Nuvela istorica romantica

“Alexandru Lapusneanu” de Costache Negruzzi

Opera literara “Alexandru Lapusneanul” este prima nuvela romantica de inspiratie istorica din literatura romana, o capodopera a specie si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Publicata pentru prima data in perioada pasoptista in primul numar al revistei “Dacia literara”, in 1840 de catre Costache Negruzzi.

Opera este o nuvela, fiind o specie a genului epic, in proza, de mai mare intindere decat schita, cu o actiune mai complexa decat a acesteia, cu un numar mai mare de personaje si cu un conflict mai pronuntat. Aceasta are o structura riguroasa, cu un singur fir narativ central si dezvolta un puternic conflict. Personajele sunt relativ putine si graviteaza in jurul personajului principal.

De asemenea, este o nuvela romantica, prin tema, conflict, naratiune lineara, personaje exceptionale puse in situatii exceptionale, personaje construite in antiteza, dar si prin culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara. Este nuvela istorica, deoarece sursele de inspiratie sunt cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, dar şi cronica lui Miron Costin, de unde autorul prelucrează scena de răzvrătire a maselor populare din timpul lui Alexandru-Iliaş Vodă.

1. Subiectul operei:

Expoziţiunea. Nuvela descrie un episod din viaţa socială a Moldovei de la mijlocul secolului XVI. Personajul central al nuvelei este Alexandru Lăpuşneanul. Viclenia, cruzimea şi ipocrizia lui sunt trăsături care definesc intreaga lui fiinţă. Personajele secundare sunt Ruxanda, soţia domnitorului Tiran; cuviosul Teofan; Moţoc care e perfid, viclean; Veveriţă – un duşman ascuns al domnitorului; Spacioc şi Stroici care sunt tineri insufleţiţi de un sincer patriotism.

Intriga. Elementele caracteristice eseţiale ale lui Alexandru Lăpuşneanul sunt: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră” sau „Zic să fie zis că de se va scula, va popi şi el pre unii”.

Desfăşurarea acţiunii. Conflictul se bazează pe voinţa de autoritate a domnitorului şi opoziţia boierilor, eai in capitolul al şaptelea şi pe ciocnirea dintre ţărănime şi boierimea spoliatorie simbolizează prin Moţoc. Până la urmă Alexandru Lăpuşneanul este otrăvit de soţia sa, aceasta fiind indemnată de boierii pribegi.

Punctul culminant. Lăpuşneanul îi ucide pecei 47 de boieri şi aşază apoi pe o masă in formă de piramidă capetele lor, arătindu-le doamnei Ruxanda drept făgăduitul leac de frică.

Deznodamântul. Timp de 4 ani Lăpuşneanul nu mai prunceşte nici o execuţie insă, totuşi, ii chinuieşte pe unii boieri consideraţi suspecţi. In timpul şederii sale la Hotin Lăpuşneanul se imbolnăveşte şi căzând la pat intr-un moment de delir cere să fie călugărit. Odată venit la realitate îi  ameninţă pe toţi cu moartea, inclusiv pe soţia şi fiul său „M-aţi poit voi, dar de mă voi indrepta, pre mulţi am să popesc şi eu”. La sfatul lui Spancioc, Ruxanda pune otravă in băutura soţului său care işi găseşte astfel sfârşitul.

Concluzie. Autorul a lăsat faptele să se deruleze singure şi personajele să se manifeste in voie, totul stând sub semnul unei accentuate obiectivităţi.

2. Semnificatia titlului:

Titlul, din punct de vedere morfologic, este alcatuit dintr-un substantiv propriu, care in sens denotativ indica o personalitate istorica, domnitor al Moldovei care a domnit de doua ori, fiind detronat prima oara datorita tradarii boierilor si care s-a intors a doua oara la tron, impunandu-se cu ajutor strain. In sens conotativ, titlul surprinde personajul pricipal al operei, tipul de domnitor crud, despot si tiran, caracterizat prin disimulare si o buna cunoastere a psihologiei umane. Folosirea acestui nume in titlu indica o trasatura a nuvelei istorice.

3. Stuctura operei:

Nuvela este alcatuita din patru parti, fiecare avand un moto semnificativ.

I. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! - ilustreaza hotararea lui Lapusneanul de a ocupa tronul impotriva dorintei marilor boieri

II. Ai sa dai sama, doamna! - sunt cuvintele rostite de vaduva unui boier si adresate doamnei Ruxandra, ca o amenintare pentru crimele infaptuite de sotul ei

III. Capul lui Motoc vrem! - exprima nemultumirea poporului din cauza numeroaselor dari si din cauza asupririi boieresti

IV. De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! - sunt cuvintele lui Lapusneanul, care, revenit la realitate, ii ameninta pe cei care voiau sa-l calugareasca.

4. Caracterizarea personajelor: Alexandru Lăpușneanu este un personaj static, încrâncenat, până la sfârșit, în teribila luptă împotriva boierilor. Personaj principal a cărui voință domină destinele supușilor, acesta reprezintă tipul Tiranului crud și violent, care încalcă orice principii religioase și morale, în scopul de a-și păstra puterea.

Cuvintele proprii îl caracterizează ca pe un om hotărât („Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu...”), lucid și prevăzător care nu acceptă să renunțe la oastea străină, gândindu-se că boierii îl vor trăda din nou.

Alteori, felul în care vorbește îi relevă viclenia și prefăcătoria. Așa se întâmplă în scena cuvântării de la mitropolie, când se preface că regretă ceea ce a făcut: „m-am arătat cumplit, rău, vărsând sângele multora. Unul Dumnezeu știe de nu mi-a părut rău și de nu mă căiesc de aceasta”. În aceeași zi, după uciderea boierilor, când mulțimea cere capul lui Moțoc, acesta speră că Vodă îl va salva, punând tunurile să tragă în acea gloată de „proști”. Răspunsul lui Lăpușneanul („Proști, dar mulți”) îi atestă inteligența și calitățile de bun psiholog, întrucât astfel scapă de boierul intrigant și-și atrage poporul. Sfătuit să facă drumul înapoi, căci țara nu-l vrea, Lăpușneanul abia își stăpânește impulsivitatea, punând mâna pe buzdugan tot așa cum gestul de a apuca jungherul devine reflex. În această scenă, ochii care „scâteiară ca un fulger”, mușchii feței, care „i se suceau” și râsul sinistru arată un om violent care-i îngheață pe cei din jur. Elocventă în acest caz este scena măcelului: „El râdea, iar Moțoc, silindu-se a râde ca să placă stăpânului, simțea părul zburlindu-i-se pe cap și dinții săi clănțănind”. Cruzimea constituie dominanta trăsăturilor acestui om și aceasta este vizibilă nu doar în scena menționată, ci mereu. Atunci când face el însuși piramida de capete, Lăpușneanul nici nu tresare, apoi se spală pe mâini (gest care îi arată cinismul) și o cheamă pe soția sa. Din tipologia romantică, el se încadrează în tipologia demonilor. Pentru a-și realiza răzbunarea, demonul are nevoie de o punere în scenă grandioasă: arderea cetăților, capetele tăiate puse la poarta palatului, măcelul de la ospăț, piramida de capete, sunt tot atâtea elemente ale „recuzitei” sale.

Doamna Ruxanda este personaj secundar, deorece se regăsește numai în unele episoade ale acțiunii. De asemenea, ea pune în evidență, prin antiteză, aspectele negative din firea crudului ei soț. Portretul pe care autorul i-l face doamnei, în capitolul al doilea, îi reliefează descendența nobilă și frumusețea: fiică a domnitorului moldovean Petru Rares, Ruxanda „era îmbrăcată cu toată pompa cuvenită unei soții, fiice și surori de domn”. Pe chipul ei mândru se citea însă o tristețe adâncă pricinuită de soarta ei vitregă: „Ea însă era tristă și tânjitoare, ca floarea expusă arșiței soarelui ce nu are nimică s-o umbrească”. Din cuvintele pe care i le adresează temutului ei soț, reies bunătatea și compasiunea față de cei aflați în suferință. Astfel, întrebată fiind care este pricina pentru care și-a lăsat lucrul, blânda doamnă invocă „lacrimile jupâneselor văduve care se varsă la ușa mea”. Atitudinile și faptele doamnei Ruxanda o caracterizează ca pe o ființă sensibilă (care leșină atunci când vede piramida de capete), dar și hotărâtă să-i apere pe cei bătuți de soartă. Prizonieră a unui spațiu întunecat (palatul voievodal) străjuit de capetele celor uciși, Ruxanda pare a fi un înger căzut în Infern. Pentru a se salva și, mai ales, pentru a-și mântui fiul de moarte, blânda doamnă acceptă „rolul” care i se dă: ea va deveni „mâna” pedepsitoare a destinului.

Vornicul Moțoc este un boier „învechit în rele” (cum îl caracterizează chiar voievodul) și un trădător care l-a părăsit pe domitor, atunci când îi era greu (în prima domnie), procedând la fel și cu Tomșa - Vodă. Laș și slugarnic, acceptă să rămână alături de Lăpușneanul (căruia îi sărută mâna „asemenea câinelui care, în loc să muște, linge mâna care-l bate”). Necruțător în strângerea birurilor, este urât de oamenii din popor, care îl vor ucide. Personaj secundar, Moțoc reprezintă tipului lașului perfid, care face orice pentru a intra în grațiile stăpânului.

Mulțimea apare ca personaj colectiv, în capitolul al treilea. Fragmentul constituie prima scenă de masă din literatura română, caracterizată prin uniformizarea tuturor figurilor. Într-un tablou vizual și auditiv, autorul surprinde momentul de derută al mulțimii („Prostimea rămase cu gura căscată”), vocile răzlețe unindu-se apoi într-un singur glas: „Capul lui Moțoc vrem!”. În acestă scenă, substantivul colectiv „prostimea”, căruia i se adaugă verbele la singular numind acțiunile gloatei („rămase”, „nu se aștepta”, „venise”, „vrea”, „începu”) omogenizează figurile (ca și când ar fi una singură)