o r d i n u l - ministerul...

123
MINISTERUL TRANSPORTURILOR O R D I N U L Nr. ……. din ……………… pentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016 Având în vedere că până la această dată nu a fost încheiat Protocolul de predare-primire prevăzut la art.6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016, aprobată prin Legea nr.55/2017, Având în vedere prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. ……/2017 pentru aprobarea volumului de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători le pot executa în cadrul pachetului minim social pentru care aceştia primesc compensaţii de la bugetul de stat în anul 2017 În temeiul prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare, art. 5 alin. (8) şi (11) şi art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016 privind înființarea Autorității de Reformă Feroviară, aprobată prin Legea nr.55/2017 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind 1

Upload: others

Post on 12-Feb-2020

9 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

O R D I N U L

Nr. ……. din ………………

pentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr. 231/2016

Având în vedere că până la această dată nu a fost încheiat Protocolul de predare-primire prevăzut la art.6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016, aprobată prin Legea nr.55/2017,

Având în vedere prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. ……/2017 pentru aprobarea volumului de transport feroviar public de călători pe care operatorii de transport feroviar de călători le pot executa în cadrul pachetului minim social pentru care aceştia primesc compensaţii de la bugetul de stat în anul 2017

În temeiul prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările ulterioare, art. 5 alin. (8) și (11) și art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară, aprobată prin Legea nr.55/2017 și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,    

Ministrul Transporturilor emite următorul,

O R D I N:

Art. 1. – Se aprobă actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016-2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016, prin încheierea actelor adiționale prevăzute în anexele I-V, care fac parte integrantă din prezentul ordin.Art. 2. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTRU

ALEXANDRU-RĂZVAN CUC

1

Page 2: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

SECRETAR DE STAT

DRAGOȘ-VIRGIL TITEA

SECRETAR GENERAL

PETRE NEACȘA

D.G.A.T.A.J.

DIRECTOR GENERAL

D.E. DIRECTOR

LAURA GÎRLĂ

D.T.F.DIRECTOR

CRISTINA MILITARU

2

Page 3: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Anexa nr. I

La OMT nr. .......................

Act adițional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice pentru perioada

1 ianuarie 2016 – 2 decembrie 2019 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A.

Încheiat între:

Ministerul Transporturilor, în numele statului

şi

Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători “C.F.R. Călători”- SA, denumită în continuare C.F.R. Călători, în calitate de operator de transport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016,

Părţile convin, cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (1) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare să actualizeze următoarele elemente prevăzute în Anexele nr. 1,2,4,5 și 6 la Contract, după cum urmează:

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători, conform Anexei nr. 1 la prezentul Act Adițional.

2. Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară în anul 2017, conform Anexei nr. 2 la prezentul Act Adițional.

3

Page 4: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3. Costul prestațiilor, conform Anexei nr. 3 la prezentul Act Adițional.

4. Veniturile proprii estimate precum și venitul minim obligatoriu de realizat, conform Anexei nr. 4 la prezentul Act Adițional.

5. Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate, conform Anexei nr. 5 la prezentul Act Adițional.

6. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

MINISTRUL

TRANSPORTURILOR

ALEXANDRU RĂZVAN CUC

S.N.T.F.C CFR CĂLĂTORI - S.A.,

DIRECTOR GENERAL

IOSIF SZENTEŞ

4

Page 5: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 1

Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători

 

Indicatori Estimare 2017

Tren-km total (mii) 52.631,8056

Tren-km - trenuri IR (mii) 25.576,8352

Tren-km - trenuri R (mii) 27.054,9704

Călători-km total (mii) 4.500.000

Călători-km - trenuri IR (mii) 2.970.000

Călători-km - trenuri R (mii) 1.530.000

5

Page 6: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

6

Page 7: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 2

Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară în anul 2017 

a) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii INTEROPERABILE 

a1)Trenuri INTERREGIO 

Nr. poz. PMS

Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/

Z

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017

(col3 x col6)

CalKm

1 2 3 4 5 6 7 8

1Giurgiu Nord FR_Curtici FR 646,8 IR 0,13 46 29.752,80 63.296,31

2

Bucureşti Nord_Giurgiu Nord FR via Videle

119,4 IR 2,00 730

87.162,00 326.160,05

3

Bucureşti Nord_Curtici FR via Craiova

615,9 IR 1,99 726447.143,40 33.617.722,05

4

Bucureşti Nord_Curtici FR via Brașov, Sighisoara

643,9 IR 1,99 726

467.471,40 610,68

5

Bucureşti Nord_Curtici FR via Brașov, Sibiu

624,6 IR 1,99 726453.459,60 7.239.314,88

6Timişoara Nord_Curtici FR 82,6 IR 1,99 726 59.967,60 84.485,32

7

Bucureşti Nord_Ungheni Prut FR via Bacău

482,2 IR 1,99 726

350.077,20 11.603.280,80

8Braşov_Curtici FR via Sibiu 458,3 IR 1,99 726 332.725,80 7.409.303,96

9

Braşov_Episcopia Bihor FR via Deda, Cluj Napoca

548,2 IR 2,63 960526.272,00 22.734.836,63

7

Page 8: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

9bis

Braşov_Valea lui Mihai FR via Deda, Cluj Napoca

609,0 IR 1,35 492299.628,00 11.651.603,77

10

Cluj Napoca_Târgu Mureş

127,9 IR 1,99 72692.855,40 3.777,68

11

Cluj Napoca_Episcopia Bihor FR

164,9 IR 1,32 48079.152,00 896.536,31

12

Bucureşti Nord_Vicşani FR via Suceava

491,9 IR 1,99 726357.119,40 24.964.666,29

13Bucureşti Nord_Bacău 302,5 IR 2,98 1.089 329.422,50 25.050.031,37

14

Bucureşti Nord_Baia Mare via Deda, Dej Cal.

624,8 IR 1,97 720449.856,00 105.281.145,74

15Bistriţa Nord_Sărăţel 10,7 IR 1,99 726 7.768,20 162.034,94

16

Bucureşti Nord_Beclean pe Someș

466,2 IR 1,99 726338.461,20 37.616.984,57

17Bucureşti Nord_Braşov 166,3 IR 4,46 1.629 270.902,70 45.393.954,41

18Bucureşti Nord_Buzău 128,1 IR 1,99 726 93.000,60 13.327.567,79

19

Bucureşti Nord_Cluj Napoca via Simeria

621,2 IR 1,99 726450.991,20 57.881.094,36

20 Simeria_Deva 9,2 IR 0,99 363 3.339,60 656,51

21

Bucureşti Nord_Craiova via Videle

209,0 IR 6,45 2.355492.195,00 93.856.727,38

22

Bucureşti Nord_Craiova via Piteşti

250,1 IR 7,92 2.891723.039,10 40.057.459,76

23Bucureşti Nord_Constanţa 225,0 IR 9,42 3.440 774.000,00 142.483.932,07

8

Page 9: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

24

Bucureşti Nord_Drobeta Tr. Severin

322,7 IR 1,99 726234.280,20 25.752.157,00

25

Bucureşti Nord_Galaţi via Buzău

259,6 IR 9,95 3.630942.420,60 33.106.729,63

26

Bucureşti Nord_Slobozia Veche via Urziceni

139,9 IR 1,99 726

101.567,40 13.642.503,97

27Bucureşti Nord _Urziceni 77,9 IR 3,97 1.452 113.147,10 30.749.427,80

28

Bucureşti Nord_Iaşi via Tecuci-Bârlad

405,5 IR 7,96 2.904 1.177.317,90 169.194.069,79

29 Bacău_Mărăşeşti 83,9 IR 0,99 363 30.455,70 182.338,44

30Bucureşti Nord_Piteşti 108,0 IR 13,85 5.056 546.048,00 36.948.034,10

31 Titu_Târgoviște 31,7 IR 9,67 3.528 111.837,60 384.183,56

32Bucureşti Nord_Ploieşti Sud 59,5 IR 6,55 2.392 143.072,80 24.669.565,12

33Bucureşti Nord_Păuşa h. 294,7 IR 1,99 726 213.952,20 13.615.616,10

34Bucureşti Nord_Sibiu 315,2 IR 1,99 726 228.835,20 21.676.689,78

35Bucureşti Nord_Târgu Jiu 320,9 IR 2,98 1.089 349.786,80 43.879.089,49

36

Bucureşti Nord_Târgu Mureş

448,8 IR 1,99 726325.828,80 46.358.047,68

37Braşov_Cluj Napoca 329,6 IR 0,99 363 119.644,80 109.211,06

38

Bucureşti Nord_Timişoara Nord via Sibiu

656,4 IR 1,99 726476.546,40 54.534.578,51

39

Bucureşti Nord_Timişoara Nord via Orşova

533,3 IR 4,96 1.809964.739,70 207.356.531,41

40Bucureşti Nord_Tulcea Oraş 334,2 IR 0,51 186 62.161,20 3.377.672,71

9

Page 10: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

10

Page 11: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

41

Bucureşti Nord_Satu Mare via Dej

748,1 IR 0,61 222166.078,20 55.728.346,59

42

Bucureşti Nord_Satu Mare via Cluj N-Oradea

781,0 IR 1,99 726567.006,00 107.042.093,87

43Bucureşti Nord_Suceava 447,1 IR 7,96 2.904 1.300.193,4

0 185.959.692,20

44Bacău_Piatra Neamţ 60,2 IR 1,99 726 43.705,20 208.737,15

45

Bucureşti Nord_Vatra Dornei Băi

563,5 IR 1,99 726409.101,00 63.245.673,65

46Cluj Napoca_Baia Mare 192,8 IR 0,83 303 58.418,40 2.186.940,91

47

Cluj Napoca_Bucureşti Nord via Brasov

495,9 IR 0,99 363180.011,70 15.799.115,81

48

Cluj Napoca_Bucureşti Nord Gr.A via Dej, Deda

549,6 IR 1,99 726

399.009,60 1.724.842,64

49Cluj Napoca_Oradea 152,1 IR 3,70 1.352 205.639,20 11.213.408,82

50 Bratca _Oradea 59,6 IR 0,14 52 3.099,20 531,92

51

Cluj Napoca_Râmnicu Vâlcea

297,9 IR 1,99 726216.275,40 2.871.166,77

52Cluj Napoca_Satu Mare 282,8 IR 1,99 726 205.312,80 7.848.955,41

53 Caracal_Petroşani 211,0 IR 0,91 332 70.052,00 24.163,83

54Caracal_Târgu Jiu 159,7 IR 1,09 398 63.560,60 15.966,77

55 Caracal_Sibiu 218,6 IR 1,99 726 158.703,60 4.015.746,73

56 Craiova_Sibiu 230,3 IR 3,98 1.452 334.395,60 9.018.121,61

57 Constanţa_Arad 828,8 IR 1,47 538 445.894,40 123.919.663,60

58 Constanţa_Braşov 391,3 IR 3,01 1.098 429.647,40 96.375.876,52

59 Constanţa_Galaţi 255,2 IR 0,51 186 47.467,20 6.461.164,80

11

Page 12: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

12

Page 13: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

60Deva_Bucureşti Nord 455,6 IR 0,99 363 165.382,80 16.207.194,44

61 Galaţi_Braşov 310,5 IR 1,99 726 225.423,00 24.194.208,10

62Galaţi_Cluj Napoca 713,0 IR 1,99 726 517.638,00 45.488.249,63

63 Iaşi_Braşov 469,4 IR 1,99 726 340.784,40 10.892.842,77

64 Iaşi_Constanţa 484,4 IR 1,98 722 350.034,40 64.244.634,22

65Suceava Nord_Mărăşeşti 231,0 IR 1,48 540 124.740,00 74.398,25

66 Iaşi_Bacău 157,9 IR 0,29 105 16.579,50 19.767,29

67Iaşi_Galaţi via Tecuci 254,8 IR 1,99 726 184.984,80 6.716.939,29

68

Iaşi_Timişoara Nord via Ilia, Lugoj

812,5 IR 1,99 726589.875,00 49.188.161,74

69

Iaşi_Timişoara Nord via Ilia, Arad

847,6 IR 1,99 726615.357,60 96.933.405,87

70

Iaşi_Timişoara Nord via Oradea, Arad

788,1 IR 1,99 726572.160,60 75.573.661,58

71 Mangalia_Arad 871,7 IR 0,53 194 169.245,60 48.143.335,49

72Mangalia_Bucureşti Nord 267,9 IR 0,55 202 54.115,80 21.582.669,17

73 Mangalia_Craiova 476,9 IR 0,51 186 88.703,40 18.745.593,63

74 Mangalia_Sibiu 660,1 IR 0,51 186 122.908,80 46.446.686,09

75 Mangalia_Oradea 915,9 IR 0,51 186 170.487,60 70.639.426,53

76Mangalia_Satu Mare 944,7 IR 0,51 186 175.844,40 68.467.261,48

77Deda_Targu Mures 54,3 IR 0,51 186 10.099,80 32.456,44

78Mangalia_Suceava Nord 572,1 IR 0,51 186 106.410,60 43.776.090,81

79Mangalia_Timişoara Nord 794,7 IR 0,51 186 147.944,40 60.002.888,87

80 Craiova_Deva 252,4 IR 0,51 186 47.030,10 1.248.326,40

81 Reşiţa 43,2 IR 0,51 186 8.035,20 16.825,80

13

Page 14: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Sud_Caransebeş

14

Page 15: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

82

Timişoara Nord_Cluj Napoca via Oradea

329,9 IR 1,72 626206.517,40 11.901.386,98

83Huedin_Cluj Napoca 49,4 IR 0,14 52 2.568,80 1.089,09

84Timişoara Nord_Baia Mare 370,2 IR 1,99 726 268.765,20 12.431.253,32

85

Timişoara Nord_Drobeta Tr. Severin

210,6 IR 1,99 728153.316,80 539.446,38

86Timişoara Nord_Reşiţa Sud 141,5 IR 1,42 520 73.580,00 1.513.745,85

87

Timişoara Nord_Sibiu via Ilia Lugoj

306,1 IR 1,99 726222.228,60 1.121.766,40

88

Timişoara Nord_Târgu Mureş via Ilia Lugoj

345,0 IR 1,99 726

250.470,00 2.498.100,52

89

Timişoara Nord_Beclean pe Someş

468,9 IR 0,99 363170.210,70 8.598.135,69

90

Bucureşti Nord_Baia Mare via Dej

688,7 IR 1,38 504347.104,80 55.728.346,59

91

Vicşani FR_Giurgiu Nord FR

600,8 IR 0,04 169.612,80 4.037,38

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă)

 25.469.136,9 2.963.876.171,5

a2)Trenuri REGIO  

Nr. poz. PMS

Ruta de circulaţie

Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x col6)

calKm

1 2 3 4 5 6 7 8

1Ungheni Prut FR_Iasi 21,8 Regio 3,95 1.440 31.392,0 185.442,26

2 Vicşani 44,8 Regio 1,97 720 32.256,0 1.993,57

15

Page 16: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

FR_Suceava

16

Page 17: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3Valea lui Mihai FR_Oradea 73,6 Regio 1,97 720 52.992,0 2.815.140,22

4Valea lui Mihai FR_Satu Mare 75,0 Regio 1,95 710 53.250,0 854.204,77

5Valea lui Mihai FR_Jibou 192,2 Regio 0,44 160 30.752,0 2.245.574,77

6

Stamora Moravița FR_Timișoara Nord

59,4 Regio 3,95 1.440

85.536,0 2.183.129,11

7Episcopia Bihor FR_Oradea 12,8 Regio 1,97 720 9.216,0 186,90

8Episcopia Bihor FR_Salonta 52,0 Regio 1,97 720 37.440,0 2.000,13

9Golenți FR_Craiova 105,8 Regio 1,97 720 76.176,0 53.267,43

10

Bucureşti Nord _Craiova via Videle

208,3 Regio 4,77 1.742363.110,6 48.440.793,35

11Bucureşti Nord_Videle 50,9 Regio 0,99 360 18.324,0 538.240,26

12Bucureşti Nord _Roşiori Nord 99,4 Regio 6,09 2.223 220.966,2 36.504.326,00

13Videle _Roşiori Nord 49,2 Regio 0,99 360 17.712,0 271.165,63

14Roşiori Nord_Craiova 108,9 Regio 5,76 2.102 228.907,8 6.029.853,40

15Craiova_Caracal 53,6 Regio 1,65 604 32.374,4 722.696,71

16Craiova_Orşova 137,7 Regio 1,97 720 99.144,0 962.402,71

17

Drobeta Tr. Severin_Craiova_

113,7 Regio 0,99 36040.932,0 729.357,22

18Filiaşi_Drobeta Tr. Severin 77,9 Regio 1,20 439 34.198,1 1.061.212,94

19 Filiaşi_Orşova 101,9 Regio 1,51 552 56.248,8 501.172,53

20Orşova_Drobeta Tr. Severin 24,0 Regio 0,14 52 1.248,0 78.149,52

17

Page 18: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

18

Page 19: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

21Orşova_Caransebeş 88,3 Regio 4,93 1.800 158.940,0 1.813.744,23

22Timişoara Nord_Orşova 186,6 Regio 0,96 352 65.683,2 3.731.783,24

23

Timişoara Nord_Domaşnea Cornea Hm.

143,5 Regio 0,85 31244.772,0 3.689.257,85

24

Timişoara Nord_Caransebeș

98,3 Regio 7,03 2.565252.139,5 19.826.557,53

25

Timişoara Nord_Lugoj via Recaş

58,9 Regio 1,97 72042.408,0 865.569,04

26Bucureşti Nord _Giurgiu 117,2 Regio 2,03 740 86.728,0 7.597.623,15

27 Giurgiu_Videle 66,3 Regio 6,31 2.310 153.153,0 2.648.463,30

28

Roşiori Nord_Alexandria

33,7 Regio 11,74 4.285144.404,5 4.571.135,17

29Craiova_Calafat 107,8 Regio 3,68 1.345 144.991,0 1.730.991,68

30Craiova_Băileşti 70,5 Regio 1,97 720 50.760,0 1.056.704,19

31 Golenţi_Calafat 11,8 Regio 1,97 720 8.496,0 1.567.689,41

32Caransebeş_Reşiţa Sud 43,2 Regio 11,84 4.320 186.624,0 4.923.952,90

33

Timişoara Nord_Lugoj via Buziaş

63,9 Regio 6,77 2.472157.960,8 3.328.553,22

34Timişoara Nord_Buziaş 36,4 Regio 3,16 1.152 41.932,8 970.895,73

35 Lugoj_Buziaş 27,5 Regio 3,43 1.252 34.430,0 202.129,44

36

Timișoara Nord_Stamora Moravița

56,0 Regio 3,95 1.44080.640,0 1.192.782,62

37 Craiova_Sibiu 230,3 Regio 1,97 720 165.816,0 6.576.789,06

38 Sibiu_Piatra 186,2 Regio 0,85 312 58.094,4 50.646,32

19

Page 20: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Olt

39Podu Olt_Piatra Olt 164,1 Regio 1,59 580 95.178,0 1.769.357,22

20

Page 21: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

40Podu Olt_Băbeni 97,1 Regio 0,68 250 24.275,0 86.392,60

41 Podu Olt_Lotru 45,7 Regio 0,47 172 7.860,4 1.039,41

42Sibiu_Râmnicu Vâlcea 99,6 Regio 1,90 692 68.923,2 2.129.705,95

43 Băbeni_Sibiu 119,2 Regio 0,86 313 37.309,6 1.692.103,73

44Râmnicu Vâlcea_Băbeni 19,6 Regio 1,81 662 12.975,2 17.990,55

45

Râmnicu Vâlcea_Piatra Olt

86,6 Regio 3,79 1.382119.681,2 2.201.823,29

46

Râmnicu Vâlcea_Podu Olt

77,5 Regio 1,30 47536.812,5 116.955,98

47Râmnicu Vâlcea_Lotru 31,8 Regio 1,37 500 15.900,0 54.286,78

48Băbeni_Călimăneşti Hm. 35,8 Regio 0,83 302 10.811,6 48.086,77

49 Câineni_Sibiu 46,7 Regio 0,68 250 11.675,0 183.575,62

50Călimăneşti_Râmnicu Vâlcea 16,2 Regio 0,83 302 4.892,4 22.220,50

51Lotru_Piatra Olt 118,4 Regio 0,96 352 41.676,8 261.640,06

52Bucureşti Nord _Piteşti 108,0 Regio 4,97 1.813 194.904,0 19.198.900,07

53

Piatra Olt_Bucureşti Nord via Pitesti

206,0 Regio 2,77 1.010

207.664,0 10.968.577,04

54 Caracal_Piteşti 130,4 Regio 0,84 307 40.032,8 1.796.608,92

55 Caracal_Slatina 49,4 Regio 0,85 312 15.412,8 212.420,09

56Potcoava_Caracal 70,8 Regio 0,68 250 17.700,0 178.089,31

57 Piteşti_Craiova 142,1 Regio 1,70 619 87.959,9 2.269.841,79

58 Piteşti_Slatina 81,0 Regio 1,95 710 57.510,0 2.118.548,62

59Piteşti_Piatra Olt 98,0 Regio 5,46 1.994 195.412,0 5.133.534,20

60 Slatina_Piatra 17,0 Regio 3,19 1.163 19.771,0 25.463,28

21

Page 22: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Olt

61Potcoava_Piatra Olt 38,4 Regio 0,97 354 13.593,6 12.477,68

62Piatra Olt_Craiova 44,1 Regio 2,48 904 39.866,4 590.211,38

22

Page 23: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

63

Piatra Olt_Roşiori Nord

87,7 Regio 0,68 25021.925,0 158.203,61

64Piatra Olt_Caracal 32,4 Regio 6,16 2.247 72.802,8 621.611,23

65Bucureşti Nord _Târgovişte 79,7 Regio 12,82 4.680 372.204,0 36.623.749,37

66 Titu_Târgoviște 31,7 Regio 3,95 1.440 45.648,0 478.382,33

67Craiova_Petroşani 157,4 Regio 6,46 2.358 371.149,2 20.165.582,26

68 Craiova_Filiaşi 35,8 Regio 0,84 306 10.954,8 4.100.857,45

69Craiova_Târgu Jiu via Turceni 111,9 Regio 5,65 2.064 231.890,4 7.128.640,81

70

Craiova_Târgu Jiu via Cărbuneşti

106,1 Regio 5,11 1.865197.876,5 10.615.331,25

71Târgu Jiu_Simeria 131,3 Regio 1,97 720 94.536,0 7.394.637,61

72Târgu Jiu_Petroşani 51,3 Regio 0,82 300 15.390,0 374.267,03

73

Târgu Jiu_Filiași via Turceni

76,1 Regio 1,97 72055.116,0 1.260.247,21

74

Târgu Jiu_Rovinari Hm.

21,8 Regio 1,97 72015.696,0 945.769,56

75Târgu Jiu_Turceni 57,1 Regio 1,97 720 41.112,0 2.011.603,25

76Simeria_Petroşani 80,0 Regio 2,99 1.090 87.200,0 2.434.293,65

77 Petroşani_Deva 89,2 Regio 1,97 720 64.224,0 620.527,67

78Subcetate_Simeria 30,2 Regio 0,96 350 10.570,0 250.866,95

79 Petroşani_Arad 237,4 Regio 0,99 360 85.464,0 5.066.450,18

80Bucureşti Obor _Constanţa 215,0 Regio 4,00 1.460 313.900,0 30.652.282,81

81Bucureşti Obor _Feteşti 136,4 Regio 5,93 2.165 295.306,0 26.077.849,40

82 Feteşti_Constan 78,6 Regio 2,00 730 57.378,0 7.171.669,23

23

Page 24: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ța

24

Page 25: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

83

Medgidia_

Constanța34,6 Regio 1,40 512

17.715,2 1.462.309,58

84

Constanța_

Mangalia42,9 Regio 13,59 4.961

212.826,9 7.930.355,86

85Călăraşi Sud_Constanța 143,1 Regio 2,00 730 104.463,0 12.606.699,86

86Călăraşi Sud_Feteşti 64,5 Regio 0,99 360 23.220,0 455.625,37

87Călăraşi Sud_Ciulniţa 27,0 Regio 6,90 2.520 68.040,0 3.343.546,13

88Bucureşti Nord _Urziceni 78,0 Regio 9,81 3.590 279.949,0 8.475.175,86

89

Bucureşti Nord _Slobozia Veche via Urziceni

140,0 Regio 3,92 1.430200.165,0 7.454.667,10

90Ciulniţa_Slobozia Veche 16,8 Regio 8,89 3.245 54.516,0 2.095.557,63

91Slobozia Veche_Urziceni 62,0 Regio 2,96 1.080 66.960,0 2.560.631,39

92Urziceni_Ciulnița 78,8 Regio 0,99 360 28.368,0 1.081.376,57

93Bucureşti Nord _Bucureşti Obor 22,2 Regio 3,93 1.440 31.968,0 30.747,33

94Maraşeşti_Galați via Buzău 222,0 Regio 1,97 720 159.840,0 13.010.283,19

95 Buzău_Galaţi 131,5 Regio 5,66 2.066 271.679,0 12.642.537,10

96 Făurei_Galaţi 91,1 Regio 2,56 933 84.996,3 4.416.750,90

97 Brăila_Galaţi 31,5 Regio 0,98 360 11.340,0 131.213,68

98 Făurei_Buzău 40,4 Regio 1,70 620 25.048,0 339.178,72

99Maraşeşti_Galaţi via Tecuci 103,7 Regio 11,30 4.125 427.762,5 15.534.831,75

100Maraşeşti_Tecuci 19,0 Regio 4,93 1.800 34.200,0 304.532,32

101Constanța_Buzău 207,7 Regio 4,00 1.460 303.242,0 39.579.135,25

102 Țăndărei_Feteşti 30,6 Regio 0,99 360 11.016,0 339.898,03

103 Constanța_Ţănd 109,2 Regio 1,00 365 39.858,0 4.243.037,60

25

Page 26: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ărei

104 Iaşi_Tecuci 170,1 Regio 4,90 1.790 304.479,0 29.824.273,59

105 Iaşi_Bârlad 119,8 Regio 4,65 1.696 203.180,8 15.870.428,57

106 Iaşi_Vaslui 67,7 Regio 4,77 1.742 117.933,4 9.041.560,74

107 Bârlad_Tecuci 50,3 Regio 0,99 360 18.108,0 16.097,03

108Iasi_Ungheni Prut 21,2 Regio 8,23 3.004 63.684,8 681.962,71

109Bucureşti Nord _Braşov 166,3 Regio 11,84 4.320 717.984,0 103.954.331,32

110Bucureşti Nord _Ploieşti Sud 59,5 Regio 6,30 2.300 136.191,0 15.288.116,23

111Ploieşti Sud_Braşov 110,4 Regio 1,97 720 79.488,0 4.865.490,71

112 Braşov_Teiuş 227,5 Regio 1,97 720 163.800,0 9.561.667,49

113 Braşov_Mediaş 165,8 Regio 0,54 196 32.496,8 2.589.911,59

114Braşov_Sighişoara 127,4 Regio 4,92 1.796 228.810,4 6.829.188,54

115 Beia_Sibiu 128,7 Regio 0,85 312 40.154,4 2.391.104,75

116Mediaş_Sighişoara 38,4 Regio 0,36 133 5.107,2 2.990,35

117

Copşa Mică_Sighişoara

48,8 Regio 0,31 1135.514,4 5.888,90

118 Braşov_Rupea 73,8 Regio 2,34 854 63.025,2 2.950.743,18

119Teiuş_Sighişoara 100,1 Regio 1,44 524 52.452,4 712.199,40

120 Teiuş_Mediaş 61,7 Regio 1,56 568 35.045,6 2.039.907,46

121Teiuş_Copşa Mică 51,3 Regio 0,69 252 12.927,6 262.494,91

122 Sighişoara_Beia 35,0 Regio 0,85 312 10.920,0 12.925,17

123Cluj Napoca_Deva 184,0 Regio 1,97 720 132.480,0 7.273.856,03

124 Simeria_Teiuş 72,7 Regio 4,93 1.800 130.860,0 1.572.342,91

125 Teiuş_Săvârşin 145,9 Regio 0,99 360 52.524,0 1.824.971,60

126 Cluj Napoca_Război

68,6 Regio 2,18 797 54.674,2 1.887.219,70

26

Page 27: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

eni

127Cluj Napoca_Teiuş 102,1 Regio 7,29 2.660 271.586,0 14.302.762,51

128

Cluj Napoca_Sighişoara

202,2 Regio 1,95 710143.562,0 7.322.550,05

129Timişoara Nord_Simeria 214,6 Regio 1,97 720 154.512,0 15.807.849,82

130 Arad_Săvârşin 84,2 Regio 1,97 720 60.624,0 3.129.151,45

131 Arad_Simeria 157,4 Regio 6,92 2.525 397.435,0 22.409.613,07

132Simeria_Săvârşin 73,2 Regio 3,67 1.340 98.088,0 2.929.923,21

133 Deva_Simeria 9,2 Regio 1,97 720 6.624,0 23.733,95

134 Simeria_Ilia 32,8 Regio 0,99 360 11.808,0 212.404,41

135 Ilia_Petroșani 112,8 Regio 0,99 360 40.608,0 1.382.501,85

136 Arad_Curtici 17,0 Regio 12,52 4.569 77.673,0 1.794.812,57

137 Braşov_Sibiu 148,9 Regio 3,90 1.425 212.182,5 20.912.682,55

138 Braşov_Făgăraş 65,0 Regio 5,59 2.040 132.600,0 4.963.840,15

139 Făgăraş_Sibiu 83,9 Regio 4,62 1.685 141.371,5 5.703.656,32

140 Ucea_Sibiu 59,3 Regio 1,71 625 37.062,5 2.646.395,17

141Sibiu_Vințu de Jos 82,8 Regio 1,97 720 59.616,0 1.006.039,20

142Sibiu_Miercurea Sibiului Hm. 52,8 Regio 1,16 422 22.281,6 927.128,68

143 Sibiu_Sălişte 29,7 Regio 1,32 480 14.256,0 438.560,62

144 Sibiu_Mediaş 55,3 Regio 7,58 2.765 152.904,5 11.830.604,99

145Sibiu_Copşa Mică 44,9 Regio 1,40 512 22.988,8 285.729,01

146 Sibiu_Loamnes 20,7 Regio 0,74 270 5.589,0 558.411,18

147 Sibiu_Teiuş 111,7 Regio 1,99 725 80.982,5 1.431.520,84

148Sibiu_Târgu Mureş 204,5 Regio 1,97 720 147.240,0 3.933.419,39

149Sibiu_Sighişoara 93,7 Regio 3,07 1.123 105.225,1 6.953.573,74

150 Lugoj_Simeria 115,6 Regio 1,97 720 83.232,0 1.421.510,19

27

Page 28: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

151 Lugoj_Margina 47,3 Regio 4,60 1.680 79.464,0 2.587.643,38

152 Deda_Braşov 228,2 Regio 1,97 720 164.304,0 10.372.264,73

153Braşov_Gheorghieni 150,3 Regio 2,83 1.032 155.109,6 12.578.550,66

154 Braşov_Siculeni 103,2 Regio 2,12 773 79.773,6 3.647.658,64

155 Braşov_Toplita 184,3 Regio 1,97 720 132.696,0 12.430.818,23

156Braşov_Miercurea Ciuc 95,0 Regio 0,99 360 34.200,0 1.601.963,98

157Braşov_Sfântu Gheorghe 32,1 Regio 4,12 1.503 48.246,3 588.767,85

158

Băile Tuşnad Hm._Miercurea Ciuc

28,5 Regio 1,72 62617.841,0 529.498,03

159

Miercurea Ciuc_Izvoru Muresului

36,2 Regio 0,85 31211.294,4 269.481,12

160

Izvoru Muresului_Siculeni

28,0 Regio 0,86 3138.764,0 61.916,55

161Siculeni_Miercurea Ciuc 8,2 Regio 2,90 1.060 8.692,0 93.639,66

162Gheorgheni_Miercurea Ciuc 55,3 Regio 0,85 312 17.253,6 2.967,14

163

Miercurea Ciuc_Târgu Mureş

187,5 Regio 1,95 710133.125,0 7.665.070,78

164Miercurea Ciuc_Deda 133,2 Regio 1,97 720 95.904,0 4.399.021,68

165

Bistriţa Nord_Cluj Napoca

119,0 Regio 6,40 2.336277.984,0 30.763.724,59

166

Bistriţa Nord_Dej Călători

60,2 Regio 3,66 1.33580.367,0 4.798.362,65

167

Bistriţa Nord_Târgu Mureş

111,8 Regio 3,95 1.440160.992,0 5.516.600,66

168 Războieni_Târg 59,3 Regio 5,92 2.160 128.088,0 3.509.259,25

28

Page 29: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

u Mureş

169

Războieni_Târgu Mureş Nord Hm.

63,4 Regio 1,97 72045.648,0 1.856.243,19

170Târgu Mureş_Deda 54,3 Regio 7,89 2.880 156.384,0 10.061.824,09

171Teiuş_Târgu Mureş 92,8 Regio 1,97 720 66.816,0 1.665.850,90

172Mărăşeşti_Miercurea Ciuc 184,0 Regio 4,90 1.790 329.360,0 15.747.400,93

173Maraşeşti_Comăneşti 100,3 Regio 3,89 1.420 142.426,0 4.735.216,51

174Siculeni_Focşani 195,5 Regio 0,99 360 70.380,0 4.296.016,96

175Mărăşeşti_Siculeni 175,8 Regio 0,99 360 63.288,0 1.928.933,57

176Miercurea Ciuc_Oneşti 119,7 Regio 0,96 350 41.895,0 3.099.193,68

177

Miercurea Ciuc_Comăneşti

83,7 Regio 1,97 72060.264,0 2.825.916,86

178Comăneşti_Buzău 190,8 Regio 0,99 360 68.688,0 4.400.988,22

179 Ghimeş_Buzău 225,5 Regio 0,99 360 81.180,0 2.260.094,34

180 Adjud_Ghimeş 109,3 Regio 0,18 65 7.104,5 558.466,49

180bis

Mărăşeşti_Ghimeş 135,0 Regio 0,81 295 39.825,0 2.534.578,69

181Oneşti_Comăneşti 36,0 Regio 0,99 360 12.960,0 271.793,80

182Oneşti_Maraşeşti 64,3 Regio 0,98 360 23.148,0 2.350.173,63

183Bucureşti Nord _Buzău 128,1 Regio 7,89 2.880 368.244,0 53.120.334,60

184 Brazi_Buzău 76,7 Regio 3,95 1.440 110.448,0 4.262.988,00

185Ploieşti Sud_Buzău 68,6 Regio 2,70 986 67.639,6 2.764.818,33

186Ploieşti Sud_Mărăşeşti 159,1 Regio 3,95 1.440 229.104,0 15.001.726,93

29

Page 30: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

187Adjud_Ploieşti Sud 184,8 Regio 0,99 360 66.528,0 191.221,57

188 Buzău_Adjud 116,2 Regio 0,99 360 41.832,0 2.469.890,01

189Buzău_Mărăşeşti 90,5 Regio 7,49 2.733 247.336,5 14.609.625,80

190Adjud_Mărăşeşti 25,7 Regio 0,99 360 9.252,0 116.686,12

191 Adjud_Paşcani 142,2 Regio 1,27 465 66.123,0 1.275.086,72

192 Bacău_Paşcani 84,0 Regio 1,97 718 60.312,0 2.989.579,47

193Mărăşești_Iaşi via Paşcani 243,6 Regio 2,96 1.080 263.088,0 23.752.425,73

194Paşcani_Mărăşeşti 167,9 Regio 1,97 720 120.888,0 3.531.131,49

195Mărăşeşti_Bacău 83,9 Regio 0,99 360 30.204,0 829.896,29

196 Bacău_Adjud 58,2 Regio 0,99 360 20.952,0 547.180,91

197 Iaşi_Paşcani 75,7 Regio 3,65 1.331 100.756,7 9.116.414,01

198 Iaşi_Bacău 159,7 Regio 4,94 1.803 287.939,1 36.464.600,51

199Paşcani_Suceava Nord 63,1 Regio 6,31 2.304 145.382,4 8.029.050,78

200Adjud_Suceava Nord 205,3 Regio 1,70 620 127.286,0 9.309.275,19

201Bacău_Suceava Nord 147,1 Regio 2,96 1.080 158.868,0 8.244.401,79

202Iaşi_Suceava Nord 138,8 Regio 7,90 2.884 400.299,2 43.415.732,91

203Suceava_Ilva Mică 190,8 Regio 3,33 1.215 231.822,0 5.272.326,18

204

Suceava_Câmpulung Moldovenesc

78,3 Regio 3,95 1.440112.752,0 1.479.204,62

205

Vatra Dornei_Câmpulung Moldovenesc

37,1 Regio 0,99 360

13.356,0 62.272,20

206Suceava_Vatra Dornei 115,4 Regio 0,58 210 24.234,0 12.775,51

207 Câmpulung 112,5 Regio 0,99 360 40.500,0 373.593,01

30

Page 31: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Mold._Ilva Mică

208

Ilva Mică_Vatra Dornei

75,4 Regio 0,99 36027.144,0 135.199,95

209

Bistriţa Nord_Vatra Dornei

158,7 Regio 1,97 720114.264,0 6.403.903,52

210

Dej Călători_Beclean pe Someş

24,6 Regio 0,99 3608.856,0 197.750,87

211

Beclean pe Someş_Ilva Mică

47,7 Regio 1,90 69433.103,8 1.024.735,10

212

Dej Călători_Ilva Mică

72,3 Regio 2,32 84561.093,5 1.485.398,51

213 Ilva Mică_Salva 26,1 Regio 1,97 720 18.792,0 684.951,73

214Ilva Mică_Cluj Napoca 131,1 Regio 0,47 172 22.549,2 710.384,79

215

Cluj Napoca_Sighetu Marmatiei

223,4 Regio 3,95 1.440321.696,0 18.785.873,96

216

Sighetul Marmației_Vișeul de Jos

57,4 Regio 2,76 1.00657.744,4 1.506.947,92

217

Sighetul Marmației_Beclean pe Someș

140,0 Regio 2,48 906126.840,0 5.420.929,50

218

Sighetul Marmației_Valea Vişeului

24,9 Regio 1,81 66016.434,0 570.640,36

219Bacău_Piatra Neamţ 60,2 Regio 7,19 2.624 157.964,8 10.387.134,65

220Suceava Nord_Botoşani 61,8 Regio 5,89 2.150 132.870,0 2.087.611,81

221Suceava_Botoşani 59,3 Regio 1,95 710 42.103,0 2.038.246,43

222Vereşti_Botoşani 44,5 Regio 3,93 1.440 64.080,0 4.105.550,80

223 Dărmăneşti_Do 21,8 Regio 3,30 1.205 26.269,0 10.345,26

31

Page 32: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

rneşti

224Dorneşti_Suceava 32,5 Regio 3,30 1.205 39.162,5 141.313,47

225 Oradea_Arad 120,6 Regio 1,85 676 81.525,6 2.060.759,58

226Timişoara Nord_Oradea 177,8 Regio 5,79 2.113 375.691,4 24.203.290,69

227Timişoara Nord_Arad 57,2 Regio 9,73 3.552 203.174,4 13.530.007,95

228 Nădab_Arad 42,6 Regio 0,71 260 11.076,0 207.666,38

229Arad_Chişineu Criş 47,5 Regio 2,96 1.080 51.300,0 818.837,78

230Cluj Napoca_Oradea 152,1 Regio 5,63 2.056 312.717,6 22.426.593,47

231Cluj Napoca_Huedin 49,4 Regio 6,07 2.215 109.421,0 7.755.911,05

232Cluj Napoca_Poieni 64,7 Regio 1,97 720 46.584,0 3.133.113,36

233

Cluj Napoca_Aghireș

27,9 Regio 0,68 2506.975,0 1.280.574,14

234 Oradea_Bratca 59,6 Regio 2,20 802 47.799,2 2.569.017,01

235 Bratca_Huedin 43,1 Regio 0,47 172 7.413,2 560.258,94

236Huedin_Piatra Craiului Hm. 33,2 Regio 0,47 172 5.710,4 587.134,53

237Oradea_Piatra Craiului 69,5 Regio 1,65 604 41.978,0 2.191.709,06

238Satu Mare_Carei 36,0 Regio 0,99 360 12.960,0 374.807,39

239Oradea_Halmeu 155,4 Regio 2,84 1.037 161.149,8 7.034.906,19

240Satu Mare_Halmeu 22,4 Regio 7,33 2.676 59.942,4 3.654.032,49

241Satu Mare Sud_Halmeu 25,5 Regio 3,35 1.222 31.161,0 1.307.880,70

242Oradea_Valea lui Mihai 65,8 Regio 2,66 970 63.826,0 2.877.619,66

243 Halmeu_Valea 89,6 Regio 0,99 360 32.256,0 2.253.437,19

32

Page 33: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

lui Mihai

244

Valea lui Mihai_Satu Mare

67,2 Regio 0,96 35023.520,0 606.552,59

245Oradea_Satu Mare 133,0 Regio 2,84 1.037 137.921,0 8.235.941,05

246Baia Mare_Jibou 57,8 Regio 11,24 4.103 237.153,4 21.860.561,82

247Satu Mare_Jibou 147,8 Regio 1,72 626 92.522,8 1.440.342,04

248Satu Mare_Baia Mare 59,4 Regio 7,27 2.652 157.528,8 5.696.471,47

249Cluj Napoca_Jibou 135,0 Regio 1,97 720 97.200,0 4.441.388,62

250

Cluj Napoca_Dej Călători

58,8 Regio 6,67 2.435143.178,0 7.174.450,07

251Satu Mare_Apa Hm 26,3 Regio 3,56 1.298 34.137,4 879.781,83

252Dej Călători_Jibou 76,2 Regio 1,67 610 46.482,0 294.298,88

253Jibou_Sărmășag 46,0 Regio 1,88 688 31.648,0 1.668.676,05

254Jibou_Zalău Nord 23,7 Regio 7,99 2.916 69.109,2 745.357,42

255Sărmăşag_Satu Mare 101,8 Regio 0,99 360 36.648,0 568.757,29

256 Jibou_Carei 111,8 Regio 3,92 1.430 159.874,0 2.607.310,14

257Letca Hm._Jibou 23,1 Regio 0,84 305 7.045,5 133.078,11

258Carei_Zalău Nord 88,1 Regio 0,99 360 31.716,0 141.120,16

259Zalău Nord_Sărmăşag 22,3 Regio 0,99 360 8.028,0 105.926,80

260Valea lui Mihai FR_Baia Mare 134,4 Regio 1,53 560 75.264,0 2.245.574,77

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă)

25.348.570,1 1.496.216.595,7

33

Page 34: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

34

Page 35: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

b) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii NEINTEROPERABILE (neînchiriate)  

b1) Trenuri INTERREGIO  

Nr. poz. PSP

Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x col6)

calKm

92 N

Parc Kretulescu_Goleşti

56,8 IR 3,97 1.45482.587,2 34.674,51

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă neînchiriată) 82.587,2 34.674,5

 

b2) Trenuri REGIO  

Nr. poz. PSP

Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x col6)

calKm

1 2 3 4 5 6 7 8

1NPietroşiţa _Târgovişte 34,9 Regio 9,81 3.580 124.942,0 205.512,11

2N Corabia_Caracal 41,5 Regio 5,63 2.054 85.241,0 813.003,84

3N

Turnu Măgurele_Rosiori Nord

49,7 Regio 3,94 1.43871.468,6 224.215,90

4NCurtea de Arges_Piteşti 38,4 Regio 3,95 1.442 55.372,8 593.415,16

5NZimnicea_Rosiori Nord 75,8 Regio 2,70 985 74.663,0 881.409,67

6NZimnicea_Alexandria 42,1 Regio 1,00 366 15.408,6 123.968,86

7NOdorhei_ Criştur 25,8 Regio 3,68 1.344 34.675,2 644.509,20

8NOdorhei_Sighişoara 47,2 Regio 5,92 2.160 101.952,0 2.284.515,33

9N Cugir_ Teiuş 56,2 Regio 3,31 1.208 67.889,6 324.677,28

35

Page 36: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

36

Page 37: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

10N Anina_Oravița 33,4 Regio 1,99 725 24.215,0 273.376,40

11N

Hunedoara_Simeria 15,8 Regio 5,87 2.144 33.875,2 371.879,87

12N

Remetea Mica_Timisoara Nord

37,2 Regio 5,92 2.16080.352,0 1.997.146,32

13N

Remetea Mică_Radna 30,6 Regio 1,93 704 21.542,4 183.942,43

14N

Timisoara Nord_Jimbolia 39,0 Regio 11,84 4.320 168.480,0 9.714.344,67

15N

Cacica Hm._Suceava 32,0 Regio 8,61 3.143 100.576,0 1.997.379,26

16N Bicaz_Bacău 86,0 Regio 5,66 2.066 177.676,0 6.077.107,98

17N

Târgu Neamţ_Iaşi 106,3 Regio 0,96 350 37.205,0 2.245.670,05

18N

Târgu Neamţ_Paşcani 30,6 Regio 10,49 3.830 117.198,0 1.632.912,77

19N

Tulcea Oraş_Medgidia 143,8 Regio 3,96 1.445 207.791,0 3.136.816,83

20N

Tăndărei_Slobozia Veche 28,8 Regio 5,92 2.160 62.208,0 37.471,21

21N

Feteşti_Slobozia Veche 59,4 Regio 1,97 720 42.768,0 16.886,93

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă neînchiriată 1.705.499,4 33.780.162,1

   

 

  tren-km INTERREGIO

25.551.724,1  

        tren-km REGIO 27.054.069,5  

TOTAL GENERAL tren- km 2017 (trenuri cu circulaţie regulată)      

52.605.793,6  

 

37

Page 38: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Trenuri cu circulaţie OCAZIONALA  

1) Trenuri INTERREGIO pe sectii INTEROPERABILE  

Nr. poz. PSP

Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren   Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x col6)

calKm

1 2 3 4 5 6 7 8

1 oc

Bucureşti Nord_Iaşi 405,5 IR 11-

14.10 4 1.622,0 272.014,21

2 oc

Mangalia_Bucureşti Nord 267,9 IR 27.04-

01.05 19 5.097,1 1.497.852,71

3 oc Iaşi_Paşcani 75,7 IR 12-

15.10 8 605,6 55.694,57

4 oc

Mangalia_Baia Mare 894,1 IR 27.04-

01.05 8 7.147,2 2.944.828,45

5 oc Mangalia_Iaşi 528,7 IR 27.04-

01.05 8 4.224,0 1.257.474,08

6 oc

Mangalia_Timişoara Nord 802,6 IR 27.04-

01.05 8 6.415,2 61.289,97

TOTAL tren- km INTERREGIO cu circulatie OCAZIONAL 25.111,1 6.089.154,0

2) Trenuri REGIO pe sectii INTEROPERABILE  

Nr. poz. PSP

Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren   Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x col6)

calKm

1 2 3 4   6 7 8

7 oc

Constanţa_Mangalia 42,9 Regio 27.04-

01.05 21 900,9 3.242,24

TOTAL tren- km REGIO cu circulatie OCAZIONALA 900,9 3.242,2

TOTAL tren- km cu circulatie OCAZIONALA 26.012,0  

TOTAL tren-km INTERREGIO

TOTAL tren-km REGIO

25.576.835,2 2.970.000.000,00

27.054.970,4 1.530.000.000,00

TOTAL GENERAL tren- km 2017(trenuri cu circulaţie regulată + OCAZIONALA)

52.631.805,6 4.500.000.000,00

38

Page 39: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 3  

Costul prestaţiilor 

Costuri de transport estimative2017

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 1.170.251.720Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - R 1.100.270.280

Total - Suma (mii lei) 2.270.522.000

39

Page 40: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 4

 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim

social şi politica tarifară

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

665.920

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 190.080Total - Suma (mii lei) 856.000

B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat și politica tarifară pentru anul 2017

 Venituri minime obligatorii de realizat (*)

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

401.902

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 138.188Total - Suma (mii lei) 540.090

   (*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 35% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Interregio. 

40

Page 41: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 5  

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele

aprobate 

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice

2017Compensaţia anuală necesară, totală, din care:

1.368.390

Compensaţia asigurată prin Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pentru anul 2017 din care:

1.213.550

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 482.382Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 731.168

41

Page 42: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Anexa nr. II

La OMT nr. .......................

Act adițional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice pentru perioada

1 ianuarie 2016 – 2 decembruie 2019 al Societății Comerciale „Regiotrans” S.R.L.

Încheiat între:

Ministerul Transporturilor, în numele statului

şi

Societatea Comerciale „Regiotrans” S.R.L., denumită în continuare Regiotrans, în calitate de operator de tranport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016,

Părţile convin, cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (1) teza a IIa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare să actualizeze următoarele elemente prevăzute în Anexele nr. 1,2,4,5 și 6 la Contract, după cum urmează:

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători, conform Anexei nr. 1 la prezentul Act Adițional.

2. Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară în anul 2017, conform Anexei nr. 2 la prezentul Act Adițional.

42

Page 43: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3. Costul prestațiilor, conform Anexei nr. 3 la prezentul Act Adițional.

4. Veniturile proprii estimate precum și venitul minim obligatoriu de realizat, conform Anexei nr. 4 la prezentul Act Adițional.

5. Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate, conform Anexei nr. 5 la prezentul Act Adițional.

6. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

MINISTRUL

TRANSPORTURILOR

ALEXANDRU RĂZVAN CUC

S.C. „Regiotrans” S.R.L.,

DIRECTOR GENERAL

VALENTIN CIAPRAZ

43

Page 44: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 1

Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători

Indicatori Estimare 2017

Tren-km total (mii) 5.998,1811

Tren-km - trenuri IR (mii) 170,7902

Tren-km - trenuri R (mii) 5.827,3909

Călători-km total (mii) 280.940

Călători-km - trenuri IR (mii) 9.440

Călători-km - trenuri R (mii) 271.500

44

Page 45: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

45

Page 46: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 2

 Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe

reţeaua feroviară în anul 2017 

a) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii INTEROPERABILE

a1)Trenuri INTERREGIO

Nr. poz. PMS

Ruta de circulaţie Distanţa (km.) Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/

Z

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6) Cal km/ an 2017

1 2 3 4 5 6 7 8

1 Braşov_Constanţa 383,9 IR 0,44 160 61.424,0 5.000.0002 Ploieşti Vest_Iaşi 348,3 IR 0,86 314 109.366,2 4.440.000

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 170.790,2 9.440.000 

a2)Trenuri REGIO

Nr. poz. PMS

Ruta de circulaţie Distanţa (km.) Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/

Z

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6) Cal km/ an 2017

1 2 3 4 5 6 7 8

3 Braşov_Bucureşti Nord 166,3 Regio 8,00 2920 485.596,0 56.043.749

4 Sfântu Gheorghe_Braşov 32,1 Regio 2,00 730 23.433,0 534.000

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă)   509.029,0 56.577.749

46

Page 47: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

 

c) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii NEINTEROPERABILE (inchiriate)

c2)Trenuri REGIO

Nr. poz. PMS

Ruta de circulaţie Distanţa (km.) Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/

zi

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6) Cal km/ an 2017

1 2 3 4 5 6 7 8

5 Târnăveni_Blaj 38,0 Regio 4,00 1460 55.480,0 5.619.7746 Bălăuşeri_Blaj 71,0 Regio 4,00 1460 103.660,0  7 Praid_Blaj 113,4 Regio 4,00 1460 165.564,0  8 Jidvei_Târnăveni 19,8 Regio 1,00 365 7.227,0  

9 Întorsura Buzăului_Braşov 36,5 Regio 12,00 4380 159.870,0 12.098.492

10 Zărneşti_Braşov 27,0 Regio 18,00 6570 177.390,0 9.979.23211 Breţcu_Braşov 98,3 Regio 4,00 1460 143.518,0 4.771.734

12 Breţcu_Sfântu Gheorghe 66,2 Regio 4,00 1460 96.652,0  

13 Zlatna_Alba Iulia 42,5 Regio 8,00 2920 124.100,0 3.036.608

14 Sărmăşel_Bistriţa Nord 66,3 Regio 3,00 1095 72.598,5 9.068.092

15 Sărmaşu_Bistriţa Nord 71,2 Regio 1,00 365 25.988,0  

16 Sărmăşel_Luduş 44,2 Regio 4,00 1460 64.532,0  

17Miceştii de Câmpie_Bistriţa Nord

50,6 Regio 2,00 73036.938,0  

18 Bistriţa Nord _Luduş 110,5 Regio 4,00 1460 161.330,0  19 Hârlău_Iaşi 63,8 Regio 12,00 4380 279.444,0 19.185.03120 Dorohoi_Iaşi 154,1 Regio 11,00 4015 618.711,5 45.982.86821 Truşeşti_Iaşi 96,2 Regio 3,47 1267 121.885,4  

47

Page 48: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

22 Dagâţa_Roman 33,4 Regio 4,00 1460 48.764,0 7.744.75423 Dagâţa_Buhăieşti 37,9 Regio 2,00 730 27.667,0  24 Roman_Buhăieşti 71,3 Regio 4,00 1460 104.098,0  25 Roman_Iaşi 115,5 Regio 2,00 730 84.315,0  26 Ineu_Cermei 14,4 Regio 10,00 3650 52.560,0 260.223

27 Lovrin_Timişoara Nord via Sanandrei 65,5 Regio 5,00 1825 119.537,5 11.895.455

28 Lovrin_Nerău 27,3 Regio 5,00 1825 49.822,5  

29 Nerău_Timişoara Nord via Sanandrei

92,8 Regio 5,00 1825 169.360,0  

30 Sânnicolau Mare_Vălcani 21,0 Regio 1,00 365 7.665,0 8.641.787

31 Sânnicolau Mare_Arad 66,3 Regio 9,00 3285 217.795,5  

32 Vălcani_Arad 87,3 Regio 2,00 730 63.729,0  

33Sânnicolau Mare_Timişoara Nord

62,9 Regio 5,00 1825114.792,5 4.982.788

34 Cenad_Sânnicolau Mare 12,3 Regio 2,00 730 8.979,0  

35 Cenad_Timişoara Nord 75,2 Regio 4,00 1460 109.792,0  

36 Brad_Arad 167,4 Regio 6,00 2190 366.606,0 27.376.52437 Brad_Gurahonţ 54,9 Regio 1,00 365 20.038,5  38 Sebiş_Brad 77,5 Regio 1,00 365 28.287,5  39 Gurahonţ_Arad 112,5 Regio 4,00 1460 164.250,0  40 Vârfurile Hm._Brad 36,3 Regio 1,00 365 13.249,5  41 Nădlac_Arad 52,3 Regio 14,00 5110 267.253,0 5.457.74542 Gătaia_Reşiţa Nord 43,3 Regio 2,00 730 31.609,0 21.388.890

43Reşiţa Nord_Timişoara Nord

94,7 Regio 10,00 3650345.655,0  

44 Berzovia_Reşiţa Nord 27,0 Regio 1,00 365 9.855,0  

45 Cruceni _Timişoara Nord 48,9 Regio 8,00 2920 142.788,0 3.227.398

48

Page 49: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

46 Ploieşti Sud_Urziceni 55,0 Regio 15,69 5726 314.930,0 14.204.856

47 Draganeşti Prahova_Urziceni 30,4 Regio 1,00 365 11.096,0  

48Ploieşti Sud_Draganeşti Prahova

24,6 Regio 1,00 3658.979,0  

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă închiriată) 5.318.361,9 214.922.251

    tren-km INTERREGIO 170.790,2 9.440.000

    tren-km REGIO 5.827.390,9 271.500.000TOTAL GENERAL tren- km 2017(trenuri cu circulaţie regulată)   5.998.181,1 280.940.000

49

Page 50: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 3  

Costul prestaţiilor 

Costuri de transport estimative2017

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

4.300

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - R

170.498

Total - Suma (mii lei) 174.798

50

Page 51: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 4

 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim

social şi politica tarifară

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 1.550Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 30.300Total - Suma (mii lei) 31.850

B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat și politica tarifară pentru anul 2017

 Venituri minime obligatorii de realizat (*)

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

1.548,168

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 26.312,838Total - Suma (mii lei) 27.861,006

   (*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 35% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Interregio. 

51

Page 52: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 5  

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele

aprobate 

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice

2017Compensaţia anuală necesară, totală, din care:

148.009,0

Compensaţia asigurată prin Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pentru anul 2017 din care:

147.992,258

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 2.873,3376Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 145.118,9204

52

Page 53: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Anexa nr. III

La OMT nr. .......................

Act adițional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice pentru perioada

1 ianuarie 2016 – 2 decembruie 2019 al Societății Comerciale Interregional Călători S.R.L.

Încheiat între:

Ministerul Transporturilor, în numele statului şi

Societatea Comerciale Interregional Călători S.R.L., denumită în continuare Interregional Călători în calitate de operator de tranport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016,

Părţile convin, cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (1) teza a IIa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare să actualizeze următoarele elemente prevăzute în Anexele nr. 1,2,4,5 și 6 la Contract, după cum urmează:

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători, conform Anexei nr. 1 la prezentul Act Adițional.

2. Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară în anul 2017, conform Anexei nr. 2 la prezentul Act Adițional.

53

Page 54: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3. Costul prestațiilor, conform Anexei nr. 3 la prezentul Act Adițional.

4. Veniturile proprii estimate precum și venitul minim obligatoriu de realizat, conform Anexei nr. 4 la prezentul Act Adițional.

5. Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate, conform Anexei nr. 5 la prezentul Act Adițional.

6. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

MINISTRUL

TRANSPORTURILOR

ALEXANDRU RĂZVAN CUC

S.C. Interregional Călători S.R.L., DIRECTOR GENERAL

RADU ION

54

Page 55: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 1  

Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători

 

Indicatori Estimare 2017

Tren-km total (mii) 1.471,9464

Tren-km - trenuri IR (mii) 161,8344

Tren-km - trenuri R (mii) 1.310,1120

Călători-km total (mii) 37.654,609

Călători-km - trenuri IR (mii) 4.996,485

Călători-km - trenuri R (mii) 32.658,124

55

Page 56: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

56

Page 57: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 2

 Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe

reţeaua feroviară în anul 2017 

a) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii INTEROPERABILEa1) Trenuri INTERREGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.)Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/zi

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3

x col6)

Calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 81 Cluj Napoca_Oradea 152,1 IR 2,92 1.064 161.834,4 4.996.485,0

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 161.834,4 4.996.485,0

a2)Trenuri REGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.)Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/zi

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3

x col6)

calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 8

2 Cluj Napoca_Bistrita Nord 119,0 Regi

o 4,00 1.460 173.740,0 5.212.200,0

3 Cluj Napoca_Câmpia Turzii 51,5 Regi

o 5,36 1.956 100.734,0 2.537.661,0

4 Cluj Napoca_Huedin 49,4 Regio 2,19 798 39.421,2 864.000,0

5 Cluj Napoca_Stana Hm. 38,8 Regio 1,46 532 20.641,6 400.000,0

6 Oradea_Valea lui Mihai 65,8 Regio 1,00 365 24.017,0 720.510,0

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 358.553,8 9.734.371,0

57

Page 58: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

c) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii NEINTEROPERABILE (inchiriate)c2)Trenuri REGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.)Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/zi

Nr. trenuri

/an 2017

Tren km/an 2017 (col3

x col6)

calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 8

7 Holod_Marghita 162,7 Regio 2,00 730 118.771,0

4.870.128,0

8 Holod_Oradea 94,3 Regio 3,53 1.289 121.552,7

9 Tinca Hm._Oradea 77,7 Regio 0,47 171 13.286,7

10 Holod_Salonta 55,1 Regio 0,47 171 9.422,1

11 Salonta_Tinca Hm. 38,5 Regio 0,47 171 6.583,5

12 Holod_Vascau 55,7 Regio 8,00 2.920 162.644,0

4.078.870,0

13 Holod_Beius 33,3 Regio 1,37 500 16.650,0

14 Sărmăşag_Oradea 130,1 Regio 1,00 365 47.486,5

9.527.595,0

15 Oradea_Simleu Silvaniei 116,8 Regi

o 1,00 365 42.632,0

16 Marghita_Oradea 69,2 Regio 1,94 707 48.632,4

17 Marghita_Sărmăşag 61,7 Regio 9,00 3.285 202.684,5

18 Simleu Silvaniei_Marghita 48,4 Regi

o 1,00 365 17.666,0

19 Valea lui Mihai_Marghita 46,6 Regi

o 1,00 365 17.009,0

20 Marghita_Suplacu de Barcău 21,9 Regi

o 0,94 342 7.489,8

58

Page 59: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

21 Bistriţa Nord_Bistriţa Bârgăului 29,6 Regi

o 9,00 3.285 97.236,0

4.447.160,022 Bistriţa Nord_Susenii Bârgaului Hm. 21,0 Regi

o 1,00 365 7.665,0

23

Susenii Bârgaului_Bistrita Bârgaului

8,6 Regio 4,51 1.645

14.147,0TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă închiriată) 951.558,2 22.923.753,0      tren-km INTERREGIO 161.834,4 4.996.485,0      tren-km REGIO 1.310.112,0 32.658.124,0TOTAL GENERAL tren- km 2017(trenuri cu circulaţie regulată) 1.471.946,4 37.654.609,0

59

Page 60: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 3  

Costul prestaţiilor 

Costuri de transport estimative2017

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

4.100,00

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - R

31.138,00

Total - Suma (mii lei) 35.238,00

60

Page 61: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 4

 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim

social şi politica tarifară

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 1.400Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 4.700Total - Suma (mii lei) 6.100

B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat și politica tarifară pentru anul 2017

 Venituri minime obligatorii de realizat (*)

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 1.396,694Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 4.691,650Total - Suma (mii lei) 6.088,343

   (*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 35% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Interregio. 

61

Page 62: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 5  

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele

aprobate 

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice

2017Compensaţia anuală necesară, totală, din care:

30.195,1400

Compensaţia asigurată prin Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pentru anul 2017 din care:

29.168,2178

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 2.590,5532Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 26.577,6645

62

Page 63: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Anexa nr. 1V

La OMT nr. .......................

Act adițional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice pentru perioada

2016 – 2 decembruie 2019 al Societății Comerciale Transferoviar Călători S.R.L.

Încheiat între:

Ministerul Transporturilor, în numele statului

şi

Societatea Comerciale Transferoviar Călători S.R.L., denumită în continuare Transferoviar Călători în calitate de operator de tranport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016,

Părţile convin, cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (1) teza a IIa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare să actualizeze următoarele elemente prevăzute în Anexele nr. 1,2,4,5 și 6 la Contract, după cum urmează:

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători, conform Anexei nr. 1 la prezentul Act Adițional.

2. Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară în anul 2017, conform Anexei nr. 2 la prezentul Act Adițional.

63

Page 64: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3. Costul prestațiilor, conform Anexei nr. 3 la prezentul Act Adițional.

4. Veniturile proprii estimate precum și venitul minim obligatoriu de realizat, conform Anexei nr. 4 la prezentul Act Adițional.

5. Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate, conform Anexei nr. 5 la prezentul Act Adițional.

6. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

MINISTRUL

TRANSPORTURILOR

ALEXANDRU RĂZVAN CUC

S.C. Transferoviar Călători S.R.L.,

DIRECTOR GENERAL

IONUȚ AVRAM

64

Page 65: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 1

 Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de

călători

Indicatori Estimare 2017

Tren-km total (mii) 3.472,7219

Tren-km - trenuri IR (mii) 1.008,4435

Tren-km - trenuri R (mii) 2.464,2784

Călători-km total (mii) 187.850

Călători-km - trenuri IR (mii) 73.700

Călători-km - trenuri R (mii) 114.150

65

Page 66: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

66

Page 67: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 2

 Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe

reţeaua feroviară în anul 2017 

a) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii INTEROPERABILEa1)Trenuri INTERREGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.)Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6)

Calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 8

1 Bucureşti Nord_Buzău 128,1 IR 6,22 2.272 291.043,2 28.500.000

2 Bucureşti Nord_Galaţi via Buzau 259,6 IR 1,97 718 186.392,8 25.000.000

3 Bucureşti Nord_Ploieşti Sud 59,2 IR 3,57 1.302 77.469,0 3.200.0004 Bucureşti Nord_Târgovişte 79,7 IR 3,98 1.452 115.724,4 3.000.0005 Cluj Napoca_Oradea 152,1 IR 6,08 2.221 337.814,1 14.000.000

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 

1.008.443,5 73.700.000

             b) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii NEINTEROPERABILE (neînchiriate)b2) Trenuri REGIO

Nr. poz. PMS Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6)

Calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 8

6N Măneciu_Ploieşti Sud 50,6 Regio 14,59 5.326 269.495,6 11.500.000

7N Pietroşiţa_Târgovişte 34,9 Regio 5,37 1.960 68.404,0 600.000

8N Târgovişte_Ploieşti Sud 52,0 Regi

o 9,78 3.570 185.640,03.400.000

9N I. L. Caragiale_Ploieşti Sud 24,9 Regi

o 3,19 1.164 28.983,6TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă neînchiriată) 552.523,2 15.500.000

67

Page 68: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

c) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii NEINTEROPERABILE (inchiriate)c2)Trenuri REGIO

Nr. poz. PMS Ruta de circulaţie Distanţa (km.)

Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/Z

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6)Calatori km/an

1 2 3 4 5 6 7 8

10 Slănic_Ploieşti Sud 43,9 Regio 14,91 5.443 238.947,7 9.500.000

11 Olteniţa_Titan Sud 60,0 Regio 18,98 6.926 415.560,0 39.000.000

12 Galaţi_Bârlad 109,0 Regio 11,79 4.305 469.245,0

29.000.000

13 Galaţi_Bereşti 77,9 Regio 1,99 725 56.477,5

14 Târgu Bujor_Bârlad 56,0 Regio 3,85 1.407 78.792,0

15 Târgu Bujor_Galaţi 53,0 Regio 2,12 775 41.075,0

16 Bereşti Hm._Târgu Bujor 24,9 Regi

o 0,15 53 1.319,7

17 Nehoiaşu_Buzău 73,3 Regio 16,68 6.087 446.177,1 17.500.000

18 Costeşti_Roşiori Nord 63,9 Regi

o 5,81 2.122 135.595,8

3.650.00019 Miroşi_Roşiori Nord 36,5 Regi

o 1,27 462 16.863,0

20 Balaci_Costeşti 36,2 Regio 0,50 184 6.660,8

21 Costeşti_Miroşi 27,4 Regio 0,50 184 5.041,6

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura neinteroperabilă închiriată) 1.911.755,2 98.650.000

     tren-km INTERREGIO 1.008.443,5 73.700.000

         tren-km REGIO 2.464.278,4114.150.00

0

TOTAL GENERAL tren- km 2017(trenuri cu circulaţie regulată)  3.472.721,9187.850.00

0

68

Page 69: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 3  

Costul prestaţiilor 

Costuri de transport estimative2017

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

28.500

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - R

82.200

Total - Suma (mii lei) 110.700

69

Page 70: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 4

 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim

social şi politica tarifară

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

10.000

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R

13.500

Total - Suma (mii lei) 23.500

B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat și politica tarifară pentru anul 2017

 Venituri minime obligatorii de realizat (*)

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

9.648,00

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R

11.209,00

Total - Suma (mii lei) 20.857,00

   (*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 35% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Interregio. 

70

Page 71: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 5  

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele

aprobate 

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice

2017Compensaţia anuală necesară, totală, din care:Compensaţia asigurată prin Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pentru anul 2017 din care:

78.793,494

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 17.566,791Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 61.226,703

71

Page 72: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

Anexa nr. V

La OMT nr. .......................

Act adițional nr. 1 pentru anul 2017 la Contractul de servicii publice pentru perioada

1 ianuarie 2016 – 2 decembruie 2019 al Societății Comerciale Softrans S.R.L.

Încheiat între:

Ministerul Transporturilor, în numele statului

şi

Societatea Comerciale Softrans S.R.L., denumită în continuare Softrans în calitate de operator de tranport feroviar, în concordanţă cu prevederile art. 38 şi art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avându-se în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 2016/2338 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2016,

Părţile convin, cu respectarea prevederilor art. 39 alin. (1) teza a IIa din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare să actualizeze următoarele elemente prevăzute în Anexele nr. 1,2,4,5 și 6 la Contract, după cum urmează:

1. Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de călători, conform Anexei nr. 1 la prezentul Act Adițional.

2. Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe reţeaua feroviară de către "CFR Călători" S.A în anul 2017, conform Anexei nr. 2 la prezentul Act Adițional.

72

Page 73: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

3. Costul prestațiilor, conform Anexei nr. 3 la prezentul Act Adițional.

4. Veniturile proprii estimate precum și venitul minim obligatoriu de realizat, conform Anexei nr. 4 la prezentul Act Adițional.

5. Nivelul compensaţiei asigurată de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele aprobate, conform Anexei nr. 5 la prezentul Act Adițional.

6. Anexele 1-5 fac parte integrantă din prezentul act adițional.

MINISTRUL

TRANSPORTURILOR

ALEXANDRU RĂZVAN CUC

S.C. Softrans S.R.L.

DIRECTOR GENERAL

NICOLAE MIHAI

73

Page 74: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 1

 Principalii indicatori cantitativi şi calitativi ai activităţii de transport feroviar de

călători

Indicatori Estimare 2017

Tren-km total (mii) 744,7586

Tren-km - trenuri IR (mii) 612,4826

Tren-km - trenuri R (mii) 132,2760

Călători-km total (mii) 53.236,188

Călători-km - trenuri IR (mii) 50.722,944

Călători-km - trenuri R (mii) 2.513,244

74

Page 75: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

75

Page 76: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 2

 Lista completă a trenurilor de călători pe fiecare categorie, care vor fi operate pe

reţeaua feroviară în anul 2017 

a) Trenuri cu circulaţie regulată pe sectii INTEROPERABILEa1)Trenuri INTERREGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.) Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/zi

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6)

Călători km/an 2017

1 2 3 4 5 6 7 8

1 Craiova_Constanţa 434.0 IR 0.50 183 79,422.0 7,545,0902 Braşov_Craiova 375.3 IR 1.50 547 205,289.1 18,023,9703 Bucureşti Nord _Constanţa 225.0 IR 0.50 183 41,175.0 3,911,6254 Bucureşti Nord _Braşov 166.3 IR 1.50 547 90,966.1 8,641,7805 Craiova_Bucureşti Nord 209.0 IR 1.20 438 91,542.0 6,816,8286 Craiova_Videle 158.1 IR 0.80 292 46,165.2 2,308,2607 Craiova_Petroşani 157.4 IR 1.01 368 57,923.2 3,475,392

TOTAL tren- km INTERREGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 612,482.6 50,722,944

a2)Trenuri REGIO

Nr. poz.

PMSRuta de circulaţie Distanţa

(km.) Rang tren

Nr mediu

statistic trenuri/zi

Nr. trenuri /an 2017

Tren km/an 2017 (col3 x

col6)

Călători km/an 2017

1 2 3 4 5 6 7 8

8 Craiova_Motru Est gr. Călători 90.6 Regio 4.00 1,460 132,276.0 2,513,244

TOTAL tren- km REGIO 2017 (pe infrastructura interoperabilă) 132,276.0 2,513,244      tren-km INTERREGIO 612,482.6 50,722,944      tren-km REGIO 132,276.0 2,513,244TOTAL GENERAL tren- km 2017(trenuri cu circulaţie regulată)   744,758.6 53,236,188

76

Page 77: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 3  

Costul prestaţiilor 

Costuri de transport estimative2017

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

16.098,951

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - R

3.176,613

Total - Suma (mii lei) 19.275,564

77

Page 78: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 4

 A. Stabilirea nivelului de venituri proprii prognozat pentru pachetul minim

social şi politica tarifară

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

5.854,53

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R

483,01

Total - Suma (mii lei) 6.337,54

B. Stabilirea nivelului de venituri minime obligatorii de realizat și politica tarifară pentru anul 2017

 Venituri minime obligatorii de realizat (*)

2017Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR

5.853,14

Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R

449,9

Total - Suma (mii lei) 6.303,04

   (*) Venituri minime obligatorii de realizat, reprezintă cota de 15% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Regio şi 35% din veniturile totale aferente activităţii de transport de călători la trenurile Interregio. 

78

Page 79: O R D I N U L - Ministerul Transporturilormt.gov.ro/web14/documente/acte-normative/2017/04_30/26.04... · Web viewpentru actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada

ANEXA Nr. 5  

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice pentru acoperirea diferenţei dintre nivelul costurilor şi cel al veniturilor realizate din tarifele

aprobate 

Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice

2017Compensaţia anuală necesară, totală, din care:

14.130,867

Compensaţia asigurată prin Legea nr. 6/2017 a bugetului de stat pentru anul 2017 din care:

13.385,048

Suma (mii lei) pentru Trenuri Interregio - IR 10.868,716Suma (mii lei) pentru Trenuri Regio - R 2.516,332

79