nr. 69 dumbrava roşie, neamţ telefon/ fax: 0233 / 282419 e...

20
PROIECTAREA ŞI ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII „SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” În săptămâna 1-5 aprilie 2013, acest program se va desfăşura conform unui orar dinainte stabilit. Prin acest program se va stimula atât capacitatea copiilor de a răspunde cerinţelor din domenii variate, cât şi participarea lor la acţiuni în contexte nonformale. Vor fi incluşi în acest orar toţi elevii şi toate cadrele didactice. Activităţile au fost discutate anterior cu elevii, profesorii şi părinţii, în cadrul orelor de dirigenţie şi în activităţile cu părinţii. Proiectele activităţilor selectate corespund obiectivelor educaţionale specifice comunităţii şcolare. Fiecare acţiune va fi coordonată de profesorul diriginte / învăţătorul clasei şi de alte cadre didactice din şcoală. Activităţile se vor concretiza sub diverse tipuri: culturale, sportive, de educaţie pentru sănătate, de educaţie pentru promovarea valorilor umanitare, tehnico- ştiinţifice, de educaţie artistică. Formele sub care se vor desfăşura aceste activităţi sunt: competiţii la nivelul şcolii sau al grupurilor de şcoli (structuri) dezbateri, vizite şi excursii tematice, schimbări de experienţă, ateliere de lucru (pictură, grafică, origami, design vestimentar, literatură) parteneriate educaţionale şi tematice. Prin derularea acestui program se urmăreşte crearea unui impact pozitiv al activităţilor, atât în şcoală cât şi în întreaga comunitate. SCOPUL: Implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să evidenţieze înclinaţiile diverse ale elevilor, interesele şi preocupările multiple ale acestora. Ministerul Educaţiei Nationale Şcoala Gimnaziala nr. 1 Dumbrava Roşie, nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E-mail: [email protected] Nr:_________din __________________

Upload: lynhu

Post on 01-Feb-2018

221 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

Page 1: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

PROIECTAREA ŞI ORGANIZAREA ACTIVITĂŢILOR ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII

„SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN”

În săptămâna 1-5 aprilie 2013, acest program se va desfăşura conform unui orar

dinainte stabilit.

Prin acest program se va stimula atât capacitatea copiilor de a răspunde cerinţelor

din domenii variate, cât şi participarea lor la acţiuni în contexte nonformale.

Vor fi incluşi în acest orar toţi elevii şi toate cadrele didactice. Activităţile au fost

discutate anterior cu elevii, profesorii şi părinţii, în cadrul orelor de dirigenţie şi în

activităţile cu părinţii.

Proiectele activităţilor selectate corespund obiectivelor educaţionale specifice

comunităţii şcolare. Fiecare acţiune va fi coordonată de profesorul diriginte /

învăţătorul clasei şi de alte cadre didactice din şcoală.

Activităţile se vor concretiza sub diverse tipuri: culturale, sportive, de educaţie

pentru sănătate, de educaţie pentru promovarea valorilor umanitare, tehnico-

ştiinţifice, de educaţie artistică.

Formele sub care se vor desfăşura aceste activităţi sunt: competiţii la nivelul şcolii

sau al grupurilor de şcoli (structuri) dezbateri, vizite şi excursii tematice, schimbări de

experienţă, ateliere de lucru (pictură, grafică, origami, design vestimentar, literatură)

parteneriate educaţionale şi tematice.

Prin derularea acestui program se urmăreşte crearea unui impact pozitiv al

activităţilor, atât în şcoală cât şi în întreaga comunitate.

SCOPUL: Implicarea elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să evidenţieze

înclinaţiile diverse ale elevilor, interesele şi preocupările multiple ale acestora.

Ministerul Educaţiei Nationale

Şcoala Gimnaziala nr. 1 Dumbrava Roşie,

nr. 69

Dumbrava Roşie, Neamţ

Telefon/ Fax: 0233 / 282419

E-mail: [email protected]

Nr:_________din __________________

Page 2: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

OBIECTIVE SPECIFICE

Să-şi lărgească orizontul cultural, prin însuşirea de noi noţiuni de: literatură,

istorie, geografie, fizică, matematică, chimie, biologie.

Să redescopere importanţa cărţii în viaţa omului.

Să-şi manifeste gustul pentru lectură.

Să comunice în situaţii diferite (contexte diverse), dobândind bună înţelegere a

mesajului.

Să perceapă valorile morale şi culturale.

Să aprofundeze cunoştinţele despre tradiţiile poporului român.

Să descopere şi să-şi însuşească valorile europene.

Să identifice calităţile mediului necesar vieţii sănătoase.

Să-şi exprime interesul pentru problematica sănătăţii.

Să cunoască normele de securitate pentru situaţii de urgenţă.

Să-şi formeze atitudini ecologice responsabile.

Să fie preocupaţi de lucrul în echipă, în situaţii diverse.

Să-şi valorifice talentele artistice prin creaţii literare proprii, desene, felicitări de

Paști, colaje, dans, interpretare muzicală, încondeiat de ouă.

Să dobândească compasiune şi spirit caritabil faşă de persoanele defavorizate:

copii săraci, bătrâni singuri, etc.

Page 3: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR PE ZILE TEMATICE

ZIUA

EDUCATIVĂ 1 APRILIE 2013

ORELE 8-14

ZIUA

CULTURALĂ 2 APRILIE 2013

ORELE 8-14

ZIUA ATELIER

3 APRILIE 2013

ORELE 8-14

ZIUA „SPORT” ŞI SĂNĂTATE

4 APRILIE 2013 ORELE 8-14

ZIUA

VOLUNTARIAT 5 APRILIE 2013

ORELE 8-14

CONCURS DE CULTURĂ GENERALĂ ISTORIE GEOGRAFIE BIOLOGIE FIZICĂ

CHIMIE LIMBĂ ŞI CIVILIZAŢIE

FRANCEZĂ/ENGELZĂ

ZIUA PĂCĂLELILOR

BUNE MANIERE

ŞTIAŢI CĂ? ISTORIE BIOLOGIE GEOGRAFIE FIZICĂ CHIMIE MATEMATICĂ

CURIOZITĂŢI DIN VIAŢA PLANTELOR ŞI ANIMALELOR

MINUNILE LUMII ANTICE

PE URMELE UNOR ANIMALE RARE SAU NEMAÎNTÂLNITE

SĂ ÎNVĂŢĂM DIN GREŞELI PENTRU A NU LE REPETA

MAI MULTE DESPRE NAZISM,EXTREMISM,RASISM ŞI INTOLERANŢA ETNICĂ ŞI RELIGIOASĂ.

ROMÂNIA ŞI EUROPA

ORAŞE ŞI ŢĂRI ALE LUMII

CASTELELE DE PE VALEA LOIREI

BRITISH MUSEUMS AND MONUMENTS

OBICEIURI ŞI TRADIŢII ROMÂNEŞTI - VIZIONARE DE DOCUMENTARE TEMATICE

- CÂNTECE RELIGIOASE AUDIŢIE

- COSTUME POPULARE DIN ZONĂ – PREZENTARE

„MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN” – DOCUMENTAR

EXCURSIE LA IAŞI

ŞEZĂTOARE LITERARĂ

CONCURS DE PICTURĂ PE STICLĂ – ICOANE PE LEMN

CONCURS DE RECITĂRI

PREZENTĂRI DE CARTE

ÎNCONDEIAT DE OUĂ/ PICTURĂ PE OUĂ

ORIGAMI

CONCURS DE FOTOGRAFII

JOCURI SPORTIVE ÎN AER LIBER

PARCURSURI APLICATIVE

CONCURSURI SPORTIVE CU PREMII

LECŢII DE DANS-DANS SPORTIV

EXERCIŢII DE GIMANSTICĂ AEROBICĂ+FITNESS

ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR

CIRCULĂM CORECT

ŞTIM SĂ MÂNCĂM SĂNĂTOS

ZIUA PĂDURII –ECOLOGIZARE ŞI PLANTARE PUIEŢI

FIECARE COPIL PLANTEAZĂ UN POM/O FLOARE

O ŞCOALĂ MAI CURATĂ

CEA MAI FRUMOASĂ CLASĂ

DĂRUIND, VEI FI MAI BUN!

ZIUA PĂSĂRILOR

Page 4: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Şcoala Gimnazială Nr.1 Dumbrava Roşie

Grădiniţa

PROGRAMUL ACTIVITATILOR ,EDUCATIVE, EXTRACURRICULARE SI EXTRASCOLARE

“SA STII MAI MULTE, SA FII MAI BUN” 1-5APRILIE 2013

EDUCATOARE SAFTA ELENA

Scopul proiectului Implicarea copiilor , a cadrelor didactice si a parintilor in activitati care sa raspunda intereselor si preocuparilor diverse ale copiilor si parintilor ,sa puna in evidenta talentele , abilitatile si capacitatile acestora in diferite domenii. Obiectivele proiectului -valorizarea abilitatilor artistico-plastice si practice ale copiilor -valorizarea abilitatilor sociale si a comportamentelor moral civice si religioase; -determinarea unui comportament de compasiune,de intelegere pentru copiii defavorizati; -cunoasterea unor valori ale artei traditionale populare:vopsitul oualor,incondeiatul oualor,alte obiceiuri de Pasti;implicarea parintilor in valorificarea produselor realizate de copii si strangerea de fonduri pentru achizitionarea de materiale didactice; - familiarizarea copiilor cu unele din institutiile de cultura ale comunei Grup tinta; -copiii gradinitei Beneficiari directi: -copiii Beneficiari indirecti: - scolari -parintii -cadre didactice -comunitatea Activitati propuse: 1.Luni 01.04.2013”O zi alaturi de copiii nostrii” –abilitati practice alaturi de parinti , realizarea produselor pentru Bazarul de Pasti; Semanarea graului pentru decoruri de Pasti 2.Marti 02.04.2013”Activitate practica“ Icoana sufletului meu” (pentru copiii defavorizati social de la caminul Sf Avraam” “ Joc si voie buna “-Jocuri distractive in curtea gradinitei 3.Miercuri 02.04.2013”Invatam o rugaciune “partener Preotul parorh Schiman Constantin “ Vizita la Biserica SF IOACHIM SI ANA”- invatam sa fim mai buni 4.Joi 04.04.2013” Deschiderea „ Bazarului de Pasti „- expozitie cu vanzare 5.Vineri 05.04.2013„Sa nu lasam traditiile sa moara!”-Bunicii ne povestesc despre obiceiuri de Pasti

Page 5: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Rezultate asteptate -realizarea de produse artistico- plastice si practice cu specific de Pasti care sa valorifice potentialul artistic al copiilor; -exprimarea sentimentelor de compasiune fata de copiii defavorizati; - exersarea abilitatilor casnice si de comunicare sociala; -imbogatirea cunostintelor despre SARBATOAREA PASTELUI LA ROMANI; - exersarea comportamentelor ecologice , moral civice .; Evaluarea -chestionare de satisfactie ale parintilor -expozitie Bazarul de Pasti -album cu fotografii

Nr. crt.

Ziua /data

Denumirea activitatii

Obiective urmarite Tipul activitatii

Responsabil Participanti/ Invitati Locul desfasuarii

Evaluarea activitatii

1. 01.04. 2013

O zi alaturi de copiii nostri” –Semanarea graului pentru decoruri de Pasti

Exersarea abilitati lor artistico- plastice si practice alaturi de parinti ; -cunoasterea unor valori ale artei traditionale populare :vopsitul oualor,incondeiatul oualor,alte obiceiuri de Pasti;

Artistico- plastice Practice

Educatoarela Comitetul de parinti al gradinitei

Educatoarele Copii Parinti Gradinita

Lucrari artistico-plastice Fotografii Ghivece

2. 02.04. 2013

Icoana sufletului meu “ Joc si voie buna“-

Exersarea deprinderilor artistico plastice ; dezvoltarea sentimentelor moral-religioase Exersarea sentimentelor si comportamentelor de compasiune pentru copiii defavorizati -dezvoltarea armonioasa a copilului prin jocurisportive

-activitate

artistico-plastica -concurs

Comitetul de parinti al gradinitei

Educatoarele: Copii Parintii: in curtea gradinitei

Suport carton, acuarele Fotografii Acordare de diplome

3. 03.04. 2013

”Invatam o rugaciune

-imemorarea unei rugaciuni;

Vizita la biserica

Educatoarea

Copii Parinti

Fotografii

Page 6: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

“ “Invatam sa fim mai buni’

Educarea sentimentelor moral-religioase -formarea virtutilor crestine,cultivarea comportamentului moral-religios

Discutii libere cu preotul parorh Vizita la Biserica SF IOACHIM SI ANA

Comitetul de parinti al gradinitei

voluntari Partener–Partener preot paroh

Aprecieri verbale Recompense

4. 04.04. 2013

„ Bazarul de Pasti „-

Educarea gustului pentru frumos; -exersarea abilitatilor de marketing- vanzare -stabilirea de prietenii si realizarea unor schimburi de creatii,idei.

-expozitie cu vanzare

educatoarea parinti ,bunici

educatoarea Produse Fotografii Filmare Gradul de vanzare Recompense dulciuri

5. 05.04 2013

„Sa nu lasam traditiile sa moara!”-Bunicii ne povestesc despre obiceiuri de Pasti

Sa recepteze,sa inteleaga relatari

povesti despre obiceiuri vechi de

Pasti Sa comunice idei, impresii pe baza

celor audiate

Conversatie libera pe

tema traditiilor de Pasti

Educatoarea. bunici

Educatoarea Copiii

Fotografii Aprecieri verbale

Page 7: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

s

Clasa pregatitoare , clasele I ,a II-a ,a III-a si a

IV-a

Propunători,

Prof. înv. primar,Mancas Ana-Loredana

Învăţător, Plesoianu Elena

Invatator,Mardare Elena

Invatator,Cucuruz Carmen

Invatator,Mardare Gheorghe

Director, Consilier educativ,

Prof .Ţuvichi Marius Prof.Petrescu Laura

Page 8: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Tema: ,,Sa stii mai multe,sa fii mai bun!’’

Titlul proiectului:”Şcolar fără ghiozdan”

Locul de desfăşurare: Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dumbrava Rosie

Echipa de proiect: Invatatorii

Argument: Activităţile extracurriculare formează comportamente sănătoase,

constituie sursă de interacţiune dintre elevi, contribuie la dezvoltarea

capacităţii de dialog şi cooperare, presupun cultivarea respectului faţă de

sine şi faţă de ceilalţi.

Prin activităţile pe care ni le-am propus, urmărim ca elevii să manifeste

interes pentru protejarea mediului înconjurător şi să-şi formeze deprinderea

de a avea un mod de viaţă sănătos şi un regim alimentar ce favorizează o

creştere şi dezvoltare armonioasă;

Scop: Proiectul are ca scop implicarea tuturor elevilor şi cadrelor didactice în

activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor, să

pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii şi să

stimuleze participarea lor în acţiuni diverse, în context nonformal.

Obiective generale: Dezvoltarea armonioasă a copilului

Formarea şi cultivarea interesului pentru problematica sănătăţii

Stimularea curiozităţii elevilor prin investigarea realităţii

Obiective specifice: să dovedească prin comportament că apreciază sănătatea personală şi a

celorlalţi ca pe o valoare esenţială.

să descrie caracterul limitat al resurselor naturale;

să identifice calităţile mediului necesare vieţii sănătoase;

să formuleze relaţia dintre om şi mediu, interdependenţa dintre

calitatea mediului şi calitatea vieţii.

Page 9: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

să-şi exprime interesul pentru problematica sănătăţii

să cunoască norme de comportament pentru asigurarea echilibrului

dintre sănătatea individuală şi cea colectivă

să-şi consolideze deprinderile de igienă a muncii, de odihnă şi de

recreere

şă manifeste un comportament responsabil faţă de protecţia mediului;

să-şi formeze atitudini ecologice responsabile prin exersarea unor

deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului, aplicând cunoştinţele

însuşite

Grup ţintă: Elevii clasei pregatitoare si claselor I-IV de la Şcoala Generală Nr 1

Dumbrava Rosie

Cadre didactice

Părinţi

Rezultate aşteptate: Îmbogăţirea cunoştinţelor legate de sănătate în vederea dezvoltării

armonioase a organismului

Adaptarea la situaţiile propuse

Cultivarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător

Evaluarea: Fotografii

Expoziţie cu lucrările elevilor

Fişe

Page 10: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Şcoala Gimnazială Nr.1 Dumbrava Roşie

An scolar 2012/2013

PROGRAMUL ACTIVITATILOR EXTRACURRICULARE

,,Sa stii mai multe ,sa fii mai bun! ’’(1-5 aprilie 2013)

Nr.

crt

.

Denumirea activitatii Obiective urmarite Tipul activitatii Responsabil Termen Clase

Evaluarea

activitaţii

1

ZI EDUCATIVA

O minte sanatoasa

într-un corp sanatos

Întreceri sportive

-Formarea si cultivarea interesului

pentru problematica sanatatii;

-Cunoasterea organismului uman

si a functiilor vitale precum si a

unor norme de comportament

pentru asigurarea echilibrului

dintre sănătatea individuală şi

colectivă

-Formarea deprinderilor de

alimentaţie raţională şi de

desfăşurare de exerciţii fizice în

vederea menţinerii sănătăţii

-Activitate de

educaţie pentru

sănătate şi stil

de viaţă sănătos

-realizarea unei

salate

-realizarea unui

colaj cu

Piramida

alimentelor

sănătoase

Invatatorii si

Profesorii de

educatie fizica

1.04.2013

Cl.Preg.

si

clasele

I-IV

Fotografii

Expoziţie cu

lucrarile

elevilor

2

ZI CULTURALA

Omul sfinteste locul

-stimularea curioziăţii copiilor prin

investigarea realităţii;

-formarea unei atitudini ecologice

responsabile prin exersarea unor

deprinderi de îngrijire şi ocrotire a

mediului, aplicând cunoştinţele

însuşite;

-înţelegerea cauzalităţii unor

-Activitate de

educatie

ecologica si

protectia

mediului

Invatatorii

2.04.2013

Cl.Preg.

si

clasele

I-IV

-Fotografii

Page 11: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Bucuriile primaverii

Desene pe asfalt

fenomene, schimbările şi

transformările din mediul

înconjurător;

-sa realizeze desene pe asfalt cu o

tema data

-sa colaboreze cu membrii echipei

din care face parte pentru

indeplinirea sarcinilor

-sa demonstreze deprinderi de

protejare a naturii

-sa participe cu placere la jocuri in

aer liber

-activitate de

educatie plastica

-activitate

recreativa

Concurs de

desene pe

asfalt-

premiere

3

ZI DE ATELIER

Mâini

dibace(confecţionarea

unor păpuşi din

materiale diverse şi

punerea în scena a

unor mici scenete cu

păpuşile realizate

Ce ne aduce

Iepurasul?

-formarea deprinderii de a realiza

figurine din materiale diverse prin

utilizarea mai multor

metode:coasere, tăiere,

împletire,lipire, pictare;

-punerea în scena a unor momente

, dialoguri pentru a folosi păpuşile

realizate

-sa manifeste interes fata de

traditiile romanilor

-sa cunoasca insemnatatea

sarbatorii Pascale

-sa dobandeasca cunostinte noi

-sa realizeze picturi ,desene ,oua

incondeiate

-realizarea de

păpuşi

-dramatizarea

unor situatii

-activitati de

educatie plastica

si abilitati

-activitati

desfasurate in

clasa

Invatatorii

3.04.2013

Cl.Preg.

si

clasele

I-IV

Fotografii

Expoziţie cu

lucrările

elevilor

Page 12: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

4

ZI SPORTIVA

Intreceri sportive

Vizionare de film

artistic: Cenuşăreasa

Povestire după imagini

Jocuri recreative

-concursuri organizate pe clase

-desfasurarea de exercitii fizice

pentru mentinerea sanatatii

-dezvoltare spiritului de

observaţie, a atenţiei;

-formarea deprinderii de a-şi

exprima propria părere;

-identificarea trăsăturilor pozitive

şi negative de caracter;

Vizionare de

film artistic

Invatatorii

4.04.2013

Cl.Preg.

si

clasele

I-IV

fişe

5

ZI DE

VOLUNTARIAT

Să observăm natura-

drumeţie

;-Lărgirea şi completarea

orizontului de cultura, îmbogăţind

cunoştinţele din domeniul

cunoasterii mediului cu privire la

plante si animale salbatice;

-Acumularea abilitatilor de

orientare pe harta;

-Formarea unui comportament

civilizat in timpul deplasarii;

Drumeţie in

apropierea

localităţii( la

pădure)

Invatatorii

5.04.2013

Cl.Preg.

si

clasele

I-IV

Fotografii

-Impresii ale

elevilor

editate sub

forma unor

desene

Avizat Director,

Prof.Tuvichi Marius

Page 13: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Şcoala Gimnazială Nr.2 Izvoare

Dumbrava Roşie

„Să stii mai multe, sa fii mai bun“

Luni, 01.04.2013

„Bucuria primăverii“

Desfăşurarea activităţii Clasa şi

orele Responsabili

- Acţiuni de ecologizare în salile de clasa, pe spaţiul verde din curte şi în livadă; - „Fiecare clasa, un pom“ - „Ziua Pământului“ – film documentar;

- Matematica în natură.

800 – 1200 Clasele I – IV

800 – 1300

Clasele V – VIII

Inv. Prisăcaru M., Rusu A.,Hanganu M., Prof. Butescu E., Solonaru N., Armenia F. Tiganescu D.

Marţi, 02.04.2013

„Să ne cunoaştem istoria locală“

- Vizită la situl arheologic din Izvoare; - „Cine bea apă din Izvoare nu mai pleacă“ – dezbatere; - Costume populare din zonă – prezentare; - Program artistic prezentat de Ansamblul Izvoraşul.

800 – 1200 Clasele I – IV

800 – 1300

Clasele V – VIII

Inv. Prisăcaru M., Rusu A.,Hanganu M. Prof. Anici I., Ţigănescu D., Solonaru N., Pâsoi C-tin., Andrusca R.

Miercuri, 03.04.2013

„Din tainele lecturii“

- Prezentări de carte; - Poezia anotimpurilor – concurs de recitari, - Personaje îndrăgite de copii – concurs literar; - Vizionări de filme: Amintiri din copilărie, Schiţe de I. L.

Caragiale, Baltagul;

800 – 1200 Clasele I – IV

800 – 1300

Clasele V – VIII

Inv. Prisăcaru M., Rusu A., Hanganu M. Prof. Anici I., Ciobanu M., Buruiana A. Bilbor C., Pruteanu A.,

Joi, 04.04.2013

„Obiceiuri şi tradiţii româneşti“

- Vizionare de filme; - Desene cu teme religioase; - Încondeierea ouălelor; - Cântece religioase – audiţie; - Icoane pe sticlă.

800 – 1200 Clasele I – IV

800 – 1300

Clasele V – VIII

Inv. Prisăcaru M., Rusu A., Hanganu M. Prof. Anici I., Butescu E., Buruiana A., Bilbor C. Stroici L., Zanica M. , Armenia F.

Vineri, 05.04.2013

„Sport şi sănătate“

- Jocuri sportive; - Parcursuri aplicative; - Concursuri cu premii; - Iniţiere în Oina – sport naţional

800 – 1200 Clasele I – IV

800 – 1300

Clasele V – VIII

Inv. Prisăcaru M., Rusu A., Hanganu M. Prof. Anici I.,Istrate A. Bilbor C., Tiganescu D., Armenia F.,.

Page 14: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Şcoala Gimnazială Nr.3 Cut

Dumbrava Roşie

Program săptămâna „Sa ştii mai multe, sa fii mai bun!”

Ziua Activitatea clasa ora Responsabili

LUNI-1 aprilie

Ziua artelor

„Mari compozitori” - auditii muzicale

„ Compoziţii libere, figurative si nonfigurative”

V-VI

VII-VIII

V-VI

VII-VIII

8-10

10-12

10-12

12-14

Stroici L.

Zanica M.

Dirigintii

MARTI-2 aprilie

Ziua sportului

si a ştiinţei

„Minte sănătoasa in corp sanatos”-concursuri sportive ‚fotbal si volei

Probleme celebre din istoria matematicii

V-VI

VII-VIII

VII-VIII

V-VI

8-10

10-14

8-10

10-12

Hociung O.

Buruiana V.

Dirigintii

MIERCURI- 3 aprilie

Ziua culturala

„Sfintele Paste in desen si culoare”-incondeiere de oua , desene pe teme

religioase

„Frumuseţile patriei”-vizionare de filme documentare

„Încălzirea globala”-vizionare film

V-VI

VII-VIII

V-VI

VII-VIII

8-10

10-12

10-12

12-14

Caia I.

Ghinet M.

Tiganescu D.

Buruiana V.

Dirigintii

JOI-4 aprilie

Ziua Ateliere

Literatura populara. Ritualul tradiţional de nunta. Concurs.

„Atelier de teatru-sarabanda personajelor”

Lecturi literare –lumea basmelor.

„English through Humour”-English is fun!

„Alimentaţie sănătoasa”-vizionare film

„Sanitarii pricepuţi, acordarea primului ajutor”.

VI A-VI B

VII-VIII

VII-VIII

V-VI

8-10

10-12

10-14

Carare Magda

Buruiana A.

Ghinet M.

Dirigintii

VINERI-5 aprilie

Ziua ecologica

„Scoala mea cea mai frumoasa”-ingrijirea spatiilor verzi , plantarea de

pomi fructiferi

„Pentru o natura mai curata”-actiune de ecologizare a luncii Bistritei

(colectare de peturi)

V-VI

V-VI

VII-VIII

8-10

10-13

Ciobanu M

Dirigintii

Page 15: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

ŞCOALA PRIMARĂ NR.4 BRĂŞĂUŢI

DUMBRAVA ROSIE

ÎNVĂŢĂTORI:TRANDABAT FLORINEL

CHILAT MARIA

DARIE ELENA-CAMELIA

EDUCATOARE:ROCA ELENA-CRISTINA

PLANIFICAREA ACTIVITĂŢILOR EXTRACURRICULARE

SI EXTRASCOLARE

„SA STII MAI MULTE,SA FII MAI BUN!”

1-5 APRILIE 2013

Nr.

crt.

Denumirea

activităţii

Tema

Obiective urmărite

Tipul

activităţii

Respon

sabil

Partici

panţi/

Invitaţi

Termen

Evaluarea

activităţii

1. O minte

sănătoasa

într-un

corp

sănătos

Vizionarea unor prezentări în format

electronic despre sanatate.

”Vreau să fiu sănătos”,deprinderi de

a respecta un regim de viată sănătos.

Reguli de igienă.

Sfatul medicului.

”De ce este important spalatul pe

măini?”

„Nu uitati„,de Stelian Mihea.

- formarea şi cultivarea interesului pentru

problematica sănătăţii

- cunoaşterea organismului uman şi a funcţiilor

vitale, precum şi a unor norme de comportament

pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea

individuală şi colectivă

- formarea şi consolidarea deprinderilor de igienă a

muncii, de odihnă şi recreere

- formarea deprinderilor de alimentaţie raţională şi

de desfăşurare de exerciţii fizice în vederea

menţinerii sănătăţii

- dezvoltarea capacităţii de utilizare a normelor

igienico-sanitare prin corectarea deprinderilor

greşite şi încurajarea celor corecte.

Activitate de

educatie

pentru

sanatate

Joc didactic

Dezbatere

Activitate în

parteneriat cu

Cabinetul

Medical

Invatatorii

si educatoa

rea

Elevii claselor

Primare

si

prescolarii

Medicul

Luni

1

aprilie

Album foto

Fise de lucru

Afis

Observarea

comporta-

mentului

elevilor

Analiza,

modului de

exprimare

2. Ştim să Regulile şi semnele de circulaţie - să recunoască regulile şi semnele de Educaţie Invatatorii Elevii claselor Marti Afiş

Page 16: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

circulăm

corect ?

Jocuri: “circulăm respectând semnele de

circulaţie”, “micul şofer/pieton”,

confecţionarea semnelor de circulaţie ne

orientăm în lumea semnelor, urmarea traseului

cu maşinuţele

Cum circulăm corect în mijloacele de

transport în comun?

Mijloace de transport – aeriene, pe apă, pe

uscat, sub apă.

circulaţie de bază;

- să recite sa citească imagini pe teme rutiere;

- să utilizeze semnele de circulaţie şi

mijloacele de transport în realizarea unei

machete;

- să conştientizeze pericolele care pot surveni în

urma nerespectării regulilor de circulaţie

rutieră

Activitate

practică

în echipă

Joc didactic

Dezbatere

Activitate în

parteneriat cu

Politia

si educatoa

rea

Primare si

prescolarii

2

aprilie

Fotografii

Observarea

comporta-

mentului

elevilor

Analiza

răspunsurilor

3. Paştele-

sărbătoa

rea Luminii

Vizionarea unor prezentări în format electronic.

Micul crestin.

Atelier de creaţie a unor produse pentru Paşti.

Desene cu tema ,,Simboluri Pascale” .

Încondeiere de ouă.

Vizită la biserica din sat.

- promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor de Paşti;

- cunoaşterea semnificaţiei sărbătorilor pascale;

- aplicarea criteriilor estetice şi morale în

aprecierea lucrărilor;

- realizarea de creaţii artistice reflectând tema;

- dezvoltarea abilităţilor de lucru în echipă;

- realizarea de expoziţii;

Atelier

de creaţie

Activitate în

echipă

Activitate în

parteneriat cu

Biserica

din sat

Ivatatorii,

Educatoa

rea si Prof.

de religie

Elevii claselor

primare si

prescolarii

Miercuri

3

aprilie

Produse finite

(desene, icoane,

ouă încondeiate)

Expoziţie

Fotografii

Premii

4. O zi de

primăvară

în

Pădure

Din tainele pădurii.

„Să descoperim pădurea”, observarea unor

locuri de interes peisagistic.

”Micii cercetasi”, cunoaşterea

imprejurimilor satului

Să învătăm din secretele pădurii”.

”Pădurea- prietena noastră”,

dezvoltarea inteligentelor multiple.

Întrecere în pădure, jocuri sportive

- stimularea dorinţei de cunoaştere şi a

curiozităţii de a înţelege fenomenele şi procesele

din mediul înconjurător;

- consolidarea cunoştinţelor dobândite la orele

de curs;

- dezvoltarea sentimentelor de ocrotire a

mediului;

- formarea şi dezvoltarea unor trăsături de

caracter: spirit de prietenie, respect faţă de

semeni şi de natură.

Drumeţie

Activităti pe

grupe de

interes

Joc de rol

Activitate

sportiva

Invatatorii

si educatoa

rea

si Prof.de

ed.fizica

Elevii claselor

primare si

prescolarii

Joi

4

aprilie

Fotografii

Impresii

Portofolii

Premii

5. Dăruind

devii mai

bun!

Fii voluntar în comunitatea ta!

Ajută si tu!

Implicăte si tu!

Dăruieste un zâmbet!

Un dar pentru fiecare

- sã faci ceva pentru celãlalt fãrã sã aştepţi în

schimb o platã;

- formarea unor atitudini moral- civice pozitive fata

de persoanele aflate în nevoi;

- educarea unor virtuţi creştine şi cultivarea

comportamentului moral - religios (să-ţi iubeşti

aproapele, să faci fapte bune, să fii cinstit, modest,

generos, să nu urăşti, să-i ajuţi pe sărmani, să-L

iubeşti pe Dumnezeu);

Activitate de

voluntariat

Eduatie moral

civica

Activitate în

echipă

Invatato

rii,educa

toarea

si parintii

Elevii claselor

primare

si

prescolarii

Vineri

5

aprilie

Donarea

unor obiecte

Observarea

comporta-

mentului

elevilor

Page 17: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul
Page 18: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Program sala

Cuvânt director Liceul de Arte Victor Brauner, prof. dr. Luminiţa Moscalu

1. Grup folcloric – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dumbrava Roşie:

-Cânt-un bucium pe Ceahlău

-Frumos mai cântă mierla

2. Orchestra de mandoline începători – Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dumbrava Roşie:

-La moară, la Dorohoi

-Barbu Lăutaru’

-Melodie din Rapsodia I de George Enescu

3. Orchestra de mandoline avansaţi a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Dumbrava Roşie:

-Tărăşelul

Cuvânt director Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dumbrava Roşie, prof. Marius Dumitru Ţuvichi

4. Formaţia Musical a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Dumbrava Roşie:

-Muzicanţii – Gr. Teodosiu

-Unu, Doi – Alexandru Paşcanu

-Cântă – Alexandru Paşcanu

-Cântec de leagăn – Fr. Schubert

5. Grup folk Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dumbrava Roşie

6. Orchestra de mandoline avansaţi a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Dumbrava Roşie:

-Melodie – Robert Schumann

-Cântec de leagăn – Adrian Stroici

-Floare-albastră – V. Spătărelu

7. Paul Sava, cl. a XII-a, Liceul de Arte Victor Brauner – chitară clasică, clasa prof. Iulian Stoica – Bolero de

Napoleon Coste

8. Georgiana Hociung, clasa a X-a, Liceul de Arte Victor Brauner – flaut, clasa prof. Petru Azaharioaie

9. Trio Allegrezzo „Mica simfonie concertantă” de Ch. Dancla – clasa prof. Maricica Gheorghieş, Liceul de Arte

Victor Brauner

Page 19: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

10. Sextet nai, Liceul de Arte Victor Brauner, clasa profesor Leonid Ciobanu – fragment din Rapsodia I de

George Enescu, Ave Maria de Caccini, Allegretto - Philip Edmond Song

11. Ionescu Cezar, cl. a XII-a, Liceul de Arte Victor Brauner, canto, clasa profesor Elena Botez – Dorinţa de V.

Popovici

12. Dumitru Emmy Constantin, clasa a VIII-a, Liceul de Arte Victor Brauner, acordeon, clasa profesor Isidor Rus

– Dansul săbiilor – A. Haciaturian

Prezentare expoziţie arta plastica – prof. Camelia Tănasă, Liceul de Arte Victor Brauner

Au expus lucrari de pictura si grafica, elevii claselor a-Xa si a-XIa arte decorative

profesor coordonator Camelia Tanasa

13. Director adjunct Liceul de Arte Victor Brauner, prof. dr. Pojoga Fănel Gelu – Arie şi Toccata de Ştefan Lori

La pian prof. drd. Liceul de Arte Victor Brauner, Piatra Neamţ.

Prezentare formaţii Şcoala Gimnazială Nr.1 Dumbrava Roşie

Grupul folcloric al clasei a II-a a a luat fiinţă anul acesta, la solicitarea părinţilor şi a copiilor ce îndrăgesc folclorul,

muzica şi dansul. O mare iubitoare de folclor este şi doamna învăţătoare Mardare Elena ce a presărat în generaţiile ce s-

au perindat prin această şcoală dragoste de frumos dezvoltând suflete frumoase. De aici şi colaborarea fructuoasă dintre

doamna învăţătoare şi profesoara de muzică Stroici Lucreţia. Sunt demne de admirat costumele populare ale acestui

grup, unii dintre ei având chiar colecţii de costume şi de instrumente populare acasa.

Tot la clasa a II-a, în anul şcolar 2011-2012, au început studiul mandolinelor un număr de 8 copii. Acestui grup s-au

alăturat în decembrie 2012, un număr de cinci elevi aparţinând aceleiaşi clase a Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Dumbrava

Roşie.Orchestra de mandoline avansaţi, cuprinde elevi din clasele aVI-a şi aVII-a. Formaţia a obţinut numeroase premii

la olimpiade, concursuri naţionale, a participat la diverse festivaluri, concerte, a colaborat cu Federaţia evreilor din Piatra

Neamţ beneficiind de diverse tabere gratuite, de excursii la Sibiu, Bucureşti, Braşov, etc. Numele formaţiei a făcut

cunoscută pozitiv comuna Dumbrava Roşie.

Formaţia corală are în componenţă elevi din clasele V – VIII; o parte din ei au participat alături de formaţia de

mandoline, an de an, la concursuri şi concerte aducând multe premii şcolii Dumbrava, cunoscuţi fiind sub numele de

formaţia Musical.

Page 20: nr. 69 Dumbrava Roşie, Neamţ Telefon/ Fax: 0233 / 282419 E ...scldr.ro/wp-content/uploads/2013/03/Program_Sa_stii_mai_multe_sa... · OBIECTIVE SPECIFICE Să-şi lărgească orizontul

Dragostea de a cânta a dus la formarea Grupului folk în acest an. Elevele din grup studiază mandolina din clasa a II-

a şi acest lucru le-a ajutat foarte mult în evoluţia lor muzicală. Piesa interpretată a fost aleasă de ele cu mult drag – Partaj

Taina.

Despre SIMFONII CROMATICE

În urma unui Parteneriat încheiat între Şcoala cu cls. I – VIII Dumbrava Roşie, Liceul de Artă “Victor

Brauner , Primăria comunei Dumbrava Roşie, Centrul de Plasament „Sf. Iochim şi Ana”, Asociaţia „Sfântul

Avraam, am conceput un Proiect educaţional intitulat Simfonii cromatice, în primăvara anului 2012. Timp de un an de

zile elevii şi profesorii s-au documentat, au făcut rost de materiale, au pregătit repertoriul reuşind să integrăm acest

proiect în programul „Sa stii mai multe, sa fii mai bun!” sau săptămâna cu „Şcoala altfel”, cum era numită până acum.

Muzica și pictura par să fie două forme de artă atât de diferite. Totuși, nu și în viziunea unui artist care le practică pe

amândouă, ca pornire debordantă, din nevoia de exprimare totală. Îmbinând cele două arte, elevii au posibilitatea de a-şi

însuşi deprinderi şi cunoştinţe, ce sunt aplicate şi rezolvate practic într-un anumit context, cu finalitate dată, reală. Are

loc astfel optimizarea procesului de învăţământ. Elevii au posibilitatea de descoperire, de interpretare a cunoştinţelor.

Proiectul dă posibilitatea motivării elevilor, în sensul că ceea ce învaţă teoretic prinde contur real în cadrul activităţilor

practice, prin realizarea unui produs finit. Evaluarea rezultatelor se face prin realizarea unor expoziţii cu produsele

activităţii elevilor.

Scopul proiectului:

-cunoaşterea instrumentelor muzicale

-stimularea interesului şi entuziasmului în rândul elevilor, prin dezvoltarea creativităţii, iniţiativei şi gândirii

-formarea de priceperi şi de deprinderi în conceperea şi realizarea unor produse cu un design inedit

-valorificarea optimă a produselor create şi proiectate de către elevi

-asigurarea unui fond de ajutor pentru elevi cu nevoi speciale, copii orfani, copii fără posibilităţi materiale

-dezvoltarea capacităţii de comunicare şi colaborare a elevilor participanţi

-valorificarea practică a abilităţilor însuşite la orele de Educaţie Muzicală; elevii ce vor participa cu desene la expoziţie

sunt elevi de la Liceul de Artă, secţia Artă Plastică ce studiază sau au studiat Educaţia Muzicală cu profesor Stroici

Lucreţia. Lucrările lor sunt o îmbinare frumoasă a cunoştinţelor dobândite la orele de Educaţie Muzicală împletite cu

cele de profil, fiind îndrumaţi în acest domeniu de profesor Camelia Tănase.

-vernisajul expoziţiei fiind încununat de un concert unde elevi ce cântă la diverse instrumente (atât de la Liceul de Artă

cât şi de la Scoala cu clasele I-VIII Dumbrava Roşie) instrumentele muzicale desenate vor prinde astfel viaţă.

-asigurarea de material didactic pentru orele de Educaţie Muzicală; este cunoscut faptul că planşe cu instrumentele

muzicale nu se găsesc prea uşor si că în toate şcolile se găsesc tot felul de tablouri pe pereţi mai puţin ceva legat de

muzica. Prin aceste desene vrem sa punem Educaţia Muzicală şi Educaţia Artistică la locul lor, binemeritat printre

celelalte materii.