O privire asupra standardului american NFPA 1600

Lt. col. ing. Cîrstoiu Nicolae EduardI.S.U. Buzău

În ultimii ani, managementul urgenţei şi planificarea continuităţii activităţii au fost recunoscute ca necesare pentru continuitatea succesului operaţional, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Baza acestei abordări a constituit-o apariţia şi dezvoltarea Standardului Asociaţiei Naţionale pentru Protecţie la Incendiu din SUA (NFPA) privind Managementul Dezastrelor/Urgenţelor şi Programele de Continuitate a Activităţii – NFPA 1600.

FEMA (Agenţia Federală pentru Managementul Urgenţelor), NEMA (Asociaţia Naţională pentru Managementul Urgenţelor), şi IAEM (Asociaţia Internaţională a Managerilor Urgenţelor) sprijină acest standard. În plus, NFPA 1600 a fost utilizat ca bază pentru evaluarea programelor de management al urgenţei, prin EMAP (Programul de Acreditare al Managementului Urgenţei). Mai recent, Comisia 9/11 a aprobat aplicarea NFPA 1600 în pregătirea sectorului privat pentru urgenţe şi a solicitat Departamentului de Securitate Internă (Department of Homeland Security) să promoveze adoptarea sa.

Standardul NFPA 1600 este împărţit în câteva secţiuni şi include un set de anexe care cuprind informaţii suplimentare. Combinate, elementele standardului furnizează un cadru pentru dezvoltarea unui program cuprinzător de management al urgenţei /continuitate a activităţii, fără să ignore necesităţile organizaţiilor individuale.

NFPA 1600 furnizează un set comun de criterii pentru entităţile publice şi private în ceea ce priveşte desfăşurarea unei evaluări sistematice a programelor existente, sau pentru dezvoltarea, implementarea şi întreţinerea programelor de limitare, pregătire pentru, şi recuperare în caz de dezastre sau urgenţe.

NFPA 1600 şi-a început evoluţia în 1991, fiind iniţial doar un cod de bune practici, a fost adoptat formal la întrunirea anuală din 1995 a Asociaţiei şi s-a dezvoltat pe două direcţii: managementul urgenţei şi asigurarea continuităţii activităţii. Ulterior, standardul a fost revizuit în 2000, 2004, 2007, 2010, 2013. De exemplu, guvernul trebuie să răspundă nevoilor cetăţenilor săi în timpul unei urgenţe (adăpost, hrană, alte nevoi de bază) prin înfiinţarea unui serviciu de management al urgenţei. În plus, pentru a asigura aceste necesităţi, guvernul trebuie să fie apt să îşi menţină funcţiile, cum ar fi plata salariilor, asigurarea sistemelor informaţionale şi de comunicaţii, emiterea de acte administrative. Iniţial, fenomenul Y2K a ridicat problema dacă o entitate guvernamentală poate continua să funcţioneze dacă îşi pierde capacitatea de a-şi folosi computerele. De asemenea, atacurile de la 11 septembrie au pus din nou întrebarea dacă o entitate guvernamentală poate continua să funcţioneze dacă îşi pierde sediul, inclusiv documente critice. Cu alte cuvinte, oraşul va mai funcţiona dacă sediul primăriei este distrus? Aşadar, autorităţile au atât responsabilităţi de asigurare a continuităţii activităţii cât şi responsabilităţi de management al urgenţei.

Acelaşi principiu se aplică şi entităţilor economice, care trebuie să-şi protejeze nu numai funcţia economică, ci şi bunul cel mai de preţ, personalul. Tot mai mulţi operatori

1

economici conştientizează faptul că pentru a putea funcţiona după un dezastru este adesea necesar să acopere necesităţile de bază ale principalilor angajaţi, sau cel puţin să suplimenteze ceea ce li se asigură acestora prin grija autorităţilor. Un angajat care a rămas fără adăpost sau hrană pentru familia sa în urma unui dezastru, de regulă, tratează asigurarea acestora ca maximă prioritate şi preocupare. Abilitatea angajatorului de a funcţiona după dezastru are o prioritate scăzută din punct de vedere al angajatului, cel puţin până când necesităţile de bază ale familiei sale sunt asigurate. De aceea, mulţi operatori economici iau asupra lor unele responsabilităţi din zona managementului urgenţei.

NFPA 1600 este un standard voluntar. Un standard devine obligatoriu dacă o entitate guvernamentală îl adoptă printr-o lege sau o reglementare echivalentă. NFPA 1600 a fost adoptat de către Programul de Acreditare a Managementului Urgenţei (EMAP). EMAP este un program voluntar, prin care administraţia locală şi statală din SUA îşi supun programele de management al urgenţei unui proces de evaluare, cu scopul de a obţine acreditarea prin EMAP.

Standardul este considerat un document de referinţă pentru planificarea răspunsului la urgenţe, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. Acesta furnizează numeroase metodologii pentru definirea şi identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor în interiorul unei comunităţi sau organizaţii, precum şi ghiduri de planificare detaliate.

Elementele de program cărora li se adresează NFPA 1600 sunt:- Legi şi autorităţi – legislaţia aplicabilă, reglementări şi coduri de bună

practică în industrie pe care o entitate trebuie să le ia în considerare la conceperea unui plan de recuperare postdezastru, de management al urgenţei sau de asigurare a continuităţii activităţii;

- Identificarea hazardurilor şi evaluarea riscurilor – identificarea hazardurilor (naturale, antropice), a probabilităţii lor de producere şi a vulnerabilităţii organizaţiei la aceste hazarduri;

- Limitarea hazardului – acţiunile întreprinse pentru eliminarea sau reducerea gradului de risc indus de hazarduri pentru viaţă şi proprietate, anterior sau după producerea unui dezastru sau a unei urgenţe;

- Managementul resurselor – utilizarea mijloacelor din interiorul organizaţiei pentru reducerea sau eliminarea hazardurilor identificate în faza de evaluare a riscului;

- Planificarea – procesul de dezvoltare a unor măsuri şi proceduri care vor abilita o organizaţie să răspundă la un dezastru şi să îşi reia activitatea sau serviciile critice într-un timp predeterminat, să îşi minimizeze pierderile şi să îşi repună în funcţiune facilităţile afectate cât mai curând posibil;

- Conducerea, controlul şi coordonarea – abilitatea de a manageria răspunsul şi operaţiile de recuperare, notificarea autorităţilor, a personalului cu responsabilităţi în răspunsul la urgenţă şi a celorlalţi angajaţi despre producerea sau iminenta producere a unei urgenţe;

- Comunicaţiile şi avertizarea – trebuie dezvoltate şi testate periodic sisteme şi proceduri de comunicaţie;

- Operaţii şi proceduri – implementarea tuturor operaţiilor tactice legate de incident, inclusiv răspunsul, evaluarea pagubelor şi operaţiile de recuperare;

- Logistica şi utilităţile – identificarea metodelor şi responsabilităţilor în ceea ce priveşte utilităţile, serviciile, personalul şi materialele necesare pentru tratarea incidentului;

- Pregătirea – implementarea unui program de pregătire/educaţional, cu scopul de a facilita înţelegerea şi sprijinul programului de management al urgenţei;

- Exerciţii, evaluări şi acţiuni corective – evaluarea programului prin analize periodice, testări, rapoarte post-incident, evaluări ale performanţei, exerciţii;

2

- Comunicarea în timpul crizei, educarea şi informarea publicului – proceduri de diseminare a informaţiilor utile pentru recuperare şi proceduri de răspuns la solicitările de informaţii în toate fazele dezastrului, inclusiv proceduri pentru relaţia cu mass-media;

- Finanţe şi administrare – responsabilităţi privind dezvoltarea procedurilor financiare şi administrative de sprijin al programului înainte, în timpul sau după producerea unui dezastru sau a unei urgenţe.

Şi la nivel internaţional există preocupări pentru standardizare în acest domeniu. Organizaţia Internaţională pentru Standardizare a înfiinţat în anul 2001 Comitetul Tehnic ISO/TC 223, cu scopul de a dezvolta standarde în domeniul securităţii societale – concept dezvoltat la Şcoala pentru Studii de Securitate din Copenhaga, care desemnează „abilitatea unei societăţi de a-şi păstra caracteristicile esenţiale în condiţiile unor schimbări şi în condiţii de ameninţări reale sau posibile”. Activitatea acestui comitet s-a concretizat în apariţia familiei de standarde ISO 22300, referitoare la securitatea societală, dintre care amintim: ISO 22301:2012 – Securitatea societală – Sisteme de management pentru continuitatea activităţii – Cerinţe; ISO 22313:2012 – Securitatea societală – Sisteme de management pentru continuitatea activităţii – Ghid; ISO 22320:2011 – Securitatea societală – Managementul urgenţei – Cerinţe pentru răspunsul la incident.

Tendinţa actuală în acest domeniu este de armonizare între diferitele sisteme de standardizare şi/sau reglementare, în ceea ce priveşte vocabularul, terminologia, conceptele şi principiile de bază, un element important fiind identificarea celor mai bune practici în proceduri şi metodologii.

Bibliografie:

- MaryAnn E. Marrocolo - An introduction to NFPA 1600 for public works organizations;- Lloyd Bokman - Linking NFPA 1600 with ANSI and ISO Technical Committee 223;- NFPA 1600 Standard on Disaster/Emergency Management and Business Continuity

Programs - 2013 Edition;- Wikipedia

3