesc)” (a).

Postul făţarnicilor e neplăcut şi neprimit de Dumnezeu (b). Exemplede post al necredincioşilor (c); Împăratul Ahab (d); Fariseii (e).

„Căci aceia, din tot pomul care este în Rai, cu mâncare veţi mânca,zice Sf. Ioan Gură de Aur, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răuluisă nu mâncaţi (f), chipul postului este. Iar dacă în rai de nevoie erapostul, cu mult mai vârtos afară de rai. Dacă mai înainte de rană, defolos era doctoria, cu mult mai vârtos după rană. Dacă până a nu seridica războiul poftelor, trebuincioasă ne era nouă arma, cu mult maivârtos după atâta luptă de la pofte şi de la draci, de nevoie esteajutorul cel de la post. Şi de ar fi auzit Adam glasul acesta, nu l-ar fimai auzit şi pe cel de-al doilea, care zice: „Pământ eşti şi în pământvei merge” (f). Ci fiindcă n-a ascultat pe acela, pentru aceasta adobândit moarte şi griji, şi osteneli şi scârbe, şi viaţă mai grea decâttoată moartea; pentru aceasta a dobândit spini şi ciulini, osteneli,dureri şi viaţă cu trudă (g).

Sfaturi pentru post. Cel ce posteşte abţinându-se de la bucate defrupt, trebuie să postească şi de fapte rele, adică să se abţină şi de laorice păcat. Postul de bucate fără oprire de la păcate, este ca trupulfără suflet. Acesta este un post mort. Aceasta o adevereşte Dumnezeuîn Sfintele Scripturi (h). „Domnul nu voieşte înfrânarea nefolositoare– zice Herma în Păstorul său – care nu sfinţeşte pe cei ce şi-o impun.Trăieşte în nevinovăţie, păzeşte-ţi inima curată, ţine poruncile luiDumnezeu, crede tare că ferindu-te de orice gând rău, de orice faptărea, vieţuieşti după Legea Sa. Iată, aşa-i postul adevărat, iată postulplăcut lui Dumnezeu”.

Postul. Postul e prima poruncă pe care Dumnezeu a dat-o luiAdam în rai. Dumnezeu i-a dat lui Adam mai întâi de toate legeapostului ca s-o păzească cu toată sfinţenia, pentru a cunoaşte că omulare pe cineva mai mare peste el. În acest scop i-a poruncit a nu mâncadin pomul oprit, unul din pomii Raiului, zicându-i: „Din toţi pomiiraiului să mănânci; iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să


(a) Nom. 228; despre rânduiala posturilor, vezi şi Ceaslov bogat, ed. 1896, pg. 705-708.(b) Is. 58, 3-5; Mt. 6, 16; Lc. 18, 12; Is. 1, 14-20; Ier. 14, 12. (c) 3 Împ. 21, 9-13. (d) 3 Împ. 21,27. (e) Mc. 2, 18; Lc. 18, 12. (f) Fac. 3, 19. (g) Om. la intr. în Sf. Post. (h) Is. 58, 3, 6; comp. Ier.14, 12; Mt. 6, 16-18; Dan. 10, 3

nu mănânci, că în ce zi vei mânca cu moarte vei muri negreşit”.Păzirea postului a fost o viaţă foarte fericită a protopărinţilor noştri;iar lăcomia pântecelui, cu călcarea poruncii dumnezeieşti prinmâncarea şi din pomul oprit a fost prăbuşirea lor, împreună cu totneamul omenesc, în nefericire şi moarte vremelnică şi veşnică.

După izgonirea din Rai, Adam şi Eva, au postit mult înaintea luiDumnezeu pentru ca să le ierte păcatul lor. De asemenea au postit şitoţi aleşii lui Dumnezeu: strămoşii, patriarhii, proorocii, preoţii,împăraţii şi toţi aleşii credincioşi ai Bisericii Vechiului Testament.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după botezul Său în Iordan de laIoan, înainte de a-şi începe dumnezeiasca Sa activitate mesianică, apostit 40 de zile şi 40 de nopţi în pustie, fără a mânca sau a bea cevaîn acel timp. El, care poruncise şi legiuise post lui Adam în rai, a postit,arătându-ne nouă oamenilor că trebuie a ne supune cu sfinţenieporuncii lui Dumnezeu, şi că ne e de mare folos a posti. Să postimurmând pilda aceasta dată de însuşi Mântuitorul şi să ne ferim delăcomia pântecelui şi călcarea posturilor, aducându-ne aminte deînfricoşata pacoste în care s-au prăbuşit protopărinţii noştri: Adam şiEva, prin lăcomia pântecelui, cu mâncarea din pomul oprit.

Fiecare vreme sau zile de post, este o vreme rânduită a ne pregătipentru război contra vrăjmaşilor celor fără de trup, a viclenilor şimincinoşilor amăgitori draci, ba chiar şi a antihriştilor de care suntemîmpresuraţi şi luptaţi cu o groaznică înverşunare mută. În acest scopînalt, mântuitor de suflete şi încununător de biruinţe aducătoare defericire şi slavă veşnică, trebuie să ne pregătim cât se poate mai bineca nişte buni ostaşi ai lui Dumnezeu. „Cum?” va zice cineva. Iată aşacum ne învaţă însuşi Mântuitorul-Dumnezeu, zicând: „Să fie mijloa-cele voastre încinse (cu adevărul) şi făcliile aprinse..., şi voi asemeneacu oamenii care aşteaptă, priveghind, pe stăpânul lor...” (a).Pregătirea aceasta pentru întrarmarea duhovnicească şi lupta înrăzboiul cel nevăzut sau spiritual, ne-o arată chiar Sf. Ap. Pavel,zicând: „Fraţii mei! Întăriţi-vă în Domnul şi în tăria puterii Lui.Îmbrăcaţi-vă cu toată armura (armătura) lui Dumnezeu ca să puteţista împotriva uneltirilor diavolui. Luaţi aminte că lupta aceasta nue împotriva sângelui şi a cărnii, ci: împotriva începătoriilor,împotriva stăpâniilor, împotriva cârmuitorilor veacului acestuia,împotriva duhurilor răutăţii celor de sub cer. De aceea, luaţi toată


(a) Lc. 12, 35-40; comp. Ieş. 12, 11; Ier. 1, 17; Mt. 25, 7; 1 Petru 1, 13; 3, 16; 4, 14; 1Tes. 5, 8

armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şibiruind toate, să staţi. Staţi drept aceea (în dreapta credinţă şivieţuirea curat creştinească), încingându-vă mijloacele cu adevărul şiîmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, încălţându-vă picioarele cunepregetarea şi gătirea în vestirea Evangheliei păcii. Mai presus detoate, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţilecele aprinse ale viclenilor diavoli. Luaţi şi coiful mântuirii, şi sabiaduhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu...” (a).

Pentru a putea înainta pe calea vieţii şi a duce la bună desăvârşirelupta cea bună care ne stă în faţă, ne trebuiesc, pe lângă armăturaarătată, şi aceste cinci lucrări duhovniceşti: postul de bucate şi depăcate, spovedania curată la duhovnic iscusit, cu facerea roadelorvrednice de pocăinţă, rugăciuni fierbinţi făcute în duh şi adevăr,milostenie şi dragoste sfântă de Dumnezeu şi de aproapele.

„Luptă-te lupta credinţei... Cei ce se luptă, nu se încununează, denu se vor lupta după lege” (b).

Postul de bucate de frupt şi de fapte rele. Însuşi Mântuitorulne recomandă postul, dar cu condiţia ca să fie plăcut Tatălui Ceresc,spre a ne învrednici de foloasele lui aici şi a lua plata cea bună înmarea zi a răsplătirilor omeneşti. „Când postiţi – zice El – nu fiţi cafăţarnicii... deci să nu te arăţi oamenilor că posteşti; ci Tatălui Tăucelui ce vede în ascuns. Şi Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, va răsplătiţie la arătare” (c). Spre a ne folosi sufleteşte şi trupeşte, postul trebuiefăcut cu bună chibzuială, pentru că unii înfrânându-se cu ajunări fărămăsură şi cercetare, şi-au provocat răniri de moarte şi printr-o astfelde postire neosocotită torturându-se, au lăsat împotrivirea (războirea)contra luptătorului diavol şi pe dânşii s-au nefericit (d). Postul debucate, după cum am văzut şi mai sus, trebuie însoţit de părăsireapăcatelor ca să fie bun şi folositor. Pentru o mai bună lămurire dămaici preţioasele sfaturi despre post ale unui minunat Părintebisericesc, rostite la începutul Postului Mare:

„Iarna – scrie Sfinţia sa – este pe sfârşite. Câmpul începe să seumple de lucrători. Unul ară, altul sapă, altul dezgroapă pietrele şiscoate din pământ rădăcinile, care opresc să crească semănătura,pomul sau floarea ce vrea să sădească. Şi creştinul este tot un lucrătorde câmp. El are înainte, întins şi fără hotar cunoscut, ogorul vieţii sale.


(a) Efs. 6, 10-17. (b) 1 Tim. 6, 12; 2 Tim. 2, 5; 4, 2-8; comp. 1 Cor. 9, 25; Evr. 12, 1; Filip 3,14. (c) Mt. 6, 16-18. (d) V. Sf. 5 ian C. Singlitichia

Cum îl îngrijeşte aşa şi rodeşte. Vrem noi să culegem din viaţă numairoade frumoase, gustoase, care să ne facă fericiţi, mulţumiţi? Atunci,cum pescarul când pleacă cu luntrea la pescuit îşi cercetează nu numaibarca de plutit, dar şi sculele ce-i trebuiesc, le drege sau le înlocuieşte;cum plugarul îşi îngrijeşte de boi, de plug, de sapă; cum ostaşul, cândpleacă la război, îşi pune în rânduială şi treburile casei, ca şi sculele deluptă; tot aşa şi pentru ogorul vieţii, pentru călătoria pe marea ceafără hotare cunoscute a traiului nostru pe acest pământ ca şi dincolode marginile gropii, trebuie să ne gândim a ne pune în rânduialăuneltele cu care lucrând am putea avea roade bune, frumoase şigustoase, de care să ne bucurăm în viaţa de aici, ca şi în cea de dincolo.Şi, toate îşi au ceasul lor, şi „vreme este pentru orice lucru sub cer”.„Vreme este a sădi, vreme este a smulge ce este sădit” (a). Pentrucâmpul pământesc, vreme de lucru este primăvara; pentru ogorulvieţii, vreme de curăţire, de scoaterea rădăcinilor de ierburi rele, desădire cu seminţe bune şi roditoare, este postul. Ce cuvânt urât delume! Numai auzindu-l, oamenii zâmbesc batjocoritor. Dar zâmbetulacesta nu arată pătrundere şi nepricepere. Prea puţini ştiu care esteadevăratul post şi ce însemnătate are el. Azi, când vremurile suntgrele, când ogorul vieţii, nu numai cel sufletesc dar şi cel trupesc, esteplin de buruieni rele, care năpădesc sămânţa cea bună şi n-o lasă săcrească, în câteva cuvinte scurte voi lămuri ce este postul. Din aceastălămurire, fiecare va putea judeca, prin a lui minte, dacă postul estesau nu folositor.

Astăzi, oamenii cei mai mulţi înţeleg prin post, lipsirea de mân-căruri de dulce, de carne sau alte grăsimi de animale. De asemeneasocotesc lipsirea de astfel de mâncăruri ca o poruncă a Bisericii, ce învremurile acestea de civilizaţie, nu-şi mai are rostul. Dar cu toate căam înaintat mult în vremurile noastre, totuşi, n-am ajuns încă la acealimpezime de cugetare încât toate ideile Cărţii Sfinte să le pătrundemîn adâncul lor, să le ţinem în toată curăţia. Multe idei sunt ca şi apele:la izvor curate, limpezi ca cel mai luminos cristal. Cu cât curg însă maideparte, cu atât se încarcă cu multe necurăţii, şi apa se tulbură. Aşa stălucrul şi cu postul. Rostul postului nu mai este înţeles. Apele necre-dinţei au tulburat apa curată de izvor. În cartea bisericească dedemult, unde se găsesc porunci date de mii de ani în urmă, ni se spunefoarte lămurit ce este postul. „Este smerenia sufletului” (b). Chiar şi la


(a) Eccl. 3. (b) Lev. 16, 29-31; Num. 29; 30, 14

egipteni, despre care vorbeşte Herodot (a), postul era nu numaipărăsirea mâncărurilor de dulce, dar a posti însemna a nu mânca deloc, deci şi păgânii cereau omului să se supună la lipsa desăvârşită,care era tot un fel de smerenie. La Cartea Sfântă a creştinătăţii avemînsă porunci hotărâte, care arată ce-i postul. Ca şi noi au mai fost şialte neamuri, care se lăudau că postesc, şi se mâniau pe Dumnezeu cănu le ţine în seamă postul lor. „De ce postim şi tu nu vezi? Chinuimsufletul şi Tu nu ţii seamă?” Ziceau unii către Dumnezeu. Acestora ledă răspuns Proorocul Isaia grăind aşa:

„Pentru că în ziua când postiţi, vă faceţi plăcerile voastre, şinecăjiţi pe lucrătorii voştri... Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi certaţi,şi să loviţi cu pumnul fără milă. Nu postiţi astăzi ca să se audă glasulvostru. Au acesta este postul care-l vreau? O zi în care omul să-şichinuiască sufletul, să-şi plece capul ca trestia? Să-şi aştearnă sub elsac şi cenuşă? Poţi numi acesta post? Şi zi plăcută Domnului? Nu.Iată postul ce-Mi place, zice Domnul; să dezlegi lanţurile nelegiuirii;să desfaci legăturile robiei; să laşi slobozi pe cei asupriţi, şi săsfărâmi orice jug; să împarţi pâinea cu cel flămând; să iei în casa tape nefericiţii fără căpătâi; când vezi pe cel gol, să-l îmbraci, şi să nuascunzi de cel asemenea cu tine. Când vei face acestea, atunci, cazorile va răsări lumina ta şi sănătatea ta iute va creşte. Înainte vamerge dreptatea ta, şi Slava Domnului la urmă. Atunci, vei chema şiDomnul va răspunde. Vei striga şi El va zice: „Iată-mă” (b).

Deci numai atunci când părăsirea mâncărilor va fi unită cu „sme-renia sufletului” şi cu „faptele cele bune de milă către aproapele”postul va fi cel adevărat şi folositor (c). Şi tot de odată şi mare bucurieşi veselie va fi pe urma lui (d). Nu arătarea în afară că posteşti, fieferindu-te de mâncare, fie prin alte obiceiuri, ca, nespălarea feţei,netunderea părului, ruperea hainelor, sunt semnul adevăratului post(e). Creştinul când posteşte trebuie să se depărteze de făţărnicie şiviclenie. „Când postiţi –zice Mântuitorul– nu fiţi ca făţarnicii, trişti,că-şi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărgrăiesc vouă, că îşi iau plata lor”. Creştinul nu trebuie să posteascăde ochii lumii, ci el să-şi înfrâneze şi trupul şi sufletul. Căci adevăratulpost cerut de învăţătura creştină şi ţinut de însuşi Domnul nostruIisus Hristos în pustie, timp de patruzeci de zile, unde deşi ispitit, nus-a abătut de la postul ce şi-l hotărâse singur, ţinut şi de Sfinţii


(a) 11, 40; VI, 196. (b) Isaia 15; 38, 3-18. (c) Ier. 14, 12. (d) Zah. 8. (e) Mt. 6, 16-17

Apostoli, are ca ţintă sănătatea trupească şi învierea sufletească (a).

Trupul este lesne supus păcatului (b) şi cade în ispită, deşi duhulomului vede răul. De aceea trupul trebuie înfrânat. Prin post, nouă nise porunceşte să ne păstrăm sănătatea trupească şi limpezimeasufletească. Nu-i nevoie de multă bătaie de cap ca să înţelegem că dinpetreceri nesăbuite, din îmbuibare cu mâncare şi băutură urmeazănefericiri şi boli. Desfrâul, crimele şi bolile de tot felul au pricina lorîn îmbuibare. Fiecare om cu minte, care gândeşte puţin şi ia seamă lacele ce se întâmplă în viaţă, va recunoaşte că aceste spuse suntadevărate. Dar dacă creştinii n-au văzut şi n-au auzit cele ce le spuneviaţa, să audă cele ce le spun medicii. Orice om bolnav de stomac, deîngroşarea sângelui şi alte numeroase boli, este pus la dietă. Şi aceastădietă este mai întotdeauna un adevărat post. Pururea se recomandăînsă bolnavului cumpătare. Prin grăsimi de animale, din carne, sestrâng în trupul nostru, mai cu osebire la încheieturi, tot felul deotrăvuri, care ne produc dureri, şi ne scurtează viaţa. Cât suntemtineri nu prea luăm seama, dar cum încep anii să se încline, se simturmările lăcomiei. Postul, cum zice Proorocul Isaia, face să creascăsănătatea.

Şi-au pus mulţi oameni întrebarea: de ce orăşenii sunt maibolnăvicioşi decât sătenii? Orăşenii au băi să se cureţe, au destule mij-loace să se îngrijească, şi totuşi, sunt năpădiţi de boli. Dacă săteniis-ar îngriji pe jumătate ca cei de la oraşe, atunci am vedea minunăţii.Numai îmbuibarea omoară pe orăşeni. Pe lângă aerul sănătos,mâncarea simplă, cu prea puţină carne, dar cu multe verdeţuri şi pos-turile lungi, ţin pe săteni mai sănătoşi. Chipuri frumoase şi trupuripline de viaţă vedem la sătean care şi-a îngrijit cât de puţin hrana luisimplă şi frugală. Dar postul adevărat mai are şi un alt scop:

Postul este izvorul sănătăţii. Aceasta ne-o adeveresc cărţilesfinte, experienţa multora şi dreapta raţiune. „Toate îmi sunt slobode,dar nu toate îmi sunt de folos, zice Apostolul. Iar mâncarea nu ne vapune pe noi înaintea lui Dumnezeu” (c).

Postul adevărat ajută mult să depărteze pe om de rele, şi să-i cureţegândul şi sufletul de porniri spre păcat. Îmbuibarea este mama relelor,dar înfrânarea este înviorarea sufletului. Prin post se gonesc gândurilerele, diavoleşti (d), se năruie puterea celui rău, se întăreşte sufletul


(a) Matei 4, 2; Mc. 1, 12; Lc. 4, 2; 9, 28; F.Ap. 13, 2-3; 2 Cor. 6, 51; 11, 27. (b) Mt. 26, 14.(c) 1 Cor. 6, 12; 8, 8. (d) Mt. 17, 21; M. 9, 29

spre luptă curată şi fapte dumnezeieşti (a), cum însuşi Domnul dătuturor pildă şi după El Apostolii Lui (b), precum şi marii voievozi şieroi ai neamului nostru, în frunte cu Ştefan cel Mare, care dupăbiruinţa împotriva duşmanului, nu începea petrecerile, ci posteaalături cu poporul „pentru mulţumire Viului Dumnezeu, Care i-aajutat să calce în picioare balaurul vrăjmaş”.

Postul este cel mai bun mijloc de curăţire şi întărire morală şi deînălţare sufletească. O viaţă lungă, cinstită de lume, fericită, nu poatefi pe acest pământ, fără adevăratul post. Pacea şi liniştea ca şisănătatea, atârnă de două simţiri: a nevinovăţiei şi a căinţei. Cercetaţiviaţa ce trăim şi vă veţi încredinţa că aşa este.

Nevinovat, adică fără greşeală pe lumea aceasta nu se află nimeni.„Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine şi adevărulnu este în noi” (c) se zice la cartea sfântă. Şi adevărat este. „În multegreşim toţi” (d), adaugă Apostolul Iacob. Deci, om nevinovat nu seaflă. Greşelile noastre, sunt însă pricina nefericirilor noastre trupeştişi sufleteşti. Dar nu suntem osândiţi pieirii. Ne rămâne căinţa. Iarăşiun cuvânt foarte urât de toţi deşi oamenii, în legăturile lor familiare,sociale, de toate zilele, nimic nu cer mai mult decât căinţă. Şi totuşi,când aud de căinţă li se pare că sunt vorbe ce sună din depărtări neîn-chipuite, din vremuri demult trecute. Şi gândul omului îmbracăaceastă ideie cu tablouri grozave de suferinţă, de chinuri şi mai ştiu eucu câte grozăvii! Romanele rele, cinematografele cu filmele lorotrăvitoare, ziarele cu numeroasele ştiri uimitoare, întăresc lumea săstăruie într-un trai ce nu-l vor nici oamenii, căci văd că e rău, dar decare n-au puterea să se lepede. Şi n-au această putere fiindcă nu sepocăiesc, nu le pare rău de ce fac, nu se arată şi spre bine oameni cuaceeaşi voinţă cu care se arată spre rău.

Născocească lumea ce va pofti. Oricâte drumuri vor face prinvăzduh, sau prin adâncurile mărilor, nici unul nu duce la fericire, lamulţumire. Oricâtă silinţă şi-ar da oamenii să cunoască legile din aer,să vorbească unul cu altul de la sute şi mii de kilometri, să-şi vadă unulşi altul chipul de ori şi unde va pofti, tot nu vor ajunge unde doresc.

Este adevărat că omul supunându-se naturii, firii, i-a aflat legile şia tras multe foloase. Dar cel mai mare folos – fericirea – nu-l poateafla decât supunându-se lui Dumnezeu. Toţi vor să fie stăpâni pestetot ce este pe acest pământ. Trebuie să ştie însă întreaga lume, că sunt


(a) Mt. 4, 2; Mc. 1, 13; Lc. 4. (b) 2 Cor. 6, 5; 11, 27. (c) 1 Ioan 1, 8. (d) Iac. 3, 2

foarte adevărate cuvintele unui învăţat scriitor bisericesc, care zice:„A sluji lui Dumnezeu înseamnă a domni în lume”. Şi ca să ajungăomul la acest scaun, domnesc – unde găseşte fericirea lui – suntnumai două poteci: nevinovăţia şi căinţa. Nevinovăţie nu este pe lume,toţi greşim, rămâne căinţa. Şi acesta este postul adevărat. În postomul îşi arată tăria voinţei lui, adică dacă se poate numi om. În post,se arată dacă este singur în stare să-şi capete fericirea, adică sănătateatrupească şi liniştea sufletească. În post arată dacă omul – oricare arfi el – se face vrednic şi de alte gânduri mai înalte decât cele mici alevieţii. Prin post putem noi oamenii să ne ridicăm în acele locuri deslavă dumnezeiască, la care s-a ridicat Domnul nostru Iisus Hristos.Prin post ne putem gândi ce înseamnă patimile lui pentru lume şiÎnvierea Lui din morţi.

Numai prin post ne putem limpezi mintea, ca să ne apropiem de El,să-I pricepem viaţa, să-I prindem ceva din puterea Lui, ca să neuşurăm traiul. Postul scris de Sfânta Biserică ni se pare azi o poruncărea. Însă omul înţelept ştie să scoată binele chiar din ce i se pare rău.Şi tocmai în aceasta stă adevărata înţelepciune.

Dar postul scris de Sfânta Biserică nu-i un rău, ci un mare bine.Medicii şi-l scriu în reţetele lor. Biserica l-a rânduit cu mult înainteamedicilor. El este primăvara sufletului ca şi a trupului. Buruienile,rădăcinile otrăvitoare, pietrele, le scoate din trup postul de mâncăruri.Gândurile rele, poftele, patimile, ce duc pe om la ceartă şi la nefericiri,le scoate din suflet căinţa sau postul de fapte rele.

Dar azi vremurile sunt aşa de grele şi lumea aşa de rea, încât nuştim câţi mai sunt sănătoşi. Cei bolnavi au nevoie de întărire, de aceeacei mai mulţi spun că nu pot să ţină porunca Sfintei Biserici, nu pot săpostească. În lumea în care trăim azi, boala este pentru cei mai mulţiun pretext de a nu posti. Îi ispitesc plăcerile şi nu pot să-şi dea trupulînfrânării. Totuşi, Biserica a ţinut şi ţine seamă de cei bolnavi, şi „tareuscaţi de vreo boală, ca şi de neputincioşi”. Ea le îngăduie să nupostească nici chiar miercurea şi vinerea. Dar numai spre a-şi întărislăbiciunea, precum i s-ar rândui de vreun doctor temător deDumnezeu (a). Să mănânce hrană îndestul încât să se poată ţine (b).Deci nu spre îmbuibare. Trupul şi sufletul nostru, armele cu careluptăm în viaţă, sculele cu care lucrăm în ogorul vieţii, sunt roase de


(a) Balsamon; „Orologiul cel mare“. (b) Timoti al Alex. la can 8 şi 10 Apost. ca şi Balsamonîn Can. Apost.

otravă, s-au şubrezit. Au prins pe ele rugină, ce le suge vlaga. Să lecurăţim, să le îngrijim, ca să ne putem sluji de ele cum trebuie. Şiîngrijirea deplină nu putem să le-o dăm decât prin post. Să nu scăpămdin vedere un fapt, şi anume: de mâncare de post, adică de postultrupesc, şi cum îl înţeleg astăzi cei mai mulţi, scutesc medicii, scuteşteBiserica; dar de partea cealaltă a postului, de postul sufletesc, decăinţă, nu te poate scuti nimeni pe lume, nici un vlădică şi nici chiarSfinţii. Cum un tată nu iartă pe un copil îndărătnic, încăpăţânat, aşanu poate ierta Dumnezeu Tatăl pe un om care nu se căieşte de faptelerele. Mântuitorul a iertat pe femeia păcătoasă, căci pocăindu-se sehotărâse spre fapte bune (a); a iertat pe tâlharul de pe Cruce (b), dar pecărturarii şi fariseii îndărătnici, nepocăiţi, deşi posteau regulat, i-atrimis în fundul iadului (c).

Creştine! Deschide ochii şi vezi în ce stare ne găsim astăzi. În ogo-rul vieţii au crescut buruieni rele, ce ne năpădesc şi ne înăbuşă. Să lenimicim! Cu ce? Numai cu un trup îngrijit cu ce este folositor, adicăcu postul creştinesc, sau cumpătarea evanghelică şi cu un sufletslobod, prin căinţă de porniri şi gânduri vrăjmaşe. Cumpăneşte bineînvăţătura Cărţii Sfinte! Dacă nu-ţi întorci gândul de la ea şi nu-ţi puiîn cap de la început că nu-i bună, fii sigur că cercetând-o te veiîncredinţa în viaţă uşor şi temeinic, că nimic nu este mai sănătospentru trup şi înviorător pentru suflet, decât postul cel adevărat. Vreisă încerci să fii desăvârşit sănătos şi aşa să ajungi fericit? Ai curaj şiposteşte cum se cuvine.

Postul şi rugăciunea. Postul trebuie însoţit de rugăciunifierbinţi, făcute în Duh şi adevăr. Aceasta o arată Mântuitorul Aposto-lilor Săi, după vindecarea lunatecului, zicând: „Acest neam (de draci)cu nimic nu poate ieşi fără numai cu rugăciune şi cu post” (d).

Adânci cuvinte pentru cine vrea să cugete! Dar pe cât de adânci peatât de neînţelese! Prea puţini sunt, care auzindu-le să le prindăadevăratul lor rost. Cei ce se socotesc învăţaţi, zâmbesc batjocoritorcând le aud. Adevăraţii oameni învăţaţi, sunt sigur însă că nu vor treceuşor pe lângă ele, ci se vor gândi să priceapă de ce le-a zis Mântui-torul. Poporul mai puţin cărturar, simte că este ceva ascuns în acestecuvinte ale Mântuitorului, dar nu le prinde bine înţelesul. De altfel sănu ne facem grozavi! Mintea noastră omenească este şi azi, ca şi


(a) Lc. 7, 44. (b) Lc. 23, 48. (c) Lc. 6, 47; Ioan 9, 39-41; 10, 26; 8, 34-44-21; Mt. 7, 22;23;1-33. (d) Mc. 9, 29

odinioară, tot aşa de neputincioasă să pătrundă cum trebuieadâncimile învăţăturii Domnului.

Rugăciune şi post. Cine se mai gândeşte azi la aşa ceva?! Nu se maigândeşte omul la rugăciune şi post, fiindcă nici el singur nu mai simte,nu mai ştie care-i firea lui. Atât de rău e prins în pânza de păcate şipofte, încât nici chiar firea lui nu şi-o mai poate cunoaşte. Rugăciuneaeste ceva firesc. Este în natura omului. De aceea n-o găsim poruncităde la început, în cartea sfântă, ci mai târziu, când omul orbit de păcat,a uitat ce este în firea lui. De Adam nu auzim că s-a rugat deDumnezeu. Dar era nevoie să se spună?! Legătura de atunci dintreDumnezeu şi om era cu totul alta. Era o legătură chiar mai apropiatăde cum este azi între tată, mamă şi copii. Poate că ne-am apropia cuceva dacă am zice că era ca legătura dintre mamă şi copilul ei mic.Mama miloasă n-are trebuinţă să audă copilul plângând, ci eadinainte îngrijeşte de ce-i trebuie lui. Ea simte de ce are el nevoie.Dumnezeu ştia, nu numai simţea, de ce au oamenii nevoie. Şi nuaştepta rugăciunea văzută a lui Adam şi Eva. Zic, era de ajuns sim-ţirea. Căci era cu neputinţă ca cei dintâi oameni, măcar în privirea cuochii spre cer să nu dea drumul gândurilor, simţirilor şi dorinţelor lor,către cel Atotputernic. Aceasta era şi este şi azi limba de vorbire arugăciunii. În conştiinţa că omul atârnă de Dumnezeu, Care l-aîncărcat cu atâtea bunătăţi era neapărat cuprinsă şi rugăciunea. Şi eaţâşnea din sufletul lui fără vrere. Deci nu avea nevoie de poruncă. Daromul abătându-se şi păcătuind, trăind chiar numai în noroiulpăcatelor, îi trebuiau porunci, care să-i aducă aminte că alta-i estemenirea. Şi mai mult încă, îi trebuiau chiar lucruri văzute, care să-lsmulgă măcar o clipă din mijlocul patimilor. De aceea, mai târziuvedem şi porunci şi forme de rugăciuni, porunci şi forme atât detrebuitoare. Postul este tot aşa de firesc ca şi rugăciunea. Postul demâncăruri de carne şi grăsimi este cerut de firea noastră, căci neîmbolnăvim de tot felul de boli, dacă ne îmbuibăm cu astfel demâncăruri. Şi ca să ne facem sănătoşi, trebuie să ne punem la dietă,adică la post. Iată dar cum însăşi firea noastră cere să postim.

Postul de fapte rele îl cerem noi de la alţii, dar de la noi nu. Nevi-novăţia, şi când greşim, căinţa, le cerem soţii unul de la altul, părin-ţii de la copii, oamenii între ei şi aşa mai departe. Deci, sunt fireşti.Atunci de ce nu le împlinim?! Neîmplinindu-le, ne chinuim singuri.Duhurile rele se fac stăpâni pe trupul şi sufletul nostru; le frământă cu


griji şi nevoi, şi le zguduie trântindu-le la pământ cu tot felul de boli.Ele schingiuiesc mintea cu năstruşnice gânduri de lux, petreceri,bogăţii, pofte de tot felul şi scrânteşte gândirea, de vezi pe oameni şipe femei nebuni, încât lacrimi de durere te năpădesc pentru asemeneadureri.

Cu totul este viaţa acelui ce n-a uitat nici postul nici rugăciunea.Postul creştinesc nu însemnează nemâncare, moarte prin foame.Rugăciunea nu însemnează schingiuire, chin, trudă. Adevăratul postcreştinesc este îngrijirea sănătăţii trupeşti prin mâncăruri sănătoasede vegetale, de verdeţuri, şi îngrijirea sănătăţii sufleteşti prinpăstrarea nevinovăţiei, sau când greşeşti, prin căinţă şi hotărâre de anu mai greşi. Doctorii şi învăţaţii recunosc abia azi acest post ca foartebun. Cartea Sfântă, scrisă de oameni luminaţi de Duhul Sfânt, au spusde mult că acest post este singurul mijloc de a trăi fericit. De ce nu-lţii, creştine?

Rugăciunea, care este tot aşa de firească ca şi postul, este şi ceamai bună doctorie pentru vindecarea bolilor nenumărate, ce chinu-iesc sufletele oamenilor. Este liniştire, mulţumire, fericire. E foartecunoscut că diavolul, duhul cel rău, se cuibăreşte acolo unde găseşteloc liber. Sărăcia vine la leneş. Desfrâul la cel bogat şi fără lucru. Şiaşa mai departe. Intră răul unde găseşte uşa deschisă. Rugăciuneaînchide uşa tuturor oaspeţilor nechemaţi, prieteni şi slugi ale dia-volului. Rugăciunea te pune în legătură cu Dumnezeu Cel Sfânt, curatşi nespus de drăgălaş cu oamenii, pe care-i iubeşte, cum nimeni n-aiubit vreodată. Dovadă este faptul că de-a pururea i-a învăţat şi-iînvaţă cum să fie fericiţi. Îi îngrijeşte mai mult de cum îngrijeşte mamade drăgălaşul ei copil. Dar oamenii tot nepricepuţi, tot nerecunoscătorisunt.

Dacă ei, prin rugăciune, ar sta în legătură cu Dumnezeu, n-ar lăsanici o poartă deschisă diavolului, care cum se zice la cartea sfântă, aremulte meşteşuguri şi viclenii ca să-i prindă. Şi după ce apucă pe om,îl chinuie şi îl zgâlţâie de ţi-i mai mare jalea de biata făptură. Aşa cumzgâlţâia pe nefericitul de care vorbeşte evanghelistul Luca în cap. 9 alEvangheliei sale. Dar creştinii ca să vadă lucrul diavolului, n-au decâtsă se uite la vreun beţiv ce le iese în cale! Sau, de departe să priveascăla bătăile, certurile şi chiar omorurile ce se fac prin cârciumi sau încase, la paharele de băutură. Postul şi rugăciunea sunt mijloacele cucare gonim de la noi pe toţi slujbaşii diavolului şi pe însuşi tartorul


răutăţii. Postul şi rugăciunea aduc la noi slava şi puterea dumneze-iască, cu care putem birui toate relele.

O veche zicătoare românească grăieşte aşa: „Spune-mi cu cine tră-ieşti, ca să-ţi spun cine eşti”. Omul care trăieşte cu gândul la lucrurilediavoleşti, de ele va avea parte. Omul care trăieşte cu gândul la celefrumoase, sfinte, dumnezeieşti, de acestea îi va fi plină viaţa. Creştine,frate! eşti liber. Alege ce-ţi place. Sunt sigur însă, că, dacă te va încolţisatana, rău de tot o să-ţi pară că n-ai alergat la Dumnezeu de laînceput. Dar el e milostiv şi te primeşte oricând. Încearcă dar, creştine,şi te vei încredinţa că tot neamul drăcesc, pricinuitor al tuturor relelorce ne fac amară viaţă, va fugi, va fi izgonit de post şi rugăciune (a).

Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna se retrage în bârlog,se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeştedin somnul lui – din postul lui – e tot urs... atacă şi sfâşie animalelemai departe.

Şi şarpele posteşte. Toată iarna şi şarpele doarme şi nu mănân-că nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui – din postul lui – e totşarpe. Muşcă mai departe. Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de relepe timpul postului, dar îndată ce trece postul, s-apucă iar de rele. Semuşcă şi se sfâşie iar unii pe alţii şi fac toate răutăţile. Ce folos aş aveacă mă las pe timpul postului Paştilor de băutură, fumat, sudalme şialte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iar? Nu este oare şi acesta exactpostul ursului şi postul şarpelui?

Postul nostru trebuie să fie un post permanent, a ne feri pe tottimpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi... deduhul acestei lumi... de orice fel de mâncare prin care se întăreşte„animalul”, firea cea veche din noi (petreceri, beţii, jocuri, desfătărilumeşti şi celelalte răutăţi). Numai un astfel de post ne poate fi ajutorde mântuire sufletească.

Mirele cel nebun. Aceasta e săptămâna (lăsatului de brânză) încare cei neînţelepţi fac nebuniile şi beţiile cele mai multe, zicând căapoi vine postul. Aceştia fac întocmai ca şi când oarecine vrând să-şiaducă în casă mireasă, şi-ar umple mai întâi casa lui de curve şi s-arveseli cu ele. Cu ce inimă socotiţi că ar intra, biata mireasă, în casaacelui mire nebun? Să nu fie intrarea noastră în Sfântul Post aşa (b).


(a) Pr. Popescu-Mălăieşti; D. Ort. anul VII. Nr. 25-30. (b) Pr. I. Trifa...

Postul apreciat. Împăratul Napoleon I, iubea foarte mult pe fiulsău, unicul său copil. I-a dat încă de mic titlul de „Rege al Romei” şii-a căutat cei mai buni dascăli ce-i avea Franţa. Într-o zi de Vineri eramasă mare la împărat şi între invitaţi era şi doamna de Montesquieu,o creştină bună. Era aproape de împăratul, dar fiind zi de post, nuvoia să guste nimic din mâncărurile de dulce. Religiozitatea şi curajuldoamnei de Montesquieu au plăcut împăratului, care i-a făcut cinsteasă-i încredinţeze creşterea fiului său (a).

Post şi îndreptare. Sf. Ioan Gură de Aur vorbind despre post (b)

zice că pe mulţi i-a văzut postind foarte regulat şi purtând haine aspre,dar încolo nimic nu făceau vrednic de pocăinţă. El voia să arate clar căpostul în sine nu poate deveni valabil fără de roadele vrednice depocăinţă. Apoi aduce ca pildă pe niniviteni, care şi-au impus loruşi unpost aspru, cu bocete, cu culcare pe pământ, dar în acelaşi timp şi-auimpus şi schimbarea vieţii lor rele într-o vieţuire mai demnă decinstea lor omenească. Dumnezeu văzând aceasta a primit pocăinţalor şi i-a mântuit din pierzare (c). Adică, ninivitenii abţinându-se de amai cădea în păcatele săvârşite, sufereau necazurile, şi-au înfrânatinimile, ca şi David după căderea în păcat. În astfel de condiţii, postulare putere.

2. În posturi, nu m-am înfrânat de la mâncăruri şibăuturi?

Postul nu este numai înlocuirea mâncărilor de dulce (frupt) cumâncări de post; ci e lipsirea cu totul de mâncare şi băutură, pe untimp mai lung sau mai scurt, după puterea celor ce postesc. Aşa depildă: Moise, Ilie, Mântuitorul şi unii Pustnici: Sfântul SimeonStâlpnicul (d), Cuv. Visarion (e)... Alţii posteau trei săptămâni, alţiidouă, alţii 3, 2 zile, alţii numai câte o zi. Şi în vremurile noastre suntCălugări, Călugăriţe, Clerici şi mireni, care postesc, unii mai aspru,alţii cum pot. Când postim câte o zi întreagă (chiar şi mai multe cinepoate) post întreg, ori numai cu pâine şi apă, odată în zi (după ora 9-a sau a 3-a după amiază la noi), atunci ne înfrânăm păcătoaseleporniri trupeşti şi ne pregătim viaţa în viitor pentru îndeplinireaîndatoririlor duhovniceşti. Dar, pentru a nu fi postul nostru nerodnic,


(a) 350 pilde ist. 251-252. (b) în Om. IV la Ep. II c. Cor. (c) Vezi pe larg Cartea lui Iona.(d) Prol. şi V. Sf. 1 Sept. (e) Prol. şi Sf. 6 Iunie

asemenea postului zgârciţilor, e bine, ca hrana aceea care s-aeconomisit în zilele postite, să o dăm săracilor.

„Iată adevăratul post – i se descoperă de sus bărbatului apostolicHerma – spre care Dumnezeu binevoieşte: ...După ce vei alunga de latine toată înşelăciunea, să adaugi aceasta: În vremea în care posteştisă nu guşti nici un fel de hrană, afară de pâine şi apă. Şi mâncarea pecare obişnuieşti a o lua în fiecare zi, dă-o văduvei, orfanului sausăracului. În chipul acesta îţi vei mistui chinul sufletului”. Pe unii caaceştia noi trebuie să-i miluim în toată vremea, ştiind că, cei ce dausăracilor, împrumută pe Dumnezeu. Săracii cerând de la noi cele delipsă; iar noi dându-le, prin aceasta cumpărăm de la ei untdelemnpentru candela care ne luminează calea spre fericita viaţă de veci (a).

Cu îngerii ori cu dracii? Toţi fiii şi fiicele Bisericii trebuie săpostim, reamintindu-ne că şi Mântuitorul şi toţi plăcuţii lui Dumne-zeu au postit. Postul trebuie să-l facem cu rugăciuni, că precum nusunt dulci bucatele fără sare, aşa nici postul fără de rugăciuni. Sf.Vasile cel Mare zice: „Că sunt la fiecare Biserică Îngeri care scriu pe ceice postesc”. Deci să căutăm şi noi să nu ne păgubim de scriereaÎngerului pentru puţintica dulceaţă a mâncării de dulce în posturi.Aşijderea Sf. Grigorie zice că: Postul este pace de obşte a sufletului, şial trupului trai (viaţă fără tulburare) petrecere cu bună tocmire, viaţăce veseleşte pe Dumnezeu şi întristează pe vrăjmaşul. Că precum suntpăzitori celor ce postesc Sfinţii Îngeri şi-i feresc de toate primejdiile,aşa sunt şi celor ce nu postesc păzitori dracii, şi-i îndeamnă la multepăcate”. Deci, pentru aceasta trebuie să postim, ca să nu avem părtăşiecu diavolul. Nimeni nu s-a făcut învăţat sau înţelept din cei ce s-aurăsfăţat în mâncăruri, nici din cei ce au alergat la veselii s-au făcutucenici bunătăţilor; nici iubitorul de răsfătăciuni sfânt; nici cel cevieţuieşte trupeşte, părtaş Împărăţiei Cerurilor.

Pentru aceasta dar, tot omul credincios şi iubitor de Dumnezeu, cubucurie şi veselie aşteaptă să vină zilele cele de post, pentru că niciunul din cei trişti nu este viteaz la începutul strădaniei. Nu te face tristca copiii ce-i duc părinţii la şcoală, nu răpşti împotriva zilelor celecurate, nu cerca sfârşitul săptămânii ca sfârşitul iernii cu venirea verii,nu pofti sâmbăta pentru beţii ca evreii, nu număra zilele postului,


(a) Dr. C. Chiricescu „Calendar Bis. Ort. p. toţi anii” edit. Buc. 1925, pg. 168

precum aşteaptă argatul cel rău plata simbriei, nu te întrista că nufumegă bucătăria ta, sau că n-a stat bucătarul lângă foc.

Mă ruşinez a spune de posomorârea celor mâncăcioşi, în ce chip setânguiesc în zilele cele de post. Cască adeseori, se culcă puţin şi iar sescoală. Dorm în silă şi silesc să treacă zilele şi să nu le priceapă. Seîngreuiază asupra soarelui, că zăboveşte a înnopta. Numesc zilelepostului mai mari decât celelalte. Se fac că au durere de stomac şiameţeli de cap şi stricăciune obiceiului. Acestea nu sunt semne alepostului ci ale nesaţiului. Fără poftă se duc la masă, răpştesc asupraverzelor, înjură legumele, zicând: (că) în zadar s-a adus în lume. Sefac şi cunoscători de firi, iubitori de mâncăruri, beau apă fără derăsuflare, ca şi când ar fi luat de la doctori vreo băutură, mângâindu-şipofta lor, unii cu bragă, alţii cu bere, alţii cu şerbet, alţii cu liverj, alţiicu mied. Nu amesteca postul cu meşteşugitele tale pofte, că nu veirămâne nepedepsit. Nu zice minciuni asupra postului, cum că el estefăcător de boli, pentru că este făcător de sănătate. Numai pentruobiceiul tău cel rău se socoteşte postul la tine vrăjmaş, dar fireşte nueste greu. Obişnuieşte-te pe tine cu postul, şi cu vremea ţi se va faceţie uşor, şi va locui în tine.

De vei avea soţii mâncărurile şi băuturile, nu vei avea dragosteniciodată spre post, ci mai vârtos se va arăta la tine şi greu şi neo-bişnuit. Căci viaţa cea postitoare este asemănarea vieţii celei nestricatece va să fie. Ci să fugim de iubirea de mâncăruri cât vom putea, pentrucă nu este cu putinţă nicidecum un om să fie şi iubitor de mâncărurişi iubitor de Dumnezeu. Şi când postim, trebuie să postim nu numaide bucate, ci mai vârtos să postim de relele acelea cu care ne vătămămsufleteşte, adică: de hule, de înjurături, de zavistii, de mânii, deurgisiri, de clevetiri, de pârile ce aveţi obicei ca să vă pârâţi unul pealtul, ca să vă sărăciţi, care lucru îl face numai singur diavolul, că eleste vrăjmaş neamului omenesc. Cine are obiceiul de pârăşte pefratele său creştin, pentru ca să-l păgubească şi să-l sărăcească, să selase de acel lucru, că toate păcatele câte va face, după ce se va spovedişi va face canonul ce il va da duhovnicul, i se vor ierta, iar acel păcatal pârii nu i se va ierta nici cu un mijloc, că este mai mare decâtuciderea. Iată, vă poruncesc şi vouă Preoţilor, cine va veni la voi să sespovedească şi va avea acel păcat al pârii, de se va apuca acel omînaintea voastră cu chezăşie bună, cum că nu va mai pârî pe nimeni înviaţa lui, voi să-i faceţi iertăciune, dându-i canon, apoi să se şi


cuminece. De nu va vrea însă să se părăsească, să-l lipsiţi nu numai dela Sfânta Taină; ci şi de la Sfânta Biserică pentru că stă împotriva luiDumnezeu şi se aseamănă cu diavolul” (a).

Postea de apă, cu apa în pahar. Un bătrân oarecare, Pustnic,se înfrâna ca să nu bea apă patruzeci de zile, şi când era năduşeală(căldură) mare, îşi spăla paharul cel de băut apă şi umplându-l cu apăîl punea înaintea sa. Odată l-au întrebat fraţii, zicând:

– De ce faci aşa, Părinte, că de apă posteşti şi nu bei, iar paharul îlumpli cu apă şi ţi-l pui dinainte? Bătrânul le-a răspuns:

– Pentru că văzând paharul plin cu apă înaintea mea, mai multăsete şi poftă să-mi fie, şi mă silesc să pătimesc şi să rabd, ca mai multăplată să iau de la Dumnezeu (b).

De ce posteşti? – De ce posteşti toate miercurile şi vinerile?întrebă odată un necredincios pe un credincios creştin.

– Dar dumneata pentru ce te speli pe faţă în fiecare dimineaţă? zisecredinciosul. Necredinciosul a înţeles atunci că şi sufletul se cerespălat şi rămase ruşinat.

Greutatea baloanelor. Baloanele, care se ridică în văzduh, iaucu ele şi saci cu nisip, pe care apoi îi aruncă mereu jos, ca să se poatăînălţa cât mai sus. Acelaşi lucru îl cere şi postul: să lepădăm îmbui-barea cu mâncăruri şi băuturi, care ne trage spre pământ, spre păcat.Numai aruncând această greutate, ne putem înălţa spre cele sufleteşti,cereşti (c).

Cumpătarea. Socrate, cel mai înţelept şi cel mai nobil dintrefilosofii Greciei, era fără pretenţii în lucrurile externe. Principiul săuera: cine se mulţumeşte cu mai puţin, acela este mai aproape dedumnezeire. El zicea privind la atenienii lacomi după plăceri:

– Alţii trăiesc ca să mănânce, eu însă mănânc ca să trăiesc.El mânca foarte puţin, şi întotdeauna mâncăruri simple; umbla

desculţ şi purta numai o haină foarte modestă. Pe lângă acestea s-aantrenat în aşa fel, încât suporta cu uşurinţă orice oboseală şi boalăfizică şi orice vreme rea.

Abstinenţa. Alexandru cel Mare însetoşă odată în drum. Negă-sind apă în apropiere, soldaţii îi aduseră de undeva apă în cască. El luă


(a) Mitr. Antim. Ivireanu „Predici” pg. 97-99. (b) „Pateric” pg. 283, 5. (c) Pr. I. Trifa ist.431, 205

casca în mână, privi la soldaţii din jurul său, care se uitau cu jind laapă, apoi dădu apa înapoi şi zise:

– Dacă eu beau apa, atunci voi veţi fi îndoit de setoşi. Să răbdămdeci şi să ne înfrânăm.

Înfrânare. Un pustnic bătrân a fost ispitit de diavolul în aşa felcă dis-de-dimineaţă simţi o foame şi o slăbiciune insuportabilă. Darîşi zise în sine:

– Deşi mi-e tare foame, totuşi, trebuie să aştept până la ora 12,atunci voi mânca. La amiază îşi zise iarăşi:

– Trebuie să mă silesc încă şi să rabd până la ora 3 d. a. La ora 3,pustnicul muie o bucăţică mică de pâine în apă şi zise:

– Trebuie să aştept până la ora 6, nu se moaie pâinea mai degrabă.Când sosi în fine ora aceea, îşi făcu rugăciunile apoi mâncă pâinea.Aşa făcu el zile de-a rândul. Într-o zi văzu cum din coşuleţul său depâine se ridică un fum mare şi ieşi afară pe fereastra chiliei. Începândde atunci, el nu mai simţi nici foame nici slăbiciune, căci cel ce l-aispitit a plecat, neputându-l învinge. Dacă şi noi am exercita în felulacesta înfrânarea, ce tare ar fi sufletul nostru în ispite (a).

Înfrânarea Regelui Alfonso al V-lea. Acest credincios regeal Spaniei, se găsea prins într-un război, pe viaţă şi pe moarte, cuvecinii lui. El însuşi îşi conducea oştirea şi din nefericire fuseseră siliţisă se retragă într-un ţinut pustiu, sterp şi lipsit de izvoare. Opt zile auluptat nemâncaţi şi nebăuţi, ostenindu-se din răsputeri să ocupecreştetul unui munte, unde ar fi putut să-şi găsească apă limpede debăut să aibă răgazul trebuitor să mănânce în tihnă şi la adăpost deploaia gloanţelor inamice. Un ostaş găseşte din întâmplare un izvoraşde apă, din care luă într-un bidon şi veni în grabă să dea regelui săbea! Regele puse mâna pe bidon şi când toţi se aşteptau ca regele săbea, deodată răsturnă bidonul şi aruncă apa-n vânt, zicând:

– Eu nu voi bea şi nu voi mânca decât odată cu ostaşii mei pecreştetul redutei, şi în timp ce-şi ridicase mâna dreaptă în sus, ca să-şiîndemne luptătorii săi, un glonţ venit din senin îi zbură degetul celmare.

Regele ridică în grabă mâna stângă în sus, în semn de îmbărbă-tare, şi când ostaşii din jurul său îl întrebă:


(a) Om. P. ist. 205, 2, 416

– Ce s-a întâmplat, Maiestate? el le răspunde liniştit cu obişnuitelevorbe ale buletinelor oficiale de luptă:

– Nimic nou! Înainte băieţi! Lupta a devenit şi mai crâncenă, încâtostaşii au uitat şi de foame şi de sete, iar după două ore încheiate,regele cu vitejii lui erau stăpâni pe poziţia mult dorită, unde desigurcă avură timp de mâncare şi de odihnă.

O luptă e viaţa întreagă! Şi tu însuţi eşti un luptător. Nu uita însăcă izbânzile nu se pot câştiga, decât cu jertfe mari, cu sudori grele, cusuferinţe sleitoare de puteri, cu foame şi cu sete. Aminteşte-ţi într-unacă Mântuitorul tău a flămânzit pentru tine în pustie şi a însetat pentrutine şi mine pe creştetul Golgotei, când a strigat de pe Cruce:

– Mi-e sete. În schimb, El a fost biruitorul cel mare. Obişnuieşte-tedeci a te lupta cu foamea şi cu setea şi nu-ţi drăcui niciodată sufe-rinţa ta. Cine nu se înfrânge pe sine, nu poate să biruiască nici pediavolul (a).

Viaţa cumpătată. E greu de corupt omul cumpătat şi dezinte-resat, care are puţine trebuinţe şi ştie să se mulţumească cu puţin.Ministrul englez Walpole, voind să atragă în partidul lui pe un ominfluent, se duse la el.

– Vin, îi spuse el, în numele meu şi al tuturor miniştrilor regelui,să-ţi mărturisesc părerea de rău pe care o avem de a nu fi făcut pânăacum nimic pentru dumneata şi să-ţi oferim o funcţie demnă demeritele dumitale.

– Domnule, îi zise acest bărbat, înainte de a răspunde ofertelordumitale, dă-mi voie să spun să-mi aducă cina aici, înaintea noastră.

Îndată i se aduse o tocătură făcută din rămăşiţa unei fripturi dincare mâncase la amiază.

– Domnule, zise el atunci lui Walpole, crezi dumneata că un omcare se mulţumeşte cu o asemenea masă, e un om care se poate câştigauşor? Du-te de spune colegilor dumitale ce ai văzut: e singurul răs-puns pe care am a ţi-l da! (b).

Înfrânarea trupească. La curtea unui împărat, un curtean afost ameninţat cu moartea de către un alt curtean. În disperarea sa aalergat la stăpân, pe care l-a rugat ca să-l scape de acea primejdie.

– Fii mângâiat, îi zise stăpânul, şi nu te teme de nimic, căci dacăomul acela într-adevăr ar încerca să te piardă, îl voi pedepsi.


(a) Pr. M. Ionescu. (b) Arhim. I. Scriba T. M. pg. 271-272.

– O, stăpâne, strigă curteanul disperat, nu acest lucru îl cer de latine, ci te rog să nimiceşti pe inamicul meu cu o zi mai înainte de amă nimici el pe mine! Aşa să facem noi cu poftele trupului nostru; săle biruim noi pe ele cât mai curând, căci altcum, ne vor birui ele penoi (a).

„Dacă vieţuiţi după trup, aveţi să muriţi; iar de veţi omorî cuduhul poftele trupului, veţi fi vii”. „Roada Duhului este înfrânareapoftelor” (b). „Tu ai ceva în tine ce trebuie să ucizi”, zice fer. Augustin.

Cuvânt despre post. Iubiţii mei fii duhovniceşti şi fraţi creştini!Diavolul, din început a zavistuit şi a vrăjmăşuit neamul omenesc. Prinvrăjmăşia şi vicleşugul său, diavolul a surpat pe primul om, adică peprotopărinţii noştri Adam şi Eva, în groaznică stricăciune, vrăjmăşiecu Dumnezeu Creatorul său, în nefericiri grele şi în pierzarevremelnică şi veşnică. După aceea pururea nu încetează, zavistuin-du-l şi pizmuindu-l pe el ca să-l lipsească de mântuirea ce i s-a dat luiprin patima şi moartea Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci prinşarpe a grăit diavolul către protopărinţii noştri şi a clevetit peDumnezeu ca un rău pizmaş, zicând către dânşii, că: postul estevătămător, iar mâncarea rodului din pomul oprit de Dumnezeu, estefolositoare, pentru că face pe om Dumnezeu. Diavolul din şarpe aispitit astfel pe Eva, zicând: „Oare Dumnezeu a zis să nu mâncaţiroade din orice pom din Rai?” Femeia i-a răspuns: „Ba nu. Roade dintoţi pomii grădinii putem să mâncăm. Numai din rodul pomuluicelui din mijlocul Raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el,nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi”. Atunci şarpele a zis femeii:„Nu, nu veţi muri. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mâncadin el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscândbinele şi răul”.

Vedeţi cum a ispitit diavolul din şarpe pe Eva? „Că ştie Dumnezeu– a zis el – că ori în ce zi veţi mânca din pomul acela oprit, vi se vordeschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şirăul”. Iată sfatul cel de atunci al diavolului. Aşa face el şi acum. El,acelaşi diavol, grăieşte în inimile oamenilor în felurite chipuri contraposturilor. Pe unii îi sfătuieşte zicând: „Oamenilor! Postul nu esteporuncă a lui Dumnezeu; ci fiecare are stăpânire să mănânce şi să beacât va voi, cele ce va voi şi când va voi”. Pe alţii îi învaţă „cum că postul


(a) 350 pilde ist. 144. (b) Rom. 8, 13; Gal. 5, 2-23

vatămă sănătatea şi aduce multe feluri de boli”. Şi aşa înşală ei pe celdintâi şi pe cel de-al doilea, precum şi atunci în Raiul pământesc, aînşelat mai întâi pe Eva şi apoi pe Adam. Tot vrăjmaşul diavol, şiîmpotriva celor ce nu se pleacă amăgirilor lui; ci postesc, pregăteşte şiîntinde el alte mreji şi ispite, prin care spurcă postul lor şi îl face pe elnefolositor şi neroditor. Astfel, două săgeţi aruncă diavolul învremurile de acum în inimile oamenilor ca să-i întoarcă pe ei de lapost: minciuna şi frica, însă şi o a treia săgeată cu multe bolduri, adică:neluarea aminte, ca să facă postul deşert şi neroditor. Iată ce zicdefăimătorii de post: „Postul nu este poruncă a lui Dumnezeu, pentrucă nici între cele zece porunci nu se cuprinde el, nici Iisus Hristos n-aporuncit pentru post, nici ucenicii Lui n-au legiuit pentru post.Aceasta este aflare a oamenilor, adică a pustnicilor şi a sihaştrilor.Pentru aceasta postul nu-i datorie, adică nimeni nu-i dator a posti.Deci, cel ce posteşte, bun lucru face; iar cel ce nu posteşte, nicidecumnu greşeşte”. Acestea cugetând şi grăind îşi odihnesc mintea loramăgită de nu mai păzesc: nici miercurea, nici vinerea, nici cele patruposturi de peste an; ci mănâncă şi beau cu nebăgare de seamă în toatezilele fără de nici o sfială toate câte voiesc, zicând ca mâncătoriipoporului Vechiului Testament şi ca ereticii epicurei: „Să mâncăm şisă bem căci ca mâine vom muri” (a), smintind şi pe cei din jurul lor.Aceştia însă trebuia măcar să mărturisească adevărul că postul estelucru bun, că postul împilează şi veştejeşte patimile cele pierzătoareale trupului... şi măcar pentru aceasta trebuie să postească adeseori.

O, orbilor şi defăimătorilor de post! Precum se vede, nici nu auziţi,nici nu înţelegeţi care poruncă a dat-o Dumnezeu întâi oamenilor. „Şia poruncit – zice Dumnezeiasca Scriptură – Domnul Dumnezeu luiAdam zicând: „...iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să numâncaţi”. Auzi? A poruncit, zice, adică a dat poruncă: „Să nu mâncaţidintr-însul”. Şi ce alta însemnează cuvântul acesta: „Să nu mănânci?”fără numai postul? Vezi? El a dat porunca postului, nu prost şi aşacum s-ar fi întâmplat; ci cu îngrozire mare şi cu pedeapsă înfricoşată:„Iar în ce zi veţi mânca dintr-însul, cu moarte veţi muri!” Şi aceastace alta însemnează? Fără numai că de nu veţi posti, veţi muri.

Au nu credem noi după învăţătura apostolească, că omul cel dintâizidit şi împreună cu el tot neamul omenesc, a călcat porunca luiDumnezeu? Şi care altă poruncă a dat Dumnezeu lui Adam? Sau care


(a) 1 Cor. 15, 32

oglinda duhovniceascĂedituraagapis.ro/wp-content/uploads/2019/02/30og... · noi ne vom duce de...

Documents