Obezitate

Obezitate

Clasificare și resurse externe

Schemă - Obezitatea după talie: circumferință

normală, supraponderală și obeză

Obezitate este o stare patologică, în cadrul bolilor de nutriție, sau fiziologică cu

potențial patologic, la persoanele suprapoderale (greutatea corporală raportată la

înălțime). Domeniul medical care se ocupă de obezitate se numește „bariatrie”. După

Gabriela Roman, obezitatea este o boală cronică cu etiopatogenie multifactorală și

risc global crescut, ceea ce presupune un management clinic structurat, precoce și

intensiv, cu strategii terapeutice eficiente adresate cât mai multor mecanisme

fiziopatologice implicate[1] .

Cuprins

1 Definiții

o 1.1 Clasificare (după ICD-9-CM)

2 Modă sau patologie?

3 Diagnostic

o 3.1 Diagnostic diferențial (DD)

4 Cauzele principale ale obezității

5 Morbiditatea

6 Prognoză

1

7 Tratament

8 Prevenire

9 Statistici

10 Note

11 Bibliografie

12 Legături externe

13 Vezi și

Definiții

Valerio Cioli - „Bacchino”, Statuia lui Bacchus în grădina Boboli din Florența

Cuvântul Obez în latină obesus înseamnă gras, vorace, corpolent.

Histologic, obezitatea descrie o stare de creștere anormală de grăsime la nivelul

țesuturilor adipoase (în latină panniculus adiposus/fascia superficialis, etc.).

Obezitatea poate fi:

simplă - prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab

deteriorată (obezitatea „sumo”);

morbidă - care limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și

impune pacientului perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții

ușoare (sindromul Pickwick);

2

hipotalamică [2] .

Clasificare (după ICD-9-CM)

Indexul de diagnostic «ICD-9-CM Diagnosis» descrie obezitatea ca Boală endocrină,

nutrițională și metabolică

278: Suprapondere, obezitate și alte hiperalimentații.

o 278.0: Obezitate nespecificată: acumulare excesivă de grăsime

(adipozitate) fie, distribuită uniform în organism, fie, la nivelul țesuturilor

de depozitare adipoasă (BMI >30). Este considerată de mare risc clinic.

o 278.01: Obezitate morbidă.

o 278.02: Suprapodere (în engleză overweight)[3].

Modă sau patologie?

Rubens - Judecata lui Paris

Expresia om cu greutate, sintagmă pentru o persoană aflată pe o poziție socio-

economică superioară, apare în diferite variante în mai toate limbile și provine din

antichitate, din timpurile în care greutatea corporală reprezenta o stare dată de

opulență, de o alimentație abundentă la care doar pătura avută a populației putea

ajunge.

De la colaboratorii grași preferați de Iulius Cezar pentru logica lor așezată (William

Shakespeare în „Iulius Cezar”) și planturoasele femei ca ideal al frumuseții la Rubens

și până la relativ-noul ideal (de prin anii 1970) al femeii subalimentate, cașectice

model Twiggy, acceptabilul social, moda a pendulat între două stări patologice de

3

tulburări nutritive, obezitatea devenind deopotrivă, un handicap estetic și o problemă

cu un înalt potențial patologic, ambele impunând intervenții medicale.

Diagnostic

Alessandro dal Borro - Un Bărbat Italian (Grasul) - după Andrea Sacchi

Există diferite criterii diferite de apreciere și determinare a obezității:

Indexul Broca

Acesta este un raport dintre înălțimea persoanei exprimată în centimetri minus 100

de centimetri și greutatea în kilograme. In a doua jumătate a secolului XX se

considera indicele ideal

pentru bărbați - 0,9 și

pentru femei - 0,8

Indexul Corp-Greutate (engleză Body-Mass Index, BMI)

4

Se calculează după formula de mai jos, ținându-se cont de vârstă m= greutate în kg;

l= înălțime în metri

.

BMI

subponderal 4-17.9

normal 18–24.9

predispoziție 25–29.9

obezitate de grad. I 30–34.9

obezitate de gr. II 35–39.9

obezitate de gr. III > 40

Această metodă fiind controversată, considerându-se că trebuie ținut cont și de locul

geografic.

Raportul talie/șold (engleză Waist-Hip-Ratio, WHR)

Ignoră înălțimea și greutatea corporală, azi este luat în considerare dar numai corelat

cu alți indici.

Perimetrul abdominal

Această metodă exprimă raportul perimetrului abdominal față de înălțime, ignorând

greutatea corporală.

Diagnostic diferențial (DD)

În diagnosticarea obezității trebuesc eliminate:

Graviditatea .

S/P (status post) tratament cu corticoizi.

Boli de excreție (insuficiență renală).

Boli cardio-limfo-vasculare (ascita).

Boli parazitare (Elefantiasis - bilharzia/schistosomiasis, chisturi hidatice).

Boli endocrine.

5

Sindromul Cushing.

Creșteri tisulare mari, maligne sau benigne, etc.

Sindromul Pickwick - o formă de obezitate care este asociată și cu o anumită

stare de retardare intelectuală.

Cauzele principale ale obezității

Luptătorul sumo Yamamotoyama (248 kg)

Obezitatea este o stare care se auto-întreține și se auto-augmentează, perpetuând și

agravând cauzele:

- Defectele de educație: părinții supraponderali vor crește copii

supraponderali.

- Starea bulimică se auto-augmentează prin creșterea permanentă a masei

țesutului adipos.

- Foamea de alimente carbohidrate, dulciuri, grăsimi, duce la o dependență

psihologică de respectivele alimente.

Cauzele principale ale obezității pot fi:

Dietă neechilibrată, bogată în carbohidrate (dulciuri și grăsimi), în disproporție

cu necesitățile energetice ale organismului:

o ca urmare a unei educații defectuoase,

o a sistării bruște a unei activități fizice intensive și prelungite în timp,

6

o în sportul japonez sumo, unde supraponderea avantajează sportivii,

care se îngrașă în mod intenționat.

Lipsa de mișcare, de efort fizic comparativ - în timp - cu potențialul energetic al

hranei.

Tulburări de nutriție, ca rezultat al unor psihopatologii (depresiune psihică,

tulburări de comportament) ca de exemplu, patima sau mania de a mânca

(bulimia.

Disfuncții hormonale (hipotiroidism, sindrom adiposo-genital, etc.).

Factori genetici (ereditari - s-a descoperit genul de obezitate la șobolani).

Tulburări metabolice (sindromul metabolic, care este adesea un rezultat și nu

o cauză a obezității).

Morbiditatea

În țările dezvoltate incidența obezității este mai ridicată decât în țările mai puțin

dezvoltate. În Statele Unite obezitatea este endemică. Profesia și modul de viață

(tradiție, obiceiuri, facilități) joacă un rol important. Două treimi din populația SUA

constă din supraponderali.[4] O treime din populația SUA constă din obezi.[4]

„Azi, în societățile capitaliste dezvoltate, supraponderalitatea este semnul unei diete

bogate în zaharuri și grăsimi, împreună cu o lipsă de exercițiu fizic și este asociată

mai degrabă cu a fi sărac decât cu a fi bogat.[5]”

—Marvin Harris, Culture, People, Nature. An Introduction to General Anthropology.

Conform rapoartelor OMS România este pe locul trei în Europa în privința obezității

la copii. Potrivit Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Infecțioase, un român

din patru este obez, iar fiecare al doilea român este supraponderal.[6].

Obezitate masculină

7

În anul 2007, în Marea Britanie 1203 certificate de deces menționau obezitatea ca

fiind unul dintre factorii care au contribuit la deces.[7]

Vârsta Bărbați Femei

BMI 25–30 > 30 25–30 > 30

18–29 28,9 3,7 16,2 4,0

30–39 46,4 13,9 26,4 11,0

40–49 53,1 19,9 32,3 15,3

50–59 53,2 25,3 42,0 25,4

60–69 62,1 22,8 46,3 33,0

≥ 70 58,2 22,8 45,7 32,2

Pregătire Bărbați Femei

BMI 25–30 > 30 25–30 > 30

școala primară 51,7 24,3 40,9 31,4

școala profesională 48,8 16,7 34,2 17,3

bacalaureat 48,9 11,9 28,1 10,1

Prognoză

Obezitatea nu este o patologie, ci o stare cu un înalt potențial patologic. Persoanele

obeze prezintă o predispoziție la o serie de patologii:

boli cardiovasculare - hipertensiune, ischemie cardiacă, ateroame;

hernii;

varice;

osteoartrite - ale sistemului ortostatic și locomotor, ale articulațiilor, ale

coloanei vertebrale suprasolicitate;

endocrine - diabet tip II (non-insulin-dependent);

litiază urinară;

frecvente complicații postoperatorii[8].

Efecte indirecte: Consumul excesiv de carne și grăsimi determină creșterea

incidenței cancerului intestinal. Obezitatea mai poate determina sterilitate, impotență

sexuală. Una din urmările frecvente a obezității pot să fie tulburările de personalitate

persoana obeză simțindu-se marginalizată în societate.

8

Tratament

O slăbire drastică stresează organismul, handicapează și provoacă metabolismul și

are șanse minime de reușită în timp. Deoarece factorul psihologic este dominant,

tratamentul obezului - și nu a obezității! - trebuie ales și coordonat, împreună cu

pacientul, de un grup de trei specialiști - medic curant, psiholog și nutriționist - care

vor lua în considerație:

1. Determinarea corectă a cauzelor. Un tratament fixat pe alterarea echilibrului

caloric și care ocultează cauzele este sortit eșecului.

2. Reeducarea pacientului spre o nutriție corectă și o activitate consumatoare de

energie (mișcare, sport)

3. Diete hipocalorice.

4. Intervenții invazive - care dau rezultate imediate, spectaculare dar cu

periclitate înaltă:

- Chirurgie dentară - fixarea mandibulei de maxilă prin ligaturi la nivelul dinților

care permit alimentarea exclusiv cu lichide și semilichide.

- Chirurgie gastro-intestinală - limitarea capacității gastrice prin inelare sau

ligaturi la nivelul stomacului și/sau scurtări intestinale (jejun).

- Reducerea chirurgicală a depozitelor adipoase („absorbirea de grăsime").

Dietele hipocalorice preluate de pacient din literatură, fără controlul, pregătirea

și asistența specialiștilor, cu toate eforturile depuse, duc la rezultate nedorite,

dezamăgiri, evoluții „în acordeon”, un lanț descurajant de scăderi și creșteri

alternative în greutate.

În anul 1973 profesorul dr. Ezra Zohar, directorul Institutului de Fiziologie al Centrului

Medical Tel-Hashomer al facultății de medicină a Universității Tel-Aviv a publicat o

carte - best seller în care descria o serie de femei și bărbați sănătoși, cu grade

diferite de obezitate, care au pierdut în șase luni de tratament intensiv circa 1/3 (în

medie) din greutatea inițială. Zece ani mai târziu el publica rezultatele unui control de

urmărire (engleză follow-up) a grupei respective: toții au revenit sau au depășit

greutatea inițială, cu excepția a trei cazuri, dintre care doi (cam 5%) s-au menținut -

9

cu permanente sacrificii - la greutăți normale și un decedat din cauze independente

de subiect[9].

Prevenire

Obișnuirea cu o alimentație echilibrată și sănătoasă completată cu activarea

organismului (sport) începând cu primul an de viață. Consumul de dulciuri și

de alcool sunt obiceiuri proaste și nu necesități ale organismului. Este

interzis să educăm copiii că bomboana, ciocolata, prăjitura sunt o

compensație, un premiu de bună purtare sau de cumpărare a simpatiei unui

copil - cu timpul, el va continua să se auto compenseze cu dulciuri și/sau cu

paharul față de succesele sau insuccesele vieții.

Educația spre o nutriție corectă, sănătoasă, completată cu o activitate fizică

moderată la toate vârstele.

Depistarea din timp și tratarea cauzelor tratabile ale obezității (hipotiroidismul,

etc.)

Statistici

În 1980 rata obezității la nivel mondial, în rândul bărbaților, era de 4.8%.[10] În 2008 se

înregistra o rată de 9.8%.[10] În cazul femeilor, rata a crescut de la 7.9% în 1980 la

13.8% în 2008.[10]

În anul 2009, la nivel mondial existau 300 de milioane de persoane obeze, potrivit

Organizației Mondiale a Sănătății.[11] În anul 1999, 54,9% din americanii cu vârste

cuprinse între 20 și 80 de ani, adică mai bine de 97 de milioane de oameni,

depășeau cotele normale de greutate, iar, dintre aceștia, 39 de milioane sufereau de

obezitate.[12] În anul 2011, peste o treime dintre copii și două treimi dintre adulți erau

supraponderali ori obezi.[13]

În anul 2006, Marea Britanie era țara europeană care avea cel mai mare număr de

locuitori obezi.[14] Astfel, 23 % dintre britanici erau obezi, față de 8% dintre italieni, 9%

dintre francezi sau 12 % dintre germani.[14]

10