confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

26
Notă: 1. Candidații declarați admiși conform listelor afișate pe data de 23 iulie 2018 care au confirmat în etapa I locul obținut nu mai trebuie să repete confirmarea chiar dacă în etapa a II-a au fost redistribuiți pe o altă opțiune mai favorabilă. 2. Candidații declarați admiși pe locuri cu finanțare de la buget în etapa a II-a care nu au documentele în original au obligația de a le depune la secretariat până pe 10 august 2018, în caz contrar vor fi declarați respinși. 3. Candidații declarați admiși la taxă în etapa a II-a și care în etapa I au fost declarați admiși pe locuri cu finanțare de la buget, au obligația de a achita diferența de taxă până pe 10 august 2018 și de a prezenta dovada la secretariatul facultății. 4. Candidații declarați admiși pe locuri cu finanțare de la buget în etapa a II-a și care în etapa I au fost declarați admiși pe locuri cu taxă pot cere restituirea taxei de școlarizare după începerea anului universitar. 5. Candidații declarați respinși/în așteptare în etapa I care au fost declarați admiși în etapa a II-a datorită scăderii mediei minime de admitere au obligația de a confirma locul la secretariatul facultății până pe 10 august 2018 (prin semnarea contractului și plata taxei), în caz contrar aceștia vor fi declarați respinși. 6. Candidații declarați admiși în etapa I-a și care nu au confirmat locul până la data de 1 august 2018, au fost declarați respinși în etapa a II-a. Comisia de admitere FEAA Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu actele de studii în original) sau retragerea dosarelor, se realizează în perioada 2 – 10 august 2018 (luni - vineri), în intervalul 10.00 – 13.00, la Secretariat FEAA, biroul B411.

Upload: others

Post on 30-Jan-2022

17 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Notă:

1. Candidații declarați admiși conform listelor afișate pe data de 23 iulie 2018 care au

confirmat în etapa I locul obținut nu mai trebuie să repete confirmarea chiar dacă în etapa

a II-a au fost redistribuiți pe o altă opțiune mai favorabilă.

2. Candidații declarați admiși pe locuri cu finanțare de la buget în etapa a II-a care nu au

documentele în original au obligația de a le depune la secretariat până pe 10 august 2018,

în caz contrar vor fi declarați respinși.

3. Candidații declarați admiși la taxă în etapa a II-a și care în etapa I au fost declarați admiși

pe locuri cu finanțare de la buget, au obligația de a achita diferența de taxă până pe 10

august 2018 și de a prezenta dovada la secretariatul facultății.

4. Candidații declarați admiși pe locuri cu finanțare de la buget în etapa a II-a și care în etapa

I au fost declarați admiși pe locuri cu taxă pot cere restituirea taxei de școlarizare după

începerea anului universitar.

5. Candidații declarați respinși/în așteptare în etapa I care au fost declarați admiși în etapa a

II-a datorită scăderii mediei minime de admitere au obligația de a confirma locul la

secretariatul facultății până pe 10 august 2018 (prin semnarea contractului și plata taxei),

în caz contrar aceștia vor fi declarați respinși.

6. Candidații declarați admiși în etapa I-a și care nu au confirmat locul până la data de 1

august 2018, au fost declarați respinși în etapa a II-a.

Comisia de admitere FEAA

Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu actele de

studii în original) sau retragerea dosarelor, se realizează în perioada

2 – 10 august 2018 (luni - vineri), în intervalul 10.00 – 13.00, la

Secretariat FEAA, biroul B411.

Page 2: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Administrative

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

ABABEI V. GEORGIANA 1 7.15 6.70 8.31 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ADĂSCĂLIŢEI I OANA-ANDREEA 2 8.83 8.40 8.03 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

AGAPIE M. ANDREEA-MARCELA 3 9.01 9.40 8.61 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ALEXA L. RĂZVAN-VASILE 4 9.06 8.75 9.72 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ALEXANDRU P. CARMEN-MARIANA 5 6.76 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.45 9.48 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ALEXIUC R. ANDREEA-DANIELA 6 9.26 9.25 9.50 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ALMAJAN E. CLAUDIA-FLORENTINA 7 8.23 7.15 8.87 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

AMIHĂESEI C. DIANA-ELENA 8 8.28 8.75 8.22 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANDREI D.D. ALEXANDRU 9 8.50 8.40 8.11 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANDRIESCU F. BIANCA-ANDREEA 10 7.31 7.35 8.78 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANDRIŞOAE R. ROXANA-GABRIELA 11 7.45 6.40 9.14 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANDRONIC C. ŞTEFAN-EMANUEL 12 7.80 8.60 7.79 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ANIŢESCU V. ALEXANDRA-VALENTINA 13 8.66 8.45 9.74 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANTON C. ANCUŢA 14 7.68 9.00 6.89 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ANTON D ELENA DENISA 15 6.43 lipsa confirmare loc 6.05 8.54 RESPINS

APETREI M. OANA-MIHAELA 16 7.03 6.35 6.59 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

APOSTOL F /R ANDREI-FLORIN 17 6.24 5.05 8.08 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ARAMA G DIANA-MADALINA 18 8.22 7.40 7.81 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ARCHIP I. MIHAELA 19 8.27 8.50 7.09 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ARDELEANU M.F. GABRIELA 20 8.21 8.60 8.73 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ARGEANU Ş. ANDREEA 21 7.68 9.00 7.54 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ARTENE M. ALEXANDRU-GEORGE 22 8.50 7.30 8.67 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ARTENI C. ALEXANDRU-ADRIAN 23 7.61 8.20 8.04 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ASAFTEI G. EVELINA-MARINA 24 8.73 9.00 9.03 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

AŞCHIOPOAEI M. ANA-MARIA 25 7.55 7.10 7.75 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BALAUR D.G. GABRIELA 26 8.05 8.50 9.37 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BARBIERU D MIHAI 27 6.87 lipsa confirmare loc 7.25 6.65 RESPINS

BASMA V. ELENA-VIORELA 28 7.63 7.90 9.62 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BASMA V. OANA-MARIA 29 8.65 7.65 7.92 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BÂZU N. / T. LORENA 30 9.31 9.20 9.67 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BÂZU V. COSMINA-ALEXANDRA 31 6.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 8.55 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BĂLAEŞ V. SERGIU-FLORIN 32 6.81 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 6.80 8.19 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BĂNICĂ I. CLAUDIA-ALISA 33 7.53 lipsa confirmare loc 6.20 7.54 RESPINS

BECHET G. SIMINA 34 6.61 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.25 8.24 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BERIJAN I.L.\G. STEFANA 35 7.31 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.30 8.67 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BIANU V. GEORGIANA-ANDRA 36 8.73 de adus acte in original pana pe 10 august 8.70 8.26 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BILAN V. RĂZVAN 37 7.88 8.30 8.86 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BÎRZU I. ROXANA-MARIA 38 6.31 7.50 7.97 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BOCA I.D. IUSTIN-TEODOR 39 6.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 8.50 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BOCA P-C/A-M MIRIAM-DENISE 40 7.38 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.60 8.48 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BOICU I. CRINA-IONELA 41 7.96 8.20 8.98 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BOICU I. GEANINA 42 9.13 8.50 9.34 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BOMPA P.L. TUDOR-CRISTIAN 43 9.65 9.25 8.99 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Ştiinţe Administrative

BOSTAN P. CRINA-MĂDĂLINA 44 7.86 7.80 8.68 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BREZAN P. BIANCA-MIHAELA 45 9.48 8.85 9.15 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BUCŞĂ V. ANA-MARIA 46 7.70 7.00 7.53 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BUJOR V. VASILE-VALERIAN 47 6.06 5.00 8.16 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BURCĂ V. IRINA-ANDREEA 48 6.23 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.80 8.98 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BURSUC S. ALEXANDRU-IOAN 49 8.48 7.65 8.56 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BURŢILĂ B. DUMITRIŢA-ALINA 50 8.30 8.20 8.55 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BURUIANĂ C. ROXANA-MARIA 51 6.51 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.80 8.54 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

BUSUIOC G. ALEXANDRA-MARIA 52 7.70 7.30 9.78 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

BUZĂMURGĂ L.V. ALEXANDRA 53 7.96 8.60 8.26 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CANTEA Ş. DELIA-ELENA 54 7.63 7.80 8.59 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CATANĂ D. ELENA-CĂTĂLINA 55 6.51 lipsa confirmare loc 8.55 7.61 RESPINS

CĂPRARU C. ANDREEA-ELENA 56 8.11 7.35 9.47 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CĂRPINICI I. IOANA-ANDREEA 57 7.53 6.90 7.98 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

CĂŞUNEANU S. CONSTANTIN-FLORINEL 58 6.76 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.10 7.35 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CĂZĂNESCU D. MĂDĂLIN 59 6.36 5.00 7.88 ADMIS la IF, buget rural, Ştiinţe Administrative

CERNOVSCHI D. ADINA-MARIA 60 8.73 9.30 8.65 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CHELARIU F. MĂDĂLINA-ELENA 61 6.86 5.50 8.60 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CHIHAI V. ALEXANDRA-ELENA 62 8.60 lipsa confirmare loc 7.80 8.75 RESPINS

CHIRICA C. ADINA-EMANUELA 63 7.96 7.30 8.90 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CHIRVASE P ANDREI 64 8.41 lipsa confirmare loc 6.30 9.02 RESPINS

CIOBANU F. PAUL-PETRU 65 7.75 7.40 8.61 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CIOBANU G. MARCELA 66 8.15 8.60 9.35 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CIOBANU L. ALEXANDRA-ADELINA 67 9.10 9.55 8.79 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CIUBOTARIU C. GABRIELA 68 8.38 9.25 9.05 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

CIUTACU G. GEANINA-DENISA 69 7.50 8.00 8.47 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CÎRCU C. ANDREI 70 7.48 6.20 7.96 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CÎRJĂ M. MARIA-ADELINA 71 7.01 6.90 8.29 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

COIPAN N NICOLETA 72 6.40 5.35 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

COJAN V. EMANUEL 73 6.40 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.60 7.10 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

COJOCARIU C MADALINA - ELENA 74 9.21 lipsa confirmare loc 10.00 9.32 RESPINS

COMĂNESCU G. ANDREI-MĂDĂLIN 75 7.40 6.55 8.47 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CORDUN V. LAURA-NICOLETA 76 6.56 5.50 7.81 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

CORDUNEANU M.M. ANDREEA-TEODORA 77 7.75 8.80 9.04 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

COZMA C. DANIEL 78 7.13 lipsa confirmare loc 7.00 8.09 RESPINS

COZMA V. RADU-VASILE 79 7.80 6.15 8.31 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CRAINICIUC C.N. COZMIN-CONSTANTIN 80 7.78 7.75 8.67 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CRAŞOVAN M. MIHAELA-BIANCA 81 7.65 lipsa confirmare loc 6.80 9.29 RESPINS

CRĂCIUN I. SIMONA 82 8.91 7.90 8.65 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CRÎŞMARIU V.L. IOANA-CĂTĂLINA 83 7.83 7.95 8.26 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

CROITORU C. COSTIN 84 8.45 7.60 8.49 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DACIU T. TEODOR-ANDREI 85 7.43 7.00 8.31 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DAMIAN L IOANA 86 8.66 7.90 9.37 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DASCĂLU N. DRAGOŞ-PETRIŞOR 87 6.80 6.55 7.88 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DAVID S. ELENA-IULIANA 88 6.60 5.50 6.34 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

DEACONU D DANIEL CONSTANTIN 89 7.05 5.45 7.58 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

DEACONU G. ALEXANDRU-IOAN 90 6.90 5.70 7.44 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

02.08.2018 - 8:44 1

Page 3: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Administrative

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

DÎSCĂ P. SERGIU-PETRICĂ 91 8.18 7.60 9.04 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DOBÂNDĂ I. PAUL-SEBASTIAN 92 7.15 6.75 6.92 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

DOLHAN N.C. MĂDĂLINA 93 8.03 7.60 8.89 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DORNESCU V RAZVAN NICOLAE 94 6.86 lipsa confirmare loc 6.90 8.85 RESPINS

DRAGUT C. DIANA 95 8.51 9.30 8.56 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DRANGA C. FLORINA-ALEXANDRA 96 6.83 7.40 7.35 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

DUMITRIU C. IULIANA-CRISTINA 97 7.06 7.80 6.91 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ENEA C. ANDREEA-ADELINA 98 6.81 7.10 8.57 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

FARCAŞ I. ANDREEA-LORENA 99 9.10 lipsa confirmare loc 8.80 9.60 RESPINS

FĂRCĂŞEL I. ADRIAN 100 6.60 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.75 8.33 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

FILIP I.A. IULIA-GABRIELA 101 7.21 7.60 8.10 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

FLOAREŞ V. ALEXANDRA-GEORGIANA 102 8.68 8.05 9.43 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

FOARFECĂ N.S. ANDREI-ALEXANDRU 103 7.60 7.45 8.21 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

FRÂNCU E. DELIA-EUGENIA 104 7.36 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.30 9.19 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GABOR G. CARMEN-CRISTINA 105 7.25 7.20 8.39 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GÂFEI M. IONELA-GABRIELA 106 7.71 6.50 9.57 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GAFIŢA C. ANA-MARIA 107 7.60 8.00 8.38 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GAL C. IULIAN-PAUL 108 8.46 8.40 8.56 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GAMAN I. LORENA 109 7.75 9.90 7.22 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

GHEORGHINĂ F. ŞTEFANIA-RALUCA 110 6.06 6.10 8.45 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

GHERVASE M. MIHAI-ALEXANDRU 111 6.61 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 6.52 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

GIMIGA C. CONSTANTIN-CRISTIAN 112 7.17 7.00 6.30 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GIURGIA S. ALEXANDRA-LARISA 113 7.90 6.55 8.90 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GLĂVAN I. ANA-EMANUELA 114 7.51 5.95 8.40 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GRADINCEA C. ROBERT-COSTEL 115 8.30 lipsa confirmare loc 7.95 9.05 RESPINS

GRAUR V. LARISA-ANDREEA 116 8.15 9.00 9.12 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GRECU N IRINA IUSTINA 117 7.20 lipsa confirmare loc 7.80 9.10 RESPINS

GRIGORE V. MIRELA 118 6.66 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.00 8.29 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

GROSU O. S. RĂZVAN 119 7.75 7.20 8.78 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

GUCIUC C. ANDREEA-ROXANA 120 7.03 8.00 8.77 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

GURZUM I. ANDREEA-ALEXANDRA 121 7.83 7.30 8.93 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HANGANU M. CLAUDIA-IONELA 122 7.85 8.50 8.71 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HLIPCĂ S. ROBERT-OVIDIU 123 7.86 7.15 7.81 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HOLTEA G. ANDREI 124 7.73 8.20 9.06 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HORGHIDAN C. DIANA 125 6.55 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

HUDESCU L.A. MARIA-ALECSANDRA 126 8.50 9.00 8.58 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HUIBAN V. VASILE-VLAD 127 8.86 8.35 8.79 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

HUŢANU M. COSMIN 128 7.95 lipsa confirmare loc 7.40 8.55 RESPINS

HUŢU C.C. ŞTEFAN-COSMIN 129 6.28 5.70 6.89 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

IAMANDII N. ŞTEFANIA-ALEXANDRA 130 7.83 lipsa confirmare loc 8.35 8.30 RESPINS

IANCU A.E. VIORICA 131 6.43 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.50 8.47 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

IFRIM D. SORINA 132 7.43 7.10 7.71 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

IGNAT F. ROBERT-ANDREI 133 8.23 6.85 8.08 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

IONESCU P. VLAD-ŞTEFAN 134 6.26 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 7.96 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

IONIŢĂ E.G. DIANA-IULIANA 135 7.73 lipsa confirmare loc 8.40 9.62 RESPINS

IORDAN I. CONSTANTIN 136 6.56 lipsa confirmare loc 6.05 8.17 RESPINS

IOSUB A. PAUL-AURELIAN 137 8.11 lipsa confirmare loc 6.90 8.14 RESPINS

IRIMIA F. ISABELA-FLORENTINA 138 8.71 7.75 9.70 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

JALABOI C. IUSTIN-GHEORGHE 139 6.90 9.00 8.36 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

JETCOVICI I. IOANA-CRISTINA 140 8.38 lipsa confirmare loc 8.30 9.77 RESPINS

KOCH E. WALTER 141 6.18 6.15 7.57 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

LĂDARU M. ALEXANDRA-CĂTĂLINA 142 9.00 9.50 9.85 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

LEFTER V. ION-DAMIAN 143 7.96 7.10 8.56 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

LIPOVANU D.E. MARIAN 144 6.83 6.00 7.71 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

LUCA V. GEORGIANA-LARISA 145 6.50 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.90 7.97 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

LUCACI Ş. LUIZA-TEREZA 146 8.90 8.90 8.31 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

LUCESCU N. ADINA-ELENA 147 8.18 8.95 9.01 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

LUNGU Ş. LOREDANA-ŞTEFANA 148 8.20 7.80 8.48 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MACOVEI D. ROXANA-GEORGIANA 149 7.33 7.70 8.55 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MAFTEI V. ALEXANDRU-MIHAIL 150 8.20 8.00 9.13 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MANOLACHE V. ALECSANDRA-DANIELA 151 6.08 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MARDARE C.D. MĂDĂLINA 152 8.08 8.50 8.35 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MARTIN P. ANDREEA 153 8.75 6.55 9.65 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MATEI E. MIRUNA-ILIOARA 154 8.56 8.10 8.80 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MAZILU M.C. ALEXANDRU-IULIAN 155 7.13 6.80 8.15 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MELENCIUC C. ELENA 156 8.96 9.00 9.85 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MIHAI L. M. IONUŢ-ADELIN 157 6.78 5.20 8.05 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MIHALACHE D. DANIELA 158 7.76 7.30 8.70 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MIRON I.M. ROXANA-ELENA 159 7.55 7.50 8.81 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MLEŞNIŢĂ M. ANDREI 160 7.47 5.45 7.36 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MOCANU C. BOGDAN-CONSTANTIN 161 6.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.60 7.96 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MOCANU V. MARIANA 162 7.53 7.25 5.89 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MOISUC D. IONELA 163 7.78 7.65 8.52 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MOLAN M.M. LARISA-ANDREEA 164 6.31 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.55 8.39 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MOROŞANU N. ALEXANDRU-RĂZVAN 165 6.60 7.40 8.02 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

MORUZI V MARIAN CRISTIAN 166 9.23 lipsa confirmare loc 8.35 9.23 RESPINS

MOTFOLEA G.C. GABRIEL 167 6.96 6.00 8.05 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MOVILĂ D. BOGDAN-COSMIN 168 7.45 7.50 9.07 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

MUNTEANU T. GEORGIANA 169 8.53 9.20 9.70 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

NASTASĂ I. MIHAI 170 6.50 5.00 7.53 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

NECHITA G. ANA-GEORGIANA 171 7.35 6.50 8.46 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

NEDELIA M. NICOLA-TEODORA 172 9.41 9.15 9.09 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Ştiinţe Administrative

NICA P. FLORIN-GEORGIAN 173 7.93 6.20 8.31 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

NICORESCU N. MIHAELA-ROXANA 174 8.90 8.35 9.53 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

NUCARU L.T. DAIANA-ANDREEA 175 7.53 lipsa confirmare loc 7.55 8.26 RESPINS

OBREJA V IOANA 176 8.83 9.55 8.81 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

OLANESCU L.D. ANTONIO-ALEXANDRU 177 7.16 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 6.80 7.20 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

OLARIU N. MARIA-GEORGIANA 178 8.80 8.60 9.15 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ONICIUC I. RAMONA-ALEXANDRA 179 7.55 7.50 8.92 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ONODE F. IULIA-LARISA 180 7.68 7.50 8.12 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

02.08.2018 - 8:44 2

Page 4: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Administrative

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

ORZA P. ŞTEFAN 181 8.06 7.80 9.24 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PANŢIRU V. MARIAN-VLĂDUŢ 182 6.55 5.90 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

PAPUC G. GEORGIANA-ELENA 183 6.41 7.00 7.96 RESPINS

PATRAŞCU A. ANDREI-TUDOR 184 8.98 lipsa confirmare loc 8.25 8.63 RESPINS

PATRICHI L. LAURA 185 7.91 7.90 9.24 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PĂDURARIU I. EDUARD 186 7.28 7.60 7.77 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PĂDURARU C. IULIANA 187 8.15 lipsa confirmare loc 8.30 8.96 RESPINS

PĂSTRĂV M. RAMONA-GABRIELA 188 8.43 7.20 9.21 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

PENCIUC V.C. PETRONELA 189 7.66 8.90 8.74 RESPINS

PETRUŢ E. BIANCA-MARIA 190 7.25 7.90 8.98 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PINCONSCHI V. SIMONA-GEORGIANA 191 8.71 9.30 9.33 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PINTILIE V. BIANCA-ELENA 192 8.95 9.25 9.54 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PÎNZARU V.P. ALINA-MĂDĂLINA 193 8.58 9.00 8.98 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PÎRVU I.S. LUIZA-ANDREEA 194 8.46 8.70 9.01 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PÎSLARU M.C. ŞTEFAN-OVIDIU 195 7.81 7.00 7.62 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

POIANĂ V. IOANA 196 6.48 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.90 6.34 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

PRICOPE P ANDREEA 197 7.88 7.65 9.10 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

PUIU G ELENA-MARIA 198 6.70 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 7.04 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

RADU D. TEODORA 199 7.98 7.30 9.49 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

RADU Ş. IULIANA 200 8.73 8.80 8.25 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ROTARU D. BIANCA-GABRIELA 201 7.05 6.70 8.23 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ROTĂRESCU E. ADELINA-ADEXANDRA 202 8.11 lipsa confirmare loc 8.45 8.38 RESPINS

RUGINĂ N. ALEXANDRA-IOANA 203 6.03 6.15 7.91 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

RUSU M. MARINELA 204 7.35 7.15 8.67 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

SAIN S MADALINA 205 8.76 7.00 8.71 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

SCUTARU G. SILVIU - PETRU 206 7.13 5.00 7.25 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

SCUTARU P. IRINA 207 6.75 de adus acte in original pana pe 10 august 8.00 8.52 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

SIMIONIUC M. PETRONELA-MIHAELA 208 9.23 9.05 8.90 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

SLOATA G. MARIUS-DANIEL 209 6.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.05 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

SOLOMON M PETRICĂ WILHELM 210 8.06 lipsa confirmare loc 7.05 8.29 RESPINS

SPANACHE P. DIANA-ESTERA 211 6.81 6.25 8.97 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

STRUNGARU A. GABRIEL-MIRCEA 212 5.87 5.00 6.53 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ŞUHAN C. ANDREI-VALENTIN 213 7.60 7.50 7.96 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

TALICA C. LENUŢA-DANIELA 214 7.53 7.50 8.86 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TALPEŞ N. ANA-MARIA 215 6.50 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.90 7.70 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TAMAŞ D. ANCA MIHAELA 216 9.55 9.15 9.21 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TANASĂ C. GHEORGHE 217 6.85 5.00 7.87 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TĂNĂSUCĂ G. GHEORGHIŢĂ-SORINEL 218 6.78 5.90 5.98 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TEODOROVICI V.C. DAVID-IULIAN 219 6.56 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.85 8.60 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TIMIŞAG A. SIMIDA 220 9.23 8.65 9.76 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

TOFAN C. ANDREEA-VLADINA 221 9.21 9.55 7.86 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

TOMA V. VALERIU 222 6.96 lipsa confirmare loc 6.30 8.80 RESPINS

TRIF F. RĂZVAN-FLORIN 223 6.68 5.15 7.95 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TRIF V. ANDREI-ELVIS 224 8.70 7.00 8.74 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TROFIN V. ELENA 225 8.05 7.05 8.36 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TUDOSCA I MĂLINA 226 7.01 6.70 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

TUDURACHE M. ANDREEA 227 8.43 8.90 9.41 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

TULAN C. ELENA-PATRICIA 228 6.13 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.70 7.82 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ŢEBREAN C. LARISA-ELENA 229 8.66 8.45 9.27 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ŢOCU M. L. VLAD 230 9.16 lipsa confirmare loc 9.15 8.53 RESPINS

ŢURCANU P. DENISA-IULIANA 231 7.46 9.00 8.62 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

UNGUREANU R. PAULA 232 9.53 9.50 9.60 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Ştiinţe Administrative

UNGUREANU V. ANDREEA-IONICA 233 6.80 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 6.40 7.96 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

URSACHE N ROXANA-MARIA 234 8.53 9.45 9.14 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

URSACHI C. GABRIELA-MIHAELA 235 8.03 7.70 9.12 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

URSU G.A. ANDREI-ALEXANDRU 236 7.70 lipsa confirmare loc 7.60 8.68 RESPINS

VASILIU M.C. ANA-CAMELIA 237 8.65 lipsa confirmare loc 9.05 8.56 RESPINS

VEZETEU I. GEORGIANA 238 6.70 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.15 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Ştiinţe Administrative

VIERU I. LAURA-ANDREEA 239 6.50 5.30 8.01 ADMIS la IF, buget rural, Ştiinţe Administrative

VLAGA C. DOINA-SIMONA 240 7.52 9.50 8.37 ADMIS la ID, cu taxa, Ştiinţe Administrative

ZAGAVEI M.D. IUSTINA-MARIA 241 8.38 7.85 8.87 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

ZMĂU C. COSMIN-DANIEL 242 8.86 9.00 8.72 ADMIS la IF, buget, Ştiinţe Administrative

Preşedintele comisiei de admitere

Prof. Univ. Dr. Dinu AIRINEI

Ordonator de credite

Prof. univ.dr. Mihaela ONOFREI

*sub rezerva completării formaţiei de studiu în septembrie, cu posibilitatea de redistribuire după admiterea din septembrie 2016

02.08.2018 - 8:44 3

Page 5: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

AANEI C. ANDREI-PAUL 1 7.51 6.95 8.56 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ABALASI RB/M GEORGE DANIEL 2 7.90 8.10 8.54 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ABRAMOVICI L. THEODOR-LEV 3 7.88 7.05 8.24 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ACATINCĂI C. ANDREEA-LOREDANA 4 6.75 6.05 9.02 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ACATRINEI D. ALEXANDRU 5 8.43 7.60 8.48 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ACATRINEI I. ANCA-GEORGIANA 6 6.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.50 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ACHIRILOAEI N. RALUCA-MINODORA 7 9.03 lipsa confirmare loc 9.10 9.06 RESPINS

ADAM M. ADELINA-GEORGIANA 8 7.26 8.40 9.11 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ADĂSCĂLIŢEI G. DAIANA-ANDREEA 9 7.66 6.80 8.07 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ADOAMNEI M. LARISA 10 8.13 7.70 8.88 ADMIS la IF, buget, Management

ADUMITROAEI C. RADU 11 7.61 5.20 8.17 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

AFRĂSILOAIA D. BRÎNDUŞ-CONSTANTIN 12 6.43 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 7.57 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AFRĂSÎNEI V. ANCUŢA-DELIA 13 8.45 8.20 9.51 ADMIS la IF, buget, Marketing

AFTANASE C.L. BOGDAN-ALEXANDRU 14 6.93 6.40 7.86 ADMIS la ID, cu taxa, Management

AFTIMIU P. MĂDĂLINA-ELENA 15 9.31 9.40 8.79 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

AGAPE C ANDREI 16 9.25 9.00 8.91 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

AGAPE P. DANIEL-MIHAI 17 7.51 6.80 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Management

AGAPIE I. IONELA-DENISA 18 8.88 9.00 8.96 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

AGAVRILOAIE D. ROXANA 19 8.21 9.00 8.42 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AGU M. MARIA-ELENA 20 6.78 7.10 6.91 RESPINS

AGUDARU R. ŞTEFAN-MIHAI 21 7.53 8.10 6.39 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AICOBOAIE M. COSMINA 22 8.08 8.85 8.67 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AIFTIMIE C. COSMIN 23 7.21 8.50 9.13 ADMIS la ID, cu taxa, Management

AIFTINCĂ E.D. ADINA-ELIZA 24 9.16 8.80 9.62 ADMIS la IF, buget, Management

AILIESE G. MARIA-LARISA 25 6.30 6.40 7.78 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AILINCĂI I. CARMEN 26 8.38 8.00 9.07 ADMIS la IF, buget, Marketing

AIOANEI G. VASILICA 27 7.38 6.40 8.41 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

AIONESEI N. GABRIELA 28 7.56 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.65 9.26 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AIORDĂCHIOAIE P. MARIA-BIANCA 29 7.18 lipsa confirmare loc 7.90 8.55 RESPINS

AIRINEI E. GEORGIANA 30 8.80 9.45 8.30 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

AIRINEI V. CLAUDIU-LAURENŢIU 31 8.51 8.65 8.65 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ALBOTĂ I IOANA ALEXANDRA 32 6.88 6.10 8.87 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ALBU V. TUDOR-ANDREI 33 7.03 6.50 7.92 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ALECSANDRU I. RAREŞ-FLORIN 34 7.28 7.05 7.83 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ALEXA I. ANDREEA-LARISA 35 7.35 8.35 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ALEXA P.T. VASILE-NICUŞOR 36 7.20 6.90 8.05 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ALEXA V. ANDREI 37 6.77 5.00 7.95 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ALEXANDROAIA V. IOANA- EVELINA 38 9.60 lipsa confirmare loc 9.30 8.82 RESPINS

ALEXANDRU A. CAMELIA-FLORENTINA 39 8.50 7.90 9.51 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ALEXANDRU C. DUMITRU-RĂZVAN 40 7.98 8.70 7.67 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ALEXANDRU M. ŞTEFANIA 41 9.50 lipsa confirmare loc 9.10 8.92 RESPINS

ALEXEI F DENIS ALEXANDRU 42 7.25 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.10 7.81 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ALUPOAEI I.S. BEATRICE-GEORGIANA 43 7.93 8.70 7.16 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ALUPOAIE C CONSTANTIN 44 9.43 7.40 9.21 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

ALUPULUI M. ANDREI-EUSEBIU 45 7.66 7.40 8.35 ADMIS la ID, cu taxa, Management

AMARANDEI M CRISTIAN-GABRIEL 46 7.28 6.65 7.98 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

AMARIE V. IULIAN 47 7.91 7.75 7.58 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

AMARIEI C. LAVINIA-ANCUŢA 48 8.80 9.50 8.34 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

AMARIEI L. RADU-COSMIN 49 8.10 7.10 7.38 ADMIS la IF, buget, Management

AMĂRIUŢEI D.C. MĂDĂLINA-STELUŢA 50 9.16 9.60 8.83 ADMIS la IF, buget, Marketing

AMĂRIUŢEI G. ADELINA-ELENA 51 8.38 8.60 7.88 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

AMIHĂESEI G. MARIUS-DUMITRU 52 8.48 7.60 8.04 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AMIHĂESII C.N. COSMIN-CONSTANTIN 53 9.08 8.95 8.97 ADMIS la IF, buget, Marketing

AMIŞCULESEI A. LEONARD 54 9.66 9.90 8.57 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

AMOLIOAIEI I. ANDREEA 55 9.20 9.45 9.04 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ANANII E. ANDREI 56 8.86 9.00 8.52 ADMIS la IF, buget, Marketing

ANASTASIU C. TUDOR 57 7.65 8.50 8.41 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ANCUŢA M. MARIUS-GABRIEL 58 7.98 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.80 8.59 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

ANCUŢEI B CĂTĂLIN-IULIAN 59 8.81 7.80 8.90 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

ANDONI D ANDREEA ROXANA 60 9.60 9.00 9.08 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ANDREI C. MIHAELA 61 8.41 7.75 9.17 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

ANDREI D LAURENŢIU 62 7.28 lipsa confirmare loc 5.00 9.21 RESPINS

ANDREI D.D. ELENA 63 9.00 8.65 8.84 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ANDREI I. ALBERT-PETRU 64 7.30 7.00 7.82 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ANDRIAN M. EDUARD-IUSTIN 65 6.60 5.10 7.65 RESPINS

ANDRICI P. ALEXANDRU-ANDREI 66 7.80 7.60 8.17 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ANDRIEŞ AN NICOLETA-RAMONA 67 9.23 9.00 9.34 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ANDRIEŞ I. CĂTĂLINA-IONELA 68 9.06 8.75 9.16 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ANDRIEŞ M. IOANA 69 8.58 9.20 9.12 ADMIS la IF, buget, Management

ANDRIEŞ R.L. ANDREI 70 6.76 6.15 7.64 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ANDRIŞAN C. ANDREEA-TRANDAFIRA 71 8.48 7.75 8.70 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ANDRONIC D. IULIAN 72 6.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.05 7.29 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ANDRONIC R.C. OTILIA 73 9.35 lipsa confirmare loc 8.70 9.38 RESPINS

ANDRONIC T. IOAN-VLĂDUŢ 74 8.90 9.00 8.83 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ANGERIU M.D. RALUCA-ŞTEFANIA 75 6.90 6.40 7.17 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ANGHEL M.C. CĂTĂLIN-MARCEL 76 6.36 6.35 6.71 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ANGHEL V. PAUL-LUCIAN 77 8.56 8.40 8.99 ADMIS la IF, buget, Management

ANGHELINEI N.C. NICOLAE-CĂTĂLIN 78 7.30 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.30 6.90 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

ANGHELUŞ P. RĂZVAN 79 8.56 9.00 8.49 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ANIŢEI G DALIA-ARIANA 80 9.40 lipsa confirmare loc 9.10 9.79 RESPINS

ANTAL F VLADUT-FRANCISC 81 6.36 6.40 8.33 RESPINS

ANTEMIE I. IOAN-PETRU 82 9.01 lipsa confirmare loc 8.25 8.50 RESPINS

ANTOCHE R.D. GABRIEL 83 8.75 8.00 9.80 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ANTOHI A. TEODORA-ANDREEA 84 6.68 7.70 8.12 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ANTON G. SILVIU-ANDREI 85 7.83 7.30 8.16 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ANTON N. ANA-MARIA 86 7.35 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.45 9.36 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ANTON R. EDUARD 87 7.53 8.00 7.69 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ANTON T. CRISTINA 88 7.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.15 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

APARASCHIVEI M.D. DIANA-MARIA 89 7.63 lipsa confirmare loc 8.55 9.12 RESPINS

APETREI C. PAULA-MIHAELA 90 8.15 8.30 8.83 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

02.08.2018 - 8:44 4

Page 6: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

APETREI C.R. OANA-MARIA 91 7.48 8.65 8.73 ADMIS la IF, cu taxa, Management

APETREI M.C. BOGDAN-VASILICĂ 92 7.76 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.30 8.72 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

APETREI V. LARISA-ELENA 93 9.28 8.55 9.61 ADMIS la IF, buget, Marketing

APETROAEI O. SILVIU 94 8.05 7.80 7.98 ADMIS la IF, buget, Management

APETROAEI V. CĂTĂLINA 95 8.05 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 9.20 7.53 ADMIS la IF, buget, Management

APINTILIESEI D/D EDUARD-MARIAN 96 9.30 8.70 9.19 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

APÎNZĂRĂSOAIE I.D. ANTONIO-DANIEL 97 9.65 9.25 9.53 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

APOSTOL N. IONUŢ-DANIEL 98 6.33 6.80 8.95 ADMIS la ID, cu taxa, Management

APOSTU C IOAN 99 7.30 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 9.25 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

APOSTU M. MARIUS-FLORIN 100 6.35 5.30 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ARAMA P.G. PAUL-DANIEL 101 8.43 7.85 9.07 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

ARĂCULESEI V IRINA - GABRIELA 102 8.51 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 8.55 9.26 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ARBANAŞ P. ANA-MARIA 103 9.40 9.60 9.81 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Economie şi afaceri internaţionale

ARBORE N. DRAGOŞ-CONSTANTIN 104 9.15 8.65 9.05 ADMIS la IF, buget, Management

ARCANA I. GEANINA BIANCA 105 7.83 lipsa confirmare loc 7.00 8.62 RESPINS

ARCĂLEANU D. LAURA 106 9.38 8.90 9.66 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ARCHIP D. LORENA-IONELA 107 7.75 7.75 9.11 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ARDELEANU F. FLORINA-CRISTINA 108 7.76 lipsa confirmare loc 7.70 8.73 RESPINS

ARGATU G. ADRIAN-NICU 109 7.78 7.85 8.42 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ARGHIR V. ALEXANDRA-IOANA 110 6.98 6.85 8.04 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ARHIP I CARMEN 111 7.50 7.00 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ARICIUC I. ELENA-ROXANA 112 6.73 7.20 8.70 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ARIGA I.M. MĂDĂLINA-GABRIELA 113 7.65 8.85 8.43 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ARITON C. ELENA-ANDREEA 114 8.90 lipsa confirmare loc 8.40 9.37 RESPINS

ARITON C. EVELINE-IULIANA 115 8.16 8.90 8.77 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ARSENE C. MARIA 116 8.41 9.80 9.06 ADMIS la IF, buget, Management

ARSENE C. VLAD-ANDREI 117 6.45 6.10 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ARSENI G. ADELINA-ELENA 118 7.80 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.40 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ARTENIE C. ANA-MARIA 119 8.96 8.70 9.36 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ARUŞTEI I. ADELINA 120 8.55 9.00 9.29 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ASAFTEI C CRISTINA IONELA 121 8.18 7.50 9.28 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ASAFTEI E.B. IOANA-ALEXANDRA 122 7.81 7.85 9.24 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ASAFTEI I. DIANA-IOANA 123 7.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.30 8.61 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ASAFTEI V. CARMEN-IONELA 124 8.40 7.95 9.66 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ASAVEI G. MĂDĂLINA 125 8.83 9.40 8.59 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ASOLTANEI M. MIHAELA-MONICA 126 7.75 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.25 8.85 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ASTANEI V. IOANA-ALEXANDRA 127 9.46 9.00 9.14 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Administrarea Afacerilor / Business Administration

AŞTEFANEI D.V. DANIELA-ANDREEA 128 6.86 7.60 8.08 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ATODIRESEI I.C. LARISA IONELA 129 8.30 8.80 8.79 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

AVANU D. AURELIAN-VIOREL 130 7.58 7.25 8.50 ADMIS la ID, cu taxa, Management

AVANU Ş. IONUŢ-MĂDĂLIN 131 9.28 9.00 9.80 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Management

AVARVAREI B.V. PAUL-IOAN 132 7.86 lipsa confirmare loc 8.00 8.90 RESPINS

AVASILCĂI C. NARCIS-ADELIN 133 9.08 8.80 8.90 ADMIS la IF, buget, Management

AVĂCĂRIŢEI M. DELIA-IOANA 134 8.95 9.05 9.59 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

AVERESCU M.C. ŞTEFANA-IOANA-RAFAELA 135 9.33 9.80 9.72 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

AVRAM C ANDREI 136 7.33 8.15 9.01 RESPINS

AVRAM L.C. MĂDĂLIN 137 8.93 lipsa confirmare loc 7.45 8.51 RESPINS

AVRAM P ANDREEA 138 9.46 9.00 8.93 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AVRAM V. MARIA 139 7.41 lipsa confirmare loc 8.40 8.49 RESPINS

AXINTE G. ANDREEA 140 8.21 7.50 8.94 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

AXINTE V. ANDREEA 141 9.35 9.20 9.45 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

AXINTOAIE M. MIHAELA-IULIANA 142 7.46 8.00 8.63 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

AZOIŢEI N. NICOLETA 143 6.08 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.50 7.63 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BABAN I.M. COSMINA-IULIANA 144 7.91 lipsa confirmare loc 8.60 8.25 RESPINS

BABIUC I. CĂTĂLINA 145 6.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.00 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BABLIUC S. DIANA-IOANA 146 7.53 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.35 7.86 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BABUTANU C.I. ANDREI 147 8.03 5.95 8.01 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

BACIU B. LAVINIA-MARIA 148 9.21 lipsa confirmare loc 8.50 9.26 RESPINS

BACIU M. ANCUŢA-MIRELA 149 7.80 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.30 8.41 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BACIU N. DAVID-RĂZVAN 150 8.50 7.05 9.26 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BACIU N. FILIP-OCTAV 151 8.98 8.70 8.71 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BADALE N.C. ANA-MARIA 152 8.80 8.00 9.66 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BADEA C.I. TUDOR-ŞTEFAN 153 8.43 lipsa confirmare loc 9.10 9.17 RESPINS

BADROS E ALIS DANIELA 154 6.00 5.50 6.62 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BAGEAG F. BEATRICE-DUMITRA 155 9.40 lipsa confirmare loc 9.30 8.76 RESPINS

BAHNARU A. ROXANA 156 8.48 9.50 9.48 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BAHRIM C. ALINA-GEORGIANA 157 7.20 6.50 8.85 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BAIA V.G. DELIA-MĂDĂLINA 158 8.93 9.60 9.16 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BALABAN C. VASILE-ANDREI-VLĂDUŢ 159 7.08 5.10 6.37 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BALAHUR D. ROXANA-MIHAELA 160 8.08 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 9.00 8.92 ADMIS la IF, buget, Management

BALAN A. BIANCA-ANDREEA 161 7.70 5.45 7.71 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BALAN C. CORNELIU-ALEXANDRU 162 8.08 5.30 7.64 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BALAN G.C. GEORGIANA 163 9.60 9.50 9.57 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BALAN G.C. IOANA 164 9.83 10.00 9.65 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BALAN Ş. ANAMARIA 165 9.26 8.40 9.19 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BALAN V. ADRIANA-GABRIELA 166 6.31 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.85 8.57 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BALAN V. DAN-MIHĂIŢĂ 167 8.48 7.80 8.17 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BALAŞ I. IOSIF-LAURENŢIU 168 8.66 6.55 8.86 ADMIS la IF, buget, Management

BALCAN D. EDUARD-BENIAMIN 169 9.23 9.30 8.81 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BALICA E ELIZA MIHAELA 170 9.07 6.60 8.37 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BALTĂ C. CLAUDIU-GABRIEL 171 8.38 9.80 8.40 ADMIS la IF, buget, Management

BALUŞ I. GEANINA-OANA 172 8.58 8.85 9.10 ADMIS la IF, buget, Management

BARABOI C. ANDREEA-DIANA 173 7.06 lipsa confirmare loc 9.10 9.49 RESPINS

BARBACARIU D. DORIN-ADRIAN 174 8.53 7.75 8.62 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BARBOS L. BEATRICE 175 9.00 9.00 9.33 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BARBU C. PETRU-CRISTIAN 176 8.20 7.30 9.33 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BARCAN G. RAMONA-GEORGIANA 177 8.31 9.65 8.31 ADMIS la IF, buget, Marketing

BÂRCU M. DELIA-IONELA 178 8.53 8.85 9.61 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BÂRJOVANU P.C. TEODORA-IULIA 179 9.05 lipsa confirmare loc 9.60 9.69 RESPINS

BARONCEA L. ADRIANA 180 9.86 10.00 9.87 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

02.08.2018 - 8:44 5

Page 7: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

BÂRSAN G. ROXANA-GEORGIANA 181 6.86 9.20 7.91 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

BÂRZU D. RALUCA 182 8.71 8.35 9.19 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BÂZU V. COSMINA-ALEXANDRA 183 6.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 8.55 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BĂEANU V. GABRIEL 184 8.83 9.40 7.90 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BĂITANU D.D. ANDREI 185 7.83 8.40 8.18 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BĂIŢAN I. ALEXANDRU-IOAN 186 8.96 7.95 9.05 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BĂIŢAN V ALEXANDRU-GABRIEL 187 7.68 7.35 7.82 RESPINS

BĂLAN C. RAMONA-LOREDANA 188 8.18 9.10 9.22 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BĂLĂNUCĂ A ANA-MARIA 189 7.58 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.85 8.72 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BĂLĂUCĂ M. ANCA 190 8.79 8.95 8.48 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BĂRBIERU C. MARIUS-GIGI 191 7.10 lipsa confirmare loc 6.20 7.64 RESPINS

BĂRBIERU D. MIHAI 192 6.87 7.25 6.65 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BĂRHĂLESCU F.G. TUDOR-MATEI 193 7.20 9.70 9.34 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BĂSESCU C. DUMITRU-MĂDĂLIN 194 7.08 5.40 7.01 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BECA C.S. ANA-MARIA 195 9.15 9.15 9.41 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BEJAN G. BEATRICE-MARIANA 196 8.28 8.30 8.37 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BEJAN P. ALINA-MARIA 197 9.30 9.10 8.15 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BEJENARU G. GEORGIANA 198 9.13 8.60 9.71 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BELCEANU V.F. ŞTEFANA 199 7.35 6.75 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BELCIC G.C. ALEX CRISTIAN 200 7.53 8.80 7.97 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BENCHEA A. ŞTEFANIA-LOREDANA 201 7.41 7.55 8.64 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

BENCHEA P. DIANA-LARISA 202 8.81 9.30 9.40 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BENCHEA R.E. MĂDĂLIN-NECULAI 203 7.88 7.20 7.60 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BENCHEA-SILVAŞ F. DARIA-MARIA 204 7.86 6.35 9.17 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BENCHEA-SILVAŞ F. DENISA-FRANCISCA 205 8.00 6.50 9.26 ADMIS la IF, buget, Marketing

BERAR I. PETRONELA-ADRIANA 206 8.01 9.05 8.77 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BERCEA G. LORENA 207 6.11 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 7.41 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BEREA M. ANDREEA-NICOLETA 208 9.18 8.80 9.62 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BERINDEI D. NICUŞOR-DORIAN 209 7.25 5.60 8.11 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BEZMAN G. CRISTINA 210 6.75 lipsa confirmare loc 8.00 8.47 RESPINS

BIBIRE E. BIANCA-LĂCRĂMIOARA 211 9.58 9.25 9.63 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BICAJANU M.R. BIANCA-MIHAELA 212 8.98 lipsa confirmare loc 7.85 9.00 RESPINS

BICIOC N.D. SABIN-MIHAI 213 6.93 5.00 7.67 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BILICIUC I.C. VLAD-ALEXANDRU 214 7.46 lipsa confirmare loc 7.30 7.78 RESPINS

BITERE L.C. ALEXANDRU-CONSTANTIN 215 6.45 6.40 7.61 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BÎCU T VLADILENA 216 9.17 9.85 9.57 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BÎGU L. RADU-ANDREI 217 7.58 7.40 8.06 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BÎRJOVANU I. IOANA-LĂCRĂMIOARA 218 7.70 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.80 8.47 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BÎRLADEANU I. IONUŢ-CLAUDIU 219 7.45 7.30 8.77 RESPINS

BÎRSAN C CARMEN-ANDREEA 220 6.15 5.70 8.62 RESPINS

BÎRSAN M. DIANA-BIANCA 221 7.76 7.20 9.17 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BÎRSAN Ş.F. ŞTEFANA 222 9.33 8.65 9.76 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BÎRZU C. LAVINIA-MARIANA 223 9.53 9.80 9.40 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BÎZDÎGĂ E. ANDRA-EUGENIA 224 9.65 9.70 9.34 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Marketing

BLAGOCI S. EUSEBIU-TRAIAN 225 8.51 7.20 9.52 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BLAJ P. MARIA-MIRABELA 226 7.36 7.15 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BLEANCĂ F. ARYANA 227 7.21 8.90 8.76 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BLIORŢ I. DENISIA - IOANA 228 8.58 7.40 9.06 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BOACĂ D. CARMEN-LOREDANA 229 9.41 9.45 9.26 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BOCMAN G. IRINA 230 8.65 8.00 8.12 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BOCUŢĂ D. DANIEL-MARIUS 231 7.56 lipsa confirmare loc 7.00 8.12 RESPINS

BODALE T. DANIELA-VIORICA 232 7.63 7.55 8.75 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BODNAR I. MARIUS-GHEORGHE 233 7.96 8.20 8.77 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BODOŞCĂ C. ADRIAN-ALEXANDRU 234 8.96 lipsa confirmare loc 9.10 8.30 RESPINS

BOEŞTEANU G. ADRIAN 235 6.90 6.50 6.78 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

BOGDAN C. TEODOR 236 7.33 6.30 8.98 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

BOGHIU M. CEZAR 237 8.15 de adus acte in original pana pe 10 august 8.20 8.67 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

BOGZA C. ALEXANDRA-ELENA 238 7.05 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.00 9.19 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BOICU D. IULIANA-MARIA 239 9.05 8.60 8.89 ADMIS la IF, buget, Management

BOJOAGĂ C. ANDREEA 240 8.45 8.20 9.46 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BORCILĂ G. LAVINIA-GABRIELA 241 8.70 8.90 8.98 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BORDAŞ A DENIS-CRISTIAN 242 8.91 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.45 9.35 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

BORDEA I. ROXANA-PAULA 243 7.60 7.45 7.94 RESPINS

BORDEIANU D. DANIELA-FLORENTINA 244 7.98 9.10 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BORDEIANU M. LAURA-ELENA 245 8.53 8.80 9.32 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BOROLEANU V. / C. BOGDAN-IOAN 246 7.56 6.40 7.57 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BOROSAN C.V MARTA-MIRUNA 247 9.06 8.90 8.85 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BORŞ M BOGDAN 248 8.68 9.00 9.17 RESPINS

BOSÎNCEANU D. BEATRICE-ANA 249 7.86 8.70 9.09 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BOTĂ A. VIRGINIA 250 9.05 8.80 8.69 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

BOTEA M.C. VLAD-ALEXANDRU 251 7.87 5.75 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BOTEZ I IOANA-ALEXANDRA 252 9.26 lipsa confirmare loc 9.60 9.22 RESPINS

BOTEZATU I. ELENA-ANDREEA 253 7.15 5.50 7.70 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BOTEZATU I. GIORGIANA-VIORELA 254 7.46 9.30 7.83 RESPINS

BOTNARIUC V. FELICIA 255 8.25 8.00 9.12 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BOTOŞANU I.D. VLAD-PAUL 256 8.10 8.20 7.88 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BOTOŞÎNEANU A. ROBERT-NARCIS 257 8.35 7.55 8.06 ADMIS la IF, buget, Marketing

BOUREANU C. ELENA-CĂTĂLINA 258 7.71 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.30 7.92 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BRACHILOV V. IONUŢ-SEBASTIAN 259 6.86 6.50 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BRANOAEA M/A BEATRICE MIHAELA 260 8.11 8.15 9.26 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BRĂESCU M. ALEXANDRU 261 8.03 6.45 8.60 ADMIS la IF, buget, Management

BREHUESCU M. ŞTEFANIA-COSMINA 262 7.85 lipsa confirmare loc 8.70 9.40 RESPINS

BRENIUC I.V. IULIAN 263 7.48 8.40 7.31 RESPINS

BRÎNCOVEANU A. RĂZVAN-GABRIEL 264 7.26 6.10 7.75 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BROASCA D RARES TUDOR 265 7.61 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.65 7.98 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

BRUMARI G. ALEXANDRU-SEBASTIAN 266 6.35 5.20 7.15 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

BUCATARU C. ELENA 267 9.41 8.40 9.66 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BUCATARU C. IOAN 268 8.56 8.65 8.53 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BUCŞĂ N. CRISTINA-GABRIELA 269 8.56 7.75 8.71 ADMIS la IF, buget, Marketing

BUCUR M.D. DANIELA-CRISTINA 270 8.75 9.20 9.25 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

02.08.2018 - 8:44 6

Page 8: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

BUDĂU D. ALEXANDRU-DANIEL 271 8.61 9.30 9.39 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BUDEANU G/L LIVIA-AURORA 272 7.53 7.22 6.71 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BUGA G IULIAN 273 6.55 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.50 8.18 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BUHA I.F. IOAN-SEBASTIAN 274 8.10 7.40 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

BUHACIUC F ALEXANDRA-MARINELA 275 7.98 7.35 8.19 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BUHUŞ M. MIHAELA 276 7.38 7.60 8.82 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BULAI E. OVIDIU-CLAUDIU 277 8.56 7.10 9.13 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

BULAI V.R. ADRIAN-SEBASTIAN 278 9.65 9.60 9.65 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BULANCEA I/E IOAN OVIDIU 279 8.75 6.75 8.10 ADMIS la ID, cu taxa, Management

BULIGA D. GEORGE-MARIAN 280 6.11 5.00 7.42 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BUNGEAN P. ROXANA-IULIANA 281 6.68 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.35 8.27 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BUNGEANU D. LARISA-ELENA 282 8.21 7.80 8.13 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

BURA C. ŞTEFAN-CĂTĂLIN 283 8.25 8.90 8.44 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BURCĂ G.S. IOANA 284 7.31 8.10 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BURCĂ I IOANA-MIHAELA 285 8.90 9.60 9.19 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

BURCĂ M. OANA-ALEXANDRA 286 9.73 lipsa confirmare loc 9.80 9.94 RESPINS

BURCĂ V. IRINA-ANDREEA 287 6.23 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.80 8.98 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BURCOVSCHI P DAVID 288 8.73 8.90 9.25 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

BURDUJA C. MANUELA 289 9.26 9.50 9.98 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Statistică şi previziune economică

BURLĂ V. CLAUDIA-GEORGIANA 290 7.11 7.50 7.80 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BURLUI G SIMONA-GABRIELA 291 8.63 9.20 9.39 ADMIS la IF, buget, Marketing

BURLUI V PETRU-EMANUEL 292 9.23 9.00 8.67 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BURSUC I.C. MELANIA 293 8.00 7.90 8.66 ADMIS la IF, cu taxa, Management

BURUIANĂ G. ANDA 294 8.16 9.80 7.74 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BURUIANĂ M.M. EMANUEL-GABRIEL 295 8.25 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 6.20 8.91 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BUTACU C.D. BIANCA-DUMITRIŢA 296 9.45 9.20 9.30 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

BUTILCHIN I. CĂTĂLINA 297 7.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.10 7.91 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

BUTNARIUC T ANTONIO-GEORGIAN 298 9.20 9.20 9.55 ADMIS la IF, buget, Management

BUTNARU I.D. ANDREEA-ROXANA 299 7.76 8.45 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

BUTNARU N. MAGDALENA-LAVINIA 300 9.50 9.15 9.60 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

BUTNARU V. CONSTANTIN-VLĂDUŢ 301 7.26 6.40 6.79 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

BUTUC P.P. ABIEL-CRESCENSO 302 6.31 lipsa confirmare loc 7.35 7.86 RESPINS

BUZĂMURGĂ L.V. ALEXANDRA 303 7.96 lipsa confirmare loc 8.35 8.26 RESPINS

CACIUC I. FLORINA 304 7.96 8.90 8.86 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CADARIU M. GABRIELA 305 7.71 7.40 8.60 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CAPRARIU P. RALUCA-ELENA 306 8.83 8.35 8.95 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CÂRA N. CLAUDIU-STELIAN 307 8.60 7.70 9.43 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CARAMAN L. CRISTINA-ELENA 308 8.63 7.30 8.54 RESPINS

CARAMANGIU P CORINA-MIHAELA 309 8.50 9.60 9.01 RESPINS

CÂRLAN V.A. TIBERIU-FLORIN 310 6.86 7.30 8.19 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CARP G ANDREI CRISTINEL 311 7.70 7.00 7.24 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CATANĂ I. MARIAN-CRISTIAN 312 6.96 6.00 8.41 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CATANĂ P.C. MARIA 313 8.66 9.10 8.51 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CAZACU M. DIANA-MARCELA 314 8.81 8.70 9.14 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CAZACU O. RĂZVAN-GABRIEL 315 8.95 7.90 9.00 ADMIS la ID, cu taxa, Management

CAZACU Ş.F. HILDA-ALDANA 316 9.75 lipsa confirmare loc 10.00 9.82 RESPINS

CĂERIU V. RAUL-COSMIN 317 8.35 7.50 7.60 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CĂLĂRAŞU G. CEZAR-GABRIEL 318 7.61 8.50 8.01 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CĂLIN G. TEODORA-ELIZA 319 9.50 9.10 8.88 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CĂMĂRAŞU N. MĂDĂLINA-MIHAELA 320 7.85 5.90 8.69 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂPITANU G. PAULA-ALINA 321 9.33 9.00 9.69 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CĂPRARU P ECATERINA 322 8.81 lipsa confirmare loc 9.10 9.62 RESPINS

CĂPRIAN E. PAULA 323 7.80 8.05 7.84 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CĂPRIOARĂ I. CODRINA 324 8.18 8.80 9.29 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂRARE V ANDREEA 325 9.55 9.05 9.46 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂRARE-HORDILĂ A.I. MIHAI-ŞTEFAN 326 7.25 6.40 8.27 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂRĂMIDARU V. ALEXANDRA-MIHAELA 327 8.08 8.40 9.51 ADMIS la IF, buget, Management

CĂRĂUŞU C. DANIEL 328 8.70 8.20 8.41 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂRĂUŢĂ V. TEODORA 329 8.55 8.35 8.85 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CĂRUNTU V. ALEXANDRA-VASILICA 330 7.01 7.30 8.84 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CĂRUNTU V. TEODORA 331 9.46 lipsa confirmare loc 8.50 9.43 RESPINS

CĂŞERIU G. ANDREI 332 8.83 lipsa confirmare loc 9.25 8.56 RESPINS

CĂUNIAC M. BOGDAN-GABRIEL 333 9.68 9.90 9.63 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CĂUŞANU M. CRISTINA-IOANA 334 8.73 8.20 8.94 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CEAPĂ I. MAGDA-IONELA 335 7.53 6.25 8.29 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CEAPĂ M. CĂTĂLIN-MIHAI 336 7.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.50 8.19 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CEBAN I. IRINA 337 7.50 8.00 8.47 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CELMARE I. IONUŢ-ALEXANDRU 338 6.63 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.20 7.42 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CERNICA A. CRISTIAN 339 6.86 6.80 8.73 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CHELARU M. ANA-DIANA 340 6.83 5.55 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CHELARU M. ILIE-ALEXANDRU 341 7.48 8.20 9.12 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CHELARU S. MĂDĂLINA-MARIA 342 8.25 8.40 8.63 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CHELBEA I. IOAN-ROBERT 343 6.88 8.00 7.51 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CHIMNEC G. CLAUDIA 344 6.41 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 8.68 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CHIMU C. ŞTEFAN-CĂTĂLIN 345 8.93 lipsa confirmare loc 8.00 9.11 RESPINS

CHIMU M MONICA 346 8.81 9.60 9.03 ADMIS la IF, buget, Marketing

CHINDRIŞ V. CHRIS-ŞTEFAN 347 9.48 9.30 9.47 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CHIORESCU G. GEORGIANA-IOANA 348 8.41 7.85 9.74 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CHIPCEA C. ANDREI-CRISTIAN 349 7.90 7.95 8.55 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CHIPERI C. ADELINA-COSTINELA 350 6.83 6.60 8.74 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIPERI D. IONELA-MIHAELA 351 8.30 9.50 9.36 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CHIPERI G. GHEORGHE-VALENTIN 352 7.70 8.05 9.18 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CHIRA M. FLORIN-IOAN 353 7.68 lipsa confirmare loc 7.65 8.10 RESPINS

CHIRA Ş. ANA- MARIA 354 9.13 8.60 9.16 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CHIRCIU CE RĂZVAN GABRIEL 355 6.66 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.00 7.72 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CHIRIAC C. EDUARD-ANDREI 356 7.88 9.10 9.12 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRIAC G. BRÂNDUŞA-CORINA 357 7.58 lipsa confirmare loc 7.25 9.00 RESPINS

CHIRIAC I. LIDIA 358 8.80 9.00 9.11 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRICA I. IONELA-GIANINA 359 9.58 9.70 9.11 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRICA V. SAMUEL-ANDREIAS 360 7.41 6.40 8.61 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

02.08.2018 - 8:44 7

Page 9: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

CHIRILĂ C. ANA 361 9.23 8.75 9.07 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CHIRILĂ C. DENIS-ADELIN 362 8.35 9.50 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRILĂ D. IOAN-DĂNUŢ 363 6.26 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.60 8.61 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CHIRILĂ G. ŞTEFAN-DANIEL 364 7.13 7.30 6.99 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRILĂ N. MARIA 365 8.73 9.00 8.49 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHIRILĂ R. ANA-LOREDANA 366 9.33 9.40 9.43 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CHIRIŢĂ N. MĂDĂLINA-ANDREEA 367 6.21 lipsa confirmare loc 5.40 7.45 RESPINS

CHIRIŢĂ V. MARCELA-LENUŢA 368 8.43 7.25 7.91 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHITARIU V. ANA-MARIA 369 6.43 5.65 7.68 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CHITIC D. ROXANA-IONELA 370 6.85 lipsa confirmare loc 8.00 9.44 RESPINS

CHITOROAGĂ A. EMILIA-ADRIANA 371 7.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.25 8.70 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CHIŢAN A. ROXANA-FILOMELA 372 9.18 9.50 9.20 ADMIS la IF, buget, Marketing

CICEU M. CLAUDIA 373 8.90 9.20 9.22 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIHODARU P.C/A.G. ALEXANDRU 374 8.60 lipsa confirmare loc 8.20 8.60 RESPINS

CIMPOEŞU C. ANCA-MARIA 375 9.15 lipsa confirmare loc 8.30 8.63 RESPINS

CIMUT E.E. DIANDRA-ALEXANDRA 376 8.91 8.75 7.71 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CIOATĂ C.P. IULIAN-VALERIU 377 9.93 9.80 9.24 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CIOBAN G. ANDREEA 378 8.43 8.30 8.70 ADMIS la IF, buget, Marketing

CIOBANU A-S CLARA-MARIA 379 8.56 8.25 9.25 ADMIS la IF, buget, Management

CIOBANU C. CRISTINA-MIHAELA 380 9.48 lipsa confirmare loc 9.70 9.38 RESPINS

CIOBANU D PAULA MĂDĂLINA 381 9.16 9.20 9.73 ADMIS la IF, buget, Management

CIOBANU D.V. CRISTINA-MARIA 382 7.83 lipsa confirmare loc 8.00 9.48 RESPINS

CIOBANU F. MARIA-MAGDALENA 383 8.95 9.35 9.50 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOBANU I. MIHAELA 384 7.14 6.37 8.15 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOBANU I. ŞTEFAN 385 7.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.40 8.29 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

CIOBANU M. ANA-MARIA 386 8.21 8.85 8.94 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOBANU M. ROXANA 387 8.71 9.10 9.39 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOBANU P. RĂZVAN-PETRU 388 6.76 7.20 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CIOBANU R. MIHAELA 389 9.13 9.40 8.86 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOBANU S ANDREEA-RALUCA 390 7.65 8.00 8.82 ADMIS la ID, cu taxa, Management

CIOBANU T. TEODORA-MĂDĂLINA 391 9.55 8.95 9.47 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOBANU V. ALEXANDRU 392 8.10 7.60 7.48 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CIOBANU V. ANDRA-ŞTEFANIA 393 8.85 9.60 8.94 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOBANU V. IOANA 394 9.41 9.40 9.44 ADMIS la IF, buget, Management

CIOBANU V. VLAD 395 9.63 9.30 8.78 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOBOTARIU V. LILIANA-DIANA 396 7.80 8.30 8.74 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CIOBOTARU C. GABRIEL-CORNELIU 397 7.37 7.00 7.82 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOBOTARU G.C. LAURA-GABRIELA 398 7.16 7.50 8.61 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOBOTARU I. BIANCA-DELIA 399 8.70 8.40 8.52 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CIOBOTARU V. EVELINA-MIHAELA 400 9.48 9.10 9.40 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CIOCAN C. DANIEL-ŞTEFAN 401 7.88 5.60 8.49 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CIOCAN C.M. IOANA-ALEXANDRA 402 7.68 6.80 9.28 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CIOCAN I. ŞTEFAN-MARIUS 403 7.00 6.80 7.15 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CIOCÎRLAN C. IOANA 404 7.25 5.70 8.78 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CIOCLU D. ELENA-BIANCA 405 8.81 8.15 8.86 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CIOCOIU C. ROBERT 406 7.06 8.10 7.15 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CIOCOIU C. TEODORA 407 7.18 7.20 8.53 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CIOLAC R. RAMONA-PETRONELA 408 8.00 8.60 9.27 RESPINS

CIOLAN I. ANCA-IONELA 409 8.60 8.80 7.68 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIOLTAN C. ELENA-LARISA 410 8.31 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 8.00 9.43 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CIORICI PA TEODOR-IONUT 411 8.05 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.40 8.72 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CIORNEI R. DOINA 412 7.38 7.70 9.11 RESPINS

CIUBOTARIU I. PETRONELA-CĂTĂLINA 413 9.10 8.90 8.40 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CIUBOTARIU M IULIANA 414 6.48 5.40 8.46 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIUBOTARU I. IOAN-SEBASTIAN 415 6.56 6.40 7.75 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CIUBUC M. ANDREEA 416 6.13 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 8.60 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CIUCIUM S. DUMITRU 417 8.50 7.00 9.53 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CIUMEICA I. MIHAIL 418 9.00 7.00 9.71 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CIUNTU V ROXANA-GABRIELA 419 8.58 8.90 9.47 ADMIS la IF, buget, Marketing

CIURARIU P/A CĂTĂLIN 420 8.02 7.50 7.72 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CIUTACU C. ANDREI-MARIAN 421 9.35 8.30 9.40 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CÎRJĂ G. VLĂDUŢ-IRINEL 422 8.71 8.35 7.99 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CÎRLAN D. CONSTANTIN 423 8.10 8.45 7.59 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

CÎRNU E. IOAN-EUGEN 424 9.60 lipsa confirmare loc 9.00 9.41 RESPINS

CLOPOŢEL P. MARTA-BEATRICE 425 7.08 9.10 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

COBZARIU D. SABIN 426 7.36 lipsa confirmare loc 7.00 7.79 RESPINS

COCARCIA M. MĂDĂLINA 427 7.75 lipsa confirmare loc 8.50 8.45 RESPINS

COCEANGĂ V. LARISA-BIANCA 428 8.70 8.10 9.13 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

COCOVEICĂ C.C. PETRU-RAREŞ 429 8.98 8.40 9.26 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CODREANU D.C. CĂLIN 430 8.93 7.50 8.84 ADMIS la IF, buget, Management

COJOC C. GIANINA-CORNELIA 431 7.80 7.60 9.38 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

COJOCARIU V.C. RĂZVAN-VASILE 432 8.01 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.65 9.37 ADMIS la IF, buget, Management

COJOCARU C. EDUARD 433 9.45 9.55 9.02 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

COJOCARU C. NICOLAE 434 6.93 5.30 8.69 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

COJOCARU D.I. RAREŞ-ALEXANDRU 435 7.00 8.60 8.09 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

COLAC M.C. ELENA 436 7.31 7.10 7.77 ADMIS la ID, cu taxa, Management

COLOTILĂ M. CRISTINA-GABRIELA 437 6.48 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.85 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Management

COMAN L. NARCIS-LEONARD 438 8.41 9.10 9.19 ADMIS la IF, buget, Marketing

COMORAŞU I. DIANA-ROXANA 439 7.33 lipsa confirmare loc 8.20 8.74 RESPINS

CONDREA D CODRIN-IOAN 440 6.58 6.10 7.01 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CONDREA I. ALECSANDRA 441 9.48 8.45 9.53 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CONDREA I. IULIAN 442 7.00 7.00 8.30 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CONDREA S. BIANCA-ANDREEA 443 9.23 8.50 9.50 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CONDURACHE V. CLAUDIU-FLORIN 444 8.45 8.20 9.33 ADMIS la IF, buget, Management

CONDURACHI D.P. DAN-MIHAI 445 7.66 8.10 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CONDURACHI Ş. ŞTEFAN-RĂZVAN 446 6.28 6.75 8.39 ADMIS la ID, cu taxa, Management

CONSTANTIN P. MIHAELA 447 8.73 9.30 9.43 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

CONSTANTIN T. CRISTINA-ADRIANA 448 9.50 lipsa confirmare loc 9.50 9.41 RESPINS

CONSTANTINIU C.C. GABRIEL-CĂTĂLIN 449 6.83 lipsa confirmare loc 6.05 7.82 RESPINS

CONSTANTINOV GA CEZARA ALEXANDRA 450 9.51 9.60 9.51 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

02.08.2018 - 8:44 8

Page 10: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

CONSTANTINOVICI N. ELENA-ADRIANA 451 8.43 8.05 9.17 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CONŢAC C. PETRU 452 8.03 9.00 8.12 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COPĂCIANU G. ADINA 453 7.60 8.40 7.95 ADMIS la IF, cu taxa, Management

COPCEA G.R. FLORENTINA-BEATRICE 454 9.10 9.30 9.48 ADMIS la IF, buget, Marketing

CORLAT I.I. ALEXANDRA-IOANA 455 6.13 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 8.49 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

CORNEANU M. EMILIA-ANDREEA 456 9.02 8.15 9.04 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CORNESCU P. ARINA 457 8.95 lipsa confirmare loc 8.70 9.48 RESPINS

COROI V. BIANCA-MARIA 458 8.28 8.80 8.72 ADMIS la IF, buget, Management

COSTAN C. ELENA-CLAUDIA 459 8.71 lipsa confirmare loc 9.25 9.22 RESPINS

COSTAN P. PETRU 460 9.43 lipsa confirmare loc 8.70 9.69 RESPINS

COSTANDACHI D. ALEXANDRA 461 8.96 lipsa confirmare loc 8.00 9.18 RESPINS

COSTEA C.C. ALEXANDRU-CRISTIAN 462 7.50 lipsa confirmare loc 6.70 8.85 RESPINS

COSTEA D. DENISIA-NICOLETA 463 7.46 8.45 8.12 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COSTEA D. DUMITRIŢA-PETRONELA 464 7.50 8.20 8.91 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COSTEA M. MARIUS-SEBASTIAN 465 6.53 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.60 7.54 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COSTESCU D. ADRIAN 466 7.11 7.35 7.49 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

COSTINESCU D. MARIA 467 8.65 8.30 8.81 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

COSTULEANU M. LUCIAN-IONUŢ 468 8.86 lipsa confirmare loc 9.70 9.51 RESPINS

COŞARCA I. VICTORIA 469 8.25 8.00 8.77 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

COŞMAN D. VICTOR 470 8.46 8.25 8.55 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

COŞULEANU G.E. LARISA-GIORGIANA 471 7.48 9.30 9.02 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

COŞULEANU I. MARIAN 472 6.63 8.00 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Management

COTELEA C. EUGENIA 473 7.75 8.00 8.87 RESPINS

COTIUGĂ I ILIE-IULIAN 474 8.33 6.40 9.46 RESPINS

COTNĂREANU I. MARIAN-ALEXANDRU 475 8.70 8.10 8.73 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

COŢAC C. IOANA-MĂDĂLINA 476 8.36 7.20 9.36 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

COVALCIUC C.F. ALEXANDRA-GABRIELA 477 8.71 9.00 8.92 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

COVĂTARU R. IOANA-GABRIELA 478 9.20 8.65 9.25 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

COZMA C. DANIEL 479 7.13 7.00 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COZMA E. GEORGIANA 480 6.53 8.00 8.73 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

COZMA G. ADINA-ALEXANDRA 481 9.13 8.75 9.22 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

COZMA V.D. GHEORGHIŢA-LAURA 482 6.93 7.70 7.87 ADMIS la IF, cu taxa, Management

COZMEI F. ERIKA 483 8.73 8.50 8.03 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CRACEA C. COSMIN-IULIAN 484 7.55 5.60 8.69 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CRAIU L. ELENA 485 6.48 5.10 9.01 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CRAIU S. OVIDIU-ANDREI 486 8.75 8.75 9.82 ADMIS la IF, buget, Management

CRAŞNIUC G. BIANCA-ALICE 487 8.83 9.10 9.35 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

CRAUCIUC GH IONELA 488 6.13 lipsa confirmare loc 5.95 7.39 RESPINS

CRĂCIUN C. OANA-MARIA 489 8.23 8.45 8.94 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CRĂCIUN I. EMANUEL 490 8.16 7.30 8.55 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CRĂCIUN V. SEBASTIAN-IOAN 491 6.98 6.40 7.22 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CREANGĂ G. DIANA 492 6.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.35 8.90 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CREŢU C VLAD CĂTĂLIN 493 8.08 7.20 7.27 ADMIS la ID, cu taxa, Management

CREŢU G.D. IONUŢ-BOGDAN 494 7.36 5.20 8.58 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CREŢU L ANDREI 495 8.91 9.20 9.40 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Statistică şi previziune economică

CREŢU M. ELENA 496 7.28 6.15 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CREŢU R. ELIZA-IOANA 497 8.88 lipsa confirmare loc 9.70 9.06 RESPINS

CREŢU S. ANDREEA-ELENA 498 8.61 7.85 9.28 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

CRISTEA C/M ALINA 499 7.00 5.90 7.15 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CRISTEA D MIRELA 500 9.23 9.30 9.21 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CRISTEA F.G. ANA-MIHAELA 501 6.80 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.20 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CRISTEA I. VIOLETA-MIHAELA 502 8.36 7.55 9.41 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

CRIŞAN A. ALINA 503 7.50 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.15 8.36 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CRIŞAN V. MIHAI 504 9.11 lipsa confirmare loc 8.25 8.95 RESPINS

CROITORU N. ANA-MARIA 505 7.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.60 8.62 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CRUDU M. TIBERIU-IONUŢ 506 7.53 8.80 7.86 ADMIS la IF, cu taxa, Management

CUCORANU C.V. CORINA-VALENTINA 507 9.16 9.45 9.82 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CUCOŞ G. DORIAN-ŞTEFAN 508 7.73 8.80 8.77 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

CUCUVEICĂ D. ALINA-NICOLETA 509 8.10 8.20 7.95 ADMIS la IF, buget, Management

CULBECE V. ANDREEA-VASILICA 510 7.31 6.50 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CUMPĂT P. ALEXANDRU-GEORGE 511 6.76 lipsa confirmare loc 6.10 9.18 RESPINS

CUPCENCO G. VICTORIA 512 7.75 7.00 8.49 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

CURCAN D.I. ALEXANDRU-SEBASTIAN 513 9.15 9.15 7.80 ADMIS la ID, cu taxa, Management

CURCĂ A.E. KONSTANTINA-CLAUDIA 514 9.10 9.40 8.90 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

CURCĂ G. SOFIA-BIANCA 515 9.66 9.70 9.11 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Contabilitate şi informatică de gestiune

CURCĂ V.L. ANDREI-GABRIEL 516 7.65 9.50 8.87 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CURECHERIU D. CONSTANTIN 517 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.50 8.83 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

CURELARIU D. ANDREEA 518 7.85 7.85 8.71 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

CURTA D. DANA-CATERINA 519 7.70 7.20 9.15 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

CUŞNIR I. MARIA 520 8.03 8.00 8.87 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

DABIJA M. CONSTANTIN-RĂZVAN 521 7.23 6.95 9.26 RESPINS

DÂMBU Z. DIANA-MIHAELA 522 9.05 8.90 9.24 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DAMIAN A. ANA-ISABELA 523 8.71 8.00 8.82 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DAMIAN C. MIHAELA 524 9.15 8.70 8.12 ADMIS la IF, buget, Management

DAMIAN P. EMILIAN 525 9.59 8.75 9.66 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DAMIR D. ALEXANDRA-DANIELA 526 8.53 7.35 9.07 ADMIS la IF, buget, Management

DANCĂ A. IOANA 527 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.30 8.15 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

DANCĂ Ş ALEXANDRA SIMONA 528 9.03 7.80 8.43 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DANILET VC ANA-MARIA 529 9.20 8.80 9.61 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DANILEŢ A.C. PAULA-ADRIANA 530 9.43 8.80 9.67 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DARABAN A. ANDREEA-MARINA 531 7.93 8.30 7.97 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DARABĂ L.D. LARISA-IULIANA 532 8.88 9.05 9.44 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

DARIE M. MARIA-ALEXANDRA 533 8.90 9.00 9.30 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

DASCĂLU G. FLAVIUS 534 7.98 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.95 9.08 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

DASCĂLU I. IULIA 535 8.78 lipsa confirmare loc 9.30 9.73 RESPINS

DASCĂLU M. ALINA-GEORGIANA 536 8.65 9.00 9.21 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DASCĂLU R. ADELINA-MARIA 537 7.03 7.20 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DAVID N.V. TEODOR 538 8.98 8.45 8.67 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DAVID P IOAN-PETRU 539 9.55 9.50 8.90 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

DAVIDOAIA I.M. CRISTINA LOREDANA 540 8.76 7.15 9.38 ADMIS la ID, cu taxa, Management

02.08.2018 - 8:44 9

Page 11: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

DĂMOC B. VICENŢIU-DAVID 541 8.18 7.20 7.37 ADMIS la IF, buget, Marketing

DĂMOC G. ANDREEA 542 9.33 lipsa confirmare loc 9.60 9.07 RESPINS

DĂNILĂ F. MĂDĂLINA-ALEXANDRA 543 6.68 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.65 7.54 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

DĂNILĂ S.M. IOANA-ALISA 544 8.93 8.75 8.99 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DĂNILOAE P COSMIN-NICUŞOR 545 8.63 8.10 9.13 ADMIS la IF, buget, Marketing

DĂRĂBĂNEANU C. DIANA 546 8.83 8.90 8.63 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

DĂSCĂLIŢA G. ŞTEFAN 547 7.65 6.20 8.88 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DEDIU G. TEODOR-GABRIEL 548 8.40 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.10 8.40 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

DIAC E COSMIN-ALEXANDRU 549 8.98 9.10 8.27 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DIACON V. IRINA 550 8.50 9.00 9.20 ADMIS la IF, buget, Management

DIACONESCU P.D. DUMITRU-ANDREI 551 6.46 7.10 7.46 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

DIACONU D ANA-MARIA 552 9.03 lipsa confirmare loc 7.60 9.78 RESPINS

DIACONU D. RADU-COSMIN 553 9.45 9.35 9.35 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DIACONU G GEORGE 554 7.60 7.40 8.14 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

DIACONU G MIRUNA-ANDREEA 555 8.31 lipsa confirmare loc 8.60 9.44 RESPINS

DIACONU L.G. ALEXANDRU-LAURENŢIU 556 7.71 lipsa confirmare loc 7.85 8.09 RESPINS

DIBU D.C. ŞTEFAN-CRISTIAN 557 7.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DICU B.M. RAREŞ 558 8.70 6.90 8.61 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DIMCEA F.S. GEORGIANA DANIELA 559 8.98 lipsa confirmare loc 9.05 8.74 RESPINS

DIMITRIU C. ANDRA-MARIA 560 9.11 8.35 8.86 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

DIMITRIU E CARMEN-ROXANA 561 9.41 8.90 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

DIMITRIU V. ANAMARIA 562 7.88 lipsa confirmare loc 9.00 8.66 RESPINS

DIRIŢĂ A.L. ŞERBAN-ADRIAN 563 6.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.13 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

DIVILE P. RALUCA-MĂDĂLINA 564 9.01 8.90 9.41 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DÎRDALĂ V. NICOLETA 565 8.45 lipsa confirmare loc 7.80 9.03 RESPINS

DOBAN G. COSMIN-IOAN 566 8.31 6.85 9.31 ADMIS la IF, buget, Management

DOBÎRCIANU F. FLORIN 567 6.38 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.70 7.87 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

DODIŢĂ C. IOANA 568 7.80 7.60 9.29 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DODU D DORINA GABRIELA 569 6.60 6.00 8.24 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DOGARU L. EMILIAN-MIHAI 570 9.18 9.20 8.79 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DOLCEAN T. DIANA-GEORGIANA 571 8.53 lipsa confirmare loc 8.40 8.96 RESPINS

DOLGHI V. VICTOR 572 7.25 8.00 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DOLHAN N.C. MĂDĂLINA 573 8.03 lipsa confirmare loc 7.60 8.89 RESPINS

DOMNARI V. DANIEL-IONUŢ 574 9.01 9.30 8.80 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

DONCILA R. RADU 575 7.21 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

DONCIU P.C. ROBERT-DANIEL 576 7.81 7.90 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DONI G. GEORGIANA 577 6.75 6.00 6.62 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

DONICI I. DIANA 578 8.76 8.05 8.35 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DONICI M.I. ADINA-IOANA 579 7.30 lipsa confirmare loc 6.40 8.92 RESPINS

DONISAN D. ADRIAN-CĂTĂLIN 580 9.40 lipsa confirmare loc 9.25 9.16 RESPINS

DORNEANU V. ALIN-TEODOR 581 9.23 9.00 8.70 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DOROŞ F ANDREI-DANIEL 582 9.25 8.80 9.14 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

DRAGAN I ALIN-MARIAN 583 8.50 8.05 7.62 ADMIS la IF, buget, Management

DRAGAN I DESPINA 584 8.40 5.75 8.54 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DRAGULELE S M ALEXANDRA-ELENA 585 8.55 8.30 9.19 ADMIS la IF, buget, Management

DRĂGAN D. DUMITRU-BOGDAN 586 8.05 6.60 7.65 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DRĂNCEANU R.V. DRAGOŞ-DANIEL 587 8.58 9.15 8.72 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DRUŢĂ I. ANDREEA 588 9.33 lipsa confirmare loc 9.10 9.51 RESPINS

DRUŢU V. ILINCA-SIMONA 589 8.76 8.60 8.69 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DUBINĂ C. ISABELA-FLORINA 590 8.86 9.15 8.59 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

DUCA A. ROXANA 591 6.03 6.10 6.86 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

DULCINATU S. ROXANA-ALEXANDRA 592 9.58 9.30 9.48 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

DULUMAN C. MĂDĂLINA-COSMINA 593 7.48 6.45 8.68 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DUMA C ANDREI-CLAUDIU 594 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.20 8.67 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

DUMBRAVĂ E. DANIELA-NICOLETA 595 8.21 8.50 9.00 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

DUMBRAVĂ R.V. ANA-MARIA 596 7.45 7.30 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DUMBRAVĂ V.M. CATRINEL-GABRIELA 597 8.78 lipsa confirmare loc 8.20 9.05 RESPINS

DUMITRACHE D. GABRIELA 598 8.63 9.20 9.59 ADMIS la IF, buget, Management

DUMITRAŞ V. FERNANDO-MATHIAS 599 6.21 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.10 7.18 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DUMITRAŞC V.D. DANIELA 600 8.05 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.80 8.53 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

DUMITRAŞCU C. COSTEL 601 9.16 9.00 8.78 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

DUMITRAŞCU I.C. ELENA-PATRICIA 602 6.73 6.30 8.53 RESPINS

DUMITRAŞCU Ş. GABRIEL 603 6.60 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.35 6.81 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DUMITRAŞCU W. ŞTEFANIA-IOANA 604 8.85 lipsa confirmare loc 8.85 9.29 RESPINS

DUMITRIU I CONSTATIN CĂTĂLIN 605 7.25 5.50 6.07 ADMIS la ID, cu taxa, Management

DUMITRIU N. GEORGIANA 606 7.40 7.30 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

DUMITRIU V. GEORGIANA 607 7.60 6.60 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Management

DUMITRU D. CRISTINA-DENISA 608 8.15 7.50 9.10 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

DUMITRU I. ANDREI-CONSTANTIN 609 9.70 7.88 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Finanţe şi bănci

DUNAS A/A ADRIANA 610 7.00 lipsa confirmare loc 8.00 9.23 RESPINS

DUPALĂU S. ROBERT-ALEXANDRU 611 7.73 8.80 8.50 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ELISEI D. ELENA 612 7.55 7.70 8.18 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ENACHE A/E CIPRIAN 613 9.30 8.00 8.19 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ENACHE C. ELENA-ŞTEFANIA 614 9.16 8.40 9.18 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ENACHE I.G. IONELA-ROXANA 615 8.81 8.70 9.30 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ENACHE M SERGIU-CLAUDIU 616 8.66 8.00 8.33 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ENEA D.C. ANA-ŞTEFANA 617 6.61 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 8.75 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ENEA I.D. GEORGE-IONUŢ 618 7.28 5.35 8.45 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ENŢUC I. ANDRA-MELISSA 619 9.06 lipsa confirmare loc 8.10 9.47 RESPINS

EPURE D. ŞTEFAN 620 8.80 8.35 8.74 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

EREMESA N.G. TOMA-ALEXANDRU 621 7.26 6.00 8.76 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

EŞANU A.C. TEODORA 622 9.15 8.85 9.42 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

EŞANU G.D GEORGE-TUDOR 623 8.20 7.40 8.71 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

FÂNARU P PETRU-DRAGOŞ 624 8.65 8.25 8.99 ADMIS la IF, buget, Management

FANTAZĂ C. BOGDAN 625 7.66 7.90 8.26 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

FARCAŞ A. ADRIANA 626 8.93 8.30 9.50 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

FARCAŞ P.D. EMANUEL-ŞTEFAN 627 8.40 7.10 8.38 ADMIS la IF, buget, Marketing

FARTUŞNIC G. ANDREEA 628 8.33 9.05 8.55 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

FAUR I. GABRIELA-ECATERINA 629 8.71 10.00 8.04 ADMIS la IF, buget, Management

FĂGĂTEANU D. MIHAI-BOGDAN 630 6.23 5.10 8.56 ADMIS la ID, cu taxa, Management

02.08.2018 - 8:44 10

Page 12: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

FĂRCĂŞEL I. MARILENA 631 6.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.95 7.76 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

FĂRTĂEŞ B DIANA-ELENA 632 9.46 lipsa confirmare loc 9.15 8.99 RESPINS

FEDIUC N. MONICA 633 8.06 lipsa confirmare loc 8.75 8.13 RESPINS

FEER D. GEORGIANA-DANIELA 634 7.33 8.95 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

FICĂU A. ADRIANA-MIHAELA 635 6.75 7.30 8.93 ADMIS la ID, cu taxa, Management

FILIOREANU C. MARIUS 636 9.41 lipsa confirmare loc 9.60 9.89 RESPINS

FILIP C ALEXANDRA 637 8.23 lipsa confirmare loc 8.60 9.56 RESPINS

FILIP F.O. ANDREEA-LĂCRĂMIOARA 638 8.85 8.65 9.22 ADMIS la IF, buget, Marketing

FILIP M. MIHAELA-CLAUDIA 639 6.78 7.80 8.51 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

FILIP V. GEORGE-NORIS 640 9.08 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.00 9.09 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

FILIP V. VALENTINA 641 7.51 6.80 9.51 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

FILIP V.I. DENISA-FLORENTINA 642 6.61 lipsa confirmare loc 6.40 8.16 RESPINS

FINCIUC G. ŞERBAN-MATEI 643 8.00 7.30 8.91 ADMIS la IF, cu taxa, Management

FLIURT D/M STEFAN 644 8.05 7.20 8.55 ADMIS la IF, buget, Marketing

FLOCEA P. MIRELA-PARASCHIVA 645 8.06 lipsa confirmare loc 8.10 8.78 RESPINS

FLOREA D.Ş. ANDREI 646 9.00 9.40 9.48 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

FLOREA G. LARISA-GEORGIANA 647 6.00 7.95 8.59 ADMIS la ID, cu taxa, Management

FLOREA M. ADELINA-ELENA 648 8.45 9.00 9.38 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

FLORESCU M. IOANA 649 8.38 lipsa confirmare loc 6.95 7.44 RESPINS

FLUERAŞ D. PETRONELA 650 8.83 9.05 8.91 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

FOCŞA I. GABRIEL-LUCIAN 651 9.01 8.00 9.39 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

FORCOŞ Ş. DELIA-DIANA 652 9.20 8.90 9.20 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

FOTEA M. RAMONA-ELENA 653 8.80 8.20 8.37 ADMIS la IF, buget, Management

FRĂSILĂ C. ANDREEA-MIHAELA 654 6.86 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.85 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

FRENŢI M. ADELINA-DIANA 655 6.36 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.20 8.04 ADMIS la IF, cu taxa, Management

FRÎNCU C.G. ANDREEA-DANIELA 656 8.16 7.80 8.33 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

FRUNTAŞ A. ANA-MARIA-ADRIANA 657 8.96 9.50 8.83 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

FURCOI C. DIANA-ELENA 658 8.08 8.10 9.54 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GABOR C. CĂTĂLIN-VASILICĂ 659 9.35 9.15 9.79 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

GABOR M. CRISTINA-FLORENTINA 660 9.78 9.35 9.68 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Finanţe şi bănci

GABOR M. RAUL-EMANUEL 661 8.83 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 9.35 9.40 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

GAFIŢA G. GHEORGHE-SEBASTIAN 662 8.71 8.20 8.13 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

GALAN G. GELU 663 8.26 lipsa confirmare loc 7.65 8.11 RESPINS

GALIŢĂ V. RAMONA-BIANCA 664 9.20 9.15 9.62 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

GAMAN A. ALEXANDRA-GEORGIANA 665 8.30 9.00 9.13 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

GAMAN G. DENIS-GABRIELA 666 7.96 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.80 9.45 ADMIS la IF, buget, Marketing

GANEA G. AMBROZIA 667 5.50 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

GAŞIŢOI I. ALEXANDRU 668 6.75 7.00 8.34 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GAVRIL G. ALINA-ANDREEA 669 9.83 lipsa confirmare loc 10.00 9.78 RESPINS

GAVRIL V. ANDREEA-MĂDĂLINA 670 9.60 lipsa confirmare loc 9.45 9.82 RESPINS

GAVRILĂ I. FLORENTINA 671 8.70 7.50 9.47 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

GAVRILĂ V. SERGIU-GABRIEL 672 7.08 lipsa confirmare loc 7.25 9.11 RESPINS

GAVRILOAE V. LARISA-VASILICA 673 8.13 7.90 9.33 ADMIS la IF, buget, Management

GAVRILOVICI D. CĂTĂLINA 674 9.26 lipsa confirmare loc 9.20 9.59 RESPINS

GAVRILOVICI I. MARIAN-IULIAN 675 6.61 lipsa confirmare loc 5.35 7.75 RESPINS

GAVRILUŢ F. ANA-CRISTINA 676 6.60 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.90 7.86 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GAVRILUŢĂ G. LEONARD-IONUŢ 677 8.40 8.60 8.78 ADMIS la IF, buget, Marketing

GAVRILUŢĂ M. MIHAI-SEBASTIAN 678 8.38 8.45 9.05 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

GĂINĂ C. IOANA-BIANCA 679 8.15 8.20 9.19 ADMIS la IF, buget, Marketing

GEANĂ V. VALENTIN-IUSTIN 680 8.10 7.40 8.96 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GEMAN E. COSMIN-ALEXANDRU 681 8.55 lipsa confirmare loc 8.80 8.75 RESPINS

GEMENE N. COZMIN-CĂTĂLIN 682 7.53 7.10 8.08 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GEORGESCU M.R. CĂTĂLINA-ANDREEA 683 9.13 9.15 9.59 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GHEBAN M. ALEXANDRU-IULIAN 684 7.26 5.30 7.81 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

GHENŢA A.B. VLAD-GEORGE 685 7.21 6.65 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GHEORGHIAN I. DAIANA-GABRIELA 686 9.06 9.80 9.32 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

GHEORGHIŢĂ C TEODOR 687 8.91 8.50 9.05 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

GHEORGHIU I.D. LUCIA-MIHAELA 688 8.95 8.35 8.77 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

GHERASE I.D. RAMONA-GABRIELA 689 9.11 lipsa confirmare loc 9.70 9.05 RESPINS

GHERASIM C.D. AMALIA-ELENA 690 7.71 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 9.00 8.13 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

GHERASIM C.D. CRISTIAN-ALEXANDRU 691 8.08 7.70 8.47 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

GHERASIM E. VLĂDUŢ-VALENTIN 692 6.83 7.00 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

GHERCĂ D. BIANCA 693 9.16 9.10 8.72 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

GHERGUŢ A. ALEXANDRA-ANDREEA 694 7.80 7.00 8.80 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GHERMAN D DIANA-MARIA 695 8.65 lipsa confirmare loc 8.85 9.43 RESPINS

GHERMAN L. CATRINEL-ALINA 696 8.38 8.80 9.02 ADMIS la IF, buget, Management

GHIBANU L. ALEXANDRU 697 7.10 7.60 6.79 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GHIMPU I. IOAN-DANIEL 698 8.63 7.40 8.77 ADMIS la IF, buget, Marketing

GHORBANI S. DAVID 699 8.50 9.25 8.97 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

GIOCAŞ R. ALEXANDRU-ANDREI 700 9.00 lipsa confirmare loc 8.10 9.19 RESPINS

GIURGI C.E. ANA-MARIA 701 8.38 7.70 9.04 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

GÎBU V. ANCA-ELENA 702 8.13 8.55 9.03 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GÎRBEA D. IOANA-DIANA 703 9.15 8.15 8.83 ADMIS la IF, buget, Management

GÎRBEA V. DUMITRU-ANDREI 704 9.50 lipsa confirmare loc 9.70 9.89 RESPINS

GÎRTAN D. THEODOR-IOAN 705 7.41 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.90 7.76 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

GÎTLAN-GAZDARU P. ANDREI-COSTIN 706 8.63 7.90 6.84 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GLAVAN A. ANDREI-LUCIAN 707 6.98 8.00 7.17 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

GLAVASCHI E.V. MINODORA-ANDREEA 708 7.18 5.50 7.91 ADMIS la IF, cu taxa, Management

GOLDAN G. ANAMARIA 709 9.66 lipsa confirmare loc 9.30 9.44 RESPINS

GOPŞA T. ROZALIA 710 7.72 7.20 7.59 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GORCEA G. DĂNUŢ-ALEXANDRU 711 8.86 9.60 8.08 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

GOREA M. ELENA-MĂDĂLINA 712 9.03 8.45 9.32 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

GORGAN P. DIANA-ELENA 713 9.01 8.30 8.92 ADMIS la IF, buget, Management

GORGAN P.D. SABINA-ELENA 714 7.96 9.00 8.40 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GORGAN V. LUCIAN 715 8.30 7.20 8.70 ADMIS la IF, buget, Marketing

GRADINCEA C. ROBERT-COSTEL 716 8.30 7.95 9.05 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

GRAPĂ M. ANDREI-MUGUREL 717 8.90 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.00 8.07 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

GRĂDINARIU V. VASILE 718 7.03 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.20 8.58 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

GRĂDINARU I. IONELA 719 7.34 7.25 7.00 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GRĂDINARU P. ANDREEA-ADELINA 720 8.45 8.65 9.22 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

02.08.2018 - 8:44 11

Page 13: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

GRĂDINARU Ş.C. MARIAN 721 8.81 lipsa confirmare loc 8.75 9.11 RESPINS

GRĂDINARU V. CRISTINA-ALEXANDRA 722 6.76 7.10 8.90 ADMIS la ID, cu taxa, Management

GRĂJDEANU N. COSTINA 723 9.31 8.10 9.22 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

GRIGORAŞ C. ADELINA 724 8.06 7.10 9.78 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GRIGORAŞ L. LORIANA-ALEXANDRA 725 8.51 9.30 8.81 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

GRIGORAŞ M. ELENA-MĂDĂLINA 726 7.01 6.15 8.79 ADMIS la ID, cu taxa, Management

GRIGORCEA V BIANCA-VASILICA 727 8.98 lipsa confirmare loc 8.90 9.10 RESPINS

GRIGORCU I. IULIANA-PARASCHIVA 728 7.08 5.55 8.44 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

GRIGORE V. IOANA-DIANA 729 9.18 8.30 9.63 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

GRIGORE-AGOPŞA C. ANA-KARINA 730 8.08 lipsa confirmare loc 8.60 8.94 RESPINS

GRIGOREAN G C IOANA BIANCA 731 9.45 9.30 9.20 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

GRIGORICIUC C. ALINA-NICOLETA 732 9.08 8.45 9.01 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

GRIGORIU M.I. ANTONIO-VALENTIN 733 8.68 9.20 8.39 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GRIGORIU P. CRISTIAN-PETRIŞOR 734 7.61 7.90 8.51 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GRIGORIU S. ANDREI-LUCIAN 735 6.26 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.40 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Management

GRIGOROF I. GEORGIANA 736 9.65 lipsa confirmare loc 9.35 9.63 RESPINS

GROSU I. IOAN-ILIE-RĂZVAN 737 9.35 8.70 9.39 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GROSU I.N. MARIA-MIRABELA 738 7.41 5.95 9.07 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GROSU S. COSMIN-ILIE 739 7.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.55 8.16 ADMIS la IF, cu taxa, Management

GUGULUŞ C. GABRIEL-DĂNUŢ 740 6.00 6.10 8.10 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GUŢOI F.I. BOGDAN-ALEXANDRU 741 7.95 7.00 8.98 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

GUZGAN D.V. COSMIN-GABRIEL 742 7.56 lipsa confirmare loc 7.00 7.76 RESPINS

GUZGĂ V CARMEN 743 6.81 5.85 7.47 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

GUZU M. CLAUDIU 744 7.83 6.90 8.69 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

HABA M.V. BIANCA-STEFANIA 745 9.95 lipsa confirmare loc 9.90 9.70 RESPINS

HABET I.S. DENISA-GEORGIANA 746 8.18 7.60 7.15 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

HACMAN M.D. EMICA 747 8.16 8.90 9.69 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

HAICU V. VASILICĂ-DANIEL 748 8.35 6.70 9.19 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

HAIURA T. CARLA-EVELINA 749 9.31 8.60 9.48 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

HALIP V. ANDREI 750 8.38 7.80 9.12 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

HALIUC G. GEORGE 751 8.98 lipsa confirmare loc 8.85 8.79 RESPINS

HAN F ANDREI-MARIUS 752 7.15 6.25 7.50 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

HÂNCEANU I. LARISA-IONELA 753 7.48 7.40 8.27 ADMIS la IF, cu taxa, Management

HANDRAGEL V. DIANA-MĂDĂLINA 754 9.56 lipsa confirmare loc 9.15 9.30 RESPINS

HANŢU S MĂDĂLINA 755 9.05 8.90 9.45 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HARAGA C.O. ŞTEFAN-OCTAVIAN 756 7.56 8.20 7.99 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

HÂRŢAN M. MIHAI-SILVIU 757 9.76 lipsa confirmare loc 9.80 9.54 RESPINS

HATFALADI L. ROBERT 758 8.15 7.80 9.51 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HATMANU I. MARCO 759 7.06 7.75 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

HAVRICI V DIANA-ELENA 760 9.46 lipsa confirmare loc 9.20 9.30 RESPINS

HĂBĂŞESCU V. VLAD 761 8.11 7.50 8.76 ADMIS la IF, buget, Marketing

HĂRĂŢU V.V. GEORGIANA 762 8.25 8.05 8.95 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

HEGHIS M ANTONIO-MARCEL 763 8.96 8.30 8.95 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

HENEA D. CLAUDIU 764 6.76 7.50 7.74 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

HENEA P. LAURA-ELENA 765 9.11 9.10 9.27 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

HERŢUG C. MARIA 766 9.16 8.70 8.89 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

HÎRA C. ALEXANDRA-EVELINA 767 9.16 8.60 9.58 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

HÎRGĂU C.M. IOANA-DANA 768 8.40 7.45 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HÎRLEA V. ALEXANDRU-VLĂDUŢ 769 6.56 6.20 8.09 ADMIS la ID, cu taxa, Management

HÎRTOPANU T. ANA-TEODORA 770 8.91 9.60 8.85 ADMIS la IF, buget, Marketing

HOAMEA O.M. MARIA-MAGDALENA 771 8.78 8.45 9.34 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

HODOR I. IOAN-IUSTINIAN 772 7.60 6.79 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

HODOROGEA D. IONUŢ 773 6.21 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.30 7.46 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

HOGEAG T. ANA-MARIA 774 8.15 7.70 8.83 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

HOJBOTĂ D. OANA-MARIA 775 7.36 7.90 9.19 ADMIS la IF, cu taxa, Management

HOLBAN G. NICOLAI 776 8.50 8.00 8.60 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

HOLBAN I.C. SABINA-LILIANA 777 8.56 8.30 9.23 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

HORLESCU A. ALINA-IRINA 778 9.35 8.20 8.52 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

HRENIUC D.M. LUCIAN-IONEL 779 8.28 7.40 8.33 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HRENIUC M.I. GABRIEL 780 7.16 lipsa confirmare loc 8.05 7.70 RESPINS

HREŢCU S. MARIA-SORINA 781 7.30 7.10 8.39 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

HRIB E.F. ANDI-RUBEN 782 6.41 5.00 7.77 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

HRISCU I.C. GEORGE-CRISTIAN 783 7.41 6.45 8.13 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

HRISTEA I. IULIAN-DAN 784 7.96 7.70 7.39 ADMIS la IF, buget, Marketing

HRIŞCĂ I. ELENA 785 9.58 lipsa confirmare loc 9.30 9.75 RESPINS

HRIŢCU L.E. DORU-IULIAN 786 6.76 7.40 6.51 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

HRIŢUC G. TIMOTEI-BENIAMIN 787 7.31 8.00 5.00 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

HULPOI I. ALEXANDRA-GEORGIANA 788 8.96 9.50 8.63 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

HULUDEŢ M. IOAN-CLAUDIU 789 8.71 8.20 9.02 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

HULUŢĂ C. GEORGE-DANIEL 790 8.41 8.40 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

HUMA V CONSTANTIN-CODRIN 791 6.06 7.50 7.82 ADMIS la ID, cu taxa, Management

HUMENIUC C. LARISA 792 7.28 7.80 8.00 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

HUMINIUC I.L. ANDREI-COSTIN 793 8.56 7.95 9.53 ADMIS la IF, buget, Management

HURMUZ G. CĂTĂLIN-IONEL 794 6.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 7.12 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

HUSARU M.G. ANDREEA-LUIZA 795 8.30 lipsa confirmare loc 8.65 9.16 RESPINS

HUŢANU C. DENISA 796 9.30 9.20 9.57 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

HUŢANU F ALEXANDRU FLORIN 797 7.51 7.70 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

HUŢANU F. FLORENTINA 798 8.15 8.20 9.07 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HUŢANU I. PAULA-DENISA 799 9.15 8.95 9.11 ADMIS la IF, buget, Management

HUZUM A.G. ADRIANA-ELENA 800 7.45 8.20 7.40 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

HUZUM C. OVIDIU 801 6.23 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 7.55 ADMIS la IF, cu taxa, Management

IACOB D.V/S.E DENIS-ALEXANDRU 802 7.16 6.75 8.30 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

IACOB G. CARLA-IONELA 803 8.31 7.70 8.33 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

IACOB G. DENISA-IULIANA 804 8.13 6.40 8.88 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

IACOB N/L CEZARA-IOANA 805 9.51 lipsa confirmare loc 9.50 9.27 RESPINS

IACOB P. MARIAN-SEBASTIAN 806 6.78 8.55 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

IACOB V. ADINA-GABRIELA 807 6.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.60 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

IACOBUŢI V. FABIAN-IOAN 808 8.15 7.05 7.96 ADMIS la IF, buget, Marketing

IANCU DPT TEODOR RADU 809 9.63 lipsa confirmare loc 10.00 9.58 RESPINS

ICHIM D.G. MĂDĂLIN-ANDREI 810 7.45 lipsa confirmare loc 6.60 7.27 RESPINS

02.08.2018 - 8:44 12

Page 14: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

ICHIM L. EMILIA-ELENA 811 8.15 8.70 8.80 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

ICHIM V. GEORGE ALEXANDRU 812 8.40 7.60 8.82 ADMIS la IF, buget, Marketing

ICHIMAŞ E SIMONA-MARIA 813 9.60 lipsa confirmare loc 9.70 9.77 RESPINS

IDRICEANU D. DUMITRU-VLAD 814 8.83 6.75 8.00 ADMIS la ID, cu taxa, Management

IFTIME C. DELIA-GEORGIANA 815 8.80 8.80 8.69 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

IFTIME C. NICOLETA 816 8.50 8.75 9.02 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

IFTIMIA I. ROBERTO 817 8.33 8.65 8.71 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

IFTIMIE C. ŞTEFANIA 818 9.15 9.50 9.61 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IFTIMIE N. ARSENIA 819 8.08 8.70 9.37 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

IFTIMOAIA D.C. MARIA-ANGELA 820 9.86 de adus acte in original pana pe 10 august 9.70 9.81 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

IFTODE C. SILVIA-MARIA 821 9.58 9.50 9.72 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IGESCU MO RALUCA ECATERINA 822 8.53 lipsa confirmare loc 8.55 8.57 RESPINS

IGNAT C VLAD-CONSTANTIN 823 8.05 6.30 9.20 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

IGNAT D. ANDREEA 824 8.65 8.10 9.41 ADMIS la IF, buget, Marketing

IGNAT F. ROBERT-ANDREI 825 8.23 lipsa confirmare loc 6.85 8.08 RESPINS

IGNAT F.C. MARINA-AURELIA 826 7.70 8.60 8.61 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

IGNAT I. ANDREI-IONUŢ 827 8.95 8.70 9.19 ADMIS la IF, buget, Management

IGNEA C CARMEN-IULIANA 828 9.16 8.95 9.29 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IGNEA I. IOAN 829 6.38 5.55 6.86 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ILAŞCU A. ANTONIA 830 7.48 8.60 8.32 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ILAŞCU M. ANDREI-GABRIEL 831 7.51 7.20 7.79 RESPINS

ILIE D. SERGIU 832 7.93 6.90 7.61 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ILIE G. DIANA-MĂDĂLINA 833 7.80 7.40 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ILIE G. GABRIEL 834 7.41 7.20 7.71 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ILIE I. ALEXANDRU 835 6.70 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.55 7.69 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ILIE I. ANA-MARIA 836 8.63 9.00 8.11 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ILIESCU V. VLAD 837 8.36 6.50 7.76 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ILIEŞ P. BIANCA PETRONELA 838 7.93 7.25 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ILINCA C NARCISA-BIANCA 839 9.38 lipsa confirmare loc 8.90 9.02 RESPINS

ILINCARIU L.L. COSMIN 840 8.00 7.35 8.79 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ILIUŢĂ V. COSMINA-GABRIELA 841 9.16 9.50 9.25 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IOANCEA C. DIANA-MELANIA 842 8.55 7.70 9.21 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ION M. MIREL 843 7.18 6.55 8.39 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

IONEL G. SIMONA-PETRONELA 844 7.36 7.30 9.01 ADMIS la IF, cu taxa, Management

IONEL I. ANA 845 8.00 8.00 8.36 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

IONESCU C. ANCA-ELENA 846 6.63 6.85 7.83 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

IONESCU C. LAURA-MIHAELA 847 8.40 lipsa confirmare loc 7.40 8.80 RESPINS

IONESCU G. ANDREEA-GABRIELA 848 7.43 7.30 9.03 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

IONESCU M. TEODOR-ANDREI 849 7.80 8.00 7.45 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

IONESCU P. MARIUS-IULIAN 850 7.66 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.10 7.57 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

IONESCU-ENACHE G. ALEXANDRA 851 9.08 9.00 9.39 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IONESEI V. ELENA 852 7.28 7.80 8.52 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

IONESI C VLAD 853 9.12 8.00 8.59 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IONIŢĂ G. OANA-DIANA 854 9.31 lipsa confirmare loc 8.40 9.14 RESPINS

IONIŢĂ M. ANDREEA 855 8.92 7.90 8.30 ADMIS la ID, cu taxa, Management

IORDACHE C. ROBERT-MIHAI 856 6.45 5.65 8.25 ADMIS la ID, cu taxa, Management

IORDACHE H. FLORENTINA-IULIANA 857 8.76 9.05 9.34 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

IORDACHE I RAZVAN-EDUARD 858 8.36 8.00 8.60 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

IORGOAEA V. IULIANA-BIANCA 859 9.25 lipsa confirmare loc 10.00 9.13 RESPINS

IOSUB C. MARIA-MAGDALENA 860 9.35 8.05 9.38 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IOSUB D ANA-MARIA 861 9.35 9.70 9.53 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IOSUB G. DIANA-GEORGIANA 862 7.35 9.15 8.13 ADMIS la IF, cu taxa, Management

IOVIŢĂ S.V. ELENA-NARCISA 863 7.41 6.35 7.49 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

IOVU G.V. IUSTINA-GEORGIANA 864 9.28 9.25 9.14 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

IPATE A.D. TIBI-COSMIN 865 8.23 lipsa confirmare loc 7.80 9.00 RESPINS

IPATE I. NICOLETA 866 9.31 8.75 8.95 ADMIS la IF, buget, Management

IRAVA N. TEODORA 867 9.50 9.60 9.63 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

IRIMIA C. ALEXANDRA-IULIANA 868 7.38 6.85 9.09 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

IRIMIA P/A CIPRIAN 869 8.27 6.80 8.76 ADMIS la ID, cu taxa, Management

IRIMINCIUC M. ALEXANDRA-MIHAELA 870 8.68 8.85 9.00 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

IROD I. MARIANA-IULIANA 871 7.90 8.10 7.85 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ISACHI P.D. CRINA-ILINCA 872 7.55 8.30 7.93 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ISOPESCU C. IULIANA ROXANA 873 7.78 7.25 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ISTRATE C. ALEXANDRA 874 9.03 9.00 9.71 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ISTRATE C.G. COSMIN-GABRIEL 875 8.10 8.50 8.16 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

IURAŞCU V. VASILE-VLĂDUŢ 876 8.31 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.40 7.96 ADMIS la IF, buget, Marketing

IUSEIN R.M. MIHAI-ANDREI 877 7.79 5.70 8.52 ADMIS la ID, cu taxa, Management

IUSICO I. LAURA 878 9.75 lipsa confirmare loc 9.00 9.89 RESPINS

IVANOVICI C EDUARD 879 8.35 7.80 7.86 RESPINS

IVAS L. SERGHEI 880 6.50 7.00 7.58 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

IVASCHIV V. MAXIM 881 5.75 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 7.34 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

JESCU D.M. REBECA-ELENA 882 6.76 lipsa confirmare loc 8.90 7.61 RESPINS

JETCOVICI I. IOANA-CRISTINA 883 8.38 8.30 9.77 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

JICMON S. CRISTINA LUMINIŢA 884 9.06 8.60 9.35 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

JIGOLEA D. MIRUNA-PETRONELA 885 9.11 9.65 9.37 ADMIS la IF, buget, Management

JIREGHIE C. AMALIA-PETRONELA 886 8.60 9.20 9.50 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

JITARU M. ANDREI 887 8.00 7.00 8.80 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

JÎTCĂ D-D DANA-OANA 888 8.80 9.75 9.60 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

JOUMAH B. ABDALLAH 889 8.10 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.50 8.15 ADMIS la IF, buget, Marketing

JUBÎRCĂ S. TATIANA 890 8.00 8.00 8.29 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

KOCSIS L.Ş. LUDOVIC-DANIEL 891 8.56 lipsa confirmare loc 8.55 8.67 RESPINS

LAMBAN D. ANDREEA-ŞTEFANIA 892 8.01 6.75 8.09 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

LANDEA D.V. CATALIN-VALENTIN 893 8.81 lipsa confirmare loc 8.60 8.92 RESPINS

LARION A. ANDREEA 894 9.26 8.95 9.45 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

LARIU G. GEORGIANA-ELENA 895 8.00 5.10 9.65 ADMIS la IF, cu taxa, Management

LASCARACHI V. IOANA-ALEXANDRA 896 6.98 7.00 7.73 ADMIS la ID, cu taxa, Management

LASLĂU G. CAMELIA-TEODORA 897 6.48 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.50 7.36 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LAZĂR I. RĂZVAN-CONSTANTIN 898 7.53 lipsa confirmare loc 7.40 8.81 RESPINS

LAZĂR M. ANDREEA-CRISTINA 899 7.91 8.05 7.93 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

LAZĂR N. EDUARD-NICOLAE 900 7.85 5.10 7.84 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

02.08.2018 - 8:44 13

Page 15: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

LĂCĂTUŞU G. IOANA 901 7.33 lipsa confirmare loc 7.25 8.11 RESPINS

LĂZĂRICĂ I. OANA 902 7.43 7.00 9.03 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

LECA A. ANDREEA-ELENA 903 8.98 9.00 9.19 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

LEFTER A.D. CRISTIAN 904 7.76 7.60 7.99 ADMIS la IF, cu taxa, Management

LEFTER D. GEORGIANA 905 8.10 8.80 9.36 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LEFTER V. RADU-MARIAN 906 9.41 9.10 8.77 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LEFTER V. VASILE-ADRIAN 907 7.70 6.70 8.76 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

LENCU V.G. SEBASTIAN-FLORIN 908 6.80 8.80 8.96 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

LENEŞU G. GEORGIANA-MIRUNA 909 7.51 lipsa confirmare loc 6.60 8.78 RESPINS

LEOCĂ A. CONSTANTIN-MIHAIL 910 8.23 5.95 7.05 ADMIS la ID, cu taxa, Management

LEONTE F. ROXANA-FLORENTINA 911 8.95 8.65 9.60 ADMIS la IF, buget, Marketing

LEUCĂ I. IONEL 912 8.49 6.20 8.44 ADMIS la ID, cu taxa, Management

LEUŞTEAN D ŞTEFAN 913 8.95 8.60 8.62 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

LICHENŢANU T.F. CRISTINA 914 7.73 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 9.40 8.71 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

LILĂ M.V. MARIAN-EMILIAN 915 9.40 lipsa confirmare loc 9.10 9.74 RESPINS

LIONTESCU V.M. ANDREEA 916 6.73 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.35 8.83 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LITEANU C. CRISTINA-LENUTA 917 8.56 7.80 8.89 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUCA C. ALEXANDRA-ELENA 918 6.65 6.70 7.91 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

LUCA I. ANA-MARIA 919 8.18 8.20 9.41 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

LUCA I. VLAD-ŞTEFAN 920 7.60 7.70 8.44 RESPINS

LUCA I.L. MIRUNA-IULIANA 921 6.80 6.00 7.51 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

LUCA N. ALICE-LAVINIA 922 7.58 lipsa confirmare loc 9.05 8.48 RESPINS

LUCACI M. LUIZA-MAXIMILIANA 923 7.26 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 9.00 9.33 ADMIS la IF, cu taxa, Management

LUCACI M. ROXANA ANTONELA 924 8.31 9.60 9.44 ADMIS la IF, buget, Management

LUCAN D. MARIA-ALEXANDRA 925 8.58 8.90 9.29 ADMIS la IF, buget, Management

LUCĂCEL I. SILVIU-ALEXANDRU 926 8.70 8.70 7.83 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUCHIAN I. GABRIEL-IONUŢ 927 6.76 7.10 7.34 RESPINS

LUCHIAN I. RADU-PETRIŞOR 928 9.53 9.80 9.64 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUCHIAN M. MIHAI-GABRIEL 929 7.76 6.70 8.53 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

LUNGU C. DELIA-IULIANA 930 7.21 9.00 8.81 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

LUNGU M. ELENA 931 6.94 8.15 8.33 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUNGU P VALENTINA 932 8.78 lipsa confirmare loc 7.80 9.35 RESPINS

LUNGU V. ROXANA GEORGIANA 933 6.63 8.50 7.01 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

LUPAŞCU A. CONSTANTIN-SORIN 934 8.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.80 7.37 ADMIS la IF, buget, Management

LUPAŞCU M. PAUL-COSMIN 935 6.75 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.90 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUPĂESCU M LAURA-GEORGIANA 936 8.33 8.10 8.96 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUPU G. ANDREI 937 8.38 lipsa confirmare loc 9.30 8.67 RESPINS

LUPU I. RALUCA-ELENA 938 8.30 9.20 8.20 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUPU M. ANDREEA-DIANA 939 8.46 de confirmat locul pana pe 10 august 9.70 9.30 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

LUPU M.L PETĂR 940 8.48 6.55 8.83 ADMIS la IF, buget, Marketing

LUPU Ş.L. ŞTEFAN 941 7.70 lipsa confirmare loc 8.80 9.05 RESPINS

LUPU T. ARNOLD-MIHNEA 942 8.00 6.40 8.46 ADMIS la IF, buget, Marketing

LUPU V. LAURA-ANDREEA 943 8.23 8.10 9.15 ADMIS la IF, buget, Marketing

LUPU V. ŞTEFANIA 944 9.11 9.15 9.54 ADMIS la IF, buget, Management

LUTIC M. DANIELA 945 9.18 9.60 9.47 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MACAREL V. VLĂDUŢ-MARIAN 946 6.21 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.60 6.77 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MACHEDON I. OANA-ELENA 947 8.48 8.35 9.50 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

MACOVEI C.C. ALEXANDRA-DENISA 948 6.40 5.70 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MACOVEI D. ELENA-BEATRICE 949 6.53 5.50 7.58 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MACOVEI G. PAULA 950 7.01 7.60 8.62 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MACSIMCIUC M.M. MIRELA-LĂCRĂMIOARA 951 7.30 5.80 9.36 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MAGA V. ANAMARIA 952 8.03 lipsa confirmare loc 7.40 8.38 RESPINS

MAGDICI N.A. NICOLETA-ALINA 953 9.80 9.60 9.81 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Contabilitate şi informatică de gestiune

MAGHERCĂ C. GABRIELA 954 7.95 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.00 8.05 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MALAICU C.C ANDREI 955 7.88 8.05 9.46 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MAMALIGA I. ELENA 956 6.50 6.00 8.53 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MANDACHI V. ANDREEA 957 8.25 9.25 9.26 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MANEA I. CORINA-GEORGIANA 958 9.33 9.40 8.98 ADMIS la IF, buget, Management

MANOLACHE C. PAULA-CRISTINA 959 9.35 9.00 9.04 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MANOLACHE D. ANDREI-CĂTĂLIN 960 8.90 5.00 7.72 ADMIS la IF, buget, Management

MANOLACHE D.C. ANA-MARIA 961 7.03 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.30 8.70 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MANOLE D. ROBERT BOGDAN 962 6.86 6.30 7.49 ADMIS la ID, cu taxa, Management

MANOLE G. IULIAN 963 7.78 7.50 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MANOLE V. EUSEBIU-IONUŢ 964 8.70 8.00 8.42 ADMIS la IF, buget, Marketing

MANOLICĂ MA MIHAI 965 7.90 8.80 8.80 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MANOLIU P.V. ALEXANDRA 966 8.55 8.30 8.39 ADMIS la IF, buget, Marketing

MANTALUŢA I. MARCELA 967 7.06 6.75 8.54 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

MARCOCI I. ANDREI-VLAD 968 8.25 7.40 8.31 ADMIS la IF, buget, Marketing

MARCU I. ELENA-BIANCA 969 8.15 8.05 9.24 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MARCU I. EMILIA-IONELA 970 8.11 8.00 9.25 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MARCU I. GIORGIANA-GABRIELA 971 8.88 8.85 9.73 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MARCU V.C. IULIAN-ANDREI 972 7.23 8.40 8.53 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

MARDARE E. ANDREEA-LENUŢA 973 7.55 7.30 7.69 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MARDARI M. MIHAELA 974 8.85 9.00 9.65 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MARIAN G. MARIUS-GEORGE 975 6.83 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.20 8.23 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MARIN G. IONELA-CRISTIANA 976 7.08 lipsa confirmare loc 7.10 8.54 RESPINS

MARTIN G GEORGE ALEXANDRU 977 7.75 7.35 9.16 RESPINS

MARTINIUC D. ANDREEA-IULIA 978 7.23 7.05 9.26 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MATASĂ C. ANA-MARIA 979 9.18 lipsa confirmare loc 9.00 9.50 RESPINS

MATEI G. TEODORA GEORGIANA 980 8.63 8.70 9.44 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MATEI M. ANA-MARIA 981 7.48 lipsa confirmare loc 7.25 8.84 RESPINS

MATEI N. DIANA 982 9.21 8.40 9.52 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MATEI V. MIHAIL-MARIUS 983 9.18 9.55 8.40 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Statistică şi previziune economică

MAŢCU I. IONELA-MĂDĂLINA 984 8.56 7.80 9.66 ADMIS la IF, buget, Management

MAXIM A RAMONA 985 7.98 lipsa confirmare loc 8.15 9.24 RESPINS

MAXIM L. GEORGE-LUCIAN 986 7.16 7.50 8.67 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MAXIM O. ADRIAN-MIHAI 987 8.96 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.30 9.39 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MAXIMIUC A.S. CIPRIAN 988 6.18 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.85 6.77 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MĂGDĂLINA I. IULIAN-MĂLIN 989 7.51 lipsa confirmare loc 8.75 8.74 RESPINS

MĂGIRESCU C. THEODOR 990 8.26 7.15 7.85 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

02.08.2018 - 8:44 14

Page 16: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

MĂRIAN C MARIAN 991 7.56 7.40 9.37 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MĂRIUŢ N.C. MARINA-IRINA 992 9.33 8.20 8.92 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MĂRMUREANU G.C. GEORGE-ALEXANDRU 993 6.96 5.90 8.31 RESPINS

MELINTE C VLAD GABRIEL 994 7.48 lipsa confirmare loc 7.82 RESPINS

MELINTE D.C. ŞTEFAN-ADRIAN 995 8.40 8.70 8.72 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MELINTE V. NICOLETA 996 8.01 lipsa confirmare loc 9.90 9.30 RESPINS

MELNICIUC-PUICĂ I. ILIE-GABRIEL 997 9.13 9.80 9.50 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MERCAŞ A. GEORGIANA-LARISA 998 8.26 8.50 9.39 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MICHEŞ C. RADU-MARIAN 999 9.03 lipsa confirmare loc 9.50 9.48 RESPINS

MICLIUC N. NICU-ONISIM 1000 7.51 6.30 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MICU C. CLAUDIU-MIHAI 1001 9.80 9.40 8.71 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MICU D.C. ANDREEA 1002 7.33 6.80 9.13 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MIHAI C GEORGIANA CATALINA 1003 7.36 8.00 9.03 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MIHAI C. ALEXANDRU-BOGDAN 1004 6.90 6.45 8.63 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

MIHAI D. SEBASTIAN 1005 6.23 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.20 8.24 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MIHAI G. LAURA-CĂTĂLINA 1006 9.30 8.30 9.47 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MIHAI O.D. ALEXANDRU 1007 6.66 lipsa confirmare loc 6.05 8.39 RESPINS

MIHAI R.I. VLAD-ŞTEFAN 1008 7.05 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.45 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MIHAI V ADELINA-ALICIA 1009 8.73 lipsa confirmare loc 8.25 8.81 RESPINS

MIHALACHE G. EMILIA-MARIA 1010 7.88 8.00 8.75 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MIHALACHE R. ELISABETA-AURORA 1011 8.56 8.80 8.83 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MIHALACHE T. ADINA 1012 8.50 7.30 8.17 ADMIS la IF, buget, Management

MIHĂILĂ C.T. RADU-CONSTANTIN 1013 8.11 7.35 8.80 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MIHĂILĂ M.C. MARIA-CRISTINA 1014 8.31 8.70 9.12 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MIHĂILESCU L.C. MONICA 1015 7.63 8.60 8.52 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MIHOREANU O. ANDREEA-VASILICA 1016 8.65 7.90 9.37 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MILOŞ A.G LARISA 1017 8.26 8.05 8.86 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MINEA D.D ADELINA-IULIANA 1018 8.13 7.70 9.13 ADMIS la IF, buget, Marketing

MIRCEA A. FLORENTIN-GABRIEL 1019 8.10 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.55 8.17 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MIRCEA C. OANA-VERONICA 1020 8.98 8.65 8.95 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MISTREANU C. BIANCA 1021 7.71 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.65 7.72 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MITRICĂ P.T. ROXANA-ANDREEA 1022 7.71 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.40 8.72 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MITROFAN A. CLAUDIU 1023 7.16 7.30 8.52 ADMIS la ID, cu taxa, Management

MITROFAN C. DENIS-COSTIN 1024 6.50 8.00 8.67 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MLEŞNIŢĂ G.M. BIANCA-ANDREEA 1025 7.40 7.80 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOCANU A. LORENA-ALEXANDRA 1026 7.53 5.80 8.82 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MOCANU C.D. CORINA-MALVINA 1027 8.35 7.90 7.36 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOCANU DM ANDREEA 1028 9.40 9.20 9.60 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOCANU S. ALEXANDRA-ANDREEA 1029 8.20 7.40 8.94 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MOCANU Ş. OCTAVIAN 1030 8.58 lipsa confirmare loc 8.30 9.39 RESPINS

MOCANU V. COSMIN 1031 7.78 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.10 8.42 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MOCĂNAŞU E. PETRONEL-MIREL 1032 7.85 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.20 8.28 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MOCĂNAŞU G. ANA-MARIA 1033 9.15 9.40 9.32 ADMIS la IF, buget, Marketing

MOISĂ C. DIANA-MARIA 1034 8.36 9.50 8.60 ADMIS la IF, buget, Management

MOISE G. ALEX-ŞTEFAN 1035 7.43 6.05 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MOISE N. GEORGE 1036 7.81 lipsa confirmare loc 6.75 8.73 RESPINS

MOISEI A. ROBERT 1037 6.61 6.00 6.51 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MOISEI N. ŞTEFAN 1038 7.75 8.00 6.84 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOISUC V VASILE-VLAD 1039 8.45 8.30 9.19 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MOISUC V.R. ROMICĂ-PETRU 1040 8.43 8.00 9.10 ADMIS la IF, buget, Marketing

MOLDOVANU M ANA-MARIA 1041 9.31 9.40 9.82 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Management

MOLDOVANU M.I. BIANCA-IOANA 1042 8.93 8.80 9.05 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOLDOVANU N. OVIDIU 1043 8.88 8.50 9.73 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

MOLOCE N. SILVIU 1044 8.15 7.60 8.45 ADMIS la IF, buget, Management

MORARIU F. BEATRICE 1045 8.46 8.00 9.11 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MORARU I. ANA-MARIA 1046 8.30 8.90 8.27 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MORARU V. ANDREEA-VASILICA 1047 8.71 lipsa confirmare loc 8.35 9.63 RESPINS

MORARU V. MARIA-ŞTEFANIA 1048 7.15 7.25 8.43 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

MOROŞAN A. MARTA-ELVIRA 1049 7.95 8.35 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOROŞAN D.D. MARIA-OTILIA 1050 8.66 8.60 8.76 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MORUZ I. ŞTEFAN NICOLAE 1051 6.13 5.80 8.19 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

MOSCALIUC M.L. IOANA-ALEXANDRA 1052 8.00 8.80 8.97 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOTEA V. ANDRA 1053 7.25 5.10 7.80 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

MOTFOLEA P. ELENA 1054 7.65 8.00 8.98 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MOVILĂ V. ELISA-NOEMI 1055 7.93 7.00 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MUCEDU N. ANDREEA-IOANA 1056 6.73 6.10 7.84 ADMIS la IF, cu taxa, Management

MUHA CM LUCIAN CONSTANTIN 1057 7.23 7.20 6.83 RESPINS

MUNTEANU C. CĂLIN-SILVIU 1058 8.00 8.00 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MUNTEANU C.E. IOANA 1059 8.53 8.50 8.77 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

MUNTEANU E. ELENA-BIANCA 1060 8.10 9.30 8.81 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MUNTEANU M. MIHAI-PETRU 1061 7.06 7.40 7.50 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

MUNTEANU N. IONUŢ-MĂDĂLIN 1062 6.90 5.30 7.27 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

MUNTEANU V. OANA-ELENA 1063 8.50 8.95 9.17 ADMIS la IF, buget, Management

MURARIU C ADELINA-DUMITRIŢA 1064 9.83 lipsa confirmare loc 10.00 9.91 RESPINS

MURARIU C. PETRONELA 1065 8.71 9.60 8.58 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

MURARIU Ş. ALEXANDRA 1066 6.65 5.10 8.92 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MURAŞCU M. DAVID 1067 7.96 6.80 7.39 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

MURĂRAŞU D. VLAD-IONUŢ 1068 9.40 8.90 8.67 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

MUSCĂ M. MARIAN-ANDREI 1069 6.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.10 7.33 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

MUSTEAŢĂ F. CĂLINA 1070 7.11 8.70 7.30 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

MUSTEAŢĂ G.F. IULIANA-DIANA 1071 8.51 lipsa confirmare loc 7.60 8.96 RESPINS

MUŞAT C. DIANA-CASIANA 1072 8.76 9.20 9.57 ADMIS la IF, buget, Marketing

MUTESCU M ANDREI-IOAN 1073 8.71 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.60 9.18 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

MUTU M. MARINELA 1074 6.95 7.25 9.17 RESPINS

NANE G. RAREŞ 1075 7.38 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.05 8.14 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

NANIA N. BEATRICE-GEORGIANA 1076 7.85 lipsa confirmare loc 8.05 8.49 RESPINS

NASTASĂ D. VLAD-MIHAI 1077 7.95 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.10 8.68 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

NASTASĂ I. BEATRICE-PETRONELA 1078 8.95 8.20 8.92 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

NASTASĂ M. ANDREEA 1079 6.80 6.35 8.94 ADMIS la IF, cu taxa, Management

NASTASĂ V. ALEXANDRU-CLAUDIU 1080 6.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Management

02.08.2018 - 8:44 15

Page 17: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

NĂSTASĂ G. PANSELUŢA 1081 6.63 6.00 7.18 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NĂSTASĂ V. VICTOR-NICOLAE 1082 8.36 8.00 8.26 ADMIS la IF, buget, Management

NĂSTASE V. MIHAELA-ANDRA 1083 7.98 7.75 9.05 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NEACŞU I. SILVIU-IONUŢ 1084 7.51 6.80 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

NEAGU I. ANDREI-IOAN 1085 7.35 lipsa confirmare loc 5.70 7.85 RESPINS

NEAGU I. ŞTEFAN-IOAN 1086 8.45 6.20 8.65 ADMIS la ID, cu taxa, Management

NEAMŢU C. ECATERINA-MIHAELA 1087 8.03 8.20 8.23 ADMIS la IF, buget, Marketing

NEAMŢU Ş.A. LAURA-IOANA 1088 8.28 7.90 9.24 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NECHIFOR D. DIMITRIE-DAN-IULIAN 1089 8.06 6.80 8.77 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NECHIFOR D. SEBASTIAN-ILIE 1090 7.93 7.00 8.07 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

NECHIFOR M. ARMAND-IOSIF 1091 7.81 8.00 8.11 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NECHIFOR P.C. EMANUEL-IONUŢ 1092 7.10 7.65 9.54 RESPINS

NECHIFORIUC E. EMILIA-GIANINA 1093 9.35 lipsa original acte 8.80 9.23 ADMIS la IF, cu taxa, Management

NECHITA C.M. SAMSON-DANIEL 1094 6.96 6.90 6.99 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

NECHITA D. IULIANA-DANIELA 1095 8.78 8.80 9.22 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

NECHITA R. ALEXANDRU-GABRIEL 1096 8.01 8.10 8.58 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NECULAI A. GABRIELA-LOREDANA 1097 9.50 9.20 8.26 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

NEDELCU M. ANDREEA-DANIELA 1098 6.73 7.30 8.71 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

NEGEL C. CRISTINA-ADELINA 1099 8.48 7.45 8.73 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

NEGRU I.S. RALUCA-GABRIELA 1100 9.63 lipsa confirmare loc 9.40 9.10 RESPINS

NEGRU V. DENIS GABRIEL 1101 8.31 8.30 9.20 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

NEGRUŢ D.L. ELIZA-ALEXANDRA 1102 6.88 6.00 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

NEICU V ANA-MARIA 1103 8.81 8.05 8.39 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

NEMŢUC S. ANCA-NICOLETA 1104 9.31 9.40 9.75 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

NETCĂ C/EC PETRONICA ANDREEA 1105 7.46 7.30 8.89 ADMIS la IF, cu taxa, Management

NETU N. ŞTEFAN-ROBERT 1106 9.13 9.50 8.19 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

NICHITEAN C.C. IOANA-ANDREIA 1107 7.86 lipsa confirmare loc 8.00 9.26 RESPINS

NICHITOAIA G ANA-MARIA 1108 7.95 lipsa confirmare loc 9.05 8.94 RESPINS

NICHITOV R. VALENTINA 1109 8.20 9.40 8.34 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

NICORESCU C. IOANA-LARISA 1110 8.86 7.60 9.48 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

NICORESCU D.C. ALEXANDRA 1111 8.33 8.00 9.34 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

NICUŢĂ C. ROBERT-CONSTANTIN 1112 8.83 9.00 9.25 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

NINU M. CECILIA-TEODORA 1113 9.18 8.20 9.35 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

NISTOR C. ANDREEA 1114 8.85 lipsa confirmare loc 9.10 7.73 RESPINS

NISTOR C. GEORGIANA 1115 7.50 8.60 8.19 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

NISTOR D MIHAELA-MADALINA 1116 6.43 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.70 8.28 ADMIS la IF, cu taxa, Management

NISTOR G. TEODOR 1117 6.68 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.25 7.09 ADMIS la IF, cu taxa, Management

NISTOR I. FLORINA 1118 8.38 8.50 9.65 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NISTOR T. DUMITRU-GHEORGHIŢĂ 1119 6.23 5.00 8.22 ADMIS la ID, cu taxa, Management

NITU I. IOANA-DIANA 1120 8.65 8.20 9.12 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

NIŢĂ N. ALEXANDRU-IONUŢ 1121 6.56 7.00 6.80 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

NIŢĂ V. FABIANA-PARASCHIVA 1122 8.75 8.85 9.24 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

NIŢĂ V. VLAD-VASILE 1123 8.11 lipsa confirmare loc 8.10 8.31 RESPINS

NIŢU C. ALINA-MIHAELA 1124 8.48 8.75 9.34 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

NIŢUC O. PAULA-MĂDĂLINA 1125 7.85 8.05 9.36 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

NOPÂRCĂ M. ROXANA ELENA 1126 8.06 lipsa confirmare loc 7.30 9.13 RESPINS

OAJDEA F.N. BOGDAN-FLORENTIN 1127 9.15 lipsa confirmare loc 7.45 8.41 RESPINS

OBREJA D.M. IOANA-ROBERTA 1128 8.53 8.70 9.66 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

OCHIANĂ C. BIANCA-MIHAELA 1129 8.98 9.00 9.21 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

OCU G. NICOLETA 1130 8.70 7.55 7.60 ADMIS la ID, cu taxa, Management

OHREAC D. G. DIANA-ANDREEA 1131 7.73 7.50 8.92 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

OLARI A. ION 1132 7.50 8.00 8.97 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

OLARIU L. ANA-MARIA 1133 8.53 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.75 8.23 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

OLARIU V. MĂDĂLINA-ELENA 1134 7.53 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.30 8.71 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

OLARU C. ALEXANDRA 1135 6.55 5.00 6.89 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

OLARU C. MĂDĂLINA-NICOLETA 1136 6.45 5.70 7.86 ADMIS la ID, cu taxa, Management

OLARU D. BIANCA-MARIA 1137 8.46 lipsa confirmare loc 8.90 9.53 RESPINS

OLARU M. AMALIA-GABRIELA 1138 9.45 8.80 9.05 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

OLARU M. IULIAN 1139 8.13 7.10 8.33 ADMIS la IF, buget, Marketing

OLOERU T.R. ADRIANA 1140 7.71 8.50 8.17 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

OLTEANU L.D. ANDREEA 1141 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.70 7.52 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

OLTEANU P. GRIGORE-TUDOR 1142 10.00 9.80 9.65 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Informatică economică

ONCEANU A. VLAD 1143 8.00 lipsa confirmare loc 7.00 8.35 RESPINS

ONESCU V.L. TEODORA 1144 7.05 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.50 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

ONICĂ M. ALINA-IUSTINA 1145 7.28 8.10 8.13 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ONICĂ V. ADRIANA-ELENA 1146 9.61 9.40 9.60 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ONICIUC I RALUCA-ELENA 1147 9.45 lipsa confirmare loc 8.80 9.69 RESPINS

ONILĂ C.E. MĂDĂLINA-LĂCRĂMIOARA 1148 7.68 8.25 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ONIŞOR G. DIANA-GEORGIANA-MARIA 1149 9.35 8.55 9.71 ADMIS la IF, buget, Management

ONOFREI C. MARIAN 1150 6.76 8.50 7.37 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ONUFREI D. ALEXANDRU-GABRIEL 1151 7.11 8.20 7.82 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

OPRIŞANU AN RAREŞ TEODOR 1152 8.58 8.80 8.02 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ORZAN VC/LD TEODORA-DIANA 1153 9.35 lipsa confirmare loc 9.80 9.18 RESPINS

OSOIANU S. ANASTASIA 1154 8.25 8.00 9.69 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

PAICU I. SABINA-MARIA 1155 9.05 9.00 9.11 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PAIU I. ALEXANDRA-MARIA 1156 9.31 9.70 9.19 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PAL D. IASMINA-ANA-MARIA 1157 9.40 9.30 8.97 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

PAL V. SERGIU 1158 7.66 7.30 7.94 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PAL V/V RALUCA MARIA 1159 7.66 7.20 9.54 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PALADE L.S. IOANA-DIANA 1160 6.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 7.79 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

PALTINEL VC IONUT DANIEL 1161 6.75 8.20 8.34 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PAMFIL M MARIAN 1162 8.21 8.00 7.89 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PANAINTE C. BEATRICE-MĂDĂLINA 1163 9.75 9.70 9.82 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

PANAITE O.M. EDUARD-ANDREI 1164 8.35 lipsa confirmare loc 9.70 8.42 RESPINS

PANCU G.C. BOGDAN 1165 7.00 8.55 6.84 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PANŢÎRU D. ANA-MARIA 1166 7.01 6.85 8.51 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

PAPARUŞ N. ANCA-NICOLETA 1167 8.41 8.05 9.25 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PAPUC G. GABRIEL-MARIUS 1168 6.95 5.20 7.92 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PARASCA C. PAULA-TEODORA 1169 8.25 6.95 8.81 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

PARASCAN A. NICOLAE 1170 8.91 8.75 9.06 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

02.08.2018 - 8:44 16

Page 18: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

PARASCHIV D.D. ANAMARIA 1171 7.65 lipsa confirmare loc 7.85 9.19 RESPINS

PARASCHIV S. TUDOR-ANDREI 1172 8.76 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.30 8.97 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

PARASCHIV Ş. LUCIAN-ŞTEFAN 1173 6.13 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

PÂRTICĂ C. ALEXANDRA-ELENA 1174 8.13 7.85 8.55 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PASAT M. GABRIEL-MIHAI 1175 6.95 6.00 8.12 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PASAT Ş. CIPRIAN 1176 7.35 6.25 8.79 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PASCARIU M. RADU-GABRIEL 1177 8.00 7.70 8.52 ADMIS la IF, buget, Marketing

PASCU I.P. ADRIANA 1178 8.15 9.15 7.83 ADMIS la IF, buget, Marketing

PATRAŞ V. NICOLAE 1179 8.83 7.00 9.03 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PATRAŞCU C.P. TUDOR-CONSTANTIN 1180 8.03 de adus acte in original pana pe 10 august 8.00 9.01 ADMIS la IF, buget, Management

PATRAŞCU CC ANA-MARIA 1181 7.56 7.25 8.28 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

PATRAŞCU M. ALEXANDRU 1182 8.01 lipsa confirmare loc 8.25 8.05 RESPINS

PATRICHE G.C.L. OANA-GEORGIANA 1183 9.01 9.00 9.42 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PAVĂL G IONUŢ 1184 8.46 6.50 8.46 ADMIS la IF, buget, Management

PAVĂL M. FLAVIUS-COSMIN 1185 8.45 7.65 7.80 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

PAVĂL V. BOGDAN-GABRIEL 1186 9.68 10.00 9.50 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

PAVEL D/E MARIA ALEXANDRA 1187 7.75 6.65 8.27 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

PAVEL-CONSTANTIN V. DENISA-VASILICA 1188 8.11 7.95 7.31 ADMIS la IF, buget, Marketing

PĂCURARU V. MIHAI 1189 8.16 8.75 6.49 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PĂDURARIU C. BOGDAN 1190 7.31 8.60 7.89 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PĂDURARIU C. CLAUDIA 1191 6.73 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.20 8.21 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

PĂDURARIU P. ANDREEA 1192 9.63 lipsa confirmare loc 9.00 9.73 RESPINS

PĂDURARU C. GEORGIANA-ŞTEFANIA 1193 8.78 7.90 9.29 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PĂDURARU C. ŞTEFAN-COSMIN 1194 6.88 8.50 9.10 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PĂDURARU G.R. OANA-MARIA 1195 8.66 lipsa confirmare loc 8.70 9.68 RESPINS

PĂDURARU P.G. SORIN-GABRIEL 1196 6.63 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.00 6.49 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PĂLIE P. BOGDAN-PAUL 1197 7.30 7.40 7.73 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PĂLTINEL N. MARIUS-NECULAI 1198 8.25 8.35 8.77 ADMIS la IF, buget, Management

PĂTRAŞCU V MĂDĂLINA-ALINA 1199 8.51 8.00 9.09 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PĂTRĂCUŢĂ V. MARINA-IONELA 1200 8.08 7.40 9.04 ADMIS la IF, buget, Management

PĂTRĂŞCAN E. CĂTĂLIN-VALENTIN 1201 6.98 lipsa confirmare loc 5.20 7.69 RESPINS

PĂTRĂUCEANU M IONUŢ-ANDREI 1202 9.76 lipsa confirmare loc 9.60 9.10 RESPINS

PĂTRUŢĂ D. DORINA 1203 7.10 5.00 7.57 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PĂUN N.R. TEODORA 1204 9.73 lipsa confirmare loc 9.70 9.96 RESPINS

PĂUN O.C. LORENA-ELENA 1205 9.75 lipsa confirmare loc 9.35 9.89 RESPINS

PĂVĂLUCĂ B. TIBI 1206 8.11 6.30 8.09 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PENTELIUC I LUCIAN- CONSTANTIN 1207 8.46 lipsa confirmare loc 8.55 8.19 RESPINS

PERCIUN E NICU ŞTEFAN 1208 8.36 8.40 9.35 RESPINS

PERDEVARĂ C. IRINA 1209 7.22 7.87 7.66 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PERJU C. ELENA-ROXANA 1210 6.85 6.00 7.13 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PESCLEVEI I/M LAURA 1211 6.56 5.50 6.01 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PETERCĂ S. FRANCISCA-RAFAELA 1212 8.93 8.20 9.53 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PETRACHI V. MIHAELA-VIORICA 1213 8.93 8.80 9.73 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PETRARU C.C. ALEXANDRU-ANDREI 1214 8.81 8.30 7.39 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

PETRARU R.O. DANIEL-OCTAVIAN 1215 9.38 lipsa confirmare loc 9.30 9.61 RESPINS

PETREA I. DENISA-IONELA 1216 7.48 6.50 8.44 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PETRIEI D. DRAGOŞ-ALEXANDRU 1217 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

PETRILA E.F. ANDRADA-FELICIA 1218 9.00 lipsa confirmare loc 9.20 9.06 RESPINS

PETROV M. IOAN-DENIS 1219 7.78 7.30 8.93 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

PICHIU M.E. MĂDĂLINA-IOANA 1220 7.43 7.25 8.62 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PINTILESCU I. ELENA-MĂDĂLINA 1221 7.08 5.75 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PINTILIE L. RĂZVAN-CĂTĂLIN 1222 6.96 lipsa confirmare loc 7.70 8.12 RESPINS

PIRVULETU D FLORENTINA-NIKY 1223 7.65 5.90 6.75 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PITEL P. DUMITRIŢA 1224 8.75 8.00 8.71 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

PIZAMOSCA-HERMENIUC C.I. MĂDĂLINA-PETRONELA 1225 8.46 lipsa confirmare loc 8.20 8.68 RESPINS

PÎNTEA V. IUSTINIAN 1226 7.01 5.60 7.33 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

PÎRLOG N. ROBERT 1227 7.15 6.00 8.82 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

PLĂCINTĂ D. ANDREI-ALEXANDRU 1228 8.38 6.75 9.06 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PLĂCINTĂ I. MIHĂIŢĂ-DANIEL 1229 8.08 8.20 8.99 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PLĂCINTĂ N. COSMIN-IONUŢ 1230 6.38 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.95 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PLĂMĂDEALĂ I ALEXANDRU IULIAN 1231 8.31 6.70 8.03 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

PLETEA A. ALEXANDRU-VALENTIN 1232 6.65 5.55 8.09 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PLIAN V. MĂDĂLINA-IULIANA 1233 8.50 9.15 9.47 ADMIS la IF, buget, Marketing

PODARIU G. ELIZA-IULIANA 1234 6.53 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.10 9.19 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

PODARU L. ROBERT-LUCIAN 1235 8.20 8.80 7.70 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PODIANU C. ROSANA-MARIA 1236 8.01 7.70 7.51 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

POENARU I IOAN-ALEXANDRU 1237 7.95 9.05 9.40 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

POIANĂ S. GIOVANI 1238 6.68 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.40 7.54 ADMIS la IF, cu taxa, Management

POP L. ARIANA 1239 8.48 9.45 7.82 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

POP T.A. ANDREI 1240 7.91 8.20 7.98 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

POPA C CEZAR IONUT 1241 7.86 8.00 9.29 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

POPA C. ADRIAN 1242 8.31 8.05 8.59 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

POPA G. ALEXANDRA-GABRIELA 1243 10.00 9.40 9.26 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Management

POPA I. NADIA-GABRIELA 1244 9.81 lipsa confirmare loc 9.65 9.77 RESPINS

POPA S. ANDREEA-GEORGIANA 1245 7.08 6.45 8.76 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

POPESCU G. NICOLETA-ALEXANDRA 1246 7.61 6.90 8.95 RESPINS

POPESCU I. ANAMARIA-ADELINA 1247 6.48 7.10 7.48 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

POPESCU I. CRISTIANA 1248 8.18 6.75 7.77 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

POPESCU V. MĂDĂLINA-IONELA-VASILICA 1249 7.01 7.40 8.12 ADMIS la ID, cu taxa, Management

POPICA V. GEORGE-ŞTEFAN 1250 9.30 lipsa confirmare loc 9.10 8.63 RESPINS

POPOVICI A. ANDREEA-ELENA 1251 7.08 6.60 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

POPOVICI I. COSMIN-GABRIEL 1252 8.25 8.40 9.49 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PORFIR I.D. IOAN-CRISTIAN 1253 7.18 8.10 7.95 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

POROŞNIC F. FLORENTINA 1254 8.90 9.70 9.05 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

POROŞNICU R. IONUŢ 1255 8.05 6.55 9.00 ADMIS la IF, buget, Marketing

PORTASE C. ANA-ROXANA 1256 6.76 6.00 8.69 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

PORUMBESCU V. IOAN 1257 7.46 7.50 8.70 ADMIS la IF, cu taxa, Management

POSTOLACHE C COSTEL 1258 6.82 5.75 6.66 ADMIS la ID, cu taxa, Management

POTOP C. ALIN 1259 6.36 5.05 8.25 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PRECUPEANU V. IOANA 1260 9.06 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 9.00 8.85 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

02.08.2018 - 8:44 17

Page 19: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

PREDA A MINODORA 1261 8.28 7.20 9.38 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

PREPELIŢĂ I. ELENA-MĂDĂLINA 1262 9.41 9.25 9.44 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

PRICOB C ANDREEA-IULIA 1263 8.88 lipsa confirmare loc 9.20 8.79 RESPINS

PRICOP C. FLORENTINA 1264 8.80 8.25 9.15 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRICOP C.M. CEZARA 1265 9.01 8.05 9.36 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

PRICOP D. ADINA-MIHAELA 1266 8.05 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.70 8.86 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

PRICOP M. ANDREI-ALIN 1267 8.71 8.10 9.00 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

PRICOP T. ANA-MARIA 1268 9.46 10.00 9.55 ADMIS la IF, buget, Management

PRICOP V. IOANA-BIANCA-IASMINA 1269 8.83 8.95 9.15 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRICOPE P ANDREEA 1270 7.88 lipsa confirmare loc 7.65 9.10 RESPINS

PRICOPI I. TABITA-EMANUELA 1271 7.05 lipsa confirmare loc 8.50 9.05 RESPINS

PRICOP-PARASCA T.D. COSTIN 1272 8.45 lipsa confirmare loc 7.50 9.30 RESPINS

PRISACARIU F ADRIAN-FLORIN 1273 6.45 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.30 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRISECARU I IUSTINIAN 1274 8.85 9.10 9.11 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

PRISTAVU C.L. VLAD-GEORGE 1275 7.58 7.90 8.60 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

PRIVISTIRESCU P. ANDREEA-ELIZA 1276 6.98 6.00 8.51 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRODAN C SERGIU-CONSTANTIN 1277 8.10 6.10 8.81 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRODAN C.C GABRIEL-CONSTANTIN 1278 8.10 8.70 8.58 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

PRODAN D. EDUARD-DANIEL 1279 6.83 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.35 8.24 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PRODAN E. SERGIU-ŞTEFAN 1280 7.51 6.90 7.75 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

PRODAN P. GEORGIANA-ANDRADA 1281 6.83 lipsa confirmare loc 7.20 6.76 RESPINS

PROFIRI F. EDMON 1282 8.73 8.70 9.21 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PROHORENCO V. VALERIU 1283 8.75 7.00 9.11 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PUCĂLOAIA C ADELINA ŞTEFANA 1284 8.71 lipsa confirmare loc 8.90 9.38 RESPINS

PUHA I. ADI-GEORGICĂ 1285 6.55 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.60 9.20 ADMIS la IF, cu taxa, Management

PUHA I. DIANA 1286 8.58 9.00 9.00 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

PUIU C. DIANA-GABRIELA 1287 8.41 8.85 8.50 ADMIS la IF, buget, Management

PUIU O. RALUCA-IOANA 1288 9.50 9.80 9.40 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

PUNGA V VLADISLAV 1289 7.00 lipsa confirmare loc 7.00 7.52 RESPINS

PUPAZA I ANDREI 1290 6.75 5.85 7.07 ADMIS la ID, cu taxa, Management

PURICE S.M. RĂZVAN-MARICEL 1291 6.96 lipsa confirmare loc 6.35 7.77 RESPINS

PUŞCAŞ V. NICHITA 1292 7.75 lipsa confirmare loc 8.00 8.21 RESPINS

PUŞCAŞU F. ANDREIA 1293 8.81 lipsa confirmare loc 9.45 7.72 RESPINS

RACARIU M. V. SABINA-ALEXANDRA 1294 7.66 6.80 7.99 ADMIS la IF, cu taxa, Management

RACOLŢA I. CĂTĂLIN-LEONTE 1295 6.15 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.60 7.96 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

RACOVIŢ I. ION 1296 9.00 8.00 8.70 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

RADU C. ANDREEA 1297 8.25 8.50 8.53 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

RADU C. CODRUŢ-ALIN 1298 8.95 8.20 9.19 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

RADU C. ŞTEFANIA 1299 7.28 7.45 7.82 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

RADU C. VALERIA 1300 7.86 7.30 8.35 ADMIS la IF, cu taxa, Management

RADU D. DUMITRU-CRISTINEL 1301 7.13 5.90 8.22 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

RADU D. ELISA GIOVANA 1302 8.25 9.00 8.06 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

RADU D. TEODORA 1303 7.98 lipsa confirmare loc 7.30 9.49 RESPINS

RADU D. TEODOR-GEORGE 1304 7.86 8.00 7.93 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

RADU E IOANA 1305 8.71 8.90 8.55 ADMIS la IF, buget, Marketing

RADU V. LAURA-ELENA 1306 7.45 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 8.80 8.87 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

RADU V. MIRCEA GABRIEL 1307 8.21 8.20 9.83 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

RADU V. VLADA 1308 7.50 8.00 8.74 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

RAICU F. ALEXANDRU 1309 7.86 8.25 8.73 ADMIS la ID, cu taxa, Management

RAMAŞCANU N.M. ANA-CLAUDIA 1310 8.11 7.15 8.99 ADMIS la ID, cu taxa, Management

RAMAŞCANU R. ADINA-GEORGIANA 1311 9.15 9.40 8.84 ADMIS la IF, buget, Management

RAMEDER D. CAROL-SEBASTIAN 1312 9.01 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 9.20 9.61 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

RARINCA I. DOREL 1313 8.58 7.80 8.88 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

RĂCHIERIU V. YASMINA 1314 9.36 9.25 9.64 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Economie şi afaceri internaţionale

RĂCNEA M.C. MAGDA-RUBINA 1315 7.88 9.30 8.62 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

RĂDEANU C IULIA-ROXANA 1316 9.25 9.00 9.51 ADMIS la IF, buget, Management

RĂILEANU I. CRINA 1317 9.03 9.45 9.16 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

RĂILEANU V. ANDREI-LUCIAN 1318 8.46 8.50 8.75 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

RĂTUŞANU C. MONICA 1319 8.85 8.95 9.45 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

RÎPANU C. IONELA-GABRIELA 1320 9.36 9.20 9.12 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ROCA E. ROXANA-IULIANA 1321 9.15 8.70 9.46 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ROCA I. DIANA-ALINA 1322 7.31 6.65 8.01 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ROCA M. BIANCA-MARIA 1323 7.46 lipsa confirmare loc 7.15 7.82 RESPINS

ROIBU G. ALINA 1324 7.23 lipsa confirmare loc 6.85 9.30 RESPINS

ROINIŢĂ Ş. CĂTĂLIN-IONUŢ 1325 8.61 8.00 8.37 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROIU V. RALUCA-ALEXANDRA 1326 7.60 8.40 8.39 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ROMAN A. CLAUDIA-ŞTEFANIA 1327 7.35 7.25 8.53 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ROMAN M.R. IOANA 1328 8.11 8.25 9.05 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ROMANIUC D. ANAMARIA 1329 9.50 9.35 9.72 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ROMAŞCU M. SILVIU-IULIAN 1330 8.83 lipsa confirmare loc 8.90 8.33 RESPINS

ROMĂNESCU L.N. ANTONIO-ALEXANDRU 1331 6.66 7.00 8.54 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ROŞCA C. MARIA-MIRUNA 1332 8.51 8.80 8.06 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ROŞCA V. MARIA 1333 7.93 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.80 9.16 ADMIS la IF, buget, Marketing

ROŞU A. ANDREI-ALEXANDRU 1334 6.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.30 6.71 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ROŞU C. ANDREEA 1335 6.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.05 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ROŞU I. G. ANTONIA-LUIZA 1336 8.21 lipsa confirmare loc 7.00 9.35 RESPINS

ROŞU P. ROXANA-ŞTEFANA 1337 8.11 8.50 8.81 ADMIS la IF, buget, Marketing

ROTARIU G. BIANCA-GEORGIANA 1338 8.90 8.70 9.54 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROTARIU M. MARIA 1339 8.63 9.10 7.24 ADMIS la IF, buget, Management

ROTARU A. DIANA-MIHAELA 1340 8.30 7.95 8.91 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROTARU A.C. CĂLIN-ANDREI 1341 7.90 8.55 8.46 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ROTARU D. DUMITRU-BOGDAN 1342 6.45 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.15 6.71 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ROTARU E.M. EDUARD-ALEXANDRU 1343 8.53 7.25 9.13 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROTARU I. IONUŢ-ROBERT 1344 8.53 lipsa confirmare loc 9.30 8.98 RESPINS

ROTARU L. CRINA 1345 8.46 lipsa confirmare loc 9.00 8.18 RESPINS

ROTARU M. ADINA-MIHAELA 1346 8.33 8.85 8.63 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROTARU M. ANA-MARIA 1347 7.08 5.10 7.72 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ROZNOVĂŢ I. PAULA 1348 8.63 8.75 8.97 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

RUGINĂ V.C. VASILICA-LOREDANA 1349 8.33 lipsa original acte 7.85 8.68 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

RUPANU M. TUDOR-CONSTANTIN 1350 8.05 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

02.08.2018 - 8:44 18

Page 20: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

RUSNAC S. VLADA 1351 7.11 7.20 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

RUSU D. CRISTINA 1352 9.18 9.50 9.26 ADMIS la IF, buget, Management

RUSU F.C. ANDREIA-MĂDĂLINA 1353 7.51 9.70 8.86 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

RUSU F.P. ALEXANDRU-CRISTIAN 1354 6.30 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.90 7.40 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

RUSU G. ANDREEA-IOANA 1355 7.33 7.00 8.89 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

RUSU I. ALEXANDRU-FLORIAN 1356 8.46 7.80 8.90 ADMIS la IF, buget, Marketing

RUSU I. ALEXANDRU-IUSTIN 1357 8.43 7.10 8.32 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

RUSU I.C. IOANA-TEODORA 1358 7.80 lipsa confirmare loc 7.35 9.19 RESPINS

RUSU Ş. DIANA-LOREDANA 1359 6.70 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.70 8.84 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

RUSU Ş. ŞTEFAN 1360 7.16 7.85 6.92 ADMIS la IF, cu taxa, Management

RUSU V ANDREI 1361 9.31 9.40 9.10 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

RUSU-COZMA I. TEODOR 1362 9.68 9.30 9.24 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

RUSU-POPA V. LUCA 1363 8.38 9.10 9.00 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SABOU G BIANCA 1364 8.91 lipsa confirmare loc 9.70 9.69 RESPINS

SAMSON C THEODOR 1365 9.65 lipsa confirmare loc 9.25 8.82 RESPINS

SAMSON V. MIHAELA 1366 8.80 8.80 8.78 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

SANDU C. FLAVIUS-JIMMI 1367 9.03 lipsa confirmare loc 9.10 9.23 RESPINS

SANDU C.M. TEODORA 1368 8.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.50 9.06 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SANDU G. ŞTEFĂNIŢĂ - CONSTANTIN 1369 6.40 5.00 7.03 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SANDU I. ANDREEA 1370 7.40 5.70 8.96 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

SANDU T.C. SANDRA-ANDREEA 1371 6.60 6.20 7.96 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SANDU V. VALENTIN-SEBASTIAN 1372 9.41 8.90 8.94 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

SÂRBU M.O. NARCIS-MIHAI 1373 6.51 6.10 8.32 RESPINS

SÂRBU R. RADU-ROBERT 1374 8.28 9.10 8.23 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SARDARU T. MIHAI-RĂZVAN 1375 8.43 8.90 8.32 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SARMAN CV REBECA ANDREEA 1376 9.25 9.10 9.36 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

SÂSÂEAC M ŞTEFANIA-MĂDĂLINA 1377 8.68 7.90 9.11 RESPINS

SAVA C. OCTAVIAN-CONSTANTIN 1378 8.75 8.90 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

SAVA G. ANDREEA-NICOLETA 1379 7.90 8.50 8.83 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

SAVA G. IONEL 1380 8.83 7.25 8.77 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

SAVA I. ALEXANDRU-PETRIŞOR 1381 7.96 7.50 9.01 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

SAVA N. ANDREEA 1382 8.25 8.95 9.65 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

SAVIN V. IOANA 1383 6.53 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 7.87 ADMIS la IF, cu taxa, Management

SAVIUC N.N. DARIA-PATRICIA 1384 6.66 7.10 7.58 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SĂCĂLEANU G. LAVINIA-ELENA 1385 8.33 8.60 8.56 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SĂLCIANU M. ANDREEA 1386 9.28 8.70 9.03 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

SBÂNGU C. OVIDIU 1387 8.53 7.50 7.76 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SCAFARU C. IONUŢ 1388 7.23 6.60 7.13 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SCHIN I. IOSIF 1389 9.33 9.00 8.08 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SCÎNTEIE A.L. ŞTEFAN-LAURENŢIU 1390 8.45 lipsa confirmare loc 8.70 8.43 RESPINS

SCUTARU C IOANA-ROBERTA 1391 9.05 9.75 9.43 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

SCUTARU C. PAUL-ALEXANDRU 1392 8.63 9.00 9.26 RESPINS

SECARĂ G. ŞERBAN 1393 8.45 8.60 8.64 ADMIS la IF, buget, Marketing

SECARĂ S. MANUELA 1394 10.00 8.91 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Informatică economică

SECU N. PETRU 1395 7.98 6.15 7.44 ADMIS la IF, cu taxa, Management

SECUIAN M. DANIEL-ALEXANDRU 1396 6.65 7.40 7.39 ADMIS la ID, cu taxa, Management

SECUIANU D. ANDREI 1397 7.38 6.60 8.07 ADMIS la IF, cu taxa, Management

SENCIUC G.G. MIRELA-GABRIELA 1398 8.40 8.90 7.98 ADMIS la IF, buget, Management

SENEGEAC I. CĂTĂLIN-FLORIN 1399 8.76 lipsa confirmare loc 8.10 9.22 RESPINS

SENIUC I. DENISA-IONELA 1400 8.53 7.05 9.38 ADMIS la IF, buget, Marketing

SFÂCĂ L MIRELA COSMINA 1401 9.03 9.20 8.72 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

SILION C, ALEXANDRU 1402 8.31 8.80 8.60 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SIMION D.L. EUSEBIU-CONSTANTIN 1403 6.40 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.80 7.31 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

SIMION V.G./E.O. SABINA-IULIANA 1404 9.70 lipsa confirmare loc 9.90 9.90 RESPINS

SIMIONEASA C. ŞTEFANA-ELENA 1405 8.33 lipsa confirmare loc 7.65 8.80 RESPINS

SIRBU M MIHAELA 1406 8.46 7.20 8.57 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

SIRBU N ELENA 1407 6.06 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.20 8.10 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

SÎRBU R. ŞTEFAN 1408 9.48 lipsa confirmare loc 9.25 9.75 RESPINS

SÎRBU S. SIMONA 1409 9.75 lipsa confirmare loc 9.00 9.88 RESPINS

SÎRGHE I. CORINA-ELENA 1410 6.83 6.05 7.68 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SÎRGHI A. BIANCA-ADRIANA 1411 9.43 9.30 9.67 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SÎRGHIE C. MARIANA 1412 9.38 9.60 9.32 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

SLABU A. DAMIAN 1413 6.75 lipsa confirmare loc 6.80 8.74 RESPINS

SLOATĂ G. MARIUS-DANIEL 1414 6.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.05 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

SMĂRĂNDEANU B. ALEXANDRA-VERONICA 1415 9.13 8.45 9.32 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

SOFIAN I. DIANA 1416 8.78 lipsa confirmare loc 8.40 8.82 RESPINS

SOLOMON O.E. ANA-SEBASTIANA 1417 6.36 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.05 7.75 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

SOLONARIU C. DANIEL 1418 7.03 6.10 8.73 ADMIS la IF, cu taxa, Management

SOLTUZ D. ALEXANDRA-ISABELA 1419 8.01 lipsa confirmare loc 8.40 8.98 RESPINS

SOLTUZ G. MĂDĂLINA-ANDREIA 1420 7.71 7.90 8.53 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SOPON N IOANA-LOREDANA 1421 9.06 lipsa confirmare loc 9.15 9.20 RESPINS

SOPRON M CARMEN 1422 7.00 7.00 7.22 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

SOTIR I.M. MARIAN-EDUARD 1423 7.03 6.75 7.72 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

SPANŢU G. THEODOR-IOAN 1424 8.75 lipsa confirmare loc 8.20 8.52 RESPINS

SPÂNU C. ANDREEA-CRISTINA 1425 8.71 8.90 9.46 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

SPĂTARIU C. GEORGIANA 1426 8.38 9.55 9.52 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SPĂTARU C MARIUS 1427 9.26 lipsa confirmare loc 8.80 8.70 RESPINS

SPÎNU A. ANDREI 1428 6.75 7.00 8.05 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

SPRINCEANĂ M ALEXANDRA-IOANA 1429 8.51 7.55 9.38 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

STAFIE D. ANDREEA-GEORGIANA 1430 9.01 8.65 8.93 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

STAN D. ALEXANDRA-IOANA 1431 7.86 7.90 8.43 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

STAN P. PETRU-CĂTĂLIN 1432 8.03 8.00 9.31 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

STAN V. VASILE-ADORIAN 1433 7.83 7.85 8.62 RESPINS

STANCA M. VIVIA-ANCA 1434 8.98 8.35 8.67 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

STANCIU C. ALINA-FLORENTINA 1435 7.18 7.00 8.32 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

STANCIU C. ANDREEA-ELENA 1436 8.63 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 9.00 9.00 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

STANCIU Ş. PAULA-GEORGIANA 1437 9.41 lipsa confirmare loc 8.25 9.32 RESPINS

STANCU N.I. MARC 1438 9.65 9.40 9.02 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

STĂCESCU A.G. CRINA-ALEXANDRA 1439 6.10 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.00 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

STĂLINESCU N. CIPRIAN 1440 8.48 7.50 8.99 ADMIS la IF, buget, Marketing

02.08.2018 - 8:44 19

Page 21: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

STĂNESCU D. BIANCA 1441 8.51 9.50 8.23 ADMIS la IF, buget, Management

STĂNILĂ V. VICTOR 1442 7.45 5.40 8.84 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

STĂNOI I.C. ŞTEFANIA- TATIANA 1443 9.35 9.65 9.66 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

STOIAN E. ANDREEA-LOREDANA 1444 9.10 8.20 9.38 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

STOICA A. ANDRA-DIANA 1445 9.48 9.60 9.15 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

STOICA A. DENIS-CONSTANTIN 1446 7.46 6.00 8.39 ADMIS la ID, cu taxa, Management

STOICA D.C. ANA 1447 8.46 lipsa confirmare loc 8.00 9.52 RESPINS

STOICA V.J. ELENA-SIMONA 1448 8.00 8.70 8.19 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

STOICHICI M. CĂTĂLIN 1449 7.50 7.00 8.44 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

STOLERIU V. ANDREEA-DORINA 1450 8.35 8.50 8.05 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

STOLERU F. SEBASTIAN-CONSTANTIN 1451 9.18 lipsa confirmare loc 8.50 9.34 RESPINS

STOLERU V. LOREDANA-FLORENTINA 1452 9.56 9.30 9.54 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

STOLNICU G.M MARISA-BIANCA 1453 7.78 6.80 8.03 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

STRAT I. CRISTIAN-ŞTEFAN 1454 9.00 8.80 8.75 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

STRATULAT V. EMANUIL 1455 7.50 lipsa confirmare loc 7.00 8.04 RESPINS

STRĂTILĂ M. MARIA 1456 7.63 7.75 8.11 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

STRECHE E.S. DRAGOŞ-SEBASTIAN 1457 6.95 6.55 7.29 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

STROIU I. IONUT-ADRIAN 1458 9.15 9.35 9.14 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

STRUNGARU V. ELENA 1459 8.25 8.30 9.04 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

STRUŢ M. ROBERT-MIHAI 1460 7.43 7.40 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

STUPAR T./C. ELIZA 1461 9.41 9.15 9.44 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Marketing

SUDUREAC M AUGUSTIN-CRISTIAN 1462 8.38 8.40 8.75 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

SURDU I. IURIE 1463 6.86 6.30 7.97 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ŞCHIOPU D. RALUCA-MARINA 1464 9.75 9.25 9.17 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞCOBAN M CĂLIN ŞTEFAN 1465 6.63 7.10 7.02 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

ŞERBAN I. NICOLAE 1466 7.83 7.05 8.01 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞERBAN M. DAN-MANUEL 1467 7.57 7.25 6.92 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ŞERPE I.C. ROBERT-GABRIEL 1468 6.71 lipsa confirmare loc 7.20 7.98 RESPINS

ŞERPE O.M. VALERIU CONSTANTIN 1469 7.56 lipsa confirmare loc 9.25 8.53 RESPINS

ŞINDILARIU A. ADINA 1470 7.58 7.40 8.47 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ŞIPITCA A. ŞTEFAN 1471 7.00 6.00 8.85 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

ŞIPOŞ B ANCA-ELENA 1472 9.63 9.40 9.18 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ŞOVA I. ELENA-RĂZVANA 1473 8.70 10.00 7.45 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞOVEA D.C. OANA-PAULA 1474 7.21 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.20 8.40 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞPAIUC D. DUMITRU-DANIEL 1475 8.70 6.20 7.66 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ŞTEFAN C. GEORGIANA-LARISA 1476 8.90 9.20 9.46 ADMIS la IF, buget, Marketing

ŞTEFAN F. LAURA-ANDREEA 1477 8.38 7.35 6.89 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞTEFAN G. LARISA-EMANUELA 1478 9.35 9.10 9.45 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ŞTEFAN Ş.C. RADU-ILIE 1479 9.05 9.10 9.22 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

ŞTEFĂNICĂ D. ANDREEA 1480 8.73 lipsa confirmare loc 9.00 9.04 RESPINS

ŞTEFĂNIŢĂ C. DANIELA 1481 6.95 7.00 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŞTEFĂNUCĂ S. ALINA 1482 8.00 lipsa confirmare loc 8.00 9.11 RESPINS

ŞTIRBĂŢ V.L. CEZAR-GABRIEL 1483 8.20 lipsa confirmare loc 7.10 8.98 RESPINS

ŞUHAN C.V. COSTIN-IONUŢ 1484 8.73 9.20 9.08 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TABACARIU G. GEORGIANA 1485 8.45 9.40 9.13 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

TALABĂ I. BIANCA-GEORGIANA 1486 8.61 9.10 9.37 ADMIS la IF, buget, Management

TALANCA S ANDREI 1487 6.71 5.15 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Management

TALMACIU D. DANIELA-ELENA 1488 9.13 9.05 9.64 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TALPEŞ N. ANA-MARIA 1489 6.50 5.90 7.70 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TAMBA P. PAUL-MIHĂIŢĂ 1490 9.33 8.35 9.04 ADMIS la IF, buget, Marketing

TANASĂ D.S. DAN-TUDOR 1491 7.55 8.10 7.72 ADMIS la IF, cu taxa, Management

TANASĂ G. CLAUDIU-CONSTANTIN 1492 7.91 8.40 8.42 ADMIS la IF, cu taxa, Management

TANASĂ G. PETRONELA 1493 8.25 8.80 8.84 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TANASĂ M. LAVINIA-ANDREEA 1494 8.61 8.25 9.03 ADMIS la IF, buget, Marketing

TANASĂ S. DAN-MATEI 1495 8.65 8.40 8.00 ADMIS la IF, buget, Marketing

TANASĂ T. ROXANA-NASTIA 1496 7.63 7.60 8.65 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

TANASE V.V. TEONA 1497 9.88 10.00 9.46 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Contabilitate şi informatică de gestiune

TÂRŞA P. ANA-IOLANDA 1498 8.13 8.90 8.89 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TATAROI A. NATALIA 1499 8.50 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 8.00 8.88 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TĂLIN M. MARIETA 1500 9.28 8.55 9.49 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Economie şi afaceri internaţionale

TĂNASE H.G. ANDREI-CRISTIAN 1501 6.76 6.80 8.34 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

TĂRSĂNARU C. GEORGIANA-CAMELIA 1502 7.80 7.50 8.18 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

TEODORESCU C.C. ANDREI-SEBASTIAN 1503 6.26 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.90 7.77 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TEODOROVICI I.M. ANDREI-GHEORGHIŢĂ 1504 8.86 lipsa confirmare loc 9.00 9.10 RESPINS

TEODOROVICI O.I. ANDREEA-ELIZA 1505 9.26 lipsa confirmare loc 9.50 9.70 RESPINS

TESLIC C. MĂDĂLINA-EMILIA 1506 8.21 8.65 8.24 ADMIS la IF, buget, Management

TEŞCU V. LAURA-ADRIANA 1507 8.40 lipsa confirmare loc 8.00 9.28 RESPINS

TIBA E.S. ANDREEA 1508 8.90 9.10 9.67 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

TICU T.D. TONY-ALEXANDRA 1509 7.30 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.60 7.85 ADMIS la ID, cu taxa, Management

TIHUNIUC C.D. ALINA 1510 6.30 6.00 7.26 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TIMIŞ P. PATRICIA-ANAMARIA 1511 9.00 7.83 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

TIMOFTE D. ADINA 1512 9.18 8.25 9.78 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TIMOFTE D. MĂLINA 1513 9.31 9.05 8.93 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

TIMOFTE N. IONUŢ-MARIUS 1514 6.83 5.95 8.39 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TINCĂ V. GEORGIANA-ADELINA 1515 8.50 8.70 9.21 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TIPA E. GEORGIANA-DIANA 1516 7.63 9.15 8.54 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

TIRON I.N. IULIA-IRINA 1517 7.68 7.40 8.79 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

TITI A. ALEXANDRA-FLORINA 1518 8.35 8.50 9.52 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TOCARIUC E.A. IULIA-ROXANA 1519 9.05 lipsa confirmare loc 9.35 8.45 RESPINS

TOCMAG C.O. SEBASTIAN-CONSTANTIN 1520 7.43 6.70 8.08 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

TODERIŢĂ C. ŞTEFANIA-CĂTĂLINA 1521 7.18 7.35 8.87 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TODIRICĂ V. OANA-MIHAELA 1522 9.08 9.05 9.33 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

TODIRIŞCĂ M. ANDREI-DANIEL 1523 7.65 7.00 7.62 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TOFAN C. ANA-ROXANA 1524 8.56 de adus acte in original pana pe 10 august 7.50 8.78 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TOFAN C. RALUCA-ELENA 1525 9.38 9.10 9.41 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TOFAN V. ANDREEA-GEANINA 1526 7.40 8.45 8.30 ADMIS la IF, cu taxa, Management

TOLOLOI C. TEODOR-SABIN 1527 8.93 8.80 8.95 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TOMA A COSMINA ADRIANA 1528 9.53 lipsa confirmare loc 9.80 9.88 RESPINS

TOMA A. GEORGIANA-MĂDĂLINA 1529 6.86 5.40 8.76 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

TOMA C. GABRIEL 1530 7.85 lipsa confirmare loc 7.50 7.79 RESPINS

02.08.2018 - 8:44 20

Page 22: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

TOMA D. CLAUDIA-MIHAELA 1531 6.71 lipsa confirmare loc 7.60 7.96 RESPINS

TOMA F. BOGDAN 1532 7.18 6.00 6.84 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TOMA M. GEORGIANA 1533 9.00 8.40 9.04 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

TOMA S. PATRICK-CHRISTIAN 1534 7.33 6.50 9.41 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

TOMA V. TEODOR 1535 9.45 9.50 9.34 ADMIS la IF, buget, Marketing

TOMA V. VALERIU 1536 6.96 6.30 8.80 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

TOMNIUC R. AMALIA-IONELA 1537 8.33 7.55 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

TOMOIAGĂ I. DANIELA-FLORINA 1538 6.50 lipsa confirmare locRESPINS

TONU D.C. LARISA IONICA 1539 8.10 8.70 8.24 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TOPALĂ V.D. TIBERIU 1540 9.21 9.15 9.75 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TOPLICEANU O G RADU CONSTANTIN 1541 8.23 7.25 7.07 ADMIS la ID, cu taxa, Management

TRAISTĂ I. IOANA-LAVINIA 1542 8.91 9.50 9.69 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TRANDAFIR T. RALUCA-ALEXANDRA 1543 8.30 8.00 9.12 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

TRANDAFIRESCU S.A. RĂZVAN 1544 9.38 8.90 9.78 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TRIFAN A. NICOLETA-TATIANA 1545 8.00 lipsa confirmare loc 7.00 9.61 RESPINS

TRIFAN I. ANDREI-IONUŢ 1546 7.23 5.70 7.87 ADMIS la IF, cu taxa, Statistică şi previziune economică

TRIFAN V.F. ALEXANDRA- VIRGINIA 1547 7.80 lipsa confirmare loc 5.70 8.46 RESPINS

TRINCĂ C. ELENA-BEATRICE 1548 8.91 lipsa confirmare loc 7.60 9.27 RESPINS

TRINCĂ V. TEODORA-GABRIELA 1549 9.06 lipsa confirmare loc 9.70 9.44 RESPINS

TRIŞCĂU G. MĂDĂLINA-MARIA 1550 9.10 9.20 9.22 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

TROFIN F.C BIANCA-ELENA 1551 9.83 9.80 10.00 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

TROFIN I. MĂDĂLINA-MARICICA 1552 8.56 8.60 9.06 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

TROFIN V. ROBERT-IONEL 1553 7.88 9.10 8.43 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TRONCUŢĂ F. MARIA-ECATERINA 1554 8.06 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.40 8.62 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

TUBAC P.B. ANDREI-ROBERT 1555 8.76 lipsa confirmare loc 8.80 9.04 RESPINS

TUDOR C ELENA-IUSTINA 1556 9.20 9.00 9.64 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TUDOR D. D. GEORGIANA-DANIELA 1557 7.55 6.50 7.96 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

TUDORACHE G.F. ANDREI-DORIAN 1558 8.60 7.55 7.34 ADMIS la IF, buget, Marketing

TUDORACHE I. IOAN-MANUEL 1559 8.31 lipsa confirmare loc 7.50 9.29 RESPINS

TUDOS T DOINA 1560 7.75 8.00 9.66 RESPINS

TUDOSE G. ALINA-EMA 1561 9.76 9.70 9.64 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

TUNEA C. GABRIELA 1562 8.71 lipsa confirmare loc 8.35 8.79 RESPINS

TURCEANU G. ANDREI-CONSTANTIN 1563 9.25 7.30 8.62 ADMIS la ID, cu taxa, Management

TURCU I. SIMONA 1564 9.13 8.00 9.06 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

TURTUREANU I.D. IOANA-ALEXANDRA 1565 9.45 9.45 9.33 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ŢABREA D. IONUŢ-RĂZVAN 1566 7.98 6.30 8.59 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ŢAN M. ANDI-GABRIEL 1567 8.16 7.25 9.08 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŢAPU-SARDARIU A. ALEXANDRA 1568 8.98 8.15 9.38 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ŢARĂLUNGĂ N. ANDREEA 1569 9.68 9.25 9.40 ADMIS la IF, buget, Management

ŢĂPUŞĂ V. ANA-ROXANA 1570 7.39 5.60 7.44 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ŢIBICHI M. PAULA-AMALIA 1571 8.85 9.05 9.43 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŢIBUCANU M. MIHAELA 1572 7.31 7.30 8.91 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ŢIFACHI I. ANA-MARIA 1573 8.03 9.25 8.92 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

ŢIFOI M. PETRU-SEBASTIAN 1574 8.73 8.40 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

ŢIGĂNAŞ M. BIANCA-GABRIELA 1575 8.58 9.50 9.59 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ŢIGĂNAŞU V. VALERIA 1576 7.01 7.50 6.65 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŢIGĂNUŞ C. DENISA-ANA-MARIA 1577 6.46 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.70 7.38 ADMIS la IF, cu taxa, Management

ŢIMPĂU D.M. ALEXANDRU-IOAN 1578 9.06 8.70 8.90 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŢÎMPU L. SILVIU-FLORINEL 1579 9.28 9.45 8.53 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ŢOCU M. IULIAN-GABRIEL 1580 7.88 8.65 8.13 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

ŢOCU V. CLAUDIU ANDREI 1581 6.16 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.00 9.05 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ŢURCANU C. SERAFIM 1582 9.63 9.25 9.45 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ŢURCANU D.G. GEORGIANA-VIORICA 1583 9.23 9.20 9.77 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ŢURICĂ C. ELENA 1584 6.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.10 8.30 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ŢUŞCU A.M. ELENA-MĂDĂLINA 1585 7.20 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.00 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

UNGUREANU D. ALESSIA 1586 7.83 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.00 8.53 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

UNGUREANU D. BENIAMIN-CIPRIAN 1587 6.65 5.55 8.33 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

UNGUREANU D.I. ILIUŢĂ-DOREL 1588 8.53 8.00 8.98 ADMIS la IF, buget, Economie şi afaceri internaţionale

UNGUREANU G. GABRIEL 1589 8.50 lipsa confirmare loc 8.60 8.67 RESPINS

UNGUREANU I. ALEXANDRA-LĂCRĂMIOARA 1590 7.15 6.15 8.68 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

UNGUREANU O.D. TUDOR-IONUŢ 1591 7.61 7.40 8.84 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

UNGUREANU P. ADRIANA-CĂTĂLINA 1592 9.46 9.50 9.32 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

UNGUREANU V. MARIA-DAIANA 1593 9.45 8.80 9.90 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

URMĂ V. ALEXANDRU-GABRIEL 1594 8.00 7.70 8.59 RESPINS

URSACHE S.C. RAREŞ 1595 9.18 lipsa confirmare loc 8.60 8.65 RESPINS

URSACHI F. EMILIAN 1596 8.58 8.70 9.04 ADMIS la IF, buget, Marketing

URSACIUC P. MARILENA 1597 7.16 7.90 8.52 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

URSU C. BOGDAN-EDUARD 1598 8.20 8.10 8.30 ADMIS la IF, buget, Management

URSU E. OCTAVIAN-ANDREI 1599 8.50 6.95 8.18 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

URSU G.A. ANDREI-ALEXANDRU 1600 7.70 7.60 8.68 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

URSU M. ŞTEFAN 1601 6.43 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.40 7.67 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

URSU R.I/P IOAN-IOSIF 1602 8.66 7.70 8.18 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

URSULEASA V. OANA-MIHAELA 1603 8.46 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.10 9.23 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

URZICĂ G. IOAN 1604 7.56 7.50 8.92 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

UŞURELU A. DENISA-ANDREEA 1605 9.43 8.80 9.46 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

UTALE T DANIELA SIMONA 1606 9.80 9.40 9.98 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

VACARCIUC P. ANDRA 1607 9.30 9.00 9.55 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

VALAZZA G. ANITA 1608 7.88 7.00 9.37 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

VAMANU J. GIULIAN 1609 8.61 6.35 7.64 ADMIS la IF, buget, Management

VARLAM A TUDOR-FLORIN 1610 8.70 8.10 8.70 ADMIS la IF, buget, Administrarea Afacerilor / Business Administration

VARTIC S. LOREDANA 1611 7.60 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 8.45 8.86 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VARTOLOMEI I.C. VLĂDUŢ-ANDREI 1612 8.20 7.00 8.25 ADMIS la IF, buget, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VARVARA R.I. ŞTEFAN 1613 7.61 5.60 8.51 ADMIS la IF, cu taxa, Administrarea Afacerilor / Business Administration

VASILACHE C. NICOLETA 1614 9.33 9.05 9.38 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

VASILACHE I. GABRIELA 1615 9.70 8.85 9.64 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

VASILACHE V. ANDREEA-ELENA 1616 6.55 5.00 7.92 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VASILACHI C MARINA VLADINA 1617 8.50 lipsa confirmare loc 9.45 9.51 RESPINS

VASILACHI E. LAURENŢIU-ALEXANDRU 1618 6.65 5.35 8.02 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VASILICĂ G. TIBERIU-GABRIEL 1619 6.23 6.00 7.45 ADMIS la ID, cu taxa, Management

VASILICĂ N. LAVINIA-ANDREEA 1620 9.56 10.00 9.87 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

02.08.2018 - 8:44 21

Page 23: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

VASILIU M.C. ANA-CAMELIA 1621 8.65 lipsa confirmare loc 9.05 8.56 RESPINS

VASILIU V. ADAM 1622 9.60 lipsa confirmare loc 9.20 9.40 RESPINS

VĂDEANU O.C.C MARA-CAMELIA 1623 8.80 lipsa confirmare loc 7.90 9.32 RESPINS

VĂIDEANU C. ANDREEA-SORINA 1624 6.56 5.35 7.71 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VĂIDEANU D. MARIA 1625 7.28 5.30 7.85 ADMIS la IF, cu taxa, Economia comerţului, turismului şi serviciilor

VĂRARU C.M. ANDREEA-IULIA 1626 10.00 8.00 8.41 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Informatică economică

VECHIU I. CRISTIAN 1627 7.36 5.20 8.34 ADMIS la IF, cu taxa, Finanţe şi bănci

VELICU C FLORENTINA 1628 8.23 lipsa confirmare loc 7.90 9.04 RESPINS

VELIŞCU D. ŞTEFAN 1629 8.13 6.80 8.72 ADMIS la IF, buget, Marketing

VELIŞCU M. CĂTĂLINA-PARASCHIVA 1630 7.48 7.00 8.45 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

VERDEŞ Ş. ŞTEFAN-NARCIS 1631 7.37 6.58 6.66 ADMIS la ID, cu taxa, Management

VEZETEU F ANDREEA GABRIELA 1632 9.50 lipsa confirmare loc 9.50 9.92 RESPINS

VICOL I. RALUCA-DIANA 1633 8.25 9.60 8.71 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

VIERU F. NICOLETA-DENISIA 1634 8.16 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.90 8.72 ADMIS la IF, buget, Management

VINTILĂ D. SIMONA-GEORGETA 1635 9.66 9.35 9.73 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

VIŞAN M. DUMITRU-VLĂDUŢ 1636 8.18 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august (a) 7.95 8.52 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

VIŢEGA L. DIANA-DUMITRIŢA 1637 8.31 9.30 9.16 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

VIZITEU P. ANDREEA-ELENA 1638 9.25 8.60 9.31 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

VÎJU G. CAMELIA 1639 6.55 7.75 8.48 ADMIS la ID, cu taxa, Finanţe şi bănci

VÎNTU T. CLAUDIU-IOAN 1640 8.36 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 7.30 8.33 ADMIS la IF, buget, Statistică şi previziune economică

VLADIMIR V.F. GABRIEL 1641 6.98 5.00 8.23 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

VOICICOVSCHI R.D. ROBERT-VLAD 1642 6.00 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 7.05 8.29 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

VOICU D DIANA 1643 9.43 8.95 9.32 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

VOICU D. LARISA-ALEXANDRA 1644 6.51 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.05 8.48 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

VOIDOC V. FRANCESCA-VALENTINA 1645 9.55 9.20 9.81 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

VRABIE C. ADELINA-DELIA 1646 6.73 6.55 8.72 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

VRACIU C. IONELA-MARINELA 1647 8.86 8.45 8.84 ADMIS la IF, cu taxa, Informatică economică

VREME V. DAVID 1648 6.98 7.50 8.25 ADMIS la IF, cu taxa, Management

VRÎNCEANU D. LUSIANA-TEODORA 1649 9.58 9.50 9.64 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

VULPE C. ALEXANDRA-ANDREEA 1650 7.41 7.70 8.73 ADMIS la IF, cu taxa, Management

VULTUR V. OANA-VIOLETA 1651 9.41 8.25 8.98 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

WIERSEMA C. THEODOR-CONSTANTIN 1652 7.65 lipsa confirmare loc 5.90 8.14 RESPINS

ZABAVĂ Ş. FLORIN-RĂZVAV 1653 6.00 6.65 7.38 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ZABULIC A.V. BIANCA-ELENA 1654 8.16 8.60 8.93 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ZAGAVEI G. ANDREEA 1655 9.41 10.00 9.33 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ZAHARIA I ANDRA-TEODORA 1656 9.78 9.35 9.46 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Finanţe şi bănci

ZAHARIA I PAULA-LARISA 1657 8.98 lipsa confirmare loc 8.25 9.13 RESPINS

ZAHARIA I. IRINA 1658 9.15 9.30 9.70 ADMIS la IF, buget, Informatică economică

ZAHARIA J. IULIANA-CRISTINA 1659 9.55 9.55 9.87 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ZAHARIA M. GABRIELA-ELISABETA 1660 9.16 8.75 9.74 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ZAHARII N. DORIN-NECULAI 1661 7.25 6.55 7.48 ADMIS la ID, cu taxa, Management

ZAMFIRACHE L. ADELINA-IOANA 1662 9.43 9.15 9.51 ADMIS la IF, buget dom. prioritar, Marketing

ZAMFIRESCU I. ANA-MARIA 1663 9.35 9.50 9.36 ADMIS la IF, buget, Contabilitate şi informatică de gestiune

ZARĂ C. ELENA 1664 8.43 8.30 8.27 ADMIS la IF, buget, Finanţe şi bănci

ZĂICANU D. NICOLAE-COSMIN 1665 6.86 6.20 7.48 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

ZEGREA N. R. ALEXANDRU-EDUARD 1666 7.13 lipsa confirmare loc 7.10 7.26 RESPINS

ZGURĂ F.C. PETRE 1667 6.28 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 5.95 6.67 ADMIS la IF, cu taxa, Economie şi afaceri internaţionale

ZMĂU L.C. FRANCESCA-IOANA 1668 7.81 9.00 8.15 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ZOIŢA V. MĂDĂLINA-FLORINA 1669 7.13 6.70 8.31 ADMIS la IF, cu taxa, Marketing

ZUZEAC V.C. CĂTĂLINA-IONELA 1670 6.33 de confirmat locul pana pe 10 august (a) 6.45 8.29 ADMIS la IF, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune

Preşedintele comisiei de admitere

Prof. Univ. Dr. Dinu AIRINEI

Ordonator de credite

Prof. univ.dr. Mihaela ONOFREI

*sub rezerva completării formaţiei de studiu în septembrie, cu posibilitatea de redistribuire după admiterea din septembrie 2016

02.08.2018 - 8:44 22

Page 24: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice - Piatra Neamţ

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

ACHIRILOAIE I. MARIA-ANDREEA 1 8.18 8.00 8.91 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

AFRĂSILOAIA Z. ALINA 2 6.11 5.90 8.24 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

APACHIŢEI D. ELENA-LOREDANA 3 8.15 9.25 8.34 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

BARB DUDAN D. VIOLETA 4 8.14 10.00 8.57 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

BORDEA S. COSMIN-SEVERIAN 5 7.66 7.55 8.27 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

CAIA I. ELENA-SIMONA 6 7.51 7.10 8.86 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

CIUBOTARU I. FLORIN NICOLAE 7 6.90 6.50 5.88 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

CIUCĂ Ş. EMANUELA 8 7.06 7.50 9.30 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

FARAON C. ALEXANDRU 9 7.95 8.15 6.30 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

GAMAN E. GABRIELA 10 7.00 6.00 6.87 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

GURLAN C.D. ELENA-DANIELA 11 9.55 9.25 9.93 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

IACOBINIUC V. ALEXANDRU-IUSTIN 12 6.96 5.50 8.32 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

IFRIM V. VASILE-ALEXANDRU 13 6.36 5.65 7.90 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

MANCAŞ V.I. MARIA-LORENA 14 7.95 8.60 9.63 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

MEZENIUC D. RALUCA-GEORGIANA 15 8.80 7.50 9.42 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

MIHĂEŞ D. ALINA 16 8.18 8.30 8.91 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

MREJERU I.M. IONUŢ-MARIAN 17 6.60 6.50 7.81 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

NEGURĂ L. BIANCA-ELENA 18 8.01 8.00 9.13 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

POPESCU C. ELENA-CRISTINA 19 8.98 7.75 9.21 ADMIS la ID, cu taxa, Management Piatra Neamţ, CU OBS*

ROŞU C.M. ELENA-MĂDĂLINA 20 6.88 7.05 8.33 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

SANDU V. ALEXANDRU-CONSTANTIN 21 7.93 6.55 7.10 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

SCURTU S. SIMONA-MIHAELA 22 7.25 6.70 7.39 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

SCUTARIU I. SIMONA-ALEXANDRA 23 7.65 8.20 7.94 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

TATARU M. MARIA-MIRABELA 24 6.13 5.00 8.15 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

VOAIDEŞ N. OANA-ELENA 25 6.30 7.40 8.26 ADMIS la ID, cu taxa, Contabilitate şi informatică de gestiune Piatra Neamţ, CU OBS*

Preşedintele comisiei de admitere

Prof. Univ. Dr. Dinu AIRINEI

Ordonator de credite

Prof. univ.dr. Mihaela ONOFREI

*sub rezerva completării formaţiei de studiu în septembrie, cu posibilitatea de redistribuire după admiterea din septembrie 2016

02.08.2018 - 8:44 23

Page 25: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice etnici Romi

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

CHIRIAC C. ALEXANDRA 1 9.45 lipsa confirmare loc 9.60 9.30 RESPINS

CREŢU C. CĂLIN-ŞTEFAN 2 6.03 lipsa confirmare loc 5.65 7.22 RESPINS

MĂRGEAN I. MARTA 3 6.86 7.10 8.64 ADMIS la IF, buget romi, Marketing

Preşedintele comisiei de admitere

Prof. Univ. Dr. Dinu AIRINEI

Ordonator de credite

Prof. univ.dr. Mihaela ONOFREI

*sub rezerva completării formaţiei de studiu în septembrie, cu posibilitatea de redistribuire după admiterea din septembrie 2016

02.08.2018 - 8:44 24

Page 26: Confirmarea locurilor (inclusiv completarea dosarelor cu

Numele şi prenumele

Rezultatele concursului de admitere - Ştiinţe Economice RURAL

iulie 2018 - etapa II

nota la

lb.

română

media

de

admitere

media

generală

absolvire

nr.

crt.ObservaţiiRezultat

BAHRIM C. DANIEL-CONSTANTIN 1 7.13 7.60 8.44 ADMIS la IF, buget rural, Finanţe şi bănci

BĂLĂŞEL V. MARIANA-RODICA 2 9.68 9.50 9.05 ADMIS la IF, buget rural, Informatică economică

CHIFOR D GABRIELA-MIHAELA 3 8.63 8.35 8.89 ADMIS la IF, buget rural, Informatică economică

CIOBANCĂ G.I. PAULA-OTILIA 4 7.03 8.70 8.63 ADMIS la IF, buget rural, Management

CIUBOTĂ R. GEORGIANA 5 8.26 9.15 9.48 ADMIS la IF, buget rural, Informatică economică

FARAONEL O. ROXANA-LUCIANA 6 8.38 8.25 7.87 ADMIS la IF, buget rural, Finanţe şi bănci

FURTUNĂ M. CRISTIAN-GABRIEL 7 6.83 5.20 8.60 ADMIS la IF, buget rural, Management

HÎRJA P. MARTA-BEATRICE 8 7.03 6.75 8.51 ADMIS la IF, buget rural, Marketing

MANOLE F. FLAVIA-ANDREEA 9 8.46 8.05 9.30 ADMIS la IF, buget rural, Finanţe şi bănci

MUNTEANU V. ŞTEFAN 10 7.10 8.00 8.90 ADMIS la IF, buget rural, Economie şi afaceri internaţionale

NASTASE C. NICOLETA 11 7.76 8.80 8.95 ADMIS la IF, buget rural, Contabilitate şi informatică de gestiune

NECULĂEŞ D. ADELAIDA-ROXANA 12 7.48 6.10 8.24 ADMIS la IF, buget rural, Marketing

OLARIU G. ALEXANDRA 13 7.01 de confirmat locul si adus acte in original pana pe 10 august 6.40 9.72 ADMIS la IF, buget rural, Finanţe şi bănci

OLTEANU P RAMONA 14 9.13 8.95 9.49 ADMIS la IF, buget rural, Contabilitate şi informatică de gestiune

SĂCUIU I. NICOLETA 15 8.98 8.70 9.05 ADMIS la IF, buget rural, Contabilitate şi informatică de gestiune

SĂLĂVĂSTRU P. ALINA-PETRONELA 16 7.76 8.30 7.89 ADMIS la IF, buget rural, Management

ZĂICANU G. FLORIN 17 7.98 7.40 7.93 ADMIS la IF, buget rural, Contabilitate şi informatică de gestiune

Preşedintele comisiei de admitere

Prof. Univ. Dr. Dinu AIRINEI

Ordonator de credite

Prof. univ.dr. Mihaela ONOFREI

*sub rezerva completării formaţiei de studiu în septembrie, cu posibilitatea de redistribuire după admiterea din septembrie 2016

02.08.2018 - 8:44 25