norme de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării subvenţiilor

7
Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 6. „Promovarea incluziunii sociale” Domeniul major de intervenţie 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” Titlul proiectului: „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” Cod Contract: POSDRU/97/6.3/S/50679 Nr. Norme de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării subvenţiilor din cadrul proiectului POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679 Cap. 1. Principiile acordării subvenţiilor Art. 1. Principiile care stau la baza acordării unei subvenţii prin proiectul POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679 sunt: a) subvenţiile se acordă mamelor aflate in concediu de creştere a copilului pană la 2/3 ani sau care se află în situaţii financiare care necesită ajutor social, pentru absolvirea unui curs de formare/dezvoltare profesională şi calificare/ recalificare profesională; b) cuantumul total al subvenţiei este de maxim 1000 lei şi se acordă în funcţie de costul programului de formare în limita acestei sume. Dacă tariful programului de formare depăşeşte 1000 lei, diferenţa peste această sumă este suportată de titularul cursului de formare. c) nu pot constitui criterii de acordare a subvenţiilor: vârsta, religia, rasa, apartenenţa politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori ca activitate conformă cu legislaţia română, apartenenţa la alte instituţii de învăţământ, numărul de ani petrecuţi în alte instituţii de învăţământ, studiile efectuate în străinătate. d) acordarea subvenţiei se va face în ordinea depunerii cererii, în funcţie de îndeplimirea condiţiilor prevăzute în prezentul regulament şi în limita numărului de subvenţii ce se poate acorda pentru anul în curs. . Cap. 2. Declaraţia pe propria răspundere Art. 2. Beneficiara care solicită o subvenţie în cadrul proiectului POS DRU ID 50679 va depune la dosar şi o declaraţie dată pe propria răspundere (anexa 2), sub sancţiunea codului penal pentru fals în declaraţii, din care să reiasă că subvenţia primită pentru absolvirea cursului de formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala nu se suprapune cu alte finanţări publice sau fonduri europene primite pentru acelaşi scop, pentru evitarea dublei finanţări.

Upload: reconstructia-statutului-femeii-rsf

Post on 10-Mar-2016

213 views

Category:

Documents


1 download

DESCRIPTION

Norme de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării subvenţiilor din cadrul proiectului POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679

TRANSCRIPT

Investeşte în oameni! FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 6. „Promovarea incluziunii sociale” Domeniul major de intervenţie 6.3. „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii” Titlul proiectului: „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” Cod Contract: POSDRU/97/6.3/S/50679

Nr.

Norme de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării subvenţiilor din cadrul proiectului POS DRU „Reconstrucţia

statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679

Cap. 1. Principiile acordării subvenţiilor

Art. 1. Principiile care stau la baza acordării unei subvenţii prin proiectul POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679 sunt:

a) subvenţiile se acordă mamelor aflate in concediu de creştere a copilului pană la 2/3 ani sau care se află în situaţii financiare care necesită ajutor social, pentru absolvirea unui curs de formare/dezvoltare profesională şi calificare/ recalificare profesională;

b) cuantumul total al subvenţiei este de maxim 1000 lei şi se acordă în funcţie de costul programului de formare în limita acestei sume. Dacă tariful programului de formare depăşeşte 1000 lei, diferenţa peste această sumă este suportată de titularul cursului de formare.

c) nu pot constitui criterii de acordare a subvenţiilor: vârsta, religia, rasa, apartenenţa politică a candidatului sau a familiei acestuia, apartenenţa la organizaţii legal constituite ori ca activitate conformă cu legislaţia română, apartenenţa la alte instituţii de învăţământ, numărul de ani petrecuţi în alte instituţii de învăţământ, studiile efectuate în străinătate.

d) acordarea subvenţiei se va face în ordinea depunerii cererii, în funcţie de îndeplimirea condiţiilor prevăzute în prezentul regulament şi în limita numărului de subvenţii ce se poate acorda pentru anul în curs. . Cap. 2. Declaraţia pe propria răspundere

Art. 2. Beneficiara care solicită o subvenţie în cadrul proiectului POS DRU ID 50679 va depune la

dosar şi o declaraţie dată pe propria răspundere (anexa 2), sub sancţiunea codului penal pentru fals în declaraţii, din care să reiasă că subvenţia primită pentru absolvirea cursului de formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala nu se suprapune cu alte finanţări publice sau fonduri europene primite pentru acelaşi scop, pentru evitarea dublei finanţări.

2

Art.3. Declaraţia pe propria răspundere va fi semnată în faţa persoanei care primeşte dosarul şi care

are responsabilitatea verificării acesteia. Art.4. Persoana responsabilă să primească şi să verifice dosarul acestuia, în conformitate cu fişa

postului, va menţiona pe declaraţie sintagma: „Dată în faţa mea, astăzi …. ”, va preciza data şi va semna. Cap. 3. Documentaţia necesară pentru obţinerea unei subvenţie

Art.5. Subvenţiile se acordă pe perioada anilor 2011 -2013, în funcţie de alocarea fondurilor de către AM POS DRU,

A) mame aflate in concediu de creştere a copilului până la 2/3 ani ; următoarelor categorii de persoane:

B) femei care se află în situaţii financiare care necesită ajutor social. Art.6. (1) Subvenţia se acordă pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere întocmite de titulara acesteia, care se depun şi se înregistrează la persoana responsabilă cu această atribuţie, indicată în anunţul făcut public.

(2) Formularul „Cererii şi declaraţiei pe propria răspundere pentru acordarea subvenţiei pentru absolvirea cursului de formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala este prevăzut în anexa 1.

(3) Cererea şi declaraţia pe propriea răspundere pentru acordarea subvenţiei vor fi însoţite de următoarele acte doveditoare: A. Pentru mame aflate in concediu de creştere a copilului până la 2/3 ani :

- copie a buletinului/ cărţii de identitate a beneficiarei subvenţiei; - certificat naştere copil; - decizie/adeverinţa emisă/eliberată de Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale din care să reiasă că

mama este în concediu de creştere a copilului; - pentru mamele cu copii cu vârste cuprinse între 2 şi 3 ani certificatul de incadrare în grad de

handicap al copilului şi nouă decizie/adeverinţă emisă/eliberată de Agenţia Judeteană de Prestaţii Sociale; - certificatul de absolvire a cursului de formare/dezvoltare profesională şi calificare/recalificare

profesională însoţit de factura fiscală şi chitanţa fiscală din care să rezulte tariful cursului de formare absolvit şi plata efectuată;

- după caz, certificat de casătorie/hotărâre judecătorească de divorţ (cu menţiunea definitivă şi irevocabilă) (pentru a avea o evidenţă a mamelor singure);

- declaraţie dată pe propria răspundere, sub sancţiunea codului penal pentru fals în declaraţii, din care să reiasă ca subvenţia primită pentru absolvireanu cursului de formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala nu se suprapune cu alte finanţări publice sau fonduri europene primite pentru acelaşi scop, pentru evitarea dublei finanţări.

B. Pentru femeile care se află în situaţii financiare care necesită ajutor social. - copie a buletinului/ cărţii de identitate a beneficiarei subvenţiei; - declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că venitul net lunar al titularei cererii de

acordare a subvenţiei nu este mai mare de 1200 lei/ venitul lunar net realizat din activităţi independente nu este mai mare de 1200 lei (pentru persoanele fizice autorizate) ( anexa 1).

3

- adeverinţa de salariat a titularei cererii din care să rezulte salariul net realizat de aceasta în luna anterioară solicitării subvenţiei/ certificat fiscal din care să rezulte venitul net realizat de titulara cererii - persoana fizică autorizată - în luna anterioară solicitării subvenţiei.

- certificatul de absolvire a cursului de formare/dezvoltare profesională şi calificare/recalificare profesională însoţit de factura fiscală şi chitanţa fiscală din care să rezulte tariful cursului de formare absolvit şi plata efectuată;

- declaraţie dată pe propria răspundere, sub sancţiunea codului penal pentru fals în declaraţii, din care să reiasă ca subvenţia primită pentru absolvirea cursului de formare/dezvoltare profesionala şi calificare/recalificare profesionala nu se suprapune cu alte finanţări publice sau fonduri europene primite pentru acelaşi scop, pentru evitarea dublei finanţări.

Art.7. Dosarele pentru subvenţii cu actele menţionate mai sus se depun la expertul social din cadrul proiectului POS DRU ID 50679, în perioada stabilită, făcută public. Cap. 4. Responsabilităţi ale expertului social în procesul de atribuire a subvenţiilor

Art.8. Va organiza procesul de primire a dosarelor pentru subvenţii şi prelucrarea acestora. Art.9. Va asigura:

(1) primirea şi înregistrarea cererilor de acordare a subvenţiilor şi îndosarierea actelor doveditoare anexate;

(2) confirmarea că declaraţiile pe propria răspundere a beneficiarei au fost date de către aceasta; (3) verificarea documentelor primite; (4) sesizarea managerului de proiect a cazurilor nenormate de Regulamentul de acordare a

subvenţiilor şi prezentele norme, în vederea completării acestora; (5) întocmirea centralizatoarelor cererilor de subvenţie, în vederea prezentării acestora către comisia

de selecţie a dosarelor şi atribuire a subvenţiilor; (6) prelucrarea datelor primite, evaluarea dosarelor pentru stabilirea eligibilităţii; (7) afişarea listelor beneficiarelor de subvenţie în cadrul proiectului se va face pe site-ul web al

proiectului şi la sediul partenerului care primeşte dosarele; (8) transmiterea contestaţiilor către comisia de selecţie a subvenţiilor; (9) arhivarea dosarelor primite:

1. Păstrarea acestor dosare în arhivă se face pe o perioadă de 10 (zece) ani. 2. După expirarea perioadei de arhivare, dosarele se distrug cu aparate speciale. 3. Dosarele nevalidate se restituie solicitantului sau se distrug la sfârşitul anului de studiu

(10) rezolvarea cu operativitate a eventualelor deficienţe ce apar în procesul de atribuire a subvenţiilor;

Art.10. Expertul social din cadrul proiectului va primi doar dosarele care sunt complete. Cap. 5. Alte prevederi

Art. 11. Persoanele vizate prin prezentele norme nu pot beneficia de subvenţie în cadrul proiectului POS DRU în cazul în care primesc subvenţie din fonduri publice sau din partea unui alt proiect cu finanţare europeană.

4

Beneficiara subvenţiei are obligaţia încunoştiinţării cu celeritate a situaţiilor menţionate mai sus. În caz contrar, beneficiara subvenţiei este obligată să restituie suma.

Art. 12. Rudele şi afinii până la gradul III inclusiv ai membrilor echipei de management a proiectului POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679, nu pot fi beneficiarii subvenţiilor acordate sub egida acestui proiect. În acest sens se va da o declaraţie pe propria răspundere. (Anexa 3)

Dacă se constată că persoanele din categoriile celor menţionate mai sus au beneficiat de subvenţie fără drept, acestea vor fi obligate să restituie sumele de bani în cuantumul primit.

Manager proiect POS DRU ID 50679, Prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turliuc

5

Anexa nr. 1.

Doamna Manager, Subsemnatul (a), __________________________________________________1

Solicit această subvenţie având în vedere următoarele motive: ___________________________

, CNP _______________________________, BI/ CI seria _______, nr._______________, rog să binevoiţi a- mi aproba acordarea, în perioada ______________, a subvenţiei din cadrul proiectului POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” cu ID 50679 pentru absolvireanu cursului de formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala ___________________________________________.

2

.

Pentru justificarea celor declarate, anexez următoarele documente3

:

Declar pe propria răspundere că salariul net lunar al subsemnatei nu este mai mare de 1200 lei / venitul lunar realizat din activităţi independente nu este mai mare de 1200 lei (pentru persoanele fizice autorizate).

Declar că datele înscrise mai sus sunt reale, corecte şi complete iar prin semnarea prezentei am luat la cunoştiinţă faptul că declararea necorespunzătoare a adevărului atrage pierderea calităţii de beneficiar, restituirea sumei încasate şi suportarea consecinţelor legale.

Sunt de acord cu verificarea ulterioară a documentelor depuse la dosar. Data Semnătura,

Managerului de proiect POS DRU ID 50679

1 Se completează cu majuscule numele, iniţiala tatălui şi prenumele 2 Se completează pentru încadrare într-o categorie de subvenţie ( mamă care se află în creştere copil până la 2/3ani; femeie aflată în situţie financiară care necesită ajutor social)) 3 Solicitantul precizează, obligatoriu, toate documentele depuse în dosarul pentru atribuirea subvenţiei.

6

Anexa nr. 2

Declaraţie,

Subsemnatul(a), __________________________________________________4

Dacă devin beneficiara unei alte subvenţii pentru formare/dezvoltare profesionala si calificare/recalificare profesionala, mă oblig să aduc, cu celeritate, la cunoştinţa managerului de proiect acest aspect.

,CNP _______________________________, BI/ CI seria _______, nr._______________, domiciliat în ______________________________________________, sub sancţiunea codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele: că nu am obţinut altă subvenţie acordată pentru formare/calificare profesională din fonduri publice sau europene şi că datele înscrise mai sus sunt reale, corecte si cunosc faptul ca declararea falsa a acestora atrage pierderea calităţii de beneficiar, restituirea sumei încasate şi suportarea consecinţelor legale.

Data, Semnătura,

4 Se completează cu majuscule numele, iniţiala tatălui şi prenumele

7

Anexa nr. 3

Declaraţie,

Subsemnatul(a),_____________________________________ CNP________________________, BI/CI seria_______, nr.__________________, domiciliat în _____________________________________________________________________________ , sub sancţiunea codului penal privind falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că nu sunt rudă sau afin până la gradul III inclusiv, cu nici unul dintre membrii echipei de management a proiectului POS DRU „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse” ID 50679.

Data, Semnătura,