Prin nulitate se desemneaza, in general, sanctiunea ce se poate aplica in cazul nesocotirii anumitor dispozitii legale sau mijlocul tehnic prevazut de lege pentru a asigura respectarea conditiilor de validitate a actului juridic. In dreptul procesual au fost exprimate insa definitii deosebite cu privire la conceptul de nulitate.Remarcam consacrarea distincta a unui capitol pentru sanctiunea nulitatii actelor de procedura, solutie care nu a fost promovata de legiuitor si in privinta decaderii.Primul text din acest capitol, respectiv art. 174, reglementeaza mai multe aspecte de ordin procedural: consacra cazurile de nulitate; stabileste conceptia generala a legiuitorului despre nulitate, determinandu-i si conditiile de existenta. In continuare ne vom referi la toate aceste aspecte, de o importanta procedurala deosebita, nu insa inainte de a formula cateva consideratii generale asupra sanctiunii nulitatii.Nulitatea vizeaza o mare diversitate de acte ale instantei, partilor si ale altor participanti procesuali, acte intre care exista o stransa interdependenta. O atare realitate se reflecta adeseori si pe planul efectelor pe care le determina nulitatea. Concluzia fireasca a unei atari constatari rezida in faptul ca nulitatea nu reprezinta o simpla consecinta a ignorarii unor conditii de validitate a actelor de procedura, ci si o consecinta a nesocotirii unor reguli privitoare la desfasurarea procesului civil. De aceea, noi am definit nulitatea ca sanctiunea ce determina ineficienta actelor de procedura indeplinite fara respectarea regulilor de desfasurare ale procesului civil si care se rasfrange, adeseori, si asupra actelor ulterioare.Clasificarea nulitatilor reprezinta o problema de real interes atat teoretic, cat si practic, intrucat ea vizeaza si regimul juridic al acestora. In realitate in literatura de specialitate au fost folosite mai multe criterii pentru departajarea diferitelor categorii de nulitati procedurale. In sistemul Codului de procedura civila unele clasificari rezulta implicit din dispozitiile legii. Astfel, de pilda, art. 174 C. proc. civ. se refera la nulitatile absolute si relative, iar art. 175-177 distinge intre nulitatile conditionate si cele neconditionate.Alteori distinctia dintre diferitele categorii de nulitati este opera doctrinei. In toate cazurile distinctia dintre diferitele forme ale nulitatii trebuie sa se intemeieze pe criterii certe si functionale. Demersul nostru va urmari in continuare prezentarea celor mai importante categorii de nulitati.In literatura de drept procesual civil criteriul fundamental ce sta la baza distinctiei dintre nulitatile absolute si cele relative il reprezinta natura normelor incalcate. Acest criteriu este luat in considerare de majoritatea autorilor de drept procesual civil.2Regimul juridic al nulitatilor nu poate constitui un criteriu de diferentiere intre cele doua categorii de nulitati. Aceasta deoarece regimul juridic al nulitatilor este determinat tocmai de natura normelor procedurale incalcate. Cu alte cuvinte, un atare criteriu nu reprezinta decat o consecinta fireasca a nesocotirii unor norme procedurale imperative sau, dupa caz, dispozitive.Doctrina si legea distinge, de asemenea, intre nulitatile absolute si relative, precum si intre nulitatile conditionate si cele neconditionate Este cea mai importanta clasificare care se face in doctrina si a caror implicatii practice sunt deosebite, caci ea serveste si pentru determinarea regimului juridic al nulitatilor. Criteriul care sta la baza acestei distinctii vizeaza insa natura normelor procedurale incalcate.O alta clasificare este aceea care distinge intre nulitatile exprese si cele virtuale. Clasificarea nulitatilor in exprese si virtuale se bazeaza tocmai pe izvorul lor. Nulitatile exprese sau textuale ori explicite sunt acelea stabilite anume de lege. Ele isi au originea in vechiul drept francez care promova principiul potrivit caruia nu exista nulitati fara text (Pas de nullit sans texte).Nulitatile virtuale sau tacite ori implicite sunt acelea care isi au izvorul in nesocotirea principiilor fundamentale sau a altor reguli de drept procesual civil. Nulitatea este incidenta, in primul rand, in cazul nesocotirii unor reguli esentiale privitoare la desfasurarea procesului civil. Nulitatea trebuie considerata incidenta si in cazul nesocotirii unor reguli de o importanta mai redusa. Aceasta indreptateste concluzia ca nulitatea se aplica si in cazul incalcarii unor reguli prin care se urmareste numai apararea intereselor uneia dintre parti. Prin urmare, nulitatea absoluta si nulitatea relativa se poate exprima printr-o nulitate expresa sau printr-o nulitate virtuala. Marea majoritate a nulitatilor, in sistemul actualului Cod de procedura civila, sunt nulitati virtuale, nulitatile exprese reprezentand exceptia.Doctrina face distinctie si intre nulitatile proprii si cele derivate. Distinctia dintre cele doua categorii de nulitati se intemeiaza pe raportul cauzal specific dintre diferitele acte de procedura. Nulitatea proprie reprezinta sanctiunea care lipseste de eficienta juridica actul de procedura indeplinit cu nesocotirea conditiilor sale de validitate. Nulitatea derivata reprezinta o consecinta a invalidarii unor acte procedurale anterioare si fata de care actul in cauza se afla intr-un raport de dependenta functionala.Doctrina mai cunoaste si categoria nulitatilor intrinseci si a celor extrinseci. Criteriul distinctiv al celor doua categorii de nulitati se intemeiaza de data aceasta pe natura conditiilor a caror neobservare determina ineficienta actului de procedura. Nulitatile intrinseci intervin in3cazul nesocotirii unor cerinte ce tin de natura sau substanta actului de procedura. Dimpotriva, nulitatile extrinseci intervin in cazul nesocotirii unor conditii exterioare ale actului de procedura, cum ar fi indeplinirea acestuia de un functionar necompetent, neplata taxelor de timbru, depunerea recursului direct la instanta superioara etc.Foarte importanta pentru a fi mentionata aici este si categoria nulitatilor totale si a celor partiale. Distinctia dintre nulitatile totale si partiale se intemeiaza pe intinderea efectelor distructive ale sanctiunii. O asemenea constructie teoretica a fost realizata mai intai in dreptul civil, unde regula de baza o constituie efectul limitat al nulitatii doar la clauzele ce contravin scopului dispozitiei legale incalcate. Distinctia dintre nulitatile totale si cele partiale isi are justificare deplina si in dreptul procesual civil. Nulitatea nu poate fi un scop in sine nici in materie procesuala. Ea trebuie sa intervina numai in masura in care cerintele legii au fost nesocotite.In materie procesuala distinctia dintre cele doua categorii de nulitati este deosebit de pregnanta in domeniul cailor legale de atac. Astfel, in materia recursului instanta de control judiciar are posibilitatea de a dispune casarea totala sau partiala a hotararii. In aceste conditii, partea din hotarare care nu a fost casata dobandeste autoritate de lucru judecat.In art. 175-176 C. proc. civ. legiuitorul are in vedere in mod deosebit regimul juridic al ultimelor doua categorii de nulitati.Nulitatile, fie ca au un caracter absolut, fie ca au un caracter relativ, ele trebuie sa fie constatate pe cale judecatoreasca. Aceasta deoarece pana in momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti actul, indiferent de natura nulitatii - absolute sau relative - este de natura sa produca toate efectele sale.Din analiza dispozitiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pot fi desprinse si conditiile generale ale nulitatii, anume:- nesocotirea dispozitiilor legale privitoare la desfasurarea procesului civil;- producerea unei vatamari;- vatamarea sa nu poate fi inlaturata in alt mod decat prin anularea actului.Calificarea nulitatilor actelor de procedura nu poate fi facuta abstract, avand in vedere doar schema pusa la indemana de legiuitor, ci ea trebuie facuta in concreto, interpretand logic, teologic si sistematic fiecare caz in parte.Orice nulitate a actului de procedura are un rost: prevenirea sau sanctionarea incalcarii unor dispozitii susceptibile sa antreneze concecinte contrare celor care au dus la adoptarea lor.4Astfel si in ipoteza nulitatilor neconditionate exista o vatamare,, dar nu a intereselor procesuale ale partilor, ci una de interes public, evocata de art.174 alin (2) C.proc.civ. privind buna si corecta administrare a justitiei.Art. 176 C.proc.civ. ne spune ca nulitatea nu este condiionat de existena unei vtmri n cazul nclcrii dispoziiilor legale referitoare la: capacitatea procesual, reprezentarea procesual, competena instanei, compunerea sau constituirea instanei, publicitatea edinei de judecat sau alte cerine legale extrinseci actului de procedur, dac legea nu dispune altfel.Unele dintre cazurile de nulitate neconditionata nu sunt suficient de determinate. Spre exemplu, se face referire la competenta instantelor, desi, conform art.129 C.proc.civ., necompetenta poate fi si de ordine privata, ceea ce aduce in prim plan un regim juridic relativ in ceea ce priveste nulitatea. Doar incalcarea competentei generale, atunci cand procesul nu este de competenta instantelor judecatoresti, incalcarea competentei materiale sau a competentei teritoriale exclusive sunt considerate de ordine publica. Necompetenta materiala si teritoriala trebuie invocate de parti sau de judecator la primul termen de judecata la care partile au fost legal citate. Tocmai datorita acestui fapt, nulitatea devine una atipica, deoarece, de regula nulitatea absoluta ar trebui invocata in orice stare a pricinii.Lipsa capacitatii procesuale de exercitiu atrage un tratament juridic specific, desi, in general lipsa capacitatii de exercitiu atrage nulitatea absoluta. Astfel, ea atrage anulabilitatea actului de procedura, putand fi acoperita total sau partial. Art. 54 C.proc. civ, prevede ca actele efectuate de incapabil pot fi confirmate de reprezentantul sau ocrotitorul legal.O alta nulitate care trebuie pusa in discutie este cea a art. 196 si a art 200 C.proc.civ, privitoare la nulitatea cererii de chemare in judecata. Primul aduce in atentie care sunt elementele minime si indeniabile ale acesteia, trimitand la cel de-al doilea articol, care prevede sanctiunea. Astfel, cererea care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnatura partii sau a reprezentantului acesteia este nula. Art.200 prevede ca atunci cand cererea nu indeplineste aceste conditii, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiune anularii cererii. La o prima analiza, avand in vedere ca articolul 196 in alin (2) prevede relativitatea sanctiunii lipsei semnaturii, adica doar a unuia dintre elementele enumerate mai sus, am putea crede ca vorbim, in restul cazurilor, de o nulitate absoluta. Insa, prevederile art. 200 C.proc.civ ne conduc spre concluzia ca este de fapt5o nulitate relativa, dandu-se posibilitatea remedierii acestor lipsuri in termenul acordat de instanta. Doar in cazul neefectuarii remedierilor inacest termen, nulitatea ia forma uneia abolute, am putea spune.Un alt caz de nulitate care merita adus in atentie, este cel al caii de atac a recursului, in cazul nemotivarii sale in termanul legal.Art.486 alin(1) C.proc.civ. prevede ca: Recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazului prevazut la alin.(3). Aceeasi sanctiune intervine in cazul in care motivele invocate nu se incadreaza in motivele prevazute la art. 488. Daca legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publica pot fi ridicate din oficiu de catre instanta, chiar dupa implinirea termenului de motivare a recursului, fie in procedura de filtrare, fie in sedinta publica.Avand in vedere caracterul extraordinar al recursului, se justifica anularea acestuia pentru neindicarea motivelor.In concluzie, putem afirma utilitatea clasificarii avute in vedere de legiuitor in nulitati absolute si relative, deoarece pentru a putea determina regimul juridic aplicabil nulitatii, trebuie sa pornim de la ideea celor doua tipuri de nulitati. Cu toate acestea, ele trebuie analizate de la caz la caz, in raport de particularitatile fiecareia, deoarece este posibil ca, in unele cazuri, asa cum am arata mai sus, sa existe si nulitati atipice, care se pot infatisa, sub unele aspecte ca nulitati absolute, iar sub altele ca nulitati relative. Aceasta categorie nu este altceva decat o dovada a flexibilitatii institutiilor juridice.