Nucul lui Odobacde Emil Gârleanu

Date biograficeEmil Gârleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iași, d. 2 iulie 1914,

Câmpulung) a fost un prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist

român. Fiul lui Emanoil Gârleanu, colonel și al Pulcheriei, născută

Antipa. Începe liceul la Iași în 1889 dar se retrage și se înscrie la Școala fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intră la Școala de Ofițeri de Infanterie, unde devine coleg cu Gheorghe Brăescu. A fost sublocotenent în armata română dar este exilat la Bârlad pentru activitatea sa publicistică, interzisă de regulamentul militar.

Pe dealul lutos şi sterp de lângă satul Arşiţeni se afla, ca printr-o minune, nucul lui Odobac, un nuc bătrân de sute de ani, cu umbra întinsă pe tot dealul. Copacul era pe partea de loc a Odobăceştilor, neam din care mai trăiau moş Toader şi nepotul său de frate, Mitru Odobac, un tânăr de vreo douăzeci şi cinci de ani pe care moşul îl crescuse ca pe fiul său, după moartea fratelui.

De la o vreme Mitru era cam schimbat. Moş Toader află cu mirare de la primar că nepotul său se pregăteşte să o ia de nevastă pe Ruja lui Cazacu din Moghileni. Se duse mânios acasă şi îl certă pe Mitru că a aflat de la alţii că vrea să se însoare şi că o vrea tocmai pe Ruja, fata unui hoţ de cai care furase chiar şi de la tatăl băiatului. Îi spuse că nu o va lua de nevastă, dar Mitru spuse că o va lua şi repetă chiar după ce bătrânul îl lovi peste faţă cu o ploaie de lovituri.

Mitru ieşi apoi pe poartă, iar moşul se suci o vreme prin curte apoi ieşi şi el, şi porni căte Moghileni. Când ajunse la imaş, îi ieşi în cale chiar Ruja, călare pe un cal sur. Moş Toader îi spuse că, dacă vrea să îl ia pe Mitru, să nu îi chinuie sufletul şi că el va fi tot timpul cu ochii pe ei.

Nunta se făcu în scurtă vreme. Moşul rămase în casa lui, tinerii într-a lor, aflată în aceeaşi ogradă. În toamna şi iarna aceea tinerii stătură mai mult în casă, dar când veni primăvara începură să facă schimbări în ograda lui Odobac. Mitru dărâmă un hambar şi făcu pe locul lui un grajd. Moşul nu zise nimic întâi, dar după ce termină, spuse că putea să facă grajdul mai încolo şi să lase şi hambarul. Ruja spuse repede că ea a zis să îl dărâme, că se clătina.

Altă dată Ruja îi spuse moşului că îi aduce un cal mai bun decât cel pe care îl avea, iar el îi spuse că, dacă aduce cai de furat în ograda lui o spânzură de nucul de pe deal.

Ruja se duse cu Mitru sub nucul lui Odobac, unde răcoarea şi mirosul tare al frunzelor erau de nesuportat. Îi spuse lui Mitru de ameninţarea bătrânului şi că tatăl lui îl ameninţase cândva pe al ei la fel, că îl spânzură de nuc.

După vreo săptămână, moş Toader văzu în ograda lui un cal nou, frumos. Află că e dar de la socrul lui Mitru şi îi spuse nepotului că e de furat şi că femeia aia îl prăpădeşte.

De atunci moş Toader nici nu se mai duse la ei, îşi făcu singur de mâncare, îşi făcu pârleaz şi ieşi direct în uliţă, fără a mai trece prin faţa casei lor. Simţea că în neamul lui intrase un duh rău. Când se mai ducea la umbra nucului, Ruja îi spunea lui Mitru că se duce să aleagă creanga de care să o spânzure. Până la urmă spuse că pentru ea e acelaşi lucru dacă o spânzură sau dacă e el stăpân acolo.

Nu trecu mult timp şi veniră pe la moş Toader popa şi primarul. Aduseră vorba despre deal şi spuseră că ei nu cred că va prinde via pe deal. Aşa află bătrânul că Ruja vrea să pună vie pe dealul nucului.

După ce îi plecară oaspeţii, bătrânul îşi dădu seama ce voia Ruja de fapt, să doboare nucul lui. Vorbi cu ea şi aşa era. Nebun de furie se repezi să o lovească, dar ea fugi. Veni pe urmă Mitru şi bătrânul răcni la el că nu va tăia nimeni nucul lui Odobac.

Când veni Ruja, Mitru o certă, căci nu voia nici el să se taie nucul, dar femeia îi spuse că e un copac blestemat şi o să vină vreo molimă de la trupurile câinilor care se duc să moară sub coroana nucului. Mitru se miră şi spuse că nucul va rămâne acolo, că e hotarul lor, al Odobăceştilor.

Ruja o atrase de partea ei pe nevasta crâşmarului şi o puse să răspândească în sat vorba că nucul lui Odobac aduce molimele în sat. Pentru asta avea să-i dăruiască un cal sur. Pe tată-său îl puse să aducă nişte stârvuri de câini sub nuc.

În câteva zile veniră şi crâşmarul şi primarul să-i spună lui moş Toader să taie nucul, iar preotul, care ţinea la el, îi spuse să se împace cu Ruja că o să taie nucul până la urmă.

A doua zi, la horă, veni un miros greu dinspre deal. În frunte cu crâşmarul şi cu primarul, oamenii, înfierbântaţi şi de vin, îi spuseră lui moş Toader că vor tăia nucul. Moş Toader plecă fără să spună un cuvânt.

Hotărârea oamenilor se întări când, pe înnoptat, veni Ruja şi spuse, aşa cum o sfătuise tatăl său, că o atacase un tâlhar pe când trecea pe sub nuc. A doua zi de dimineaţă aveau să taie nucul.

Preotul se duse acasă la moş Mitru şi îi spuse, apoi îl binecuvântă şi plecă. Moşul îşi luă securea şi se duse la casa lui Mitru. În uşă se lovi de el şi îi spuse că a venit să îl scape de năpârcă. Mitru îl luă în braţe să îl scoată afară şi moş Toader, zbătându-se, îl tăie la mână.

Moş Toader fugi plângând la el acasă. Căută în tindă şi luă frânghia pe care întindea rufele, apoi ieşi şi se cufundă în noapte.

Dimineaţă, vreo treizeci de oameni, între care crâşmarul, crâşmăriţa, primarul, Mitru şi Ruja, porniră pe deal. Doi flăcăi voinici tăiară trunchiul copacului. Mitru se tot uita să nu vină moşneagul. Ruja îi spunea că acum vor fi şi ei stăpâni în casa lor.

Când traseră copacul cu frânghia la vale, Mitru văzu corpul moşului spânzurat chiar de ramurile nucului său.

Copacul se prăbuşi, acoperind cu frunzele lui trupul neînsufleţit.