Notele Universului

- Anastasia a vorbit despre tine cu căldură, - continuă Aleksandr. - Ea ştia totul despre oameni şi situaţiile lor. A spus: „Primul tiraj, mic încă, al cărţii scrise de Vladimir, a ieşit în Moscova şi imediat şi-au făcut apariţia o sumedenie de scrisori, versuri, cântece şi tablouri. În carte s-au păstrat, graţie purităţii sentimentelor celui ce a scris, simbolurile şi aranjamentele de cuvinte de mine căutate şi aflate în infinitul Universului.” La aceste cuvinte ale Anastasiei, Boris Moiseevici, agitat şi negăsindu-şi locul, s-a aşezat, în cele din urmă, pe un scaun din faţa cortului. L-am văzut cum, pe ascuns, încerca să-şi deschidă dictafonul din haină. Probabil din cauza ahotniciei sale de a nu pierde nici o informaţie din spusele Anastasiei, a uitat complet de cei din jur. Şi din acelaşi motiv nici nu a invitat-o să ia măcar loc. Se gândea doar la cum să obţină cât mai repede şi cât mai multe informaţii de la ea. Cu o evidentă tulburare în glas a întrebat: - Din toate colţurile lumii, numeroşi învăţaţi, cu ajutorul celor mai sofisticate aparaturi, se chinuie să capteze sunetele obişnuite ale Cosmosului. Ele există. Ştiinţa contemporană este conştientă de existenţa acestor sunete. Nu le cunosc pe toate, doar o mică parte. Poate doar a miliarda parte. Dumneavoastră, Anastasia, cu ce aparate le captaţi? Cu ce aparat se poate capta categoria de sunete care au efect asupra psihicului uman? - Astfel de aparat dintotdeauna a existat. Se cheamă Sufletul uman. Sufletul, în funcţie de cât este de pregătit, captează sau refuză sunetele... - Bine. Aşadar, aţi avut norocul să alegeţi din miliardele de sunete ale Universului pe cele mai bune, apoi şi ordinea în care să fie aranjate ele. Numai că sunetele pot fi reproduse cu ajutorul aparatelor specializate în muzică. Ce treabă are cartea? Cartea, doar nu emite sunete. - Este adevărat. Cartea nu emite nici un sunet, dar este ca o partitură de note. Cititorul, înăuntrul său, cele scrise şi le face să sune. Aşa că formulele ascunse în texte sună în nespusele forme primordiale. Aceste sunete poartă atât Adevărul cât şi vindecarea. Şi, într-o clipă, Sufletul îl umplu, iar ceea ce în Suflet cântă, nici un instrument artificial nu poate reproduce. - Vladimir cum de-a reuşit să păstreze intacte semnele în timp ce el însuşi nu ştia nimic de ele? - Eu cunoşteam modalităţile de exprimare ale lui şi ştiam dinainte că toate întâmplările, esenţa celor auzite, el nu le va descrie. Şi nici pe el însuşi nu se va descrie aşa cum este în realitate. Însă formulele şi sunetele nu le-a transmis toate. Astfel a fost constrâns să meargă mai departe cu scrisul. A reuşit să redea doar o parte, doar cât a putut el să conştientizeze şi să înţeleagă atunci când s-a apucat de scris. Trebuia neapărat să continue să scrie. Între timp începuse să fie şi cunoscut. Fără această nouă faimă şi cu încă puţine eforturi poate că ar fi reuşit să organizeze asociaţia oamenilor de afaceri. Dar, pe neaşteptate, Vladimir făcu un alt pas neprevăzut în visul meu. A lăsat apartamentul deja plătit, din Moscova, celor din jurul său, le-a dat lor şi ocazia de a se încununa cu toate complimentele cititorilor, s-a urcat în tren şi a plecat. - De ce a făcut acest pas? - Tot timpul, Vladimir a alergat după dovezi în sprijinul spuselor mele. Dovezi ştiinţifice şi probe concrete despre veridicitatea unor afirmaţii de-ale mele. Ţinea neapărat să le atingă... Aşa s-a făcut că s-a şi oprit din scris. A plecat în Caucaz. Vladimir a plecat din Moscova pentru a vedea cu ochii săi, în munţii Caucaz, dolmenele - acele construcţii antice în care oamenii încă de vii mergeau să moară. Cu

zece mii de ani în urmă. Eu i-am povestit despre aceste dolmene şi i-am mai vorbit şi despre însemnătatea acelor dolmene din punct de vedere funcţional chiar şi-n zilele noastre. Vladimir a mers în oraşul Ghelendjyk. În muzeele din Krasnodar, Novosibirsk şi Ghelendjyk el a adunat materiale despre dolmene, apoi s-a întâlnit cu diferiţi oameni de ştiinţă, arheologi, etnografi care se ocupau cu studiul dolmenelor şi a reuşit să adune mai multe informaţii decât fiecare muzeu în parte. Desigur, l-am ajutat şi eu, fără însă ca el să bage de seamă. Prin gura celor care discutau cu el, eu i-am transmis informaţii lui Vladimir, informaţii care să-l ajute să aibă opinia sa proprie. În concomitenţă, el s-a mişcat cu determinare şi rapiditate. Şi-atunci a comparat toate acele informaţii adunate cu cele pe care i le-am dat eu. Arheologii i-au arătat dolmenul din apropierea unei cărărui şi i-au spus că mai erau şi altele, dar că erau distruse de localnici din cauza necunoaşterii valorii lor. Îndeobşte, pe nimeni nu-i interesau aceste dolmene. Vladimir a făcut tot ce-a putut pentru a le demonstra neverosimilul. În numai trei luni a reuşit să le schimbe părerea localnicilor despre dolmene. Tot mai multă lume a început să meargă la dolmene şi să aducă flori. Din iniţiativa femeilor-etnologe, în Ghelendjyk a fost înfiinţată o asociaţie pe care, în cinstea mea, au denumit-o „Anastasia”. Organizaţia, mai pe urmă, a pus la punct cursuri pentru operatorii turistici, explicându-le că vor trebui să-i atenţioneze pe turişti despre importanţa acestor dolmene, să nu fie distruse şi să fie păstrate aşa cum erau. Au mai fost, de asemenea, organizate excursii intitulate „Călătorie în conştiinţă”. Organizatorii de excursii din Ghelendjyk au început să vorbească despre importanţa izvoarelor primordiale şi despre creaţiile Preaînaltului Creator, despre Natură. - Anastasia, dumneavoastră consideraţi că toate astea s-au petrecut mulţumită lui? Dumneavoastră nu aţi jucat nici un rol? - Dacă aş fi putut face toate astea fără el, de mult le-aş fi făcut. Eu îmi doream foarte mult. Într-unul din aceste dolmene din munţi, a murit corpul material al străbunei mele... - Ce spuneţi? Cum e posibil ca un singur om, necunoscut încă nimănui, într-un timp atât de scurt, să schimbe comportamentul oamenilor? Cum a putut pune pe picioare o organizaţie care să funcţioneze? Dumneavoastră afirmaţi că existau deja documente ştiinţifice şi diferite publicaţii care erau la cunoştinţa cetăţenilor din acele locuri din moment ce erau expuse în muzee şi toate acestea nu mişcau oamenii? - Este adevărat. Le erau cunoscute dar nu-i mişcau. - Şi cum se explică atunci că tocmai pe el l-au ascultat? Cum de a reuşit? - Vladimir nu ştia asta, nu ştia că poate fi schimbată într-un atât de scurt timp conştiinţa umană, de asta a şi acţionat aşa. Şi a schimbat-o. Voi puteţi merge în acest oraş şi-i puteţi întreba pe oamenii care fac parte din această organizaţie. Aflaţi cum şi de ce i-a surâs norocul lui Vladimir. Eu m-am bucurat de tot ce s-a petrecut în acest oraş şi de asociaţia „Anastasia”... Vladimir s-a învoit, când i-au cerut să-i pună acest nume asociaţiei. Eu am înţeles că de dragul meu. Am crezut atunci că el va începe să mă înţeleagă şi să mă iubească. El, cu adevărat, a înţeles multe dar nu m-a iubit. Nu s-a îndrăgostit de mine pentru că am făcut multe greşeli, am păcătuit. Nu de mult am înţeles. Visul meu, în realitate se transformă. Oamenii vor fi purtaţi dincolo de epoca forţelor întunecate. Vor fi fericiţi. Se va împlini tot ce-am visat eu, însă fără iubirea lui Vladimir pentru mine... iubirea ce-o aşteptam în schimb. Acesta a fost preţul greşelilor comise, neisprăvniciei şi lipsei de puritate a gândurilor mele. - Ce s-a întâmplat, de ce vorbiţi aşa? Au înţeles cu toţii că el era un bădăran, un nerafinat. Credeţi-mă Anastasia, vă vorbesc ca o persoană mai în vârstă, ca un tată de familie, nici chiar părinţii dumneavoastră nu v-ar fi putut îndruma mai bine. - Vă rog, nu vorbiţi aşa despre cel care-mi este atât de drag. Cuiva poate să i se pară grosolan Vladimir, dar eu ştiu mai multe despre el.

- Ce aţi putea şti atât de important despre el? O ştie toată lumea, el, cel mult, ar putea fi un tipic afacerist al zilelor noastre, nimic mai mult. Anastasia, comportamentul şi părerea dumneavoastră despre el sunt doar preconcepţii. - Oricine ar fi el, este al meu, iar ceea ce gândiţi dumnea-voastră despre ai mei părinţi aş putea să spun doar că vă înşelaţi.