Obiectul şi importanţa igienei şcolare Igiena şcolaă este o disciplină de ramură care poate fi integrată în domeniul igienei generale sau în sfera pedagogiei medicale, dezvoltată la nivelul ştiinţelor educaţiei. Obiectivul general al activităţilor realizate în domeniul igienei şcolare vizează a-sigurarea condiţiilor fizice şi psihice optime necesare elevului pentru realizarea sarcinilor de învăţare în mediul şcolar şi extraşcolar şi pentru integrarea sa socială corespunzătoare în clasă, şcoală, familie, comunitate, societate. Obiectivele specifice urmărite pot fi grupate în cinci categorii distincte dar complementare: a) studierea condiţiilor fizice şi psihice care influenţează starea de sănătate a elevilor, individual şi colectiv, în mediul şcolar şi extraşcolar, în contextul sarcinilor de învăţare în clasă, în afara clasei, acasa; b) stimularea creşterii şi a dezvoltării fizice şi psihice normale a elevului în contextul perfecţionării permanente a condiţiilor de proiectare şi realizare a activităţii, în mediul şcolar şi extraşcolar, în colaborare cu şcoala şi familia; c) prevenirea bolilor şi a consecinţelor acestora generate de: surmenajul intelectual, nevroza infantilă, devierea de conduită, fenomenul de inadaptare (şcolară, profesională, socială etc.; d) asigurarea (micro)climatului adecvat - din punct de vedere ergonomic, ecologic, psihosocial - pentru stimularea activităţii de învăţare şi a procesului de integrare socială a elevului. e) limitarea şi eliminarea factorilor nocivi din mediul şcolar şi extraşcolar, care intervin la nivel macrostructural (plan de învăţământ, programe supraîncărcate, examene propuse la vârste timpurii şi în termeni de selecţie negativă/admitere). Integrarea igienei şcolare/pedagogiei medicale în sfera ştiinţelor educaţiei contribuie la lărgirea şi aprofundarea problematicii învăţării (didactice şi extradidactice) şi a integării sociale (şcolare, familiale, comunitare, profesionale) a elevului,din perspectiva: micro sau macro structurală.

I.1.5 IGIENA SCRISULUI ŞI CITITULUI

(M.E.C.Ş.T., 2003; Sandu şi colab., 2004)

 

         Din cauza oboselii care apare  copii adoptă poziţii incorecte, cu influenţe nocive asupra organismului.  Pe lângă obosirea acelor muşchi care participă direct la procesul scrisului, obosesc şi grupele învecinate  de muşchi. În timpul scrisului de lungă durată, elevii se sprijină cu pieptul de marginea mesei sau îşi caută sprijin pentru cap. Această poziţie atrage după sine comprimarea cutiei toaracice şi perturbarea respirţiei şi circulaţiei. Scrisul nu trebuie să ocupe decât o jumătate din durata unei lecţii obişnuite. O mare importanţă în dezvoltarea armonioasă o prezintă poziţia corpului în timpul scrisului (există riscul de a dobândi cifoze, scolioze, lordoză, deformări de bazin).

Pentru a asigura condiţii igienice pentru citit, editarea textului trebuie să ţină cont de următorii parametri: mărimea literelor, apropierea lor, lumina trebuie să cadă din partea stângă spre locul de lucru şi intesnistatea ei să fie suficientă. Se interzice citirea la lumină crepusculară sau la lumină artificială insuficientă, care contribuie la dezvoltarea miopiei.

Pentru elevii mici, lecţiile de citit trebuie să fie cât mai scurte, deoarece la ei muşchii cefei sunt mai slabi în comparaţie cu greutatea capului pe care trebuie să o suporte în timpul cititului şă obosesc repede. Cititul în poziţie culcată se efectuează de obicei când elevii sunt obosiţi şi simt nevoia de odihnă. În asemenea împrejurări este mai bine să nu se continue cititul ci să se întrerupă activitatea.

 

Scrisul necesită o activitate intensă din partea muşchilor degetelor, antebraţului,

braţului, a muşchilor cervicali şi spinali.

Din cauza oboselii care apare, copiii adoptă poziţii incorecte, cu influenţe

nocive asupra organismului. Pe lângă obosirea acelor muşchi care participă direct la

procesul scrisului, obosesc şi grupele musculare învecinate. În timpul scrisului de

lungă durată, elevii se sprijină cu pieptul de marginea mesei sau îşi caută sprijin pentru

cap. Această poziţie atrage perturbarea respiraţiei şi a circulaţiei.

Scrisul este însoţit de încordarea întregului corp şi reprezintă pentru elevii din

clasele mici, o muncă grea. Efortul ocular accentuează oboseala ochilor.

O mare importanţă în dezvoltarea fizică armonioasă o prezintă şi poziţia

corpului la masa de scris (spatele drept, capul sus şi drept, picioarele pe stinghia mesei

sau sub masă, distanţa dintre piept şi masă de un pumn, coatele pe masă, caietul puţin

înclinat spre stânga).

Devierele coloanei vertebrale se menţin şi după încetarea scrisului, elevii

adoptând posturi vicioase care întreţin şi complică afecţiunile. Toracele deformat

exercită compresiuni asupra organelor vitale (inimă, plămâni) conducând la instalarea

tulburărilor circulatorii şi respiratorii, producând slaba oxigenare a creierului

responsabil de randamentul şcolar scăzut.

Un rol funcţional de bază în procesul cititului revine ochiului care execută o

serie de mişcări necesare analizei şi sintezei, de percepere a literelor, cuvintelor şi

frazelor întregi. Efortul ochiului impune o activitate intensă a aparatului muscular legat

de funcţia de acomodare care, dacă se exagerează, favorizează apariţia miopiei.

Direcţia mişcării ochiului în timpul cititului trebuie să fie realizată de la stânga la

dreapta.

Durata efortului ocular trebuie limitată prin pauze, pentru că în caz contrar se

ajunge la slăbirea vederii, exteriorizată prin dureri de ochi şi de cap şi perceperea

difuză a materialului citit. Se recomandă ca durata cititului fără pauză să nu fie mai

mare de 20 – 30 de minute, iar pe parcursul pauzei se recomandă privitul în depărtare –

distanţa ochi-text de 30 – 35 cm.

Lumina trebuie să cadă din partea stângă spre locul de lucru şi intensitatea ei să

fie suficientă. Se interzice citirea la lumină artificială insuficientă, care contribuie la

dezvoltarea miopiei.

Adoptareaa de către copii a unei poziţii corecte în timpul cititului are o mare

importanţă igienică, de aceasta depinzând respiraţia şi circulaţia normală a sângelui,

dezvoltarea armonioasă a cutiei toracice şi a coloanei vertebrale.

Cititul în poziţie culcată se efectuează, de obicei, atunci când copiii sunt obosiţi

şi simt nevoia de odihnă. În asemenea împrejurări este mai bine să nu se continue

cititul ci să se întrerupă activitatea pentru a se evita suprasolicitarea ochilor şi în

general a organismului.

8. Igiena cititului și a scrisului

Igiena cititului:Elaborarea deprinderii de citire reclamă anumite premise de dezvoltare prealabilă a copilului (dezvoltarea fizică generală, socio-afectivă, perceptivo-motorie, orientării spațiale, structurarea spațiotemporală etc).În decursul dezvoltării cititului aspectul tehnic se automatizează în mare măsură, dacă este neglijat, dacă exercițiile nu sunt realizate, atunci faza superioară a deprinderilor se va produce cu inârziereUn rol funcțional de bază în procesul cititului revine ochuilui care execută o serie de mișcări necesare analize și sintezei, de păercepere a literelor, cuvintelor, și frazelor întregi. Efortul ochiului impune o activitate intensă a aparatului muscular legat de funcția de acomodare a ochiului care, dacă se exagerează, favorizează apariția miopiei.Direcția de mișcare a ochiului trebuie să fie de la stânga la dreapta. Pentru profilaxia oboselii oculare este necesară reglemenatrea timpului de citit. Durata efortului ocular trebuie limitată prin pauze, în caz contrar se va ajunge la astenopie. Pentru a se asigura odihna ochilor se recomandaă pauza la fiecare 20-30 minute, pauze în care copilul va privi în depărtare. În timpul cititului cartea trebuie să aibă poziția înclinată pe bancă. Distanța dintre carte și copil trebuie să fie la o distanță de 20-30 cm, iar textul trebuie să respecte o serie de condiții (mărimea literelor, culoarea, apropierea dintre cuvinte și litere, culoarea paginilor etc).De asemenea, lumina, suficientă ca intensitate, trebuie să cadă din partea stângă pe suprafața locului de lucru.Este foarte importantă poziția pe care o adoptă copilul când citește, de acest lucru depinzând respirația și circulația normală a sângelui, dezvoltarea armonioasă a cutiei toracice și a coloanei vertebrale etc. Poziția corectă o constituie șederea dreaptă, puțin înclinată, cu corpul înapoi, pentru a-si găsi sprijin pe spătarul băncii. Aplecarea capului înainte este admisăp într-un grad minim, căci altfel poate dăuna respirației.Trebuie să se țină cont de timpul acordat citituui, mai ales la cei mici, deoarece la acești, mușchii cefei sunt mai slabi decât greutatea capului, iar astfel capul se va apleca din ce în ce mai jos, micșorând distanța igienică de citit.De mare importanță este construcția băncii în care copilul stă, precum și locul de acasă.Se interzice cititul în poziție culcată, deoarece aceasta tulbură funcția normală a ochilor. De asemenea, este contraindicat și cititul în timpul mersului cu trenul, autobuzul sau în timpul mesei.Cititul cu voce tare trebuie să se realizeze în așa fel încât să nu se încoredeze prea tare corzile vocale, deoarece aceasta influențează negativ dicția copiilor. Cititul cu voce tare, față de povestire, conversație, este mai anevoios și implică mai mult efort. Se recomandă ca vocea să nu fie prea tare, să asigure o bună expresivitate, cu respectarea punctuației, și să asigure o bună respirație în timpul pronunțării.Înmuirerea degetelor în gură la întoarcerea foilor este interzisă, pentru a preveni transmiterea unor boli.

Igiena scrisului:

Pe lângă citit, când vine vorba de scris, apar mai mulți mușchi care sunt antrenați. Astfel sunt necesare și alte măsuri decât cele menționate la igiena cititului. Pentru că scrisul necesită un efort mai mare, antrenând mai mulți mușchi (mușchii oculo-motorii, antebraț, braț etc) elevii obosind vor avea tendința de a-și sprijini capul în palmă, lucru care nu oferă o dezvoltare armonioasă cutiei toracice, a coloanei vertebrale și a întregului organism.Un dezavantaj, care apare la copiii mici, atunci când scriu sunt liniile orizontale și pătrățelele care obosesc și mai mult ochii. La acești copii scrisul este însoțit de încordarea întregului corp, și de o serie de mișcări inutile, ceea ce face ca activitatea- scrisul- să fie pentru ei o muncă grea. Din această cauză, timpul acordat scrisului la copiii mici nu trebuie să ocupe decât o jumătate din durata unei lecții obișnuite. Prelungirea timpului pentru scris poate provoca spasme eteriorizate prin contracții ale mușchilor mâinii. În acest caz scrisul trebuie oprit până la restabilirea mușchilor mâinii.În timpul copiatului, pentru menținerea unei poziții corecte, se recomandă așezarea cărții în fața și deasupra caietului, nu în stânga sau în dreapta.Trebuie să se asigure o poziție dreaptă a corpului și rezemarea lui prin așezarea coatelor pe bancă.În ceea ce priveșste scrisul drept sau înclinat, elevul poate să scrie cum doreșste cu condiția să mențină o poziție corectă în bancă.Caietul va fi așezat în timpul scrisului la mijlocul pieptului, înclinarea lui depinzaând de felul scrisului: înclinat sau drept.În timpul scrisului, mâna elevului va fi ușor înclinată înspre masă, tocul fiind ținut fără încordare, între trei degete, în așa fel încât degetele să rămână ușor îndoite unul sub celălalt.

Călirea organismului cu ajutorul soarelui, aerului, apei

Prin călire se înţelege aplicarea agenţilor fizici naturali (aer, apă, soare) asupra organismului, cu scopul de a-1 obişnui să suporte variaţiile mari şi bruşte de temperatură fără ca sănătatea să sufere. In esenţă, prin călire, organismul este adus în situaţia de a reacţiona, fără modificări patologice, la temperaturi ridicate, dar mai ales la cele scăzute, şi la modificările bruşte de temperatură.Efectul favorabil al călirii sistematice constă în aceea că siste¬mul nervos şi celelalte elemente care dirijează procesul termo- reglării (metabolismul, reacţia vasculară) se obişnuiesc .să răspundă în limite fiziologice la variaţiile mari ale temperaturii externe Acest efect se evidenţiază mai net prin aceea că un organism călit răceşte mai greu sub influenţa temperaturii scăzuteEfectul favorabil al călirii sistematice constă în aceea că siste¬mul nervos şi celelalte elemente care dirijează procesul termo- reglării (metabolismul, reacţia vasculară) se obişnuiesc să răspundă în limite fiziologice la variaţiile mari ale temperaturii externe. Acest efect se evidenţiază mai net prin aceea că un organism călit răceşte mai greu sub influenţa temperaturii scăzute.Dintre principalele mijloace naturale de călire fac parte aerul, apa şi soarele. Pentru ca ele să dea rezultatele dorite fără să dăuneze sănătăţii, se vor respecta următoarele reguli generale :

—asigurarea unei dozări corecte a intensităţii şi duratei de acţiune a agentului de călire ;

—respectarea aplicării regulate a călirii şi permanentizarea acţiunii acesteia ;

—combinarea călirii cu exerciţii fizice.Aerul ca agent de călire se utilizează sub forma aşa-numitelor băi de aer.

Acestea constau din punerea în contact cu aerul a corpu¬lui, parţial sau total descoperit. Băile de aer pot fi simple sau combinate cu mişcare, adică diversele exerciţii fizice, jocurile şi activităţile se fac în aer liber. După temperatura aerului, băile pot fi reci (10—14°), răcoroase (15—20°), neutre (21—22°) şi calde (23—30°). Călirea se începe vara sau în cameră încălzită, în prealabil aerisită, cu băi neutre sau calde de cel puţin 20°. Treptat, se trece la temperaturi tot mai joase, astfel ca toamna şi iarna, băile de aer să se facă cu geamul deschis. Durata băilor va creşte treptat, de la 20 de minute pentru şcolari şi 3—5 minute pentru preşcolari, pînă la 3—4 ore pe zi. Nu trebuie însă exagerată durata de expunere la aer. Astfel, expunerea zile întregi, mai ales cînd este combinată cu baia de soare, nu este sănătoasă, căci influenţează nefavorabil sistemul nervos şi organele hematoformatoare. In limitele date trebuie însă să se insiste ca copiii să stea cât mai mult în contact cu aerul sub cele mai variate forme (plimbări, excursii, gimnastică în aer liber, jocuri în dormitoare cu fereastra deschisă etc. În acelaşi scop se va combina expunerea la aer cu mişcări şi se va întrerupe baia la cea mai uşoară senzaţie de frig, precum şi la transpiraţii abundente. Este bine să se treacă treptat de la băile de aer efectuate la umbră, la băile de soare.

Soarele acţionează prin toate cele trei componente ale spectru¬ui : prin razele infraroşii (calorice), prin cele vizibile (luminoase) şi prin razele ultraviolete.

Razele infraroşii încălzesc suprafaţa corpului, excită terminaţiile nervoase, măresc secreţia sudorală, dilată vasele sanguine ale pielii, accelerează pulsul şi respiraţia, intensifică metabolismul, favorizează producerea hematiilor şi a hemoglobinei, ameliorează irigaţia sanguină periferică. Razele luminoase influenţează formarea hemoglobinei.

Razele ultraviolete au o puternică acţiune biologică asupra celulelor, contribuie la elaborarea vitaminei D şi determină apariţia pigmenţilor. în general, radiaţiile solare stimulează activitatea sistemului nervos şi, prin intermediul lor, toate celelalte procese din organism.Dacă acţiunea razelor solare depăşeşte gradul de toleranţă a organismului, se produc tulburări, care în caz de supraâncălzire distrug globulele roşii; ca urmare, apar senzaţie de epuizare, somnolenţă, irascibilitate eltc. Razele ultraviolete determină eritem solar şi chiar arsuri de grade mai mari, în special la persoanele hipopigmentate. Pe de altă parte, dacă se ajunge la o bronzare exagerată care în fond este o reacţie de apărare a pielii împotriva acţiunii iritante a razelor ultraviolete, această bronzare va reduce valoarea biologică a băilor de soare, pentru că diminuează cantitatea razelor ultraviolete care pătrund în corp. Pentru a evita efectele nedorite, în timpul băilor de soare se vor respecta următoarele reguli:-— Băile de soare se fac stând culcat pe nisip uscat sau pe cearşaf, deoarece expunerea poate fi mai bine dozată decât în mişcare. Locul ales va fi ferit de praf şi de vânt puternic.— Pentru băile de soare sânt preferate orele de dinaintea mesei. La amiază eventualitatea insolaţiilor, supraâncălzirii şi arsurii organismului este mai mare ; după masă, stomacul fiind plin, nu sunt recomandabile băile de soare.— în timpul băilor de soare, capul trebuie totdeauna acoperit cu o pânză albă uşoară, iar corpul rămâne complet gol.Dozarea se referă la durata expunerii. Se începe cu 5 minute la preşcolari şi cu 10 minute la copiii mai mari, se schimbă poziţia corpului de patru ori (pe spate, pe abdomen, pe partea dreaptă şi pe partea sitângă — cu picioarele depărtate). Durata de expunere creşte treptat cu câte 5 minute pe zi, pînă la 60 de minute.

— înainte de baie este bine să se şadă 10—15 minute dezbrăcat la umbră, iar după baia de soare să se facă duş sau să se stropească corpul cu apă la temperatura de 20—30°, dacă se poate cu apă Încălzită la soare. După duş se va sta din nou cîteva minute la umbră pînă ce dispare moleşala pe care o lasă baia de soare. Se va evita baia de soare pe stomacul gol, iar după prînz ea se va face numai după 1—2 ore.— Dozarea şi efectul băilor de soare nu se apreciază în funcţie de gradul de bronzare, bronzarea exagerată reducând pătrunderea razelor ultraviolete în ţesuturi pe de o parte, iar pe de altă parte, oricât de intensă ar fi bronzarea, ea nu apără organismul de supra-încălzire, ceea ce face ca abuzul de băi de soare să producă reacţii violente, uneori chiar grave. Dacă expunerea a fost bine dozată, se produce înroşirea pielii, care trece treptat la bronzare.

Apa, ca agent de călire cu o mai bună conductibilitate termică decât aerul, serveşte în primul rând ca mijloc de a aplica temperaturi reci. Acestui efect i se adaugă şi acţiuni mecanice (lovirea valurilor, a duşului), mai ales dacă se combină cu fricţiuni, in cazul înotului intervenind şi elementul de mişcare. Călirea prin apă îmbracă diferite forme (spălări, fricţiuni, turnări, stro¬piri, duşuri şi băi). Pentru băi, temperatura apei poate fi rece (sub 20°), răcoroasă (20—28°), călduţă (29—35°), caldă (36—38°) sau fierbinte (peste 38°). La început, temperatura cea mai potrivită a apei este cea neutră (30—32°), care nu provoacă senzaţii subiective prea accentuate. Temperatura apei poate fi scăzută treptat, ajungându-se la băi reci chiar de 15°. Călirea prin apă este bine să înceapă vara şi să continue toamna şi iarna. în timpul zilei, momentul cel mai potrivit pentru călirea organismului cu apă îl constituie dimineaţa după gimnastica de înviorare.Dintre formele de călire cu apă, cele mai accesibile sunt fricţiunile, care nu necesită decât un lighean cu apă şi două prosoape. Se freacă cu prosopul înmuiat şi stors pieptul şi abdomenul, spatele, gîtul şi braţele, după care se şterg bine toate aceste părţi. La fel se procedează şi cu membrele inferioare. Temperatura apei pentru fricţiuni, mai ales pentru copiii preşcolari, trebuie să fie de 24—28° la cei mai mari şi la un grad mai avansat de călire, temperatura apei poate fi mai mică şi se va scădea treptat pînă la 15—16°. Fric¬ţiunea se face cu mişcări repezi pentru a nu dura mai mult de 1—2 minute. După o pregătire de 2—3 săptămîni prin fricţiuni, se poate trece la un procedeu mai energic — turnarea apei reci, urmată de ştergere şi masaj. După turnare se trece la duş, care este o formă şi mai energică, deoarece la acţiunea temperaturii se adaugă şi efectul mecanic. Duşul se face cu pielea caldă, dar nu transpi¬rată şi nu după efort, durează 1—3 minute în raport cu tempera¬tura apei, după care urmează reîncălzirea pielii prin ştergere şi masaj al muşchilor. Pentru duş se recomandă apă de 20—24° la copiii sub 3 ani, la 18—22° pentru cei de 4—5 ani.

Se va evita baia imediat după mese : se va lăsa un interval de cel puţin 30 de minute după micul dejun şi de două ore după masa de prînz. Aplicaţia băii trebuie întreruptă la apariţia celei de a doua senzaţii de frig, iar pentru copiii mici, baia nu va depăşi 5 minute. După baie se şterge bine corpul şi se face o mică plimbare.

. Igiena personală:Igiena corporală:

Se mai numște și igiena individuală și are drept scop curățenia și îngrijirea pielii, a fanerelor (unghii, păr), a gurii și dinților, ochilor, nasului, urechilor,

îmbrăcămintei și încălțămintei. De asemenea, se ocupă și de diferitele sisteme de organe, inclusiv de educația sexuală.

Deoarece pielea poate să-și exercite funcțiile sale multiple ( protector față de agenții mecanici, chimici, fizici și microbieni, senzorial, respirator, excretor, de termoreglare) doar atunci când este curată, rezultă necesitatea asigurării acestui lucru.

Pielea se asigură curată prin spălarea corpului cu apă caldă și săpun. Pentru combaterea mirosului dezagreabil se pot utiliza odorante (bicarbonat de sodiu, creme, batoane, spray) care se aplică pe regiunea axilară de 2-3 ori pe săptămână, dar numai după o prealabilă spălare cu apă și săpun a regiunii respective.

De asemenea, trebuie acordată o deosebită atenție curățeniei mâinilor: tăierea scurtă a unghiilor, spălarea lor cu apă caldă, săpun și perie înainte de mâncare, după folosirea closetului și ori de câte ori s-au murdărit. Astfel, se pot preîntâmpina contaminarea și îmbolnăvirea de boli infecțioase, precum și infestarea cu viermi.Picioarele se spală în fiecare seară, unghiile se taie la 1-2 săptămâni, pentru a preveni acumularea de murdarii și încarnarea lor, fapt pentru care unghiile de la degetele picioarelor se taie drept, spre deosebire de cele ale mâinilor, care trebuie rotunjite.

Transpirația picioarelor poate fi combătută prin respectarea riguroasă a curățeniei (spălarea picioarelor în fiecare seară cu apă și săpun), schimbarea zilnică a ciorapilor.Igiena pielii păroase și a părului se asigură prin pieptănatul și periatul zilnic, spălarea lor o dată la 1-2 săptămâni cu apă caldă și săpun neutru sau șampon cu ouă, iar părul lung al fetelor se clăteșste cu oțet, ca să devină mătăsos. Pieptenele și peria de păr se spală săptămânal cu apă caldă și săpun.

Igiena gurii și a dinților. Cariile dentare se previn prin spălarea dinților seara și dimineața. Dinții se freacă cu peria pe toate fețele, iar clătitul se face cu gura închisă, prin contractarea pe rând a obrazului drept și a celui stâng, pentru ca apa să spele spațiile dintre dinți se usucă în pahar, ferită de praf și de insecte.

Un pericol pentru integritatea dinților îl constituie scobirea lor cu ace sau alte obiecte dure. Consumarea de mâncăruri fierbinți sau reci, sau mai ales trecerea bruscă de la una la alta, slăbește rezistența dinților, favorizând îmbolnăvirea lor.

Ochii trebuie feriți de praf și murdărie. După spălarea lor zilnică cu pleoapele închise, se șterg cu un prosop propriu, curat. Trebuie interzisă utilizarea unui singur prosop de către mai mulți copii, pentru a se evita transmiterea unor boli precum conjunctivita. Ochiul trebuie ferit de lumina prea puternică, de lumina obscură. De asemenea trebuie luate în calcul elemente care țin de igiena cititului și cea a scrisului.

Urechile se spală zilnic cu apă și săpun și se șterg cu colțul prosopului. Nu se evită spălarea regiunii retroauriculare (îndărătul urechilor). Se va evita introducerea în ureche a obiectelor care le poate leza.

Căile nazale trebuie să fie permeabile pentru aer (respirația corectă se face prin nas, nu prin gură, deoarece aerul trecând prin nas se încălzește și se curăță de praf și de microbi). Pentru a asigura o bună respirație, mucozitățile și praful se elimină prin suflarea ușoară a nasului în batistă, evacuând fiecare nară pe rând. Trebuie combătut obieceiul de a sufla nasul pe jos sau de a scuipa pe podele.

Igiena îmbrăcămintei:Igiena îmbrăcămintei urmărește menținerea aerului din porii țesăturilor, pe

această cale asigurându-se atât stratul de aer dintre piele și îmbrăcăminte, care apără organismul de frig, cât și posibilitatea fincției de respirație a pielii. Prin acumularea murdăriei, porii țesăturilor se astupă și nu mai corespunde rolului amintit. Pentru menținerea curățeniei hainelor, acestea se vor aerisi, spăla și peria în locuri amenajate

pentru aceste acțiuni. Lenjeria de corp trebuie schimbată de 1-2 ori pe săptămână, utilizând altă rufărie în timpul zilei și alta pentru dormit.

Croiala îmbrăcămintei trebuie adaptată corpului. Îmbrăcămintea prea largă stânjenește corpul, nepermițându-i mobilitatea și neprotejând corpul de frig, iar cea prea stramtă îngreunează respirația.

Igiena încălțămintei:Incălțămintea trebuie adaptată la anotimp și curățată zilnic de praf și murdărie,

pentru a înlătura o eventuală murdărie în interiorul pantofului. Dacă încălțămintea este prea largă va produce rosături, iar dacă este prea strâmtă va produce bătături, tulburări circulatorii, favorizând apariția degerăturilor.

Pentru persoanele cărora le transpiră pielea, trebuie evitate purtarea ciorapilor din material sintetic.

Igiena organelor genitale:Igiena organelor genitale trebuie tratată cu aceeași seriozitate și naturalețe ca

și a oricărui alt organ. Prin neglijarea igienei organelor genitale la băieți, se acumulează secreție între gland și prepuț: aceasta producând senzația de mâncărime, scărpinarea putând favoriza infecțiile la acest nivel (fimoză). După perioada puberală, scărpinatul duce la ejaculări spontane care constituie preludiul masturbației, exercitate apoi cu bună știință.

Igiena intimă a fetelor constă în spălarea zilnică cu apă caldă și săpun a organelor genitale externe. Pentru a preveni infectarea și infestarea acestor organe, spălatul se va face dinspre regiunea vulvară spre cea anală și nu invers.

După pubertate, la fete apare menstruațiacare apoi se repetă ciclic la fiecare 20-30 zile și durează 3-4 zile. În perioada aceasta, curățenia este foarte importantă, efectuându-se spălări de 2-3 ori pe zi.

Igiena organelor genitale la ambele sexe trebuie efectuată cu mișcări fine,cu mâna curată, și în timp scurt pentru a evita excitarea organelor. Ștergerea lor se va face cu prosoape curate, moi, separate de cele utilizate pentru ștergerea celorlalte organe.