ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURIla frământările tinerilor

?PRIETENIE CĂSĂTORIE

D E Relatii, Ș I

De ceva vreme împreună cu prietenul meu ne confruntăm cu o problemă: când suntem împreună nu putem rezista ispitei de a ne explora corpul, provocân-du-ne plăcere. Sunt conștientă că ceea ce fac nu este ceea ce vrea Dumnezeu de la noi, dar mă simt atrasă de el și el e atras de mine. Suntem prieteni de 3 luni, însă lucrurile au evoluat foarte rapid. Nu știu ce să fac, ne iubim dar nu ne putem căsători acum. Ce putem face?

Înţeleg ceea ce spuneţi. Nu este o situaţie tocmai ușoară. Din păcate, nici prea fericită. Aș vrea să vă spun că există o cale ușoară de a rezolva această proble-ma, dar din păcate nu este adevărat. Aţi așezat relaţia voastră pe o temelie nesi-gură. Înţeleg că vă cunoașteţi de 3 luni și că relaţia a evoluat foarte repede, dar nici nu vă puteţi căsători pentru curând. Sentimentele de vinovăţie sunt greu de gestionat. Şi afectează pe termen lung. Dar există posibilitatea ca relaţia voastră să crească frumos și să vă ajute să vă împliniţi nevoile fiecăruia în parte. Însă vă recomand câteva ajustări.În primul rând vă recomand să vă opriţi din ceea ce faceţi. Nu vă face bine nici unuia și nici relaţiei voastre. Încercaţi să vă concentraţi mai mult pe celelalte as-pecte ale relaţiei dintre voi - cunoașterea nevoilor, a modului cum gândiţi, ele-mentele comune, etc. Întâlnirile voastre să fie concentrate mai mult pe discuţii cu privire la ceea ce credeţi cu privire la voi, relaţia voastră, aspecte pe viaţă, etc. Dacă obiceiul este să vă întâlniţi foarte des, răriţi întâlnirile. Căutaţi întâlniri-le în grup. Evitaţi locurile singuratice și care predispun la intimităţi fizice. Evitaţi întâlnirile singuri, târziu în noapte sau singuri în camere izolate. Staţi de vorbă

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

- ca să vezi ce crede el despre nivelul la care a ajuns relaţia voastră și soluţia pe care o are el. În felul acesta vezi și perspectiva lui asupra relaţiei dintre voi, aju-tându-te să verifici seriozitatea implicării lui. Ştiu că lucrul acesta nu va fi simplu de făcut, dar va fi necesar pentru a putea clădi relaţia voastră bine și trainic. Iar dacă intenţia voastră este să vă căsătoriţi, începeţi să planificaţi evenimentul.

Mi-am facut un prieten. Suntem din același oraș, biserici diferice, adventiști amândoi. Vreau să știu cât de des ne putem întâlni, și dacă doar noi doi sau neapărat cu un grup.

Nimeni nu vă poate spune de câte ori să vă întâlniţi și nici ce să discutaţi în ca-drul acestor întâlniri. Sunt însă câteva lucruri despre care este bine să știţi.1. Întâlnirile dese și lungi - singuri - conduc la o intimitate iminentă între voi. Este greu să mergeţi unul lăngă altul ore în șir de câteva ori pe săptămână timp de mai multe ori fără să se producă o anumită apropiere. Relaţia crește și va cere trecerea la nivelul următor. Dacă intenţia voastră este de durată cu perspecti-va unei căsătorii, atunci mergeţi în așa fel încât să vă cunoașteţi cât mai bine pentru a putea lua o decizie matură și responsabilă. Dacă nu există perspectiva căsătoriei, faceţi în așa fel încât să nu ajungeţi prea repede acolo unde nu vă doriţi.2. În cadrul acestor întâlniri abordaţi teme comune de interes, dar folosiţi-vă de aceste ocazii și pentru a vă cunoaște unul pe celălalt: ce îţi place, ce nu îţi place,

ce credeţi despre unele lucruri, cum puteţi rezolva unele dificultăţi. Este bine să fiţi atenţi la modul în care se comportă celălalt în anumite situaţii: supărare, rezolvarea conflictelor, relaţia cu prieteni de sex opus, relaţia cu familia, etc.

Am avut o relaţie de prietenie cu un băiat din biserica locală și după un an de zile a spus ca nu ne mai potrivim și că sunt diferenţe între noi (el e mai mare cu aproape 10 ani, dar nu s-a pus până acum problema), iar o “prietenă” încearcă să-l cucerească (ea e tot din biserică). Pentru a evita situaţia, deoarece mi-e foar-te greu să trec peste asta dupa niște clipe minunate, m-am gândit sa mă mut cu școala în alt oraș, și să vin mai rar în zonă (cel puţin din toamnă), însă este cea mai bună soluţie?

Dacă singurul motiv pentru care schimbaţi școala este relaţia nereușită cu acest băiat, atunci cred că trebuie să vă mai gândiţi. Dacă sunt și alte motive, atunci decizia aceasta va avea alt temei. Bănuiesc că schimbarea școlii implica cheltuieli, schimbarea mediului în care aţi fost până acum, cu implicaţii emoţio-nale - va fi nevoie să faceţi faţă nu doar durerii despărţirii, dar și adaptării la noul mediu. Este drept că cele două se pot anula reciproc, dar pot să se și amplifice una pe celalaltă. Rezultatul poate fi chiar mai dureros decât a fost iniţial. Fuga nu este o soluţie întotdeauna, deși uneori este necesară. Însă nu cred că este cazul dumneavoastră.Să înţeleg că singurul motiv de despărţire este diferenţa de varstă? Sau cel pu-

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

ţin așa a spus el? Dumneavoastră care credeţi că este motivul adevărat? Este adevărat că orice despărţire este dureroasă, dar aceste simţăminte vor trece în timp. Oferiţi-vă timp și implicaţi-vă în activităţi care vă fac plăcere. Puţin câte puţin veţi uita și vă veţi detașa emoţional de această relaţie.

La ce punct iubirea faţă de un băiat se transformă în obsesie? Pe scurt, povestea mea: M-am cunoscut cu un băiat și am devenit cei mai buni prieteni [băiatul e adventist și e de aceeași vârstă cu mine]. Apoi el mi-a zis că îi place de mine și l-am crezut pentru că noi ne înţelegeam parcă din priviri și puteam să bag mâna în foc că nu mă minte. Am continuat așa vreo două luni după care eu l-am lăsat pentru un baiat de care nici nu îmi plăcea. Nici măcar nu știu de ce l-am lăsat. Apoi mi-a părut rău și i-am zis dacă vrea să fim iar împreună. El a răspuns afirma-tiv, dar după două săptămâni a zis că s-a răzgândit, că eu sunt prea geloasă și că nu e prea frumos să ai iubită fiindcă nu te mai poţi uita după alte fete. De atunci el se poartă mai indiferent cu mine și se comportă la fel ca și ceilalţi băieţi din ziua de azi. Când era cu mine era un băiat diferit, credincios, cuminte, asta mi-a și plăcut la el. Să fi fost oare prefăcătorie?

Înţeleg că relaţia dintre voi nu a durat prea mult - vreo 2 luni și apoi încă 2 săp-tămâni. Este destul de greu să credeţi că vă cunoșteati destul de bine. Adu-ţi aminte că și tu l-ai lăsat cu ochii în soare la fel cum te-a lăsat el pe urmă. Băieţii sunt inventivi când vor să iasă dintr-o relaţie. Dar poate că nu te-a putut ierta pentru ceea ce i-ai făcut și tu lui. Dacă a fost prefăcătorie, aceasta te ajuta

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

să treci mai ușor peste durerea desppărţirii? Iar dacă nu a fost prefăcătorie, te ajuta lucrul acesta cu ceva?Poate că este vremea să mergi mai departe! Dacă crezi că este băiatul fără de care nu poţi trăi, atunci luptă-te pentru el. Dacă ai ceva dubii, lasă timpul să așe-ze lucrurile și sunt sigur că Dumnezeu îţi va da puterea să treci cu bine și peste această experienţă din care poţi învăţa unele lucruri folositoare pentru viaţă!

Am niște nelămuriri privind sentimentele mele pentru un băiat. L-am cunoscut la începutul liceului, suntem colegi de clasă. Pe parcursul primului semestru am început să ne înţelegem foarte bine și să fim foarte apropiaţi. Vorbeam absolut orice. Ceea ce am observat era faptul că el se șimtea atras de mine fizic (poate era doar o impresie), nu se comporta cu mine ca și cu celalalte colege. Am de-venit cei mai buni prieteni! Făcea mii de gesturi care mă surprindeau plăcut. Nu-mi spunea des că mă iubește, dar când o făcea, o făcea cu multă gingășie. Totuși, uneori am impresia că nu mă respectă: mă strânge des în braţe și i-am spus să nu mai facă asta. Dupa faze repetate i-am spus să mă respecte și să mă înţeleagă, dar a continuat să fie apropiat de mine, fizic. Nu știu dacă simte pen-tru mine ceva mai mult decat pentru o amică, ceea ce știu este că el a început să vorbească cu o fată mai mare decât el , iar pe parcurs spune că s-au îndrăgostit unul de altul. Între timp eu am început să vorbesc cu un băiat tot de la liceu. Lui îi plăcea de mine, dar mie nu-mi plăcea de el. Pe parcurs am început să ţin la el. Relaţia cu colegul meu dintâi a ramas aceeași. În vacanţă mă suna rar, iar când mă suna mă intreba dacă mai vorbesc cu băiatul de care începusem să mă în-drăgostesc. Îi spuneam tot. Una din probleme este că eu pe acasă am început să “mint’” sau, mai degrabă să exagerez în legatură cu colegul meu. Adică deviam subiectul în așa fel încât cel cu care vorbeam să creadă că lui îi place de mine...

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

Nu știu ce să cred. Cred totuși că mie îmi place de el, dar credeţi că ar fi posibil ca și el să mă placă?

Am înţeles din ceea ce aţi scris că un coleg de clasă este apropiat de dumnea-voastră și nici dumneavoastră nu vă este indiferent. Între timp aţi început o altă relaţie cu un al băiat, iar colegul de clasă de asemenea are o relaţie cu o fată mai mare ca vârstă. Nu am înţeles dacă dumneavoastră aţi vrea să renunţaţi la relaţia pe care o aveţi acum cu băiatul de care aţi început să vă îndrăgostiţi, ca să începeţi o relaţia cu colegul de clasă de care înţeleg că vă place.Dacă este așa, permiteţi-mi să vă rog să vă gândiţi la câteva lucruri.În primul rând, dacă relaţia pe care o aveţi acum cu băiatul de care aţi început să vă îndrăgostiţi nu doriţi să o continuaţi, cred că ar fi normal să staţi de vorbă și să lămuriţi viitorul acestei relaţii. Nu cred că este bine să daţi speranţe unui băiat care poate este serios în ceea ce face, ca mai târziu să descopere că a fost înșelat în așteptările sale. Cred că nici dumneavoastră nu v-ar plăcea să desco-periţi un astfel de lucru. Dacă însă această relaţie credeţi că merită, atunci faceţi tot posibilul să întrerupeţi micile intimităţi cu celălalt băiat - colegul de clasă. Chiar dacă este nostim și vă face să vă simţiţi bine, dacă nu există o relaţie de prietenie declarată, evitaţi orice aparenţă rea. Bănuiesc că nu v-ar plăcea ca să descoperiţi același comportament și la cel cu care sunteţi împreună. O amică, strângeri în braţe... cuvinte dulci... etc.În al doilea rând, dacă doriţi să aflaţi care sunt sentimentele colegului de clasă faţă de dumneavoastră trebuie să staţi de vorbă unul cu celălalt. Dacă el vrea să aibă o relaţie cu dumneavoastră, atunci cred că este normal să renunţe la celelalte relaţii pe care le are și să investească într-o relaţie cu dumneavoastră. Şi cred că trebuie să vă clarificaţi acest aspect pentru a nu mai fi nevoie să “min-

ţiţi” în această privinţă.În ceea ce privește atitudinea și comportamentul colegului, posibil ca acesta să fie interesat de aspectul fizic - așa cum sunt cam toţi băieţii de vârsta lui. Şi înţe-leg că este destul de isteţ, descurcăreţ și chiar cu ceva tupeu când vine vorba de cuvinte “dulci”. Sfatul meu este să verificaţi temeinicia intenţiilor sale. Faptul că el își permite să fie atât de insistent și apropiat fizic, deși spune că este îndră-gostit de o altă fată - este un semn al ușurinţei cu care tratează relaţiile. Aveţi grijă... Poate că ar fi mai bine să vă îndrăgostiţi de cineva care manifestă mai multă seriozitate în relaţiile pe care le are.

Am o problemă care mă frământă de ceva vreme și nu știu cum aș putea să reac-ţionez cel mai potrivit în condiţiile date. Pe scurt. Tatal meu nu este adventist, e din familie de adventiști, dar a renunţat la credinţă de mult timp. Nu este un om violent fizic, nu consumă băuturi alcoolice, este un om normal ca toţi oamenii, însă are o problemă (sau eu o am, nu știu), aceea că nu acceptă niciun băiat dintre cei cu care m-am văzut până acum, lucru care începe să mă exaspereze. După cum spuneam, nu este violent fizic, dar verbal este, de multe ori, în sensul că are și debit verbal și argumente destul de puternice pentru a te determina să faci ceea ce el vrea să faci. Simt că vorbele lui au multă influenţă asupra mea; îmi dau și eu seama că are pe undeva dreptate, mereu am “ales” băieţi spirituali, modești, intelectuali. Dar pentru el nu este suficient, vrea neapărat băiat cu stare materială, frumos și deș-tept pentru că “tu meriţi un băiat adevărat!”.Ajung sa fiu disperată pe tema asta, spuneţi-mi vă rog ce-aș putea face în situa-ţia dată? Cum să mă raportez la el, și dacă ar trebui să fiu mai hotărâtă în a face ceea ce-mi doresc, fară să ţin cont de pressingul lui.

ÎNTREBARE:

Înţeleg că sunt probleme între dumneavoastră și tatăl dumneavoastră în privin-ţa alegerilor pe care le faceţi cu privire la partenerul de viaţă. Nu mi-aţi spus nimic de părerea mamei. Din câte înţeleg, dumneavoastră aţi depășit vârsta când alţii decideau pentru dumneavoastră și aţi ajuns la un punct în care vreţi să vă întemeiaţi o familie. Lucrul acesta este normal. Dar în același timp, cel puţin tatăl dumneavoastră nu vrea să vă permită să vă luaţi zborul. Așteptările pe care le are sunt realiste? Dacă faceţi parte dintr-o familie cu resurse financiare semnificative, atunci este de înţeles de ce tatăl vrea să menţineţi standardul. Dar dacă familia dumnea-voastră este de condiţie medie, cred că nu este nici o problemă dacă vă orien-taţi spre băieţi de aceeași condiţie socială. Însă, dacă tatăl dumneavoastră își dorește un salt de condiţie socială prin căsătoria dumneavoastră - lucrul acesta nu este rău în sine - dar dacă acesta este singurul motiv pentru alegerea unui partener de viaţă, atunci cred că trebuie să vă gândiţi bine înainte de a zice DA. Ştiţi bine că ceea ce ţine o familie aproape nu este condiţia socială. Ceea ce nu înseamnă că nu este important și acest aspect.Cred că trebuie să vă evaluaţi bine sentimentele, așteptările și relaţia pe care o aveţi cu băiatul respectiv și dacă concluzia este că puteţi avea o familie fru-moasă și fericită, atunci cred că veţi avea destule argumente să faceţi faţă “pre-ssing”-ului tatălui dumneavoastră. Ştiu că nu va fi ușor, dar cred că va fi o lecţie de viaţă importantă și pentru dumneavoastră. Trebuie să vă asumaţi decizia și consecinţele - lucru care presupune maturitate și responsabilitate. Timpul trece și ar fi păcat să vă reproșaţi mai târziu că nu aţi făcut ceea ce credeţi că este cel mai bine. La urma urmei nu veţi putea sta cu tata toată viaţa. Şi încercaţi să în-ţelegeţi că nu tata se va căsători cu băiatul acela, ci dumneavoastră. Ar fi poate mai ușor dacă mama v-ar înţelege și v-ar da o mână de ajutor în relaţia cu tatăl dumneavoastră.

RĂSPUNS:

RĂSPUNS:

ÎNTREBARE:

Aș dori un sfat pentru o problemă pe care o are un prieten de-al meu. Este vorba de un băiat de 21 de ani care e într-o relaţie cu o fată de câţiva ani și acum vreun an-doi, a făcut greșeala de a avea o relaţie sexuală cu ea. În prezent relaţia nu mai functionează, adică mai sunt împreună doar oficial, dar între ei nu mai exis-tă aproape nimic. Ceea ce îi mai ţine împreună este greșeala pe care au facut-o. El, deși e convins că Dumnezeu l-a iertat, vrea să facă voia Lui, iar în momentul de faţă, el crede că asta presupune să se căsătorească cu ea, ceea ce aparent, ar presupune nefericire. Nu știu cum e mai bine.

Ceea ce povestiţi dumneavoastră este o istorie dureroasă, dar specifică lumii în care trăim. Sunt greșeli în viaţă pe care le facem și nu le mai putem repara. Ideal ar fi ca cei doi să redescopere dragostea și să continue relaţia lor. Aș fi interesat să aflu de ce s-a stins relaţia lor? Sentimentele de vinovăţie? Au descoperit că nu se potrivesc? Sau poate că nu au reușit să rezolve situaţia conflictuală care a apărut ulterior momentului? Cred că ar fi mult mai eficient dacă am putea sta de vorbă personal. Eu nu cred că o astfel de greșeală este păcatul împotriva Duhului Sfânt. Poate fi iertat. Dar în același timp cred că trebuie să ne asumăm responsabilitatea faptelor noas-tre. Dar așa cum aţi menţionat, vârsta celor doi era destul de mică atunci când au avut relaţia sexuală. Nu este o scuză, dar este o circumstanţă atenuantă în ceea ce privește asumarea răspunderii formării unei familii. Să înţeleg că este mai mult problema lui, decât a ei? Ea ce crede despre situaţia pe care mi-aţi descris-o? Dorește continuarea relaţiei? Sau și ea este la fel de

rece în relaţie?Este bine că își dau seama de greșeală și mai ales că s-au oprit din a continua în aceeași greșeală, dar cred că situaţia este mai complexă decât la prima vedere.

Am să vă spun pe scurt viaţa mea. De mic copil am încercat să-mi ascult părinţii și să-i respect, dar tânără fiind am început să iau și eu decizii pentru viaţa mea, dar aceste decizii chiar nu sunt luate în seamă de părinţii mei. În urmă cu ceva timp, am întâlnit un tânăr creștin, am discutat, ne-am împrietenit și ne-am decis să ne căsătorim. Am spus acest lucru părinţilor mei si nu m-au luat în seamă. To-tul mergea bine, aveam un loc de munca, m-am înscris la o facultate și urma să ne căsătorim. Dar într-o seară, m-am trezit la ușă cu părintii mei, au venit și m-au luat cu forţa și m-au adus acasă. De atunci, zi de zi mii de gânduri mă frământă, nu mai știu ce să fac, sunt dezamagită, judecată, dispreţuită de mulţi. Şi prie-tenul meu suferă, încă ţinem legătura, dar nu știu ce să facem, noi vrem să ne continuam relaţia și să ne căsătorim. Câteva sfaturi ar fi binevenite. Nu mai știu unde să apuc, și doar nu am greșit cu nimic, doar atât că am iubit cu adevărat pe cineva și am încercat să fiu corectă. Atât mai pot să fac, să mă rog și să las pe Domnul să-mi facă dreptate.

Vă înţeleg supărarea și cred că supărarea dumneavoastră este justificată, având în vedere implicaţiile evenimentelor pe care le descrieţi. Sunt sigur că v-aţi făcut planuri pentru viitor și acum nu știţi ce să faceţi. Sper ca în curând situaţia dum-neavoastră să se schimbe.

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

ÎNTREBARE:

Am citit mesajul dumneavoastra de mai multe ori și nu reusesc să înţeleg un lucru. Care este motivul pentru care părinţii tăi au avut o reacţie atât de fermă? Eu știu că este greu pentru părinţi să transfere autoritatea copiilor lor, indiferent de vârstă, dar astfel de reacţii rareori apar din senin.

Eu și soţul meu nu ne înţelegem aproape deloc. Avem o relaţie de 9 ani, din care 4 de căsnicie. La început ne înţelegeam de minune, era chiar o telepatie între noi. El venea tot timpul cu idei de manifestare a afecţiunii dintre noi (mesaje pe telefon,bip-uri...etc.). Acum ne certăm tot mai des, din absolut orice. S-a creat un gol între noi, am im-presia că stă cu mine doar pentru copil. Ne contrazicem tot timpul din orice. El nu mă crede daca sunt bolnavă, obosită, tristă, nu-i pot spune ce gândesc, mă simt singură. El nu mai vrea sa mai facă nimic: nu mai vrea să ieșim împreună, să vorbim unul cu celalalt, să ne destăinuim, vrea doar să doarmă. Iar eu rămân cu gândurile mele.

Regret că treceţi printr-o astfel de situaţie. Si eu cred că în majoritatea cazurilor, problemele familiei trebuie rezolvate între cei doi, fără intervenţia unei a treia persoane. Dar știu, de asemenea, că uneori lucrul acesta nu mai este posibil. Ca și în cazul dumneavoastra, uneori familia intră într-un cerc vicios sau într-un blocaj din care nu mai pot ieși singuri. Atunci este nevoie de ajutor. Cred că și la dumneavoastra este un astfel de caz. Din ceea ce îmi spuneţi, realizez un lucru. Ceva s-a schimbat în relaţia dumnea-

RĂSPUNS:

voastră. Poate că și dumneavoastră v-aţi schimbat, dar poate și soţul are unele frământări care nu-i dau pace. Ceva îl nemulţumește și starea de somnolenţă permanentă poate fi un semn de oboseală cronică (epuizare fizică datorită efor-tului sau stresului), o metodă de refugiu faţă de problemele pe care le are și nu vrea să le discute, neștiind cum să le rezolve sau nemulţumire faţă de o relaţie care nu-i mai place, chiar o depresie. Posibil să nu fie nici una din cele enumera-te mai sus, dar somnolenţa permanentă este un semn că ceva nu merge. Ener-gia este pe sfârșit. Şi la el și la dumneavoastra. Poate că a ajuns și el la capătul puterilor. Nu mai are energie să meargă mai departe. Așa cum se întâmplă și cu dumneavoastra.Ar fi fost mult mai bine să ascult și ceea ce are de spus soţul dumneavoastră cu privire la problemele pe care mi le-aţi descris. De aceea vă îndemn să luaţi totuși legătura cu cineva care să vă poată ajuta. Acea persoană să fie agreată de soţul dumneavoastră.Dar ca sfat vă pot spune un lucru. Acesta nu este sfârșitul relaţiei dumneavoas-tra. Este doar un moment de criză. Aveţi răbdare, încercaţi să-i oferiţi dragostea dumneavoastră, fără să cereţi nimic în schimb și cu timpul, lucrurile se vor așe-za. O relaţie se reaprinde doar prin dragoste dăruită de unul din cei doi. Va fi un efort mare, dar fără, nu se poate.

Vorbesc cu un băiat de un an și jumătate. Ne înţelegem foarte bine, dar e ceva care nu-mi dă pace. Am ajuns prea intimi și am ajuns să mergem prea departe. Ştiu că nu e bine și că am greșit și mă gândesc ce să fac: să mă despart de el sau să îi spun ce simt?

ÎNTREBARE:

Dacă vă înţelegeţi atât de bine, de ce nu vă căsătoriţi? Simplul fapt că aţi ajuns prea intimi nu este motiv de despărţire. Din contră, ar trebui să vă facă mai res-ponsabili și să vă gândiţi să mergeţi la etapa următoare a relaţiei voastre, chiar dacă aţi intrat deja în ea în felul acesta.Faptul că nu ai pace este un semnal al constiinţei prin care ţi se atrage atenţia că nu este bine ceea ce faceţi. Cred că este normal să discuţati despre lucrul acesta. Sfatul meu este să vă gândiţi serios la căsătorie. Dar să nu mai mergeţi împotriva conștiinţei, continuând să fiţi la fel de intimi. Este de dorit să vă opriţi și să investiţi mai mult timp și energie în cunoaștere, altfel decât intim, pentru a pune temeliile corecte unei relaţii de durată.Orice lucru are un preţ pe care trebuie să-l plătim în viaţa aceasta. Şi uneori și în viaţa viitoare. Aveţi grijă de voi!

Mă intreb dacă voi găsi pe cineva care să înţelegă situaţia mea, să mă ierte și să mă accepte așa. Ştiu că am greșit și acum nu se mai pot schimba lucrurile. Con-sider că puritatea mai constă și în alte lucruri, nu doar în virginitate! Cum îţi dai seama că acea persoana e de la Dumnezeu? Şi ce trebuie să faci sau să nu faci atunci când aștepti cu ardoare să vină acea persoană? Mie mi se întâmplă deseori ca, din dorinţa de a iubi și a fi iubită,să mă atașez de anumite persoane crezând că el este cel așteptat, ca apoi să am parte de o dezamăgire mare și suferinţă! Ce aș putea să fac ca să nu mai trec prin asta?

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

Este adevărat că puritatea nu constă doar în virginitate, dar este una din ele-mentele vizibile importante. Problema apare atunci când va trebui să spuneţi celui pe care îl iubiti și cu care vă veţi căsători. Pentru că eu cred că va trebui să existe un moment al sinceri-tăţii. Fiecare dintre noi greșim în multe feluri în viaţa noastră. Din păcate, unele lucruri nu le mai putem repara.Sunt pentru sinceritate în relaţie. Însă nu cred că detaliile picante sunt necesa-re. Însă cred că aceste dezvăluiri trebuiesc făcute atunci când relaţia este des-tul de stabilă. Nici prea repede, pentru că va fi o pricină de poticnire, dar nici cu o zi înainte de nuntă - se va simţi trădat. Atunci când vă cunoașteţi cât de cât bine și relaţia are un viitor, mai ales când veţi face planuri de nuntă. Nu va fi ușor să spuneţi lucrul acesta, dar dacă o veţi face – asteptaţi-vă la o perioadă sensibi-lă în relaţie, chiar cu riscul ruperii – relaţia se va reface și va fi bine.Greșelile pe care le facem în viaţă sunt lucruri cu care trebuie să trăim. Iar dacă există sentimentul greșelii, dorinţa de pocăinţă, părerea de rău și efortul de a nu mai repeta, Cuvântul lui Dumnezeu spune că suntem iertaţi.Întotdeauna este dificil să alegi. Pentru că niciodată nu poţi ști cine este celălalt cu adevărat. Dar puteţi evita anumite tipuri de persoane. Înainte de a vă atașa de cineva emoţional, căutaţi să cunoașteţi acea persoană de la distanţă, pentru a identifica acele semnale care vă dau undă verde spre o relaţie, sau care vă vor spune că vor fi probleme.

Am o relaţie de un an și 9 luni, l-am cunoscut la biserică, avem gânduri de că-

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

sătorie pentru anul viitor. Am petrecut mult timp împreună, mâncăm împreună, gătim, petrecem timp în fiecare zi, călătorim, dar parca ceva nu merge, parcă s-a așternut monotonia. Nu vreau asta. Dacă acum suntem așa, după căsătorie va fi și mai rău. Eu sunt mai copilăroasă, el e mai retras, nu prea îi place să iasă, mie îmi place sa visez cu ochii deschiși cum s-ar spune, să mă dau in leagăn, dar totodată mi-ar plăcea să mă însoţească, să mă surprindă cu mici surprize, și nu mă refer la cadouri, pentru mine conteaza mult micile gesturi. Am vorbit cu el de foarte multe ori despre asta, comunicarea nostră are probleme pentru că doar eu spun ceea ce gândesc. Ieri am vorbit cu el mai serios și după ce m-am rugat mult, am hotărât o pauză între noi să vedem cum vor evolua lucrurile. Deși doare destul de mult, a trebuit să fac asta pentru a vedea cât de mult e dispus să lupte pentru relaţia noastră, pentru că nu mi-a aratat, mi-a spus că mă iubește, mi-a dovedit, dar parcă nu știu, nu mă simt pe deplin fericită.

Vă pot spune un lucru: o relaţie care presupune o apropiere atât de densă ca cea descrisă de dumneavoastră conduce inevitabil la o anumită monotonie - este așa numita rutină care apare și în căsătorie. Problema este că la dumneavoas-tră a apărut în timpul prieteniei, ceea ce înseamna că relaţia dumneavoastră a trecut la un nivel specific unei relaţii de durată. Nu știu exact cât de căsătoriţi sunteţi, respectiv cât de intimi sunteţi în relaţia dumneavoastră. Însă cred că este un moment în care trebuie să vă hotărâţi ce veţi face mai departe.Este adevărat că diferenţele dintre dumneavoastră pot constitui o problemă. Însă acestea nu sunt de netrecut. Un lucru este cert - cu cât aveţi mai multe interese comune, cu atât relaţia va fi mai ușor de negociat. Din ceea ce poves-tiţi, realizaţi deja faptul că v-ar fi mult mai ușor dacă amândoi aţi avea aceleași preferinţe: visat cu ochii deschiși, dat în leagăn, mici surprize, gesturi mici, etc.

RĂSPUNS:

Însă acestea pot fi depășite dacă există elemente puternice care vă ţin alături. În ceea ce privește comunicarea, aici cred că lucrurile trebuie luate foarte seri-os. Dacă ceea ce spuneţi, respectiv faptul că doar dumneavoastră spuneţi ceea ce gândiţi (implicit afirmaţi faptul că el nu este deschis), atunci am unele între-bări cu privire la natura relaţiei dumneavoastră. Vă sfătuiesc să participaţi îm-preună la câteva ședinţe de consiliere premaritală. Cred că astfel se pot rezolva multe din problemele prezentate de dumneavoastră.Pauza propusă de dumneavoastră va fi eficientă doar în măsura în care va fi folosită cu înţelepciune. Însă am o întrebare - el cunoaște așteptările pe care le aveţi dumneavoastră cu privire la aceasta pauză? Pentru ca poate să o per-ceapă și ca pe o despărţire din diverse motive. Sfatul meu este să participaţi împreună la o serie de ședinţe de consiliere premaritală pentru a vă verifica ma-turitatea relaţiei.

Cum ar trebui să reacţionez atunci când buna mea prietenă cucerește băiatul faţă de care eu am anumite sentimente, iar ea cunoaște acest lucru?

Aveţi siguranţa că doar prietena dumneavoastră este vinovată de această situ-aţie? Adică, băiatul de care dumneavoastră vă plăcea a fost sedus fără să știe? Cât de mult cunoștea acest băiat sentimentele dumneavoastră faţă de el?Mă gândesc la câteva aspecte:1. Cred că ar trebui să existe o discuţie deschisă cu prietena dumneavoastră cu privire la acest subiect. Poate că sunt elemente care vă scapă și discutând

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

le puteţi afla. Astfel veţi înţelege mai bine situaţia și vă veţi putea forma o pă-rere corectă. Dacă ea l-a cucerit chiar dacă știa sigur că vă este drag, atunci se dovedește natura prieteniei dumneavoastră și lucrul acesta vă va conduce la reevaluarea acestei relaţii și la stabilirea viitorului ei. Dacă descoperiţi însă ele-mente care să vă demonstreze că vinovăţia prietenei dumneavoastră nu este atât de mare pe cât credeţi dumneavoastră, atunci și relaţia dumneavoastră se va desfășura conform noilor informaţii. O discuţie lămuritoare este necesară.2. Incercaţi să priviţi la acest băiat nu ca pe un drept al dumneavoastră. Dacă nu era prietena dumneavoastră și era altcineva, eraţi la fel de supărată? Credeţi că băiatul acesta era ACELA pe care îl căutaţi pentru o relaţie de lungă durată? Cred că răspunsul la aceste întrebări vă vor putea ajuta să evaluaţi mai bine situaţia. Este firesc să vă doară această situaţie, pentru că durerea este parte integrantă a vieţii noastre. Trădarea încrederii este un lucru dificil de acceptat, dar trebuie să fiţi sigură că a fost trădare și apoi să evaluaţi cu înţelepciune natura relaţiei cu prietena dumneavoastră și cu acest băiat pentru a ști ce să faceţi mai departe.

Într-o relaţie în care unul dintre parteneri are încă dificultăţi în ceea ce priveș-te viaţa de credinţă (anumite obiceiuri deprinse în timp care îl departează de Dumnezeu), credeţi că e mai bine ca aceasta să fie întreruptă sau merită mers mai departe cu post și rugăciune?

Depinde foarte mult de natura relaţiei dintre cei doi. Dacă vorbim de căsăto-

ÎNTREBARE:

RĂSPUNS:

RĂSPUNS:

rie, atunci Sfânta Scriptură spune destul de clar un lucru, și anume - prin post și rugaciune, printr-un comportament creștin, partenerul necredincios poate fi câștigat. Dar dacă acesta - cel necredincios - nu vrea să mai continue acea căsătorie, atunci cel credincios este nevinovat și își poate reface viaţa.Dacă vorbim despre o relaţie de prietenie între doi tineri - băiat și fată - atunci lucrurile se schimbă fundamental. Pentru ca o relaţie să fie reușită și de dura-tă, mai ales dacă vorbim de o relaţie care conduce la căsătorie, este absolut necesar ca aspectul spiritual să fie bine cântărit. Dacă unul din parteneri nu manifestă nici o dorinţă de a se apropia de Dumnezeu, cred că este un semnal important că relaţia aceea va suferi în timp. Eu nu pot decide în locul dumnea-voastră, dar sfatul meu este să aveţi grija in privinta acestei decizii. Nu cred că este datoria noastră să ajutăm pe unii oameni să se pocăiască. Este de preferat să ne apropiem de aceea care sunt deja oameni credincioși lui Dumnezeu.Vă puteţi ruga și posti pentru acea persoană, dar aceasta nu înseamnă că tre-buie să fiţi și într-o relaţie romantică cu aceea persoană. Veţi fi influenţată de această persoană mai mult decât vă așteptaţi sau vă doriţi.

Sexul oral și sexul anal reprezintă păcat sau nu în cadrul intim al relaţiei de că-sătorie?

Eu nu cred că am autoritatea să declar greșit sau nu unele aspecte legate de sexualitate. Dar cred că următorul capitol poate face lumină în privinţa acestui aspect și te va ajuta să-ţi răspunzi la dilema ta.

ÎNTREBARE:

Citatul următor este scris de Ellen G. White în cartea “Mărturii cu privire la com-portamentul sexual, adulter si divort” în capitolul:

Excesul sexual în cadrul căsătoriei

Îngăduinţă sexuală excesivă. Legământul căsătoriei acoperă păcate de nuanţa cea mai întunecată. Bărbaţi şi femei care susţin că sunt evlavioşi îşi înjosesc tru-purile prin îngăduirea patimilor stricate, şi astfel se înjosesc pe ei înşişi la nivelul celui mai de jos animal. Ei fac abuz de puterile pe care le-a dat Dumnezeu spre a fi păstrate cu sfinţenie şi onoare. Sănătatea şi viaţa sunt sacrificate pe altarul pati-mii josnice. Puterile cele înalte, nobile sunt aduse în supunere faţă de înclinaţiile animalice. Cei care păcătuiesc nu sunt conştienţi de urmarea acţiunilor lor.

Dacă ar putea vedea toţi câtă suferinţă îşi atrag asupra lor înşişi prin propria lor îngăduinţă păcătoasă atunci ar intra în panică, iar unii, cel puţin vor face astfel în-cât să evite păcatul care are urmări atât de înspăimântătoare. Pentru o mare clasă consecinţele sunt atât de teribile încât moartea ar fi de preferat unei asemenea vieţi; mulţi mor prematur, vieţile lor fiind sacrificate prin această îngăduinţă exce-sivă a patimilor animalice. Şi totuşi ei socotesc să nu păcătuiesc din moment ce sunt căsătoriţi.

Bărbaţi şi femei, într-o zi veţi afla ce este patima şi care sunt urmările satisfacerii ei. Patima josnică se poate întâlni la fel de bine, atât în cadrul relaţiei de căsători-ei, cât şi în afara ei. (RH, 19 sept. 1899)

Demnitatea şi respectul de sine al soţiei. Mulţi aşa-zişi creştini care au trecut prin faţa mea mi s-au părut lipsiţi de limită în ce priveşte moralitatea. Ei sunt mai mult animale, decât fiinţe de origine divină. De fapt, ei sunt cu totul animale. Bărbaţii

de acest fel îşi înjosesc cu totul soţia pe care au promis că o vor iubi şi proteja. Ea nu a fost făcută un instrument care să slujească satisfacerii patimilor josnice, depravate. Şi foarte multe femei se supun pentru a deveni sclave ale patimii ani-malice; ele nu îşi păstrează trupurile în sfinţenie şi cinste. Soţia nu are parte de demnitatea şi respectul de sine pe care le-a avut înainte de căsătorie.

Această instituţie sfântă ar fi trebuit să îi păstreze şi să-i sporească respectul femi-nin şi demnitatea sfântă; însă feminitatea ei castă, demnă, pioasă a fost mistuită pe altarul pornirilor josnice; ea s-a sacrificat pentru a fi pe plac soţului ei. Curând ea nu mai are respect pentru soţul ei care nu ţine cont de legile cărora i se supu-ne până şi creatura brută. Viaţa de căsătorie devine un jug amarnic, căci dragos-tea moare, iar locul îi este luat de lipsă de încredere, gelozie şi ură.

Lipsa de încredere între soţ şi soţie. Niciun bărbat nu-şi poate iubi cu adevărat soţia când aceasta i se supune orbeşte şi devine sclava lui şi slujeşte patimilor lui depravate. Prin supunerea ei pasivă ea pierde de fapt valoarea pe care o avusese odată în ochii lui. El o vede coborând de la tot ce poate fi înălţător la lucruri jos-nice; şi în curând o va suspecta că se va supune la fel de inofensiv altuia la fel de josnic ca şi el. El ajunge să-i pună la îndoială curăţia, consecvenţa, se satură de ea şi caută noi ţinte pentru a-şi stârni şi dezlănţui patimile lui diavoleşti. Legea lui Dumnezeu nu este luată în seamă...

Soţia, la rândul ei, devine geloasă pe soţ şi îl suspectează că, dacă i se va ivi oca-zia, va proceda şi cu alta aşa cum procedează cu ea. Ea simte că nu mai este con-dusă de Dumnezeu şi nici nu se mai teme de El; toate acestea sunt dărâmate de patimile destrăbălate, tot ceea ce este asemenea divinului în soţ ajunge să fie contrulat de patimi josnice, brute.

Natura distrugătoare a excesului sexual. Când soţia cedează trupul ei şi mintea

ei stăpânirii soţului ei, supunându-se pasiv voinţei lui în toate lucrurile, sacrificân-du-şi conştiinţa, demnitatea şi chiar identitatea ei, ea pierde ocazia de-a exercita acea influenţă puternică înspre bine pe care ar trebui să o aibă, pentru a-şi înălţa soţul. Ea îi poate înmuia firea lui neînduplecată şi influenţa ei sfinţitoare ar trebui exercitată pentru a rafina şi curăţi. Determinându-l să se lupte cu seriozitate pen-tru a-şi stăpâni patimile şi să fie mai spiritual, pentru ca, împreună, să fie părtaşi de natură divină, scăpând de întinarea care este în lume prin pofte.

Puterea influenţei poate fi mare pentru a călăuzi mintea spre teme înalte şi nobi-le, înălţându-se deasupra îngăduinţelor senzuale pe care inima nerenăscută le caută în mod natural. Dacă soţia simte că pentru a fi pe plac soţului ei trebuie să coboare la acest standard atunci când pornirea animalică a acestuia este temelia dragostei sale şi îi ia în stăpânire acţiunile sale, ea nu este pe plac lui Dumnezeu; pentru că ea nu exercită o influenţă sfinţitoare asupra soţului ei. Dacă ea simte că trebuie să se supună pasiunile sale animalice fără nici un cuvânt de protest, atunci ea nu înţelege care este datoria ei nici faţă de el, nici faţă de Dumnezeu. Excesul sexual va distruge în cele din urmă plăcerea pentru momentele devoţi-onale şi va lua din creier substanţa necesară pentru hrănirea organismului şi îi va epuiza în cea mai mare măsură vitalitatea. Nici o soţie nu trebuie să contribuie în acest fel la lucrarea de distrugere a soţului ei. Ea nu va face astfel dacă este lumi-nată şi îi iubeşte cu adevărat.

Păstrarea minţii şi a trupului. Fie ca bărbaţii şi femeile temătoare de Dumnezeu să se trezească la datorie. Mulţi dintre aşa-numiţii creştini au nervii şi creierul amor-ţite datorită necumpătării în această direcţie. Oasele şi măduva multora dintre aşa-zişii creştini care sunt socotiţi oameni buni, care plâng şi se roagă şi care au funcţii înalte, sunt putrede şi trupurile lor întinate nu vor trece niciodată de porţi-le cetăţii veşnice.

O, dacă aş putea să-i fac pe toţi să înţeleagă obligaţia pe care o au faţă de Dum-nezeu de a păstra sănătatea mintală şi fizică a organismului în cea mai bună stare pentru a putea face un serviciu desăvârşit Făcătorului lor...

Transmiterea viciului de la părinţi la copii. Încă din tinereţe, ei şi-au slăbit creierul şi şi-au subminat puterile trupului prin satisfacerea patimilor animalice. Tăgădu-irea de sine şi cumpătarea ar trebui să fie lozinca în viaţa lor de căsătorie; atunci copiii care li se vor naşte nu vor mai fi atât de predispuşi a avea organele morale şi intelectuale slăbite iar pe cele animalice puternice. Viciul în copii este aproape universal. Să nu existe oare o cauză? Cine le-a pus amprenta pe caracter? Fie ca Domnul să deschidă ochii tuturor spre a vedea că se află pe un teren periculos!

După tabloul care mi-a fost prezentat în legătură cu stricăciunea bărbaţilor şi fe-meilor care pretind că sunt credincioşi, m-am temut de-a binelea că-mi voi pierde încrederea în oameni. Am văzut o letargie înfricoşătoare aproape asupra tuturor. Este aproape imposibil să-i trezim pe cei care ar trebui să fie treziţi spre a fi conşti-enţi că Satana are putere asupra minţii lor. Ei nu sunt conştienţi de stricăciunea care mişună pretutindeni în jurul lor. Satana le-a orbit minţile şi le-a amorţit în ne-păsare firească.

Eşecurile străduinţelor noastre de a face pe alţii să înţeleagă marile pericole care asaltează sufletele m-au făcut uneori să mă tem că ideile mele legate de depra-varea inimii omeneşti sunt exagerate. Însă când ne sunt prezentate fapte care arată sluţenia acelora care au îndrăznit să slujească în lucrurile sfinte în timp ce inima lor era stricată, a acelora ale căror mâini pătate de păcat au profanat vasele Domnului, sunt sigură că nu am descris tabloul nici de cum prea puternic. (RH, 26 sept. 1899) [Cele două articole din Review and Herald, publicate pe data de 19 şi 26, au purtat titlul: “Creştinismul în relaţia de căsătorie”.]

Abuz în privilegiile sexuale. Fie care soţul şi soţia să se dovedească a fi un ajutor unul pentru celălalt în viaţa de căsătorie. Să ia seama care este preţul fiecărei în-găduinţe în necumpătare şi senzualitate. Aceste îngăduinţe nu sporesc dragos-tea şi nici nu o înalţă sau o înnobilează. Cei care îşi vor îngădui patimi animalice, şi vor fi depravaţi vor pune cu siguranţă asupra copiilor lor amprenta practicilor josnice, grosolănia propriei lor stricăciuni fizice şi morale. (Ms, 3, 1897).

Excesul în lucrurile îngăduite constituie un păcat cumplit. (4 T, 505)Cei care pretind că sunt creştini... trebuie să ia bine seama la urmările fiecărui privilegiu din cadrul relaţiei de căsătorie şi să ştie că principiul sfânt trebuie să constituie baza oricărei acţiuni. (2 T, 380)

Importanţa vitală a exemplului bun. Patimile animalice, nutrite şi îngăduite, de-vin foarte puternice în acest veac şi rele nespuse în viaţa de căsătorie sunt urmă-rile sigure ale acestora. În loc ca mintea să se dezvolte şi să aibă putere de stă-pânire, înclinaţiile animalice domnesc asupra puterilor mai înalte şi nobile până sunt aduse în supunerea faţă de înclinaţiile animalice. Care este rezultatul? De-licatele organe ale femeilor sunt epuizate peste măsură şi se îmbolnăvesc; sarci-nile nu mai sunt sigure; se face abuz de privilegiile sexuale. Bărbaţii îşi întinează propriile lor trupuri; iar femeile devin nişte slugi pentru pat, pentru satisfacerea patimilor lor josnice până ce nu mai există temere de Dumnezeu în ochii lor...

Nimic în afară de adevărul lui Dumnezeu nu-l poate face pe om înţelept şi în sta-re a se menţine astfel. Dacă vrem să obţinem viaţa veşnică, dacă vrem să ne for-măm un caracter sfânt pentru a putea ajunge în prezenţa Domnului Dumnezeu, şi în societatea îngerilor sfinţi, atunci de ce nu ar da această învăţătura profesorii, medicii şi predicatorii prin poporul lor exemplu? De ce nu au ei acea dragoste arzătoare pentru sufletele pentru care a murit Hristos?

Dacă omul doreşte să ajungă nemuritor, el trebuie să fie în armonie cu Dumne-zeu. Adevăratul ucenic în şcoala lui Hristos al cărui spirit este în armonie cu Spi-ritul lui Dumnezeu, nu doar că va învăţa continuu el însuşi, ci în aceeaşi măsură în care învaţă el însuşi va învăţa şi pe alţii, reflectând continuu lumină, detaşân-du-se de păcatele obişnuite, predominante ale acestei generaţii îndărătnice şi destrăbălate...

Un creştin trebuie să urmărească încontinuu modelul Său şi să imite exemplul lui Isus. Atunci un spirit tun va însufleţi viaţa şi caracterele celor din jurul său. Dacă l-am căuta pe Dumnezeu zi de zi cu rugăciune sinceră, umilă, pentru a primi lu-mină şi călăuzire, atunci am şti în mod sigur ce cale să apucăm; practicile nesfin-te şi multele planuri nesfinte ar fi respinse, iar Domnul Isus ar deveni regula vieţii. (Ms. 14, 1888)

Pasiuni josnice şi o minte nesănătoasă. Trebuie vegheat continuu asupra pasi-unilor lor josnice. Se face abuz de facultăţile de percepţie, se face abuz în mod teribil atunci când se îngăduie patimilor să se dezlănţuie. Atunci când sunt îngă-duite patimile, sângele, în loc de a circula în toate părţile corpului, uşurând astfel inima şi limpezind mintea, este chemat într-o cantitate excesivă înspre organele interne. Urmarea este boala. Mintea nu se poate însănătoşi până când răul nu este sesizat şi îndreptat. (Ms. 24, 1900)

Îngăduinţa slăbeşte puterile morale. Pavel spunea: “Cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu.” Întunecaţi această minte prin îngăduirea poftei animalice şi a pa-timilor şi puterilor morale vor fi slăbite, astfel încât lucrurile sacre şi cele comune vor ajunge să fie puse la acelaşi nivel. “

Vă doresc înţelepciune în a înţelege și a decide singur ce este bine sau rău în privinţa relaţiilor sexuale în cadrul relaţiei de cuplu!

RĂSPUNS:

ÎNTREBARE:

ÎNTREBARE:

Sunt într-o relaţie de prietenie și am decis să vorbim mai serios și să trecem la subiecte de genul “căsătorie”, etc. Am primit un mesaj de genul: „am nevoie de o pauză ca să mă pot gândi!” Ce înseamnă “pauză”? Cum se poate interpreta?

În general vorbind, pauza se cere atunci când nu stii cum să închei o relaţie sau când te temi de pasul următor. Dar pot exista și alte motive. M-ar ajuta mult dacă mi-aţi putea da câteva amănunte suplimentare.- sunteţi fată sau băiat?- cine a decis să vorbiţi mai serios, tu sau cealaltă persoană? Sau amândoi?- căsătoria este un subiect de discuţie sau se asteaptă deja stabilirea unei date a nunţii?- de cât timp sunteţi prieteni?- cum puteţi caracteriza prietenia dumneavoastră până acum?- alte detalii care mă pot ajuta să înţeleg mai bine situaţia.Dar cel mai important este să staţi de vorbă amândoi pentru a vă clarifica si-tuaţia suficient de bine. Nu va fi ușor pentru că pot apărea suprize de tot felul (lucrul acesta depinde de relatia avută anterior), dar este absolut necesar.

Este admisă recasatorirea în cazul în care în urma adulterului unuia dintre soţi a intervenit divorţul?

RĂSPUNS:

RĂSPUNS:

ÎNTREBARE:

Sfânta Scriptură spune că singurul motiv pentru care este admis divorţul și re-căsătorirea este adulterul. Atunci când unul din parteneri încalcă legământul căsătoriei, celălalt partener (așa numită parte nevinovată) are dreptul la divorţ și recăsătorire. Şi oricine se căsătorește cu cel/cea care a comis adulterul, comi-te adulter la rândul său.

Mulţumesc pemtru răspunsul dat. Aș dori, însă, să-mi explicaţi dacă Matei 10:11-12 și Rom 7:2 este veridic pentru a înţelege că doar în caz de deces este permis acest lucru, vă întreb pentru că părerile sunt împărţite chiar și în cadrul bisericii.

Vă atașez pasajul din Manualul Bisericii care tratează exact problema aceasta, și care cred eu că lămurește bine problema. Este norma după care Biserica Ad-ventistă judecă astfel de cazuri, conform Sfintei Scripturi:

ROLUL BISERICII – Moise, în Vechiul Testament, şi Pavel, în Noul Testament, se ocupă de problemele cauzate de căsătoriile destrămate (Deut. 24,1 5; 1 Cor. 7,11). Amândoi, în timp ce susţin şi afirmă idealul, lucrează în mod constructiv şi salvator cu aceia care au eşuat în atingerea standardului divin. În mod similar, bi-serica de astăzi este chemată să susţină şi să afirme idealul lui Dumnezeu pentru

ÎNVĂȚĂTURILE BIBLICE CU PRIVIRE LA DIVORȚ

căsătorie şi, în acelaşi timp, să fie o comunitate a împăcării, iertării şi vindecării, dând pe faţă înţelegere şi compasiune când apare destrămarea.

SCOPUL ORIGINAR AL LUI DUMNEZEU – Divorţul este contrar scopului origi-nar al lui Dumnezeu în crearea căsătoriei (Mat. 19,3 8; Marcu 10,2 9), dar Biblia nu tace în legătură cu acest subiect. Pentru că divorţul a avut loc ca parte a ex-perienţei omului căzut, legislaţia biblică a fost dată pentru a limita stricăciunile cauzate de el (Deut. 24,1 4). în mod expres, Biblia caută să înalţe căsătoria şi să descurajeze divorţul descriind bucuriile iubirii şi loialităţii în cadrul căsătoriei (Prov. 5,18 20; Cânt. Cânt. 2,16; 4,9 – 5,1), referindu se la relaţia asemănătoare căsătoriei dintre Dumnezeu şi poporul Său, (Is. 54,5; Ieremia 3,1), concentran-du-se asupra posibilităţilor iertării şi ale înnoirii căsătoriei (Osea 3,1 3) arătând oroarea lui Dumnezeu faţă de divorţ şi nenorocirea pe care aceasta o produce (Maleahi 2,15.16). Isus restaurează imaginea de la început a căsătoriei, ca un an-gajament pe viaţă între bărbat şi femeie şi între cuplu şi Dumnezeu (Mat. 19,4 6; Marcu 10,6 9). Multe instrucţiuni biblice susţin mariajul şi caută să corecteze pro-blemele care tind să slăbească sau să distrugă fundamentul căsătoriei. (Ef. 5,21 33; Evrei 13,4; 1 Petru 3,7)

CĂSĂTORIILE POT FI DISTRUSE – Căsătoria este întemeiată pe principiile iubi-rii, loialităţii, exclusivităţii, încrederii şi susţinerii manifestate de ambii parteneri în ascultare de Dumnezeu (Gen. 2,24; Mat. 19,6; 1 Cor. 13; Ef. 5,21 29; 1 Tes. 4,1 7). Când aceste principii sunt violate, căsătoria este în pericol. Scriptura recunoaşte că circumstanţe tragice pot distruge căsătoria.

HARUL DIVIN – Harul divin este singurul remediu pentru destrămare produsă de

POZIȚIA BISERICII CU PRIVIRE LA DIVORȚ ȘI RECĂSĂTORIRE

ÎNVĂȚĂTURILE BIBLICE CU PRIVIRE LA RECĂSĂTORIRE

divorţ. Când căsătoria eşuează, foştii parteneri ar trebui să fie încurajaţi să şi ana-lizeze experienţa şi să caute voia lui Dumnezeu pentru viaţa lor. Dumnezeu oferă mângâiere acelora care au fost răniţi. Dumnezeu acceptă, de asemenea, pocă-inţa celor care au comis cele mai distructive păcate, chiar şi acelora care poartă cu ei consecinţe ireparabile (2 Sam. 11; 12; Psalmi 34,18; 86,5; Ioel 2,12.13; Ioan 8,2 11; 1 Ioan 1,9).

MOTIVE PENTRU DIVORŢ – Scriptura recunoaşte adulterul (Mat. 5,32), cât şi abandonul de către partenerul necredincios (1 Cor. 7,10 15) ca motive pentru divorţ.

Nu există în Scriptură o învăţătură care să trateze în mod direct recăsătorirea după divorţ. Totuşi, în cuvintele lui Isus Hristos există o puternică aluzie implicită în Matei 19,9, care ar permite recăsătorirea cuiva care a rămas credincios, dar al cărui partener a fost necredincios faţă de legământul căsătoriei.

Recunoscând învăţăturile Bibliei cu privire la căsătorie, biserica este conştientă că relaţiile de căsătorie, în multe cazuri, sunt mai prejos de ideal. Problema di-vorţului şi a recăsătoririi poate fi văzută în adevărata lumină numai dacă este pri-vită din punctul de vedere al Cerului şi pe fundalul Grădinii Edenului. Problema centrală pentru planul sfânt al lui Dumnezeu cu privire la lumea noastră a fost crearea de fiinţe după chipul Său, care să se înmulţească şi să umple pământul şi

să trăiască împreună în curăţie, armonie şi fericire. El a creat-o pe Eva din coasta lui Adam şi i a dat o acestuia ca soţie. Astfel a fost instituită căsătoria, Dumne-zeu fiind autorul acestei instituţii şi oficiantul primei căsătorii. După ce Domnul a descoperit lui Adam natura minunii săvârşite asupra lui, şi anume că Eva era într-adevăr os din oasele lui şi carne din carnea lui, niciodată nu se putea naşte vreo îndoială în mintea lui că cei doi nu erau un singur trup. Nici nu se putea naş-te vreodată o îndoială în mintea vreunuia din perechea sfântă că Dumnezeu nu a intenţionat ca familia lor să dureze veşnic.

Biserica aderă, fără rezervă, la această concepţie despre căsătorie şi cămin, având credinţa că orice coborâre a acestei concepţii înalte este, în aceeaşi mă-sură, o coborâre a idealului ceresc. Credinţa potrivit căreia căsătoria este o in-stituţie divină se întemeiază pe Sfintele Scripturi. Prin urmare, orice gândire şi cumpănire în domeniul atât de complicat al divorţului şi recăsătoririi trebuie ar-monizate constant cu acel ideal sfânt descoperit în Eden.

Biserica crede în Legea lui Dumnezeu; de asemenea, crede şi în mila iertătoare a lui Dumnezeu. Ea crede că biruinţa şi mântuirea pot fi obţinute la fel de sigur de aceia care au păcătuit în problema divorţului şi recăsătoririi, ca şi de aceia care au greşit în ceea ce priveşte oricare alt standard sfânt al lui Dumnezeu. Nimic din ce este prezentat aici nu are intenţia să minimalizeze harul sau iertarea lui Dum-nezeu. În temere de Domnul, biserica prezintă principiile şi practicile care să fie aplicate în această problemă a căsătoriei, a divorţului şi a recăsătoririi.

Deşi prima căsătorie a fost săvârşită doar de Dumnezeu, se recunoaşte faptul că acum oamenii trăiesc pe acest pământ în subordonare faţă de guvernările civile. De aceea, căsătoria are atât un aspect divin, cât şi unul civil. Aspectul divin este guvernat de legile lui Dumnezeu, iar cel civil este guvernat de legile statului.

În armonie cu aceste învăţături, declaraţiile următoare stabilesc poziţia Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea:

1. Când Isus a zis: „omul să nu despartă”, El a stabilit o regulă de conduită pen-tru biserică, sub dispensaţiunea harului, care trebuie să fie mai presus de toate legislaţiile civile care trec dincolo de interpretarea Sa cu privire la Legea divină care guvernează relaţia căsătoriei. Aici, El stabileşte o regulă pentru urmaşii Săi, care trebuie să adere la ea, fie că statul sau uzanţa existentă îngăduie sau nu o libertate mai mare. „În Predica de pe Munte, Isus a declarat lămurit că nu poate exista nicio desfacere a legăturii căsătoriei, cu excepţia necredincioşiei faţă de legământul căsătoriei.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 53; Matei 5,32; vezi şi Matei 19,9)

2. Necredincioşia faţă de legământul căsătoriei a fost, în general, înţeleasă ca însemnând adulter şi/sau desfrânare. Totuşi, cuvântul folosit în Noul Testament pentru desfrânare include şi alte diferite perversiuni sexuale (1 Cor. 6,9; 1 Tim. 1,9.10; Rom. 1,24 27). De aceea, perversiunile sexuale, incluzând incestul, abu-zarea sexuală a copiilor şi practicile homosexuale, sunt recunoscute, de aseme-nea, ca fiind o folosire greşită a puterilor sexuale şi o încălcare a intenţiilor lui Dumnezeu cu privire la căsătorie. Ca urmare, şi acestea constituie cauze pentru separare sau divorţ.

Chiar dacă Sfintele Scripturi îngăduie divorţul pentru motivele menţionate mai sus, ca şi pentru abandonarea de către partenerul necredincios (1 Cor. 7,10 15), trebuie făcute eforturi stăruitoare din partea bisericii şi a celor interesaţi pentru împăcarea părţilor, sfătuindu-i pe parteneri să manifeste unul faţă de celălalt un spirit creştin de iertare şi refacere. În cadrul procesului de împăcare, biserica este îndemnată să se raporteze cu iubire şi în mod salvator faţă de cuplu, pentru a-i ajuta pe cei doi în procesul împăcării.

3. În cazul că nu s-a realizat împăcarea, partenerul care a rămas credincios faţă de partenerul care a violat legământul căsătoriei are dreptul biblic să divorţeze şi, de asemenea, să se recăsătorească.

4. Partenerul care a încălcat legământul căsătoriei (vezi punctele 1 şi 2 de mai sus) să fie pus sub disciplină de către biserica locală (vezi pag. 193-200). Dacă se pocăieşte cu adevărat, partenerul poate fi pus sub cenzură pentru o perioadă de timp stabilită, mai degrabă decât să i fie retrasă calitatea de membru. Partene-rului care nu face dovada unei pocăinţe depline şi sincere i se va retrage calitatea de membru. În caz că încălcarea a adus ocară publică cauzei lui Dumnezeu, bise-rica, pentru a păstra standardele ei înalte, cât şi bunul ei nume, poate să retragă calitatea de membru persoanei respective, chiar dacă există dovada pocăinţei.Oricare dintre aceste forme de disciplină trebuie aplicate de biserica locală într o manieră care să caute să împlinească cele două obiective ale disciplinei bisericii – să corecteze şi să salveze. În Evanghelia lui Hristos, partea salvatoare a disci-plinei este întotdeauna legată de o transformare autentică a păcătosului într o făptură nouă în Isus Hristos.

5. Un partener care a încălcat legământul căsătoriei şi care a divorţat nu are drep-tul moral să se căsătorească cu altcineva atâta timp partenerul care a rămas cre-dincios legământului căsătoriei trăieşte şi rămâne necăsătorit şi cast. Persoanei care ar face lucrul acesta, fiind membru, să i se retragă calitatea de membru. Per-soanei cu care se căsătoreşte, dacă este membră, să i se retragă, de asemenea, calitatea de membru.

6. Se recunoaşte că uneori relaţiile de căsătorie se înrăutăţesc până acolo, încât este mai bine pentru soţ şi soţie să se despartă. „Celor căsătoriţi le poruncesc, nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei). Şi nici bărbatul să nu şi

lase nevasta” (1 Cor. 7,10.11). În multe asemenea cazuri, îngrijirea copiilor, re-glementarea drepturilor de proprietate sau chiar protecţia personală pot face necesară o schimbare în statutul căsătoriei. În asemenea cazuri, s ar putea să se permită obţinerea a ceea ce în unele ţări este cunoscut ca fiind „despărţire lega-lă”. Totuşi, în unele jurisdicţii civile, o astfel de despărţire se poate obţine numai prin divorţ.

O despărţire sau un divorţ care rezultă din cauza unor factori precum violenţa fi-zică, sau în care nu este implicată „necredincioşia faţă de legământul căsătoriei” (vezi punctele 1 şi 2) nu dă niciunuia dintre soţi dreptul biblic de a se recăsători, afară de cazul în care, între timp, cealaltă parte s a recăsătorit, a comis adulter sau desfrânare sau a decedat. Dacă un membru care a divorţat în felul acesta se recăsătoreşte, fără aceste temeiuri biblice, i se va retrage calitatea de membru; iar partenerului cu care s a căsătorit, dacă este membru, i se va retrage, de ase-menea, calitatea de membru. (vezi pag. 198, 199)

7. Un partener care a încălcat angajamentul căsătoriei şi a divorţat şi căruia i s-a retras calitatea de membru şi s-a recăsătorit, sau o persoană care a divorţat pe alte temeiuri decât cele stabilite la secţiunile 1 şi 2 de mai sus şi s a recăsătorit şi căreia i s a retras calitatea de membru, să fie considerat ineligibil pentru a fi mem-bru, cu excepţia celor ce se arată mai jos.

8. Contractul de căsătorie nu este doar sfânt, ci şi infinit mai complex decât con-tractele obişnuite prin implicaţiile sale posibile, spre exemplu, în cazul în care se nasc copii. De aceea, în cazul cererii pentru readmiterea pentru a fi membru al bisericii, opţiunile pe care le are la îndemână cel pocăit vor fi în mod sever limita-te. Înainte de a se lua o hotărâre finală de către biserica locală, cererea lui de re-primire va fi adusă de biserică, prin pastor sau conducătorul de district, înaintea comitetului conferinţei/misiunii/câmpului, pentru sfat şi recomandare, cât şi cu

privire la fiecare pas posibil pe care persoana penitentă sau persoanele peniten-te trebuie să le facă pentru a fi reprimite.

9. Reprimirea ca membru a celor cărora li s a retras calitatea de membru pentru motivele prezentate la punctele anterioare se va face, în mod normal, prin rebo-tezare. (vezi pag. 203)

10. Când o persoană căreia i s a retras calitatea de membru este reprimită ca membră a bisericii, conform celor prevăzute la punctul 8, trebuie manifestată o grijă deosebită pentru păstrarea unităţii şi armoniei bisericii, prin neacordarea de răspunderi de conducere unei astfel de persoane, mai cu seamă într o slujbă care necesită hirotonirea, afară de cazul în care a avut loc o consfătuire minuţioasă cu administraţia conferinţei/misiunii/câmpului.

11. Niciun pastor adventist de ziua a şaptea nu are dreptul să oficieze recăsă-torirea vreunei persoane care, după prevederile paragrafelor anterioare, nu are dreptul biblic de a se recăsători.

Sper că acest material a clarificat problema și a răspuns la întrebările dumnea-voastră.